ICCJ. Decizia nr. 3227/2013. SECŢIA PENALĂ. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3227/2013
Dosar nr. 77/45/2013
Şedinţa publică din 22 octombrie 2013
Asupra recursului penal de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 75 din 25 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în procedura prevăzută de art. 278, C. proc. pen., s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petenrul B.E., privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51, art. 52, art. 183, art. 244, art. 2781, art. 108 şi art. 198, C. proc. pen., art. 21 din Constituţia României si art. . 23 din Legea nr. 47/1992.
Prin aceeaşi hotărâre s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.E. împotriva rezoluţiei procurorului din 28 ianuarie 2013, dată în Dosarul nr. 533/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, menţinându-se rezoluţia atacată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele: Petentul B.E. a formulat plângere, conform art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei procurorului din 28 ianuarie 2013, dată în Dosarul nr. 533/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de:
- magistraţii judecători Z.L.F.M., O.M. şi D.Ş.L.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prev. de art. 246 rap la art. 2481 C. pen., favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen., asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prev. de art. 323 alin (1) C. pen., întrucât faptele nu există;
- avocatul D.M., pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în forma calificată prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 246 şi la art. 2481 C. pen., complicitate la favorizarea infractorului prev. de art. 26 C. pen. rap la art. 264 alin. (1) C. pen., asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prev. de art. 323 alin. (1) C. pen., fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. şi uz de fals prev. de art. 291 C. pen., întrucât faptele nu există;
- numiţii B.V.M., B.A.M. şi B.V., pentru comiterea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. şi uz de fals prev. de art. 291 C. pen., întrucât faptele nu există.
Plângerea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, sub nr. 77/45/2013.
La termenul de dezbateri din 18 aprilie 2013, petentul B.E. a solicitat instanţei admiterea plângerii, prin sentinţă, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procurorul D.N.A. sau la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea începerii urmăririi penale fata de intimaţii reclamanţi.
Totodată, a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51, art. 52, art. 183, art. 244, art. 2781, art. 108 şi art. 198,C. proc. pen., art. 21 din Constituţia României şi art. 23 din Legea nr. 47/1992.
Această cerere a fost respinsă de către instanţă cu următoarea argumentare:
Excepţiile de neconstituţionalitate sunt guvernate, din punct de vedere la procedurii de urmat, de prev. art. 29 din Legea nr. 47/1992, coroborate cu dispoz. art. 303 C. proc. pen., în conţinutul dispoziţiilor Legii nr. 47/1992 regăsindu-se şi condiţiile de admisibilitate, în principiu, a excepţiei.
Astfel, din analizarea conţinutului art. 29 alin. (1), (2), (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992, o excepţie de neconstituţionalitate este admisibilă în principiu, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: excepţia vizează neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, norma juridică fiind necesar a avea legătură cu soluţionarea cauzei; excepţia să fie ridicată de oricare dintre părţile dintr-un proces aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti, din oficiu sau de către procuror; Curtea Constituţională nu s-a pronunţat anterior asupra respectivei norme juridice, declarând-o neconstituţională.
Verificând cererea formulată de petent prin prisma criteriile susmenţionate, instanţa a apreciat că partea a înţeles să invoce neconstituţionalitatea unor prevederi legale care, prin ele însele, nu pot influenţa în mod direct soluţionarea cauzei, neavând legătură cu aceasta, astfel încât solicitarea sa a fost apreciată ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei dispoziţii cuprinse în sentinţa penală nr. 75 din 25 aprilie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în termen legal, a formulat recurs petentul B.E.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 20 mai 2013, sub nr. 77/45/2013.
În cuprinsul memoriului cuprinzând motive de recurs, aflat la filele 3-9 dosar recurs, petentul a susţinut că soluţia dată de instanţa de fond cererii sale de sesizare a Curţii Constituţionale este nelegală şi netemeinică întrucât textele de lege a căror neconstituţionalitate a invocat-o au legătură cu prezenta cauză.
Deşi legal citat, recurentul petent nu s-a prezentat în faţa instanţei de recurs pentru a-şi susţine calea de atac.
Examinând soluţia dispusă de Curtea de Apel Iaşi cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petent, în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constata ca recursul de faţa este nefondat pentru următoarele motive:
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unor legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Cea de a doua condiţie care trebuie îndeplinită se referă la dreptul oricărei părţi, a instanţei de judecată şi a procurorului de a putea ridica o excepţie de neconstituţionalitate.
În al treilea rând, trebuie ca normele legale în vigoare, a căror neconstituţionalitate este contestată, să nu fi fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Prin urmare, în acord cu instanţa fondului, Înalta Curte constată că examinarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicată de petentul B.E., prin prisma îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 presupune, în primul rând, a se verifica dacă există vreo cauză de inadmisibilitate cu caracter de ordine publică, peste a cărei existenţă nu se poate trece.
Se constată astfel că, din punct de vedere al naturii actului ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, cât şi al existenţei sale în vigoare, cerinţa legii este îndeplinită în cauză, obiectul excepţiei invocate de petentul B.E. constituindu-l dispoziţii ale C. proc. pen. (art. 51, art52, art 183, art. 244, art. 2781, art. 108 şi art. 198), ale Constituţiei României (art. 21) şi ale Legii nr. 47/1992 (art. 23).
Totodată, se constată că aceste prevederi legale nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, fiind îndeplinită şi cerinţa reglementată de dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată.
Excepţia de neconstituţionalitate fiind un incident apărut în cadrul unui proces, invocarea ei impune justificarea unui interes; stabilirea existenţei acestui interes se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit.
Astfel, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, necesitatea existenţei unei legături directe între norma contestată şi soluţionarea procesului principal, iar pe de altă parte, concludenta acesteia, decizia Curţii Constituţionale trebuind să aibă efecte materiale asupra conţinutului hotărârii din prezenta cauză.
Cu alte cuvinte, este necesar ca dispoziţiile legale criticate să fie relevante, ele trebuind să vizeze numai acele prevederi legale de care depinde judecarea cauzei.
Or, în raport cu natura cauzei în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate - plângere în faţa judecătorului împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată, întemeiată pe disp. art. 2781 C. proc. pen., se constată că dispoziţiile art. 51, art. 52, art 183, art. 244, art. 108 şi art. 198 C. proc. pen., precum şi cele ale art. 21 din Constituţia României şi art. 23 din Legea nr. 47/1992 nu au legătură cu soluţionarea cauzei, nefiind îndeplinită condiţia pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., a căror neconstituţionalitate a fost, deopotrivă, invocată de către petentul B.E., se constată că nici acestea nu au legătură indisolubilă cu obiectul cauzei, pertinenţa excepţiei putându-se verifica, cel mult, într-un eventual recurs declarat împotriva soluţiei dispusă potrivit art. 2781 alin. (8) C. proc. pen. Or, chiar şi în această situaţia ipotetică, se constată a nu fi îndeplinită condiţia relevanţei întrucât, chiar dacă ar fi declarate neconstituţionale, dispoziţiile legale susmenţionate nu ar putea produce un efect concret în cauză, efectele declarării neconstituţionalităţii unui text de lege producându-se ex nune.
În consecinţă, reţinând că între textele legale invocate de petentul B.E. ca fiind neconstituţionale şi soluţionarea procesului principal nu există o legătură directă, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51, art. 52, art. 183, art. 244, art. 2781, art. 108 şi art. 198, C. proc. pen., art. 21 din Constituţia României și art. 23 din Legea nr. 47/1992 este temeinică şi legală.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu disp. art. 385 pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de petentul B.E. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul sentinţei penale nr. 75 din 25 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.E. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul sentinţei penale nr. 75 din 25 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3105/2013. SECŢIA PENALĂ. Recunoaşterea... | ICCJ. Decizia nr. 3283/2013. SECŢIA PENALĂ. Luare de mită... → |
|---|
