ICCJ. Decizia nr. 400/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 400/2013

Dosar nr. 3193/102/2012*

Şedinţa publică din 5 februarie 2013

Asupra recursului penal de faţă, pe baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 87 din 2 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia penală în Dosarul nr. 3193/102/2012* s-au dispus următoarele:

A fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului L.A., astfel:

- din infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (2) C. pen. cu art. 37 lit. b) C. pen., în infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1), alin. (2) C. pen., cu art. 37 lit. b) C. pen.;

- din infracţiunea de ultraj la poliţist prevăzută şi pedepsită de art. 239 alin. (2) C. pen. cu art. 37 lit. b) C. pen., în infracţiunea de ultraj la poliţist prevăzută şi pedepsită de art. 239 alin. (2), alin. (5) C. pen. cu art. 37 lit. b) C. pen.;

- din infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (2¹) lit. b) şi alin. (3) C. pen. cu art. 37 lit. b) C. pen., în infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), lit. c), alin. (2¹) lit. a), lit. b), lit. c) şi alin. (3) teza a II-a C. pen. cu art. 37 lit. b) C. pen.

Au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice a faptei penale reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului L.A., din infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), lit. c), alin. (2¹) lit. a), lit. b), lit. c) şi alin. (3) teza a II-a C. pen. cu art. 37 lit. b) C. pen., în infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută şi pedepsită de art. 178 alin. (1) C. pen.

1. A fost condamnat inculpatul T.I.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen.

I-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., conform prevederilor art. 71 C. pen.

A fost condamnat inculpatul T.I.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1), alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 320¹C. proc. pen.

I-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., conform prevederilor art. 71 C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepsele de mai sus: de 2 ani închisoare şi de 2 ani închisoare aplicate prin prezenta, în pedeapsa cea mai grea aceea de 2 ani închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

I-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

S-a dedus din durata pedepsei închisorii timpul reţinerii şi al arestării preventive a inculpatului, de la data de 19 ianuarie 2012 la zi şi s-a dispus menţinerea stării de arest a acestuia, conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 160^b alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen.

2. A fost condamnat inculpatul L.A. la următoarele pedepse:

- pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1), alin. (2) C. pen., cu art. 37 lit. b) C. pen., interzicându-i-se totodată inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

- pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj la poliţist prevăzută şi pedepsită de art. 239 alin. (2), alin. (5) C. pen. cu art. 37 lit. b) C. pen., interzicându-i-se totodată inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

- pedeapsa de 15 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), lit. c), alin. (2¹) lit. a), lit. b), lit. c) şi alin. (3) teza a II-a C. pen. cu art. 37 lit. b) C. pen., interzicându-i-se totodată inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

I s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 5 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 şi a pct. 18 din anexa la Legea nr. 76/2008 dispunându-se prelevarea de la inculpat de probe biologice, respectiv încunoştiinţarea acestuia că probele vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului său genetic.

În baza art. 109 alin. (1) C. proc. pen., corpul delict, constând în mijlocul material de probă, coletul plic conţinând glonţul extras din corpul victimei P.E., a fost depus la camera de corpuri delicte a instanţei şi înregistrat în registrul special şi a fost ataşat la dosar.

S-a constatat că partea vătămată G.A.F. nu a formulat pretenţii civile în cauză.

A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă K.S. şi, în baza dispoziţiilor art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., art. 1381-art. 1382 şi art. 1386 C. civ., au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii L.A. şi T.I.D. la plata sumei de 70 RON daune materiale contravaloarea bunurilor sustrase şi nerestituite.

A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, prin reprezentanţii săi legali şi, conform prevederilor art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., art. 1392 C. civ., art. 313 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul L.A. la plata sumei de 15.695,68 RON daune materiale reprezentând cheltuielile de spitalizare aferente îngrijirilor medicale acordate victimei P.E., precum şi a dobânzii legale aferente, până la achitarea integrală a sumei.

A fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă P.I. şi, în temeiul dispoziţiilor art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. şi art. 1392 C. civ. a fost obligat inculpatul L.A. la plata sumei de 1.358,79 RON daune materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare a victimei P.E. şi au fost respinse ca nedovedite restul pretenţiilor civile.

A fost admisă acţiunea civilă exercitată din oficiu de reprezentanta Ministerului Public pentru părţile civile minore P.M.L. şi P.S.L. (prin reprezentantul lor legal P.I.,), conform prevederilor art. 14 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 1391 C. civ., art. 17 C. proc. pen. şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul L.A. să plătească părţilor următoarele sume, cu titlu de despăgubiri morale, astfel: părţii civile P.M.L. suma de 10.000 RON, cu titlu de daune morale şi părţii civile P.S.L. suma de 10.000 RON, cu titlu de daune morale.

5. Conform prevederilor art. 14 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 1390 C. civ., a fost obligat inculpatul L.A. să plătească fiecăreia din părţile civile minore P.M.L. şi P.S.L., prin reprezentantul lor legal P.I., suma de 116 RON lunar cu titlu de rentă viageră, calculată de la data 19 ianuarie 2012 şi până la majoratul fiecăruia dintre minori sau până la schimbarea condiţiilor de acordare.

Au mai fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 26/P/2012 din 4 aprilie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor:

- L.A. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (2¹)lit. b) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi a infracţiunii de ultraj la poliţist prevăzută şi pedepsită de art. 239 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- T.I.D. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi a infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În considerentele rechizitoriului s-a reţinut că, prin rezoluţia din 19 ianuarie 2012 a Secţiei de Poliţie Rurală B., confirmată de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de L.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi violare de domiciliu, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (2¹) lit. b) C. pen. şi de art. 192 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen., precum şi faţă de T.I.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi violare de domiciliu, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), lit. g) C. pen. şi de art. 192 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.

Iniţial, cei doi au fost acuzaţi că, în noaptea de 18 din 19 ianuarie 2012, după o înţelegere prealabilă, au pătruns fără drept, pe poarta descuiată, în grădina părţii vătămate K.S., din comuna A., sat F., judeţul Mureş, şi apoi în curte şi grajd de unde au sustras un cal, un ham, o căruţă, o furcă, pături şi o haină ţesută, în scopul însuşirii pe nedrept, cauzând astfel un prejudiciu în valoare de 6.090 RON. Cu bunurile astfel sustrase, s-au deplasat pe drum, fiind ajunşi din urmă de fiica şi ginerele victimei, P.I. şi P.E. care au încercat recuperarea bunurilor, dar au fost ameninţaţi, astfel că, imediat, poliţiştii sosiţi în ajutor, au pornit în urmărirea inculpaţilor, context în care agentul G.A.F. împreună cu P.E. l-au urmărit pe inculpatul L.A.; întrucât inculpatul a fost ajuns de cei doi, s-a ascuns în nişte boscheţi, însă a fost văzut de agentul de poliţie; cunoscând faptul că inculpatul ameninţase cu cuţitul partea vătămată P.E., agentul de poliţie G.A.F. a scos pistolul din teacă şi a ridicat piedica, după care l-a tras afară din boscheţi pe inculpat şi i-a cerut să se întindă la pământ pentru a-l încătuşa, dar acesta, deşi iniţial s-a supus, a început apoi să se zbată pentru a scăpa şi a fugi, context în care l-a lovit cu picioarele pe agentul de poliţie G.A.F. în zona genunchiului, ceea ce a determinat dezechilibrarea acestuia, astfel încât, în cădere, în momentul în care a atins solul cu cotul, a acţionat trăgaciul pistolului, glonţul nimerindu-l pe P.E. în zona capului.

Ulterior, la data de 29 ianuarie 2012, victima P.E., care a fost imediat transportată la spital şi supusă unor intervenţii chirurgicale de urgenţă, a decedat, astfel încât cauza a fost declinată Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, dispunându-se, prin ordonanţa din 2 februarie 2012, schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpatul L.A. din infracţiunea de tâlhărie prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (2¹) lit. b) C. pen., în infracţiunea de tâlhărie prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen., precum şi extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale faţă de acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj în dauna agentului de poliţie G.A.F., faptă prevăzută şi pedepsită de art. 239 alin. (2) C. pen., inculpatul L.A. urmând a fi cercetat şi pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (2) C. pen.

Ca şi stare de fapt, în rechizitoriu s-a reţinut că, în noaptea de 18 din 19 ianuarie 2012, după o înţelegere prealabilă, cei doi inculpaţi au pătruns fără drept, pe poarta descuiată, în grădina părţii vătămate K.S. din comuna A., sat F., judeţul Mureş, şi apoi în curte şi grajd, de unde au sustras un cal, un ham, o căruţă, o furcă, pături şi o haină ţesută, în scopul însuşirii pe nedrept, cauzând astfel un prejudiciu în valoare de 6.090 RON.

Cei doi inculpaţi s-au deplasat apoi cu bunurile sustrase pe traseul R.-D., pe DJ 154. La circa 500 de metri de la intrarea în localitatea D., lângă pădure, au fost ajunşi de fiica şi ginerele părţii vătămate, numiţii P.I. şi P.E. întrucât cei doi fuseseră încunoştinţaţi de săvârşirea infracţiunii, au oprit maşina în apropierea căruţei cu care se deplasau ce doi inculpaţi, iar P.E. a coborât şi a mers la căruţă, cu intenţia de reţine pe cei doi inculpaţi până la sosirea organelor de poliţie. Inculpatul T.I.D. a luat furca din căruţă şi a fugit în pădure, iar inculpatul L.A., pentru a păstra bunurile furate, l-a ameninţat pe numitul P.E. cu un cuţit pe care îl avea asupra sa, după care a fugit şi acesta în pădure. P.E. a alergat după inculpatul L.a., l-a ajuns pe acesta, însă, fiind ameninţat de inculpat cu un cuţit, a renunţat să-l imobilizeze şi s-a întors la locul unde era abandonată căruţa sustrasă.

Între timp, martora P.I. a oprit o maşină şi prin intermediul conducătorului auto care avea un telefon mobil, a fost anunţat serviciul de urgenţă 112 despre cele întâmplate.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie format din trei poliţişti, iar doi dintre aceştia, G.A.F. şi B.F., împreună cu P.E., au plecat în urmărirea celor doi inculpaţi prin pădure, urmând traseul urmelor de paşi din zăpadă.

La un moment dat, cei doi inculpaţi s-au despărţit, agentul de poliţie B.F. l-a urmărit pe inculpatul T.I.D., iar agentul G.A.F., împreună cu P.E. l-au urmărit pe L.A. Acest din urmă inculpat a fost ajuns de cei doi, motiv pentru care s-a ascuns în nişte boscheţi, însă a fost văzut de agentul de poliţie. Întrucât se cunoştea faptul că inculpatul ameninţase cu cuţitul partea vătămată P.E., agentul de poliţie G.A.F. a scos pistolul din teacă şi a ridicat piedica, după care l-a tras afară din boscheţi pe inculpat şi i-a cerut să se întindă la pământ pentru a-l încătuşa. Inculpatul L.A. s-a întins la pământ, pe burtă, iar agentul de poliţie a încercat să-l încătuşeze, însă inculpatul a refuzat să ducă ambele mâini la spate, ţinându-le sub corp. În aceste condiţii, agentul de poliţie i-a tras una dintre mâni de sub corp şi i-a dus-o la spate, iar când a încercat să-i aducă şi cea de-a doua mână în aceeaşi poziţie, inculpatul L.A. şi-a readus prima mână sub corp, făcând gesturi specifice unei căutări în buzunarele hainei. Inculpatul L.A. a început să se zbată pentru a scăpa şi a fugi, context în care l-a lovit cu picioarele pe agentul de poliţie G.A.F. în zona genunchiului, acesta dezechilibrându-se. În cădere, în momentul în care a atins solul cu cotul, a acţionat trăgaciul pistolului, glonţul nimerindu-l pe P.E. în zona capului.

În timp ce agentul de poliţie G.A.F. s-a îndreptat spre P.E. pentru a-i acorda îngrijiri medicale, inculpatul L.A. a fugit, fiind prins ulterior de alţi poliţişti.

Victima P.E. a fost imediat transportată la spital şi supusă unor intervenţii chirurgicale de urgenţă; în cauză s-a întocmit, la data de 25 ianuarie 2012, un raport medico-legal de constatare în care se arăta că: „P.E. prezintă o plagă împuşcată suborbitală dreaptă cu dilaceraretemporo-parietală dreaptă cu proiectil reţinut la nivel parieto-occipital drept. Fractură cominutivă aripă mare sfenoidală dreaptă. Hemoragie intraventriculară. Hematom intraparenchimatos fronto-parietal drept şi parieto-occipital drept. Hemoragie subarahnoidiană interemisferică” leziuni ce s-au putut produce prin împuşcare cu glonţ în 19 ianuarie 2012, traiectul glonţului fiind oblic de jos în sus, iar distanţa împuşcării fiind în afara limitei de acţiune a factorilor suplimentari ai împuşcării. Pentru vindecare necesita 65-70 zile îngrijiri medicale în cazul unei evoluţii favorabile. Viaţa victimei a fost pusă în primejdie.

Aceste concluzii s-au apreciat a fi foarte importante şi relevante, deoarece confirmă susţinerile agentului de poliţie cu privire la modul de producere a incidentului (pistolul s-a descărcat accidental când cotul mâinii care ţinea arma a atins solul în urma acţiunilor inculpatului L.A., traiectoria a fost de jos în sus, iar victima se afla la vreo câţiva metri de cei doi, poliţist şi inculpat).

Ulterior, la data de 29 ianuarie 2012, numitul P.E. a decedat, iar concluziile provizorii ale I.M.L. Târgu Mureş emise în urma decesului victimei au menţionat că: „moartea numitului P.E. a fost violentă şi s-a datorat paraliziei sistemului nervos central în urma unei plăgi cranio-cerebrale cu: fractură craniană cominutivă, hemoragie subarahnoidiană, dilacerare cerebrală, hemocefalie internă cu hematom intraventricular cu edem cerebral masiv şi suferinţă hipoxică cerebrală, complicat în evoluţie cu bronhopneumonie masivă bilaterală. Leziunile traumatice suferite s-au putut produce prin împuşcare cu glonţ şi pot data din 19 ianuarie 2012. Între leziunile traumatice suferite şi decesul persoanei există legătură de cauzalitate directă.”. Raportul de autopsie a menţinut aceleaşi concluzii ca şi actul medico-legal indicat mai sus.

În faza de urmărire penală, cei doi inculpaţi au recunoscut comiterea infracţiunii de violare de domiciliu şi sustragerea din curtea părţii vătămate K.S. a bunurilor reclamate de acesta.

Inculpatul L.A. nu a recunoscut însă nici săvârşirea infracţiunii de ultraj şi nici că ar fi avut vreo implicare în decesul victimei P.E. Deşi iniţial, inculpatul L.A. a admis faptul că a avut un cuţit asupra sa, cuţit despre care a arătat că l-a pierdut în momentul când alerga prin pădure, ulterior a revenit şi a negat că ar fi avut vreo armă albă asupra sa, aceste din urmă susţineri fiind infirmate de martora P.I., căreia victima P.E. i-a relatat că nu l-a mai urmărit pe inculpat prin pădure deoarece acesta a scos cuţitul şi i-a spus „Te omor, uite acum! De ce fugi după mine?”, ceea ce a recunoscut şi inculpatul, la început.

S-a mai precizat că, în locul în care s-a petrecut incidentul, nu se mai aflau alte persoane, cu excepţia agentului de poliţie G.A.F., a inculpatului L.A. şi a victimei P.E.

A fost audiată şi partea vătămată K.S., căreia i-au fost restituite toate bunurile sustrase, cu excepţia unei pături şi a unei furci, motiv pentru care s-a constitui parte civilă în cauză cu suma de 70 RON.

De asemenea, a fost audiată martora P.I., fiica părţii vătămate şi soţia victimei, aceasta relatând următoarele: „În data de 19 ianuarie 2012, în jurul orelor 06:50, am fost sunată de mătuşa mea S.I. din F., care mi-a spus că în noaptea aceea, din grajdul părinţilor mei s-a furat căruţa, precum şi calul. Atunci, eu împreună cu soţul meu P.E. ne-am deplasat cu maşina şi am pornit din B. spre F., la părinţii mei. La ieşirea din D. spre R., în timp ce ne deplasam cu maşina condusă de soţul meu, am observat o căruţă cu un cal, care se deplasa spre D. Când ne-am apropiat am recunoscut calul şi căruţa ca fiind ale părinţilor mei. Ne-am oprit cu maşina în dreptul căruţei, iar soţul meu şi cu mine am coborât din maşină. Soţul meu a mers spre căruţă şi a întrebat cele două persoane care se aflau în căruţă de ce au furat calul şi căruţa părinţilor mei.

Atunci, unul dintre hoţi, cel mai tânăr, a sărit din căruţă, având cu el o furcă, şi fără a veni spre noi, a început să fugă în jos, pe şosea, aproximativ 10 metri, după care a sărit peste şanţul de lângă drum şi a intrat în pădure, continuând să fugă.

Cealaltă persoană, mai în vârstă, a sărit jos din căruţă şi soţul meu a mers spre el cu intenţia de a-l prinde şi a-l ţine până la sosirea organelor de poliţie. Hoţul a fugit pe lângă căruţă şi a sărit şanţul de la marginea drumului şi a început să alerge în pădure, soţul meu fugind după el. În acest timp eu am rămas lângă maşină şi lângă maşina noastră a oprit un autoturism care nu putea trece pentru că de o parte a drumului era căruţa şi de cealaltă maşina noastră. Am mers la acel conducător auto şi l-am întrebat dacă poate suna la serviciul 112 ca să anunţăm găsirea hoţilor. Acel bărbat a format numărul de telefon şi eu am discutat cu dispecerul şi am relatat ce s-a întâmplat.

După câteva minute soţul meu a revenit din pădure şi mi-a spus că a alergat după acel bărbat mai în vârstă, însă când l-a ajuns, acesta a scos din buzunar un cuţit şi i-a spus că „Te omor, uite acum! De ce fugi după mine?”, iar atunci soţul meu a renunţat să alerge după el, întrucât s-a gândit că hoţul o să-l înjunghie.

Nu mai ştiu dacă persoana care venise cu acea maşină şi care mi-a dat telefonul a auzit discuţia mea cu soţul, cred că acea maşină atunci pleca.

După câteva minute, la faţa locului au venit trei poliţişti, doi dintre ei au plecat în urmărirea hoţilor împreună cu soţul meu P.E., iar al treilea a rămas cu mine şi a fost întocmită dovada de predare-primire a căruţei şi calului.

Am stat în drum aproximativ două ore, însă nimeni nu a revenit la maşină, astfel că după aceea am mers la Reghin la poliţie, unde am aflat că unul dintre hoţi a fost prins şi apoi am aflat şi că soţul meu a fost rănit şi a fost dus la spital.

Abia când am mers la Târgu-Mureş am aflat de la medici care este starea soţului meu.

Soţul meu a fost internat din data de 19 ianuarie până în data de 29 ianuarie, când a decedat. Soţul meu era mecanic agricol şi se ocupa cu munca în agricultură.

A fost audiat şi agentul de poliţie G.A.F., acesta relatând faptul că, la data de 19 ianuarie 2012, s-a deplasat în urmărirea celor doi inculpaţi care sustrăseseră calul şi căruţa părţii vătămate K.S., însoţit fiind de agentul B.F. şi victima P.E. Întrucât în pădure cei doi inculpaţi s-au despărţit, agentul B.F. a alergat după inculpatul T.I.D., iar el, împreună cu victima P.E., au alergat după inculpatul L.A. În momentul în care agentul de poliţie l-a observat pe inculpatul L.A. ascuns într-un boschet, l-a tras afară şi a încercat să-l încătuşeze. Pentru că inculpatul L.A. s-a opus, zbătându-se, ocazie cu care l-a lovit pe agentul de poliţie în zona genunchiului, acesta s-a dezechilibrat, a alunecat, iar în momentul când cotul mâinii drepte a atins solul, a acţionat trăgaciul armei, iar glonţul l-a lovit pe victima P.E. în zona capului. Profitând de acest moment inculpatul L.A. a reuşit să fugă, fiind prins ulterior. Agentul de poliţie a precizat că dacă nu ar fi fost lovit de inculpatul L.A., care se zbătea ca să scape şi să fugă, nu s-ar fi dezechilibrat şi nu ar fi căzut în zăpadă, moment în care i s-a descărcat pistolul în mod accidental, glonţul rănindu-l pe numitul P.E. În privinţa pretenţiilor civile, acesta, agentul de poliţie a arătat că nu are pretenţii civile faţă de inculpat pentru comiterea infracţiunii de ultraj. Agentul de poliţie a fost testat cu fiola alcooltest imediat după producerea incidentului constatându-se că nu a consumat alcool.

În legătură cu acţiunile agentului de poliţie G.A.F., prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 178 alin. (1), alin. (2) C. pen., în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen. raportat la art. 47 C. pen., precum şi neînceperea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de uz de armă letală fără drept, prevăzută şi pedepsită de art. 136 din Legea nr. 295/2004, constatându-se că, într-adevăr, leziunea tanato-generatoare a victimei P.E. a fost produsă de arma agentului de poliţie G.A.F. care, însă, nu a avut nicio culpă, fiind vorba de o descărcare a armei în mod accidental, agentul de poliţie neputând prevedea nici faptul că inculpatul L.A. va încerca să scape acţiunilor de imobilizare şi nici că victima P.E., aflat în apropiere, va fi poziţionată pe traiectoria glonţului descărcat accidental.

În acelaşi sens, procurorul a menţionat că agentul de poliţie G.A.F. era dotat cu armă de foc în virtutea atribuţiilor de serviciu pe care le îndeplinea; conform art. 47 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 17/1996, se poate face uz de armă pentru „imobilizarea sau reţinerea persoanelor cu privire la care sunt probe sau indicii temeinice că au săvârşit o infracţiune şi care ripostează ori încearcă că riposteze cu arma ori cu alte obiecte care pot pune în pericol viaţa ori integritatea corporală a persoanei”.

În raport de dispoziţiile legale precitate s-a apreciat că agentul de poliţie a acţionat în mod corect scoţând pistolul din toc şi ridicând piedica atunci când l-a observat pe inculpatul L.A. ascuns în tufişuri, deoarece cunoştea faptul că acesta avea un cuţit asupra sa pe care îl arătase anterior victimei P.E.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică, s-a apreciat că fapta inculpatului T.I.D. de a pătrunde, pe timp de noapte şi însoţit de altă persoană, în curtea părţii vătămate K.S., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

De asemenea, s-a apreciat că fapta inculpatului T.I.D. de a sustrage, pe timp de noapte, împreună cu altă persoană, bunuri aparţinând părţii vătămate K.S. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), lit. g) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Totodată, fapta inculpatului L.A. de a pătrunde, pe timp de noapte şi însoţit de altă persoană, în curtea părţii vătămate K.S., s-a reţinut că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Fapta inculpatului L.A. care, după ce a sustras împreună cu altă persoană, pe timp de noapte, bunuri din curtea numitului K.S., a folosit un cuţit cu care a ameninţat victima P.E. pentru ca acesta să nu-l mai urmărească în pădure, asigurându-şi astfel scăparea, precum şi violenţa pentru a se opune încătuşării de către agentul de poliţie G.A.F., ocazie cu care s-a descărcat pistolul poliţistului, iar glonţul a lovit-o pe victima P.E. care ulterior a decedat,a fost apreciată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (2¹) lit. b) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat de a se opune încătuşării, ocazie cu care l-a lovit în zona genunchiului pe agentul de poliţie G.A.F., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a fost apreciată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Mijloacele de probă pe care s-a întemeiat acuzarea constau în: - procesul-verbal de cercetare a locului faptei şi planşele foto anexate; -declaraţii de învinuit şi de inculpat ale celor doi; - procesul-verbal de recunoaştere după fotografie şi planşele foto; - procesele-verbale de identificare şi de căutare; - declaraţiile de părţi vătămate şi de parte civilă; - adresă privind constituirea de parte civilă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş; - declaraţie de făptuitor a agentului de poliţie G.A.F., A.F.; - dovada de ridicare-predare a bunurilor sustrase; - dovadă ridicare a glonţului; - declaraţiile de martori; - dovezi constituire parte civilă; - concluziile provizorii I.M.L. Târgu-Mureş; - raport autopsie medico-legală şi planşa foto; - raport medico-legal de constatare şi procesele-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală.

De asemenea, la dosar s-a depus şi un mijloc material de probă constând într-un colet-plic conţinând glonţul extras din victima P.E. şi ambalat într-un container din plastic.

Instanţa de fond a mai reţinut că cei doi inculpaţi au fost reţinuţi la data de 19 ianuarie 2012, pe o perioadă de 24 de zile, iar ulterior arestaţi preventiv pe o perioadă de 29 de zile, mandatul fiind emis de către Judecătoria Reghin; ulterior, faţă de cei doi inculpaţi măsura arestului preventiv a fost prelungită de către judecătorul delegat din cadrul Tribunalului Mureş.

Din fişele de cazier ale inculpaţilor a reieşit că aceştia au mai fost condamnaţi anterior pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat, ambii fiind recidivişti postexecutoriu.

În ceea ce priveşte latura civilă, în faza de urmărire penală, partea civilă K.S. a evaluat valoarea bunurilor sustrase din gospodăria sa la suma de 6.090 RON, însă, întrucât i-au fost restituite toate bunurile sustrase, cu excepţia unei pături şi a unei furci, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 70 RON, ambii inculpaţi fiind de acord cu achitarea prejudiciului.

De asemenea, partea civilă P.I., soţia victimei P.E., s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 7.126 RON, fiind depuse şi acte justificative ale cheltuielilor de înmormântare; din actele dosarului de urmărire penală a reieşit că victima P.E. avea doi copii minori, în vârstă de 17, respectiv 11 ani, cu privire la care nu s-au exercitat acţiuni civile.

De asemenea, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş s-a constituit parte civilă în cauză întrucât a acordat victimei P.E. îngrijiri medicale în perioada spitalizării, ocazie cu care aceasta a fost supusă şi unor intervenţii chirurgicale, solicitând obligarea inculpatului L.A. la plata sumei de 15.695,68 RON şi a dobânzilor aferente, depunând şi dovada efectuării acestor cheltuieli.

În faţa instanţei de fond, soţia victimei, partea civilă P.I., şi-a menţinut constituirea de parte civilă cu privire doar la cheltuielile de înmormântare a victimei, nesolicitând daune morale nici pentru ea, nici pentru cei doi copii minori.

Cu toate acestea, reprezentantul Ministerului Public a declarat că înţelege să exercite, din oficiu, acţiunile civile pentru cei doi copii minori ai victimei, P.M.L. şi P.S.L., prin reprezentantul lor legal P.I., conform prevederilor art. 17 C. proc. pen. şi, în consecinţă, a solicitat obligarea inculpatului L.A. la plata către fiecare dintre minori a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale, precum şi a unei sume cu titlu de rentă viageră, calculată lunar, de la data 19 ianuarie 2012 şi până la majoratul fiecăruia dintre minori sau până la schimbarea condiţiilor de acordare.

De asemenea, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş şi-a menţinut constituirea parte civilă în cauză.

S-a reţinut că inculpatul T.I.D. a arătat în faţa instanţei de judecată că înţelege să se prevaleze de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., în sensul recunoaşterii faptelor aşa cum au fost descrise în rechizitoriul, declarând că doreşte să fie judecat pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi că nu solicită ale probe; totodată, el a arătat că regretă cele întâmplate. În ceea ce priveşte pretenţiile civile, inculpatul a declarat că este de acord cu pretenţiile părţii civile K.S., dar că nu are nicio legătură cu pretenţiile soţiei victimei sau cu cele ale spitalului.

În schimb, inculpatul L.A. a arătat în faţa instanţei de judecată că nu înţelege să se prevaleze de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., în sensul recunoaşterii faptelor, el solicitând a se proceda la administrarea probatoriului în ceea ce-l priveşte; practic, inculpatul a recunoscut doar comiterea infracţiunii de furt calificat şi de violare de domiciliu, declarând că nu a ameninţat pe nimeni, nu a lovit pe nimeni şi nici nu este în vreun fel vinovat de moartea victimei P.E.

Inculpatul a mai declarat că, într-adevăr, a fugit în pădure, unde s-a ascuns, dar că nu avea niciun cuţit la el şi că, de altfel, asupra sa nu s-a găsit o asemenea armă; în ceea ce priveşte somaţia poliţistului, el s-a conformat, şi-a pus mâinile la spate, nu s-a zbătut, nu l-a împins sau lovit pe poliţist cu piciorul, iar arma din mâna agentului s-a descărcat deoarece acesta îşi căuta cătuşele, lovind victima. Inculpatul a mai arătat că el a fugit abia în momentul în care poliţistul şi-a scos telefonul să îşi sune colegul. În ceea ce priveşte despăgubirile pretinse de părţile civile, el a declarat că este de acord doar cu cele ale părţii civile K.S., nu şi cu cele ale soţiei victimei sau cu cele ale spitalului, deoarece nu este vinovat de moartea victimei.

Având în vedere poziţiile procesuale diferite ale celor doi inculpaţi, în raport şi de contribuţia fiecăruia dintre ei la comiterea faptelor ce li se impută, instanţa de fond a apreciat că nu se impune disjungerea cauzei, procedând la judecarea în continuare a pricinii, dar de pe poziţii diferite faţă de inculpaţi.

I. Astfel, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul T.I.D. care a arătat în faţa instanţei de judecată că înţelege să se prevaleze de dispoziţiile art. 320¹C. proc. pen., instanţa a luat act de această declaraţie şi a constatat că procedura recunoaşterii vinovăţiei de care s-a prevalat este admisibilă raportat la acuzele aduse prin rechizitoriu, infracţiunile de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1), alin. (2) C. pen., cu aplcarea art. 37 lit. b) C. pen. (pentru aceasta din urmă facându-se aplicarea art. 334 C. proc. pen. la termenul de judecată din data de 4 mai 2012), ambele comise în condiţiile art. 33 lit. a) C. pen.

S-a apreciat în acest sens că starea de fapt descrisă în rechizitoriu şi recunoscută de inculpatul T.I.D., de a pătrunde, pe timp de noapte şi însoţit de altă persoană, inculpatul L.A., în curtea părţii vătămate K.S. şi de a sustrage, pe timp de noapte, împreună cu inculpatul L.A., bunuri aparţinând părţii vătămate K.S., se probează cu următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare a locului faptei şi planşele foto anexate; - declaraţii de învinuit şi de inculpat ale celor doi; - procesul-verbal de recunoaştere după fotografie şi planşele foto; - procesele-verbale de identificare şi de căutare; - declaraţiile de părţi vătămată şi de parte civilă; - dovada de ridicare-predare a bunurilor sustrase; - declaraţiile soţiei victimei; - dovezi constituire parte civilă şi procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, precum şi cu declaraţia inculpatului din faza de judecată.

În atare context, prima instanţă a apreciat că materialul probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal face dovada vinovăţiei inculpatului T.I.D. atât în săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cât şi a infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1), alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., ambele comise în condiţiile art. 33 lit. a) C. pen.

Prin urmare, în raport cu afirmaţiile constante ale inculpatului, ale martorei P.I., ale părţii civile K.S., dar şi ale coinculpatului L.A. (avându-se în vedere relatările de până la momentul la care cei doi inculpaţi s-au despărţit, fugind în direcţii diferite), instanţa a apreciat că, în drept, fapta inculpatului T.I.D. de a pătrunde, pe timp de noapte şi însoţit de altă persoană, în curtea părţii vătămate K.S., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

De asemenea, fapta inculpatului T.I.D. de a sustrage, pe timp de noapte, împreună cu altă persoană, bunuri aparţinând părţii vătămate K.S., s-a reţinut că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în cauză facându-se aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea fiecărei pedepse aplicate inculpatului T.I.D., instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. şi anume: gradul de pericol social concret, ilustrat de împrejurările care compun conţinutul constitutiv al infracţiunii de furt calificat respectiv de violare de domiciliu, dar şi extrinseci acesteia, cum sunt, în esenţă, acţiunea concretă a inculpatului şi care s-a coroborat cu a celuilalt inculpat, până la momentul la care inculpaţii, pentru a-şi asigura scăparea, s-au despărţit, fugind în direcţii diferite (cu consecinţele ulterioare în ceea ce priveşte pe inculpatul L.A. şi despre care inculpatul T.I.D. nu a avut vreo contribuţie şi nici nu a avut cunoştinţă), natura intenţiei lui în realizarea rezultatului dorit şi urmările efectiv produse, în speţă fiind vorba de intenţie directă în ambele cazuri, locul şi timpul comiterii activităţii infracţionale, urmările cauzate, concretizate în lezarea unui drept patrimonial şi nepatrimonial al părţii civile K.S. fundamental al victimei, dreptul la proprietate şi la inviolabilitatea domiciliului, toate acestea imprimând acţiunii lor un anumit grad de pericol social.

De asemenea, s-a ţinut cont şi de persoana inculpatului care nu era la primul contact cu legea penală, ci dimpotrivă, mai avea multiple condamnări pentru fapte similare (ultima fiind din 2008 când a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 518 din 29 aprilie 2008 a Judecătoriei Bistriţa), dar şi de împrejurările care ţin de mediul social şi de cel familial, de felul în care erau percepuţi de către comunitatea din care fac parte, acestea fiind conturate de probele cauzei, dar şi de celelalte probe ale cauzei, în speţă declaraţiile martorei, aspecte vor fi avute în vedere în procesul de individualizare a pedepsei, toate acestea putând contura personalitatea şi comportamentul obişnuit al inculpatului. Relevantă a fost şi atitudinea sa în raport de infracţiunile săvârşite, faptul că a recunoscut şi a regretat cele petrecute, dar şi comportamentul său de pe parcursul desfăşurării procesului penal.

II. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul L.A., în raport cu acuzele aduse acestuia şi poziţia sa procesuală de recunoaştere parţială, doar a acuzaţiilor de furt calificat şi violare de domiciliu, instanţa de fond a dispus verificarea actului de sesizare şi apoi începerea cercetării judecătoreşti, conform art. 322 C. proc. pen.

Astfel, inculpatul a fost ascultat în faţa instanţei, el declarând că, în noaptea de 18 ianuarie 2012, împreună cu inculpatul T.I.D. şi la iniţiativa acestuia, s-a deplasat în localitatea A., cu scopul de a sustrage bunuri, mai precis un cal, că a pătruns, pe poarta descuiată, în curtea şi apoi în grajdul părţii vătămate K.S., că acolo au înhămat calul la căruţă, au luat şi o pătură şi o furcă, iar înspre dimineaţă, afară fiind încă noapte, au plecat împreună, deplasându-se cu căruţa pe drumul principal.

Inculpatul a mai declarat că, într-adevăr, au fost ajunşi din urmă de fiica P.I. şi ginerele P.E., bătrânului K.S. care au venit cu maşina şi le-au cerut să le dea bunurile furate, moment în care el a sărit din căruţă şi a început să fugă roată după atelaj, fiind urmărit de ginerele părţii vătămate, astfel că, l-a un moment dat a fugit în pădure, fiind ajuns din urmă de către P.E. care l-a trântit la pământ şi l-a lovit, dar că a reuşit apoi să scape şi a fugit în pădure unde s-a ascuns.

Inculpatul a mai precizat că nu avea niciun cuţit la el, că de altfel, nici nu s-a găsit asupra sa vreo asemenea armă; în pădure s-a ascuns în nişte boscheţi, unde a fost văzut de către poliţist, iar în ceea ce priveşte somaţia poliţistului, el a declarat că s-a conformat, şi-a pus mâinile la spate, nu s-a zbătut, nu l-a împins şi nici nu l-a lovit pe poliţist cu piciorul, nici măcar nu l-a atins pe acesta, iar arma din mâna agentului s-a descărcat deoarece acesta îşi căuta cătuşele, glonţul lovind victima. Inculpatul a mai arătat că el a fugit de acolo, fiindu-i teamă să nu fie şi el împuşcat, în momentul în care poliţistul şi-a scos telefonul să îşi sune colegul. În ceea ce priveşte despăgubirile pretinse de părţile civile, el a declarat că este de acord doar cu cele ale părţii civile K.S., nu şi cu cele ale soţiei victimei sau cu cele ale spitalului, deoarece nu este vinovat de moartea victimei.

În cauză a fost audiată şi partea vătămată K.S. care a declarat că în cursul nopţii i s-au furat din grajd calul, căruţa, o pătură şi o furcă, ultimele bunuri nefiind recuperate, iar despre acest furt şi-a încunoştinţat fiica şi ginerele, respectiv pe P.I. şi P.E.

Instanţa a procedat şi la ascultarea martorei P.I., soţia victimei P.E., ea declarând că i-au ajuns din urmă pe cei doi inculpaţi care erau cu căruţa luată de la tatăl ei, că inculpatul T.I.D. s-a dat jos din căruţă şi a fugit, având în mână o furcă, iar inculpatul L.A. s-a dat jos din căruţă chiar în faţa soţului şi a ei, l-a văzut pe acest inculpat cum a băgat mâna în buzunar, după care a fugit înspre pădure cu P.E. pe urmele lui. După aproximativ 2 minute soţul a revenit lângă maşină, spunându-i „nu pot să fug după el că are cuţit şi mă taie”, arătându-i totodată, pe bluză o tăietură a materialului textil. Cum la locul respectiv ajunsese şi o maşină al cărei şofer avea telefon mobil, au sunat la poliţie relatând cele întâmplate, la scurt timp sosind un echipaj de poliţie. După ce poliţiştii însoţiţi de victimă au plecat în urmărirea inculpaţilor, ea a rămas lângă căruţă şi maşină.

De asemenea, a fost ascultat şi agentul de poliţie G.A.F., acesta relatând faptul că, la data de 19 ianuarie 2012, în urma unei sesizări telefonice, împreună cu agentul V.R., s-a deplasat în urmărirea celor doi inculpaţi care sustrăseseră calul şi căruţa părţii vătămate K.S., iar la locul respectiv ajunsese şi agentul B.F. Cum victima P.E. le spusese că fusese ameninţat cu un cuţit, împreună cu agentul B.F. şi victima, a plecat în urmărirea inculpaţilor, iar după aproximativ 5-6 km, i-a zărit undeva la marginea pădurii. Atunci, agentul B.F. i-a somat cu arma din dotare, trăgând un foc de avertisment în plan vertical, dar inculpaţii nu s-au supus, ci au fugit din nou, după circa 50 de metri despărţindu-se. În atare context, agentul B.F. a alergat după inculpatul T.I.D., iar el, împreună cu victima P.E., au alergat după inculpatul L.A. În momentul în care agentul de poliţie l-a observat pe inculpatul L.A. ascuns într-un boschet, l-a tras afară şi a încercat să-l încătuşeze, moment în care avea în mână arma din dotare, dezasigurată.

Martorul a mai declarat că, în acel moment se afla deasupra inculpatului L.A. care s-a opus, zbătându-se şi trăgându-şi ba o mână, ba cealaltă, ocazie cu care a şi făcut gestul de a-şi căuta ceva în buzunare, moment în care, în încercarea de a scăpa, l-a lovit în zona genunchiului, astfel că s-a dezechilibrat, a alunecat pe o urmă de căruţă, fiind zăpadă pe drum, iar în momentul când, în cădere, cotul mâinii drepte a atins solul, arma s-a descărcat, iar glonţul a lovit-o pe victima P.E. în zona capului, acesta aflându-se în plan lateral, la vreo doi metri de el. Profitând de faptul că s-a dus repede la victimă, inculpatul L.A. a fugit, fiind prins ulterior.

Agentul de poliţie a precizat că dacă nu ar fi fost lovit de inculpatul L.A., care se zbătea ca să scape şi să fugă, nu s-ar fi dezechilibrat şi nu ar fi căzut în zăpadă, astfel încât nu i s-ar fi descărcat pistolul în mod accidental.

De asemenea, prima instanţă a procedat la ascultarea martorei T.A., în circumstanţierea inculpatului L.A., aceasta arătând că anterior arestării inculpatul muncea ca ziler, dar şi la o firmă de fier vechi, că avea grijă de familia lui, dar că de fiul minor în vârstă de 4 ani se ocupa mama inculpatului.

Coroborând probele administrate în cauză, prima instanţă a concluzionat că acuzaţiile aduse inculpatului L.A. sunt întemeiate, relevante sub aspectul dovedirii acestora fiind considerate declaraţiile agentului de poliţie G.A.F., coroborate cu declaraţiile martorei P.I., dar şi celelalte probe ale cauzei.

S-a reţinut în acest sens că martora P.I. a declarat că, deşi nu a văzut cuţitul la inculpatul L.A., a văzut acel gest al inculpatului ca şi cum îşi căuta ceva în buzunare (gest pe care l-a relatat apoi şi poliţistul care încerca să îl imobilizeze); ulterior, soţul ei i-a spus că inculpatul l-a ameninţat cu un cuţit, i-a arătat şi urma de pe bluză a tăieturii de cuţit. În aceeaşi ordine de idei, poliţistul G.A.F. a relatat în mod constant cele petrecute, mai ales cele de după momentul în care l-a tras afară pe inculpat din boscheţi, indicând în acelaşi mod poziţia şi gesturile inculpatului-şi cel de căutare în buzunare, inclusiv cu ocazia reconstituirii. Totodată, şi agentul de poliţie B.F., în raportul său de serviciu, a relatat că soţii P. i-au spus despre ameninţarea cu cuţitul, că au pornit apoi în urmărirea suspecţilor şi că el personal i-a somat, trăgând un foc de armă în plan vertical, dar că cei doi nu s-au supus.

Ca urmare, instanţa a reţinut ca întemeiată susţinerea potrivit căreia inculpatul L.A. avea o armă albă-un cuţit cu care l-a ameninţat pe P.E., chiar în condiţiile în care asupra sa a nu fost găsită o asemenea armă, apreciindu-se că acesta a avut posibilitatea ca pe parcursul celor 6-7 km cât a fost urmărit prin pădure, livadă, poieniţă etc, să arunce arma, distanţa şi condiţiile meteo îngreunând găsirea ulterioară a obiectului.

În acelaşi sens s-a reţinut că, într-o declaraţie dată în faza de urmărire penală, la data de 19 ianuarie 2012, în prezenţa avocatului desemnat din oficiu, inculpatul a recunoscut că a avut un cuţit pe care l-a scos de frică şi pentru a se apăra.

Totodată, gestul inculpatului L.A. de a nu se supune somaţiei martorului G.A.F. şi de a încerca să scape de la încătuşare a fost apreciat ca fiind dovedit prin depoziţiile constante ale martorului, prin procesul-verbal de cercetare a locului faptei şi actele de reconstituire, coroborate cu concluziile medico-legale potrivit cărora leziunile traumatice ale victimei care, în final, au dus la deces, s-au putut produce prin mecanismul de împuşcare cu glonţ, traiectul glonţului fiind de jos în sus şi dinspre lateral spre medial, distanţa împuşcării fiind în afara limitelor de acţiune a factorilor suplimentari ai împuşcării. Or, dacă susţinerile inculpatului ar fi reale, poziţia martorului în raport cu victima ar fi trebuit să fie alta, la fel şi traiectoria glonţului şi poziţia rănilor dată de acea traiectorie a glonţului.

Pe baza aceloraşi mijloace de probă s-a apreciat că, în mod evident, inculpatul nu a acţionat în mod direct asupra trăgaciului pistolului, ci indirect, practic folosind corpul martorului G.A.F., prin acţiunile sale inculpatul determinând dezechilibrarea poliţistului care avea arma în mână şi cu care l-a somat să se predea, fapt cunoscut de către inculpat, mai ales că, anterior, unul dintre colegii martorului, poliţistul B.F. făcuse, la rândul lui, uz de armă atunci când a tras un foc în plan vertical, somaţie la care inculpatul nu s-a supus, ci a continuat să fugă.

Aşadar, s-a reţinut că rezultatul mai grav produs, respectiv decesul victimei, deşi nu a fost urmărit în mod direct de către inculpat, s-a produs datorită modului în care inculpatul a acţionat, respectiv încercând să scape de poliţiştii care îl urmăreau şi cunoscând faptul că se făcuse uz de armă, chiar dacă doar ca foc de avertisment, şi că fusese la rândul lui somat să iasă din boscheţi.

Pe cale de consecinţă, s-a concluzionat că a existat un raport de cauzalitate între fapta de tâlhărie şi moartea victimei, inculpatul acţionând cu intenţie directă atunci când, după consumarea imediată a actului de sustragere a bunurilor a întrebuinţat acte de violenţă pentru păstrarea lui, a ameninţat victima cu un cuţit, apoi a fugit pentru a nu fi prins, iar în final, pentru a scăpa de poliţistul care îl ajunsese din urmă şi îl scosese din i boscheţi, s-a zbătut şi l-a împins pe acesta care, dezechilibrându-se, a căzut, în cădere acţionând accidental trăgaciul pistolului care s-a descărcat în corpul victimei. Inculpatul a acţionat cupraeterintenţie, rezultatul mai grav fiind produs din culpă, în condiţiile în care inculpatul nu l-a urmărit şi nu l-a prevăzut, deşi putea şi trebuia să îl prevadă.

Pe de altă parte, s-a reţinut că inculpatul a agresat un poliţist aflat în exerciţiul funcţiunii sale, inculpatul cunoscând această împrejurare, actele sale cu caracter violent fiind de natură a califica ultrajul.

Cu privire la această ultimă faptă s-a reţinut că practica judiciară a stabilit că şi simpla tragere de haină a unui poliţist, respectiv smucirea acestuia poate constitui act de violenţă, astfel încât şi gesturile inculpatului L.A. care l-a lovit cu piciorul pe poliţist în încercarea de a se ridica şi a scăpa, au fost apreciate ca circumscriindu-se sferei ultrajului calificat.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, dând curs cererilor formulate, conform art. 334 C. proc. pen., la termenele de judecată din datele de 4 mai 2012, 6 iunie 2012 şi, respectiv 25 iunie 2012, prima instanţă a apreciat că, având în vedere că inculpatul a exercitat acte cu caracter violent asupra unui poliţist aflat în exerciţiul funcţiunii, inculpatul cunoscând aceste împrejurări, se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de ultraj la poliţist prevăzută de art. 239 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracţiunea de ultraj la poliţist prevăzută de art. 239 alin. (2), alin. (5) C. pen. cu art. 37 lit. b) C. pen.

Deopotrivă, în ceea ce priveşte infracţiunea de violare de domiciliu s-a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. cu art. 37 lit. b) C. pen., în infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1), alin. (2) C. pen., cu art. 37 lit. b) C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de tâlhărie, instanţa a reţinut că furtul (ca primă acţiune şi element al laturii obiective) a fost comis pe timpul nopţii, de către cei doi inculpaţi L.A. şi T.I.D. împreună, aceştia pătrunzând în imobilul părţii vătămate pe timpul nopţii, şi tot înainte de răsăritul soarelui au şi plecat cu bunurile, aspecte apreciate ca rezultând nu doar din declaraţiile inculpaţilor, ci şi din cele ale părţii vătămate care a intrat în grajd la ora 6 dimineaţa, coroborate cu împrejurarea de notorietate că la data şi la ora la care s-a consumat furtul, 18 ianuarie 2012, afară este întuneric, iar soarele răsare abia în jurul orelor 07:43. Din acest punct de vedere s-a apreciat ca justificată reţinerea circumstanţelor prevăzute de alin. (2) lit. b) (în timpul nopţii), alin. (2¹) lit. a) (de două sau mai multe persoane împreună) şi lit. c) (într-o locuinţă sau în dependinţele acesteia) ale art. 211 C. pen.

Pe de altă parte, instanţa a mai reţinut că acţiunile de ameninţare cu un cuţit a victimei P.E. şi de agresare a poliţistului care au dus la producerea leziunilor tanato-generatoare asupra victimei s-au circumscris sferei acţiunilor secundare ale infracţiunii de tâlhărie ca element al laturii obiective, fiind comise după furt şi pentru păstrarea bunului furat (inculpatul nereuşind acest lucru) şi apoi pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea. Deşi inculpatul a contestat că fuga sa ar fi avut vreo legătură cu furtul sau că ar fi ameninţat-o cu un cuţit pe victimă şi că l-ar fi agresat în vreun fel pe poliţist, probele cauzei au relevat că aceste acte au existat, au fost comise de inculpat şi că ele erau în strânsă legătură, de la mijloc la scop, cu furtul bunurilor din curtea şi grajdul părţii vătămate. Astfel, inculpatul L.A. (împreună cu inculpatul T.I.D.) s-a deplasat cu bunurile furate pe un drum public şi, la scurt timp, fiind ajunşi din urmă de soţii P. care le-au cerut să le dea bunurile, pentru a scăpa, inculpatul a fugit spre pădure, fiind urmărit de victimă pe care a ameninţat-o cu un cuţit şi chiar i-a tăiat bluza, după care a continuat să fugă, să se ascundă de poliţiştii care porniseră pe urmele lui, iar când a fost văzut de către poliţişti şi somat cu foc de armă, a continuat să fugă prin pădure. Totodată, în momentul în care a fost ajuns de martorul G.A.F., inculpatul nu s-a predat de bunăvoie poliţistului, la somaţia acestuia, fiind tras de către poliţist afară din boscheţii unde se ascunsese, s-a opus încătuşării, şi s-a zbătut, trăgându-şi mâinile, l-a împins pe poliţist cu piciorul, fapt care a dus la dezechilibrarea acestuia, la căderea pe cotul mâinii în care ţinea arma cu piedica trasă şi implicit la descărcarea armei, glonţul nimerind capul victimei P.E.

Pentru aceste considerente factuale, instanţa a reţinut că acţiunile inculpatului au fost comise, în mod evident, în scopul de a-şi asigura scăparea după furtul comis, iniţial de victimă, iar apoi de poliţişti, mai ales că întregul eveniment s-a consumat în intervalul de timp 6:00-8:00 dimineaţa, incluzându-se şi furtul şi ameninţarea şi fuga pe distanţa de 6-7 km prin pădure, pe timp de zi,de această dată, dar prin zăpadă. În atare context, s-a apreciat că se justifică reţinerea circumstanţelor prevăzute de alin. (2) lit. c) (într-un loc public), alin. (2¹) lit. b) (de o persoană având asupra sa o armă, un cuţit) şi alin. (3) (tâlhăria care a avut ca urmare moartea victimei) ale art. 211 C. pen.

Pe cale de consecinţă, în urma reţinerii tuturor acestor circumstanţe reale care aparent sunt în opoziţie (loc public, locuinţă sau dependinţă, pe timp de zi, pe timp de noapte), dar care sunt date tocmai de momente diferite, dar în legătură de la mijloc la scop, în care inculpatul a realizat acţiunile ce compun elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, inclusiv din punct de vedere al elementelor ce ţin de latura subiectivă, intenţie directă pentru furt şi ameninţare, agresiunea asupra poliţistului, respectiv praeterintenţie pentru rezultatul mai grav dat de moartea victimei P.E., instanţa de fond a apreciat că se impunea schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (2¹) lit. b) şi alin. (3) C. pen. cu art. 37 lit. b) C. pen., în infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), lit. c), alin. (2¹) lit. a),lit. b), lit. c) şi alin. (3) teza a II-a C. pen. cu art. 37 lit. b) C. pen.

Având în vedere aceste considerente, instanţa a respins cererile de schimbare a încadrării juridice a faptei penale reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului L.A., din infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), lit. c), alin. (2¹) lit. a), lit. b), lit. c) şi alin. (3) teza a II-a C. pen. cu art. 37 lit. b) C. pen., în infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută şi pedepsită de art. 178 alin. (1) C. pen., reţinând că s-a dovedit legătură de la mijloc la scop dintre acţiunile inculpatului de furt şi de exercitare a actelor de ameninţare şi apoi de violenţă, dar şi forma de vinovăţie a praeterintenţiei.

Totodată, constatând că faptele au fost comise de inculpatul L.A. în modalităţile descrise mai sus şi cu vinovăţia specifică, în temeiul art. 354 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., instanţa de fond a dispus condamnarea acestuia pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, de violare de domiciliu şi de ultraj.

La individualizarea fiecărei pedepse care s-a aplicat inculpatului s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. şi anume: gradul concret de pericol social al fiecăreia din faptele săvârşite, reflectat în împrejurări care compun conţinutul constitutiv al infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei, de violare de domiciliu şi de ultraj la poliţist, dar şi extrinseci acestuia, cum sunt: modul în care inculpatul a acţionat, prin multiple acţiuni de natură diferită, incluzând ameninţarea cu un cuţit, fuga, agresarea unui poliţist aflat în exerciţiul funcţiunii, aspecte care demonstrează un caracter de o deosebită violenţă şi un pericol social ridicat, circumstanţele reale ale comiterii activităţii infracţionale: atât în loc public, cât şi într-o locuinţă, pe timp de zi, dar şi pe timp de noapte, asupra a două persoane, poliţistul şi victima, urmarea imediată produsă, concretizată în suprimarea vieţii victimei, precum şi împrejurarea că bunurile furate au fost recuperate în cea mai mare parte.

Totodată, au fost avute în vedere circumstanţele personale ale inculpatului care nu se află la prima confruntare cu legea penală, comportamentul său în familie şi societate, aşa cum a rezultat din fişa de cazier judiciar şi din depoziţia martorei propuse de inculpat, comportamentul său pe întreg parcursul procesului penal, regretul manifestat doar faţă de acţiunea de furt şi violare de domiciliu, neasumarea şi neacceptarea consecinţelor mai grave şi atitudinea adoptată faţă de victimă.

Prevederile art. 37 lit. b) C. pen. au fost reţinute pe baza fişei de cazier judiciar a inculpatului, reţinându-se în acest sens că ultima condamnare a inculpatului este din anul 2003, respectiv o pedeapsă de 4 ani şi 9 luni închisoare cu executare în regim de detenţie a cărei executarea început la data de 8 februarie 2003.

Pentru considerente expuse mai sus, apreciind asupra valorii prejudiciilor cauzate, împrejurării că prejudiciile au fost recuperate integral, asupra atitudinii procesuale a inculpatului, circumstanţele reale ale comiterii activităţii infracţionale, atât în loc public, cât şi într-o locuinţă, pe timp de zi, dar şi pe timp de noapte, asupra a două persoane, poliţistul şi victima, urmarea imediată produsă, concretizată în suprimarea vieţii victimei, precum şi asupra antecedentelor lui penale, Tribunalul Mureş a procedat în modul arătat în dispozitivul sentinţei penale descris mai sus, atât în latură civilă, cât şi în latură penală.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul L.A. care, în motivarea orală a căii de atac a solicitat reducerea pedepsei aplicate de prima instanţă, ca urmare a reţinerii în favoarea sa de circumstanţe atenuante.

Prin decizia penală nr. S3/A din 2 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ce nefondat, apelul declarat de inculpat, în considerente reţinându-se următoarele:

Procedând la o justă evaluare a probelor administrate în cursul urmării penale şi a cercetării judecătoreşti, prima instanţă a reţinut în mod corect că, în noaptea de 18 din 19 ianuarie 2012, după o înţelegere prealabilă, inculpatul L.A. împreună cu inculpatul T.I.D. au pătruns fără drept, pe poarta descuiată, în grădina părţii vătămate K.S. din comuna A., sat F., judeţul Mureş, şi apoi în curte şi în grajd, de unde au sustras un cal, un ham, o căruţă, o furcă, pături şi o haină ţesută, în scopul însuşirii pe nedrept.

Cei doi inculpaţi s-au deplasat apoi cu bunurile sustrase pe traseul R.-D., pe DJ 154. La circa 500 m de intrarea în localitatea D., lângă pădure au fost ajunşi de fiica şi ginerele părţii vătămate, numiţii P.I. şi P.E. Întrucât cei doi au fost încunoştiinţaţi de săvârşirea infracţiunii, au oprit maşina în apropierea căruţei cu care se deplasau cei doi inculpaţi, iar P.E. a coborât şi a mers la căruţă, cu intenţia de a reţine pe cei doi inculpaţi până la sosirea organelor de poliţie. Inculpatul T.I.D. a luat furca din căruţă şi a fugit în pădure, iar inculpatul L.A., pentru a păstra bunurile furate l-a ameninţat pe P.E. cu un cuţit care îl avea asupra sa, după care şi acesta a fugit în pădure.

Între timp, P.I. a oprit o maşină şi prin intermediul conducătorului auto care avea telefon mobil a fost anunţat serviciul de urgenţă 112 despre cele întâmplate, sens în care la faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie format din trei poliţişti, iar dintre aceştia, G.A.F. şi B.F.

Împreună cu P.E. au plecat în urmărirea celor doi inculpaţi prin pădure, urmând traseul urmelor de paşi din zăpadă.

Întrucât cei doi inculpaţi s-au despărţit la un moment dat, agentul de poliţie B.F. l-a urmărit pe inculpatul T.I.D., iar agentul G.A.F. împreună cu P.E. pe inculpatul L.A. Acest din urmă inculpat a fost ajuns de cei doi şi s-a ascuns în nişte boscheţi. Deoarece se cunoştea faptul că inculpatul l-a ameninţat cu cuţitul pe P.E., agentul de poliţie G.A.F. a scos pistolul din teacă a ridicat piedica după care l-a tras afară pe inculpat din boscheţi şi i-a cerut să se întindă la pământ pentru a-l încătuşa. Inculpatul L.A. s-a întins la pământ pe burtă, iar agentul de poliţie a încercat să-l încătuşeze, însă inculpatul a refuzat să ducă ambele mâini la spate, ţinându-le sub corp. În aceste condiţii agentul de poliţie i-a tras una dintre mâini de sub corp şi i-a adus-o la spate, iar când a încercat să-i aducă şi cea de-a doua mână în aceeaşi poziţie, inculpatul L.A. şi-a readus prima mână sub corp, a început să se zbată pentru a scăpa şi fugi, context în care l-a lovit pe agentul de poliţie G.A.F. în zona genunchiului, acesta dezechilibrându-se, iar în cădere, în momentul în care a atins solul cu cotul a acţionat trăgaciul pistolului, glonţul nimerindu-l pe P.E. în zona capului. În timp ce agentul de poliţie G.A.F. s-a îndreptat spre P.E. pentru a-i acorda îngrijiri medicale, inculpatul L.A. a fugit, fiind prins ulterior de alţi poliţişti.

Inculpatul T.I.D. a recunoscut comiterea faptelor aşa cum au fost descrise în rechizitoriu, uzând de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., în timp ce inculpatul L.A. a recunoscut doar faptele de furt şi violare de domiciliu.

În faţa instanţei de apel, inculpatul a uzat de dreptul al tăcere, prevalându-se de art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

Instanţa de apel a apreciat că susţinerile inculpatului L.A. în sensul că nici măcar nu a atins poliţistul şi că pistolul s-a descărcat în timp ce poliţistul îşi căuta cătuşele, au fost demontate de către instanţa de fond pe baza probelor administrate, concluzionându-se inclusiv pe baza probelor ştiinţifice că traiectul glonţului a fost de jos în sus şi dinspre lateral spre medial, şi nicidecum aşa cum a susţinut inculpatul.

Ca urmare, s-a apreciat că sub aspectul stării de fapt, al încadrării juridice şi a vinovăţiei inculpatului cu privire la faptele pentru care a fost dedus judecăţii, hotărârea primei instanţei nu suportă nicio critică.

Cu privire la motivul de apel invocat de inculpat privind reducerea pedepsei aplicate, instanţa de prim control judiciar a constatat că pentru infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), lit. c), alin (2¹) lit. a), lit. b), lit. c) şi alin. (3) teza a II-a C. pen., legea prevede o pedeapsă de la 15 la 25 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi. Ca urmare, instanţa de fond a fost extrem de indulgenţă cu inculpatul aplicându-i pedeapsa minimă prevăzută de lege, în condiţiile în care acesta este recidivist şi nu a recunoscut decât în parte comiterea faptelor, încercând să inducă ideea că poliţistul a împuşcat-o pe victimă fără ca el să aibă vreo contribuţie în acest sens.

Totodată, în raport de circumstanţele comiterii faptelor, respectiv modul în care a acţionat inculpatul: ameninţarea cu un cuţit, fuga, agresarea unui poliţist aflat în exerciţiul funcţiunii, comiterea faptelor în loc public şi într-o locuinţă pe timp de zi şi pe timp de noapte, nu se află la primul contract cu legea penală, instanţa de apel a apreciat că în cauză nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului. Dimpotrivă, s-a apreciat că se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului, reţinându-se însă că acest lucru nu este posibil întrucât i-ar crea acestuia o situaţie mai grea în propria cale de atac.

Şi împotriva aceste decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul L.A., în cuprinsul memoriului transmis la dosarul cauzei, reiterând apărările invocate în faţa instanţelor de fond şi de apel, în sensul că a comis numai infracţiunile de furt şi violare de domiciliu, dar nu şi infracţiunea de tâlhărie, neavând nicio implicare în decesul victimei P.E., respectiv infracţiunea de ultraj, întrucât nu a avut asupra sa un cuţit.

În consecinţă, inculpatul a solicitat condamnarea sa numai pentru infracţiunile pe care le-a comis, respectiv schimbarea de încadrare juridică dată faptelor prin rechizitoriu şi reducerea pedepsei aplicate de prima instanţă.

La termenul de dezbateri din 5 februarie 2013, subsecvent consultării inculpatului, apărătorul desemnat din oficiu a învederat că înţelege să critice hotărârile atacate numai sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepselor aplicate inculpatului, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, reducerea pedepselor urmare reevaluării circumstanţelor reale ale cauzei, respectiv a împrejurării că inculpatul a urmărit numai comiterea unui furt, neintenţionând niciun moment să ucidă victima, neavând, de altfel, nicio contribuţie în acest sens.

În ultimul cuvânt, recurentul inculpat L.A. a solicitat reducerea pedepsei, arătând că intenţia lui a fost numai aceea de a fura un cal şi o căruţă.

A mai arătat că nu a lovit pe nimeni, victima fiind împuşcată în cap de poliţistul care îl urmărea.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate şi cazurilor de casare invocate, dar şi din oficiu, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Prima instanţă şi instanţa de apel, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat şi argumente juridice pertinente, au reţinut o corectă situaţie de fapt, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reţinute în actul de inculpare şi dispoziţiilor legale care reglementează faptele deduse judecăţii.

În acest sens, confirmând valabilitatea reţinerilor factuale detaliat prezentate în considerentele prezentei hotărâri, reţineri care îşi găsesc fundamentarea în probatoriul administrat în cauză, deopotrivă amplu descris anterior, Înalta Curte reţine că vinovăţia inculpatului L.A. este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă prin declaraţiile martorei P.I. care se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate K.S. şi ale agentului de poliţie G.A.F., procesul-verbal de cercetare a locului faptei şi planşele foto anexate, declaraţia de făptuitor a agentului de poliţie G.A.F., concluziile provizorii I.M.L. Târgu-Mureş, raportul de autopsie medico-legală şi planşa foto şi raportul medico-legal de constatare.

Susţinerile inculpatului în sensul că este nevinovat sunt lipsite de orice fundament, argumentele primei instanţe privind lipsa de temeinicie a apărărilor inculpatului în sensul că nu a comis infracţiunile de ultraj şi tâlhărie, întrucât nu a deţinut un cuţit, fiind pe deplin valabile.

Deopotrivă, în raport de criticile formulate de inculpat în cuprinsul memoriului depus la dosarul de recurs, critici ce vor fi evaluate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., reluate în parte şi în ultimul cuvânt, se constată că încadrarea juridică dată faptelor corespunde unei juste evaluări a materialului probator administrat în cauză.

Astfel, se constată că fapta inculpatului L.A. de a pătrunde, fără drept, pe timp de noapte şi însoţit de altă persoană, în curtea părţii vătămate K.S., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., consumarea infracţiunii de tâlhărie în maniera descrisă atrăgând incidenţa dispoziţiilor deciziei nr. XXXI/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că fapta de pătrundere, în orice mod, într-o locuinţă sau dependinţe ale acesteia, urmată de săvârşirea unei tâlhării constituie un concurs real între infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 C. pen. şi infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2¹) lit. c) C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de tâlhărie care este o infracţiune complexă ce poate fi definită ca fiind o deposedare, un furt, săvârşit fie prin ameninţare şi/sau violenţă în vederea comiterii faptei, fie în vederea asigurării scăpării, aceasta se consumă în momentul în care infracţiunea principală care intră în compunerea sa, furtul, este consumat şi s-a produs urmarea imediată prin intermediul acţiunii, adiacente, adică prin întrebuinţarea de violenţă sau ameninţare ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau în imposibilitatea de a se apară.

Or, în speţă, s-a făcut dovada că inculpaţii L.A. şi T.I.D. au sustras mai multe bunuri mobile din gospodăria părţii vătămate K.S. în scopul însuşirii pe nedrept, faptă, de altfel, recunoscută de ambii inculpaţi. Însă, infracţiunii consumate de furt inculpatul L.A. i-a alăturat în primă fază o ameninţare cu un cuţit pentru a-şi asigura scăparea, acţiune care şi singură era suficientă pentru a consuma şi caracteriza o infracţiune de tâlhărie. Cu toate acestea, ameninţarea cu un cuţit în vederea asigurării scăpării nu este singura acţiune adiacentă exercitată de inculpatul L.A., ulterior, în vederea asigurării scăpării sale, acesta lovindu-l cu piciorul în genunchi pe agentul de poliţie G.A.F. care, dezechilibrându-se, a căzut, în momentul în care a atins cu cotul pământul declanşând, în mod accidental, trăgaciul pistolului care s-a descărcat rănind-o pe victima P.E. în cap, ceea ce a dus la decesul ulterior al acesteia.

Aceasta este una dintre situaţiile în care violenţele nu se îndreaptă împotriva titularului valorii sociale ocrotite în cazul infracţiunii de furt şi cu toate acestea tâlhăria se consumă. Mai mult, moartea survine nu asupra titularului valorii patrimoniale ocrotite, ci asupra unei alte persoane.

Aşa cum rezultă din actele dosarului, lovirea agentului de poliţie s-a realizat de către inculpatul L.A. cu intenţie directă, acesta prevăzând-o şi urmărind-o, scopul fiind acela de a scăpa de urmăritorii săi. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre uciderea victimei P.E. Aşa cum s-a reţinut în actul de sesizare al Tribunalului Mureş, moartea victimei P.E. este rezultatul uciderii din culpă săvârşite de agentul de poliţie G.A.F., faptă comisă însă sub imperiul cazului fortuit. Dacă această ucidere nu poate fi imputată agentului de poliţie G.A.F. [faţă de acesta s-a dispus o soluţie de neîncepere a urmăririi penale în ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (1), alin. (2) C. pen., în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen. raportat la art. 47 C. pen., precum şi neînceperea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de uz de armă letală fără drept, prevăzută şi pedepsită de art. 136 din Legea nr. 295/2004, constatându-se că leziunea tanato-generatoare a victimei P.E. a fost produsă de arma agentului de poliţie G.A.F. care însă, nu a avut nicio culpă, fiind vorba de o descărcare a armei în mod accidental, agentul de poliţie neputând prevedea nici faptul că inculpatul L.A. va încerca să scape acţiunilor de imobilizare şi nici că victima P.E., aflat în apropiere, va fi poziţionată pe traiectoria glonţului descărcat accidental] nu acelaşi lucru se poate spune despre inculpatul L.A. Decesul victimei P.E. a intervenit din culpa inculpatului, culpa în producerea rezultat mai grav intervenind peste intenţia directă a acestuia de a lovi în genunchi agentul de poliţie, în vederea asigurării scăpării. Sunt întrunite astfel cerinţele preterintenţiei, formă de vinovăţie reţinută în condiţiile alin. (3) al art. 211 C. pen., respectiv tâlhăria care a avut ca urmare moartea victimei.

Componentă adiacentă a elementului material al infracţiunii de tâlhărie, violenţele, acţiuni specifice prevăzute de art. 180-art. 182 C. pen. (loviri şi alte violenţe, vătămare corporală, vătămare corporală gravă), art. 189 C. pen. (lipsire de libertate) se exercită, de regulă, direct împotriva persoanei vătămate, fie în timpul săvârşirii sustragerii, fie imediat după consumarea acesteia, în vederea păstrării bunul furat, ştergerii urmelor infracţiunii sau asigurării scăpării. În prezenta cauză, atât ameninţarea cât şi violenţele au fost executate de inculpatul L.A. după consumarea acţiunii principale, acţiunii de ameninţare cu cuţitul a victimei P.E. în vederea asigurării scăpării adăugându-i-se o acţiune de lovire săvârşită asupra agentului de poliţie G.A.F., care îmbracă forma ultrajului. Este astfel de observat cum, printr-o singură acţiune, lovirea agentului G.A.F., sunt lezate două relaţii sociale. Pe de o parte sunt lezate relaţiile sociale a căror existenţă, formare şi dezvoltare sunt asigurate prin apărarea autorităţii de stat, iar pe de altă parte, relaţiile sociale privitoare la relaţiile patrimoniale a căror existenţă şi dezvoltare sunt esenţial condiţionate de menţinerea situaţiei de fapt, adică a poziţiei fizice pe care un bun mobil îl are în sfera patrimonială a unei persoane.

Celor două circumstanţe agravante analizate li se adaugă săvârşirea tâlhăriei în timpul nopţii, într-o dependinţă a locuinţei, dar şi într-un loc public. Astfel, infracţiunea principală de furt a fost săvârşită într-o dependinţă a locuinţei părţii vătămate K.S. (aspect ce constituie element circumstanţial agravant al tâlhăriei), în timp ce acţiunea adiacentă de exercitare a unor acte de violenţă menite a asigura scăparea inculpatului L.A. şi care a transformat simpla acţiune de însuşire pe nedrept, din furt în tâlhărie, s-a consumat într-un loc public, pe drumul judeţean ce leagă localităţile R. de D.

Totodată, tâlhăria a fost săvârşită în condiţiile prevăzute de alin. (2¹) lit. a), de două sau mai multe persoane împreună. Fiind o infracţiune complexă, este suficient ca una din cele două infracţiuni care intră în componenţa tâlhăriei să întrunească şi elementele circumstanţiale agravante ale acesteia pentru a fi reţinută agravanta specifică tâlhăriei.

Deopotrivă, just s-a reţinut că infracţiunea de tâlhărie a fost săvârşită în condiţiile alin. (2¹) lit. b), anume de o persoană înarmată, în cauză făcându-se dovada că inculpatul L.A. a avut asupra sa un cuţit în momentul în care a ameninţat-o pe victima P.E. De altfel, existenţa cuţitului asupra inculpatului L.A. a fost şi motivul pentru care agentul de poliţie s-a apropiat de inculpat în vederea încătuşării cu pistolul scos din teacă şi piedica trasă.

În consecinţă, în raport de argumentele prezentate, se constată că susţinerile recurentului inculpat privind greşita încadrare juridică dată faptelor sunt neîntemeiate.

Trecând în continuare la analiza criticilor formulate de inculpat în sfera cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că şi acestea sunt neîntemeiate, în raport de gravitatea deosebită a faptelor (tâlhărie urmată de moartea victimei, ultraj şi violare de domiciliu), modalitatea de săvârşire(detaliat prezentată anterior), rezultatul produs, dar şi de comportamentul procesul al inculpatului şi persoana acestuia, pedepsele aplicate de prima instanţă, menţinute în apel, egale cu limita minimă prevăzută de lege pentru infracţiunile de violare de domiciliu şi tâlhărie şi cu limita maximă prevăzută de lege pentru infracţiunea de ultraj, respectiv pedeapsa rezultantă stabilită fiind apte prin cuantum şi modalitate de executare să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate şi cel educativ, în îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.

Astfel, cuantumul pedepselor aplicate inculpatului reprezintă rezultatul unei juste evaluări a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv: gradul concret de pericol social al fiecăreia din faptele săvârşite, reflectat în împrejurări care compun conţinutul constitutiv al infracţiunilor de tâlhărie urmată de moartea victimei, de violare de domiciliu şi de ultraj, dar şi extrinseci acestuia, cum sunt modul în care inculpatul a acţionat, prin multiple acţiuni de natură diferită, incluzând ameninţarea cu un cuţit, fuga, agresarea unui poliţist aflat în exerciţiul funcţiunii, aspecte care demonstrează un caracter de o deosebită violenţă şi un pericol social ridicat, circumstanţele reale ale comiterii activităţii infracţionale (atât în loc public, cât şi într-o locuinţă, pe timp de zi, dar şi pe timp de noapte, asupra a două persoane, poliţistul şi victima), urmarea imediată produsă, concretizată în suprimarea vieţii victimei, precum şi împrejurarea că bunurile furate au fost recuperate în cea mai mare parte, dar şi datele privind persoana inculpatului care nu se află la prima confruntare cu legea penală (anterior fiind condamnat pentru mai multe furturi) şi care a săvârşit faptele în stare de recidivă postexecutorie, comportamentul său în familie şi societate, aşa cum a rezultat din fişa de cazier judiciar şi din depoziţia martorei propuse de inculpat, atitudinea procesuală a inculpatului şi regretul manifestat de acesta doar faţă de acţiunea de furt şi violare de domiciliu.

Rezultă, aşadar, că nu poate fi primită critica invocată în recurs referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, hotărârea recurată fiind legală şi temeinică.

Pentru considerentele ce preced, constatându-se că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, precum şi faptul că în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. care se iau în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul ca nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.A. împotriva deciziei penale nr. 83/A din 2 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 19 ianuarie 2012 la 5 februarie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 5 februarie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3982/2013. Penal. Iniţiere, constituire de...		ICCJ. Decizia nr. 4015/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 400/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 400/2013. Penal