ICCJ. Decizia nr. 3885/2013. Penal. Purtarea abuzivă (art. 250 C.p.). Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3885/2013
Dosar nr. 11179/62/2012
Şedinţa publică din 6 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 89/S din 27 martie 2013 a Tribunalului Braşov în baza art. 2 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. cu aplicarea art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului F.P. sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen. şi a două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.
S-a respins acţiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă B.K.
S-a luat act că partea vătămată M.G.C. nu se constituie parte civilă.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a apreciat că starea de fapt în modalitatea expusă în rechizitoriu, în sensul că în drept, faptele inculpatului F.P., care în calitate de agent şef principal de poliţie, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, le-a lovit pe părţile vătămate şi le-a deposedat de căştile de motociclişti, fără nici un temei legal întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen. - două fapte şi ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. - două fapte, nu poate fi reţinută-relativ, pe de-o parte, la lovirea de către inculpat a părţilor vătămate B.K. şi M.G.C. şi, pe de altă parte, la deposedarea de către inculpat a părţilor vătămate de nişte căşti de moto ciclist în scopul de a le determina pe acestea să prezinte ulterior anumite documente.
Situaţia de fapt, atât cea expusă iniţial în rechizitoriu, cât şi cea reţinută de prima instanţă, a fost stabilită pe baza materialului probator administrat în cauză astfel cum se află ataşat la dosar.
S-a apreciat de către Tribunal că a se dispune actualmente - faţă de ansamblul probelor existente la dosarul cauzei condamnarea inculpatului F.P. apare ca excesiv şi contrar principiilor fundamentale, respectiv al „prezumţiei de nevinovăţie" şi al aceluia potrivit căruia „orice îndoială este în favoarea inculpatului".
Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 72/AP din 18 iunie 2013 în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva sentinţei penale nr. 89/S din 27 martie 2013 a Tribunalului Braşov, pe care a desfiinţat-o sub aspectul achitării inculpatului, al laturii civile şi, rejudecând cauza în aceste limite:
A înlăturat din sentinţă dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
În baza art. 250 alin. (3) C. pen. a condamnat pe inculpatul F.P. la pedeapsa 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a exercita profesia de poliţist pe o durată de 1 an, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, parte vătămată B.K.
În baza art. 250 alin. (3) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a exercita profesia de poliţist pe o durată de 1 an, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, parte vătămată M.G.
În baza art. 246 C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, parte vătămată B.K.
În baza art. 246 C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, parte vătămată M.G.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele aplicate şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, adică 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. inculpatul a pierdut drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b), c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe o durată de 4 ani, ce a constituit termen de încercare potrivit dispoziţiilor art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin. ultim C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
A constatat că partea civilă B.K. a renunţat la pretenţiile civile.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Curtea de apel a reţinut că starea de fapt descrisă în actul de sesizare al instanţei de fond şi încadrarea juridică a faptelor comise de inculpat este legală, ca urmare a coroborării probelor şi înscrisurilor aflate la dosarului cauzei şi administrate în cursul urmăririi penale, în faţa instanţei de fond, a audierii la instanţa de apel a părţilor vătămate şi a reaudierii martorilor C.G. şi T.G., martori oculari ai evenimentelor petrecute în data de 24 iulie.
Împotriva sus-menţionatei decizii a declarat recurs inculpatul F.P., invocând cazul de casare prev. de art. 385 pct. 12 C. proc. pen. şi solicitând admiterea, casarea deciziei atacate şi achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciind că în temeiul cazului de casare invocat instanţa poate cenzura situaţia de fapt.
În acest sens, a arătat că Tribunalul Braşov a dispus achitarea sa, considerând că nu se impune condamnarea, care ar fi excesivă şi contrară principiilor fundamentale, întrucât nu au existat considerente neechivoce care să releve veridicitatea aspectelor expuse în cursul urmăririi penale de către martorii T.G. şi C.G.
Curtea de Apel Braşov, însă, în urma readministrării unei părţi din probatoriu, a dispus condamnarea sa.
A mai susţinut că declaraţiile părţilor vătămate au aceeaşi valoarea probantă cu cele ale sale câtă vreme nu se coroborează cu alte probe care să răstoarne prezumţia de nevinovăţie, iar din declaraţiile părţilor vătămate coroborate cu certificatul medico-legal rezultă că nici unul din cei 6 martori audiaţi nu confirmă că părţile vătămate prezentau urme de violenţă.
O ipoteza pentru producerea urmelor de violenţă asupra lui M.G.C. o reprezintă declaraţia martorei L.N.
De asemenea, a mai precizat că declaraţia martorului T.G. a fost infirmată total, iar în prezent acesta este cercetat pentru mărturie mincinoasă.
Cât priveşte înlăturarea celorlalte probe s-a susţinut că el se bucură de o anumită autoritate în comunitate, care s-a manifestat asupra martorilor cu ocazia audierii.
În concluzie, a solicitat achitarea sa în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., arătând că tot materialul probator a fost înlăturat de instanţa de apel, susţinând totodată că nu exista probe care să răstoarne prezumţia de nevinovăţie de care se bucură.
Examinând recursul declarat de inculpat prin raportare la dispoziţiile art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 3855 alin. (2) C. proc. pen. instanţa de recurs examinează cauza, numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod.
Totodată, în conformitate cu disp. art. 38510 alin. (1), (2) şi (2)1 C. proc. pen.: „Recursul trebuie să fie motivat. Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. În cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (2), instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385 alin. (3), se iau în considerare din oficiu."
Verificând actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că inculpatul, prin apărătorul ales a depus la dosar motivele de recurs, la data de 25 noiembrie 2013 (filele 13-19 dos. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), astfel că au fost respectate disp. art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., privind termenul de motivare a recursului.
În ceea ce priveşte motivul de casare susţinut de inculpatul F.P. întemeiat pe disp. art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., vizând solicitarea de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte constată ca acesta, prin trimitere la greşita interpretare a probelor de către instanţa de apel şi reinterpretarea acestora în recurs, de fapt vizează modificarea stării de fapt reţinută cu caracter definitiv de către instanţa de apel.
Aceasta în condiţiile în care prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate şi cu încadrarea juridică date faptelor nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei de recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 C. proc. pen.
Or, judecata în recurs înseamnă o verificare a hotărârii recurate numai sub acele aspecte care se încadrează într-unui din cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de art. 3859 C. proc. pen.
Limitarea obiectului judecăţii în recurs la cazurile de casare prevăzute de lege, înseamnă că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temeiuri pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia din cazurile de casare prevăzute de lege
Aşa cum s-a arătat şi în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. De aceea, instanţa de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăţiei şi pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
În acest context, recursul nu este o cale de atac asemănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu cea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de jurisdicţie (fond şi apel).
Legislaţia procesual penală actuală instituie teoria casării numai a aspectelor de drept legate de nelegalitatea hotărârilor penale ceea ce reprezintă esenţa recursului în al treilea grad de jurisdicţie.
Faţă de considerentele anterior expuse, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 38513 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.P.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.P. împotriva Deciziei penale nr. 72/AP din data de 18 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, SECŢIA penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 06 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3878/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 3887/2013. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
