ICCJ. Decizia nr. 3959/2013. Penal. Denunţarea calomnioasă (art. 259 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3959/2013

Dosar nr. 38/32/2013

Şedinţa publică din 11 decembrie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin sentinţa penală nr. 53 din 30 aprilie 2013, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie a dispus:

În baza art. 259 alin. (1) C. pen. a condamnat inculpata L.A.D., la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă.

În baza art. 259 alin. (1) C. pen. a condamnat aceeaşi inculpată la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 8 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ. a admis în parte acţiunea civilă şi a obligat inculpata L.A.D. la plata sumei de 5.000 lei către partea civilă O.M.I., cu titlu de daune morale.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpata să plătească statului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuielile judiciare.

În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpata L.A.D. la plata sumei de 9.000 lei către partea civilă O.M.I., cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 620/P/2011 întocmit la data de 14 ianuarie 2013 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, s-a dispus punerea în mişcare şi trimiterea în judecată a inculpatei L.A.D, domiciliată în com. Borca, judeţul Neamţ, avocat în cadrul Baroului Neamţ, pentru săvârşirea a două infracţiuni prevăzute şi pedepsite de art. 259 alin. (1) C. pen. cu aplicarea, art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că, la data de 17 iulie 2009, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, solicitând efectuarea de cercetări faţă de O.M.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt, ameninţare şi violarea secretului corespondenţei, iar, la data de 3 august 2009, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz, solicitând efectuarea de cercetări faţă de O.M.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, deşi cunoştea că ambele învinuiri sunt nereale.

Inculpata L.A.D. a fost primită în profesia de avocat la data de 1 ianuarie 1997, fiind înscrisă în tabloul avocaţilor din cadrul Baroului Neamţ şi înfiinţând cabinetul individual L.A.D. Incidente legate de neplata taxelor şi contribuţiilor prevăzute de lege şi statut au condus la adoptarea Deciziei nr. 25 din 3 iulie 2003 a Consiliului Baroului Neamţ, prin care inculpata L.A.D. a fost suspendată din profesie.

La data de 1 mai 2008, conform Deciziei nr. 66 din 17 aprilie 2008 a Consiliului Baroului Neamţ, inculpata a fost din nou înscrisă pe Tabloul avocaţilor definitivi, cu drept de exercitare a profesiei (filele 137-142 dup).

Pentru a putea reintra în profesie, inculpata a fost nevoită să achite taxele şi contribuţiile prevăzute de lege şi statut, împrumutând suma de 5.000 euro de la partea vătămată O.M.I., persoană care, la momentul respectiv, se afla în relaţii de prietenie cu sora inculpatei. După reînceperea activităţii, inculpata L.A.D. şi-a organizat cabinetul individual în com. Borca, judeţul Neamţ, apelând tot la ajutorul părţii vătămate O.M.I. pentru a-l amenaja şi a-l dota cu aparatura necesară. Datorită acestui fapt, părţile au convenit chiar angajarea în calitate de asistent a lui O.M.I., în cartea de muncă fiind înscrisă data de 1 iunie 2008 pentru începerea activităţii. Pentru a asigura buna funcţionare a cabinetului de avocatură, O.M.I. a adus un computer proprietate personală.

Conform declaraţiilor părţii vătămate O.M.I., părţile au convenit ca suma de 5.000 euro să îi fie restituită într-o perioadă de 8 luni, încheindu-se un act intitulat „contract de împrumut de consumaţie", datat 10 mai 2008, în care se menţiona faptul că inculpata L.A.D., în calitate de împrumutat, se obligă să restituie împrumutătorului O.M.I. suma de 5.000 euro, până la scadenta din 10 decembrie 2008 (filele 131, 132).

La începutul anului 2009, părţile au intrat în conflict, O.M.I. denunţând colaborarea. La momentul încetării activităţii şi plecării din cadrul cabinetului, acesta a luat şi computerul personal, după ce, în prealabil, toate datele au fost şterse de pe hard-disk de un specialist angajat de învinuită.

În luna aprilie 2009, O.M.I. i-a solicitat inculpatei restituirea împrumutului, la data de 13 aprilie 2009 notificând-o prin intermediul B.E.J., C.C. întrucât inculpata nu s-a conformat, O.M.I. a intentat o acţiune civilă la Judecătoria Bicaz, din 22 mai 2009. în dovedirea acţiunii, a fost prezentat contractul de împrumut, însă existenta acestuia a fost negată de inculpată prin întâmpinare, la termenul din data de 2 iunie 2009, astfel încât instanţa a acordat un nou termen la data de 29 septembrie 2009 (după vacanta judecătorească).

Având în vedere distanta mai mare dintre termene, inculpata a luat rezoluţia infracţională de a introduce mai multe plângeri penale împotriva părţii vătămate O.M.I., în încercarea de a influenţa instanţa civilă, la momentul formulării probatoriului. Niciuna dintre cele două plângeri ce au fost formulate în final nu au avut substrat real, inculpata adresându-se către două unităţi de parchet diferite, respectiv cele din Roman şi din Bicaz.

La data de 17 iulie 2009, inculpata a sesizat procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, solicitând efectuarea de cercetări faţă de O.M.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt, ameninţare şi violarea secretului corespondenţei.

În concret, inculpata L.A.D. şi-a arogat calitatea de parte vătămată, precizând în plângere că O.M.I. i-a sustras din incinta cabinetului de avocatură un computer în care erau stocate date, ulterior ameninţând-o că le va face publice.

Plângerea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman sub nr. 2146/P/2009 şi a fost trimisă lucrătorilor de poliţie, în vederea efectuării actelor premergătoare.

La data de 11 august 2009, un ofiţer din cadrul Poliţiei municipiului Roman a procedat la audierea reclamantei, ocazie cu care aceasta a recunoscut faptul că aparatura electronică a aparţinut numitului O.M.I. care şi-a luat-o la încetarea colaborării, după ce un specialist a şters toate datele din computer la solicitarea sa expresă. L.A.D. a invocat, la acel moment, faptul că a avut relaţii personale cu avocatul C.l., senator în Parlamentul României, căruia i-a transmis mai multe scrisori, de care fostul său asistent a luat cunoştinţă, fiind ameninţată de părinţii acestuia cu publicarea lor în mass-media (filele 12, 13). în cuprinsul declaraţiei, L.A.D. nu a mai susţinut aspectele din plângerea prealabilă, precizând, în mod expres, că numitul O.M.I. nu a ameninţat-o niciodată cu darea în vileag a conţinutului corespondenţei personale.

Toate celelalte acte premergătoare efectuate au indicat faptul că plângerea din data de 17 iulie 2009 este lipsită de orice suport real, astfel încât, la data de 17 august 2009, ofiţerul de poliţie a întocmit referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale, înaintând cauza la parchet.

Prin rezoluţia nr. 2146/P/2009 din data de 11 septembrie 2009, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman au confirmat neînceperea urmăririi penale faţă de O.M.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de furt, prevăzută de art. 208 C. pen., ameninţare, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen. şi violarea secretului corespondenţei, prevăzută de art. 195 C. pen., constatând că faptele reclamate nu există (filele 7, 8 d.u.p.). Inculpata L.A.D. nu a atacat această soluţie, în declaraţia din 1 octombrie 2012 dată la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău precizând faptul că o plângere la soluţie ar fi presupus implicarea numelui senatorului C.I., nedorind să îi fie afectate prestigiul şi imaginea (fila 150 verso). La data de 3 august 2009, inculpata a sesizat de această dată procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, solicitând efectuarea de cercetări faţă de partea vătămată O.M.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În concret, inculpata L.A.D. a precizat faptul că O.M.I. a falsificat integral documentul intitulat „contract de împrumut de consumaţie", datat 10 mai 2008, prin mijloace electronice (filele 24, 25) şi că semnătura de pe acest contract nu îi aparţine. De altfel, inculpata a negat însăşi existenţa împrumutului. Plângerea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz sub nr. 768/P/2009 şi a fost trimisă lucrătorilor de poliţie, în vederea efectuării actelor premergătoare.

Întrucât dovedirea plângerii presupunea administrarea de probe, actele premergătoare nefiind concludente, la data de 2 octombrie 2009 în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale, act confirmat de procuror la aceeaşi dată.

În declaraţia dată în calitate de parte vătămată în ziua de 13 octombrie 2009, L.A.D. a reiterat aspectele din plângere, fiind de acord cu efectuarea unei expertize grafice. Aceasta a fost dispusă prin ordonanţa din data de 5 ianuarie 2010 şi a fost efectuată de specialiştii din cadrul Serviciului Criminalistic al I.P.J. Neamţ în cursul aceleiaşi luni. Concluzia specialiştilor a fost că, fără nici un dubiu, semnăturile numitei L.A.D. îi aparţin şi au fost făcute cu instrument scriptural prevăzut cu bilă şi pastă (nefiind, aşadar, reproduceri prin mijloace electronice), iar impresiunile de ştampilă au fost aplicate cu tuş prin procedeul clasic cu ştampila originală, aflată în uz la Cabinetul de avocatură L.A.D.

Pe parcursul derulării urmăririi penale, lucrătorii de poliţie au procedat şi la audierea părţii vătămate O.G., tatăl învinuitului din acea cauză, care a relatat în mod detaliat toate împrejurările în care a fost acordat împrumutul. întrucât probatoriul administrat a demonstrat în mod cert că plângerea formulată de L.A.D. a avut caracter nereal, la data de 19 aprilie 2010 lucrătorii de poliţie au întocmit referatul cu propunere de scoatere de sub urmărire penală, înaintând cauza la parchet.

Prin rezoluţia nr. 768/P/2009 din data de 31 mai 2010, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz au dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului O.M.I. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., constatând că fapta reclamată nu există (filele 17-19 d.u.p.), Inculpata L.A.D. nu a atacat soluţia dispusă.

În urma efectuării cercetării judecătoreşti, prin sentinţa civilă nr. 1850 din 26 noiembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 657/188/2009, magistraţii Judecătoriei Bicaz au admis acţiunea formulată de O.M.I. şi au obligat-o pe L.A.D. să îi plătească suma de 5.000 euro. Sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 159/RC din 15 februarie 2012 a Tribunalului Neamţ (filele 120-122),

Situaţia faptică reţinută rezultă din următoarele mijloace de probă:sesizarea şi declaraţiile părţii vătămate O.M.I. (filele 2-5 dup şi 16 dosar fond), actele efectuate în Dosarul nr. 2146/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman (filele 7-16 d.u.p.); actele efectuate în Dosarul nr. 768/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz (filele 16-119 d.u.p.), sentința civilă nr. 1850 a Judecătoriei Bicaz (filele 120-122 d.u.p.), adresele Baroului Bacău (123-134, 137-142 d.u.p. ), declaraţiile martorilor O.G. (filele 135, 136 d.u.p. şi 23 dosar fond ), O.C. (fila 22 ), D.G. şi B.N. coroborate cu declaraţiile inculpatei L.A.D. (filele 146-151 d.u.p.).

În drept, faptele inculpatei L.A.D., constând în aceea că, la data de 17 iulie 2009, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, solicitând efectuarea de cercetări faţă de O.M.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt, ameninţare şi violarea secretului corespondenţei, iar, la data de 3 august 2009, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz, solicitând efectuarea de cercetări faţă de O.M.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, deşi cunoştea că ambele învinuiri sunt nereale, întruneşte elementele constitutive săvârşirea a două infracţiuni de denunţare calomnioasă prev. şi ped. de art. 259 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen.

Pe parcursul procesului penal inculpata a solicitat să se constate că nu este vinovată de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimisă în judecată, nu a existat un contract de împrumut între ea şi partea vătămată, în urma plângerii formulate s-a concluzionat prin expertiza tehnică că este imposibil a se identifica semnătura şi parafa, nu a primit suma de 5.000 de euro de la partea vătămată; în momentul în care a încetat colaborarea, partea vătămată i-a violat corespondenţa şi mai multe documente au fost şterse, primind ameninţări că îi va spune soţului despre faptul că nu a mai primit încă 5.000 euro, aspecte nereale.

De asemenea, inculpata a mai arătat că, din punct de vedere subiectiv, nu a dorit niciodată să lezeze material sau moral pe partea vătămată.

Contrar celor afirmate de inculpată existenţa contractului de împrumut între părţi este pe deplin dovedită.

Conform raportului de expertiză grafică semnăturile inculpatei L.A.D. îi aparţin şi au fost făcute cu instrument scriptural prevăzut cu bilă şi pastă (nefiind, aşadar, reproduceri prin mijloace electronice), iar impresiunile de ştampilă au fost aplicate cu tuş prin procedeul clasic cu ştampila originală, aflată în uz la Cabinetul de avocatură L.A.D. Martorii O.C., O.G. şi B.N. au confirmat că partea vătămată i-a împrumutat inculpatei suma de 5.000 de euro, sumă pentru care s-a încheiat un contract de împrumut.

De asemenea, prin sentinţa prin sentinţa civilă nr. 1850 din 26 noiembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 657/188/2009 Judecătoriei Bicaz s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că înscrisul constatator al operaţiunii juridice a împrumutului a fost perfectat între părţi într-un singur exemplar original, care a rămas la inculpată, iar semnăturile părţilor şi ştampila aplicate pe contract sunt autentice şi nu falsificate.

În ceea ce priveşte acuzaţia de violare a corespondenţei, instanţa a constatat că probele dosarului relevă inexistenţa acesteia. Audiată în cadrul Dosarului de urmărire penală nr. 2146/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman (fila 12 d.u.p.) inculpata a arătat că dup încetarea colaborării, partea vătămată a venit la sediul secundar din cadrul Judecătoriei Bicaz, unde au fost şterse din calculatorul părţii vătămate toate datele, atât cele ale cabinetului cât şi cele personale. Ştergerea acestor date a fost făcută de un lucrător profesionist, numitul T.O., la solicitarea inculpatei şi în prezenţa sa. De asemenea, inculpata a mai arătat că partea vătămată nu a ameninţat-o niciodată cu darea în vileag a conţinutului corespondenţei sale personale

Instanţa a constatat că situaţia de fapt aşa cum a fost reţinută mai sus, are deplină acoperire în probele administrate şi conturează în mod indubitabil vinovăţia inculpatei pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa.

Sub aspectul laturii subiective, curtea de apel a reţinut că infracţiunea de denunţare calomnioasă se săvârşeşte cu intenţie directă, astfel că nu este suficient ca învinuirea să nu corespundă realităţii, ci mai este necesar ca făptuitorul să fi cunoscut acest caracter al învinuirii.

În speţă, inculpata a cunoscut caracterul mincinos al învinuirilor aduse părţii vătămate, prevăzând rezultatul faptelor sale, rezultat pe care l-a urmărit prin formularea celor două plângeri împotriva unei persoane nevinovate.

În lumina acestor argumente logico-juridice, constatând că faptele supuse judecăţii, există, constituie infracţiuni şi sunt prevăzute de legea penală, instanţa a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii, pentru toate faptele reţinute în sarcina sa în actul de sesizare al instanţei.

În ceea priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatei curtea a reţinut că infracţiunea de denunţare calomnioasă are ca obiect juridic special relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei, care reclamă o atitudine corectă din partea tuturor persoanelor care se adresează organelor judiciare, prin plângere sau denunţ, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni.

Pericolul social concret al faptelor comise de inculpata L.A.D., este destui de mare, decurgând din faptul că aducerea la cunoştinţă a unor fapte inexistente, învinuirea mincinoasă a unei persoane cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, aduc prejudicii organelor judiciare şi înfăptuirii justiţiei, punând aceste organe în situaţia de a-şi irosi timpul inutil sau chiar de a acţiona împotriva unei persoane nevinovate, care ar putea fi condamnată pe nedrept.

Având în vedere criteriile de individualizare a pedepsei, curtea de apel a dispus faţă de inculpata L.A.D. aplicarea a două pedepse situate deasupra minimului special prevăzut de textele incriminatoare, corespunzând astfel criteriului proporţionalităţii necesare între gravitatea infracţiunilor şi datele personale ale inculpatei.

Întrucât cele două infracţiuni pentru care s-a dispus tragerea la răspundere penală a inculpatei, sunt săvârşite în concurs real, instanţa a făcut aplicarea prevederilor art. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. şi a contopit cele două pedepse principale în pedeapsa cea mai grea dintre ele.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, curtea de apel a reţinut că natura faptelor săvârşite, ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatei au condus la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor electorale prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, motiv pentru care exerciţiului acestora a fost interzis pe durata executării pedepsei principale.

Raportat la criteriile menţionate mai sus, curtea de apel a apreciat că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins şi fără executarea acesteia, având în vedere că sunt întrunite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 81 C. pen. şi că pronunţarea pedepsei constituie un avertisment pentru inculpată şi chiar fără executarea pedepsei aceasta nu va mai săvârşi infracţiuni, a dispus suspenda condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen., instanţa de fond a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen.

Sub aspectul laturii civile, curtea de apel a reţinut că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 100.000 lei, daune morale, motivat de faptul că i-a fost pătată reputaţia şi că aceste denunţuri calomnioase au împiedicat-o să acceadă la o funcţie atât pe plan politic cât şi profesional, fiindu-i foarte greu să realizez venituri.

Conform art. 998 C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara, iar potrivit art. 999 C. civ., omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi pentru prejudiciul cauzat prin imprudenţa sau neglijenţa sa.

Pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală a inculpatei este necesar a fi întrunite următoarele condiţii: existenţa faptei ilicite, producerea unui prejudiciu, existenţa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia inculpatului.

Unul dintre principiile de bază ale răspunderii civile este principiul reparării integrale a prejudiciului, care presupune înlăturarea tuturor consecinţelor dăunătoare ale unui fapt ilicit şi culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situaţia anterioară a victimei.

Prejudiciile cauzate unei persoane, constând în suferinţe de ordin psihic şi material impun şi recomandă acordarea de daune morale şi materiale. Normele eticii şi echităţii interzic în principiu acordarea de despăgubiri materiale pentru daune morale, deoarece durerea sufletească este incompatibilă cu un echivalent bănesc. Este însă justificată acordarea unor compensaţii materiale acelor persoane ale căror posibilităţi de viaţă familială şi socială au fost alterate ca urmare a faptelor ilicite săvârşite de alte persoane. Aceste compensaţii sunt destinate să creeze condiţii de viaţă care să aline într-o oarecare măsură suferinţele psihice ale victimei, cum ar fi asigurarea unei locuinţe adecvate şi mobilităţile corespunzătoare, pentru o persoană condamnată la izolare ca urmare a infirmităţii pricinuite prin fapta ilicită.

Dauna morală a fost denumită pe rând în doctrina dreptului „orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane" sau „prejudiciul care rezultă dintr-o atingere adusă intereselor personale şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau morale pe care le resimte victima"

Prejudiciile morale sunt cele care rezultă din vătămarea unui interes personal nepatrimonial. Ele nu sunt susceptibile de evaluare bănească. Astfel sunt: moartea, atingerile aduse integrităţii fizice, sănătăţii sau altor atribute ale personalităţii, cum ar fi, spre pildă, onoarea şi reputaţia.

Daunele morale sunt, deci, consecinţe de natură patrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalităţii sale fizice, psihice şi sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale dacă fapta ilicită s-a produs în afara unui cadru contractual.

Curtea de apel a apreciat că în speţă, au fost dovedite existenţa faptei ilicite, a vinovăţiei, existenţa unui prejudiciu, precum şi a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

Faţă de aceste consideraţii, curtea de apel a apreciat că suma de 5.000 lei este suficientă pentru repararea prejudiciului nepatrimonial produs părţii vătămate.

În schimb, curtea de apel a considerat că fapta ilicită a inculpatei nu a fost de natură să o împiedice pe partea vătămată să ocupe o funcţie atât pe plan politic cât şi profesional, în condiţiile în care plângerile formulate nu au produs consecinţe asupra cazierului judiciar al acesteia, de natură să-l împiedice să dea examen pentru înscrierea în barou sau în magistratură ori de a se angaja ca jurist.

II. Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a formulat recurs inculpata L.A.D., apreciind că acesta este nelegală, întrucât nu a avut reprezentarea faptelor sale, făcând afirmaţiile pe fondul unei puternice stări emoţionale.

Examinând recursul declarat de inculpata L.A.D. prin prisma dispoziţiilor conform prevederilor art. 385⁶ alin. (1) şi (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385⁷ C. proc. pen., constată că prima instanţă, a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt, motiv pentru care şi-o însuşeşte ca atare.

Înalta Curte analizând materialul probator administrat de-a lungul procesului penal, apreciază că acesta este apt să răstoarne prezumţia de nevinovăţie şi să facă dovada deplină a angajării răspunderii penale a inculpatului, stabilind fără dubiu, existenţa faptei şi forma de vinovăţie cu care acesta a acţionat.

În fapt, în data de 17 iulie 2009, inculpata a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, solicitând efectuarea de cercetări faţă de O.M.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt, ameninţare şi violarea secretului corespondenţei, iar, la data de 3 august 2009, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz, solicitând efectuarea de cercetări faţă de O.M.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, deşi cunoştea că ambele învinuiri sunt nereale.

Potrivit art. 259 alin. (1) C. pen. „învinuirea mincinoasă făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o anume persoană, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani".

Din analiza acestui text rezultă că pentru existenţa infracţiunii de denunţare calomnioasă este necesar ca autorul acestei infracţiuni să aducă părţii vătămate o învinuire mincinoasă, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, iar pe plan subiectiv, autorul să fie de rea credinţă, adică să aibă reprezentarea că acuzaţiile sale nu corespund realităţii. Caracterul mincinos al învinuirii se referă obligatoriu la situaţia persoanei învinuite, căreia i se pune în seamă săvârşirea unei fapte penale pe care ea nu a comis-o. Urmarea imediată constă în pericolul punerii în mişcare, în mod inutil, a aparatului de justiţie, în scopul cercetării unui fenomen infracţional care fie nu există, fie nu a fost săvârşit de persoana care a devenit, ca urmare a denunţului, subiect al activităţii judiciare. Se poate afirma, în acest caz, că organul de jurisdicţie a desfăşurat o activitate necorespunzătoare, având ca subiect o persoană nevinovată, ceea ce înseamnă o perturbare a justiţiei, creându-se pericolul diminuării eficienţei sale şi a respectului public faţă de aceasta.

Din conţinutul plângerilor formulate de inculpata L.A.D. rezultă că la data de 17 iulie 2009, a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, să efectueze cercetări faţă de O.M.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt, ameninţare şi violarea secretului corespondenţei, iar la data de 3 august 2009, a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz să efectueze cercetări faţă de aceeaşi persoană sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. în urma cercetărilor efectuate s-a constatat că faptele pentru care inculpata a formulat plângere nu există. în aceste condiţii, Înalta Curte constată că prin aceste plângeri au fost aduse învinuiri mincinoase la adresa părţii vătămate, constituind, în acelaşi timp, latura obiectivă a infracţiunii de denunţare calomnioasă.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, Înalta Curte constată că inculpata, de profesie avocat, avea cunoştinţele necesare pentru a înţelege consecinţele formulării unor plângeri penale faţă de o persoană nevinovată. Cu toate acestea, cunoscând caracterul mincinos al învinuirilor aduse părţii vătămate, inculpata a formulat cele două plângeri penale împotriva părţii vătămate, prevăzând rezultatul faptelor sale, rezultat pe care l-a urmărit atât prin sesizările formulate cât şi prin declaraţiile date de către aceasta în faţa organelor de cercetare penală în susţinerea plângerilor.

Înalta Curte nu poate reţine apărarea recurentei inculpate, potrivit căreia faptele pentru care a fost trimisă în judecată şi condamnată în primă instanţă nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni fiind săvârşite într-o puternică stare emoţională, deoarece aceasta a acţionat pe o perioadă îndelungată de timp, aptă să aplaneze eventuala stare emoţională menţionată, însă care dovedeşte perseverenţa sa infracţională.

Perseverenţa infracţională rezultă din multitudinea actelor de executare şi întinderea în timp a acestor acte. Astfel, prima plângere a fost depusă în data de 17 iulie 2009, a doua plângere în data de 3 august 2009, iar declaraţiile acesteia în vederea susţinerii afirmaţiilor mincinoase, au fost date în faţa organelor de urmărire penală la datele de 3 august 2009, 11 august 2009 şi 16 septembrie 2009, aspecte ce denotă o rezoluţie infracţională bine definită, a unei persoane care are o pregătire juridică ce îi conferă posibilitatea de a aprecia asupra consecinţelor juridice ale faptelor sale.

Şi sub aspectul individualizării pedepsei, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, dedus din perioada îndelungată de timp în care a acţionat, precum şi pregătirea profesională a inculpatei. Conform dispoziţiilor art. 52 C. pen., pedeapsa - ca măsură de constrângere - are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală şi judiciară atât în ceea ce priveşte faptele penale săvârşite, cât şi în ceea ce priveşte comportarea făptuitorului.

Totodată Înalta Curte, nu a identificat circumstanţe personale care să fie apte pentru a justifica necesitatea reducerii cuantumului pedepsei, cuantumul de 8 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării acesteia, fiind necesar creării premiselor conştientizării de către inculpată a faptelor sale şi asumării consecinţelor acestora.

În ceea ce priveşte solicitarea intimatei părţi civile de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4500 lei, reprezentând onorariul de apărător ales, Înalta Curte apreciază mult prea mare cuantumul acestora în raport cu gradul scăzut de complexitate al cauzei, astfel încât va admite doar în parte cerere de acordare a cheltuielilor de judecată.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata L.A.D. împotriva sentineţei penale nr. 53 din 30 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 2.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către intimatul parte civilă O.M.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata L.A.D. împotriva sentinţei penale nr. 53 din 30 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 2.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către intimatul parte civilă O.M.I.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 decembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3864/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.)....		ICCJ. Decizia nr. 3665/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

ICCJ. Decizia nr. 3959/2013. Penal. Denunţarea calomnioasă (art. 259 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3959/2013. Penal. Denunţarea calomnioasă (art. 259 C.p.). Recurs