ICCJ. Decizia nr. 3077/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3077/2013
Dosar nr. 5029/85/2011
Şedinţa publică din 10 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 84 din 27 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 5029/85/2011, în baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat inculpatul B.S.V. la pedeapsa închisorii de 2 ani şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 pct. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 pct. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pe o durată de 4 ani, ce constituie termen de încercare în condiţiile art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, prevăzute de art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, a fost suspendată şi pedeapsa accesorie.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998-999 C civ., au fost admise acţiunile civile formulate şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 47.384 RON către Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F., prin D.R.A.O.V. Braşov, reprezentând accize datorate bugetului de stat, şi a sumei de 11.969 RON către Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F., prin Garda Financiară Sibiu, reprezentând TVA datorat statului.
S-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituită asupra autoturismului marca A., până la concurenţa sumei de 59.353 RON, măsură luată prin încheierea penală din data de 07 martie 2012 a Tribunalului Sibiu.
În baza art. 118 lit. f) şi b) C. pen., s-a dispus confiscarea cantităţii de 7.500 pachete de ţigări marca A.L.S. şi a autoturismului marca O., proprietatea inculpatului.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.500 RON din care 600 RON în faza de urmărire penală.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele:
În data de 09 iunie 2010, lucrătorii din cadrul I.P.J. Sibiu au fost sesizaţi de către inspectorii D.J.A.O.V. Sibiu, cu privire la faptul că, pe DN1 la ieşirea din Sibiu spre Veştem, a fost oprit în trafic un autoturism care transporta ţigarete fără a avea documente de provenienţă şi fără ca ţigaretele să fie marcate. În urma controlului efectuat asupra autoturismului la sediul D.J.A.O.V. Sibiu, s-au găsit, în portbagajul autoturismului, în spaţiul destinat pasagerilor din spate şi în locul roţii de rezervă, 750 cartuşe a câte 10 pachete de 20 ţigarete fiecare, în total 150.000 ţigarete, marca A.L.S., pachetele neavând aplicate timbre fiscale, având înscris, ca şi producător, H.T.S. Switzerland.
Întrucât niciunul din pachetele găsite nu aveau aplicate timbre fiscale valabile pe teritoriul României, iar inculpatul nu a putut prezenta documente justificative de provenienţă a ţigărilor sau documente de plata a accizelor, s-a încheiat procesul-verbal de sancţionare contravenţională din 09 iunie 2010 prin care ţigările şi autoturismul au fost reţinute în vederea confiscării.
Tribunalul a arătat că inculpatul, cu ocazia încheierii procesului-verbal de constatare a infracţiunii, a declarat că nu deţine documente de provenienţă şi transport a ţigărilor şi că a achiziţionat aceste ţigări de la o persoană necunoscută, în scopul folosirii lor pentru un schimb cu alte bunuri (haine).
Martora M.S.P., audiată atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei, a declarat că l-a însoţit pe inculpat în deplasarea făcută la Sibiu, ocazie cu care inculpatul a achiziţionat de la persoane necunoscute mai multe pachete de ţigări pentru uzul personal.
S-a apreciat că împrejurarea că inculpatul a transportat şi a fost identificat în trafic cu o cantitate impresionantă de ţigări netimbrate şi neaccizate în România, coroborată cu acţiunea de ascundere a activităţii de comercializare a ţigărilor pentru a nu fi cunoscută de autorităţile fiscale, cu cantitatea mare de ţigarete transportată care depăşeşte limita unui consum personal, precum şi cu declaraţiile contractorii ale inculpatului privitoare la destinaţia ţigărilor (consum propriu, pentru familie, pentru schimb cu alte produse) probează deţinerea şi transportul ţigărilor nemarcate, netimbrate şi neaccizate în România, faptă care întruneşte elementul material al laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală - prin ascunderea bunului sau sursei impozabile, infracţiune prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.
Pentru această infracţiune, Tribunalul a aplicat inculpatului o pedeapsă de 2 ani închisoare, la individualizarea acesteia având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta săvârşită, gradul mediu de pericol social al faptei, dar şi persoana inculpatului care se află la prima confruntare cu legea penală.
Alături de pedeapsa principală, în baza art. 65 alin. (2) C. pen.., s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. La alegerea pedepsei complementare instanţa a avut în vedere natura faptei săvârşite - o infracţiune de evaziune fiscală, gravitatea acesteia, prejudiciul cauzat, împrejurările cauzei şi persoana inculpatului.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului, având în vedere pedeapsa aplicată şi lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, s-a apreciat aprecia că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia, motiv pentru care, în baza art. 81 C. pen. instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a arătat că în faza de urmărire penală, s-a constituit parte civilă în cauză, Ministerul Finanţelor Publice, prin A.N.A.F., prin D.R.A.O.V. Braşov, cu suma de 47.384 RON reprezentând accize aferente bunurilor constatate în cazul inculpatului B.S.V. La rândul său, Ministerul Finanţelor Publice, prin Garda Financiară Sibiu, a arătat, în faza de urmărire penală, că TVA-ul aferent cantităţii de 7.500 pachete ţigări se ridică la suma de 11.969 RON, sumă cu care această instituţie s-a constituit parte civilă în faza de judecată.
Privitor la aceste constituiri de parte civilă, inculpatul, prin reprezentant, a invocat în faţa instanţei, lipsa unui mandat legal al Gărzii Financiare Sibiu şi a D.R.A.O.V. Braşov, învederând faptul că este necesar un mandat de reprezentare dat de organul supraordonat, respectiv de Ministerul Finanţelor.
Analizând aceste critici, Tribunalul a constatat că, începând cu data de 09 iunie 2011, data intrării în vigoare a H.G. nr. 566/2011, în cazul tuturor litigiilor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată, Comisariatul General al Gărzii Financiare se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale secţiilor judeţene şi ale Secţiei Municipiului Bucureşti ale Gărzii Financiare şi dobândeşte calitatea procesuală a acestora. În aceste condiţii, Comisariatul General al Gărzii Financiare emite mandatul de reprezentare din 12 iulie 2011 prin care împuterniceşte Garda Financiară Sibiu să reprezinte această instituţie în cauzele având ca obiect plângeri contravenţionale sau acţiuni împotriva actelor emise de secţia Sibiu a Gărzii Financiare. În aceste condiţii, Tribunalul a reţinut, în ceea ce priveşte mandatul Gărzii Financiare Sibiu, că acesta există şi este emis în condiţiile legii, astfel că obiecţiunile inculpatului privitoare la aceste aspecte sunt neîntemeiate.
În ceea ce priveşte mandatul Autorităţii Naţionale a Vămilor, prin D.R.A.O.V. Braşov, Tribunalul a constatat că Autoritatea Naţională a Vămilor este organizată şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, în cadrul A.N.A.F., şi asigură aplicarea politicii vamale în domeniul accizelor şi exercită atribuţiile stabilite prin lege. Direcţiile regionale şi judeţene pentru accize şi operaţiuni vamale sunt structuri în teritoriu, fără personalitate juridică, dar care, prin Ordinul circular nr. 4990 din 15 iunie 2011 al vicepreşedintelui A.N.A.F., sunt împuternicite să reprezinte interesele Autorităţii Naţionale a Vămilor în litigiile în care autoritatea este parte şi să formuleze apărări şi căi de atac în aceste procese. Faţă de aceste dispoziţii legale şi faţă de acest ordin, s-a constatat că, în prezenta cauză, Autoritatea Naţională a Vămilor este reprezentată de D.R.A.O.V. Braşov, astfel că excepţia lipsei calităţii de reprezentant apare a fi neîntemeiată.
Sub aspectul cuantumului prejudiciului produs statului prin activitatea infracţională a inculpatului, s-a reţinut că inculpatul a contestat acest prejudiciu, instanţa dispunând efectuarea unui raport de expertiză contabilă în cauză care a procedat la calculul acestui prejudiciu în trei variante, după dispoziţiile C. fisc., după preţul de piaţă al unui pachet de ţigări (5 RON pachetul) şi după valoarea declarată de inculpat ca fiind achitată pentru întreaga cantitate de ţigări. Deşi inculpatul a solicitat ca raportarea prejudiciului să se facă în conformitate cu varianta C din expertiză, prin raportarea la suma totală de 3.500 RON achitată de inculpat pentru întreaga cantitate de ţigări întrucât ţigările marca A.L.S. nu se importă, iar calculul expertului este unul teoretic, instanţa a apreciat corectă varianta A din expertiză care calculează prejudiciul după dispoziţiile C. fisc. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 177 C. fisc., alin. (5), din Normele metodologice de aplicare a acestui articol, pct. 10, în cazul în care preţurile de vânzare cu amănuntul a ţigărilor confiscate nu pot fi identificate, calculul accizei se face pe baza accizei totale prevăzute în Anexa 1 de la Titlul VII din C. fisc. pentru anul 2010, de 74 euro/1.000 ţigarete. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte valoarea TVA-ului, acesta a fost determinat în condiţiile art. 67 din O.U.G. nr. 92/2003 care stabileşte aprecierea ţigaretelor ca fiind medie sau inferioară, respectiv 0,5 euro/pachet. Faţă de aceste dispoziţii legale, Tribunalul a apreciat că valoarea prejudiciului creat se ridică la suma de 59.353,68 RON, din care 47.383,68 RON accize şi 11.970 RON TVA.
S-a mai reţinut că în faza de urmărire penală, prin ordonanţa procurorului din 27 iunie 2011 s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra autoturismului marca A., proprietatea inculpatului, până la concurenţa sumei de 53.858,00 RON
În faza de judecată, Primăria comunei M. a comunicat faptul că inculpatul figurează în evidenţe cu un imobil şi un autoturism marca A, iar prin adresa Primăriei Nădlac s-a comunicat faptul că pe raza acestei localităţi inculpatul figurează cu mai multe terenuri şi un autoturism marca O., care a făcut obiectul confiscării.
Faţă de aceste relaţii, Tribunalul, prin încheierea penală din data de 07 martie 2012, a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra autoturismului marca A., până la concurenţa sumei de 59.353 RON, menţinând prin sentinţa penală pronunţată măsura sechestrului asigurător instituită asupra autoturismului marca A., până la concurenţa sumei de 59.353 RON, măsură luată prin încheierea penală din data de 07 martie 2012 a Tribunalului Sibiu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen., inculpatul B.S.V., apel motivat în scris, prin care a solicitat reducerea pedepsei aplicate raportat la prevederile art. 3201 C. proc. pen. şi menţinerea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.
S-a mai solicitat a se constata că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, lege mai favorabilă, iar în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, aceasta să fie soluţionată pe baza unei noi expertize contabile care să stabilească prejudiciul produs, ţinând seama de prevederile art. 280 C. vam.
În motivarea apelului s-a arătat că prima instanţă nu i-a adus la cunoştinţă inculpatului dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., deşi acesta a recunoscut săvârşirea faptei încă din faza de urmărire penală.
S-a mai invocat faptul că instanţa nu a ţinut cont de legea penală mai favorabilă, respectiv art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, aşa cum a fost modificat prin art. IX din O.U.G. nr. 54/2010, care prevede că sunt asimilate infracţiunilor de contrabandă şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
În ceea ce priveşte latura civilă, s-a arătat că Tribunalul nu a ţinut cont de prevederile art. 280 C. vam., în condiţiile în care inculpatul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 10.000 RON, dispunându-se şi confiscarea cantităţii de 7500 de pachete de ţigări, iar, în cauza de faţă, a fost obligat inculpatul să plătească suma de 47.384 RON, fiind sancţionat astfel de două ori pentru aceeaşi faptă.
S-a mai arătat că instanţa de fond a menţinut sechestrul până la concurenţa sumei de 59.533 RON, prejudiciu incorect stabilit întrucât Autoritatea Vamală a fost îndestulată prin aplicarea amenzii de 10.000 RON şi prin confiscarea cantităţii de 7.500 pachete ţigări.
În faţa Curţii, apărătorul ales al inculpatului apelant B.S.V., a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit a raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.
S-a arătat că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că inculpatul a ascuns pachetele de ţigări în vreun loc special construit în acest scop, ci au fost depozitate pe bancheta din spate a maşinii şi în portbagajul maşinii, astfel că lipseşte latura obiectivă a infracţiunii de evaziune fiscală aşa cum este definită la art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005.
Fapta săvârşită de inculpat nu constituie infracţiunea de evaziune fiscală, ci reprezintă contravenţia prev. de art. 220 alin. (1) lit. a) şi b) din O.G. nr. 92/2003. Inculpatul nu este comerciant de ţigări, nefiind contribuabil în înţelesul art. 2 din Legea nr. 241/2005 şi al C. fisc. şi pe cale de consecinţă nu îi revenea obligaţia de plată a accizelor şi TVA-ului. Fapta de deţinere de ţigări netimbrate şi neaccizate s-a produs la data de 09 iunie 2010, iar încriminarea acesteia prin art. 270 alin. (3) C. vam. s-a produs începând cu data publicării în M. Of. nr. 421/23.06.2010 a O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, astfel că la data de 09 iunie 2010 deţinerea de produse accizabile constituia doar contravenţie, iar pentru săvârşirea acesteia a fost sancţionat.
Totodată, s-a solicitat respingerea cererii de constituire de parte civilă a Autorităţii Naţionale a Vămilor - D.R.A.O.V. Braşov, deoarece nu s-a produs niciun prejudiciu bugetului de stat, întrucât ţigările marca A.L.S. nu circulă în regim de legalitate în România.
De asemenea, inculpatul a cerut ridicarea sechestrului instituit asupra autoturismului marca A., precum şi a măsurii confiscării autoturismului marca O. şi restituirea acestor bunuri.
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate prin prisma celor expuse, precum şi din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel reţine următoarele:
Din coroborarea probatorului administrat în cauză, respectiv procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor din 09 iunie 2010 încheiat de Autoritatea Naţională a Vămilor - Biroul Vamal Sibiu şi anexa la acest proces-verbal, declaraţiile martorei M.S.P., declaraţiile inculpatului, raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert B.G. şi declaraţia dată de acesta la instanţa de apel, rezultă că Tribunalul a reţinut o corectă stare de fapt, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.
Astfel, la data de 09 iunie 2010, pe DN1, la ieşirea din Sibiu spre Veştem, inculpatul a fost oprit în trafic pentru un control de rutină, de către inspectori din cadrul D.J.A.O.V. Sibiu la momentul la care conducea autoturismul marca O., în urma controlului efectuat asupra autoturismului constatându-se că acesta transporta în portbagaj, pe bancheta din spate, precum şi în locul destinat roţii de rezervă a autoturismului cantitatea de 7.500 de pachete a câte 20 bucăţi de ţigări marca A.L.S. (în total 150.000 ţigarete), pachetele neavând aplicate timbre fiscale, având înscris, ca şi producător, H.T.S. Switzerland.
Întrucât niciunul din pachetele găsite nu avea aplicate timbre fiscale valabile pe teritoriul României, iar inculpatul nu a putut prezenta documente justificative de provenienţă a ţigărilor sau documente de plată a accizelor, s-a încheiat procesul-verbal de sancţionare contravenţională din 09 iunie 2010 prin care ţigările şi autoturismul au fost reţinute în vederea confiscării.
Cu ocazia încheierii procesului-verbal de constatare a infracţiunii, inculpatul a declarat că nu deţine documente de provenienţă şi transport a ţigărilor şi că a achiziţionat aceste ţigări de la o persoană necunoscută, în scopul folosirii lor pentru un schimb cu alte bunuri.
Ulterior, în faza de urmărire penală, inculpatul a declarat că a achiziţionat cele 750 cartuşe de ţigarete la preţul de 3500 RON de la o persoană necunoscută din Sibiu, şi nu a primit document de provenienţă, intenţionând să folosească ţigările pentru consum propriu şi al familiei.
Prin declaraţia dată în faţa primei instanţe, inculpatul a arătat că fost abordat de o persoană necunoscută, într-un magazin aflat la ieşirea din Sibiu, care i-a propus să achiziţioneze ţigări la un preţ mai mic, inculpatul fiind de acord cu cantitatea de 15 cartuşe cu preţul de 4 euro/cartuş, punând la dispoziţia acestei persoane maşina sa pentru a aduce ţigările. La întoarcerea furnizorului, inculpatul a constatat că i-au fost aduse mai multe ţigări decât cantitatea comandată, situaţie în care vânzătorul a redus preţul la 2 euro/cartuş, astfel că ţigările aduse în plus nu au mai fost returnate, inculpatul având intenţia de a da ţigările soţiei şi fiicei sale.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiunea de evaziune fiscală ascunderea bunului sau a sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Noţiunea de „ascundere” nu este definită de legiuitor, iar în doctrina şi practica judiciară s-au evidenţiat ca forme de ascundere întreprinderea unor măsuri pentru a face ca bunul să nu fie cunoscut autorităţilor fiscale, fie prin ascundere fizică, fie prin neînregistrarea bunurilor sau activităţilor, fie în situaţia când contribuabilul are obligaţia de a declara veniturile, sau bunurile supuse impozitării şi nu le declară.
În acest sens, într-o speţă similară, s-a reţinut existenţa săvârşirii infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) prin sentinţa penală nr. 189 din 25 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 2454/85/2011, menţinută prin decizia penală nr. 31 din 6 martie 2012 şi modificată doar sub aspectul laturii civile prin decizia penală nr. 3490 din 30 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În cauza de faţă, inculpatul B.S.V. a transportat o cantitate de 7.500 de pachete a câte 20 bucăţi de ţigări, netimbrate şi neaccizate în România, a ascuns efectiv parte din acestea în portbagaj şi în locul destinat roţii de rezervă a autoturismului, ascunzând totodată activitatea de comercializare a ţigărilor pentru a nu fi cunoscută de autorităţile fiscale, fapte ce se încadrează în elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală.
Totodată, cantitatea mare de ţigări achiziţionată de inculpat (7.500 pachete), denotă scopul pentru care acestea au fost achiziţionate, acela de revânzare, deşi inculpatul şi martora M.S.P. au încercat să acrediteze ideea că ţigările erau destinate uzului personal.
În fine, achiziţionarea ţigărilor nu a fost înregistrată în evidenţa contabilă a vreunei societăţi comerciale, ceea ce înseamnă că inculpatul a ascuns sursa impozabilă sau taxabilă pentru a nu se achita de obligaţiile datorate bugetului statului, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.
Referitor la cantitatea de ţigări identificată asupra inculpatului şi provenienţa acesteia, Curtea de Apel reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 142, art. 199 C. fisc., o persoană fizică poate intra pe teritoriul Uniunii Europene fără a avea obligaţia plăţii accizelor şi TVA, cu 200 ţigări sau 40 ţigarete, fiecare din cantităţile menţionate reprezentând, în sensul alin. (4) al art. 8 din Directiva 2007/74/CE, 100% din totalul admis pentru produsele din tutun.
În autoturismul condus de inculpat a fost identificată o cantitate de 7.500 de ţigarete cu privire la care inculpatul nu a prezentat niciun document justificativ care să ateste posesia legală a produselor, respectiv documentul administrativ prevăzut de Titlul VII secţiunea 9 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. şi nici nu s-a făcut dovada plăţii accizelor sau a importului în România.
Produsele accizabile - ţigarete definite la art. 20615 C. fisc. pot fi deţinute doar cu accizele plătite conform art. 20643, art. 20644 şi art. 20645din acelaşi act normativ, precum şi cu dispoziţiile H.G. nr. 44/2004.
În ceea ce priveşte calitatea de subiect activ al acestei infracţiuni, în apelul declarat de inculpat s-a invocat faptul că acesta nu este comerciant de ţigări, neflind contribuabil în înţelesul art. 2 din Legea nr. 241/2005 şi al C. fisc. şi, pe cale de consecinţă, acestuia nu îi revenea obligaţia de plată a accizelor şi TVA-ului.
Potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 241/2005, contribuabil este orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat.
Totodată, dispoziţiile art. 20653 din Legea nr. 571/2003 prevăd pentru produsele accizabile care sunt deţinute sau transportate în afara antrepozitului fiscal, obligativitatea dovedirii plăţii accizelor acestora, iar potrivit art. 2069 alin. (1) lit. b) raportat la art. 2067 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 persoana plătitoare de accize este persoana care deţine produsele accizabile sau orice altă persoană implicată în obţinerea acestora, dacă nu poate face dovada plăţii anterioare a accizei datorate, fără ca textul legal să facă vreo altă distincţie cu privire la calitatea de „comerciant”.
Declaraţia dată de expertul B.G. la termenul din 26 noiembrie în sensul că acciza se plăteşte o singură dată, de către importator la momentul punerii în consum a ţigărilor şi nu în momentul importului acestora nu are nicio relevanţă, raportat la textul de lege mai sus amintit şi la faptul că în ceea ce priveşte bunurile în cauză nu s-a făcut dovada plăţii anterioare a accizelor.
Referitor la invocarea de către inculpat, ca lege favorabilă, a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, Curtea de Apel reţine că potrivit acestui text de lege sunt asimilate infracţiunii de contrabandă colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
De asemenea, în art. 270 alin. (1) este prevăzută infracţiunea de contrabandă, respectiv:
„a) introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 RON în cazul produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 RON în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;
b) introducerea în sau scoaterea din ţară, de două ori în decursul unui an, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere, de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de 20.000 RON în cazul produselor supuse accizelor şi mai mică de 40.000 RON în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;
c) înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal.”
Inculpatul B.S.V. a declarat că a achiziţionat ţigările de la o persoană necunoscută, iar în cauză nu s-a stabilit cine a introdus aceste ţigări în ţară şi, prin urmare textul de lege invocat nu este incident în cauză, deoarece condiţionează existenţa infracţiunii de cunoaşterea, de către inculpat a faptului că bunurile provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, aspect pe care acesta nu îl susţine.
Pe de altă parte, în cauză nu poate fi vorba despre o lege penală mai favorabilă, în condiţiile în care infracţiunile prevăzute de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 şi cea prevăzută de C. vam. sunt două infracţiuni distincte, cu conţinut distinct şi care protejează valori sociale diferite.
S-a mai invocat în apărarea inculpatului că fapta săvârşită de acesta nu constituie infracţiunea de evaziune fiscală, ci reprezintă contravenţia prev. de art. 220 alin. (1) lit. a) şi b) din O.G. 92/2003 (articol abrogat în prezent prin O.G. nr. 29/2011).
Nici această apărare nu poate fi reţinută de către instanţa de apel, deoarece în speţa de faţă, fapta inculpatului nu constă în deţinerea de produse accizabile în afara regimului suspensiv, ci în deţinerea şi transportul ţigărilor nemarcate, netimbrate şi neaccizate în România, ascunderea fizică parţială a acestora şi imposibilitatea prezentării documentelor justificative care să ateste posesia legală, fapte care întrunesc elementul material al laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală - prin ascunderea bunului sau sursei impozabile, infracţiune prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.
Faţă de toate aspectele evidenţiate mai sus, Curtea de Apel a constatat că în mod corect Tribunalul a dispus condamnarea inculpatului B.S.V., conform art. 345 alin. (2) C. proc. pen., pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa prin actul de sesizare.
De asemenea, s-a reţinut de instanţa de apel că instanţa de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului atât sub aspectul cuantumului acesteia, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen.
Curtea de Apel, la rândul său, în baza propriei evaluări asupra individualizării pedepsei aplicate inculpatului a considerat că nu se justifică diminuarea pedepsei aplicate inculpatului, aceasta fiind de altfel stabilită la limita minimă prevăzută de lege, raportat la criteriile amintite prevăzute în art. 72 C. pen., la împrejurările cauzei, la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunii săvârşite (închisoarea de la 2 la 8 ani), la gradul de pericol social al acesteia, la cuantumul prejudiciului, precum şi la persoana inculpatului, având în vedere atitudinea nesinceră a acestuia.
În ceea ce priveşte critica adusă de inculpat prin motivele scrise de apel referitoare la omisiunea aplicării prevederilor art. 3201 C. proc. pen. şi la faptul că prima instanţă nu i-a adus la cunoştinţă aceste dispoziţii, deşi acesta a recunoscut săvârşirea faptei încă din faza de urmărire penală, Curtea de Apel a constatat că în încheierea de şedinţă din 11 ianuarie 2012 s-a consemnat contrariul, respectiv faptul că instanţa i-a adus la cunoştinţă inculpatului aceste dispoziţii, iar inculpatul a arătat că nu înţelege să se prevaleze de prevederile art. 3201 C. proc. pen. întrucât se consideră nevinovat.
Instanţa de apel a constatat de asemenea că Tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 65 alin. (2) şi ale art. 71 raportate la art. 64 lit. a) teza a II-a şi art. 64 lit. b) C. pen., având în vedere natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, împrejurările cauzei şi persoana inculpatului.
A mai reţinut instanţa de apel că nici solicitarea inculpatului de ridicare a sechestrului instituit asupra autoturismului marca A., precum şi de înlăturare a măsurii confiscării autoturismului marca O. nu este întemeiată, măsura asigurătorie fiind instituită în conformitate cu dispoziţiile art. 163 şi urm.C. proc. pen., în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune.
De asemenea, măsura de siguranţă a confiscării speciale a autoturismului a fost luată de prima instanţă în baza dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen., potrivit cărora se confiscă bunurile care au fost. folosite, în orice mod, la săvârşirea unei infracţiuni, autoturismul marca O., aparţinând inculpatului şi fiind folosit de acesta la transportul şi ascunderea celor 7.500 pachete de ţigări.
În acest context, instanţa de apel a apreciat că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 118 alin. (2) C. pen. în sensul dispunerii confiscării doar în parte, şi prin echivalent bănesc, în condiţiile în care, pe de o parte inculpatul nu a depus nicio dovadă privind valoarea maşinii, iar, pe de altă parte, urmarea produsă şi în special contribuţia bunului la comiterea faptei şi producerea pagubei nu justifică o asemenea măsură mai blândă.
Referitor la latura civilă, s-a constatat că nu este întemeiată invocarea faptului că în condiţiile în care inculpatul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 10.000 RON, dispunându-se şi confiscarea cantităţii de 7.500 de pachete de ţigări, prin obligarea acestuia la plata de despăgubiri, a fost sancţionat de două ori pentru aceeaşi faptă.
S-a reţinut astfel că amenda contravenţională constituţie o sancţiune aplicată inculpatului pentru săvârşirea unei fapte ilicite, nefiind destinată acoperirii pagubei create de inculpat prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Totodată, măsura confiscării speciale a pachetelor de ţigări constituie o măsură de siguranţă, având ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi nu valorificarea acestora în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin fapta inculpatului.
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 20665 C. fisc. şi ale art. 118 din H.G.nr. 44/2004 referitoare la distrugerea ţigaretelor confiscate.
De asemenea, prevederile art. 280 C. vam., invocate în motivele de apel, nu conţin nicio dispoziţie referitoare la răspunderea civilă şi nu sunt incidente în cauză.
Analizând actele dosarului şi hotărârea atacată, Curtea de Apel a constatat că în mod corect Tribunalul a reţinut că în cauză se justifică obligarea inculpatului la plata sumei de 59.353,68 RON, evaluând corect prejudiciul prin luarea în considerare a variantei A din raportul de expertiză contabilă judiciară prin care se calculează prejudiciul în baza dispoziţiilor C. fisc., raportându-se la prevederile art. 177 din acest cod şi la Normele metodologice de aplicare a acestui articol, potrivit cărora în cazul în care preţurile de vânzare cu amănuntul a ţigărilor confiscate nu pot fi identificate, calculul accizei se face pe baza accizei totale prevăzute în Anexa 1 de la Titlul VII din C. fisc. pentru anul 2010, de 74 euro/1.000 ţigarete.
În ceea ce prevede TVA, s-au avut în vedere valoarea estimată a unui pachet de ţigări, cursul de schimb de la data confiscării, valoarea accizelor pentru un pachet şi preţul pentru un pachet de ţigări. În acest sens, potrivit art. 67 din O.U.G. nr. 92/2003 organul fiscal stabileşte baza de impunere şi obligaţia fiscală de plată aferentă, prin estimarea rezonabilă a bazei de impunere, folosind orice probă şi mijloc de probă prevăzute de lege, ori de câte ori acesta nu poate determina situaţia fiscală corectă.
Apărarea inculpatului şi declaraţia dată de expert în faţa Curţii de Apel în sensul că, în condiţiile în care ţigările găsite în autoturismul inculpatului nu se comercializează în condiţii de legalitate în România, trebuie avut în vedere preţul cu care acestea se vând „la negru” sunt nejustificate, fiind contrare dispoziţiilor C. fisc. şi normelor de aplicare a acestuia.
De altfel, expertul nu a argumentat acest punct de vedere decât prin aceea că aceste ţigări nu se comercializează în România, or tocmai acest fapt impune estimarea bazei de impunere în condiţiile în care nu se poate determina situaţia fiscală corectă, estimare care nu se poate efectua prin stabilirea preţului practicat pe piaţă.
Referitor la calitatea de parte civilă, Curtea de Apel a constatat că aceasta revine Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, indiferent de instituţia care reprezintă această parte, iar, în acest context, Tribunalul a reţinut în mod corect calitatea de reprezentanţi ai părţii civile a Gărzii Financiare Sibiu şi a D.R.A.O.V. Braşov, dispunând însă obligarea inculpatului la plata sumelor de 47.384 RON şi de 11.969 RON către Ministerul Finanţelor Publice şi nu în favoarea reprezentanţilor acestuia.
Pentru toate considerentele ce preced, constatând că şi celelalte dispoziţii ale primei instanţe referitoare la aplicarea dispoziţiilor privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi ale a art. 191 C. proc. pen. sunt legale şi temeinice, că nu există niciun motiv de nelegalitate care să fie luat în discuţie din oficiu, în favoarea inculpatului apelant şi văzând şi dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., instanţa de apel, respectiv Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, prin decizia penală nr. 152/A din 11 decembrie 2012 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B.S.V. împotriva sentinţei penale nr. 84 din 27 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. şi a dispus obligarea inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel.
Împotriva deciziei penale nr. 152/A din 11 decembrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, a declarat recurs inculpatul B.S.V.
Prin concluziile orale susţinute de apărătorul ales al inculpatului s-au invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 18 şi pct. 15 C. proc. pen. solicitând achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen. întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală şi constituie contravenţie, nu infracţiune.
A mai susţinut că potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 nu ne aflăm în situaţia unei infracţiuni, ci în situaţia contravenţiei conform art. 220 alin. (1) lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 92/2003 pentru că inculpatul nu este comerciant de ţigări conform art. 2 din Legea nr. 241/2005 C. fisc., iar pe de altă parte sub aspectul laturii obiective ţigările care au fost găsite la data respectivă în autoturism şi nu au fost ascunse rezultând această împrejurarea din declaraţiile martorilor şi din procesul-verbal din care rezultă că inculpatul a recunoscut că are ţigări în autoturism.
Cu privire la infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, acesta a arătat că în M. Of. din data de 23 iunie 2010 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 54/2010 prin care s-a stabilit existenţa infracţiunii de contrabandă, iar fapta dedusă judecăţii în cauza de faţă a fost comisă la data de 09 iunie 2010 când această infracţiune nu era în vigoare. A solicitat achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen. întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, şi constituie contravenţie, nu infracţiune.
Referitor la cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 15 C. proc. pen. a susţinut că din datele existente la dosar rezultă că prejudiciul a fost reparat în totalitate, iar din verificările efectuate rezultă că inculpatul deţine bunuri imobile, respectiv terenuri, şi bunuri mobile, respectiv autoturisme.
A arătat că motivele de recurs sunt dezvoltate pe larg în motivele scrise de recurs.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 5029/85/2011.
Examinând cauza de faţă, hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, Înalta Curte constată că recursul inculpatului nu este fondat având în vedere următoarele considerente:
Înalta Curte constată că prin motivele scrise de recurs inculpatul a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 şi pct. 172 C. proc. pen., arătând că instanţa de fond a dat o încadrare juridică greşită deoarece nu ne aflăm în prezenţa unei infracţiuni de evaziune fiscală, ci a infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind C. vam., introdusă prin O.U.G. nr. 54/2010, dar pe de altă parte a arătat că această lege nu îi este aplicabilă deoarece fapta de deţinere de ţigări netimbrate şi neaccizate s-a produs în data de 09 iunie 2010, iar încriminarea acesteia s-a produs prin art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind C. vam., introdusă prin O.U.G. nr. 54/2010, în data publicării în M. Of. nr. 421/23.06.2010.
Acest caz de casare nu a mai fost invocat în susţinerea motivelor orale de recurs în faţa instanţei precizând decât următoarele: „Cu privire la infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului în M. Of. din data de 23 iunie 2010 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 54 prin care s-a stabilit existenţa infracţiunii de contrabandă, iar fapta dedusă judecăţii în cauza de faţă a fost comisă la data de 09 iunie 2010 când această infracţiune nu era în vigoare”, împrejurare din care nu se poate desprinde vreo critică în sensul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 17 invocat în scris, astfel încât acest caz de casare nu se va analiza întrucât nu a fost susţinut în faţa instanţei de recurs.
Nici cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. invocat în motivele scrise de recurs nu a mai fost susţinut în concluziile orale la momentul acordării cuvântului la dezbaterea recursului, astfel încât nici acest caz de casare nu se va analiza. De altfel, nici în motivele scrise de recurs, inculpatul prin apărător ales nu a arătat în ce constă acest caz de casare.
I. Cu privire la cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu este fondat având în vedere următoarele considerente:
Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiunea de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile.
Potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 241/2005 - „Legea pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale” - contribuabil reprezintă orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat.
Cantitatea de ţigări aflată în posesia inculpatului la momentul verificării autoturismului de către organele autorizate nu purta timbre fiscale, în aceste condiţii fiind eludată taxarea fiscală a ţigaretelor din perspectiva actelor normative în vigoare, ţigarete care depăşeau limita legală admisă pentru a nu fi supuse taxelor fiscale, împrejurare care conduce în mod direct la obligarea inculpatului de a-i fi suspusă taxării activitatea desfăşurată.
Nu poate fi primită apărarea inculpatului potrivit căreia activitatea desfăşurată nu este infracţiune, ci este contravenţie întrucât acesta a ascuns activitatea de comercializare a ţigărilor pentru a nu fi cunoscută de autorităţile fiscale, faptă ce se încadrează în elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală şi pe de altă parte amenda este o sancţiune aplicată inculpatului pentru săvârşirea unei fapte ilicite, nefiind destinată acoperirii pagubei create de inculpat.
Totodată, achiziţionarea ţigărilor nu a fost înregistrată în evidenţa contabilă a vreunei societăţi comerciale, ceea ce înseamnă că inculpatul a ascuns sursa impozabilă sau taxabilă pentru a nu se achita de obligaţiile datorate bugetului statului, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.
Nu poate fi primită nici critica apărării potrivit căreia sub aspectul laturii obiective ţigările care au fost găsite în autoturismul inculpatului la data respectivă în autoturism nu au fost ascunse fapt care rezultă din declaraţiile martorilor şi din procesul-verbal din care rezultă că inculpatul a recunoscut că are ţigări în autoturism.
În accepţiunea legii, acţiunea de ascundere se poate realiza în fapt, prin întocmirea, deţinerea de documente false, sau nedeţinerea de documente privind provenienţa, apartenenţa sau circulaţia bunului.
În cazul acestei infracţiuni, fapta ilicită, ce caracterizează latura obiectivă, constă în ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Sub aspectul formei de vinovăţie, infracţiunea se comite doar cu intenţie directă calificată de scop.
Raportând aceste argumente teoretice la cauza dedusă judecăţii, se reţine că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, singura soluţie ce se impune în legătură cu infracţiunea de evaziune fiscală fiind condamnarea inculpatului aşa cum corect au reţinut ambele instanţe.
Aşa cum s-a mai reţinut anterior, acţiunile de ascundere sau disimulare se pot realiza, în fapt, prin întocmirea de documente false, sau nedeţinerea de documente privind, printre altele, provenienţa bunurilor, circulaţia sau proprietatea acestora, ascunderea bunului ori a sursei impozabile.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că inculpatul B.S.V. a deţinut şi transportat ţigări nemarcate, netimbrate şi neaccizate în România, şi a procedat la ascunderea fizică parţială, dar şi a sursei impozabile a acestora inculpatul fiind în imposibilitatea prezentării documentelor justificative care să ateste posesia legală a acestora, fapt ce a conturat latura obiectivă a infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005. Inculpatul a intrat în posesia bunurilor, (potrivit declaraţiei sale şi a martorei M.S.P.) şi le-a preluat de la o altă persoană pe care nu a putut-o identifica, situaţie în care se impune obligarea acestuia la plata obligaţiilor fiscale - inculpatul declarând iniţial că scopul acestui transport de ţigări a fost de a le folosi în schimbul cu alte bunuri, iar ulterior a declarat că le-a achiziţionat pentru consum propriu cu familia.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că scopul urmărit prin comiterea acestei infracţiuni este sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, respectiv ascunderea sursei impozabile, fapta ilicită constând în ascunderea bunurilor, respectiv a sursei impozabile taxabile. Inculpatul B.S.V. a avut intenţia să desfăşoare astfel de activităţi, scopul său fiind acela de a achiziţiona ţigările cu scopul de a le vinde ulterior, contra unor sume de bani.
Ca atare, şi sub aspectul laturii subiective sunt întrunite cerinţele prevăzute de lege pentru a fi în prezenţa infracţiunii de evaziune fiscală.
În ceea ce priveşte nedeclararea veniturilor inculpatului pentru activitatea desfăşurată, se constată că pentru veniturile pentru care există atât obligaţia evidenţierii, cât şi obligaţia declarării, cum este cazul de faţă, dacă veniturile nu au fost evidenţiate în actele contabile sau în alte documente legale, şi nici nu au fost declarate la organul fiscal competent, rezultă că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, deoarece s-a realizat o ascundere a veniturilor impozabile în condiţiile în care organele fiscale nu pot lua cunoştinţă de veniturile realizate prin simpla verificare a actelor contabile ale contribuabilului.
În speţă, inculpatul a fost acuzat că a realizat activităţi comerciale prin faptul că a deţinut şi transportat ţigări nemarcate, netimbrate şi neaccizate în România, şi a procedat la ascunderea fizică parţială a acestora şi imposibilitatea prezentării documentelor justificative care să ateste posesia legală a acestora, fără a se înregistra ca plătitor de TVA, faptă care constituie infracţiunea de evaziune fiscală. Astfel se reţine că, în cazul în care o persoană fizică nu se înregistrează ca plătitor de TVA, evaziunea fiscală există doar dacă bunul sau sursa impozabilă au fost ascunse, aşa cum este cauza de faţă, autorităţile fiscale necunoscând sursa impozabilă, întrucât inculpatul nu a înregistrat activitatea desfăşurată în actele contabile.
Cu privire la critica inculpatului în sensul că, pe de o parte, acestuia ar fi trebuit să i se reţină săvârşirea infracţiunii de contrabandă, dar pe de altă parte, această infracţiune nu era în vigoare la momentul săvârşirii faptei, încriminarea acestei fapte facându-se începând cu 26 iunie 2010 pe când fapta s-a comis la data de 09 iunie 2010, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 270 C. vam., versiune consolidată la data de 04 octombrie 2009 (în vigoare la data săvârşirii faptei), încriminează infracţiunea de contrabandă astfel: alin. „(1) Introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracţiunea de contrabandă şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Constituie, de asemenea, infracţiune de contrabandă şi se pedepseşte potrivit alin. (1) introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 RON în cazul produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 RON în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri.”
Dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în M. Of. nr. 672/27.07.2005, cu modificările şi completările ulterioare reglementează ca infracţiune de evaziune fiscală, ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, sancţionând-o cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi.
Pentru existenţa infracţiunii de contrabandă prevăzută în art. 270 alin. (1) C. vam., (în vigoare la momentul săvârşirii faptei) cerinţa este aceea ca mărfurile - indiferent de natura acestora - să fie introduse sau scoase din ţară, prin orice mijloace şi prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, în timp ce pentru existenţa modalităţii prevăzute în alin. (2) se cer alte condiţii speciale, şi anume mărfurile să fie introduse sau scoase din ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal şi să reprezinte, totodată, mărfuri plasate sub un regim vamal a căror valoare în vamă este mai mare de 20.000 RON.
Aceasta înseamnă ca pentru existenţa infracţiunii de contrabandă prevăzută în art. 270 alin. (1) C. vam. trebuia ca ţigările să fie introduse/scoase din ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal - astfel cum prevăd dispoziţiile H. G. nr. 710/1996, completată, privind intrarea, ieşirea din ţară şi tranzitul mărfurilor purtătoare de accize - în modalitatea ascunderii (circumscrisă modalităţii de săvârşire a elementului material al infracţiunii amintite - „prin orice mijloace”).
Totodată, potrivit disp. art. 1 din H.G. nr. 710/1996 din 21 august 1996 (în vigoare la data săvârşirii faptei, hotărâre publicată în M. Of. nr. 200/27.08.1996), intrarea, ieşirea şi tranzitul mărfurilor purtătoare de accize (inclusiv ţigări) sunt permise numai prin vămile autorizate în acest scop; or în cauza de faţă nu a avut loc un control vamal realizat de către un punct de vamă autorizat conform dispoziţiilor legale în vigoare la data săvârşirii faptelor pentru realizarea controlului vamal la produse accizabile.
Conţinutul sintagmei „prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal” din conţinutul normei de incriminare prevăzute în art. 270 C. vam. a fost lămurit de practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 1230 din 29 martie 2011.
Or, probatoriul administrat în cauza de faţă nu relevă faptul că pachetele de ţigări au fost introduse în ţară prin locuri stabilite pentru controlul vamal sau prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal reţinându-se că în data de 09 iunie 2010, lucrătorii din cadrul I.P.J. Sibiu au fost sesizaţi de către inspectorii D.J.A.O.V. Sibiu, cu privire la faptul că, pe DN1 la ieşirea din Sibiu spre Veştem, a fost oprit în trafic un autoturism care transporta ţigarete fără a avea documente de provenienţă şi fără ca ţigaretele să fie marcate. În urma controlului efectuat asupra autoturismului la sediul D.J.A.O.V. Sibiu, s-au găsit, în portbagajul autoturismului, în spaţiul destinat pasagerilor din spate şi în locul roţii de rezervă, 750 cartuşe a câte 10 pachete de 20 ţigarete fiecare, în total 150.000 ţigarete marca A.L.S., pachetele neavând aplicate timbre fiscale, având înscris, ca şi producător H.T.S. Switzerland.
Omisiunea plăţii unei taxe legal datorate nu constituie infracţiunea de evaziune fiscală, dacă bunul sau sursa impozabilă nu au fost ascunse. La acest caz, ia naştere pentru cel care nu a efectuat plata doar obligaţia de plată a taxei respective, nu şi răspunderea penală. Atunci când o persoană fizică nu se înregistrează ca plătitor de TVA, evaziunea fiscală există doar dacă bunul sau sursa impozabilă au fost ascunse, nu şi atunci când autorităţile fiscale cunoşteau sursa impozabilă.
Prin bun sau sursă impozabilă sau taxabilă se înţeleg toate veniturile şi bunurile impozabile sau taxabile. Prin ascunderea bunului se are în vedere ascunderea bunului atât în sens fizic, cât şi juridic, astfel încât nu poate fi primită critica inculpatului potrivit căreia ţigările au fost ascunse parţial în autoturism la roata de rezervă din portbagajul auto, celelalte aflându-se pe bancheta autoturismului.
Pe de altă parte nu poate fi primită nici apărarea potrivit căreia inculpatul a achiziţionat ţigările în scopul consumului propriu raportat aşa cum a declarat inculpatul într-o declaraţie ulterioară, raportat la Directiva nr. 2007/74CE din 20 decembrie 2007.
Conform art. 8 alin. (1) lit. (a), (b), (c), (d) din Directiva 2007/74/CE din 20 decembrie 2007, publicată în Jurnalul Oficial nr. 1.345 din 29 decembrie 2007, privind scutirea de TVA şi de accize pentru bunurile importate de către persoanele care călătoresc din ţări terţe: „Statele membre scutesc de TVA şi accize importurile următoarelor tipuri de produse din tutun, care fac obiectul următoarelor limite cantitative, fie superioare, fie inferioare: (a) 200 de ţigări sau 40 de ţigarete; (b) 100 de cigarillos (ţigări de foi) sau 20 de cigarillos (ţigări de foi); (c) 50 de trabucuri sau 10 trabucuri; (d) 250 g de tutun de fumat sau 50 g de tutun de fumat. Fiecare dintre cantităţile menţionate la lit. (a) şi (d) reprezintă, în sensul alin. (4), 100% din totalul admis pentru produsele din tutun.”
Dispoziţiile art. 8 alin. (4) din Directiva 2007/74/CE din 20 decembrie 2007 prevăd că: „În cazul celorlalţi călători, scutirea poate fi aplicată pentru oricare combinaţie de produse din tutun, cu condiţia ca, cuantumul total utilizat din cantităţile individuale permise să nu depăşească 100%.”
Potrivit art. 199 alin. (3) C. fisc. „Accizele nu se aplică pentru importul de produse accizabile aflate în bagajul calatorilor şi al altor persoane fizice, cu domiciliul în România sau în străinătate, în limitele şi în conformitate cu cerinţele prevăzute de norme.”
Or, în cauza de faţă inculpatul a transportat şi ascuns efectiv o parte din cantitatea de 7.500 de pachete de ţigări a câte 20 bucăţi de ţigări, dar şi sursa impozabilă, netimbrate şi neaccizate în România, cantitate care depăşeşte limitele cantitative de ţigări recunoscute de Directiva 2007/74/CE din 20 decembrie 2007 şi art. 199 şi art. 142 C. fisc.
Dispoziţiile legale amintite anterior contrazic apărarea inculpatului în sensul că nu este comerciant de ţigări potrivit art. 2 din Legea nr. 241/2005 acesta precizând că nu achiziţionase ţigările pentru a le vinde, ci pentru a le schimba cu alte mărfuri, iar ulterior a declarat că le-a achiziţionat pentru consum propriu, atâta vreme cât ţigările aflate în posesia inculpatului depăşeau limita legală prevăzută de actele normative amintite anterior pentru ca bunurile să fie scutite de la plata taxelor fiscale.
Astfel se constată că, în mod corect, s-a apreciat că inculpatul trebuia să se înregistreze ca persoană plătitoare de TVA, întrucât prin acţiunile sale a desfăşurat activităţi producătoare de venituri şi astfel a eludat dispoziţiile legale privind înregistrarea fiscală. Aşadar, intenţia inculpatului a fost de a se sustrage de la plata taxelor datorate statului şi normele legale care reglementează materia taxei pe valoare adăugată.
Pentru toate aceste considerente, instanţa de recurs reţine că inculatul a săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală conform art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 prin ascunderea parţială a ţigărilor, dar şi prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Infracţiunea are ca situaţie premisă existenţa unei obligaţii legale de a plăti taxe sau impozite pentru anumite activităţi prestate sau bunuri deţinute.
II. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 15 C. proc. pen. care vizează critica privind sechestrul asigurător instituit asupra celor două autoturisme proprietatea inculpatului, care în opinia inculpatului depăşesc cu mult valoarea prejudiciului şi că acest prejudiciu a fost recuperat astfel încât răspunderea penală a inculpatului nu se mai justifică, Înalta Curte constată că nici acest caz de casare nu este fondat.
Se constată că prin ordonanţa procurorului din 27 iunie 2011 s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra autoturismului marca A. până la concurenţa sumei de 53.858,00 RON, iar prin încheierea penală din data de 07 martie 2012 Tribunalul a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra autoturismului inculpatului respectiv marca A. până la concurenţa sumei de 59.353 RON.
Înalta Curte mai constată că în cauză se justifică obligarea inculpatului la plata sumei de 59.353,68 RON, ambele instanţe evaluând corect prejudiciul prin luarea în considerare a variantei A din raportul de expertiză contabilă judiciară prin care se calculează prejudiciul în baza dispoziţiilor art. 177 C. fisc., raportându-se şi la normele metodologice de aplicare ale acestui articol, potrivit cărora în cazul în care preţurile de vânzare cu amănuntul a ţigărilor confiscate nu pot fi identificate, calculul accizei se face pe baza accizei totale prevăzute în Anexa 1 de la Titlul VII din C. fisc. pentru anul 2010, de 74 euro/1.000 ţigarete.
Pe de altă parte normele procedural fiscale stabilesc că sechestrul asigurător face parte din procedura de executare silită, nefiind o măsură excepţională, ci face parte din procedura obişnuită aplicată oricărui contribuabil. Sechestrul se instituie în momentul în care există pericolul ca cel urmărit să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească activele, punând astfel în pericol colectarea datoriilor.
Măsurile asigurătorii dispuse sunt valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii. Ele se duc la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător. în acest sens este şi Ordinul A.N.A.F. nr. 2605/2010 publicat în M. Of., Partea I, nr. 732/03.11.2010.
În cauza de faţă, măsura asigurătorie a sechestrului asupra celor două autoturisme proprietatea inculpatului a fost dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 27 iunie 2011 şi prin încheierea penală din data de 07 martie 2012 a Tribunalului, conform dispoziţiilor art. 163 şi urm. C. proc. pen.
Măsura asigurătorie a sechestrului asigurător, ca măsură de constrângere reală a fost dispusă în prezenta cauză prin indisponibilizarea celor două autoturisme proprietatea inculpatului până la soluţionarea definitivă a cauzei, în vederea asigurării reparării pagubei cauzate prin infracţiune.
Prin această măsură inculpatul nu mai poate înstrăina sau greva bunurile supuse acestei măsuri, astfel încât partea civilă îşi poate realiza creanţa născută din hotărârea de condamnare la despăgubiri, iar organele de stat pot executa pedeapsa pecuniară la care a fost obligat inculpatul.
Contrar criticii apărării, Înalta Curte constată de asemenea că din actele dosarului nu rezultă împrejurarea că prejudiciul stabilit în prezenta cauză a fost recuperat integral, iar pe de altă parte, chiar dacă ar fi fost recuperat prejudiciul, acest lucru nu înlătură răspunderea penală stabilită în sarcina inculpatului pentru fapta săvârşită şi prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.S.V. împotriva deciziei penale nr. 152/A din 11 decembrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.S.V. împotriva deciziei penale nr. 152/A din 11 decembrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 30/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 31/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
