ICCJ. Decizia nr. 3657/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Trafic internaţional de droguri (Legea 143/2000 art. 3), consumul ilicit de droguri (Legea 143/2000 art. 4). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3657/2013

Dosar nr. 23799/3/2010

Şedinţa publică din 21 noiembrie 2013

Asupra cauzei penală de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 609 din 06 iulie2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 23799/3/2010, s-a hotărât următoarele:

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul N.V.B., la pedeapsa de 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe 10 ani.

În baza art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 272 din Legea nr. 86/2006 inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

S-a constatat că faptele sunt concurente cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 12/ F din 05 ianuarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă, instanţa de fond dispunând, în consecinţă, contopirea pedepselor aplicate prin prezenta cu pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 12/ F din 05 ianuarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pe 10 ani.

S-a dispus anularea mandatului de executare nr. 149 din 11 mai 2011 emis în baza sentinţei penale nr. 12/F/2011 şi emiterea unui nou mandat conform acestei sentinţe penale.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 şi 36 C. pen., a fost dedusă prevenţia de la 25 februarie 2010 la 03 martie2010 şi de la 5 august 2010 la zi.

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul B.O.A. zis „Ş.”, la pedeapsa de 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a fost dedusă prevenţia de la 25 februarie 2010 la 03 martie2010.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a fost confiscată cantitatea de 14.973,66 grame mefedronă depuse la I.G.P.R. cu dovezile seria H din 0002282 din 02 martie2010, seria H nr. 0002284 din 02 martie2010, seria H nr. 0002279 din 02 martie2010, seria H nr. 0002286 din 02 martie2010 cu păstrarea de contraprobe.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a fost confiscat de la inculpatul N.V.B. telefonul mobil marca Samsung SGM D980 şi cartelele telefonice SIM Cosmote şi Vodafone.

În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., fiecare inculpat a fost obligat la câte 3.000 lei cheltuieli judiciare stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. nr. 55/D/P/2010 din 12 mai 2012, s-a dispus t rimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:

- N.V.B., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc, prevăzut de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, deţinere, fără drept, de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prevăzut de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi folosire de acte false la autoritatea vamală, prevăzut de art. 272 din Legea nr. 86/2006 cu modificările şi completările ulterioare, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- B.O.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi trafic internaţional ilicit de droguri de mare risc, prevăzut de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

S-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului R.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi trafic internaţional ilicit de droguri de mare risc, prevăzut de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reţinut că la data de 22 februarie 2010, PARCHETUL de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T., a fost sesizat cu privire la existenţa unor indicii temeinice referitoare la realizarea unor activităţi de trafic ilicit de droguri de mare risc, de către inculpatul N.V.B. şi alţii, constând în aceea că, susnumitul a introdus pe teritoriul României, prin Vama Otopeni – Călători, Sector marfă, Punct de lucru U.P.S., un colet poştal conţinând droguri de mare risc, şi cu privire la faptul că învinuitul R.A., în calitate de administrator al SC O.E. SRL BUCUREŞTI, a introdus pe teritoriul României, prin Vama Otopeni – Călători, Sector marfă, Punct de lucru U.P.S., un colet poştal conţinând droguri de mare risc.

În cele două cauze, înregistrate iniţial sub numere diferite s-a dispus reţinerea şi predarea scrisorilor, telegramelor şi a oricăror alte corespondenţe ori colete poştale adresate inculpatului N.V.B. şi, respectiv, învinuitului R.A., pe care aceştia urmau să le primească sau pe care le-au primit prin intermediul societăţii de curierat U.P.S., pentru o durată de 48 ore, respectiv de la data de 22 februarie 2010, ora 14:55, până la data de 24 februarie 2010, ora 14:55.

În urma punerii în aplicare a autorizaţiei susmenţionate, precum şi din celelalte activităţi investigative efectuate în cauză, a rezultat că, în perioada 15 februarie 2010 - 22 februarie 2010, inculpatul N.V.B. s-a interesat în mod insistent la punctul de lucru al societăţii de curierat U.P.S. din incinta Aeroportului Henri Coandă, cu privire la modalitatea în care ar putea intra în posesia coletului expediat pe numele SC O.E. SRL, prezentându-se în calitate de reprezentant împuternicit al acestei societăţi comerciale.

Cu această ocazie, inculpatul N.V.B. i-a solicitat operatorului U.P.S. să îi expedieze coletul sosit pe numele SC O.E. SRL (unde domiciliază martorul V.C.G., cumnatul inculpatului B.O.A. zis „Ş.”).

Ofiţerii de poliţie judiciară delegaţi în cauză, au procedat la desigilarea coletelor avându-i ca destinatari pe inculpatul N.V.B., respectiv SC O.E. SRL şi au substituit substanţele aflate în interiorul acestora cu cutii conţinând sare şi ziare.

În urma examinării substanţelor găsite în interiorul celor două colete, s-a stabilit greutatea şi natura acestora, respectiv cantitatea de 5.009,3 grame substanţă ridicată din coletul primit pe numele inculpatului N.V.B., conţinea mefedronă, substanţă care face parte din Tabelul I Anexă la Legea nr. 143/2000, modificată şi completată cu O.U.G. nr. 6/2010 (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 917067 din 25 februarie 2010 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R.) şi cantitatea de 9,970 kilograme substanţă ridicată din coletul primit pe numele SC O.E. SRL, conţinea mefedronă, substanţă care face parte din Tabelul I Anexă la Legea nr. 143/2000, modificată şi completată cu O.U.G. nr. 6/2010 (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 917064 din /24 februarie 2010 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R.).

La data de 23 februarie 2010, în jurul orelor 13:40, inculpatul N.V.B. s-a prezentat la recepţia U.P.S. din incinta Aeroportului Henri Coandă, ocazie cu care a ridicat atât coletul care îi era adresat, cât şi cel primit pe numele SC O.E. SRL, prezentând în acest sens, o împuternicire din partea acestei societăţi comerciale.

Ambele colete, conţinând substanţele care au substituit drogurile, au fost înmânate inculpatului N.V.B., la data de 23 februarie 2010, în jurul orelor 13:40, de către investigatorul cu nume de cod „H.M.”

Aşa cum rezultă din cuprinsul acestuia, potrivit celor stabilite anterior cu coinculpatul B.O.A. zis „Ş.”, inculpatul N.V.B. s-a interesat, cu ocazia ridicării celor două colete, despre modalitatea în care le-ar putea expedia în Bulgaria, prin intermediul aceleiaşi firme de curierat, comunicându-le investigatorului sub acoperire şi angajatului firmei U.P.S. că va reveni în acest sens, în cursul aceleiaşi date, după ce va ambala conţinutul lor într-o cutie suficient de încăpătoare.

Din activităţile investigative efectuate în cauză, inclusiv a supravegherilor operative (filaje), a reieşit că, după preluarea celor două colete conţinând substanţa care a substituit mefedronă, de la societatea de curierat U.P.S. din incinta Aeroportului Henri Coandă, inculpatul N.V.B. s-a deplasat la adresa situată în Bucureşti, folosind mai multe mijloace de transport, respectiv, iniţial un taxi şi, ulterior, autoturism privat, marca D.L.

De altfel, cei doi inculpaţi au avut, în cursul zilei de 23 februarie 2010, mai multe comunicări telefonice din care reiese că aceştia şi-au luat mai multe măsuri de prevedere pentru a nu fi descoperiţi de către organele de urmărire penală, atât în ceea ce priveşte mijloacele de transport, cât şi locaţia unde urmau să depoziteze drogurile.

La data de 24 februarie 2010 a fost efectuată o percheziţie domiciliară, în baza autorizaţiei nr. 78 din 24 februarie 2010, ora 17:00, emise de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, la adresa situată în Bucureşti, unde locuia fără forme legale inculpatul N.V.B.

Cu ocazia desfăşurării acestei activităţi au fost găsite şi ridicate în vederea analizării un plic din material plastic ce conţinea o substanţă pulverulentă de culoare albă şi un tub metalic ce prezenta pe interior urme de praf alb. De asemenea, au fost ridicate de la inculpat facturile seria U.P.S. nr. 6058813 şi nr. 6058814 din data de 23 februarie 2010, privind achitarea de către inculpatul N.V.B. a taxelor vamale de import a substanţelor conţinute în cele două colete ridicate la data emiterii facturilor; declaraţie vamală nr. 16848 din 04 februarie 2010 efectuată de SC M.T. SRL privind coletul cu codul de identificare H8267155520; solicitarea comisionarului vamal SC M.T. SRL seria ROCV472 privind eliberarea de către Autoritatea Vamală a coletului susmenţionat.

Totodată, din locuinţa inculpatului N.V.B. au mai fost ridicate şi alte înscrisuri aparţinând SC O.E. SRL, privind operaţiuni financiare şi de schimb valutar efectuate de această societate comercială precum şi acte comerciale emise de societăţi din R.P.C.

În urma examinării substanţei găsite şi ridicate de la inculpatul N.V.B. s-a stabilit că aceasta reprezintă mefedronă, în cantitate netă de 0,28 grame (raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 917.089 din data de 25 februarie 2010 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R.). Totodată, s-au pus în evidenţă urme de mefedronă şi pe tubul metalic găsit asupra inculpatului N.V.B., aspect de natură a conduce la concluzia că respectivul dispozitiv era un instrument folosit la administrarea drogurilor.

Totodată, din înscrisurilor existente la dosarul cauzei, a rezultat că cele aproximativ 10 kilograme mefedronă sosite prin intermediul societăţii de curierat rapid U.P.S., din China, au fost declarate la autoritatea vamală de către inculpatul N.V.B. ca fiind „polimer super-absorbant (S.A.P.)”, în valoare de 50 DOLARI S.U.A., pentru care s-a stabilit o taxă vamală corespunzătoare acestei valori, respectiv 17 lei.

Situaţia de fapt expusă în actul de sesizare a fost reţinută pe baza următoarelor mijloace de probă: adresă de înaintare, referat cu propunere de declinare a competenţei şi proces verbal de sesizare din oficiu din data de 22 februarie 2010; înscrisuri; ordonanţă de delegare din data de 22 februarie 2010; referate din data de 22 februarie 2010 ale I.G.P.R. – D.C.C.O., Serviciul Antidrog cu propuneri de autorizare a reţinerii corespondenţei şi de autorizare a folosirii unor investigatori; procese verbale de predare – primire, de desigilare şi de substituire a drogurilor; rezoluţie motivată şi raportul de constatare tehnico – ştiinţifică nr. 916992 din 19 februarie 2010 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R.; rezoluţie motivată din data de 22 februarie 2010 şi adresa nr. 917067 din data de 23 februarie 2010, privind efectuarea unei constatări tehnico – ştiinţifice de către Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R.; procese verbale de predare primire a drogurilor; adresă şi dovada seria H nr. 0002282 din data de 02 martie2010 a Direcţiei cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative din cadrul I I.G.P.R.; raport de constatare tehnico – ştiinţifică nr. 917067 din 25 februarie 2010 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R.; adresă şi dovada seria H nr. 0002284 din data de 02 martie2010 a Direcţiei Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative din cadrul I.G.P.R.; proces verbal de investigaţii din data de 22 februarie 2010; referat al I.G.P.R. – D.C.C.O., Serviciul Antidrog din data de 22 februarie 2010 cu propunere de autorizare a unei livrări supravegheate de droguri; rezoluţia nr. 55/D/P/2010 (25/A/2010) din data de 22 februarie 2010, ora 14:30, privind autorizarea reţinerii corespondenţei şi coletului poştal; ordonanţa nr. 55/D/P/2010 (29/A/2010) din data de 22 februarie 2010, privind autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire; ordonanţa nr. 55/D/P/2010 (33/A/2010) din data de 22 octombrie 2010, privind autorizarea unei livrări supravegheate de droguri cu substituirea totală a acestora; proces verbal întocmit la data de 23 februarie 2010 de investigatori sub acoperire; proces verbal de supraveghere operativă din data de 23 februarie 2010; proces verbal predare – primire înscrisuri şi a unui colet poştal întocmite la data de 01 martie2010; sesizare formulată de inculpatul N.V.B. la data de 23 februarie 2010 şi înregistrată sub nr. 1032 la SC U.P.S. România SRL; proces verbal supraveghere operativă din data de 24 februarie 2010; ordonanţa nr. 55/D/P/2010 (85/A/2010) din data de 22 februarie 2010, ora 17:15, privind autorizarea provizorie a interceptării, înregistrării şi localizării comunicărilor telefonice, precum şi a interceptării şi înregistrării în mediul ambiental; ordonanţa nr. 55/D/P/2010 (88/A/2010) din data de 23 februarie 2010, ora 11:40, privind autorizarea provizorie a interceptării, înregistrării şi localizării comunicărilor telefonice, precum şi a interceptării şi înregistrării în mediul ambiental; proces verbal din data de 05 martie2010 de redare a unei convorbiri în mediul ambiental; încheierea de şedinţă nr. 196/AI/2010 din data de 24 februarie 2010 a Tribunalului Bucureşti – Cabinetul Preşedintelui şi autorizaţii de interceptare cu acelaşi număr; procese verbale de redare a comunicărilor telefonice; procese verbale de investigaţii din data de 23 februarie 2010; proces verbal de identificare din data de 24 februarie 2010; adresă şi referat ale I.G.P.R. – D.C.C.O., SERVICIUL ANTIDROG cu propunere de declinare a competenţei, din data de 22 februarie 2010; proces verbal de sesizare din oficiu nr. 57/D/P/2010 din data de 22 februarie 2010; referat din data de 22 februarie 2010 al I.G.P.R. – D.C.C.O., SERVICIUL ANTIDROG, cu propunere de autorizare a reţinerii corespondenţei şi coletului poştal; proces verbal din data de 22 februarie 2010 de desigilare a unui colet; proces verbal din data de 22 februarie 2010 de substituire a drogurilor; proces verbal din data de 22 februarie 2010 de predare – primire a unui colet; rezoluţie motivată din data de 18 februarie 2010; adresă şi raport de constatare tehnico – ştiinţifică nr. 916993 din data de 19 februarie 2010 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R.; adresă şi dovadă de depunere seria H nr. 0002279 din data de 02 martie2010 eliberată de Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative din cadrul I.G.P.R.; rezoluţie motivată din data de 22 februarie 2010 şi raport de constatare tehnico – ştiinţifică nr. 917064 din data de 24 februarie 2010 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R.; adresă şi dovadă seria H nr. 0002286 din data de 02 martie2010 eliberată de Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative din cadrul I.G.P.R.; referat nr. 57/D/P/2010 al I.G.P.R. – D.C.C.O., Serviciul Antidrog, cu propunere de autorizare a unei livrări supravegheate de droguri; referat nr. 57/D/P/2010 al I.G.P.R. – D.C.C.O., Serviciul Antidrog cu propunere de autorizare a unor investigatori sub acoperire; proces verbal din data de 22 februarie 2010 privind SC O.E. SRL; ordonanţă de delegare din data de 22 februarie 2010; ordonanţă nr. 57/D/P/2010 (31/A/2010) din data de 22 februarie 2010 privind autorizarea folosirii unor investigatori sub acoperire; ordonanţa nr. 57/D/P/2010 (35/A/2010) din data de 22 februarie 2010 privind autorizarea unei livrări supravegheate de droguri, cu substituirea totală a acestora; rezoluţia nr. 57/D/P/2010 (27/A/2010) din data de 22 februarie 2010, ora 14:50, privind autorizarea reţinerii corespondenţei şi coletului poştal, rezoluţia de conexare nr. 55/D/P/2010 din data de 24 februarie 2010; ordonanţă de delegare din data de 24 februarie 2010; rezoluţie de începere a urmăririi penale nr. 57/D/P/2010 (nr. 83) 22 februarie 2010, ora 14:15; rezoluţie de începere a urmăririi penale nr. 55/D/P/2010 (nr. 81)din data de 22 februarie 2010, ora 14:05; ordonanţă de schimbare a încadrării juridice a faptei nr. 55/D/P/2010 (nr. 95) din data de 24 februarie 2010, ora 17:00; rezoluţie de începere a urmăririi penale nr. 55/D/P/2010 (nr. 96) din data de 24 februarie 2010, ora 20:45; adresă Barou Bucureşti; declaraţiile învinuitului N.V.B.; ordonanţă de reţinere a învinuitului N.V.B.; ordonanţă de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul N.V.B.; declaraţiile inculpatului N.V.B.; rezoluţie din data de 24 februarie 2010 privind efectuarea unei percheziţii corporale; autorizaţia de percheziţie nr. 78 din data de 24 februarie 2010, ora 17:30 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală; proces verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare; înscrisuri; declaraţii martori asistenţi; proces verbal de identificare; rezoluţie din data de 24 februarie 2010 şi raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 917089 din data de 25 februarie 2010 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R.; procese verbale de desigilare şi planşă fotografică; ordonanţă de extindere a cercetărilor nr. 55/D/P/2010 (nr. 102) din data de 01 martie2010, ora 10:15; împuternicire avocaţială, av. P.C., nr. 8/2010; proces verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi declaraţiile învinuitului B.O.A.; fişă cazier judiciar a învinuitului B.O.A.; ordonanţă de reţinere a învinuitului B.O.A. nr. 55/D/P/2010 (nr. 41) din data de 25 februarie 2010; proces verbal de aducere la cunoştinţă a măsurii reţinerii; ordonanţă de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul B.O.A.; declaraţii inculpat B.O.A.; proces verbal din data de 25 februarie 2010 privind ridicarea de bunuri; autorizaţia de percheziţie nr. 77 din data de 24 februarie 2010, ora 17:30 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală; proces verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare; declaraţii martori asistenţi; autorizaţia de percheziţie nr. 79 din data de 24 februarie 2010, ora 17:30 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală; proces verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare; declaraţii martori asistenţi; declaraţii martor D.G.O.; declaraţii martor V.C.G.; mandate de arestare preventivă nr. 44/ UP din data de 25 februarie 2010 emise de Tribunalului Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. 10246/3/2010; declaraţiile învinuitului R.A., 350; proces verbal de recunoaştere de pe planşa foto; înscrisuri aparţinând SC O.E. SRL; ordonanţă privind luarea măsurilor asigurătorii din data de 22 martie2010; proces verbal restituire bunuri; proces verbal xerocopiere înscrisuri; adresa nr. 19826 din 08 aprilie2010 a A.N.A.F. – A.N.V.; dovadă seria H nr. 0002993 din data de 22 aprilie2010 a Direcţiei Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative din cadrul I.G.P.R.; împuternicire avocaţială nr. 2/2010; declaraţie martor G.V.C.; proces verbal din data de 23 aprilie2010 privind restituirea unor bunuri; proces-verbal seria B nr. 016847 din data de 23 aprilie2010, privind aducerea la cunoştinţă a materialului de urmărire penală inculpatului N.V.B.;

În cursul cercetării judecătoreşti efectuate de prima instanţă, au fost audiaţi inculpaţii N.V.B. şi B.O.A. şi martorii R.A., G.V.C., V.C.G. şi martorul cu nume de cod H.M. şi a fost administrată proba cu înscrisuri.

A fost respinsă cererea de expertizare a înregistrărilor audio pentru certificarea identităţii vocii inculpatului B.O., reţinând în primul rând că inculpatul nu a învederat nici un argument de fapt care să ridice un dubiu asupra identităţii sale, teza în sensul că înregistrarea furnizată de organele de poliţie ar fi denaturată în simplul scop al învinuirii pe nedrept a inculpatului în cauză fiind din punct de vedere logic inacceptabilă. Dincolo de acest argument, Tribunalul a subliniat că, deşi există într-adevăr o anumită practică, minoritară, a instanţelor de judecată, de a admite o astfel de probă chiar în lipsa unor indicii care să arunce un dubiu asupra autenticităţii înregistrărilor audio, o serie de chestiuni de oportunitate şi aspecte tehnice specifice acestui tip de expertiză se opun, în opinia instanţei de fond, în încuviinţarea acestei probe. În susţinerea acestei opinii s-a precizat că I.N.E.C., singura instituţie în cadrul căreia la acest moment poate fi realizată o astfel de expertiză, ia în considerare la efectuarea expertizei de voce standardele A.E.S. 27-1996 respectiv A.E.S. 43-2000 elaborate de S.I.A., aplicabile în cazul înregistrărilor audio analogică şi nu digitală cum este cazul în speţă. Nu există o acreditare R. a I.N.E.C. pe acest tip de expertiză. De asemenea, s-a arătat că chiar în condiţiile în care ar exista o astfel de cerificare, acest tip de expertiză nu este în măsură să certifice cu certitudine identitatea vocii aflate pe înregistrare, ci doar să indice, posibil, existenţa unor interferenţe tehnice pe conţinutul înregistrării şi metoda de intervenţie, chestiuni ce excedează scopului expertizei, aşa cum este dorit de apărare. Prin urmare, s-a reţinut că toate aceste elemente, respectiv: timpul necesar pentru efectuarea unei astfel de expertize, lipsa de certitudine asupra acurateţei unei astfel de verificări, caracterul de probabilitate şi nu de certitudine a concluziilor ce ar putea fi formulate chiar în condiţiile în care s-ar admite această probă, coroborate cu lipsa oricăror argumente de fapt care să aducă o umbră de îndoială asupra veridicităţii acestor interceptări, conduc la concluzia că administrarea unei astfel de probe este inutilă.

Analizând materialul probator administrat în cele două faze procesuale, Tribunalul a reţinut în fapt următoarele:

La data de 22 februarie 2010 organele de urmărire penală din cadrul D.I.I.C.O.T. au fost sesizate cu privire la faptul că a fost introdus pe teritoriul României, prin Vama Otopeni – Călători, Sector marfă, Punct de lucru U.P.S., un colet poştal conţinând droguri de mare risc, destinatar – cumpărător fiind inc. N.V.B. Prin raportul de constatare tehnico - ştiinţifică nr. 916.992 din 19 februarie 2010 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R. se constatase că pachetul în cauză conţine mefedronă, calificat ca drog de mare risc din data de 15 februarie 2010, prin O.U.G. nr. 6/2010, intrată în vigoare la această dată.

Pachetul în cauză fusese introdus pe teritoriul României de la sfârşitul lunii ianuarie 2010.

La aceeaşi dată organele de urmărire penală din cadrul aceleiaşi structuri au fost sesizate cu privire la faptul că un alt colet conţinând acelaşi tip de drog de mare risc fusese introdus în ţară prin acelaşi punct vamal, de această dată pe numele societăţii SC O.E. SRL, administrată de martorul R.A.

Natura substanţei conţinută în acest colet este confirmată de concluziile raportului de constatare tehnico - ştiinţifică nr. 916.993 din 19 februarie 2010 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R.

În perioada 15 februarie 2010 - 22 februarie 2010 inculpatul N.V.B. s-a interesat de mai multe ori la punctul U.P.S. din incinta Aeroportului Henri Coandă asupra modalităţii în care poate intra în posesia coletului destinat SC O.E. SRL, în calitate de împuternicit al acestei societăţi.

Iniţial, inculpatul a cerut operatorului U.P.S. să îi trimită acest pachet la adresa din Bucureşti, care este cumnatul inc. B.O.A.

În data de 23 februarie 2010 inculpatul N.V.B. a fost contactat de operatorul U.P.S. care i-a comunicat că poate ridica coletele, şi că doreşte să stabilească detaliile livrării.

După această convorbire, în cursul aceleiaşi zile, inculpatul N.B. a luat legătura cu inculpatul B.O.A., l-a informat că i s-a spus din vamă că poate ridica cele 15 kg de mefedronă, pe care le-a denumit codificat biciclete, şi i-a cerut inculpatului B.O.A. să îl sfătuiască ce să facă, cel din urmă spunându-i să ia coletele şi să spună în vamă că nu le va introduce în ţară ci le va trimite în Bulgaria.

Instanţa de fond a reţinut că aceste aspecte rezultă din interceptările convorbirilor telefonice purtate de inculpatul N.V.B. în data de 23 februarie 2010, prima dată cu operatorul U.P.S. apoi cu inculpatul B.O.A.

Ambii inculpaţi au recunoscut că au purtat o convorbire în această dată în legătură cu situaţia coletelor din vamă, dar nu au recunoscut detaliile acestei convorbiri, inculpatul B.O.A. negând că ar fi sfătuit pe inculpatul N.V.B. să ia coletele şi să justifice aceasta prin faptul că dorea să le retrimită în Bulgaria, ci că doar şi-a spus opinia în sensul că dacă s-a dat liber de vamă, înseamnă că acel conţinut al coletelor era conform legii.

În data de 22 februarie 2010, în temeiul ordonanţelor de autorizare a livrării supravegheate de droguri cu substituirea totală a acestora s-a procedat la deschiderea celor două colete în cauză. S-au efectuat noi constatări tehnico – ştiinţifice cu privire la natura substanţelor, Tribunalul reţinând că:

- pachetul destinat inculpatului N.V.B. conţinea cantitatea de 5.009,3 grame substanţă - mefedronă, substanţă care face parte din Tabelul I Anexă la Legea nr. 143/2000, modificată şi completată cu O.U.G. nr. 6/2010 (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 917067 din 25 februarie 2010).

- pachetul destinat SC O.E. SRL conţinea 9,970 kilograme substanţă, mefedronă, substanţă care face parte din Tabelul I Anexă la Legea nr. 143/2000, modificată şi completată cu O.U.G. nr. 6/2010 (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 917064 din 24 februarie 201).

În data de 23 februarie 2010, în jurul orelor 13:40, inculpatul N.V.B. s-a prezentat la recepţia U.P.S. din incinta Aeroportului Henri Coandă, şi a ridicat atât coletul care îi era adresat, cât şi cel primit pe numele SC O.E. SRL, prezentând în acest sens, o împuternicire din partea acestei societăţi comerciale. Ambele colete, conţinând sare, care a substituit drogurile, au fost înmânate inculpatului de către investigatorul cu nume de cod H.M.

S-a reţinut de prima instanţă că împrejurarea remiterii coletelor a rezultat din declaraţiile inculpatului N.V.B. şi ale investigatorului sub acoperire audiat la ultimul termen de judecată. Inculpatul N.V.B. argumentează, însă, că a fost silit practic să ridice coletele, punându-i-se în braţe de către investigatorul sub acoperire, deşi el a cerut insistent un certificat din care să rezulte că în pachete nu se află substanţe interzise potrivit legislaţiei în vigoare.

Ulterior, după ce a ridicat aceste colete, inculpatul N.V.B. s-a deplasat la adresa din Bucureşti, unde nu locuia nici o persoană la acel moment, folosind mai multe mijloace de transport în comun, un taxi şi în final un autoturism Dacia Logan, fapt ce a reieşit din procesul - verbal de filaj.

S-a mai reţinut că, în cursul deplasării, inculpatul N.V.B. a avut mai multe convorbiri cu inculpatul B.O.A. în care inculpatul N.V.B. îl ţine la curent pe cel din urmă în legătură cu stadiul ridicării coletelor, inculpatul B.O.A. cerându-i să nu aducă coletele la domiciliul său şi felicitându-l în momentul în care inculpatul N.V.B. îi replică că deja s-a gândit la acest lucru şi are un plan în legătură cu cele două pachete.

Instanţa de fond a reţinut că, după ce a ajuns la adresă, inculpatul N.V.B. a deschis cele două colete, şi a găsit în interior sare de bucătărie, lucru pe care i l-a comunicat inculpatului B.O.A. În cursul convorbirii telefonice interceptate, cei doi au analizat posibilitatea ca furnizorii din China să fi încercat să îi înşele, ipoteză pe care au exclus-o, pentru că cutiile de sare conţineau denumiri româneşti, iar a doua ipoteză pe care cei doi au luat-o în calcul, în sensul că firma de curierat ar fi înlocuit produsele (care ar fi trebuit în mod logic să fie înlăturată ca ilogică) fiind apreciată de cei doi inculpaţi din ce în ce mai plauzibilă, inculpatul B.O.A. propunând chiar folosirea de ameninţări împotriva unuia dintre funcţionarii firmei de curierat pentru a stabili dacă cei din firma de curierat au înlocuit produsele. S-a observat de către prima instanţă că folosirea de ameninţări şi intimidări era o manieră obişnuită în care acest inculpat soluţiona situaţiile tensionate şi posibilele comportamente de rea – credinţă ale asociaţilor, un incident similar fiind relatat în detaliu de martorul V., cumnatul inculpatului B.O.A.

În ambele situaţii, acest tip de atitudine putea avea şi consecinţe penale, sub aspectul infracţiunii de şantaj, teză confirmată şi de practica judiciară recentă.

Instanţa a mai reţinut că, în cursul altor convorbiri ulterioare, al căror conţinut are pentru un observator exterior un pronunţat efect de amuzament, inculpaţii se acuzau reciproc cu privire la situaţia creată.

La data de 24 februarie 2010 s-a efectuat la domiciliul inculpatului N.V.B. o percheziţie domiciliară, ocazie cu care au fost găsite şi ridicate facturile şi declaraţiile vamale completate de inculpatul N.V.B. cu ocazia ridicării coletelor, înscrisuri aparţinând SC O.E. SRL, privind operaţiuni financiare şi de schimb valutar efectuate de această societate comercială precum şi acte comerciale emise de societăţi din China, şi un plic din material plastic ce conţinea o substanţă pulverulentă de culoare albă şi un tub metalic ce prezenta pe interior urme de praf alb, cu privire la care s-a constatat în urma expertizării că conţine mefedronă (raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 917.089 din data de 25 februarie 2010), substanţă care, faţă de cantitatea ridicată şi instrumentul ce o însoţea, era pentru consumul propriu al inculpatului N.V.B.

Din facturile ridicate a rezultat că cele aproximativ 10 kilograme mefedronă sosite prin intermediul societăţii de curierat rapid U.P.S., din China, au fost declarate la autoritatea vamală de către inculpatul N.V.B. ca fiind „polimer super-absorbant (S.A.P.)”, în valoare de 50 DOLARI S.U.A.

Instanţa de fond a reţinut că apărările celor doi inculpaţi vizează, pe fondul cauzei, în principal latura subiectivă, însă şi sub acest aspect sunt contradictorii, întrucât iniţial ambii inculpaţi au încercat să susţină ideea că nu au cunoscut conţinutul pachetelor decât după ridicarea din vamă, pentru ca, forţaţi de simple considerente de logică, să admită că ştiau că în ambele colete se află mefedronă încercând din acest punct să susţină ideea că intenţionau să ardă drogurile (în varianta inculpatului B.O.A.) sau să le comercializeze în Bulgaria (varianta inculpatului N.V.B.).

S-a reţinut că varianta revânzării în Bulgaria este foarte plauzibilă, având în vedere şi conţinutul convorbirilor telefonice interceptate, în care cei doi inculpaţi au discutat serios această variantă, însă chiar şi în aceste condiţii fapta întruneşte în continuare elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri.

Prin urmare, apărările inculpaţilor au fost înlăturate pentru simple argumente de logică deduse din elementele de fapt probate.

Instanţa de fond a mai reţinut că ambii inculpaţi au avut anterior activităţi pe linia comercializării de substanţe etnobotanice. Această împrejurare a rezultat din declaraţiile coroborate ale martorilor V.C.G. şi G.V.C. Aflaţi în relaţii anterioare apropiate cu cei doi inculpaţi, martorul V. este cumnat al inculpatului B.O.A., cei doi martori au depus eforturi considerabile pentru a evita relevarea unor detalii incriminatoare la adresa inculpaţilor, fără a se expune însă şi răspunderii penale pentru mărturie mincinoasă, inevitabil contradicţiile şi ezitările relatărilor acestora punând în evidenţă lipsa de sinceritate a celor doi martori.

Din examinarea comparativă şi coroborată a celor două declaraţii a rezultat, în mod evident, că martorul G. a pus la dispoziţie inculpaţilor N.V.B. şi B.O.A., care aveau vechime ca asociaţi, doi furnizori de substanţe etnobotanice, din Anglia şi China. În paralel, inculpatul B.O.A. a avut o implicare activă în administrarea firmei S.P. SRL prin care martorul V. comercializa substanţe etnobotanice. Inculpatul B.O.A. a avut personal o nemulţumire accentuată legată de faptul că unul din furnizorii indicaţi (E.) i-ar fi trimis cafeină în loc de substanţa comandată (evenimente ce au avut loc înainte de intrarea în vigoare a O.G. nr. 6/2010, deci din punctul de vedere al naturii substanţelor nu au relevanţă penală) şi a încercat să soluţioneze acest conflict ameninţând cu acte de violenţă pe martorul G., în cadrul unei întâlniri ce a cuprins, conform declaraţiilor coroborate ale celor doi martori, atât pe martorul V. cât şi pe inculpatul N.V.B.

Instanţa de fond a mai reţinut că, din declaraţiile inculpatului B.O.A., cu o seară înainte ca inculpatul N.V.B. să ridice coletele din vamă, a avut loc între cei doi inculpaţi, martorul V. şi alte persoane o întâlnire în care s-a discutat despre conţinutul coletelor respective.

Din declaraţiile martorului R., coroborate cu înscrisurile referitoare la SC O.E. SRL găsite la domiciliul inculpatului N.V.B., a rezultat că acesta din urmă administra această societate, martorul R. fiind doar administrator aparent, instanţa de fond reţinând că susţinerile inculpatului N.V.B. că ar fi fost doar angajatul acestuia, că ar fi ridicat coletele pentru acesta, şi că martorul R. s-ar fi ocupat exclusiv de importul de substanţe etnobotanice, sunt vag ilare, în mod logic neputând fi susţinute faţă de probele existente şi situaţia de fapt astfel cum a fost dovedită prin probele administrate.

O altă concluzie logică, reţinută de instanţa de fond, a fost aceea potrivit căreia inculpatul N.V.B. s-a folosit de această societate şi anterior pentru achiziţionarea de substanţe etnobotanice, concluzie susţinută şi de faptul că acesta a declarat substanţele importate ca fiind polimeri, disimulând natura reală a activităţii comerciale pe care o realiza, comerţul cu substanţe etnobotanice având un pronunţat aspect ocult încă înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 6/2010.

Astfel că, din argumentele expuse, prima instanţă a conchis că ambii inculpaţi au cunoscut de la început conţinutul exact al coletelor livrate inculpatului N.V.B.

S-a mai reţinut că un alt element probat de interceptările convorbirilor telefonice este faptul că ridicarea celor două colete era în folosul ambilor inculpaţi. Referirile inculpatului B.O.A. la trimiterea drogurilor în Bulgaria au fost repetate, ceea ce relevă un interes concret şi direct în valorificarea acestor droguri, aceeaşi concluzie reieşind şi din propunerile serioase ale acestuia în sensul constrângerii fizice a unui funcţionar U.P.S. pentru a rezolva problema substituirii substanţelor.

Din expunerea anterioară, instanţa de fond a dedus că intenţia celor doi inculpaţi nu a fost niciodată aceea de a arde drogurile livrate lor.

Un astfel de gest, ar fi însemnat şi o reală pierdere financiară, cantitatea importată fiind de nu mai puţin 15 kg mefedronă. Or, întregul comportament al inculpaţilor a relevat că au încercat să minimalizeze pierderile, cel mai probabil recomercializând drogurile către o firmă din Bulgaria, unde încă nu au fost interzise. Inculpatul N.V.B. s-a interesat la vamă, aspect confirmat şi de declaraţiile martorului sub acoperire H.M., de modalitatea de retrimitere către un destinatar din Bulgaria.

Instanţa de fond a arătat că, în această variantă, fapta inculpaţilor de a introduce pe teritoriul României această cantitate de droguri de mare risc şi de a o recomercializa către o firmă din Bulgaria, întruneşte elementele constitutive ale ambelor infracţiuni, prevăzute de art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000, întrucât în măsura în care aceste substanţe sunt calificate ca droguri de mare risc, în România valorificarea lor are caracter penal chiar dacă nu este realizată prin vânzarea drogurilor pe teritoriul României, fiind suficient actul recepţionării şi revânzării lor, indiferent de locaţia cumpărătorului. Bineînţeles, aceste argumente sunt doar suplimentare împrejurării că inculpatul N.V.B. a deţinut şi transportat drogurile până la domiciliu, ceea ce califică deja activitatea sa ca şi trafic ilicit de droguri de mare risc.

De asemenea, s-a constatat că, în ceea ce priveşte susţinerea inculpaţilor, în sensul că acea comunicare făcută de U.P.S. că ar avea liber de vamă, i-ar fi determinat să ridice coletele, aceasta este în mod egal nesusţinută faptic. Instanţa de fond a arătat că, în condiţiile în care cei doi inculpaţi ştiau clar că în colete se află mefedronă, era dificil de crezut că acea comunicare a U.P.S. în sensul liberului de vamă i-ar fi încredinţat că substanţa şi-ar fi schimbat brusc natura sau că ar fi fost, eventual, dezincriminată. Inculpaţii au avut reprezentarea unei erori a organelor vamale, eroare care le-ar fi dat posibilitatea de a se debarasa de droguri fără a înregistra mari pierderi financiare (rezultat ce ar fi fost cauzat în mod cert de distrugerea lor, posibilitate dată de art. 3 din Legea nr. 143/2000). S-a considerat că împrejurarea la care fac referire inculpaţii N.V.B. şi cei doi martori menţionaţi, cu care inculpaţii s-au aflat în relaţii comerciale, în sensul că imediat înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 6/2010, „toată lumea încerca să îşi rezolve problemele” se referă la recomercializarea rapidă a drogurilor sau valorificarea lor rapidă, în alt mod, pentru a evita pierderile masive.

Obiecţiunile apărării cu privire la lipsa unei traduceri autorizate a facturilor fiscale aflate la dosarul cauzei au fost apreciate ca fiind nerelevante, conţinutul acestor acte fiind suficient de lămuritor şi în lipsa unei traduceri.

Prima instanţă a constatat că şi celelalte referiri ale apărării cu privire la pretinse neregularităţi ale actelor de urmărire penală, susţinute în cadrul dezbaterilor, sunt neîntemeiate. Diferenţele în descrierea substanţelor ridicate şi respectiv expertizate sunt nesemnificative, indicarea culorii alb în procesul verbal de ridicare şi a culorii gălbui în raportul de constatare este o chestiune strict semantică, şi nu constituie un indiciu în sensul că substanţele ar fi fost substituite.

Tribunalul nu a găsit nici un alt motiv de viciu al actelor de procedură efectuate în cauză. Susţinerile apărătorilor inculpatului B.O.A., referitoare la o pretinsă nelegalitate a procesului – verbal de începere a urmăririi penale împotriva inculpatului N.V.B., s-a apreciat că nu necesită o analiză pe fond, întrucât o astfel de cerere nu prezintă interes. Nelegalitatea la care s-a făcut referire apărarea ar atrage doar o nulitate relativă, or este cert că inculpatul N.V.B., asistat de apărător ales, neinvocând un astfel de viciu, nu a resimţit o lezare a drepturilor sale procesuale. Dincolo de acest considerent de admisibilitate, s-a observat că diferenţele între situaţiile de fapt reţinute succesiv în sarcina acestui inculpat sunt consecinţa firească a evoluţiei probatoriului, iar schimbarea situaţiei de fapt a fost constatată prin rezoluţia ulterioară de schimbare a încadrării, inculpatul făcându-şi apărările în funcţie de fiecare învinuire.

În drept, prima instanţă a apreciat că faptele inculpatului N.V.B., constând în aceea că, în baza unei înţelegeri prealabile şi la indicaţiile inculpatului B.O.A. a introdus la data de 23 februarie 2010 pe teritoriul României, prin Vama Otopeni – Călători, Sector marfă, Punct de lucru U.P.S., două colete poştale, conţinând cantitatea totală de 14.986,52 grame mefedronă, substanţă care face parte din Tabelul Anexă nr. I din Legea nr. 143/2000, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 6/2010 şi a transportat pe raza Municipiului Bucureşti drogurile, cu intenţia traficării ulterioare a acestora, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc şi trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc, fapte prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului, constând în aceea că la data de 24 februarie 2010 a deţinut în vederea consumului propriu cantitatea de 0,28 grame mefedronă şi un tub metalic care conţinea urme de mefedronă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de mare risc în vederea consumului propriu faptă prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului, constând în aceea că, la data de 05 februarie 2010, în calitate de împuternicit al SC O.E. SRL, a folosit la autorităţile vamale din cadrul Biroului Vamal Henri Coandă – Bucureşti documente vamale de transport şi comerciale privind coletul cu greutatea de 10 kilograme, expediat de SC S.U.H.C. CO, înscrisuri care se refereau la alte mărfuri decât cele prezentate în mod faptic în vamă, respectiv mefedronă şi nu „polimer super-absorbant (S.A.P.)”, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 272 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României.

La individualizarea pedepselor Tribunalul a avut în vedere natura faptei, cantitatea impresionantă a drogurilor de mare risc traficate în modalitatea de mai sus, faptul că activitatea inculpatului se integrează într-o activitate ilicită mai largă, faptele din prezenta cauză fiind concurente cu faptele de trafic de droguri (aceeaşi substanţă) pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv prin sentinţa penală nr. 12/ F din 5 ianuarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, atitudinea procesuală vădit nesinceră. Având în vedere aceste criterii generale, prima instanţă i-a aplicat inculpatului pedepse la limita minimului legal în cazul infracţiunilor privitoare la traficul şi deţinerea de droguri de mare risc şi spre minimul special în cazul infracţiunii la regimul vamal, întrucât aceste cuantumuri sunt deja stabilite de legiuitor într-un cuantum adecvat. Tribunalul nu a găsit nici un argument rezonabil pentru a reţine circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, cu consecinţa aplicării unor pedepse mai reduse decât minimul special.

Aceste pedepse au fost contopite cu pedeapsa de 6 ani aplicată prin sentinţa penală nr. 12/F/2011 aşa cum a fost modificată în căile de atac, fiind aplicată ca rezultantă pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare, cu deducerea perioadei de reţinere din prezenta cauză şi de arest preventiv din cauza în care a fost pronunţată această sentinţă, la zi.

Prima instanţă a reţinut că faptele inculpatului B.O.A., constând în aceea că, în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpatul N.V.B., i-a dat acestui inculpat indicaţii şi i-a oferit sume de bani în vederea introducerii, la data de 23 februarie 2010 pe teritoriul României, prin Vama Otopeni – Călători, Sector marfă, Punct de lucru U.P.S., a două colete poştale conţinând cantitatea totală de 14.986,52 grame mefedronă şi a transportului pe raza Municipiului Bucureşti a drogurilor, cu intenţia traficării ulterioare a acestora, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc şi trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc, fapte prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate acestui inculpat, tribunalul s-a raportat din nou la limitele speciale minime. Lipsa antecedentelor penale ale acestui inculpat nu au, în condiţiile unei poziţii constante de nerecunoaştere, şi apreciate în contextul unor fapte grave inclusiv prin maniera de comitere şi cantitatea de droguri traficată, valoarea unei circumstanţe atenuante, singura aptă să coboare prin efectul art. 76 C. pen., pedepsele sub limita specială minimă. Tribunalul a aplicat pedeapsa mai grea, de 14 ani, fără aplicarea unui spor.

În cazul ambilor inculpaţi, Tribunalul a aplicat pe perioada maximă pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., apreciind că se impune şi interzicerea dreptului de vot întrucât fapta de trafic de droguri, aptă virtual să afecteze o largă pătură a populaţiei, numărul consumatorilor actuali sau potenţiali de droguri este semnificativ, indică lipsa unui minim simţ civil necesar participării ca votant la procesul electoral.

De asemenea, a confiscat cantităţile de droguri şi telefoanele mobile folosite de inculpatul N.V.B. la comiterea faptelor.

Împotriva sentinţei penale nr. 609 din 06 iulie2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 23799/3/2010 au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii N.V.B. şi B.O.A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 31 august2012.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a criticat hotărârea instanţei de fond, considerând că aceasta este nelegală sub aspectul neindicării perioadei în care inculpaţilor le sunt interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Astfel, în motivarea apelului s-a arătat că instanţa de fond i-a condamnat pe ambii inculpaţi la executarea unor pedepse principale cu închisoarea, aplicându-le, totodată, şi pedepse complementare a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., fără a indica şi perioada în care le sunt interzise aceste drepturi, conform art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., care prevede obligaţia instanţei ca, atunci când aplică pedepse complementare, să indice şi perioada cuprinsă între 1 şi 10 ani în care inculpatului îi sunt interzise drepturile ce intră în conţinutul acestei pedepse.

Inculpatul N.V.B., prin avocat ales, a criticat hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând să se constate că este nevinovat pentru săvârşirea infracţiunilor de care este acuzat, să se reexamineze în ansamblul ei întreaga cauză şi să se dispună achitarea sa potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10. lit. a) şi d) C. proc. pen.

În motivarea apelului, inculpatul a precizat că:a) substanţele la care instanţa de fond a făcut trimitere, respectiv cele două colete în masă de 5.009,3 gr şi de 9.970 gr nu au ajuns pe teritoriul României la 22 februarie 2010, ci la 01 februarie 2010, adică înainte de aplicarea O.U.G. nr. 6/2010; b) substanţele nu au fost expertizate în mod legal de un laborator independent şi imparţial, constatările tehnico-ştiinţifice fiind făcute de ofiţeri de poliţie; c) substanţele nu au intrat niciodată în posesia inculpatului N.V.B., aflându-se întreaga perioadă sub control naţional; d) declaraţiile inexacte ale mărfurilor importate au fost realizate prin determinarea organelor judiciare, prin inducere în eroare şi prin denaturarea situaţiei reale. Pentru aceste motive, inculpatul a solicitat achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, precum şi pentru art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, pentru motivul că fapta nu există în materialitatea sa.

Astfel, apelantul a arătat că nu a introdus pe teritoriul României substanţe stupefiante, menţionând că acest aspect este demonstrat de probe şi acceptat de către instanţa de judecată, cea care a atestat că în cauză substanţele suspecte au fost verifi cate şi s-a dispus substituirea lor în totalitate, adică nu au intrat niciodată pe teritoriul României în temeiul unei dispoziţii sau a unei acţiuni/inacţiuni a inculpatului N.V.B. Apelantul a arătat că substanţele au ajuns la Vama Otopeni – Aeroportul Henri Coandă prin intermediul unui curier rapid U.P.S. care a stopat distribuirea produsului până la momentul obţinerii acceptului reprezentantului vamal. În continuare, a arătat că odată cu prezentarea sa la biroul vamal, ca urmare a solicitării exprese a lucrătorului U.P.S. (în realitate un ofiţer de poliţie cu identitate protejată) de a se prezenta în vederea ridicării coletului, dat fiind că a fost obţinut „liberul” de vamă, a solicitat să i se pună la dispoziţie documente din car e să rezulte că a fost verificată situaţia şi că substanţele care se găsesc în coletul în discuţie sunt permise la deţinere. Inculpatul a mai arătat că instanţa de fond, ca şi organul de urmărire penală au refuzat ascultarea înregistrărilor audio şi video realizate la biroul vamal Otopeni punct de lucru U.P.S., precum şi a convorbirilor audio telefonice, pentru a se demonstra că inculpatul a fost provocat, determinat şi indus în eroare, amăgit, cu privire la legalitatea coletului, şi, respectiv la legalitatea operaţiunii de import a coletului respectiv.

De asemenea, a precizat că din probe rezultă fără tăgadă că pe teritoriul naţional nu au intrat substanţe supuse controlului naţional şi niciun moment drogurile (pretinse) nu au intrat în posesia sa.

În susţinerea motivelor de apel, inculpatul a mai arătat că, în cazul î n care o persoană are asupra sa o substanţă, despre care are reprezentarea că este interzisă la deţinere şi se găseşte sub control, dar cu ocazia depistării şi analizării acesteia se constată că ea nu întruneşte condiţiile prevăzute de lege spre a fi interzisă la deţinere, atunci infracţiunea de trafic de droguri nu se consumă, ea rămânând în faza de tentativă improprie , întrucât obiectul material al infracţiunii nu se găsea acolo unde acesta credea că se află, reprezentare pe care, în opinia sa, i-a format-o chiar organul judiciar.

De asemenea, inculpatul a mai arătat că substanţele care au fost prelevate în vederea realizării primei constatări tehnico-ştiinţifice au fost dobândite în mod nelegitim, fără a exista o autorizaţie de interceptare a corespondenţei şi a coletelor, şi fără a se respecta regimul vamal referitor la modul de desigilare şi resigilare a coletelor suspecte, considerând că, din acest punct de vedere, orice sesizare referitoare la existenţa unor indicii temeinice privind săvârşirea infracţiunii este nulă şi lipsită de conţinut.

Apelantul a recunoscut că faptele penale imputate există, însă a arătat că acestea nu au avut loc în modalitatea incriminată de lege, lipsind cu desăvârşire, iar în subsidiar, a arătat că consideră că s-a găsit în eroare de fapt cu privire la situaţia creată şi a acţionat cu buna credinţă, motiv pentru care, în cazul o ricăreia dintre încadrările juridice date faptei de trafic ilicit de droguri, internaţional sau intern, precum şi în cazul infracţiunii la regimul vamal, consideră că se impune achitarea sa, în principal potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu aplicarea art. 51C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, inculpatul a arătat că instanţa de judecată în fond i-a aplicat o pedeapsă fără a face cercetare judecătorească, din motivarea hotărârii lipsind orice referire sau constatare proprie cu privire la o asemenea infracţiune, drept pentru care, întrucât a considerat că nu este dovedită în niciun mod existenţa acestei infracţiuni, a solicitat instanţei să decidă achitarea inculpatului în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., apreciind că fapta pretins săvârşită nu există.

Inculpatul B.O.A., prin avocat ales, a criticat sentinţa atacată pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Inculpatul a solicitat ca, în baza art. 380 C. proc. pen., coroborat cu art. 332 C. proc. pen., să se dispună restituirea cauzei la parchet pentru refacerea actului de sesizare a instanţei, având în vedere că data începerii urmăririi penale este 22 februarie 2013 potrivit rezoluţiilor nr. 81 şi 82, iar „…introducerea efectivă pe teritoriul României a produselor a avut loc la data de 23 februarie 2010”, astfel cum rezultă din rechizitoriului parchetului. De asemenea, a arătat că nu este încă stabilit cu certitudine momentul săvârşirii infracţiunii de trafic internaţional de droguri întrucât nu există nicio probă din care să rezulte că, după introducerea iniţială în România a pachetelor care fac obiectul dosarului, acestea au părăsit teritoriul ţării pentru a fi reintroduse în România la 23 februarie 2010, având în vedere şi cele reţinute, în contradictoriu, de instanţa de fond: „Pachetul în cauză fusese introdus pe teritoriul României la sfârşitul lunii ianuarie 2010”. Inculpatul a considerat că această refacere a actului de sesizare este esenţială întrucât, dacă se apreciază că data la care pachetul a intrat pe teritoriul României este 23 februarie, toate actele procedurale întocmite ca urmare a începerii urmăririi penale iniţiale, prin rezoluţiile 81 şi 83 ale D.I.I.C.O.T. (inclusiv înregistrarea convorbirilor telefonice dintre inculpaţi, singura probă reţinută pentru acuzarea lui B.O.A.), sunt lovite de nulitate, autorizaţiile fiind obţinute tocmai pentru că la 22 februarie 2010 începuse urmărirea penală pentru trafic internaţional de droguri.

Un alt motiv de trimitere a cauzei la parchet, invocat de inculpat, care ţine tot de sesizarea instanţei, l-a reprezentat administrarea întregului material probatoriu de după punerea în mişcare a acţiunii penale, în lipsa apărătorilor inculpatului B.O.A., arătând că aceştia din urmă, contrar dispoziţiilor art. 172 alin. (1) C. proc. pen., nu au fost încunoştinţaţi că în cauză urmează să se efectueze acte de urmărire penală, prin aceasta nerespectându-se dreptul la apărare.

În al doilea rând, inculpatul a solicitat trimiterea dosarului la Tribunal pentru rejudecare, în temeiul art. 379 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., considerând că există două nereguli procedurale grave care, în opinia sa, nu pot fi complinite direct de instanţa de apel, respectiv stabilirea unei pedepse de 14 ani în cadrul considerentelor, şi aplicarea unei pedepse de 15 ani în dispozitiv, coroborată cu faptul că nu s-a discutat în cadrul considerentelor despre pedeapsa aplicată pentru fiecare infracţiune, ci doar de pedeapsa rezultantă; şi cea de-a doua greşeală, în opinia sa, a fost respingerea cererii de recuzare ca inadmisibilă, deşi nu s-a invocat încălcarea art. 51 alin. (3) C. proc. pen., fiind privat de controlul procedural al completului imediat următor, care ar fi putut stabili dacă judecătorul fondului încălcase art. 47 alin. (2). Drept pentru care, inculpatul a solicitat trimiterea spre rejudecare direct la un alt complet, pentru că, numai astfel s-ar putea repara lipsirea acestuia de accesul la justiţie, prin aceea că cererea sa de recuzare nu a fost analizată, deşi îndeplinea condiţiile de admisibilitate.

În al treilea rând, inculpatul a solicitat achitarea pentru săvârşirea ambelor infracţiuni cu privire la care a fost trimis în judecată.

Astfel, cu privire la infracţiunea de trafic internaţional de droguri, inculpatul a apreciat că, în felul în care este descrisă în rechizitoriu, fapta nu este prevăzută de legea penală, având în vedere că singurul moment în care substanţele interzise au intrat pe teritoriul României este 31 ianuarie - 1 februarie 2010, când comerţul cu mefedronă nu era interzis de legea penală română. Pentru a întări cele afirmate în motivarea apelului, inculpatul a făcut referire şi la un alt pachet de 10,95 kg de butilonă, care făcea parte, alături de pachetele care fac obiectul prezentului dosar, dintr-un colet care venise din China, şi care a făcut obiectul dosarului nr. la dosarul nr. 26004/3/2010 al Tribunalului Bucureşti în care s-a stabilit definitiv, prin decizia nr. 323 din 24 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, că din moment ce „…la data intrării în ţară a coletului, 1 februarie 2010, O.U.G. nr. 6/2010 nu se afla în vigoare, nu se poate reţine în sarcina inculpaţilor infracţiunea de introducere în tară de droguri de mare risc, cum greşit s-a menţionat în rechizitoriu, la acea dată nefiind prevăzută de legea penală”.

Referitor la transportul celor două colete, inculpatul a apreciat că există mai multe elemente care, în opinia sa, fac lipsită de temei acuzaţia parchetului, respectiv acesta a arătat că în cauză au fost încălcate flagrant dispoziţiile art. 68 C. proc. pen., de către organele de urmărire penală, la momentul la care substanţele etnobotanice au ajuns în România nu era interzisă comercializarea lor, fiind de părere că organele de urmărire penală au „regizat” tot ce s-a întâmplat cu marfa care face obiectul acestui dosar, încă de când a intrat pe teritoriul României, fiind de părere că, fără „ajutorul” organelor de urmărire penală, nici nu s-ar fi pus problema ca mefedrona să fie ridicată de inculpatul N.V.B.

De asemenea, inculpatul a apreciat că, având în vedere lipsa delegării din partea organului de urmărire penală competent (procuror specializat din cadrul D.I.I.C.O.T.), anterior datei de 22 februarie 2010, actele de urmărire penală efectuate anterior acestei date de către un organ de urmărire penală necompetent material (organele de poliţie judiciară), cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii, sunt nule absolut.

În susţinerea motivelor de apel, inculpatul B.O.A. a precizat că nu a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 întrucât consideră că nu poate fi vorba de un „transport” de stupefiante, atâta timp cât inculpatul N.V.B. nu a făcut decât să îndeplinească o sarcină dată de şeful său, aceea de a duce coletele la firmă; cu „ajutorul” organelor de urmărire penală, inculpatul N.V.B. doar a crezut că transportă mefedronă, el a dus sare de baie, deci nu se poate spune că a transportat o substanţă interzisă. Mai mult, inculpatul a subliniat că paradoxul acestui dosar constă în faptul că, la momentul la care plantele etnobotanice au intrat pe teritoriul României nu erau interzise, iar la momentul „transportului” coletele conţineau tot o substanţă care nu era interzisă, respectiv sare. De asemenea, acesta a subliniat faptul că nu a fost niciodată în posesia vreunei substanţe interzise de lege, şi nu a avut nici intenţia de a trafica aceste plante etnobotanice, având afaceri legale, pe care le conducea cu pricepere şi care-i aduceau un venit substanţial, neavând nevoie să-şi rişte libertatea pentru a vinde plante etnobotanice. Mai mult, acesta a arătat că a încheiat un contract de furnizare cu I.G.P.F., al cărui obiect avea o valoare de 1.799.523,72 EURO, nefiind astfel necesară vreo activitate infracţională care să îi aducă venituri.

Inculpatul B.O.A. a mai arătat, în motivarea apelului că rechizitoriul este infirmat în totalitate şi cu privire la supoziţia că N.V.B. şi B.O.A. l-ar fi contactat pe martorul R. şi l-au pus să înfiinţeze societatea SC O.E. [(pag. 17 alin. (l) din rechizitoriu)], R.A. precizând foarte clar, la întrebarea insistentă a instanţei de fond că nu 1-a văzut în viaţa lui pe acesta.

Acesta a mai precizat că au fost reţinuţi în seara de 24 februarie 2010, în ultima zi când ar mai fi putut să ardă substanţele etnobotanice, potrivit art. III din O.U.G. nr. 6/2010, organele de urmărire penală reţinându-i, deci, în perioada de „graţie” când ar fi putut încă să distrugă plantele deţinute legal, în condiţiile în care acesta i-a sugerat lui N.V.B. că ar trebui să le ducă la Poliţie încă din 24 februarie, însă a precizat că s-ar putea ca cei de acolo să nu creadă că acele colete conţineau sare.

Cu ocazia soluţionării apelului, au fost audiaţi martorul B.G.O. încuviinţat apelantului inculpat B.O.A. şi apelantul inculpat N.V.B. care a refuzat semnarea declaraţiei susţinând că nu a fost eliminat un paragraf după ce instanţa i-a adus la cunoştinţă că acest paragraf a fost modificat în ultimul paragraf al declaraţiei.

Apelantul inculpat B.O.A. a refuzat să dea declaraţii suplimentare în faţa instanţei de apel.

Au fost traduse înscrisurile în limba engleză şi chineză aflate la dosarul de urmărire penală.

La solicitarea instanţei de apel, B.V.O.C. a comunicat prin adresa nr. 62092 din 05 noiembrie2012 cu privire la coletele expediate pe numele N.V.B. şi SC O.E. SRL că au fost înregistrate în magazia de import la data de 01 februarie 2010.

Totodată, s-a ataşat DVD-ul cu înregistrările audio şi audio-video efectuate în cauză.

La dosarul cauzei au mai fost depuse înscrisuri constând în practică judiciară de către apărătorul apelantului inculpat B.O.A., practică C.E.D.O. (199-234).

Celelalte înscrisuri au fost depuse la dosar anterior a fi discutate în mod contradictoriu, iar instanţa de apel a respins aceste probe ca nefiind utile, pertinente şi concludente.

La termenul din 29 ianuarie 213, instanţa de apel a pus în discuţie, din oficiu, ca motiv de apel, o altă încadrare juridică pentru faptele reţinute în sarcina apelantului inculpat B.O.A., respectiv complicitate la infracţiunile de trafic internaţional şi intern de droguri.

Prin decizia penală nr. 81/ A din 13 martie2013, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, î n temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de apelanţii N.V.B. şi B.O.A. împotriva sentinţei penale nr. 609 din 06 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.

A desființat, în parte, sentinţa apelată şi, rejudecând în fond:

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul N.V.B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a achitat pe același inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

A stabilit durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., aplicată pe lângă pedeapsa principală de 3 ani închisoare de prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 272 din Legea nr. 86/2006 la 2 ani.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele de 2 ani şi 3 ani închisoare aplicate de prima instanţă şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani cu cea de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., aplicate prin sentinţa penală nr. 12/2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului B.O.A. din cea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în cea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 26 C. pen., raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B.O.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a achitat pe același inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

A constatat că inculpatul B.O.A. a fost deţinut preventiv în cauză de la 25 februarie 2010 la 03 martie2010.

A modificat temeiul de drept al măsurii de siguranţă a confiscării din art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în art. 118 lit. f) C. pen.

În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpatul N.V.B. a bunurilor confiscate de prima instanţă de la acelaşi inculpat în temeiul art. 118 lit. b) C. pen.

A menținut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată apelantului inculpat N.V.B. perioada de la 25 februarie 2010 la 03 martie2010 şi de la 05 august2010 la zi.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 22 februarie 2010, Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T., a fost sesizat cu privire la existenţa unor indicii temeinice referitoare la realizarea unor activităţi de trafic ilicit de droguri de mare risc, de către inculpatul N.V.B. şi alţii, constând în aceea că, susnumitul a introdus pe teritoriul României, prin Vama Otopeni – Călători, Sector marfă, Punct de lucru U.P.S., un colet poştal conţinând droguri de mare risc, şi cu privire la faptul că învinuitul R.A., în calitate de administrator al SC O.E. SRL Bucureşti, a introdus pe teritoriul României, prin Vama Otopeni – Călători, Sector marfă, Punct de lucru U.P.S., un colet poştal conţinând droguri de mare risc.

La dosarul de urmărire penală exista o notificare a B.V.O.C. cu privire la introducerea pe teritoriul vamal al României a mărfurilor ce fac obiectul expediţiilor U.P.S. express import, sosit la bordul avionului FAT6992 în data de 01 februarie 2010, aspect confirmat şi de adresa nr. 62092 din 05 noiembrie2012 a B.V.O.C. cu privire la coletele expediate pe numele N.V.B. şi SC O.E. SRL, acestea fiind înregistrate în magazia de import la data de 01 februarie 2010.

Pachetul destinat lui N.V.B. a fost predat de V.O.C., sector marfă către organele judiciare, inspector S.T. din cadrul I.G.P.R. Serviciul antidrog la data de 22 februarie 2010, colet sigilat cu sigiliu M.A.I. nr. 4177.

La data de 18 februarie 2010, anterior, deci, preluării pachetului în cauză, acelaşi lucrător de poliţie, inspector S.T. a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice asupra unui praf alb, ambalat într-un plic şi sigilat cu sigiliu vamal nr. 320152, dispoziţie pusă în aplicare prin întocmirea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 916992 din 19 februarie 2010, asupra probei sigilate cu sigiliu vamal nr. 320152, pulbere cristalină de culoare crem, care s-a constatat a fi 4-Metilmetcatinonă (mefedronă), iar cantitatea rămasă după efectuarea probelor fiind sigilată cu sigiliu tip M.I. nr. 50090 şi predată organului de cercetare penală.

Ulterior, la data de 22 februarie 2010, organul de urmărire penală a dispus prin rezoluţia nr. 915712/SA/CG efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice fizico-chimice asupra unei substanţe pulverulente de culoare albă aflată în 5 pungi de plastic de culoare argintie, probă ridicată în V.O.C., sector marfă, punct de lucru U.P.S., în baza rezoluţiei de autorizare nr. 25/A/2010 a reţinerii corespondenţei şi coletului poştal ce îl are ca destinatar pe numitul N.V.B., introdusă într-un sac de plastic de culoare neagră, sigilat cu sigiliul MI nr. 50163, dispoziţie adusă la executare prin întocmirea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 917067 din 25 februarie 2010, asupra probei sigilate cu sigiliu MI nr. 50163, substanţă cristalină de culoare crem, care s-a constatat a fi 4 - Metilmetcatinonă (mefedronă), iar cantitatea rămasă după efectuarea probelor a fost sigilată cu sigiliu tip M.I. nr. 50155 şi predată organului de cercetare penală.

Situaţia a fost similară în cazul coletului expediat pe numele SC O.E. SRL.

În urma livrării supravegheate de droguri cu substituirea totală a acesteia, autorizată prin ordonanţa din 22 februarie 2010 a D.I.I.C.O.T. nr. 55/D/P/2010, drogurile au fost substituite cu sare, iar pachetele au fost ridicate de inculpatul N.V.B. de la V.O.C. - Punct de lucru U.P.S. (proces-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire H.M.).

S-a constatat astfel că pachetele cu mefedronă au intrat pe teritoriul țării la 01 februarie 2010, dată la care operațiunile cu mefedronă erau legale, întrucât drogul a fost introdus în Tabelul I, Anexa la Legea nr. 143/2000 prin O.U.G. nr. 6/2010, publicată la 15 februarie 2010, astfel încât la data comiterii elementului material, cel al introducerii substanței pe teritoriul României, fapta nu era prevăzută de legea penală, motiv pentru care inculpatul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, a fost achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Cu privire la infracțiunea de trafic ilicit intern de droguri instanța a constatat următoarele:

Pachetul destinat lui N.V.B. a fost predat de V.O.C., sector marfă către organele judiciare, inspector S.T. din cadrul I.G.P.R. Serviciul antidrog la data de 22 februarie 2010, colet sigilat cu sigiliu M.A.I. nr. 4177.

La data de 18 februarie 2010, anterior, deci, preluării pachetului în cauză, acelaşi lucrător de poliţie, inspector S.T. a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice asupra unui praf alb, ambalat într-un plic şi sigilat cu sigiliu vamal nr. 320152, dispoziţie pusă în aplicare prin întocmirea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 916992 din 19 februarie 2010, asupra probei sigilate cu sigiliu vamal nr. 320152, pulbere cristalină de culoare crem, care s-a constatat a fi 4 - Metilmetcatinonă (mefedronă), iar cantitatea rămasă după efectuarea probelor fiind sigilată cu sigiliu tip M.I. nr. 50090 şi predată organului de cercetare penală.

Ulterior, la data de 22 februarie 2010, organul de urmărire penală dispune prin rezoluţia nr. 915712/SA/CG efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice fizico-chimice asupra unei substanţe pulverulente de culoare albă aflată în 5 pungi de plastic de culoare argintie, probă ridicată în Vama Otopeni Călători, sector marfă, punct de lucru U.P.S., în baza rezoluţiei de autorizare nr. 25/A/2010 din 22 februarie 20101 a reţinerii corespondenţei şi coletului poştal ce o îl ca destinatar pe numitul N.V.B., introdusă într-un sac de plastic de culoare neagră, sigilat cu sigiliul MI nr. 50163, dispoziţie adusă la executare prin întocmirea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 917067 şi 25 februarie 2010, asupra probei sigilate cu sigiliu MI nr. 50163, substanţă cristalină de culoare crem, care s-a constatat a fi 4-Metilmetcatinonă (mefedronă), iar cantitatea rămasă după efectuarea probelor fiind sigilată cu sigiliu tip M.I. nr. 50155 şi predată organului de cercetare penală.

Cu privire la pachetul expediat pe numele SC O.E. SRL, în data de 22 februarie 2013, s-a procedat la desigilarea acestuia în baza rezoluţiei de autorizare a reţinerii corespondenţei şi coletului poştal nr. 27/A/2010 din 22 ianuarie 2010, pachetul având aplicat sigiliu MI 4177 (preluat anterior de la U.P.S. în baza procesului-verbal), transferându-se cele 10 pungi de plastic de culoare argintie în doi saci de plastic de culoare neagră, sigilaţi cu sigiliul MI 50163.

Anterior acestui moment, în data de 18 februarie 2010, înainte, deci, de preluarea pachetului în cauză, acelaşi lucrător de poliţie, inspector S.T. a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice asupra unui praf alb, ambalat într-un plic şi sigilat cu sigiliu vamal nr. 320151, dispoziţie pusă în aplicare prin întocmirea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 916993 din 19 februarie 2010, asupra probei sigilate cu sigiliu vamal nr. 320151, pulbere cristalină de culoare crem, care s-a constatat a fi 4-Metilmetcatinonă (mefedronă), iar cantitatea rămasă după efectuarea probelor fiind sigilată cu sigiliu tip M.I. nr. 50090 şi predată organului de cercetare penală.

Ulterior, la data de 22 februarie 2010, organul de urmărire penală a dispus prin rezoluţia nr. 915709/SA/CG efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice fizico-chimice asupra unei substanţe pulverulente de culoare albă aflată în 10 pungi de plastic de culoare argintie, probă ridicată în Vama Otopeni Călători, sector marfă, punct de lucru UPS, în baza rezoluţiei de autorizare nr. 27/A/2010 din 22 februarie 2010 a reţinerii corespondenţei şi coletului poştal ce are ca destinatar SC O.E. SRL, introduse în 2 saci de plastic de culoare neagră, sigilaţi cu sigiliul MI nr. 50163, dispoziţie adusă la executare prin întocmirea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 917064 din 24 februarie 2010, asupra probei sigilate cu sigiliu MI nr. 50163, substanţă cristalină de culoare crem, care s-a constatat a fi 4-Metilmetcatinonă (mefedronă), iar cantitatea rămasă după efectuarea probelor fiind sigilată cu sigiliu tip M.I. nr. 50155 şi predată organului de cercetare penală.

În urma livrării supravegheate de droguri cu substituirea totală a acesteia, autorizată prin ordonanţa din 22 februarie 2010 a D.I.I.C.O.T. nr. 55/D/P/2010, drogurile au fost substituite cu sare, iar pachetele au fost ridicate de inculpatul N.V.B. de la Vama Otopeni Călători - Punct de lucru U.P.S. (proces-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire H.M.).

În raport de aceste înscrisuri existente la dosarul de urmărire penală, instanța de apel a constatat că pachetele cu droguri au fost preluate de organele judiciare, cel puțin din data de 18 februarie 2010, fără a exista o autorizație de reținere a corespondenței și a obiectelor emisă de procuror în baza art. 98 alin. (1²) C. proc. pen. (fiind emisă abia la 22 februarie 2010) și că s-au întocmit succesiv câte 2 rapoarte de constatare tehnico – științifică, unul înainte și unul după emiterea acestei autorizații. S-a constatat că există neconcordanțe cu privire la trăsăturile substanței preluate și cele analizate de către experți, cât și cu privire la identitatea dintre cele două substanțe, astfel încât instanța a constatat că obiectul material al presupusei infracțiuni a fost ridicat de organele judiciare cu încălcarea dispozițiilor legale, probele referitoare la aceasta fiind excluse în temeiul art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

Mai mult, instanța de apel a apreciat că poliția nu s-a limitat la a investiga într-o manieră pur pasivă faptele săvârșite de către inculpat, l-au determinat în mod esențial, instigându-l la săvârșirea faptei.

Cu privire la infracțiunea de deținere de droguri în vederea consumului, instanța de apel a apreciat fapta pe deplin dovedită, explicațiile date de inculpat, în opinia instanței, nefiind credibile.

În ceea ce privește infracțiunea de folosire de documente false aceasta a rezultat din înscrisurile ridicate de organele judiciare de la Punctul vamal Otopeni și prezentate de inculpat în vederea ridicării pachetelor expediate pe numele său și pe cel al SC O.E. SRL, din care a rezultat că acestea conțineau polimer super – absorbant, care se coroborează cu declarația inculpatului.

Întrucât s-a reținut faptul că inculpatul N.V.B. nu a săvârșit în calitate de autor nici una din infracțiunile la care l-ar fi ajutat inculpatul B.O.A., s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile participaţiei penale, dispunând achitarea şi acestui inculpat.

Cu privire la celelalte critici formulate de către apelanţi, în sensul contradicţiei dintre considerente şi dispozitiv, soluţionarea cererii de recuzare de completul din care face parte judecătorul recuzat, omisiunea stabilirii duratei pedepsei complementare, neregularitatea actului de sesizare instanţa le-a considerat nefondate.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală şi inculpatul N.V.B.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală a considerat că hotărârea instanţei de apel este contrară legii şi prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii (art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.).

O primă critică a deciziei penale recurate priveşte modul în care instanţa de apel a înţeles să procedeze la soluţionarea cererilor formulate de inculpat şi la judecarea apelului, în sensul că a acordat cuvântul pe apelurile formulate, a pronunţat soluţia în apel şi doar apoi s-a pronunţat cu privire la cererile formulate în şedinţa de judecată din 26 februarie 2013.

O altă critică adusă deciziei instanţei de apel o reprezintă greşita aplicare a dispoziţiilor art. 64 alin. (2) şi art. 68 alin. (2) C. proc. pen., în ceea ce-l priveşte pe inculpatul N.V.B. cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Parchetul arată că motivarea instanţei de apel este fundamental greşită şi subiectivă, aceasta făcând o greşită aplicare a legii atunci când a statuat că inculpatul N.V.B. a comis infracţiunea de droguri de mare risc ca urmare a provocării organelor de urmărire penală.

Se mai arată că instanţa de apel a făcut o confuzie gravă cu privire la desfăşurarea activităţilor de către organele judiciare la 18 februarie 2010 şi apoi la 22 februarie 2010. Astfel, la 18 februarie 2010, organele de poliţie nu au preluat pachetele de droguri, ci au preluat de la autorităţile vamale o probă cu masa netă de 3,21 gr., probă sigilată. Această activitate a fost desfăşurată ca act premergător, iar prin rezoluţia motivată din 18 februarie 2010 s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico – ştiinţifice. După întocmirea raportului de constatare tehnico – ştiinţifică nr. 916992 din 19 februarie 2010, prin referatul din 22 februarie 2010 a fost declinată competenţa către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T., iar prin ordonanţa din 22 februarie 2010, procurorul a dispus la 22 februarie 2010 delegarea organului de poliţie judiciară, introducerea în cauză a investigatorilor sub acoperire şi livrarea supravegheată de droguri cu substituirea totală a acestora, iar prin rezoluţia nr. 25/ A din 22 februarie 2010, ora 14.30 reţinerea corespondenţei şi a coletului poştal. Astfel exista autorizaţia emisă de procuror.

A.N.V. a respectat dispoziţiile legale, respectiv prevederile Legii nr. 86/2006, H.G. nr. 707/06, iar sesizarea organelor de poliţie a fost făcută în baza acestei obligaţii legale, preluarea cantităţii de 3,21 gr. substanţă s-a făcut de organele de poliţie în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 364/2004.

Astfel, pachetele de droguri au fost preluate de organele de urmărire penală la 22 februarie 2010 după emiterea rezoluţiei nr. 25/ A din 22 februarie 2010, ora 14.30.

Parchetul arată că din probele dosarului nu rezultă că a existat o provocare din partea organelor de poliţie, dovadă fiind convorbirile purtate de inculpatul B.O.A.

Se mai învederează că soluţia este nemotivată în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.O.A., atât sub aspectul schimbării încadrării juridice, cât şi sub aspectul soluţiei adoptate.

Se apreciază că schimbarea de încadrare juridică dispusă de către instanţă este nelegală, întrucât activitatea inculpatului se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, atâta timp cât textul de lege prin sintagma „alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor”, include şi activitatea desfăşurată de inculpat.

Mai mult, se arată că încadrarea juridică corectă ar fi putut fi cea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Inculpatul N.V.B. a solicitat, prin recursul declarat, achitarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 272 din Legea nr. 86/2006. S-a arătat că nu există probe directe care să demonstreze că inculpatul era consumator de droguri. Astfel, nu s-a determinat ştiinţific (analize sânge şi urină) că inculpatul era consumator de droguri, nu există urme papilare pe pachet ca aparţinând inculpatului, neexistând deţinerea cu ştiinţă din partea inculpatului a acestei substanţe în vederea consumului propriu.

Inculpatul a arătat că, întrucât a fost provocat şi indus în eroare de către lucrătorii vamali, acest fapt are înrâuriri şi asupra întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 272 din Legea nr. 86/2006, motiv pentru care solicită achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Înalta Curte, examinând recursurile declarate în cauză, prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., le consideră nefondate pentru următoarele motive:

Înainte de a proceda la analiza criticilor formulate de către inculpat şi de către Parchet, în condiţiile în care s-a invocat ca şi caz de casare dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., trebuie făcută precizarea că greşita aplicare a legii nu vizează exercitarea controlului judiciar cu privire la situaţia de fapt şi stabilirea unei alte situaţii, ci priveşte doar chestiuni de drept, fără influenţă asupra situaţiei de fapt.

1. Cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, Înalta Curte îl consideră nefondat.

Examinând cauza prin prisma materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte apreciază soluţia instanţei de prim control judiciar legală şi temeinică, criticile Parchetului cu privire la existenţa infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 fiind nefondate.

În cauză se constată încălcarea drepturilor prevăzute de C.E.D.O. în ceea ce priveşte obţinerea probelor, fapt ce duce automat la încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţie.

Principiul loialităţii în administrarea probelor interzice utilizarea oricărei strategii sau manopere ce are ca scop administrarea cu rea-credinţă a unui mijloc de probă sau care are ca efect provocarea comiterii unei infracţiuni în vederea obţinerii unui mijloc de probă, dacă prin aceste mijloace se aduce atingere demnităţii persoanei, dreptul acesteia la un proces echitabil sau la viaţa privată.

Deşi pachetul a învederat faptul că în prezenta cauză probele au fost corect obţinute, fără încălcarea prevederilor art. 64 alin. (2) şi art. 68 C. proc. pen., inculpaţii fiind bănuiţi de săvârşirea operaţiunilor, infracţiunea nefiind comisă ca urmare a intervenţiei şi acţiunii investigatorilor, Înalta Curte apreciază că susținerea Parchetului este infirmată de probele dosarului, respectiv conținutul convorbirilor telefonice și înregistrările ambientale din care rezultă că inculpatul N.V.B. a fost determinat și indus în eroare să semneze de primirea acelui colet, deși acesta a insistat să primească asigurări cu privire la legalitatea operațiunii, acesta primind sugestii cu privire la lipsa vreunei implicații cu consecințe juridice.

Astfel, inculpatul, din inițiativa lucrătorilor de la U.P.S., a fost contactat de două ori pentru a-i comunica faptul că poate ridica coletul, respectiv la 23 februarie 2010, ora 10.22 este contactat de E.A. care-i spune că are liber la vamă și îi solicită să indice adresa de livrare, cât și la ora 10.29, învederându-i-se din nou că are liber la vamă și este întrebat, în mod repetat, cum dorește să se procedeze, insistându-se pentru stabilirea modalității de preluare a pachetului fapt ce reiese din procesul verbal întocmit de investigatorul sub acoperire H.M. ca şi din înregistrările convorbirilor. Inculpatul N.V.B. a încercat să obţină asigurări de la operatorul U.P.S. de la punctul vamal Otopeni că nu va avea probleme cu pachetele ridicate, iar când i s-a comunicat faptul că nu va primi de la Biroul Vamal un înscris care să confirme acest lucru, a încercat să facă posibilă expedierea acestora pe teritoriul Bulgariei.

La insistenţele inculpatului N.V.B. cu privire la certificarea coletului de Autoritatea Vamală, lucrătorul vamal evită să dea un răspuns clar pentru a-l determina pe inculpat să ridice coletele chiar în acel moment.

N: Deci coletele acestea au fost verificate de vamă, da? Ce anume îmi certificaţi şi mie, din punct de vedere oficial, că au fost verificate? (…)

O. Din punct de vedere vamal, cine vă certifică lucrul acesta?

N: Da…

O: Păi, v-am explicat…

N: Nu am nimic la mână…Poate că eu acolo nu mai am ce…

O: Vama este o autoritate…din punct de vedere al legislaţiei vamale în vigoare, are dreptul să deschidă orice colet, fără ca dumneavoastră să fiţi prezent…(…)

O: Ei îmi eliberează ceva?

O. Ce să vă elibereze? Există un scotch care certifică…

N: Ei îmi eliberează ceva, şi anume un răspuns cum că au făcut operaţiunea de verificare?

O: Această operaţiune se face în mod curent la majoritatea coletelor care vin din ţări care nu fac parte din Comunitatea Europeană…

N: Am ceva oficial cum că ei au făcut chestia asta sau nu?

O: Există o bază legală, nimic nu se face în afara legii…

N: Ei îmi dau mie ceva pentru chestia asta?

O:Pentru chestia asta, nu se dă la nimeni nimic.

Ulterior acestei conversaţii, constatând că nu poate obţine un înscris de la vamă, inculpatul N.V.B. discută în legătură cu posibilitatea expedierii în Bulgaria.

N: Să presupunem că vreau să le pun pe amândouă într-o cutie mai mare pe care s-o sigilez şi s-o trimit mai departe, se poate?

O: Deci, amândouă? Si acesta şi acela vreţi să le trimiteţi în Bulgaria?

O: Deci să punem astea două într-un singur colet…înseamnă că trebuie o cutie în care să le putem ambala…

În acest moment intervine investigatorul sub acoperire H.M. care îi spune că nu au în ce să ambaleze coletele.

I: Doriţi să fie amândouă în acelaşi colet? În aceeaşi cutie?

N: Staţi puţin! Ce vă trebuie?

O: Cutie…

I: Nu avem în ce să le ambalăm…

Prin urmare, motivul pentru care inculpatul a renunţat la această variantă a fost acela că nu a putut să facă rost de o cutie pentru a le expedia chiar atunci şi după ce lucrătorul vamal îi comunică faptul că durează mai mult să trimită coletul în altă ţară. De altfel, varianta expedierii în Bulgaria este confirmată de prima discuţie cu inculpatul B.O.A., avută de inculpatul N.V.B. după ce fusese contactat de operatorul U.P.S. (23 februarie 2010, ora 10.24) care i-a spus să ia pachetele şi să le transmită că nu le mai bagă în ţară şi le trimite în Bulgaria.

Potrivit art. 68 alin. (2) C. proc. pen., este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unor probe. Ca urmare a faptului că a fost determinat de organele judiciare, prin intermediul lucrătorilor U.P.S., aflaţi sub coordonarea acestora, să săvârşească fapta în condiţiile în care intenţia sa a fost fie de a le prelua numai dacă are o dovadă că pachetele au fost verificate, fie să le expedieze în Bulgaria, instanţa apreciază că inculpatul nu a săvârşit fapta cu vinovăţie.

Maniera în care au procedat organele de urmărire penală prin acțiunea organelor de poliție, prin intermediar a fost de natură a încălca principiile ce guvernează materia obținerii probelor, devenind evident că în cauză, agentul U.P.S., sub directa coordonare a investigatorului sub acoperire, a fost un veritabil agent provocator care manifestându-se evident, l-a determinat pe inculpat să se prezinte pentru returnarea coletului.

Susținerea parchetului, potrivit căreia împrejurarea că angajatul U.P.S. ar fi adus la cunoștința inculpatului procedura de urmat pentru efectuarea formalităților de retur, nu ar echivala cu determinarea acestuia la comiterea faptei, rezoluția infracțională conturându-se deja în reprezentarea inculpatului nu poate fi primită, atâta vreme cât probele cauzei relevă cu evidență faptul că inculpatul nu avea intenția de a se prezenta la cererea reprezentantului U.P.S., acesta încercând să-l convingă să se prezinte, inițiativa demersului aparținând intermediarului, care l-a determinat pe inculpat să semneze primirea coletului.

Pentru a stabili diferența dintre infiltrarea legitimă a unui agent sub acoperire și instigarea la săvârșirea unei infracțiuni, trebuie examinat dacă inculpatul a fost supus unei presiuni care l-a determinat la săvârșirea faptei.

Inițiativa contactării inculpatului, cât și operațiunea de ridicare a coletului s-a făcut la cererea investigatorului sub acoperire, aceasta reieşind dintr-o convorbire telefonică: „M-au sunat și m-au întrebat dacă le mai vreau”.

Or, în cauză este de reținut faptul că la data la care drogurile au fost comandate și au intrat pe teritoriul țării, operațiunile cu această substanță erau legale. Pachetul a rămas o perioadă lungă de timp în vamă, iar înștiințarea SC O.E. SRL s-a făcut cu depășirea termenului de 14 zile, astfel încât, conform uzanțelor, pachetul trebuia restituit către expeditor ca urmare a neîndeplinirii formalităților vamale, însă inculpatul a fost contactat repetat și insistent de reprezentantul U.P.S. pentru a se prezenta în vederea ridicării pachetului, iar la momentul ridicării acestuia nu expirase termenul legal de 10 zile în care deținătorii sau posesorii aveau obligația de a distruge substanța prin O.U.G. nr. 6/2010. De asemenea, nu existau date de natură a trage concluzia că inculpatul se ocupa de activitatea cu droguri ilegale, neavând cazier judiciar; atitudinea inculpatului N.V.B. care a insistat să obțină asigurări că preluarea pachetului este legală, încercând reexpedierea acestuia în Bulgaria, alternativă la care a renunțat datorită faptului că lucrătorul U.P.S., aflat sub controlul și supravegherea poliției, i-a comunicat că nu are autorizație pentru a fi folosită în acest scop, toate aceste aspecte demonstrează faptul că poliția nu s-a limitat la a investiga într-o manieră pur pasivă faptele săvârșite de inculpat, ci l-au determinat în mod esențial, instigându-l la săvârșirea faptei.

În acest sens este și jurisprudența C.E.D.O. care în numeroase cauze, T.C. vs Portugalia, M. vs. Lituania, R. vs. Lituania, C.S. vs. România a subliniat că investigatorul sub acoperire, prin modalitatea sa de investigare, trebuie să evite atitudinea provocatoare, incitatoare în legătură cu fapta ce constituie obiectul investigației.

Convorbirile purtate ulterior de inculpatul N.V.B. cu inculpatul B.O.A., după ce preluase coletul nu prezintă relevanță în dovedirea faptului că nu au fost provocați, așa cum susține parchetul, intenția acestora fiind de a recupera mefedrona, întrucât anterior acestor convorbiri, rezultă în mod clar, că inculpatul N.V.B. a insistat să primească din partea reprezentantului U.P.S. asigurări că din punct de vedere legal nu existau probleme cu marfa din colet, ulterior acesta fiind determinat să primească coletul.

De asemenea, faptul că ulterior datei de 22 februarie 2010 B.O.A., prin intermediul inculpatului N.V.B., ar fi continuat să desfășoare activitatea de trafic de droguri nu prezintă relevanță, atâta timp cât anterior acestei date nu există probe din care să rezulte o predispoziție a acestora către săvârșirea faptelor de același gen, iar nimic din trecutul inculpaților nu contura existența unei activități infracționale în acest domeniu.

Față de cele reținute, în mod corect s-a dispus achitarea inculpatului N.V.B. pentru săvârșirea infracțiunii privind traficul de droguri.

De asemenea, în ceea ce-l privește pe inculpatul B.O.A., în sarcina căruia se reține faptul că inculpatul i-a dat inculpatului N.V.B. indicații și i-a oferit sume de bani în vederea introducerii la data de 23 februarie 2010 pe teritoriul României a 2 colete poștale, conținând mefedronă și a transportului pe raza municipiului București a drogului cu intenția traficării ulterioare, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a dispus schimbarea de încadrare juridică în complicitate la infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, întrucât acesta nu a săvârșit acte materiale în calitate de autor, specifice infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, ci doar acte de ajutorare materială și morală a inculpatului N.V.B.

Complicitatea reprezintă o formă a participației penale ce constă în fapta unei persoane care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală, inclusiv promisiunea de a tăinui bunurile provenite din săvârșirea faptei sau de a favoriza pe infractor, chiar dacă, după comiterea faptei, promisiunea nu este îndeplinită.

Complicitatea materială constă în sprijinul material acordat la săvârșirea infracțiunii, prin procurarea mijloacelor necesare comiterii faptei, acordarea de sume de bani, înlăturarea unor obstacole materiale etc. Complicitatea morală constă în acte de sprijinire pe linia laturii psihice, prin întărirea hotărârii făptuitorului de a săvârși infracțiunea, darea de sfaturi cu privire la aceasta, promisiunea de tăinuire a bunurilor provenite din săvârșirea faptei sau de a favoriza pe infractor. Complicitatea anterioară constă în acte de sprijin acordate autorului înainte de săvârșirea faptei, care înlesnesc executarea ei. În cazul complicității concomitente, actele de contribuție sunt concomitente cu săvârșirea infracțiunii. Se mai face distincție între complicitate nemijlocită, complicitate mijlocită (sprijin acordat prin intermediul altui participant și poate fi complicitate la instigare, complicitate la complicitate etc.), complicitate prin acțiune, complicitate prin inacțiune s.a.

Astfel, critica parchetului privind greșita încadrare juridică dată faptelor inculpatului B.O.A. este nefondată, în mod corect, raportat la materialul probator reținut în cauză, s-a impus schimbarea de încadrare juridică, acesta având o contribuție indirectă, de ajutorare a inculpatului N.V.B., din punct de vedere material și moral.

Întrucât s-a reținut că inculpatul N.V.B. nu a săvârșit în calitate de autor niciuna din infracțiunile la care la care ar fi ajutat pe inculpatul B.O.A., în mod corect s-a stabilit și că nu este îndeplinită niciuna dintre condiţiile participației penale, aceea a săvârșirii unei fapte prevăzută de legea penală de către autor, motiv pentru care s-a dispus achitarea inculpatului B.O.A.

Nu se poate ca activitatea desfășurată de către inculpatul B.O.A. să fie încadrată în sintagma ”alte operațiuni privind circulația drogurilor”, aşa cum susţine parchetul, atâta timp cât este evident ajutorul moral și material acordat inculpatului N.V.B.

În ceea ce privește critica parchetului privind motivarea realizată de către instanța de apel, ca urmare a modificărilor aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 2/2013, cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen., care se referea la nemotivarea hotărârii instanței a fost abrogat, astfel încât această critică nu mai poate fi analizată și nici apreciată că s-ar încadra în cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

De asemenea, critica parchetului privind modalitatea de pronunțare a instanței de apel pe unele cereri ale inculpatului, după pronunțarea soluției în apel, este nefondată și nu poate avea ca finalitate trimiterea cauzei spre rejudecare, atâta timp cât inculpații nu au considerat că li s-a cauzat o vătămare a drepturilor lor procesuale.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată nefondat recursul Parchetului, motiv pentru care, conform art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge.

Cu privire la recursul declarat de inculpatul N.V.B., care a solicitat achitarea sa pentru infracțiunile prevăzute de art. 272 din Legea nr. 86/2006 și de art. 4 din Legea nr. 143/2000, critică întemeiată pe cazul de casare prevăzut de 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., Înalta Curte îl consideră nefondat.

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., nu permite exercitarea controlului judiciar cu privire la situația de fapt și stabilirea unei alte situații de fapt, ci numai cu privire la ”chestiunile de drept”.

Or, solicitarea inculpatului de achitare vizează practic eroarea gravă de fapt ce a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare (caz de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.), care a fost exclusă prin abrogarea art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului prin Legea nr. 2/2013. Abrogarea acestui caz de casare are ca efect eliminarea controlului judiciar realizat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe calea recursului cu privire la situația de fapt (verificarea concordanţei dintre cele reținute în hotărârea de condamnare și probele administrate), motiv pentru care, instanța va respinge recursul declarat de inculpatul N.V.B., pe aceste considerente.

Mai mult, inculpatul N.V.B. a depus motivele de recurs la data de 6 noiembrie2013, după primul termen de judecată care a fost la 26 septembrie 2013 stabilit, nerespectând astfel dispozițiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., (motivele de recurs se formulează în scris, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat care trebuie depuse la instanţă cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, sub sancţiunea neluării în considerare a cazurilor de casare care nu se iau în discuţie din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., respectiv cazurile prevăzute în art. 385⁹ pct. 1, 3 - 6, 13 şi 14 C. proc. pen.).

Astfel, se poate observa că nu este incident niciunul din aceste cazuri de casare, instanţa a fost compusă potrivit legii, nu a existat nici un caz de incompatibilitate, şedinţa a fost publică, judecata a avut loc cu participarea procurorului şi a inculpatului, apărătorul inculpatului a fost prezent, iar inculpatul a fost condamnat pentru o faptă prevăzută de legea penală la o pedeapsă legală.

Față de cele reținute, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală şi inculpatul N.V.B. împotriva deciziei penale nr. 81/ A din 13 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală şi inculpatul N.V.B. împotriva deciziei penale nr. 81/ A din 13 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurentul intimat inculpat N.V.B. la plata sumei de 275 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B.O.A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 75 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 noiembrie 2013 .

← ICCJ. Decizia nr. 3445/2013. Penal. Ucidere din culpă (art.178...		ICCJ. Decizia nr. 3719/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3308/2013. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3445/2013. Penal. Ucidere din culpă (art.178 C.p.). Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3719/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs