ICCJ. Decizia nr. 103/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 103/2014
Dosar nr. 4310/1/2013
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2014
Asupra contestaţiei în anulare de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea introdusă la această instanţă la data de 23 august 2013, contestatorul L.D. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. nr. 2418 din 12 iulie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 45992/3/2009, susţinând că „pe toată durata procesului în care a fost condamnat pentru infracţiunea de înşelăciune la o pedeapsă de 10 ani închisoare nu a fost citat la adresa la care a locuit cu chirie, nefiind înştiinţat legal despre desfăşurarea procesului."
În raport de aspectele invocate a solicitat admiterea contestaţiei şi rejudecarea dosarului în care s-a dispus condamnarea sa.
Contestaţia în anulare este inadmisibilă.
Analizându-se, în principiu, contestaţia în anulare, se constată că, potrivit disp. art. 391 alin. (2) C. proc. pen. instanţa are obligaţia de a examina prioritar dacă cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este din cele prev. de art. 386 şi dacă în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.
Potrivit disp. art. 386 lit. a) din C. proc. pen. „împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare, când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii".
Conform disp. art. 387 alin. (2) C. proc. pen., în cererea de contestaţie în anulare pentru motivele prevăzute de art. 386 lit. a)-c), trebuie sa se arate toate cazurile de contestaţie pe care le poate invoca contestatorul şi toate motivele aduse în sprijinul acesteia.
În sensul celor anterior menţionate, verificându-se actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că, deşi motivul invocat de contestator se încadrează în cazul de contestaţie prev. de art. 386 lit. a) C. proc. pen., acesta nu a depus la dosar şi nici nu a invocat dovezi care s-ar afla la dosar în sprijinul contestaţiei.
Astfel, potrivit disp. art. 177 intitulat „Locul de citare",
(1) „Învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuieşte, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului său de muncă, prin serviciul de personal al unităţii la care lucrează.
(2) Dacă printr-o declaraţie dată în cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat.
(3) In caz de schimbare a adresei arătată în declaraţia învinuitului sau inculpatului, acesta este citat la noua sa adresă, numai dacă a încunoștințat organul de urmărire penală ori instanţa de judecată de schimbarea intervenită, sau dacă organul judiciar apreciază pe baza datelor obţinute potrivit art. 180 că s-a produs o schimbare de adresă.
(4) Dacă nu se cunoaşte adresa unde locuieşte învinuitul sau inculpatul şi nici locul său de muncă, citaţia se afişează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea. „
Înalta Curte, verificând susţinerile invocate în cererea de contestaţie în anulare, constată că, potrivit dispoziţiilor legale anterior citate, este în sarcina inculpatului ca în cazul schimbării adresei să încunoștințeze instanţa despre această împrejurare.
Or, câtă vreme contestatorul, în speţă inculpatul L.D. nu a indicat pe parcursul procesului penal la momentul intervenirii schimbării adresei noul loc unde să fie citat, citarea s-a realizat la adresele din rechizitoriu, respectiv în Bucureşti, sect.1, în Bucureşti, şi prin afişare la Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti, procedura de citare pe întreg parcursul procesului penal fiind legal îndeplinită.
În consecinţă, contestaţia în anulare formulată de contestator, este inadmisibilă şi urmează a se respinge ca atare şi a-l obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul L.D. împotriva Deciziei penale nr. 2418 din 12 iulie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 45992/3/2009.
Obligă contestatorul la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1015/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 103/2014. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
