ICCJ. Decizia nr. 4021/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4021/2013

Dosar nr. 12119/99/2011

Şedinţa publică din 13 decembrie 2013

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Iaşi, prin sentinţa penală nr. 519 din 14 decembrie 2012, a dispus următoarele: în temeiul dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., a admis sesizarea din oficiu a instanţei, precum şi, în parte, cererea reprezentantului Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi, privind schimbarea încadrărilor juridice, în privinţa inculpaţilor P.O.I., F.N.C. şi R.L.R., şi, în consecinţă:

- a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor de trafic de persoane, trafic de minori, lipsire de libertate în mod ilegal şi trafic de droguri de risc, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001, art. 189 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/200, pentru care inculpatul P.O.I. a fost trimis în judecată, în infracţiunea de „trafic de persoane” prev. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 C. pen., în infracţiunea de „trafic de minori” prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu referire la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi „trafic de droguri de risc” prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de complicitate la infracţiunea de trafic de persoane şi trafic de minori, şi prev. de art. 26 rap. la art. 12 alin. (1) şi (2) şi art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 pentru care inculpatul F.N.C. a fost trimis în judecată, în „complicitate la infracţiunea de „trafic de persoane” şi „trafic de minori”, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 C. pen., art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu referire la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

A respins, ca nefondată, cererea reprezentantului Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi, privind schimbarea încadrărilor juridice, în privinţa inculpaţilor F.N.C. şi R.L.R., în ceea ce priveşte reţinerea formei continuate prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. la infracţiunea de „trafic de droguri de risc”, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

1. A Condamnat pe inculpatul P.O.I. la următoarele pedepse:

- 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de persoane” prev. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a), din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 C. pen.;

- 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de minori” în formă continuată, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu referire la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc” în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

- 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept”, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele stabilite anterior, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă principală de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), e) C. pen., calculată conform disp. art. 66 C. pen.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. a interzis aceluiaşi inculpat exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), e) C. pen.

A luat act de încetarea de drept a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu - Târgu Frumos, fără încuviinţarea instanţei, luată faţă de inculpat prin sentinţa penală nr. 561 din data de 06 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalului Iaşi în Dosarul nr. 4039/99/2009, menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 666 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, prin respingerea recursului declarat de Ministerul Public - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi.

În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen., din pedeapsa principală de executat de 10 ani închisoare, aplicată inculpatului P.O.I., a dedus durata reţinerii şi arestării preventive, de la 17 aprilie 2009, la 27 octombrie 2009.

2. A condamnat pe inculpatul F.N.C. la următoarele pedepse:

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de „trafic de persoane” şi „trafic de minori”, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 C. pen., art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu referire la art. 12 alin. (1), 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 80 C. pen.;

- 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc”, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare;

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele stabilite anterior, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă principală de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), e) C. pen., calculată conform disp. art. 66 C. pen.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. a interzis aceluiaşi inculpat exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), e) C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 86¹ alin. (1), (2) C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 86² C. pen., în cadrul căruia, potrivit prevederilor art. 86³ alin. (1) C. pen., inculpatul are obligaţia de a se supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 86³ alin. (2) C. pen., datele prevăzute în paragraful precedent la lit. b), c) şi d) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi, stabilit la lit. a).

În temeiul art. 86³ alin. (3) C. pen. a impus inculpatului respectarea obligaţiei de a desfăşura o activitate sau de a urma un curs de calificare.

În baza art. 86³ alin. (4) C. pen., supravegherea executării obligaţiei stabilite de instanţă conform paragrafului precedent se face de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi, care, în caz de neîndeplinire a obligaţiei de către inculpat, sesizează instanţa pentru revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea în întregime a pedepsei.

În baza dispoziţiilor art. 359 alin. (1) C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului că, potrivit art. 86⁴ C. pen., în caz de neîndeplinire, cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligaţiei stabilite de instanţă sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare, se va dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei şi executarea acesteia în întregime.

În temeiul dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, a suspendat şi executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului.

În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen., din pedeapsa principală de executat de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului F.N.C., a dedus durata reţinerii preventive de 24 de ore din data de 17 aprilie 2009.

În baza disp. art. 14, 15, 17 şi art. 346 alin. (1) teza I, art. 348 C. proc. pen., art. 998-999 C. civ., a admis acţiunea civilă exercitată din oficiu cu privire la părţile vătămate minore cu capacitate restrânsă de exerciţiu şi a obligat inculpaţii P.O.I. şi F.N.C., în solidar, la plata către partea civilă T.A.E. a sumei de 5.000 RON şi către partea civilă B.I.A. a sumei de 10.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciile de ordin moral cauzate victimelor prin săvârşirea infracţiunilor de „trafic de minori”.

A respins, ca nefondate, restul pretenţiilor civile, formulate în cadrul procesului penal de către partea civilă B.I.A. (reprezentând restul despăgubirilor pentru prejudiciul de ordin moral).

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 131D/P/2009 din data de 19 iunie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi, înregistrat la această instanţă sub nr. 4039/99/2009, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1. P.O.I., arestat preventiv în cauză în Penitenciarul Iaşi, pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, trafic şi consum de droguri fără drept, lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) şi 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001, prev. de art. 2 alin. (1), art. 4 din Legea nr. 143/2000, respectiv art. 189 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.;

2. F.N.C., pentru infracţiunile de complicitate la trafic de persoane, trafic de minori, respectiv trafic şi consum de droguri fără drept, prev. de art. 26 raportat la art. 12 alin. (1) şi (2) şi art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001, respectiv art. 2 alin. (1) şi art. 4 din Legea nr. 143/2000;

3. R.L.R., pentru infracţiunile prev. de art. 2 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 143/2000.

Prin sentinţa penala nr. 561 din 06 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 4039/99/2009 s-a dispus, între altele, restituirea cauzei la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi, în vederea refacerii actului de sesizare.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a apreciat, în esenţă, că rechizitoriul nu satisface exigenţele prescrise de legea procesual penală, modul de redactare şi întocmire a rechizitoriului prezentând carenţe de substanţă, ce trădează absenţa unui raţionament juridic logic şi coerent, consecinţa directă şi imediată fiind aceea a negării în substanţă a echităţii procedurilor deopotrivă pentru inculpaţi şi părţile vătămate.

S-a mai arătat că şubrezenia acuzaţiilor formulate în rechizitoriul cauzei erodează însăşi baza noţiunii de drept la apărare, care devine astfel un drept teoretic şi iluzoriu, iar nu unul concret şi efectiv, aşa cum impune jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie. Astfel, a continuat instanţa, în ipoteza în care actul de sesizare ar fi lăsat în fiinţă, în forma sa actuală, inculpaţii vor fi puşi în situaţia de a răspunde unor acuzaţii într-atât de vagi încât ar face imposibilă o apărare efectivă, câtă vreme infracţiunile imputate sunt mai degrabă abstracte, fără o veritabilă circumstanţiere de mod, loc şi timp.

Faţă de multitudinea şi gravitatea neregularităţilor mai sus constatate, care aduc atingeri de substanţă actului de sesizare a instanţei şi care nu pot fi acoperite nici de îndată şi nici prin acordarea unui termen, văzând că încălcările expuse mai sus nu pot fi remediate efectiv şi eficient pe calea activării altor instituţii juridice, Tribunalul a dispus în baza art. 300 alin. (2) C. proc. pen. restituirea dosarului la Parchet, în vederea refacerii rechizitoriului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Public - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În motivarea recursului, procurorul a arătat că în mod greşit instanţa de fond a restituit cauza pentru refacerea actului de sesizare, întrucât lipsurile reţinute de instanţă puteau fi acoperite printr-o adresă de relaţii solicitate de la D.I.I.C.O.T. şi că instanţa nu poate impune procurorului cum să întocmescă actul de sesizare, având la dispoziţie alte soluţii, dacă din probe rezultă altceva.

Prin decizia penală nr. 666 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Iasi a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de procuror împotriva sentinţei penale nr. 561 din 06 octombrie 2009 a Tribunalului Iaşi, sentinţa pe care a menţinut-o.

Curtea de Apel Iaşi a reţinut că în mod corect şi în concordanţă cu actele şi lucrările cauzei, instanţa de fond a apreciat că actul de sesizare a instanţei conţine multiple şi grave neregularităţi, enumerate în mod expres în considerentele sentinţei recurate, care nu pot fi acoperite nici de îndată şi nici prin acordarea unui termen.

Decizia Curţii de Apel a fost motivată la data de 04 noiembrie 2009.

Ulterior restituirii, la dosarul cauzei, au fost ataşate:

- adresa din 12 martie 2010 a M.A.I. - I.P.J. Iaşi - Poliţia oraşului Târgu Frumos;

- graficul prezentei inculpatului P.O.I. la sediul Poliţiei oraşului Târgu Frumos;

- adresa din 02 aprilie 2010 a M.A.I. - I.P.J. Iaşi - Poliţia oraşului Târgu Frumos;

- adresa din 28 aprilie 2010 a M.A.I. - I.P.J. Iaşi - Poliţia oraşului Târgu Frumos;

- adresa din 27 iulie 2010 a M.A.I. - I.P.J. Iaşi - Poliţia oraşului Târgu Frumos.

De asemenea, la data de 15 decembrie 2010 a fost emis de către procuror un mandat de aducere pe numele inculpatului R.L.R., organele de poliţie comunicând procesele-verbale încheiate cu ocazia verificărilor efectuate, procese-verbale datate 20 ianuarie 2011 şi 16 septembrie 2011.

Anterior emiterii de către procuror a mandatului de aducere menţionat mai sus, procurorul a procedat la prezentarea materialului de urmărire penală inculpatului F.N.C. la data de 10 decembrie 2010.

În cauză, la data de 10 septembrie 2011 a fost întocmit rechizitoriul nr. 131D/P/2009, înaintat Tribunalului Iaşi la data de 04 octombrie 2011, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe la aceeaşi dată, fiind repartizat la prim termen (15 noiembrie 2011).

Prin sentinţa penală nr. 559 din 07 decembrie 2011 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în prezentul dosar, s-a dispus restituirea cauzei la organul care a intocmit actul de sesizare, respectiv Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi, în vederea refacerii acestuia, în sensul:

- descrierii amănunţite a faptelor imputate fiecărui inculpat (prin precizarea contribuţiei efective a fiecăruia, prin stabilirea unor indicii de loc, de timp, de mod şi situaţionale), care să asigure exigenţele de echitate a procedurilor şi corecta şi completa informare a inculpaţilor cu privire la acuzaţiile care li se aduc;

- motivării efective a soluţiilor de netrimitere în judecată (scoatere de sub urmărire penală şi respectiv neîncepere a urmăririi penale), prin analiza efectivă a mijloacelor de probă şi motivarea reţinerii sau înlăturării acestora;

- indicarea unor sume determinate sau determinabile, susceptibile a fi confiscate în baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 şi a eventualelor locuri în care s-ar mai putea afla substanţele interzise, ridicate sau cumpărate de la inculpaţi ori a sumelor vehiculate în pretinsele operaţiuni ilicite, din perspectiva dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 143/2000.

Pentru a dispune astfel, instanţa a apreciat că simpla lectură a acestui din urmă rechizitoriu conduce la concluzia că, la fel ca şi cel dintâi, acest act de sesizare a instanţei nu satisface exigenţele de echitate a procedurilor şi nu asigură o corectă şi completă informare a inculpaţilor cu privire la acuzaţiile formulate împotriva lor, reluând în cvasitotalitate acelaşi conţinut pe care îl avea rechizitoriul anterior, singurele diferenţe între cele două acte de sesizare fiind că în cazul celui din urmă s-a renunţat la plasarea între ghilimele a declaraţiilor persoanelor audiate în cauză, dar s-a menţinut aceeaşi reproducere a declaraţiilor unora sau a altora dintre persoanele audiate în cauză.

Astfel, şi în conţinutul acestui din urmă rechizitoriu faptele imputate inculpaţilor sunt insuficient descrise, sunt neclare, imprecise şi nu sunt circumstanţiate ca mod de operare, ori prin loc şi timp.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin decizia penală nr. 336 din 08 iunie 2012 a Curţii de Apel Iaşi a fost admis recursul formulat şi s-a trimis cauza Tribunalului Iaşi, pentru continuarea judecăţii.

În urma trimiterii cauzei, în conformarea deciziei instanţei de apel, Tribunalul Iaşi a procedat la continuarea judecăţii.

În faţa primei instanţe, în cursul judecăţii au fost administrate următoarele mijloace de probă, după criteriul cronologic:

- înscrisuri;

- declaraţia părţii vătămate B.I.A.;

- declaraţia martorului F.C.;

- declaraţia mrtorului H.C.;

- declaraţia martorului R.V.;

- declaraţia martorului I.D.C.;

- declaraţia martorului T.M.;

- declaraţia martorului I.C.;

- declaraţia martorului I.P.C.;

- fişele de cazier judiciar ale inculpaţilor;

- declaraţia martorului M.C.;

- declaraţia martorului D.F.;

- declaraţia colaboratorului acoperit cu identitate protejată, nume de cod „T.”.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, prima instanţă a reţinut următoarele:

În esenţă:

I. a) În perioada anilor 2007-2008, inculpatul P.O.I. a racolat mai multe tinere, printre care şi minore, speculând situaţia dificilă din familiile acestora, în scopul obligării acestora la practicarea prostituţiei, tinere racolate fiind obligate ulterior să întreţină raporturi sexuale cu diferiţi bărbaţi, în schimbul unor sume de bani, în general cuprinse între 50-100 RON, însuşite în totalitate de inculpat.

Inculpatul P.O.I. racola victimele, de obicei de pe raza oraşului Târgu Frumos şi a comunelor din apropiere, se împrietenea cu acestea, lansa invitaţii la diverse baruri şi discoteci unde le achita consumaţia, se informa cu privire la situaţia materială şi familială a acestora, întreţinea raporturi sexuale cu acestea, după care le promitea câştigul unor sume de bani cu condiţia de a fi „fetele lui” şi de a se prostituia în favoarea sa. În măsura în care fetele se împotriveau, inculpatul uza de ameninţări, de violenţă psihică şi fizică, de constrângeri fizice, uneori şi la răpirea şi sechestrarea victimelor în diverse imobile, context în care, după aplicarea unor agresiuni corecţionale, fie sub ameninţarea cu cuţitul, fie agresate cu pumnii şi picioarele, acestea erau nevoite să accepte practicarea prostituţiei.

b) La realizarea activităţilor de traficare a victimelor de către inculpatul P.O.I., şi-a adus contribuţii esenţiale şi inculpatul F.N.C., un apropiat al celui dintâi inculpat, care cunoştea cu exactitate activităţile prietenului său, oferindu-i ajutor material şi moral. În sfera activităţilor sale de complicitate materială şi morală intră activităţile inculpatului, care, cunoscând şi profitând de starea de dependenţă, asociată cu teama, în care se aflau victimele faţă de inculpatul P.O.I., găsea clienţi victimelor, stabilea locuri de întâlnire ale acestora cu victimele, strângea sumele de bani obţinute din aceste activităţi, supraveghea victimele, fiind adesea în compania acestora, uneori oferindu-le propriul telefon mobil pentru a intra în legătură cu inculpatul P.O.I.

II. a) De asemenea, inculpatul P.O.I. a desfăşurat, în mod continuat, activităţi din sfera traficului şi consumului de substanţe stupefiante, vânzând cannabis către diverse persoane care îl contactau şi îi solicitau să le vândă diferite cantităţi de droguri uşoare, acesta stabilind cu solicitanţii punctele de întâlnire pentru livrarea drogurilor, eventual preţul care trebuia plătit sau îi îndruma pe aceştia către inculpatul F.N.C., asigurându-i că va vorbi cu acesta să le furnizeze cantitatea de droguri solicitată, în schimbul unor sume de bani. Astfel, inculpatul a vândut, la sfârşitul anului 2008, unor colaboratori şi investigatori acoperiţi, cantităţile de 0,5 g. şi respectiv 1 g. de substanţe vegetale, pe care s-a pus în evidenţă tetrahidrocannbinol, substanţă psihotropă biosintetizată de planta „Cannabis”.

În ceea ce priveşte consumul de substanţe stupefiante, discuţiile interceptate de la posturile telefonice ale inculpatului P.O.I. şi declaraţiile unor martori confirmă faptul că acesta era un consumator constant de astfel de substanţe.

b) Inculpatul F.N.C. cunoştea activităţile infracţionale ale inculpatului P.O.I., astfel că la rândul lui a desfăşurat activităţi în sfera traficului şi consumului ilicit de droguri. Astfel, o mare parte din substanţele stupefiante pe care inculpatul P.O.I. le comercializa erau ţinute la domiciliul inculpatului F.N.C. la care veneau mulţi clienţi consumatori de substanţe stupefiante.

Acelaşi inculpat prepara, cel mai adesea, substanţa vegetală pe care i-o aducea inculpatul P.O.I.

La percheziţia domiciliară efectuată, s-au identificat la locuinţa inculpatului două plicuri din celofan care conţineau urme de substanţe vegetale, 13 filtre de ţigaretă confecţionate artizanal din carton, neinscripţionate, pe care se observau urme de materie cu aspect de arsură şi o foiţă din staniol de culoare argintie pe care se observau urme de materie cu aspect de arsură, probe pe care s-a pus în evidenţă prezenţa tetrahidrocanabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de planta „Cannabis”.

c) Inculpatul R.L.R. vândut la data de 17 februarie 2009, colaboratorului acoperit, cu nume de cod „O.”, supravegheat de investigatorul acoperit, cu nume de cod „M.”, o cantitate de produs vegetal de culoare verde oliv, stabilit ca fiind cannabis în cantitate de 1,4 g. La percheziţia efectuată la domiciliul acestuia s-a găsit o folie, ascunsă într-un port-act, care conţinea o substanţă vegetală (masă mărunţită), de culoare verde, dovedindu-se a fi cannabis în cantitate de 0,3 g.

Concret:

I. a) Victimele B.E., T.A.E. şi B.I.A., ultimele două minore la data faptelor, au fost racolate, violate, sechestrate şi apoi exploatate sexual de către inculpatul P.O.I.

Victima B.E. a fost racolată şi sechestrată în vara anului 2008 în apartamentul situat în Târgu Frumos, unde a fost închisă de inculpatul F.N.C., ulterior inculpatul P.O.I. solicitându-i să suporte raporturi sexuale cu cei doi. Întrucât a refuzat, inculpatul P.O.I. i-a aplicat acte de violenţă, întreţinând amândoi inculpaţii, împotriva voinţei victimei, raporturi sexuale cu aceasta, normale, orale şi anale neprotejate, concomitent, sechestrând-o apoi în apartament, inculpatul P.O.I. spunând victimei că va rămâne acolo, că va avea grijă de ea şi că va trebui să practice prostituţia în folosul său.

Victima a rămas în aceste condiţii cca. o lună, timp în care a întreţinut zilnic, raporturi sexuale normale, orale şi anale neprotejate şi/sau protejate cu bărbaţii pe care îi aduceau în acest scop inculpatul P.O.I.

Condiţiile de trai ale victimei erau deosebit de precare, aceasta locuind în mizerie, fără hrană suficientă, fără apă caldă, apa rece cu care se spăla fiind păstrată în diverse recipiente întrucât alimentarea cu apă se oprea des.

Victima a încercat să părăsească imobilul în care se afla, cu ajutorul unor capete de cearşaf legate între ele, dar a fost surprinsă de inculpatul P.O.I., lucru care l-a determinat pe inculpatul P.O.I. să ceară victimei T.A.E., pe care a adus-o în acelaşi apartament, să meargă cu victima B.E., la plimbare prin oraş, prin locuri retrase, şi să fie atentă să nu fugă, lucru care s-a întâmplat de mai multe ori.

Inculpatul P.O.I. i-a spus victimei că urmează să fie dusă în Italia la prostituţie, însă aceasta i-a spus că nu deţine actele de identitate care se află la locuinţa martorului I.C., unde acelaşi inculpat s-a şi deplasat şi a recuperat actele victimei, reţinându-i-le.

Plecarea victimei în Italia nu s-a mai produs întrucât aceasta a reuşit să fugă atunci când se plimba cu partea vătămată T.A.E., plecând în localitatea Buznea, la locuinţa numitului I.C., unde inculpatul P.O.I. a căutat-o ulterior, dar nu a găsit-o.

Victima T.A.E. a fost racolată de către inculpatul P.O.I., care i-a câştigat încrederea şi i-a propus să fie „fata lui”, adică să se prostitueze pentru el, iar sumele obţinute să fie împărţite egal, asigurând-o că a mai avut şi alte fete anterior care au făcut acelaşi lucru şi au câştigat mulţi bani împreună.

Deşi iniţial partea vătămată a refuzat „oferta” inculpatului, acesta a proferat ameninţări victimei, cu acte de violenţă asupra sa şi a membrilor familiei sale, context în care, asociat cu informaţiile pe care victima le-a aflat despre persoana inculpatului (că este un tip rău şi că se ocupă cu traficul de droguri), aceasta, de frică, a acceptat propunerea de a se prostitua.

În continuare, inculpatul P.O.I. a dus-o pe victimă în acelaşi apartament în care era cazată şi partea vătămată B.E., şi unde victima urma să întreţină raporturi sexuale cu clienţii pe care el urma să-i aducă, avertizând-o să nu spună nimănui ce se întâmplă acolo.

La solicitarea aceluiaşi inculpat, victima a ieşit timp de două săptămâni la plimbare în oraş împreună cu colega sa care i s-a confesat, plângând, că inculpatul P.O.I. o exploatează sexual, că nu îi aduce mâncare suficientă şi că nu îi dă nici un ban, victima T.A.E. sugerând că ar fi mai bine să meargă împreună la poliţie sau să refuze amândouă să mai meargă la apartament.

După aproximativ două săptămâni, când victima B.E. a reuşit să fugă de sub „escorta” victimei T.A.E., aceasta din urmă l-a anunţat pe inculpatul P.O.I. care i-a cerut ameninţător să meargă să o găsească pe victima B.E. Întrucât nu a găsit-o, inculpatul i-a spus victimei că va trebui să practice prostituţia pentru el, deoarece trebuia să o înlocuiască pe aceasta, moment din care victima T.A.E. a început să practice prostituţia, întreţinând raporturi sexuale cu clienţii aduşi de inculpatul P.O.I., câte 1-3 clienţi zilnic, aceştia plătind inculpatului P.O.I. sume de bani cuprinse între 50-100 RON, fără ca victima să primească vreo sumă de bani.

Victima B.I.A. a fost racolată în toamna anului 2007 de către inculpatul P.O.I. în oraşul Târgu Frumos, prin ameninţare şi constrângere fizică (uzând de un cuţit cu care a tăiat victima pe braţul stâng). Aceasta a fost luată cu forţa de acelaşi inculpat, ajutat de inculpatul F.N.C., şi dusă la domiciliul acestuia din urmă unde se afla numitul Z.L. cu care a rămas în apartament, ceilalţi inculpaţi plecând, însă au revenit ulterior, luând-o ulterior şi ducând-o cu un autoturism într-un imobil (o casă din oraş, aparţinând inculpatului P.O.I.).

În acel imobil victima a rămas numai cu inculpatul P.O.I. care, prin ameninţarea cu un cuţit, a constrâns-o fizic pe victimă, lovind-o cu pumnii şi picioarele, obligând-o să întreţină cu el un raport sexual oral, după care, continuând ameninţările, i-a transmis victimei că va trebui să rămână în casa respectivă şi să practice prostituţia în folosul lui, urmând să-i aducă clienţi cu care să întreţină raporturi sexuale contra unor sume de bani, asigurând-o că a mai avut o fată anterior şi că ştie cum să facă bani din astfel de activităţi.

În continuare, inculpatul P.O.I. a încuiat uşa pe dinafară, plecând să-i aducă clienţi victimei.

De frică, victima nu a putut fugi din acel imobil, mai mult, geamurile imobilului erau acoperite pe dinafară cu scânduri bătute în cuie.

Inculpatul P.O.I. a revenit în acel imobil după cca. o oră, însoţit de inculpatul F.N.C. şi de numiţii Z.L. şi F.I.C., obligând-o pe victimă să suporte raporturi sexuale normale cu inculpatul F.N.C. şi F.I.C., iar cu numitul Z.L., un raport sexual oral.

Victima a rămas în continuare sechestrată, iar inculpatul P.O.I. a „vizitat-o” a doua zi aducându-i de mâncare 4-5 cremwurşti şi o pâine, spunându-i să se pregătească întrucât urma să-i aducă 6 bărbaţi pentru a întreţine relaţii sexuale cu aceştia. Victima a refuzat, însă inculpatul a lovit-o cu pumnii şi picioarele până ce victima a fost nevoită să accepte, în aceeaşi zi, în cursul serii, la orele 19.30, inculpatul aducând 6 bărbaţi şi, împotriva voinţei victimei, a obligat-o pe aceasta să întreţină raporturi sexuale cu aceştia, în grup, normale, orale şi anale, până dimineaţa următoarei zile, când în acelaşi imobil a revenit inculpatul P.O.I. care a primit de la clienţi suma de 400 RON, în schimbul serviciilor sexuale de care au beneficiat.

În cea de-a treia seară, victima a fost dusă în apartamentul inculpatului F.N.C., unde l-a cunoscut şi pe inculpatul R.L.R., de unde cei trei au dus-o acasă la doi bărbaţi unde a fost obligată să întreţină raporturi sexuale cu aceştia în schimbul sumei de 60 RON pentru fiecare client, bani achitaţi inculpatului P.O.I. la final.

Victima a fost obligată de inculpatul P.O.I. să întreţină raporturi sexuale normale şi orale cu inculpaţii F.N.C. şi R.L.R., precum şi cu numitul P.B.A., fratele celui dintâi inculpat.

Ulterior, inculpatul P.O.I. a dus-o pe victimă şi a sechestrat-o iarăşi în acelaşi imobil, iar în următoarele două seri, consecutiv, inculpatul a venit însoţit de inculpaţii F.N.C. şi R.L.R., precum şi de numiţii Z.L. şi P.B.A. care au adus ţigări, cel mai probabil cu cannabis, pe care le-au fumat în acel loc, oferindu-i şi victimei forţat şi au întreţinut raporturi sexuale normale şi orale cu victima, împotriva voinţei acesteia, până dimineaţa, după care inculpatul P.O.I. a lăsat-o să se „refacă” pentru clienţii pe care urma să-i aducă.

Inculpatul P.O.I. a dus-o apoi în barul B. din oraşul Târgu Frumos, unde i-a găsit trei clienţi cu care a obligat-o să întreţină raporturi sexuale orale şi normale până dimineaţa, în schimbul unor sume de bani primite de acelaşi inculpat.

Aceasta este şi perioada în care inculpatul P.O.I. i-a transmis victimei hotărârea de a o duce în Italia pentru practicarea prostituţiei, dar că mai întâi trebuie să aibă o procură notarială cu acordul părinţilor săi pentru a putea ieşi din ţară.

A urmat pentru victimă o perioadă de două săptămâni în care, în mod constant, a fost obligată să se prostitueze la Arad unde inculpatul P.O.I. a dus-o la un anume „V.”, împreună cu o altă minoră, Z.A.G., ulterior fiind dusă din nou în aceeaşi casă de acelaşi inculpat care a ţinut-o acolo timp de aprox. 4 luni, timp în care era obligată să întreţină raporturi sexuale cu diferiţi bărbaţi aduşi de acesta, având 7-8 clienţi zilnic, contra unor sume de bani pe care inculpatul P.O.I. le încasa direct de la clienţi.

După aceste 4 luni, profitând de împrejurarea că într-una din zile inculpatul P.O.I. a uitat cheia, victima a deschis uşa şi a fugit la o cunoştinţă, respectiv la martorul I.C. din cartierul J. al oraşului Târgu Frumos, loc în care, ulterior, a fost căutată de inculpat.

b) Astfel cum s-a arătat şi în cele ce precedă, la realizarea activităţilor de traficare a victimelor de către inculpatul P.O.I., şi-a adus contribuţii esenţiale şi inculpatul F.N.C.

Acesta, fiind un apropiat al celui dintâi inculpat, cunoştea cu exactitate activităţile prietenului său, oferindu-i ajutor material şi moral, în sfera activităţilor sale de complicitate materială şi morală intrând activităţile inculpatului, care, cunoscând şi profitând de starea de dependenţă, asociată cu teama, în care se aflau victimele faţă de inculpatul P.O.I., găsea clienţi victimelor, stabilea locuri de întâlnire ale acestora cu victimele, strângea sumele de bani obţinute din aceste activităţi, supraveghea victimele, fiind adesea în compania acestora, uneori oferindu-le propriul telefon mobil pentru a intra în legătură cu inculpatul P.O.I.

Astfel, în privinţa victimei B.E., se reţine că inculpatul F.N.C. a însoţit pe inculpatul P.O.I. în momentul în care după momentul sechestrării acesteia, cei doi s-au reîntors în acel imobil şi i-au adus ceva de mâncare, inculpatul întreţinând şi el raporturi sexuale normale, orale şi anale neprotejate, împotriva voinţei victimei şi sechestrând-o apoi în acelaşi imobil.

Inculpatul F.N.C. a însoţit pe inculpatul P.O.I. şi în momentul în care acesta a racolat-o pe victima B.I.A., în toamna anului 2007, apoi a oferit propriul apartament pentru sechestrarea victimei pe care apoi a supravegheat-o apoi numitul Z.L.

În mod similar, inculpatul F.N.C., întărind percepţia inculpatului P.O.I. privind absoluta subordonare a victimei faţă de acesta, a întreţinut cu victima raporturi sexuale normale, împotriva voinţei sale, inclusiv în apartamentul pus la dispoziţie pentru asigurarea reuşitei activităţii de traficare.

Aceleaşi activităţi au fost desfăşurate şi în privinţa victimei T.A.E. care l-a indicat pe inculpat ca fiind un prieten al inculpatul P.O.I.

II. a) Inculpatul P.O.I. a desfăşurat, în mod continuat, activităţi din sfera traficului şi consumului de substanţe stupefiante, vânzând cannabis către diverse persoane care îl contactau şi îi solicitau să le vândă diferite cantităţi de droguri uşoare, acesta stabilind cu solicitanţii punctele de întâlnire pentru livrarea drogurilor, eventual preţul care trebuia plătit sau îi îndruma pe aceştia către inculpatul F.N.C., asigurându-i că va vorbi cu acesta să le furnizeze cantitatea de droguri solicitată, în schimbul unor sume de bani. Astfel, în concret, inculpatul a vândut, la sfârşitul anului 2008, unor colaboratori şi investigatori acoperiţi, cantităţile de 0,5 g. şi respectiv 1 g. de substanţe vegetale, pe care, pe baza analizei de laborator, s-a pus în evidenţa tetrahidrocannbinol, substanţă psihotropă biosintetizată de planta „Cannabis”.

În ceea ce priveşte consumul de substanţe stupefiante, discuţiile interceptate de la posturile telefonice ale inculpatului P.O.I. şi declaraţiile unor martori, precum şi ale părţilor vătămate confirmă faptul că acesta era un consumator constant de astfel de substanţe.

b) Inculpatul F.N.C., care, astfel cum am arătat anterior, cunoştea activităţile infracţionale ale inculpatului P.O.I. în sfera traficului de persoane şi minori, la a căror reuşită şi-a adus propria contribuţie, la rândul lui a desfăşurat activităţi în sfera traficului şi consumului ilicit de droguri, o mare parte din substanţele stupefiante pe care inculpatul P.O.I. le comercializa fiind ţinute la domiciliul inculpatului F.N.C. la care veneau mulţi clienţi consumatori de substanţe stupefiante.

Acelaşi inculpat prepara, cel mai adesea, substanţa vegetală pe care i-o aducea inculpatul P.O.I.

c) Inculpatul R.L.R. a vândut la data de 17 februarie 2009, colaboratorului acoperit, cu nume de cod „O.”, supravegheat de investigatorul acoperit, cu nume de cod „M.”, o cantitate de produs vegetal de culoare verde oliv, stabilit, pe baza probelor de laborator, ca fiind cannabis în cantitate de 1,4 g. La percheziţia efectuată la domiciliul acestuia s-a găsit o folie, ascunsă într-un port-act, care conţinea o substanţă vegetală (masă mărunţită), de culoare verde, dovedindu-se a fi cannabis în cantitate de 0,3 g.

Pentru a reţine această situaţie de fapt, prima instanţă a avut în vedere analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv declaraţiile victimelor, declaraţiile martorilor, procesele-verbale de recunoaştere după planşe fotografice, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, procesele-verbale întocmite cu ocazia realizării percheziţiilor domiciliare, declaraţiile inculpaţilor.

Trebuie precizat că probaţiunea în astfel de cauze (infracţiunile desfăşurându-se, de regulă, în intimitate, la adăpostul clandestinităţii), cunoaşte anumite particularităţi date de limitarea în mod obiectiv a capacităţii organelor judiciare de a strânge dovezi cu sursă directă, sarcina aflării adevărului şi lămuririi tuturor aspectelor cauzei fiind şi mai dificilă în condiţiile în care victimele sunt minore.

Cu toate aceste neajunsuri, prezente şi în cauza de faţă, există totuşi probe certe în susţinerea existenţei faptelor şi a vinovăţiei inculpaţilor; mai mult, coroborarea unor indicii suficient de grave, precise şi concordante, asimilată probelor certe, situează probaţiunea dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Părţile vătămate au descris detalii esenţiale şi credibile, iar martorii ascultaţi în cauză au confirmat aspectele pe care se fundamentează baza facturală reţinută de instanţă în cele ce preced.

Audiaţi fiind în cursul urmăririi penale, inculpaţii P.O.I. şi F.N.C. au declarat că se prevalează de dreptul la tăcere, nedorind să dea declaraţii în cauză.

Inculpatul R.L.R. a acceptat să de declaraţie în cursul urmăririi penale. Cu privire la acuzaţiile aduse, acesta a arătat că este adevărat că a fumat ţigări ce conţineau cannabis de la inculpatul P.O.I., dar nu a plătit niciodată pentru aceasta, că nu era foarte bun prieten cu acesta, nestând foarte mult în preajma lui.

Din declaraţiile victimei B.E. rezultă atât împrejurările în care a fost racolată şi sechestrată în imobil, exploatarea sa sexuală, desfăşurată de inculpatul P.O.I., ajutat de inculpatul F.N.C., cât şi contextul în care s-a produs eliberarea sa prin fugă.

Potrivit declaraţiilor victimei B.E., rolul esenţial în desfăşurarea activităţii de traficare îl deţinea inculpatul P.O.I., cel care i-a şi adus la cunoştinţă că „nu va pleca nicăieri şi că o să rămână la el”, cel care îi aducea clienţi pentru întreţinerea de raporturi sexuale, cel care stabilea măsurile de supraveghere a victimei, punând-o în acest scop pe victima T.A.E. să o însoţească permanent, dar şi cel care încasa sumele de bani de la clienţi.

Aceeaşi victimă a confirmat prezenţa inculpatului F.N.C. alături de „capul” activităţii de traficare, acesta, prin actele sale, inclusiv întreţinerea, concomitent cu inculpatul P.O.I., de raporturi sexuale cu victima, în contextul în care aceasta era pusă în situaţia de vulnerabilitate prin conduita violentă a celui din urmă inculpat, întărind rezoluţia infracţională a acestuia, acordându-i asistenţă activă, morală şi materială.

În ceea ce priveşte clienţii pe care i-a avut, victima a menţionat pe T.M., I.D.C. şi Z.L.

Victima a descris condiţiile promiscue în care era forţată să se prostitueze, precizând că mâncarea era insuficientă, se spăla numai cu apă rece de la robinet, în interiorul apartamentului era mizerie, cada fiind plină cu haine murdare şi cu cărămizi de teracotă pentru sobe, zilnic fiind obligată să suporte raporturi sexuale normale, orale şi anale protejate şi/sau neprotejate cu mai mulţi clienţi, de regulă 4-6, concomitent.

În ceea ce priveşte traficul şi consumul de droguri imputat inculpaţilor, victima B.E. a arătat că pe durata cât a stat sechestrată în apartament, inculpaţii P.O.I. şi R.L.R. fumau în mod frecvent droguri pe care le numeau cannabis sau iarbă pe care le aveau ambalate în nişte ţiple de plastic, aceştia confecţionându-şi ţigările în apartament în prezenţa victimei, aceştia oferind ţigările şi altor bărbaţi care veneau cu ei în apartament.

Din declaraţiile victimei T.A.E. rezultă atât împrejurările în care a fost racolată de către inculpatul P.O.I. care i-a câştigat apoi încrederea şi i-a propus în mod neechivoc „să fie fata lui”, cât şi ameninţările care au însoţit această „propunere” şi modalitatea concretă în care a ajuns să se prostitueze în folosul inculpatului P.O.I.

Victima a relatat cu amănunte împrejurările privind locaţiile în care era forţată să se prostitueze, clienţii cu care era obligată să întreţină raporturi sexuale, dar şi împrejurarea însărcinării primite de la acelaşi inculpat de a o supraveghea permanent pe victima B.E. cu care era „colegă” de apartament.

Potrivit declaraţiilor victimei, inculpatul P.O.I. contacta clienţii la telefon, cărora le spunea că nu negociază suma de bani prin telefon şi nici nu dă prea multe detalii, pe motiv că telefonul său este interceptat de poliţie.

Aceeaşi victimă a menţionat printre clienţii săi pe T.M., B.R.I., A.I.C., I.D.C., dar şi un cetăţean italian căruia victima îi fusese plasată pentru a-i ţine companie.

Din declaraţiile victimei rezultă aspectul violent al comportamentului infracţional al inculpatului P.O.I., care a proferat ameninţări victimei cu acte de violenţă sau cu moartea asupra sa şi a familiei victimei, în special asupra surorii mai mici a victimei atât direct, cât şi telefonic, în sensul că o va găsi oriunde va pleca. Şi această victimă a descris condiţiile mizere în care era forţată să se prostitueze, precizând că în interiorul apartamentului era multă mizerie şi dezordine, erau aruncate pe jos resturi de ţigară, făcute cu „iarbă”.

În ceea ce priveşte traficul şi consumul de droguri imputat inculpaţilor, victima T.A.E. a arătat că pe durata cât a practicat prostituţia în favoarea inculpatului P.O.I., acesta se droga cu cannabis şi că se ocupa şi cu vânzarea de droguri, împreună cu mai mulţi prieteni de-ai acestuia, printre care inculpaţii F.N.C. şi R.L.R.

Din declaraţiile victimei B.I.A. rezultă contextul în care aceasta a fost racolată, respectiv prin promisiuni de prietenie, prin invitaţii în oraş unde i se plătea consumaţia, dar şi dovada caracterului violent al conduitei inculpatului P.O.I. care, după o primă perioadă de speculare a naivităţii victimei, în cadrul aşa-zisei „relaţii de prietenie”, a luat-o cu forţa şi sub ameninţarea cu un cuţit cu care a şi tăiat-o pe braţul stâng, a dus-o într-un apartament al prietenului său, inculpatul F.N.C.

Victima a relatat aspecte esenţiale ale transferului său în vederea traficării, într-un imobil aflat într-o zonă mai retrasă, potrivită pentru reuşita activităţii de traficare, unde victima a fost obligată să întreţină raporturi sexuale cu diferiţi bărbaţi, sumele de bani fiind încasate de către inculpatul P.O.I.

Deşi a confirmat prezenţa inculpatului F.N.C. alături de inculpatul P.O.I., atestând sprijinul esenţial al acestuia la activităţile de traficare a victimei, inclusiv suportul material şi moral oferit la răpirea efectivă a victimei în toamna anului 2007, supravegherea sa, cazarea sa în propriul apartament şi transportarea sa către diferite locaţii unde era plasată diverşilor clienţi, totuşi din declaraţiile victimei rezultă neîndoielnic faptul că rolul central în complexul activităţilor infracţionale îl deţinea inculpatul P.O.I., cel care a lovit-o cu pumnii şi picioarele atunci când victima se opunea să întreţină raporturi sexuale cu inculpaţii sau cu clienţii pe care el îi aducea. Tot inculpatul P.O.I. era cel care, potrivit victimei, o ameninţa cu acte de violenţă şi care a căutat-o după ce victima a reuşit să fugă de sub autoritatea acestuia.

În ceea ce priveşte clienţii pe care i-a avut, victima a menţionat pe şase bărbaţi din Arad, D., T., B.F., B.V., M.I., G. şi C.

Victima a descris condiţiile promiscue în care era forţată să se prostitueze, precizând că nu avea condiţii pentru a se spăla, nefiind apă curentă, casa nu era racordată la curent electric, stătea cu lumânări, nu exista baie, victima îşi făcea nevoile fiziologice pe hol, într-o găleată care era aruncată numai când venea inculpatul P.O.I., uşa era încuiată pe dinafară, iar geamurile erau acoperite cu scânduri bătute în cuie pe dinafară şi nu a putut fugi. Masa zilnică era formată din pâine, 3-4 cârnaţi şi o sticlă cu apă.

În aceste condiţii, potrivit victimei, aceasta era obligată să suporte raporturi sexuale normale, orale şi chiar anale, uneori (cum este cazul celor şase persoane din Arad) cu mai mulţi bărbaţi deodată.

În ceea ce priveşte traficul şi consumul de droguri imputat inculpaţilor, victima B.I.A. a arătat că în acea perioadă, inculpatul P.O.I. venea de aproximativ 3-4 ori pe săptămână în acel imobil, însoţit de „amicii săi”, cel mai des cu F.N.C. şi se drogau şi, de fiecare dată, îi oferea şi ei să se drogheze.

Victima a menţinut, în mare parte, în faţa instanţei, declaraţiile date în faza de urmărire penală, neconcordanţele dintre declaraţii privind aspecte fără relevanţă esenţială asupra fondului acuzaţiilor, respectiv în special cu privire la locaţiile în care a fost exploatată, la perioada exploatării sexuale. Cert este însă că victima a arătat în faţa instanţei că îşi menţine toate declaraţiile date anterior în cursul urmăririi penale, în toate aceste declaraţii spunând adevărul, nefiind ameninţată, şi nefăcându-se presiuni asupra sa din partea organelor de anchetă, împrejurare în raport de care instanţa, faţă şi de lipsa unor elemente obiective care să susţină varianta modificată a versiunii sale, nu va reţine aceste aspecte.

Esenţial este şi că victima însăşi a arătat în cursul cercetării judecătoreşti că dintre inculpaţi, „cel mai activ era P.O.I., ceilalţi executând ce spunea acesta”, inculpaţii „umblau tot timpul împreună”.

Declaraţiile victimelor sunt confirmate, parţial, de martorii audiaţi în cauză, clienţi ai victimelor, care au relatat că inculpatul P.O.I. le-a pus la dispoziţie atât victimele, cât şi unele imobile, pentru a întreţine raporturi sexuale cu tinerele exploatate sexual în condiţiile arătate, contra unor sume de bani pe care aceştia le achitau direct inculpatului.

Din declaraţiile martorilor T.M., A.I.C., C.B.R. şi B.R.I. au arătat că în vara anului 2007, în timp ce se aflau la o masă în barul „B.” din Târgu Frumos, la masa lor a venit inculpatul P.O.I. care le-a propus să le ofere o tânără cu care să întreţină raporturi sexuale, în schimbul sumei de 60 RON, propunere acceptată de martori, primii doi întreţinând raporturi sexuale cu victima T.A.E. pe care au recunoscut-o ca fiind colega lor de şcoală.

Potrivit celor din urmă martori, aceştia nu au întreţinut raporturi sexuale cu victima întrucât nu au plăcut-o, luând act totodată de promisiunea inculpatului de a se revanşa faţă de ei, precum şi de lauda acestuia potrivit căruia a avut o altă fată foarte frumoasă, cu vârsta de aprox. 33 ani, „nimfomană”.

Din declaraţiile martorului H.C. rezultă că şi lui inculpatul P.O.I. i-a oferit o fată cu care să întreţină raporturi sexuale contra sumei de 50 RON, fapt acceptat de martor care însă, după consumarea raportului sexual i-a reproşat inculpatului că persoana oferită era cam în vârstă, ocazie cu care inculpatul i-a promis martorului că data viitoare îi va oferi ceva mai bun, referindu-se la victima T.A.E., a cărei prezenţă în acel imobil a confirmat-o şi martorul.

De altfel, potrivit aceluiaşi martor, acesta a ajuns să întreţină raporturi sexuale cu victima promisă după aproximativ o lună când martorul a solicitat inculpatului să o aducă pe victimă în apartamentul martorului I.P.C., unde au avut loc şi activităţile planificate.

Cu privire la acest aspect, (în faza de urmărire penală), martorul D.C., care se afla în acelaşi apartament, a relatat un episod conflictual pe care l-a avut cu inculpatul P.O.I., potrivit căruia acesta intenţiona să întreţină şi el raporturi sexuale cu victima T.A.E., dar aceasta a refuzat şi l-a contactat pe „protectorul” său care a revenit în acel imobil solicitându-i martorului să-i plătească 50 RON, fapt refuzat de martor întrucât nu beneficiase de serviciile victimei.

În faţa instanţei, fără o justificare plauzibilă, martorul a făcut afirmaţii nesincere, încercând să atenueze posibila sa implicare infracţională, ca şi beneficiar potenţial al serviciilor sexuale ale victimei despre care ştia, din împrejurările descrise, că ar fi victimă a traficului de persoane.

Aceeaşi împrejurare a fost confirmată şi de martorii C.V. şi I.P.C. care au declarat că în tot acest timp ei se aflau în bucătăria imobilului unde consumau băuturi alcoolice şi au asistat la cele petrecute şi descrise de martorii H.C. şi D.F. (în cursul urmării penale).

Potrivit declaraţiilor aceluiaşi martor H.C., care se pare că era un client fidel al fetelor oferite de inculpatul P.O.I., acesta a mai întreţinut raporturi sexuale şi cu victima B.E. după numai două săptămâni de la episodul anterior menţionat, achitându-i inculpatului P.O.I. suma de 50 RON.

De asemenea, acelaşi martor a precizat că în luna septembrie 2008, a fost din nou contactat de inculpatul P.O.I. care i-a oferit-o din nou pe victima T.A.E., în schimbul sumei de 50 RON achitată direct inculpatului, martorul întreţinând raporturi sexuale cu aceasta într-o cameră din locuinţa pe care martorul R.V. i-a pus-o la dispoziţie inculpatului contra unei sticle de bere.

Acelaşi martor a arătat că nu a întreţinut raporturi sexuale cu victima B., pe care o cunoştea doar din vedere şi că inculpatul P.O.I. se ocupa de racolarea clienţilor şi încasa bani de la cei care întreţineau relaţii sexuale cu fetele.

Despre inculpatul P.O.I., martorul a mai precizat că, din câte a auzit, acesta consuma droguri, iarbă (cannabis), iar despre inculpatul F.N.C. a afirmat că era prieten nedespărţit cu cel dintâi, precizând că nu ştie cu ce se ocupa.

Martorul R.V. a declarat că în perioada martie-octombrie 2008, inculpatul P.O.I. a venit de mai multe ori (3-4 ori pe săptămână) cu fete tinere şi diverşi bărbaţi care întreţineau relaţii sexuale într-una din camerele locuinţei martorului, acesta fiind de acord cu propunerea făcută în acest sens de concubina sa B.P., mama victimei B.E., în schimbul unor bunuri, respectiv băuturi alcoolice, alimente şi ţigări, martorul confirmând prezenţa victimelor B.E. şi T.A. printre acele tinere.

Potrivit declaraţiilor date în cursul urmăririi penale de martorul I.C., în cursul anului 2008, victima B.E. a venit la domiciliul său rugându-l s-o găzduiască, iar după câteva zile a venit după ea inculpatul P.O.I., însoţit de victima T.A.E., însă martorul l-a minţit spunându-i că nu cunoaşte unde este, ulterior victima protejată în aceste condiţii relatând martorului că a fost sechestrată de inculpat şi că acesta o căuta pentru a o duce în Italia în scopul practicării prostituţiei.

În mod surprinzător şi fără a indica vreo împrejurare justificatoare, în faţa instanţei, acelaşi martor a declarat în mod nesincer, în opinia instanţei, că nu cunoaşte niciunul dintre inculpaţi, o cunoaşte numai pe victima B.E., despre care a arătat doar că a lucrat la „lipoveni”, evitând a relata împrejurările esenţiale de care a luat cunoştinţă şi pe care le-a relatat anterior în faza de urmărire penală, declaraţii pe care însă a arătat că şi le menţine.

Din declaraţiile martorului F.C. rezultă că în luna septembrie victima T.A.E. era sub autoritatea inculpatului P.O.I. la care martorul a apelat în intenţia de a găsi o fata care să ofere companie unui cetăţean italian într-un restaurant din Hârlău. Astfel, potrivit acestuia, care a arătat neechivoc că „T.” se numeşte P.O.I. şi se ocupa cu exploatarea fetelor, inculpatul a adus-o pe partea vătămată T.A.E. la staţia de carburanţi L. din Târgu Frumos, martorul plătind pentru ea 200 RON pentru cca. 2 ore cât victima i-a oferit companie cetăţeanului italian.

Aceeaşi împrejurare a fost confirmată şi de martorul I.D.C. care a arătat că martorul F.C. plătise 200 RON unei persoane „T.” din Târgu Frumos pentru a avea relaţii sexuale cu o tânără şi că a recunoscut-o pe victima T.A.E. în persoana acelei tinere, martorul, împreună cu martorul M.C. conducând-o pe victimă înapoi către Târgu Frumos unde era chemată.

Din declaraţiile martorului M.C. rezultă că a întreţinut relaţii sexuale cu victima B.I.A., dar nu contracost, şi la domiciliul acesteia. Cu toate acestea, martorul a precizat că în oraş, în mediul persoanelor care frecventau barurile, s-a auzit că inculpatul P.O.I. „se ocupa cu sechestrarea de persoane tinere în imobilul din Târgu Frumos” şi că era de notorietate că acesta se droga.

Despre victima T.A.E., martorul a arătat că şi aceasta avea aceleaşi preocupări ca şi victima B., în sensul că întreţinea relaţii sexuale cu diferite persoane.

Interceptările efectuate în cauză cu privire la comunicările telefonice (convorbiri şi SMS-uri) atestă că în momentul în care victimele îl contactau pe inculpatul P.O.I. de pe telefonul inculpatului F.N.C., acesta din urmă cunoştea situaţia victimelor, de dependenţă asociată cu teamă, faţă de cel dintâi, acesta acordând şi sprijin material în sensul că se preocupa de identificarea clienţilor, a locurilor de întâlnire ale acestora cu victimele, uneori strângând şi sumele de bani obţinute din aceste activităţi.

În ceea ce priveşte infracţiunile din sfera traficului şi consumului de substanţe stupefiante, trebuie precizat că în cauză au fost dispuse, prin ordonanţa procurorului, două cumpărări de cannabis de la inculpatul P.O.I., la sfârşitul anului 2008, împrejurare confirmată de colaboratorul sub acoperire cu nume de cod „T.”, audiat în cauză.

Prin rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică din 20 noiembrie 2008 şi din 27 octombrie 2008, s-a stabilit că în substanţele vegetale cumpărate de la inculpatul P.O.I. s-a pus în evidenţă prezenţa tetrahidrocannbinol (THC), substanţă psihotropă sintetizată de planta cannabis.

Pe lângă cele două cumpărări efectuale de la inculpatul P.O.I., existenţa infracţiunii de trafic de droguri rezultă neîndoielnic şi din conţinutul interceptărilor convorbirilor telefonice şi a mesajelor SMS care pun în evidenţă faptul că inculpatul P.O.I. era contactat de diverse persoane care cereau să le vândă diverse cantităţi de droguri uşoare.

Din aceleaşi convorbiri şi SMS-uri, de la posturile telefonice ale inculpaţilor P.O.I. şi F.N.C. rezultă că deţinerea şi comercializarea drogurilor de risc era ocupaţia cotidiană a acestora, ei fiind şi consumatori constanţi ai unor astfel de substanţe.

Din declaraţiile martorilor O.F. şi F.C. rezultă că cea dintâi martoră îi solicita inculpatului P.O.I. astfel de substanţe.

Din declaraţiile martorului M.C. rezultă că inculpatul R.L.R. i-a oferit să consume droguri, respectiv să fumeze împreună ţigări ce conţineau substanţe interzise, însă martorul l-a refuzat.

Pe de altă parte, o mare parte din substanţele stupefiante comercializate de inculpatul P.O.I. erau deţinute la domiciliul inculpatului F.N.C. la care veneau mulţi clienţi consumatori de astfel de substanţe, pe care inculpatul P.O.I. îi dirija acolo, în acest sens fiind deosebit de relevante discuţiile pe care cei doi inculpaţi le-au avut la datele de 17 august 2008, 31 august 2008, 05 septembrie 2008, cu privire la racolarea clienţilor.

Din interceptări, chiar dacă limbajul este unul codificat (dar acest aspect semnifică tocmai preocupările infracţionale ale inculpaţilor, de consecinţele cărora se temeau) rezultă şi că inculpatul F.N.C. prepara de cele mai multe ori substanţa vegetală pe care i-o furniza inculpatul P.O.I.

Mai mult, la percheziţia efectuată la domiciliul inculpatului F.N.C. s-au identificat la locuinţa inculpatului două plicuri din celofan care conţineau urme de substanţe vegetale, 13 filtre de ţigaretă confecţionate artizanal din carton, neinscripţionate, pe care se observau urme de materie cu aspect de arsură şi o foiţă din staniol de culoare argintie pe care se observau urme de materie cu aspect de arsură, probe pe care s-a pus în evidenţă prezenţa tetrahidrocanabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de planta „Cannabis”.

În ceea ce priveşte pe inculpatul R.L.R., acesta a vândut la data de 17 februarie 2009, colaboratorului acoperit, cu nume de cod „O.”, supravegheat de investigatorul acoperit, cu nume de cod „M.”, o cantitate de produs vegetal de culoare verde oliv, stabilit ca fiind cannabis in cantitate de 1,4 g.

Interceptările efectuate la postul telefonic al inculpatului R.L.R., în acelaşi limbaj codificat, relevă conexiunile dintre acesta şi ceilalţi inculpaţi, precum şi propriile activităţi orientate către căutarea zilnică pentru cumpărare de substanţe stupefiante.

Mai mult, la percheziţia efectuată la domiciliul acestuia s-a găsit o folie, ascunsă într-un port-act, care conţinea o substanţă vegetală (masă mărunţită), de culoare verde, dovedindu-se a fi cannabis în cantitate de 0,3 g., substanţă despre care inculpatul a arătat că este cânepă uscată şi că a recoltat-o în vara anului 2008 de pe un deal dintr-o zonă limitrofă a oraşului Târgu Frumos şi a fumat planta pentru a vedea dacă induce efect halucinogen.

În ceea ce priveşte încadrările juridice ale faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, se reţin următoarele:

În privinţa inculpatului P.O.I., în cazul infracţiunii de trafic de persoane s-a reţinut incomplet art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, fără trimitere la vreuna dintre literele acestui text de lege, astfel că se impune, pentru acurateţe, reţinerea lit. a) la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, precum şi aplic. art. 13 C. pen., având în vedere existenţa situaţiei privind legea penală mai favorabilă dintre cele active între momentul săvârşirii faptei şi momentul pronunţării prezentei sentinţe.

De asemenea, în cazul infracţiunii de trafic de minori s-a reţinut incomplet art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001, în condiţiile în care alin. (3) cuprinde două teze şi două pedepse; tot în cazul infracţiunii de trafic de minori, deşi în expunerea rechizitoriului s-a făcut vorbire despre împrejurări care intră în conţinutul constitutiv al formei agravate, prevăzut de alin. (2) al art. 13 din Legea nr. 678/2001, a fost ignorată incidenţa acestui text de lege, astfel că se impune precizarea exactă a încadrării juridice a faptei de trafic de minori, reţinându-se în plus la art. 13 din Legea nr. 678/2001 şi alin. (2), precum şi precizarea tezei a II-a a alin. (3) din acelaşi articol, cu referire la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., privind infracţiunea continuată, fără a se reţine şi infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.

Cu privire la acest ultim aspect, secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au pronunţat deja, pe calea recursului în interesul legii, prin decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2008, după cum urmează:

„În aplicarea dispoziţiilor art. 189 alin. (1)-(3) C. pen. privind lipsirea de libertate în mod ilegal, prin răpire, şi ale art. 12 alin. (1) şi art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, stabilesc:

1. Fapta persoanei care recrutează, transportă, transferă, cazează sau primeşte o altă persoană pe care a lipsit-o de libertate, prin răpire, în scopul exploatării, constituie infracţiunea complexă de trafic de persoane prevăzută la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, nefiind incidente şi dispoziţiile art. 189 alin. (1)-(3) C. pen.;

2. Aceeaşi faptă de recrutare, transferare, transportare, găzduire sau primire a unui minor lipsit de libertate, prin răpire, în scopul exploatării acestuia, constituie infracţiunea de trafic de minori prevăzută la art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, nefiind incidente dispoziţiile de drept comun ale art. 189 alin. (3) C. pen.”

Parte din considerentele anterioare sunt aplicabile şi în privinţa inculpatului F.N.C.

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., prima instanţă a admis sesizarea din oficiu, precum şi, în parte, cererea reprezentantului Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi, privind schimbarea încadrărilor juridice, în privinţa inculpaţilor P.O.I., F.N.C. şi R.L.R., şi, în consecinţă:

- a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor de trafic de persoane, trafic de minori, lipsire de libertate în mod ilegal şi trafic de droguri de risc, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001, art. 189 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, pentru care inculpatul P.O.I. a fost trimis în judecată, în infracţiunea de „trafic de persoane” prev. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 C. pen., în infracţiunea de „trafic de minori” prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu referire la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi „trafic de droguri de risc” prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

Instanţa a respins, ca nefondată, cererea reprezentantului Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi, privind schimbarea încadrărilor juridice, în privinţa inculpaţilor F.N.C. şi R.L.R., în ceea ce priveşte reţinerea formei continuate prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. la infracţiunea de „trafic de droguri de risc”, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, având în vedere lipsa elementelor pluralităţii infracţionale sub forma infracţiunii continuate, în privinţa acestora, respectiv inexistenţa mai multor acte materiale subsumate aceloraşi infracţiuni unite de rezoluţie infracţională unică.

În drept, faptele inculpaţilor, în modalitatea expusă în cele ce preced realizează, sub raport obiectiv şi subiectiv, conţinutul constitutiv al infracţiunilor pentru a căror săvârşire a fost angajată răspunderea penală.

Infracţiunile sus-menţionate au fost comise de către inculpaţi înainte de a fi condamnaţi pentru vreuna dintre ele, astfel că s-au aplicat regulile de la concursul de infracţiuni, prevăzute de art. 33 lit. a) C. pen.

Deşi faţă de unele dintre victime s-ar putea susţine că a existat consimţământul la practicarea prostituţiei, totuşi s-a reţinut că din probele cauzei rezultă neîndoielnic faptul că intenţia inculpaţilor P.O.I. şi F.N.C., faţă de victime, a fost ca, prin mijloacele care au presupus înfrângerea libertăţii de voinţă, mişcare şi conştiinţă a acestora, să vicieze poziţia subiectului pasiv.

Inculpatul P.O.I. a recrutat victimele, profitând de situaţiile financiare precare, de faptul că provin din familii dezorganizate, inapte să le ofere afecţiunea şi educaţia necesară vârstei.

Multe dintre victime au văzut în „şansa” acordată de inculpatul P.O.I. un mijloc sigur de eliberare din situaţii pentru depăşirea cărora nu dispuneau de posibilităţi adecvate. Acestea au fost seduse de promisiunile false ale inculpatului, iar apoi, cu ajutorul inculpatului F.N.C., au fost obligate să practice prostituţia, la un moment dat unora dintre victime aplicându-li-se chiar corecţii corporale.

Victimele au fost total încrezătoare în varianta oferită de inculpatul P.O.I., iar, odată ajunse în situaţia de exploatare, au fost obligate să depăşească şocul psihologic creat, prin respectarea ordinelor inculpatului, fiind puse în faţa faptului împlinit.

Aşadar, elementul material al laturii obiective al infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori a fost realizat odată cu înfrângerea libertăţii victimelor de alegere a elementelor esenţiale, strict legate de dezvoltarea şi manifestarea personalităţii umane la care au fost supuse victimele. Valorile sociale încălcate prin activităţile desfăşurate de inculpaţi au fost cele referitoare la libertatea de voinţă şi acţiune, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 678/2001.

La individualizarea judiciară a pedepselor stabilite şi aplicate, şi a modului lor de executare, instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispoziţiile generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în legile speciale, pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, persoana fiecărui infractor, precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Gradul de pericol social concret al faptelor comise de către inculpaţi este unul foarte ridicat, având în vedere atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, modul şi mijloacele de săvârşire a faptelor, aşa cum au fost descrise mai sus, împrejurările în care faptele au fost comise şi, nu în ultimul rând, urmările produse, respectiv încălcarea esenţei drepturilor fundamentale ale victimelor, a libertăţii sexuale, a integrităţii corporale şi a libertăţii de mişcare a unor victime, a bazelor morale care trebuie să lumineze viaţa unor persoane, atingerea adusă dezvoltării fizice şi psihice a victimelor minore sau majore (în cazul infracţiunilor prev. de Legea nr. 678/2001). Prin raportare mai ales la vârsta părţilor vătămate, această experienţă şi-a pus amprenta asupra dezvoltării psihice a acestora, asupra echilibrului socio-afectiv al acestora.

Impactul evenimentelor asupra sistemului de valori ale victimelor, asupra sentimentului de securitate ce ar trebui să însoţească orice persoană la această vârstă, a fost unul extrem de puternic; astfel, la acel moment, într-un mod mai mult decât brutal, victimele au aflat rezonanţa unor acte cu conotaţie sexuală, trăind semnificaţia reală a raporturilor sexuale săvârşite uneori de înşişi inculpaţii şi de clienţi, suferinţele fizice şi psihice pricinuite victimelor, urmare a raporturilor sexuale la care au fost supuse şi exploatării sexuale căreia îi erau prizoniere. Toate aceste împrejurări au determinat o scădere dramatică a stimei de sine, victimele încercând sentimentul ruşinii, chiar în ciuda promiscuităţii morale şi materiale care conturează contextul vieţii lor cotidiene.

În privinţa inculpatului F.N.C., prima instanţă a reţinut, exterior particularităţilor propriilor activităţi circumscrise complicităţii, ca formă a pluralităţii de infractori, ca circumstanţă atenuantă, în condiţiile art. 74 alin. (2) C. pen. şi împrejurarea unei contribuţii sau participări infracţionale de mai mică amploare, a unui rol preponderent secundar în raport de poziţia inculpatului P.O.I., de fapt „capul” activităţilor de trafic de persoane/minori. Aşa cum a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa, recunoaşterea unor date şi împrejurări ale realităţii, ca circumstanţe atenuante, nu este posibilă decât dacă circumstanţele avute în vedere de instanţă reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu, sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită în concret satisface imperativul justei individualizări a pedepsei. Aceste condiţii au fost apreciate de prima instanţă ca fiind îndeplinite în cauză faţă de inculpatul F.N.C.

Nu aceeaşi este situaţia inculpatului P.O.I. care a probat o contribuţie activă, acesta fiind principalul autor al faptelor de trafic de persoane şi trafic de minori, şi în privinţa căruia probatoriul nu a antamat nici măcar un indiciu al atenuării răspunderii penale.

Valorificând toate elementele decurgând din limitele de pedeapsă prevăzute de textele de încriminare, dispoziţiile părţii generale a C. pen. şi regimul de sancţionare a infracţiunilor săvârşite, gradul de pericol social concret ridicat pe care-l reprezintă infracţiunile comise, vârsta părţilor vătămate la momentul activităţii infracţionale, urmările produse asupra fizicului, dar, mai ales, asupra psihicului acestora (în cazul infracţiunilor prev. de Legea nr. 678/2001), ţinând cont şi de întreaga situaţie de fapt reţinută în sarcina inculpaţilor, prima instanţă a stabilit inculpaţilor câte o pedeapsă principală cu închisoarea la nivelul care să îndreptăţească aprecierea că aceasta este o măsură de constrângere, dar şi un mijloc de reeducare eficient, răspunzând astfel dezideratelor înscrise în art. 52 C. pen.

În ceea ce priveşte individualizarea regimului de executare, prima instanţă a reţinut că faţă de ansamblul activităţilor infracţionale comise, gravitatea faptelor şi consecinţele sociale profund negative ale acestora, impactul asupra valorilor sociale lezate şi necesitatea constrângerii şi reeducării inculpaţilor, în privinţa inculpatului P.O.I., numai executarea pedepsei în regim de detenţie răspunde în mod adecvat funcţiilor şi scopului pedepsei.

Prima instanţă a luat act de încetarea de drept a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu - Târgu Frumos, fără încuviinţarea instanţei, luată faţă de inculpatul P.O.I., prin sentinţa penală nr. 561 din data de 06 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalului Iaşi în Dosarul nr. 4039/99/2009, menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 666 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, prin respingerea recursului declarat de Ministerul Public - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi.

În privinţa inculpaţilor F.N.C. şi R.L.R., instanţa a reţinut că, raportându-se la persoana acestora şi la conţinutul faptelor comise, la particularităţile dezvoltării psiho-sociale a acestora şi la ansamblul împrejurărilor cauzei, plasarea acestora în mediul carceral poate avea efecte negative şi exterioare perspectivei de reintegrare socială, astfel că a considerat că scopul educativ, represiv şi preventiv al pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a pedepsei privative de libertate, dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor.

În baza dispoziţiilor imperative ale art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 65 alin. (2) C. pen., alăturat de pedeapsa principală, prima instanţă a stabilit inculpaţilor şi o pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. La individualizarea, în această modalitate, a pedepsei complementare, instanţa a avut în vedere comportamentul ilicit al inculpaţilor, atitudinea lor în relaţiile cu victimele, relevată de probele menţionate mai sus (în cazul inculpaţilor P.O.I. şi F.N.C., raportat la infracţiunile prev. de Legea nr. 678/2001), apreciind că aceştia sunt incompatibili cu exercitarea drepturilor interzise.

În ceea ce priveşte aplicarea pedepsei accesorii, instanţa a reţinut că prin decizia nr. 74 din 05 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen. Deciziile date către instanţa supremă în soluţionarea recursurilor în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanţele judecătoreşti în temeiul art. 414² alin. (3) C. proc. pen.

De asemenea, instanţa a ţinut seama şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Hirst c. Marii Britanii, cauza Sabou şi Pârcălab c. României, Cumpănă şi Mazăre c. României), direct aplicabilă în dreptul intern odată cu ratificarea de către România a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituţie.

Analizând aplicabilitatea pedepselor accesorii în cauză, în raport cu natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, cu ansamblul circumstanţelor personale ale tuturor inculpaţilor, instanţa a apreciat că aceştia sunt nedemni în exercitarea drepturilor interzise.

În ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile, instanţa a reţinut că în prezenta cauză acţiunea civilă în privinţa victimelor T.A.E. şi B.I.A. se exercită din oficiu, conform art. 17 C. proc. pen., având în vedere că vizează persoane cu capacitate restrânsă de exerciţiu.

Aceste victime ale traficului de minori au trăit semnificative suferinţe ca urmare a faptelor inculpaţilor P.O.I. şi F.N.C., umilinţele nejustificate produse prin abuzurile şi exploatarea sexuală la care au fost supuse creându-le o traumă psihică cu efecte incalculabile, prejudiciul nepatrimonial pretinzând reparaţie fiind unul evident.

Prejudiciul moral este rezultatul lezării unui drept nepatrimonial şi, deşi s-a considerat că este imposibilă o reparare pecuniară a acestuia, invocându-se caracterul arbitrar al acestei reparaţii, neputându-se stabili nici un fel de echivalenţă între durerea morală şi o anumită sumă de bani, totuşi prezenţa acestuia ca parte componentă a prejudiciului în ansamblu, potrivit disp. art. 998, 999 C. civ. (în vigoare la data faptelor), şi-a găsit o aplicare constantă în practica judiciară.

Despăgubirile acordate pentru prejudicii izvorâte din fapte ilicite trebuie să reprezinte întotdeauna o acoperire integrală şi nu se stabilesc în raport cu posibilităţile materiale ale inculpatului sau ale victimei. Esenţială este stabilirea concordanţei dintre întinderea prejudiciului moral şi cuantumul despăgubirii, nefiind admisă nici o diferenţă în plus şi nici o diferenţă în minus.

În cazul lezării relaţiilor sociale referitoare la drepturile fundamentale ale persoanei, la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, la desfăşurarea vieţii sexuale a persoanei cu respectarea normelor morale, la convieţuirea socială, în cazul lezării bazelor morale care trebuie să lumineze viaţa unor tinere aflate în căutarea propriului drum în viaţă, a integrităţii fizice şi psihice a unor minori, pentru cuantificarea prejudiciului moral nu se poate apela la probe materiale, organul judiciar fiind singurul care, în raport cu consecinţele, pe oricare plan, suferite de partea civilă, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze dezechilibrele morale, dificultăţile în adaptare, carenţele de la nivelul emoţional, astfel cum rezultă din probele cauzei.

Astfel, este de reţinut că această cuantificare nu este supusă unor criterii determinative, limitativ prevăzute de lege. În acest caz, cuantumul daunelor morale se stabileşte, prin apreciere, urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de partea civilă în plan psihic, importanţa valorilor lezate şi măsura în care li s-a adus atingere, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială şi socială a părţii civile. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului moral efectiv produs.

În cauză, instanţa a fost în măsură să aplice aceste criterii, urmare a faptului că a fost produs acel minim de argumente şi indicii din care să rezulte măsura afectării drepturilor nepatrimoniale prin acţiunile exercitate de către inculpaţi, de natură a duce la evaluarea echitabilă a despăgubirilor ce ar urma să compenseze prejudiciul moral efectiv produs părţilor civile.

Sunt evidente consecinţele negative suferite de părţile civile în plan psihic, traumele psihice (puse în evidenţă nu numai de constrângerile morale şi de impactul acţiunilor agresive, dar şi vârsta victimelor) şi fizice suferite, sechelele posttraumatice care afectează negativ participarea acestora la viaţa socială şi la care instanţa a făcut referire în cuprinsul prezentei hotărâri.

Astfel, în cazul tuturor victimelor cu privire la care, în prezenta cauză acţiunea civilă se exercită din oficiu, evaluările psiho-sociale întocmite de către psihologii desemnaţi de Agenţia Naţională de Luptă împotriva Traficului de Persoane Iaşi, au pus în evidenţă existenţa unor „situaţii de traumă extrem de severă, cu afectare directă asupra propriei persoane”.

Faţă de cele arătate, instanţa a apreciat că este justificată acordarea de daune morale şi, statuând în echitate, în baza disp. art. 14, 15, 17 şi art. 346 alin. (1) teza I, art. 348 C. proc. pen., art. 998-999 C. civ., a admis acţiunea civilă exercitată din oficiu cu privire la părţile vătămate minore cu capacitate restrânsă de exerciţiu şi a obligat inculpaţii P.O.I. şi F.N.C., în solidar, la plata către partea civilă T.A.E. a sumei de 5.000 RON şi către partea civilă B.I.A. a sumei de 10.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciile de ordin moral cauzate victimelor prin săvârşirea infracţiunilor de „trafic de minori”.

Prima instanţă a reţinut că veniturile băneşti obţinute din practicarea prostituţiei sunt determinabile, pornind de la declaraţiile părţilor vătămate şi ale clienţilor acestora. Astfel, din declaraţiile acestora rezultă atât media clienţilor pe zi, cât şi costul prestaţiei minime şi a câştigului mediu zilnic, multiplicat cu numărul de zile care rezultă din probatoriul administrat, determinându-se astfel valoarea câştigurilor ilicite, sume de bani obţinute în totalitate de inculpatul P.O.I. din traficul de persoane şi traficul de minori, sume supuse confiscării, măsura care va opera de la persoana care a beneficiat de pe urma exploatării sexuale a victimelor (inculpatul P.O.I.), banii ajungând la această persoană direct, prin remiterea lor de către clienţii tinerelor exploatate.

La confiscarea sumelor, instanţa a făcut aplicarea principiilor jurisprudenţiale statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, (a se vedea decizia nr. 391 din 19 ianuarie 2005 şi decizia nr. 4457 din 21 iulie 2005), potrivit cărora banii dobândiţi de participanţi prin săvârşirea infracţiunii se confiscă, dispunându-se obligarea persoanei la plata sumei de care a beneficiat, măsurile de siguranţă constituind sancţiuni şi, ca atare, au caracter personal.

Făcând aplicarea normelor imperative ale art. 19 din Legea nr. 678/2001, potrivit cărora banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite în urma săvârşirii infracţiunilor prevăzute în prezenta lege ori cele care au servit la săvârşirea acestor infracţiuni, precum şi celelalte bunuri prevăzute de art. 118 C. pen. sunt supuse confiscării speciale, în condiţiile stabilite de acel articol.

În baza disp. art. 19 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 111 alin. (2) C. pen., a luat faţă de inculpatul P.O.I. măsura de siguranţă a confiscării speciale prev. de art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. şi, în consecinţă, a dispus confiscarea sumelor de bani dobândite în urma comiterii infracţiunilor de „trafic de persoane” şi „trafic de minori”, pentru care s-a dispus condamnarea acestuia (sume rezultate după scăderea din acestea a sumelor de bani care au servit la despăgubirea victimelor, cu titlu de daune morale), după cum urmează:

- suma de 36.920 RON, care nu a servit la despăgubirea victimei B.I.A. (50 RON - F.I.C., 400 RON - 6 bărbaţi din Arad, 120 RON - 2 bărbaţi, în apartamentul din Târgu Frumos, 150 RON - 3 clienţi racolaţi în barul „B.” din Târgu Frumos, 4.200 RON - 6 clienţi/zi x 50 RON/client = 300 RON x 14 zile (2 săptămâni, Arad) şi 42.000 RON - 7 clienţi/zi x 50 RON/client = 350 RON x 120 zile (4 luni); din totalul de 46.920 RON se va scădea suma de 10.000 RON care a servit la despăgubirea victimei B.I.A., cu titlu de daune morale.

- suma de 7.500 RON, care nu a servit la despăgubirea victimei B.E. (5 clienţi/zi x 50 RON/client x 30 zile = 7.500 RON); victima B.E. nu a solicitat despăgubiri.

În privinţa victimei T.A.E., s-a reţinut că probele cauzei sunt susceptibile a dovedi suma totală obţinută de inculpatul P.O.I. prin prestarea de către victimă a activităţilor sexuale la care era obligată, respectiv 740 RON (15 RON - diferenţa dintre 30 RON achitată de clientul T.M. şi 15 RON primiţi de victimă), 25 RON (diferenţa dintre 50 RON achitată de numitul „B.” şi 25 RON primiţi de victimă), 700 RON (14 zile x 1 client/zi în medie x 50 RON/client). Suma destinată despăgubirii victimei este însă superioară acesteia.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare raportat la art. 111 alin. (2) C. pen., s-a luat faţă de inculpatul P.O.I. măsura de siguranţă a confiscării speciale prev. de art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. şi, în consecinţă, s-au confiscat sumele de 50 RON, şi respectiv 50 RON, dobândite prin valorificarea drogurilor, prin vânzările către colaboratorul sub acoperire cu nume de cod „T.”.

Împotriva sentinţei penale indicate mai sus au declarat apel inculpaţii P.O.I. şi F.N.C.

Inculpatul P.O.I. a criticat sentinţa pentru nelegalitate deoarece:

1. Au fost încălcate dispoziţiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora „nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în acea cauză”, a căror încălcare este sancţionată cu nulitatea absolută, fiind dispoziţii referitoare la compunerea instanţei.

În susţinerea acestui motiv de nelegalitate s-a arătat că deşi prin sentinţa penală nr. 559 din 07 decembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 12119/99/2011, prin care a restituit dosarul pentru refacerea rechizitoriului, Tribunalul Iaşi nu s-a pronunţat asupra fondului, s-a pronunţat totuşi cât se poate de pertinent asupra actului de sesizare statuând că „faptele imputate inculpaţilor sunt insuficient descrise, sunt neclare, imprecise”, iar după admiterea recursului formulat de D.I.I.C.O.T., cu ocazia continuării judecăţii, a înlăturat toate mijloacele de probă obţinute în această fază procesuală, reţinând în totalitate probatoriul din cursul urmăririi penale şi preluând în totalitate situaţia de fapt aşa cum a fost ea reţinută prin rechizitoriu, lipsa de circumstanţiere în ceea ce priveşte locul săvârşirii, modul şi timpul persistând şi în cuprinsul hotărârii criticate.

2. În mod greşit s-a dispus încetarea de drept a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, deoarece în faza de judecată măsura odată luată poate fi doar revocată sau înlocuită de către instanţă, nicidecum nu se poate constata încetarea de drept a acesteia. S-a susţinut, deci, că măsura obligării de a nu părăsi localitatea este încă în vigoare până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive sau până la revocarea sau înlocuirea ei.

3. Prin aprecierea greşită a mijloacelor de probă obţinute atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată s-au reţinut circumstanţe care agravează situaţia inculpatului P.O.I.

S-a arătat că probele în dovedirea săvârşirii de către inculpatul P.O.I. a traficării părţii vătămate B.I.A. sunt inexistente, la dosar nefiind nici o mărturie care poate fi coroborată cu declaraţia acesteia. Singura mărturie care arată că partea vătămată B.I.A. a întreţinut relaţii sexuale cu un bărbat este cea a martorului M.C.I. potrivit căruia „numai cu numita B.I. am întreţinut o singură dată raporturi sexuale la domiciliul acesteia din Târgu Frumos, dar nu contra cost”.

S-a mai arătat că deşi există contradicţii între declaraţiile date de această parte vătămată, prima instanţă, fără o motivare concretă, a preluat conţinutul faptic (care agravează situaţia apelantului), aşa cum a fost declarat de partea vătămată în faza de urmărire şi astfel cum a fost prezentat şi în rechizitoriu, înlăturând nejustificat şi în totalitate declaraţia aceleiaşi părţi vătămate date în fata instanţei.

Cu privire la partea vătămată T.A.E., inculpatul a arătat că nu s-a dovedit că a ştiut de starea de minoritate a acesteia şi nici că ar fi fost ameninţată pentru a i se înfrânge voinţa în scopul exploatării prin prostituţie, aceasta fiind ocupaţia părţii vătămate înainte de a-l cunoaşte pe inculpat.

4. Prin aprecierea greşită a probelor s-a aplicat o pedeapsă greşit individualizată în raport cu art. 72 C. pen. S-a arătat că prima instanţă a aplicat inculpatului P.O.I. maximul de pedeapsă, neluând în calcul nici măcar lipsa antecedentelor penale, făcând o diferenţă de 7 ani între pedeapsa aplicată acestuia şi cea aplicată inculpatului F.N.C.

Inculpatul F.N.C. a solicitat reducerea pedepsei într-un cuantum care să permită aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., arătând că, fiind plecat să muncească în străinătate, este posibil să nu poată respecta programul de supraveghere ce îi va fi stabilit potrivit hotărârii primei instanţe. A solicitat şi reducerea daunelor morale la care a fost obligat de prima instanţă.

Prin decizia penală nr. 46 din 25 martie 2013, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii P.O.I. şi F.N.C., împotriva sentinţei penale nr. 519 din 14 decembrie 2012 a Tribunalului Iaşi, pe care a menţinut-o.

A obligat inculpatul P.O.I. să plătească statului suma de 450 RON, cheltuieli judiciare, în care s-a inclus suma de 300 RON, onorariu apărător oficiu.

A obligat inculpatul F.N.C. să plătească statului suma de 150 RON, cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut următoarele:

Sub aspectul chestiunilor procedurale invocate, Curtea a constatat că nu există în cauză nereguli care să atragă desfiinţarea sentinţei, deoarece prin sentinţa penală nr. 559 din 07 decembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 12119/99/2011, prin care a restituit dosarul pentru refacerea rechizitoriului, Tribunalul Iaşi nu s-a pronunţat asupra existenţei faptelor şi vinovăţiei inculpaţilor, astfel că nu este incident în cauză cazul de incompatibilitate prev. de art. 47 alin. (2) C. proc. pen.

Critica referitoare la dispoziţia de încetare de drept a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, s-a apreciat că nu poate fi primită, menţinerea acestei măsuri până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, aşa cum a solicitat apelantul P.O.I., fiind contrară disp. art. 372 C. proc. pen., potrivit cărora instanţa de apel nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel.

S-a constatat că prima instanţă a reţinut, pe baza probatoriului judicios administrat, o corectă situaţie de fapt, pe care instanţa de control judiciar şi-a însuşit-o, şi a dat faptelor reţinute în sarcina fiecărui inculpat încadrarea juridică corespunzătoare.

S-a apreciat că soluţia de condamnare a inculpaţilor pentru trafic de persoane şi trafic de minore este conformă probelor administrate în cauză, cât şi prevederilor art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) şi art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 şi în acest context nu este rezultatul unei erori de fapt.

Conform declaraţiilor părţilor vătămate, acestea au fost silite de inculpaţi să practice prostituţia, prin violenţă şi ameninţări, în folosul inculpaţilor.

În cauză nu există nici un motiv întemeiat care să justifice înlăturarea din examinare a declaraţiilor părţilor vătămate. Dimpotrivă, declaraţiile acestora sunt concordante în ceea ce priveşte condiţiile în care au fost exploatate, comportamentul şi abuzurile la care au fost supuse de către inculpaţi şi rolul fiecăruia dintre ei.

S-a reţinut că rolul esenţial în desfăşurarea activităţii de traficare îl deţinea inculpatul P.O.I., care racola victimele, aducea clienţi pentru întreţinerea de raporturi sexuale, cel care stabilea măsurile de supraveghere a victimelor şi care încasa sumele de bani de la clienţi.

Victimele au confirmat prezenţa inculpatului F.N.C. alături de „capul” activităţii de traficare, acesta, prin actele sale, respectiv întreţinerea, concomitent cu inculpatul P.O.I., de raporturi sexuale cu victima B.E., în contextul în care aceasta era pusă în situaţia de vulnerabilitate prin conduita violentă a celui din urmă inculpat, suportul material şi moral oferit la răpirea efectivă a victimei B.I.A. în toamna anului 2007, supravegherea şi cazarea acesteia în propriul apartament şi transportarea către diferite locaţii unde era plasată diverşilor clienţi, întărind rezoluţia infracţională a inculpatul P.O.I., acordându-i asistenţă activă, morală şi materială.

S-a reţinut că declaraţiile părţilor vătămate concordă şi cu privire la comportamentul violent al inculpatului P.O.I. care a proferat ameninţări victimei T.A.E. cu acte de violenţă sau cu moartea asupra sa şi a familiei sale, în special asupra surorii mai mici a victimei şi care după o primă perioadă de speculare a naivităţii victimei B.I.A., în cadrul aşa-zisei „relaţii de prietenie”, a luat-o cu forţa şi sub ameninţarea cu un cuţit cu care a şi tăiat-o pe braţul stâng, a dus-o într-un apartament al inculpatului F.N.C.

Prin urmare, s-a constatat că prima instanţă a stabilit corespunzător împrejurările în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, rezultând că părţile vătămate au fost obligate să practice prostituţia în condiţiile impuse de inculpaţi şi în folosul lor exclusiv.

Chiar dacă pe parcursul judecării procesului, partea vătămată B.I.A. şi-a modificat declaraţiile iniţiale s-a apreciat că nu se impune reţinerea unei alte situaţii decât cea stabilită de prima instanţă, deoarece diferenţele dintre declaraţii privesc aspecte fără relevanţă esenţială asupra fondului acuzaţiilor, respectiv în special cu privire la locaţiile în care a fost exploatată, la perioada exploatării sexuale. În plus, partea vătămată nu şi-a motivat convingător schimbarea de poziţie adoptată şi nu a prezentat date, elemente şi împrejurări în raport de care să se poată considera că primele declaraţii erau nereale şi nu serveau stabilirii adevărului în cauză.

Însă, vinovăţia inculpaţilor rezultă nu numai din declaraţiile date de părţile vătămate în cursul urmăririi penale şi menţinute în mare măsură în cursul judecăţii, dar şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, martori ce au apelat la serviciile sexuale ale părţilor vătămate sau care au pus la dispoziţia inculpatului P.O.I. apartamentele în care erau exploatate victimele.

S-a reţinut că martorii T.M., A.I.C., H.C. au întreţinut raporturi sexuale cu victima T.A.E., contra unor sume de bani pe care aceştia le-au achitat inculpatului P.O.I.

Martorul H.C. a întreţinut raporturi sexuale şi cu victima B.E., plătindu-i inculpatului P.O.I. suma de 50 RON.

Martorul I.P.C. şi R.V. au pus la dispoziţia inculpatului P.O.I. apartamentele în care martorul H.C. a întreţinut raporturi sexuale cu victimele T.A.E. şi B.E. Martorul R.V. a declarat că în perioada martie-octombrie 2008, inculpatul P.O.I. venea de mai multe ori (3-4 ori pe săptămână) cu fete tinere şi diverşi bărbaţi care întreţineau relaţii sexuale într-una din camerele locuinţei martorului, acesta fiind de acord cu propunerea făcută în acest sens de concubina sa B.P., mama victimei B.E., în schimbul unor bunuri, respectiv băuturi alcoolice, alimente şi ţigări, martorul confirmând prezenţa victimelor B.E. şi T.A. printre acele tinere.

Deşi martorul H.C. nu a întreţinut raporturi sexuale cu victima B.I.A., a confirmat prezenţa acesteia printre fetele oferite de inculpatul P.O.I., care se ocupa de racolarea clienţilor şi încasa bani de la cei care întreţineau relaţii sexuale cu fetele.

Din declaraţiile martorului M.C. a rezultat că a întreţinut relaţii sexuale cu victima B.I.A. la domiciliul acesteia, dar nu contra cost. Cu toate acestea, martorul a precizat că în oraş, în mediul persoanelor care frecventau barurile, s-a auzit că inculpatul P.O.I. „se ocupa cu sechestrarea de persoane tinere în imobilul din Târgu Frumos”.

Cât priveşte participaţia penală a inculpatului F.N.C. la traficul de persoane, Curtea a reţinut că întreţinerea, concomitent cu inculpatul P.O.I., de raporturi sexuale cu victima B.E., în contextul în care aceasta era pusă în situaţia de vulnerabilitate prin conduita violentă a celui din urmă inculpat, suportul material şi moral oferit inculpatului P.O.I. la răpirea efectivă a victimei B.I.A. în toamna anului 2007, supravegherea şi cazarea acesteia în propriul apartament şi transportarea către diferite locaţii unde era plasată diverşilor clienţi, constituie o constrângere, în sensul legii, a părţilor vătămate, realizând în drept elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, pentru care corect a fost condamnat.

Cât priveşte susţinerile din motivele de apel ale inculpatului P.O.I. referitoare la faptul că victima T.A. ar fi întreţinut raporturi sexuale cu diverşi bărbaţi şi înainte de a-l cunoaşte pe inculpat, Curtea a reţinut că în situaţia acestei victime minore, chiar dacă acţiunea de recrutare şi găzduire s-ar face fără constrângere, legiuitorul prezumă în mod absolut că victima traficului, o persoană minoră, nu are capacitatea de a exprima liber un consimţământ valabil.

Curtea a constatat, aşadar, că situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de prima instanţă, respectiv participarea şi vinovăţia inculpaţilor au fost pe deplin dovedite, astfel că soluţia de condamnare a inculpaţilor este justă.

Solicitarea inculpaţilor privind reducerea pedepselor şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei aplicate nu a fost primită de instanţa de apel.

Cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului P.O.I., Curtea a reţinut că infracţiunea de trafic de persoane pentru care acesta a fost condamnat în primă instanţă, este sancţionată cu închisoare de la 5 la 15 ani, iar infracţiunea de trafic de minori, este sancţionată cu închisoare de la 10 la 20 ani.

Pedepsele aplicate inculpatului P.O.I. sunt în cuantumul minimului special al pedepsei prevăzute de legiuitor, la stabilirea acestora, prima instanţă având în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Deşi este lipsit de antecedente penale, s-a constatat că prima instanţă întemeiat nu a reţinut în favoarea inculpatului conduita bună în sensul prev. de art. 74 lit. a) C. pen. O „conduită bună” nu se reduce la absenţa antecedentelor penale, ci implică, de asemenea, o atitudine cuviincioasă faţă de muncă, o comportare corectă în toate relaţiile sociale, o respectare riguroasă a îndatoririlor ce-i revin. Or, o astfel de conduită nu a fost probată în cauza de faţă, prima instanţă având, dimpotrivă, date suficiente pentru a concluziona că nu se impune reţinerea acestei circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului. Lipsa antecedentelor penale nu constituie o împrejurare care să reducă semnificativ periculozitatea socială a inculpatului sau gravitatea faptei în ansamblu şi să impună astfel coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Faţă de limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori reţinute în sarcina inculpaţilor, gravitatea ridicată a faptelor săvârşite rezultată din modalitatea şi împrejurările concrete în care s-a reţinut că au fost comise, numărul actelor materiale şi valoarea însemnată a câştigului ilicit realizat, gradul de contribuţie al fiecărui inculpat, în principal al inculpatului P.O.I., Curtea a constatat că pedepsele stabilite de prima instanţă şi modalitatea de executare a acestora corespund criteriilor generale de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 C. pen., fiind de natură să-şi atingă scopul educativ-preventiv prevăzut de art. 52 C. pen.

Curtea a mai constatat că în favoarea inculpatului F.N.C. prima instanţă a reţinut circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. şi, pe cale de consecinţă, nu numai că a redus sub minimul special pedepsele aplicate, dar a stabilit şi o modalitate neprivativă de libertate pentru executarea acestora.

În condiţiile reţinerii pluralităţii de victime, a formei continuate a infracţiunii şi, mai ales, a modalităţii concrete de săvârşire a infracţiunilor, Curtea a constatat că împrejurării unei contribuţii sau participări infracţionale de mai mică amploare, a unui rol preponderent secundar al inculpatului F.N.C. în raport de poziţia inculpatului P.O.I., reţinute de prima instanţă ca circumstanţe atenuante, li s-a dat un efect juridic suficient în operaţiunea de individualizare a pedepselor, nefiind justificată o nouă reducere a acestora, dar nici o altă modalitate de executare a pedepsei aplicate.

Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că prima instanţă, deşi a reţinut două împrejurări de natură a atrage, potrivit legii, un regim sancţionator mai aspru (forma continuată a infracţiunii şi concursul de infracţiuni), observând caracterul facultativ al agravării, nu a sporit pedepsele aplicate şi nici nu a adăugat un spor.

De asemenea, s-a constatat că, în raport de natura şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, modalitatea concretă de săvârşire şi durata în timp a activităţii infracţionale, nu există temeiuri de reducere a pedepselor aplicate inculpaţilor, împrejurările invocate în favoare fiind deja valorificate prin limitele de pedeapsă stabilite de prima instanţă.

Nici critica inculpatului F.N.C. de reducere a daunelor morale acordate părţilor civile T.A.E. şi B.I.A. nu a fost apreciată ca fiind întemeiată, Curtea apreciind, în acord cu prima instanţă, că sumele de 5.000 RON (pentru partea civilă T.A.E.) şi 10.000 RON (pentru partea civilă B.I.A.) acordate ca echivalent al traumelor şi suferinţelor încercate de acestea ca urmare a faptelor ilicite ale inculpaţilor apelanţi, reprezintă o justă şi integrală despăgubire.

Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recursuri inculpaţii P.O.I. şi F.N.C.

Invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., prin apărător, au pus concluzii de admitere a recursurilor.

Cu privire la inculpatul P.O.I. apărătorul a arătat că în mod greşit instanţa de fond nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. şi nu a scăzut acestuia pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege.

Referindu-se la inculpatul F.N.C. acelaşi apărător a solicitat reindividualizarea modalităţii de executare a pedepsei aplicate acestuia, prin aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei penale atacate în raport de disp. art. 385⁶ alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 385⁹ C. proc. pen., apreciază Înalta Curte că recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate şi urmează a fi respinse ca atare pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte aminteşte că decizia penală nr. 46 a fost pronunţată de Curtea de Apel Iaşi la data de 25 martie 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2 din 12 februarie 2013, astfel încât va supune analizei numai acele critici care se circumscriu cazurilor de casare în vigoare, în forma stabilită de Legea nr. 2/2013.

Din analiza actelor şi lucrărilor din dosar rezultă că, în susţinerea recursurilor, inculpaţii P.O.I. şi F.N.C. deşi invocă cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., criticile formulate de aceştia nu fac posibilă incidenţa acestui caz de casare.

Potrivit art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., hotărârea poate fi supusă casării când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Înalta Curte aminteşte că acest caz de casare permite Înaltei Curţi să exercite controlul judiciar numai asupra chestiunilor de drept nu şi asupra situaţiei de fapt sau a modului de individualizare a pedepselor.

Cum criticile formulate de recurenţii inculpaţi prin prisma acestui caz de casare se referă la greşita individualizare a pedepselor cu privire la cuantumul acestora şi individualizarea modalităţii de executare, Înalta Curte aminteşte că din expunerea de motive ce stă la baza Legii nr. 2/2013 rezultă că unul din scopurile ce au determinat emiterea acestei legi a fost tocmai transformarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-o Curte de Casaţie, astfel încât exercitarea controlului judiciar să se realizeze numai asupra chestiunilor de drept.

Aspectele invocate de recurenţii P.O.I. şi F.N.C. cu privire la pedeapsă şi la modul de individualizare a pedepsei exced conţinutului cazului de casare evocat, care se referă doar la pedeapsa aplicată în alte limite decât cele stabilite de lege.

Legiuitorul stabileşte în termeni imperativi limitele acestui caz de casare neexistând posibilitatea prorogării câmpului de aplicare şi la alte situaţii decât cele expres prevăzute de lege.

Greşita individualizare a pedepselor putea fi criticată în vechea reglementare prin prisma cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., caz de casare ce a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, astfel încât apreciază Înalta Curte că incidenţa cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. nu poate fi extrapolată la alte situaţii decât cele reglementate de legiuitor.

Reţinerea unor circumstanţe atenuante, reducerea pedepsei în limitele art. 76 C. pen., urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante, stabilirea modalităţii de executare a pedepsei sunt împrejurări ce ţin de procesul de individualizare a pedepselor şi nu mai pot fi supuse cenzurii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca urmare a abrogării cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., fapt pentru care Înalta Curte nu va supune analizei criticile formulate de inculpaţi sub acest aspect.

Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi.

Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.O.I. şi F.N.C. împotriva deciziei penale nr. 46 din 25 martie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi vătămate T.E.A., B.I.A. şi B.E., în sumă de câte 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 decembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 4017/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 586/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

ICCJ. Decizia nr. 4021/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4021/2013. Penal