ICCJ. Decizia nr. 349/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 349/2013
Dosar nr. 6402/120/2012
Şedinţa publică din 1 februarie 2013
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 319 din data de 18 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, a fost condamnat inculpatul M.F., aflat în Penitenciarul Mărgineni, pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută şi pedepsită de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 6 ani şi 8 luni închisoare şi 3 ani a interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (l) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., ca pedeapsa complementară.
Potrivit art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.
Conform art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest preventiv, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei reţinerea şi arestarea preventivă începând cu data de 3 aprilie 2012, la zi.
În latură civilă, potrivit art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma din domeniul sanitar a fost obligat inculpatul la plata sumei de 15.435,69 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgentă Bucureşti, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate pentru victima D.G., inclusiv dobânzile legale pe perioada cuprinsă între data rămânerii definitive a sentinţei şi data achitării debitului.
Totodată, s-a luat act că partea vătămată P.M. nu s-a constituit parte civilă.
Conform art. 118 alin. (l) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unui topor şi a cozii din lemn, corpuri delicte folosite de inculpat la comiterea faptei şi ridicate de organele de urmărire penală.
În fine, inculpatul a fost obligat şi la plata sumei de 895,95 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate în cauză, în esenţă, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
- în noaptea de 17 martie 2012, victima D.G., aflată în stare de ebrietate a mers în vizită la prietenul său, inculpatul M.F., ocazie în care l-a trezit din somn, propunându-i să sărbătorească alături de el ziua de naştere.
Prin declaraţiile date acesta din urmă a arătat că în condiţiile expuse, a oferit ceva de băut victimei, după care, în timp ce se afla într-o cameră alăturată sesizând că i-a sustras un telefon mobil şi o sumă de bani, i-a cerut să-i restituie bunurile.
În cadrul disputei care a urmat, victima a încercat să îl lovească, astfel că la rândul său a ripostat şi în luptă corp la corp, ambii au căzut de pe terasa imobilului, în zona din preajma scărilor care permit accesul în locuinţă.
A susţinut, de asemenea, că în momentul în care s-a ridicat, a văzut victima proferând ameninţări cu un bolovan în mână, situaţie în care a luat hotărârea să meargă să ia un topor, pentru a se apăra, fapt adus la cunoştinţa acesteia.
Referitor la pretinsa atitudine a părţii vătămate, inculpatul M.F. a declarat că prin introducerea mâinii în buzunarul de la pantalon, i-a fost creată şi impresia că era înarmat cu un cuţit, portul armelor albe fiind de obicei specific prietenului său.
Ca urmare, reîntorcându-se toporul purtat în mână, în momentul în care victima D.G. a reluat ameninţările, el s-a postat în faţa acesteia şi i-a aplicat două lovituri cu muchia, în zona capului, agresiunea determinând căderea în mijlocul curţii şi o sângerare abundentă, în regiunea corporală respectivă.
În continuare a încercat să-i acorde primul ajutor în sensul că a transportat victima în bucătărie şi l-a legat cu un tricou la cap, a aşezat toporul în spatele casei, după care văzând o hemoragie abundentă a luat hotărârea de a solicita ajutor prin intermediul S.N.U.A.U. 112, scop în care s-a deplasat la vecinul său, martorul T.S. cerându-i să-i pună la dispoziţie un telefon mobil ca să sune la ambulanţă şi afirmând despre acesta „că moare la el în casă”.
Martorul a confirmat că inculpatul i-a explicat că victima D.G. ar fi fost beat şi a căzut de pe scările casei sale, accidentându-se, iar la rândul său părea sub influenţa băuturilor alcoolice.
Pe de altă parte, din relaţiile comunicate de S.N.U.A.U. prin 112 şi procesul verbal de redare a convorbirilor purtate în noaptea de 17 martie 2012, rezultă că din primul moment inculpatul M.F. a susţinut că victima D.G., „a picat de pe trepte”, a negat că ar fi fost lovită de cineva, iar la întrebarea directă a operatorului „sunteţi sigur că a căzut singur şi că nu ha bătut nimeni?”.. „nu l-a bătut nimeni, nu l-a împins, nu nimic”.
Acesta a mai reluat în două rânduri ipoteza accidentului, susţinând că victima a căzut de pe trepte pentru ca într-un final să genereze justificate suspiciuni comentând singur că „nu vrea să intre în puşcărie nevinovat.. că e chiar în domiciliul său”.
Ca urmare, aflată în stare comatoasă, iniţial, victima a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Târgovişte în stare comatoasă iar ulterior transferată la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, unde a fost internată cu diagnosticul „traumatism cranio - cerebral grav, plagă cranio - cerebrală temporo - oocipital stâng; hematom epidural temporo - occipital stâng şi hematom subdural de hemisfer stâng operat; fractură temporo occipitală stângă otoragie şi otoliquoree stângă contuzie toraco abdominală; stop cardiac de suport ventilator”, spitalizarea realizându-se până la 27 martie 2012, când a intervenit decesul.
Prin raportul de autopsie medico legală s-a concluzionat că moartea a fost violentă şi s-a produs prin insuficienţă cardio respiratorie acută de origine centrală în evoluţia unei dilacerări şi hemoragii meningo cerebrale, consecinţa unui traumatism cranio cerebral cu două focare de boltă craniană situate occipital bilateral.
În privinţa leziunilor traumatice s-a menţionat că acestea s-au putut produce la 17 martie 2012 prin lovire cu corp dur cu masă mare (posibil muchia unui topor sau obiect similar, plăgile din zona scalpului hematoamele epicraniene, precum şi cele 2 focare de fractură cominutivă cu dilacerare şi hemoragie meningo cerebrală, inclusiv hematomul din zona umărului stâng şi în mod diferenţiat lovire de corp/plan dur pentru hematomul epicranian interesând bosa parietală dreaptă produs posibil prin cădere secundară de la acelaşi nivel).
S-a apreciat că mărcile traumatice de la nivelul scalpului şi craniului s-au produs printr-o lovire repetată cu corp dur contondent cu muşchii, acţionat sub un unghi ascuţit şi cu energie cinetică mare, posibil muchia toporului corp delict ridicat de la domiciliul inculpatului.
S-a confirmat şi posibilitatea ca loviturile să fi fost aplicate din spatele victimei sau postero - lateral de sus în jos, specificându-se că instrumentul vulnerant a determinat şi leziunea umărului stâng, cel mai probabil printr-un mecanism de alunecare după impactul cu regiunea parieto - occipitală stângă.
Faţă de cele ce preced, prima instanţă a reţinut că acţiunea inculpatului M.F. la săvârşirea faptei descrise, se află în raport de cauzalitate cu leziunile provocate victimei D.G., ce au determinat şi decesul, astfel că este clară existenţa elementelor materiale ce întregesc latura obiectivă a infracţiunii de omor.
Referitor la latura subiectivă, s-a apreciat că din probele administrate a rezultat că toporul folosit de acesta, cât şi mecanica utilizării lui, erau apte să lezeze zonele vitale ale victimei, aşa încât chiar dacă nu a prevăzut rezultatul acesteia şi nici nu a urmărit uciderea, el a acceptat o asemenea posibilitate.
Pe de altă parte, s-a înlăturat apărarea inculpatului, formulată atât la urmărirea penală cât şi în faţa instanţei de judecată, privind reţinerea stării de provocate, constând în aceea că fapta a fost săvârşită ca urmare a pătrunderii intempestive a victimei la o oră târzie din noapte în domiciliul său, trezirea din somn şi încercarea acestuia de a-i sustrage bunuri personale, împrejurări care l-ar fi determinat să reacţioneze violent şi să-l lovească.
S-a observat că potrivit practicii judiciare constantă în materie şi dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., pentru existenţa acestei circumstanţe atenuante legale se cer întrunite mai multe condiţii, respectiv: infracţiunea să fie săvârşită sub stăpânirea unei puternice emoţii, această stare să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate prin infracţiune, provocarea să fi fost săvârşită de victima infracţiunii printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă iar riposta la acţiunea de provocare trebuie îndreptată împotriva autorului actului provocator.
Pe de altă parte, deşi art. 73 lit. b) C. pen., nu cere în mod expres ca între actul pretins provocator şi infracţiunea săvârşită să existe o anume proporţie, sub aspectul gravităţii, necesitatea existenţei unei asemenea proporţii rezultă implicit din conţinutul său, pentru că numai o activitate ilicită de o anumită gravitate poate fi de natură să genereze în psihicul inculpatului o tulburare sau emoţie intensă.
Aşadar, întotdeauna, reţinerea stării de provocare a fost condiţionată de o comportare culpabilă a victimei, care prin acţiunile ori afirmaţiile făcute să fie de natură a cauza celui căruia îi sunt adresate, o puternică stare de tulburare sub imperiul căreia să comită fapta.
În raport de consideraţiile expuse, s-a concluzionat că cerinţele referitoare la starea de provocare şi a celei de legitimă apărare la care s-a făcut referire de apărătorii aleşi ai inculpatului M.F. nu sunt întrunite, deoarece starea conflictuală şi circumstanţele generale ale comiterii infracţiunii nu pot fundamenta existenţa acesteia.
Chiar dacă ele sugerează momente de enervare, întrucât condiţiile scuzei provocării sunt exact reglementate de lege, nu a fost suficient ca inculpatul să se fi aflat sub imperiul unei tulburări (temerea că partea vătămată era înarmată cu un cuţit, care este nereală deoarece asupra celui vătămat nu s-a găsit nici un fel de armă), se impunea ca aceasta să fie puternică şi determinată de acţiuni concrete şi clar definite, întreprinse de victimă.
Or, raportat la situaţia de fapt, sa apreciat că se impune a se reţine că vizita părţii vătămate nu a fost câtuşi de puţin inedită, fiind frecvente întâlnirile celor doi în domiciliul inculpatului, unde obişnuiau să consume băuturi alcoolice, până noaptea târziu.
Pe de altă parte, descrierea modului în care s-a produs confruntarea (cu ocazia reconstituirii), a confirmat faptul că dincolo de acţiunile şicanatorii posibil păgubitoare pentru agresor, replica violentă dată prietenului său a presupus un moment de răgaz când el a avut timpul necesar să se replieze şi să se deplaseze la locul de unde s-a înarmat cu toporul folosit pentru lovire.
Sub acest aspect s-au înlăturat şi afirmaţiile privind folosirea de către victimă a unui bolovan, faţă de faptul că un atare corp delict nu a fost găsit în perimetrul unde s-au săvârşit faptele iar prin raportul de necropsie s-a concluzionat că lovirea s-a executat prin spatele acesteia sau postero - lateral, ceea ce a format convingerea că între cei doi confruntarea s-a purtat faţă în faţă.
În drept, fapta inculpatului M.F., constând în aplicarea cu un topor a mai multor lovituri victimei D.G., având ca urmare provocarea unui grav traumatism cranio - cerebral cu două focare de boltă craniană situate occipital bilateral care au generat o insuficienţă cardio-respiratorie iar în final decesul acestuia, s-a apreciat ca întrunind infracţiunea de omor prevăzură de art. 174 alin. (1) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei, s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă, gradul de pericol social extrem de ridicat şi valoarea supremă în societate, împrejurările în care s-a comis fapta, dar şi persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale şi a recunoscut fapta, înţelegând să uzeze de prevederile art. 3201 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi inculpatul M.F., criticându-le ca fiind nelegale şi netemeinice.
Printr-un motiv comun de reformare, ambii apelanţi au susţinut că pedeapsa de 6 ani şi 8 luni închisoare este injustă, contravenind criteriilor de individualizare arătate sub art. 72 şi art. 53 C. pen., având în vedere gravitatea concretă a faptei, împrejurările săvârşirii acesteia, corpul delict folosit la comiterea agresiunii şi consecinţele produse.
Faţă de aceste circumstanţe reale cât şi conduita oscilantă adoptată în cursul procesului, parchetul a solicitat majorarea cuantumului pedepsei judiciare, măsură apreciată ca necesară atât pentru protejarea interesului public prin descurajarea săvârşirii faptelor de acest gen şi care în prezent ar cunoaşte oarecare recrudescenţă dar şi pentru asigurarea reeducării inculpatului.
La rândul său, apelantul M.F. a solicitat reducerea cuantumului pedepsei conform art. 74 şi 76 C. pen., prin reţinerea circumstanţelor atenuante constând în lipsa antecedentelor penale, buna reputaţie anterioară, conduita adoptată după trimiterea în judecată, în sensul recunoaşterii vinovăţiei în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., starea conflictuală preexistentă între părţi, măsurile luate pentru salvarea victimei şi împrejurările concrete ce au condus la agresarea acesteia, astfel cum au fost formulate prin declaraţiile date la urmărirea penală.
Separat, prin calea de atac exercitată inculpatul a repus în discuţie şi încadrarea juridică a faptei, solicitând reţinerea dispoziţiilor art. 73 C. pen. şi atenuarea răspunderii penale, susţinându-se că prin probele administrate s-a făcut dovada că el a acţionat asupra victimei, aflându-se în stare de provocare.
Astfel, agresiunea s-ar fi exercitat în limitele unei apărări legitime, respectiv sub o puternică tulburare determinată prin acţiunile violente ale victimei, persoană care, deşi se aflau în rele raporturi de circa doi ani, la miezul nopţii, a pătruns fără drept în domiciliul său şi trezindu-1 din somn i-a solicitat să consume băuturi alcoolice.
Mai mult, în timp ce inculpatul a mers la bucătărie pentru a-i prepara o cafea, victima a început să scotocească prin casă, şi-a însuşit un telefon mobil şi o anume sumă de bani, iar în loc să i le restituie la cerere, s-a manifestat violent, condiţii în care s-au îmbrâncit reciproc, căzând amândoi pe caldarâm.
Ca urmare, observând că victima a luat de jos cu un bolovan, aflându-se într-o stare de tulburare profundă, agresivitatea acesteia Fa determinat să ia toporul de lângă casă şi în încercarea de a se apăra, a lovit-o de două ori, în zona capului.
Apelanţii au solicitat admiterea apelurilor, desfiinţarea în parte, în latură penală a sentinţei primei instanţe, rejudecarea cauzei la al doilea grad de jurisdicţie, iar pe fond pronunţarea unei noi hotărâri, prin care să se înlăture aspectele de nelegalitate şi netemeinicie expuse.
Prin decizia penală nr. 193 din 21 noiembrie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa împotriva sentinţei penale nr. 319 din 18 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.
A desfiinţat în parte, în latură penală, sentinţa primei instanţe, în sensul că a majorat pedeapsa aplicată inculpatului M.F., aflat în Penitenciarul Mărgineni, pentru infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (l) C. pen., cu aplicarea, art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., de la 6 ani şi 8 luni închisoare, la 8 (opt) ani închisoare.
A menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi a dedus din pedeapsa aplicată acestuia reţinerea şi arestarea preventivă de la 3 aprilie 2012, la zi.
A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei. A respins apelul declarat de inculpatul M.F., aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva aceleiaşi hotărâri, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile pentru aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. şi, ca urmare nu se justifică reducerea pedepsei aplicate inculpatului.
Pe de altă parte, s-a apreciat că pedeapsa de 6 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului este nepreventivă raportat la gravitatea faptei stabilită în sarcina acestuia, raportat la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), impunându-se majorarea acesteia.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal de 10 zile prevăzute de art. 3853 C. proc. pen., inculpatul M.F., criticile formulate de acesta vizând netemeinicia pedepsei aplicate pe care o apreciază ca fiind prea aspră, în raport de atitudinea de recunoaştere a faptei pe care a adaptat-o pe parcursul procesului penal, cât şi de regret a faptei săvârşite.
De asemenea, a solicitat reţinerea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., art. 74, art. 76 C. pen.
În susţinerea recursului, inculpatul invocă cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., în baza căruia instanţa de recurs examinează cauza nu numai prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., cât şi din perspectiva art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:
Reţine Înalta Curte că situaţia de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanţa de fond care a realizat o analiză amplă şi obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptei este justă şi corespunde situaţiei de fapt, în mod corect apreciind instanţa de fond că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului.
Astfel, rezultă din probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în mod direct şi nemijlocit în faza de cercetare judecătorească că, în noaptea de 17 martie 2012, pe fondul unui conflict verbal care a degenerat, inculpatul M.F. aplicat cu un topor mai multe lovituri victimei D.G., având ca urmare provocarea unui grav traumatism cranio - cerebral cu două focare de boltă craniană situate occipital bilateral care au generat o insuficienţă cardio-respiratorie, iar, în final, decesul acestuia, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
În mod corect, a fost respinsă cererea inculpatului de aplicare a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., în cauză nefiind îndeplinite cerinţele acestui text de lege, în sensul că în momentul în care a lovit partea vătămată, inculpatul nu se afla în faţa unui atac material, direct, imediat şi injust şi care să fi pus în pericol grav persoana inculpatului, iar acţiunea părţii vătămate nu a fost de natură să producă inculpatului o puternică tulburare sau emoţie care să îl determine să acţioneze asupra părţii vătămate prin lovirea acesteia cu toporul într-o zonă a corpului în care se află organe vitale.
De asemenea, corect s-a reţinut că lipsa antecedentelor penale şi recunoaştere vinovăţiei conform art. 3201 C. proc. pen., nu reprezintă suficiente motive pentru atenuarea răspunderii penale conform art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen.
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului, Înalta Curte apreciază că în cauză instanţa de control judiciar a procedat la o justă individualizare a pedepsei în raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite, modalitatea concretă de comitere a faptei, urmărire acesteia, limitele de pedeapsă, cât şi circumstanţele personale (lipsa antecedentelor penale, atitudinea procesuală oscilantă, recunoaşterea vinovăţiei conform art. 3201 C. proc. pen., încercarea de zădărnicire a aflării adevărului), aspecte ce au condus la stabilirea unei pedepse care prin cuantum şi modalitatea de executare este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârşii de infracţiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv finalitate de exemplaritate, ea confirmând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite, pe viitor, săvârşirea de fapte penale.
În speţă, instanţa de control a apreciat corect asupra gravităţii faptei dar şi a împrejurărilor în care a fost comisă, coroborată cu persoana inculpatului, condiţii în care solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei este neîntemeiată.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul declarat de inculpat.
Se va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva deciziei penale nr. 193 din 21 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 03 aprilie 2012 la 01 februarie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 01 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 336/2013. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 363/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
