ICCJ. Decizia nr. 146/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 146/2013

Dosar nr. 7512/1/2012

Şedinţa publică din 05 februarie 2013

Asupra cererii de strămutare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 26 noiembrie 2012, petentul V.R. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 2669/113/2012 al Tribunalului Brăila, apreciind că la instanţa sus-menţionată nu va avea parte de o judecată dreaptă şi imparţială întrucât obiectivitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei şi calităţii părţilor, invocând motivul că la Tribunalul Brăila s-a creat un cadru procesual impropriu din cauza presiunilor la care sunt supuşi judecătorii, urmare prezentării în presa locală a încălcării unor norme procedurale în cursul urmăririi penale.

Potrivit art. 57 C. proc. pen. au fost solicitate informaţii de la Curtea de Apel Galaţi.

Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că pe rolul Tribunalului Brăila se află spre soluţionare dosarul a cărui strămutare se solicită, instanţa fiind sesizată prin rechizitoriul nr. 1693/P/2011 din 17 aprilie 2012 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.R. - petent în prezenta cauză - pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., în referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

În cuprinsul informaţiilor transmise de Curtea de Apel Galaţi se arată că motivul invocat de petent nu justifică strămutarea judecării cauzei, atâta vreme cât acesta nu a indicat şi nu a făcut dovada existenţei unor fapte sau împrejurări concrete, de natură să pună la îndoială posibilitatea judecării cauzei la Tribunalul Brăila, în condiţiile unui proces imparţial şi echitabil. Cererea de strămutare este nefondată.

Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la o instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părţi are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei.

În cauză, niciuna dintre cerinţele art. 55 alin. (1) nu sunt întrunite, aspectele invocate de petent necircumscriindu-se situaţiilor care, potrivit textului de lege invocat, justifică strămutarea cauzei.

În cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea instanţei trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparţial, dar şi din perspectiva celui interesat. La acest control, instanţa învestită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuţie imparţialitatea judecătorului interesat.

Curtea Europeană a hotărât că, în privinţa imparţialităţii obiective a judecătorului, aparenţele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudenţa instanţei europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

În cazul de faţă, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 55 alin. (2) C. proc. pen. şi de datele expuse, apreciază că temerile petentului nu sunt justificate, membrii instanţei fiind magistraţi de profesie, prezumaţi a fi lipsiţi de orice prejudecată sau de parţialitate.

Ca atare, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul V.R. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 2669/113/2012 al Tribunalului Brăila.

Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 05 februarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 146/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond