ICCJ. Decizia nr. 3167/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3167/2013
Dosar nr. 2342/99/2012
Şedinţa publică din 17 octombrie 2013
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 33 din 7 martie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 414 din 18 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Iaşi, sentinţă pe care a menţinut-o.
A fost obligată partea civilă la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că prin sentinţa penală nr. 414 din 18 octombrie 2012 s-au dispus următoarele:
„În baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a achitat pe inculpata L.P. trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 346,alin. (4) C. pen.p a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat au fost lăsate în sarcina acestuia, din care suma de 2.500 RON reprezentând onorariu expert contabil G.A.R. se va avansa din fondurile Ministerului de Justiţie”
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, dat în Dosarul nr. 2910/P/2010, a fost trimisă în judecată inculpata L.P. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, faptul că „în perioada aprilie 2009-august 2009, în calitate de administrator al SC L.I. SRL Iaşi, inculpata L.P. nu a evidenţiat operaţiunile comerciale constând în achiziţii intracomunitare de materiale de construcţii,din Bulgaria, sustrăgându-se de la plata a 396.727 RON TVA, prejudiciu cauzat bugetului de stat.
În susţinerea situaţiei de fapt reţinute prin rechizitoriu, în faza de urmărire penală au fost avute în vedere următoarele mijloace de probă: proces-verbal de control încheiat la data de 22 februarie 2010 de Garda Financiară Vrancea, proces-verbal de constatare încheiat la data de 2 septembrie 2009, informaţii comunicate de Banca R.D. şi Banca C. Iaşi, documente privind achiziţii intracomunitare, adresa D.G.F.P. Iaşi din 2009, declaraţii ale inculpatei.
În cursul judecăţii, inculpata, asistată de apărătorul ales şi-a exercitat dreptul la tăcere, fiind administrată proba cu expertiza contabilă, solicitată de inculpată.
Instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpata L.P. era administrator al SC L.I. SRL Iaşi, începând cu anul 2009. În perioada 23 aprilie 2009-1 septembrie 2009 SC L.I. SRL Iaşi a efectuat un număr de 17 achiziţii intracomunitare din Bulgaria în valoare totală de 497.151,58 euro fără TVA, achiziţii facturate către SC M.T. SRL Bacău. Ca urmare a acestor tranzacţii SC L.I. SRL datora bugetului de stat, potrivit expertizei contabile efectuate în cauză, expertiză necontestată de vreuna dintre părţi, TVA în cuantum de 343.146,90 RON.
Totodată, din cuprinsul expertizei contabile şi a documentelor contabile (filele 12-29 ale expertizei contabile) vizând SC L.I. SRL a rezultat că, în datele de 26 şi 27 octombrie 2009 au fost înregistrate la A.F.P. Iaşi declaraţiile 100, 300, 394 şi 390 pentru întreaga perioada vizând achiziţiile intracomunitare.
Având în vedere situaţia de fapt rezultată din coroborarea probelor administrate în cauză, instanţa de fond a constatat că urmare a activităţii de achiziţii intracomunitare şi valorificare a acestora SC L.I. SRL a înregistrat obligaţia de plată către stat a TVA, situaţie evidenţiată şi în declaraţiile 300 decont de taxă pe valoare adăugată.
Ori înregistrarea cu întârziere a declaraţiilor fiscale şi neplata de către societatea comercială administrată de către inculpată a obligaţiilor către bugetul de stat nu constituie o faptă prevăzută de legea penală, ci o faptă de natură civilă.
S-a apreciat că în mod greşit a fost reţinută situaţia de fapt în rechizitoriu în sensul omisiunii evidenţierii operaţiunile comerciale constând în achiziţii intracomunitare de materiale de construcţii din Bulgaria, câtă vreme potrivit vizei menţionată pe declaraţiile 100, 300, 394 şi 390 de către A.F.P. Iaşi aceste achiziţii intracomunitare fuseseră menţionate în documente contabile şi înregistrate la datele de 26-27 octombrie 2009.
Ori adresa A.F.P. Iaşi în baza căreia s-a reţinut că inculpata nu a înregistrat în contabilitate achiziţiile intracomunitare, a fost emisă la data de 7 august 2009, în condiţiile în care rechizitoriul a fost emis la 27 februarie 2012, la aproape 3 ani după emiterea acestei adrese şi înregistrarea documentelor contabile la A.F.P. Iaşi, rezultă o eroare vădită asupra situaţiei de fapt reţinute în rechizitoriu.
Sarcina administrării probaţiunii incumbă organelor de urmărire penală şi nu inculpatei care a învederat de altfel acestora că nu se află în posesia documentelor contabile ale societăţii întrucât, în fapt, nu ea este cea care a realizat achiziţiile intracomunitare.
În consecinţă, fapta inculpatei, în calitate de administrator, de a înregistra cu întârziere în documentele contabile achiziţiile intracomunitare şi de a nu achita datoriile către bugetul de stat în forma TVA-ului nu este prevăzută de legea penală şi nu poate atrage răspunderea penală a acesteia, lipsind trăsătura esenţială a infracţiunii: prevederea în legea penală, instanţa urmând ca, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. să dispună achitarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a arătat că, în cauză nu se poate vorbi despre lipsa unui element constitutiv al infracţiunii câtă vreme fapta constând în înregistrarea tardivă a achiziţiilor intracomunitare şi neplata TVA-ului către bugetul de stat nu este prevăzută de legea penală, fiind de natură civilă şi antrenând o altă formă a răspunderii decât cea penală.
Având în vedere dispoziţiile art. 346 alin. (4) C. proc. pen. instanţa de fond nu a soluţionat acţiunea civilă
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat au rămas în sarcina acestuia, din care suma de 2.500 RON reprezentând onorariu expert contabil G.A.R. s-au avansat din fondurile Ministerului de Justiţie.
În termen legal, hotărârea a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi de partea civilă, A.N.A.F., prin reprezentanţii săi legali, fiind criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie, în principal sub aspectul greşitei achitări a inculpatei, ceea ce a condus la nesoluţionarea laturii civile a cauzei şi, pe cale de consecinţă, la neacordarea prejudiciului cauzat bugetului de stat.
Parchetul, în apelul său a invocat, în principal, următoarele critici:
- hotărârea nu este motivată, instanţa limitându-se la a prelua în sinteză concluziile expertului, fără a analiza sau înlătura argumentarea cuprinsă în rechizitoriu în susţinerea inculpării, raportat la particularitatea fraudei intracomunitare, astfel cum a fost imputată inculpatei. A fost ignorat cadrul legal ce reglementează astfel de operaţiuni, diferit faţă de operaţiunile de comerţ obişnuite realizate de operatorii economici pe teritoriul ţării.
- instanţa şi-a însuşit raportul de expertiză având anexe formate din documente pe care le considerăm întocmite pro causa, parte dintre acestea neavând relevanţă din punct de vedere fiscal. Manifestăm serioase rezerve faţă de autenticitatea documentelor ce formează anexele la raport, pentru considerente pe care Ie vom dezvolta în conţinutul prezentelor motive de apel.
S-a mai arătat în motivele de apel depuse în scris la dosar, că din raportul de expertiză reiese că documentele de evidenţă contabile au fost procurate de expert de la contabilul societăţii SC L.I. SRL, pe nume C.D. din Bucureşti, care ar fi ţinut evidenţa contabilă a societăţii în perioada 1 aprilie 2009 (anterior datei de înfiinţare a SC L.I. SRL), 31 decembrie 2009 în baza contractului de prestări servicii, conform Legii nr. 82/1991. Acesta ar fi pus la dispoziţia expertului, evidenţa contabilă a societăţii în format electronic.
S-a mai arătat că evidenţă contabilă în format electronic a fost creată şi furnizată de o persoană străină de societate, fără nici o calitate şi atribuţie în ţinerea şi organizare a evidenţei contabile astfel cum prevăd normele legale în materie, întrucât: - convenţia de prestări servicii (anexa 2 A la raport) nu este semnată de reprezentantul legal al SC L.I. SRL, nu poartă ştampila societăţii beneficiară a serviciilor, are număr de înregistrare doar Ia prestator, nu şi la beneficiar. Apelantul a apreciat că această convenţie a fost întocmită în mod fraudulos în cursul procesului penal, sau după luna septembrie 2009, pentru a se da aparenţă de legitimitate acţiunii de furnizare a unor documente de evidenţă contabilă întocmite în aceleaşi condiţii, în scopul inducerii în eroare a organelor judiciare.
A solicitat a se observa că documentele de evidenţă contabilă cuprind numai informaţii legate de tranzacţiile cu societatea din Bulgaria şi cu SC M.T. SRL, ceea ce susţine concluzia potrivit căreia SC L.I. SRL a fost înfiinţată ca firmă, bidon, tocmai în scopul realizării fraudei intracomunitare.
Partea civilă, în apelul său a preluat, în esenţă, criticile invocate de procuror, vizând lipsa de motivare a hotărârii apelate şi, respectiv, greşita soluţionare a laturii civile, urmare a soluţiei de achitare a inculpatei.
Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 33 din 7 martie 2013 a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 414 din 18 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Iaşi, sentinţă pe care a menţinut-o.
A obligat partea civilă la cheltuieli judiciare către stat.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 371 C. proc. pen., Curtea a reţinut următoarele:
1. Cu privire la critica privind faptul că hotărârea primei instanţe nu este motivată, Curtea a reţinut:
Instanţa de fond a respectat prevederile art. 356 C. proc. pen., potrivit cărora, expozitivul hotărârii trebuie sa cuprindă:
„a) datele privind identitatea părţilor;
b) descrierea faptei ce face obiectul învinuirii, cu arătarea timpului şi locului unde a fost săvârşită, precum şi încadrarea juridică dată acesteia prin actul de sesizare;
c) analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, cât şi a celor care au fost înlăturate, motivarea soluţiei cu privire la latura civilă a cauzei, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză.
În caz de condamnare, expunerea trebuie să mai cuprindă fapta sau fiecare faptă reţinută de instanţă în sarcina inculpatului, forma şi gradul de vinovăţie, circumstanţele agravante sau atenuante, starea de recidivă, timpul ce se deduce din pedeapsa pronunţată şi actele din care rezultă durata acesteia.
Dacă instanţa reţine în sarcina inculpatului numai o parte din faptele ce formează obiectul învinuirii, se va arăta în hotărâre pentru care anume fapte s-a pronunţat condamnarea şi pentru care încetarea procesului penal sau achitarea;
d) arătarea temeiurilor de drept care justifică soluţiile date în cauză”.
Astfel cum rezultă din dispozitivul sentinţei apelate, prima instanţă a răspuns, concret şi punctual, tuturor exigenţelor impuse de prevederile legale menţionate, cu privire la descrierea faptelor imputate, a situaţiei de fapt deduse judecăţii, precum şi analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, cât şi a celor care au fost înlăturate.
Motivarea soluţiei pronunţate de instanţa de judecată constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreţionar în realizarea justiţiei, dând părţilor din proces posibilitatea să-şi formeze convingerea cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate, iar instanţelor de control judiciar elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc.
În acest sens, instanţa de apel a constatat că, motivarea instanţei oferă toate elementele necesare în vederea exercitării controlului judecătoresc, faptul că motivarea instanţei de fond nu este exhausivă nu poate conduce la concluzia că nu răspunde exigenţelor procedurale.
Instanţa şi-a îndeplinit obligaţia de a-şi motiva hotărârea adoptată, obligaţie consacrată legislativ în dispoziţiile textului de lege menţionat, şi care are în vedere, astfel cum am precizat, stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.
Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept. Or, în cauză, hotărârea instanţei de fond este în măsură să convingă cu privire la raţionamentul juridic adoptat şi să ofere posibilitatea cenzurii acestuia raportat probelor administrate.
Mai mult decât atât, chiar şi în situaţia în care hotărârea instanţei nu este amplu motivată, astfel cum pretind apelanţii, instanţa de apel are abilitatea procesuală de a suplini motivarea acesteia.
2. Cu privire la critica de netemeinicie sub aspectul greşitei soluţii de achitare a inculpatei, Curtea a reţinut:
Instanţa de fond, în baza unui examen temeinic şi convingător a material probator administrat în cauză, cu respectarea dispoziţiilor legale ce guvernează judecata în primă instanţă, a stabilit corect că situaţia de fapt imputată prin actul de inculpare, constând în aceea în perioada aprilie 2009-august 2009, în calitate de administrator al SC L.I. SRL Iaşi, inculpata L.P. nu ar fi evidenţiat operaţiunile comerciale constând în achiziţii intracomunitare de materiale de construcţii, din Bulgaria, sustrăgându-se de la plata a 396.727 RON TVA, prejudiciu cauzat bugetului de stat, nu este conformă cu realitatea obiectivă, fapta imputată inculpatei şi pentru care s-a dispus trimiterea acesteia în judecată nefiind prevăzută de legea penală.
În acest context, Curtea a apreciat ca fiind necesară reluarea, pe scurt, a conţinutului concret al infracţiunii reţinute în sarcina inculpatei, în justificarea argumentelor expuse cu privire la soluţia adoptata, astfel:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, dat în Dosarul nr. 2910/P/2010, a fost trimisă în judecată inculpata L.P. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut faptul că „în perioada aprilie 2009-august 2009, în calitate de administrator al SC L.I. SRL Iaşi, inculpata L.P. nu a evidenţiat operaţiunile comerciale constând în achiziţii intracomunitare de materiale de construcţii din Bulgaria, sustrăgându-se de la plata a 396.727 RON TVA, prejudiciu cauzat bugetului de stat.
Au fost avute în vedere în acest sens următoarele mijloace de proba: proces-verbal de control încheiat la data de 22 februarie 2010 de Garda Financiară Vrancea, proces-verbal de constatare încheiat la data de 2 septembrie 2009, informaţii comunicate de Banca R.D. şi Banca C. Iaşi, documente privind achiziţii intracomunitare, adresa D.G.F.P. Iaşi din 2009, declaraţii ale inculpatei.
Inculpata L.P. era administrator al SC L.I. SRL Iaşi, începând cu anul 2009.
În perioada aprilie 2009-august 2009, SC L.I. SRL a efectuat achiziţii de materiale de construcţii (oţel beton în bare consolidate) în valoare totală de 497.151,58 euro de la SC V. LTD Russe (Bulgaria) în baza a 96 facturi, după cum urmează:
- În luna aprilie 2009, au fost efectuate achiziţii în valoare totală de 42.198,30 euro
- În luna mai 2009, au fost efectuate achiziţii în valoare totală de 99.373,28 euro
- În luna iunie 2009, au fost efectuate achiziţii în valoare totală de 85.180,74 euro
- În luna iulie 2009, au fost efectuate achiziţii totale în valoare de 157.775,27 euro
- În luna august 2009, au fost efectuate achiziţii totale în valoare de 112.624 euro
Toate achiziţiile intracomunitare efectuate au fost valorificate direct SC M.T. SRL Bacău, reprezentată prin P.R., persoană care în realitate a reprezentat SC L.I. SRL în relaţia cu furnizorii şi cu transportatorii mărfurilor (către care tot el a efectuat plata contravalorii serviciilor aferente) SC M.T. SRL Bacău a dispus plata materialelor de construcţii în conturile societăţii din Iaşi. La rândul ei, inculpata a ordonat plăţile către furnizorul din Bulgaria.
Nedeclararea la organele fiscale a operaţiunilor comerciale desfăşurate şi imposibilitatea de a efectua verificarea modului de valorificare a materialelor de construcţii către SC L.I. SRL a determinat ca la data de 26 august 2009, Garda Financiară Iaşi să ceară darea în consemn la frontieră a transporturilor efectuate în beneficiul acestei societăţi.
Verificările ulterioare au relevat faptul că în operaţiunile comerciale derulate, SC L.I. SRL a avut un singur furnizor, SC V. LTD Bulgaria şi un singur beneficiar: SC M.T. SRL Bacău (societăţile din România având obiect similar de activitate). Inculpata nu a dat curs solicitării organelor de control de a se prezenta pentru efectuarea verificărilor.
Transportatorii, firme din diferite oraşe ale României, au intrat în contact doar cu P.R. care a efectuat prin SC M.T. SRL plata serviciilor de transport de la furnizorul străin, în ţară.
Conform datelor furnizate de autorităţile bulgare, SC L.I. SRL Iaşi a achiziţionat în perioada critică, mărfuri în valoare de 497.151,58 euro, echivalentul a 2.088.036,63 RON.
Contribuabilul bulgar a înregistrat în evidenţele contabile şi comerciale că livrările au avut loc către SC L.I. SRL Iaşi şi pentru fiecare tranzacţie a emis C.M.R.-uri care au stat la baza transporturilor de pe teritoriul Bulgariei către România.
În acelaşi interval de timp, SC L.I. SRL a vândut mărfurile către SC M.T. SRL Bacău sub preţul de achiziţie (în condiţiile în care facturile cuprind şi TVA în cotă de 19%).
Sumele încasate prin conturile bancare de la SC M.T. SRL Bacău au fost epuizate prin plăţi către furnizorul din Bulgaria şi prin retrageri în numerar efectuate de învinuită (la ghişeu sau prin card)
Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost în sumă de 396.727 RON reprezentând TVA datorat, stabilit la acea dată, în baza controlului efectuat, de către ofiţerii Gărzii Financiare, aspecte ce nu au mai fost verificate în cursul urmăririi penale care, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, a fost finalizată la circa 3 ani de la data controlului întreprins şi a stabilirii acestui prejudiciu.
În cursul cercetării judecătoreşti, în exercitarea dreptului la apărare, inculpata a solicitat administrarea mai multor probe, printre care şi efectuarea unei expertize contabile, cu obiectivele menţionate în încheierea de şedinţă de la termenul din 21 iunie 2012, când au fost admise probele solicitate de inculpată, dintre care, primordial în ordinea relevanţei pentru cauză, obiectivul de a se stabili dacă societatea administrată de către inculpată a înregistrat sau nu în contabilitatea societăţii operaţiunile comerciale efectuate conform facturilor avute în vedere de organele de control şi de urmărire penală, respectiv documentele de evidenţă contabilă legate de tranzacţiile cu societatea din Bulgaria şi cu SC M.T. SRL. în acest sens, având în vedere că aceste documente formează obiectul sesizării organelor de urmărire penală, şi, subsecvent, al instanţei de judecată prin rechizitoriu, apar lipsite de fundament şi de logică susţinerile din motivele de apel ale procurorului, în sensul că documentele de evidenţă cuprind informaţii numai cu privire la aceste tranzacţii ceea ce ar conduce în optica apelantului la lipsa de veridicitate a concluziilor din raportul de expertiză contabilă.
Cu privire la acest obiectiv, expertul contabil desemnat în cauză, doctor în economie G.A.R., concluzionează din raportul de expertiză contabilă, că „SC L.I. SRL Iaşi, a înregistrat în evidenţa contabilă operaţiunile comerciale de achiziţii şi intracomunitare făcute de la SC V. LTD Russe, Bulgaria în perioada 1 aprilie 2009-31 august 2009, conform celor 96 facturi indicate în rechizitoriu şi aflate în dosarul de urmărire penală.
Expertul contabil desemnat a întocmit tabelul nr. 2 în care sunt prezentate cele 96 facturi de achiziţii intracomunitare unde sunt înscrise cantităţile achiziţionate, valoarea în moneda, Leva, valoarea în euro, data livrării mărfii şi mijlocul de transport cu care s-a efectuat transportul, suma plătită către beneficiar, valoarea de intrare a mărfii înregistrată în evidenţa contabilă, valoarea TVA-ului aferent înscris în evidenţa contabilă.
Valoarea totală a achiziţiilor intracomunitare de marfă achitată către SC V. LTD Russe, Bulgaria de către SC L.I. SRL Iaşi este de 2.091.168,88 RON, echivalent a 497.191,58 euro, în care c/val TVA-ului (colectat/dedus) este de 397.331,37 RON.
SC L.I. SRL Iaşi a înregistrat în evidenţa contabilă respectiv:
- registrul jurnal, jurnalul de cumpărări, anexa la raport.
Declaraţiile fiscale conform Legii nr. 571/1993 privind C. fisc. respectiv:
- Declaraţia „100”, obligaţii la bugetul de stat;
- Declaraţia „300”, privind TVA-ul;
- Declaraţia „390”, privind achiziţiile intracomunitare au fost depuse la A.F.P. Iaşi în perioada 27 octombrie 2009-13 noiembrie 2009, anexa la prezentul raport.
Situaţiile financiare pentru perioada 1 aprilie 2009-30 septembrie 2009 au fost întocmite şi înregistrate în contabilitatea SC L.I. SRL Iaşi, au fost depuse ulterior la A.F.P. Iaşi de către expert contabil C.D. în baza contractului de prestări-servicii încheiat cu societatea prin numitul P.R. care era administrator şi asociat la SC M.T. SRL Bacău. Expertul contabil C.D. a predat evidenţa contabilă primară însoţită de copii a evidenţei contabile analitică şi sintetică ţinută în sistem informatic .
Expertul contabil desemnat a opinat că: - SC L.I. SRL Iaşi a înregistrat în evidenţa contabilă operaţiunile comerciale făcute cu furnizorul SC V. LTD Russe, Bulgaria, conform celor 96 facturi indicate în rechizitoriu şi aflate la dosarul de urmărire penală, verificând cu fişele de evidenţă contabilă pentru perioada 1 aprilie 2009-30 septembrie 2009, pentru care a întocmit tabelul nr. 2 la prezentul raport.
Totodată expertul contabil desemnat a verificat înregistrările declaraţiilor făcute de societate conform Legii nr. 571/1993 privind C. fisc., depuse ulterior la A.F.P. Iaşi pentru perioada 1 aprilie 2009-30 septembrie 2009 şi situaţiile financiare aflate perioadei la 30 iunie 2009 şi 31 decembrie 2009.
De asemenea, expertul contabil a răspuns şi celorlalte două obiective stabilite, concluzionând că urmare a înregistrărilor în evidenţa contabilă a operaţiunilor desfăşurate cu furnizorul de mărfuri intracomunitare SC V. LTD, Russe, Bulgaria şi clientul SC M.T. SRL Bacău, SC L.I. SRL Iaşi are înregistrat un TVA de plata la bugetul de stat la data de 30 septembrie 2009 în suma de 343.46,90 RON, anexa la raport.
Expertul contabil desemnat opiniază că SC L.I. SRL Iaşi datorează către bugetul de stat suma de 343.146,90 RON, reprezentând TVA de plata pentru operaţiunile comerciale desfăşurate în perioada 1 aprilie 2009-30 septembrie 2009, care au fost înregistrate în evidenta contabila a societăţii şi declarate, depuse ulterior în anul 2009 Ia A.F.P. Iaşi.
Debitul reprezentând TVA de plata la 30 septembrie 2009 înregistrat în evidenţa contabilă de către SC L.I. SRL Iaşi pentru operaţiunile comerciale desfăşurate în perioada 1 aprilie 2009-30 septembrie 2009, este în suma de 343.146,90 RON, anexa la prezentul raport.
Data exigibilităţii obligaţiei de plată către bugetul de stat era 25 ale lunii următoare înregistrată ca obligaţie de plată dată de la care expertul contabil desemnat a calculat până la zi accesorii, penalităţi în suma totala de 381.816,86 RON.
Or, inclusiv prin răspunsurile date celorlalte obiective stabilite în cauză, expertul a concluzionat în mod categoric în sensul că prejudiciul cauzat bugetului de stat, în cuantum stabilit, este „urmarea înregistrărilor în evidenţa contabilă a operaţiunilor desfăşurate cu furnizorul de mărfuri intracomunitare SC V. LTD Russe, Bulgaria.
Prin Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, la art. 9 alin. (1) din această lege s-a prevăzut că între actele ce constituie infracţiuni de evaziune fiscală sunt şi „următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale”:
„b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;”
Or, în raport de dispoziţiile legale menţionate, în raport de situaţia de fapt concretă ce rezultă din actele dosarului şi în raport de concluziile expertului contabil, în mod just prima instanţa a constatat că, în cauză, fapta pentru care este judecată inculpata nu este prevăzută de legea penală.
Astfel, de esenţa infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 este ca omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate să fie totală, în sensul că, până la momentul efectuării controlului de către organele competente ale statului, acesta fiind momentul epuizării infracţiunii, operaţiunile comerciale să nu fi fost evidenţiate în contabilitatea societăţii, iar contribuţiile fiscale aferente acestor operaţiuni să nu fi fost calculate.
Deci, de esenţa infracţiunii de evaziune fiscală este săvârşirea acesteia cu intenţie directă calificată prin scop, acela de a prejudicia bugetul general consolidat al statului prin sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor aferente; scopul nu poate fi considerat ca îndeplinit în situaţia în care inculpata întârzie înregistrarea documentelor, ceea ce conduce la naşterea obligaţiei de plată atât a taxelor şi impozitelor aferente acestor documente, cât şi a accesoriilor, respectiv a majorărilor de întârziere.
Or, în cauza dedusă judecăţii, inculpata a procedat la înregistrarea documentelor justificative care constituie premisa trimiterii în judecată a inculpatei şi în baza cărora s-au formulat prezentele acuzaţii penale, chiar dacă cu depăşirea termenului stabilit de normele în materie, respectiv după controlul comisarilor din cadrul Gărzii Financiare şi sesizarea A.N.A.F din data de 7 august 2009. Expertiza a relevat faptul că toate operaţiunile au fost evidenţiate în contabilitate, indicatorii financiari fiind depuşi, chiar dacă cu întârziere.
Împrejurarea că inculpata nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a taxelor şi impozitelor aferente acestor documente, cât şi a accesoriilor, respectiv a majorărilor de întârziere, astfel cum au fost calculate de expertul contabil şi care nu au fost contestate de nici una din părţile participante la proces, nu califică fapta acesteia drept infracţiunea de evaziune fiscală.
În ceea ce priveşte susţinerile procurorului din motivele de apel, privitoare la caracterul fictiv al convenţiei dintre societatea administrata de către inculpata şi contabilul societăţii SC L.I. SRL, pe nume C.D. din Bucureşti, care ar fi ţinut evidenţa contabilă a societăţii în perioada 1 aprilie 2009, privitoare la faptul ca înregistrarea operaţiunilor intracomunitare de către inculpata nu corespunde cerinţelor C. fisc., aceasta neîndeplinind în fapt toate obligaţiile de raportare prevăzute de art. 153, etc., este evident că acestea nu pot fi primite.
În primul rând aprecierea acestuia că documentele avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză sunt pro causa şi că nu au relevanţă fiscală, sunt aprecieri pur subiective care nu sunt susţinute de nici o proba şi care nu pot conduce, prin ele însele, la înlăturarea concluziilor ştiinţifice ale unei persoane ce deţine competenţele legale în a se pronunţa cu privire la situaţia economico-financiară a unei persoane juridice, concluzii stabilite pe baza probelor administrate în cauză.
Rezervele manifestate de către procuror faţă de autenticitatea documentelor prezentate sunt, de asemenea, aprecieri subiective, câtă vreme acestea nu sunt susţinute nici măcar de un început de dovadă privind caracterul nereal al acestor înscrisuri, or procesul penal este guvernat de principiul aflării adevărului în realizarea căruia organele judiciare au obligaţia de administra toate probele necesare, şi nu supoziţii, aprecieri subiective. Astfel cum instanţele de judecată înlătură susţinerile neconfirmate de probe ale uneia din părţile cauzei, tot astfel vor fi înlăturate şi susţinerile din motivele de apel, acestea reprezentând, în lipsa probelor care să le sprijine, simple susţineri, simple aprecieri subiective.
De asemenea, având în vedere susţinerile din motivele de apel privitoare la proba cu valoare ştiinţifică administrată în cauză, respectiv expertiza contabila, Curtea a făcut următoarele precizări:
Potrivit art. 116 C. proc. pen., „când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului, sunt necesare cunoştinţele unui expert, organul de urmărire penală ori instanţa de judecată dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize.”
Prin expertiza contabilă se înţelege misiunea dată unui expert contabil de a controla registrele, conturile şi actele justificative ale unui agent economic, cu scopul de a furniza părţilor interesate datele necesare sau de a procura informaţiile interesante pentru a se pronunţa, în cunoştinţă de cauză, asupra unui proces sau a unei contestaţii de care a fost sesizată . Expertiza contabilă se caracterizează prin următoarele trăsături: - are ca obiect cercetarea unor fapte sau situaţii de natură economico-financiară, gestionară şi patrimonială; - cuprinde în sfera sa de acţiune activitatea economică a unui agent economic pentru problemele şi obiectivele stabilite de organul judiciar ori de persoana juridică care o solicită; - cercetează situaţiile şi împrejurările de fapt pe baza informaţiilor furnizate de evidenţa economică şi a suporţilor ei materiali; - interpretează datele de evidenţă şi formulează opinii cu privire la problemele investigate pe baza legilor şi actelor normative care reglementează domeniul de activitate respectiv; - elaborează concluzii pe baza constatărilor făcute care servesc ca mijloc de probă pentru organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei sau ca mijloc de fundamentare a unei decizii de către persoana juridică care a solicitat efectuarea expertizei contabile. După destinaţia sa, expertiza contabila poate fi:- judiciară, dispusă de organele judiciare pentru soluţionarea cauzelor aflate în faza anchetei, cercetare sau judecată: - extrajudiciară, solicitată de persoane fizice sau juridice interesate fără să existe un dosar de anchetă, cercetare sau judecată.
Expertiza contabilă judiciară este un mijloc de probă în justiţie, o formă de cercetare şi lămurire a unor fapte şi împrejurări de natură economico-financiară indicate de organele judiciare în scopul soluţionării litigiilor între persoane juridice, dintre acestea şi persoane fizice, precum şi a proceselor penale privind infracţiuni prin care au fost aduse pagube patrimoniului.
Expertiza contabilă poate avea ca obiect fapte, împrejurări sau situaţii ce apar în activitatea economico-financiară şi gestiunea unei unităţi patrimoniale pentru a căror soluţionare este necesar să se apeleze la un expert contabil. Expertiza contabilă poate avea ca obiect de cercetare : - aspecte ale situaţiei economico-financiare a patrimoniului şi ale capacitaţii acestuia de a genera profit, aşa cum rezultă din documentele primare şi evidenţa tehnico-operativă şi contabilă, cu scopul final de a stabili, în mod ştiinţific, corectitudinea sau incorectitudinea administrării patrimoniului, - analiza economico-financiară a activităţii unei unităţi patrimoniale cu scopul de a se determina comportamentul conducătorilor şi a persoanelor din compartimentele funcţionale şi de producţie, în raport cu atribuţiile lor de serviciu.
Expertiza contabilă în materie penală are loc atunci când justiţia ar avea interesul de a verifica gestiunea administratorilor de rea-credinţă ai unor societăţi comerciale. În vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată au obligaţia să lămurească cauza sub toate aspectele, pe baza de probe. Proba este orice element de fapt care serveşte la constatarea existentei sau inexistentei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.
Mijloacele de proba prin care se constata elementele de fapt ce pot servi ca proba sunt: 1) declaraţiile: - învinuitului sau inculpatului; - parţii vătămate; - parţii civile; - parţii responsabile civilmente; - martorilor; 2) înscrisurile; 3) înregistrările audio sau video; fotografiile; 4) mijloacele materiale de proba; 5) constatările tehnico-ştiinţifice; 6) constatările medico-legale; 7) expertizele.
Expertiza contabilă în cauzele penale este utilizată ca mijloc de probă care serveşte, alături de alte mijloace de probă, la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru soluţionarea cauzei. Toate aceste elemente pot constitui, în funcţie de natura şi condiţiile specifice ale săvârşirii unei infracţiuni, obiective ale expertizei contabile.
Expertiza contabilă poate fi dispusă ca probă pentru cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru soluţionarea cauzei penale şi în cazul infracţiunilor referitoare la evaziunea fiscală.
Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală şi de instanţa de judecată potrivit convingerii lor, formate în urma examinării tuturor probelor administrate şi conducându-se după conştiinţa lor.
Având în vedere criticile apelantului, în sensul că instanţa de fond şi-a însuşit raportul de expertiză, Curtea reţine că în literatura juridică s-a ridicat problema valorii probatorii a expertizei, având în vedere că în legătură cu aspectul supus expertizării s-a pronunţat un specialist, având cunoştinţe ce depăşesc pe cele ale organului judiciar.
În acest sens, în practica judiciară este unanim admis că instanţa poate aprecia şi admite concluziile expertizei când ele se impun prin temeiul ştiinţific, coroborarea cu celelalte mijloace de probă. Or, în cauză, este mai mult decât evidentă pertinenţa concluziilor raportului de expertiză contabilă, fundamentate pe probele administrate şi pe dispoziţiile legale incidente, justeţea acestor concluzii impunându-se prin argumentarea ştiinţifică care a stat la baza elaborării lucrării întocmite.
În cauză, instanţa de fond a procedat, în acord cu dispoziţii legale enunţate, coroborând concluziile expertizei cu aspectele relevate de celelalte probe, motivând, astfel, modul de soluţionare a cauzei, în întregul sau, privind atât latura penală, cât şi cea civilă.
Adevărul ce trebuie aflat într-o cauză are un caracter obiectiv, anume concordanţa dintre faptele petrecute în realitate şi faptele reţinute prin hotărâre judecătorească .
Cunoaşterea faptelor şi împrejurărilor cauzei se obţine prin probele administrate în cursul procesului penal. Însă, în acest sens, instanţa de judecată nu este obligată să administreze probele şi mijloacele de probă prevăzute de lege, având facultatea de a alege, dintre toate mijloacele de probă, pe cel mai potrivit pentru împrejurarea pe care o are de dovedit.
Realizarea scopului procesului penal impune autorităţilor judiciare cunoaşterea completă şi exactă a faptelor cauzei şi a identităţii făptuitorului. Această obligaţie incumbă tuturor organelor chemate să conlucreze la realizarea acestui scop: organe de cercetare/urmărire penală, procuror şi nu doar instanţei de judecată, şi, cu atât mai puţin inculpatului/făptuitorului, care, astfel cum este consacrat în prevederile art. 5 C. proc. pen., se bucura de prezumţia de nevinovăţie.
În această ordine de idei, instanţa de apel a reţinut că, în virtutea obligaţiei enunţate, organele judiciare trebuie să manifeste rol activ. Astfel, procurorul, în virtutea acestui rol, avea posibilitatea de a formula obiecţiuni la raportul de expertiză, de a solicita administrarea de probe în vederea susţinerii acuzării pe baza de probe. Lipsa acestora, conduce, inerent, la concluzia că Ministerul Public şi-a însuşit concluziile din raportul de expertiză, în lipsa unor obiecţiuni la acestea şi în lipsa solicitării administrării de contraprobe.
A susţine în calea de atac netemeinica opţiunii instanţei de fond cu privire la pertinenta rezultatului stabilit de un specialist, ce deţine în mod evident cunoştinţe de specialitate ce depăşesc pe cele ale organului judiciar, în lipsa unor dovezi concrete pe care să se sprijine afirmaţiile făcute, încalcă principiile mai sus enunţate privind probaţiunea în procesul penal.
În concluzie, faţă de toate cele reţinute, rezultă neîndoielnic că instanţa de judecată a respectat toate principiile ce reglementează desfăşurarea procesului penal, efectuând o cercetare obiectivă şi cu respectarea tuturor garanţiilor impuse de lege cu privire la stabilirea tuturor împrejurărilor legate de cauza dedusă judecăţii.
Principiul rolului activ în desfăşurarea procesului penal obligă autorităţile judiciare să administreze probele pe care le cred necesare în afara cererilor formulate de părţi, acţionând pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, chiar dacă părţile sunt inactive.
Dând eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la principiul liberei aprecieri a probelor, coroborându-le cu celelalte mijloace de probă administrate a apreciat, în mod just, ca situaţia de fapt şi de drept pe care a reţinut-o este constatarea care răspunde în mod obiectiv realităţii faptice.
Sarcina probaţiunii (onus probandi) este obligaţia procesuală ce revine unui participant în procesul penal de a dovedi împrejurările care formează obiectul probaţiunii.
Această obligaţie revine, în principal, celui care afirmă (actori incunbit probatio), adică, în procesul penal, subiecţilor procesuali care exercită acţiunea penală. Astfel, art. 65 alin. (1) C. proc. pen. prevede ca sarcina administrării probelor revine organului de urmărire penală şi instanţei de judecată.
În cazul în care s-au strâns probe despre existenţa faptei şi a vinovăţie, învinuitul sau inculpatul are dreptul sa probeze netemeinicia lor (cel ce invoca o alta împrejurare, este obligat la rândul lui, să o dovedească, „reus în excipiendo fit actor”).
În lipsa probelor de vinovăţie, învinuitul sau inculpatul nu este obligat să probeze nevinovăţia sa [art. 66 alin. (1) C. proc. pen.].
Învinuitului sau inculpatului, precum şi celorlalte părţi le revine dreptul (nu sarcina) de a dovedi împrejurările pe care le invoca.
În acest sens, art. 67 alin. (1) C. proc. pen. prevede ca, în cursul procesului penal, părţile pot propune probe şi cere administrarea lor, deci inclusiv procurorul.
Obligaţia de descoperire şi strângere a probelor se realizează, însă, şi prin posibilitatea acordată învinuitului sau inculpatului şi celorlalte părţi, de a propune probe şi a cere administrarea lor.
În cursul judecăţii, administrarea probelor se face de către instanţa de judecată, în prezenţa procurorului, a părţilor şi apărătorilor, în condiţii de oralitate, publicitate, nemijlocire şi contradictorialitate.
Cu respectarea principiilor mai sus-menţionate, instanţa are obligaţia să verifice toate probele strânse în cursul urmăririi penale, care au constituit temei pentru trimiterea în judecată şi, în virtutea rolului ei activ, să dispună, din oficiu, sau la cerere, administrarea oricăror alte probe noi, necesare aflării adevărului.
Legea prevede posibilitatea, pentru procuror şi parţi, de a propune probe noi, atât înainte de începerea cercetării judecătoreşti, cât şi în cursul desfăşurării acesteia (art. 320, art. 331, art. 339 C. proc. pen.), până în momentul epuizării probaţiunii.
În altă ordine de idei, instanţa de apel reţine ca actul de sesizare a investit instanţa doar cu privire la inculpata L.P. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 constând în aceea că nu a înregistrat/nu a evidenţiat în evidenţa contabilă operaţiunile comerciale constând în achiziţii intracomunitare de materiale de construcţii din Bulgaria. Or, câtă vreme s-a constatat în mod indubitabil pe baza expertizei contabile efectuate în cauză şi a celorlalte probe administrate care susţin concluziile expertului, că inculpata a procedat la efectuarea acestor înregistrări, chiar dacă cu depăşirea termenului prevăzut, este evident că nu pot fi reţinute alegaţiile apelanţilor cu privire la neveridicitatea actelor pe baza cărora s-a concluzionat în acest sens, obiectul judecaţii limitându-se, potrivit art. 317 C. proc. pen., la fapta şi persoana arătate în actul de sesizare, şi cu privire la care, în mod just, prima instanţa a concluzionat că nu este o faptă prevăzută de legea penală.
Instanţa nu putea extinde obiectul cercetării judecătoreşti cu privire la alte fapte sau persoane, astfel cum se sugerează în motivele de apel, având în vedere criticile referitoare la aprecierea că documentele avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză sunt neconforme. Mai mult decât atât organul în sarcina căruia cade obligaţia de probaţiune a acuzaţiei ce o incumbă unui inculpat nu a făcut nici o dovada cu privire la caracterul nereal/nelegală al acestor documente.
Concluzionând, instanţa de apel a constatat că, atât timp cât susţinerile, rezervele şi aprecierile subiective ale procurorului şi, pe cale adiacentă ale părţii civile apelante care, aşa cum s-a precizat a preluat motivele de apel ale celui dintâi, nu sunt dovedite prin mijloace de proba, câtă vreme concluziile raportului de expertiză contabilă se impune prin justeţea argumentelor ştiinţifice pe care le conţine şi care confirmă realitatea faptică obiectivă, acestea sunt nefondate, astfel că nu pot fi primite.
În ceea ce priveşte criticile aduse laturii civile a cauzei, având în vedere soluţia pronunţată în latura penală a cauzei, pe cale de consecinţă, instanţa de fond ţinută fiind de prevederile art. 346 alin. (4) C. proc. pen., potrivit cărora „instanţa penală nu soluţionează acţiunea civilă când pronunţă achitarea pentru cazul prevăzut în art. 10 alin. (1) lit. b) ori când pronunţă încetarea procesului penal pentru vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) şi lit. j), precum şi în caz de retragere a plângerii prealabile”, a făcut, în mod corespunzător, aplicarea acestor prevederi, lăsând nesoluţionată latura civilă.
Nesoluţionarea laturii civile a cauzei nu echivalează cu respingerea pretenţiilor civile solicitate de către partea civilă sau cu nerecunoaşterea acestora, ci doar faptul că, având în vedere temeiul de drept în baza căruia instanţa de fond a pronunţata achitarea inculpatului, nu are abilitatea procesuală de a soluţiona acţiunea civilă întrucât prejudiciul nu este urmarea unei fapte prevăzute de legea penală. În consecinţă, neexistând posibilitatea exercitării acţiunii penale datorită intervenţiei impedimentului prevăzut în art. 10 lit. b), nici acţiunea civilă nu a putut fi rezolvată, lipsind cadrul legal în acest sens. În acest caz, cel interesat se poate adresa cu acţiune separată în faţa instanţei civile.
Rezultă deci că partea civilă care se consideră prejudiciată în drepturile sale patrimoniale are deschisă exercitarea acţiunii civile într-un alt cadru procesual.
Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse, având în vedere situaţia de fapt reţinută şi conţinutul concret al infracţiunii deduse judecaţii în prezenta cauză, instanţa de apel a constatat legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile procurorului şi al părţii civile.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Iaşi.
Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., arătând că deşi instanţa a reţinut în mod corect situaţia de fapt, a dispus în mod greşit achitarea inculpatei.
Partea civilă, A.N.A.F., prin D.G.F.P. Iaşi a criticat faptul că instanţa nu a soluţionat latura civilă a cauzei pentru că, deşi din expertiza contabilă rezultă că inculpata a înregistrat în contabilitate operaţiunile comerciale constând în achiziţii intracomunitare, inculpata s-a sustras de la plata TVA-ului în sumă de 396.727 RON.
Înalta Curte, analizând decizia atacată prin prisma criticilor invocate constată următoarele:
Cele două instanţe, cea de fond şi cea de apel au reţinut în mod corect situaţia de fapt, însă nu au valorificat-o din punct de vedere juridic în mod corespunzător.
Inculpata L.P. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reţinându-se că SC L.I. SRL al cărui administrator era, în perioada aprilie 2009-august 2009 a efectuat achiziţii de materiale de construcţii (oţel-beton în bare consolidate) în valoare totală de 487.151,58 euro de la SC V. LTD Russe (Bulgaria) în baza a 96 de facturi.
Aceste achiziţii intracomunitare au fost valorificate de SC M.T. SRL Bacău, reprezentată de P.R., persoană care în realitate a reprezentat SC L.I. SRL în relaţia cu furnizorii şi transportatorii mărfurilor, fiind la acea dată concubinul inculpatei.
Inculpata L.P. nu a evidenţiat în contabilitate operaţiunile comerciale constând în achiziţii intracomunitare de materiale de construcţii din Bulgaria, sustrăgându-se de la plata sumei de 396.727 RON TVA.
Nedeclararea la organele fiscale a operaţiunilor comerciale desfăşurate şi imposibilitatea verificării modului de valorificare a materialelor de construcţii a determinat Garda Financiară Iaşi, la data de 26 august 2009 să ceară darea în consemn la frontieră a transporturilor efectuate în beneficiul acestei societăţi.
S-a constatat că furnizorul bulgar a înregistrat în evidenţele contabile livrările ce au avut loc către SC L.I. SRL, iar aceasta a vândut mărfăruile către SC M.T. SRL Bacău.
Sumele încasate prin conturile bancare de la SC M.T. SRL Bacău au fost epuizate prin plăţi către furnizorul din Bulgaria şi prin retrageri de numerar efectuate de inculpată.
Inculpata a procedat la înregistrarea documentelor justificative după controlul comisarilor din cadrul Gărzii Financiare şi sesizarea A.N.A.F. din 7 august 2009.
Fapta penală reţinută în sarcina inculpatei este art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, „omisiunea în tot sau în parte a evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor efectuate sau a veniturilor realizate”.
Cele două instanţe au motivat faptul că inculpata a întârziat doar înregistrarea în documentele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate, dar expertiza contabilă a demonstrat că există o evidenţă electronică.
Împrejurarea că inculpata nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a taxelor şi impozitelor aferente acestor documente, cât şi a accesoriilor, respectiv a majorărilor de întârziere, astfel cum au fost calculate de expertul contabil şi care nu au fost contestate de niciuna din părţile participante la proces, nu califică fapta acesteia drept infracţiunea de evaziune fiscală.
În mod greşit, au reţinut instanţele, a fost constatată situaţia de fapt în rechizitoriu în sensul omisiunii evidenţierii operaţiunilor comerciale constând în achiziţii intracomunitare de materiale de construcţii din Bulgaria, câtă vreme potrivit vizei menţionate pe declaraţiile 100, 300, 394 şi 390 de către A.F.P. Iaşi aceste achiziţii intracomunitare fuseseră menţionate în documente contabile şi înregistrate la datele 26-27 octombrie 2009, în condiţiile în care rechizitoriul a fost emis la 27 februarie 2012, la aproape 3 ani după emiterea acestei adrese şi înregistrarea documentelor contabile la A.F.P. Iaşi.
Înalta Curte constată că cele două instanţe au dat o apreciere greşită în drept situaţiei de fapt reţinute.
Momentul epuizării infracţiunii nu este cel al întocmirii rechizitoriului, ci cel în care era termenul limită pentru consemnarea în documente a tranzacţiilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 1531 alin. (1) C. fisc. coroborate cu dispoziţiile H.G. nr. 44/2004 privind normele metodologice de aplicare a C. fisc. şi dispoziţiile Legii nr. 82/1991, decontul special de TVA trebuia depus până la data de 25 inclusiv a lunii următoare datei la care a luat naştere exigibilitatea taxei, iar declaraţia recapitulativă trebuia depusă pentru fiecare trimestru pe parcursul căruia au fost efectuate achiziţiile până la data de 25 inclusiv a lunii următoare încheierii trimestrului de raportare, iar declaraţia intrastat până la data de 15 a lunii următoare celei pentru care se efectuează raportarea.
Ca urmare infracţiunea reţinută se epuiza în septembrie 2009.
Simpla omisiune de a întocmi un document justificativ privind o anumită operaţiune nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 9 alin. (1) lit. b) decât atunci când subiectul activ avea doar obligaţia declarării veniturilor sau dacă a omis să le declare în declaraţia fiscală, dar le-a înregistrat în celelalte documente.
În situaţia în care contribuabilul avea obligaţia declarării şi evidenţierii sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi nu doar condiţiile pentru reţinerea unei contravenţii, deoarece fără această evidenţă a operaţiunilor comerciale efectuate, organele fiscale nu ar avea cum să cunoască obligaţiile fiscale pe care le are contribuabilul.
Pentru ca fapta să fie infracţiune omisiunea consemnării sau evidenţierii unor operaţiuni trebuie să se săvârşească în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Venitul realizat e considerat obţinut la momentul naşterii dreptului de creanţă şi nu la data încasării. La naşterea dreptului de creanţă trebuie făcută şi înregistrarea creanţei.
În speţă este evident că inculpata nu a emis din culpă înregistrarea unei operaţiuni, ci cu intenţie nu a înregistrat nicio operaţiune, pentru a evita plata operaţiilor fiscale. Aceasta nu a înregistrat cu întârziere nişte operaţiuni comerciale, aşa cum au susţinut cele două instanţe, ci a fost descoperită de organele fiscale cu toate operaţiunile comerciale intracomunitare, efectuate din Bulgaria, neevidenţiate în documentele contabile. De altfel acestea erau şi singurele operaţiuni comerciale ale societăţii comerciale unde era administrator, de aceea nu poate fi reţinută o simplă neglijenţă în legătură cu neînregistrarea.
Astfel, adresa A.F.P. Iaşi, în baza căreia s-a reţinut că inculpata nu a înregistrat în contabilitate achiziţiile intracomunitare, a fost emisă la 7 august 2009 şi abia la 26-27 octombrie 2009, ulterior acestei sesizări, şi ulterior epuizării infracţiunii de evaziune fiscală, inculpata a menţionat achiziţiile în declaraţiile 100, 300, 394 şi 390 date la A.F.P. Iaşi.
Şi la nivel subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală sunt îndeplinite. Aşa cum reiese din declaraţiile inculpatei date în faza de urmărire penală, aceasta a înfiinţat SC L.I. SRL la solicitarea concubinului său P.R., administratorul SC M.T. SRL şi a semnat toate actele ce îi erau prezentate de acesta fără a înţelege conţinutul lor.
Având în vedere că toate operaţiunile interne ale SC L.I. SRL au fost încheiate cu SC M.T. SRL, este evident că societatea unde inculpata era administrator a fost creată pentru eludarea obligaţiilor fiscale, SC L.I. SRL fiind societatea care făcea tranzacţia intracomunitară pentru ca apoi SC M.T. SRL să deducă TVA-ul aferent mărfurilor achiziţionate de la SC L.I. SRL.
De altfel, din declaraţia dată în ultimul cuvânt în faţa instanţei de recurs, rezultă că nici până în prezent SC L.I. SRL nu a achitat nimic din obligaţiile fiscale datorate.
Susţinerile existenţei unei evidenţe contabile în format electronic pentru SC L.I. SRL la contabilul C.D. nu poate fi avută în vedere, deoarece convenţia de prestări serviciu pe care a prezentat-o acesta nu poartă ştampila societăţii beneficiare şi apare ca fiind încheiată la data de 1 aprilie 2009, în condiţiile în care la acea dată SC L.I. SRL nu exista şi ca atare nu avea atribuit cod unic de înregistrare.
Ca atare, această evidenţă contabilă în format electronic are toate aparenţele de a fi întocmită ulterior, pro causa.
Susţinerile instanţei de apel că atâta timp cât expertiza contabilă nu a fost contestată de Parchet are forţă probantă absolută sunt eronate şi nu pot fi reţinute de Înalta Curte.
Nu este rolul expertului contabil să certifice veridicitatea sau să ateste legalitatea documentelor pe baza cărora întocmeşte expertiza contabilă. Ca atare susţinerile acestuia că operaţiunile comerciale efectuate de SC L.I. SRL au fost înregistrate într-o evidenţă contabilă electronică nu au putere probatorie.
Rolul de a aprecia dacă au existat sau nu evidenţe contabile şi ca atare, dacă fapta reţinută în sarcina inculpatei este sau nu infracţiune, revine organelor judiciare şi nu expertului contabil.
Părţile într-o cauză sau organele judiciare pot contesta sau cere lămuriri asupra a ceea ce face obiectul respectivei expertize (calcularea sumelor datorate cu titlu de obligaţii fiscale) şi nu cu privire la conţinutul unor dispoziţii legale sau la legalitatea sau valabilitatea unor documente.
Chiar dacă expertul contabil face asemenea aserţiuni, ele exced obiectului expertizei şi trebuie înlăturate.
Ca atare, motivarea instanţei că necontestarea de către Parchet a constatărilor făcute în expertiza contabilă şi nepropunerea unor probe noi, şi tragerea altor concluzii decât cele din expertiza contabilă cu privire la legalitatea unor acte echivalează cu o extindere a obiectului cercetării judecătoreşti cu privire la fapte sau persoane nu poate fi primită.
Deşi în practica C.E.D.O. a fost criticată posibilitatea ca instanţa de recurs să condamne un inculpat după ce acesta a fost achitat în apel (cauza Spânu contra României, Dănilă contra României, Fluieraş contra României, etc.), Înalta Curte constată că în prezenta cauză nu este vorba de o schimbare a situaţiei de fapt în recurs, care să impună o readministrare a probatoriului, astfel încât conţinutul acestuia să fie perceput în mod direct de instanţa de condamnare, ci de efectuarea unor raţionamente juridice ce au la bază actele depuse la dosar şi concluzii privind existenţa sau inexistenţa unei infracţiuni.
De aceea, constatând vinovăţia inculpatei în raport cu fapta reţinută în actul de sesizare a instanţei, Curtea va admite în baza art. 38515 pct. 1 lit. d) C. proc. pen. recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Iaşi împotriva deciziei penale nr. 33 din 7 martie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpata L.P.
Va casa decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 414 din 18 octombrie 2012 a Tribunalului Iaşi şi rejudecând:
Va condamna pe inculpata L.P. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Va face aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
Conform dispoziţiilor art. 861 C. pen., va dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicată inculpatei L.P., de 4 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 9 ani.
În temeiul art. 863C. pen., pe durata termenului de încercare inculpata va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte lunar la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Neamţ;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen. va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare va suspenda executarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere pericolul social concret al faptelor săvârşite, persoana inculpatei, circumstanţele personale ale acesteia care, deşi răspunde penal pentru faptele săvârşite, le-a comis sub înrăurirea şi în folosul aparent al inculpatului P.R.
De aceea, Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei, prevenţia specială şi generală pot fi atinse şi fără privarea de libertate a acesteia.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. va obliga inculpata la plata sumei de 396.727 RON despăgubiri civile reprezentând TVA şi la plata dobânzilor legale aferente calculată până la plata integrală a prejudiciului către partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Iaşi, deoarece acesteia îi revenea obligaţia legală de a evidenţia operaţiunile comerciale efectuate.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte o va obliga pe inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Iaşi împotriva deciziei penale nr. 33 din 7 martie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpata L.P.
Casează decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 414 din 18 octombrie 2012 a Tribunalului Iaşi şi rejudecând:
Condamnă pe inculpata L.P. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
Conform dispoziţiilor art. 861 C. pen., dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicată inculpatei L.P., de 4 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 9 ani.
În temeiul art. 863C. pen., pe durata termenului de încercare inculpata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte lunar la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Neamţ;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen. atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., obligă intimata inculpată L.P. la plata sumei de 396.727 RON despăgubiri civile reprezentând TVA şi la plata dobânzilor legale aferente calculată până la plata integrală a prejudiciului către partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Iaşi.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., obligă intimata inculpată la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată în recurs în sumă de 50 RON, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 31/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 32/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
De ce permite legislatia romana, totusi, infiintarea de societati oricaror persoane cu varsta de peste 18 ani, fara sa aiba nici un studiu in domeniu.. Nu este aceasta o portita de intrare a infractorilor, care se folosesc de alte persoane pentru a-şi atinge scopurile. Dar aici dormim.... asta nu ne mai
Citește mai mult
intereseaza, un naiv plateste, iar adevaratul responsabil huzureste, pentru ca draga-Doamne nu ati gasit probe care sa-l incrimineze. Dar ati cautat? Asta 1 la mana...2 la mana, spuneti ca in justitie mergeti doar pe probatoriu, nu pe speculatii. Ce fel de probatoriu sunt afirmatiile aberante si paranoide ale procurorului, referitoare la indoielile sale asupra autenticitatii documentelor din expertiza contabila. Toate institutiile publice sunt doldora de camere de supraveghere... ati cerut inregistrari video din datele in care se spune ca au fost inregistrate actele, pentru a se vedea daca au fost sau nu inregistrate asa cum s-a declarat. Daca inregistrarea tardiva a actelor constituie intentia savarsirii infractiunii, atunci neinregistrarea sub orice forma ce mai constituie?Intamplator o cunosc pe aceasta fata, pe care ati condamnat-o aici, si stiu ca avea 19- 20 de ani cand a fost administratorul acestei societati.. Interesant cum puteti aprecia ca la 19 ani o tanara, poate savarsi o asemenea fapta....sau doar cu cat e mai slab cel ce ajunge in fata instantei, cu atat e mai aspru pedepsit? Sunteti orbi si comozi, si ma dezgustati cu astfel de decizii, in urma unor fapte carora statul le libera sa se infaptuiasca si apoi le trimite spre judecare. Inca o data, sa va fie rusine !!!!!!!!!