ICCJ. Decizia nr. 3471/2013. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3471/2013
Dosar nr. 162/64/2013
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 2/F/CC din data de 26 aprilie.2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 403 alin. (1) şi (3) teza finală C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţelor penale nr. 34 din 23 februarie 1949 a Tribunalului Militar Braşov şi nr. 25 din 21 februarie 1949 a Tribunalului Militar Braşov formulată de revizuenta G.E. în nume propriu şi în calitate de moştenitoare a persoanei condamnate G.N., prin mandatar M.V.A.
In baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată revizuenta să plătească statului suma de 20 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov la data de 13 martie 2013, petenta G.E., născută N., în nume propriu şi în calitate de moştenitoare a persoanei condamnate G.N., prin mandatar M.V.A., a solicitat efectuarea de cercetări în vederea revizuirii sentinţelor penale nr. 25 din 21 februarie 1949 şi nr. 34 din 23 februarie 1949 pronunţate de Tribunalul Militar al Garnizoanei Braşov, prin Hotărârea nr. 34 petenta revizuenta fiind condamnată la 2 ani închisoare corecţională şi prin hotărârea nr. 25 G.N. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani temniţă grea şi 3 ani degradare civică.
În motivarea cererii, revizuenta a arătat că hotărârile de condamnare au fost date în urma unor procese penale abuzive, ce au făcut parte dintr-o serie de procese pornite împotriva studenţilor de la Academia Comercială Braşov, atât ea, cât şi soţul, în prezent decedat, fiind anchetaţi în mod brutal de către organele de anchetă de la acea dată, imputându-li-se fapte pe care nu l-au săvârşit, respectiv că au făcut parte din organizaţia legionară din cadrul academiei, astfel uneltind contra ordinii sociale.
Prin cererea de revizuire formulată, petenta a solicitat desfiinţarea hotărârilor abuzive.
În susţinerea cererii de revizuire au fost ataşate o serie de înscrisuri în xerocopie: sentinţele penale a căror revizuire se cere, Deciziunea nr. 1075 din 17 iunie 1949 a Curţii Militare de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins, ca nemotivat recursul petentei N.E., căsătorită G., Deciziunea nr. 2620 din 08 septembrie 1949 a Curţii Militare de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins, ca nemotivat şi neîntemeiat recursul lui G.N. certificatul de grefă din 01 februarie 1965 eliberat de Tribunalul Suprem - Colegiul Militar, mai multe memorii formulată de petenta şi G.N. în cursul şi după terminarea proceselor penale, copii ale actelor întocmite în dosarele penale în care au fost pronunţate sentinţele arătate anterior, obţinute de la C.N.S.A.S. - Direcţia Arhiva centrală, acte de stare civilă, Hotărârile nr. 345 din 13 decembrie 1990 şi nr. 4 din 05 august 1993 emise de Comisia judeţean Sibiu de aplicare a Decretului-Lege nr. 118/1990, extrase din Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, extrase din lucrarea intitulată Reeducarea în România comunistă (1945-1952).
În raport de aspectele sesizate prin cererea de revizuire şi prin înscrisurile ataşate acesteia referitoare la modul abuziv în care s-au desfăşurat anchetele penale, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a examinat cauza prin prisma cazurilor de revizuire prev. de art. 394 alin. l C. proc. pen.
Astfel, prin referatul nr. 173/111/6/2013 din data de 28 martie 2013 întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov s-a arătat că, analizând motivele care au determinat formularea cererilor de revizuire, respectiv faptul că revizuenta şi soţul acesteia, în prezent decedat, au fost condamnaţi politic pe nedrept, într-un context politic de instaurare şi consolidare a unei dictaturi, fiind „încadraţi forţat în mişcarea legionară şi condamnaţi pentru această infracţiune, constituind o gravă eroare de fapt, motivele petentei nu se circumscriu niciunui caz de revizuire, din cele prevăzute la art. 394 C. proc. pen.
Drept urmare, s-a apreciat de către procuror că în cauză nu s-a învederat existenţa unor fapte şi împrejurări necunoscute de instanţele care au pronunţat hotărârile definitive de condamnare şi ca atare, aspectele sesizate prin cererea de revizuire şi probele anexate nu au constituit cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Pe cale de consecinţă, prin referatul sus-menţionat procurorul a formulat concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată de petenta G.E., în nume propriu şi în calitate de soţie a numitului G.N.
Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul curţii de apel la data de 05 aprilie 2013, însoţită de referatul nr. 173/111/6/2013 din data de 28 martie 2013 întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
Analizând cererea formulată de petenta revizuenta, în acord cu prevederile art. 403 alin. (3) C. proc. pen., actele şi lucrările depuse la dosarul cauzei, Curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 34 din 23 februarie 1949 a Tribunalului Militar al Garnizoanei Braşov (filele 134-138) petenta N.E., căsătorită G. -reţinându-se că a activat în mişcarea legionară din 1940, fiind în cuib cu R., O. şi A., întâlnindu-se în Braşov cu fostele colege a reluat activitatea legionară, luând parte la şedinţe, cotizând cu bani şi diverse donaţiuni - a fost condamnată pentru delict de uneltire contra ordinei sociale prevăzut de art. 209 pct. n al e C. pen. combinat cu Decretul-Lege nr. 856/1938, art. 157, 158 C. pen., art. 292, 463, 304 C.J.M., prin schimbarea de calificare din crimă de uneltire contra ordinei sociale prevăzută de art. 209 cap. 3 C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare corecţională şi 2000 lei cheltuieli de judecată. S-a computa detenţiunea preventivă de la data arestării pentru inculpată. Totodată a fost emis mandatul de arestare de către Tribunalul Militar Braşov, Parchetul Militar - fila 152, în care s-a menţionat că pedeapsa începe la data de 26 iulie 1948 şi expiră la 25 iulie 1950.
Petenta revizuentă a formulat recurs împotriva acestei sentinţe penale -fila 140, iar prin Deciziunea nr. 1075 din 17 iunie 1949 pronunţată de Curtea Militară de Casare şi Justiţie în Dosarul nr. 929/1949 - filele 142 - 145 a respins ca nemotivat recursul introdus de N.E., studentă la Academia Comercială din Braşov şi ca nefondat.
Potrivit adresei din 05 iulie 1950 a D.R.S. Braşov - fila 149 N.E. a fost reţinută de către securitatea Simeria la data de 26 iunie 1948, dar petenta a fost eliberată la data de 14 septembrie 1950, potrivit biletului de liberare din 14 septembrie 1950 emis de Penitenciarul de femei Mislea, Prahova - fila 157.
Prin sentinţa penală nr. 25 din 21 februarie 1949 a Tribunalului Militar al Garnizoanei Braşov (filele 178-199) petentul G.N., decedat la data de 8 mai 1990 (fila 5), a fost condamnat pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale prevăzut de art. 209 pct. 3 C. pen., art. 157, 158 pct. 1, 2, 3 C. pen., art. 304 şi art. 463 C.J.M., la pedeapsa de 5 ani temniţă grea, 3 ani degradare civică şi 4.000 lei cheltuieli de judecată. S-a computat detenţiunea preventivă de la data arestării pentru inculpatului, 4 iulie 1948. Totodată, a fost emis mandatul de arestare din 27 aprilie 1949 de către Tribunalul Militar Braşov, în care s-a menţionat că pedeapsa începe la data de 4 iulie 1948 şi expiră la 2 iulie 1953, astfel cum rezultă din procesul verbal din 27 mai 1949 al Penitenciarului Braşov - fila 166.
Potrivit adresei din 1949 a Tribunalului Miliar Ploieşti, către Penitenciarul Caransebeş - fila 165, s-a comunicat numitului G.N. că nu i se poate computa detenţia preventivă de la 7 iunie la 1 iulie 1948, cât a stat în cercetări la Securitatea Sibiu, deoarece nu a avut mandat de arestare emis de Tribunalul Militar al or. Stalin sau altă formă de încarcerare.
S-a reţinut că în toamna anului 1944 în timp ce era elev la şcoala de ofiţeri în rezervă Arad, l-a cunoscut pe P.M., care l-a pregătit şi introdus în cadrul mişcării legionare din şcoală. Acolo, afară de faptul iniţierii, n-a avut o altă activitate până la 1 iunie 1945, când şcoala s-a desfiinţat şi astfel s-a despărţit de P.M. În aprilie 1946, s-a revăzut cu P.M. la academie în Braşov, unde acesta era student în anul III şi prin care a cunoscut pe S., fiindu-i recomandat ca şeful organizaţiei legionare din Academie. Tot prin M.P. a cunoscut pe P.N. şi M.A. din anul. II cu care a început a activa, participând la şedinţe ce se ţineau săptămânal pe Vaite sau Tîmpa, ocazie cu care se plăteau şi cotizaţii. Conducerea acestor şedinţe le avea P.M. şi S., până în toamna anului 1947, când după absolvirea lui Sîntimbreanu, comanda a fost predată lui J.G. în cadrul unei şedinţe ce s-a ţinut pe Tîmpa şi la care au luat parte S., P.M., P.N., M.A., I.C., A.P., G.C., S.I., după care M.A. a plecat la Sibiu la Teologie.
Inculpatul G.N. era şeful organizaţiei anului IV sub supravegherea lui P.M. şi J. A mai arătat că prin martie 1948, făcând o vizită lui J. pe Tocile 40, a văzut trei pistoale şi mai multe hărţi militare. A afirmat şi faptul că l-a văzut pe ing. B. venind pe la Jimboiu acasă. S-a reţinut că din starea de fapt a rezultat că inculpatul G.N. a luat parte activă la mişcarea subversivă legionară de tip fascist înjghebată în cadrul Academiei Comerciale Braşov.
Petentul G.N. a formulat recurs împotriva acestei sentinţe penale. - fila 217, iar prin Deciziunea nr. 2620 din 8 septembrie 1949 pronunţată de Curtea Militară de Casare şi Justiţie în Dosar nr. 1318/1949 - filele 218 - 219 a respins ca nemotivat şi neîntemeiat recursul declarat de G.N.
Ulterior la 24 aprilie 1959, după ce a fost eliberat, numitul G.N., a fost arestat de către securitate - fila 223 pentru delict de uneltire contra ordinei sociale prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen. Prin sentinţa penală nr. 844 din 28 august 1959 pronunţată în Dosar nr. 838/1959 de Tribunalul Militar Bucureşti - filele 242-247 G.N. a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă şi 10 ani degradare civică, fiind pus în libertate la data de 30 iulie 1964, fiind graţiat conform Decretul nr. 411/1964 - fila 241. Pentru această condamnare petenta G.E., în numele soţului ei, a formulat cerere de revizuire la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 394 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a rezultat că solicitarea de revizuire a unei hotărâri definitive de condamnare nu se putea întemeia pe critici aduse probatoriului administrat în cursul procesului penal, modului de interpretare a acestuia, conţinutului situaţiei de fapt stabilită pe baza materialului probator existent în cauză şi nici pe solicitarea administrării unor probe noi sau a readministrării celor deja administrate în timpul procesului penal, deoarece aceasta ar conduce la o prelungire ori, după caz, la o reapreciere a probatoriului după pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare, ci trebuie să se fundamenteze pe prelevarea fie a descoperirii unor fapte sau împrejurări noi (ce nu au fost cunoscute de instanţă la momentul judecării fondului cauzei), fie a săvârşirii unor fapte penale în legătură cu cauza respectivă, fie a existenţei mai multor hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia.
Or, din analiza motivelor pe care s-a întemeiat cererea de revizuire promovată de revizuienta G.E., s-a observat că, în speţa de faţă, acesta nu a învederat nicio astfel de împrejurare care să facă admisibilă solicitarea de revizuire a sentinţelor penale arătate mai sus, ci acestea au făcut referire doar la aspecte ce au fost deja examinate de către instanţele care au pronunţat pe fond hotărârile de condamnare şi respectiv de către instanţele de control judiciar, care au confirmat hotărârile date asupra fondului cauzelor, sub aspectul stabilirii situaţiei de fapt ce a rezultat din probatoriul administrat şi a încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina condamnaţilor în raport de situaţia de fapt reţinută, instanţe care au funcţionat şi au acţionat în cadrul legislativ aflat în vigoare la acea vreme.
Pe de altă parte, argumentele esenţiale pe care se întemeiază cererea de revizuire dedusă judecăţii au vizat stabilirea inexistenţei infracţiunilor pentru care numiţii N.E., căsătorită G. şi G.N. au fost condamnaţi definitiv în anul 1949 şi pe cale de consecinţă dovedirea nevinovăţiei acestora, ceea ce nu s-ar putea realiza decât prin readministrarea probelor ce au servit ca fundament al condamnării, iar acest lucru nu ar mai fi posibil, în condiţiile trecerii unei perioade de peste 60 de ani de la debutul procesului. Prin reanalizarea şi reaprecierea probelor deja administrate sau administrarea altora noi, pe calea revizuirii, nu s-a obţinut în mod legal prelungirea probatoriului pentru fapte sau împrejurări ce au fost discutate deja în faţa instanţelor ordinare.
În acelaşi timp cererea de revizuire întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi a fost dublu condiţionată: pe de o parte, aceste fapte sau împrejurări să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; pe de altă parte, faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal. Astfel, a fost necesar ca „faptele sau împrejurările" să fi preexistat hotărârii atacate, doar că nu au fost cunoscute instanţei, iar descoperirea lor ulterioară şi invocarea în calea de atac a revizuirii, a avut menirea de a pune în lumină erorile de fapt din hotărâre şi de a anula o astfel de hotărâre greşită, tocmai pentru că nu s-au cunoscut aceste împrejurări.
În speţă, împrejurările invocate (demascarea oficială a crimelor comunismului prin Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, volume publicate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Literatură memorialistică) - nu au avut semnificaţia unor „fapte sau împrejurări noi", în accepţiunea art. 394 lit. a) C. proc. pen. pentru că, aceste evenimente au reprezentat într-adevăr împrejurări descoperite ulterior, dar şi apărute ulterior condamnării, deci care, nu au preexistat hotărârii de condamnare şi care să fi putut influenţa soluţia procesului, dacă ar fi fost cunoscute la momentul soluţionării cauzei.
Faptul că prin Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, s-au propus de către şefului statului măsuri legate de legislaţie şi justiţie, printre care: declararea crimelor regimului comunist drept crime împotriva umanităţii, imprescriptibile juridic sau desfiinţarea prin lege a condamnărilor emise pe baza unor articole cu caracter politic din codurile penale din 1948, 1955, 1968 - nu a însemnat că aceste condamnări considerate nelegale, neconstituţionale, au putut fi automat desfiinţate.
Nu s-a vorbit în cauză de împrejurări „necunoscute instanţelor la soluţionarea cauzei" pentru că, istoric vorbind, acest lucru nu era posibil.
Soluţionarea acelor cauze şi în final, condamnarea petentei şi a numitului G.N. s-a făcut în conformitate cu legislaţia în vigoare la momentul respectiv.şi cu probele dosarului care au confirmat comiterea faptelor reţinute în sarcina sa.
Totodată, în ceea ce priveşte cazul de revizuire de la art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. invocat în cerere - fila 103, în sensul că procesul penal s-a desfăşurat într-un mod abuziv, în scopul creării unei situaţii de fapt fictive, ancheta fiind brutal condusă de anchetatorii securităţii, Curtea a reţinut că nu s-a făcut dovada existenţei vreunei hotărâri judecătoreşti sau ordonanţe a procurorului care să constate săvârşirea unei infracţiuni privind înfăptuirea justiţiei, faptul că unul din membrii completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat actele de urmărire penală a comis abuzuri în serviciu, represiune nedreaptă şi nu au fost propuse probe pe acest aspect, motiv pentru care nu poate fi incident nici acest caz de revizuire, cu atât mai mult cu cât la peste 60 de ani de la derularea procesului, nu se cunoaşte dacă membrii completelor de judecată, procurorii sau organele de anchetă pot fi identificaţi.
Curtea a arătat că este de netăgăduit faptul că în perioada regimului comunist s-au săvârşit numeroase abuzuri, mergând de la înscenarea unor procese penale faţă de persoanele indezirabile regimului politic şi până la instrumentarea unor asemenea cauze în condiţii de teroare, violenţă şi opresiune, cu încălcarea brutală a drepturilor fundamentale, situaţie în care este posibil'să se fi aflat şi petenta, respectiv soţul acesteia, însă în contextul actualului cadru legislativ care guvernează instituţia revizuirii, asemenea împrejurări nu au fost valorificate prin intermediul acestei căi extraordinare de atac.
Legea nr. 221 din 02 iunie 2009, privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (publicată în M. Of. nr. 396 din 11 iunie 2009), a definit noţiunea de condamnare cu caracter politic şi a stabilit consecinţele recunoaşterii unei asemenea condamnări ca având caracter politic, inclusiv consecinţele asupra măsurilor administrative luate cu privire la aceste persoane şi consecinţele cu privire la cazierul judiciar al persoanei.
Conform art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au constituit de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunţate pentru faptele prevăzute în art. 207 - 209 din Codulpenale din 1936, republicat în M. Of., Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările şi completările ulterioare.
În conformitate cu art. 2 din legea enunţată anterior, toate efectele hotărârilor judecătoreşti de condamnare cu caracter politic, prevăzute la art. 1, au fost înlăturate de drept. Aceste hotărâri nu au fost invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor.
În speţă, petenta şi persoana pentru care s-a cerut revizuirea au fost condamnate pentru: infracţiunea prevăzută de. art. 209 pct. 2 lit. e) C. pen. combinat cu Decretul-Lege nr. 856/1938, art. 157, 158 C. pen., art. 292, 463, 304 C.J.M. - în ceea ce o priveşte pe petenta G.E., născută N., respectiv pentru infracţiunea prevăzută de art. 209 pct. 3 C. pen., art. 157, 158 pct. 1, 2, 3 C. pen., art. 304 şi 463 C.J.M. - în ceea ce-l priveşte pe G.N. şi care, potrivit legii sus-menţionate, reprezintă condamnări politice.
În aceste condiţii, pentru obţinerea satisfacţiilor şi a reparaţiilor pe care le-a reclamat ca urmare a condamnării petentei prin sentinţa nr. 34 din 23 februarie 1949 pronunţată de Tribunalul Militar al Garnizoanei Braşov şi a condamnării numitului G.N. prin sentinţa penală nr. 25 din 21 februarie 1949 pronunţată de Tribunalul Militar al Garnizoanei Braşov, aceasta a apelat la procedurile speciale instituite prin actul normativ sus-menţionat, date în competenţa instanţei civile.
Petenta, în nume propriu şi în numele soţului ei, a obţinut indemnizaţii lunare în baza Decretului-Lege nr. 118/1990, pentru perioadele cât a fost privată de libertate petenta, respectiv G.N. - filele 7, 8.
Fiind o cale de atac extraordinară care determină o amplificare în desfăşurarea procesului penal, dincolo de limita sa obişnuită şi care a pus în discuţie autoritatea unor hotărâri penale definitive, folosirea cererii de revizuire a fost limitată de legiuitor la anumite cazuri în care presupunerea că s-a comis o eroare judiciară a prezentat serioase aparenţe de temeinicie.
În cauză, însă, cererea de revizuire formulată a fost inadmisibilă şi în raport de faptul că, potrivit dispoziţiilor legale din Legea nr. 221/2009 au fost înlăturate de drept efectele hotărârilor judecătoreşti de condamnare, în consecinţă şi acela vizând posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii.
Faţă de aceste considerente, Curtea a apreciat că soluţia corectă, în raport de prevederile legale din materia revizuirii hotărârilor penale definitive'a fost aceea de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată de petenta G.E., în nume propriu şi în numele lui G.N., conform art. 403 alin. (1) şi (3) teza finală C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe revizuenta G.E. a declarat recurs.
Prin motivele scrise de recurs s-a solicitat casarea hotărârii atacate şi reţinerea cauzei spre rejudecare, invocându-se incidenţa cazurilor de casare prev. de art. 3 859 alin. (1) pct. 10, 17 şi 18 C. proc. pen.
Recurenta a susţinut că în mod greşit curtea de apel nu a reţinut existenţa cazului de revizuire prev. de art. 394 lit. d) C. proc. pen., condiţiile în care faptul că persoana care i-a anchetat a comis o infracţiune, respectiv colonelul C.G. este cel care i-a anchetat în arestul din Sibiu pe G.E. şi G.N.
Analizând recursul de faţă, raportat la actele dosarului şi la criticile formulate, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod prioritar, se impune precizarea că recursul declarat în prezenta cauză împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la cazurile de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen., instanţa fiind obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.
Înalta Curte constată că recurenta a formulat cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 2/F/CC din data de 26 aprilie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, solicitând, în esenţă, să se constate că este incident cazul de revizuire prev. de art. 394 lit. d) C. proc. pen.
În recurs a reiterat solicitarea de a se constata că motivul de revizuire invocat se circumscrie cazului prevăzut în art. 394 lit. d) C. proc. pen.
Potrivit art. 403 C. proc. pen., în etapa admiterii în principiu, instanţa, ascultând concluziile procurorului şi ale părţilor, examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.
Cazul de revizuire prev. de art. 394 lit. d) C. proc. pen. priveşte situaţia când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere.
Potrivit temeiului de drept invocat de recurentă în susţinerea cererii de revizuire, cererea de revizuire este admisibilă, în situaţia în care petenta ar fi făcut dovada existenţei vreunei hotărâri judecătoreşti sau ordonanţe a procurorului care să constate săvârşirea unei infracţiuni privind efectuarea cercetării penale, a urmăririi penale sau a judecăţii şi această infracţiune s-ar fi comis în legătură cu cauza a cărei hotărâre definitivă a fost atacată cu revizuire de către un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală.
Curtea de apel a analizat îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate şi din perspectiva cazului de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen., apreciind în mod corect că împrejurările invocate (demascarea oficială a crimelor comunismului prin Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, volume publicate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Literatură memorialistică) nu au semnificaţia unor „fapte sau împrejurări noi".
Totodată, în mod just s-a reţinut că solicitarea de revizuire a unei hotărâri definitive de condamnare nu se putea întemeia pe critici aduse probatoriului administrat în cursul procesului penal, modului de interpretare a acestuia, conţinutului situaţiei de fapt stabilită pe baza materialului probator existent în cauză şi nici pe solicitarea administrării unor probe noi sau a readministrării «• celor deja administrate în timpul procesului penal.
În concluzie, în mod just s-a apreciat că nu este îndeplinită cerinţa referitoare la încadrarea în vreunul din motivele de revizuire expres şi limitativ prevăzute de lege.
Pentru considerentele expuse, apreciind hotărârea recurată ca fiind legală şi temeinică, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta G.E. împotriva sentinţei penale nr. 2/F/CC din data de 26 aprilie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Totodată, în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. va obliga recurenta revizuenta la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta G.E. împotriva sentinţei penale nr. 2/F/CC din data de 26 aprilie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta revizuenta la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 8 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3283/2013. SECŢIA PENALĂ. Luare de mită... | ICCJ. Decizia nr. 3678/2013. SECŢIA PENALĂ. Evadarea (art. 269... → |
|---|
