ICCJ. Decizia nr. 363/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 363/2013
Dosar nr. 7491/2/2012
Şedinţa publică din 1 februarie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 5 octombrie 2012, s-a înregistrat pe rolul acestei Curţi sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei nr. 22928/2009 din data de 11 decembrie 2009 a Tribunalului penal din Roma, prin care numitul I.C. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 110, 56, 628 alin. (1) şi (3), n.1 şi 582 C. pen. italian.
Pentru o mai bună administrare a justiţiei a fost anexat dosarul nr. 6522/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II a Penală.
Examinând actele şi lucrările efectuate în acest dosar, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în speţa dedusă judecăţii, Curtea a reţinut şi a constatat următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 355/F/2011, pronunţată în data de 10 august 2011 de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală (dosar nr. 6522/2/2011), a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti; au fost recunoscute şi puse în executare sentinţele penale pronunţate de Tribunalul Ordinar din Roma din datele de 4 noiembrie 2008; 19 noiembrie 2009 şi 1 aprilie 2010 şi Ordonanţa din 5 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Ordinar din Milano, privind persoana condamnată I.C.; s-a dispus transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate în vederea confirmării executării pedepsei rezultante de 2 ani, 7 luni şi 26 zile; s-a dedus perioada executată de la 7 martie 2010, la zi.
Din înscrisurile transmise de către Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, prin adresa nr. 11739/2011 din data de 2 mai 2012, se constată că numitul I.C. a fost transferat în România la data de 13 martie 2012, în vederea executării pedepsei de 2 ani, 7 luni şi 26 zile închisoare, aplicată de autorităţile judiciare italiene.
Prin sentinţa penală nr. 419 din 24 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti –Secţia I penală a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti
În temeiul disp. art. 162 rap. la art. 158 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală republ., a recunoscut sentinţa penală nr. 22928/2009 din data de 11 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Penal din Roma, rămasă definitivă la 25 februarie 2010, prin care cetăţeanul român I.C. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare.
A constatat că, prin sentinţa penală nr. 355 din 10 august 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II a Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 4167 din 7 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţelor penale pronunţate de Tribunalul Ordinar din Roma din datele de 4 noiembrie 2008, 19 noiembrie 2009 şi 1 aprilie 2010 şi transferarea persoanei condamnate I.C. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei rezultante de 2 ani, 7 luni şi 26 de zile închisoare. S-a dispus deducerea perioadei executate de la 7 martie 2010 la zi.
A dispus cumularea aritmetică a pedepselor de 8 luni închisoare şi 2 ani, 7 luni şi 26 de zile închisoare, urmând ca persoana condamnată să execute pedeapsa de 3 ani, 3 luni şi 24 de zile închisoare, conform ordinului de cumulare a pedepselor nr. 3985/2010/SIEP.
A dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 420/2011 din 8 decembrie 2011 emis de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală şi emiterea unui nou mandat, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
A dedus perioada executată de la 7 martie 2010 la zi.
În temeiul disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 320 lei, s-a stabilit să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs persoana condamnată I.C., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, respingerea cererii de recunoaştere a hotărârii pronunţate de Tribunalul din Roma.
Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din actele dosarului rezultă că numitul I.C. a fost transferat în România, la data de 13 martie 2012 în vederea executării pedepsei de 2 ani, 7 luni şi 26 zile închisoare, aplicată de autorităţile judiciare italiene, măsură dispusă prin sentinţa penală nr. 355/F/2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti –Secţia a II-a penală la data de 10 august 2011, în dosarul nr. 6522/2/2011.
Prin cererea din data de 21 februarie 2012, Ministerul Justiţiei din republica Italiană a solicitat recunoaşterea sentinţei nr. 22928/2009 din data de 11 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul penal din Roma, rămasă definitivă la 25 februarie 2010, indicând drept instrument în temeiul căruia a fost formulată cererea Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983.
Examinând cererea autorităţilor judiciare italiene, Înalta Curte constată că fapta care face obiectul sentinţei penale a cărei recunoaştere se solicită este incriminată în legislaţia română de dispoziţiile art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1) şi alin. (21) lit. a) C. pen., hotărârea putând produce efecte juridice în România.
De asemenea, din verificările efectuate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor rezultă că numitul I.C. este încarcerat la Penitenciarul Rahova, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 420 din 02 august 2011 emis de Curtea de Apel Bucureşti conform sentinţei penale nr. 355 din 10 august 2011, având de executat pedeapsa de 2 ani, 7 luni şi 26 zile închisoare, începând executarea acesteia la data de 7 martie 2011.
La data de 5 iulie 2010 s-a luat măsura de reunire a pedepselor concurente, urmare căreia executarea pedepsei a început la 7 martie 2010 şi încetează la 30 iunie 2013.
La termenul de judecată din 24 octombrie 2012, persoana condamnată I.C. personal, având ultimul cuvânt, a fost de acord cu recunoaşterea sentinţei pronunţate de Tribunalul din Roma, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel Bucureşti –Secţia I Penală a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a recunoscut sentinţa penală nr. 22928/2009 din data de 11 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Penal din Roma, rămasă definitivă la 25 noiembrie 2010, prin care cetăţeanul român I.C. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare şi a dispus cumularea aritmetică a acestei pedepse cu pedeapsa de 2 ani, 7 luni şi 26 zile închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 355 din 10 august 2011 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, urmând ca persoana condamnată să execute pedeapsa de 3 ani, 3 luni şi 24 zile de închisoare, conform ordinului de cumulare a pedepselor nr. 3985/2010/SIEP.
În consecinţă, constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul I.C. împotriva sentinţei penale nr. 419 din 24 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 01 februarie 2013 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 349/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 365/2013. Penal → |
|---|
