ICCJ. Decizia nr. 3669/2013. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3669/2013
Dosar nr. 7125/3/2013
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 334 din 24 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 461 C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de contestaţie la executare formulată de condamnatul R.M.
A fost obligat petentul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că la data de 18 februarie 2013 a fost înregistrată contestaţia la executare formulată de petentul condamnat cu privire la faptul că există o împiedicare la executarea sentinţei penale nr. 95/F din 01 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin raportare la prevederile art. 61 C. pen., precum şi o cauză de stingere a executării pedepsei, solicitând admiterea contestaţiei, anularea formelor de executare şi punerea sa, de îndată, în libertate.
Contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 461 lit. a), c) şi d) C. proc. pen., Legea nr. 302/2004, C.E.D.O., art. 5 şi 6 C. proc. pen. şi art. 61 C. pen.
Tribunalul, analizând actele şi lucrările dosarului, a reţinut că prin sentinţa penală nr. 95/F din 01 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 420/2/2012, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind cererea de transfer într-un penitenciar din România a persoanei condamnate R.M., formulată de autorităţile judiciare din Regatul Belgiei.
S-a dispus recunoaşterea hotărârilor penale pronunţate de:
1. Tribunalul Corecţional din Charleroi la data de 05 martie 2007, prin care persoana condamnată R.M. a fost condamnată la 1 an şi 15 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a pedepsei pe o perioadă de 5 ani pentru perioada ce depăşeşte durata arestului preventiv;
2. Curtea cu juri din Provincia Hinaut din data de 10 septembrie 2009 prin care aceeaşi persoană a fost condamnată la pedeapsa de 25 închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. român, astfel cum îşi găsesc corespondentul pedepsele complementare de interdicţie pe viaţă a dreptului de a ocupa funcţii publice, de a fi ales, de a purta decoraţii sau titluri de nobleţe, de a fi jurat, expert, martor, de a fi tutore sau curator, de a fabrica, modifica, repara, ceda, deţine, purta, transporta, importa sau exporta arme, pe o perioadă de 10 ani;
3. Tribunalul Corecţional din Charleroi din 16 octombrie 2006 şi 21 mai 2008 prin care persoanei condamnate R.M. i s-au aplicat pedepsele de 4 luni închisoare şi respectiv 6 luni închisoare.
4. Curtea de Apel din Mons din 12 septembrie 2008, prin care persoanei condamnate R.M. i s-au aplicat pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt prin efracţie, escaladare sau chei false.
S-a stabilit ca persoana condamnată R.M. să execute pedeapsa de 28 ani şi 7 luni închisoare.
S-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 28 ani şi 7 luni închisoare.
S-a dedus prevenţia inculpatului de la 25 noiembrie 2005 la 5 martie 2007 şi de la 12 aprilie 2007 la zi.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Iniţial, sesizarea a făcut obiectul Dosarului nr. 11696/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în care s-a pronunţat sentinţa nr. 273 din 2 iunie 2011, care a fost casată prin Decizia penală nr. 3915 din 3 noiembrie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, cauza fiind trimisă spre rejudecare faţă de împrejurarea că instanţa de fond nu a explicat cum s-a ajuns la pedeapsa rezultantă de 28 de ani şi o lună închisoare dată spre executare persoanei ce urmează a fi transferată.
În rejudecare, sesizarea a fost înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe cu nr. 420/2/2012.
Curtea a reţinut din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, că prin hotărârea penală pronunţată la data de 05 martie 2007, Tribunalul corecţional din Charleroi l-a condamnat pe numitul R.M. la o pedeapsă de 1 an şi 15 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a pedepsei pe o perioadă de 5 ani pentru perioada ce depăşeşte durata arestării preventive pentru săvârşirea infracţiunilor de furt, viol şi atentat la pudoarea unui minor fără violenţe şi ameninţări, prevăzute de art. 461, 468, 471, 375, 374-378 C. pen. belgian.
În fapt, s-a reţinut că persoana condamnată, împreună cu o altă persoană, a sustras în data de 25 noiembrie 2006 un portofel aparţinând părţii vătămate S.T. şi au exercitat violenţe şi au folosit arme asupra acesteia pentru a rămâne în posesia bunului sustras; în perioada februarie - noiembrie 2006 au sustras, prin efracţie, escaladare, folosire de chei false, în timpul nopţii, mai multe bunuri din autoturisme şi locuinţe; în cursul anului 2006 persoana condamnată l-a violat pe minorul S.S. care nu împlinise vârsta de 14 ani şi în cursul anului 2006 a atentat la pudoarea aceluiaşi minor.
Prin hotărârea Curţii cu juri din Hinaut din data de 10 septembrie 2009 numitul R.M. a fost condamnat la pedeapsa de 25 ani închisoare, precum şi la pedepsele complementare de interdicţie pe viaţă a dreptului de a ocupa funcţii publice, de a fi ales, de a purta decoraţii sau titluri de nobleţe, de a fi jurat, expert, martor, de a fi tutore sau curator, de a fabrica, modifica, repara, ceda, deţine, purta, transporta, importa sau exporta arme pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 51, 51, 80 C. pen. belgian.
În fapt, s-a reţinut că persoana condamnată, împreună cu alte persoane, au încercat să-l omoare pe numitul R.O. în scopul de a sustrage bunuri din brutăria în care lucra acesta şi a deţinut arme interzise.
Prin hotărârea pronunţată la data de 16 octombrie 2006 de Tribunalul corecţional din Charleroi, numitul R.M. a mai fost condamnat la 4 luni închisoare, pentru aceea că în data de 23 august 2006 a sustras în mod fraudulos o placă de înmatriculare, în valoare nedeterminată, care nu-i aparţinea, prejudiciindu-l astfel pe numitul D.A., fapte prevăzute de art. 461 şi 467 din C. pen. belgian.
Prin hotărârea pronunţată la data de 21 mai 2008 de Tribunalul corecţional din Charleroi, numitul R.M. a mai fost condamnat şi la 6 luni închisoare, pentru aceea că la data de 15 septembrie 2007, la Jamioulx, a achiziţionat şi deţinut cantitatea de 4 grame de heroină, această achiziţie şi deţinere neavând loc în temeiul unei reţete medicale.
Aceste hotărâri au rămas definitive, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004.
Din situaţia executării pedepsei comunicată de autorităţile belgiene a rezultat că persoana condamnată a fost arestată de la 25 noiembrie 2006 la 05 martie 2007 şi de la 12 aprilie 2007 la zi, iar la data primirii cererii de transfer acesta avea de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale. În consecinţă, s-a susţinut că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004.
S-a mai reţinut că faptele imputate persoanei condamnate, astfel cum au fost menţionate, au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor prev. de art. 208 alin. (1)-209 alin. (1) lit. a), e), C. pen., art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 197 alin. (1) C. pen., art. 202 C. pen., art. 20 raportat la art. 175 lit. h) C. pen., art. 279 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., îndeplinindu-se astfel condiţia dublei incriminări prev. de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg.
Din declaraţia dată de persoana condamnată în faţa directorului penitenciarului din Ardenne a rezultat că acesta nu este de acord cu transferarea într-un penitenciar din România (poziţia fiind menţinută şi la rejudecare, aşa cum rezultă din înscrisul existent la fila 14 din dosarul de fond), însă Ministrul Politicii de Azil şi Migraţiune a luat faţă de acesta măsura de a părăsi Regatul Belgiei. În consecinţă, s-a considerat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 3 pct. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg (act ratificat atât de România, cât şi de Regatul Belgiei), astfel că se poate realiza transferarea susnumitului într-un penitenciar din România şi în lipsa consimţământului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul R.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, recurentul a invocat încălcarea dreptului la apărare, faptul că nu se impuneau verificări de admisibilitate, că nu s-a rezolvat fondul cauzei şi s-a încălcat dreptul la libertate.
Faţă de invocarea drept temei al contestaţiei la executare şi dispoziţiilor art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Curtea a invocat din oficiu nulitatea hotărârii recurate faţă de regulile care guvernează competenţa după materie.
Analizând hotărârea recurată din această perspectivă, Curtea a apreciat că recursul este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Potrivit art. 461 alin. (2) C. proc. pen., în cazul prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. „contestaţia se face (…) la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută”.
Cum hotărârea ce se execută este sentinţa penală nr. 95 din 01 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a constatat că tribunalul, cu încălcarea dispoziţiilor de mai sus a soluţionat cauza, situaţie în care sentinţa recurată este lovită de nulitate, conform art. 197 alin. (2) teza I C. proc. pen.
Ca atare, prin Decizia penală nr. 1199 din 25 iunie 2013, Curtea în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) şi art. 3859 pct. 1 C. proc. pen., a admis recursul formulat de recurentul contestator R.M., a casat sentinţa penală atacată şi a dispus rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Bucureşti, în complet de fond legal învestit.
Rejudecând cauza după casare, Curtea, constatând că este învestită cu soluţionarea unei contestaţii împotriva executării sentinţei penale nr. 95 din 01 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, (definitivă prin Decizia nr. 2399 din 11 iulie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală mai sus menţionată, instanţa română s-a pronunţat cu privire la continuarea executării pedepsei de 28 ani şi 1 lună închisoare de către condamnatul R.M. într-un penitenciar din România, transferul efectiv fiind efectuat la data de 30 ianuarie 2013.
Potrivit art. 158 din Legea nr. 302/2004, în cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.
Instanţa română a optat deja asupra continuării executării pedepsei prin sentinţa nr. 95 din 01 martie 2012 care este definitivă şi se bucură de autoritate de lucru judecat, fiind pusă în executare, susţinerea avocatului contestatorului că la data de 30 ianuarie 2013 acesta ar fi fost liberat condiţionat de către autorităţile belgiene, fiind vădit nefondată.
Aşadar, neexistând vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, astfel cum prevede art. 461 lit. c) C. proc. pen., Curtea a respins, ca inadmisibilă, contestaţia împotriva executării sentinţei penale nr. 95 din 01 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, formulată de contestatorul R.M.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat contestatorul la 400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva sentinţei penale nr. 330/F din 30 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a declarat recurs contestatorul R.M.
Cauza a fost înregistrată la Înaltei Curții de Casație și Justiție, sub nr. 7125/3/2013.
În cadrul dezbaterilor apărătorul desemnat din oficiu al recurentului a solicitat admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre judecare la Tribunalul Bucureşti întrucât acestuia i-a fost încălcat dreptul la apărare. Prin motivele de recurs formulate în scris, recurentul a arătat că prin soluţia pronunţată instanţa a respins contestaţia la executare ca inadmisibilă, deşi procedura prevăzută de art. 360 şi urm. C. proc. pen. nu impune verificări de admisibilitate, cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 461 lit. c) C. proc. pen. respectiv art. 461 lit. c) C. proc. pen. solicitarea contestatorului fiind de anularea formelor de executare emise în baza sentinţei penale nr. 95/2012 în raport de art. 160 din Legea nr. 302/2004.
A mai precizat recurentul prin motivele de recurs formulate în scris că prin hotărârea Curţii cu juri din Provincia Hinaut din 10 septembrie 2009 prin care R.M. a fost condamnat la pedeapsa de 25 de ani închisoare, respectiv hotărârea Curţii de Apel din Mons prin care, condamnat fiind pentru fapta de furt prin efracţie şi escaladare având în vedere condamnările anterioare i s-a dat spre executare pedeapsa de 28 ani şi 7 luni au fost executate, autorităţile belgiene dispunând eliberarea condiţionată din executarea pedepsei cumulată de 28 ani şi 7 luni, au fost executate, autorităţile belgiene dispunând eliberarea condiţionată din executarea pedepsei cumulată de 28 ani şi 7 luni. A mai arătat că având în vedere data eliberării, consecinţele eliberării condiţionate, încarcerarea urmare a transferului persoanei condamnate într-un penitenciar din România, este nelegală, în condiţiile art. 5 C. proc. pen. respectiv în condiţiile art. 5 C.E.D.O.
Examinând hotărârea atacată prin raportare la motivele de recurs privitoare la criticile recurentului contestator R.M., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen. prevăd următoarele:
„Contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării”.
Altfel, motivul de recurs invocat de recurent prin care se solicită anularea formelor de executare emise în baza sentinţei penale nr. 95/2012 în raport de art. 160 din Legea nr. 302/2004 vizează împrejurarea că recurentul contestator a fost eliberat condiţionat la data de 30 ianuarie 2013 de Regatul Belgiei, fapt ce poate atrage incidenţa art. 461 alin. (1) lit. c) şi lit. d) C. proc. pen. Însă acest argument pe de o parte, nu a fost dovedit cu nici un înscris oficial autentic, iar pe de altă parte recurentul contestator a fost predat în România la data de 30 ianuarie 2013 conform înscrisurilor aflate la filele 205-209, Dosar nr. 7125/3/2013 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Astfel, motivul invocat de recurentul contestator în recurs şi pe fond în contestaţia la executare nu numai că nu este dovedit dar nici nu se regăseşte printre dispoziţiile art. 461 C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte reţine că nu este fondată critica recurentului contestator formulată în motivele scrise în recurs în sensul că autorităţile belgiene au dispus liberarea condiţionată în data de 30 ianuarie 2013, astfel că în condiţiile în care Statul belgian a renunţat la executarea în continuare a acestei pedepse, condamnarea de 8 ani şi o lună neputând fi pusă în executare de autorităţile române.
Apărătorul ales al condamnatului, avocat T.C. a arătat la termenul din 27 martie 2013 la Tribunalul Bucureşti, că printre înscrisurile depuse la Dosarul nr. 7125/3/2013 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, se regăseşte şi dovada că petentul condamnat R.M. a fost liberat condiţionat la data de 30 ianuarie 2013 din Penitenciarul Regatului Belgiei, astfel încât a solicitat Tribunalului Bucureşti să se ia act de renunţarea statului de condamnare la executarea pedepsei de către petentul-condamnat şi să fie avută în vedere atât în ceea ce priveşte dispoziţiile legale privind contestaţia la executare, urmând ca instanţa să dispună punerea de îndată în libertate a petentului condamnat, dacă nu este arestat în altă cauză.
Înalta Curte constată însă că în cuprinsul înscrisurilor depuse de apărătorul ales al condamnatului la data de 27 martie 2013 (filele 196-200 Dosar nr. 7125/3/2013 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală) nu se regăseşte actul despre care apărătorul ales al recurentului a făcut vorbire respectiv liberarea condiţionată a condamnatului la data de 30 ianuarie 2013, ci sunt înscrisuri care vizează transferul fără consimţământ al condamnatului R.M., act emis la data de 27 ianuarie 2011 orele 9:22, înscris care relevă şi condamnările numitului R.M.
Pe de altă parte, din actele aflate la dosar nu rezultă că petentul R.M. ar fi fost eliberat condiţionat la 30 ianuarie 2013 din Penitenciarul Regatului Belgiei, însă din adresa Penitenciarului Giurgiu (fila 205 Dosar nr. 7125/3/2013 al Tribunalului Bucureşti) din data de 3 aprilie 2013, rezultă că numitul R.M. se află în executarea M.E.P.I. nr. 110/2012 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, condamnatul fiind extrădat de către autorităţile belgiene în România în data de 30 ianuarie 2013, data la care autorităţile române au pus în executare mandatul nr. 110/2012.
Anexat adresei emise de Penitenciarul Giurgiu au fost transmise Tribunalului Bucureşti şi procesul-verbal de predare-primire din 30 ianuarie 2013 încheiat cu ocazia predării condamnatului din Belgia (fila 206 Dosar nr. 7125/3/2013 al Tribunalului Bucureşti), M.E.P.I. nr. 110/2012 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, (fila 207 Dosar nr. 7125/3/2013 Tribunalul Bucureşti); proces-verbal de încarcerare din 31 ianuarie 2013 emis de D.G.P.M.B. - Secţia 4 Poliţie - Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă nr. 2 (fila 208 Dosar nr. 7125/3/2013 Tribunalul Bucureşti), proces-verbal din 19 februarie 2013 emis de Penitenciarul Spital Jilava cu ocazia încarcerării în această unitate de detenţie (fila 209 Dosar nr. 7125/3/2013 Tribunalul Bucureşti).
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, astfel încât va fi respins în baza art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul R.M. împotriva sentinţei penale nr. 330/F din 30 iulie 2 013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală .
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 noiembrie 2013 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 3665/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 3525/2013. Penal → |
|---|
