ICCJ. Decizia nr. 32/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia penală nr. 32/2013

Dosar nr. 3882/2/2012

Şedinţa publică din 8 ianuarie 2013

Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:

În baza dispoziţiilor art. 2781alin. (8) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., prin sentinţa penală nr. 339/F din 5 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea penală formulată de petentul P.V., împotriva rezoluţiilor din 27 februarie 2012 şi 19 aprilie 2012 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ca legale şi temeinice.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a constatat că în mod justificat procurorul a apreciat că au fost respectate prevederile legale în vigoare.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs petentul P.V.

Examinând hotărârea atacată prin prisma admisibilităţii căii de atac a recursului promovat de petent, în raport de obiectul cauzei, de prevederile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, în vigoare din 25 noiembrie 2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este inadmisibil.

Art. 2781alin. (10) C. proc. pen. a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, în sensul că „hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) C. proc. pen. este definitivă”.

Astfel, potrivit noii reglementări cuprinse în art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., nu se mai poate exercita nicio cale ordinară de atac împotriva sentinţelor pronunţate în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi lit. b) C. proc. pen.

Or, faţă de aceste dispoziţii legale, sentinţa penală a curţii de apel este o hotărâre definitivă, prin urmare, care nu mai poate fi atacată cu recurs, deoarece recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Faţă de cele menţionate, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petent, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., aplicându-se şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul P.V. împotriva sentinţei penale nr. 339/F din 5 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 ianuarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 32/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs