ICCJ. Decizia nr. 3260/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.), dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3260/2013
Dosar nr. 1843/109/2012
Şedinţa publică din 24 octombrie 2013
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 398 din 24 mai 2012 a Tribunalului Argeş pronunţată în dosarul nr. 1843/109/2012, s-a respins cererea de schimbare a încadrări juridice a faptei, formulată de inculpatul D.I.
În baza art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.I., la un an închisoare.
În baza art. 71 C. pen., s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
În baza art. 82 C. pen., s-a fixat termen de încercare de 3 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului D.I. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 1417/109/2012.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus reţinerea şi arestul preventiv începând cu data de 24 februarie 2012 şi până la punerea efectivă în libertate.
În baza art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.F., la 4 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen., s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
În baza art. 82 C. pen., s-a fixat termen de încercare de 2 ani şi 4 luni.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 254 alin. (3) raportat la art. 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 12.000 lei consemnată la C.E.C.B., sucursala Piteşti, pe numele inculpatului D.I. şi menţinerea sechestrului asigurător asupra acestei sume.
În baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul D.I. a sumelor de bani ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare de la locuinţa şi biroul de la locul de muncă ale inculpatului şi a celorlalte bunuri şi înscrisuri ce nu au legătură cu cauza, potrivit celor 2 procese verbale de percheziţie din data de 23 februarie 2012.
A fost obligat fiecare inculpat la câte 2000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 19 martie 2012, a fost înregistrat rechizitoriul D.N.A. – Serviciul Teritorial Piteşti de trimitere în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului D.I., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi în stare de libertate, a inculpatului P.F., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul D.I., în calitate de director al D.S. Argeş, la data de 22 februarie 2012, a pretins şi primit efectiv de la inculpatul P.F., administrator al SC E.M.W. SRL Stoeneşti, judeţul Argeş, în baza unor înţelegeri frauduloase anterioare dintre cei doi, suma de 12.000 lei, în scopul de a îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu, mai precis, pentru a-l ajuta să îşi adjudece în mod necuvenit la licitaţia din data de 14 februarie 2012, cantitatea de 1.121 mc de material lemnos şi pentru a-i facilita acestuia atribuirea contractului de exploatare masă lemnoasă din domeniul silvic public şi semnarea acestui contract.
Inculpatul P.F., în calitate de administrator al SC E.M.W. SRL Stoeneşti, judeţul Argeş, i-a remis efectiv, în data de 22 februarie 2012, inculpatului D.I., director coordonator al D.S. Argeş, suma de 12.000 lei, în baza unor înţelegeri frauduloase anterioare dintre cei doi, în scopul ca acesta să îndeplinească acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu, mai precis, pentru a-l ajuta să îşi adjudece în mod necuvenit la licitaţia din data de 14 februarie 2012, cantitatea de 1.121 mc de material lemnos şi pentru a-i facilita atribuirea contractului de exploatare masă lemnoasă din domeniul silvic public şi semnarea acestui contract.
În cadrul cercetării judecătoreşti, s-a luat declaraţie inculpatului P.F., care nu a recunoscut fapta penală şi au fost audiaţi martorii B.C.C., T.R.M., C.C.R., B.I.B. şi T.C.
Inculpatul D.I. a invocat dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., înţelegând să nu declare nimic privind situaţia de fapt, singurele declaraţii fiind cele pe care le-a dat în cadrul soluţionării cererilor de liberare provizorie sub control judiciar pe care le-a formulat.
De asemenea, inculpatul D.I. a depus mai multe acte în circumstanţiere.
Coroborând probele administrate în cadrul cercetării judecătoreşti cu cele de la urmărirea penală, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul D.I. ocupa de mai mult timp funcţia de director al D.S. Argeş şi, potrivit fişei postului printre alte atribuţii, o avea şi pe aceea de a analiza şi aproba amplasarea masei lemnoase ce urma a fi pusă în valoare, în fondul forestier administrat de către unitate, în funcţie de posibilitatea pădurilor stabilită prin amenajamentele silvice, de urgenţele de regenerare sau alţi factori meniţi să realizeze gestionarea durabilă a pădurilor.
La data de 14 noiembrie 2011, la D.S. Argeş s-a desfăşurat licitaţia masă lemnoasă pe picior/masă fasonată, producţia anului 2012.
În mod legal lista partiţiile/loturile şi preţurile de pornire au fost aprobate de Comitetul director al D.S. Argeş prin decizia nr. 16 din 13 octombrie 2011.
Comisia de preselecţie a fost formată din directorul tehnic, T.C., directorul economic, V.P. şi reprezentantul compartimentului de fond forestier, B.B.
Pentru această licitaţie, printre altele, s-au regăsit şi partiţiile/loturile cu numerele 235 Slobozia, 244 Vîjă - Râiosu, 230 Grui, 242 Vâjă şi 1321 Măgura, toate de pe raza Ocolului Silvic Câmpulung.
Printre alţi participanţi la licitaţie s-au înscris şi inculpatul P.F., în calitate de administrator la SC E.M.W. SRL, solicitând prin cererea nr. 6460 din 7 noiembrie 2011 partiţiile/loturile 235 Slobozia şi 244 Vîjă – Râiosu, precum şi numitul T.R.M., în calitate de administrator al SC A.R.T. SRL, solicitând prin cererea nr. 6499 din 7 noiembrie 2011 partiţiile/loturile cu nr. 244 Vâjă - Râiosu, 230 Grui, 242 Vâjă şi 1321 Măgura, toate pe raza O.S. Câmpulung.
La finalul licitaţiei, lotul nr. 244 Vâjă Rîiosu a fost adjudecat de către T.R.M. care şi-a adjudecat şi loturile nr. 130 şi 242 şi pentru care s-a încheiat contractul de furnizare masă lemnoasă pe picior nr. 7 din 15 noiembrie 2011.
La data de 14 februarie 2012, la D.S. Argeş s-a desfăşurat licitaţia masă lemnoasă pe picior / masă fasonată, producţia anului 2012.
Între partiţiile/loturile scoase la licitaţie s-au regăsit şi cele cu numerele 2371 – Vâja şi 2372 – Vâja, ambele de pe raza O.S. Câmpulung.
Şi la această licitaţie, între alţi participanţi, s-a înscris din nou inculpatul P.F., în calitate de administrator al SC E.M.W. SRL, care prin cererea ne.412 din 08 februarie 2012, a solicitat participarea la licitaţie pentru partiţiile/loturile 2371 – Vâjă şi 2372 – Vâjă, ambele de pe raza O.S. Câmpulung.
De asemenea, la licitaţie s-a înscris din nou şi numitul T.R.M., în calitate de administrator al SC A.R.T. SRL, care prin cererea nr. 387 din 08 februarie 2012, a solicitat participarea la licitaţie pentru partiţiile/loturile cu numerele 2371 - Vâja ş1 2372 - Vâja, ambele de pe raza O.S. Câmpulung.
Pentru ambele loturi, respectiv cele cu numerele 2371 - Vâja şi 2372 - Vâja, ambele de pe raza O.S. Câmpulung, s-au înscris şi au participat la licitaţie atât inculpatul P.F., cât şi martorul T.R.M.
Ambii solicitanţi mai sus-menţionaţi au fost admişi să participe la licitaţie, aceasta desfăşurându-se în data de 14 februarie 2012, la sediul D.S. Argeş.
Conform procesului verbal de licitaţie nr. 521, din 14 februarie 2012, şi anexelor acestora (fişa de licitaţie), pentru lotul nr. 2371 Vâja au participat SC E.M.W. SRL, prin reprezentantul P.F. şi SC A.R.T. SRL, prin reprezentantul T.R.M., precum si un alt agent economic, SC F.O.F.T. SRL. În final, acest lot a fost adjudecat de către SC A.R.T. SRL.
Pentru lotul nr. 2372 Vâja au participat SC E.M.W. SRL, prin reprezentantul P.F. şi SC A.R.T. SRL, prin reprezentantul T.R.M., în final, acest lot fiind adjudecat de către SC E.M.W. SRL.
Inculpatul T.R.M., în cadrul declaraţiilor pe care le-a dat, atât la urmărirea penală, cât şi în faţa instanţei de judecată, a negat că s-a pus de acord cu inculpatul P.F. cu privire la câştigarea licitaţiilor în funcţie de preferinţe însă, din transcrierea convorbirilor telefonice a rezultat acest lucru. Acesta nu a negat respectivele convorbiri telefonice, nu a reclamat ca inexactă transcrierea lor, ci pur şi simplu a insistat să susţină că nu a existat nici un angajament între ei doi.
De altfel, a fost explicabilă această poziţie a martorului, având în vedere teama acestuia de a nu fi şi el acuzat de faptul că a avut o înţelegere prealabilă cu inculpatul D.I. în ceea ce priveşte câştigarea licitaţiei şi totodată că s-a pus de acord şi cu inculpatul P.F. ce anume parcelă să câştige fiecare.
Tot din convorbirile telefonice, dar de data aceasta dintre inculpaţii D.I. şi P.F., a rezultat că primul i-a promis celui de-al doilea că-l va sprijini să câştige licitaţia pentru partiţia/ lotul Vîja, pe care a hotărât să-l împartă în două părţi, aproximativ egale, pentru a beneficia şi martorul T.R.M.
Chiar dacă şi acest aspect a fost negat, nici unul dintre inculpaţi nu a reuşit să dea o explicaţie pertinentă afirmaţiilor făcute cu ocazia discuţiei telefonice.
Existând dubii din partea apărătorilor aleşi ai inculpaţilor cu privire la exactitatea transcrierii convorbirilor telefonice, instanţa, la solicitarea acestora, a dispus ascultarea suporţilor ce conţin înregistrările telefonice şi, aşa cum s-a menţionat şi în procesul – verbal întocmit la data de 22 mai 2012, s-a constatat că transcrierea redă întocmai respectivele convorbiri.
Faţă de această constatare, instanţa de fond a apreciat înregistrările convorbirilor telefonice ca fiind o probă elocventă în cauză.
După câştigarea licitaţiei de către inculpatul P.F., acesta a fost sunat telefonic la data de 18 februarie 2012 de către inculpatul D.I. şi s-au înţeles să se întâlnească la sediul D.S. Argeş, în ziua de miercuri, 22 februarie, când urma să semneze şi contractul, pentru a-i aduce banii pretinşi în schimbul câştigării licitaţiei.
O dovadă în plus a faptului că inculpatul D.I. l-a condiţionat pe inculpatul P.F. în câştigarea licitaţiei de remiterea unei sume de bani, a constituit-o şi convorbirea telefonică din data de 22 februarie 2012 dintre inculpatul P.F. şi martorul B.C.C.
Inculpatul P.F. l-a sunat pe martor imediat după ce a ieşit de la inculpatul D.I. şi i-a spus că i-a dat acestuia din urmă suma de 12.000 lei, precizându-i că a încercat să-i dea numai 10.000 lei, însă acesta nu a acceptat.
S-a apreciat ca fiind adevărat că nici inculpatul P.F. şi nici martorul B. nu au recunoscut în faţa instanţei acest lucru, dar nici nu au reuşit să convingă instanţa că respectivele înregistrări sunt false, spre a fi înlăturate.
Într-o singură declaraţie dată la urmărirea penală, inculpatul P.F. şi-a recunoscut fapta, însă ulterior a pretins că această declaraţie a dat-o datorită unor puternice presiuni psihice la care a fost supus din partea anchetatorilor.
Inculpatul nu a reuşit să facă dovada acestor afirmaţii şi probabil că nici nu ar fi avut cum şi, tocmai de aceea, instanţa de fond nu a apreciat respectiva declaraţie nicicum, înlăturând-o.
În faţa instanţei, inculpatul P.F. a recunoscut că a remis inculpatului D.I. suma de 12.000 lei, însă nu cu titlu de mită pentru a-l favoriza la licitaţie, ci cu titlu de sponsorizare a P.D.L. pentru campania electorală ce urma să aibă loc.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul D.I., acesta a înţeles să se folosească de dreptul conferit de dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., de a nu declara nimic în legătură cu fapta, astfel că acesta nu a dat declaraţie în faţa instanţei de judecată, în înţelesul dispoziţiilor art. 323 C. proc. pen. Totuşi, cu ocazia acordării ultimului cuvânt în cadrul cererilor de liberare provizorie sub control judiciar pe care le-a formulat, acesta a recunoscut că a primit de la inculpatul P.F. suma de 12.000 lei, însă ca sponsorizare pentru campania electorală ce urma a o desfăşura P.D.L.
Din mijloacele de probă administrate a rezultat că între cei doi inculpaţi au avut loc discuţii până la desfăşurarea licitaţiei, în cadrul cărora inculpatul P.F. îi cerea inculpatului D.I. să includă pe lista o anume partiţie/lot Văjă pe care să i-o şi atribuie. În schimbul ajutorului promis, inculpatul D.I. i-a cerut inculpatului P.F. o anume sumă de bani, pe care au stabilit să i-o aducă la sediul D.S. Argeş, la data de 22 februarie 2012, când urma să semneze contractul.
Tot din mijloacele de probă administrate, a rezultat că inculpatul P.F. a respectat înţelegerea şi la 22 februarie 2012 i-a dat inculpatului D.I. suma de 12.000 lei
Inculpatul D.I., în apărare, în principal, a susţinut că respectivii bani nu au constituit mită pentru că nu a condiţionat câştigarea licitaţiei de aceşti bani, şi că nu-i lua pentru el, ci pentru partidul al cărui membru era, iar în subsidiar că la data la care i-a primit se consumase licitaţia, iar semnarea contractului era pur formală, deoarece nu se mai putea schimba rezultatul licitaţiei.
Instanţa de fond nu a împărtăşit niciunul din punctele de vedere expuse de inculpat, pentru următoarele considerente:
Din convorbirile telefonice purtate atât între cei doi inculpaţi, cât şi între inculpatul P.F. şi martorul B., a rezultat că D.I., la solicitarea lui P.F., i-a promis că va include pe lista o anume partiţie/lot şi va avea grija să o şi obţină, dar pentru acest serviciu, inculpatul P.F. va trebui să-l răsplătească, iar banii îi va da când va veni să semneze contractul.
S-a notat că încheierea contractului de licitaţie se face cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în Ordinul nr. 1898/2000 şi contractul se semnează de cele două părţi în termen de 10 zile de la data când a avut loc licitaţia.
Potrivit textului de lege, există posibilitatea ca, din diverse motive, contractul să nu se mai încheie cu pierderi ce ar urma să fie suportate de partea care nu mai doreşte acest lucru.
Că au mai existat sau nu astfel de cazuri, mai puţin are importanţă, a apreciat prima instanţă şi singurul lucru relevant este acela că licitaţia se consideră încheiată în momentul semnării contractului.
Faţă de aceste considerente, a rezultat că inculpatul D.I. a primit banii pretinşi pentru ajutorul acordat până la încheierea contractului, întocmai cum cei doi inculpaţi au convenit.
Cât priveşte motivaţia inculpatului D.I., potrivit căreia respectivii bani trebuiau să fie donaţi sub formă de sponsorizare la partidul al cărui membru era, instanţa de fond a apreciat-o ca pe o problemă personală a inculpatului, ce nu priveşte cauza.
S-a considerat că nu are importanţă obligaţia pe care şi-o asumase inculpatul faţă de partidul din care făcea parte, ci relevante au fost condiţiile în care acesta i-a cerut banii inculpatului P.F. şi momentul în care i-a primit.
În calitate de director al D.S. Argeş, inculpatul D.I., avea printre altele şi următoarele atribuiţii:
- reprezenta unitatea şi în relaţiile cu persoanele juridice sau fizice cu care unitatea avea relaţii contractuale şi /sau comerciale;
- angaja unitatea, prin semnătură, în relaţiile cu terţii, în limita prevederilor contractului de management;
- analiza şi aproba amplasarea masei lemnoase ce urma a fi pusă în valoare, în fondul forestier, administrat de către unitate, în funcţie de posibilitatea pădurilor, stabilită prin amenajamentele silvice, de urgenţele de regenerare sau de alţi factori meniţi să realizeze gestionarea durabilă a pădurilor;
- analiza şi soluţiona contestaţiile depuse în urma desfăşurării licitaţiilor/negocierilor privind vânzarea masei lemnoase şi a altor produse;
- încheia contracte de vânzare pentru valorificarea tuturor produselor, bunurilor şi serviciilor aferente obiectului de activitate al unităţii.
Faţă de aceste atribuţii, a fost explicabil de ce inculpatul P.F. a apelat la el şi i-a solicitat să-l ajute să câştige licitaţia, totodată, acceptând să-l recompenseze cu suma de bani pe care i-a cerut-o.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului D.I., în calitate de director al D.S. Argeş, la data de 22 februarie 2012, a pretins şi primit efectiv de la inculpatul P.F., administrator al SC E.M.W. SRL Stoeneşti, judeţul Argeş, în baza unor înţelegeri frauduloase anterioare dintre cei doi, suma de 12.000 lei, in scopul de a îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu, mai precis, pentru a-l ajuta să îşi adjudece în mod necuvenit la licitaţia din data de 14 februarie 2012, cantitatea de 1.121 mc de material lemnos şi pentru a-i facilita acestuia atribuirea contractului de exploatare masă lemnoasă din domeniul silvic public şi semnarea acestui contract, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, fapta prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea.
Într-o apărare subsidiară, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Faţă de considerentele expuse mai sus, în baza art. 334 C. pen., s-a respins această cerere.
La aplicarea şi individualizarea pedepsei, s-au avut în vedere atât gradul de pericol social al faptei, cât şi persoana inculpatului care, la vârsta de 62 ani este infractor primar, iar până la săvârşirea acestei fapte a avut o bună conduită, bucurându-se de aprecierea celor în mijlocul cărora a muncit şi trăit.
Datorită competenţelor profesionale pe care le-a dovedit, inculpatul a ocupat o mare perioadă de timp, din activitatea sa diferite funcţii de conducere, în cadrul cărora a coordonat şi îndrumat pe colaboratorii săi.
Această caracterizare a inculpatului a fost apreciată de către instanţă ca circumstanţă atenuantă şi anume cea prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., ce a fost reţinută în favoarea sa, cu consecinţele prevăzute de art. 76 lit. c) C. pen.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa de fond a apreciat că rolul educativ poate fi realizat prin suspendarea condiţionată a acesteia, potrivit art. 81 C. pen.
Pe lângă considerentele expuse mai sus, instanţa de fond a avut în vedere şi starea precară de sănătate a inculpatului, datorită multiplelor şi majorelor afecţiuni de care suferă şi care s-ar putea agrava în situaţia unei alte modalităţi de executare a pedepsei.
S-a fixat termen de încercare potrivit dispoziţiilor art. 82 C. pen. şi i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b C. pen., iar potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.
În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen., s-au dedus reţinerea şi arestul preventiv, începând cu data de 24 februarie 2012 şi până la punerea efectivă în libertate.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului P.F., care, în calitate de administrator al SC E.M.W. SRL Stoeneşti, judeţul Argeş, i-a remis efectiv, în data de 22 februarie 2012, inculpatului D.I., director coordonator al D.S. Argeş, suma de 12.000 lei, în baza unor înţelegeri frauduloase anterioare dintre cei doi, în scopul ca acesta să îndeplinească acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu, mai precis, pentru a-l ajuta să îşi adjudece în mod necuvenit la licitaţia din data de 14 februarie 2012, cantitatea de 1.121 mc de material lemnos şi pentru a-i facilita atribuirea contractului de exploatare masă lemnoasă din domeniul silvic public şi semnarea acestui contract, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea.
La aplicarea şi individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, dar şi persoana inculpatului care, la vârsta de 56 ani este infractor primar, iar până la săvârşirea acestei fapte a avut o bună conduită în societate, bucurându-se de respectul şi aprecierea comunităţii.
Faţă de aceste trăsături, instanţa de fond a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecinţele prevăzute de art. 76 lit. e) C. pen.
S-a apreciat că rolul educativ al pedepsei poate fi realizat prin suspendarea condiţionată a acesteia, potrivit art. 81 C. pen.
S-a fixat termen de încercare, potrivit art. 82 C. pen. şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea acestora.
În baza art. 254 alin. (3) C. pen., raportat la art. 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 12.000 lei şi s-a menţinut sechestrul asigurator asupra acestei sume.
Având în vedere că de la inculpatul D.I., cu ocazia percheziţiei domiciliare de la locuinţa sa şi biroul de la locul de muncă s-au ridicat mai multe sume de bani şi înscrisuri ce nu au legătură cu cauza, în baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea acestora.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Piteşti şi inculpaţii D.I. şi P.F.
- Primul motiv de apel al Parchetului a vizat omisiunea instanţei de fond de a constata încetată de drept măsura obligării inculpatului P.F. de a părăsi localitatea, întrucât după ce instanţa a fost sesizată cu rechizitoriu nu s-a mai discutat cu privire la această măsură, iar la data de 24 martie 2012, a încetat de drept. S-a arătat că nici în motivare nu se regăseşte vreo menţiune referitoare la această măsură sau la încetarea de drept a acesteia, motiv pentru care se invocă nelegalitatea sentinţei, potrivit art. 357 alin. (2) C. proc. pen., care se referă la conţinutul dispozitivului care trebuie să cuprindă cele hotărâte de instanţă cu privire la deducerea reţinerii şi arestării preventive; măsurile preventive; măsurile asigurătorii; cheltuielile judiciare; restituirea lucrurilor ce nu sunt supuse confiscării şi rezolvarea oricărei alte probleme ce vizează justa soluţionare a cauzei. Totodată, se arată că art. 140 alin. (3) C. proc. pen., prevede că „instanţa de judecată, din oficiu sau la sesizarea procurorului, ori procurorul, din oficiu sau în urma informării organului de cercetare penală, are obligaţia potrivit competenţelor prevăzute de lege, că constate încetarea de drept a măsurii preventive”.
- Al doilea motiv de apel a vizat omisiunea primei instanţe de a se pronunţa asupra cererii de liberare, formulată de inculpatul D.I., fiind obligată sub acest aspect să dea eficienţă R.I.L. nr. 36/2005 al Înaltei Curţi e Casaţie şi Justiţie care statuează că „în caz de retragere a cererii, instanţa este obligată ca prin hotărâre să se pronunţe cu privire la acestea”. Prin aceasta s-a eludat atât R.I.L. I.C.C.J., cât şi prevederile art. 357 alin. (2) C. proc. pen.
- Alt motiv de apel a vizat greşita reţinere de prima instanţă a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., mai exact conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii. Instanţa nu trebuia să reţină aceste circumstanţe întrucât tocmai comportamentul necorespunzător a condus la săvârşirea infracţiunii.
O altă critică a vizat omisiunea stabilirii pedepsei complementare aşa cum obligă legea penală, întrucât inculpaţii au profitat de funcţiile deţinute pentru a săvârşi infracţiunea. În concluzie, s-a susţinut că se impunea aplicarea unor pedepse care să depăşească minimul prevăzut de lege, iar executarea acestora să se facă în condiţiile art. 57 C. pen.
Inculpatul D.I. a solicitat admiterea apelului declarat, desfiinţarea sentinţei şi achitarea, în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., susţinând că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, arătând un viciu fundamental al rechizitoriului, respectiv că din cuprinsul acestuia s-a omis „momentul înţelegerii frauduloase” dintre cei doi inculpaţi.
Inculpatul a arătat că acuzarea a invocat patru convorbiri telefonice, însă nici una din acestea nu are conotaţii penale.
Din discuţia inculpatului P.F. cu B. nu a rezultat că ar fi existat vreo înţelegere între inculpaţii P.F. şi D.I. pentru că, în discuţie, inculpatul P.F. ar fi spus altceva interlocutorului său. Nu a existat nici o înţelegere prealabilă. Se face referire la o sponsorizare, afirmaţie ce rezultă din susţinerile inculpaţilor, fapt ce se coroborează cu declaraţiile martorilor D.H. şi a inculpatului P.F. Se arată că declaraţia de recunoaştere, dată în condiţiile art. 68 alin. (1) C. proc. pen., de inculpatul P.F. trebuie privită din această perspectivă. Mai mult, declaraţiile martorilor nu pot fi fundamente acuzatoare ale inculpatului D.I., iar o solicitare de condamnare a unui inculpat nu poate fi întemeiată numai pe convorbiri telefonice, ele trebuind să fie, conform dispoziţiilor art. 69 C. proc. pen., coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Inculpatul D.I. nu a făcut parte din comisia de licitaţie şi în cauză nu s-a făcut dovada vinovăţiei sale. Dubiile evidente, existente, profită inculpatului.
Inculpatul P.F. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi, pe fond, achitarea sa în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 21/ A din 07 martie 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe Lângă Înalta Curte De Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Piteşti, împotriva sentinţei penale nr. 398 din 24 mai 2012 a Tribunalului Argeş pronunţată în dosarul nr. 1843/109/2012.
A desfiinţat în parte sentinţa penală.
A înlăturat Înlătură aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
A majorat pedepsele aplicate inculpaţilor astfel:
- de la un an închisoare, la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită de către inculpatul D.I.;
- de la 4 luni la un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de date de mită de către inculpatul P.F.;
A aplicat inculpatului D.I. şi pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
A majorat termenele de încercare la 6 ani pentru inculpatul D.I. şi la 3 ani pentru inculpatul P.F.
A înlăturat dispoziţia de restituire către inculpatul D.I. a sumelor de bani ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare şi a celorlalte bunuri şi înscrisuri menţionate în procesele verbale din data de 23 februarie 2012.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale.
A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii D.I. şi P.F., pe care i-a obligat la câte 800 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar a apreciat că, în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen., se impune o nouă individualizare judiciară a pedepsei stabilite fiecărui inculpat sub aspectul cuantumului acesteia, pedepsele aplicate de către instanţa de fond nefiind suficiente pentru a avea finalitatea reeducării acestora, motiv pentru care a înlăturat circumstanţele atenuante reţinute în favoarea acestora.
Modalitatea de executare a pedepsei a fost apreciată corect aleasă fiind aptă să asigure scopul prevăzut de art. 52 C. pen.
S-a dispus confiscarea banilor şi înscrisurilor ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare de la locuinţa şi biroul inculpatului D.I., acestea reprezentând mijloace de probă în dosarul nou constituit.
Nefondată a fost apreciată critica privind omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul D.I., întrucât, analiza acestuia rămâne fără obiect, atâta timp cât instanţa de judecată, conform art. 350 C. proc. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
De asemenea, măsura obligării de a nu părăsi localitatea, dispusă în cursul urmăririi penale faţă de inculpatul P.F. a fost considerată ca fiind încetată de drept, atâta timp cât instanţa nu s-a pronunţat la primirea dosarului, cu privire la luarea acestei măsuri.
Cu privire la vinovăţia inculpaţilor s-a considerat că probele administrate demonstrează pe deplin vinovăţia inculpaţilor, fiind exclusă posibilitatea de a se dispune achitarea acestora.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti şi inculpaţii D.I. şi P.F.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti a criticat hotărârea instanţei de apel prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., arătând că, în mod greşit, a fost calculat pentru inculpatul D.I. termenul de încercare la 6 ani în loc de 5 ani, că instanţa a omis să-i interzică drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., că a apreciat că nu este cazul să se constate încetată de drept măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea dispusă în cursul urmăririi penale faţă de inculpatul P.F. şi să ia act de retragerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.I.
Inculpaţii D.I. şi P.F. nu au depus motive scrise de recurs.
În susţinerea orală a recursului, reprezentantul Ministerului Public a precizat că îşi limitează criticile numai la greşita calculare a termenului de încercare, privindu-l pe inculpatul D.I. şi la faptul că instanţa a apreciat, în mod greşit, că nu e cazul să constate încetată de drept măsura arestării preventive a obligării de a nu părăsi localitatea.
Inculpatul P.F. a învederat că-şi retrage recursul.
Inculpatul D.I. a criticat hotărârea prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859pct. 172 şi 12 C. proc. pen.
Concluziile reprezentantului Parchetului, ale apărătorilor inculpaţilor, precum şi ultimul cuvânt al inculpaţilor au fost consemnate în practicaua prezentei hotărâri.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile declarate în cauză, prin prisma cazurilor de casare invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., consideră fondat recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti şi nefondat al inculpatul D.I., urmând să ia act de retragerea recursului declarat de recurentul inculpat P.F.
1. Cu privire la recursul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti, Înalta Curte consideră fondată critica acestuia ce vizează durata termenului de încercare stabilit de instanţa de apel când a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare.
Astfel, prin sentinţa penală nr. 398 din 24 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. 1843/109/2012, în baza art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului D.I. la pedeapsa de un an închisoare cu executare în condiţiile art. 81 C. pen., iar în baza art. 82 C. pen., s-a stabilit termenul de încercare de 3 ani.
Prin decizia penal ă nr. 21/ A din 7 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. 1843/109/2012, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti împotriva sentinţei penale nr. 398 din 24 mai 2012 a Tribunalului Argeş şi în consecinţă s-a desfiinţat în parte sentinţa apelată, s-a înlăturat aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen. şi s-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului D.I. de la un an închisoare la 3 ani închisoare, majorându-se termenul de încercare la 6 ani. S-au men ţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale .
În considerentele deciziei penale se precizeaz ă că, pentru inculpatul D.I. se vor majora pedeapsa principală de la 1 an închisoare la 3 ani închisoare pentru s ăvârşirea infracţiunii de luare de mită şi termenul de încercare de la 3 ani la 6 ani, menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei penale.
În conformitate cu prevederile art. 82 alin. (1) C. pen., durata suspendării condiţionate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat şi se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.
Prin urmare, întrucât inculpatul D.I. a fost condamnat la pedeapsa principală de 3 ani închisoare cu executare în condiţiile art. 81 C. pen., termenul legal de încercare stabilit trebuia să fie de 5 ani şi nu de 6 ani, aşa cum în mod greşit a fost fixat de instanţa de apel.
Pentru aceste considerente, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti, va casa în parte decizia numai în ceea ce priveşte termenul de încercare stabilit pentru inculpatul D.I. ca urmare a suspendării condiţionate executării pedepsei şi rejudecând:
Va reduce termenul de încercare stabilit pentru inculpatul D.I. de la 6 ani la 5 ani.
Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
În ceea ce priveşte critica Parchetului privind aprecierea instanţei de prim control judiciar că nu se impunea să se constate încetată de drept măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, dispusă în cursul urmăririi penale, faţă de inculpatul P.F., Înalta Curte o consideră nefondată.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că prin ordonanţa nr. 221/P/2011 din 24 februarie 2012 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti, faţă de inculpatul P.F. s-a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv com. Stoeneşti, jud. Argeş, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu 24 februarie 2012 ora 3:00 şi până la 24 martie 2012 inclusiv, ora 3:00.
La data de 19 martie 2012 prin rechizitoriul nr. 221/P/2011 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului P.F., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Cum această măsură nu a mai fost pusă în discuţie de către instanţă pentru a fi luată a încetat de drept.
Instanţele de fond şi prim control judiciar, pronunţând condamnări la pedepse cu închisoare a căror executare au suspendat-o condiţionat, au respectat dispoziţiile art. 350 alin. (1) C. proc. pen., motiv pentru care critica Parchetului privind acest aspect este nefondată.
2. Cu privire la recursul declarat de către inculpatul D.I., Înalta Curte îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 38510 alin. (1), (2) şi (21) C. proc. pen., „recursul trebuie să fie motivat, motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată”.
Din analiza conţinutului actelor dosarului, a rezultat că recurenţii inculpaţi nu s-au conformat dispoziţiilor legale sus-menţionate, nedepunând printr-un memoriu separat, cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată sau prin cererea de recurs, motivele pentru care consideră hotărârea instanţei de apel nelegală şi netemeinică.
La primul termen de judecată, din data de 24 octombrie 2013, inculpatul D.I. s-a prezentat însoţit de apărătorul ales, care a învederat instanţei că înţelege să critice hotărârea prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172şi 12 C. proc. pen.
Cum, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 38510 alin. (3) [(recursul poate fi motivat şi oral în ziua judecăţii în cazul prevăzut de art. 3856 alin. (3) C. proc. pen.)], Înalta Curte constată că nu au fost respectate dispoziţiile prevăzute de art. 38510 C. proc. pen., motiv pentru care va analiza recursul inculpatului numai prin prisma cazurilor de casare care se iau în discuţie întotdeauna din oficiu, conform art. 3859 alin. (3), respectiv cazurile prevăzute la art. 3859 pct. 1, 3 - 6, 13 şi 14 C. proc. pen., criticile inculpatul nesubsumându-se acestor cazuri de casare, astfel încât nu vor fi luate în considerare.
Se constată că în cauză au fost respectate, în cursul judecăţii, dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei (art. 3859 pct. 1 C. proc. pen.), instanţele au fost compuse potrivit legii, nu au fost încălcate prevederile art. 292 alin. (2) C. proc. pen. şi nici nu a existat vreun caz de incompatibilitate (art. 3859 pct. 3), au fost respectate dispoziţiile privind publicitatea şedinţei (art. 3859 pct. 4 C. proc. pen.), judecata a avut loc în prezenţa procurorului şi a inculpatului (art. 3859pct. 6), iar inculpaţii au beneficiat de asistenţa juridică (art. 3859pct. 6), au fost condamnaţi pentru fapte prevăzute de legea penală (art. 3859pct. 13 C. proc. pen.), iar pedepsele au fost aplicate în limitele prevăzute de lege (art. 3859 pct. 14).
Astfel, Înalta Curte constată că hotărârea recurată, analizată prin prisma acestor cazuri de casare este legală şi temeinică, neexistând nici un motiv pentru a fi reformată, caz în care, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului D.I.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.F., având în vedere manifestarea de voinţă a acestuia, exprimată la termenul din 24 octombrie 2013, în sensul că îşi retrage recursul, Înalta Curte, conform art. 3854 raportat la art. 369 C. proc. pen., va lua act de declaraţia acestuia privind retragerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti împotriva deciziei penale nr. 21/ A din 07 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează în parte decizia penală atacată numai în ceea ce priveşte stabilirea duratei termenului de încercare privind pe inculpatul D.I. şi rejudecând în aceste limite:
Reduce termenul de încercare stabilit pentru inculpatul D.I. de la 6 ani la 5 ani.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Respinge, ca nefundat, recursul formulat de inculpatul D.I. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Ia act de retragerea recursului formulat de inculpatul P.F. împotriva deciziei penale nr. 21/ A din 07 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3248/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3288/2013. Penal → |
|---|
