ICCJ. Decizia nr. 3523/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3523/2013
Dosar nr. 2316/90/2012
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 40 din 20 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în baza art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.T., cu domiciliul în municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, aflat în stare de arest la Penitenciarul Colibaşi, la 20 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 8 ani.
În baza art. 192 alin. (2) C. pen., a mai fost condamnat inculpatul la 4 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 20 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., în condiţiile art. 57 C. pen.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu 19 martie 2012, la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuţitului - corp delict
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 500 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
În baza art. 193 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1500 lei, cheltuieli judiciare către partea civilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului P.T., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. şi art. 192 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen.
S-a stabilit, că la data de 19 martie 2012, inculpatul a pătruns, fără drept, în locuinţa numitei S.V., căreia i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuţit în diferite părţi ale corpului, rezultând decesul acesteia.
Prin sentinţa penală nr. 96 din 12 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 2316/90/2012, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. a) şi d) şi art. 176 lit. a) C. pen. formulată de partea civilă P.M.L., înlăturându-se aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen.
În baza art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. 7 C. pen., a fost condamnat inculpatul P.T., la pedeapsa principală de 13 ani închisoare şi 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. pen., inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 13 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen. şi 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
Potrivit art. 88 alin. (1) C. pen., s-a computat din durata pedepsei închisorii timpul reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 19 martie 2012, la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului.
Conform art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a cuţitului corp delict.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 1349 din Noul C. civ., inculpatul a fost obligat la plata sumelor de 12.000 lei, despăgubiri materiale şi 400.000 lei daune morale.
Prin Decizia penală nr. 78/ A din 10 iulie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, a fost admis apelul declarat de partea civilă P.M.L. împotriva sentinţei penale nr. 96 din 12 mai 2012, dată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 2316/90/2012, a fost desfiinţată în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, a fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului P.T., în pedepsele componente.
S-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei de omor, din infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. a) şi art. 176 lit. a) C. pen., şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, în vederea efectuării cercetării judecătoreşti.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus la zi prevenţia. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva aceleiaşi sentinţe.
S-a motivat, în considerentele deciziei instanţei de apel, că fapta inculpatului care, cu premeditare şi prin cruzime, a ucis-o pe fosta soţie, întruneşte, sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) combinat cu art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., care este pedepsită cu detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, ceea ce atrage inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 3201 C. pen.
Întrucât la instanţa de fond inculpatul s-a prevalat de aceste dispoziţii, fapt care a dus la judecarea cauzei în procedura simplificată, fără administrare de probe, în raport de noua încadrare juridică şi înlăturarea art. 3201 C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat că se impune efectuarea cercetării judecătoreşti, care nu poate avea loc direct în apel, întrucât s-ar încălca drepturile inculpatului, prin privarea acestuia de un grad de jurisdicţie, motiv pentru care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
Prin Decizia nr. 2726 din 10 septembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.T., împotriva Deciziei penale nr. 78/ A din 10 iulie 2012 a Curţii de Apel Piteşti.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. 2316/90/2012.
Instanţa de fond a reţinut că inculpatul P.T. şi victima S.V. au fost căsătoriţi pentru o perioadă de aproape 4 ani, începând cu luna decembrie 2007, şi până în luna septembrie 2011, când instanţa de judecată, la cererea acesteia din urmă, a dispus desfacerea căsătoriei, din vina exclusivă a inculpatului.
De asemenea, victima a solicitat şi obţinut, tot pe calea unei acţiuni judiciare, evacuarea inculpatului din casa în care cei doi au locuit pe timpul căsătoriei, situată pe str. Lespezi, nr. 105 din municipiul Râmnicu Vâlcea, reţinându-se, ca şi în hotărârea de divorţ, drept motiv care justifică o atare soluţie, comportamentul violent manifestat de inculpat faţă de victimă.
În imobilul respectiv a continuat să locuiască victima, temporar, fiind găzduit şi martorul V.G., cu care a fost căsătorită anterior, împreună având o fiică, care o ajuta la treburile gospodăreşti.
După ce a încercat să incendieze gospodăria victimei şi nereuşind să ia legătura cu victima, mergând inclusiv la biserica pe care fosta soţie o frecventa în mod obişnuit, în dimineaţa zilei de 19 martie 2012, în jurul orei 04,30, având asupra sa un cuţit, inculpatul a pătruns, fără drept, în domiciliul acesteia, pe o poartă din spatele casei şi a intrat într-un şopron, unde a rămas până la ivirea zorilor.
În jurul orei 06,30, observând că martorul V.G. a ieşit din locuinţă, inculpatul a părăsit magazia în care stătuse ascuns şi a intrat în casă, încuind uşa de acces pe interior, pentru a împiedica revenirea martorului.
Ajuns în încăperea în care se afla victima, inculpatul a început să o lovească cu cuţitul, fiind vizată, cu predilecţie, zona gâtului.
Întrucât inculpatul a blocat accesul în locuinţă, martorul V.G., care a realizat privind pe fereastră, ce se întâmplă, nu a putut interveni în ajutorul victimei.
Martorul s-a deplasat la un imobil din vecinătate, unde locuiesc rudele victimei, martorii S.A. şi S.L., cărora Ie-a cerut sprijinul, timp în care inculpatul a părăsit locul faptei, îndreptându-se către un izlaz din apropiere, unde a şi fost depistat de organele de poliţie.
Multiplele lovituri aplicate, în total 22, au condus la decesul victimei, forţa acestora fiind relevată atât de leziunile evidenţiate pe trupul victimei, cu numeroase plăgi, unele profunde, cât şi de constatările de la faţa locului, cu stropi de sânge răspândiţi, practic, în toată camera în care a avut loc agresiunea, produşi cel mai probabil prin desprinderea acestora de pe obiectul vulnerant în dinamica loviturilor astfel aplicate.
Prin raportul medico-legal de autopsie întocmit în cauză, s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă, datorându-se hemoragiei externe consecutive unor plăgi tăiate -înţepate cervicale cu secţiune în artera carotidă comună dreapta şi vena jugulară survenite în cadrul unui traumatism cranio-cervical cu plăgi tăiate - înţepate şi secţiuni multiple la nivelul părţilor moi ale gâtului.
Totodată, s-a concluzionat că leziunile tanato - generatoare s-au putut produce prin loviri repetate cu un corp tăietor - înţepător, posibil cuţitul corp delict; restul leziunilor traumatice s-au putut produce prin loviri repetate cu acelaşi corp tăietor - înţepător şi cu corpuri dure.
S-a constatat, astfel, de către instanţa de fond, că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, reprezentându-şi rezultatul posibil letal a se produce prin actele sale de violenţă şi urmărind producerea acestuia, pe care l-a apreciat a fi corespunzător în raport de conduita victimei.
Instanţa de fond a apreciat, că, în acord cu îndrumările instanţei de control judiciar, se impune reluarea cercetării judecătoreşti, dar probele administrate nu au relevat o altă stare de fapt decât cea avută în vedere inclusiv la pronunţarea soluţiei de către instanţa de apel.
Cât priveşte poziţia inculpatului, acesta a înţeles să nu facă alte declaraţii, menţinându-le pe cele date anterior, în condiţiile în care, cu ocazia parcurgerii primului ciclu procesual, ca şi în faţa organelor de urmărire penală, a recunoscut săvârşirea faptelor deduse judecăţii.
Pe cale de consecinţă, a reţinut instanţa de fond, fără a interveni schimbări sub aspectul situaţiei de fapt, încadrarea juridică a faptelor comise de inculpat este cea reţinută de instanţa de apel, confirmată şi de instanţa de recurs.
Drept urmare, s-a constatat de instanţa de fond, că fapta inculpatului de a pătrunde fără drept în locuinţa victimei S.V. şi fără consimţământul acesteia, înarmat cu un cuţit, folosit în activitatea sa agresivă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen.
Instanţa de fond a apreciat, că fapta inculpatului care, cu premeditare şi prin cruzime, a ucis-o pe victimă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiuni prev. de art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. a) şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
Nu s-a reţinut de prima instanţă incidenţa art. 37 lit. b) C. pen., întrucât hotărârea primei instanţe nu a fost desfiinţată, în această privinţă, de instanţa de apel.
Tot astfel, nu s-a făcut aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., având în vedere că, fără nici o distincţie, prin hotărârea instanţei de control judiciar au fost înlăturate aceste dispoziţii.
La stabilirea tratamentului sancţionator, instanţa de fond a ţinut seama de gradul de pericol social extrem de ridicat al faptelor, evaluat atât prin prisma violenţei extreme manifestată de inculpat, cât şi a rezultatului produs, precum şi datele ce ţin de persoana acestuia, care nu se află la prima încălcare a legii penale şi cu o atitudine sinceră în tot cursul procesului penal.
Raportat la toate aceste elemente de individualizare, reale şi personale, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului la 20 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b0 C. pen., pe o durată de 8 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, şi la 4 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu în formă agravată.
Pedepsele astfel stabilite au fost contopite de prima instanţă după regulile instituite în materia concursului de infracţiuni, şi s-a dispus ca executarea pedepsei principale să se facă în regim de detenţie.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 88 C. pen., s-a computat din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu 19 martie 2012, la zi.
Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 350 C. proc. pen., instanţa de fond a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.
În temeiul art. 118 alin. (1) C. pen., s-a dispus confiscarea cuţitului corp delict.
Referitor la latura civilă, s-a observat de prima instanţă, că, în speţă, desfiinţarea hotărârii a avut caracter parţial, vizând numai latura penală.
Într-o asemenea ipoteză, s-a apreciat, că instanţa care rejudecă se pronunţă doar în limitele în care hotărârea a fost anulată (art. 385 alin. (3) C. proc. pen.).
Aşa fiind, instanţa de fond nu a examinat şi aspectele ce ţin de acţiunea civilă exercitată în cauză, întrucât sentinţa dată anterior a fost menţinută în această privinţă, soluţia astfel pronunţată intrând în puterea lucrului judecat.
II. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul P.T., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, solicitând reducerea pedepsei aplicate de instanţa de fond, urmând a se lua în considerare că nu a avut intenţia de a săvârşi o faptă atât de gravă, fiind sub imperiul unei stări emoţionale inexplicabile şi purtând la el un briceag, pe cale îl folosea la pregătirea hranei şi nu pentru a acţiona violent, în ultimul cuvânt, arătând că aşa cum rezultă din memoriile depuse la dosar nu a săvârşit o faptă premeditată.
Prin Decizia penală nr. 69/ A din data de 11 iunie 2013, Curtea de Apel piteşti a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.T. împotriva sentinţei penale nr. 40 din data de 20 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 2316/90/2012, a dedus durata arestării preventive, a menţinut starea de arest a acestuia şi a dispus obligarea sa la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu a fost avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Piteşti a reţinut următoarele:
Din probele administrate în cauză, rezultă în mod evident că inculpatul a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. a) şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., constând în aceea că, în data de 19 martie 2012, având asupra sa un cuţit - pe fondul unui conflict preexistent pe care l-a avut cu fosta sa soţie, din locuinţa căreia, după divorţ, a fost evacuat, ceea ce a determinat urmărirea permanente a acesteia - a pătruns, fără drept, în domiciliul victimei, intrând pe poarta din spatele casei, a aşteptat într-un şopron până la venirea zorilor, apoi a intrat în casa acesteia, a încuiat uşa, a pătruns în dormitor, şi i-a aplicat multiple lovituri de cuţit, în total 22, producându-i numeroase plăgi, unele profunde cu stropi de sânge răspândiţi în toată camera în care a avut loc agresiunea, ceea ce a condus la moartea victimei, aşa cum rezultă şi din raportul medico-legal de autopsie efectuat în cauză, prima instanţă reţinând, cu referire la vinovăţia sa, acţionarea cu intenţie directă şi, în egală măsură, prin premeditare, prin premeditare şi prin cruzimi, ceea ce a condus la calificarea juridică a faptei în sensul textului legal menţionat.
Curtea de apel a apreciat că, sub aspectul individualizării pedepsei, critica inculpatului este nefondată, în sensul că acesta a avut o stare emoţională pe care nu şi-o poate explica şi că nu a acţionat cu premeditare, întrucât probele administrate în cauză, comportamentul său anterior, perseverent de a căuta victima, pătrunderea în curte, aşteptând într-un şopron şi apoi pătrunderea în casă, unde a omorât victima cu numeroase lovituri de cuţit - 22, toate acestea au îndreptăţit instanţa să încadreze fapta inculpatului în prevederile art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. - cu premeditare şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. - prin cruzimi, şi să-i aplice o pedeapsă de 20 de ani închisoare, într-un cuantum orientat la limita medie dintre limita minimă de sancţionare pentru o astfel de infracţiune, care este de 15 ani, şi limita maximă care este de 25 de ani.
Curtea de apel a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului corespunde pe deplin exigenţelor individualizării pedepsei, potrivit art. 72 C. pen., individualizare ce priveşte atât fapta inculpatului, extrem de gravă, cu consecinţe atât de grave, cum este omorârea unei persoane cu premeditare şi prin cruzimi, a fostei sale soţii, dar şi persoana inculpatului, aceasta atingându-şi scopul preventiv şi coercitiv, potrivit art. 52 C. pen.
III. Împotriva acestei decizii, în termenul legal, a formulat recurs inculpatul P.T., apreciind că acesta este nelegală, sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptei săvârşite şi netemeinică, sub aspectul cuatumului pedepsei aplicate, în acest sens fiind şi motivele de recurs depuse în condiţiile art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de inculpatul P.T. prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, critica formulată de acesta nefiind circumscrisă acestui caz de casare.
Cu toate acestea, înalta Curte analizând materialul probator administrat de-a lungul procesului penal, apreciază că acesta este apt să răstoarne prezumţia de nevinovăţie şi să facă dovada deplină a angajării răspunderii penale a inculpatului, stabilind fără dubiu, existenţa faptei şi forma de vinovăţie cu care acesta a acţionat.
Cu toate că inculpatul P.T. a recunoscut exercitarea acţiunilor violente care au condus la decesul victimei, acesta a negat existenţa circumstanţelor agravante reţinute de către instanţele de fond şi de apel, respectiv caracterul premeditat al faptei şi cruzimile exercitate.
În raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază că fapta inculpatului P.T., care la data de 19 martie 2012 a ucis-o pe fosta sa soţie, întruneşte, sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) combinat cu art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., încadrarea juridică fiind în mod temeinic stabilită prin hotărârea recurată.
Reacţia inculpatului faţă de victimă nu a fost una spontană, ci s-a încadrat în disputele de ordin verbal existente între părţi după divorţul acestora, cu privire la îmbunătăţirile aduse la casa victimei de către inculpat, în timpul căsătoriei.
Reacţia inculpatului şi luarea hotărârii infracţionale se derulează pe o perioadă de timp consistentă, începând cu urmărirea victimei. Astfel, cu o săptămână înainte de săvârşirea infracţiunii, inculpatul a căutat-o pe victimă, chiar şi la biserica din cartierul G., unde inculpatul avea cunoştinţă că victima merge sâmbăta şi duminica. Premeditând comiterea infracţiunii, inculpatul, având asupra sa un cuţit, în jurul orelor 04,30 în data de 19 martie 2012 a pătruns fără drept în domiciliul victimei, pe o poartă situată în spatele casei şi a intrat în şopron unde a aşteptat, mai multe ore, până victima a rămas singură în casă, după care a pătruns peste aceasta în locuinţă şi a concretizat rezoluţia infracţională.
Pentru încadrarea faptei în omor prin cruzimi nu interesează dacă cruzimile au condus la moartea victimei ori dacă făptuitorul Ie-a utilizat numai pentru chinuirea victimei înainte de a o ucide. Ceea ce interesează este, însă, ca ele să fie comise anterior momentului intervenirii decesului.
În cauză, inculpatul a conceput şi executat fapta în aşa fel încât a produs victimei suferinţe mari, prelungite în timp, care au depăşit cu mult suferinţele inerente acţiunii de ucidere. După ce a pătruns în casă peste victimă, inculpatul a închis uşa de la intrare prin interior, a imobilizat victima, care se afla în dormitor, în pat, a prins-o de păr, cu o mână şi cu cealaltă mână i-a aplicat mai mult de 22 de lovituri cu cuţitul dintre care 3-4 lovituri în regiunea gâtului, acestea din urmă, realizate după ce i-au fost aplicate victimei multiplele lovituri de cuţit, fiind cele care au cauzat moartea victimei. în aceste condiţii, înalta Curte consideră că este îndeplinită condiţia de agravare a omorului prevăzută în art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., acesta fiind săvârşit prin cruzimi. Multitudinea loviturilor aplicate de inculpat victimei rezultă din raportul medico - legale de necropsie aflat la filele 55 - 58 din dosarul de urmărire penală şi din planşele fotografice de la filele 20 - 24 din dosarul de urmărire penală, plăgile tăiate înţepate, fiind realizate prin loviri repetate cu acelaşi corp tăietor - înţepător.
Înalta Curte apreciază nefondată şi critica inculpatului cu privire la stabilirea cuantumului pedepsei, pedeapsa de 20 de ani închisoare aplicată acestuia fiind încadrată între limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, respectiv între 15-25 ani închisoare, iar în raport cu modificările cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., intervenite prin Legea nr. 2/2013, instanţa nu mai poate face o nouă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului.
Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.T. împotriva Deciziei penale nr. 69/ A din 11 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va deduce din cuantumul pedepsei aplicate acestuia durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 martie 2012 la 13 noiembrie 2013 şi îl va obliga la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTREU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.T. împotriva Deciziei penale nr. 69/ A din 11 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 martie 2012 la 13 noiembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3493/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3542/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
