ICCJ. Decizia nr. 465/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 465/2013
Dosar nr. 3633/2/2012
Şedinţa publică din 8 februarie 2013
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 263/F din 10 aprilie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 80 C. pen. a fost condamnat inculpatul A.Y. la pedeapsa închisorii de 5 ani.
În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului A.Y. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (dreptul de a deţine calitatea de administrator al unei societăţi comerciale), din momentul rămânerii definitive a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, în art. 9 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 9 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul A.Y. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.
Conform art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (dreptul de a deţine calitatea de administrator al unei societăţi comerciale), timp de 3 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (dreptul de a deţine calitatea de administrator al unei societăţi comerciale), din momentul rămânerii definitive a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite prin sentinţă, inculpatul urmând să execute 5 ani închisoare.
În baza art. 35 C. pen. s-a aplicat, pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (dreptul de a deţine calitatea de administrator al unei societăţi comerciale), timp de 4 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Conform art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (dreptul de a deţine calitatea de administrator al unei societăţi comerciale), din momentul rămânerii definitive a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada prevenţiei, de la 18 iunie 2010 la 14 iulie 2010 inclusiv.
S-a luat act că în prezent inculpatul este liberat provizoriu sub control judiciar.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul român şi în consecinţă s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 980.056,75 RON (din care 716.563,73 RON TVA, iar 263.493,02 RON impozit pe profit) reprezentând despăgubiri civile, la care se adaugă accesorii fiscale.
Conform art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. s-a menţinut măsura asigurătorie luată prin Ordonanţa nr. 5659/P/2008 din 31 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea asupra sumei de 667.000 RON aparţinând inculpatului.
S-a dispus de asemenea în baza art. 7 şi art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 ca în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a sentinţei, o copie legalizată să fie transmisă Oficiului Naţional al Registrului Comerţului pentru înregistrarea menţiunii condamnării inculpatului.
Pentru a se dispune astfel, instanţa de fond a avut, în principal, în vedere următoarele:
Iniţial, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în data de 31 martie 2011, sub nr. 23788/3/2011.
Prin Sentinţa penală nr. 447/F din 27 mai 2011, Tribunalul, în baza art. 209 alin. (4) C. proc. pen., art. 27 alin. (1) lit. e1) C. proc. pen. şi art. XXIV alin. (5) din Legea nr. 202/2010, a admis excepţia necompetenţei materiale a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea şi, în consecinţă, în baza art. 197 alin. (2) C. proc. pen. şi excepţiile nulităţii absolute a urmăririi penale şi a nulităţii sesizării instanţei.
Conform art. 332 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în vederea refacerii urmăririi penale.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia penală nr. 1873 din 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, care a casat-o şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.
Din analiza materialului probator administrat în cauză a rezultat că în anul 2005 s-a înfiinţat în mod legal SC C.I. SRL, cu sediul social în oraşul Voluntari, având ca asociat unic şi administrator pe inculpatul A.Y. Activitatea principală a societăţii era comerţul cu ridicata al legumelor şi fructelor.
La data de 20 martie 2007, prin Decizia nr. 1 a asociatului unic, au fost cesionate cele 100 părţi sociale aparţinând acestuia şi reprezentând 100% din capitalul subscris către numitul B.E., de asemenea cetăţean turc. Acesta a devenit asociat unic şi administrator, fără să existe modificări cu privire la denumirea societăţii, sediul sau obiectul de activitate.
Prin Sentinţa comercială nr. 11097 din 23 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a dispus dizolvarea SC C.I. SRL, iar prin Sentinţa comercială nr. 3516 din 28 aprilie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială, s-a hotărât deschiderea procedurii falimentului în formă simplificată împotriva debitorului SC C.I. SRL.
La data de 02 februarie 2011, în dosarul Tribunalului Bucureşti cu nr. 8330/3/2010 s-a dispus închiderea procedurii de insolvenţă împotriva SC C.I. SRL şi radierea acesteia de la O.R.C.B.
Potrivit înscrisurilor existente la dosar, SC C.I. SRL a funcţionat cu conturi deschise la C.B. (România) SA Bucureşti la data de 08 aprilie 2005 şi la U.Ţ.B. la 28 februarie 2006.
Instanţa a reţinut că există probe certe, inclusiv raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, care atestă că activitatea SC C.I. SRL a continuat şi după data cesiunii din 20 martie 2007, fiind vorba despre operaţiuni bancare, emiterea de facturi fiscale şi alte acte de comerţ.
S-a constatat de asemenea că după data de 31 decembrie 2006, societatea nu a mai depus raporturi contabile şi nu a întocmit balanţe de verificare contabilă. Nu a fost depus la Administraţia financiară formular Cod, prevăzut de art. 69 din O.G. nr. 92/2003. De asemenea societatea comercială nu a depus declaraţia 300 (raportarea TVA) începând cu luna ianuarie 2007, deşi ca urmare a depăşirii în anul precedent a plafonului de 100.000 euro pentru cifra de faceri, îi revenea obligaţia de a declara şi plăti TVA, până la data de 25 a lunii următoare, pentru fiecare lună în parte. În plus, societatea nu a depus bilanţurile contabile începând cu cel din 31 decembrie 2006 şi formularele de raportare semestrială cu începere de la cea din 30 iunie 2007.
Potrivit raportului de expertiză contabilă, valoarea totală a sumei datorate de societate bugetului de stat cu titlu de TVA şi impozit pe profit, aferentă perioadei ianuarie - martie 2007 este de 980.056, 75 RON, din care 716.563,73 RON TVA iar 263.493,02 RON impozit pe profit.
Tribunalul a mai stabilit, pe baza probatoriilor administrate, că obligaţiile ţinerii contabilităţii, declarării şi plăţii TVA şi a impozitului pe profit reveneau inculpatului A.Y. pentru întreaga perioadă, el fiind cel care, în fapt, a administrat societatea şi după momentul cesiunii părţilor sociale către numitul B.E. S-a concluzionat că schimbarea pur formală a asociatului şi a administratorului a fost făcută în scopul de a se evita tragerea la răspundere, inclusiv penală, a adevăratului coordonator şi beneficiar al activităţii societăţii comerciale.
S-a considerat că sunt edificatoare în acest sens depoziţiile martorei T.M.C., extrasele de cont şi raportul de expertiză contabilă.
S-a reţinut că în cauză sunt întrunite în persoana inculpatului elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, în condiţiile agravante prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a stabilit de asemenea incidenţa prevederilor art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, deoarece sediul social din oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, declarat de inculpat autorităţilor, prezintă caracteristicile unui sediu social fictiv, SC C.I. SRL nefuncţionând niciodată efectiv la adresa respectivă. Acest fapt a împiedicat efectuarea de verificări financiar-fiscale, iar declararea fictivă a sediului s-a făcut tocmai în scopul menţionat, de a se împiedica constatarea ilegalităţilor din activitatea societăţii cu privire la obligaţiile sale către bugetul de stat.
Aşa fiind, tribunalul a concluzionat că în sarcina inculpatului urmează să se reţină săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi respectiv art. 9 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) din aceeaşi lege, aflate în concurs real potrivit prevederilor art. 33 lit. a) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru mai multe motive de nelegalitate şi netemeinicie.
S-a reţinut, sub un prim aspect, că schimbarea de încadrare juridică a faptelor s-a făcut direct prin sentinţa ce a soluţionat cauza în fond, astfel că a fost încălcat caracterul de previzibilitate stabilit de art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Modul în care a procedat sub acest aspect instanţa de fond conduce, în opinia apelantului inculpat, la nulitatea hotărârii, conform prevederilor art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen.
Pe de altă parte, referitor la condamnarea la pedeapsa de 5 ani închisoare, aceasta în mod greşit nu a fost coborâtă sub minimul ei special, făcându-se aplicarea prevederilor art. 80 C. pen. şi neţinându-se seama de incidenţa art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.
S-a mai arătat că la individualizarea pedepsei instanţa de fond nu a ţinut seama de circumstanţele atenuante personale, care sunt favorabile inculpatului. Luarea lor în considerare ar fi trebuit să conducă la aplicarea unei pedepse mult mai reduse, a cărei executare să fie suspendată condiţionat.
În ceea ce priveşte netemeinicia sentinţei, s-a susţinut, sub un prim aspect, că nu există date certe care să ateste caracterul fictiv al cesiunii faţă de numitul B.E. Cesiunea este valabilă, nu a fost anulată, iar efectele ei conduc la concluzia că apelantul inculpat ar trebui eventual să răspundă doar pentru daunele aduse bugetului de stat la nivelul lunii ianuarie 2007, nu şi după acest moment.
Pe de altă parte, nici latura subiectivă specifică infracţiunii de evaziune fiscală - intenţia directă - nu este întrunită în cazul apelantului inculpat.
Pentru toate aceste motive s-a solicitat în principal achitarea apelantului inculpat, iar în subsidiar aplicarea unei pedepse reduse, cu suspendarea condiţionată a executării.
În faza procesuală a apelului nu s-au administrat alte probatorii.
Prin Decizia penală nr. 199/A din 20 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis apelul declarat de inculpat, s-a casat în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., 74 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.Y. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
În baza art. 9 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) din Legea 241/2005, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.Y. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit aceste pedepse, aplicând inculpatului pedeapsa mai grea, de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 81, 82 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, constituind termen de încercare.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
Instanţa de fond a făcut o analiză completă şi corectă a probatoriilor administrate, stabilind situaţia de fapt ce se desprinde din acestea şi dând activităţii infracţionale a inculpatului încadrarea juridică legală.
Sub acest ultim aspect, nu au fost primite susţinerile apelantului inculpat privind modul în care s-a produs schimbarea de încadrare juridică.
S-a apreciat că măsura dispusă de instanţa de fond este corectă sub aspectul materialităţii faptelor şi al împrejurărilor în care au fost comise. Ea a fost pusă în discuţia părţilor încă de la termenul de judecată de la 10 februarie 2012, astfel încât inculpatul şi avocaţii săi au avut două luni la dispoziţie, până la judecata în fond, pentru a-şi pregăti apărările. Nu a fost afectat caracterul de previzibilitate la care se referă la art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar sentinţa pronunţată nu este afectată, nici sub acest aspect, de vreo cauză de nulitate.
Referitor la aprecierea instanţei de fond cu privire la caracterul fictiv al cesiunii calităţii de asociat unic şi administrator către numitul B.E., această concluzie se bazează - aşa cum în sentinţă se motivează pe larg - pe numeroase probe necontestate: înscrisuri, raportul de expertiză contabilă, raportul de expertiză criminalistică şi depoziţiile tuturor martorilor audiaţi pe acest aspect. Faptul că şi după data cesiunii - 20 martie 2007, inculpatul a acţionat în continuare ca administrator de facto al societăţii sale comerciale este în afară de orice dubiu.
De asemenea, nu a fost primită susţinerea apelantului inculpat privind neîntrunirea laturii subiective specifice infracţiunii de evaziune fiscală - intenţia directă. Dimpotrivă, aşa cum s-a motivat în mod corect în esenţă, şi cesiunea fictivă şi declararea unui sediu nereal s-au făcut tocmai în scopul sustragerii, prin crearea unor condiţii favorabile în acest sens, de la plata către bugetul de stat a unor sume importante de bani reprezentând TVA şi impozit pe profit.
Apelul a fost apreciat ca fiind întemeiat în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a răspunderii penale.
Sub un prim aspect, s-a arătat că în privinţa infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., se constată că în mod greşit s-a reţinut incidenţa prevederilor art. 80 C. pen. privind concursul dintre circumstanţele atenuante şi cele agravante. Acest text nu are aplicabilitate, astfel încât, în raport de prevederile art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. - corect reţinute - sunt incidente dispoziţiile art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.
Pe de altă parte, instanţa de fond nu a ţinut în suficientă măsură seama de datele ce caracterizează persoana inculpatului - în vârstă de 41 ani, fără antecedente penale, cu o comportare corectă din punct de vedere social şi familial. Acesta a colaborat cu organele judiciare, manifestând sinceritate şi dorinţă de a repara prejudiciul.
Toate împrejurările de fapt şi elementele de circumstanţiere personală au condus la concluzia că atingerea scopurilor educative şi preventive instituite prin art. 52 C. pen. poate fi realizată şi fără executarea efectivă a sancţiunii rezultante, prin suspendarea condiţionată a executării ei.
Împotriva Deciziei penale nr. 199/A din 20 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul A.Y.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti critică decizia recurată pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei.
În motivarea recursului se arată că instanţa de apel a dat o amploare nejustificată circumstanţelor personale ale inculpatului fără a avea în vedere circumstanţele reale ale cauzei, respectiv forma continuată a uneia dintre infracţiuni, activitatea infracţională desfăşurându-se în perioada ianuarie - martie 2007 şi prejudiciul ridicat cauzat bugetului de stat.
Totodată, instanţa de apel a concluzionat greşit că nu sunt incidente dispoziţiile art. 80 C. pen. privind concursul între circumstanţele atenuante şi cele agravante, în speţă, raportat la forma de săvârşire a infracţiunii prev. de art. 41 alin. (2) C. pen., fiind aplicabile dispoziţiile art. 80 C. pen., iar coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, de 4 ani închisoare, nu era obligatorie.
În consecinţă se solicită casarea deciziei penale şi menţinerea hotărârii instanţei de fond.
Inculpatul A.Y. critică hotărârile recurate pentru nelegalitate şi netemeinicie sub mai multe aspecte:
- în mod greşit s-a apreciat că cesiunea părţilor sociale către numitul B.E. este fictivă, în cauză nu s-a formulat nicio cerere de constatare a nulităţii contractului de cesiune, răspunderea inculpatului fiind angajată numai până în momentul cedării părţilor sociale şi a retragerii din funcţia de administrator al societăţii.
În mod netemeinic şi nelegal a apreciat instanţa de apel faptul că el a acţionat ca un adevărat administrator şi asociat şi după data cesiunii (respectiv 20 martie 2007), această concluzie având la bază probele din dosar: înscrisuri, rapoarte de expertiză contabilă şi grafoscopică, declaraţiile martorilor.
- instanţa de apel nu a analizat cea de a doua faptă reţinută în sarcina inculpatului, respectiv cea prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 sub aspectul existenţei sale, însă a pronunţat o soluţie de condamnare la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare;
- referitor la infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, inculpatul arată că nu poate fi angajată răspunderea sa penală, faptele constituind contravenţii potrivit art. 219 C. proc. fisc.
- netemeinicia hotărârii de condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (4) lit. f) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 având în vedere că şi-a îndeplinit obligaţia de a declara sediul societăţii în vederea stabilirii obligaţiilor fiscale ale contribuabilului, nu a declarat fictiv că societatea funcţionează la adresa din Voluntari, Ilfov, şi nu a disimulat realitatea prin crearea aparenţei existenţei sediului social la o anumită adresă, nu a încercat sustragerea de la efectuarea verificărilor fiscale de către organele competente;
- în mod greşit instanţa de fond a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor la momentul pronunţării hotărârii, încălcându-se astfel disp. art. 6 şi 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, instanţa trebuia să se pronunţe pe parcursul procesului penal până la pronunţare, dându-i-se inculpatului posibilitatea să recunoască cu exactitate acuzaţiile.
- Faptelor săvârşite de inculpat li s-a dat o greşită încadrare juridică prin reţinerea alin. (2) în cazul ambelor infracţiuni, referitor la cuantumul prejudiciului;
- Inculpatul solicită, în principal, achitarea sa pentru cele două infracţiuni în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În terţiar, solicită condamnarea sa la plata unei amenzi penale în baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005.
În drept, recursurile s-au întemeiat pe cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 9, 10, 12, 14, 15, 17, 172 şi 18 C. proc. pen.
Examinând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte reţine că numai recursul declarat de procuror este întemeiat însă pentru considerentele ce se vor arăta:
Instanţele au reţinut corect în sarcina inculpatului A.Y. săvârşirea celor două infracţiuni de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi, respectiv, art. 9 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005.
Deşi inculpatul A.Y. a cesionat cele 100 părţi sociale deţinute la SC C.I. SRL numitului B.E., conform contractului de cesiune din 20 martie 2007, în fapt acesta a continuat să administreze societatea şi după acest moment, după cum rezultă din declaraţiile martorilor T.M.C., A.O., N.A., R.A.M.
Documentele emise de către SC C.B. SA din care rezultă că inculpatul era persoana desemnată să efectueze operaţiuni pe conturile acestei societăţi comerciale, iar după data cesiunii nu a fost desemnată o altă persoană care să efectueze operaţiuni pentru societate.
De asemenea, la data de 29 martie 2007, la scurt timp după încheierea contractului de cesiune, numitul B.E. a părăsit teritoriul României.
Pe baza probelor administrate, instanţele au reţinut corect împrejurarea că inculpatul, în calitate de administrator de drept şi, ulterior, de fapt, după cesionarea părţilor sociale la data de 20 martie 2007, a omis să înregistreze în actele contabile operaţiunile comerciale efectuate în perioada ianuarie - martie 2007, ceea ce a condus la prejudicierea bugetului de stat cu suma de 980.056,75 RON.
De asemenea, inculpatul A.Y., în calitate de administrator al SC C.I. SRL a declarat fictiv că societatea funcţionează la adresa din Voluntari, jud. Ilfov, cu scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor fiscale.
Societatea nu a derulat operaţiuni comerciale sau contabile la această adresă, după cum rezultă din declaraţiile martorului F.M. ce se coroborează cu procesul-verbal nr. 1378/9 octombrie 2008 întocmit de DGFP Ilfov.
Prima critică formulată de inculpat şi întemeiată pe disp. art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. este nefondată.
Înalta Curte reţine, pe de o parte, că instanţa de prim control judiciar s-a pronunţat motivat în decizia recurată cu privire la caracterul fictiv al contractului de cesiune.
Pe de altă parte, împrejurarea că nu s-a solicitat constatarea nulităţii acestei cesiuni nu este de natură să-l exonereze pe inculpat de răspunderea penală din moment ce din analiza situaţiei de fapt a rezultat că inculpatul a fost cel care s-a ocupat de administrarea societăţii şi după cesiunea părţilor sociale.
Inculpatul a mai invocat incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., respectiv că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, deşi a dispus condamnarea la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru această infracţiune.
Nici această critică nu este întemeiată.
Instanţa de prim control judiciar a arătat în considerentele deciziei recurate că inculpatul a comis şi această infracţiune, făcând trimitere la probele administrate în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti.
Referitor la infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, în mod corect instanţele au apreciat că faptele inculpatului de a omite evidenţierea în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate în perioada ianuarie - martie 2007, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 980.056,75 RON întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii sus-menţionate şi nu constituie contravenţie prev. de art. 219 C. proc. fisc.
Inculpatul a mai invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 şi 172 C. proc. pen.
Instanţele au încadrat corespunzător în drept faptele inculpatului reţinând prevederile alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005 având în vedere cuantumul prejudiciului cauzat, ce depăşeşte suma de 100.000 euro (980.056,75 RON) cursul euro/RON fiind avut în vedere fiind cel de la data comiterii faptei.
Schimbarea încadrării juridice a faptelor a fost pusă în discuţie în conformitate cu disp. art. 334 C. proc. pen. încă de la termenul din 13 ianuarie 2012 inculpatul formulându-şi apărările în raport cu această încadrare.
Inculpatul a mai invocat în motivele de recurs şi cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., fără însă a arăta în concret în ce constă eroarea gravă de fapt pe care ar fi comis-o instanţele şi care a condus la pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare.
Înalta Curte constată că nici acest caz de casare nu este aplicabil în speţă, neexistând o contradicţie vădită şi esenţială între ceea ce rezultă din probele administrate şi ceea ce au reţinut instanţele prin hotărârile atacate.
Pedeapsa aplicată de instanţa de apel nu a fost just individualizată raportat la criteriile prev. de art. 72 C. pen.
Înalta Curte are în vedere că inculpatul a comis fapte cu un grad ridicat de pericol social şi a produs un prejudiciu însemnat bugetului de stat, una dintre infracţiunile de evaziune fiscală fiind comisă în formă continuată.
Pe de altă parte, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, are un bun comportament în familie şi societate, s-a prezentat în instanţă şi a recuperat parţial prejudiciul cauzat, în favoarea acestuia fiind reţinută circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. b) C. pen.
Cu toate acestea, pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 este cu mult redusă sub minimul special şi, în condiţiile aplicării dispoziţiilor art. 81 C. pen., nu ar fi în măsură să corespundă cerinţelor art. 52 C. pen. privind scopul educativ şi preventiv al pedepsei.
Înalta Curte apreciază că o pedeapsă apropiată minimului special prevăzut de lege, prin reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. b) C. pen., având în vedere că prejudiciul a fost acoperit parţial (667.000 RON) a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere, asigură realizarea scopului educativ şi preventiv al pedepsei prev. de art. 52 C. pen., astfel că în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de procuror, va casa în parte decizia penală recurată şi rejudecând, va înlătura aplicarea art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen. şi va repune în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului.
Va majora de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen.
Va menţine pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută art. 9 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., va contopi aceste pedepse, inculpatul urmând să execute pedeapsa mai grea, de 3 ani închisoare.
Va face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 C. pen.
În baza art. 863 C. pen., va obliga pe inculpat să respecte pe durata termenului de încercare următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. art. 864 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
Va constata că inculpatul a fost arestat în perioada 18 iunie 2010 - 14 iulie 2010.
Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 199/A din 20 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul A.Y.
Casează în parte decizia recurată şi, rejudecând:
Înlătură aplicarea art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen. şi repune în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului.
Majorează de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen.
Menţine pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută art. 9 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) din Legea 241/2005, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte aceste pedepse, inculpatul urmând să execute pedeapsa mai grea, de 3 ani închisoare.
Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 C. pen.
În baza art. 863 C. pen., obligă pe inculpat să respecte pe durata termenului de încercare următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
Constată că inculpatul a fost arestat în perioada 18 iunie 2010 - 14 iulie 2010.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.Y. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 8 februarie 2013.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 431/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 507/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
