ICCJ. Decizia nr. 682/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 682/2013

Dosar nr. 4213/97/2011

Şedinţa publică din 26 februarie 2013

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor de la dosar constată următoarele;

Prin sentinţa penală nr. 107 din 09 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul penal nr. 4213/97/2011 s-a dispus condamnarea inculpaţilor:

1. L.N.A., la 5 ani închisoare şi interzicerea pe timp de 3 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen.

2. M.B., la 5 ani închisoare şi interzicerea pe timp de 3 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen.

3. C.D.C., la 5 ani închisoare şi interzicerea pe timp de 3 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. şi la 500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. d C. pen. s-au contopit pedepsele de mai sus şi s-a aplicat inculpatului C.D.C. pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi interzicerea pe timp de 3 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare şi interzicerea pe timp de 3 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

S-a interzis inculpaţilor exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor L.N.A., M.B. şi C.D.C. şi conform art. 88 C. pen. s-a dedus din pedepsele aplicate acestora durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 martie 2011 până la 09 mai 2012.

În baza art. 14 lit. b), 346 C. proc. pen. rap. la art. 1357 C. civ. au fost obligaţi inculpaţii L.N.A., M.B. şi C.D.C., în solidar, la plata de daune morale în sumă de 20.000 lei către partea civilă C.G. şi în sumă de 15.000 lei către partea civilă N.M.

În baza art. 14 lit. b), 346 C. proc. pen. rap. la art. 1357 C. civ. a fost obligat inculpatul C.D.C. la plata sumei de 500 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă N.M.

În baza art. 1357 C. civ. rap. la art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii au fost obligaţi în solidar inculpaţii L.N.A., M.B. şi C.D.C. la plata de despăgubiri civile după cum urmează:

- suma de 4.199,78 lei către Spitalul de Urgenţă Petroşani ;

- suma de 3.440,8 lei către Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara;

- suma de 468 lei către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara.

S-au aplicat dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind prelevarea probelor biologice, fără notificare prealabilă, de la inculpaţii L.N.A., M.B. şi C.D.C., în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul National de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 193 alin. (4) rap. la art. 191 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii L.N.A., M.B. şi C.D.C. la plata sumei de câte 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, la plata sumei de câte 667 lei către partea civilă C.G. şi la plata sumei de câte 266 lei către partea civilă N.M. reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în fapt că, la data de 10 martie 2011, conform unei înţelegeri prealabile, partea vătămată N.M. s-a întâlnit cu un vecin de-al său, partea vătămată C.G., pe care l-a ajutat să transporte de la apartamentul pe care îl deţine în oraş, un frigider la casa în care locuieşte, situată pe str. D.M. Partea vătămată N.M. urma să-şi alimenteze autoturismul la o benzinărie din apropiere, iar partea vătămată C.G. urma să se deplaseze la o cunoştinţă de a sa ce locuia în zona Depoului CFR. Pe traseu partea vătămată C.G. l-a observat pe inculpatul C.D.C., ce era însoţit de minorul M.C., fratele inculpatului M.B. Amintindu-şi că acesta cu câţiva ani în urmă îi ceruse nepotului său B.D.I. taxa de protecţie, a coborât geamul portierei de la autoturismul pe care-l conducea, marca D. cu nr. de înmatriculare x, aducându-i reproşuri cu privire la această împrejurare. între cei doi a avut loc un schimb de replici, după care partea vătămată l-a condus pe numitul C.G. cu maşina la cunoştinţa sa, iar el s-a deplasat la benzinărie pentru a alimenta autoturismul cu carburant. Aflându-se în trecere pe strada Cuza Vodă l-a observat pe inculpatul C.D.C., însoţit de mai multe persoane ce se aflau pe unul dintre trotuare. Inculpatul, observându-l la rândul său, a aruncat cu o piatră în direcţia sa lovind bena autoturismului, fără să provoace reacţia părţii vătămate care şi-a continuat traseul.

După ce a alimentat maşina cu carburant, partea vătămată, în jurul orelor 22 s-a întors spre casă, având fetiţa de doi ani pe bancheta din spate. La un moment dat a fost contactat pe telefonul mobil de către partea vătămată C.G., care i-a transmis că nu găsise aceea cunoştinţă a sa acasă şi l-a rugat să-l ia cu maşina pe drumul lui de întoarcere de pe strada Cuza Vodă din Cartierul „Colonie". Partea vătămată N.M. i-a relatat ce i se întâmplase, avertizându-l că inculpatul s-ar putea să se afle în zona unde urma să-l aştepte.

Deplasându-se cu autoturismul pe strada Cuza Vodă, partea vătămată N.M. a observat pe trotuarul din stânga în sensul său de deplasare pe inculpatul C.D.C. care era însoţit de inculpaţii L.N.A., M.B. şi fratele acestuia din urmă, M.C.

Ajungând cu maşina în dreptul grupului de tineri, inculpatul C.D.C. a aruncat înspre autoturism cu o piatră ce a nimerit geamul portierei din stânga, pe care l-a spart şi apoi a lovit-o în cap pe partea vătămată.

N.M. a oprit autoturismul, a coborât cu intenţia declarată de a purta o discuţie cu inculpatul. în timp ce le adresa reproşuri, a observat-o pe cealaltă parte vătămată apropiindu-se, moment în care a strigat la aceasta solicitându-i ajutorul.

Partea vătămată C.G. s-a apropiat în fugă de grup, astfel că pentru moment inculpaţii surprinşi au încercat să părăsească în fugă locul faptei.

Astfel, inculpaţii C.D.C. şi M.B. au sărit gardul în incinta unui fost agent economic, ceea ce a făcut şi minorul M.C., care a părăsit definitiv locul faptei. Inculpatul L.N.A. nu a apucat să fugă, fiind surprins de partea vătămată C.G., care ajutat de cealaltă parte vătămată l-au imobilizat şi intenţionau să-l ducă la maşină pentru a-l conduce mai apoi la sediul Poliţiei Municipiului Petroşani. Inculpatul a opus rezistenţă lovind pe partea vătămată N.M., care a căzut la pământ. Ceilalţi doi inculpaţi, văzând ce se întâmplă s-au înarmat cu bâte şi au revenit în ajutorul inculpatului L.N.A. şi toţi trei au aplicat celor două părţi vătămate lovituri cu bâtele până ce partea vătămată C.G. a rămas fără cunoştinţă pe carosabilul străzii, iar partea vătămată N.M. a reuşit să scape prin fugă, adăpostindu-se în incinta R.A.A.V.J. Petroşani, unde de pază, la poartă se afla martorul N.I.

Partea vătămată N.M. i-a solicitat martorului să apeleze Serviciul de Urgenţă 112, întrucât partea vătămată C.G. se afla încă pe carosabil în stare de inconştienţă. După aceea s-a îndreptat spre maşină, unde fetiţa sa de doi ani plângea, a urcat în autoturism şi a părăsit locul faptei. S-a deplasat la locuinţa surorii sale, martora B.I., pe care a rugat-o să aibă grijă de fetiţă, el urmând să se deplaseze la Spitalul de Urgenţă Petroşani, pentru consultaţii. Pe drum, văzând în ce stare se afla fratele său martora a apelat Serviciul de Urgenţă 112 solicitând o ambulanţă, cu care partea vătămată a fost transportată la spital, unde între timp fusese adusă şi cealaltă parte vătămată.

Pentru salvarea vieţilor ambelor victime s-a intervenit operatoriu de către medicii din cadrul Spitalului de Urgenţă Petroşani, iar în situaţia părţii vătămate C.G., care a suferit leziuni deosebit de grave a fost necesară transferarea sa la Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Chirurgie Maxilo - Facială începând cu data de 15 martie 2011.

Iniţial, în cauză s-au întocmit rapoarte de constatare medico - legală, apoi rapoarte de expertiză medico - legal şi în cursul judecăţii rapoarte de nouă expertiză medico-legală, concluziile acestora fiind fără echivoc în sensul că leziunile au pus în primejdie viaţa părţilor vătămate.

Din raportul de constatare medico - legală din 11 martie 2011 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara a rezultat că N.M. a suferit leziuni - fractură parietală stânga şi sfero temporală; hematom epicranian şi plăgi, vindecabile în 35 - 40 de zile de îngrijiri medical, care i-au pus viaţa în primejdie. Ca mecanism de producere al acestor leziuni s-a reţinut lovirea repetată activă cu corp dur (posibil bâte, etc.).

Din raportul de constatare medico - legală din 11 martie 2011 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara a rezultat că numitul C.G. a suferit leziuni - traumatism cranio - facial acut, plăgi confuze cranio faciale - fractură piramidă nazală, hematoame epicraniene şi parietale etc. - vindecabile în 25 - 30 zile, care au pus viaţa victimei în primejdie. Ca mecanism de producere al leziunilor s-a reţinut lovirea activă repetată cu corpuri dure (pumn, bâtă, etc.).

Inculpaţii, fiind identificaţi imediat după comiterea faptei, în cursul urmăririi penale au avut o atitudine refractară, negând parţial sau total implicarea în actele de agresiune, încercând să acrediteze o versiune conform cărora, de fapt, ei au fost victimele agresiunii celor două părţi vătămate.

În această ordine de idei s-au şi deplasat imediat după internarea părţilor vătămate la Spitalul de Urgenţă Petroşani pentru a le fi atestate leziunile suferite în timpul agresiunii. Astfel din certificatul medico - legal din 29 martie 2011, emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara rezultă că inculpatul C.D.C. a suferit leziuni - placard excoriat gamba stângă şi tumefierea moderată a maleolei externe dreapta - vindecabile în 1 - 2 zile de îngrijiri medicale. Ca mecanism de producere al leziunilor a fost reţinută lovirea cu sau de corp dur.

Inculpatul L.N.A., aşa cum rezultă din certificatul medico - legal din 29 martie 2011 emis de aceeaşi instituţie a suferit leziuni - echimoză pe braţul stâng şi excoriaţie la aceeaşi mână la nivelul extremităţii distale metacarp IV - vindecabile în 1 - 2 zile de îngrijiri medicale. Ca mecanism de producere a leziunilor s-a reţinut lovirea cu sau de corp dur.

Inculpatul M.B. nu a suferit leziuni şi implicit nu a necesitat consultaţii şi îngrijiri medicale.

Fiind reaudiaţi, la scurt timp inculpaţii au recunoscut că toţi trei au participat la agresarea celor două victime, susţinând însă că acţiunile lor au fost legitime, întrucât au ripostat la atacul declanşat de acestea asupra lor. Au negat însă constant utilizarea de obiecte contondente.

La încadrarea juridică a faptei, instanţa de fond a luat în considerare constatările specialiştilor din cadrul S.J.M.L. şi I.M.L. Timişoara, durata agresiunii - aproximativ 20-30 de min, zona vizată - în principal capul părţilor vătămate, obiectele folosite, intensitatea loviturilor, instanţa constată că inculpaţii au prevăzut posibilitatea de a se produce moartea victimelor şi, chiar dacă nu au urmărit-o, au acceptat-o, în cauză existând intenţia specifică infracţiunii de omor, în modalitatea intenţiei indirecte.

Analizând cererile inculpaţilor de schimbare a încadrării juridice, instanţa de fond a constatat că, sub aspectul laturii subiective, în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută în art. 182 alin. (2) C. pen. se acţionează cu intenţia generală de vătămare, în timp ce în cazul tentativei la infracţiunea de omor prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 C. pen. se acţionează cu intenţia de ucidere. Prin urmare, s-a reţinut că în cazul tentativei la infracţiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu şi-au produs efectul, trebuie să releve - prin natura lor şi împrejurările în care au fost comise - că inculpatul a avut intenţia de a ucide, iar nu intenţia generală de a vătăma.

În speţă, faptele inculpaţilor au fost încadrate în drept ca întrunind elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, fiind relevată intenţia de ucidere, prin aplicarea unor lovituri intense cu obiecte contondente o perioadă îndelungată de timp, care au vizat o zonă anatomică vitală (zona capului sau zona toraco-abdominală), lovituri puternice, de mare intensitate, care au avut consecinţe grave (plăgi penetrante la nivelul capului), leziuni care au pus în primejdie viaţa victimelor. S-a reţinut că sub aspectul încadrării juridice, esenţial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în tentativă la omor calificat ori în vătămare corporală gravă este stabilirea formei şi modalităţii vinovăţiei cu care a săvârşit fapta.

Pentru considerentele mai sus expuse, instanţa de fond a reţinut că încadrarea juridică corectă dată faptei comise de inculpaţi, în contextul stării de fapt mai sus reţinută, este aceea de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen., agravanta fiind dată de locul public unde s-a comis fapta, în stradă şi de numărul victimelor.

Sub aspectul încadrării juridice în infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav, instanţa de fond a avut în vedere şi planşele fotografice realizate în data de 11 martie 2011 la Spitalul de Urgenţă Petroşani (filele 24-26 dosar urmărire penală) privind părţile vătămate din care se poate observa cu uşurinţă gravitatea leziunilor suferite de acestea în zona capului şi pierderile masive de sânge.

Referitor la scuza provocării prevăzută în art. 73 lit. b) C. pen., invocată de inculpaţi în apărare, instanţa de fond a subliniat că aceasta nu poate fi reţinută, existenţa ei nefiind dovedită cu certitudine. Pentru a fi reţinută scuza provocării, este necesar ca părţile vătămate prin comportamentul lor să fi generat în psihicul inculpaţilor o puternică tulburare reducându-le posibilitatea de autocontrol şi de evaluare exactă a gravităţii faptei ori, reţine instanţa de fond este exclus a se reţine că întâlnirea părţii vătămate C.G. din gara C.F.R. de la ora 18- 18,30 să fi produs inculpatului C.D.C. o puternica tulburare si emoţie, care să se transmită şi celorlalţi inculpaţi sub imperiul cărora au acţionat cu violenţă la orele 21-22,30.

De asemenea, nici grija pentru soarta inculpatului L.N.A. care nu a reuşit să escaladeze gardul, nu a avut semnificaţia scuzei provocării în accepţiunea art. 73 lit. b) C. pen., în opinia instanţei de fond.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de fond acordat eficienţă dispoziţiilor art. 72 C. pen., respectiv împrejurarea că inculpaţii au recunoscut nuanţat săvârşirea faptei, limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei, persoana inculpaţilor, care deşi nu sunt recidivişti au mai fost implicaţi în activităţi infracţionale pentru care au fost sancţionaţi administrativ.

De asemenea, instanţa de fond a avut în vedere circumstanţele personale şi profilul social al inculpaţilor, astfel cum acesta este relevat prin referatele de evaluare întocmite de Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

În favoarea inculpaţilor au fost reţinute circumstanţele atenuate prev. de art. 74 lit. c) C. pen., referitoare la atitudinea după săvârşirea infracţiunii şi la comportarea sinceră în cursul procesului.

La soluţionarea laturii civile a cauzei, instanţa de fond a reţinut că partea vătămată N.M. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 500 lei, reprezentând contravaloarea distrugerilor provocate autoturismului şi suma de 100.000 lei reprezentând contravaloarea daunelor morale.

Având în vedere suferinţele fizice şi psihice produse prin fapta inculpaţilor, numărul mare de zile de îngrijiri medicale (80 de zile), localizarea leziunilor la nivelul capului şi a feţei, cicatricile produse, intervenţiile chirurgicale la care a fost supus, faptul că agresiunea inculpaţilor s-a produs în timp ce fetiţa de 2 ani se afla în maşină şi a putut vedea derularea evenimentelor, dificultatea de a-şi folosi la întreaga capacitate mâna dreaptă, instanţa a apreciat că suferinţele părţii civile N.M. se impun a fi compensate prin acordarea de daune morale în cuantum de 15.000 lei.

Partea vătămată C.G. s-a constituit parte civilă cu suma de 7.100 lei daune materiale, din care suma de 5.000 lei cheltuieli legate de hrană şi spitalizare, 1.100 lei cheltuieli de transport, 1.100 lei costul intervenţiei chirurgicale şi cu suma de 100.000 lei reprezentând contravaloare daune morale.

Instanţa de fond a reţinut că partea vătămată C.G. nu a prezentat nici o probă/ înscris justificativ al cheltuielilor solicitate cu titlu de daune materiale, motiv pentru care nu le-a acordat.

Analizând cererea aceleiaşi părţi civile, de acordare de daune morale, instanţa de fond având în vedere - suferinţele fizice şi psihice produse prin fapta inculpaţilor, numărul mare de zile de îngrijiri medicale (90 de zile), localizarea leziunilor la nivelul capului şi a feţei, cicatricele faciale, faptul că a fost nevoit să se hrănească cu paiul o perioadă îndelungată de timp, osul mandibulei fiind spart, intervenţiile chirurgicale - a apreciat că suferinţele părţii civile C.G. se impune a fi compensate prin acordarea de daune morale în cuantum de 20.000 lei.

Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs partea civilă C.G. şi inculpaţii.

În apelul părţii civile C.G. s-a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate, sub aspectul laturii penale, numai sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate, în sensul majorării acestora, iar în ce priveşte latura civilă aplicarea disp. art. 16¹ C. proc. pen. privind recunoaşterea pretenţiilor de către inculpaţi.

În motivele de apel formulate, partea civilă C.G. a învederat:

- cu privire la latura penală partea civilă a criticat sentinţa sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaţilor, întrucât în mod greşit s-au aplicat circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen., referitoare la atitudinea după săvârşirea infracţiunii şi la comportarea sinceră în cursul procesului, întrucât aceştia au încercat să justifice o stare de legitimă apărare, deşi din probe rezultă clar că aceştia au atacat părţile vătămate şi au avut o poziţie oscilantă.

De asemenea, apelantul parte civilă C.G. a susţinut că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor prezintă un pericol deosebit de grav raportat la împrejurarea că viaţa victimei a fost pusă în pericol, că a suferit 3 intervenţii chirurgicale, precum şi faţă de superioritatea numerică a inculpaţilor.

- cu privire latura civilă a cauzei, a invocat faptul că soluţia instanţei de fond este greşită, întrucât s-a omis aplicarea art. 16¹C. proc. pen. (filele 57, 58 dosar fond), inculpaţii fiind de acord cu despăgubirile solicitate, motiv pentru instanţa fondului ar fi trebuit să îi oblige la despăgubiri în măsura recunoaşterii. De altfel, tocmai faţă de recunoaşterea inculpaţilor a pretenţiilor civile, instanţa de fond a respins cererea în probaţiune formulată de partea civilă pentru dovedirea despăgubirilor materiale solicitate.

Cu privire la daunele morale, apelantul parte civilă a arătat că suma de 20.000 lei este derizorie, faţă de suferinţa încercată care poate fi dedusă din împrejurarea că leziunile produse l-au împiedicat în primele 3 săptămâni să se hrănească în mod normal, fiind nevoit faţă de traumatismele suferite să se hrănească cu lichide cu ajutorul unui pai, de faptul că i-a fost pusă în primejdie viaţa, de numărul mare de zile de îngrijiri medical necesare pentru vindecare - 90 de zile - de numărul intervenţiilor chirurgicale efectuate - (partea civilă a suferit 3 intervenţii chirurgicale). De asemenea, s-a arătat că acordarea daunelor morale în cuantumul solicitat este justificat şi de prejudiciul estetic suferit, reprezentat de cicatricile din zona bărbiei şi a nasului vizibile şi după vindecare.

2. Inculpaţii, prin apelul formulat, au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina acestora, din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) şi 176 lit. b) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 182 C. pen., reţinerea circumstanţei provocării, reducerea cuantumului pedepselor şi suspendarea acestora.

Astfel, în motivele de apel, inculpaţii au arătat că, din probe, rezultă intenţia acestora de a se apăra, nu de a ucide, fiind atacaţi de partea civilă C.G. cu o secure, menţionând că martorii au declarat că partea civilă era agresivă.

Inculpaţii au mai învederat că, la conturarea pericolului social al faptei, trebuie ţinut cont de conduita inculpaţilor, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, aceştia având o atitudine sinceră, de faptul că nu au antecedente penale, iar comportamentul pentru care au fost trimişi în judecată a fost datorat atacatului.

Prin decizia penală nr. 111/A din 1 octombrie 2012 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia penală, s-a admis apelul declarat de partea vătămată/parte civilă C.G. împotriva sentinţei penale nr. 107 din 09 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 4213/97/2011.

S-a desfiinţat sentinţa apelată sub aspectul laturii penale, în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor şi sub aspectul laturii civile în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor civile la care au fost obligai inculpaţii faţă de partea civilă C.G. şi, rejudecând în aceste limite:

I. Sub aspectul laturii penale:

Cu privire la inculpatul L.N.A. s-a înlăturat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 74 lit. c) şi 76 b) C. pen., reţinute în favoarea inculpatului.

S-a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., de la 5 ani închisoare la 8 ani închisoare.

Cu privire la inculpatul M.B. s-a înlăturat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 74 lit. c) şi 76 b C. pen., reţinute în favoarea acestuia.

Cu privire la inculpatul C.D.C., s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi interzicerea pe timp de 3 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., în elementele ei componente, respectiv în pedeapsa de 5 ani închisoare şi interzicerea pe timp de 3 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. şi pedeapsa de 500 lei amendă penală.

S-a înlăturat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 74 lit. c) şi 76 lit. b) şi e) C. pen., reţinute în favoarea inculpatului.

S-a înlocuit pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. din 500 lei amendă penală în 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului C.D.C. în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi interzicerea pe timp de 3 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe care acest inculpat o va executa în final.

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii la plata către partea civilă C.G. a sumei de 7.100 lei cu titlu de daune materiale.

S-a majorat cuantumul daunelor morale la care au fost obligaţi inculpaţii faţă de partea civilă C.G. de la 20.000 lei la 100.000 lei.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei atacate, în măsura în care nu contravin acestei decizii.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile inculpaţilor L.N.A., M.B. şi C.D.C.

În temeiul art. 383 alin. (1)¹ cu referire la art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor L.N.A., M.B. şi C.D.C.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. şi a art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 martie 2011 până la 01 octombrie 2012.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi fiecare din cei trei inculpaţi să plătească statului câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

În temeiul art. 193 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., au fost obligaţi în solidar inculpaţii să plătească părţii vătămate/ parte civilă C.G. suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în apel.

S-a acordat onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţi în cuantum de 900 lei, care va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel, analizând sentinţa atacată, potrivit criticilor formulate de apel, precum şi cauza din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept potrivit disp. art. 378 rap. la art. 371 C. proc. pen., a constatat că apelul formulat de partea civilă C.G. este fondat, iar apelurile inculpaţilor sunt nefondate.

Analizând criticile inculpaţilor formulate sub aspectul încadrării juridice, instanţa de apel, a reţinut, în acord cu instanţa de fond că, esenţial pentru încadrarea juridică a faptei, după caz în tentativă la omor calificat ori în vătămare corporală gravă, este stabilirea formei şi modalităţii vinovăţiei cu care a săvârşit fapta.

Dacă în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă făptuitorul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în cazul tentativei la omor acesta acţionează cu intenţia de ucidere. Deşi s-a reţinut că infracţiunea prevăzută în art. 182 alin. (2) C. pen. poate avea ca element subiectiv şi intenţia depăşită, în acest caz,în baza circumstanţelor reale dovedite ale săvârşirii faptei în mod legal s-a apreciat că inculpaţii au acţionat cu intenţia indirectă de a suprima viaţa părţii vătămate, şi nu cu intenţia generală de a o vătăma. Instanţa de fond a reţinut în mod corect că există tentativă la omor şi nu vătămare corporală, ori de câte ori infractorul acţionează în aşa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii.

În concret s-a dovedit că partea vătămată N.M. a avut anterior incidentului cu aproximativ 4 ore înainte de săvârşirea infracţiunii un schimb de replici cu inculpatul C.D.C., în timp ce acesta era însoţit de minorul M.C., fratele inculpatului M.B., prin care îi reproşa că acesta cu câţiva ani în urmă îi ceruse nepotului său B.D.I. taxa de protecţie. în acest scop partea civilă N.M. a coborât geamul portierei de la autoturismul pe care-l conducea, marca D. cu nr. de înmatriculare x, aducându-i reproşuri cu privire la această împrejurare. între cei doi a avut loc un schimb de replici partea vătămată aducându-i injurii inculpatului C. Ulterior după ce a alimentat autoturismul la o benzinărie aflându-se în trecere pe strada Cuza Vodă l-a observat pe inculpatul C.D.C., însoţit de mai multe persoane ce se aflau pe unul dintre trotuare. Inculpatul, observându-l la rândul său a aruncat cu o piatră de cărămidă în direcţia părţii vătămate lovind bena autoturismului, fără să provoace reacţia părţii vătămate care şi-a continuat traseul. Apoi în jurul orei 22 aceeaşi parte vătămată, în timp ce se deplasa din nou cu autoturismul însoţit fiind de fiica sa în vârstă de 2 ani aflată pe bancheta din spate,ajungând în dreptul unui grup de persoane în care se aflau şi cei 3 inculpaţi,a observat că inculpatul Chiriac a aruncat cu o bucată de cărămidă după autoturism .Urmare a loviturii geamul din faţă stânga al autoturismului a fost spart, partea vătămată fiind la rândul său lovită în zona craniană cu piatra respectivă. Această ultimă împrejurare rezultă din declaraţia părţii vătămate (fila 54-55 dos instanţei de fond), declaraţia martorei N.M. (fila 82),soţia inculpatului care a observat că geamul din faţă stânga al autoturismul este spart,ale martorei B.I. (fila 106),din declaraţiile inculpatului C. care recunoaşte că a aruncat cu o piatră în autoturismul condus de partea vătămată justificându-şi gestul prin faptul că partea vătămată se îndrepta cu autoturismul în mod ameninţător pe trotuarul unde inculpatul se afla. Avariile produse autoturismului sunt descrise şi prin procesul-verb al de cercetare la faţa locului (fila 8 dosar de urmărire penală) întocmit la scurt timp de la consumarea infracţiunii,cu aceeaşi ocazie fiind găsită şi o bucată de cărămidă în carlinga autoturismului.

S-a reţinut că apărarea inculpaţilor, în sensul că partea vătămată ar fi condus autoturismul în mod ameninţător urcând pe trotuar spre locul unde se aflau este infirmată prin declaraţia părţii vătămate C.G.

Acesta, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, arată că a fost apelat pe telefonul mobil de partea vătămată N., care i-a cerut să-l ajute întrucât nu-şi poate continua deplasarea deoarece grupul inculpaţilor aruncă în direcţia autoturismului cu pietre precum. De asemenea, prin procesul-verbal de cercetare la faţa locului, se consemnează că autoturismul a fost oprit pe stradă şi nu pe trotuar.

Ajuns la faţa locului partea vătămată C.G. i-a observat pe cei trei inculpaţi aruncând cu pietre spre autoturismul inculpatului şi atunci acesta înarmat cu o bâtă a reuşit să-l imobilizeze pe inculpatul Lăcătuş, în timp ce, ceilalţi 2 inculpaţi s-au refugiat în curtea unui imobil din apropiere.

Instanţa de apel a constatat că este reală şi apărarea inculpaţilor potrivit căreia între timp partea vătămată N. a coborât din autoturism şi din portbagajul acesteia a luat un topor mic (secure) cu care s-a îndreptat spre inculpaţi, şi în timp ce de frică inculpaţii C. şi M.B. au fugit, partea vătămată N. l-a ameninţat cu toporul pe inculpatul L.A.

Acesta din urmă a reuşit să pareze lovitura cu toporul pe care i l-a luat şi l-a aruncat, şi apoi i-a aplicat acestuia lovituri cu pumnul. La scurt timp s-au întors şi ceilalţi doi inculpaţi care la rândul lor au aplicat celor 2 părţi vătămate lovituri cu pumnul şi bâte. De asemenea, este real că cei cinci şi-au aplicat reciproc lovituri însă faţă de superioritatea numerică a inculpaţilor părţile vătămate au fost în imposibilitate de a-şi asigura o apărare eficientă. Cu privire la acest aspect este relevantă declaraţia inculpatului L. care recunoaşte că urmare a loviturilor pe care le-au aplicat celor două părţi vătămate acestea au căzut la pământ şi, deşi încercau să se ridice, au fost împiedicate de inculpaţi care le aplicau în continuare lovituri.

Cu privire la circumstanţa atenuantă a stării de provocare prev. de art. 73 lit. b) C. pen., invocată de inculpaţi, din starea de fapt reţinută mai sus, instanţa a reţinut că, în primul rând că injuriile adresate de partea vătămată N. inculpatului C. cu 4 ore înainte de săvârşirea faptei nu a fost în măsură să determine o puternică stare de tulburare sau emoţie inculpaţilor.

De asemenea, în opinia instanţei de apel, faţă de circumstanţele în care s-a produs ameninţarea, cu un topor, a inculpaţilor, de către aceeaşi parte vătămată nu a constituit o provocare în înţelesul art. 73 lit. b) C. pen., în condiţiile în care această reacţie a părţii vătămate N.M. a fost determinată de agresarea acestuia anterior, fiind lovit cu o piatră de inculpatul C. De altfel, partea vătămată a fost imediat deposedată de topor de către inculpatul C., aşa cum chiar acesta recunoaşte în declaraţia dată, aşa încât faţă de aceste circumstanţe de fapt în care a avut loc, nici ameninţarea cu toporul de către partea vătămată N.M. nu a fost în măsură să determine o puternică stare de tulburare sau emoţie inculpaţilor. Nici încercarea de imobilizare a inculpatului Lăcătuş prin prinderea la spate a mâinii acestuia de către partea vătămată C.G. nu poate justifica gravitatea atacurilor ulterioare ale inculpaţilor în condiţiile în care chiar inculpatul recunoaşte că a reuşit să scape la scurt timp prin aplicarea de lovituri părţii vătămate. în speţă, în raport de aceste circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, în mod corect instanţa de fond nu a reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Potrivit textului menţionat, constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.

S-a apreciat că, din împrejurările în care s-a comis fapta şi a modului de a acţiona al inculpaţilor, descris mai sus, nu se poate desprinde concluzia că în momentul săvârşirii faptei aceştia se aflau într-o puternică stare de tulburare.

Comportamentul părţilor vătămate, astfel cum a fost descris mai sus, nu a putut crea o puternică tulburare sau emoţie inculpaţilor, astfel că justificat nu a fost reţinută circumstanţa favorabilă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. S-a apreciat că aceste împrejurări trebuie însă reţinute ca circumstanţe reale ale săvârşirii faptei, urmând a fi avute în vedre la individualizarea judiciară a pedepselor, precum şi la cuantificarea daunelor morale cuvenite părţilor civile.

Analizând în continuare criticile formulate de părţile vătămate cu referire la greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, în raport de gravitatea faptei, conturată în principal prin leziunile foarte grave produse victimei, precum şi prin punerea în primejdie a vieţii acestora, instanţa de apel a constatat că această critică este fondată.

În opinia instanţei de apel, pedeapsa nu a fost corect individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

S-a reţinut că, potrivit art. 72 C. pen., care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama: de dispoziţiile părţii generale a Codului penal; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal; de gradul de pericol social al faptei săvârşite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Or, din examinarea acestor criterii, se constată că cel referitor la „gradul de pericol social al faptei săvârşite" este unul prioritar celui referitor la „persoana infractorului", instanţa de apel apreciind că fapta săvârşită de inculpaţi - astfel cum a fost expusă anterior - prezintă, în concret, un ridicat grad de pericol social care justifică aplicarea unei pedepse în cuantumul arătat.

Totodată, instanţa de apel, în dezacord cu instanţa de fond, a constatat că nu se regăsesc în prezenta cauză împrejurări de natura celor prevăzute de art. 73 sau art. 74 C. pen., care să justifice legal reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor şi, pe cale de consecinţă, reducerea pedepsei sub minimul special.

Astfel, s-a reţinut că recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului, încât aplicarea unei pedepse sub minimul special nu este în măsură a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

S-a apreciat că datele personale ale inculpaţilor (vârsta, antecedentelor penale, caracterizările negative ale persoanelor inculpaţilor aşa cum rezultă din referatele de evaluare), trebuie avute în vedere ca şi criterii de individualizare a pedepsei, în condiţiile art. 72 C. pen., astfel că o pedeapsă de 8 ani orientată spre minimul special este proporţională scopului urmărit de lege.

În consecinţă, în raport cu criteriile legale de individualizare judiciară a pedepsei, s-a apreciat că cererea inculpaţilor pentru reducerea pedepsei şi suspendarea condiţionată a executării acesteia nu este întemeiată, gravitatea concretă a faptelor (comportamentul extrem de violent, leziunile grave produse care au pus în primejdie viaţa părţilor vătămate) nejustificând convingerea că scopul pedepsei aplicate poate fi atins printr-un cuantum mai redus şi suspendarea executării acesteia.

În ceea ce priveşte critica formulată de partea civilă C.G. privind greşita soluţionare a laturii civile, instanţa de apel a constatat că această este fondată, întrucât deşi inculpaţii au recunoscut integral pretenţiile solicitate, instanţa în mod eronat a respins cererea de acordare a despăgubirilor ca nedovedită, încălcând disp. art. 16¹ C. proc. pen.

Împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii L.N.A. şi M.B.

Recursul a fost motivat oral de apărătorul desemnat din oficiu, care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi pe fond reindividualizarea pedepselor în sensul reducerii cuantumului acestora, la nivelul stabilit de instanţa de fond, întrucât în mod greşit instanţa de apel a înlăturat dispoziţiile art. 74 lit. c) C. pen., reţinute în favoarea inculpaţilor de către instanţa de fond, deşi aceştia au avut o atitudine sinceră si corectă pe parcursul procesului penal.

Înalta Curte, examinând recursurile declarate, prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate, pentru considerentele care urmează:

În conformitate cu prevederile art. 72 din C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a Codului penal, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

De asemenea, se reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 52 C. pen. pedeapsa este, deopotrivă, un mijloc de constrângere dar şi de reeducare a celui condamnat, având un rol preventiv-educativ. Ca măsură de constrângere, pedeapsa pe lângă scopul represiv trebuie să reflecte dezaprobarea legală şi judiciară, atât cu privire la faptele penale, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul inculpatului.

În prezenta cauză, instanţa de apel a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor, sub aspectul cuantumului şi modalităţii de executare, raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 C. pen., ţinându-se seama de atât de circumstanţele reale ale comiterii faptelor, importanţa deosebită a valorilor sociale lezate prin săvârşirea infracţiunilor, gravitatea sporită a acestora, urmările grave produse, constând în punerea în primejdie a vieţii şi vătămarea corporală a părţilor vătămate, dar şi de datele ce caracterizează persoana inculpaţilor, în raport cu care au fost stabilite sancţiuni penale judicios individualizate, apte să asigure realizarea scopului preventiv - educativ al pedepsei.

În mod justificat, instanţa de apel a apreciat că nu se impune reţinerea în favoarea inculpaţilor a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., referitoare la atitudinea după săvârşirea infracţiunii şi la comportarea sinceră în cursul procesului, având în vedere că susţinerile inculpaţilor -în sensul că au participat la agresarea celor două victime, însă doar au ripostat la atacul declanşat de acestea asupra lor, fără a utiliza obiecte contondente - contravin situaţiei de fapt reţinută în cauză, astfel că, prin comportamentul procesual adoptat, aceştia au încercat să denatureze adevărul şi să inducă în eroare organele judiciare.

Pentru considerentele expuse, constatând că decizia atacată este legală şi temeinică, în temeiul art. 385¹⁵ pct. l lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii L.N.A. şi M.B.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii L.N.A. şi M.B. împotriva deciziei penale nr. 111/A din 1 octombrie 2012 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia penală.

Deduce din pedeapsa aplicată recurenţilor inculpaţi durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 martie 2011 la 26 februarie 2013.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 200 lei, reprezentând onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 februarie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 586/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 686/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... →

ICCJ. Decizia nr. 682/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 682/2013. Penal