ICCJ. Decizia nr. 4015/2013. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4015/2013

Dosar nr. 4789/105/2012

Şedinţa publică din 13 decembrie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 53 din data de 12 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Prahova, s-au hotărât următoarele:

În baza dispoziţiilor art. 20 C. pen. raportat la dispoziţiile art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 174 alin. (2) şi art. 175 alin. (2) C. pen. şi a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) teza I C. pen. şi a dispoziţiilor art. 320¹alin. (1)-(4) şi (7) C. proc. pen., infracţiunea de tentativă la omor calificat, faptă din data de 23 mai 2012, parte vătămată O.Ş.V., parte civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, a fost condamnat inculpatul F.M.C., la 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 literele a), b) şi e) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege, ca pedeapsa complementară.

S-au aplicat dispoziţiile art. 71 C. pen. raportat la dispoziţiile art. 64 literele a), b) şi e) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege.

Pedeapsa complementară ce a fost aplicată inculpatului se va executa în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 66 C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii de o zi din data de 25 mai 2012.

În baza dispoziţiilor art. 14-15 C. proc. pen. a fost constatat achitarea în întregime a prejudiciul cauzat părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, respectiv faptul că inculpatul a achitat în totalitate suma de 1.131,22 lei cu care aceasta unitate spitalicească s-a constituit parte civilă în cauză, sumă reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de internarea părţii vătămate O.Ş.V. în perioada 23-29 mai 2012, la acest spital, sumă achitată cu chitanţa din 22 ianuarie 2013, depusă la dosar.

În baza dispoziţiilor art. 14-15 C. proc. pen. s-a luat act că partea vătămată O.Ş.V. nu a exercitat acţiune civilă în cadrul procesului penal împotriva inculpatului în sensul că nu a solicitat daune materiale ori daune morale de la inculpat.

În baza dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat bâta folosită de acesta la comiterea infracţiunii, aflată la Camera de depozitare şi păstrare a probelor biologice din cadrul I.J.P. Prahova conform dovezii de ridicare din 07 iunie 2012 (fila 45 dosar urmărire penală).

În baza dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea în condiţiile legii a probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. (baza de date).

Inculpatul a fost obligat la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat, cuprinzând şi cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală inclusiv contravaloarea raportului de expertiză medico-legală efectuat de Serviciul de Medicină Legală Prahova în cauză, respectiv nr. 463 din 24 mai 2012 pentru partea vătămată O.Ş.V. (fila 8 d.u.p.).

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat că în data de 23 mai 2012, în jurul orelor 14,30 între F.F.C. şi fraţii S.: C.D. şi A.D. a avut loc un conflict, cel dintâi fiind lovit de cei doi.

Aflând de agresiunea suferită de fiul său numita F.E.C. a mers la Poliţia oraşului Boldeşti - Scăieni unde a formulat o plângere faţă de fraţii S.

Fraţii celui lovit, respectiv numiţii F.I., F.M.C., F.F.C. împreună cu T.Ş.S. au plecat împreună cu autovehiculul marca F., înmatriculat cu nr. x, proprietatea lui F.I., la familia S., pe strada Lalelei de pe raza oraşului Boldeşti Scăieni.

Aceştia au ajuns în dreptul locuinţei familiei S., au coborât din maşini, fiind înarmaţi cu bâte tip baseball.

Fraţii S. împreună cu numitul M.I.C. aflându-se în faţa porţii, i-au văzut şi de frică s-au refugiat în locuinţă. Fraţii F. au pătruns în curtea locuinţei, au spart cu bâtele gemurile locuinţei şi ale uşii de acces şi au pătruns în imobil, unde i-au agresat pe M.I.C. şi pe S.C.D.

Pentru a-i salva pe membrii familiei S., fraţii O.: Ş.V. şi M.J. care locuiesc vis - a - vis de familia S., înarmaţi cu topor şi respectiv o coasă, au intrat în curtea familiei S., reuşind să-i scoată pe fraţii F. în stradă.

În stradă, la un moment dat a apărut numita F.E.C. cu autovehiculul marca O., înmatriculat cu nr. x, proprietatea şi condusă de P.V., împreună cu soţia acestuia.

În împrejurările arătate, numita F.E.C. şi S.V. (mama fraţilor S. care îl agresaseră pe F.F.C.) au avut un conflict, lovindu-se reciproc.

În această situaţie, părţile aflându-se pe strada numitul O.Ş.V. (frate cu S.V.) a lovit-o pe F.C.

Văzând aceasta situaţie, inculpatul F.M.C. a aplicat părţii vătămate O.Ş.V. o lovitură cu o bâtă în zona capului provocându-i leziuni, ce i-au pus viaţa în pericol şi pentru vindecarea cărora a avut nevoie de 45-50 zile îngrijiri medicale.

Victima a fost transportată la spital, respectiv Spitalul de Urgenţe Ploieşti, unde a rămas internat până în data de 29 mai 2012.

Din examinarea efectuată de medicul legist din cadrul S.M.L Ploieşti acesta a apreciat că partea vătămată în sensul că acesta prezintă leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur, posibil bâtă, leziuni ce i-au pus viaţa în pericol, fiindu-i necesare 45 - 50 zile de îngrijiri medicale.

De asemenea prin raportul de expertiză medico - legală din 24 mai 2012 s-a concluzionat că în cazul de faţă a fost vizat pericolul potenţial traumatismul cranian deschis, cu plăgi ale scalpului şi fractura craniană prezentând risc infecţios, cu atât mai mult cu cât a fost diagnosticat cu pneumatocel (aer intra-cranian).

Inculpatul a recunoscut că la data de 23 mai 2012, pe strada Intrarea Lalelelor a aplicat victimei O.Ş.V. o lovitură în zona capului cu o bâtă, provocându-i leziuni care i-au pus in pericol viaţa şi pentru a cărei vindecare au fost nevoie de 45-50 zile îngrijiri medicale.

Instanţa, făcând analiza probatoriilor administrate în cauză respectiv procesul verbal de cercetare la faţa locului, declaraţia părţii vătămate, planşe foto de la locul săvârşirii faptei, concluziile raportului de expertiză medico-legală, plângerile şi denunţurile orale ale părţilor, înscrisurile depuse la dosar, declaraţiile părţilor implicate în conflict, respectiv P.V., F.I., F.E.C., F.F.C., S.C.D., O.Ş. precum şi declaraţiile martorilor A.M.R., G.S., G.C., C.E.M., A.C.C., M.I.C., O.M.J., T.Ş.S., P.V.C., a apreciat că în cauză inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecata şi anume tentativă la omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la dispoziţiile art. 174-175 lit. i) C. pen.

Astfel, fapta acestuia care la data de 23 mai 2012, aflându-se intr-un loc public, respectiv pe strada Intrarea Lalelelor din oraşul Boldeşti - Scăieni a aplicat părţii vătămate O.Ş.V. o lovitură cu bâtă în zona capului, producându-i o fractură temporală dreapta cu penumotocel subiacent, care i-a pus viaţa în pericol şi pentru a căror vindecare a avut nevoie de 45-40 zile îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 20 din C. pen. raportat la art. 174 din C. pen. comb. cu art. 175 al. 1 lit. i) din C. pen.

Instanţa a reţinut această situaţie de fapt şi vinovăţia inculpatului din probele precizate mai sus, cu evidenţa mai ales din declaraţia părţii vătămate O.Ş.V. care a precizat că „a intervenit într-un scandal dintre sora sa S.V. şi numita C., sora inculpatului, care a lovit-o pe sora acestuia cu palma şi o trăgea de păr, iar în timpul acestei intervenţii a simţit o lovitură puternică în partea dreaptă a capului, iar când s-a întors l-a văzut pe inculpatul F.M.C. cu o bâtă în mână cu care îl lovise şi în continuare îl înjura (fila 7 d.u.p.), declaraţie care s-a coroborat cu cele ale martorilor S.A.D. (fila 101 şi 104 d.u.p),” care l-a văzut pe inculpat cum l-a lovit pe O.Ş.V. cu o bâtă în partea stânga al capului, venind prin spatele acestuia”, ale martorului M.I.C. care „l-a văzut pe inculpat cum l-a lovit cu bâta în cap pe O.Ş.V.”, precum şi cu ale martorului O.M.J. care l-a văzut pe inculpat cum „l-a lovit cu bâta în cap pe O.Ş.V.” fila 114 d.u.p., iar aceste declaraţii s-au coroborat atât cu declaraţia inculpatului care a recunoscut comiterea faptei penale în aceasta modalitate (solicitând aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 320¹ C. proc. pen.) în sensul că a lovit-o cu bâta în cap pe partea vătămată, precum şi cu concluziile raportului de expertiză medico legală din care a reieşit că leziunile produse părţii vătămate s-au putut produce prin lovire cu un corp dur, posibil bâtă, leziuni care i-au pus viaţa în primejdie.

În raport de cele arătate, instanţa a apreciat că fapta inculpatului de a lovi cu o bâtă în cap pe partea vătămată, în condiţiile şi împrejurările arătate mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiuni de tentativă la omor calificat.

Astfel, obiectul vulnerant folosit şi anume o bâtă, zona corpului vizată, respectiv capul părţii vătămate, intensitatea loviturii aplicate, cât şi consecinţele acesteia, punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate aşa cum a reieşit din concluziile raportului de expertiză medico legală, au îndreptăţit instanţa să aprecieze că intenţia inculpatului nu a fost aceea generală de a vătăma, ci o intenţie indirectă de a ucide, în sensul că deşi nu a urmărit producerea acestui rezultat, l-a acceptat deoarece lovind victima cu o bâta în cap, a acceptat şi faptul că prin aceasta se putea produce decesul victimei.

Faţă de cele precizate, instanţa a apreciat că sub aspectul laturii subiective inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 19 pct. 1. lit. b) C. pen., în sensul că a prevăzut rezultatul faptei sale şi deşi nu l-a urmărit, a acceptat însă posibilitatea producerii lui.

Între acţiunea inculpatului de a lovi partea vătămată cu o bâtă în cap şi urmările acesteia, respectiv punerea în primejdie a vieţii, există legătura de cauzalitate directă.

Instanţa a apreciat că atât sub aspectul laturii obiective cât şi subiective, fapta inculpatului care într-un loc public a lovit-o pe victima cu o bâtă în cap, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, fapta fiind comisă în strada (loc accesibil publicului întotdeauna prin natura sa), prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 174 alin. (2) şi art. 175 alin. (2) C. pen., precum şi a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) teza a I a din C. pen., şi a dispoziţiilor art. 320¹ alin. (1)-(4) şi (7) C. proc. pen.

Instanţa a reţinut la încadrarea juridică a faptei dispoziţiile art. 21 alin. (2) teza I C. pen., care prevăd limitele în care se sancţionează tentativa precum şi dispoziţiile art. 320¹ alin. (1)-(4) şi (7) C. proc. pen. ca şi cauza de atenuare a pedepsei, întrucât inculpatul a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii abreviate (simplificate), prevăzute de acest text de lege.

La individualizarea sancţiunii ce a fost aplicată inculpatului pentru infracţiunea precizată mai sus, instanţa a avut în vedere limitele minime şi cele maxime ale pedepselor prevăzute de textele de lege incriminatoare, dispoziţiile privind sancţionarea tentativei arătat mai sus, dispoziţiile privind reducerea pedepsei în cazul recunoaşterii vinovăţiei, respectiv art. 320¹ alin. (1)-(4) şi (7) C. proc. pen., gradul de pericol al faptei penale comise de inculpat, modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunii, fapta fiind comisă în stradă printr-o lovitură cu bâta în cap, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, care a recunoscut cu sinceritate comiterea infracţiunii reţinute în sarcina sa, nu are antecedente penale, are un comportament bun în familie şi societate şi a achitat despăgubirile civile atât către partea vătămată cât şi unitatea spitalicească, ceea ce a pus în evidenţă intenţia acestuia de a înlătura într-o oarecare măsura consecinţele faptei penale comise.

În raport de aceste considerente instanţa a apreciat că prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea sub minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare, respectiv după reducerea pedepsei prin aplicarea dispoziţiilor legale privind tentativă (limita minimă de 7 ani şi 6 luni închisoare), urmare aplicării şi a dispoziţiilor art. 320¹ alin. (1), (4) şi (7) C. proc. pen., la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), şi e) cu excepţia dreptului de a alege ca pedeapsă complementară, a asigurat atingerea scopurilor pedepsei aplicate, respectiv atât scopul preventiv educativ cât şi cel sancţionator al acesteia.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) cu excepţia dreptului de a alege, pe toată durata executării pedepsei principale.

Având în vedere practica judiciară în materie a instanţei supreme care prin decizia nr. 74/2007 admiţând un recurs în interesul legii, soluţie obligatorie pentru instanţele judecătoreşti prin care s-a arătat că dispoziţiile art. 71 C. pen., referitoare la pedepsele accesorii s-a interpretat în sensul ca interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza I) - lit. c) C. pen., nu se face în mod automat prin efectul legii ci s-a supus aprecierii instanţei în funcţiile de criteriile stabilite de art. 71 alin. (3) C. pen.

Instanţa de judecată având în vedere natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite de inculpat, împrejurările comiterii acestora, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului, a apreciat că se impune a se interzice acestuia cu titlul de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau funcţii elective şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat drepturile prevăzute de dispoziţiile art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, apreciind că nu se justifică în cauză interzicerea dreptului de a alege, sau interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) în cauză inculpatul nefolosindu-se de profesia pentru săvârşirea infracţiunilor şi nici interzicerea drepturilor părinteşti.

În privinţa drepturilor părinteşti interzicerea acestora nu s-a justificat în speţă, întrucât fapta pe de o parte nu a fost comisă faţă de persoane minore, iar pe de altă parte prin gravitatea acestuia şi modul de comitere nu au pus în evidenţă faptul că inculpatul ar putea avea asemenea acţiuni violente şi în familie, dimpotrivă din actele depuse la dosar nu a reieşit că acesta ar avea o acţiune violentă în familie sau că ar fi prejudiciat vreodată interesele superioare ale copiilor pe care îi are deja în creştere şi educare, potrivit certificatelor de naştere ale acestora depuse la dosar.

În ceea ce priveşte dreptul de alege al inculpatului instanţa a avut în vedere şi practica constantă C.E.D.O. în materie (cauza Hirst contra Marii Britanii) şi a apreciat în raport de acelaşi criterii şi ţinând seama şi de principiul proporţionalităţii învederat în practica arătată, că nu se justifica interzicerea dreptului de a alege al inculpatului nici pe perioada executării pedepsei principale şi nici după aceea, cu titlu de pedeapsă complementară.

Pentru aceleaşi argumente instanţa a interzis cu titlu de pedeapsă complementară inculpatului numai drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) b) şi e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, precum şi dreptul de a fi tutore ori curator, apreciind că faţă de gravitatea şi natura faptei comise de către acesta, inculpatul nu prezintă garanţiile necesare pentru a i se încredinţa sarcina de curator, pedeapsa complementară care se va executa după executarea pedepsei principale aplicate inculpatului în condiţiile art. 66 C. pen.

Întrucât în cauza prin Ordonanţa de reţinere din data de 25 mai 2012 s-a dispus de către procuror reţinerea inculpatului pentru o perioada de 24 ore, în baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. instanţa a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii de o zi din data de 25 mai 2012.

În privinţa laturii civile a cauzei s-a constatat aşa cum a fost arătat şi anterior că prin chitanţa cu din 22 ianuarie 2013 inculpatul F.M.C. a achitat în întregime suma de 1.131,22 lei, solicitată de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti că şi despăgubiri civile de la acesta, motive pentru care în baza dispoziţiilor art. 14-15 C. proc. pen. s-a constatat achitată în întregime prejudiciul cauzat părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, respectiv faptul că inculpatul a achitat în totalitate suma de 1.131,22 lei cu care aceasta unitate spitalicească s-a constituit parte civilă în cauză, sumă reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de internarea părţii vătămate O.Ş.V. în perioada 23-29 mai 2012, la acest spital, sumă achitată cu chitanţa din 22 ianuarie 2013, depusă la dosar.

Instanţa având în vedere declaraţia părţii vătămate O.Ş.V. (fila 30 dosar ) chitanţa depusă la dosar din care reiese ca inculpatul i-a achitat părţii vătămate pretenţiile materiale ale acesteia (fila 23 dosar), instanţa în baza dispoziţiilor art. 14-15 C. proc. pen. a luat act că partea vătămată O.Ş.V. nu a exercitat acţiune civilă în cadrul procesului penal împotriva inculpatului în sensul ca nu a solicitat daune materiale ori daune morale de la inculpat.

Întrucât la săvârşirea infracţiunii inculpatul a folosit o bâtă, instanţa în baza dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat bâta folosită de acesta la comiterea infracţiunii, aflată la Camera de depozitare şi păstrare a probelor biologice din cadrul I.J.P. Prahova conform dovezii de ridicare din 07 iunie 2012 (fila 45 dosar urmărire penală).

În baza dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea în condiţiile legii a probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. (baza de date).

Faţă de soluţia pronunţată în cauză, instanţa în baza art. 191 alin. (1). C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, cuprinzând şi cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală inclusiv contravaloarea raportului de expertiză medico-legală efectuat de Serviciul de Medicină Legală Prahova în cauză, respectiv din 24 mai 2012 pentru partea vătămată O.Ş.V.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, inculpatul F.M.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea căii de atac, apelantul a susţinut în primul rând că prima instanţă a făcut o greşită încadrare juridică, apreciind că fapta săvârşită de el constituie infracţiunile de încăierare şi vătămare corporală, prevăzută de art. 322 C. pen. şi 181 C. pen.

Dezvoltând acest motiv de apel, inculpatul a arătat în motivele scrise că, între părţi a avut loc un conflict unde participau membrii lor de familie, aceştia lovindu-se reciproc.

A arătat că acest incident este dovedit şi de certificatele medico - legale ale membrilor familiei inculpatului, care au şi depus plângeri penale pentru leziunile suferite.

În aceste împrejurări inculpatul, constatând că mama sa este lovită de partea vătămată a intervenit în apărarea acesteia.

Al doilea motiv de apel al inculpatului s-a referit la nereţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. (provocarea), fără a se argumenta însă şi împrejurările ce ar putea conduce la această circumstanţă.

În final s-a mai susţinut de către apelantul - inculpat existenţa legitimei apărări care, ca şi în cazul motivului de apel anterior, nu a fost argumentat.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia penală nr. 116 din 11 iunie 2013 a admis apelul declarat de inculpatul F.M.C. A desfiinţat în parte sentinţa atacată şi pronunţând o nouă hotărâre, a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., la 4 ani închisoare prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen.

În baza art. 86¹C. proc. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei mai sus aplicate, pe perioada unui termen de încercare de 7 ani, alcătuit din durata pedepsei plus o perioadă de 3 ani, urmând ca pe perioada termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere.

a) să se prezinte la datele fixate de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova;

b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

A atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul comiterii unei noi infracţiuni pe durata termenului de încercare.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare mai sus stabilit.

A înlăturat dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 76/2008.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, Curtea a observat că în faţa primei instanţe inculpatul - apelant a uzat de procedura simplificată prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., recunoscând săvârşirea faptei imputate prin rechizitoriu şi nesolicitând administrarea altor probe.

În atare situaţie instanţa de judecată are obligaţia de a verifica dacă la dosarul de urmărire penală există administrate probe suficiente şi concludente din care să rezulte indubitabil că fapta penală a fost comisă de către inculpat, iar aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii (art. 320¹ alin. (4) C. proc. pen.).

De asemenea, instanţa de control judiciar are datoria de a verifica dacă prima instanţă s-a conformat dispoziţiilor art. 320¹ alin. (1) şi (4) C. proc. pen.

S-a menţionat însă că, din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate rezultă că în procedura simplificată instanţa de judecată nu poate reţine o altă situaţie de fapt decât cea descrisă în actul de sesizare (interpretare dată şi de practica judiciară a instanţei supreme), întrucât în această procedură nu sunt administrate alte probe pe situaţia de fapt.

Din probele administrate în faza de urmărire penală, Curtea a reţinut, în esenţă, că la data de 23 mai 2012, pe fondul unui conflict între familii de etnie romă, în care părţile implicate au ajuns la incidente verbale şi agresiuni fizice, inculpatul F.M.C. i-a aplicat o lovitură cu o bâtă în zona capului părţii vătămate O.Ş.V., provocându-i o fractură temporală dreapta care i-a pus viaţa în primejdie şi a necesitat un număr de 40 - 45 de zile de îngrijiri medicale, conform raportului de expertiză medico - legală.

S-a reţinut că situaţia de fapt a fost relatată de martorii oculari S.A.D., M.I.C., O.M.J. şi care s-a coroborat cu declaraţia părţii vătămate şi a inculpatului.

S-a mai reţinut că inculpatul - apelant nu contestă probele administrate de organul de urmărire penală, recunoscând că a lovit-o pe partea vătămată cu un băţ în cap, dar că a făcut acest lucru deoarece partea vătămată avea un topor în mână şi o lovise anterior pe mama sa, fiindu-i frică să nu o lovească în continuare.

În privinţa motivului de apel referitor la existenţa legitimei apărări, Curtea a constatat că, în primul rând, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în rechizitoriu, solicitând, în prezenţa apărătorului ales, aplicarea procedurii simplificate prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen., care, aplicată de prima instanţă, nu poate conduce la o soluţie de achitare în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. e) C. proc. pen.

În al doilea rând, instanţa de apel din derularea evenimentului, aşa cum a fost descris de martorii oculari şi partea vătămată, a constat că nu rezultă că inculpatul se afla în faţa unui atac direct imediat, material îndreptat împotriva mamei sale şi în apărarea căreia ar fi intervenit, având în vedere că el s-a deplasat la locuinţa familiei părţii vătămate pentru a le cere socoteală pentru lovirea fratelui său mai mic şi în aceste condiţii s-a iscat conflictul. Deci, nu partea vătămată a fost cea care, în mod unilateral a declanşat atacul asupra mamei inculpatului, deoarece membrii celor două familii începuseră deja să se agreseze reciproc.

Având în vedere această situaţie de fapt nici cea de a doua critică a inculpatului referitoare la existenţa unei provocări, s-a apreciat că nu poate fi primită, întrucât inculpatul, împreună cu familia sa a participat la izbucnirea scandalului, astfel că instanţa nu poate reţine scuza provocării în favoarea lui. Această circumstanţă atenuantă nu poate fi incidenţă atunci când cel care o invocă a declanşat actul provocator ori a participat la provocarea părţii vătămate după care a acţionat asupra acestuia prin săvârşirea faptei penale.

Din datele cauzei s-a constatat că rezultă fără echivoc că inculpatul şi familia sa au declanşat scandalul (care a condus în final şi la lovirea părţii vătămate de către inculpat), deplasându-se la locuinţa familiei S., aflată pe strada Lalelei din Boldeşti Scăieni, înarmaţi cu bâte şi alte obiecte, pentru a le cere socoteală despre lovirea unui membru al familiei.

Referitor la motivul de apel privind greşita încadrare juridică, instanţa de apel a apreciat că fapta inculpatului F.M.C., care a lovit puternic partea vătămată cu un corp contondent (un băţ destul de gros aşa cum reiese din planşele foto, putând fi denumit bâtă), într-o zonă vitală (cap) cauzându-i o fractură a craniului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor.

S-a arătat că în speţa de faţă, inculpatul a săvârşit infracţiunea de tentativă de omor cu intenţie indirectă, întrucât, deşi nu a urmărit rezultatul letal, l-a acceptat. Acest aspect rezultă din derularea evenimentelor, în sensul că, deşi a folosit un obiect dur pentru a lovi partea vătămată, acţiunea de lovire nu a mai continuat, actul material fiind declanşat ca urmare a intenţiei sale de a-i aplica o corecţie părţii vătămate.

În concluzie, fapta inculpatului F.M.C. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

La individualizarea pedepsei prima instanţă a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege (reduse cu 1/3 conform art. 320¹ C. proc. pen.), împrejurările săvârşirii faptei şi persoana inculpatului.

Curtea făcând o proprie apreciere a criteriilor de individualizare, a constatat că pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului este prea mare.

Astfel din datele cauzei rezultă că fapta comisă de către inculpat a fost săvârşită pe fondul unui conflict spontan între familii de etnie romă, care au înţeles să îşi facă singuri dreptate. Mai reiese din probele administrate că şi familia părţii vătămate a ripostat faţă de membrii familiei inculpatului, declanşându-se în acest fel un scandal public soldat cu lovituri, înjurături şi distrugere de bunuri.

Ulterior părţile implicate în acest conflict au ajuns să se împace, partea vătămată neavând nici o pretenţie de la inculpat, ba chiar a solicitat instanţei de judecată să fie indulgentă cu el pentru fapta comisă.

Totodată, instanţa de apel a mai constatat că inculpatul F.M.C. este la primul conflict cu legea penală, este căsătorit, are doi copii minori în întreţinere, având deci un comportament bun până la data faptei, faptă pe care a şi regretat-o. Mai mult decât atât, acesta ar fi achitat despăgubirile civile solicitate, aşa cum rezultă din declaraţia părţii vătămate.

Având în vedere aceste aspecte ale situaţiei de fapt cât şi datele personale ale inculpatului, Curtea a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi alin. (2) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei la 4 ani închisoare.

Ca modalitate de executare a pedepsei instanţa de apel a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare, întrucât faţă de inculpat sunt îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art. 86¹ C. pen. şi scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate, pedeapsa aplicată constituind un serios avertisment pentru prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Această condiţie prevăzută de art. 86¹ lit. c) C. pen. a fost apreciată de Curte ţinând seama de persoana inculpatului care nu are antecedente penale, are familie şi copii în întreţinere, s-a prezentat în faţa instanţei, a avut o atitudine sinceră, iar partea vătămată a confirmat că s-a împăcat cu acesta.

Împotriva deciziei penale mai sus menţionate a declarat recurs inculpatul F.M.C.

La termenul de judecată din 13 decembrie 2013 inculpatul asistat de apărător a arătat că îşi retrage recursul declarat împotriva deciziei penale nr. 116 din 11 iunie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, solicitând instanţei să ia act de această manifestare de voinţă.

Având în vedere dispoziţiile art. 385⁴ alin. (2) cu referire la art. 369 C. proc. pen., potrivit cărora până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat în condiţiile arătate în textul de lege menţionat şi constatând îndeplinite cerinţele respective Înalta Curte urmează a lua act de manifestarea de voinţă a inculpatului.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul F.M.C. împotriva deciziei penale nr. 116 din 11 iunie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 decembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 400/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 408/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3982/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Omorul (art. 174 C.p.), omorul calificat (art. 175 C.p.), distrugerea (art. 217 C.p.), ne ICCJ. Decizia nr. 400/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 408/2013. Penal