ICCJ. Decizia nr. 3878/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.), tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3878/2013
Dosar nr. 3709/108/2013
Şedinţa publică din 06 decembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 180 din 21 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 3709/108/2013, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul ales al inculpatului N.T.L.
În baza art. 211 alin. (2) lit. b), c) şi alin. (2)1 lit. a C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul N.T.L., domiciliat în Arad, fără antecedente penale, arestat preventiv în prezenta cauză, aflat în Penitenciarul Arad; la o pedeapsă de 8 (opt) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 11 (unsprezece) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă de omor calificat, alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 10 ani.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-au fost contopit pedepsele mai sus aplicate inculpatului N.T.L. în pedeapsa cea mai grea de 11 (unsprezece) ani închisoare, care a fost sporită cu 3 (trei) ani închisoare, rezultând de executat de către acesta o pedeapsă de 14 (patrusprezece) ani închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 10 ani.
În baza art. 211 alin. (2) lit. b), c) şi alin. (2)1 lit. a C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul N.C.I., domiciliat în Arad, fără antecedente penale, arestat preventiv în Penitenciarul Arad, la o pedeapsă de 8 (opt) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 11 (unsprezece) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 10 ani.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele mai sus aplicate inculpatului N.C.I., în pedeapsa cea mai grea de 11 (unsprezece) ani închisoare, care a fost sporită cu 3 (trei) ani închisoare, rezultând de executat de către acesta o pedeapsă de 14 (patrusprezece) ani închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 10 ani.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului N.T.L., perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 17 ianuarie 2013 la zi, iar din pedeapsa aplicată inculpatului N.C.I. durata arestării preventive din data de 18 ianuarie 2013 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive dispusă faţă de ambii inculpaţi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul N.C.I., în vederea distrugerii, 1 bucată cuţit folosit de inculpat la săvârşirea infracţiunii.
S-a constatat că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 346, art. 14 C. proc. pen., a fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă F.N. şi a fost obligat fiecare inculpat la plata către acesta a sumei de 4.000 euro sau echivalentul în lei la data efectuării plăţii, daune morale.
Au fost respinse ca nefondate restul pretenţiilor civile ale acestuia.
A fost admisă acţiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă N.A. şi au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata către acesta a sumei de 1.200 lei daune materiale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în seara de 16 ianuarie 2013, sub pretextul că vor remite o datorie către persoana vătămată F.N., respectiv o sumă de bani pe care N.T.L. o datora acesteia, inculpaţii N. şi N. l-au convins pe partea vătămată să îi însoţească într-o zonă izolată din jurul municipiului Arad, respectiv până la marginea pădurii C. din zona „M.", unde, după ce au coborât din autoturism, îndreptându-se spre interiorul pădurii, au exercitat asupra părţii vătămate acte de violenţă deosebită, atât cu pumnii cât şi cu picioarele. în urma loviturilor primite partea vătămată a căzut la pământ leşinând pentru scurt timp, iar când şi-a revenit din leşin l-a observat pe inculpatul N. ţinând în mână un cuţit cu care aceasta l-a înjunghiat în mod repetat pe partea vătămată în timp ce acesta era imobilizat la pământ de inculpatul N. După ce şi-a revenit din leşin, partea vătămată a fost ameninţat de către cei doi inculpaţi cu continuarea violenţelor, solicitându-i-se să le înmâneze inculpaţilor bunurile ce le avea asupra sa, partea vătămată înmânând inculpaţilor un telefon, banii, cârdul de salariu şi tacul de biliard care era într-o husă. De menţionat faptul că în timp ce îl imobiliza pe partea vătămată, inculpatul Nădăban şi-a introdus mâna pe sub hainele acestuia, căutându-i lanţul de aur pe care ştia că partea vătămată îl are la gât, însă nu l-a găsit.
În urma leziunilor traumatice cauzate prin acţiunile celor doi inculpaţi, partea vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat un număr de 35-45 zile îngrijiri medicale, viaţa acesteia fiind pusă în primejdie ca urmare a leziunilor pleuro-pulmonare cu hemopneumotorax, penetrante toracic, care i-au pus viaţa în pericol.
Iniţial cei doi inculpaţi au hotărât să lase victima în zona izolată unde l-au agresat pentru ca acesta să decedeze, însă în urma rugăminţilor acesteia şi a promisiunilor că nu le va divulga identitatea, l-au transportat pe acesta din pădure în municipiul Arad cu un taximetru comandat telefonic, ameninţând-o pe partea vătămată de faptul că se vor răzbuna pe ea şi pe întreaga familie a acestuia „şi după 20 de ani", dacă partea vătămată le va divulga identitatea la Poliţie.
În aceeaşi seară cei doi inculpaţi au vândut telefonul de ultimă generaţie contra sumei de 1.200 lei, cumpărătorului de bună-credinţă N.A. şi au împărţit banii.
În probaţiune, în faza de urmărire penală s-au administrat următoarele probe: proces-verbal de sesizare din oficiu (filele 3, 4-6) proces-verbal de cercetare la faţa locului (filele 9-13) declaraţii părţi vătămate (filele 21-24); dispoziţia efectuării constatării medico-legale (fila 17), raportul medico-legal (filele 18-19), declaraţii inculpaţi (filele 48-521, 58-60), declaraţii martori (filele 37-44), cazier judiciar (filele 53, 62), măsuri procesuale (punerea în mişcare a acţiunii penale, ordonanţă de reţinere, mandatul de arestare, prelungirea arestării preventive, revocarea măsurii preventive, măsuri de siguranţă (filele 53-76, 82-84); procese-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală (filele 98-99).
Audiaţi în cursul urmăririi penale, inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptelor şi au solicitat ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Prin Decizia penală nr. 143/A din 10 iulie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi inculpaţii N.T.L. şi N.C.I. împotriva sentinţei penale nr. 180 din 21 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 3709/108/2013.
A desfiinţat sentinţa penală atacată şi rejudecând:
A descontopit pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare aplicată inculpatului N.T.L. şi a repus pedepsele în individualitatea lor.
A redus de la 8 ani închisoare la 7 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului N.T.L. pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
A redus de la 11 ani închisoare la 8 ani şi 4 luni închisoare pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
În temeiul art. 33, 34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului N.T.L. în pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani şi 4 luni, la care a aplicat un spor de 8 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 9 (nouă) ani închisoare.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare aplicată inculpatului N.C.I. şi a repus pedepsele în individualitatea lor.
A redus de la 8 ani închisoare la 7 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului N.C.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
A redus de la 11 ani închisoare la 8 ani şi 4 luni închisoare pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
În temeiul art. 33, 34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului N.C.I. în pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani şi 4 luni, la care a aplicat un spor de 8 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 9 (nouă) ani închisoare.
A menţinut în rest dispoziţiile hotărârii penale atacate.
În temeiul art. 383 alin. (1)1 C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor, iar în temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. a dedus în continuare din pedepsele aplicate inculpaţilor durata arestului preventiv de la data de 21 mai 2013 la zi.
Împotriva sus-menţionatei decizii au declarat recurs inculpaţii N.T.L. şi N.C.I.
Inculpatul N.T.L., prin apărătorul desemnat din oficiu, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei penale atacate invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12 şi 172 C. proc. pen.
În principal, pentru primul caz de casare, a solicitat achitarea sa pentru complicitate la tentativa la infracţiunea de omor, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., susţinând că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii în raport de concluziile raportului medico-legal în care se arată că partea vătămată a necesitat un număr de 35-45 de zile de îngrijiri medicale, iar leziunile suferite nu i-au pus în pericol viaţa, coroborat cu obiectul vulnerant folosit, respectiv un briceag cu lama de 3-5 cm, inapt pentru suprimarea vieţii unei persoane
În subsidiar, pentru cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., în raport de existenţa certificatului medical în care se specifica numărul de zile de îngrijiri medicale acordate părţii vătămate, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., precizând totodată că pentru infracţiunea de tâlhărie a beneficiat de prevederile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
În aceeaşi ordine de idei, a susţinut că şi în apel apărătorul său ales a invocat aceleaşi apărări, în raport de care, în recalificarea faptei se solicita o nouă reindividualizare a pedepsei, pe care o apreciază ca exagerată, făcând astfel referire şi la circumstanţele sale personale, respectiv faptul că este o persoană tânără, are familie, o fetiţă minoră în vârstă de 6 luni, pe care nu a văzut-o până la acest moment.
Personal, prin memoriul depus la dosar, a solicitat redozarea pedepsei în raport de circumstanţele sale personale, respectiv faptul că este infractor primar, nu are antecedente penale şi doreşte să-şi întemeieze o familie alături de concubina sa care a născut recent o fetiţă.
Inculpatul N.C.M. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei, cu motivarea că nu i-au fost aplicate circumstanţe atenuante, în raport de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi cele personale ale sale, respectiv faptul că a recunoscut comiterea infracţiunii şi este fără antecedente penale.
Examinând recursurile declarate de inculpaţi prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (2) C. proc. pen. instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod.
Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 38510 alin. (1), (2) şi (21) C. proc. pen. : „Recursul trebuie să fie motivat. Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. în cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (2), instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3), se iau în considerare din oficiu".
Verificând actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că inculpatul N.T.L., personal, a depus un memoriu la dosar, prin care solicita reducerea pedepsei, datat 1 august 2013 (fila 16 dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), iar prin apărătorul desemnat din oficiu, avocat F.D. motive de recurs, la data de 29 noiembrie 2013 (filele 41-42 dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) în cauză primul termen de judecată în recurs, fiind acordat la 6 decembrie 2013.
Inculpatul N.C.I., personal a depus un memoriu la dosar, prin care solicita redozarea pedepsei, datat 1 august 2013 (fila 19 dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
În raport de aspectele analizate, calificând memoriile inculpaţilor ca şi motive de recurs, Înalta Curte constată că au fost respectate dispoziţiile art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. privind termenul de motivare a recursului.
În ceea ce priveşte primul motiv de casare susţinut de inculpatul N.T.L. întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. vizând solicitarea de achitare în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru complicitate la tentativă la infracţiunea de omor, susţinând că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii în raport de concluziile raportului medico-legal şi obiectul vulnerant folosit, cât şi cel de-al doilea prin invocarea cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., vizând solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. în raport de existenţa certificatului medical în care se specifica numărul de zile de îngrijiri medicale acordate părţii vătămate, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi avute în vedere câtă vreme inculpatul, audiat în cursul urmăririi penale, a recunoscut săvârşirea faptelor şi a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, astfel că a beneficiat de aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Înalta Curte constată că ambele motive, prin trimitere la greşita interpretare a probelor de către instanţele de fond şi de apel şi reinterpretarea acestora în recurs, de fapt vizează modificarea stării de fapt reţinută cu caracter definitiv de către instanţa de apel.
Aceasta în condiţiile în care prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate şi cu încadrarea juridică date faptelor nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei de recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 C. proc. pen.
Or, judecata în recurs înseamnă o verificare a hotărârii recurate numai sub acele aspecte care se încadrează într-unui din cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de art. 3859 C. proc. pen.
Limitarea obiectului judecăţii în recurs la cazurile de casare prevăzute de lege, înseamnă că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temeiuri pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia din cazurile de casare prevăzute de lege.
Analizând hotărârea pronunţată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., invocat de ambii inculpaţi cu privire la solicitarea de redozare a pedepselor aplicate, înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor C. proc. pen. raportate la cazurile de casare care au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, cu referire la data la care a fost pronunţată Decizia penală nr. 143/A a Curţii de Apel Timişoara, respectiv 10 iulie 2013, din sfera de cenzură a acestei instanţe, în calea de atac a recursului a fost exclusă greşita individualizare a pedepsei în raport cu prevederile art. 72 C. pen., rămânând astfel numai situaţia în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat, pedepsele aplicate inculpaţilor încadrându-se în limitele prevăzute de textele de lege incriminatoare.
Reindividualizarea pedepsei nu se circumscrie noţiunii de „greşită aplicare a legii" şi nu poate fi cenzurat de instanţa de recurs prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., iar cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. a fost modificat, sub aspectul reindividualizării pedepsei.
Noile dispoziţii ale art. 3859 pct. 14 astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 15 din Legea nr. 2/2013 se referă doar la cazul în care se poate face recurs atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ceea ce nu este cazul în prezenta speţă.
Aşa cum s-a arătat şi în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. De aceea, instanţa de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăţiei şi pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
Faţă de considerentele anterior expuse, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 38513 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii N.T.L. şi N.C.I., urmând a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii N.T.L. şi N.C.I. împotriva Deciziei penale nr. 143/A din data de 10 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive de la 17 ianuarie 2013 la 06 decembrie 2013, pentru inculpatul N.T.L. şi de la 18 ianuarie 2013 la 06 decembrie 2013, pentru inculpatul N.C.I.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3724/2013. Penal. Favorizarea infractorului... | ICCJ. Decizia nr. 3885/2013. Penal. Purtarea abuzivă (art. 250... → |
|---|
