ICCJ. Decizia nr. 33/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 33/2013
Dosar nr. 1484/119/2012
Şedinţa publică din 8 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 5/CC din 11 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Covasna, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul K.R.Z., deţinut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinţei penale nr. 48 din 21 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Covasna în Dosarul penal nr. 2308/2005, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3604 din 5 iulie 2007 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin cererea de revizuire formulată de condamnatul K.R.Z., deţinut în Penitenciarul Mărgineni, şi înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna la data de 24 mai 2012 s-a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 48 din 21 septembrie 2006 a Tribunalului Covasna.
În motivarea cererii, revizuientul a invocat motive de nelegalitate a sesizării instanţei, susţinând faptul că rechizitoriul nu a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către prim-procurorul parchetului, martorii acuzării au fost audiaţi fără translator, iar cercetarea la faţa locului s-a făcut cu superficialitate.
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 48 din 21 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Covasna în Dosarul nr. 2308/2005, K.R.Z. a fost condamnat la pedeapsa de 19 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, sentinţa rămânând definitivă prin decizia penală nr. 3604 din 5 iulie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a apreciat că cererea de revizuire formulată de către condamnat este inadmisibilă în raport de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., întrucât motivele de nelegalitate a sesizării instanţei nu pot fi invocate în cadrul acestei proceduri, ci doar în faţa instanţei de fond şi în căile ordinate de atac, prin urmare, cererea de revizuire formulată de condamnat nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel condamnatul revizuient K.R.Z., criticând-o pentru netemeinicie, solicitând casarea ei, iar în cadrul rejudecării, pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se admită cererea de revizuire formulată, şi să se pronunţe o hotărâre de achitare a sa.
În motivarea apelului formulat, revizuientul a arătat că în mod greşit a fost respinsă ca inadmisibilă cererea sa de revizuire împotriva sentinţei penale nr. 48/2006 pronunţată de Tribunalul Covasna în Dosarul penal nr. 2308/2005, întrucât este nevinovat, nu el a comis fapta pentru care a primit pedeapsa pe care o execută în prezent, fiind victima unei erori judiciare.
A menţionat că dosarul a fost instrumentat în faza de cercetare penală fără a se lua în calcul toate aspectele, atât procedurale, cât şi din punct de vedere al probaţiunii, motiv pentru care, în anul 2007 Curtea de Apel Braşov l-a achitat.
Prin decizia penală nr. 91/A din 18 septembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul revizuent K.R.Z. împotriva sentinţei penale nr. 5/CC din 11 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Covasna în Dosarul penal nr. 1484/119/2012.
Împotriva acestei decizii, revizuientul a declarat recurs, invocând motive de nelegalitate a sesizării instanţei, susţinând, în motivele scrise, faptul că rechizitoriul, la data când a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către prim-procurorul parchetului, nu era întocmit, iar martorii acuzării, ale căror declaraţii au dus la condamnarea sa, fiind de naţionalitate maghiară, au fost audiaţi fără translator.
Oral, în faţa Înaltei Curţi, a arătat că a fost achitat şi condamnat în acelaşi dosar, fiind arestat nevinovat, acesta vizând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 394 lit. c) şi lit. d) C. proc. pen.
Examinând cauza în raport de criticile formulate, circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 cât şi din oficiu, în limitele art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri penale definitive poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Conform art. 403 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., instanţa examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.
Art. 395 din acelaşi cod, stabileşte şi condiţiile în care pot fi dovedite cazurile de revizuire, neîntrunite în cauză.
Menţiunea de confirmare a actului de sesizare a instanţei, sub aspectul erorii materiale a datei la care aceasta s-a realizat, a reprezentat un act procesual fără relevanţă asupra fondului cauzei şi nu a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, astfel că ea nu cade sub incidenţa dispoziţiilor art. 395 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Aspectele învederate de condamnat referitor la modalitatea în care a fost administrat probatoriul în etapa urmăririi penale nu se subsumează niciunuia dintre cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., aceste aspecte putând fi invocate doar cu ocazia judecării cauzei în primă instanţă şi în căile ordinare de atac, lucru care s-a şi realizat, fiind invocate în apărare în faţa primei instanţe şi reiterate în tot cursul procesului penal, ca atare.
Potrivit art. 395 alin. (1) C. proc. pen., situaţiile invocate de revizuient în susţinerea cererii de revizuire, respectiv dispoziţiile art. 394 lit. c) şi lit. d) C. proc. pen., se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului cauzei, or, în speţă, condamnatul revizuient nu a depus astfel de dovezi, astfel că, în mod judicios, tribunalul a apreciat şi, apoi, curtea de apel a confirmat, că cererea de revizuire a condamnatului, întemeiată pe aceste cazuri de revizuire, este inadmisibilă, iar apelul, nefondat.
Aspectul de substanţă esenţial invocat, ţinând de nevinovăţia lui, ca făptuitor al infracţiunii de omor deosebit de grav pentru care este condamnat, a fost prezentat de revizuientul condamnat şi în faţa instanţelor învestite cu soluţionarea fondului şi căilor de atac ale pricinii, cauza a cărei revizuire se solicită parcurgând toate gradele de jurisdicţie, iar în cursul căilor de atac ordinare au fost analizate expres, inclusiv aspectele ce ţin de vinovăţia inculpatului, funcţie de apărările făcute şi realităţile procesuale şi procedurale ale dosarului, care au fost pe deplin certificate de probele administrate în cauză.
Concluzionând, Înalta Curte constată că în mod corect cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat K.R.Z. împotriva deciziei penale nr. 91/A din 18 septembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3288/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3355/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
