ICCJ. Decizia nr. 922/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 922 /20 13

Dosar nr. 3366/1/2013

Şedinţa publică din 28 octombrie 2013

Asupra cererii de strămutare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 7 iunie 2013, petentul S.N. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1292/46/2012 al Curţii de Apel Piteşti.

A arătat că în cadrul dosarului a cărui strămutare o solicită petentul este trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2531 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în calitate de primar al comunei M., judeţul Vâlcea a încheiat contracte de asistenţă juridică cu nora sa S.C.I., avocat în cadrul Baroului Vâlcea, pentru reprezentarea Primăriei Mateeşti în litigiile civile de fond funciar aflate pe rolul instanţelor din judeţul Vâlcea, în acest scop fiind convenit şi plătit un onorariu de 7.500 RON pentru 5 cauze susţinute.

De asemenea, petentul a menţionat că în perioada 2004-2012 cât a fost primar, a avut multe conflicte cu predecesorii săi, generate de faptul că a sesizat organelor de anchetă deturnarea unor fonduri europene alocate pentru reţeaua de alimentare cu apă potabilă şi canalizare a gospodăriilor cetăţenilor din comuna Mateeşti.

Ca atare, a solicitat strămutarea judecării cauzei la o altă instanţă, apreciind că imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită calităţii părţilor şi relaţiilor conflictuale locale.

Potrivit art. 57 alin. (2) C. proc. pen. au fost solicitate informaţii de la Ministerul Justiţiei.

Din informarea transmisă de Ministerul Justiţiei din 21 octombrie 2013 a rezultat că prin rechizitoriul din 23 aprilie 2013 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului S.N. pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în condiţiile art. 37 lit. a) C. pen.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a mai dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu faţă de S.N. ş. a. pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. cu referire la modul şi împrejurările în care a fost pus în posesie şi proprietate numitul G.G. cu o suprafaţă de teren de 780 mp.

S-a arătat că din conţinutul actelor de urmărire penală efectuate în Dosarul nr. 460/P/2012 a rezultat că inculpatul S.N. a avut calitatea de primar al comunei M., judeţul Vâlcea în perioada 2004-mai 2012, iar fiul său, S.C.N. este căsătorit din 17 ianuarie 2009 cu numita S.C.I., avocat în Baroul Vâlcea, În perioada anului 2011 Primăria comunei Mateeşti, judeţul Vâlcea a fost implicată în mai multe litigii civile iar inculpatul S.N. a luat hotărârea de a încheia mai multe contracte de asistenţă juridică cu nora sa, S.C.I.

Dosarul penal nr. 1292/46/2013 al Curţii de Apel Piteşti, a cărui strămutare se solicită, a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti urmare sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti cu rechizitoriul din 23 aprilie 2013, dat în Dosarul nr. 460/P/2012. Primul termen de judecată a fost la data de 30 mai 2013, inculpatul şi partea civilă formulând cereri de amânare a cauzei pentru lipsa apărării.

S-a mai arătat că la data de 20 iunie 2013 s-a formulat cerere de amânare a cauzei de către inculpat, pentru lipsa apărătorului ales, cerere admisă de instanţă. A fost acordat termen de judecată la data de 12 septembrie 2013, dată la care s-a admis cererea formulată de apărătorul inculpatului privind amânarea cauzei pentru a-i aduce la cunoştinţă acestuia ce presupune procedura simplificată reglementată în dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

Cauza a fost amânată pentru data de 3 octombrie 2013, când a fost admisă proba cu martori solicitată de procurorul de şedinţă, proba testimonială cu doi martori solicitată de inculpat, prin apărător şi s-a dispus amânarea judecării cauzei ia data de 23 octombrie 2013.

Ministerul Justiţie precizează că în informarea trimisă de către Curtea de Apel Piteşti se apreciază, în urma verificărilor întreprinse, că aspectele la care face referire petentul nu sunt fondate, cauza putând fi soluţionată la Curtea de Apel Piteşti în condiţii de obiectivitate, cu respectarea integrală a drepturilor procesuale şi intereselor legitime aparţinând părţilor implicate.

De asemenea, Ministerul Justiţiei subliniază că în informarea trimisă se arată că în această cauză nu există ingerinţe, sau alţi factori de natură a influenţa imparţialitatea completului de judecată.

Cererea de strămutare este neîntemeiată.

Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părţi are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători jau procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei.

În cauză, niciuna dintre cerinţele art. 55 alin. (1) C. proc. pen. nu sunt întrunite, aspectele invocate de petent nefiind circumscrise situaţiilor care, potrivit textului de lege invocat, justifică strămutarea cauzei.

În cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea instanţei trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparţial, dar şi din perspectiva celui interesat. La acest control de imparţialitate, instanţa investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuţie imparţialitatea judecătorului interesat.

Curtea Europeană a hotărât că, în privinţa imparţialităţii obiective a judecătorului, aparenţele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudenţa instanţei europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

Analizând motivele invocate de petent în cuprinsul cererii de strămutare, Înalta Curte constată că acestea nu pot constitui temeiuri pentru strămutarea cauzei, apreciind că adversităţile dintre petent, fost primar al localităţi M., Judeţul Vâlcea şi predecesorii săi, generate de faptul că petentul ar fi sesizat organelor de anchetă deturnarea unor fonduri europene alocate pentru reţeaua de alimentare cu apă potabilă şi canalizare a comunei menţionate, nu au capacitatea de a influenţa judecata în cauza indicată, instanţa fiind singura care, în funcţie de susţinerile probelor ambelor părţi, este chemată să decidă în ceea ce priveşte cauza.

De asemenea, se constată că în cauza penală nr. 1292/46/2012 al Curţii de Apel Piteşti, calitatea petentului de fost primar al comunei Mateeşti nu are capacitatea de a determina ştirbirea imparţialităţii magistraţilor chemaţi să judece cauza indicată, nefăcându-se nicio dovadă în sens contrar.

În cauză nu s-a dovedit nici existenţa pericolului de tulburare a ordinii publice sau faptul că una dintre părţi are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecătorii sau procurorii, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei.

În consecinţă, Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete examinate, văzând prevederile art. 55 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., apreciază că temerile pelentului nu sunt justificate, membrii instanţei fiind magistraţi de profesie, prezumaţi a fi lipsiţi de orice prejudecată sau de parţialitate.

În consecinţă, cererea va fi respinsă.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge ca nefondată cererea formulată de petentul S.N. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1292/46/2012 al Curţii de Apel Piteşti.

Obligă petentul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 octombrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 922/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond