ICCJ. Decizia nr. 3960/2013. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Falsul în declaraţii (art. 292 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3960/2013

Dosar nr. 199/64/2012

Şedinţa publică din 11 decembrie 201

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 17/R din 20 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au dispus următoarele:

1. În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptei reţinute în sarcina inculpatul N.D. prin actul de sesizare al instanţei (pct. 3 încadrare în drept) din infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. în infracţiunea de fals în declaraţii în formă continuată prevăzută de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale).

În baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 a condamnat pe inculpatul N.D., domiciliat în mun. Sfântu Gheorghe, jud. Covasna, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale) a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea instigării la infracţiunea de fals în declaraţii.

În baza art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale) a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite şi a aplicat inculpatului N.D. pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate inculpatului şi a stabilit, în conformitate cu art. 82 C. pen., un termen de încercare de 3 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat şi executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

2. A respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul K.I.

În baza art. 292 C. pen. a condamnat pe inculpatul K.I., domiciliat în Mun. Sf. Ghorghe, Jud. Covasna, fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.

În baza art. 264 C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului.

În baza art. 33 lit. b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite şi a aplict inculpatului K.I. pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate inculpatului şi a stabilit în conformitate cu art. 82 C. pen. un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat şi executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 348 C. proc. pen. a dispus desfiinţarea în totalitate a declaraţiilor din data de 18 noiembrie 2011 date de inculpatul K.I. (fila 23 dosar urmărire penală), numita N.D.E. (filele 20-21 dosar urmărire penală) şi a înscrisului intitulat „raport" întocmit de inculpatul N.D. la data de 18 noiembrie 2011 (filele 18-19 dosar urmărire penală), precum şi desfiinţarea parţială a procesului verbal de constatare a faptei încheiat la data de 17 noiembrie 2011 de către organele de poliţie din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Mun. Sf. Gheorghe, Jud. Covasna, respectiv a menţiunilor care cuprind declaraţiile necorespunzătoare adevărului date verbal de către inculpatul N.D. cuprinse în pag. a ll-a a actului (fila 11 dosar urmărire penală).

În baza art. 189 C. proc. pen. s-a dispus plata sumei de 730 lei, reprezentând contravaloarea traducerilor efectuate pe parcursul procesului penal din limba română în limba maghiară şi invers, din fondurile Ministerului de Justiţie.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpatul N.D. să plătească statului suma de 1.250 lei, iar pe inculpatul K.I. suma de 1.050 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, din data de 3 aprilie 2012 a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:

- N.D., pentru săvârşirea, în concurs, a infracţiunilor prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 25 C. pen. raportat la art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale) şi art. 292 C. pen.

- K.I. pentru săvârşirea, în concurs, a infracţiunilor prevăzute de art. 292 C. pen. şi art. 264 C. pen.

În actul de sesizare al instanţei s-a reţinut, în esenţă, în sarcina inculpatului N.D. că, la data de 17 noiembrie 2011 a condus autovehicul pe drumurile publice din jud. Covasna având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,60 gr %o, iar apoi, după producerea unui eveniment rutier a determinat cu intenţie în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale pe fiica sa N.D.E. şi pe inculpatul K.I. ca la data de 18 noiembrie 2011 să dea declaraţii neconforme adevărului în faţa ofiţerilor de la B.C.I. al I.P.J. Covasna în care să relateze în mod nereal şi în vederea producerii de consecinţe juridice că în seara de 17 noiembrie 2011 autoturismul a fost condus de fiica sa N.D.E.

S-a mai reţinut în ceea ce îl priveşte pe inculpatul N.D., că la data de 18 noiembrie 2011 în raportul olograf pe care l-a înaintat reprezentanţilor I.P.J. Covasna a prezentat o situaţie nereală - respectiv că în seara de 17 noiembrie 2011 autoturismul a fost condus de fiica sa N.D.E. - în vederea producerii unei consecinţe juridice, respectiv pentru a împiedica exercitarea urmăririi penale împotriva sa.

În ceea ce îl priveşte pe K.I. s-a reţinut în rechizitoriu în sarcina acestuia că, la data de 18 noiembrie 2011 în baza unei înţelegeri pe care a avut-o cu inculpatul N.D., a dat o declaraţie olografă în faţa ofiţerilor de la B.C.I. al I.P.J. Covasna în care a precizat în mod nereal, pentru a produce consecinţe juridice, favorabile lui N.D., cu scopul de a împiedica exercitarea urmăririi penale împotriva acestuia, că în seara de 17 noiembrie 2011 autoturismul, a fost condus de o femeie care ulterior tamponării a părăsit locul accidentului.

În faţa instanţei inculpaţii nu au dorit să fie judecaţi în procedura simplificată prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., astfel că judecarea cauzei s-a realizat după procedura obişnuită.

În cursul urmăririi penale s-a încheiat un proces-verbal de consemnare a actelor premergătoare (proces-verbal de constatare încheiat la data de 17 noiembrie 2011, raport a lui N.D. din 18 noiembrie 2011, declaraţie olografă K.I. din 17 noiembrie 2011, declaraţii olografe K.I., N.D.E. şi L.A.M. din 18 noiembrie 2011, declaraţiile numiţilor U.T. din 22 februarie 2012 şi C.A. din 28 februarie 2012) şi au fost audiaţi martorii A.E.N. (filele 57-58 dosar u.p.), P.D. (fila 59 dosar u.p.), L.A.M. (fila 60 dosar u.p.), D.F. (fila 61 dosar u.p.), U.T. (filele 62-63 dosar u.p.), M.L. (fila 64 dosar u.p.), C.A. (fila 65 dosar u.p.), învinuita N.D.E. (filele 54-56 u.p.), precum şi inculpaţii N.D. (filele 47-50 dosar) şi K.I. (filele 51-53 dosar).

În cursul cercetării judecătoreşti inculpatul N.D. s-a prevalat de dispoziţiile art. 70 C. proc. pen., nedorind să dea declaraţii, astfel încât a fost audiat doar inculpatul K.I. (filele 37-41 dosar instanţă), martora N.D.E., pentru care s-a dispus prin rechizitoriu scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 292 C. pen., s-a prevalat în cursul cercetării judecătoreşti de dispoziţiile art. 80 C. proc. pen. dată fiind calitatea ei de fiică a inculpatului N.D., împrejurare în raport de care aceasta nu a fost audiată de către instanţă; au fost audiaţi de în cursul cercetării judecătoreşti martorii C.A. (filele 68-72 dosar instanţă), U.T. (filele 73-77 dosar instanţă), L.A.M. (filele 98-102 dosar instanţă), P.D. (filele 103-104 dosar instanţă), D.F. (filele 105-106 dosar instanţă), A.E.N. (filele 107-108 dosar instanţă), M.L. (filele 116-120 dosar instanţă); s-au întocmit de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov, din dispoziţia instanţei referate de evaluare pentru ambii inculpaţi (filele 33-36 dosar) şi au fost depuse de către inculpatul N.D. mai multe înscrisuri în probaţiune (filele 59-67, 137-141,143).

Pe tot parcursul cercetării judecătoreşti inculpatul K.I. a beneficiat de serviciile unui traducător autorizat de limbă maghiară desemnat de instanţă întrucât acesta s-a prevalat de dispoziţiile art. 8 C. proc. pen.

Analizând actele şi lucrările dosarului şi coroborând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, la data de 17 noiembrie 2011 inculpatul N.D., ofiţer de poliţie judiciară având gradul profesional de comisar de poliţie, împreună cu mai mulţi colegi de serviciu, printre care A.E.N., P.D. şi D.F. s-au aflat în localitatea Boroşneu Mare unde au servit masa precum şi băuturi alcoolice.

În jurul orei 19⁰⁰ inculpatul N.D. s-a urcat la volanul autoturismului, cu care venise, pe scaunul din partea dreaptă s-a aşezat martorul D.F. iar martorii A.E.N. şi P.D. au ocupat locurile din spate ale autoturismului; inculpatul a condus autoturismul menţionat pe drumurile publice din localitatea Boroşneul Mare până la intersecţie, unde toţi ocupanţii autoturismului, împreună cu inculpatul au intrat în incinta restaurantului benzinăriei T.N.T., au mâncat şi au consumat băuturi alcoolice.

În jurul orei 21⁰⁰ inculpatul N.D. s-a urcat la volanul autoturismului iar colegii săi au ocupat celelalte locuri din autoturism după care N.D. a condus autoturismul pe drumurile publice până în Municipiul Sf. Gheorghe unde, pe str. O., la intersecţia cu str. N.G. a intrat în coliziune cu autoturismului condus de inculpatul K.I. Coliziunea s-a datorat faptului că inculpatul K.I. nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de inculpatul N.D.

După impact martorii A.E.N., P.D. şi D.F. au coborât din autoturismul şi s-au deplasat spre locuinţele lor, la faţa locului rămânând conducătorii auto ai celor două autoturisme implicate în accident. Inculpatul K.I. a anunţat-o despre eveniment pe proprietara autoturismului, martora L.A.M. care a venit la faţa locului accidentului.

La faţa locului accidentului, soldat doar cu deteriorarea autoturismelor implicate, a ajuns şi o patrulă a poliţiei rutiere formată din agenţii C.A. şi U.T. şi, în vederea întocmirii documentelor uzuale, cei doi agenţi au chestionat conducătorii auto încercând să stabilească modalitatea de producere a evenimentului rutier.

Întrebat fiind, inculpatul N.D. a precizat că autoturismul, a fost condus de fiica sa, care după impact a plecat de la faţa locului. întrucât inculpatul N.D. emana miros de alcool, iar inculpatul K.I. a afirmat că N.D. este cel care a condus autoturismul implicat în eveniment şi pentru că datorită frigului aparatul etiiotest nu funcţiona, ambii inculpaţi, împreună cu martora L.A.M., au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Sf. Gheorghe, unde cei doi inculpaţi au fost testaţi cu aparatul alcooltest. La inculpatul K.I. rezultatul a fost zero iar la inculpatul N.D. rezultatul a fost de 0,86 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

La sediul poliţiei a sosit şi fiica inculpatului N.D., martora N.D.E., şi dată fiind declaraţia verbală a tatălui său a fost şi aceasta testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.

Inculpatul N.D. şi fiica sa N.D.E. nu au dorit să dea declaraţii scrise referitor la împrejurările producerii evenimentului rutier din acea seară, situaţie în care doar inculpatului K.I. i s-a luat o declaraţie olografă acesta declarând că după impact din autoturismul, au coborât trei persoane de sex masculin care au plecat iar în autoturism, la volan, a rămas doar conducătorul auto.

Inculpatul N.D. a fost condus la Spitalul Judeţean Sf. Gheorghe unde i s-a recoltat o singură probă biologică (acesta refuzând prelevarea celei de-a doua probe) care a fost analizată ulterior de către S.J.M.L. Covasna fiind întocmit de această instituţie buletinul de analiză toxicologică alcoolemie din 18 noiembrie 2011 din care rezultă că la ora recoltării, respectiv 22,50, inculpatul avea o alcoolemie de 1,60 gr %o în sânge.

În aceeaşi seară agenţii de poliţie rutieră C.A. şi U.T. au întocmit procesul-verbal în care au consemnate activităţile desfăşurate în seara de 17 noiembrie 2011, precum şi cele declarate de persoanele implicate în evenimentul rutier, proces verbal care a fost prezentat conducerii I.P.J. Covasna; s-a dispus de către Conducerea I.P.J. Covasna ca Biroul de control intern din cadrul I.P.J. Covasna să efectueze verificări şi propuneri, lucrarea fiind înregistrată în 2001.

În acest context, învestit fiind cu cercetarea evenimentului din data de 17 noiembrie 2011, comisarul M.L. - şeful Biroului control intern, a solicitat la data de 18 noiembrie 2011 un raport de la inculpatul N.D. şi a chemat pentru a fi audiaţi în legătură cu evenimentul din data de 17 noiembrie 2011 pe inculpatul K.I. şi pe fica acestuia, N.D.E.

În raportul olograf întocmit la 18 noiembrie 2011, inculpatul N.D. a declarat necorespunzător adevărului şi pentru ca astfel să se sustragă de ia o eventuală răspundere penală că în data de 17 noiembrie 2011 autoturismul, a fost condus de fiica sa N.D.E., cei doi deplasându-se de la domiciliu la staţia P. pentru a alimenta iar după incident fiica sa s-a speriat, a coborât de la volan şi s-a deplasat la poliţie să anunţe evenimentul.

Într-o declaraţie olografă dată la aceeaşi dată (18 noiembrie 2011) N.D.E. a declarat, în faţa comisarului M.L., că ea a condus autoturismul în seara de 17 noiembrie 2011 confirmând în acest fel varianta tatălui său pentru a-l ajuta pe acesta să se sustragă răspunderii penale.

În cursul dimineţii de 18 noiembrie 2011 inculpatul N.D. l-a contactat pe inculpatul K.I. solicitându-i ajutorul pentru a scăpa de răspunderea penală şi cerându-i să-şi schimbe declaraţia dată cu o seară în urmă şi să spună în faţa comisarului M.L., atunci când va fi chemat pentru declaraţie că a văzut o femeie conducând autoturismul, implicat în accident; în schimbul acestei declaraţii inculpatul N. i-a promis inculpatului K.I. că va achita amenda contravenţională stabilită de către agenţii de poliţie în sarcina inculpatului K.I. cu o seară în urmă şi va suporta costul reparaţiei autoturismului, avariat în urma evenimentului rutier din 17 noiembrie 2011.

În aceste condiţii, inculpatul K.I. s-a prezentat la invitaţia comisarului M.L. şi a declarat în data de 18 noiembrie 2011, atât verbal cât şi în scris, în mod nereal şi pentru a-l ajuta pe N.D. să se sustragă de la urmărire penală că imediat după impactul din seara precedentă femeia de la volanul autoturismului VW Passat a plecat iar în maşină a rămas, în partea dreaptă, pe scaun, un bărbat.

În cursul urmăririi penale ambii inculpaţi au recunoscut în esenţă comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, inculpatul N.D. arătând însă că nu îşi mai aduce aminte să-i fi spus inculpatului K.I. să declare în faţa comisarului M.L. că a condus fiica sa şi insistând pe împrejurarea că autoturismul în care se afla staţiona în momentul impactului cu autoturismul; aceasta a recunoscut însă în acea etapă că a doua zi s-a deplasat din proprie iniţiativă la locul de muncă a inculpatului K.I. şi s-a oferit să plătească amenda care i-a fost aplicată pentru evenimentul rutier din data de 17 noiembrie 2011 şi să suporte costurile reparaţiei autoturismului.

În cursul cercetării judecătoreşti inculpatul N.D. nu a dorit să dea declaraţii însă apărarea sa s-a axat pe solicitarea de a se constata de către instanţă nulitatea anumitor acte de urmărire penală, respectiv a buletinului de examinare toxicologică a alcoolemiei apreciind că aceasta este o probă ilegal obţinută iar în lipsa ei concentraţia de alcool în sânge la momentul conducerii autovehiculului nu poate fi dovedită cu probele testimoniale administrate. De asemenea inculpatul N.D. a mai invocat în apărarea sa caracterul insidios al presupuselor fapte de instigare la comiterea infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 292 C. pen. în condiţiile în care lipsesc de la dosar dovezi concrete că ar fi determinat pe fiica sa N.D.E. şi pe inculpatul K.I. să dea declaraţii necorespunzătoare adevărului.

Inculpatul K.I. a recunoscut în faţa instanţei că la data de 18 noiembrie 2011 la solicitarea inculpatului N.D. s-a deplasat la poliţie, unde a dat o declaraţie în care a arătat că autoturismu, implicat în accidentul din data de 17 noiembrie 2011, a fost condus de o femeie, declaraţie care coincide cu cea dată în cursul urmăririi penale, Cu toate acestea inculpatul K.I. a susţinut că declaraţia dată la 18 noiembrie 2011 a fost scrisă de el după dictarea comisarului de poliţie M.L. şi că nu a înţeles în ansamblu sensul tuturor cuvintelor pe care Ie-a scris întrucât nu cunoaşte limba română, fiind de etnie maghiară; inculpatul a mai susţinut în cursul procesului necesitatea restituirii cauzei la procuror întrucât în cursul urmăririi penale nu i s-a asigurat un interpret, motiv pentru care a invocat nulitatea actelor de urmărire penală realizate cu încălcarea art. 8 C. proc. pen. şi nu i s-a desemnat un apărător din oficiu.

Instanţa, prin încheierea de şedinţă din data de 27 iunie 2012 a respins cererea de constatare a nulităţii urmăririi penale şi restituire a cauzei la procuror apreciind că inculpatului K.I. i s-au asigurat în cursul procesului penal toate drepturile şi garanţiile procesuale recunoscute de lege părţilor în proces; astfel, asistenţa juridică a inculpatului nu era obligatorie în cursul urmăririi penale conform art. 171 C. proc. pen., iar din procesul verbal încheiat anterior audierii sale de către procuror (fila 51 dosar) rezultă că inculpatului i s-a adus la cunoştinţă dreptul de a fi asistat de un avocat ales sau desemnat din oficiu; inculpatul K.I. nu a considerat că are nevoie de asistenţa unui avocat, astfel că nu a solicitat un termen în acest sens şi a fost de acord să dea declaraţie doar în faţa procurorului (filele 52-53 dosar).

Împrejurarea că inculpatul a arătat că nu avea în cursul urmăririi penale cunoştinţele necesare pentru a face diferenţa între un avocat ales şi unul din oficiu, nu este de natură a atrage nulitatea actelor de urmărire penală, atâta timp cât prin eforturi minime inculpatul se putea documenta despre ceea ce înseamnă un avocat şi rolul lui în procesul penal; pe altă parte, inculpatul K.I. nu a adus la cunoştinţa procurorului că nu ar cunoaşte limba română, limbă obligatorie în procesul penal, ba dimpotrivă, acesta a scris o declaraţie olografă în limba română (fila 52 dosar urmărire penală), a relatat procurorului în limba română derularea evenimentelor care au avut loc în datele de 17 -18 noiembrie 2011 despre care a fost chestionat şi a răspuns tot în limba română la întrebările acestuia, aspectele fiind consemnate de procuror în declaraţia existentă la fila 53 dosar semnată fără rezerve de inculpat. Or, în aceste condiţii, instanţa constată că declaraţiile date de inculpatul K.I., în cursul urmăririi penale sunt luate cu respectarea normelor de drept procesual penal şi chiar dacă este de etnie maghiară, nu poate fi primită solicitarea acestuia de constatarea nulităţii actelor de urmărire penală pe considerentul că nu cunoaşte limba română şi nu a înţeles sensul celor declarate de el la procuror;

De altfel, audiaţi în calitate de martori agenţii de poliţie C.A. şi U.T. precum şi comisarul M.L., aceştia au declarat în faţa instanţei că au constatat cu propriile simţuri că inculpatul K.I. vorbea limba română, chiar dacă avea unele dificultăţi de exprimare, înţelegea ceea ce era întrebat şi răspundea în limba română la întrebări; au arătat de asemenea că nici acest inculpat şi nici altă persoană nu Ie-a adus la cunoştinţă că inculpatul K.I. nu ar înţelege limba română.

Este adevărat că martora L.A.M. a încercat în cursul cercetării judecătoreşti să susţină varianta inculpatului K.I. în sensul că acesta nu ar cunoaşte limba română, însă instanţa apreciază că declaraţia acestei martore este nesinceră, sub acest aspect deoarece ea este contrazisă practic de martorii C.A. şi U.T. precum şi de comisarul M.L. care au arătat, aşa cum am menţionat deja că inculpatul K. a vorbit cu ei în limba română atât în data de 17 cât şi în data de 18 noiembrie 2011 şi că nu au fost probleme de comunicare; martorul U.T. a arătat în mod expres în faţa instanţei că a fost prezent în permanenţă în data de 17 noiembrie 2011 când inculpatul K.I. a scris declaraţia olografă şi că nimeni nu i-a dictat acestuia ce să scrie, nici chiar martora L.A.M. care se afla în aceeaşi încăpere.

Comisarul M.L. a arătat în declaraţia data în faţa instanţei că i-a audiat pe rând pe inculpatul K.I. şi pe martora L.A.M. astfel încât aceasta din urmă nu avea cum să îl ajute la scrierea declaraţiei în limba română pe inculpatul K.I., iar intervenţia martorului comisar M. în declaraţia pe care K.I. a scris-o cu mâna sa la data de 18 noiembrie 2011, s-a mărginit doar la aspecte de formă şi lămuriri solicitate de inculpat cu privire la formulare şi nu de conţinut; oricum martorul M.L. a arătat în faţa instanţei că inculpatul K.I. i-a comunicat verbal (înainte de a scrie) aspectele pe care ulterior Ie-a consemnat în scris, spunându-i în mod direct că autoturismul a fost condus de o femeie în momentul impactului iar inculpatul N.D. ocupa locul din dreapta şoferului.

În aceste condiţii curtea de apel a apreciat că toate declaraţiile inculpatului K.I. din datele de 17 noiembrie 2011 şi respectiv 18 noiembrie 2011 au fost luate în condiţii de legalitate şi nu sunt afectate de vicii care să conducă la constatarea nulităţii lor.

De altfel, inculpatul K.I. a declarat în instanţă, relativ la declaraţia dată la 18 noiembrie 2011, că a spus comisarului M.L. ceea ce i-a cerut inculpatul N.D. respectiv că autoturismul a fost condus la data de 17 noiembrie 2011 de o femeie, astfel încât sub aspectul laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 292 C. pen., chiar dacă s-ar fi reţinut că declaraţia scrisă de inculpatul K.I. ar fi suferii vicii datorită aspectelor de formă pentru care a intervenit comisarul M.L., elementul material este dovedit, textul neimpunând condiţia ca declaraţiile necorespunzătoare adevărului să fie realizate în scris.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului N.D. în sensul că buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei din data de 18 noiembrie 2011 emis de S.M.L. Covasna este un mijloc de probă ilegal întrucât în cadrul S.M.L. Covasna nu există avizat un Laborator de toxicologie, astfel încât acesta nu are dreptul să efectueze analize toxicologice pentru stabilirea alcoolemiei, curtea de apel a reţinut că acestea sunt nefondate.

Astfel, este adevărat că potrivit art. 16 din Ordinul nr. 376/2006 al Ministrului Sănătăţi prin care au fost aprobate Normele metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice şi a stării de influenţă a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule sau tramvaie, determinarea alcoolemiei se face numai în laboratoarele de toxicologie medico-legală de pe lângă instituţiile de medicină legală, alcoolemia determinată în alte laboratoare clinice neavând valoare probatorie în justiţie şi tot atât de adevărat este că S.M.L.J. Covasna nu are avizat în cadrul său, conform actelor depuse la dosar un laborator specializat de toxicologie.

Cu toate acestea curtea de apel a apreciat că laboratoarele din cadrul S.M.L.J. care nu au înfiinţate, prin hotărârea direcţiilor judeţene de sănătate publică şi cu avizul institutelor de medicină legală competente, laboratoare de specialitate cum ar fi cele prevăzute în art. 10 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor O.G. nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, nu pot fi apreciate ca fiind „laboratoare clinice" la care face trimitere Ordinul nr. 376/2006.

Art. 88 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 prevede că stabilirea concentraţiei de alcool sau a prezenţei în organism de substanţe sau produse stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora se face în instituţiile medico-legale autorizate, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătăţii.

Potrivit art. 10 din Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor O.G. nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală serviciile de medicină legală se înfiinţează în fiecare judeţ, având sediul în localitatea reşedinţă de judeţ şi sunt conduse de un medic legist şef numit de directorul D.J.S.P., în condiţiile legii.

Alin. (3) din art. 10 prevede că în funcţie de volumul de activitate în structura serviciilor de medicină legală judeţene se pot înfiinţa, prin hotărâre a D.J.S.P., cu avizul institutului de medicină legal competent, laboratoare de specialitate cum ar fi cele de histopatologie, toxicologie, biocriminalistică sau psihiatrie medico-legală.

Înfiinţarea acestor laboratoare de specialitate este lăsată deci la dispoziţia D.J.S.P., normele menţionate făcând trimitere ca şi condiţie pentru înfiinţarea acestora de volumul de activitate al serviciului; în acest context, interpretând sistematic normele în materie, instanţa de fond a apreciat că laboratoarele de specialitate se înfiinţează în raport de volumul de activitate al serviciilor de medicină legală judeţene şi nu este obligatorie înfiinţarea de astfel de laboratoare în toate serviciile de medicină legală judeţene.

Împrejurarea că un astfel de serviciu autorizat nu are avizat un laborator de specialitate de genul celor menţionate în alineatul 3 al art. 10 nu conduce la concluzia că nu ar putea să efectueze analize toxicologice, histopatologice sau de altă natură atâta vreme cât efectuarea de astfel de expertize intră în obiectul de activitate al serviciului medico - legal, serviciile medico-legale deţin dotarea tehnică necesară iar personalul din cadrul serviciului au specializarea necesară pentru a efectua astfel de analize.

În consecinţă, atâta timp cât S.M.L.J. Covasna este autorizat şi conform O.U.G. nr. 195/2002 are dreptul, conform legislaţiei în materie (O.G. nr. 1/2000), să efectueze constatări şi expertize medico legale, inclusiv toxicologice, buletinul de analiză toxicologică emis este legal.

De altfel, acest buletin de analiză toxicologică, care relevă o concentraţie de 1,60 %o alcool în sângele inculpatului la ora 22⁵⁰, se coroborează cu declaraţiile martorilor A.E.N., P.D. şi D.F. şi chiar cu cele ale inculpatului N.D. din cursul urmăririi penale în care acesta recunoaşte consumul de băuturi alcoolice din ziua de 17.11,2011 până în jurul orei 21⁰⁰, precum şi cu menţiunile din buletinul de examinare clinică existent la fila 26 dosar urmărire penală care atestă la momentul examinării clinice a inculpatului o comportare dezordonată, confuză şi o atenţie dispersată. Concentraţia de alcool în aerul expirat stabilită cu ajutorul alcooltestului la ora 22³² relevă de asemenea consumul de alcool de către inculpat punându-se în evidenţă o alcoolemie de 0,86 mg/l (fila 12 dosar urmărire penală) şi se corelează cu rezultatul examinării probelor biologice.

În ceea ce priveşte procesul verbal de prelevare a probei biologice existent la fila 25 dosar, instanţa constată că pe acest înscris există semnătura medicului specialist care a prelevat probele, semnătura agentului şef C.A. care l-a condus pe inculpat la S.J.U. din Sf. Gheorghe în vederea prelevării probei biologice, precum şi două semnături ale inculpatului N.D.: una în dreptul menţiunii „persoană examinată" şi una în dreptul menţiunii „nu solicită a ll-a probă".

Faţă de această situaţie, împrejurarea că în cuprinsul procesului verbal de prelevare nu se precizează motivul pentru care nu s-a recoltat a doua probă, ci se face menţiunea „nu solicită a doua probă" în dreptul căreia a semnat inculpatul N.D. nu reprezintă un viciu al actului medical şi nu are relevanţă asupra prelevării primei probe biologice, efectuate în condiţii de legalitate; inculpatul era lucrător de poliţie şi cunoştea dispoziţiile legii în ceea ce priveşte recoltarea a două probe consecutive la interval de o oră între ele şi cunoştea de asemenea consecinţele refuzului recoltării celei de-a doua probe biologice -respectiv că nu va mai putea solicita ulterior o recalculare a alcoolemiei - condiţii în care nu se poate prevala în prezent de felul în care a fost formulată menţiunea refuzului recoltării celei de-a doua proble biologice, pentru a invoca nulitatea actului; în atari condiţii Curtea apreciază că menţiunea de pe procesul-verbal echivalează cu un refuz al inculpatului de a i se recolta cea de-a doua probă.

Starea de ebrietate în care se găsea inculpatul la momentul examinării lui de către medicul din cadrul S.J.U. din Sf. Gheorghe, este relevată şi de buletinul de examinare clinică existent la fila 26 din dosarul de urmărire penală care atestă o comportare dezordonată, confuză şi o atenţie dispersată, concluzionându-se că inculpatul este sub influenţa alcoolului.

În raport de cele expuse, curtea de apel a constatat că materialul probator existent la dosar confirmă fapta inculpatului de a consuma băuturi alcoolice şi apoi de a conduce un autovehicul pe drumurile publice iar concentraţia de 1,60 gr %o de alcool în sânge a fost legal stabilită prin analizarea probei biologice de către S.M.L. Covasna.

În legătură cu susţinerile inculpatului N.D. în sensul că la dosar nu ar exista probe că ar fi determinat pe inculpatul K.I. şi pe fiica sa N. Daniela să dea în faţa comisarului de poliţie M.L. declaraţii necorespunzătoare adevărului, instanţa de fond a reţinut că aceste afirmaţii sunt nefondate; astfel, în declaraţia dată de inculpat în cursul urmăririi penale, acesta a recunoscut în faţa procurorului că el i-a cerut fiicei sale să declare în faţa autorităţilor că autoturismul implicat în accident a fost condus de ea (fila 49 verso dosar urmărire penală); această declaraţie se coroborează cu cea a numitei N.D.E., fiica inculpatului, care atât în declaraţia olografă dată în faţa procurorului cât şi în declaraţia scrisă pe formular de învinuit (calitate pe care o avea la acel moment) - filele 55, 56 dosar urmărire penală - a arătat că a dat declaraţia din data de 18 noiembrie 2011 în faţa comisarului M.L. şi în care a menţionat că ea a condus autoturismul, implicat în accidentul din data de 17 noiembrie 2011 la cererea tatălui său pentru a-l ajuta pe tatăl său care condusese autoturismul în stare de ebrietate.

Împrejurarea că în cursul procesului inculpatul N.D. nu a mai dorit să dea declaraţii, iar martora N.E.D., odată scoasă de sub urmărire penală s-a prevalat de dispoziţiile art. 80 C. proc. pen. dată fiind calitatea ei de martoră şi totodată fiică a inculpatului N.D., nu are relevanţă în cauză şi nu înlătură susţinerile inculpatului şi respectiv a fiicei acestuia menţionate în declaraţiile care le-au fost luate în condiţii de legalitate. Aceste mijloace de probă se coroborează de altfel cu împrejurările constatate de agenţii de la poliţia rutieră referitoare la apariţia fiicei inculpatei la poliţie în seara zilei de 17 noiembrie 2011, susţinerile acesteia încă de la acel moment că ea a condus şi testarea ei cu aparatul alcooltest.

În ceea ce priveşte determinarea inculpatului K.I. să dea declaraţii necorespunzătoare adevărului, instanţa de fond a reţinut că inculpatul K.I. a avut o poziţie constantă în cursul procesului arătând încă din faza de urmărire penală că a dat acea declaraţie din 18 noiembrie 2011 în faţa comisarului M.L., în care a arătat că autoturismul implicat în accidentul din data de 17 noiembrie 2011 a fost condus de o femeie, la cererea inculpatului N.D., care a doua zi după accident, respectiv în dimineaţa de 18 noiembrie 2011 a venit la el la serviciu şi i-a promis că va suporta costurile reparaţiei autoturismului şi amenda contravenţională care i-a fost aplicată dacă îşi va schimba declaraţia (filele 52, 53 dosar urmărire penală, fila 38 dosar instanţă).

Despre această intervenţie a inculpatului N. pe lângă inculpatul K.I., martora L.A.M. a declarat în faţa instanţei de fond (fila 102 dosar instanţă) că inculpatul N.D. i-a cerut atât ei cât şi inculpatului K.I. să spună, atunci când vor merge la Poliţie la comisarul M.L. că autoturismul implicat în accidentul din data de 17 noiembrie 2011 a fost condus de o femeie. Martora recunoaşte că atât ea cât şi inculpatul K.I. au declarat în acel fel pentru ca „dosarul să se termine", să nu aibă de suferit nici N.D. şi nici altcineva iar inculpatul N.D. să plătească costurile reparaţiei autovehiculului şi amenda. Tot martora a arătat că şi-a dat seama încă din seara zilei de 17 noiembrie 2011, atât ea cât şi K.I. că inculpatul N.D. este poliţist, întrucât îi cunoştea pe agenţii de la poliţia rutieră care au sosit la locul accidentului şi s-a salutat la sediul poliţiei cu lucrătorii de poliţie de acolo şi tocmai de aceea a insistat să i se preleveze probe biologice în acea seară întrucât era evident că era băut şi bănuia că va încerca să muşamalizeze fapta, situaţie în care ar fi suportat ea costurile reparaţiei autovehiculului.

Faţă de aceste declaraţii şi văzând că din probele de la dosar rezultă că întradevăr inculpatul N.D. este cel care a suportat contravaloarea amenzii contravenţionale aplicate inculpatului K.I. pentru accidentul rutier în care a fost implicat şi de care a fost găsit vinovat acesta din urmă, precum şi costurile reparaţiei autoturismului (împrejurare recunoscută de altfel de inculpatul N.D. în cursul urmăririi penale) instanţa de fond a constatat că este dovedită determinarea de către inculpatul N.D. a inculpatului K.I. la formularea de declaraţii necorespunzătoare adevărului în faţa organelor de poliţie în vederea producerii de consecinţe juridice pentru sine (inculpatul N.D.) în sensul neînceperii cercetărilor penale pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Prima instanţă a apreciat că nu se pot reţine ca fiind veridice susţinerile inculpatului N.D. că autoturismul, la volanul căruia se afla, staţiona la momentul tamponării cu autoturismul. În primul rând instanţa de fond a reţinut că este greu de crezut, dat fiind că impactul dintre cele două autoturisme s-a produs într-o intersecţie, că autoturismul staţiona în intersecţie.

Pe altă parte din procesul verbal de constatare a contravenţiei întocmit la data de 18 noiembrie 2011 de către agenţii de poliţie pe baza celor constatate în seara zilei de 17 noiembrie 2011 (existent în xerocopie la fila 15 dosar urmărire penală) rezultă că inculpatul K.I. a fost sancţionat contravenţional tocmai pentru că nu a acordat prioritate de trecere autovehiculului condus de inculpat care circula pe str. Oltului din direcţia străzii Sporturilor.

Deşi inculpatul a susţinut că autoturismul staţiona la momentul impactului întrucât oprise pentru a coborî unul dintre colegii săi aflaţi în autoturism, nici unul dintre martorii A.E.N., P.D. respectiv D.F., audiaţi de către instanţa de fond nu susţin varianta inculpatului şi nici nu au menţionat că vreunul dintre ei ar locui în zonă.

De altfel această împrejurare a staţionării sau nu a autoturismului la momentul impactului nu are relevanţă asupra faptelor reţinute în sarcina inculpatului respectiv asupra acţiunii sale de „a conduce autoturismul sub influenţa băuturilor alcoolice" câtă vreme tot materialul probator de la dosar relevă faptul că inculpatul a condus pe drumurile publice din judeţul Covasna, din localitatea Boroşneul Mare şi până la Sfântu Gheorghe după ce în prealabil consumase băuturi alcoolice.

În aceste condiţii, curtea de apel a apreciat că starea de fapt reţinută este susţinută de întreg materialul probator existent la dosar, iar în cauză sunt întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală a ambilor inculpaţi.

În drept, fapta inculpatului N.D., care, la data de 17 noiembrie 2011, a condus autovehicul, pe drumurile publice din judeţul Covasna având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,60 gr %o întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Faptele inculpatului N.D. care la data de 17 noiembrie 2011 şi 18 noiembrie 2011 a determinat cu intenţie în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale pe fiica sa N.D.E. şi pe inculpatul K.I. ca la data de 18 noiembrie 2011 să dea declaraţii neconforme adevărului în faţa ofiţerilor de la B.C.I. al I.P.J. Covasna în care să relateze în mod nereal şi în vederea producerii de consecinţe juridice pentru sine că în seara de 17 noiembrie 2011 autoturismul, a fost condus de fiica sa N.D.E., urmărind în acest fel să scape de răspunderea penală pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, întrunesc elementele constitutive ale instigării la comiterea infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 25 raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale).

Faptele aceluiaşi inculpat care în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a declarat verbal în faţa agenţilor de poliţie chemaţi să constate şi să stabilească cauzele evenimentului rutier la data de 17 noiembrie 2011 că nu el a condus autoturismul - declaraţie consemnată de către lucrătorii de poliţie în cuprinsul procesului verbal întocmit la data de 17 noiembrie 2011 (fila 10 dosar urmărire penală) iar la data de 18 noiembrie 2011 în raportul olograf pe care l-a înaintat reprezentanţilor I.P.J. Covasna a prezentat în scris aceeaşi situaţie nereală - respectiv că în seara de 17 noiembrie 2011 autoturismul, a fost condus de fiica sa N.D.E. - în vederea producerii de consecinţe juridice, respectiv pentru a împiedica cercetarea penală şi tragerea sa la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată prev. de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale).

Referitor la această din urmă infracţiune, Curtea de Apel Braşov a apreciat că solicitarea parchetului de a se reţine forma continuată a infracţiunii este întemeiată întrucât pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii textul de lege nu impune condiţia ca declaraţia făcută în faţa organelor, instituţiilor de stat ori alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145 C. pen. să fie realizate în scris; or, atâta timp cât inculpatul N.D. a dat declaraţii verbale mincinoase în faţa agenţilor de poliţie chemaţi să constate şi să stabilească cauzele evenimentului rutier la data de 17 noiembrie 2011 în sensul că nu el a condus autoturismul, ci fiica sa - declaraţie consemnată de către lucrătorii de poliţie în cuprinsul procesului verbal întocmit la data de 17 noiembrie 2011 (fila 10 dosar urmărire penală) care avea rolul de a stabili faptele comise de conducătorii autovehiculelor implicate în accident şi de a atrage răspunderea acestora în funcţie de normele de drept încălcate - cu scopul de a înlătura suspiciunile că ar fi condus autoturismul în stare de ebrietate şi care în mod evident era de natură a produce consecinţe juridice întrucât nu s-ar fi declanşat cercetarea penală împotriva sa pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen.; întrucât inculpatul a continuat şi a doua zi să dea declaraţii neconforme cu realitatea, de data aceasta în scris, urmărind acelaşi scop, Curtea apreciază că în mod judicios a apreciat ministerul public că activitatea infracţională desfăşurată de inculpat la data de 17 noiembrie 2011 reprezintă un act material din cadrul infracţiunii continuate prev. de art. 292 C. pen., rezoluţia infracţională a inculpatului fiind unică, iar activitatea infracţională derulându-se la intervale scurte de timp, aspecte caracteristice infracţiunilor continuate.

În raport cu această împrejurare, instanţa de fond a apreciat că se impune, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatul N.D. prin actul de sesizare al instanţei (pct. 3 încadrare în drept) din infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. în infracţiunea de fals în declaraţii în formă continuată prevăzută de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale).

În ceea ce îl priveşte pe K.I. fapta acestuia care la data de 18 noiembrie 2011 a dat o declaraţie olografă în faţa ofiţerilor de la B.C.I. al I.P.J. Covasna în care a precizat în mod nereal, pentru a produce consecinţe juridice, favorabile lui N.D., cu scopul de a împiedica exercitarea urmăririi penale împotriva acestuia, că în seara de 17 noiembrie 2011 autoturismul, a fost condus de o femeie care ulterior tamponării a părăsit locul accidentului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. şi favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. întrucât infracţiunea de favorizare a infractorului, respectiv ajutorul dat infractorului s-a realizat printr-o acţiune care întruneşte ea însăşi elementele constitutive ale unei infracţiuni (art. 292 C. pen.) în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 33 lit. b) C. pen. referitoare la concursul ideal.

Curtea de apel a apreciat că susţinerea inculpatului K.I., potrivit căreia nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 292 C. pen. şi art. 264 C. pen., nu este pertinentă. Inculpatul K.I. a precizat că prin declaraţia dată în faţa comisarului M.L., în cursul zilei de 18 noiembrie 2011, nu ar fi urmărit să-l favorizeze pe inculpatul N. sau să împiedice eventuale cercetări asupra acestuia ci pentru a-şi crea pentru sine un avantaj, fără consecinţe în plan juridic, respectiv pentru a primi contravaloarea reparaţiilor autoturismului şi a-i fi plătită de către inculpatul N.D. amenda stabilită în sarcina sa prin procesul verbal de contravenţie, scop care excede condiţiilor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 292 C. pen. respectiv art. 264 C. pen.

Obţinerea de avantaje materiale de pe urma declaraţiei date de inculpatul K.I., favorabile inculpatului N.D., reprezintă doar un scop mediat urmărit de inculpatul K.I., o recompensă materială pe care a crezut că este îndreptăţit să o primească datorită faptului că nu s-a considerat vinovat de comiterea accidentului rutier şi nu avea bani să repare autoturismul avariat. Scopul imediat pentru care a fost dată declaraţia din data de 18 noiembrie 2011 de către inculpatul K.I. a fost acela de a-i acorda sprijin inculpatului N.D. în vederea zădărnicirii investigaţiilor care se declanşaseră urmare a suspiciunilor că inculpatul N.D. ar fi condus autoturismul cu o seară în urmă în stare de ebrietate.

Inculpatul K.I. este posesor de permis de conducere ceea ce presupune că a absolvit un curs de legislaţie rutieră; acesta cunoştea deci interdicţia oricărui conducător auto de a conduce un autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi cunoştea de asemenea că fapta constituie infracţiune sau contravenţie, în raport de concentraţia de alcool în sânge; acelaşi lucru îl cunoştea şi martora L.A.M. care în acea seară a venit la locul accidentului şi l-a însoţit şi la poliţie pe inculpatul K., insistând să fie testaţi cu aparatul etilotest toţi conducătorii auto, în special inculpatul N.D. pe care l-a văzut sub influenţa băuturilor alcoolice, iar mai apoi atât inculpatul K.I. cât şi martora a insistat în recoltarea probelor biologice de la acesta. Inculpatul K.I. a aflat încă din data de 17 noiembrie 2011 că inculpatul N.D. pe care el l-a indicat ca fiind conducătorul autoturismului, implicat în accident a fost depistat pozitiv la controlul alcoolemiei şi a aflat de asemenea, în aceeaşi seară că acesta este lucrător de poliţie, deci a realizat consecinţele pe care un dosar penal le-ar avea asupra carierei inculpatului N.; de altfel, acesta, în declaraţia dată în faţa instanţei arată că şi-a dat seama că inculpatul N. i-a cerut să spună că a condus fiica sa şi nu el pentru că înainte cu o seară condusese autoturismul băut; a realizat deci că declaraţia sa, în acea formă şi cu acel conţinut era necesară pentru ca inculpatul N.D. să nu fie cercetat penal. Astfel, la momentul la care a dat declaraţia în faţa comisarului M.L., inculpatul K. ştia că inculpatul N.D. săvârşise o faptă penală şi a dat la sugestia inculpatului N.D. o declaraţie necorespunzătoare adevărului, conştient că aceasta este producătoare de consecinţe juridice, pentru a-l ajuta pe inculpatul N.D. să scape de urmărirea penală.

Instanţa de fond a apreciat că nu pot fi primite ncici susţinerile inculpatului K.I. din concluziile scrise depuse, în sensul că inculpatul nu ştia că în urma conducerii unui autoturism sub influenta băuturilor alcoolice se poate începe urmărirea penală; referirea la împrejurarea că nici chiar martora L.A.M. nu credea că se va ajunge la proces pentru a releva inocenţa inculpatului K.I. nu este relevantă în speţă şi nu poate exprima poziţia sa subiectivă; interpretarea dată menţiunii din cuprinsul declaraţiei martorei L.A.M. că nu credea că „se va ajunge atât de departe, respectiv se va intenta un proces" invocată în sprijinul susţinerii, este incorectă; menţiunea este scoasă din context; ea a fost realizată de martoră pentru a explica ce a dorit să spună atunci când a afirmat că „era convinsă că dacă declară aşa cum doreşte N.D., toată procedura se opreşte la poliţie.

Cu toate că inculpatul K.I. a solicitat, prin intermediul avocatului schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. şi fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. în infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen., instanţa apreciază că nu se poate dispune o asemenea schimbare de încadrare juridică întrucât încadrarea juridică a fost corect stabilită de către procuror în actul de sesizare al instanţei.

Astfel, instanţa de fond a apreciat că nu se poate susţine că la data de 18 noiembrie 2011, când inculpatul K.I. a dat declaraţia în faţa comisarului M.L., acesta avea calitatea de martor. începerea urmăririi penale împotriva inculpatului N.D. s-a realizat abia la data de 28 februarie 2012, situaţie în raport de care abia ulterior acestui moment se poate vorbi despre existenţa unui proces penal în cadrul căruia se pot administra probe, inclusiv testimoniale. La data de 18 noiembrie 2011 era în curs o procedură judiciară declanşată împotriva inculpatului N.D. suspectat că ar fi comis infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002; declaraţiile au fost luate de la cei doi inculpaţi implicaţi în evenimentul rutier tocmai pentru a se stabili dacă s-a comis o infracţiune de către inculpatul N.D. sau dacă se impune cercetarea sa disciplinară, iar inculpatul K.I., deşi cunoştea că inculpatul N.D. a condus autoturismul în stare de ebrietate, deci săvârşise o faptă penală a dat o declaraţie necorespunzătoare adevărului arătând că nu inculpatul a condus autoturismul ci fiica sa. Declaraţiile luate inculpaţilor şi numitei L.A.M. la datele de 17 noiembrie 2011 şi respectiv 18 noiembrie 2011 de către agenţii poliţiei rutiere cât şi de comisarul M.L. se situează în afara procesului penal, mai precis în etapa actelor premergătoare, împrejurare în raport cu care nu pot fi incidente în speţă dispoziţiile art. 260 C. pen.

Pe altă parte, toate impedimentele legale pe care Ie-a invocat inculpatul K.I. pentru a susţine inexistenţa elementelor constitutive ale infracţiunilor de fals în declaraţii şi favorizare a infractorului reprezintă interpretări subiective, date textelor de lege prevăzute de art. 264 C. pen. şi respectiv 292 C. pen., în încercarea de a înlătura răspunderea penală a acestui inculpat.

Astfel, prima instanţă a apreciat că nu se poate susţine că o declaraţie, dată în faţa unui organ al poliţiei nu reprezintă un act producător de consecinţe juridice; pe baza unor astfel de înscrisuri organele judiciare adoptă soluţii producătoare de consecinţe juridice; declaraţia în sine, prin conţinutul ei este de natură a produce consecinţe juridice pentru cel care o dă sau pentru altul, atâta timp cât este dată în faţa unui organ judiciar, în cadrul unei proceduri şi în raport de aspectele pe care le relevă se adoptă o soluţie de către organul judiciar; ea este deci aptă şi serveşte, astfel cum cere textul de lege, la producerea de consecinţe juridice. Nu prezintă interes, sub aspectul consumării infracţiunii, dacă s-a produs sau nu consecinţa juridică urmărită de făptuitor.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 264 C. pen., Curtea de Apel Braşov a reţinut că este îndeplinită latura obiectivă a infracţiunii întrucât ajutorul la care face referire textul de lege nu presupune, astfel cum susţine inculpatul K.l., doar acte de ascundere a corpurilor delicte sau a mijloacelor de probă, ajutor material sau moral, ci acţiunea unei. persoane de a da o declaraţie (o acţiune comisivă deci) aptă să conducă la adoptarea unei soluţii de neîncepere a urmăririi penale, reprezintă tot un „ajutor" care se circumscrie elementului material din cadrul laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 264 C. pen.

În raport de cele expuse, Curtea de Apel Braşov a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 264 C. pen. şi respectiv 292 C. pen. pentru care a fost trimis în judecată inculpatul K.l., atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, vinovăţia acestuia îmbrăcând forma intenţiei directe în comiterea infracţiunilor.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor pentru infracţiunile comise, instanţa de fond a avut în vedere toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. precum şi scopul pedepsei, astfel cum acesta este reglementat de art. 52 C. pen. A ţinut seama astfel, atât de dispoziţiile părţii generale şi a celei speciale a C. pen., limitele fixate în partea specială a codului penal pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, gradul de pericol social concret al faptelor comise de inculpaţi astfel cum rezultă din circumstanţele reale ale săvârşirii acestora cât şi din circumstanţelor personale ale inculpaţilor precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că acesta este unul mediu, ţinând seama de condiţiile concrete şi împrejurările în care au fost comise faptele, de numărul actelor materiale în cazul infracţiunilor continuate reţinute în sarcina inculpatului N.D., valorile sociale lezate, precum şi de circumstanţele personale ale inculpaţilor care, conform fişelor de cazier judiciar se află la prima încălcare a legii penale.

Din referatele de evaluare întocmite în cauză de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna, rezultă că aceste faptele reţinute în sarcina inculpaţilor reprezintă incidente izolate în viaţa acestora, comportamentul infracţional necaracterizând persoana niciunuia dintre ei.

Inculpatul N.D. este în vârstă de 51 de ani, este absolvent de studii superioare, a lucrat în poliţia judiciară are întemeiată o familie, a avut până în prezent în societate un comportament corespunzător însă în prezentul proces, deşi a participat la cea mai mare parte a termenelor de judecată acordate, a avut o atitudine lipsită de sinceritate. Anterior comiterii faptei inculpatul a avut o conduită bună la locul de muncă, în familie şi societate, a depus un efort considerabil pentru dobândirea unui statut profesional şi se bucură de susţinerea şi suportul material şi moral al familiei.

Inculpatul K.I. este în vârstă de 20 de ani, este absolvent de liceu fără examen de bacalaureat (2011), are calificarea de tehnician operator tehnică de calcul, a lucrat fără forme legale la o benzinărie „M." din Sf. Gheorghe, iar din aprilie 2012 este angajat cu forme legale la „C.S.G. Este necăsătorit şi până în prezent a avut, potrivit referatului de evaluare întocmit în cauză, o conduită bună în familie şi societate. în cursul procesului penal a dat declaraţii însă a încercat să minimalizeze răspunderea pentru faptele comise recunoscând doar împrejurările care reieşeau cu evidenţă din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi încercând să elimine acele împrejurări cu relevanţă penală asupra faptelor, de natură a-l incrimina.

În raport de circumstanţele reale şi personale precum şi de restul aspectelor menţionate, curtea de apel a apreciat că aplicarea faţă de inculpaţi a unor pedepse orientate spre limita minimă specială prevăzută de lege pentru infracţiunile comise este suficientă pentru reeducarea inculpaţilor şi atingerea scopului prev. de art. 52 C. pen.

Având în vedere pedepsele principale cu închisoarea aplicate celor doi inculpaţi şi luând în considerare jurisprudenţa C.E.D.O., instanţa de fond a reţinut că natura faptelor săvârşite şi ansamblul circumstanţelor personale ale inculpaţilor duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, motiv pentru care exerciţiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei stabilite.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor principale aplicate celor doi inculpaţi, Curtea de Apel Braşov a reţinut că din datele existente la dosar, mai ales din circumstanţele personale ale inculpaţilor şi luând în considerare perspectivele ridicate de reintegrare socială evidenţiate pentru fiecare dintre inculpaţi în referatul de evaluare efectuat în cauză, scopul pedepselor poate fi atins şi fără privare de libertate sens în care, în baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor principale aplicate pe durata unui termen de încercare compus conform art. 82 C. pen. dintr-un interval fix de 2 ani şi durata pedepselor rezultante aplicate inculpaţilor.

II. Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpatul N.D.

Prin recursul formulat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaţilor şi greşita individualizare a modalităţii de executare a pedepsei pentru inculpatul N.D.

Prin recursul promovat, inculpatul N.D. a criticat soluţia sub aspectul greşitei condamnări, apreciind că în cauză faptele pentru care a fost trimis în judecată nu există, iar unele probe administrate în faza actelor premergătoare sau în cursul urmăririi penale sunt lovite de nulitate, motiv pentru care a solicitat, în principal, achitarea, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte, analizând hotărârea recurată din prisma cazurilor de casare invocate, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul promovat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov este fondat, în timp ce recursul promovat de inculpatul N.D. este nefondat.

Astfel, în ceea ce priveşte recursul promovat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, înalta Curte apreciază că sub aspectul stabilirii cuantumului pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de fond a făcut o corectă apreciere.

Astfel, individualizarea pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante şi sensibile operaţiuni juridice de a cărei acurateţe depinde în mod direct reuşita procesului de îndreptare şi recuperare a condamnatului, întrucât aceasta presupune, prin evaluarea gravităţii infracţiunii comise şi a periculozităţii infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a inculpatului în raport cu care urmează să se stabilească pedeapsa şi modul de executare a acesteia.

Infracţiunea, ca faptă socialmente periculoasă, creează o tulburare socială, aduce o atingere valorilor sociale ocrotite de legea penală şi ordinii juridice instituite într-un sistem de drept. Pentru înlăturarea acestor consecinţe negative ale infracţiunii este necesar să se reacţioneze din partea societăţii, este necesar să se aplice anumite măsuri de constrângere juridică celor ce săvârşesc asemenea fapte. Mai mult, pentru înlăturarea neliniştii şi tulburării sociale, pentru restabilirea ordinii juridice trebuie ca persoanele care au săvârşit infracţiuni să fie de îndată traşi la răspundere penală.

Pedeapsa constituie criteriul principal prin care legea penală, evaluează, determină şi diferenţiază gradul de pericol social abstract, generic al fiecărei infracţiuni în parte.

Astfel, Înalta Curte procedând la o nouă evaluare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepselor, prin raportare la cauza dedusă judecăţii, constată că prima instanţă a aplicat inculpaţilor pedepse corect individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ţinând seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana fiecărui inculpat în parte şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, dar şi de modalitatea concretă de săvârşire a faptelor, motiv pentru care, contrar solicitării reprezentantului Ministerului Public, le va menţine, ca fiind legale şi juste în raport cu criteriile generale enunţate.

Astfel, instanţa de recurs apreciază că, prin menţinerea pedepselor aplicate inculpaţilor, pe de o parte, au fost respectate toate garanţiile procesuale conferite, atât de dispoziţiile legale procesuale penale, cât şi de cele ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a căror finalitate, prin tragerea la răspundere penală a inculpaţilor, corespunde şi caracterului disuasiv al pedepsei, precum şi o reacţie promptă a opiniei publice adecvată gradului de pericol pe care-l reprezintă săvârşirea unor astfel de infracţiuni.

În ceea ce priveşte critica Ministerului Public privind greşita individualizare a modalităţii de executare a pedepsei aplicate inculpatului N.D., Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiată, instanţa de fond fiind mult prea indulgentă când a considerat că suspendarea condiţionată poate să conducă la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., în condiţiile în care inculpatul, în calitatea sa de comisar de poliţie ar fi trebuit să vegheze la respectarea legii. Tocmai în considerarea profesiei, acesta, cu bună ştiinţă, a încălcat legea penală, cunoscând consecinţele acestei încălcări, considerând că se poate sustrage de la răspunderea penală pentru faptele săvârşite.

Astfel, Înalta Curte apreciază că numai prin impunerea unor restricţii mai severe pedeapsa poate să-şi atingă scopul educativ şi să asigure reinserţia socială a acestui inculpat, suspendarea pedepsei în condiţiile prevăzute de art. 86¹ C. pen., cu obligaţiile impuse de art. 86³ C. pen., fiind aptă să conducă la îndeplinirea acestor obiective.

Cu privire la recursul inculpatului N.D., Înalta Curte apreciază că din analiza coroborată a ansamblului probator administrat de-a lungul procesului penal, în mod concret a condus la reţinerea faptului că acesta este apt să răstoarne prezumţia de nevinovăţie şi să facă dovada deplină a angajării răspunderii penale a inculpatului, stabilind fără dubiu existenţa faptelor şi forma de vinovăţie cu care acesta a acţionat.

În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 6 alin. (3) lit. b) din C.E.D.O., privind un proces echitabil, prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. în infracţiunea de fals în declaraţii în formă continuată prevăzută de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale), Înalta Curte constată că instanţa de fond a respectat toate drepturile procesuale ale inculpatului. Astfel, reprezentantul Ministerului Public a solicitat schimbarea încadrării juridice în şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2012, când apărătorul ales al inculpatului N.D.a solicitat acordarea unui termen în vederea pregătirii apărării cu privire la această cerere. în şedinţa publică din data de 6 februarie 2013, când au avut loc şi dezbaterile în fond, apărătorul ales al inculpatului N.D. a formulat concluzii şi cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. în infracţiunea de fals în declaraţii în formă continuată prevăzută de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale).

Înalta Curte apreciază nefondată şi critica privind greşita condamnare pentru instigare la infracţiunea de fals în declaraţii în formă continuată.

Potrivit art. 25 C. pen. „Instigator este persoana care, cu intenţie, determină pe o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală".

Instigarea presupune, în mod firesc, prezenţa a doua persoane, respectiv una a instigatorului care desfăşoară activitatea de instigare şi alta, a instigatului faţă de care se desfăşoară această activitate. Instigarea prezintă, în principal, un aspect psihic, care creează în mintea altuia, hotărârea de a săvârşi fapta prevăzută de legea penală, realizând în acest fel cauzalitatea psihică care precede şi însoţeşte apoi cauzalitatea fizică, adică efectuarea actelor de executare prin care se săvârşeşte fapta, dar şi un element material constând în contribuţia instigatorului la formarea laturii subiective din conţinutul faptei prevăzute de legea penală, realizată prin formarea convingerii celui instigat de a săvârşii fapta prevăzută de legea penală. Modalitatea prin care instigatorul determină persoana instigată să săvârşească infracţiunea are o mai puţină importanţă pentru stabilirea vinovăţiei instigatorului, important fiind ca rezultatul acţiunilor sale să conducă la formarea convingerii instigatului să săvârşească infracţiunea.

În speţa de faţă, inculpatul N.D. a determinat, cu intenţie, atât pe fiica sa să declare că în momentul producerii accidentului, autoturismul a fost condus de aceasta, cât şi pe inculpatul K.I. să declare în faţa organelor de poliţie că în momentul producerii accidentului autoturismul a fost condus de o femeie, respectiv de fiica inculpatului N.D.

Faptul că ulterior aceştia au revenit asupra declaraţiilor, iar scopul avut în vedere de inculpatul N.D. nu a fost realizat nu are relevanţă asupra existenţei faptei de instigare la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, în condiţiile în care atât fiica inculpatului, N.D.E., cât şi inculpatul K.I. au dat declaraţii în faţa organelor de poliţie prin care au precizat, în mod nereal pentru a produce consecinţe juridice, cu scopul de a împiedica exercitarea urmăririi penale împotriva inculpatului N.D., că în seara de 17 noiembrie 2011 autoturismul nu a fost condus de acesta.

Înalta Curte apreciază ca fiind nefondată şi critica privind nelegalitatea buletinului de analiză toxicologică a alcoolemiei din data de 18 noiembrie 2011, din următoarele considerente:

Potrivit art. 88 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, stabilirea concentraţiei de alcool sau a prezenţei în organism de substanţe sau produse stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora se face în instituţiile medico-legale autorizate, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătăţii.

Alin. (3) din art. 10 prevede că în funcţie de volumul de activitate, în structura serviciilor de medicină legală judeţene, se pot înfiinţa, prin hotărâre a D.J.S.P., cu avizul institutului de medicină legal competent, laboratoare de specialitate cum ar fi cele de histopatologie, toxicologie, biocriminalistică sau psihiatrie medico-legală.

Înfiinţarea acestor laboratoare de specialitate este lăsată la aprecierea D.J.S.P., în funcţie de volumul de activitate al serviciului. împrejurarea că un astfel de serviciu autorizat nu are avizat un laborator de specialitate de genul celor menţionate în alineatul 3 al art. 10 nu poate conduce la concluzia că nu are printre atribuţii şi efectuarea de analize toxicologice, histopatologice sau de altă natură atâta atâta timp cât efectuarea de astfel de expertize intră în obiectul de activitate al serviciului medico - legal, conform O.U.G. nr. 195/2002 şi O.G. nr. 1/2000.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva sentinţei penale nr. 17/R din 20 februarie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va casa în parte sentinţa recurată, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpatului N.D., şi rejudecând în fond, va înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 81, art. 82, art. 83, art. 71 alin. (5) C. pen., cu toate consecinţele, iar în baza art. 86¹ C. pen., va dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei principale rezultante de 1 an închisoare aplicată inculpatului N.D., pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 86² C. pen.

În temeiul art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul i se vor impune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. în baza art. 71 C. pen. va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen. va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. şi art. 86⁵ C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata termenului de încercare va suspenda executarea pedepselor accesorii.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărâri atacate care nu contravin prezentei decizii.

Va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul N.D. împotriva aceleaşi sentinţe penale, va obliga recurentul intimat inculpat N.D. la plata sumei de 400 lei cu titiu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, onorariul datorat apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat K.I., în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţie, onorariul traducătorului autorizat de limbă maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva sentinţei penale nr. 17/R din 20 februarie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează în parte sentinţa recurată, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpatului N.D., şi rejudecând în fond:

Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 81, art. 82, art. 83, art. 71 alin. (5) C. pen., cu toate consecinţele.

În baza art. 86¹ C. pen., dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei principale rezultante de 1 an închisoare aplicată inculpatului N.D., pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 86² C. pen.

În temeiul art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. în baz art. 71 C. pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi b)) C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. şi art. 86⁵C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepselor accesorii.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărâri atacate care nu contravin prezentei decizii.

II. Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul N.D. împotriva aceleaşi sentinţe penale.

Obligă recurentul intimat inculpat N.D. la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul datorat apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat K.I., în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul traducătorului autorizat de limbă maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 decembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3958/2013. Penal. Luare de mită (art. 254...		ICCJ. Decizia nr. 3961/2013. SECŢIA PENALÂ. Infracţiuni la... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3960/2013. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Falsul în declaraţii (art. 292 C.p.). Recurs