ICCJ. Decizia nr. 3288/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3288/2013
Dosar nr. 1962/3/2013
Şedinţa publică din 25 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 101/ F din 12 februarie 2013 Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul C.C. împotriva sentinţei penale nr. 551 din 01 iulie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în fapt că:
Prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub nr. 1718/III-6/2012, condamnatul C.C. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 551 din 01 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 13179/3/2010.
În motivarea cererii revizuientul a arătat, în esenţă, că pedeapsa în executarea căreia se află, respectiv 25 de ani, este mult prea mare în raport cu fapta săvârşită şi prin urmare solicită rejudecarea cauzei.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a întocmit (în conformitate cu dispoziţiile art. 397-399 şi 403 C. proc. pen.) referatul cu propunere de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă, întrucât motivele invocate de revizuient nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Referatul întocmit de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti însoţit de cererea de revizuire a fost înaintat Tribunalului Bucureşti cu adresa nr. 1718/III-6/2012 din 18 ianuarie 2013, aceasta fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 19 ianuarie 2013 sub nr. 1962/3/2013.
În vederea soluţionării cauzei, la dosar a fost ataşat Dosarul de fond nr. 13179/3/3010.
Examinând cererea de revizuire sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate în principiu, Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin sentinţa nr. 551 din 01 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 13179/3/2010, s-au hotărât următoarele: s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului C.C., ca neîntemeiată; în baza art. 174 - 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.C. la pedeapsa de 22 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.; în baza art. 20 raportat la art. 174-176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.; în baza art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 20 ani închisoare; în baza art. 33, art. 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul C.C. să execute pedeapsa de 22 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.; s-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a), b) C. pen.; în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului; în baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenţia inculpatului C.C. de la 20 noiembrie 2009 la zi.
Împotriva acestei sentinţei a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, iar prin decizia penală nr. 209 din 11 octombrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti a modificat sentinţa penală după cum urmează:
În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 551/ F din data de 01 iulie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 13179/3/2010, s-a desfiinţat în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând:
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 22 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., aplicată inculpatului C.C., în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, astfel: pedeapsa principală de 22 de ani închisoare şi pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., aplicate pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174- 176 lit. d) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; pedeapsa principală de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., aplicate pentru infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - 176 lit. d) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; pedeapsa principală de 20 de ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. b), c) cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen.
În temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dintr-o infracţiune de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. b), c) cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. în infracţiunile concurente de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. b), c) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
S-a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 - 176 lit. d) cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen., la 25 de ani închisoare.
S-a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-176 lit. d) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 12 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. b), c cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen., a fost condamnat inculpatul Ia pedeapsa principală de 20 de ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În temeiul art. 192 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa principală de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele 4 pedepse principale anterior menţionate şi s-a dispus ca inculpatul C.C. să execute pedeapsa principală de 25 de ani închisoare, cu aplicarea art. 71-64 lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul C.C. a sumelor de 800 RON şi 50 euro (în echivalent în lei, la cursul de schimb al BNR, din ziua plăţii).
S-a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Decizia susmenţionată a rămas definitivă prin decizia nr. 46 din 11 ianuarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 13179/3/2010.
A mai reţinut tribunalul că motivul invocat de revizuient, respectiv faptul că pedeapsa aplicată este mult prea mare, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres prev. de dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen., împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel revizuientul C.C. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând, în esenţă, că cererea de revizuire trebuia admisă în principiu, faţă de motivele invocate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin decizia nr. 110 din 26 aprilie 2013, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul condamnat C.C. împotriva sentinţei penale nr. 101 din data de 12 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, în Dosarul nr. 1962/3/2013, reţinând că cele invocate de revizuient nu reprezintă fapte şi împrejurări de natură a conduce la stabilirea existenţei unei erori judiciare.
Împotriva sus-menţionatei decizii a declarat recurs revizuientul C.C., reiterând motivul invocat iniţial în cererea de revizuire, respectiv faptul că pedeapsa în executarea căreia se află, respectiv 25 de ani, este mult prea mare în raport cu fapta săvârşită şi, în plus, arătând faptul că la comiterea infracţiunii a participat şi nepotul său, împrejurarea pe care o poate dovedi cu martori.
Recursul este nefondat.
Analizând hotărârea pronunţată prin prisma cazurilor de casare în raport de noile modificări introduse prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris şi trebuie depuse la instanţă cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Or, în cauză nu au fost respectate dispoziţiile anterior menţionate, revizuientul depunând în şedinţa publică de la acest termen, prin apărătorul desemnat din oficiu, un memoriu cu solicitările sale şi cu criticile aduse.
În aceeaşi succesiune logico-juridică, Înalta Curte constată că în cauză, nefiind respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (2) ale art. 38510 C. proc. pen., nici nu este incident vreunul din cazurile de casare care se iau întotdeauna în considerare din oficiu.
Mai mult decât atât, potrivit dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă poate fi cerută în unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute la alin. (1) lit. a)-e) din text.
În cadrul situaţiei de drept revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este dublu condiţionată, în sensul că presupune descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi pot dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Constituie fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă, în accepţiunea dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., şi faptele sau împrejurările care nu au putut fi luate în considerare la soluţionarea cauzei din lipsa posibilităţii dovedirii lor.
Nu constituie fapte sau împrejurări noi, în sensul dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., apărările care au fost puse în discuţie, analizate şi lămurite prin probele administrate în ciclul procesual ordinar. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 953 din 10 martie 2011).
Din interpretarea dispoziţiilor art. 393 şi art. 394 C. proc. pen. rezultă că revizuirea este un mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de necunoaşterea de către instanţele care au soluţionat cauza a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu adevărul, împrejurări care să conducă la o hotărâre contrară primei hotărâri, de achitare sau încetare a procesului penal.
Or, în cauză, aşa după cum ambele instanţe au reţinut, revizuientul nu a invocat fapte şi împrejurări noi, necunoscute instanţei, de natură să conducă la o soluţie diametral opusă, de achitare, ci a solicitat reaprecierea circumstanţelor în care a avut loc comiterea faptei cu luarea în considerare, în plan subiectiv, a existenţei unor cauze de atenuare a răspunderii penale.
Pe cale de consecinţă, cum cele invocate de revizuient nu reprezintă fapte şi împrejurări de natură a conduce la stabilirea existenţei unei erori judiciare, Înalta Curte constată că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au făcut o corectă aplicare a legii.
Ca atare, după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul C.C. împotriva deciziei penale nr. 110 din 26 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a I-a penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3260/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 33/2013. Penal → |
|---|
