ICCJ. Decizia nr. 965/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 965/2013
Dosar nr. 2517/1/2013
Şedinţa din 7 noiembrie 2013
Asupra plângerii de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 940/II/2/2011 din 12 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) şi b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de subcomisarul C.S., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. şi faţă de comisarul şef de poliţie D.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen.
În considerentele acestei rezoluţii s-au reţinut următoarele:
La data de 22 martie 2010, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a fost înregistrată sub nr. 940/P/2010 plângerea formulată de petentul G.E.D. împotriva subcomisarului C.S. pentru săvârşirea infracţiunii de "favorizarea infractorului" prev. de art. 264 C. pen., constând în aceea că acesta şi-a manifestat nemulţumirea cu privire la cercetările efectuate în mai multe dosare penale instrumentate de lucrătorii I.P.G Giurgiu, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu. Acesta a mai arătat că C.S. i-a ajutat pe numiţii N.S. şi P.N. să se sustragă răspunderii penale în dosarele în care au fost cercetaţi.
În ceea ce priveşte plângerea formulată de petent împotriva comisarului şef de poliţie D.N. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., constă în aceea că acesta este acuzat că aspectele consemnate în rezoluţie constituie o imixtiune în activitatea organului de cercetare penală, fiind blocat accesul la probatoriul care trebuia administrat în dosar.
Plângerea petentului, formulată conform art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă prin Rezoluţia nr. 940/P/2010 din 12 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Împotriva acestei soluţii de neîncepere a urmăririi penale, petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior care, prin Rezoluţia nr. 3029/II/2/2011 din 11 noiembrie 2011, a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a admis în parte plângerea formulată de petent împotriva Rezoluţiei nr. 940/P/2010 din 12 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti doar sub aspectul încadrării juridice a faptelor subcomisarului C.S. şi a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acelaşi subcomisar sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului prev. de art. 246 şi art. 264 C. pen., deoarece faptele nu există.
Împotriva acestei soluţii petentul a formulat plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, prin Rezoluţia nr. 2394/1/2011 din 12 decembrie 2011 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins plângerea ca neîntemeiată, sens în care a reţinut în esenţă că soluţia adoptată în cauză de procurorul de caz este legală, neexistând indicii în sensul săvârşirii vreunei infracţiuni de către intimaţii. A mai arătat că nu există indicii că aceştia şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, care să fi cauzat petentului o vătămare a intereselor legale.
De asemenea, împotriva Rezoluţiei nr. 3029/II/2/2011 din 11 noiembrie 2011, a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, petentul a mai formulat o nouă plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv la prim-adjunctul Procurorului General care, prin Rezoluţia nr. 378/C2/2013 din 8 martie 2013, a respins plângerea ca neîntemeiată.
Ca urmare a respingerii plângerilor formulate, petentul G.E.D. s-a adresat cu plângere la instanţă care prin Sentinţa penală nr. 333/F din 1 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2448/2/2013, a respins ca neîntemeiată plângerea împotriva Rezoluţiei din data de 12 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. 940/P/2010 şi a Rezoluţiei nr. 3029/II/2/2011 din 11 noiembrie 2011, a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, hotărâre care este definitivă.
Nemulţumit de soluţiile adoptate în cauză, petentul G.E.D. s-a adresat cu plângere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform prevederilor art. 2781 C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., a verificat rezoluţia atacată pe baza actelor şi lucrărilor dosarului parchetului, faţă de criticile formulate de petent.
Din analiza multitudinii actelor premergătoare efectuate de procuror, ce au stat la baza rezoluţiei atacate date în Dosarul nr. 940/II/2/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmărire penală şi criminalistică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în mod corect şi temeinic motivat, în raport cu fiecare critică a petentului, ce a fost examinată în concret şi căreia i s-a răspuns argumentat, procurorul a dispus soluţia neînceperii urmăririi penale faţă de subcomisarului C.S. pentru săvârşirea infracţiunii de "favorizarea infractorului" prev. de art. 264 C. pen., iar faţă de D.N. comisar şef de poliţie, pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută în art. 246 C. pen., întrucât faptele sesizate nu există.
Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în contextul cauzei, a constatat că nu rezultă existenţa faptelor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute în art. 246 C. pen. şi a faptelor de favorizare a infractorului prevăzute în art. 264 C. pen. în sarcina intimaţilor, deoarece aceştia şi-au exercitat atribuţiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale, prin soluţiile dispuse motivat, în rezoluţiile date, toate soluţiile criticate de petentul G.E.D. fiind examinate pe căile prevăzute în art. 278 - 2781 C. proc. pen. şi menţinute ca atare sau infirmate, dar menţinute pe fond.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate reţine criticile formulate de petent în plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. adresată instanţei supreme, referitoare la faptul că subcomisarul C.S. a procedat în mod abuziv atunci când a avut de instrumentat Dosarul nr. 3511/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, deoarece prin măsurile dispuse de procuror, în limitele competenţei sale, nu atrag în vreun mod răspunderea intimaţilor.
Invocarea de către petent a încălcării dreptului administrării probelor de către procuror, conform art. 63 - 64 C. proc. pen., nu poate fi avută în vedere, deoarece administrarea acestora vizează procesul penal numai după începerea urmăririi penale, fază care presupune garanţiile procesuale pentru efectuarea unei urmăriri penale complete.
Mai constată Curtea faptul că din actele şi lucrările dosarului a rezultat indubitabil că subcomisarul C.S., în instrumentarea Dosarului nr. 3511/2007, nu a făcut abuzuri în serviciu, deoarece măsurile dispuse de acesta, în limitele competenţei sale, măsuri care au făcut şi obiectul controlului realizat prin intermediul căilor de atac consacrate de lege, să poată fi considerate ca fiind fapte care ar avea caracter penal care să atragă în vreun mod răspunderea acestuia.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că rezoluţiile atacate în cauză şi care au fost conexate în Lucrarea 505/II/2/2013 atacată de petent date în Dosarele nr. 940/P/2010 şi 3029/II/2/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmărire penală şi criminalistică, este legală şi temeinică.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul G.E.D. împotriva rezoluţiilor date în Dosarele nr. 940/P/2010 şi 3029/II/2/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmărire penală şi criminalistică, conexate în Lucrarea 505/II/2/2013, atacată de acesta.
Împrejurarea că petentul invocă existenţa anumitor împrejurări care i-ar fi cauzat anumite nemulţumiri nu poate conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor pe care acesta Ie-a indicat în plângerea sa.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul G.E.D. împotriva Rezoluţiei nr. 505/II/2/2013, dispusă în Dosarul nr. 940/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, rezoluţie pe care a menţinut-o.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul G.E.D. împotriva Rezoluţiei nr. 505/II/2/2013, dispusă în Dosarul nr. 940/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 07 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 958/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP... | ICCJ. Decizia nr. 988/2013. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
