ICCJ. Decizia nr. 14/2013. Penal. îndreptare eroare materială (art.194 şi următoarele C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Minuta deciziei nr. 1682/2014
Dosar nr. 15191/3/2013
Şedinţa publică din 16 mai 2014
Deliberând asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 14 mai 2013 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins ca nefondată cererea de îndreptare eroare materială din dispozitivul sentinţei penale nr. 243 din 20 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 24632/3/2006, formulată de partea civilă B.D.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut că prin cererea formulată de petentul B.D. s-a solicitat, pe calea îndreptării de eroare materială, includerea acestuia cu un număr de 376 unităţi de fond în dispozitivul hotărârii, respectiv în sentinţa penală nr. 243 din 20 martie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
În motivarea cererii petentul a arătat că în considerentele sentinţei menţionate se menţionează şi numele său, cu referire la cele 243 unităţi de fond, dar în dispozitivul hotărârii instanţa a omis să facă vreo referire în acest sens.
În speţă, este vorba de completarea dispozitivului hotărârii menţionate prin adăugarea în calitatea de parte civilă a petentului B.D. cu valoarea celor 376 unităţi de fond, ca prejudiciu de recuperat de la inculpaţi şi părţile responsabile civilmente, fapt care putea fi făcut doar de către instanţele ce s-au pronunţat pe fondul cauzei, eventual în căile de atac.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel partea civilă B.D. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând că sunt îndeplinite cerinţele art. 195 C. proc. pen. anterior, întrucât instanţa care a soluţionat cauza a omis din greşeală să menţioneze şi pe această parte civilă cu 376 unităţi de fond, deşi în considerentele sentinţei penale nr. 243 din 20 martie 2007 se menţionează numele acestei părţi vătămate şi numărul unităţilor de fond.
Prin decizia penală nr. 222 din 23 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respins ca nefondat, apelul declarat de partea civilă B.D. împotriva încheierii de şedinţă din data de 14 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, şi a fost obligat apelantul parte civilă la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Curtea a constatat că în dispozitivul sentinţei penale nr. 243 din 20 martie 2007 nu este menţionată partea civilă B.D., în sensul admiterii acţiunii civile, instanţa nedispunând vreo măsură cu privire la această împrejurare, ce putea fi suspusă cenzurii instanţei de control judiciar, ceea ce rezultă că apelanta nu a făcut.
Potrivit art. 195 alin. (1) C. proc. pen. anterior „Erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuşi organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat sau din oficiu".
Ori, a suplini acest demers, prin invocarea unei erori materiale, excede exigenţelor art. 195 C. proc. pen. anterior, cum corect a reţinut şi prima instanţă.
Curtea a considerat că apelanta parte civilă a investit instanţa cu o cerere de îndreptare a erorii materiale, ceea ce reprezintă o altă instituţie procesual penală, iar pe de altă parte, nu poate fi vorba de explicitarea şi lămurirea dispozitivului sentinţei penale prin care s-a soluţionat fondul cauzei, pentru că instanţa nu a dispus o măsură procesuală cu privire la această parte civilă şi care să fie lămurită pentru a putea fi pusă în executare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, petentul B.D.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 09 octombrie 2013.
Preliminar, Înalta Curte apreciază că potrivit dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 255/2013 recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
Având în vedere data înregistrării recursului pe rolul Înaltei Curţi, respectiv 09 octombrie 2013, anterior intrării în vigoare a noului C. proc. pen. (1 februarie 2014), dispoziţia tranzitorie menţionată este aplicabilă în cauză, astfel că această instanţă va continua să judece cauza conform C. proc. pen. anterior, în forma modificată prin Legea nr. 2/2013.
Examinând decizia penală atacată prin prisma motivelor de recurs, dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată următoarele:
Prin motivele de recurs susţinute în scris, se solicită, în esenţă, casarea încheierii din 14 mai 2013 a Tribunalului Bucureşti şi îndreptarea erorii materiale din dispozitivul sentinţei penale nr. 234 din 20 martie 2007 în Dosarul nr. 24632/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
Înalta Curte, referitor la solicitarea recurentului de îndreptare a erorii materiale din Dosarul nr. 24632/3/2006, prin inserarea numelui acestuia în calitate de parte civilă, constată că atât în considerentele sentinţei penale nr. 234 din 20 martie 2007, cât şi în dispozitivul aceleiaşi sentinţe penale, în volumul 480 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, este menţionată calitatea de parte civilă a acestuia.
Referitor la cea de a doua solicitare privind inserarea unui număr de 376 de unităţi de fond în dispozitivul sentinţei penale, Înalta Curte constată că latura civilă a cauzei a fost modificată semnificativ, prin decizia penală nr. 164/A din 18 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, modalitate stabilită cu titlu definitiv prin decizia penală nr. 2098 din 04 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin decizia penală menţionată anterior, având în vedere că sentinţa penală nr. 234 din 20 martie 2007 conţinea multiple erori în stabilirea unităţilor de fond care s-ar fi cuvenit părţilor civile, Curtea de apel a apreciat că pentru o mai bună soluţionare a laturii civile, care să nu prejudicieze în nici un fel părţile civile, se impune stabilirea unor criterii ferme ce urmează a fi avute în vedere la despăgubirea acestora şi nu stabilirea unor sume de bani sau număr de unităţi de fond, cu privire la care nu există garanţii că sunt şi cele corecte.
În acest sens, Curtea a înlăturat din dispozitivul sentinţei penale apelate menţiunile privitoare la numărul de unităţi de fond cu referire la fiecare parte civilă şi a dispus ca despăgubirea acestora să se realizeze conform numărului real de unităţi de fond deţinut de fiecare parte civilă.
Valoarea unităţilor de fond a fost raportată la momentul achiziţionării acestora, despăgubirile fiind corespunzătoare sumelor iniţial investite şi indexate cu rata inflaţiei începând cu data de 24 mai 2000.
Conform cap. 4 din prospectul de ofertă publică continuă şi art. 8 din Cap. III al Reglementărilor interne privind administrarea şi funcţionarea FNI participarea la fond (deţinerea de unităţi de fond) a fost atestată prin carnetul de investitor, confirmările de sold, ordine de plată, chitanţe şi alte acte doveditoare ale achiziţionării şi achitării către fond a contravalorii titlurilor de participare la fond.
Faţă de aceste prevederi, Curtea a stabilit că despăgubirile cuvenite părţilor civile se vor acorda conform numărului unităţilor de fond astfel cum rezultă din cuprinsul carnetelor de investitor, confirmărilor de sold, ordinelor de plată, chitanţelor, altor acte doveditoare ale achiziţionării şi achitării către fond a contravalorii titlurilor de participare.
Faţă de cele arătate mai sus, solicitarea petentului B.D. de inserare în dispozitivul sentinţei penale a numărului de 376 de unităţi de fond nu are caracterul unei cereri specifice art. 195 C. proc. pen. anterior (în prezent art. 278 C. proc. pen.), nefiind vorba de o eroare materială evidentă, ci reprezintă o critică adusă hotărârilor pronunţate în cauză, ce excede obiectului prevederilor legale invocate de către petent.
În consecinţă, apreciind că cererea petentului nu poate fi circumscrisă dispoziţiilor referitoare la îndreptarea erorilor materiale evidente din cuprinsul actelor procedurale, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge ca nefondat recursul declarat de petentul B.D. împotriva deciziei penale nr. 222 din data de 23 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi va obliga recurentul petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.D. împotriva deciziei penale nr. 222 din data de 23 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1484/2013. Penal. Violul (art.197 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1769/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
