ICCJ. Decizia nr. 3912/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3912/2013
Dosar nr. 1274/116/2013
Şedinţa publică din 9 decembrie 2013
Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul M.O. împotriva Deciziei penale nr. 205/A din 22 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 98, pronunţată la data de 12 iunie 2013, de Tribunalul Călăraşi, în temeiul art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (1) - (4) şi alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul M.O. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea pedepsei.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi potrivit art. 88 C. pen. a fost dedusă prevenţia acestuia, de la 29 aprilie 2013 la zi.
A fost obligat inculpatul la plata lunară a sumei de 250 lei, cu titlu de prestaţie periodică, minorului M.A. din Călăraşi, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la împlinirea vârstei de 18 ani de către minor (acesta este reprezentat de mama sa, M.E.).
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială în folosul statului a unui băţ din lemn corp delict, în lungime de 1,20 cm, aflat la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Călăraşi şi înregistrat în registrul special la poz. 8/2013.
S-a făcut aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.564 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele;
Prin rechizitoriul nr. 230/P2012 din 21 mai 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi a fost trimis în judecată inculpatul M.O., pentru comiterea infracţiunii de omor, prev. de art. 174 alin. (1) - ari 175 alin. (1) lit. c) şi i) C. pen.
În cuprinsul actului de sesizare a instanţei s-a reţinut că inculpatul M.O. locuieşte într-un apartament cu două camere din zona 5 Călăraşi, împreună cu mama sa M.Z., fraţii săi M.M. şi M.E., concubina fratelui său M.M. şi 3 copii minori.
În noaptea de 28/29 aprilie 2013, înjurai orelor 0.00, în timp ce se afla la domiciliu, dormind într-o cameră împreună cu mama sa şi cei 3 copii minori ai fraţilor săi, la un moment dat s-a auzit gălăgie şi bubuituri în uşa de la intrare, în locuinţă pătrunzând fratele inculpatului, victima M.C., care locuia împreună cu concubina sa într-un bloc din apropiere.
Acesta, aflat în stare de ebrietate, i-a solicitat lui M.O. să-i dea bani ca să-şi cumpere băutură şi să-şi plătească nişte datorii şi, fiind refuzat, a început să-l înjure şi să-l lovească cu pumnii şi picioarele peste corp.
În incidentul iscat a intervenit şi mama celor doi fraţi, martora M.Z., care a încercat să aplaneze conflictul, explicându-i victimei că au bani şi gonindu-l pe acesta la domiciliul său.
După ce M.C. a plecat, inculpatul a luat o bâtă din casă şi s-a dus după acesta. L-a ajuns în stradă, în faţa blocului unde locuieşte, a aşteptat ca victima să-şi facă nevoile fiziologice şi ulterior s-a repezit şi l-a lovit pe fratele său de mai multe ori cu bâta în cap şi pe corp, până când acesta a căzut în stare de inconştienţă, inculpatul speriindu-se şi ascunzând bâta în spatele unor garaje din zona de domiciliu şi a plecat în căutarea celorlalţi fraţi ai său, M.M. şi M.E., pentru a le povesti cele întâmplate.
În acest timp, martorul M.O., căruia inculpatul i-a relata în fugă incidentul cu fratele său, spunând „l-am omorât pe C.", a mers la locul indicat de acesta şi a găsit victima în stare de inconştienţă, astfel încât a anunţat organele de poliţie şi ambulanţa, care a constatat decesul victimei.
La termenul de judecată din 6 iunie 2013 inculpatul a recunoscut comiterea infracţiunii cercetate, în modalitatea descrisă în rechizitoriu.
Instanţa de fond, analizând actele dosarului, din perspectiva faptului că, în ambele faze procesuale, inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii, arătând că doreşte să fie judecat în baza probelor administrate la urmărirea penală, a constatat că acesta, în noaptea de 28/29 aprilie 2013, înjurai orelor 00, în timp ce se afla în Călăraşi, pe fondul unui conflict spontan, i-a aplicat fratelui său M.C. mai multe lovituri în zona capului cu o bâtă, lovituri care au condus la decesul victimei, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) şi i) C. pen.,
Din perspectiva modului de sancţionare instanţa de fond, în aplicarea dispoziţiilor art. 72 şi 52 C. pen., a constatat că, în speţă, scopul punitiv şi educativ al pedepsei nu se pot realiza decât prin pronunţarea unei pedepse, cu executare în regim de detenţie.
La individualizarea pedepsei instanţa de fond a avut în vedere, pe lângă gravitatea deosebită a faptei cercetate, împrejurarea că inculpatul a fost sincer şi cooperant în ambele faze procesuale, nu are antecedente penale, atitudinea sa procesuală determinând aplicarea art. 3201 alin. (1)-(4) şi alin. (7) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte modul de soluţionare a laturii civile a cauzei, instanţa de fond a constatat că mama inculpatului şi a victimei nu s-a constituit parte civilă, dar concubina victimei are un copil minor, dovezile de la dosar atestând acest fapt, astfel încât s-a reţinut că se impune cu necesitate admiterea cererii formulate de către procurorul de şedinţă şi a se dispune obligarea inculpatului la plata unei prestaţii periodice lunare în favoarea minorului M.A., până la majorat, avându-se în vedere venitul minim pe economie, potrivit H.G. nr. 23/2013.
De asemenea, în cauză s-a făcut aplicarea art. 118 lit. b C. pen. şi a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, privind organizarea şi funcţionarea S.N.D.G.J., precum şi a dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. e) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (1) - (4) şi alin. (7) C. proc. pen., prima instanţă a menţionat că urmează a condamna pe inc. M.O. la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
De asemenea, a menţinut starea de arest a inculpatului şi potrivit art. 88 C. pen. a computat prevenţia acestuia, de la 29 aprilie 2013, la zi.
A dispus obligarea inculpatului la plata lunară a sumei de 250 lei, cu titlu de prestaţie periodică, minorului M.A. de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la împlinirea vârstei de 18 ani de către minor (acesta este reprezentat de mama sa, M.E.).
împotriva sentinţei penale nr. 98, pronunţată la data de 12 iunie 2013, de Tribunalul Călăraşi au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi inculpatul M.O.
Critica formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, susţinute oral în faţa instanţei de apel a vizat greşita soluţionare a laturii civile, în sensul că instanţa de fond a obligat inculpatul la plata prestaţiei periodice către minorul fiul victimei, de la data rămânerii definitive şi nu de la data decesului.
Inculpatul M.O. a formulat apel criticând soluţia instanţei sub aspectul laturii penale, vizând netemeinica pedepsei aplicate, pe care o consideră prea mare, având în vedere că nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră de recunoaştere a faptei, are o stare de sănătate precară, solicitând coborârea pedepsei sub minimul prevăzut de lege.
Prin Decizia penală nr. 205/A din 22 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti. secţia a II-a penală, a fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi împotriva sentinţei penale nr. 98 din data de 12 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Călăraşi.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând în fond: A obligat inculpatul M.O. la plata lunară a sumei de 250 lei cu titlu de prestaţie periodică pentru minorul M.A., de la data de 29 aprilie 2013 până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei atacate.
A fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului M.O.
A fost menţinută măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul M.O.
S-a dedus din durata pedepsei durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 aprilie 2013 lăzi.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, atât prin prisma motivelor invocate de apelanţi, cât şi din oficiu, sub toate aspectele, potrivit disp. art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat că apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi este întemeiat pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt, care de altfel nu a fost contestată de apelantul inculpat şi a făcut aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen., considerându-se că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, situaţie de fapt ce a rezultat din procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto, declaraţiile martorilor M.M., M.Z. şi M.E., raportul medico-legal de necropsie din 13 mai 2013, declaraţiile inculpatului.
De asemenea, instanţa de prim control judiciar a apreciat că în mod corect instanţa de fond a reţinut ca, fiind dovedite existenţa laturii obiective, a legăturii de cauzalitate şi a urmărilor imediate, precum şi a laturii subiective a acţiunii, inculpatul acţionând cu vinovăţia cerută de lege, sub forma intenţiei indirecte, în drept, fapta inculpatului M.O. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) şi i) C. pen.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de apel a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv pericolul social concret al faptelor săvârşite, determinat atât de modul de producere, cât şi de importanţa valorilor sociale încălcate, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea, precum şi limitele speciale ale pedepsei pentru infracţiunea dedusă judecăţii, reduse potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., modalitatea de săvârşire a faptei, dar şi persoana apelantului - inculpat, atitudinea acestuia, de recunoaştere a săvârşirii faptei.
Instanţa de apel a reţinut că pentru cuantificarea pedepsei aplicate inculpatului prezintă importanţă relaţiile de rudenie între inculpat şi victimă, modalitatea de săvârşire a faptei - pe fondul unui conflict, agentul vulnerant folosit - o bâtă, modul în care a acţionat inculpatul - după plecarea din domiciliu a victimei - fratele său, aşteptându-l pe acesta şi apoi aplicându-i mai multe lovituri.
Totodată, instanţa de prim control judiciar a apreciat că pedepsele stabilite sunt într-un cuantum suficient şi reflectă în mod obiectiv periculozitatea faptei, dar şi a inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale.
S-a constatat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., apreciindu-se că în mod corect instanţa de fond nu a reţinut circumstanţe atenuante, cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special, De asemenea, s-a avut în vedere că, doar împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale nu este o dovadă a comportamentului său bun în societate, iar împrejurarea că acesta a recunoscut săvârşirea faptei deja a fost reţinută de instanţă, prin aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen., nefiind posibil să se dea dublă valenţă juridică atitudinii inculpatului după săvârşirea infracţiunii.
Cu privire la motivele de apel invocate de parchet referitoare la greşita soluţionare a laturii civile a cauzei, instanţa de apel a constatat că, într-adevăr, fiind admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă M.A., minor, fiul victimei, inculpatul datorează acestuia prestaţia periodică lunară de care a fost lipsit prin decesul părintelui să, de la data la care s-a produs pentru minor această vătămare, respectiv de la data decesului victimei, respectiv de la 29 aprilie 2013, până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Faţă de cele de mai sus, instanţa de apel a constatat că în cauză sunt întrunite condiţiile cazului de desfiinţare, cu reţinere spre rejudecare prev. de art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., instanţa de prim control judiciar a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 98, pronunţată la data de 12 iunie 2013, de Tribunalul Călăraşi, secţia penală, şi în fond, rejudecând, a dispus obligarea inculpatului către M.A. la plata lunară a sumei de 250 lei, cu titlu de prestaţie periodică, de la data de 29 aprilie 2013 până la împlinirea vârstei de 18 ani.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
În temeiul art. 379 pct. l lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul M.O.
În temeiul art. 383 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut arestarea preventivă a inculpatului M.O., apreciind că în continuare se menţin temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri şi că menţinerea inculpatului în stare de arest preventiv este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal.
În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 aprilie 2013 la zi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul M.O., solicitând admiterea căii de atac exercitarea, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi prin reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen. şi prin aplicarea prevederilor art. 76 C. pen., reducerea pedepsei sub limita minimă prevăzută de textul incriminator.
Motivele scrise de recurs, susţinute şi oral în faţa instanţei, au fost fundamentate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., critica formulată vizând împrejurarea că, în cauză, s-a făcut o greşită aplicare a legii, întrucât nu au fost reţinute în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 74, art. 76 şi 73 lit. b) C. pen.
Examinând recursul declarat prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.
În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, se la data de 22 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 11 din Lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., se reţine că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, în speţă, se constată că, deşi recurentul inculpat a formulat critici care, formal, au fost circumscrise cazului de casare anterior menţionat, în realitate, s-a tins la schimbarea situaţiei de fapt reţinute în cauză, lucru care nu mai este posibil în calea de atac a recursului.
De altfel, critica recurentului inculpat referitoare la nereţinerea prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. nu poate fi valorificată prin prisma cazului de casare evocat, având în vedere că prezenta cauză a fost judecată în procedura simplificată, inculpatul recunoscând fapta, astfel cum a fost reţinută în rechizitoriu, în cuprinsul căruia nu se face vorbire despre împrejurarea că ar fi fost provocat şi, mai mult, din probele administrate în cursul urmăririi penale nu rezultă că fapta ar fi fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea victimei.
Totodată, Înalta Curte, constată că nu poate fi examinată nici critica inculpatului vizând reindividualizarea pedepsei prin acordarea de circumstanţe atenuante judiciare şi reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 şi art. 76 lit. a) C. pen., întrucât aceasta nu intră sub incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., întrucât şi aceasta constituie o chestiune de apreciere, fiind atributul exclusiv al instanţei de fond şi al instanţei de apel, neputând fi examinată nici în raport cu pct. 14 al aceluiaşi articol, text de lege care, în realizarea aceluiaşi scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost, de asemenea, modificat, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când „s-au aplicat pedepse în alte limite, decât cele prevăzute de lege", reglementându-se, aşadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel încât netemeinicia deciziei atacate - sub singurul aspect al individualizării pedepsei - nu mai poate fi invocată în recurs.
Or, şi sub acest aspect, se constată că hotărârile atacate sunt legale, pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. la care a fost condamnat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) şi i) C. pen., prin reducerea cu o treime, ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 3201 art. 320 alin. (1) - (4) şi alin. (7) C. proc. pen., se încadrează în limitele prevăzute de textul incriminator care se situează între 15 şi 25 ani, (limitele de pedeapsă reduse cu 1/3 sunt se situează între 10 ani închisoare şi 16 ani şi 7 luni închisoare).
Faţă de cele reţinute, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul declarat de inculpatul M.O., ca nefondat, în conformitate cu dispoziţiile art. 3851 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 385 alin. (4) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 aprilie 2013 la 9 decembrie 2013.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.O. împotriva Deciziei penale nr. 205/A din 22 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 aprilie 2013 la 9 decembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat M.O. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3887/2013. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 3913/2013. Penal. Omorul deosebit de grav... → |
|---|
