ICCJ. Decizia nr. 1015/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1015/2014
Dosar nr. 3043/83/2011
Şedinţa publică din 21 martie 2014
Asupra recursului penal de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 203 din data de 02 decembrie 2011 pronunţată de către Tribunalul Satu Mare, s-a admis în parte excepţia nulităţii proceselor-verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare, numai cu privire la percheziţiile efectuate de către alţi lucrători decât cei anume desemnaţi prin ordonanţa de delegare a procurorului.
S-a respins excepţia nulităţii convorbirilor telefonice efectuate în cauză.
În baza art. 61 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 a fost condamnată inculpata D.N.M., pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă (pct. 2 din rechizitoriu) la pedeapsa de:4 ani şi 6 luniînchisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a 2-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul F.L., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (pct. 1 din rechizitoriu) la pedeapsa de:6 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (pct. 2 din rechizitoriu) la pedeapsa de: 4 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele mai sus aplicate, inculpatul F.L. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani şi 6 luni închisoare pe care o sporeşte cu 6 luni, şi în final va executa pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a 2-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.
În baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din pedeapsa rezultantă aplicată durata reţinerii şi a arestului preventiv, de la 03 februarie 2011 până la data de 01 august 2011.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut măsura liberării provizorii sub control judiciar dispusă prin încheierea penală nr. 121 din 25 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. 3043/83/2011/a7.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul S.I., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă (pct. 1 din rechizitoriu) la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă (pct. 2 din rechizitoriu) la pedeapsa de 3 ani închisoare.
în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele mai sus aplicate, inculpatul S.I. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare pe care o sporeşte cu 3 luni, şi în final va executa pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a 2-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din pedeapsa rezultantă aplicată durata reţinerii şi a arestului preventiv, de la 03 februarie 2011 până la data de 28 iunie 2011.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut măsura liberării provizorii sub control judiciar, dispusă prin decizia penală nr. 594 din 28 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. 3043/83/2011/a5.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul N.I.R., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă (pct. 1 din rechizitoriu) la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă (pct. 2 din rechizitoriu) la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele mai sus aplicate, inculpatul N.I.R. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare pe care o sporeşte cu 3 luni, şi în final va executa pedeapsa de 4 ani şi 3 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a 2-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din pedeapsa rezultantă aplicată durata reţinerii şi a arestului preventiv, de la 03 februarie 2011 până la data de 11 iulie 2011.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut măsura liberării provizorii sub control judiciar dispusă prin decizia penală nr. 603 din 11 iulie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. 5217/83/2011.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul F.F.D., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă (pct. 1 din rechizitoriu) la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă (pct. 2 din rechizitoriu) la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele mai sus aplicate, inculpatul F.F.D. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare pe care o sporeşte cu 3 luni, şi în final va executa pedeapsa de 4 ani şi 3 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a 2-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara dispusă prin încheierea penală nr. 132 din 19 august 2011 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. 3043/83/2011/a8.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (2) C. pen. şi art. 118 lit. d) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpaţii F.L. şi S.I. a sumei de 130.000 euro, în echivalent RON.
În baza art. 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpaţii D.N.M., N.I.R. şi F.F.D. a sumei de 300.000 euro, în echivalent RON.
S-a menţinut sechestrul asigurător asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului S.I., dispus în cursul urmăririi penale până la concurenţa sumei de 130.000 euro, în echivalent RON.
În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei totale de 15.000 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, câte 3000 RON fiecare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, isntanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea emis în Dosar nr. 18/P/2010 al acestei unităţi de parchet, la data de 15 martie 2011, s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor: F.L., având datele personale din dispozitivul prezentei sentinţe, pentru săvârşirea în condiţiile concursului real, a două infracţiuni de trafic de influenţă, prev. şi ped. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, S.I., având datele personale din dispozitivul prezentei sentinţe, pentru săvârşirea în condiţiile concursului real, a două infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă, prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 257 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, N.I.R., având datele personale din dispozitivul prezentei sentinţe, pentru săvârşirea în condiţiile concursului real, a două infracţiuni de complicitate la cumpărare de influenţă, prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi în stare de libertate a inculpatului F.F.D., având datele personale din dispozitivul prezentei sentinţe, pentru săvârşirea în condiţiile concursului real a două infracţiuni de complicitate la cumpărare de influenţă, prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, precum şi punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatei D.N.M., având datele personale din dispozitivul prezentei sentinţe, pentru săvârşirea unei infracţiuni de cumpărare de influenţă, prev. şi ped. de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplic. art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus, sub punctul 3, neînceperea urmăririi penale faţă de inculpata D.N.M. sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de cumpărare de influenţă, prev. de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, reţinându-se că există o cauză de nepedepsire, prev. de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
Cu privire la starea de fapt, în actul de sesizare, s-au reţinut, în esenţă, următoarele:
„1. Învinuita D.N.M. este angajată în sistemul vamal din 1998, parcurgând de-a lungul anilor mai multe trepte (de la secretar dactilograf la Biroul Vamal Satu-Mare la şef al Biroului Vamal H.), fiind mutata definitiv la Biroul Vamal H. din anul 2005.
În cursul anului 2009, prin intermediul inculpatului F.F.D., învinuita D.N.M. l-a cunoscut pe inculpatul F.L. - om de afaceri clujean, cu importante legături atât în sfera administrativă cât şi politică. Cunoscând acest lucru, învinuita D.N.M., motivând că are un conflict cu şeful ei, martorul K.M., i-a solicitat inculpatului F.L., ca prin prisma relaţiilor sale, să o ajute în aplanarea conflictului. La scurtă vreme, inculpatul F.L. i-a propus învinuitei D.N.M. să fie delegată chiar în funcţia de şef al Biroului Vamal H., promiţându-i că poate să o ajute în acest sens, în baza relaţiilor pe care le are. Fiind de acord, în cursul lunii septembrie 2009, inculpatul F.L. i-a facilitat învinuitei D.N.M., prin intermediul învinuitului P.E. - membru al Partidului Democrat Liberal Bucureşti, o discuţie cu învinuitul M.R.T. - şef al Autorităţii Naţionale Vamale (A.N.V.) şi vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), chiar în biroul acestuia. Cu privire la învinuitul P.E. facem precizarea că deşi acesta nu deţine nicio funcţie - de conducere în cadrul Partidului Democrat Liberal Bucureşti, acesta are conform probelor, puternice conexiuni şi o influenţă foarte mare asupra multor funcţionari cu funcţii de conducere din instituţiile centrale, inclusiv asupra învinuitului M.R.T.
Conform promisiunii făcute de învinuitul M.R.T. învinuitei D.N.M., în prezenţa învinuitului P.E., în trei-patru zile de la data întâlnirii, mai precis in data de 22 septembrie 2009, a fost emis Ordinul nr. AA prin care învinuita a fost delegată, începand cu data de 23 septembrie 2009, până la 31 decembrie 2009 în funcţia publică, de conducere de şef birou vamal la Biroul Vamal H., iar conform Ordinului nr. BB din 31 decembrie 2009, delegarea în aceeaşi funcţie a fost prelungită din 01 ianuarie 2010 pana în 23 februarie 2010, în lipsa unui interviu sau a unui concurs public.
Legat de influenţa exercitată de inculpatul F.L., arătam că anterior emiterii Ordinului nr. AA din 22 septembrie 2009, acesta a pretins de la învinuita D.N.M. o suma de bani, fără a preciza cuantumul, spunându-i acesteia că vor discuta după delegare. Cu toate că nu i s-a precizat suma exactă, învinuita D.N.M. declara „eu eram conştienta că acesta (n.n. inculpatul F.L.) pretinde o suma de bani şi eram conştientă că trebuie să dau bani pentru influenţa promisă, însă nu am crezut niciodată că această sumă va fi aşa de mare".
La două zile după emiterea Ordinului nr. AA din 22 septembrie 2009, inculpatul F.L. s-a întâlnit cu învinuita D.N.M. şi i-a comunicat „preţul" influenţei sale exercitate asupra învinuitului M.R.T. prin intermediul învinuitului P.E., respectiv 130.000 euro. Asa cum rezultă şi din declaraţia învinuitei D.N.M., suma de 130.000 euro a fost pretinsă de către inculpatul F.L., direct, pentru Partidul Democrat Liberal şi pentru învinuitul M.R.T. - şef al A.N.V. şi vicepreşedinte al A.N.A.F., persoana asupra căruia şi-a exercitat influenţa prin intermediul învinuitului P.E., în vederea delegării învinuitei în funcţia de şef al Biroului Vamal H.
Conform probelor de la dosar, influenţa promisă de către inculpatul F.L. învinuitei D.N.M., a fost una reală, afirmaţiile sale fiind dublate de activităţi concrete, de determinare a învinuitului P.E., să intervină la rândul lui, la învinuitul M.R.T., în vederea delegării şi ulterior numirii invinuitei în funcţia de şef al Biroului Vamal H.
Pentru că la momentul la care i s-a precizat de către inculpatul F.L., ca suma pe care trebuie să i-o dea este de 130.000 euro, învinuita D.N.M. i-a comunicat că nu deţine această sumă, s-a convenit de comun acord, că această sumă să-i fie remisă în tranşe. Totodată, inculpatul F.L. a convenit cu învinuita D.N.M., să desemneze fiecare câte o persoană, prin care urma să ţină legătura şi prin care să se dea, respectiv să se primească banii. Astfel, învinuita D.N.M. l-a desemnat pe inculpatul N.l.R. vânzător la un magazin Duty-Free din Vama H., ca persoana care să dea banii în numele ei, iar inculpatul F.L. l-a desemnat pe inculpatul S.I., ca persoana care să ia banii. Relevante în acest sens, sunt numeroasele discuţii telefonice purtate de învinuita D.N.M. şi inculpatul N.l.R. pe de-o parte, inculpaţii N.l.R. şi S.I. pe de altă parte şi nu în ultimul rând inculpaţii S.I. şi F.L. Facem precizarea că, aşa cum rezultă şi din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, inculpatul F.L. a evitat pe cât posibil un contact telefonic direct cu învinuita D.N.M., mesajele fiindu-i transmise prin intermediul inculpaţilor S.I., N.l.R. sau F.F.D. În putinele cazuri în care inculpatul F.L. a comunicat telefonic direct cu învinuita D.N.M., a făcut-o folosindu-se de posturi telefonice atribuite altor persoane.
Pentru ca învinuita D.N.M. nu deţinea întreaga sumă de 130.000 euro, pretinsă de inculpatul F.L. în cursul lunii septembrie 2009, aceasta a apelat la ajutorul inculpaţilor N.l.R. şi F.F.D., cel care de altfel i-a făcut cunoştinţă cu inculpatul F.L. Din discuţia purtată de inculpaţii N.l.R. şi F.F.D., în data de 05 martie 2010, ora 21:54, rezultă că aceştia nu au ajutat-o pe învinuita D.N.M., dezinteresatul colectarea sumei de 130.000 euro, ci au urmărit ca în urma delegării învinuitei în funcţia de şef al Biroului Vamal H., să aibă foloase pecuniare, constând în introducerea în ţară de ţigări, de la magazinul Duty-Free, prin activităţi de contrabandă.
Pe lângă ajutorul primit de la inculpaţii N.l.R. şi F.F.D., învinuita D.N.M. şi-a amanetat bijuteriile, şi a contractat un credit pentru nevoi personale, astfel încât a reuşit să strângă în decurs de 5 luni, suma de 130.000 euro pretinsă de inculpatul F.L.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare, învinuita D.N.M. a pus la dispoziţie înscrisuri (documente bancare, contracte de împrumut sau garanţie imobiliară) din care rezultă fără echivoc că aceasta a apelat la diverse împrumuturi pentru acoperirea unei părţi din suma de 130.000 euro. Însă, principalul sprijin a venit din partea inculpaţilor N.l.R. şi F.F.D., care cunoscând destinaţia banilor, au acceptat să o ajute pe învinuita D.N.M., fie prin acordarea direct a unei sume de bani (21.000 euro - inculpatul N.l.R.) sau indirect prin obţinerea banilor de la alte persoane (10.000 euro - inculpatul N.l.R. şi 42.000 euro - inculpatul F.F.D.).
Spre deosebire de inculpatul F.F.D. care recunoaşte că ştia pentru ce sunt banii strânşi de învinuita D.N.M., inculpatul N.I.R. susţine că i-a dat banii invinuitei fără să ştie pentru ce.
Aşa cum s-a arătat, şi aşa cum rezultă şi din probele existente la dosar, suma de 130.000 euro a fost remisă de către învinuita D.N.M. inculpatului F.L., în mai multe tranşe, în perioada octombrie 2009 - februarie 2010, prin intermediul inculpaţilor N.l.R. şi S.I., predarea banilor făcându-se de cele mai multe ori la Cluj sau la localul P.R. din jud. Sălaj, loc unde de altfel inculpaţii s-au întâlnit în mai multe rânduri. Ultima tranşă de bani a fost dată inculpatului F.L. în data de 21 februarie 2010, cu două zile înainte de expirarea delegării, când învinuita D.N.M. a fost asigurată că totul este în regulă.
Relevante sub aspectul vinovăţiei inculpaţilor F.L., S.I., N.l.R. şi F.F.D., sunt discuţiile dintre aceştia, fie între ei, fie cu învinuita D.N.M., din data de 22-23 februarie 2010, atunci când aceasta şi-a dat seama că, deşi i-a dat inculpatului F.L. suma de 130.000 euro, îi va înceta delegarea şi nu va fi numită în funcţia de şef al Biroului Vamal H. Deşi, învinuita D.N.M. a fost chemată la Cluj de către inculpatul F.L., prin intermediul inculpaţilor S.I. şi N.l.R., aceasta realizând în ce încurcătură a intrat, a refuzat să meargă la întâlnire.
Facem precizarea că inculpatul F.L. i-a justificat învinuitei D.N.M. un refuz de prelungire a delegării sau numirii în funcţia de şef al Biroului Vamal H., de către învinuitul M.R.T., bazat pe existenţa unui dosar penal în care aceasta era cercetată de Direcţia Naţională Anticoruptie - Serviciul Teritorial Oradea, condiţionând numirea sa de obţinerea unei adeverinţe din care să rezulte că nu s-a început urmărirea penală în cauză.
În data de 26 ianuarie 2011, învinuita D.N.M. a depus la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, un autodenunţ în care a relatat aspectele de natura infracţională mai sus descrise, declaraţia acesteia de recunoaştere coroborandu-se cu alte probe. Având în vedere faptul că la data autodenunţului, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea nu se sesizase cu privire la această infracţiune, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, urmând a se dispune faţă de învinuita D.N.M., neînceperea urmăririi penale.
2. În data de 16 martie 2010, inculpatul F.L. a pretins de la învinuita D.N.M., prin intermediul inculpatului S.I., suma de 300.000 euro, promiţându-i că de data aceasta, tot prin intermediul P.E. îşi va exercita influenţa asupra învinuitului M.R.T., urmând să-l determine pe acesta să o numească definitiv pe învinuită, în funcţia de şef al Biroului Vamal H.
Şi de această dată, influenţa promisă învinuitei D.N.M., de către inculpatul F.L. a fost una reală, dovada fiind convorbirea telefonică dintre inculpat şi învinuitul P.E., din data de 16 martie 2010 ora 15:39, când cel din urmă, a amânat momentul numirii în funcţia de şef al Biroului Vamal H. a învinuitei.
În aceeaşi dată, 16 martie 2010 ora 18:07, inculpatul F.L. i-a cerut inculpatului S.I. să ia legătura cu învinuita D.N.M. pentru a-i transmite mesajul său, în urma discuţiilor avute la Bucureşti cu învinuitul P.E.
Cu privire la suma de 300.000 euro, învinuita D.N.M. recunoaşte că suma i-a fost pretinsă de la inculpatul F.L., pentru a-şi exercita influenţa asupra învinuitului M.R.T., prin intermediul învinuitului P.E., în vederea numirii sale definitive în funcţia de şef al Biroului Vamal H.: Arăt că eu nu am avut de unde să fac rost de această sumă, comunicându-i acest lucru inculpatului. În aceste condiţii, inculpatul F.L. mi-a propus în mod direct, să găsesc persoane care ar putea să pună pentru mine această sumă de 300.000 euro, iar el, în schimbul acestei sume, urma să garanteze cu un teren lângă fabrica N. din judeţul Cluj, teren despre care ştiu că îi aparţinea, însă nu pe numele lui, ci pe numele inculpatului S.I.".
Declaraţia de recunoaştere a învinuitei D.N.M. este susţinută şi de alte probe, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice în principal dar şi de declaraţii în apărare ale inculpaţilor.
În cadrul aceleiaşi discuţii din 16 martie 2010 ora 18:07, inculpatul F.L., anticipând probabil ca învinuita D.N.M. nu dispune de această sumă, îi comunica inculpatului S.I. strategia de obţinere a sumei de 300.000 euro.
Folosindu-se de aceeaşi metodă de care a uzat învinuita D.N.M. la obţinerea sumei de 130.000 euro, luarea unor sume de bani de la diferite persoane prin obţinerea unor garanţii personale, inculpatul F.L. i-a cerut învinuitei, să-i dea de data aceasta suma de 300.000 euro, „şi poate ala (n.n. învinuitul P.E.) mişcă lucrurile mai repede" (n.n. numirea în funcţia de şef al Biroului Vamal H.), propunându-i să apeleze din nou la diferite persoane, de regula cămătari, pentru obţinerea sumei, oferindu-le potentiator „creditori" ca şi garanţie un teren intravilan, în suprafaţa de aproximativ 2,8 ha, situat în comuna B., jud. Cluj.
Învinuita D.N.M. a acceptat pretinderea sumei de 300.000 euro de către inculpatul F.L., făcând demersuri, şi de data aceasta, prin intermediul inculpaţilor N.l.R. şi F.F.D. să găsească persoane dispuse să-i dea suma de 300.000 euro, oferindu-le în schimb ca şi garanţie, terenul intravilan pus la dispoziţie de către inculpatul F.L.
Relevante în acest sens, sub aspectul vinovăţiei şi participaţiei, sunt procesele - verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de învinuită şi inculpaţi în această perioadă.
Dacă pentru suma de 130.000 euro s-au găsit persoane care să-i dea învinuitei bani, pentru suma de 300.000 euro, nu s-a găsit nimeni să-i dea învinuitei această sumă, deşi inculpaţii F.L., S.I., N.l.R. şi F.F.D., secondaţi de învinuita D.N.M. au făcut demersuri pentru identificarea unor „creditori" care să le pună la dispoziţie banii.
În condiţiile în care învinuita D.N.M. nu a putut să-i dea inculpatului F.L. suma de 300.000 euro pretinsă, nu a mai avut loc nici numirea sa în funcţia de şef al Biroului Vamal H.
Facem precizarea că şi de această dată, legătura între inculpatul F.L. şi învinuita D.N.M. s-a făcut de cele mai multe ori prin intermediul inculpaţilor S.I., N.I.R. şi F.F.D., persoane care, cu ştiinţă, s-au implicat în ajutarea celor doi să identifice resurse pentru strângerea şi a sumei de 300.000 euro".
În rechizitoriu se mai reţine şi faptul că, pe parcursul urmării penale, învinuita D.N.M. a denunţat în Dosarul nr. 18/P/2010 fapta sa de cumpărare de influenţă, respectiv de trafic de influenţă comisă de inculpatul F.L., cu complicitatea inculpaţilor S.I., N.I.R. şi F.F.D., dat şi alte fapte penale de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aşa încât se apreciază că învinuitei i-ar fi aplicabile dispoziţiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.
Trecând la soluţionarea cauzei pe baza actelor şi lucrărilor aflate în Dosar nr. 18/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, precum şi pe baza probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa a reţinut următoarele:
Starea de fapt ce rezultă din probele administrate
Inculpata D.N.M., în vârstă de 32 ani, a fost încadrată în sistemul vamal din anul 1998, ocupând iniţial postul de secretar dactilograf în cadrul Biroului Vamal Satu Mare, după ce tatăl acesteia D.N., controlor vamal din cadrul Biroului Vamal P., a suferit un accident grav la locul de muncă, respectiv a fost lovit cu maşina de către un cetăţean maghiar care a refuzat să achite o taxă pentru carburant, forţând astfel ieşirea din ţară şi fiind astfel nevoit să se pensioneze.
Începând din anul 2002, după ce a participat cu succes la un concurs, a ocupat funcţia de inspector vamal în cadrul Biroului Vamal Satu Mare, iar din anul 2005 s-a transferat la Biroul Vamal H., jud. Satu Mare.
La sfârşitul anului 2008, după ce s-a constatat că ar fi fost efectuate tranzacţii fictive însemnate cu usturoi (80 camioane) prin punctul vamal H., pe baza unui material scris întocmit de către şeful punctului vamal H., martorul K.M., Direcţia Regională Vamală Cluj a formulat o sesizare către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi, ulterior, s-a dispus mutarea temporară în interesul serviciului, pe o perioadă de 3 luni, a inculpatei D.N.M. la Biroul Vamal Satu Mare, împreună cu alţi colegi ai acesteia, începând cu luna martie 2009. Ulterior, această dispoziţie a fost prelungită printr-un alt ordin, cu încă 3 luni.
În aceeaşi perioadă, începând cu anul 2008, inculpata D.N.M. întreţinea o relaţie de prietenie cu martorul A.R.V., ofiţer în cadrul I.J.F.P. Satu Mare.
Prin intermediul prietenului ei, inculpata D.N.M. l-a cunoscut pe inculpatul F.F.D., verişor cu A.R.V. şi care era un tânăr om de afaceri din mun. Satu Mare.
Acesta din urmă, respectiv inculpatul F.F.D. era prieten încă din copilărie cu inculpatul N.I.R. şi îl cunoştea pe inculpatul F.L., prosper om de afaceri din mun. Cluj Napoca, fiind în relaţii apropiate cu copiii acestuia, după ce a derulat unele afaceri cu unul dintre ginerii omului de afaceri.
În acest context, cunoscând „problemele de serviciu" ale inculpatei D.N.M., inculpatul F.F.D., din proprie iniţiativă, i-a cerut inculpatului F.L. să o ajute, respectiv „să pună o vorbă bună" pentru aceasta, încă în vara anului 2009. După o anumită perioadă de timp, motivând că nu poate să bată la uşi pentru o problemă minoră, inculpatul F.L. i-a comunicat inculpatului F.F.D. că va face demersuri în cazul în care „cunoştinţa" sa este interesată să ocupe o funcţie de conducere.
După acest moment, inculpatul F.F.D., i-a pus în legătură pe cei doi inculpaţi, respectiv inculpaţii F.L. şi D.N.M., oferindu-le numărul de telefon al fiecăruia.
După câteva discuţii telefonice purtate între cei doi inculpaţi în a doua jumătate a lunii septembrie 2009, inculpatul F.L. i-a transmis inculpatei D.N.M. să se prezinte la Bucureşti pentru a participa la „interviul" pentru ocuparea funcţiei de şefia Vama H.
La data de 18 sau 19 septembrie 2009, inculpata D.N.M. s-a deplasat la Bucureşti, însoţită de prietenul acesteia, A.R.V. Aici s-a întâlnit la o cafea cu inculpatul F.L. în cadrul restaurantului de la Hotelul M. În cadrul acestei întâlniri, la care a participat singură (prietenul ei aşteptând-o în maşină), inculpata D.N.M. l-a întrebat în ce condiţii va avea loc numirea sa, respectiv ce obligaţii va avea pentru acest ajutor, iar inculpatul F.L. i-a răspuns că vor discuta acest aspect după numire. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul F.L. l-a contactat telefonic pe învinuitul P.E., solicitându-i sprijinul în a o conduce pe inculpata D.N.M. la sediul Autorităţii Naţionale a Vămilor în vederea realizării interviului cu şeful acestei instituţii, învinuitul M.R.T.
În continuare inculpata D.N.M. s-a întâlnit cu învinuitul P.E., care a condus-o până la sediul Autorităţii Naţionale a Vămilor (A.N.V.).
La câteva zile de la această vizită a inculpatei D.N.M. la sediul Autorităţii Naţionale a Vămilor, a fost emis Ordinul nr. AA din 22 septembrie 2009, prin care s-a dispus promovarea temporară până la data de 31 decembrie 2009 în funcţia de şef birou vamal la Biroul Vamal H. a inculpatei. Ordinul a fost semnat de către învinuitul M.R.T., în calitate de vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) şi care conduce A.N.V.
Odată cu numirea inculpatei D.N.M. în funcţia de conducere la Biroul Vamal H., a fost numit şi martorul Ţ.P.O. în funcţia de şef de tură, în acelaşi punct vamal.
După alte câteva zile de la numirea în funcţia de conducere, inculpata D.N.M. s-a întâlnit la Cluj, cu inculpatul F.L., la solicitarea acestuia din urmă, ocazie cu care au convenit asupra sumei de bani pe care inculpata urma să o plătească în schimbul ajutorului oferit în vedere numirii în funcţie. Cu aceeaşi ocazie, cei doi inculpaţi au convenit ca în continuare să ţină legătura şi să comunice prin intermediari. Aceeaşi modalitate a fost convenită şi în legătură cu predarea banilor.
În perioada imediat următoare acestei întâlniri, inculpata D.N.M. iniţiază demersuri pentru strângerea sumei de bani şi predarea acesteia către inculpatul F.L., fiind sprijinită de inculpaţii N.l.R. şi F.F.D.
Astfel, la data de 07 octombrie 2009, inculpata D.N.M. se împrumută prin intermediul părinţilor săi, D.N. şi D.M. cu suma de 5500 euro de la numitul P.V.D., recomandat de inculpatul N.l.R., garantând restituirea împrumutului cu un teren în suprafaţă de 1104 m.p., situat în com. P., jud. Satu Mare, ce aparţinea părinţilor săi.
La solicitarea inculpatei D.N.M., la data de 21 octombrie 2009, inculpatul F.F.D. se împrumută de la martorul C.L. cu suma de 33.000 euro, bani pe care i-a predat inculpatei. Restituirea împrumutului este garantată cu un apartament de 4 camere ce aparţinea inculpatei D.N.M. şi care era situat în mun. Satu Mare. Scadenţa acestui împrumut a fost stabilită peste 4 luni, respectiv la 21 februarie 2010, iar în primele 3 luni inculpatul F.F.D. s-a angajat să plătească câte o dobândă de 3000 euro/lună cu scadenţe la 21 noiembrie 2009, 21 decembrie 2009 şi 21 ianuarie 2010.
Concomitent, inculpata D.N.M. a intermediat angajarea inculpatului N.l.R. la un magazin tip „Duty-free" ce avea punct de lucra în Vama H. În acest sens, în calitate de şef al Punctului Vamal l-a chemat în birou pe martorul N.C., administrator al acestui magazin începând din luna ianuarie a anului 2009, ce aparţinea SC E.T. SA, şi cu care se cunoşteau anterior încă din perioada în care era doar lucrător vamal, prezentându-l ca un „verişor" sau „prieten apropiat" al acesteia.
Martorul N.C. acceptă angajarea inculpatului N.I.R. care va lucra efectiv în cadrul magazinului de tip duty-ffee din punctul vamal H. până în vara anului 2010, când urmare a unor acte normative, activitatea acestor magazine a fost restrânsă.
După angajarea inculpatului N.I.R. în modalitatea mai sus arătată şi la solicitarea inculpatului F.L., inculpata D.N.M. îi facilitează şi inculpatului S.I., un apropiat al inculpatului F.L. (fost angajat al acestuia), prezenţa în punctul vamal H., prin angajarea fictivă a acestuia la un alt magazin de tip duty free, care funcţiona, de asemenea, în acest punct vamal. În acest sens, prin intermediul inculpatului N.I.R., inculpata D.N.M. îl invită în birou său de şef al punctului pe numitul F.L. (persoană rămasă neidentificată), şeful acestui magazin şi îi cere să-i ofere un loc de muncă la magazinul său, inculpatului S.I. Inculpatul S.I., care avea domiciliul în mun. Cluj Napoca a lucrat în mod formal la acest magazin timp de aproximativ 2 luni, de la sfârşitul anului 2009, fără a fi încadrat în muncă în mod legal (fără carte de muncă).
În aceeaşi perioadă, inculpatul N.I.R. realizează diferite împrumuturi cu sume de bani, cu scopul de a o ajuta pe inculpata D.N.M. Unele dintre aceste împrumuturi au fost garantate cu un camion pe care inculpatul N.I.R. îl deţinea. De la martorul K.I.L., inculpatul N.I.R. se împrumută cu suma de 10.000 euro, cu scopul de a o ajuta pe aceeaşi inculpată. În total, inculpatul N.I.R. i-a predat inculpatei D.N.M. suma de 21.000 euro, fără a întocmi acte scrise în acest sens.
Totodată, inculpata D.N.M. se împrumută prin intermediul părinţilor săi, mai exact a mamei sale, D.M. (tatăl fiind paralizat) cu suma de 10.000 euro de la numitul S.D. (verişor al mamei) şi cu suma de 9.000 euro de la o altă verişoară a mamei, rămasă neidentificată, fără a întocmi acte scrise în acest sens, date fiind relaţiile de rudenie între aceştia. De asemenea, părinţii inculpatei D.N.M. îi pun la dispoziţia acesteia suma de 12.000 euro, pe care o deţineau în casă ca urmare a vânzării anterioare a unei garsoniere proprietatea lor.
După numirea în funcţia de conducere, inculpata D.N.M., colecta diferite sume de bani în valută, prin intermediul inculpatului N.I.R. şi de la locul de muncă, respectiv de la martorul N.C. (administratorul magazinului de tip duty free, unde lucra inculpatul N.I.R.), de la martorul Ţ.P.O. (şef de tură la Vama H.) dar şi de la alţi angajaţi (Ţ., alt şef de tură, P., O.N. - persoane rămase neidentificate). în acest context, în scurt timp între inculpatul N.I.R. şi martorul Ţ.P.O. se strâng relaţii de prietenie, ajungând chiar la începutul lunii decembrie 2009 ca aceştia să discute despre prelungirea numirii temporare a inculpatei D.N.M. în funcţia de conducere, care ar trebui sprijinită „din interior" şi nu „de sus", dacă „nu vor fi probleme", cel mai probabil cu referire la anumite sume de bani.
Tot în cursul lunii decembrie 2009, inculpata D.N.M. nu are probleme financiare în a plăti, prin intermediul inculpatului F.F.D. suma de 3.000 euro, reprezentând dobânda la împrumutul efectuat de acesta în cuantum de 33.000 euro şi de a restitui împrumutul de 5.500 euro către numitul P.V.D.
Banii strânşi în modalităţile mai sus arătate, au fost predaţi de. către inculpata D.N.M. inculpatului F.L., prin intermediari, respectiv prin intermediul inculpaţilor N.I.R. şi S.I.
Prin Ordinul nr. BB din 23 decembrie 2009, inculpata D.N.M. a fost promovată în funcţia publică de conducere de şef birou vamal la Biroul Vamal H., începând cu 01 ianuarie 2010 şi până la data de 23 februarie 2010, respectiv până la expirarea perioadei de mutare temporară a titularului postului, martorul K.M. Şi acest ordin a fost semnat de către conducătorul Autorităţii Naţionale a Vămilor, învinuitul M.R.T.
Practic prin acest ordin a fost prelungită perioada de numire temporară a inculpatei D.N.M. în funcţia de conducere la Vama H.
În cursul lunii ianuarie 2010, inculpata D.N.M. a strâns bani şi a plătit prin intermediul inculpatului N.I.R. două tranşe către inculpatul F.L. prin intermediul inculpatului S.I., precum şi către martorul C.L., dobânda scadentă la 21 ianuarie 2010 la împrumutul de 33.000 euro, prin intermediul inculpatului F.F.D.
Inculpatul N.I.R. a fost implicat în strângerea sumelor de bani atât pentru dobândă, cât şi pentru inculpaţii din Cluj. Pentru respectarea „scadenţelor" stabilite, inculpatul N.I.R. are dificultăţi, aşa încât îi cere inculpatului S.I. (aflat la Cluj), la data de 17 ianuarie 2010 să pună el bani în locul inculpatei D.N.M. (15 din alea, adică 15.000 euro) pe care îi recuperează de la inculpatul N.I.R. la 20 ianuarie 2010, când vine la Satu Mare. Pentru strângerea sumelor necesare, inculpata D.N.M. îi cere inculpatului N.I.R. să apeleze la alţi lucrători vamali (C.E. - 20 ianuarie 2010, altă persoană neidentificată - 21 ianuarie 2010).
La data de 21 ianuarie 2010 inculpatul F.F.D., după ce primeşte cu greu banii de la inculpatul N.I.R., se întâlneşte la notar cu martorul C.L. şi îi achită scadenţa de 3000 euro, stabilită în contractul de împrumut.
La data de 27 ianuarie 2010, inculpatul N.I.R. se deplasează la Cluj Napoca, unde la aeroport înmânează soţiei inculpatului S.I., un colet ce conţine „hârtii" şi suma de 5.000 euro, destinaţi inculpatului F.L., care sunt preluaţi apoi de la Bucureşti, de martorul Ţ.P.O., rugat în acest sens de inculpatul N.I.R. şi predaţi mai departe a doua zi.
Şi în cursul lunii februarie 2010, mai înainte de data expirării numirii sale în funcţia de conducere, inculpata D.N.M. se întâlneşte la Cluj cu inculpatul F.L., deplasându-se fie însoţită de inculpatul N.I.R. (06 februarie ), fie singură (la 21 februarie).
Cu ocazia întâlnirii de la Cluj din data de 21 februarie 2010, inculpata D.N.M. plăteşte ultima tranşă din suma convenită cu inculpatul F.L., pentru ajutorul dat, respectiv ultima sută de mii. Cu această ocazie, primeşte asigurări că îi va fi prelungită numirea în funcţie, sens în care urmează să meargă din nou la Bucureşti peste o săptămână. Totodată, inculpatul F.L. îi pune în vedere că va avea nevoie de o adeverinţă de la Direcţia Naţională Anticorupţie din care sâ rezulte că nu este cercetată în vreun dosar penal, pentru a obţine o nouă numire, adeverinţă solicitată de şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor, învinuitul M.R.T.
Tot la 21 februarie 2010 inculpata D.N.M. îi cere martorului Ţ.P.O. să-l contacteze pe un anume avocat din Oradea, M.I. (D.), fost angajat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea (probabil fost ofiţer), pentru a afla condiţiile în care poate obţine această adeverinţă.
În seara zilei de 21 februarie 2010, inculpata D.N.M. află că numirea ei nu mai este atât de sigură, aspect care-l comunică şi inculpatului N.I.R., care la rândul său îl comunică inculpatului F.F.D.
Inculpata D.N.M. obţine amânarea rambursării împrumutului de 33.000 euro, scadent la 21 februarie 2010, cel mai probabil până la 21 mai 2010.
În acelaşi timp inculpata D.N.M. află că martorului Ţ.P.O. i s-a oferit un alt post la Bucureşti în cadrul sistemului, aspect pe care-l discută cu inculpatul N.I.R. la data de 22 februarie 2010. Concomitent, inculpata D.N.M. încearcă să-şi lămurească situaţia profesională, sunând atât la Cluj, la inculpatul F.L., dar apelând şi la alte persoane din sistem. Astfel, îl sună pe martorul B.I. (lucrător vamal) căruia îi comunică situaţia grea în care se află şi îi cere să sune şi el pe cineva.
În ziua următoare, 23 februarie 2010, dată la care inculpatei D.N.M. îi expira numirea în funcţia de conducere, au loc numeroase convorbiri telefonice între inculpaţi, pe mai multe paliere. Astfel, inculpatul F.L. discută cu inculpata D.N.M., căreia îi comunică că se refuză numirea ei, deoarece învinuitul M.R.T. ar fi aflat că este cercetată într-un dosar penal la Oradea; inculpatul S.I. discută cu inculpatul N.I.R., solicitându-i sâ vină la Cluj împreună cu inculpata D.N.M.; inculpatul N.I.R. discută cu inculpatul F.F.D., comunicându-i că a doua zi inculpata D.N.M. trebuie să predea funcţia martorului K.M. („căposu"), iar inculpata D. discută cu inculpatul N.I.R. spunându-i că poate să-şi pună funia în gât, că s-a săturat să tot alerge. Totodată, inculpata D.N.M. îl sună şi pe martorul B.I., căruia îi cere un sfat şi îi cere încă o dată să vorbească şi el cu cineva pentru ea.
Târziu, în seara zilei de 23 februarie 2010 inculpaţii se întâlnesc la Cluj separat, inculpatul N.I.R. însoţit de inculpatul F.F.D. şi martorul Ţ.P.O. se întâlnesc cu inculpatul S.I., în timp ce inculpata D.N.M., însoţită de prietenul acesteia, martorul A.R.V. şi de numitul „P." - un lucrător vamal, se întâlnesc cu inculpatul F.L.
După întâlnirea din noaptea de 23 din 24 februarie 2010 de la Cluj, lucrurile se liniştesc, iar la data de 26 februarie 2010 inculpata D.N.M. împreună cu un alt coleg „O.N." (posibil un şef de tură), participă la alte întâlniri, pentru ca în aceeaşi seară inculpata D.N.M. să se deplaseze din nou la Cluj, însoţită de prietenul său, A., unde are o noua întâlnire cu inculpatul F.L.
La aceste ultime întâlniri din data de 26 februarie 2010 inculpata D.N.M. i-a abandonat pe inculpaţii N.I.R. şi F.F.D., comunicându-le totuşi că a doua zi, la 27 februarie 2010 are loc o întâlnire foarte importantă la Cluj cu inculpatul F.L. (întâlnire de gradul întâi). în paralel, inculpatul N.I.R. ţine legătura telefonic cu inculpatul S.I., care îi comunică că după ce s-au uitat peste hârtii şi-au dat seama că nu mai poate fi prelungită numirea inculpatei D.N.M. (deoarece titularul funcţiei nu putea fi mutat temporar în interesul serviciului pe o perioadă mai mare de 6 luni într-un an, perioadă care tocmai a expirat şi, prin urmare, se impunea să-şi reia funcţia).
În continuare, la Vama H. a fost instalată noua conducere, în timp ce inculpata D.N.M. a rămas în concediu medical.
La data de 28 februarie 2010 inculpatul F.L. o suna pe inculpata D.N.M. şi se interesează dacă a obţinut adeverinţa prin intermediul lui D., cu care de altfel discutase şi el în prealabil.
După ce la data de 02 martie 2010 inculpata D.N.M. ridica de la sediul Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea adeverinţa nr. 25/VIII.l/2010, prin care i se comunică că pe numele acesteia nu există nici un dosar penal la această unitate de Parchet, adeverinţă eliberată urmare a unei cereri olografe a inculpatei, înregistrată la data de 26 februarie 2010, inculpata D.N.M. se deplasează la Bucureşti, însoţită de martorul G.A.C. (un cunoscut al inculpatei), unde la data de 03 martie 2010 are o primă întâlnire cu inculpatul F.L., căruia îi preda şi adeverinţa. După această primă întâlnire, inculpata D.N.M. îi transmite inculpatului N.I.R. (rămas acasă la Satu Mare) dezamăgirea sa vis-a-vis de minciunile cu care o poartă inculpatul F.L., exprimându-şi regretul ca nu a venit cu ea şi inculpatul F.F.D., căruia inculpatul F.L. îi dăduse o garanţie şi cerând sprijinul acestora deoarece „singură nu pot să fac faţă la omul acesta" (cu referire la inc. F.L.).
Deşi inculpatul F.L. intenţiona sa aibă noi discuţii cu inculpata D.N.M., în cursul aceleiaşi zile în Bucureşti, această întâlnire nu mai are loc, după ce inculpata D.N.M. refuză să-i mai răspundă la telefon şi se întoarce acasă. În aceste condiţii, inculpatul F.L. îi transmite inculpatului N.I.R.. (aflat la Satu Mare), prin intermediul inculpatului S.I. (aflat la Cluj) ca a doua zi să se întâlnească la Bucureşti.
În dimineaţa zilei de 04 martie 2010 inculpatul N.I.R. se întâlneşte cu inculpaţii F.L. şi S.I. la Hotel P. din Bucureşti. Scopul acestei întrevederi a fost ca inculpatul F.L. să verifice dacă promisiunile inculpatei D.N.M., făcute la întâlnirea din ziua anterioară şi anume de a plăti suma de 300.000 euro în 24 de ore de la numirea în funcţie au sau nu acoperire cu realitatea, respectiv dacă sunt realizabile sau nu.
În acest timp, tot la data de 04 martie 2010, inculpata D.N.M. se întâlnea la Satu Mare cu „P." - O.N. (coleg de muncă, probabil fost şef de tură) şi N.C., administratorul magazinului Duty Free la care lucra inculpatul N.I.R.
La data de 06 martie 2010 inculpatul N.I.R. are o nouă întâlnire la Cluj cu inculpatul F.L., la care participă singur, după ce a fost chemat, prin intermediul inculpatului S.I.
Cu ajutorul inculpatului F.F.D., care-i intermediază legătura cu un cunoscut al său ce lucra în cadrul unei bănci (S.), inculpata D.N.M. încheie un contract de împrumut pentru suma de 9.500 euro, contract semnat la data de 24 martie 2010.
Şi în cursul lunii martie 2010, inculpata D.N.M. a ţinut legătura cu inculpatul F.L. cu care discuta atât la telefon, cât şi la întâlnirile acestora.
La mijlocul lunii martie 2010, inculpatul F.L. îi cere inculpatului S.I. să se întâlnească cu inculpaţii din Satu Mare (D.N.M. şi N.I.R.) şi să îi ajute în obţinerea sumei de 300.000 euro, promisă, în sensul de a le oferi ca şi garanţie a restituirii acestei sume, pe care ar fi trebuit să o obţină cu titlu de împrumut, un teren în suprafaţă de aproape 3 ha, ce aparţine inculpatului F.L., dar care era înscris în CF pe numele inculpatului S.I., teren situat în loc. B., jud. Cluj şi pe care aceştia îl evaluau la suma de 500.000 euro.
Pentru obţinerea sumei de 300.000 euro promisă inculpatului F.L. în schimbul ajutorului dat în vederea numirii în funcţia de conducere, inculpata D.N.M. a apelat la martorul F.M.S., fost coleg de şcoală al lui A.R.V., prietenul inculpatei, căreia i-a cerut să o împrumute cu această sumă, garantând totodată restituirea împrumutului cu terenul indicat de către inculpaţii F.L. şi S.I. În temeiul discuţiilor dintre inculpata D.N.M. şi martorul F.M.S., inculpatul S.I. chiar a trimis la Satu Mare, prin intermediul unui microbuz ce făcea curse regulate între Satu Mare şi Cluj (aparţinând firmei „B."), diferite documente cu privire la acest teren (CF, schiţe), pe care inculpata i le-a prezentat martorului. După ce martorul F.M.S. a declinat cererea inculpatei, s-a oferit să întrebe şi alţi cunoscuţi care ar putea fi interesaţi de această oportunitate, lucru pe care l-a şi făcut în sensul că l-a întrebat şi pe numitul H.G., dar care nu a fost interesat.
Şi inculpatul N.I.R. a încercat obţinerea sumei de 300.000 euro de către inculpata D.N.M. cu titlu de împrumut cu oferirea terenului din Cluj ca şi garanţie, dar fără succes.
Şi în lunile care au urmat (aprilie, mai 2010) au continuat întâlnirile şi discuţiile pe ascuns, între inculpaţi cu privire la posibilitatea numirii inculpatei D.N.M. în funcţia de şef al punctului vamal H. Astfel, la data de 09 aprilie inculpata D.N.M. se deplasează la Cluj unde se întâlneşte cu inculpatul F.L., întâlnire stabilită prin intermediul inculpatului S.I. Noi întâlniri între cei doi inculpaţi au loc şi la data de-13 aprilie, ora 19.10, respectiv în 19 aprilie. După aceste întâlniri, inculpatul F. îi transmite inculpatei D., prin intermediul inculpatului S.I. că totul va fi bine (22 aprilie), chiar dacă aceasta nu reuşise să facă rost de suma de bani promisă.
La sfârşitul lunii aprilie 2010 (27 aprilie) inculpata D.N.M. este hotărâtă să meargă la Bucureşti să discute direct cu şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor, învinuitul M.R.T., dar, în prealabil, prin inculpatul N.I.R. solicită numărul de telefon al acestuia de la martorul Ţ.P.O., care lucra la Bucureşti şi îl consultă cu privire la oportunitatea acestei vizite. Martorul Ţ.P.O. o încurajează în acest demers şi, în plus, îi transmite odată cu nr. de telefon al şefului Autorităţii Naţionale a Vămilor şi cererea acestuia de a-l suna în prealabil.
La data de 28 aprilie inculpatul F.L. se deplasează în Bucureşti, unde la data de 29 aprilie se întâlneşte cu învinuitul P.E. la partid, nu înainte de a se asigura, prin intermediul inculpatului S.I., că tot ceea ce a promis inculpata D.N.M. rămâne valabil.
În continuare, inculpaţii F.L. şi S.I. avansează ideea organizării în scurt timp a unui concurs pentru ocuparea funcţiei de conducere, aspect cu privire la care solicită inculpatei să păstreze confidenţialitatea acestor informaţii.
La 04 mai şi respectiv 14 mai au loc noi întâlniri între inculpata D.N.M. şi inculpatul F.L. la Cluj, iar în paralel au loc şi alte întâlniri între inculpaţii S.I. şi N.I.R.
La sfârşitul lunii mai (25 mai), inculpatul F.L. se deplasează din nou la Bucureşti, ocazie cu care se asigură, tot prin intermediul inculpatului S.I., că toate promisiunile inculpatei D.N.M. rămân (în picioare) valabile.
La data de 26 mai 2010 martorul C.L. acceptă, printr-o declaraţie autentică, ca scadenţa sumei de 33.000 euro să fie devansată la data de 22 iunie, în loc de 22 mai 2010. Până la această dată, martorul C.L. o mai împrumută pe inculpata D.N.M. cu sume mai mici de bani, respectiv mai întâi 2000 euro şi apoi 3000 euro, fără a întocmi acte scrise în acest sens şi obţine promisiunea inculpatei că astfel apartamentul cu care inculpata garantase împrumutul iniţial de 33.000 euro să-i rămână în proprietate.
Separat, fiind dezamăgit de stadiul discuţiilor între inculpaţii D.N.M. şi F.L. legate de o nouă numire în funcţia de conducere, inculpatul F.F.D. stabileşte un nou „plan de acţiune", pe care i-l comunică şi inculpatului N.I.R. la 26 mai 2010, iar la data de 27 mai 2010 se deplasează împreună la Bucureşti, unde se întâlnesc cu martorul Ţ.P.O., comunicându-i noul plan şi căruia îi lasă ceva.
La data de 02 iunie 2010 are loc o nouă întâlnire între inculpaţii D.N.M. şi F.L. şi S.I. la Cluj. Cel mai probabil cu această ocazie inculpata D.N.M. îi cere sprijinul inculpatului F.L. în legătură cu împrumutul unei sume de bani, pentru a-şi putea rezolva o parte din problemele financiare şi pentru a nu fi executată garanţia, respectiv de a nu pierde apartamentul cu care garantase restituirea împrumutului de 33.000 euro, situaţie în care inculpatul F.L. se angajează să-i împrumute suma de 6.000 euro pentru care în continuare va face demersuri de a-i obţine.
După câteva discuţii telefonice purtate între învinuitul P.E. şi inculpatul F.L., în prima jumătate a lunii iunie 2010, acesta îi transmite inculpatei D.N.M., prin intermediul inculpatului F.F.D., că totul va fi bine, dar mai trebuie să aibă răbdare.
În jurul datei de 22 iunie 2010, când martorul C.L. îi presa pe inculpaţii F.F.D. şi D.N.M. în legătură cu restituirea împrumutului şi executarea garanţiei imobiliare, inculpatul F.F.D. îl presa la rândul său, prin apeluri telefonice pe inculpatul F.L. aflat la Cluj, în sensul de a face ceva în sprijinul inculpatei D.N.M. în acest sens, inculpatul F.L. a încercat obţinerea unor lichidităţi (sume de bani promise inculpatei D.N.M., cel mai probabil 6.000 euro), solicitând acordarea unui împrumut de la martorul R.R. (un cunoscut de-l său, fost angajat la una din societăţile sale) sau prin încercarea de a valorifica, prin intermediul aceluiaşi martor a unui autovehicul (utilaj greu), încercări eşuate însă.
La data de 25 iunie 2010, după ce inculpatul F.L. s-a întâlnit la Bucureşti cu învinuitul P.E., îi comunică inculpatei D.N.M., telefonic, noua strategie care presupunea numirea sa mai întâi în funcţia de şef de tură şi apoi de şefă a punctului vamal. Totodată îi cere discreţie maximă cu privire la aceste aspecte.
După revenirea de la Bucureşti, inculpatul F.L. o cheamă la o întâlnire pe inculpata D.N.M. împreună cu inculpatul F.F.D. La această întâlnire, care are loc la data de 29 iunie 2010, undeva în jud. Sălaj (la jumătatea drumului dintre Cluj Napoca şi Satu Mare), inculpatul F.L. nu mai pomeneşte nimic în legătură cu angajamentul dat de a o ajuta pe inculpată să plătească în continuare dobânzile către martorul C.L., iar în legătură cu ajutorul dat pentru ocuparea funcţiei de conducere îi comunică inculpatei noi „condiţii", inclusiv dublarea sumei de bani cu privire la care conveniseră iniţial (300.000 euro).
La sfârşitul lunii iunie 2010 (30 iunie), inculpatul F.L. este convocat pentru o nouă întâlnire la Bucureşti, de către învinuitul P.E.
La începutul lunii august 2010, inculpata D.N.M. semnează un nou contract de împrumut cu garanţie imobiliară (06 august) cu martorul C.L., cu scadenţă la două luni, privind suma de 11.000 euro, garantând restituirea împrumutului cu acelaşi teren aparţinând părinţilor inculpatei, teren situat în com. P., jud. Satu Mare. În realitate, prin acest nou contract era parafată printr-un înscris o nouă înţelegere între inculpata D.N.M. şi martorul C.L. privind restituirea unui nou împrumut de 6.000 euro, la care se adăugau şi împrumuturile anterioară de 2000 şi respectiv 3000 euro.
Şi în cursul lunii septembrie 2010, inculpatul F.L. continuă demersurile personale privind numirea inculpatei D.N.M. într-o funcţie de conducere la Vama H., sens în care se întâlneşte la Bucureşti cu învinuitul P.E., lângă Parcul C., unde acesta participa la o întâlnire politică (şedinţă de birou permanent). După această întâlnire, inculpatul F.L. îi transmite inculpatei D.N.M. rezultatul, sens în care îi cere să o sune pe numărul de telefon fix.
Deoarece inculpata D.N.M. nu a reuşit să restituie martorului C.L. ultimele împrumuturi de bani (11.000 euro) la data de 21 octombrie 2010, aceştia convin să transfere dreptul de proprietate al terenului aparţinând părinţilor inculpatei, cu care garantase restituirea sumelor, pe numele martorului. În acest sens se încheie acte notariale, ocazie cu care inculpata D.N.M. mai primeşte de la martorul C.L. în plus suma de 20.000 RON, ca preţ al terenului, deşi în realitate acesta valora mult mai mult.
Încadrarea juridică şi analiza probelor
Fapta inculpatului F.L., care în cursul lunii septembrie 2009 a pretins bani şi alte foloase de la inculpata D.N.M. - inspector vamal la Punctul Vamal H., jud. Satu Mare, lăsând să se creadă că are influenţă asupra conducătorului Autorităţii Naţionale a Vămilor pentru a-l determina pe acesta din urmă să o numească în funcţia de şef al Biroului Vamal H. şi de a primi ulterior în mai multe tranşe, în intervalul octombrie 2009 - februarie 2010, suma totală de 130.000 euro de la inculpata D.N.M. în schimbul exercitării efective a acestei influenţe, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Fapta inculpatei D.N.M. - care în cursul lunii septembrie 2009 a promis inculpatului F.L. bani şi alte foloase pentru ca acesta să-l determine pe conducătorul Autorităţii Naţionale a Vămilor, asupra căruia lasă să se creadă că are influenţă, să o numească în funcţia de şef al Biroului Vamal H. şi apoi de a remite, în tranşe, în intervalul octombrie 2009 - februarie 2010, suma totală de 130.000 euro inculpatului F.L. pentru exercitarea efectivă a acestei influenţe, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 67 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
În ce priveşte această infracţiune, faţă de inculpata D.N.M. s-a dispus neînceperea urmăririi penale (pct. 3 din dispozitivul rechizitoriului), reţinându-se că există o cauză de nepedepsire, prev. de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
Fapta inculpaţilor F.F.D. şi N.I.R., care, în intervalul septembrie 2009 - februarie 2010, în mod separat şi cu intenţie, au ajutat-o pe inculpata D.N.M. - inspector vamal în cadrul Biroului Vamal H., să cumpere influenţa inculpatului F.L., exercitată asupra conducătorului Autorităţii Naţionale a Vămilor, în legătură cu numirea acesteia în funcţia de conducere de la Vama H. şi apoi de a strânge, alături de inculpata D.N.M., şi preda suma totală de 130.000 euro către inculpatul F.L., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Fapta inculpatului S.I., care în intervalul octombrie 2009 - februarie 2010, cu ştiinţă, l-a ajutat pe inculpatul F.L. să-şi trafice influenţa asupra conducătorului Autorităţii Naţionale a Vămilor, în favoarea inculpatei D.N.M. - inspector vamal şi pentru numirea acesteia în funcţia de conducere la Vama H. şi de a primi de la inculpata D.N.M. suma totală de 130.000 euro destinată inculpatului F.L., în schimbul exercitării acestei influenţe, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Potrivit disp. art. 257 C. pen., constituie infracţiunea de trafic de influenţă, primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
Elementul material al acestei infracţiuni presupune primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni sau daruri. În cazul în care elementul material al infracţiunii se realizează în mai multe dintre modalităţile alternative mai sus arătate, infracţiunea nu îşi pierde caracterul unitar.
Fapta poate fi săvârşită direct, adică nemijlocit de către făptuitor sau indirect printr-o persoană intermediară.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca făptuitorul să aibă influenţă sau sâ lase să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar. Important este ca influenţa reală sau presupusă a făptuitorului să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacţiei.
Prevalându-se de influenţa reală sau presupusă asupra funcţionarului, făptuitorul trebuie să promită că va interveni la acel funcţionar pentru ca acesta să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
Mai este necesar ca făptuitorul să primească ori să pretindă banii ori foloasele ori să accepte promisiuni ori daruri înainte ca funcţionarul asupra căruia are sau a lăsat să se creadă că are influenţă sâ fi îndeplinit actul care constituie obiectul intervenţiei.
Sub aspect subiectiv, infracţiunea de trafic de influenţă presupune vinovăţia făptuitorului sub forma intenţiei directe.
Infracţiunea se consumă în momentul în care făptuitorul, care are sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pretinde sau primeşte bani sau alte foloase, ori acceptă promisiunea unor foloase sau daruri, pentru a-l determina pe acel funcţionar să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
Potrivit disp. art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constituie infracţiunea de cumpărare de influenţă, fapta de a promite, oferi sau de a da (remite) bani, daruri sau alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
Din analiza acestui text de lege rezultă că această infracţiune este o infracţiune comisivă al cărui element material poate fi realizat prin săvârşirea uneia dintre următoarele acţiuni prevăzute alternativ în textul legii: promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase.
Promisiunea constă în făgâduiala pe care o persoană o face direct sau indirect unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar. Promisiunea este un act unilateral al cumpărătorului de influenţă.
Oferirea constă în aceea că, cumpărătorul prezintă persoanei care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, folosul pe care aceasta urmează să-l primească, nefîind condiţionată de acceptarea de către acea persoană.
În sfârşit a da bani, bunuri sau alte foloase înseamnă a preda, a remite persoanei care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, banii sau foloasele.
Sub aspectul subiectiv, infracţiunea de cumpărare de influenţă se săvârşeşte cu intenţie, respectiv făptuitorul îşi dă seama şi vrea să cumpere influenţa reală sau presupusă a unei persoane (traficantul de influenţă) asupra unui funcţionar.
Infracţiunea de cumpărare de influenţă este o infracţiune momentană; ea se consumă în momentul în care făptuitorul promite, oferă sau dă persoanei care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, banii, bunurile sau foloasele.
Fapta inculpatei D.N.M. - inspector vamal în cadrul Biroului Vamal H., care la începutul lunii martie 2010 a oferit suma de 300.000 euro inculpatului F.L., care lăsa să se creadă că are influenţă asupra conducătorului Autorităţii Naţionale a Vămilor şi că îl poate determina pe acesta din urmă să o numească în funcţia de şef al Biroului Vamal H., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
Fapta inculpatului F.L., care la începutul lunii martie 2010 a acceptat promisiunea inculpatei D.N.M. privind remiterea sumei de 300.000 euro, angajându-se ca în schimb să-şi exercite influenţa asupra conducătorului Autorităţii Naţionale a Vămilor în vederea numirii inculpatei în funcţia de şef al Biroului Vamal H. şi apoi de a efectua demersuri concrete în acest sens, în intervalul martie - septembrie 2010, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Fapta inculpaţilor F.F.D. şi N.I.R., care, în cursul lunii martie 2010, în mod separat şi cu intenţie, au ajutat-o pe inculpata D.N.M. - inspector vamal în cadrul Biroului Vamal H., să cumpere influenţa inculpatului F.L., exercitată asupra conducătorului Autorităţii Naţionale a Vămilor în legătură cu numirea inculpatei în funcţia de şef al Biroului Vamal H. şi apoi de a încerca obţinerea sumei de 300.000 euro destinată inculpatului F.L., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. rap. la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Fapta inculpatului S.I., care începând din luna martie 2010, cu ştiinţă, l-a ajutat pe inculpatul F.L. să-şi trafice influenţa asupra conducătorului Autorităţii Naţionale a Vămilor, în favoarea inculpatei D.N.M. şi în legătură cu numirea acesteia în funcţia de şef al Biroului Vamal H. în schimbul sumei de 300.000 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Cele două fapte de corupţie (din luna septembrie 2009 şi, respectiv din luna martie 2010) au fost săvârşite de către cei cinci inculpaţi, în următoarele împrejurări relevante:
După ce în vara anului 2009, la solicitarea inculpatului F.F.D., inculpatul F.L. a acceptat să o sprijine pe inculpata D.N.M. să fie numită în funcţia de şef al Biroului Vamal H., folosindu-se în acest sens de relaţiile pe care acesta le avea în sfera administrativă şi politică, au urmat discuţii directe între inculpaţii F.L. şi D.N.M., ocazie cu care aceştia au convenit (s-au înţeles) cu privire la condiţiile acestui ajutor.
Toate aceste demersuri au avut ca şi punct de pornire o stare de nemulţumire a inculpatei D.N.M., legată de numirea (mutarea) sa temporară de la Biroul Vamal H. la Biroul Vamal Satu Mare ce a avut loc, prin acte administrative, începând cu luna martie 2009 şi pe care inculpata le considera abuzive, dar şi dorinţa aceleiaşi inculpate de a se răzbuna pe şeful său (martorul K.M. - şeful Biroului Vamal H., care a propus mutarea sa temporară), folosindu-se de aceleaşi mijloace pe care considera că le folosesc toţi cei aflaţi în funcţii de conducere din sistemul vamal şi anume obţinerea unei susţineri însemnate, de undeva „mai de sus", poate chiar de la Bucureşti. În acest sens, este de reţinut că inculpata D.N.M. provine dintr-o familie în care atât tatăl său, cât şi bunicul acesteia au lucrat în sistemul vamal, sens în care avea o percepţie foarte puternică cu privire la modul în care funcţiona acest sistem. Astfel, propunerea inculpatului F.L. de a o sprijini în cariera profesională şi chiar de a ajunge într-o funcţie de conducere era conformă cu aspiraţiile inculpatei D.N.M., care în acel moment nu concepea ca un asemenea ajutor să se realizeze fără o compensaţie materială.
Prin urmare, la discuţiile ce au avut loc între inculpaţii D.N.M. şi F.L., în cursul lunii septembrie 2009 şi mai înainte de data de 22 septembrie 2009 (data emiterii primului ordin de numire în funcţia de conducere), inculpata D.N.M. i-a promis (i-a făgăduit) inculpatului F.L. bani şi alte foloase în schimbul acestui ajutor, în timp ce inculpatul F.L. i-a pretins bani şi alte foloase pentru acelaşi ajutor.
În legătură cu acest aspect, inculpata D.N.M. arată prin declaraţiile sale că la întâlnirea pe care a avut-o cu inculpatul F.L. din data de 18 sau 19 septembrie 2009, de la Bucureşti (în cadrul restaurantului situat în Hotelul M.) l-a întrebat în mod expres ce obligaţii va avea pentru acest ajutor, la care inculpatul F.L. i-a răspuns că vor detalia aceste aspecte după ce va avea loc numirea acesteia, în timp ce inculpatul F.L. neagă existenţa vreunei înţelegeri.
La acest moment al întâlnirii şi încheierii înţelegerii între cei doi cu privire la ajutorul pe care inculpatul F.L. îl va acorda pentru ca inculpata D.N.M. să fie numită în funcţia de conducere, cele două infracţiuni de trafic de influenţă şi, respectiv de cumpărare de influenţă, s-au consumat, chiar dacă inculpaţii nu au convenit în mod expres cu privire la cuantumul sumei de bani sau felul folosului promis, respectiv solicitat.
Tot în legătură cu această înţelegere între inculpaţi, prin care s-au săvârşit de altfel primele infracţiuni de corupţie, instanţa reţine că, pe de o parte, inculpaţii au poziţii diametral opuse, în sensul ca inculpatul F.L. neagă în tot existenţa vreunei înţelegeri în acest sen, în timp ce inculpata D.N.M. recunoaşte existenţa acesteia, iar pe de altă parte, inculpaţii au declaraţii mincinoase (cazul inculpatului F.L.) sau doar parţial adevărate (cazul inculpatei D.N.M.), cu privire la acest aspect.
În lipsa unor probe directe cu privire la existenţa acesteia întâlniri şi discuţii, dar mai ales cu privire la conţinutul concret al înţelegerilor dintre cei doi inculpaţi, instanţa a avut în vedere la reţinerea acestora, în primul rând declaraţiile celor doi inculpaţi, din care rezultă că întâlnirea a avut loc, confirmată şi prin declaraţiile martorului A.R.V. (care a însoţit-o pe prietena sa la Bucureşti, dar care a aşteptat afară), dar mai ales faptele materiale ce au urmat ale celor doi inculpaţi, respectiv, modul lor de acţiune care trădează în mod evident această înţelegere.
Astfel, imediat după încheierea acestor înţelegeri, inculpatul F.L. l-a contactat telefonic pe învinuitul P.E., membru al Partidului Democrat Liberal Bucureşti, şi i-a cerut să o însoţească pe inculpată până la sediul Autorităţii Naţionale a Vămilor din Bucureşti, lucru pe care acesta din urmă l-a şi făcut; la câteva zile de la „vizita" efectuată de inculpata D.N.M. la sediul Autorităţii Naţionale a Vămilor a fost emis ordinul de numire a acesteia în funcţia de conducere, ordin semnat de către conducătorul Autorităţii Naţionale a Vămilor; în scurt timp de la numirea în funcţia de conducere, inculpata D.N.M. i-a facilitat inculpatului N.I.R. angajarea efectivă într-un magazin de tip duty-free din cadrul punctului vamal H. şi apoi prezenţa inculpatului S.I. (un apropiat al inculpatului F.L.) în acelaşi punct vamal prin găsirea unui loc de muncă fictiv în cadrul unui alt magazin de tip duty free) ce funcţiona acolo; în perioada imediat următoare numirii sale în funcţia de conducere, inculpata D.N.M. a început activitatea de obţinere a unor sume uriaşe de bani în valută, cu ajutorul inculpaţilor F.F.D. şi N.I.R., pe care le-a remis inculpatului F.L. imediat, iar în intervalul octombrie 2009 - februarie 2010, până la data expirării numirii sale în funcţia de conducere, a strâns şi alte sume de bani pe care, de asemenea, le-a remis inculpatului F.L.
Din toate aceste împrejurări rezultă dimensiunea reală a înţelegerii dintre cei doi inculpaţi cu privire la cuantumul sumei de bani şi a folosului promis/pretins, care viza astfel atât o sumă mare de bani în valută ce urma a fi predată într-un termen scurt de la numirea în funcţie şi care urma să provină de la inculpata D.N.M. (sursele proprii ale acesteia, chiar dacă la rândul său le-a obţinut în parte din împrumuturi) dar şi alte sume de bani ce urmau a fi predate în timp, succesiv, pe durata exercitării funcţiei de conducere şi care urmau a fi obţinute ca urmare a desfăşurării unor activităţi ilicite în legătură cu locul de muncă (cel mai probabil prin contrabanda cu ţigări) şi în legătură cu care inculpata D.N.M. a luat măsuri imediate.
Deşi nu se reţine în actul de sesizare al instanţei şi, prin urmare, nu face obiectul prezentei cercetări judecătoreşti, cel mai probabil, înţelegerea între inculpaţii F.L. şi D.N.M. viza ajutorul primului inculpat atât pentru numirea inculpatei în funcţia de conducere, cât şi pentru numirea în funcţia de şef de tură a unei persoane agreate de inculpată, respectiv a martorului Ţ.P.O., numire necesară pentru ca inculpata să poată obţine şi de la locul de muncă folosul promis inculpatului F.L.
În ce priveşte cuantumul sumei de bani predată/primită între inculpaţii D.N.M. şi F.L. în realizarea celor două infracţiuni de cumpărare, respectiv de trafic de influenţă, instanţa reţine că aceasta este de cel puţin 130.000 euro.
Astfel, această sumă este menţionată în mod expres de către inculpata D.N.M., în denunţul formulat cu privire la această faptă în faţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie la data de 26 ianuarie 2011.
În legătură cu această sumă, inculpatul F.F.D. arată că este vorba despre o sumă foarte mare, mai mare de 100.000 euro, în timp ce inculpatul N.I.R. arată că ar fi aflat de la inculpata D.N.M. că este vorba despre suma de 500.000 euro. Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, persoane apropiate inculpatei D.N.M., rezultă că ar fi vorba de suma de 150.000 euro (susţinerea lui A.R.V. - prietenul inculpatei) şi, respectiv suma de 200.000 euro (susţinerea lui B.I. - lucrător vamal şi apropiat al familiei inculpatei).
Din interceptările efectuate în cauză rezultă că în realitate suma predată/primită ar fi fost de 150.000 euro, concluzie ce poate fi desprinsă dintr-o discuţie telefonică purtată între inculpaţii F.F.D. şi N.I.R. la data de 04 martie 2010, 21:36, în care inculpatul N.I.R. oferă explicaţii inculpatului F.F.D. în legătură cu obiectul discuţiilor la care tocmai a participat cu inculpatul F.L. şi în cadrul cărora acesta din urmă i-ar fi spus că inculpata D.N.M. i-a promis suma de 300.000 euro pentru o nouă numire în funcţie, adică „dublu decât ai dus tu prima dată".
Suma totală de 130.000 euro a fost obţinută de către inculpata D.N.M. în următoarele modalităţi: 33.000 euro printr-un împrumut de la martorul C.L., prin intermediul inculpatului F.F.D., 5500 euro printr-un împrumut de la numitul P.V.D., persoană recomandată de inculpatul N.I.R., 21.000 euro primiţi de la inculpatul N.I.R., din care 10.000 euro acesta i-a împrumutat la rândul său de la martorul K.l.L., 12.000 euro bani deţinuţi de familia inculpatei ca urmare a vânzării anterioare a unei garsoniere, 10.000 euro împrumutaţi de mama inculpatei D.N.M. de la verişorul S.D., 9.000 euro împrumutaţi tot de mama inculpatei de la o altă verişoară (în total 83.500 euro), iar diferenţa prin colectarea de la alţi subordonaţi ai inculpatei - lucrători vamali în cadrul Biroului Vamal H. ca urmare a desfăşurării unor activităţi ilicite.
Strângerea (colectarea) acestor sume de bani în intervalul octombrie 2009 - februarie 2010 rezultă cu prisosinţă din probele administrate în cauză şi anume contracte scrise de împrumut, confirmate în parte de părţile semnatare (împrumuturile de 33.000 euro şi 5.500 euro), declaraţiile inculpaţilor D.N.M. şi N.I.R., în legătură cu împrumutul de 21.000 euro, chiar dacă inculpatul N.I.R. a revenit asupra recunoaşterii iniţiale cu privire la acest împrumut, declaraţiile martorului K.I.L., contractul scris privind vânzarea-cumpărarea unei garsoniere (apartament cu 1 cameră) ce a aparţinut părinţilor inculpatei D. şi declaraţiile martorei D.M. în legătură cu împrumuturile de 10.000 şi respectiv 9.000 euro de la rudeniile acesteia.
Colectarea unor sume de bani de la persoane din anturajul locului de muncă al inculpatei D.N.M. rezultă din interceptările convorbirilor telefonice efectuate în cauză. Astfel, la data de 21 decembrie 2009, inculpata D.N.M. îl apelează pe martorul Ţ.P.O., care-i transmite că a reuşit să strângă puţin, dar îl va mai suna în acest sens pe „C." (martorul N.C. - administratorul magazinului Duty Free unde deja lucra şi inculpatul N.I.R.); la data de 22 decembrie 2009 martorul Ţ.P.O. îi comunică în cadrul unei convorbiri telefonice inculpatului N.I.R. să-l sune pe „P." (lucrător vamal - cel mai probabil şef de tură) de la care trebuie încasată o sumă de bani şi în cadrul aceleaşi discuţii inculpatul N.I.R. îi transmite că a primit de la „Ţ." (lucrător vamal - cel mai probabil alt şef de tură) suma de 9700 euro pentru a-i da inculpatei D.N.M.; din convorbirile telefonice purtate la aceeaşi dată, 22 decembrie 2009 între martorii N.C. şi Ţ.P.O., respectiv între martorul Ţ.P.O. şi inculpatul N.I.R. rezultă că şi „O.N." alt lucrător vamal i-a trimis inculpatei D.N.M. bani prin intermediul martorului N.C.; la data de 20 ianuarie 2010 în cadrul altei convorbiri telefonice inculpata D. îi cere inculpatului N.I.R. să-l sune pe „E." (E.C. - alt lucrător vamal) pentru a colecta altă sumă de bani, iar la data de 21 ianuarie 2010 îi cere tot inculpatului N.I.R. să se întâlnească cu o altă persoană, după ce va da un telefon pentru obţinerea unei alte diferenţe mai mici de bani.
Banii colectaţi în modalităţile mai sus arătate erau predaţi inculpatului F.L. fie direct la Cluj sau în jud. Sălaj, de către inculpaţii F.F.D. şi D.N.M., fie prin intermediul inculpaţilor N.I.R. şi S.I.
Chiar dacă niciunul dintre inculpaţi nu a recunoscut, o primă tranşă de bani (probabil una consistentă) a fost predată de către inculpatul F.F.D., aspect ce rezultă dintr-o discuţie ulterioară purtată la data de 04 martie 2010, 21:26, între inculpaţii F.F.D. şi N.I.R., ocazie cu care inculpatul N.I.R. face referire la o sumă de bani dublă faţă decât ar fi dus inculpatul F.F.D. prima dată (cu referire la suma de bani promisă de inculpata D. inculpatului F.L. pentru o nouă numire în funcţie la începutul lunii martie 2010). Şi inculpata D. a predat o parte din bani, aspect ce rezultă dintr-o convorbire telefonică purtată între aceasta şi un „domn" (persoană rămasă neidentificată) la data de 24 ianuarie 2010, ocazie cu care foloseşte codat expresia „mergem prin Zalău, să schiem şi acolo vreo jumătate de oră (...)". De asemenea, într-o discuţie telefonică purtată la data de 21 februarie 2010 între inculpaţii D.N.M. şi N.I.R., inculpata îi comunică conţinutul discuţiilor avute la întâlnirea cu F.L., context în care îi spune şi că „aia-i ultima sută", afirmaţie care se coroborează cu declaraţiile inculpatei D.N.M., din care rezultă că ultima tranşă din banii promişi inculpatului F.L. i-au fost remişi acestuia cu două zile mai înainte de expirarea numirii în funcţie (adică la 21 februarie 2010, care este şi data convorbirii telefonice).
După ce inculpatului S.I. i~a fost facilitată prezenţa în punctul vamal H., în modalitatea mai sus arătată, acesta a preluat o parte din banii destinaţi inculpatului F.L., prin intermediul inculpatului N.I.R. Astfel, după ce inculpatul N.I.R.. îi transmite telefonic inculpatului S.I., la data de 17 ianuarie 2010 să pună în locul lor banii destinaţi inculpatului F.L., la câteva zile inculpatul S.I. se deplasează la Satu Mare, unde îşi recuperează aceşti bani de la inculpatul N.I.R., la data de 20 ianuarie 2010.
De asemenea, la data de 27 ianuarie 2010, inculpatul N.I.R. se deplasează la Cluj, unde la aeroport se întâlneşte cu - E. (soţia inculpatului S.I.) şi îi predă acesteia coletul ce conţine suma de 5.000 euro destinaţi inculpatului F.L., care se afla la Bucureşti.
Din împrejurările mai sus arătate rezultă că toţi inculpaţii au avut poziţii nesincere în legătură cu faptele de corupţie din luna septembrie 2009. Astfel inculpata D.N.M., care a denunţat aceste fapte la data de 26 ianuarie 201 a prezentat doar parţial adevărul, în timp ce ceilalţi inculpaţi au negat participarea la comiterea acestor infracţiuni.
Prin declaraţiile sale în legătură cu aceste fapte, inculpata D.N.M. (faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale), încearcă să arunce întreaga responsabilitate privind săvârşirea faptelor de corupţie în sarcina inculpatului F.L., căruia îi impută în mod direct cuantumul ridicat al banilor care au făcut obiectul acestei infracţiuni. Astfel, inculpata arată în mod neadevărat că inculpatul F.L. i-ar fi cerut (solicitat) suma de 130.000 euro la câteva zile de la numirea sa în funcţia de conducere şi care ar reprezenta cheltuielile pe care acesta din urmă le-ar fi făcut cu numirea inculpatei. Totodată, mai arată că doar la insistenţele sale, inculpatul F.L. ar fi cedat în sensul că ar fi fost de acord cu plata întregii sume, în mai multe tranşe ce urmau să fie plătite pe durata „mandatului" în funcţia de conducere. În plus, susţine că ar fi acceptat solicitările inculpatului F.L., neavând alte variante, de teama de a nu avea şi mai mari probleme la serviciu decât până atunci, după ce inculpatul F.L. ar fi ameninţat-o în mod direct să facă ce ştie pentru obţinerea sumei de bani, pentru, că nu ştie cu cine se pune, ameninţare pe care a resimţit-o ca fiind una serioasă. Prin toate aceste susţineri, inculpata nu face altceva decât să se prezinte într-o lumină favorabilă, de victimă a unor profitori şi chiar a sistemului în care lucrează. Dublate aceste susţineri de „autodenunţul" depus la Direcţia Naţională Anticorupţie la data de 26 ianuarie, în legătură cu aceste fapte, au determinat-o pe inculpată să solicite în mod expres obligarea inculpaţilor F.L. şi S.I. la restituirea întregii sume de 130.000 euro ce au făcut obiectul infracţiunilor de cumpărare/trafic de influenţă.
În realitate însă lucrurile nu au stat aşa cum au fost prezentate de inculpata D.N.M.
Şi în legătură cu participaţia inculpatului F.F.D. la comiterea acestor fapte, inculpata D.N.M. prezintă doar în parte adevărul, încercând să m inimalizeze rolul acestui inculpat, prezentându-l ca fiind persoana care dezinteresat i-a făcut legătura cu inculpatul F.L. şi care s-ar fi împrumutat cu suma de 33.000 euro doar în numele ei, iar tot acest ajutor l-ar fi acordat fără ca acesta să aibă şi un interes personal.
Şi în legătură cu acest aspect, în realitate lucrurile au stat altfel, inculpatul F.F.D. având un rol important în ce priveşte săvârşirea primelor fapte de corupţie. Astfel, nu numai că inculpatul F.F.D. este cel care i-a făcut cunoştinţă inculpatei D.N.M. cu inculpatul F.L., oferindu-i astfel o „legătură pe toată viaţa" (conform propriilor susţineri), dar inculpatul F.F.D. este cel care a purtat şi primele negocieri cu inculpatul F.L. (negocieri purtate ca între doi oameni de afaceri), în urma cărora cel din urmă i-a oferit chiar garanţii privind reuşita înţelegerii, promiţându-i chiar că inculpata D.N.M. va ajunge în mod definitiv şefă a Biroului Vamal H. În continuare, inculpatul F.D.D. este cel care a predat inculpatului F.L. prima tranşă convenită în cadrul negocierilor, după ce s-a împrumutat în nume propriu în acest sens cu suma de 33.000 euro, iar după numirea inculpatei D.N.M. în funcţia de conducere la Vama H., a obţinut un loc de muncă pentru cel mai bun prieten al său, N.I.R. şi nu oriunde, ci chiar la un magazin de tip duty free ce funcţiona în cadrul acelui punct vamal.
Din cuprinsul unei convorbiri telefonice purtate între inculpaţii N.I.R. şi F.F.D. la data de 05 martie 2010 rezultă cum acesta din urmă îşi asumă reuşita privind numirea inculpatei D.N.M. în funcţia de conducere („Da când am pus-o acolo i-o fo bine), după cum rezultă şi că s-a supărat pe inculpatul F.L. deoarece nu a respectat termenii conveniţi cu ocazia negocierilor iniţiale, în sensul că inculpata D.N.M. nu a fost numită definitiv în funcţia de conducere („noi ne-am ciondrănit (certat) numai atuncea şi atât. I-am zis numa că numai aşa până nu se fă definitiv şi el o fo de acord").
În lipsa unor probe nu pot fi reţinute ca certe unele susţineri din actul de sesizare al instanţei, potrivit cărora: inculpatul F.L. i-ar fi facilitat inculpatei D.N.M., prin intermediul învinuitului P.E., o discuţie cu învinuitul M.R.T., chiar în biroul acestuia, în cursul lunii septembrie 2009; învinuitul P.E. are puternice conexiuni şi o influenţă foarte mare asupra multor funcţionari cu funcţii de conducere din instituţiile centrale, inclusiv asupra învinuitului M.R.T.; suma de 130.000 euro a fost pretinsă inculpatei D.N.M. de către inculpatul F.L. direct pentru Partidul Democrat Liberal şi pentru învinuitul M.R.T. - şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor şi vicepreşedinte Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Toate aceste împrejurări au fost reţinute pe baza declaraţiilor inculpatei D.N.M., dar ele nu au putut fi confirmate şi prin alte probe ce rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză. Astfel, în cursul lunii septembrie 2009 (mai exact în 18 sau 19 septembrie) învinuitul P.E. a însoţit-o pe inculpata D.N.M., la cererea inculpatului F.L. până la sediul Autorităţii Naţionale a Vămilor din Bucureşti, dar nu există alte probe că în continuare inculpata D.N.M. ar fi avut o întrevedere cu conducătorul Autorităţii Naţionale a Vămilor în biroul acestuia şi în prezenţa învinuitului P.E., în afară de susţinerile inculpatei. Învinuiţii P.E. şi M.R.T. se cunoşteau, dovadă fiind şi faptul că cel puţin de două ori învinuitul M.R.T. l-a contactat telefonic pe învinuitul P.E. (la datele de 10 mai 2010 şi 26 iunie 2010), după care s-au întâlnit la data de 10 mai, respectiv 27 iunie 2010, fără a exista alte probe că aceştia ar fi discutat mai înainte de momentul numirii inculpatei D.N.M. în funcţie (22 septembrie 2009). În fine, este posibil ca iniţial inculpatul F.L. să fi pretins suma de 130.000 euro de la inculpata D.N.M. pentru Partidul Democrat Liberal şi pentru învinuitul M.R.T., aşa cum susţine inculpata, deşi din traficul convorbirilor telefonice rezultă că inculpatul F.L. nu a vorbit cu învinuitul M. în vederea numirii inculpatei D., ci că învinuitul M.R.T. ar fi primit „ordin" în acest sens, şi pe de altă parte că inculpatul F.L. nu i-ar fi dat bani învinuitului M.R.T. pentru aceste numiri, ci că ar fi încercat să-i dea bani doar la momentul expirării numirii, adică la data de 23 februarie 2010 (convorbire telefonică purtată între inculpaţii N.I.R. şi F.F.D.), (convorbire telefonică purtată între inculpaţii N.I.R. şi S.I.). Dintr-o altă convorbire telefonică purtată între inculpatul F.L. şi martorul I.A. (fost angajat în sistemul vamal) la data de 03 martie 2010, rezultă că eventuala intervenţie iniţială pentru numirea inculpatei D.N.M. s-ar fi făcut pe lângă S.B. (preşedinte Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală), iar nu pe lângă învinuitul M.R.T., iar la momentul discuţiei, prerogativa numirii şefilor de vămi ar fi revenit, ca urmare a adoptării unei ordonanţe de guvern, ministrului de finanţe şi nu şefului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Niciuna dintre aceste susţineri nu au relevanţă în ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă atâta timp cât consumarea acestora nu este condiţionată de predarea mai departe a banilor încasaţi de către traficantul de influenţă către alte persoane sau entităţi (partid politic); în acest din urmă caz se putea discuta despre săvârşirea şi a altor infracţiuni de dare respectiv luare de mită, dar cu privire la care instanţa nu a fost sesizată.
În legătură cu faptele de corupţie reţinute a fi comise la începutul lunii martie 2010, instanţa mai reţine următoarele:
După ce la data de 23 februarie 2010 inculpatei D.N.M. i-a expirat numirea în funcţia de şef al Vămii H., aceasta refuză să meargă la serviciu, deşi avea obligaţia prezentării în vederea „predării" funcţiei de conducere (îşi scoate concediu medical până la mijlocul lunii mai 2010) şi îşi continuă toate eforturile pentru a obţine o nouă numire în aceeaşi funcţie.
În acest sens, după ce la data de 02 martie 2010 obţine adeverinţa de la Direcţia Naţională Anticorupţie Oradea, solicitată de către inculpatul F.L., la data de 03 martie 2010 se deplasează la Bucureşti, unde în cadrul unei întâlniri cu inculpatul F.L. îi oferă acestuia suma de 300.000 euro, pe care se angajează să o remită în termen de 24 de ore de la emiterea ordinului privind o nouă numire a sa în funcţia de conducere. Inculpatul F.L. acceptă instantaneu această ofertă şi se angajează să facă toate demersurile pentru o nouă numire a inculpatei D.N.M. în funcţia de conducere.
La acest moment, infracţiunile de cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă, săvârşite de cei doi inculpaţi s-au consumat, iar activităţile ulterioare ale acestora privind obţinerea sumei de bani promise de către inculpata D.N.M., respectiv demersurile concrete ale inculpatului F.L. făcute pentru numirea în funcţie, întregesc conţinutul acestor infracţiuni.
Şi în ce priveşte săvârşirea acestor infracţiuni, inculpaţii au declaraţii nesincere. Astfel, inculpatul F.L. neagă existenţa vreunei înţelegeri în legătură cu o noua numire a inculpatei D.N.M. în funcţia de conducere, în timp ce inculpata D. arată că i-a fost solicitată suma de 300.000 euro de către inculpatul F.L., solicitare pe care ar fi refuzat-o într-o primă fază, după care ar fi efectuat demersuri pentru obţinerea acestei sume numai după ce inculpatul F.L. s-ar fi oferit să garanteze restituirea unui eventual împrumut al acestei sume cu un imobil ce-i aparţine, situaţie pe care inculpata ar fi apreciat-o ca o oportunitate de a-şi recupera suma cheltuită până în acel moment (de 130.000 euro) şi de a-i oferi şi o „lecţie" inculpatului F.L., care nu şi-a onorat angajamentul iniţial de a obţine numirea ei definitivă în funcţie (deşi i-au fost onorate toate pretenţiile), prin nerestituirea împrumutului pe care ea l-ar fi făcut şi astfel prin pierderea garanţiei imobiliare oferite de către inculpatul F.L.
Prin aceste susţineri, inculpata D.N.M. încearcă să înlăture responsabilitatea sa penală, sugerând că singurul vinovat de comiterea acestor fapte de corupţie ar fi inculpatul F.L. Aceste susţineri nu sunt însă conforme cu probele administrate în cauză. Modalitatea de prezentare a faptelor de către inculpata D.N.M. nu este una întâmplătoare, deoarece în cazul reţinerii acesteia s-ar fi impus -achitarea sa, pe motivul lipsei unui element constitutiv al infracţiunii de cumpărare de influenţă [art. 10 lit. d) C. proc. pen.], mai exact lipsa laturii obiective, cât timp între modalităţile alternative de comitere a acesteia nu este prevăzută şi modalitatea de „acceptare a pretinderii" formulată de către traficantul de influenţă.
Din întregul trafic al convorbirilor telefonice interceptate în cauză, rezultă în mod clar că în niciun caz, inculpata D.N.M. nu a acceptat resemnată (aşa cum sugerează prin declaraţiile date) încetarea numirii sale în funcţia de conducere. Din contră, în zilele prealabile încetării numirii (23 februarie 2010), aceasta a menţinut contactele cu inculpatul F.L., iar după această dată chiar le-a intensificat şi, în plus, a folosit şi alte oportunităţi cu scopul reinvestirii sale în funcţia de conducere.
Astfel, după ce i s-a transmis de către inculpatul F.L. că o eventuală reinvestire a sa este împiedicată de existenţa unei anchete penale ce o privea, derulată de către Direcţia Naţională Anticorupţie Oradea, inculpata D.N.A. a efectuat demersuri pentru obţinerea unei adeverinţe din care să rezulte contrariul. În acest sens a luat legătura cu un avocat orădean, M. „D.", care a lucrat ca şi ofiţer în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi prin intermediul căruia a depus o cerere în acest sens şi a obţinut adeverinţa cu nr. AA/2010. După ce a aflat că nu se eliberează în mod obişnuit asemenea adeverinţe, inculpata D.N.M. a fost dispusă să negocieze „condiţiile" în care poate obţine totuşi o asemenea adeverinţă, fiind dispusă chiar să cheltuiască o anumită sumă de bani în acest scop (10.000 euro).
Pe de altă parte, îi cere în mod repetat martorului B.I. (lucrător vamal, apropiat al familiei inculpatei) să vorbească şi el cu cineva (cel mai probabil din interiorul sistemului) pentru a o menţine în funcţia de conducere (convorbirile telefonice între inculpata D.N.M. şi martorul B.I. din 22 februarie 2010, 23 februarie 2010, 01 martie 2010).
Începând din luna martie 2010, inculpata D.N.M. încearcă să intervină pe lângă conducerea Autorităţii Naţionale a Vămilor în vederea reinvestirii sale în funcţie, apelând chiar şi la oameni politici, aspect ce rezultă din mai multe convorbiri telefonice purtate între inculpatul F.L. şi învinuitul P.E. (16 martie 2010), inculpaţii F.L. şi S.I. (17 martie 2010), între inculpaţii S.I. şi D.N.M. (29 aprilie 2010, în cadrul căreia primul îi transmite în mod expres să nu mai vorbească cu nimeni), între inculpaţii F.L. şi F.F.D. (22 iunie 2010), între martorul H.I. (deputat al Partidului Democrat Liberal de Satu Mare) şi învinuitul M.R.T. (discuţie purtată la data de 25 iunie 2010 în legătură cu mutarea şefilor de tură de la Vama H. şi care trebuie analizată în contextul în care inculpatei D.N.M. i se transmisese în cursul aceleiaşi zile de către inculpatul F.L., aflat la Bucureşti şi care avusese o discuţie faţă în faţă cu învinuitul P.E., că eventuala numire a sa va avea loc în trepte, mai întâi în funcţia de şef de tură şi abia apoi în funcţia de şef al punctului vamal).
Săvârşirea acestei infracţiuni, în modalitatea „oferirii" sumei de 300.000 euro, de către inculpata D.N.M., mai rezultă şi din următoarele convorbiri telefonice purtate după momentul consumării acestei infracţiuni (martie 2010) şi anume: convorbiri telefonice purtate între inculpaţii S.I. şi D.N.M. la data de 29 aprilie 2010, între inculpaţii F.L. şi S.I. şi apoi între S.I. şi D.N.M. la data de 25 mai 2010, între inculpaţii F.L. şi D.N.M. la data de 25 iunie 2010, din care rezultă în mod clar cum inculpaţii F.L. şi S.I. încearcă să obţină asigurări din partea inculpatei D.N.M. că toate promisiunile făcute anterior (în cursul lunii martie) rămân valabile. Toate aceste convorbiri şi asigurări au avut loc mai înainte ca inculpatul F.L. să se întâlnească la Bucureşti cu învinuitul P.E. şi la care urma să discute situaţia inculpatei D.N.M.
După ce inculpatul F.L. îi transmite inculpatei D.N.M., prin intermediul inculpatului S.I., că este dispus să o ajute în obţinerea sumei de 300.000 euro de către inculpata D.N.M. prin garantarea restituirii acesteia cu terenul în suprafaţă de 2,8 ha situat în apropierea fabricii N. din jud. Cluj, inculpata D.N.M. se implică la modul serios în obţinerea acestei sume şi încă mai înainte de a-i expira concediul, aspecte ce rezultă din cuprinsul convorbirilor telefonice purtate între inculpaţii D.N.M. şi S.I. la datele de 29 martie, 02 aprilie, 07 aprilie, 08 aprilie. Din cuprinsul acestora mai rezultă şi faptul că terenul aparţine inculpatului F.L., chiar dacă era înscris în cartea funciară pe numele inculpatului S.I., că terenul era oferit ca o garanţie a restituirii unui eventual împrumut şi nu a fost oferit nici un moment spre vânzare (aşa cum au susţinut inculpaţii F.L.şi S.I.)
În încercarea inculpatei D.N.M. de a ajunge din nou în funcţia de conducere de la Punctul Vamal H., aceasta apelează şi la alte persoane din anturajul sau şi anume B.I. şi „P.", „O.N." (lucrători vamali), N.C. (administratorul unui magazin de tip duty-free din punctul vamal H.), încercând să obţină şi susţinerea/sprijinul acestora.
După ce inculpata D.N.M. îi oferă inculpatului F.L. suma de 300.000 euro în schimbul ajutorului de a fi numită din nou în funcţia de conducere, acesta din urmă acceptă instantaneu această ofertă şi începe demersuri concrete în acest sens. Astfel, încă în cursul aceleiaşi zile (03 martie 2010) convoacă, prin intermediul inculpatului S.I., o întâlnire la Bucureşti cu inculpatul N.I.R. pentru a se convinge dacă oferta inculpatei D. este una reală, respectiv dacă este susţinută şi de inculpaţii N.I.R. şi F.F.D. De aici se poate trage concluzia şi că negocierile avute în cursul lunii septembrie 2009, pentru prima numire a inculpatei D.N.M., au avut loc între inculpaţii F.L. şi F.F.D. aşa cum s-a reţinut mai sus, iar în cadrul acestei înţelegeri a fost vizată şi persoana inculpatului N.I.R., în sensul ca acesta să fie persoana prin intermediul căreia se strângeau banii prin activităţile de contrabandă cu ţigări. Acest ultim aspect rezultă din convorbirea telefonică purtată între inculpaţii N.I.R. şi F.F.D. la data de 05 martie 2010, pe când inculpatul N.I.R. se întorcea cu maşina de la Bucureşti unde s-a întâlnit cu inculpaţii F.L. şi S.I., şi în cadrul căreia inculpatul N.I.R. îi transmite inculpatului F.F.D. că „B." (porecla inculpatului F.L.) „a crezut că aţi făcut şi voi bani".
Apoi, după ce îi transmite inculpatei D.N.M. că s-a amânat numirea sa din nou în funcţia de conducere, după ce şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor ar fi invocat că ar fi urmărită penal într-un dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Oradea, inculpatul F.L. se implică în demersul inculpatei D. de obţinere a acelei adeverinţe, contactându-l personal pe numitul M. „D.", după ce a aflat numărul acestuia de telefon de la martorul I.A. Aceste aspecte rezultă atât din declaraţiile martorului I.A., cât şi din cuprinsul convorbirii telefonice purtate între inculpaţii F.L. şi D.N.M. la data de 28 februarie 2010.
În continuare, inculpatul F.L. discută telefonic aspectul numirii inculpatei D.N.M. în funcţia de conducere de mai multe ori cu martorul I.A., acesta din urmă afirmând „vedem când o punem înapoi" (conv. tel.din data de 03 martie 2010) sau „ţi-am spus, sâmbătă ai răspunsul exact când se duce înapoi" (conv. tel. din 05 martie 2010). Totodată inculpatul F.L. se întâlneşte şi poartă discuţii faţă în faţă cu învinuitul P.E. tot în legătură cu reinvestirea în funcţie a inculpatei D. Din cuprinsul convorbirilor telefonice purtate între inculpatul F.L. şi învinuitul P.E. şi care au fost interceptate rezultă datele şi eventual locul unde au avut loc aceste întâlniri (29 aprilie în M., 22 iunie), iar din cuprinsul convorbirilor telefonice purtate de inculpatul F.L. fie cu inculpatul S.I., fie cu inculpata D.N.M. şi care au fost interceptate rezultă şi faptul că la întâlnirile avute cu învinuitul P.E., inculpatul F.L. discută problema reinvestirii inculpatei D. în funcţia de conducere.
Angajamentul inculpatului F.L. şi eforturile depuse de acesta cu privire la situaţia profesională a inculpatei D.N.M. în schimbul unei sume de bani rezultă în mod clar şi din împrejurarea că acesta s-a oferit să garanteze obţinerea acestei sume de către inculpată printr-un împrumut, cu un teren în suprafaţă de aproape 3 ha ce-i aparţinea, cu o valoare de piaţă în jur de 500.000 euro. Din cuprinsul convorbirilor telefonice purtate între inculpaţii F.L. şi S.I. la data de 16 martie 2.010 (singura convorbire contestată de către inculpatul F.L.), rezultă fără putinţă de tăgadă demersurile inculpatului F.L. şi ajutorul inculpatului S.I. pentru numirea inculpatei D.N.M. în funcţia de conducere.
În cadrul acestei convorbiri, inculpatul F.L. afirmă „nu mă las până nu reuşesc" şi „dacă n-aş fi aproape din trei părţi cert n-aş face".
În concluzie, instanţa reţine că faptele imputate celor cinci inculpaţi, prin actul de sesizare al instanţei, au fost săvârşite de aceştia cu vinovăţie, astfel cum rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză: denunţul şi declaraţiile inculpatei D.N.M., declaraţiile inculpaţilor F.L., S.I., N.I.R. şi F.F.D., declaraţiile martorilor D.M., A.R.V., K.l.L., B.l., K.M., G.A.C., N.C.I., Ţ.P.O. şi H.l. (audiaţi atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti), precum şi a martorilor R.R., I.A., F.M.S., C.L., M.R.T. şi P.E. (audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti), procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în cauză, precum şi înscrisurile descoperite şi ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare.
Infracţiunile de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă din luna septembrie 2009 au fost săvârşite în modalitatea de „pretindere de bani şi alte foloase" în cazul inculpatului F.L. şi, respectiv, a „promisiunii de bani şi alte foloase" în cazul inculpatei D.N.M. După ce inculpatul F.L. a pretins bani şi alte foloase în cursul lunii septembrie 2009, acesta a şi primit în tranşe, în intervalul octombrie 2009 - februarie 2010, suma totală de 130.000 euro, activitate ce intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni de trafic de influenţă, respectiv şi inculpata D.N.M. după ce a promis bani şi alte foloase în cursul luni septembrie 2009, în perioada imediat următoare a strâns cu ajutorul inculpaţilor F.F.D. şi N.I.R. şi a predat suma totală de 130.000 euro inculpatului F.L. Din conţinutul convorbirilor telefonice purtate de inculpatul F.L. cu inculpatul F.F.D. la data de 22 iunie 2010, rezultă cum mculpatul F.L. recunoaşte în faţa inculpatului F.F.D. că, anterior acestei date a fost răsplătit material de către inculpata D.N.M. pentru ajutorul dat acesteia în vederea numirii sale în funcţia de conducere.
Inculpaţii F.F.D. şi N.I.R. au ajutat-o pe inculpata D.M.M. să cumpere influenţa inculpatului F.L., în cursul lunii septembrie 2009, în vedere numirii acesteia în funcţia de conducere de la Vama H. Astfel, inculpatul F.F.D. este cel care l-a contactat în acest scop pe inculpatul F.L. şi a purtat primele negocieri cu acesta, negocieri care au inclus şi „plasarea" inculpatului N.I.R. în punctul vamal pentru a-i facilita desfăşurarea activităţilor de contrabandă cu ţigări. După numirea inculpatei în funcţia de şef al punctului vamal, inculpatul F.F.D. s-a împrumutat în nume propriu cu o sumă mare de bani în valută (33.000 euro), pe care a predat-o pentru inculpata D.N.M. inculpatului F.L. De asemenea, inculpatul N.I.R. i-a facilitat inculpatei D.N.M. împrumutul unei alte sume de bani de la numitul P.V.D., un cunoscut al acestuia, iar după ce a început activitatea în cadrul magazinului de tip duty free, este cel care a colectat toate sumele de bani provenite din activitatea de contrabandă cu ţigări. Totodată, a împrumutat-o pe inculpata D. cu o sumă mare de bani în valută (21.000 euro) ce a fost predată inculpatului F.L.
Inculpatul N.I.R. este cel care ţinea legătura între inculpaţii D.N.M. şi F.L., prin intermediul inculpatului S.I.
Inculpatul S.I. l-a ajutat pe inculpatul F.L. în toate activităţile acestuia privind traficul de influenţă exercitat în vederea numirii inculpatei D.N.M. în funcţia de conducere de la Vama H. El este persoana de încredere a inculpatului F.L., prin intermediul căreia inculpatul F.L. ţinea legătura cu inculpata D., transmitea mesajele acestuia, încasa banii pretinşi/promişi. Prin prezenţa lui la punctul vamal H., impusă inculpatei D. de către inculpatul F.L., inculpatul S.I. „supraveghea" practic activităţile ilicite ale acestora, respectiv modul de colectare a banilor, după care încasa banii pe care îi ducea mai departe inculpatului F.L.
Infracţiunile de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă din luna martie 2010, au fost săvârşite în modalitatea „oferirii" sumei de 300.000 euro de către inculpata D.N.M., respectiv a acceptării acestei oferte de către inculpatul F.L. În realizarea acestor infracţiuni, inculpata D.N.M. a fost sprijinită de către inculpaţii F.F.D. şi N.I.R., chiar dacă iniţial, aceştia din urmă nu au cunoscut cuantumul sumei de bani oferite de inculpata D. În continuare, inculpaţii F.F.D. şi N.I.R. au efectuat demersuri concrete pentru obţinerea sumei de bani promisă de inculpata D.N.M.. şi inculpatul S.I. şi-a continuat activităţile de sprijin a inculpatului F.L., fiind acelaşi om de încredere al acestuia, prin intermediul căruia transmitea mesajele inculpatului F.L. către inculpata D. şi invers.
Inculpatul S.I. s-a implicat în obţinerea sumei de bani oferită/acceptată pentru atingerea rezultatului urmărit, respectiv reinvestirea în funcţia de conducere a inculpatei D.N.M.
Interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor telefonice, precum şi în mediul ambiental efectuate în cauză de către organele de urmărire penală s-au făcut cu respectarea dispoziţiilor legale, motiv pentru care urmează a fi respinsă excepţia nulităţii acestora, excepţie invocată de către inculpatul F.L. prin apărător ales.
Astfel, interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor telefonice a fost efectuată în baza autorizaţiilor emise de către instanţa de judecată (prin preşedintele instanţei sau persoana desemnată în acest scop), după ce prin încheieri motivate au fost admise cererile procurorului formulate în acest sens.
Procesele verbale de redare a acestor înregistrări, constituie mijloace de probă din moment ce au fost cuprinse în procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare efectuate în cauza, încheiat conform disp. art. 224 alin. (3) C. proc. pen.
Nu are relevanţă împrejurarea că autorizaţiile privind interceptarea convorbirilor sau comunicaţiilor a fost dispusă la solicitările procurorului efectuate în două dosare penale, respectiv mai întâi în Dosar nr. 63/P/2010 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi apoi în Dosar nr. 18/P/2010 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, cât timp potrivit disp. art. 912 alin. final C. proc. pen., convorbirile sau comunicaţiile interceptate şi înregistrate pot fi folosite şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 911 alin. (1) şi (2), cum sunt şi cele prevăzute de Legea nr. 78/2000.
Nu are relevanţă nici împrejurarea că interceptările au fost efectuate în faza actelor premergătoare, respectiv mai înainte de a se dispune începerea urmăririi penale în cauză, cât timp textele de lege care reglementează modul de efectuare al acestora (art. 911 - 916 C. proc. pen.) nu limitează posibilitatea efectuării acestora într-un anumit moment procesual.
De altfel, Curtea Constituţională, sesizată în mod repetat cu excepţii de neconstituţionalitate ale acestor texte C. proc. pen., a respins excepţiile invocate, arătând că „interceptările şi înregistrările audio sau video prevăd suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalităţilor de efectuate a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării şi certificării autenticităţii convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenţei Curţii Constituţionale" (Decizia nr. 410 din 10 aprilie 2008 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 338/2008).
Decizia nr. 48 din 04 iunie 2007 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, într-un recurs în interesul legii (publicată în M. Of. nr. 574/30.07.2008 şi nu 376/30.07.2008, cum arată autorul excepţiei), în cuprinsul căreia se reţine: „fără îndoială, în lipsa garanţiilor specifice fazei de urmărire penală, actele premergătoare îşi păstrează caracterul de investigaţii prealabile, neputând constitui probe în sensul art. 63 C. proc. pen.", decizie invocată în susţinerea excepţiei nulităţii interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor, nu este aplicabilă în cauză, pentru simplul motiv că are în vedere o altă ipoteză şi anume aceea în care un dosar de urmărire penală ajunge în faţa instanţei de judecată, în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen. (plângerea împotriva unei soluţii a procurorului de netrimitere în judecată), dosar în care însă nu a fost începută urmărirea penală, ori în cauza de faţă interceptările şi înregistrările efectuate în faza actelor premergătoare sunt consemnate în procesul verbal prevăzut de art. 224 alin. (3) C. proc. pen. şi stau la baza începerii urmăririi penale în cauză, iar după începerea urmăririi penale, procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare conţinând şi procesele-verbale de redare a înregistrărilor convorbirilor telefonice, poate constitui mijloc de probă.
În concluzie, instanţa reţine că nu se poate constata nulitatea interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor telefonice efectuate în cauză, nefiind încălcate dispoziţiile legale care reglementează efectuarea acestora.
În ce priveşte procesele-verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare, instanţa reţine că, după ce prin încheierea penală nr. 1/S din 25 ianuarie 2011 Tribunalul Satu Mare a autorizat efectuarea percheziţiilor domiciliare la imobilele inculpaţilor D.N.M., N.I.R., F.F.D., F.L. şi S.I. şi a martorilor A.R.V., N.C., B.N.L., S.C.S., S.C.M., K.I. şi S.R.I., procurorul şi-a delegat competenţa efectuării acestora către ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Biroul Teritorial Satu Mare, prin ordonanţa din data de 25 ianuarie 2011.
În baza acestor autorizaţii a fost efectuată de către procuror percheziţia domiciliară la imobilul aparţinând inculpatului F.L., iar în baza delegării dată de procuror au fost efectuate percheziţii domiciliare la imobilele aparţinând inculpaţilor D.N.M. şi S.I., încheindu-se în acest sens procesele-verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare corespunzătoare.
Celelalte percheziţii domiciliare au fost efectuate de către alţi lucrători aparţinând fie Direcţiei Generale Anticorupţie, fie Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, fără a exista o delegare expresă a procurorului în acest sens.
Prin urmare, urmează a fi admisă în parte excepţia nulităţii proceselor-verbale a percheziţiilor domiciliare, invocată de către inculpatul F.L., prin apărător ales la data de 17 mai 2011, numai cu privire la cele întocmite de către alţi lucrători decât cei anume desemnaţi în acest scop prin ordonanţa de delegare a procurorului, respectiv procesele-verbale întocmite ca urmare a efectuării percheziţiei domiciliare la imobilele aparţinând inculpaţilor N.I.R., F.F.D. şi ale martorilor A.R.V., N.C., B.N.L., S.C.S., S.C.M., K.I. şi S.R.I.
Valoarea probelor ce rezultă din interceptările efectuate în cauză este cu atât mai mare cu cât inculpaţii foloseau numeroase posturi telefonice (cartele pre-pay), uneori chiar atribuite altor persoane (cum este cazul inculpatului F.L.), încercând astfel în mod evident să ascundă conţinutul acestor convorbiri. Acest aspect, privind folosirea mai multor cartele telefonice pentru a nu putea fi interceptaţi rezultă în mod direct din conţinutul convorbirilor telefonice purtate între inculpaţii N.I.R. şi S.I. la data de 17 ianuarie 2010, între inculpaţii N.I.R. şi D.N.M. la data de 27 februarie 2010, între inculpaţii F.L. şi S.I. la data de 17 martie 2010, între inculpaţii D.N.M. şi S.I. la data de 12 mai 2010, de unde rezultă că inculpata avea un anumit nr. de telefon de pe care vorbea cu inculpatul F.L. În unele cazuri, inculpaţii F.L. şi S.I. îi cereau inculpatei D.N.M. să sune, într-un termen scurt, pe un număr de telefon fix, cum este cazul discuţiei telefonice purtate între inculpaţii F. şi D., când primul îi cere să îl sune pe numărul de telefon 021-xxx..
Potrivit art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de probe. Aspectele referitoare la probe, mijloace de probă şi aprecierea lor sunt reglementate de art. 63 - 64 C. proc. pen.
Conform art. 65 C. proc. pen., sarcina administrării probelor revine organului de urmărire penală şi instanţei de judecată, în baza prezumţiei de nevinovăţie, inculpatul nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia. În cazul când există probe de vinovăţie, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie, potrivit art. 66 alin. (2) C. proc. pen.
Dreptul să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, drept procesual recunoscut de lege acuzatului, nu presupune simpla contestare ori criticare a probelor de vinovăţie, o interpretare proprie a acestor probe şi combaterea lor exclusiv prin exprimarea unor opinii personale. Folosind expresia „are dreptul să probeze", legiuitorul a impus acuzatului, deopotrivă ca şi acuzării, obligaţia de a proba apărările sale sau lipsa de temeinicie a probelor în acuzare.
În consecinţă, în aplicarea principiului general înscris în art. 62 C. proc. pen., în cazul în care există probe de vinovăţie, lipsa de temeinicie a probelor în acuzare se probează tot cu probe, iar nu prin simpla negare, prin interpretări proprii, deoarece - potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Pe baza celor mai sus expuse, instanţa reţine că este nefondată şi nu poate fi primită apărarea inculpaţilor prin care se solicită achitarea acestora, fie pentru că faptele nu există [art. 10 lit. a) C. proc. pen.], fie că acestea nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii [art. 10 lit. d) C. proc. pen.], pe motiv că probele nu demonstrează existenţa infracţiunilor sau că aceste fapte nu rezultă fără dubii din probele administrate, fiind incident principiul „in dubio pro reo", nefiind probată existenţa sumei de 130.000 euro, numărul exact al tranşelor şi cuantumul acestor tranşe, sau pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală [art. 10 lit. b) C. proc. pen.], motiv invocat de inculpatul F.F.D. prin apărătorul ales, cu referire la faptul că nu este posibilă participaţia sub forma complicităţii la infracţiunea de cumpărare de influenţă, ci doar sub forma instigării.
A se reţine că faptele imputate inculpaţilor nu există, înseamnă a aprecia că inculpata D.N.M., care era cercetată pentru fapte de corupţie, a denunţat fapte imaginare de cumpărare şi trafic de influenţă, amintind persoane şi sume de bani, şi făcând referiri la deplasări la Cluj şi Bucureşti şi alte convorbiri telefonice purtate cu persoane necunoscute deşi în realitate aceste persoane există, deplasările şi convorbirile telefonice sunt reale şi au avut loc, numirea sa în funcţia de conducere a avut de asemenea loc (în lipsa unui concurs sau examen), suma de cel puţin 130.000 euro a fost strânsă de aceasta în intervalul septembrie 2009-februarie 2010, cât timp deţinea funcţia de şef al Biroului Vamal H.
Denunţul inculpatei D.N.M. în legătură cu faptele de corupţie din cursul lunii septembrie 2009 se coroborează cu probele ce rezultă din procesele-verbale de redare a înregistrărilor efectuate în cauză (începând din luna decembrie 2009, în Dosar nr. 63/P/2009 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Serviciul Teritorial - Oradea), fiind completate cu declaraţiile martorilor apropiaţi inculpatei D.N.M. (mama şi prietenul acesteia, colegi de serviciu), şi de înscrisurile care atestă împrumutul unor sume importante de bani în această perioadă.
Împrejurarea că niciunul dintre inculpaţi, cu excepţia inculpatei D.N.M., nu a recunoscut săvârşirea faptelor nu echivalează cu lipsa acestora, cât timp săvârşirea lor rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate.
Nici împrejurarea că faptele nu rezultă în întregul lor din administrarea doar a unor mijloace de probă, cum ar fi doar din procesele-verbale de redare a înregistrărilor sau declaraţiile inculpaţilor nu poate duce la concluzia inexistenţei faptelor.
O particularitate a acestei cauze este faptul că niciunul dintre mijloacele de probă administrate în cauză nu este în măsura să ofere probe suficiente pentru reţinerea completă a faptelor, ci acestea rezultă din coroborarea probelor ce rezultă din toate mijloacele de probă administrate. Astfel înregistrările efectuate în cauză nu puteau fi exploatate la adevărata lor valoare dacă nu existau şi declaraţiile inculpatei D.N.M., după cum nici declaraţiile acesteia nu constituiau suficiente probe de vinovăţie dacă susţinerile sale nu erau confirmate de probele ce rezultă din înregistrări.
O altă particularitate o reprezintă faptul că au fost reţinute şi dovedite fapte de corupţie săvârşite mai înainte de momentul sesizării organelor de urmărire penală.
Se poate pune în mod legitim întrebarea dacă organul de urmărire penală a administrat toate mijloacele de probă posibile pentru dovedirea faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor iar răspunsul este negativ, cât timp deşi se reţine remiterea, în mai multe tranşe a unei sume de 130.000 euro, nu a fost organizat un flagrant cu aceste ocazii sau mai departe nu a fost descoperită suma la beneficiarul acesteia. Şi cu toate acestea, instanţa reţine că probele ce rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză sunt suficiente pentru a reţine, fără dubii existenţa faptelor şi săvârşirea lor cu vinovăţie de către inculpaţi, aşa cum s-a arătat mai sus.
În raport de modalităţile alternative prin care poate fi realizat elementul material al infracţiunii de cumpărare de influenţă (promisiune, oferire sau predare) este evident că este posibilă săvârşirea acestei infracţiuni sub forma de participaţie a complicităţii (atât complicitate materială dar mai ales complicitate intelectuală).
Nu în ultimul rând, instanţa reţine că, nu este exclusă comiterea faptelor de corupţie reţinute în prezentul dosar chiar dacă numirea temporară a inculpatei D.N.M. în funcţia de şef al Biroului Vamal H. s-a făcut în temeiul unor dispoziţii legale cuprinse în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici [art. 92 alin. (1)] şi cu aplicarea la limită a acestor dispoziţii (în condiţiile în care funcţia nu era vacantă, ci titularul funcţiei a fost detaşat în interesul serviciului la o altă unitate din sistemul vamal). Mai mult decât atât se poate trage concluzia că dispoziţiile legale invocate în numirea inculpatei D.N.M. în funcţia publică de conducere prin cele două ordine ale conducătorului Autorităţii Naţionale a Vămilor, pot favoriza apariţia fenomenelor de corupţie.
Individualizarea sancţiunilor aplicate şi alte măsuri
Inculpaţii D.N.M., F.L., S.I., N.I.R. şi F.F.D. au săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina lor cu vinovăţie, prin urmare, se va dispune condamnarea acestora.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce urmează a fi aplicate acestora vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. şi anume dispoziţiile părţii generale a C. pen. referitoare la participaţie şi pluralitatea de infracţiuni, limitele de pedeapsă fixate de dispoziţiile Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi ale art. 257 C. pen., de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana inculpaţilor, dar şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală a inculpaţilor.
În ce priveşte limitele de pedeapsă prevăzute în cuprinsul legilor de incriminare a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, instanţa a reţinut următoarele: potrivit disp. art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, infracţiunea de cumpărare de influenţă se sancţionează cu închisoare de la 2 la 10 ani, iar potrivit disp. art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, dacă infracţiunea de cumpărare de influenţă a fost săvârşită de o persoană, care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, respectiv faţă de una dintre persoanele mai sus arătate sau faţă de un funcţionar cu atribuţii de control, maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani; potrivit disp. art. 257 C. pen., traficul de influenţă se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 10 ani, iar potrivit disp. art. 6 din Legea nr. 78/2000, infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută la art. 257 C. pen. se pedepseşte potrivit acestui text de lege; potrivit disp. art. 27 C. pen., complicele la o faptă prevăzută de legea penală săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor; la stabilirea pedepsei se ţine seama de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii, precum şi de dispoziţiile art. 72.
Tot în ce priveşte limitele de pedeapsă aplicabile în cazul inculpaţilor pentru faptele săvârşite, instanţa reţine că în cauză sunt aplicabile şi disp. art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, privind Direcţia Naţională Anticorupţie, în cazul inculpatei D.N.M. Potrivit acestora, persoana care a comis una dintre infracţiunile atribuite prin prezenta ordonanţă de urgenţă în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Reţinerea acestor dispoziţii se impune ca urmare a susţinerilor procurorului, exprimate atât în cuprinsul rechizitoriului, cât şi cu ocazia dezbaterilor pe fond a cauzei, potrivit cărora, pe parcursul urmăririi penale inculpata D.N.M. a denunţat în Dosar nr. 18/P/2010 alte fapte penale de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fapta de cumpărare de influenţă, respectiv de trafic de influenţă comisă de inculpatul F.L., cu complicitatea inculpaţilor S.I., N.I.R. şi F.F.D.
În ce priveşte gradul de pericol social al faptelor comise de către inculpaţi, instanţa apreciază că acesta este unul ridicat. În acest sens, are în vedere, pe de o parte, gradul de pericol social generic mai ridicat în cazul infracţiunilor de corupţie, dar, pe de altă parte, şi împrejurările concrete privind modul de săvârşire al acestora (mai sus descrise), sumele de bani folosite în săvârşirea acestora, dar şi rezultatul activităţii inculpaţilor.
Astfel, ideea infracţională a inculpatei D.N.M. de a cumpăra influenţa unei persoane cu importante legături atât în sfera administrativă, cât şi politică (inculpatul F.L.), cu scopul de a fi numită şi apoi menţinută în funcţia de şef al Biroului Vamal H., a fost pusă în practică cu ajutorul inculpatului F.F.D. În realizarea acestei activităţi infracţionale inculpata a implicat numeroase persoane (inculpaţii N.I.R. şi S.I.), alte persoane care lucrau în sistemul vamal: M.R.T., Ţ.P.O., „P.", „O.N.", Ţ.G., C.E., precum şi persoane din anturajul său: A.R.V., G.A.C, D.M., N.C., dar şi oameni politici sau alte persoane din administraţie: P.E., H.I., I.S.A. Totodată, a afectat impresionante resurse materiale, atât din resurse proprii, dar şi din săvârşirea altor infracţiuni (contrabanda cu ţigări).
După ce a ajuns în funcţia de conducere dorită şi în calitate de şef al unui punct vamal de exterior al României a acţionat ca un veritabil catalizator al activităţilor infracţionale desfăşurate prin acest punct vamal, slăbind din interior eficienţa organelor vamale. După ce inculpata D.N.M. şi-a cumpărat funcţia de şef al Biroului Vamal H. cu suma de 130.000 euro, cu privire la care a răspândit informaţia că ar fi costat-o 500.000 euro, s-a născut în mod legitim aşteptarea celorlalţi lucrători vamali, ca aceasta să fie menţinută în această funcţie până când un alt lucrător vamal ar fi oferit mai mult decât această sumă şi ar fi procedat la fel în exercitarea acestei funcţii.
Inculpata nu a ascuns niciun moment că numirea sa în funcţie s-a făcut în schimbul unor sume de bani, lăudându-se chiar cu acest aspect. Toţi martorii audiaţi în cauză au relatat că au cunoscut modalitatea numirii acesteia în funcţie, respectiv prin „cumpărarea" acesteia, aşa cum de altfel cunoştea toată lumea (cu referire probabil la anturajul acestora) acest aspect. Cât timp s-a aflat în funcţia de conducere, inculpata D.N.M. a avut ca principală grijă onorarea obligaţiilor asumate pentru această numire, toţi martorii relatând că aceasta era permanent nervoasă, stresată şi în nevoie de bani şi în acest sens exercitarea funcţiei de conducere nu avea cum să nu fie afectată.
De aici se poate deduce şi unicul scop urmărit de către inculpata D.N.M., acela de a „parveni" şi astfel de a se răzbuna şi de a da o lecţie „închipuiţilor" săi duşmani din sistem.
La momentul expirării numirii temporare în funcţia de conducere, inculpata D.N.M. a refuzat să se prezinte la serviciu, rămânând în concediu medical o perioadă îndelungată (aproximativ 3 luni), deşi avea obligaţia legală de a se prezenta în vederea „predării" acestei funcţii, încercând prin toate mijloacele să obţină o nouă reînvestire în funcţie şi transmiţând pe toate „canalele" posibile că se va întoarce în aceeaşi funcţie.
După momentul descoperirii activităţilor sale infracţionale, inculpata D.N.M. a ales calea denunţării faptelor sale şi a celorlalţi participanţi, după care a descris modul de comitere a acestora, într-o modalitate nesinceră, de natură a minimaliza rolul său şi a unora dintre participanţi (inculpatul F.F.D.), neasumându-şi întrutotul responsabilitatea faptelor penale comise şi încercând să arunce întreaga responsabilitate asupra altor persoane (inculpatul F.L.), ceea ce scoate în evidenţă o altă trăsătură de caracter a personalităţii acestei inculpate, şi anume, laşitatea.
Inculpaţii F.F.D. şi N.I.R. au acţionat din interes material, cu scopul de a obţine sume importante de bani din activităţi ilicite/infracţionale (contrabanda cu ţigări) într-o perioadă scurtă de timp. Primul care a realizat această oportunitate şi pe care nu a scăpat-o este inculpatul F.F.D., implicându-se direct în cumpărarea influenţei inculpatului F.L. de către inculpata D.N.M., după care şi-a urmărit interesul, prin intermediul unui prieten foarte apropiat (inculpatul N.I.R.). Folosindu-se din plin de calităţile sale de bun negociator şi antreprenor, inculpatul F.F.D. şi-a atins scopul urmărit prin folosirea propriilor relaţii, după care s-a retras în „rândul doi", culegând beneficiile activităţii sale. În final, acesta nu şi-a asumat responsabilitatea faptelor sale.
Inculpatul N.I.R. s-a dovedit a fi un bun executant al dispoziţiilor date de către ceilalţi inculpaţi. A acceptat această postură, obţinând la rândul său diferite beneficii materiale de pe urma acestor activităţi. A răspuns tuturor solicitărilor venite de la ceilalţi inculpaţi, fiind direct implicat activ în realizarea tuturor activităţilor infracţionale.
Inculpatul F.L. este un cunoscut şi prosper om de afaceri din mun. Cluj Napoca. Pe parcursul vieţii acesta a iniţiat şi dezvoltat mai multe activităţi lucrative în domeniul turismului, agriculturii şi comerţului şi, în paralel, şi-a întemeiat şi o familie, fiind tatăl a patru copii majori. La momentul implicării sale în activităţile infracţionale reţinute în acest dosar, inculpatul era implicat în dezvoltarea unui proiect imobiliar (C. Town), în judeţul Cluj. A acceptat implicarea în săvârşirea acestor infracţiuni, mizând pe relaţiile pe care le deţinea atât în sfera politică, cât şi în cea administrativă la nivel naţional, cu scopul de a obţine sume importante de bani, într-un termen scurt şi cu eforturi minime. Cu scopul evident de a ascunde implicarea sa în aceste fapte de corupţie s-a folosit de un cunoscut (fost angajat la una dintre societăţile sale), atât pentru a ţine legătura cu inculpata D.N.M., cât şi pentru a încasa sumele de bani de la aceasta (inculpatul S.I.). A acţionat permanent în realizarea angajamentului asumat faţă de inculpata D.N.M., apelând în mod repetat la persoanele pe care le cunoştea din mediul politic sau administrativ (martorii P.E. - membra Partidului Democrat Liberal Bucureşti şi I.S.A. - fost angajat al sistemului vamal). Inculpatul F.L. nu îşi asumă responsabilitatea faptelor comise deşi a fost principalul beneficiar al acestor activităţi.
Inculpatul S.I. este un apropiat al familiei inculpatului F.L. pentru care a lucrat o perioadă în calitate de conducător auto (şofer), iar în prezent locuieşte împreună cu familia în acelaşi imobil (bloc) cu unul dintre băieţii inculpatului F.L. Acesta a acceptat rolul atribuit de către inculpatul F.L., acela de a ţine legătura cu inculpata D.N.M. şi de a intermedia predarea/primirea sumelor de bani ce au făcut obiectul infracţiunilor de corupţie. Deşi avea un loc de muncă stabil în mun. Cluj Napoca (consultant financiar la o societate de asigurări) a acceptat să fie angajat formal la un magazin de tip duty-free din cadrul punctului vamal H., activitate prin intermediul căreia şi-a asigurat o „acoperire" suficientă care să justifice prezenţa sa în această zonă, de unde putea supraveghea activitatea inculpaţilor D.N.M. şi N.I.R., care îl interesa, după care colecta, pentru inculpatul F.L., sumele de bani negociate de acesta. Nu s-a putut stabili care a fost beneficiul inculpatului S.I. de pe urma acestor activităţi infracţionale. Şi acest inculpat a negat săvârşirea faptelor imputate, neasumându-şi responsabilitatea în legătură cu acestea, în ciuda probelor evidente.
Inculpaţii D.N.M., F.L., S.I. şi F.F.D. nu au antecedente penale, în timp ce inculpatul N.I.R. a suferit o condamnare la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării acesteia, prin sentinţa penală nr. 1984/2000 a Judecătoriei Satu Mare pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, dar care nu atrage consecinţe cu privire la situaţia juridică a persoanei acestuia.
Atitudinea inculpaţilor după săvârşirea infracţiunilor şi descoperirea acestora, respectiv încercarea acestora de a ascunde adevărul, concretizată în declaraţii neconforme cu realitatea, mincinoase sau doar parţial adevărate (în cazul inculpatei D.N.M.), determină instanţa să aprecieze că nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea acestora, chiar în lipsa unor antecedente penale, respectiv a unei conduite corespunzătoare din punct de vedere penal, mai înainte de săvârşirea acestor infracţiuni.
În cazul tuturor inculpaţilor, instanţa va ţine cont la individualizarea judiciară a pedepselor ce urmează a fi aplicate acestora de calitatea acestora la momentul săvârşirii faptei (lucrător vamal în cazul inculpatei D.N.M.; fără calitate specială în cazul celorlalţi inculpaţi), de cuantumul sumelor de bani ce au făcut obiectul infracţiunilor de corupţie (130.000 euro promişi şi predaţi, respectiv pretinşi şi primiţi în cazul faptelor comise în luna septembrie 2009 şi 300.000 euro oferiţi, respectiv acceptaţi în cazul faptelor comise în luna martie 2010), de modalităţile concrete de săvârşire a faptelor, respectiv: promisiune, predare, pretindere şi primire - septembrie 2009 şi apoi oferire şi acceptare - martie 2010, dar şi de contribuţia fiecăruia dintre inculpaţi la comiterea acestora.
Ţinând cont de toate aceste criterii şi fără a reţine alte împrejurări care să atenueze sau să agraveze răspunderea penală a inculpaţilor, instanţa a aplicat acestora pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, inculpatei D.N.M. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi a art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 (faptă reţinută la pct. 2 din rechizitoriu); pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare inculpatului F.L., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă reţinută la pct. 1 din rechizitoriu) şi respectiv pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă reţinută la pct. 2 din rechizitoriu). Urmare a contopirii acestor pedepse, conform disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul F.L. urmează să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani şi 6 luni închisoare, care urmează a fi sporită conform aceloraşi dispoziţii legale, cu încă 6 luni, iar în final, inculpatul F.L. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare; inculpatului S.I. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, prev. de art. 26 rap. la art. 257 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă descrisă la pct. 1 din rechizitoriu) şi, respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, prev. de art. 26 rap. la art. 257 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă descrisă la pct. 2 din rechizitoriu). Urmare a contopirii acestor pedepse, conform disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul S.I. va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani şi 6 luni închisoare, care urmează a fi sporită în baza aceloraşi dispoziţii legale cu încă 3 luni, iar în final, inculpatul S.I. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 9 luni închisoare, două pedepse de câte 4 ani închisoare, inculpatului N.I.R. pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la cumpărare de influenţă, prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (descrise la pct. 1 şi 2 din rechizitoriu). Urmare a contopirii acestor pedepse, conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul N.I.R. va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, care urmează a fi sporită în baza aceloraşi dispoziţii legale cu încă 3 luni, iar în final inculpatul N.I.R. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 3 luni închisoare, două pedepse a câte 4 ani închisoare; inculpatului F.F.D. pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la cumpărare de influenţă, prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (descrise la pct. 1 şi 2 din rechizitoriu). Urmare a contopirii, acestor pedepse, conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul F.F.D. va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, care urmează a fi sporită în baza aceloraşi dispoziţii legale, cu încă 3 luni, iar în final inculpatul F.F.D. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 3 luni închisoare.
În ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepselor aplicate, instanţa reţine că, pe de o parte, în raport de cuantumul pedepselor aplicate, singura modalitate de executare este cea privativă de libertate, în raport de ansamblul dispoziţiilor privind pedepsele C. pen., iar, pe de altă parte, aceasta este singura modalitate de executare de natură să ducă la atingerea scopului punitiv şi preventiv al pedepsei, aşa cum acesta rezultă din prevederile art. 52 C. pen.
Prin urmare, urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 C. pen., în cazul tuturor inculpaţilor, cu privire la pedeapsa accesorie ce însoţeşte pedeapsa principală a închisorii privativă de libertate.
Din pedepsele aplicate inculpaţilor F.L., S.I. şi N.I.R. vor fi scăzute, conform disp. art. 88 C. pen., perioadele executate în stare de reţinere şi arest preventiv, după cum urmează: de la 03 februarie 2011 până la 01 august 2011 în cazul inculpatul F.L., de la 03 februarie 2011 până la 28 iunie 2011 în cazul inculpatul S.I. şi de la 03 februarie 2011 până la 11 iulie 2011 în cazul inculpatului N.I.R.
Deoarece subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurilor de liberare provizorie sub control judiciar a inculpaţilor F.L. prin încheierea penală nr. 121 din 25 iulie 2011 a Tribunalului Satu Mare, S.I. prin decizia penală nr. 594 din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Oradea şi N.I.R. prin decizia penală nr. 603 din 11 iulie 2011 a Curţii de Apel Oradea, respectiv a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpatul F.F.D. prin încheierea penală nr. 132 din 19 august 2011 a Tribunalului Satu Mare, toate aceste măsuri urmează a fi menţinute, conform disp. art. 350 C. proc. pen.
Potrivit disp. art. 19 din Legea nr. 78/2000, în cazul infracţiunilor la care se referă prezentul capitol, banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
Potrivit disp. art. 257 alin. (2) C. pen., care fac trimitere la dispoziţiile art. 256 alin. (2) C. pen., banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă în mod clar că, în cazul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, banii primiţi/dobândiţi prin săvârşirea acestei infracţiuni, se confiscă.
Prin urmare, în baza dispoziţiilor legale mai sus enunţate şi cu raportare şi la dispoziţiile art. 118 alin. (1) lit. d) C. pen., se va dispune confiscarea sumei de 130.000 euro (în echivalent RON), de la inculpaţii F.L. şi S.I. (autorii infracţiunilor de trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă, fapte comise în luna septembrie 2009).
Cu privire la suma de 130.000 euro, nu se poate dispune obligarea inculpaţilor F.L. şi. S.I. să o restituie inculpatei D.N.M., aşa cum aceasta a solicitat în mod expres, invocând prevederile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, deoarece acestea nu sunt. aplicabile.
Astfel, potrivit disp. art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, bani, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul prevăzut la alin. (2), iar potrivit disp. art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă.
În cauză, prevederile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 nu sunt aplicabile, deoarece, în primul rând nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 61 alin. (2) din aceeaşi lege. Astfel, la data denunţării faptelor de cumpărare de influenţă şi, respectiv, trafic de influenţă de către inculpata D.N.M., prin înscrisul intitulat „autodenunţ", organele de urmărire penală erau sesizate cu privire la aceste fapte încă din luna martie a anului 2010 (cu 10 luni înainte), aşa cum rezultă din „procesul verbal de sesizare din oficiu", din cuprinsul căruia rezultă că „în cursul lunii decembrie 2009, D.N.M. a cumpărat influenţa prin intermediul numitului F.L., care prin prisma, relaţiilor pe care le deţine la nivelul Ministerului Economiei şi Finanţelor, Agenţia Naţională a Vămilor, şi-a exercitat influenţa asupra, unei persoane necunoscute, în vedere menţinerii în funcţia de şef al Biroului Vamal H. a acesteia. În acest sens prin intermediul numitului N.I.R., angajat la magazinul Duty Free, aparţinând de SC E. SRL, a colectat de la persoane care au ca preocupări traficul ilicit de ţigări, o sumă mare în valută, care a fost înmânată lui F.L.".
În baza indiciilor existente la acel moment, organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, în formă continuată de către D.N.M. şi N.I.R., trafic de influenţă în formă continuată de către F.L. şi A.N. identificat ca „S.", respectiv complicitate Ia trafic de influenţă în formă continuată, de către S.I. şi, prin urmare, erau sesizate cu privire la aceste fapte.
Nu are relevanţă împrejurarea că împotriva acestora nu s-a dispus şi începerea urmăririi penale pentru aceste fapte, mai înainte de data depunerii denunţului de către inculpata D.N.M., această condiţie nefiind cerută de textul art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
Pe de altă parte, dispoziţiile invocate de către inculpata D.N.M. au în vedere ipoteza în care făptuitorul denunţă fapta sa de cumpărare de influenţă, denunţ în baza căruia, organele de urmărire penală, care nu aveau cunoştinţă de această faptă, intervin şi eventual identifică şi trag la răspundere penală pe autorul/autorii infracţiunii corelative de trafic de influenţă, fără ca rezultatele acestor infracţiuni să se mai producă, iar în cazul în care în aceste condiţii (respectiv după depunerea denunţului) are loc şi remiterea unor sume de bani către traficantul de influenţă, aceste sume de bani se restituie denunţătorului - autor al infracţiunii de cumpărare de influenţă.
În legătură cu suma de 300.000 euro, ce a făcut obiectul infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă, săvârşite în cursul lunii martie 2010, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii prevăzute la alin. (1) (infracţiunea de cumpărare la influenţă) se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
În baza acestor dispoziţii legale şi reţinând ca suma de 300.000 euro a făcut obiectul infracţiunii de cumpărare de influenţă (descrisă la pct. 2 din rechizitoriu), urmează a se dispune confiscarea acestei sume de bani, în echivalent RON, de la autorii şi complicii infracţiunii de cumpărare de influenţă, respectiv de la inculpaţii D.N.M., F.F.D. şi N.I.R.
Nu se impune a se dispune confiscarea acestei sume de bani şi de la autorii, respectiv complicii infracţiunii de trafic de influenţă, întrucât textul art. 257 alin. (2) cu raportare la art. 256 alin. (2) C. pen. (care au fost mai sus arătate), face referire expresă la confiscarea sumelor de bani primite, or, în cauză, aceste sume de bani nu au fost primite de către traficantul de influenţă şi complicele acestuia, ci aceştia doar au acceptat oferta cumpărătorului de influenţă privind această sumă de bani.
Pentru a dispune confiscarea sumei de bani ce a făcut obiectul infracţiunii de cumpărare de influenţă, nu are relevanţă împrejurarea că suma oferită (adică suma de bani prezentată persoanei care are influenţă sau care lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, ca fiind folosul pe care acesta urmează să-l primească); (suma oferită reprezintă altceva decât suma promisă, făgăduită, fiind strict individualizată), nu a fost şi predată/remisă traficantului de influenţă, cât timp prevederile art. 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, nu disting sub acest aspect, cu referire la sumele de bani ce urmează a fi confiscate.
Mai este de reţinut, totodată, că suma de bani ce a făcut obiectul infracţiunii de cumpărare de influenţă, nu este una imaginară, imposibil de obţinut, dovadă că toţi inculpaţii au efectuat demersuri concrete pentru obţinerea acesteia, iar împrejurarea că aceasta nu a fost totuşi remisă traficanţilor de influenţă s-a datorat unor conjuncturi nefavorabile inculpaţilor.
În vederea confiscării speciale a sumei de 130.00 euro, în echivalent RON, s-a dispus, conform dispoziţiilor art. 353 C. proc. pen., menţinerea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile aparţinând, inculpatului S.I., măsură dispusă, în conformitate cu dispoziţiile legale, prin ordonanţa procurorului din data de 27 ianuarie 2011 emisă în Dosar nr. 18/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Oradea.
Toţi inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat pe parcursul urmării penale şi a judecăţii în primă instanţă, conform disp. art. 191 alin. (1) C. proc. pen., pe care le stabileşte în cuantum total de 15.000 RON, câte 3.000 RON fiecare, conform dispozitivului.
Împotriva hotărârii mai sus arătate au declarat apel Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi inculpaţii F.L., F.F.D., S.I., N.I.R., D.N.M.
Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea a solicitat prin intermediul motivelor de apel depuse la dosar admiterea apelului formulat, desfiinţarea hotărârii instanţei de fond şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se dispună interzicerea cu titlu de pedeapsă complementară şi accesorie a dreptului prevăzut în art. 64 lit. c) C. pen. în ceea ce o priveşte pe inculpata D.N.M., respectiv să se aplice în mod corect dispoziţiile procedurale în materie de confiscare.
În motivarea apelului s-a arătat faptul că în mod greşit instanţa de fond nu a procedat la interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară, respectiv cu titlu de pedeapsă accesorie, în ceea ce o priveşte pe inculpata D.N.M., având în vedere faptul că în raport de particularităţile acestei cauze, în contextul în care inculpata, în calitatea sa de inspector vamal, delegată, prin cumpărare de influenţă, în funcţia de şef al Biroului Vamal H., prin desfăşurarea activităţii infracţionale ulterioare a urmărit numirea definitivă în funcţia de conducere deţinută prin delegare, faţă de conţinutul art. 20 din Constituţia României şi prevederile art. 8 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, aşa cum au fost interpretate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele sus amintite, există motive suficiente şi pertinente care să justifice interzicerea dreptului, în măsură să excludă caracterul arbitrar al respectivei dispoziţii restrictive, înscrisă în coordonatele ordinii de drept.
Cu privire la dispoziţia instanţei de confiscare de la cumpărătorii de influenţă D.N.M., N.I.R. şi F.F.D. a sumei de 300.000 euro, neremisă traficanţilor de influenţă, s-a apreciat faptul că parcurgerea alin. (3) al art. 61 din Legea nr. 78/2000 potrivit căruia „Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii prevăzute la alin. (1) se confiscă(...)" nu conduce la concluzia că se extinde instituţia confiscării speciale cu privire la alte sume decât cele remise efectiv traficanţilor de influenţă.
S-a susţinut necesitatea interpretării coroborate a dispoziţiilor legale incidente în materia confiscării speciale pentru a nu se ajunge la un dezacord între spiritul şi litera legii şi de aici la o soluţie legislativă inadecvată exigenţelor domeniului de reglementare juridică respectiv şi că alin. (3) al art. 61 din Legea nr. 78/2000 nu poate fi privit izolat, fără a-şi găsi un corespondent în aceeaşi normă specială de incriminare, respectiv în norma generală.
Potrivit alin. (4) al art. 61 din Legea nr. 78/2000, „Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul prevăzut la alin. (2)" iar, potrivit alin. (2) „Făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să se fi sesizat pentru acea faptă". Astfel, alin. (4), instituie o excepţie de la regula confiscării în privinţa sumelor remise traficanţilor de influenţă, situaţie în care, în cazul denunţării faptei, banii intraţi efectiv în patrimoniul traficantului de influenţă se reîntorc în patrimoniul cumpărătorului de influenţă. Admiţând teza unei interpretări ad literam, într-un sens extrem de restrictiv a alin. (3) (incident în materie de confiscare), ar însemna că, din moment ce alin. (4) poartă doar asupra sumelor remise de cumpărătorul de influenţă, chiar şi-n cazul unui denunţ, în virtutea modului de redactare al alin. (3), sumele ce nu au ieşit efectiv din patrimoniul denunţătorului cumpărător de influenţă (ci doar au fost promise sau oferite traficantului de influenţă) urmează să fie confiscate, fiind incident tocmai acest alin. (3).
Printr-o astfel de interpretare excesivă, total neadecvată, s-ar ajunge, ipotetic vorbind, la situaţia paradoxală în care cumpărătorului de influenţă, ce are şi calitatea de denunţător, să i se restituie suma ce a ieşit din patrimoniul său, fiindu-i remisă traficantului de influenţă, dar, în acelaşi timp suma care a fost doar promisă aceluiaşi traficant, dar, care din diverse motive nu a ieşit din patrimoniul denunţătorului, să fie confiscată.
S-a apreciat că şi alin. (3) al art. de referinţă trebuie să-şi găsească aplicabilitatea doar în privinţa sumelor remise (nu şi în privinţa celor oferite sau promise traficanţilor de influenţă), voinţa legiuitorului nefiind aceea de a genera soluţii inacceptabile de genul celei redate cu titlu ipotetic anterior.
Dincolo de această susţinere potrivit căreia alin. (3) al art. 61 din Legea nr. 78/2000 trebuie interpretat doar în strânsă legătură cu alin. (4) al aceluiaşi art. (deoarece confiscarea şi restituirea sunt instituţii corelative ce-şi găsesc aplicabilitatea în privinţa aceluiaşi folos material, incidenţa uneia excluzând tocmai incidenţa celeilalte) s-a menţionat că alin. (3) este în consonanţă şi cu prevederile art. 118 C. pen.
Indiferent că legea specială face, sau nu, trimitere la art. 118 C. pen., acesta reprezintă de fapt reglementarea generală în materie şi norma de bază a instituţiei confiscării. Chiar dacă măsura de siguranţă se dispune în baza textului incriminator, acesta îşi găseşte fundamentul legal tocmai în norma generală de reglementare care instituie regula potrivit căreia confiscarea specială operează „in rem", ceea ce presupune materialitate sub aspectul existenţei fizice a bunului şi efectivitate, în privinţa transferului patrimonial de bunuri.
Or, şi din acest punct de vedere s-a susţinut necesitatea unei interpretări a normei speciale în acord cu norma de bază de la care nu derogă.
Apoi cu privire la dispoziţia instanţei de fond de confiscare de la inculpaţii D.N.M., N.I.R. şi F.F.D. a sumei de 300.000 euro, respectiv de la inculpaţii F.L. şi S.I. a sumei de 130.000 euro apare ca nelegală, în contextul în care, cu toate că în hotărâre se indică drept fundament juridic al confiscării prevederile cuprinse în art. 19 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (2) C. pen. şi art. 118 lit. d) C. pen., respectiv cele cuprinse în art. 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, s-a arătat faptul că în realitate, se poate lesne constata că, în concret, s-a recurs la ideea de solidaritate pasivă, permisă însă, şi impusă, doar de premisa juridică a unei coparticipaţii penale la săvârşirea unei infracţiuni de rezultat. Or, incidenţa dispoziţiilor din dreptul civil referitoare la solidaritate este exclusă de esenţa instituţiei confiscării din dreptul penal fiind individualitatea măsurii de siguranţă, particularizată la nivelul cuantumului folosului material de care a beneficiat efectiv fiecare dintre inculpaţi şi nicidecum la nivelul aportului comportamental-infracţional adus la reuşita acţiunii infracţionale de grup.
S-a arătat faptul că în concluzie, confiscarea folosului material al infracţiunii de trafic de influenţă, este necesar să aibă ca unic criteriu suma efectiv intrată în patrimoniul fiecăruia dintre inculpaţi şi nicidecum solidaritatea pasivă specifică unei obligaţii civile, a cărei incidenţă este exclusă din sfera de aplicabilitate a măsurii de siguranţă a confiscării speciale.
Inculpatul apelant F.L. a solicitat prin intermediul motivelor de apel depuse la dosarul cauzei admiterea apelului, desfiinţarea în întregime a sentinţei penale apelate şi. trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
În motivarea apelului s-a arătat faptul că instanţa de fond, în judecarea prezentei cauze a încălcat în mod nepermis principiul dreptului la apărare, principiul dreptului la un proces echitabil, principiul legalităţii procesului penal şi nu în ultimul rând principiul aflării adevărului.
S-a arătat faptul că în primul rând, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru o faptă pentru care nu a fost legal sesizată, pentru care nu s-a efectuat urmărire penală sau cercetare judecătorească, fiind incidente dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
În al doilea rând, hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică întrucât între expozitivul sentinţei şi dispozitivul acesteia există contradicţii evidente şi de neînlăturat.
De asemenea, în cuprinsul expozitivului există vădite contradicţii cu privire la starea de fapt ce rezultă din probele administrate şi starea de fapt reţinută cu ocazia analizării acestora. Mai mult, instanţa de fond a reţinut în stabilirea stării de fapt împrejurări noi fără să fi fost administrate probe care să susţină aceste aspecte.
Astfel, considerentele hotărârii trebuie să cuprindă faptele reţinute în sarcina inculpatului forma şi gradul de vinovăţie, circumstanţele agravante sau atenuante. De asemenea expunerea trebuie să cuprindă analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză şi, nu în ultimul rând, temeiurile de drept care justifică soluţiile date în cauză. Rezultă că instanţei de judecată, cu ocazia motivării, hotărârii îi revin o serie de obligaţii ce trebuie respectate, iar încălcarea acestor obligaţii sau omisiunea de a se pronunţa asupra unor aspecte care au format obiectul judecăţii fac ca hotărârea pronunţată de Tribunalul Satu Mare să fie nelegală, motiv pentru care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.
S-a apreciat faptul că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare şi ca urmare a nerespectârii instanţei de fond a dispoziţiilor art. 6 C. proc. pen., art. 301 şi 302 C. proc. pen. precum şi a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Totodată se arată că, în cauză, nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil, principiul legalităţii procesului penal, principiul respectării dreptului la apărare, dar şi principiul aflării adevărului, iar nerespectaxea acestor principii are ca unică sancţiune constatarea nulităţii hotărârii pronunţată cu încălcarea exigenţelor mai sus arătate, desfiinţarea acesteia în întregime şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
Inculpata apelantă D.N.M. a solicitat prin intermediul motivelor de apel scrise de la dosar, admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, şi, rejudecând cauza, să se dispună achitarea acesteia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În motivarea apelului s-a arătat faptul că sentinţa apelată este nelegală şi netemeinică, întrucât dispune o condamnare la o pedeapsa rezultantă deosebit de aspră, de 4 ani şi 6 luni, pentru o faptă de cumpărare de influenţă care în realitate nu s-a produs, şi, cu privire la care inculpata s-a autodenunţat.
S-a arătat faptul că inculpata a acceptat propunerea inculpatului F.L. cu scopul exclusiv de a-i produce acestuia un prejudiciu apreciind că acesta o înşelase anterior şi s-a dorit ca acesta să sufere un prejudiciu. Apoi, nici predarea banilor şi nici revenirea inculpatei pe funcţie nu s-au mai concretizat, motiv pentru.care s-a apreciat ca această faptă fie nu există, fie a fost săvârşită de inculpată fără a avea elementul intenţional necesar structurii infracţiunii, aceste susţineri rezultând din ansamblul probatoriului testimonial administrat în cauză.
S-a apreciat că inculpata trebuia să beneficieze de cauza de impunitate prevăzută de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu privire la ambele fapte de corupţie, întrucât în momentul redactării autodenunţului inculpata a înţeles să denunţe întreaga faptă, astfel că trimiterea inculpatei în judecată finalizată cu condamnarea, reprezintă un nonsens şi o nelegalitate în aceste condiţii.
Inculpatul apelant F.F.D. a solicitat prin intermediul motivelor de apel scrise de la dosar, admiterea apelului şi desfiinţarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, şi, rejudecând cauza, să se dispună achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv art. 10 lit. b) C. proc. pen.
În motivarea apelului s-a arătat faptul că sentinţa apelată este esenţial nelegală şi netemeinică, întrucât s-a dispus o condamnare la o pedeapsa rezultantă deosebit de aspră, de 4 ani şi 3 luni, pentru două fapte de complicitate la cumpărare de influenţă pe care nu le-a comis.
S-a mai arătat faptul că din materialul probator administrat atât în faza de urmărire penală cât şi în cursul judecăţii de fond rezultă că inculpatul nu a săvârşit prima faptă de cumpărare de influenţă, iar cea de-a doua faptă pentru care a fost trimis în judecată nu există, eventuala contribuţie a acestuia la încercarea de a o ajuta pe inculpata D.N.M. să obţină suma de 300.000 euro fiind ulterioară momentului săvârşirii de către aceasta a infracţiunii de cumpărare de influenţă.
Cu privire la prima faptă, complicitate ia cumpărare de influenţă, s-a arătat faptul că inculpatul nu cunoştea destinaţia sumei de 33.000 euro şi că nu a purtat nicio convorbire telefonică cu inculpatul F.L. Prin urmare, având în vedere că nu există nicio probă certă cu privire la poziţia psihică a inculpatului în momentul care a ajutat-o pe D.N.M. să obţină un împrumut, respectiv de conştientizare a destinaţiei sumei de bani, s-a apreciat că fapta nu este nicidecum, dovedită, irnpunându-se achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În ce priveşte cea de-a doua faptă de complicitate pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat, s-a apreciat că aceasta nu există în materialitatea ei, întrucât s-a produs la un moment ulterior comiterii infracţiunii de către autorul ei, respectiv la data de 02 martie 2010, când inculpata D.N.M. i-a oferit inculpatului F.L. suma de 300.000 euro pentru o nouă numire a acesteia în funcţia de şef birou vamal. Aşadar, fiind, exclusă posibilitatea ca inculpat să fie complice la o ofertă, la o promisiune, s-a apreciat că în mod evident cea de-a doua faptă de complicitate la cumpărarea de influenţă nu există, temeiul achitării regăsindu-se în textul art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Inculpaţii apelanţi S.I., N.I.R. au solicitat prin intermediul apărătorului ales admiterea apelurilor, desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de fond, pentru un alt motiv de nelegalitate. Astfel s-a arătat faptul că, judecătorul care s-a pronunţat pe fondul cauzei era un judecător incompatibil, întrucât şi-a spus anterior părerea cu privire la soluţia care putea fi dată, prin încheierea nr. 66 din 12 aprilie 2011, unde judecătorul învestit să soluţioneze această cauză, a pus în discuţie luarea unei măsuri preventive faţă de inculpatul F.F.D. S-a mai arătat faptul că prezentul apel vizează chiar şi încheierea prin care a fost respinsă cererea de recuzare.
Examinând sentinţa apelată, prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, conform prevederilor art. 371 alin. (2) şi art. 378 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a reţinut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2009 inculpatul F.F.D. a intermediat o întâlnire între inculpata D.N.M. şi inculpatul F.L., pentru ca acesta din urmă să intervină - prin intermediul învinuitului P.E. la învinuitul M.R.T., în calitate de vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi care conduce Autoritatea Naţională a Vămilor - în vederea numirii inculpatei în funcţia temporară (prin ordinul nr. AA din 22 septembrie 2009) de şef birou vamal la Biroul Vamal H., până la data de 31 decembrie 2009.
În schimbul traficului de influenţă, inculpatul F.L. i-a solicitat inculpatei D.N.M. suma de 130.000 euro. Această sumă urma să fie predată, în tranşe, conform înţelegerii, de către inculpata D.N.M., prin intermediul inculpatului N.I.R., inculpatului S.I., care urma să o predea inculpatului F.L.
Suma de 130.000 euro a fost adunată de către inculpata D.N.M. prin contractarea unor împrumuturi de la diverse persoane, precum şi de către inculpaţii N.I.R. şi F.F.D.
Astfel, la data de 07 octombrie 2009, inculpata D.N.M. s-a împrumutat prin intermediul părinţilor săi, D.N. şi D.M. cu suma de 5500 euro de la numitul P.V.D., recomandat de inculpatul N.I.R., garantând restituirea împrumutului cu un teren în suprafaţă de 1104 m.p., situat în comuna P., judeţul Satu Mare, ce aparţinea părinţilor săi. Apoi, la solicitarea inculpatei D.N.M., la data de 21 octombrie 2009, inculpatul F.F.D. se împrumută de la martorul C.L. cu suma de 33.000 euro, bani pe care i-a predat inculpatei. Restituirea împrumutului este garantată cu un apartament de 4 camere ce aparţinea inculpatei D.N.M. şi care era situat în Satu Mare. Scadenţa acestui împrumut a fost stabilită peste 4 luni, respectiv la 21 februarie 2010, iar în primele 3 luni inculpatul F.F.D. s-a angajat să plătească câte o dobândă de 3000 euro/lună cu scadenţe la 21 noiembrie 2009, 21 decembrie 2009 şi 21 ianuarie 2010.
În aceeaşi perioadă, inculpatul N.I.R. a realizat diferite împrumuturi cu sume de bani, cu scopul de a o ajuta pe inculpata D.N.M. Unele dintre aceste împrumuturi au fost garantate cu un camion pe care inculpatul N.I.R. îl deţinea. De la martorul K.l.L., inculpatul N.I.R. se împrumută cu suma de 10.000 euro, cu scopul de a o ajuta pe aceeaşi inculpată. În total, inculpatul N.I.R. i-a predat inculpatei D.N.M. suma de 21.000 euro, fără a întocmi acte scrise în acest sens. Totodată, inculpata D.N.M. s-a împrumutat prin intermediul părinţilor săi, mai exact a mamei sale, D.M. cu suma de 10.000 euro de la numitul S.D. (verişor al mamei) şi cu suma de 9.000 euro de la o altă verişoară a mamei, rămasă neidentificată, fără a întocmi acte scrise în acest sens, date fiind relaţiile de rudenie între aceştia. De asemenea, părinţii inculpatei D.N.M. i-au pus la dispoziţia acesteia suma de 12.000 euro, pe care o deţineau în casă ca urmare a vânzării anterioare a unei garsoniere proprietatea lor.
După numirea în funcţia de conducere, inculpata D.N.M., a colectat diferite sume de bani în valută, prin intermediul inculpatului N.I.R. şi de la locul de muncă, respectiv de la martorul N.C. (administratorul magazinului de tip duty free, unde lucra inculpatul N.I.R.), de la martorul Ţ.P.O. (şef de tură la Vama H.) dar şi de la alţi angajaţi.
Cu privire la inculpata D.N.M., prin ordinul nr. BB din 23 decembrie 2009, aceasta a fost promovată în funcţia publică de conducere de şef birou vamal la Biroul Vamal H., începând cu 01 ianuarie 2010 şi până la data de 23 februarie 2010, respectiv până la expirarea perioadei de mutare temporară a titularului postului, martorul K.M., ordinul fiind semnat de către conducătorul Autorităţii Naţionale a Vămilor, învinuitul M.R.T.
Având în vedere faptul că la data de 23 februarie 2010 urma să expire numirea în funcţia de conducere a inculpatei D.N.M., au fost efectuate diverse convorbiri telefonice şi întâiniri între inculpaţi şi între aceştia şi diverse persoane, pentru a prelungi numirea în funcţie a inculpatei, dar având în vedere că această prelungire nu se mai putea efectua - deoarece titularul funcţiei, respectiv martorul K.M., nu putea fi mutat temporar în interesul serviciului pe o perioadă mai mare de 6 luni într-un an, perioada care tocmai a expirat şi, prin urmare, se impunea să-şi reia funcţia - inculpatul F.L. a avansat suma de 300.000 euro, care urma să fie plătite de către inculpata D.N.M. pentru numirea definitivă pe post.
Pentru a face rost de această sumă de bani, inculpatul F.L. urma să garanteze cu un teren în suprafaţă de aproape 2,8 ha situat în localitatea B., judeţul Cluj, evaluat de către inculpaţi la suma de 500.000 euro şi care aparţine inculpatului F.L., dar care era înscris în CF pe numele inculpatului S.I. Cu toate strădaniile depuse de către inculpaţii F.L., S.I., N.l.R. şi F.F.D., secondaţi de inculpata D.N.M., aceştia nu au putut aduna suma de 300.000 euro, pe care aceasta din urma să o dea inculpatului F.L., astfel că nu a mai avut loc nici numirea sa în funcţia de şef al Biroului Vamal H.
Această stare de fapt a fost reţinută de către instanţa de fond ca urmare a administrării unui amplu probatoriu atât în fază de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească (declaraţii de martor, declaraţiile inculpaţilor, declaraţiile învinuiţilor, înscrisuri), dându-se totodată faptelor încadrarea juridică corespunzătoare.
Astfel, fapta inculpatului F.L., care în cursul lunii septembrie 2009 a pretins bani şi alte foloase de la inculpata D.N.M., lăsând să se creadă că are influenţă asupra conducătorului Autorităţii Naţionale a Vămilor pentru a-l determina pe acesta din urmă să o numească în funcţia de şef al Biroului Vamal H. şi de a primi ulterior în mai multe tranşe, în intervalul octombrie 2009-februarie 2010, suma totală de 130.000 euro de la inculpata D. în schimbul exercitării efective a acestei influenţe, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Fapta inculpatului F.L., care la începutul lunii martie 2010 a acceptat promisiunea inculpatei D.N.M. privind remiterea sumei de 300.000 euro, angajându-se ca în schimb să-şi exercite influenţa asupra conducătorului Autorităţii Naţionale a Vămilor în vederea numirii inculpatei în funcţia de şef al Biroului Vamal H. şi apoi de a efectua demersuri concrete în acest sens, în intervalul martie-septembrie 2010, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Apoi, fapta inculpatei D.N.M., care în cursul lunii septembrie 2009 a promis inculpatului F.L. bani şi alte foloase pentru ca acesta să-l determine pe conducătorul Autorităţii Naţionale a Vămilor, asupra căruia a lăsat să se creadă că are influenţă, să o numească în funcţia de şef al Biroului Vamal H. şi apoi de a remite, în tranşe, în intervalul octombrie 2009-februarie 2010, suma totală de 130.000 euro inculpatului F.L. pentru exercitarea efectivă a acestei influenţe, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 67 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000. în ce priveşte această infracţiune, faţă de inculpata D.N.M. s-a dispus neînceperea urmăririi penale (pct. 3 din dispozitivul rechizitoriului), reţinându-se că există o cauză de nepedepsire, prevăzută de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
Fapta inculpatei D.N.M., care la începutul lunii martie 2010 a oferit suma de 300.000 euro inculpatului F.L., care lăsa să se creadă că are influenţă asupra conducătorului Autorităţii Naţionale a Vămilor şi că îl poate determina pe acesta din urmă să o numească în funcţia de şef al Biroului Vamal H., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
Fapta inculpaţilor F.F.D. şi N.I.R., care, în intervalul septembrie 2009-februarie 2010, în mod separat şi cu intenţie, au ajutat-o pe inculpata D.N.M., să cumpere influenţa inculpatului F.L., exercitată asupra conducătorului Autorităţii Naţionale a Vămilor, în legătură cu numirea acesteia în funcţia de conducere de la Vama H. şi apoi de a strânge, alături de inculpata D.N.M., şi preda suma totală de 130.000 euro către inculpatul F.L., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Fapta aceloraşi inculpaţi F.F.D. şi N.I.R., care, în cursul lunii martie 2010, în mod separat şi cu intenţie, au ajutat-o pe inculpata D.N.M., să cumpere influenţa inculpatului F.L., exercitată asupra conducătorului Autorităţii Naţionale a Vămilor în legătură cu numirea inculpatei în funcţia de şef al Biroului Vamal H. şi apoi de a încerca obţinerea sumei de 300.000 euro destinată inculpatului F.L., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Fapta inculpatului S.I., care în intervalul octombrie 2009-februarie 2010, cu ştiinţă, l-a ajutat pe inculpatul F.L. să-şi trafice influenţa asupra conducătorului Autorităţii Naţionale a Vămilor, în favoarea inculpatei D.N.M. şi pentru numirea acesteia în funcţia de conducere la Vama H. şi de a primi de la inculpata D. suma totală de 130.000 euro destinată inculpatului F.L., în schimbul exercitării acestei influenţe, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Fapta inculpatului S.I., care începând din luna martie 2010, cu ştiinţă, l-a ajutat pe inculpatul F.L. să-şi trafice influenţa asupra conducătorului Autorităţii Naţionale a Vămilor, în favoarea inculpatei D.N.M. şi în legătura cu numirea acesteia în funcţia de şef al Biroului Vamal H. în schimbul sumei de 300.000 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Cu privire la apelul declarat de către inculpatul apelant F.L., instanţa de apel a constat că nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, motivele invocate de către acesta - încălcarea principiului dreptului la apărare, principiului dreptului la un proces echitabil, principiului legalităţii procesului penal şi principiului aflării adevărului - nefiind în măsură să ducă la luarea unei asemenea decizii, din actele de la dosar nerezultând încălcarea vreunuia din drepturile invocate de către inculpat.
Cu privire la apelul declarat de către inculpata apelantă D.N.M., instanţa de apel a constat că nu se impune achitarea acesteia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv art. 10 lit. d) C. proc. pen., având. în vedere faptul că, după cum am mai arătat, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că fapta există, iar din starea de fapt rezultă vinovăţia inculpatei pentru infracţiunea pentru care a fost trimisă în judecată, dându-se acesteia încadrarea juridică corespunzătoare.
Cu privire la susţinerea inculpatei că aceasta trebuia să beneficieze de cauza de impunitate prevăzută de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu privire la ambele fapte de corupţie, instanţa de apel a constatat că faţă de dispoziţiile ale acestui text de lege (făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă), respectiv de data autodenunţului inculpatei, 26 ianuarie 2011 şi de data la care s-a sesizat din oficiu organul de urmărire penală 18 martie 2010, instanţa de apel a constatat că în mod corect s-a dispus trimiterea inculpatei şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute la punctul 2 din rechizitoriu.
Instanţa de apel a. constatat că nu se impune nici achitarea inculpatului F.F.D. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv art. 10 lit. b) C. proc. pen., din probatoriul administrat în cauză rezultând că faptele de complicitate la cumpărare de influenţă există, au fost săvârşite cu vinovăţie, fiind prevăzute şi. pedepsite de art. 26 C. pen. raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
De asemenea instanţa de apel a constatat că nu se impune achitarea nici pentru art. 10 lit. c) C. proc. pen., inculpatul făcându-se vinovat de faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Cu privire la solicitarea inculpaţilor S.I. şi N.I.R. de trimitere a cauzei pentru rejudecare la instanţa de fond, având în vedere faptul că judecătorul care s-a pronunţat pe fondul cauzei era un judecător incompatibil, întrucât şi-a spus anterior părerea cu privire la soluţia care putea fi dată prin încheierea nr. 66 din 12 aprilie 2011, instanţa de apel a constat că nici aceasta nu poate fi admisă, încheierea fiind supusă controlului instanţei de recurs, Curtea de Apel Oradea respingând ca nefondat recursul declarat împotriva acesteia prin decizia penală nr. 348 din 21 aprilie 2011, Dosar nr. 3043/83/2011/a2.
Cu toate că instanţa de fond a dat faptelor încadrarea juridică corespunzătoare şi a reţinut vinovăţia inculpaţilor pentru infracţiunile comise, instanţa de apel a apreciat că nu s-a procedat la o justă individualizare a cuantumului pedepselor aplicate.
Astfel, instanţa de apel, având în vedere raportul dintre pedeapsă şi scopul acestei pedepse, respectiv elementele pe care legiuitorul le-a inserat în dispoziţiile art. 52 C. pen., prevedere care solicită instanţelor a avea în vedere că pedeapsa, pe lângă faptul că este o măsură de constrângere, este şi un mijloc de reeducare al condamnatului, iar scopul acestei pedepse stabilite de legiuitor îl îndreaptă spre a se preveni săvârşirea de noi infracţiuni de către alte persoane, a admis recursurile declarate de către inculpaţii F.L., F.F.D., S.I., N.I.R., D.N.M., şi a dispus după cum urmează:
A redus pedeapsa aplicată inculpatei apelante D.N.M. pentru comiterea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 61 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 de la 4 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată inculpatului apelant F.L. în pedepsele individuale şi sporul de 6 luni închisoare pe care îl înlătură.
A redus pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului apelant pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 de la 6 ani şi 6 luni închisoare la 5 ani închisoare.
A redus pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului apelant pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul apelant să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 9 luni închisoare aplicată inculpatului apelant S.I. în pedepsele individuale şi sporul 3 luni închisoare, pe care l-a înlăturat.
A redus pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului apelant pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 257 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani închisoare.
A redus pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului apelant pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 257 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 de la 3 ani închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele mai sus arătate în pedeapsa cea mai grea şi a dispus ca inculpatul apelant să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 3 luni închisoare aplicată inculpatului apelant N.I.R. în pedepsele individuale şi sporul de 3 luni închisoare, pe care l-a înlăturat.
A redus pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului apelant pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 61 din Legea nr. 78/2000 de la 4 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare.
A redus pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului apelant pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de 26 C. pen. rap. la art. 61 din Legea nr. 78/2000 de la 4 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele mai sus arătate în pedeapsa cea mai grea şi a dispus ca inculpatul apelant să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 3 luni închisoare aplicată inculpatului apelant F.F.D. în pedepsele individuale şi sporul de 3 luni închisoare, pe care l-a înlăturat.
A redus pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului apelant pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 61 din Legea nr. 78/2000 de la 4 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare.
A redus pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului apelant pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de 26 C. pen. rap. la art. 61 din Legea nr. 78/2000 de la 4 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare,
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit, pedepsele mai sus arătate în pedeapsa cea mai grea şi a dispus ca inculpatul apelant să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Totodată, instanţa de apel a admis şi apelul declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie, înlăturând dispoziţia instanţei de fond privind confiscarea de la inculpaţii F.L. şi S.I. a sumei de 130.000 euro sau echivalentul în RON şi cea privind confiscarea de la inculpaţii D.N.M., N.I.R. şi F.F.D. a sumei de 300.000 euro, sau echivalentul acesteia în RON, în baza art. 257 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 118 lit. d) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpaţii apelanţi F.L. şi S.I. a sumei de câte 65.000 euro sau a echivalentului în RON a acesteia la cursul Băncii Naţionale a României de la data plăţii, iar în baza art. 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 a dispus confiscarea de la inculpaţii apelanţi D.N.M., N.I.R. şi F.F.D. a sumei de câte 100.000 euro sau a echivalentului în RON a acesteia la cursul Băncii Naţionale a României de la data plăţii.
Totodată, instanţa de apel a reformat dispoziţia instanţei de fond privind sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului S.I., în sensul că a menţinut aceasta măsură, instituită în cursul urmării penale, până la concurenţa sumei de 65.000 euro, având în. vedere dispoziţia de confiscare de la acest inculpat doar a acestei sume. La luarea acestei decizii, instanţa de apel a avut în vedere faptul că, confiscarea folosului material al infracţiunii de trafic de influenţă, este necesar să aibă ca unic criteriu suma efectiv intrată în patrimoniul fiecăruia dintre inculpaţi şi nicidecum solidaritatea pasivă specifică unei obligaţii civile, a cărei incidenţă este exclusă din sfera de aplicabilitate a măsurii de siguranţă a confiscării speciale.
Instanţa de apel a admis apelul declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie şi cu privire la aplicarea inculpatei D.N.M. a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani, având în vedere faptul că aceasta, în calitatea sa de inspector vamal, delegată, prin cumpărare de influenţă, în funcţia de şef al Biroului Vamal H., prin desfăşurarea activităţii infracţionale ulterioare, a urmărit numirea definitivă în funcţia de conducere deţinută prin delegare, astfel că existau motive suficiente şi pertinente care să justifice interzicerea acestor drepturi.
Împotriva deciziei penale nr. 44/A din 14 martie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minorii, în termen legal au declarat recurs, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţiei Naţionale Anticorupţie, inculpaţii N.I.R., F.F.D., D.N.M., F.L. şi S.I.
Analizând recursurile declarate, prin prisma motivelor invocate, ce se vor cenzura prin prisma dispoziţiilor art 3859 C. proc. pen. anterior, dar şi din oficiu, conform alin. (3) al aceluiaşi art. invocat anterior, Înalta Curte apreciază că recursurile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi ale inculpaţilor sunt întemeiate parţial.
Preparator, Înalta Curte constată că potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs, situaţie incidenţă în prezenta speţă.
Cu titlu prelabil Înalta Curte reaminteşte faptul că potrivit dispoziţiilor art. 38510 C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau piintr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
În cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (2), instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care potrivit art. 3859 alin. (3), se iau în din oficiu.
Legiuitorul nu a avut în vedere vreo derogare cu privire la termenul de 5 zile, întrucât o astfel de situaţie ar fi fost menţionată expres în textul de lege, aşa încât orice interpretare care excede prevederilor legale menţionate nu poate fi luată în considerare de către instanţa de recurs.
În consecinţă, nerespectarea termenului de motivare a recursului prevăzut de art. 38510 C. proc. pen. atrage sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului pentru nerespectarea termenelor procedurale, reglementat în art. 185 C. proc. pen. cu consecinţa că instanţa de recurs nu poate lua în considerare decât cazurile de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu.
De asemenea se constată faptul că recursul vizează o decizie ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, astfel încât sunt avute în vedere cazurile de casare limitativ prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., rnodificate prin această lege.
În prima parte a motivării vor fi avute în vedere motivele de recurs formulate de Parchet şi inculpaţi în timp ce partea a doua va viza aplicarea legii penale mai favorabile având în vedere că până la judecarea definitivă a prezentei cauze, la data de 1 februarie 2014, au intrat în vigoare dispoziţiile Legii nr. 289/2009 privind C. pen.
I. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, a criticat decizia penală pentru nelegalitate precizând în motivare că prin hotărârea atacată s-a făcut o greşită aplicare a legii fiind prezent în opinia Parchetului motivul de casare prevăzut la pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen. anterior.
Astfel s-a susţinut că prin hotărârea instanţei de apel de a dispune în baza articolul 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, confiscarea de la inculpaţii D.N.M., N.I.R. şi F.F.D. a sumei de câte 100 de mii de euro, neremisă traficanţilor de influenţă, s-a făcut o greşită aplicare a legii.
S-a susţinut faptul că simpla parcurgere a alin. (3) al art. 61 din Legea nr. 78/2000, potrivit căruia „banii valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii prevăzute la alin. (1) se confiscă,, nu conduce la concluzia că se extinde instituţia confiscării speciale cu privire la alte sume decât cele remise efectiv traficanţilor de influenţă.
Inculpata D.N.M., a depus un memoriu privind motivele de recurs în data de 25 septembrie 2013 în condiţiile în care primul termen stabilit pentru judecarea recursului a fost stabilit pentru data de 30 septembrie 2013.
În aceste condiţii Înalta Curte constată că recursul a fost motivat cu nerespectarea termenului de cinci zile prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior.
Inculpatul F.L. a depus motivele de recurs în data de 24 septembrie 2013 în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior.
Inculpatul, invocând disp. art. 3859 pct. 12 şi 172 C. proc. pen. anterior a solicitat, în esenţă, achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi, în subsidiar, dacă instanţa de recurs ar constata că faptele reţinute există şi inculpatul se face vinovat de săvârşirea acestora, instanţa de recurs urmează să dispună aplicarea unei pedepse orientate înspre minimul special prevăzut de lege iar pedeapsa să fie suspendată sub supraveghere în conformitate cu dispoziţiile art. 861 C. pen. anterior.
Inculpatul N.I.R. a depus motivele de recurs în data de 18 noiembrie 2013, condiţii în care Înalta Curte constată că recursul a fost motivat cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior.
Astfel inculpatul, invocă art. 3859 pct 12 şi 172 C. proc. pen. anterior precizând că fapta pentru care a fost condamnat nu întruneşte elemenele constitutive ale infracţiunii, lipsind intenţia, precum şi faptul că s-a făcut o greşită aplicare a legii cu privire la aplicarea art. 72 C. pen.
Inculpatul S.I. a depus motivele de recurs în data de 18 noiembrie 2013, recursul fiind de asemenea motivat cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior.
Inculpatul, invocă dispoziţiilie art. 3859 pct. 2, 12 şi 14 C. proc. pen.
În baza art. 3859 pct. 2 C. proc. pen. se invocă un caz de incompatibilitate şi anume faptul că judecătorul care s-a pronunţat pe fondul cauzei era incompatibil, întrucât şi-a spus anterior părerea cu privire la soluţia care putea fi dată prin încheierea nr. 66 din 12 aprilie 2011, prin care s-a luat o măsură preventivă faţă de inculpatul F.F.D.
Înalta Curte constată că, punctul invocat de inculpat este abrogat, respectiv cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen. dar prin aspectul invocat, inculpatul a dorit să facă trimitere la cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen., care poate fi luat în considerare din oficiu.
Inculpatul, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., susţine că faptele pentru care a"fost condamnat nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii.
Inculpatul F.F.D. a depus motivele de recurs în data de 18 noiembrie 2013, condiţii în care şi în acest caz, Înalta Curte constată că recursul a fost motivat cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Inculpatul, invocă cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 3 şi 172 C. proc. pen.
În baza art. 3859 pct. 3 C. proc. pen. se arată că judecătorul care s-a pronunţat pe fondul cauzei era incompatibil, întrucât şi-a spus anterior părerea cu privire la soluţia care putea fi dată prin încheierea nr. 66 din 12 aprilie 2011.
Inculpatul, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., solicită o corectă individualizare judiciară a pedepsei în funcţie de dispoziţiile art. 72 C. pen.
Concluzionând, Înalta Curte constată că pot fi examinate motivele de recurs invocate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie circumscrise cazului de casare prevăzut la pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., cele formulate de inculpatul F.L. prev. de art. 3859 pct 12 şi 172 C. proc. pen. (recursuri motivate în în termen), cele invocate de inculpaţii F.L., S.I. şi F.F.D. în baza art. 3859 pct. 3 C. proc. pen., respectiv incompatibilitatea judecătorului care s-a pronunţat pe fondul cauzei şi cel invocat de inculpatul S.I. întemeiat pe art. 3859 pct 14 C. proc. pen., ultimele două fiind din categoria celor care pot fi examinate din oficiu.
Recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţi cu privire la confiscarea sumei de 300 mii euro de la inculpaţii D.N.M., N.I.R. şi F.F.D. precum şi cu privire la confiscarea de la inculpatul S.I. a sumei de 130.000 euro este fondat urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Referitor la instituţia confiscării, în jurisprudenţă şi doctrină, s-a stabilit faptul că această confiscare are natura juridică a confiscării speciale prevăzute de art. 118 C. pen. anterior.
Înalta Curte constată că legiuitorul, în momentul în care a incriminat fapta de cumpărare de influenţă prevăzută la art. 61 în Legea nr. 78/2000, a avut în vedere aceleaşi dispoziţii ca şi la infracţiunea de dare de mită, respectiv faptul că „banii valorile sau orice alte bunuri care au fâcut obiectul dării de mită se confiscă iar dacă acestea nu se găsesc condamnatul este obligat la plata echivalentului lor.
Practica judiciară a fost constantă în ceea ce priveşte instituţia confiscării cu referire la infracţiunile de luare de mită în sensul că nu pot fi confiscate decât bunurile remise efectiv celui condamnat pentru luare de mită. Astfel s-a stabilit că este nelegală obligarea acestuia la plata echivalentului unor bunuri pe care doar le-a pretins, i-au fost promise or pe care chiar el le-a restituit mituitorului în cazul dării de mită.
Având în vedere aceste considerente şi în situaţia art. 6 din Legea nr. 78/2000 urmează a se dispune confiscarea doar a bunurilor remise cumpărătorului de influenţă, inculpatul F.L., respectiv suma de 130.000 de euro nu şi a bunurilor nerernise respectiv suma de 300 de mii de euro, care a fâcut doar obiectul unei promisiuni.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că instanţa de apel în mod greşit a dispus confiscarea de la inculpatul S.I. a sumei de 65.000 euro reprezentând jumătate din suma pretinsă şi remisă inculpatului F.L., în condiţiile în care inculpatul S.I. a fost un. intermediar între inculpatul F.L., traficantul de influenţă şi inculpata D.N.M., cumpărătorul de influenţă.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că se impune confiscarea sumei de 130.000 euro doar de la inculpatul F.L. cel care a beneficiat efectiv de suma remisă de inculpata D.N.M. cu ajutorul intermediarului mai sus precizat.
Având în vedere cele arătate, Înalta Curte, sub acest aspect, va admite recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii D.N.M., N.I.R., S.I. şi F.F.D., va înlătura dispoziţia instanţei de fond privind confiscarea de la inculpatul S.I. a sumei de 130.000 euro sau echivalentul în RON şi cea privind confiscarea de la inculpaţii D.N.M., N.I.R. şi F.F.D. a sumei de 300.000 euro sau echivalentul acesteia în RON şi va înlătură dispoziţia instanţei de apel referitoare la confiscarea de la inculpaţii F.L. şi S.I. a sumei de câte 65.000 euro sau a echivalentului în RON precum şi cu privire la confiscarea de la inculpaţii D.N.M., N.I.R. şi F.F.D. a sumei de câte 100.000 euro sau a echivalentului în RON a acesteia la cursul Băncii Naţionale a României de la data plăţii.
În baza art. 291 alin. (2) C. pen. şi art. 112 lit. d) C. pen. va dispune confiscarea sumei de 130.000 euro sau echivalentul în RON de la inculpatul F.L. şi va înlătura dispoziţia instanţei de apel privind sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului S.I., în sensul că revocă această măsură, instituită în cursul urmăririi penale.
În ceea ce priveşte aspectul invocat de inculpaţii S.I. şi F.F.D. în baza art. 3859 pct. 3 C. proc. pen., respectiv incompatibilitatea judecătorului de a se pronunţa, pe fondul cauzei, în condiţiile în care acesta a dispus luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea în aceeiaşi cauză, în cadrul unei proceduri care nu presupunea soluţionarea propunerii de arestare preventivă, Înalta Curte constată că această situaţie nu este menţionată ca o cauză de incompatibilitate expresă nefiind prevăzută în art. 46-48 C. proc. pen. anterior, articole de lege care reglementează incompatibilitatea judecătorului.
Înalta Curte constată că sunt nefondate motivele de recurs formulate de inculpatul F.L., subsumate cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct 12 şi 172 C. proc. pen. anterior, prin care a solicitat achitarea lui pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, întrucât faptele nu ar exista, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor şi, în subsidiar, aplicarea unei pedepse orientate înspre minimul special prevăzut de lege, a cărei executare să fie suspendată.
Trebuie reamintit că instanţa de recurs desfăşoară judecata în limitele învestirii potrivit art. 3859 C. proc. pen. - din perspectiva cazurilor de casare invocate şi a celor ce pot fi luate în considerare din oficiu, aşa încât în speţă, nu este abilitată să reanalizeze situaţia de fapt, ci, pe baza situaţiei de fapt stabilită de instanţa de fond şi de apel, urmează să verifice legalitatea hotărârilor din perspectiva procedurii desfăşurată la prima instanţă şi în apel cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen. - „nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni" - este incident, dacă instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare, reţinând o situaţie de fapt corectă, însă în mod greşit a apreciat că fapta constituie o anumită infracţiune, deşi în realitate lipseşte unul din elementele constitutive ale acesteia, soluţia fiind contrară, legii. Situaţia de fapt, verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate, poate fi cenzurată numai prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., referitor la eroarea gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
Ori, în condiţiile în care prin Legea nr. 2/2013 cazul de casare prev. la pct. 18 a fost abrogat, este evident că elementele ce ţin de temeinicia hotărârii recurate nu mai pot fi analizate de instanţa de recurs.
Prin precizarea că faptele nu ar exista inculpatul a solicitat instanţei de recurs să reanalizeze situaţia de fapt, aspect imposibil de realizat în recurs.
În acest sens, Înalta Curte constată că nu poate cenzura susţinerile recurentului inculpat F.L. privind latura subiectivă a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa (instanţa de fond reţinând ca modalitate a laturii obiective „acceptarea, promisiunii” şi nu pretinderea, astfel cum se preciza în rechizitoriu), criticile recurentului vizând situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel.
Totodată instanţa de recurs nu poate cenzura nici criticile ce vizează pretinsa nelegalitate a sentinţei penale sub aspectul contradicţiilor existente între expozitiv şi dispozitiv. Astfel contradicţiile reclamate de recurent ce rezultă din probele administrate şi starea de fapt reţinută de instanţă nu pot fi analizate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de lege.
Nici criticile privind nelegala sesizare a instanţei nu pot fi analizate, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen. anterior fiind abrogat odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013.
Referitor la al doilea caz de casare invocat, Înalta Curte constată că, în baza art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. nu poate proceda la o redozare a pedepsei şi la modificarea modului de executare a acesteia.
Cu privire la pretinsa omisiune a instanţei de fond de a se pronunţa asupra unor cereri formulate de inculpat privind o serie de nelegalităţi ale actului de sesizare, precum şi neanalizarea de către aceiaşi instanţă a susţinerilor şi probelor administrate în favoarea recurentului inculpat, Înalta Curte apreciază că nu pot fi analizate motivul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct 6 C. proc. pen. anterior.
Cazul de casare menţionat are în vedere lipsa apărătorului de la judecata cauzei, când prezenţa, acestuia este obligatorie, nu şi alte aspecte privind încălcarea dreptului la apărare invocat de recurentul inculpat.
Judecata în recurs înseamnă o verificare a hotărârii recurate numai sub acele aspecte care se încadrează într-unul din cauzele de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. anterior.
Limitarea judecăţii în recurs la cazurile de casare prevăzute de lege, înseamnă că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temeiuri pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia din cazurile de casare prevăzute de lege.
În ceea ce priveşte motivul de casare prev. de art. 3859 pct 14 C. proc. pen., caz din categoria celor care pot fi examinate din oficiu, invocat de inculpatul S.I., Înalta Curte constată că acesta presupune aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ceea ce nu este cazul în speţă.
Având în vedere faptul că inculpatul S.I. a solicitat redozarea pedepsei sub aspectul cuantumului precum şi schimbarea modalităţii de executare a acesteia în raport de comportamentul anterior comiterii faptei, Înalta Curte constată că solicitarea sa nu poate fi cenzurată prin prisma cazului de casare invocat.
II. Aplicarea legii penale mai favorabile.
Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte apreciază că beneficiul legii mai blânde poate fi invocat şi, implicit, analizat, din oficiu, în orice stare a procesului, inclusiv, direct, şi în faţa instanţei de recurs, fiind vorba de un motiv de ordine publică. Situaţia particulară a speţei constând în intervenirea unei legi penale mai favorabile inculpaţilor în cursul soluţionării căii de atac a recursului nu poate conduce la o altă concluzie decât cea prevăzută expres în art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 15 alin. (2) din Constituţia României. În consecinţă, în caz de situaţie tranzitorie, legal şi constituţional, raportul juridic de drept penal va fi soluţionat în raport de legea penală mai favorabilă, care va fi stabilită în funcţie de instituţiile penale incidente.
În ceea ce priveşte modalitatea de aplicare a legii penale mai favorabile, Înalta Curte apreciază că întreaga construcţie a C. pen. s-a realizat pe principiul aplicării legii penale mai favorabile pe instituţii autonome.
Potrivit art. 5 alin. (1) C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Sintagma la care face referire art. 5 C. pen. trebuie înţeleasă în sensul de normă de drept penal. Noţiunea de lege penală nu priveşte indisolubil un întreg act normativ care aduce atât modificări ale limitelor de pedeapsă pentru o anumită infracţiune, clar şi modificări ale unor instituţii precum concursul de infracţiuni, recidiva, măsuri de individualizare ale executării pedepsei etc. Aşadar unitatea la care se face raportarea priveşte dispoziţia penală şi nu întreaga lege în cuprinsul căreia se găseşte acea dispoziţie penală.
Conform art. 173 C. pen., prin lege penală se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanţe de urgenţă sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege.
Având în vedere dispoziţiile art. 173 C. pen., Înalta Curte constată că aplicarea legii mai favorabile în condiţiile art. 5 C. pen. se face prin aplicarea normelor cu caracter penal din cuprinsul mai multor legi penale succesive, dacă este vorba de dispoziţii care reglementează instituţii penale care se pot aplica în mod independent (autonom).
Concepţia legiuitorului cu privire la aplicarea legii penale în funcţie de instituţiile juridice autonome rezultă şi din conţinutul art. 10 din Legea nr. 187/2002 pentru punerea în aplicare a C. pen. conform căruia tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă. Din acest text rezultă fără echivoc faptul că, în opinia legiuitorului, în caz de succesiune de legi incidente în materia pluralităţii de infracţiuni, mai întâi se stabilesc pedepsele pentru fiecare infracţiune aplicându-se legea mai favorabilă în cazul fiecăreia dintre ele şi abia apoi, pornind de la pedepsele astfel stabilite, se pune problema aplicării tratamentului prevăzut pentru pluralitate.
Prin urmare, legea penală în sensul art. 3 C. pen. trebuie înţeleasă ca o dispoziţie cu caracter penal şi nu ca o lege în sensul de act normativ în ansamblul său.
În plus, Înalta Curte apreciază că legea penală mai favorabilă nu se aplică în abstract, ci în concret, ţinând cont de toate împrejurările cauzei, doar în acest mod putându-se respecta principiul constituţional enunţat anterior. De asemenea, doar identificând, legea penală mai favorabilă pentru fiecare instituţie autonomă, în parte, efectul acesteia devine previzibil, fiind respectat dreptul la un proces echitabil, şi principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, consacrate în art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (12) din Constituţia României, respectiv art. 6 parag. 1 şi art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Adoptarea soluţiei contrare - aplicarea globală a legii penale mai favorabile - poate conduce nu numai la încălcarea principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, ci şi la încălcarea principiului legalităţii pedepselor.
În concluzie, Înalta Curte apreciază că singurul mecanism de evaluare şi aplicare a legii penale mai favorabile constă în identificarea şi aplicarea distinctă a fiecărei instituţii autonome incidente în speţă. Aplicarea regulii mitior lex trebuie să se facă în funcţie de instituţiile penale autonome, iar nu global. Procedând în acest mod, nu se creează o lex tertia, interdicţia fiind limitată la aplicarea concurentă a unor dispoziţii din legi diferite cu privire la aceeaşi instituţie.
În ceea ce priveşte infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 Înalta Curte constată că aceasta are corespondent în C. pen. în vigoare fiind incriminată la art. 292 alin. (1) C. pen., limita de pedeapsă superioară a fost redusă prin intrarea în vigoare a noului C. pen., limitele noi fiind de la 2-7 ani închisoare, în loc de 2-10 ani închisoare iar pentru trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior limitele noi fiind de la 2-7 ani închisoare în loc de 2-10 ani închisoare.
Constatând existenţa concursului de infracţiuni, Înalta Curte va face aplicarea legii penale mai favorabile în două etape: într-o primă etapă, stabilind pedeapsa pentru fiecare infracţiune concurentă, în baza principiului legii penale mai favorabile şi, într-o a două etapă, aplicând pedeapsa pentru concurs, în baza aceluiaşi principiu.
Aplicarea legii penale mai favorabile în doi timpi este justificată de caracterul autonom al concursului de infracţiuni, aşa încât aplicarea pedepsei rezultante este o operaţiune autonomă în raport de stabilirea pedepselor pentru fiecare infracţiune concurentă.
Ori, aşa cum s-a arătat şi în literatura de specialitate, odată fapta stabilită şi pedeapsa aplicată conform uneia dintre legi, se poate recurge la instituţiile care funcţionează independent din cealaltă lege, dacă ele sunt mai favorabile inculpatului.
Astfel, în primul rând, în aplicarea art. 5 C. pen., Înalta Curte va reduce pedepsele aplicate fiecăruia dintre inculpaţii N.l.R., F.F.D., D.N.M. şi F.L.
În al doilea rând, constatând că regimul juridic al concursului de infracţiuni este mai favorabil pe C. pen. anterior, va contopi pedepsele aplicate fiecăruia dintre recurenţii inculpaţi prin prezenta în baza legii vechi.
În aceste condiţii, instanţa de recurs urmează a face aplicarea art. 5 C. pen., cu consecinţa reducerii proporţionale a pedepselor aplicate fiecăruia dintre inculpaţi, procedându-se la aplicarea în concret a legii penale mai favorabile, după cum urmează:
1. Va face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei comisă de inculpata D.N.M., din art. 61 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 în art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.
În baza art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 va condamna pe inculpata D.N.M. la 2 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
Va face aplicarea art. 65 rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
2. Va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului F.F.D. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.
Va face aplicarea art. 5 C. pen. şi va reduce pedeapsa aplicată inculpatului F.F.D. pentru infracţiunea de complicitate la cumpărare de influenţă prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen. la 2 ani şi 6 luni închisoare (pct. 1 din rechizitoriu) şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de un an.
Va face aplicarea art. 65 rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
Va face aplicarea art. 5 C. pen. şi va reduce pedeapsa aplicată inculpatului F.F.D. pentru infracţiunea de complicitate la cumpărare de influenţă prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen. la 2 ani şi 6 luni închisoare (pct. 2 din rechizitoriu) şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de un an.
Va face aplicarea art. 65 rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi 35 lit. a) C. pen. anterior va contopi pedepsele mai sus arătate în pedeapsa cea mai grea şi dispune ca inculpatul F.F.D. să execute pedeapsa rezultantă de la 2 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durata de un an.
Va face aplicarea art. 65 rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
3. Va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului N.I.R. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.
Va face aplicarea art. 5 C. pen. şi va reduce pedeapsa aplicată inculpatului N.I.R. pentru infracţiunea de complicitate la cumpărare de influenţă prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen. la 2 ani şi 6 luni închisoare (pct 1 din rechizitoriu) şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată, de un an.
Va face aplicarea art. 65 rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
Va face aplicarea art. 5 C. pen. şi va reduce pedeapsa aplicată inculpatului N.I.R. pentru infracţiunea de complicitate la cumpărare de influenţă prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen. la 2 ani şi 6 luni închisoare (pct 2 din rechizitoriu) şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de un an.
Va face aplicarea art. 65 rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi 35 lit. a) C. pen. anterior va contopi pedepsele mai sus arătate în pedeapsa cea mai grea şi va dispune ca inculpatul N.I.R. să execute pedeapsa rezultantă de la 2 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de un an.
Va face aplicarea art. 65 rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
4. Va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatul F.L. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
Va face aplicarea art. 5 C. pen. şi va reduce pedeapsa aplicată inculpatului F.L. pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. art. 6 din Legea nr. 78/2000 la 3 ani şi 6 luni închisoare (pct 1 din rechizitoriu).
Va face aplicarea art. 5 C. pen. şi va reduce pedeapsa aplicată inculpatului F.L. pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. art. 6 din Legea nr. 78/2000 la 3 ani închisoare (pct 2 din rechizitoriu),
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior va contopi pedepsele mai sus arătate în pedeapsa cea mai grea şi va dispune ca inculpatul F.L. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu contravin prezentei.
5. În ceea ce priveşte situaţia recurentului inculpatului S.I. Înalta Curte constată că, instanţa de apel a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 257 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 257 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele mai sus arătate în pedeapsa cea mai grea urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de:
- 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Având în vedere faptul că inculpatului S.I. i s-a aplicat o pedeapsă spre minimum prevăzut de lege, în condiţiile în care limitele minime au rămas nemodificate, respectiv 2 ani închisoare, Înalta Curte constată prin aplicarea legii penale noi, situaţia acestui inculpat ar rămâne aceeiaşi, condiţii în care se vor păstra dispoziţiile legii penale vechi.
Înalta Curte, în baza art. 38513 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, va admite Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie-Servicul Teritorial Oradea, de recurenţii intimaţi D.N.M., F.F.D. şi N.I.R., precum şi de recurenţii inculpaţi F.L. şi S.I.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. anterior
ÎN NUMELE LEGII
D ECI D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Servicul Teritorial Oradea de recurenţii intimaţi D.N.M., F.F.D. şi N.I.R., precum şi de recurenţii inculpaţi F.L. şi S.I. împotriva deciziei penale nr. 44/A din 14 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în totalitate decizia penală susmenţionată şi în parte sentinţa penală nr. 203 din 2 decembrie 2011 a Tribunalului Satu Mare şi rejudecând:
1. Face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei comisă de inculpata D.N.M., din art. 61 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 în art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.
În baza art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 condamnă pe inculpata D.N.M. la 2 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
Face aplicarea art. 65 rap. la art. 65 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
2. Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului F.F.D. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
Face aplicarea art. 5 C. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului F.F.D. pentru infracţiunea docurnpărare de influenţă prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen. la 2 ani şi 6 luni închisoare (pct. 1 din. rechizitoriu) şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de un an.
Face aplicarea art. 65 rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
Face aplicarea art. 5 C. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului F.F.D. pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen. la 2 ani şi 6 luni închisoare (pct 2 din rechizitoriu) şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de un an.
Face aplicarea art. 65 rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi 35 lit. a) C. pen. anterior contopeşte pedepsele mai sus arătate în pedeapsa cea mai grea şi dispune ca inculpatul F.F.D. să execute pedeapsa rezultantă de la 2 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de un an.
Face aplicarea art. 65 rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
3. Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului N.I.R. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
Face aplicarea art. 5 C. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului N.I.R. pentru infracţiunea de curnpărare de influenţă prev. de art. 43 C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen. la 2 ani şi 6 luni închisoare (pct 1 din rechizitoriu) şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de un an.
Face aplicarea art. 65 rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
Face aplicarea art. 5 C. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului N.I.R. pentru infracţiunea de curnpărare de influenţă prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen. la 2 ani şi 6 luni închisoare (pct. 2 din rechizitoriu.} şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de un an.
Face aplicarea art. 65 rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi 35 lit. a) C. pen. anterior contopeşte pedepsele mai sus arătate în pedeapsa cea mai grea şi dispune ca inculpatul N.I.R. să execute pedeapsa rezultantă de la 2 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de un an.
Face aplicarea art. 65 rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
4. Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată înculpatului F.L. pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
Face aplicarea art. 5 C. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului F.L. pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. art. 6 din Legea nr. 78/2000 la 3 ani şi 6 luni închisoare (pct. 1 din rechizitoriu).
Face aplicarea art. 5 C. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului F.L. pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. art. 6 din Legea nr. 78/2000 la 3 ani închisoare (pct. 2 din rechizitoriu).
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior contopeşte pedepsele mai sus arătate în pedeapsa cea mai grea şi dispune ca inculpatul F.L. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare.
5. Înlătură dispoziţia instanţei de fond privind confiscarea de la inculpatul S.I. a sumei de 130.000 euro sau echivalentul în RON şi cea privind confiscarea de la inculpaţii D.N.M., N.I.R. şi F.F.D. a sumei de 300.000 euro, sau echivalentul acesteia în RON.
Înlătură dispoziţia instanţei de apel referitoare la confiscarea de la inculpaţii F.L. şi S.I. a sumei de câte 65.000 euro sau a echivalentului în RON precum şi cu privire la confiscarea de la inculpaţii D.N.M., N.I.R. şi F.F.D. a sumei de câte 100.000 euro sau a echivalentului în RON a acesteia la cursul Băncii Naţionale a României de la data plăţii.
În baza art. 291 alin. (2) C. pen. şi art. 112 lit. d) C. pen. dispune confiscarea sumei de 130.000 euro sau echivalentul în RON de la inculpatul F.L.
Înlătură dispoziţia instanţei de apel privind sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului S.I., în sensul că revocă această măsură, instituită în cursul urmării penale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu contravin prezentei.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariile parţiale în sumă de câte 100 RON cuvenite apărătorilor din oficiu, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1369/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 103/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
