ICCJ. Decizia nr. 3308/2013. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3308/2013
Dosar nr. 294/32/2012*
Şedinţa publică din 29 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 32 din data de 14 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Neamţ, a fost respinsă ca nefondată cererea de rejudecare după extrădare, formulată, în condiţiile art. 5221 C. proc. pen., de . condamnatul K.M., deţinut în Penitenciarul Iaşi.
În temeiul art. 189 C. proc. pen., s-a dispus ca onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 100 lei, să fie avansat către B.A Neamţ din fondul Ministerului Justiţiei.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul să plătească statului suma de 1.600 lei, cheltuieli judiciare comune.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Pe rolul Tribunalului Neamţ a fost înregistrată sub nr. 3052/103/2010, cererea formulată de condamnatul K.M. prin care a solicitat rejudecarea după extrădare, în condiţiile art. 522 C. proc. pen.
În motivarea cererii acesta a susţinut că în cauza în care s-a dispus condamnarea sa, nu au fost respectate dispoziţiile procedurale privind citarea persoanelor cu domiciliul în străinătate şi nici cele privind asigurarea prezenţei inculpatului la judecată pentru audiere, inclusiv prin mandat de aducere, aspecte absolut necesare pentru stabilirea adevărului şi a existenţei faptei.
Condamnatul a mai invocat faptul că procurorul de caz, i-a încălcat drepturile procedurale şi drepturile constituţionale, prin manipularea declaraţiilor părţilor vătămate, cu scopul de a obţine condamnarea sa, transformând o acţiune personală într-un caz penal, manifestând dispreţ faţă de adevăr, situaţie în care nu a mar funcţionat prezumţia de nevinovăţie.
Condamnatul K.M. a arătat că Tribunalul Neamţ a respins propunerea privind arestarea sa preventivă, iar Curtea de Apel Bacău a înlăturat măsura interdicţiei de a nu părăsi ţara, întrucât nu existau dovezi că a săvârşit vreo infracţiune.
De asemenea, în momentul în care a fost trimis în judecată, nu i-a fost pus la dispoziţie rechizitoriul întocmit de procuror.
Condamnatul a precizat că, atunci când a restituit paşaportul, autorităţile judiciare i-au permis să plece din ţară, existând şi un proces - verbal din care rezultă că nu s-a sustras de la judecată, iar Curtea de Apel Bacău a apreciat ca nefiind necesară menţinerea măsurii arestării preventive luată împotriva sa.
În consecinţă, a fost judecat şi condamnat, deşi la dosar nu au fost administrate alte probe, iar audierea sa era necesară, fiind vorba de o pedeapsă cu închisoarea mai mare de patru ani.
Pentru motivele expuse, condamnatul a solicitat rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei soluţii de achitare, întrucât este nevinovat.
Prin sentinţa penală nr. 183/P din 24 noiembrie 2010 a Tribunalului Neamţ, pronunţată în Dosarul nr. 1595/103/2009, s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de rejudecare după extrădare formulată în condiţiile art. 5221 C. proc. pen., de către condamnatul K.M.
În temeiul art. 189 C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 lei, s-a avansat către Baroul de Avocaţi Neamţ, din fondul Ministerului Justiţiei.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul să plătească statului, suma de 300 lei, cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele considerente:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ nr. 512/P/2007 din 17 martie 2008, înregistrat pe rolul Tribunalului Neamţ, sub nr. 629/103 din 02 aprilie 2008, a fost trimis în judecată inculpatul K.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 197 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 201 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 189 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 20 C. pen., raportat la art. 197 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarea situaţie de fapt:
Prin rechizitoriul nr. 512/P/2007 din 17 martie 2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului K.M., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 197 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 201 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 201 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 189 alin. (1), (2) C. pen., art. 20 C. pen., raportat la art. 197 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 31 din 19 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Neamţ, definitivă, a fost condamnat inculpatul K.M., prin schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu, la următoarele pedepse:
- 3 ani, închisoare şi 1 (un) an pedeapsă complementară pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 197 alin. (1) C. pen., şi 7 ani, închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) C. pen., parte vătămată H.O.E.;
- 5 ani, închisoare şi 2 ani, pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., şi 7 ani, închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) C. pen., tarte vătămată M.A.A.;
- 5 ani închisoare şi 2 ani, pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. şi 7 ani, închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) C. pen., parte vătămată D.D.;
- 10 ani închisoare, şi 5 ani, pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) teza I C. pen. şi 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) C. pen., parte vătămată N.L.G. şi;
- 10 ani, închisoare şi 5 ani, pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) teza I C. pen. şi 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) C. pen., parte vătămată M.A.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa principală mai grea, cea de 10 ani, închisoare, şi pedeapsa complementară cea mai grea, de 5 ani închisoare.
Împotriva acestei hotărâri, inculpatul K.M. a declarat, prin apărător, apel, dar prin Decizia penală nr. 77 din 10 iunie 2009, Curtea de Apel Bacău a respins apelul ca nefondat.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, inculpatul K.M., prin apărător, a declarat recurs, iar prin Decizia nr. 4153 din 11 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins ca nefondat, recursul declarat, hotărârea de condamnare rămânând, astfel, definitivă.
După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, Tribunalul Neamţ a emis la data de 14 decembrie 2009, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 42/P/2009.
La data de 12 ianuarie 2010 a fost emis mandatul nr. 1 de urmărire internaţională în vederea extrădării, iar la data de 29 ianuarie 2010 a fost emis mandatul european de arestare nr. 1.
În baza acestor mandate, condamnatul K.M. a fost arestat provizoriu, la data de 17 martie 3010, de către autorităţile judiciare italiene, în vederea predării către România, predarea inculpatului realizându-se la data de 05 iulie 2010.
Instanţa a considerat că potrivit art. 5221 C. proc. pen., în cazul extrădării active a persoanei judecate şi condamnate în lipsă, cauza poate fi rejudecată de către instanţa română care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului. Rejudecarea cauzei de către instanţa română nu este obligatorie, cererea de rejudecare formulată de condamnat putând fi respinsă, dacă instanţa constată că cel condamnat a avut cunoştinţă de procesul penal, întrucât a dat declaraţii în cursul urmăririi penale, însă s-a sustras de la judecată, părăsind ţara, iar pe tot parcursul procesului penal a fost reprezentat de un apărător din oficiu.
În speţă, inculpatul a dat mai multe declaraţii în cursul urmăririi penale (filele 172-175 ; 178-180; 183-187 d.u.p. - vol. II), precum şi în instanţă, cu ocazia audierii, atunci când a fost prezentat pentru soluţionarea propunerii formulată de procuror, privind arestarea sa preventivă.
Tribunalul Neamţ nu a dispus arestarea preventivă a condamnatului, ci a luat faţă de acesta, măsura obligării de a nu părăsi ţara, măsură înlăturată în recursul inculpatului, de Curtea de Apel Bacău.
Acesta, neavând nicio restricţie privind libera sa mişcare în spaţiul european, a părăsit ţara, sustrăgându-se finalizării urmăririi penale şi judecăţii, necomunicând organelor judiciare române, ţara şi locul în care s-a aflat.
Judecarea condamnatului în primă instanţă, s-a efectuat în lipsa acestuia, care a fost reprezentat de apărător desemnat din oficiu, iar la instanţele de apel şi recurs, a fost reprezentat de apărător ales.
În aceste condiţii, instanţa a reţinut că susţinerea condamnatului că i-a fost încălcat dreptul la apărare, nu a putut fi primită, acesta cunoscând foarte bine despre desfăşurarea procesului penal desfăşurat în România, în toate fazele procesuale.
Referitor la procedura de citare, s-a reţinut că inculpatul nu putea fi citat în străinătate, atâta timp cât nu a comunicat adresa unde locuia şi s-a sustras de la judecată, iar prezenţa acestuia în instanţă nu trebuia asigurată, întrucât nu figura arestat.
În consecinţă, instanţa a reţinut că inculpatului nu i-au fost încălcate în cursul procesului penal de faţă, nici drepturile procedurale şi nici cele constituţionale.
Instanţa de fond a apreciat că, cererea de rejudecare formulată în condiţiile art. 5221 C. proc. pen., ar fi fost admisibilă în principiu, doar în situaţia în care condamnatul nu a avut cunoştinţă că a fost începută urmărirea penală împotriva sa.
Faţă de aspectele reţinute, cererea de rejudecare după extrădare, formulată de condamnat, a fost respinsă, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul K.M. arătând că în mod greşit prima instanţă a respins cererea de rejudecare întemeiată pe dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen., având în vedere că pe tot parcursul procedurii a lipsit, fiind judecat în lipsă.
În consecinţă, acesta a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei la Tribunalul Neamţ pentru admiterea în principiu şi judecarea în fond a cererii de rejudecare după extrădare formulată de către acesta.
Prin Decizia penală nr. 8 din 18 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bacău, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de persoana condamnată K.M. împotriva sentinţei penale nr. 1283/P din 24 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Neamţ, în Dosarul nr. 3052/103/2010, a fost desfiinţată în totalitate sentinţa apelată şi s-a dispus trimiterea cauzei Tribunalului Neamţ, în vederea admiterii în principiu şi a judecării în fond a cererii de rejudecare după extrădare întemeiată pe dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen.
Examinând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, la pronunţarea acestei hotărâri, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Astfel, s-a avut în vedere că, potrivit art. 5221 C. proc. pen., în cazul în care faţă de o persoană judecată şi condamnată în lipsă s-a derulat procedura de extrădare în România, sau aceasta a fost predată în baza unui mandat european de arestare această persoană va putea fi rejudecată, la cererea sa, de către instanţa care a judecat cauza în primul grad de jurisdicţie.
De asemenea dispoziţiile art. 5221 alin. (2) C. proc. pen., fac trimitere la procedura de rejudecare înscrisă în art. 405 - 408 C. proc. pen., procedură care este valabilă pentru rejudecarea cauzelor după admiterea în principiu a cererilor de revizuire.
La rândul lor, aceste norme procedurale trimit la regulile de procedură privind judecata în primă instanţă, înscrise în art. 345 - 353 şi art. 373 C. proc. pen.
Reţinând aceste cadru legal al soluţionării cererii de rejudecare după extrădare, instanţa de prim control judiciar a considerat că atunci când o persoană a fost extrădată sau a fost predată în baza unui mandat european de arestare, după ce a fost judecată şi condamnată în lipsă, se va trece la rejudecarea cauzei de către prima instanţă, la cererea condamnatului.
De asemenea, s-a reţinut că rejudecarea nu este o facultate a instanţei, ci este un drept al persoanei judecate şi condamnate în lipsă, care este exercitabil după derularea procedurii de extrădare. Dreptul persoanei extrădate de a beneficia de rejudecarea unei cauze poate fi restricţionat numai în situaţia în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunţarea hotărârilor, ori a avut cunoştinţă despre desfăşurarea judecăţii. Numai în aceste cazuri se poate vorbi de o conduită procesuală culpabilă a persoanei extrădate, care nu poate fi invocată în susţinerea cererii de rejudecare, conduită neprotejată de prevederile art. 34 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi Convenţia pentru extrădare.
Instanţa de apel a mai avut în vedere că, nu interesează dacă persoana extrădată a cunoscut sau a participat la desfăşurarea urmăririi penale, pentru că aceste împrejurări nu înlătură obligaţia instanţelor de judecată de a cita părţile şi de a se asigura că acestea au cunoştinţă despre judecată.
S-a constatat că în cauză, procedura judiciară corespunzătoare fazei judecăţii s-a desfăşurat în absenţa inculpatului, acesta părăsind ţara anterior începerii cercetării judecătoreşti, fiind apoi extrădat după rămânerea definitivă a condamnării. Citarea condamnatului pe durata judecăţii s-a efectuat la adrese din ţară, precum şi prin afişare la Consiliul Local Neamţ, împrejurări care nu oferă certitudinea că a avut cunoştinţă despre derularea procedurii în faţa instanţelor.
Instanţa de apel a mai avut în vedere că, plecarea din ţară a apelantului în cursul procesului penal nu constituie o dovadă a relei credinţe a acestuia, atâta vreme cât faţă de inculpatul K.M. nu s-a instituit nici o obligaţie procesuală care să-i îngrădească libertatea de mişcare.
În aceste condiţii, instanţa de apel a reţinut că în mod nejustificat instanţa de fond a apreciat că nu se impune rejudecarea cauzei de către prima instanţă şi a procedat la respingerea ca inadmisibilă a cererii de rejudecare formulată de apelantul persoană condamnată.
Cauza a fost înregistrată pentru rejudecare la Tribunalul Neamţ cu nr. 3052/103/2010* din 4 februarie 2011.
Prin încheierea de şedinţă din 01 iunie 2011, având în vedere motivele cererii de rejudecare, cadrul dispoziţiilor art. 5221 C. proc. pen., coroborate cu îndrumările cu caracter obligatoriu ale Deciziei penale nr. 8 din 18 ianuarie 2011a Curţii de Apel Bacău, a fost admisă în principiu cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul K.M.
Considerând cadrul legal al rejudecării în caz de extrădare, care are ca scop garantarea dreptului persoanei extrădate care a fost condamnată în lipsă, la un proces echitabil, inclusiv exercitarea dreptului său la apărare în acest ciclu procesual, instanţa a procedat la admiterea şi administrarea probelor conform dispoziţiilor art. 405 alin. (2) C. proc. pen., raportat la regulile probatorii de drept comun prevăzute de art. 62 - 681 C. proc. pen.
Astfel, în cadrul dispoziţiilor art. 404 - 408 C. proc. pen., la care fac trimitere dispoziţiilor art. 5221 alin. (2) C. proc. pen. şi a considerentelor deciziei de desfiinţare cu trimitere, conform dispoziţiilor art. 385 C. proc. pen., în rejudecare, .s-a procedat la audierea petentului K.M. (fila 84 - 86, dos.) şi s-a admis, la solicitarea petentului, audierea martorilor: C.Ş.A., Ş.A.M., P.S.M., K.A.M., V.E. şi L.C.S.
Prin încheierea de şedinţă din 12 octombrie 2011, s-a constatat imposibilitatea audierii martorei V.E., conform procesului verbal al poliţiei întocmit în îndeplinirea mandatului de aducere şi prin încheierile de şedinţă din 25 ianuarie 2012 şi din 07 martie 2012, s-a constatat imposibilitatea audierii martorilor C.Ş.A. şi P.S.M., nefiind reale sau actuale nici adresele de domiciliu precizate de către condamnat şi nici adresele obţinute prin comunicările de la S.E.I.P. Neamţ şi S.E.I.P. Mureş.
De asemenea, a fost admisă cererea condamnatului pentru a obţine opinia de specialitate a unui expert tehnic auto, asupra împrejurării dacă a fost posibilă lipsirea de libertate a părţilor vătămate prin sistemul de blocare automată a portierelor de la autoturismul petentului, precum şi opinia de specialitate a Comisiei din cadrul S.M.L. Neamţ, cu privire la comportamentul părţilor vătămate: H.O.E., M.A.A., D.D., N.L.G. şi M.A., victime ale faptelor de viol comise în primăvara anului 2007, care, aşa cum susţine condamnatul, au continuat să relaţioneze cu el şi ulterior comiterii faptelor. În cauză, a fost audiat expertul auto A.M. (fila 199, dos. vol. I) audiat potrivit dispoziţiilor privitoare la audierea martorilor, conform art. 124 alin. (2) C. proc. pen., în timp ce S.M.L. Neamţ, prin adresa din 02 decembrie 2011, a comunicat că normele procedurale aplicabile în domeniul expertizelor sau altor lucrări medico-legale nu permit emiterea unor opinii de specialitate asupra comportamentului părţilor vătămate (fila 389, dos. vol. II).
Au fost respinse cererile petentului K.M. pentru reaudierea părţilor vătămate, vând în vedere şi dispoziţiile art. 405 alin. (2) C. proc. pen. conform cărora, instanţa, numai dacă găseşte necesar, administrează din nou probele care au fost efectuate în cursul primei judecăţi. Astfel, neexistând contradicţii între declaraţiile părţilor vătămate luate în urmărirea penală şi cele luate în cercetarea judecătorească a cauzei, precum şi între acestea şi întreg probatoriul care s-a administrat în cursul primei judecăţii, de asemenea, potrivit regimului probatoriu de drept comun, neexistând o ierarhie a probelor, care se coroborează între ele, inclusiv declaraţiile c condamnatului luate în urmărirea penală şi în faza de rejudecare, reaudierea părţilor vătămate nu este nici concludentă şi nici utilă cauzei prezentând şi riscul expunerii acestora în a suporta din nou traumele faptelor de viol, astfel că prin încheierea de şedinţă din 01 iunie 2011 a fost respinsă cererea petentului de reaudiere a părţilor vătămate.
Analizând materialul probator administrat în cauză: plângerile penale şi declaraţiile părţilor vătămate, actele medico - legale prezentate de părţile vătămate, procesele verbale de verificare a veridicităţii declaraţiilor date de părţile vătămate, planşele fotografice, declaraţiile martorilor, procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice ale inculpatului, procesele verbale încheiate cu ocazia percheziţiilor efectuate la domiciliul inculpatului şi asupra autoturismului aparţinând acestuia, declaraţiile date de inculpat în cursul urmăririi penale, coroborate cu declaraţiile inculpatului (fila 84- 86, dos. vol. I), declaraţiile martorilor: S.A.M., K.A.M. şi L.C.S. (filele 137 - 141, dos. vol. I), declaraţia expertului A.M. (fila 199, dos. vol. I ), acestea fiind luate în faza de rejudecare, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
1. În vara anului 2006, inculpatul a cunoscut-o pe partea vătămată H.O.E., prin intermediul unei cunoştinţe comune, numita T.G.
În seara de 31 august 2007, inculpatul, însoţit de martora M.A.E., a mers la Barul „B.G." din municipiul Piatra Neamţ, unde partea vătămată lucra ca ospătar. Din acest loc, inculpatul s-a oferit să le conducă pe amândouă acasă cu maşina şi după ce a lăsat-o pe martoră în cartierul Dărmăneşti, inculpatul s-a deplasat pe strada ce face ieşirea din municipiul Piatra Neamţ spre Târgu Neamţ. Partea vătămată s-a alarmat pentru că şi-a dat seama ca traseul ales de inculpat nu corespunde cu cel care ducea spre domiciliul ei, însă inculpatul a liniştit-o, susţinând că'trebuie să ajungă la un bar aflat în zonă.
La intrarea în com. Dobreni, judeţul Neamţ, inculpatul s-a înscris la stânga spre com. Negreşti, judeţul Neamţ şi a ajuns într-un loc izolat, în câmp, unde a oprit autoturismul, a acţionat sistemul de blocare automată a portierelor autoturismului şi i-a cerut părţii vătămate să se dezbrace. Aceasta a refuzat, spunându-i inculpatului că este virgină, însă inculpatul a început să o dezbrace, fără să ţină seama de faptul că victima îl ruga să nu o violeze.
Deoarece partea vătămată a opus rezistenţă, inculpatul a ameninţat-o că o bate şi i-a cerut să întreţină relaţii sexuale pe cale orală. Partea vătămată H.O. a declarat că a refuzat şi a încercat să folosească împotriva inculpatului un spray care era sub scaunul din dreapta, însă acesta a lovit-o cu palma peste gât şi a tras-o de păr. În aceste momente, părţii vătămate i s-a făcut rău, aceasta suferind de astm bronşic, iar inculpatul a stropit-o pe faţă cu suc. De asemenea, inculpatul a sunat-o pe martora M.G. de pe telefonul său mobil, întrebând-o dacă partea vătămată este virgină, iar martora i-a răspuns cu mesajul „Nu ştiu, încearcă şi tu că viaţa e frumoasă !".
Văzând că partea vătămată nu cedează în faţa încercărilor sale de a avea raport sexual cu aceasta, inculpatul a deschis portierele şi i-a cerut să coboare din maşină. Fiind astfel abandonată într-un loc izolat, partea vătămată a fugit pe câmp timp de 4-5 ore, perioadă de timp cuprinsă între ora 24:00 şi până la ora 04:30, când a reuşit să ajungă la o casă din com. Negreşti. Aceasta a declarat că, la un moment dat l-a auzit din nou pe inculpat, care se întorsese să o caute şi s-a ascuns în curtea casei unde ajunsese.
Partea vătămată a fost găsită de martora A.G., căreia i-a relatat faptul că un bărbat a încercat să o violeze în noaptea respectivă.
De asemenea, partea vătămată i-a telefonat mamei ei, relatându-i cele întâmplate şi, după aceea cu o maşină a ajuns în Piatra Neamţ, la prietena ei, T.G. Aici s-a schimbat de haine şi, în dimineaţa de 01 septembrie 2006, împreună cu mama ei, s-au deplasat la Poliţia municipiului Piatra Neamţ, unde a reclamat fapta comisă de inculpatul K.M.
Din raportul medico legal din 28 mai 2007 (fila 37 d.u.p) rezultă că partea vătămata H.O.E. este virgină, iar din raportul de expertiză medico legală din 10 decembrie 2007, încheiat de S.M.L. Neamţ, rezultă că partea vătămată prezintă o bronşită cronică astmatiformă.
2. În luna noiembrie 2006, inculpatul a cunoscut-o pe partea vătămată M.A.A., în discoteca „B.S." din municipiul Piatra Neamţ, prin intermediul unei prietene, numita M.A.
În seara de 18 noiembrie 2006, inculpatul a invitat partea vătămată M.A.A. la discoteca „ J." din Piatra Neamţ, iar din acest loc s-au deplasat la discotecă.
În jurul orei 24,30, partea vătămată M.A.A. i-a spus inculpatului că doreşte să plece acasă, iar acesta s-a oferit să o conducă cu maşina sa marca „C.G."
Inculpatul s-a deplasat cu maşina spre ieşirea din oraş, către oraşul Bicaz, fapt ce a alarmat-o pe partea vătămată.
Inculpatul i-a spus că vrea să alimenteze autoturismul cu carburant, însă a trecut de staţia Peco, mergând spre com. Alexandru cel Bun, judeţul Neamţ.
Inculpatul, s-a îndreptat într-un loc izolat, pe un câmp, unde a oprit autoturismul, a blocat automat portierele şi i-a cerut părţii vătămate să se dezbrace. Deoarece, aceasta a refuzat, susţinând că este virgină, inculpatul a ameninţat-o că o lasă acolo şi că îi va întinde o cursă, prin aceasta înţelegând că o va duce într-un loc unde va fi batjocorită de mai mulţi bărbaţi.
Potrivit declaraţiei părţii vătămate, inculpatul a început să o dezbrace şi a prfns-o de păr, moment în care un cercel i s-a desprins din ureche.
Inculpatul a rabatat canapeaua din spate a maşinii şi a constrâns-o pe partea vătămată să întreţină raport sexual normal, anal şi oral. La sfârşit, inculpatul i-a atras atenţia părţii vătămate să nu relateze nimănui cele întâmplate.
De asemenea, la întoarcere, inculpatul a cumpărat o cartelă de telefon şi i-a dat-o părţii vătămate pentru ca aceasta să-l poată suna şi să-l informeze despre starea ei de sănătate, întrucât nu se simţea bine. Partea vătămată a ajuns în locuinţa unde stătea în gazdă, fiind elevă în municipiul Piatra Neamţ şi i-a relatat prin telefon surorii ei, M.Ş., studentă în Iaşi, că a fost victima unei fapte de viol.
Sora părţii vătămate, numita M.Ş. a venit în Piatra Neamţ în data de 20 noiembrie 2007 şi, împreună cu partea vătămată, au mers la Poliţia municipiului Piatra Neamţ pentru a denunţa fapta.
Din constatarea medico-legală din 20 noiembrie 2006, efectuată de S.M.L. Neamţ, rezultă că partea vătămată M.A.A. a prezentat o deflorare care poate data din 19 noiembrie 2006 şi nu a prezentat leziuni traumatice, care să fi necesitat zile de îngrijiri medicale.
3. În luna ianuarie 2007, inculpatul K.M. le-a cunoscut pe părţile vătămate D.D. şi pe N.L.G., eleve în municipiul Piatra Neamţ.
În seara de 09 martie 2007, în timp ce părţile vătămate se aflau în Barul „E.G.", împreună cu martora Ş.A.M., a venit şi inculpatul şi, împreună, s-au deplasat într-o discotecă din com. Ruginoasa, jud. Neamţ.
Din acest loc, inculpatul a plecat la o pensiune din com. Ştefan cel Mare, unde a lăsat-o pe Ş.A.M. Când s-a întors în discoteca din com. Ruginoasa, inculpatul s-a manifestat nervos şi le-a cerut, imperativ, părţilor vătămate D.D. şi N.L.G. să-l însoţească spre municipiul Piatra Neamţ. în timpul deplasării spre oraş, inculpatul a părăsit la un moment dat carosabilul şi a luat-o spre un câmp. A oprit în loc izolat, a blocat portierele şi le-a spus părţilor vătămate că doreşte să întreţină raporturi sexuale cu ele.
Acestea i-au răspuns că sunt virgine şi s-au opus, însă inculpatul le-a ameninţat că le va lăsa pe câmp şi le va alerga cu maşina. Deoarece, era ora 2.00, noaptea, ameninţările le-a creat părţilor vătămate o stare de teamă pe deplin justificată.
Inculpatul le-a îndemnat pe părţile vătămate să aibă una faţă de cealaltă manifestări erotice, după care a întreţinut, cu partea vătămată N.L.G., raport sexual normal, anal şi oral, iar cu partea vătămată D.D. - raport sexual normal şi oral.
După consumarea acestor fapte, inculpatul le-a condus pe părţile vătămate în municipiul Piatra Neamţ. Acestea nu au spus nimic părinţilor lor, din sentimente de teamă şi de ruşine.
După o perioadă de circa 2 luni, părţile vătămate au sesizat despre cele întâmplate la Poliţia municipiului Piatra Neamţ.
Din raportul de constatare medico legală din 10 mai 2007 (fila 55 dup) efectuat de S.M.L., Piatra Neamţ, rezultă că partea vătămată D.D. prezintă o deflorare mai veche de 14 zile, neputându-se însă preciza de când anume datează. Aceleaşi concluzii au fost înscrise şi în raportul de constatare medico legală din 8-10 mai 2007, referitor la partea vătămată N.L.G.
4. Inculpatul K.M. a cunoscut-o pe partea vătămată M.A., în luna aprilie 2007, prin intermediul părţii vătămate D.D.
În ziua de 10 aprilie 2007, partea vătămată D.D., care se afla de o săptămână acasă la M.A., a comunicat prin telefon, prin serviciul mesagerie, cu partea vătămată N.L.G., aflând că aceasta se află la bunici, în com. Ruginoasa, jud. Neamţ.
Partea vătămată D.D. a fost rugată să vorbească cu inculpatul pentru a se deplasa să o ia pe Nistor Loredana din comuna Ruginoasa.
Inculpatul a fost de acord şi, în aceeaşi seară s-a întâlnit cu D.D. şi M.A. în zona Magazinului „O." din Piatra Neamţ.
Imediat cum acestea s-au urcat în maşină, inculpatul a blocat portierele, a ieşit din municipiul Piatra Neamţ şi s-a îndreptat spre un câmp.
Aici a rabatat canapeaua din spatele maşinii şi le-a cerut părţilor vătămate să se dezbrace.
Partea vătămată D.D. i-a spus părţii vătămate M.A. că nu are rost să se opună şi chiar a ajutat-o să se dezbrace.
Inculpatul le-a cerut să aibă manifestări erotice una faţă de cealaltă, după care, prin constrângere, a întreţinut raport sexual cu partea vătămată M.A., deşi aceasta s-a opus mai întâi, susţinând că este virgină.
Inculpatul a întreţinut un raport sexual oral cu partea vătămată D.D., după care le-a condus pe cele două părţi vătămate înapoi, în oraş.
Din raportul de constatare medico legală din 10 mai 2007 efectuat de S.M.L. Piatra Neamţ rezultă că minora M.A. prezintă o deflorare mai veche de 14 zile, fără a se putea preciza de când anume datează.
La data de 9 mai 2007, partea vătămată D.D. i-a relatat bunicii sale, T.M., că a fost violată de către inculpatul K.M., iar aceasta le-a povestit şi părinţilor părţii vătămate.
Cele trei părţi vătămate: D.D., N.L.G. şi M.A. s-au deplasat la Poliţia municipiului Piatra Neamţ şi au formulat plângeri penale împotriva inculpatului.
Inculpatul K.M. a părăsit România în cursul urmăririi penale şi, deşi legal citat şi având cunoştinţă de proces, nu s-a prezentat în instanţă însă, prin intermediul apărătorului său a propus, în apărare, proba testimonială.
Partea vătămată H.O.E. s-a constituit parte civilă cu suma de 2.000 lei, reprezentând contravaloarea telefonului mobil şi a unei brăţări din aur pe care le-a pierdut în noaptea de 1 septembrie 2006, a hainelor care i-au fost rupte de către inculpat şi care s-au şi deteriorat în acea noapte, din cauza ploii, şi cu suma de 3.000 lei, reprezentând daune morale, actualizate la data executării (fila 42 dosar).
Părţile vătămate: M.A., D.D., N.L.G. şi M.A. nu au formulat pretenţii civile în cauză.
Audiat în cursul urmăririi penale, dar şi în faza de rejudecare a cauzei (filele 84-86, Dosar nr. 3052/103/2010*), inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor. A arătat că partea vătămată H.O. i-a cerut să o ducă acasă cu maşina, că el i-a spus că are nişte treburi de rezolvat în com. Negreşti şi ea s-a oferit să-l însoţească. Pe drum, l-a deranjat că partea vătămată îi verifica agenda telefonică şi de aceea i-a solicitat să coboare din maşină, iar la întoarcere în oraş a căutat-o, însă nu a găsit-o (fila 172 d.u.p.).
De asemenea, s-a mai reţinut că, în declaraţia luată în faza de rejudecare, inculpatul a mai susţinut că a fost deranjat şi de faptul că partea vătămată, în timp ce se afla în maşina sa, a avut convorbiri telefonice de pe telefonul său mobil şi, pentru acest motiv, s-a enervat şi i-a cerut acestei să coboare din maşină. Ulterior, s-a întors din Piatra Neamţ, împreună cu M.G. şi prietenul acesteia pentru a o căuta pe partea vătămată, în locul unde a coborât din maşina sa, însă nu au mai găsit-o, iar în ziua următoare aceasta a făcut sesizare la Poliţie împotriva lui.
Referitor la partea vătămată M.A.A., inculpatul a declarat că în seara de 18 noiembrie 2006 a mers cu ea în mai multe discoteci, că s-a oferit să o transporte la domiciliul său, la rugămintea vecinei sale, V.E., care i-a spus că părţii vătămate i se făcuse rău, însă a mers mai întâi la o benzinărie pentru a-şi alimenta maşina, că pe drum i-a făcut avansuri părţii vătămate, însă aceasta i-a spus că este în perioada de menstruaţie. A condus-o acasă pe partea vătămată, nu a întreţinut cu ea relaţii sexuale şi i-a cumpărat o cartelă telefonică, la solicitarea ei, pentru a ţine legătura. De asemenea, a mai precizat că în momentul în care a ajuns în faţa blocului unde locuia partea vătămată, a constatat că era aşteptată de prietenul ei şi atunci s-a supărat pe ea, deoarece şi-a dat seama că a ceasta a fost neserioasă când a pretins că i s-a făcut rău. (fila 174 d.u.p. şi filele 84-86, Dosar nr. 3052/103/2010*).
Despre părţile vătămate D.D. şi N.L.G., inculpatul a susţinut că le cunoaşte, că le-a împrumutat bani, fără ca acestea să-i mai restituie, că părţile vătămate au şi locuit la el câteva zile, că acestea întreţineau relaţii sexuale cu alţi bărbaţi, că a fost sunat de părinţii acestora şi acuzat pe nedrept că ar fi întreţinut relaţii sexuale.(fila 179 dosar urmărire penală). În declaraţia dată în faza de rejudecare, inculpatul a mai precizat că în data de 9 martie 2007, înjurai orelor 22,00, pentru că trebuia să deplaseze până în localitatea Agapia, jud. Neamţ, în timp ce se afla împreună cu părţile vătămate D.D. şi N.L.G. într-un bar din Piatra Neamţ, a fost de acord să le conducă cu maşina până în com. Ruginoasa, jud. Neamţ, de unde erau de loc bunicii părţii vătămate N.L.G., pentru că ele au dorit să meargă la discoteca organizată în această localitate.
De asemenea, inculpatul a mai relatat că, împreună cu părţile vătămate a fost şi martora Ş.A. Le-a pus în vedere părţilor vătămate că la întoarcere vor trebui să se descurce singure, însă, în aceiaşi noapte, părţile vătămate au insistat foarte mult la telefon ca, la întoarcere să treacă prin localitatea Ruginoasa pentru a le conduce înapoi la Piatra Neamţ.
În cele din urmă, el a fost de acord numai atunci că părţile vătămate şi Ş.A. au spus că dacă le refuză, ele se vor întoarce pe jos, astfel că s-a simţit responsabil pentru situaţia lor.
De asemenea, referitor la seara de 10 aprilie 2007, inculpatul a arătat în declaraţia sa luată în faza de rejudecare că, în timp ce se întorcea cu maşina sa din municipiul Suceava, în jurul orei 18,00, a fost sunat la telefon de către părţile vătămate D.D. şi M.A., care l-au rugat să meargă împreună cu ele în com. Ruginoasa pentru a o lua pe prietena lor, N.L.G., care se afla la bunicii săi. Iniţial, a refuzat categoric, deoarece era foarte supărat pe N.L.G., care îi datora şi o sumă de bani, dar în cele din urmă a acceptat, s-a întâlnit cu părţile vătămate în zona Magazinului „O." şi, la propunerea lor, a mers împreună cu ele la Barul „B.C." de lângă Muzeul de Istorie. După aproximativ jumătate de oră, inculpatul a plecat acasă, iar fetele au rămas în bar, astfel că nu a existat nicio altă mtâlnire cu părţile vătămate D.D. şi M.A., sau N.L.G. în seara respectivă.
Astfel, inculpatul a negat în declaraţiile sale că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu vreuna dintre părţile vătămate şi că în realizarea acestui scop ar fi exercitat asupra lor acte de constrângere fizică şi morală.
Prima instanţă, a apreciat că vinovăţia inculpatului K.M. în comiterea faptelor de viol şi de lipsire de libertate, astfel cum a fost acuzat de către părţile vătămate, rezultă din materialul probator administrat în cauză, respectiv în urmărirea penală, în primul ciclu de judecată în fond, precum şi în cadrul soluţionării prezentei cereri de rejudecare după extrădare formulată de către inculpatul K.M.
Astfel, faptele săvârşite în noaptea de 31 august 2006, împotriva părţii vătămate H.O.E. sunt dovedite cu: plângerea şi declaraţiile date de partea vătămată în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti (fila 14, 21-32 d.u.p. şi fila 42 dosar). în plângerea şi declaraţiile sale, menţinute pe parcursul procesului penal, partea vătămată a susţinut că a fost constrânsă, de către inculpat, să întreţină raport sexual cu acesta, însă s-a opus cu vehemenţă, că inculpatul a sechestrat-o în maşină, pe timp de noapte şi într-un loc izolat, că i s-a făcut rău, întrucât suferă de astmă şi că inculpatul a lăsat-o pe câmp. Partea vătămată a mers pe jos spre com. Dobreni, unde a reuşit să telefoneze acasă şi să anunţe cele întâmplate; actele medico - legale, respectiv: raportul medico legal din 2007 (fila 37 d.u.p.) efectuat de S.M.L. Piatra Neamţ, care atestă că partea vătămată este virgină, precum şi raportul medico legal din 2007, din care rezultă că partea vătămată suferă de bronşită cronică astmatiformă; planşele fotografice ilustrând pantalonii pe care partea vătămată i-a purtat în noaptea de 31 august 2006 şi care prezintă pete de murdărie de la mersul pe jos pe vreme ploioasă şi prin noroi; declaraţia martorului S.C., ofiţer de poliţie, la care partea vătămată s-a prezentat pentru a depune plângerea. Martorul a relatat că l-a audiat pe inculpatul K.M., care ar fi recunoscut că blocase portierele maşinii, intenţionând să întreţină relaţii sexuale cu victima, dar că, fiind refuzat, a dat-o jos din maşină şi a lăsat-o pe câmp; declaraţia martorei M.A. (fila 68 d.u.p.), care a relatat că inculpatul a cunoscut-o pe partea vătămată în seara zilei de 31 august 2006, că martora i-a cerut inculpatului să o ducă acasă, însă acesta a acceptat cu condiţia ca partea vătămată să meargă cu ei, că, iniţial, partea vătămată a refuzat, însă a acceptat la insistenţele unei alte persoane şi, după ce martora a coborât sin maşină a observat că inculpatul a luat-o într-o altă direcţie de mers decât cea stabilită iniţial. A mai arătat martora că, după câteva zile s-a întâlnit cu inculpatul K.M., care a atenţionat-o să „ aibă grijă ce spune la poliţie", martora ştiind că partea vătămată depusese plângere; declaraţia martorei M.G. (fila 69 d.u.p. şi fila 306 dosar), care a relatat că inculpatul şi partea vătămată se cunoşteau dinainte de seara de 31 august 2006 este infirmată de depoziţia martorei M.A.A., ce a relatat că inculpatul a făcut cunoştinţă cu partea vătămată, în prezenţa ei, în seara respectiv.
A mai declarat martora că, în noaptea de 31 august/01 septembrie 2006 a primit două mesaje de la inculpat, în care era întrebată ceva în legătură cu partea vătămată şi cu M.A.A., iar ea i-a răspuns „nu -ştiu nimic, dar încearcă". Acest aspect a fost menţionat de către partea vătămată în declaraţia sa şi anume că inculpatul ar fi întrebat-o pe martoră, prin intermediul unui mesaj telefonic, dacă H.O. este virgină, această răspunzându-i „ nu ştiu, dar încearcă" împrejurare ce dovedeşte în mod clar intenţia inculpatului de a întreţine relaţii sexuale cu partea vătămată.
Aceeaşi martoră a mai declarat că, în noaptea de 01 septembrie 2006 inculpatul i-a spus că s-a certat cu partea vătămată, că aceasta a fugit şi i-a cerut sprijinul pentru a o găsi. Martora l-a însoţit pe inculpat în locul unde acesta o lăsase pe partea vătămată, dar nu a mai găsit-o. A doua zi, partea vătămată împreună cu mama ei, au venit la martoră, partea vătămată i-a spus că inculpatul încercase să o violeze, iar mama acesteia i-a cerut martorei să dea o declaraţie, la poliţie, împotriva inculpatului (fila 74 d.u.p.); declaraţia martorei T.G.C., la care partea vătămată a venit în dimineaţa zilei de 01 septembrie 2006, pentru a-şi schimba hainele murdare. Martora a sesizat că partea vătămată era confuză şi speriată, însă aceasta nu i-a povestit nimic atunci, stabilind o întâlnire cu mama ei. (fila 78 d.u.p.); declaraţia martorei A.G. (fila 200 dosar), în curtea căreia partea vătămată s-a adăpostit în dimineaţa zilei de 01 septembrie 2006. Martora este cea care a găsit-o pe partea vătămată, a observat că avea hainele murdare, iar partea vătămată i-a povestit că un bărbat încercase să o violeze. Martora i-a dat bani pentru ca partea vătămată să plece acasă cu autobuzul şi a însoţit-o până în centrul comunei. A mai arătat martora că partea vătămată i-a povestit că, după ce mersese pe câmp circa 3-4 km, în apropierea casei, l-a văzut pe inculpat trecând cu maşina şi, de teamă de a nu fi găsită, a sărit peste gard în curtea martorei. (fila 82 d.u.p.). Declaraţia martorei este însoţită de procesul verbal de verificare a veridicităţii depoziţiei, întocmit de organele de poliţie şi de planşa fotografică, cuprinzând aspecte realizate cu ocazia conducerii în teren de către partea vătămată H.O.E., în com. Dobreni, la locuinţa martorei. Această declaraţie a martorei se coroborează şi cu declaraţia inculpatului luată în faza de rejudecare în care a susţinut că, după ce i-a cerat părţii vătămate să coboare din maşina sa, în seara respectivă, s-a întors din Piatra Neamţ, împreună cu M.G. şi prietenul acesteia pentru a o căuta pe partea vătămată, în locul unde a coborât din maşina sa, însă nu au mai găsit-o; declaraţia martorilor C.Ş. şi T.I. (fila 90-94 d.u.p., fila 307 dosar, fila 397 dosar), care au transportat-o pe partea vătămată cu maşina lor până în staţia de autobuz din com. Dobreni, la solicitarea martorei P.A. şi; declaraţiile martorei P.A. (fila 96-98 d.u.p. şi fila 305 dosar), care a relatat că, în dimineaţa zilei de 01 septembrie 2006, în jurul orei 5.00, a venit la domiciliul ei partea vătămată şi i-a cerut să o lase să dea un telefon. Martora a observat că hainele părţii vătămate erau murdare de noroi, iar aceasta i-a povestit că un bărbat a încercat să o violeze. Partea vătămată a vorbit la telefon cu mama ei, după care a plecat cu maşina martorilor T.I. şi C.Ş.
Instanţa de fond a apreciat că, din coroborarea acestor probe a rezultat că inculpatul nu a condus-o pe partea vătămată în Barul „B.G.", aşa cum au stabilit iniţial, a transportat-o într-un loc izolat, a încercat să o violeze, însă nu a reuşit, în principal pentru motivul că partea vătămată a suferit în momentele respective mai multe crize de astmă, şi a abandonat-o în câmp, în timpul nopţii.
De asemenea, s-a mai reţinut că, inculpatul, prin faptul că a blocat portierele maşinii, i-a restrâns părţii vătămate dreptul la libertate şi a încercat, prin constrângere, să întreţină cu ea raport sexual, infracţiunea de viol rămânând în faza de tentativă, datorită atimdinii vehemente a părţii vătămate.
Instanţa de fond a apreciat că, faptele comise în seara de 18 noiembrie 2006, împotriva părţii vătămate M.A.A., sunt probate cu plângerea formulată, la data de 19 noiembrie 2006, de către partea vătămată şi declaraţiile date de aceasta în cursul urmăririi penale şi al judecăţii (fila 204 dosar). Partea vătămată a relatat că, în noaptea de 18 noiembrie 2006, a fost dusă de către inculpat pe un câmp, acesta a blocat portierele şi a dezbrăcat-o, după care a întreţinut, împotriva voinţei ei raporturi sexuale normale, anale şi orale. Partea vătămată i-a spus că este virgină şi are ciclu menstrual, însă inculpatul a forţat-o, fără a folosi violenţe fizice, dar fără să ţină cont că aceasta plângea şi îl ruga să înceteze, profitând de neputinţa victimei de a se apăra în împrejurările respective; procesul verbal de verificare a veridicităţii declaraţiei părţii vătămate, întocmit la data de 14 mai 2007 de către organele de poliţie şi planşa fotografică efectuată cu ocazia cercetării la faţa locului (fila 109-116 d.u.p.); constatarea medico -legală din 20 noiembrie 2006, din care rezultă că partea vătămată prezintă o deflorare, care poate data din 19 noiembrie 2006, nu prezintă leziuni traumatice şi se află în perioada ciclului menstrual; declaraţia martorei M.Ş. (fila 395 dosar) - sora părţii vătămate - căreia partea vătămată i-a relatat că a fost victima unui viol. Partea vătămată a sunat-o în dimineaţa zilei de 19 noiembrie 2006, la ora 5:00, iar martora a venit în municipiul Piatra Neamţ şi a găsit-o speriată şi agitată. Împreună s-au deplasat la poliţie şi au depus plângere, după care s-au dus la spital. Partea vătămată i-a arătat martorei pantalonii pe care-i purtase şi care aveau fermoarul rupt de către inculpat, în momentul în care o dezbrăcase forţat şi i-a povestit că s-a împotrivit actului sexual, însă datorită timpului şi locului unde se aflau, diferenţei de vârstă şi de constituţie fizică, şi-a dat seama că orice acţiune a ei de a se împotrivi, de a ţipa sau de a se lupta era sortită eşecului, (fila 123-126 d.u.p.); declaraţiile martorei C.M.G. (fila 128 d.u.p. şi 97 dosar), asistentă medicală la Spitalul judeţean Neamţ. Aceasta a fost sunată de M.Ş., care i-a spus că sora ei a fost violată, martora îndrumând-o să vină la spital pentru consultaţie. A mai arătat martora că, în momentul în care partea vătămată a venit cu sora ei la spital, medicul le-a spus că este prea târziu pentru a se mai recolta probe; declaraţia martorei V.E. (fila 130 d.u.p.), care a arătat că, în noaptea de 18/19 noiembrie 2006, în jurul orei 3.00, partea vătămată M.A. 1-a rugat pe inculpat să o ducă acasă întrucât se simţea rău; declaraţia martorei O.G. (fila 136 d.u.p.), care a arătat că, în noaptea de 19 noiembrie 2006, partea vătămată a afirmat că se simte rău şi a plecat împreună cu inculpatul spre casă. Ulterior, martora a aflat de la inculpat că partea vătămată a depus plângere împotriva lui. Pe partea vătămată, martora o cunoaşte ca pe o fată tăcută şi care nu dansa prin cluburi; procesul verbal de constatare, cu planşă fotografică, din data de 28 mai 2007, care indică locul unde se găsea cercelul pe care l-a pierdut partea vătămată în timpul agresiunii.
Astfel, probele administrate confirmă faptul că, în noaptea de 18/19 noiembrie 2006 inculpatul a condus-o pe partea vătămată, cu maşina, într-un loc izolat, a blocat portierele, limitându-i dreptul la libertate şi a constrâns-o să întreţină raporturi sexuale, deşi partea vătămată s-a opus, susţinând că este virgină şi în perioada ciclului menstrual.
3. De asemenea, s-a mai reţinut că, faptele săvârşite de inculpat împotriva părţilor vătămate D.D. şi N.L.G., în noaptea de 9 martie 2007, sunt dovedite cu : plângerile formulate de părţile vătămate în ziua de 10 mai 2007 şi declaraţiile acestora din timpul urmăriri penale şi al cercetării judecătoreşti (fila 198 dosar).
Acestea au arătat că, în noaptea de 9 martie 2007, au fost conduse cu maşina de către inculpat pe un câmp izolat, că inculpatul a blocat portierele, că a ţipat la ele să se dezbrace şi le-a ameninţat, că a întreţinut cu ele raporturi sexuale timp de 40 minute. De teamă şi de ruşine, părţile vătămate nu au povestit părinţilor cele întâmplate decât după două luni. Părţile vătămate au mai arătat că inculpatul le-a ameninţat că le va găsi oriunde în cazul în care vor spune ceva. Partea vătămată N.L.G. a mai fost sunată ulterior de către inculpat, care i-a cerut întâlniri, însă ea a refuzat. Au susţinut părţile vătămate că erau virgine, că inculpatul cunoştea vârsta lor şi că acesta avea implantate bile în penis; procesul verbal de conducere în teren, la locul comiterii faptei, de către cele două victime, cu planşa fotografică de la desfăşurarea acestei activităţi; rapoartele de constatare medico - legale din 2007, din care rezultă că părţile vătămate prezintă deflorări mai vechi de 14 zile, dar fără a se putea preciza data exactă a producerii lor, datorită faptului că s-au prezentat cu întârziere la medic; declaraţiile martorului T.B.V. (fila 140 d.u.p. şi fila 308 dosar), care a declarat că, în dimineaţa zilei de 10 martie 2007. a fost vizitat de către părţile vătămate D.D. şi N.L.G. Acestea era speriate, plângeau şi i-au povestit că au fost violate de către inculpat. Deşi martorul le-a sfătuit să meargă la poliţie, ele au respins această sugestie întrucât le era teamă de inculpat şi declaraţiile martorei T.M., bunica părţii vătămate D.D. (fila 202 dosar), căreia aceasta i-a povestit, după două luni de la faptă, ceea ce i s-a întâmplat. Martora i-a anunţat pe părinţii părţilor vătămate şi, la indicaţiile acestora, au mers la poliţie.
Instanţa de fond a apreciat că, Din coroborarea acestor probe rezultă în mod evident că inculpatul le-a împiedicat pe părţile vătămate să se deplaseze şi să acţioneze în conformitate cu voinţa lor şi le-a constrâns, prin ameninţare şi constrângere morală, să întreţină raporturi sexuale.
4. Instanţa de fond a mai reţinut că, faptele comise de inculpatul K.M., în noaptea de 10 aprilie 2007, împotriva părţii vătămate M.A., sunt probate cu plângerea formulată, la data de 10 mai 2007, de către partea vătămată şi declaraţiile date de aceasta (fila 393 dosar), prin care a relatat modalitatea în care inculpatul a transportat-o pe un câmp, a blocat portierele, i-a cerut să se dezbrace, moment în care a început să ţipe şi să plângă. Partea vătămată D.D. a sfătuit-o să nu se opună şi inculpatul a întreţinut cu ea un raport sexual normal. în ziua de 10 mai 2007, partea vătămată M.A. a fost sunată de tatăl părţii vătămate D.D., care a întrebat-o dacă este adevărat că a fost violată şi ea de către inculpat şi a îndrumat-o să discute despre această situaţie cu părinţii ei. (fila 25 d.u.p.); procesul verbal de verificare a veridicităţii declaraţiilor părţii vătămate şi planşa fotografică realizată de la cercetarea la faţa locului (fila 46-54 d.u.p.); raportul de constatare medico - legală din 2007, din care rezultă că partea vătămată prezintă o deflorare mai veche de 14 zile, timp după care, din punct de vedere medico legal, nu se mai poate preciza de când anume datează; declaraţiile părţii vătămate D.D., care a fost prezentă în momentul în care inculpatul a violat-o pe M.A.. Aceasta a relatat că partea vătămată M.A. s-a opus, spunându-i inculpatului că este virgină, că a atenţionat-o că nu are rost să se opună pentru că nu are nicio şansă de scăpare, că partea vătămată a plâns tot timpul raportului sexual, fiind în stare evidentă de panică, iar în noaptea respectivă, după ce au ajuns acasă, precum şi a doua zi, M.A. a fost într-o stare de puternică tulburare şi a plâns; listingul convorbirilor telefonice, care confirmă faptul că, în ziua de 10 aprilie 2007, au fost trimise mesaje de pe telefonul mobil al părţii vătămate N.L.G. pe telefonul părţii vătămate M.A., pentru a o determina pe aceasta să se deplaseze, în seara respectivă, împreună cu D.D. şi cu inculpatul, spre com. Ruginoasa (fila 126-131 d.u.p.) şi declaraţia părţii vătămate N.L.G. (fila 472 dosar), care a arătat că inculpatul a trimis mai multe mesaje de pe telefonul ei, părţii vătămate M.A., cu intenţia de a se întâlni cu ea.
S-a mai reţinut că, din coroborarea acestor probe a rezultat că inculpatul a lipsit-o de libertate pe partea vătămată M.A., în mod ilegal, în noaptea de 10 aprilie 2007 şi a întreţinut cu ea, prin constrângere, raporturi sexuale.
De asemenea, instanţa de fond a avut în vedere că, în toate situaţiile, inculpatul a cunoscut vârsta părţilor vătămate, întrucât obişnuia să se intereseze, în momentul în care le cunoştea, despre acest aspect, în acest sens, declarând părţile vătămate D.D. (fila 198 dosar) şi M.A. (fila 393 dosar).
Totodată, s-a apreciat că este relevant din punct de vedere probatoriu că părţile vătămate au dat, fiecare în parte, detalii cu privire la interiorul autoturismului, aparţinând inculpatului şi în care s-au comis faptele care se reţin în sarcina inculpatului, precum şi cu privire la modul de operare al inculpatului, de fiecare dată acesta acţionând în acelaşi mod, în sensul că toate infracţiunile s-au petrecut pe timp de noapte, în locuri izolate, prin blocarea portierelor, rabatarea canapelei, astfel că prin aceste modalităţi de a proceda dinainte planificate de către inculpat, părţile vătămate au fost puse în imposibilitate de a se împotrivi sau de a-şi exprima liber voinţa.
Considerând că părţile vătămate: D.D., N.L.G., M.A. s-au cunoscut şi ău depus plângere împreună, în aceeaşi zi, împotriva inculpatului (la data de 9 mai 2007), nu acelaşi lucru se poate spune despre partea vătămată H.O.E., prima victimă care a depus plângerea la data de 01 septembrie 2006, cu un an înaintea celor trei părţi vătămate, şi despre partea vătămată M.A.A., care a depus plângerea la data de 20 noiembrie 2006. S-a apreciat că este foarte relevant din punct de vedere probatoriu, al stabilirii faptelor, că aceste două părţi vătămate nu se cunoşteau între ele şi nici nu le cunoşteau pe celelalte părţi vătămate, victime ale faptelor de viol şi, totuşi, relatările lor cu privire la modalitatea lor de racolare şi la modul în care au fost conduse rn locuri izolate şi au fost agresate de către inculpat, sunt foarte asemănătoare, astfel că depoziţiilor lor, se coroborează pe deplin între ele, dar şi cu celelalte probe administrate în cauză.
Deşi inculpatul a susţinut în declaraţiile sale că nu a întreţinut relaţii sexuale cu niciuna dintre părţile vătămate, unele dintre acestea (fila 24, vol. II d.u.p.) au relatat că au avut dureri ulterioare cauzate de faptul că inculpatul are implantate bile în penis. Părţile vătămate nu puteau cunoaşte acest aspect anatomic privindu-l pe inculpat, dacă nu ar fi avut raporturi sexuale cu inculpatul.
Ori, din raportul de constatare medico - legal efectuat la data de 11 mai 2007 de S.M.L. Neamţ (fila 169 d.u.p.) rezultă că inculpatul K.M. prezintă patru bile implantate la nivelul penisului.
De fiecare dată, faptele de viol s-au consumat fără prezenţa unor martori, iar faptul că, la data examinării lor, părţile vătămate nu prezentau leziuni, nu constituie un indiciu pentru a presupune că acestea nu au fost victime. într-adevăr, părţile vătămate au relatat că inculpatul nu a exercitat asupra lor acţiuni violente, de natură să producă urmări fizice.
S-a arătat că pentru existenţa infracţiunii de viol nu are relevanţă împrejurarea că rezistenţa victimei a fost sau nu înfrântă prin violenţe fizice. Cerinţa legii referitoare la exercitarea constrângerii este îndeplinită şi atunci când victima, în condiţiile concrete în care s-a aflat, dându-şi seama că orice rezistenţă ar fi zadarnică şi că, eventual, i-ar putea agrava situaţia, nu a opus nicio rezistenţă făptuitorului.
Ori, din probele administrate în cauză a rezultat că părţile vătămate s-au opus acţiunilor exercitate de inculpat, au refuzat să întreţină raporturi sexuale cu inculpatul, însă, fiind ameninţate şi realizând că orice împotrivire este zadarnică, în condiţiile în care portierele maşinii erau blocate şi se aflau într-o zonă izolată, fără nicio posibilitate de scăpare, nu au exercitat o opoziţie de natură să determine inculpatul să reacţioneze deosebit de violent împotriva lor.
Inculpatul a solicitat, în dovedirea nevinovăţiei sale, proba testimonială, sens în care au fost audiaţi martorii: V.E. (fila 394 dosar), Ş.A.M. (fila 396 dosar) M.A.C. (fila 444 dosar), T.A. (fila 98 dosar) şi B.I.D. (fila 99 dosar), în primul ciclu de judecată a cauzei.
În faza de rejudecare au fost audiaţi martorii: S.A.M., K.A.M., L.C.S. (filele 137-141, ds. vol. I), declaraţia expertului A.M. (fila 199, dos. vol. I).
Analizând probele în apărare solicitate de către inculpat, au rezultat următoarele aspecte:
Martora V.E. a declarat că, în seara zilei de 18 noiembrie 2006 a mers la discotecă împreună cu partea vătămată M.A., că acesteia i s-a făcut rău şi martora a sfătuit-o să apeleze la inculpat pentru a o duce acasă cu maşina, ceea ce s-a şi întâmplat.
Martora Ş.A.M. a relatat că, în seara zilei de 9 martie 2007 a mers, împreună cu inculpatul şi cu părţile vătămate D.D. şi N.L.G. la o discotecă din com. Ruginoasa, că părţile vătămate nu i-au povestit că ar fi fost violate de către inculpat. In declaraţia luată în rejudecare (filele 137-138, vol. I ), aceiaşi martoră a relatat că pe tot timpul deplasării la discoteca din Ruginoasa împreună cu părţile vătămate D.D. şi N.L.G., nu a avut loc nicio faptă de viol şi că în timp ce se afla în timpul programului de serviciu la un local cu autoservire din Piatra Neamţ, respectiv SC P. SRL, a fost ameninţată şi agresată fizic de către partea vătămată N.L.G. pentru motivul că nu a fost de acord să facă declaraţie împotriva inculpatului, în perioada în care începuse procesul penal împotriva inculpatului. Insă, declaraţia martorei conţine o contrazicere flagrantă, în sensul că a relatat că până la discoteca din Ruginoasa, s-a deplasat împreună cu părţile vătămate cu un microbuz şi numai la întoarcere au fost luate de către inculpat cu maşina sa, în timp ce chiar şi din declaraţia inculpatului rezultă că acesta le-a condus cu maşina pe cele trei fete la discoteca din com. Ruginoasa, atât la dus, cât şi la drumul de întoarcere.
Martora M.A.C., prietena inculpatului, a declarat că nu le cunoaşte pe părţile vătămate şi nu ştie nimic în legătură cu infracţiunile de care este acuzat inculpatul.
Martora T.A. a arătat că relaţiile dintre inculpat şi partea vătămată D.D. erau bune şi că aceasta nu se temea de inculpat, iar martorul B.I.D. a declarat că inculpatul se împrietenea, frecvent, cu persoane de sex feminin tinere.
Martora K.A.M. (fila 140, ds. rejudecare) a relatat aceiaşi împrejurare, în sensul că martora Ş.A.M. a fost agresată fizic că în timp ce se afla în timpul programului de serviciu la un local cu autoservire din Piatra Neamţ, respectiv SC P. SRL, aceasta a fost ameninţată şi agresată fizic de către partea vătămată N.L.G. pentru motivul că nu a fost de acord să facă declaraţie împotriva inculpatului,
Martorul L.C.S. ( fila 141, dos. rejudecare), a arătat că a întâlnit în apartamentul inculpatului în mai multe rânduri pe partea vătămată N.L.G., dar şi părţile vătămate M.A.A. şi D.D., că la rugămintea inculpatului a condus cu maşina aceste fete împreună şi cu martora Ş.A. la discotecă în com. Ştefan cel Mare, sau în com. Girov, Judeţul Neamţ. De asemenea, când se afla la Bucureşti a fost sunat prin telefon de către inculpat care l-a rugat să ia cu maşina până la Piatra Neamţ o verişoară a părţii vătămate, N.L.G., pe care a lăsat-o chiar acasă la inculpat unde o aştepta partea vătămată.
S-a apreciat că aceste declaraţii ale martorilor audiaţi în apărarea inculpatului nu sunt de natură să modifice situaţia de fapt reţinută de instanţă.
Astfel, s-a reţinut că declaraţiile respective privesc aspecte de ordin secundar referitoare la modul de relaţionare a inculpatului cu părţile vătămate, care nu infirmă nici într-un mod materialitatea faptelor care au fost reţinute şi descrise anterior. Inculpatul a invocat această relaţionare a părţilor vătămate cu el, invocând că nu se poate explica faptul că acestea au continuat să comunice, sau să se întâlnească cu el chiar şi după data faptelor de viol, dacă în realitate ar fi fost victime ale acestor fapte de viol. Chiar dacă această împrejurare se confirmă parţial numai în privinţa părţii vătămate N.L.G., instanţa reţine că partea vătămată se afla la o vârstă fragedă, 13-14 ani, în perioada împrejurărilor care se analizează, având un nivel de discernământ diminuat şi o capacitate de a discerne faptele redusă şi, oricum, faptele de viol asupra părţilor vătămate, în modalitatea comisă de inculpat, sau consumat la data săvârşirii lor, independent de modul în care aceste părţi eventual au mai relaţionat ulterior.
De asemenea, inculpatul a invocat şi declaraţia expertului auto A.M. (fila 199, dos. rejudecare), care a confirmat prin declaraţia sa că, în mod normal o persoană, alta decât conducătorul auto, nu poate rămâne blocată într-un autoturism în care a fost acţionat sistemul de închidere centralizată a portierelor, susţinând că în mod nereal s-a reţinut prin actul de sesizare şi, ulterior, prin sentinţa de condamnare că părţile vătămate au rămas blocate în autoturismul său după ce a acţionat acest sistem de închidere automată a portierelor. însă, sub acest aspect relevant este faptul că toate părţile vătămate au relatat despre faptul blocării portierelor de către inculpat, aceasta însemnând că datorită vârstei lor, şi chiar situaţiei de constrângere în care oricum se aflau, au putut ignora acest amănunt tehnic că ar fi avut posibilitatea deblocării din interior a portierelor. Pe de altă parte, având în vedere că de fiecare dată părţile se aflau într-un loc izolat, pe timp de noapte şi sub constrângerea ameninţărilor inculpatului, oricum erau lipsite de posibilitatea de a părăsi în mod efectiv autoturismul inculpatului. Potrivit art. 3 şi art. 287 C. proc. pen. instanţa îşi formează convingerea pe baza probelor administrate în cauză. Probele administrate în cursul urmăririi penale au fost evaluate şi în cadrul cercetării judecătoreşti al primului ciclu de judecată şi, prin coroborarea lor, se reţine hi mod evident vinovăţia penală a Inculpatului.
Reţinând aceiaşi situaţie de fapt, care a fost stabilită prin sentinţa penală nr. 31/P din 19 februarie 2009 a Tribunalului Neamţ şi în faza de rejudecare, instanţa a constatat că nu se impune în cauză nici schimbarea încadrării juridice a faptelor, astfel cum a fost stabilită prin sentinţa de condamnare, respectiv:
În temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen. şi nu a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen.
În acest sens, s-a avut în vedere că toate infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului sunt infracţiuni comise împotriva persoanei, astfel că existenţa lor e determinată de numărul subiecţilor pasivi asupra cărora s-au exercitat acţiunile care intră în compunerea laturii obiective a acestor infracţiuni.
În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului care, în seara zilei de 31 august /01 septembrie 2006 a lipsit-o de libertate, în mod ilegal, pe partea vătămata H.O.E., şi a încercat să întreţină cu ea, prin constrângere, raport sexual, constituie infracţiunile prevăzute de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 20 C. pen., raportat la art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Faptele inculpatului, săvârşite în noaptea de 18/19 noiembrie 2006, de a o lipsit de libertate, în mod ilegal, pe partea vătămată M.A.A. şi de a întreţine cu ea, prin constrângere, raporturi sexuale, constituie infracţiunile prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) C. pen. şi art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Faptele comise de acelaşi inculpat, în noaptea de 9 martie 2007, împotriva părţii vătămate D.D., pe care a lipsit-o de libertate, în mod ilegal şi cu care a întreţinut, prin constrângere, raporturi sexuale, constituie infracţiunile prevăzute de art. 189 alin. (1), (2) C. pen. şi art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Faptele inculpatului care, în seara zilei de 9 martie 2007, a lipsit-o de libertate, în mod ilegal, pe partea vătămată minoră N.L.G. şi a constrâns-o să întreţină cu ea raporturi sexuale, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 189 alin. (1), (2) C. pen. şi art. 197 alin. (1) şi (3) teza a I-a C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Faptele inculpatului, de a o lipsi de libertate, în mod ilegal, pe partea vătămată M.A., în vârstă de 13 ani şi de a întreţine cu aceasta, prin constrângere, raport sexual, fapte comise în noaptea de 10 aprilie 2007, constituie infracţiunile prevăzute de art. 189 alin. (1), (2) C. pen. şi art. 197 alin. (1), (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a apreciat că, la individualizarea judiciară a pedepselor, de asemenea, nu se pot reţine alte împrejurări relevante care să impună o reindividualizare a pedepselor stabilite pentru faptele concurente, dar şi a pedepsei rezultante, rămânând aceleaşi criterii de individualizare care au fost avute în vedere prin sentinţa de condamnare, respectiv: gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor comise, natura relaţii sociale încălcate - referitoare la libertatea şi inviolabilitatea sexuală, la dreptul pe care îl are orice persoană de a se deplasa şi acţiona în conformitate cu propria voinţă, modalitatea şi împrejurările în care au fost săvârşite - aceleiaşi de fiecare dată: pe timp de noapte, prin transportarea victimelor în locuri izolate, blocarea portierelor şi constrângerea lor fizică şi morală, numărul infracţiunilor comise, împrejurarea că toate părţile vătămate sunt minore, consecinţele produse şi limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege sancţionatorii, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului. Aceste are vârsta de 43 ani, are antecedente penale - fiind condamnat în anul 2001 pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals (fila 20 dosar) - şi nu s-a prezentat în instanţă la nici un termen de judecată. De asemenea, în rejudecare, instanţa nu poate reţine nici o eventuală atenuare a gradului de pericol social concret al faptelor ca urmare a perioadei de timp care a trecut până în prezent, având în vedere atitudinea procesuală a inculpatului care nu recunoaşte comiterea faptelor în pofida probatoriului care s-a administrat în cauză.
De asemenea, sunt legale şi dispoziţiile de achitare a inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru comiterea infracţiunii de perversiune sexuală, prevăzute de art. 201 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi a infracţiunii de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. pentru aceleaşi considerente, respectiv:
S-a mai reţinut că prin Decizia nr. 3 din 23 mai 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, s-a stabilit, în aplicarea dispoziţiilor art. 197 alin. (1), cu referire la art. 201 C. pen. că, prin act sexual de orice natură, susceptibil a fi încadrat în infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 C. pen., se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, prin constrângere, iar prin acte de perversiune sexuală se înţelege orice alte modalităţi de obţinere a unei satisfacţii sexuale.
Prin urmare, faptul că inculpatul a întreţinut cu părţile vătămate raporturi sexuale pe cale orală şi anală se încadrează tot în conţinutul infracţiunilor de viol.
S-a mai reţinut că, potrivit art. 202 alin. (1) C. pen., constituie infracţiune de corupţie sexuală actele cu caracter obscen săvârşite asupra unui minor sau în prezenţa unui minor.
Împrejurarea că inculpatul le-a obligat pe părţile vătămate; D.D., N.L.G. şi M.A. să se atingă reciproc nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 202 C. pen., întrucât făptuitorul nu a acţionat, în mod direct, personal, asupra părţilor vătămate, astfel cum cere textul de lege.
În acelaşi mod, s-a apreciat că sunt legale şi dispoziţiile de achitare a inculpatului, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate, din data de 10 aprilie 2007, sesizate de partea vătămată D.D. Din declaraţia dată de partea vătămată M.A. (fila 393 dosar), care a fost victima inculpatului în seara de 10 aprilie 2007, reiese că aceasta a achiesat la intenţiile inculpatului, că a sfătuit-o pe M.A. să nu se opună acţiunilor inculpatului şi chiar a ajutat-o să se dezbrace. D.D. fusese victima inculpatului în data de 9 martie 2007, astfel că ştia cum acţionează şi ce intenţii are acesta şi, cu toate acestea, s-a urcat în maşina lui şi a doua oară, fără a o avertiza pe partea vătămată M.A. în privinţa ei, inculpatul nu a acţionat prin constrângere, astfel că nu sunt mtrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 197 alin. (1) C. pen. şi art. 189 alin. (1), (2) C. pen., pretins a fi comise la data de 10 aprilie 2007.
De altfel, în propria cale de atac a inculpatului, astfel cum trebuie considerată şi cererea de rejudecare după extrădare, oricum nu s-ar putea crea acestuia o situaţie mai grea, în sensul schimbării dispoziţiilor de achitare astfel cum au fost analizate anterior.
Faţă de considerentele reţinute anterior, s-a apreciat că rămân legale şi temeinice dispoziţiile sentinţei de condamnare şi cu privire la latura civilă.
Astfel, s-a luat act că părţile vătămate: M.A.A., D.D., N.L.G. şi M.A. nu au formulat pretenţii civile în cauză.
În ceea ce priveşte acţiunea civilă exercitată de partea vătămată H.O.E., s-a reţinut că cererea sa de daune materiale nu este dovedită.
Aceasta nu a probat faptul că, în noaptea de 31 august 2006 şi-a pierdut brăţara din aur şi telefonul mobil şi nici nu a făcut vreo dovadă în legătură cu valoarea obiectelor de îmbrăcăminte distruse.
Despăgubirile morale solicitate de partea vătămată nu au fost pe deplin justificate, avându-se în vedere suferinţa provocată acesteia prin acţiunile violente exercitate de inculpat împotriva sa, precum şi trauma la care a fost supusă, fiind nevoită să se deplaseze, pe timp de noapte, prin ploaie, într-un loc necunoscut, pentru a scăpa de inculpat. Partea vătămată suferă şi de o boală ale cărei consecinţă se agravează la expunerea prelungită la factori climatici nefavorabili (fila 45 d.u.p.).
În consecinţă, instanţa, în temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. l-a obligat pe inculpat să plătească părţii civile suma de 3.000 lei, actualizată la data executării, cu titlu de daune morale.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 5221 C. proc. pen., s-a respins ca fiind nefondată cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, apelantul condamnat K.M.
Prin motivele de apel, apelantul a invocat netemeinicia sentinţei apelate prin aceea că în mod netemeinic s-a dispus respingerea cererii sale de rejudecare având în vedere că nu au fost audiate părţile vătămate, lipsa de rol activ, lipsa dezbaterilor şi a ultimului cuvânt, lipsa de publicitate a şedinţei de judecată. A mai invocat nulitatea absolută a urmăririi penale faţă de faptul că nu i s-a prezentat materialul de urmărire penală.
Prin Decizia penală nr. 72 din data de 29. mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de condamnat.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:
Instanţa de fond, în expunerea argumentelor faptice şi juridice care au condus la pronunţarea soluţiei criticate, a făcut o descriere amănunţită atât a situaţiei de fapt, cât şi a temeiurilor de drept pe baza cărora şi-a formulat convingerea cu privire la cauza dedusă judecăţii, precum şi a probelor care au fundamentat-o, respectând întocmai dispoziţiile art. 356 C. proc. pen., care prevăd menţiunile obligatorii pe care trebuie să le conţină considerentele hotărârii.
Criticile apelantului referitoare la lipsa de publicitate a dezbaterilor nu sunt întemeiate. Dezbaterile au avut loc în şedinţa de la data de 7 martie când potrivit preambulului, şedinţa de judecată a fost publică. Este adevărat că şedinţele de judecată au fost declarate secrete, dar numai pe durata audierii martorilor.
Cu privire al neacordarea ultimului cuvânt, apelantul dă dovadă de rea -credinţă în invocarea acestei chestiuni, în condiţiile în care potrivit încheierii de dezbateri, condamnatul apelant a avut la adresa judecătorului primei instanţe o atitudine necuviincioasă, l-a acuzat de lipsă de bun simţ, s-a întors cu spatele la complet pe parcursul dezbaterilor, inclusiv la momentul la care i s-a acordat ultimul cuvânt.
S-a apreciat că nu este întemeiată nici susţinerea inculpatului referitoare la neprezentarea materialului de urmărire penală. Condamnatul îşi invocă propria culpă, în condiţiile în care, urmare a respingerii propunerii de arestare preventivă, a părăsit ţara, sustrăgându-se atât urmăririi penale, cât şi cercetării judecătoreşti, fiind adus în ţară, arestat provizoriu, la data de 17 martie 2010, de către autorităţile judiciare italiene, în vederea predării către România, predarea inculpatului realizându-se la data de 05 iulie 2010 în baza mandatului European de arestare. Aceleaşi argumente se reţin şi faţă de susţinerile apelantului că nu au fost respectate dispoziţiile procedurale privind citarea persoanelor cu domiciliul în străinătate şi nici cele privind asigurarea prezenţei inculpatului la judecată pentru audiere.
Cu privire la fondul cererii de rejudecare, instanţa de apel a constatat că Tribunalul Neamţ a pronunţat soluţia în baza unei motivări ample, argumentate, cu referire la fiecare dintre actele materiale săvârşite de către inculpat şi cu privire la fiecare dintre cererile de probatorii formulate de apelant, argumente pe care nu mai este necesar a se relua.
Se critică de către condamnat respingerea cererii de reaudiere a părţilor vătămate.
Pe lângă faptul că instanţa de fond a motivat temeinic respingerea cererii, Curtea mai adaugă câteva considerente.
Instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 5221 C. proc. pen., în cazul în care faţă de o persoană judecată şi condamnată în lipsă s-a derulat procedura de extrădare în România, această persoană va putea fi rejudecată, la cererea sa, de către instanţa care a judecat cauza în primul grad de jurisdicţie.
Acelaşi text de lege, în alin. (2), face trimitere la procedura de rejudecare înscrisă în art. 405 - 408 C. proc. pen., procedură care este valabilă pentru rejudecarea cauzelor după admiterea în principiu a cererilor de revizuire.
Prin încheierea de admitere în principiu a cererii de rejudecare a cauzei, instanţa fixează şi limitele în care va avea loc rejudecarea, procedând în mod obligatoriu la audierea condamnatului, urmând a examina probele propuse de condamnat, iar probele noi cerute de condamnat vor fi analizate prin prisma caracterului pertinent şi concludent al acestora, instanţa pronunţându-se asupra tuturor probelor solicitate, fie în sensul admiterii lor, în integralitate sau parţial, motivând respingerea celor pe care nu le găseşte pertinente şi concludente, fie, dacă găseşte că este necesar, readministrează din nou probele care au fost efectuate în cursul primei judecăţi.
În urma rejudecării cauzei, după administrarea probatoriului solicitat, dacă instanţa constată că acesta nu are nicio influenţă asupra hotărârii pronunţate în cursul primei judecăţi, va respinge cererea de rejudecare şi va menţine hotărârile pronunţate, această soluţie rezultând din aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 406 alin. (4) C. proc. pen.'
Dacă din probele administrate rezultă, dimpotrivă, că hotărârea pronunţată în primă judecată este netemeinică şi nelegală, instanţa, rejudecând cauza, anulează hotărârile pronunţate în prima judecată, chiar dacă hotărârea de condamnare a fost pronunţată de instanţa de apel sau de recurs, şi pronunţă o nouă hotărâre cu respectarea dispoziţiilor art. 345-353 C. proc. pen., iar sub aspectul felului soluţiilor, va putea dispune asupra oricărora din cele prevăzute în art. 345 C. proc. pen., ca urmare a aplicării corespunzătoare a prevederilor art. 406 din acelaşi cod.
Faţă de natura specială a procedurii de rejudecare administrarea din nou a probatoriului nu este obligatorie, fiind administrate doar probele propuse de inculpat în apărare, garantând dreptul persoanei extrădate care a fost condamnată în lipsă, la un proces echitabil. De altfel, nici nu pot invoca propria culpă făptuitorii care, după începerea cercetărilor, se sustrag părăsind ţara. Se constată că prima instanţă i-a admis inculpatului majoritatea probelor în apărare solicitate - audierea petentului K.M. (fila 84 - 86, dos.) şi s-a admis, la solicitarea petentului, audierea martorilor: C.Ş.A., Ş.A.M., P.S.M., K.A.M., V.E. şi L.C.S.
S-a apreciat că împrejurarea că martorii: V.E., C.Ş.A. şi P.S.M. nu au putut fi audiaţi, nu poate fi imputat instanţei. De asemenea, a fost admisă cererea condamnatului pentru a obţine opinia de specialitate a unui expert tehnic auto, asupra împrejurării dacă a fost posibilă lipsirea de libertate a părţilor vătămate prin sistemul de blocare automată a portierelor de la autoturismul petentului, precum şi opinia de specialitate a Comisiei din cadrul S.M.L. Neamţ cu privire la comportamentul părţilor vătămate: H.O.E., M.A.A., D.D., N.L.G. şi M.A.
În urma administrării probatoriului, instanţa de apel a apreciat că în mod corect instanţa de fond a reţinut în mod evident vinovăţia inculpatului şi a constatat că nu există nici împrejurări relevante care să impună o reindividualizare a pedepselor stabilite pentru faptele concurente, dar şi a pedepsei rezultante, rămânând aceleaşi criterii de individualizare care au fost avute în vedere prin sentinţa de condamnare.
S-a reţinut că declaraţiile părţilor vătămate sunt concordante cu privire la modul de operare al inculpatului, de fiecare dată acesta acţionând în acelaşi mod, în sensul că toate infracţiunile s-au petrecut pe timp de noapte, în locuri izolate, prin blocarea portierelor, rabatarea canapelei, astfel că prin aceste modalităţi de a proceda dinainte planificate de către inculpat, părţile vătămate au fost puse în imposibilitate de a se împotrivi sau de a-şi exprima liber voinţa.
S-a apreciat ca fiind foarte relevant din punct de vedere probatoriu, al stabilirii faptelor, că cele două părţi vătămate H.O.E. şi M.A.A. nu se cunoşteau între ele şi nici nu le cunoşteau pe celelalte părţi vătămate, victime ale faptelor de viol şi, totuşi, relatările lor cu privire la modalitatea lor de racolare şi la modul în care au fost conduse în locuri izolate şi au fost agresate de către inculpat, sunt foarte asemănătoare, astfel că depoziţiilor lor, se coroborează pe deplin între ele, dar şi cu celelalte probe administrate în cauză.
Tot astfel sunt relatările referitoare la faptul că inculpatul are implantate bile în penis. Părţile vătămate nu puteau cunoaşte acest aspect anatomic, privindu-l pe inculpat, dacă nu ar fi avut raporturi sexuale cu inculpatul. Ori, din raportul de constatare medico - legal efectuat la data de 11 mai 2007 de S.M.L. Neamţ (fila 169 d.u.p.) rezultă că inculpatul K.M. prezintă patru bile implantate la nivelul penisului.
Concluzionând, instanţa de apel a constatat că nu se impune anularea sentinţei penală nr. 31 din 19 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Neamţ, prin care inculpatul K.M. a fost condamnat pentru violarea şi sechestrarea a cinci minore, dintre care două de doar 13 ani, folosind acelaşi mod de operare. În mod temeinic prima instanţă a soluţionat cererea apelantului, asigurându-i acestuia un proces echitabil, ajungând la concluzia respingerii ca nefondată a cererii de rejudecare după extrădare, formulată în condiţiile art. 5221 C. proc. pen.
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bacău, condamnatul a declarat recurs şi Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie, prin Decizia penală nr. 273 din data de 28 ianuarie 2013, a admis recursul, a casat decizia recurată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului aceleaşi instanţe, respectiv, Curtea de Apel Bacău.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Referitor la criticile recurentului condamnat K.M. privind neprezentarea materialului de urmărire penală şi încălcarea dispoziţiilor relative la procurorul competent să semneze rechizitoriul - care în aprecierea instanţei de recurs se circumscriu normelor ce reglementează sesizarea instanţei (recurentul indicând, de altfel, în motivele de recurs scrise, cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 2 C. proc. pen. - Înalta Curte precizează că acestea nu pot fi analizate ca motive de recurs, în raport de obiectul cauzei care constă în rejudecarea după predare în baza unui mandat european de arestare, pentru care se prevede o procedură specială de judecată, reglementată de dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen., care fac trimitere la dispoziţiile art. 404-408 C. proc. pen., soluţiile posibile, după rejudecare, putând fi, conform art. 406 alin. (1) C. proc. pen., numai condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, iar nu restituirea cauzei la procuror.
S-a mai reţinut că dispoziţiile procedurale prevăzute pentru rejudecarea întemeiată pe art. 522 C. proc. pen., având caracter de excepţie, sunt de strictă interpretare.
Ca şi în cazul revizuirii, prin procedura rejudecării după extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare, se urmăreşte verificarea hotărârilor pronunţate sub aspectul temeiniciei acestora, prin administrarea din nou a probelor.
Instanţa de recurs a reţinut, însă, că neprezentarea materialului de urmărire penală constituie o nulitate relativă care a fost acoperită din momentul prezentării recurentului în instanţă şi aducerii la cunoştinţă a învinuirii, în procedura rejudecării cauzei întemeiată pe dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen., la termenul de judecată din 01 iunie 2011, în primă instanţă.
Din analiza actelor de urmărire penală, s-a reţinut că supravegherea urmăririi penale s-a realizat de acelaşi procuror, P.N., care a întocmit şi rechizitoriul, acesta efectuând personal anumite acte procesuale, ca audierea părţilor vătămate şi a unor martori (vol. I- file 11, 32, 62, 81, 91, 94, 97, 117, 124, vol. I-file 8, 22, 30).
Ca urmare, s-a apreciat că această situaţie, ca şi existenţa menţiunii pe actul de sesizare a instanţei „verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei", sub semnătura primului procuror (semnătură diferită de a procurorului care a întocmit rechizitoriul), nu pot decât să combată critica recurentului.
Analizând cauza din perspectiva cazului de casare, prevăzut de art. 3859 pct. 4 C. proc. pen., instanţa de recurs a constatat că, la termenul din 1 iunie 2011, instanţa de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 290 C. proc. pen., a declarat şedinţă secretă pentru faza de rejudecare a cauzei, considerând că prin natura faptelor deduse judecăţii s-ar aduce atingere moralei publice şi demnităţii părţilor vătămate. După administrarea probatoriului, la termenul din 7 martie 2012, când au avut loc dezbaterile, şedinţa de judecată a fost publică.
Prin urmare, având în vedere că şedinţele de judecată au fost declarate secrete în conformitate cu dispoziţiile art. 290 C. proc. pen., judecătorul fiind cel care a apreciat asupra incidenţei acestui text legal în funcţie de particularităţile cauzei şi stadiul procedural, iar această situaţie se încadrează în excepţia reglementată de art. 290 C. proc. pen., situaţia fiind expres prevăzută de lege, instanţa de recurs, în consens cu instanţa de apel, consideră că nu au incidenţă dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., judecata în primă instanţă ne fiind lovită de nulitate absolută, cu consecinţa rejudecării cauzei în primă instanţă.
S-a apreciat că acest motiv de recurs, este neîntemeiat, şi nu se impune hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.
De asemenea, instanţa de recurs a mai reţinut că procedura rejudecării celor judecaţi în lipsă în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare constituie garanţia că cel condamnat va beneficia de un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, ceea ce presupune desfăşurarea procedurii rejudecării cu respectarea principiilor contradictorialităţii, nemijlocirii şi a egalităţii armelor, adică cu asigurarea completă a dreptului la apărare.
Ca urmare, Înalta Curte a considerat că necesitatea administrării din nou a probelor care au fost efectuate în cursul primei judecăţi, la care se referă art. 5221, raportat la art. 405 alin. (2) C. proc. pen., trebuie evaluată prin prisma asigurării dreptului la un proces echitabil.
În speţă, s-a reţinut că la termenul din 29 mai 2012, în faţa instanţei de apel, recurentul condamnat a solicitat, printre altele, audierea părţilor vătămate şi administrarea tuturor probelor în prezenţa sa.
Aşa cum rezultă din partea introductivă Deciziei 72 din 29 mai 2012, instanţa de apel a arătat că nu este obligatorie readministrarea tuturor probelor faţă de cadrul procesual şi împrejurarea că inculpatul s-a sustras, în mod deliberat, de la cercetări.
Invocarea împrejurării sustragerii recurentului condamnat de la judecarea cauzei, nu poate constitui motiv de respingere a cererii de probe a condamnatului.
S-a apreciat că acest aspect, potrivit art. 522 C. proc. pen., constituie motiv de analiză pentru admiterea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare, iar în cauză, cererea de rejudecare în temeiul dispoziţiilor invocate, a fost admisă în principiu.
Ulterior, apelul a fost promovat exclusiv de condamnat, nemaiavând relevanţă juridică împrejurarea că ar fi avut o culpă în absenţa de la soluţionarea cauzei (Cauza Poitrimol c. Franţei si Cauza Colozza c. Italiei), nici măcar sub aspectul condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de rejudecare.
Apoi, instanţa de recurs a apreciat că se aduce atingere dreptului la un proces echitabil, în componenta sa referitoare la garantarea dreptului la apărare, prin respingerea probelor solicitate de condamnat, în condiţiile în care acesta a fost judecat în lipsă, nu a recunoscut nici una din învinuirile aduse, iar prima instanţă de fond a admis numai probe în completare (încheierea din 1 iunie 2011).
S-a considerat că acestea constituiau tot atâtea motive pentru instanţa de apel, de a aprecia necesar a se administra din nou probele administrate în cursul primei judecăţi, în conformitate cu dispoziţiile prevederilor de art. 5221, raportat la art. 405 alin. (2) C. proc. pen. (cu excepţia, fireşte, a celor administrate de prima instanţă, în rejudecare).
În consecinţă, a fost admis recursul condamnatului, dispunându-se ca instanţa de apel să se conformeze acestei hotărâri, în sensul de a readministra probele, constând în audierea părţilor vătămate: H.O.E., M.A.A., D.D., N.L.G. şi M.A., în virtutea efectului devolutiv integral, în fapt şi în drept, al căii de atac a apelului.
Tot pentru aceleaşi considerente, s-a dispus reaudierea martorilor: C.M.G., T.A., B.I.D., S.C.C., A.G., N.A., T.M., O.S., P.A., M.G., T.l., T.B., M.Ş. şi C.Ş.
În cauză, Instanţa de recurs a constatat că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra majorităţii probelor administrate, din considerentele deciziei rezultând că, pe fondul cauzei, instanţa de control judiciar s-a rezumat la o apreciere de ordin general, în sensul că: „în urma administrării probatoriului, în mod corect, Tribunalul Neamţ a reţinut în mod evident vinovăţia penală a inculpatului", singurele precizări punctuale fiind făcute de instanţa de apel numai cu referire la declaraţiile părţilor vătămate - privite însă, în ansamblu, din perspectiva existenţei constrângerii morale şi fizice a acestora, şi cu referire la raportul de constatare medico legală, care a relevat un aspect anatomic al condamnatului, prezentat de părţile vătămate.
Instanţa de recurs a considerat că analiza probatoriului era obligatorie, chiar dacă instanţa de control judiciar a împărtăşit soluţia instanţei de fond, de vinovăţie a recurentului, cel puţin prin a indica probele avute în vedere în analiza apărărilor formulate de recurent, în faţa instanţei de apel.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, sub nr. 5052/103/2010*.
Prin Decizia penală nr. 134 din 21 august 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul K.M. împotriva sentinţei penale nr. 32/P din 14 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 3052/103/2010*.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul să plătească statului suma de 4500 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.
II. În baza art. 199 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., au fost admise cererile formulate de plt. M.B. şi plt. L.A., din cadrul I.J.J. Neamţ, de scutire a plăţii amenzii judiciare şi în consecinţă;
S-a dispus scutirea de plata amenzii judiciare în sumă de câte 500 lei, aplicate plt. M.B. şi plt. L.A., prin încheierea din data de 06 august 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bacău.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel, după casare cu trimitere spre rejudecare, a reţinut următoarele:
Având în vedere îndrumările cu caracter obligatoriu instanţei de recurs, instanţa de apel a procedat la citarea părţilor vătămate: H.O.E., M.A.A., D.D., N.L.G. şi M.A., precum şi a martorilor: C.M.G., T.A., B.I.D., S.C.C., A.G., N.A., T.M., O.S., P.A., M.G., T.I., T.B., M.Ş., C.Ş.
Au fost întreprinse demersurile necesare pentru conducerea părţilor vătămate în faţa instanţei de apel şi a procedat la audierea acestora: N.L.G.-fila 33 vol. II, H.O.E.-fila.143 vol. II, M.A.-fila 218-220 vol. III, M.A.- fila 221-222 vol. III şi D.D.-fila 223 -224 vol. III
Instanţa de apel a reţinut că părţile vătămate au declarat că îşi menţin declaraţiile date, atât în cursul urmării penale, cât şi la instanţa de fond, în primul ciclu procesual şi au relatat, în general, aceleaşi împrejurări cu privire la săvârşirea faptelor, unele mici diferenţe fiind explicate de timpul foarte mare trecut de la data săvârşirii faptelor şi de traumele prin care au trecut.
De asemenea, instanţa de apel a procedat la audierea martorilor: A.G. - fila 145 - vol. 2, B.I.I. - fila 146 - vol. 2, S.C.C. - fila 27, vol. 3, T.M. - fila 28, vol. 3, O.S., fila 29, vol. 3, T.I. - fila 30. vol. 3, T.B. - fala 31, vol. 3, N.A.I. - fila 32, vol. 3, P.S.M. - fila 107, vol. 3 şi C.Ş. - fila 108-vol. 3, martorii menţinând-şi, în general, declaraţiile date în cursul procesului penal.
Având în vedere faptul că din procesele-verbale de punere în executare a mandatelor de aducere a martorilor: C.M.G., T.A., P.A., M.G. şi M.Ş. a rezultat imposibilitatea obiectivă de audiere a acestora, în conformitate cu dispoziţiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen., instanţa de apel a pus în discuţia părţilor şi a dat citire declaraţiilor date de aceşti martorii în cursul urmăririi penale-fila 147 vol. l şi fila 3 6 vol. II.
Instanţa de apel a avut în vedere, că dispoziţiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen., se aplică în situaţii obiective excepţionale, în care martorul audiat în faza de urmărire penală nu se mai poate prezenta pentru a fi audiat în faţa instanţei de judecată.
Aceste dispoziţii procedurale nu contravin dreptului constituţional la apărare şi dreptului la un proces echitabil.
Textul indicat are în vedere acele situaţii în care, din motive independente de voinţa organelor judiciare, ascultarea unor martori audiaţi în faza de urmărire penală nu mai este posibilă.
Instanţa de apel a mai reţinut că nu se poate mărgini cercetarea judecătorească la citirea depoziţiilor martorilor audiaţi în prima fază a procesului penal, neflind posibilă pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti de condamnare numai pe baza acestor declaraţii citite de către instanţă în sala de şedinţă.
Tocmai pentru acest motiv, legiuitorul a indicat când anume este posibil acest lucru, utilizând expresia: „Dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă", ceea ce conduce la ideea că s-a avut în vedere o situaţie excepţională, izolată, cu caracter obiectiv, care ar putea presupune împrejurări cum ar fi: decesul martorului, dispariţia acestuia, plecarea într-un loc necunoscut, boală gravă etc.
De asemenea, doar citirea declaraţiei martorului nu va constitui temei suficient pentru a se ţine seama de ea fără ca aceasta să fie supusă discuţiei contradictorii a părţilor implicate în proces.
De altfel, în cauza dedusă judecăţii au fost audiaţi foarte mulţi martorii, depoziţiile martorilor cu privire la care s-a făcut aplicare art. 327 alin. (3) C. proc. pen., urmează a fi examinate de instanţa de control judiciar în raport şi de celelalte probe administrate în cauză.
Mai mult, în continuarea cercetării judecătoreşti, părţile au posibilitatea să probeze temeinicia sau lipsa de temeinicie a acestor declaraţii, să le combată, ori să le susţină prin alte mijloace de probă ce vor putea fi administrate.
Chiar dacă, în faza de urmărire penală, apărătorul inculpatului nu mai poate fi prezent la audierea martorului, aceasta nu înseamnă că precizările date în cauză sunt valorificate tale quale.
Instanţa de apel a mai avut în vedere că probele în procesul penal nu au, potrivit art. 63 C. proc. pen., o valoare dinainte stabilită şi aprecierea lor se face de organul de urmărire penală în urma examinării tuturor probelor administrate şi în scopul aflării adevărului. De aceste obligaţii este ţinută şi instanţa de judecată în faza de cercetare judecătorească, care, după citirea depoziţiei martorului în condiţiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen., va proceda în consecinţă.
De asemenea, s-a mai reţinut că în jurisprudenţa C.E.D.O. s-a cristalizat ideea potrivit căreia, utilizarea probelor obţinute în faza instrucţiei penale nu contravine art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atâta timp cât dreptul la apărare a fost respectat. De aceea, citirea declaraţiilor unor martori care nu au putut fi audiaţi în mod nemijlocit de instanţa de judecată din motive obiective nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii anterioare, să interogheze persoanele ale căror declaraţii sunt citite în şedinţa de judecată.
Prin urmare, nu se poate susţine că prin dispoziţiile legale criticate este încălcat dreptul la un proces echitabil, atâta vreme cât apelantul pe parcursul procesului penal a avut posibilitatea, prin apărătorul ales, să solicite eventuale confruntări, dar s-a prevalat de acest drept.
Mai mult decât atât, instanţa de apel a apreciat că este de remarcat că, în viziunea instanţei europene, art. 6 parag. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, presupune asigurarea completă a egalităţii armelor în materie, ceea ce înseamnă că, sub această rezervă, textul lasă autorităţilor naţionale competente facultatea de a aprecia pertinenţa unei oferte de probă făcute de acuzat în măsura compatibilităţii ei cu noţiunea de proces echitabil.
Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că dispoziţiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen., referitoare la procedura de urmat în situaţia în care ascultarea martorului nu este posibilă, nu sunt contrare nici prevederilor constituţionale referitoare la dreptul la apărare şi nici celor din pacte şi convenţii internaţionale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
S-a mai reţinut că legea procesual penală prevede toate garanţiile procesuale pentru realizarea dreptului la apărare al inculpatului, iar dispoziţiile legale criticate nu numai că nu contravin, dar contribuie la realizarea acestui drept.
De altfel, se impune a se arăta, în acord cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi a practicii în materie a C.E.D.O., vinovăţia condamnatului cu privire la faptele pentru care a fost trimis în judecată şi pentru care i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 10 (zece) ani închisoare, nu se bazează doar pe depoziţiile acestor martori, ci pe un probatoriu amplu, care a fost prezentat şi analizat în detaliu de prima instanţă.
Instanţa de apel a apreciat că în prima fază procesuală, Tribunalul Neamţ a procedat la audierea nemijlocită a martorilor: M.G. - fila 306, P.A. - fila 305, M.Ş. - fila 395 şi C.M.G. - fila 97, audiere care a avut loc în prezenţa apărătorului ales al inculpatului, condiţii în care acesta avea posibilitatea să pună întrebări martorilor şi, eventual, dacă aprecia necesar, să se procedeze la confruntarea acestora.
S-a mai constatat că pe tot parcursul procesului de rejudecare după executarea mandatului european de arestare, apelantul-condamnat, în dorinţa de tergiversa soluţionarea cauzei şi a încerca să fie desfiinţată hotărârea de condamnare, să fie pus în libertate şi să scape de răspundere penală, a invocat numeroase alte excepţii, printre care şi de neconstituţionalitate, două astfel de excepţii şi la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar una, aşa cum se arăta mai sus şi la instanţa de apel.
La ultimul termen de judecată a solicitat sesizarea instanţei de contencios administrativ pentru a se constata nelegalitatea actului de sesizare, cu privire la persoana care a semnat rechizitoriul în calitate de prim - procuror, sau prim-procuror adjunct.
S-a mai reţinut că legalitatea actului de sesizare, chiar şi sub aspectul invocat de apelant, nu poate face obiectul controlului la instanţa de contencios administrativ, ci verificarea se face de instanţa investită cu fondul cauzei, în conformitate cu dispoziţiile C. proc. pen.
S-a mai reţinut că, într-adevăr, dat fiind dreptul de acces la justiţie, apelantul-inculpat are posibilitatea de a se adresa instanţei de contencios administrativ.
Apelantul-condamnat a mai susţinut că întrucât hotărârea de condamnare a fost pronunţată cu încălcarea principiilor de drept, este lovită de nulitate absolută, condiţii în care trebuie verificată şi legalitatea detenţiei.
Instanţa de apel a mai avut în vedere că apelantul este în executarea unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis în baza unei sentinţe definitive de condamnare, care nu a fost desfiinţată, a respins ca inadmisibilă cererea acestuia de verificare a legalităţii stării sale de deţinere.
Analizând hotărârea apelată, în .raport de motivele de apel invocate şi examinând-o şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, instanţa de apel a constatat că apelul urmează a fi respins, pentru considerentele care vor fi prezentate.
S-a apreciat că în cauză, prima instanţă a reţinut ca şi instanţa care a dispus condamnarea inculpatului o situaţie de fapt corespunzătoare probelor administrate, a apreciat în mod corect că instanţa de fond a dat faptelor săvârşite de apelant o corectă încadrare juridică şi că nu sunt temeiuri pentru o altă individualizare judiciară a pedepselor aplicate pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată principale, cât şi a pedepsei principale rezultante şi a celei complementare.
Instanţa de fond a respectat dispoziţiile procedurale referitoare la motivarea hotărârii, în sensul că a descris faptele săvârşite, cu arătarea timpului şi locului unde au fost comise, încadrarea juridică dată acestora, de asemenea a analizat în mod detaliat probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei şi a arătat temeiurilor de drept care justifică soluţia dată, atât în latura penală a cauzei, cât şi în latura civilă.
Instanţa de control judiciar şi-a însuşit motivarea hotărârii apelate făcută de prima instanţă, cu completările care vor fi făcute.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de control judiciar a apreciat că vinovăţia apelantului - condamnat pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat de Tribunalul Neamţ rezultă pe deplin.
Împotriva Deciziei penale nr. 134 din 21 august 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, a declarat recurs condamnatul K.M., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 5, 6 şi 17 C. proc. pen.
A solicitat admiterea căii de atac exercitate şi în principal, casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei la organul de urmărire penală, pentru refacerea actelor de urmărire penală şi a rechizitoriului, întrucât nu există certitudinea că acesta a fost verificat de procurorul ierarahic superior, din semnătura menţionată de acest act procedural, nu se înţelege numele persoanei care a 1-a confirmat, acesta fiind indescifrabile.
Cu privire la cazurile de casare prevăzut de art. 385 pct. 5 6 şi 17 C. proc. pen., recurentul condamnat, prin apărătorul său, a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 289 C. proc. pen., privind principiul contradictorialităţii şi oralităţii ce asigura participarea lui efectivă la judecarea cauzei şi la dezbateri, conform art. 340 C. proc. pen., aducându-se grave prejudicii exercitării drepturilor procesuale garantate de art. 6 C. proc. pen., art. 24 din Constituţia României şi art. 6 şi 13 din C.E.D.O. A mai susţinut că nu trebuie confundată prezenţa inculpatului în instanţă cu dreptul său de a se apăra el însuşi, aceasta fiind regula dorită şi exigenţele jurisprudenţei instanţei de contencios european.
Totodată, a mai menţionat că, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel nu i-au dat posibilitatea de a propune probe, de a discuta în contradictoriu pe aceste probe şi apreciază că procedând astfel, instanţele i-au încălcat dreptul la apărare. Chiar dacă a fost prezent formal în instanţă, faptul că nu a putut să aibă o discuţie în contradictoriu pe aspectul probelor, al legalităţii şi temeiniciei hotărârii de condamnare, aceste aspecte echivalează cu lipsa sa la acest proces.
Examinând recursul declarat de cobdamnatul K.M. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată,ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devohiţiei recursului, art. 385 C. proc. pen. prevede în alin. (21) că, instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol,cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, la data de 21 august 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti,.situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C.proc. pen. C. proc. pen. prinse în art. 2 din Lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului,ipoteza care,însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 al art. 385 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare,fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului,reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazurile de casare prevăzute în art. 385 alin. (1) pct. 5 şi 17 C. proc. pen., invocate de recurentul condamnat, se constată că într-adevăr, acestea au fost menţinute şi nu au suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, că recurentul condamnat şi-a motivat recursul la data de 19 septembrie 2013 (primul termen de judecata cu procedura de citare legal îndeplinită în cauză, fiind la termenul din 29 octombrie 2013), respectându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Potrivit cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 5 C. proc. pen. 5 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legi.
Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte criticile recurentului condamnat şi anume că deşi prezent la instanţa de fond şi instanţa de recurs, după admiterea cererii sale de rejudecare a cauzei după extrădare, inclusiv atunci când au avut loc dezbaterile, nu i-a fost dată posibilitatea să propună probă, să discute în contradictoriu pe aceste probe, situaţie ce echivalează cu lipsa sa de la judecată, fiind încălcate dispoziţiile art. 289 C. proc. pen., privind principiul contradictorialităţii şi oralităţii ce asigura participarea efectivă a persoanei acuzate la judecarea cauzei şi la dezbateri, conform art. 340 Cod. procedură penală, fîindu-i aduse grave prejudicii exercitării drepturilor sale procesuale garantate de art. 6 C. proc. pen., art. 24 din Constituţia României şi art. 6 şi 13 din C.E.D.O., nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 5 C. proc. pen., acesta nu este incidente în cauză.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen. au fost introdus prin art. 1 pct. 221 din Legea nr. 281/2003, având denumirea marginală de " rejudecarea celor judecaţi în lipsă în caz de extrădare" prevăzând că "în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecată şi condamnată în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului".
Scopul legiutorului privind reglementarea procedurii rejudecării cauzei după extrădare a fost tocmai acela de garantare a dreptului persoanei extrădate sau predate în baza unui mandat european de arestare la un proces echitabil, cu respectarea dreptului la apărare, care presupune posibilitatea persoanei condamnată în lipsă să fie audiată, de a fi interogaţi martori sau alte părţi din proces, de a se administra probe în apărare cu privire la starea de fapt cât şi în circumstantiere.
Totodată, legiuitorul a lăsat la latitudinea instanţei de judecată să aprecieze dacă, la situaţia concretă, se impune rejudecarea.
Dreptul, la un proces echitabil îşi găseşte consacrarea atât prin aplicarea în cadrul procedurii, penale române a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi prin consacrarea acestui principiu în dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţia României, dar şi prin coroborarea tuturor celorlalte principii prevăzute în C. proc. pen.
Pe lângă faptul că acest principiu este expres prevăzut de dispoziţiile constituţionale şi de prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în condiţiile în care acesta se întemeiază și își găseşte conţinutul tocmai în celelalte principii "clasice" care guvernează desfăşurarea procesului penal, este de necontestat că judecarea şi condamnarea unei persoane în lipsă, indiferent de motive, este de natură să aducă atingere acestui principiu şi implicit să impieteze asupra actului de justiţie.
În materie penală, prin intermediul Legii nr. 281/2003 legiuitorul a înţeles să introducă instituţia rejudecării în cazul persoanei extrădate, instituţie care constituie o cale de atac extraordinară specială, pentru a garanta principiul dreptului la un proces echitabil. Acest text de lege nu face nici o distincţie între persoana care se sustrage de la judecată părăsind teritoriul ţării, fiind ulterior extrădată după condamnare şi persoana care comite o infracţiune, iar ulterior este trimisă în judecată şi condamnată, fără ca aceasta să fi cunoscut faptul că împotriva ei s-a declanşat o procedură judiciară, singura condiţie fiind aceea că după condamnare să se obţină extrădarea din statul în care se află.
Rejudecarea are ca finalitate oferirea posibilităţii celui condamnat şi apoi extrădat să îşi exercite dreptul la apărare şi în acelaşi timp să beneficieze de un proces penal care să respecte principiul contradictorialităţii şi principiul aflării adevărului, ce poate primi consistenţă prin datele şi elementele noi pe care cel care solicită rejudecarea le poate prezenta organelor judiciare, date şi informaţii care pot releva aspecte noi cu privire la starea de fapt şi activitatea infracţională care a făcut obiectul cauzei.
În acelaşi sens este şi practica instanţei de contencios european, în cauza Colozza contra Italiei, reamintind că o procedură care se desfăşoară în lipsa condamnatului nu este în principiu incompatibilă cu Convenţia dacă, acuzatul poate obţine ulterior ca o instanţă să statueze din nou, după ce l-a audiat asupra temeiniciei acuzaţiei în fapt şi în drept. Chiar dacă nu se menţionează expres în parag. 1 al art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dreptul acuzatului de a lua parte la audieri, decurge din obiectul şi scopul întregului articol. După jurisprudenţa constantă a Curţii, renunţarea la un drept garantat de Convenţie trebuie să fie stabilită într-o manieră neechivocă.
Totodată, prin încheierea de admitere în principiu a cererii de rejudecare a cauzei, instanţa fixează şi limitele în care va avea loc rejudecarea, procedând în mod obligatoriu la audierea condamnatului, urmând a examina probele propuse de condamnat, iar probele noi cerate de condamnat vor fi analizate prin prisma caracterului pertinent şi concludent al acestora, instanţa pronunţându-se asupra tuturor probelor solicitate, fie în sensul admiterii lor, în integralitate sau parţial, motivând respingerea celor pe care nu le găseşte pertinente şi concludente, fie, dacă găseşte că este necesar, readministrează din nou probele care au fost efectuate în cursul primei judecăţi.
În urma rejudecării cauzei, după administrarea probatoriului solicitat, dacă instanţa constată că acesta nu are nicio influenţă asupra hotărârii pronunţate în cursul primei judecăţi, va respinge cererea de rejudecare şi va menţine hotărârile pronunţate, această soluţie rezultând din aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 406 alin. (4) C. proc. pen.
Dacă din probele administrate rezultă, dimpotrivă, că hotărârea pronunţată în primă judecată este netemeinică şi nelegală, instanţa, rejudecând cauza, anulează hotărârile pronunţate în prima judecată, chiar dacă hotărârea de condamnare a fost pronunţată de instanţa de apel sau de recurs, şi pronunţă o nouă hotărâre cu respectarea dispoziţiilor art. 345-353 C. proc. pen., iar sub aspectul felului soluţiilor, va putea dispune asupra oricărora din cele prevăzute în art. 345 C. proc. pen., ca urmare a aplicării corespunzătoare a prevederilor art. 406 din acelaşi cod.
Faţă de natura specială a procedurii de rejudecare, administrarea din nou a probatoriului nu este obligatorie, fiind administrate doar probele propuse de inculpat în apărare, garantând dreptul persoanei extrădate care a fost condamnată în lipsă, la un proces echitabil.
Raportând cauzei aceste considraţii teoretice, înalta Curte reţine că la data de 04 februarie 2011 pe rolul Tribunalului Neamţ, a fost înregistrată sub nr. 3052/103/2010, cererea formulată în baza art. 5221 C. proc. pen., de cererea de rejudecare după extrădare condamnatul K.M.
Prin sentinţa penală nr. 183 din 24 noiembrie 2010 a Tribunalului Neamţ, pronunţată în Dosarul nr. 3052/103/2010, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de rejudecare după extrădare, formulată în condiţiile art. 5221 C. proc. pen., de condamnatul K.M.
Curtea de Apel Bacău, secţia penală, prin Decizia 08 din 18 ianuarie 2011, a admis apelul declarat de persoana condamnată K.M., a desfiinţat în totalitate sentinţa apelată şi a trimis cauza Tribunalului Neamţ în vederea admiterii în principiu şi a rejudecării în fond, a cererii de rejudecare după extrădare întemeiată pe dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen. formulată de condamnatul K.M.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, sub nr. 3052/103/2010*, iar prin încheierea de şedinţă din 1 iunie 2011, a- fost admisă, în principiu, cererea de rejudecare, formulată de condamnatul K.M.
La rejudecarea cauzei după extrădare, respectiv, la soluţionare pe fond, a apelului şi a recursului, iar ulterior, după casarea hotărârii instanţei de prim control judiciar şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de apel, condamnatul K.M. a fost prezent la şedinţele de judecată, asistenţa sa juridică a fost asigurată de un apărător desemnat din oficiu de instanţe, fiindu-i acordată posibilitatea de a solicita încuviinţarea de probe în apărare şi a discuta în contradictoriu pe aceste probe, de a pune întrebări părţilor vătămate şi martorilor.
Totodată, din verificarea actelor dosarului se reţine că recurentul condamnat a fost de acord ca asistenţa sa juridică să fie asigurată de un apărător desemnat din oficiu, iar pe parcursul procesului penal şi nu şi-a manifestat niciun moment dorinţa de a-şi angaja un apărător.
Chiar dacă motivele de recurs invocate de recurentul condamnat nu se înscriu în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 5 C. proc. pen., din actele dosarului, Înalta Curte reţine că, pe parcursul desfăşurării întregii proceduri, atât în faza de urmărire penală, a judecăţii cauzei în primul ciclu procesual, cât şi după rejudecarea cauzei după extrădare, a fost administrat un amplu şi judicios material probator, organul de urmărire penală şi instanţele de judecată dând posibilitatea condamnatului şi apărătorilor săi să propună probe în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele, stabilirii situaţiei de fapt şi a adevărului, cererile lor fiind încuviinţate, în măsura în care au fost apreciate ca fiind pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei.
Totodată, se reţine că probele administrate în cursul urmăririi penale au fost evaluate şi în cadrul cercetării judecătoreşti al primului ciclu de judecată şi, prin coroborarea lor, s-a reţinut, vinovăţia penală a inculpatului.
Prima instanţă a admis condamnatului majoritatea probelor în apărare solicitate - audierea acestuia (fila 84 - 86, dosraul instanţei de fond după rejudecare) şi audierea martorilor C.Ş.A., Ş.A.M., P.S.M., K.A.M., V.E., L.C.S.
De asemenea, a fost admisă cererea condamnatului pentru a obţine opinia de specialitate a unui expert tehnic auto, asupra împrejurării dacă a fost posibilă lipsirea de libertate a părţilor vătămate prin sistemul de blocare automată a portierelor de la autoturismul petentului, precum şi opinia de specialitate a Comisiei din cadrul S.M.L. Neamţ cu privire la comportamentul părţilor vătămate H.O.E., M.A.A., D.D., N.L.G. şi M.A.
Astfel, faptele săvârşite de inculpatul K.M. în noaptea de 31 august 2006, împotriva părţii vătămate H.O.E. sunt dovedite cu: plângerea şi declaraţiile date de partea vătămată în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti (fila 14, 21-32 dosar urmărire penală şi fila 42 dosarul instanţei de fond); actele medico legale, respectiv: raportul medico legal din 2007 (fila 37 d.u.p.) efectuat de S.M.L. Piatra Neamţ, ce atestă că partea vătămată este virgină, precum şi raportul medico-legal din 2007 din care rezultă că partea vătămată suferă de bronşită cronică astmatiformă; planşele fotografice ilustrând pantalonii pe care partea vătămată i-a purtat în noaptea de 31 august 2006 şi care prezintă pete de murdărie de la mersul pe jos pe vreme ploioasă şi prin noroi;declaraţiile martorilor S.C., M.A. (fila 68 dosar urmărire penală), a martorei M.G. (fila 69 dosar urmărire penală şi fila 306 dosarul instanţei de fond), T.G.C. (fila 78 dosar urmărire penală), A.G. (fila 200 dosarul instanţei), C.Ş. şi T.I. (fila 90-94 dosar urmărire penală, fila 307 dosarul instanţei de fond, fila 397 dosarul instanţei de fond), P.A. ( fila 96-98 dosar urmărire penală şi fila 305 dosarul instanţei de fond).
Din coroborarea acestor probe, prima a rezultat că inculpatul, nu a condus-o pe partea vătămată în barul „B.G." aşa cum au stabilit iniţial, ci a transportat-o într-un loc izolat, a încercat să o violeze însă nu a reuşit, în principal pentru motivul că partea vătămată a suferit în momentele respective mai multe crize de astm, şi a abandonat-o în câmp, în timpul nopţii. S-a apreciat că, inculpatul, prin faptul că a blocat portierele maşinii, i-a restrâns părţii vătămate dreptul la libertate şi a încercat, prin constrângere, să întreţină cu ea raport sexual, infracţiunea de viol rămânând în faza de tentativă, datorită atitudinii vehemente a părţii vătămate.
Din plângerea formulată, la data de 19 noiembrie 2006, de către partea vătămată M.A.A. şi declaraţiile date de aceasta în cursul urmăririi penale şi al judecăţii (fila 204 dosarul instanţei de fond), procesul-verbal de verificare a veridicităţii declaraţiei părţii vătămate, întocmit la data de 14 mai 2007 de către organele de poliţie şi planşa fotografică efectuată cu ocazia cercetării la faţa locului (fila 109-116 dosar urmărire penală), constatarea medico-legală din 20 noiembrie 2006 din care rezultă că partea vătămată prezintă o deflorare care poate data din 19 noiembrie 2006, nu prezintă leziuni traumatice şi se află în perioada ciclului menstrual; declaraţia martorilor M.Ş. (fila 395 dosar, fila 123-126 dosar urmărire penală.), C.M.G. (fila 128 d.u.p. şi 97 dosar urmărire penală), V.E. (fila 130 dosar urmărire penală), O.G. (fila 136 dosar urmărire penală); procesul-verbal de constatare, cu planşă fotografică, din data de 28 mai 2007, care indică locul unde se găsea cercelul pe care l-a pierdut partea vătămată în timpul agresiunii au confirmat faptul că, în noaptea de 18/19 noiembrie 2006 inculpatul a condus-o pe partea vătămată M.A.A., cu maşina, într-un loc izolat, a blocat portierele, limitându-i dreptul la libertate şi a constrâns-o să întreţină raporturi sexuale, deşi aceasta s-a opus, susţinând că este virgină şi în perioada ciclului menstrual.
De asemenea, faptele săvârşite de inculpat împotriva părţilor vătămate D.D. şi N.L.G., în noaptea de 9 martie 2007, sunt confirmate de plângerile formulate de părţile vătămate în ziua de 10 mai 2007 şi declaraţiile acestora din timpul urmăriri penale şi al cercetării judecătoreşti (fila 198 dosarul instanţei de fond); procesul-verbal de conducere în teren, la locul comiterii faptei, de către cele două victime, cu planşa fotografică de la desfăşurarea acestei activităţi; rapoartele de constatare medico legale din 2007, din care rezultă că părţile vătămate prezintă deflorări mai vechi de 14 zile, dar fără a se putea preciza data exactă a producerii lor, datorită faptului că s-au prezentat cu întârziere la medic. declaraţiile martorilor T.B.V. (fila 140 dosar urmărire penală şi fila 308 dosarul instanţei de fond), T.M., bunica părţii vătămate D.D. (fila 202 dosarul instabţei de fond).
Din coroborarea acestor probe, instanţa s-a dovedit că, în mod evident, inculpatul le-a împiedicat pe părţile vătămate să se deplaseze şi să acţioneze în conformitate cu voinţa lor şi le-a constrâns, prin ameninţare şi constrângere morală, să întreţină raporturi sexuale.
Pe de altă parte, din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză şi anume, plângerea formulată, la data de 10 mai 2007 de partea vătămată M.A. şi declaraţiile date de aceasta (fila 393 dosarul instanţei de fond, fila 25 dosar urmărire penală); procesul verbal de verificare a veridicităţii declaraţiilor părţii vătămate şi planşa fotografică realizată de la cercetarea la faţa locului (fila 46-54 dosar urmărire penală); raportul de constatare medico legală din 2007 din care rezultă că partea vătămată prezintă o deflorare mai veche de 14 zile, timp după care, din punct de vedere medico legal, nu se mai poate preciza de când anume datează; declaraţiile părţii vătămate D.D.; listingul convorbirilor telefonice ce confirmă faptul că, în ziua de 10 aprilie 2007 au fost trimise mesaje de pe telefonul mobil al părţii vătămate N.L.G. pe telefonul părţii vătămate M.A., pentru a o determina pe aceasta să se deplaseze, în seara respectivă, împreună cu D.D. şi cu inculpatul, spre com. Ruginoasa (fila 126-131 dosar urmărire penală) declaraţia părţii vătămate N.L.G. (fila 472 dosar), ce a arătat că inculpatul a trimis mai multe mesaje de pe telefonul ei, părţii vătămate M.A., cu intenţia de a se întâlni cu ea, dovedesc că inculpatul a lipsit-o de libertate pe partea vătămată M.A., în mod ilegal, în noaptea de 10 aprilie 2007 şi a întreţinut cu ea, prin constrângere, raporturi sexuale.
Totodată, din declaraţii părţile vătămate D.D. (fila 198 dosarul instanţei de fond) şi M.A. (fila 393 dosarul instanţei de fond) rezultă că în toate situaţiile, inculpatul a cunoscut vârsta părţilor vătămate, întrucât obişnuia să se intereseze, în momentul în care le cunoştea, despre acest aspect.
De asemenea, instanţa de fond a apreciat relevant, din punct de vedere probatoriu,, că părţile vătămate au dat, fiecare în parte, detalii cu privire la interiorul autoturismului, aparţinând inculpatului şi în care s-au comis faptele ce se reţin în sarcina lui, precum şi cu privire la modul său de operare, de fiecare dată acesta acţionând în acelaşi mod, în sensul că toate infracţiunile s-au petrecut pe timp de noapte, în locuri izolate, prin blocarea portierelor, rabatarea canapelei, astfel că prin aceste modalităţi de a proceda dinainte planificate de către inculpat, părţile vătămate au fost puse în imposibilitate de a se împotrivi sau de a-şi exprima liber voinţa.
Totodată, relatările părţile vătămate D.D., N.L.G., M.A., M.A.A. şi H.O.E., aceast fiind prima victimă care a depus plângerea la data de 01 septembrie 2006, cu un an înaintea primelor trei părţi vătămate menţionate, cu privire la modalitatea lor de racolare şi la modul în care au fost conduse în locuri izolate şi au fost agresate de către inculpat, sunt foarte asemănătoare, astfel că, s-a reţinut că depoziţiilor lor se coroborează, pe deplin, între ele, dar şi cu celelalte probe administrate în cauză.
Totodată, susţinerile inculpatul în declaraţiile sale că nu a întreţinut relaţii sexuale cu niciuna dintre părţile vătămate, sunt infirmate de depoziţiile acestora (fila 24, vol. II dosar urmărire penală) care au relatat că au avut dureri ulterioare cauzate de faptul că inculpatul are implantate bile în penis, acestea nu puteau cunoaşte acest aspect anatomic, privindu-l pe inculpat, dacă nu ar fi avut raporturi sexuale cu el, precum şi de concluziile raportului de constatare medico-legal efectuat la data de 11 mai 2007 de S.M.L. Neamţ (fila 169 dosar urmărire penală) care atestă că inculpatul K.M. prezintă patru bile implantate la nivelul penisului.
Instanţa de fond a analizat probele, în apărare, solicitate de către inculpat, respectiv declaraţiile martorilor V.E., Ş.A.M., M.A.C., T.A., K.A.M., L.C.S., reţinând că aceste declaraţii nu sunt de natură să modifice situaţia de fapt stabilită.
Astfel, s-a reţinut că declaraţiile respective privesc aspecte de ordin secundar privind modul de relaţionare a inculpatului cu părţile vătămate, care nu infirmă nici într-un mod materialitatea faptelor care au fost reţinute şi descrise anterior. Inculpatul a invocat această relaţionare a părţilor vătămate cu el, invocând că nu se poate explica faptul că acestea au continuat să comunice sau să se întâlnească cu el chiar şi după data faptelor de viol, dacă în realitate ar fi fost victime ale acestor fapte de viol. S-a arătat că, chiar dacă această împrejurare se confirmă parţial, numai în privinţa părţii vătămate N.L.G., instanţa a reţinut că partea vătămată se afla la o vârstă fragedă, 13-14 ani, având un nivel de discernământ diminuat şi o capacitate de a discerne faptele redusă şi, oricum, faptele de viol asupra părţilor vătămate, în modalitatea comisă de inculpat, s-au consumat la data săvârşirii lor, independent de modul în care aceste părţi, eventual, au mai relaţionat ulterior.
De asemenea, instanţa de fond a mai avut în vedere că inculpatul a invocat declaraţia expertului auto A.M. (fila 199, dosarul instanţei de fond după rejudecare), care a confirmat prin declaraţia sa că, în mod normal o persoană, alta decât conducătorul auto, nu poate rămâne blocată într-un autoturism în care a fost acţionat sistemul de închidere centralizată a portierelor, susţinând că în mod nereal s-a reţinut prin actul de sesizare şi, ulterior, prin sentinţa de condamnare că părţile vătămate au rămas blocate în autoturismul său după ce a acţionat acest sistem de închidere automată a portierelor. Insă, sub acest aspect, instanţa de fond a arătat că relevant este faptul că toate părţile vătămate au relatat despre faptul blocării portierelor de către inculpat, aceasta însemnând că datorită vârstei lor, şi chiar situaţiei de constrângere în care oricum se aflau, au putut ignora acest amănunt tehnic că ar fi avut posibilitatea deblocării din interior a portierelor. Pe de altă parte, având în vedere că, de fiecare dată, părţile se aflau într-un loc izolat, pe timp de noapte şi sub constrângerea ameninţărilor inculpatului, oricum erau lipsite de posibilitatea de a părăsi în mod efectiv autoturismul inculpatului.
După casarea deciziei pronunţată de instanţa de apel şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă, având în vedere îndrumările cu caracter obligatoriu dispuse de instanţa de recurs, instanţa de apel a procedat la citarea părţilor vătămate: H.O.E., M.A.A., D.D., N.L.G. şi M.A., precum şi a martorilor: C.M.G., T.A., B.I.D., S.C.C., A.G., N.A., T.M., O.S., P.A., M.G., T.I., T.B., M.Ş., C.Ş.
Au fost întreprinse demersurile necesare pentru aducerea părţilor vătămate în faţa instanţei de apel şi s-a procedat la audierea acestora: N.L.G.- fila 33 vol. II, H.O.E. - fila 143 vol. II, M.A. (filele 218-220 vol. III), M.A. (filele 221-222 vol. III) şi D.D. (filele 223-224 vol. II).
Părţile vătămate au declarat că îşi menţin declaraţiile date, atât în cursul urmării penale, cât şi la instanţa de fond, în primul ciclu procesual şi au relatat, în general, aceleaşi împrejurări cu privire la săvârşirea faptelor, unele mici diferenţe fiind explicate de timpul foarte mare trecut de la data săvârşirii faptelor şi de traumele prin care au trecut.
De asemenea, instanţa de apel a procedat la audierea martorilor: A.G. (fila 145 - vol. 2), B.I.I. (fila 146 - vol. 2), S.C.C. - fila 27, vol. 3, T.M. (fila 28, vol. 3), O.S., (fila 29, vol. 3), T.I. (fila 30. vol.3), T.B. ( fila 31, vol. 3), N.A.I. (fila 32, vol. 3), P.S.M. (fila 107, vol. 3) şi C.Ş. (fila 108-vol. 3), martorii menţinând-şi, în general, declaraţiile date în cursul procesului penal.
Având în vedere faptul că din procesele-verbale de punere în executare a mandatelor de aducere a martorilor: C.M.G., T.A., P.A., M.G. şi M.Ş. a rezultat imposibilitatea obiectivă de audiere a acestora, în conformitate cu dispoziţiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen., instanţa de apel a pus în discuţia părţilor şi a dat citire declaraţiilor date de aceşti martorii în cursul urmăririi penale-fila 147 vol. l şi fila 3 6 vol. II.
Totodată, instanţa de apel a ţinut seama că dispoziţiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen., se aplică în situaţii obiective excepţionale, în care martorul audiat în faza de urmărire penală nu se mai poate prezenta pentru a fi audiat în faţa instanţei de judecată, iar aceste dispoziţii procedurale nu contravin dreptului constituţional la apărare şi dreptului la un proces echitabil.
Înalta Curte are în vedere că respectarea garanţiilor unui proces echitabil, astfel cum au fost stabilite prin art. 6 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, presupune şi principiul contradictorialităţii, al nemijlocirii, oralităţii, inculpatul având dreptul de a pune întrebări, prezumţia de nevinovăţie fiind înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 52 „statuându-se că orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă".
Totodată, la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea privind vinovăţia inculpatului pe bază de probe certe.
Din examinarea actelor dosarului, contrar susţinerilor recurentului condamnat K.M., înalta Curte constatată că în cauză, probele au fost administrate în condiţii de contradictorialitate şi nemijlocire, condamnatului i-au fost respectate drepturile procesuale, fîindu-i dată posibilitatea de a propune probe în apărare, asigurându-se egalitatea de arme între acuzare şi apărare, iar susţinerile şi apărările condamnatului privind nevinovăţia sa, au fost infirmate de probele administrate.
Cu privirea la cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 6 C. proc. pen., acesta a fost modificat prin Legea nr. 2/2013 şi prevede că hotărârile sunt supuse casării " când judecata a avut loc in lipsa apărătorului, când prezenta acestuia era obligatorie".
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 171 C. proc. pen., învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul umiâririi penale şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest drept.
Asistenţa juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
În cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede -pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
Când asistenţa juridică este obligatorie, dacă învinuitul sau inculpatul nu şi-a ales un apărător, se iau măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu. Când asistenţa juridică este obligatorie, dacă apărătorul ales nu se prezintă nejustificat la data stabilită pentru efectuarea unui act de urmărire penală sau la termenul de judecată fixat şi nici nu asigură substituirea, pleacă sau refuză să efectueze apărarea, organul judiciar ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să-1 înlocuiască, acordându-i timpul necesar pentru pregătirea apărării. In cursul judecăţii, după începerea dezbaterilor, când asistenţa juridică este obligatorie, dacă apărătorul ales lipseşte, nejustificat, la termenul de judecată şi nu asigură substituirea, instanţa ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să-l înlocuiască, acordând un termen de minimum 3 zile pentru pregătirea apărării.
Raportând cauzei acest text de lege, Înalta Curte constată că susţinerile condamnatului în sensul că a fost lipsit de apărare, ori că nu i-a fost asigurată o apărarea efectivă şi eficientă nu subt confirmate de actele dosarului.
Astfel pe tot parcursul desfăşurării procesului penal în procedura judecării cauzei după extrădare, condamnatul a fost asistat de apărători desemnaţi din oficiu de către instanţele de judecată, care au studiat actele şi lucrările cauzei, au propus probe şi au pus concluzii în faţa instanţelor de fond şi apel şi recurs.
Aşadar, în cauză dreptul la apărare a recurentului condamnat a fost respectat, asistenţa sa juridică fiind asigurată de organele judiciare pe tot parcursul desfăşurării procesului penal, apărătorii au depus toate diligentele pentru a face toate apărările în susţinerea intereselor juridice ale condamnatului, conform art. 171, 172 C. proc. pen. şi nu se poate reţine că acestuia i-au fost încălcate drepturile prevăzute de art. 6 C. proc. pen., criticile sale fiind neîntemeiate.
În ceea ce priveşte critica recurentului condamnat referitoare, la nelegalitatea rechizitoriului, întrucât nu există certitudinea că acesta a fost confirmat de procurorul ierarhic superior, motiv pentru care solicită casarea hotărârilor pronunţate, înmtrucât acestea sunt nelegale şi trimiterea cauzei la procuror, în opinia sa, această critică înscriindu-se în cazul de casare prevăzut în art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., se constată că este neântemeiat.
Potrivit art. 385 pct. 17 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Referitor la criticile recurentului condamnat K.M. privind încălcarea dispoziţiilor relative la procurorul competent să semneze rechizitoriul, înalta Curte precizează că acestea nu pot fi analizate ca motive de recurs, în raport de obiectul cauzei care constă în rejudecarea după predare în baza unui mandat european de arestare, pentru care se prevede o procedură specială de judecată, reglementată de dispoziţiile, art. 5221 C. proc. pen., care fac trimitere la dispoziţiile art. 404-408 C. proc. pen., soluţiile posibile, după rejudecare, putând fi conform art. 406 alin. (1) C. proc. pen., numai condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, iar nu restituirea cauzei la procuror.
Dispoziţiile procedurale prevăzute pentru rejudecarea întemeiată pe art. 5221 C. proc. pen., având caracter de excepţie, sunt de strictă interpretare.
Ca şi în cazul revizuirii, prin procedura rejudecării după extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare, se urmăreşte verificarea hotărârilor pronunţate sub aspectul temeiniciei acestora, prin administrarea din nou a probelor.
Înata Curte reţine însă, că din analiza actelor de urmărire penală, reiese că în cauză, procurorul care a întocmit şi rechizitoriul a realizat şi supravegherea urmăririi penale şi a efectuat personal anumite acte procesuale, ca audierea părţilor vătămate şi a unor martori (vol. I - file 11, 32, 62, 81, 91, 94, 97, 117, 124, vol. II - file 8, 22, 30).
Ca urmare, această situaţie, ca şi existenţa menţiunii pe actul de sesizare a instanţei „verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei", sub semnătura primului procuror (semnătură diferită de a procurorului ce a întocmit rechizitoriul), nu pot decât să combată critica recurentului.
Faţă de aceste considerente, se constată că motivele de recurs invocate de recurentului condamnat nu se circumscriu niciunui caz de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, apreciindu-se că recursul său este nefondat.
În consecinţă, în baza art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Iordache Ion împotriva deciziei penale atacate.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul K.M. împotriva Deciziei penale nr. 134 din 21 august 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 405/2013. Penal. Cerere de contopire a... | ICCJ. Decizia nr. 3445/2013. Penal. Ucidere din culpă (art.178... → |
|---|
