ICCJ. Decizia nr. 1038/2014. SECŢIA PENALĂ. şantajul (art.194 C.p.). Falsul intelectual (art. 289 C.p.), infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1038/2014
Dosar nr. 810/119/2012
Şedinţa publică din 24 martie 2014
Asupra recursului de faţă:
În baza actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 6 din 15 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Covasna în Dosarul nr. 810/119/2012 s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. respingerea cererii formulate de inculpatul B.L.A. privind schimbarea încadrării juridice a infracţiunii prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), în infracţiunile prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale).
S-a dispus în baza art. 194 alin. (1) C. pen., raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi art. 76 alin. (1) lit. b C. pen., condamnarea inculpatului B.L.A., domiciliat în mun. Sf. Gheorghe, jud. Covasna, fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.
În baza art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată.
În baza art. 33 lit. a), 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost aplicată inculpatului B.L.A. pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., i s-a interzis inculpatului B.L.A. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei iar în baza art. 862 alin. (1) şi (2) C. pen., a stabilit pentru inculpat termen de încercare de 5 ani, care se socoteşte de la data rămânerii definitive a prezentei hotărârii.
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciu de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna şi să respecte programul stabilit de acesta;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- Să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă:
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 86 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a dispus suspendarea executării şi a pedepsei accesorii.
În baza art. 348 C. proc. pen., cu aplicarea art. 170 C. proc. pen., s-a dispus anularea următoarelor acte: notă de introducere în arest din 19 ianuarie 2012, orele 1600, procesului-verbal din 19 ianuarie 2012, din 23 octombrie 2009 şi plângerea penală formulată de U.T., din 14 septembrie 2011, aflate la filele 132, 133 şi 131 dosar de urmărire penală.
S-a mai dispus în baza art. 913 alin. 7 C. proc. pen., după rămânerea definitivă a hotărârii, arhivarea suporturilor (C.D. şi D.V.D. şi două casete) pe care sunt stocate înregistrările convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental şi filmările constatării flagrantului din 27 ianuarie 2012 şi a desfăşurării percheziţiei din 31 ianuarie 2012, în loc special, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii.
În baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus ca onorariul apărătorului din oficiu, avocat R.Z., din faza de urmărire penală în sumă de 200 lei şi onorariul parţial al apărătorului din oficiu în faza judecăţii, în cuantum de 50 lei, cuvenit avocat I.Z.E., să se suporte din fondul special al Ministerului Justiţiei.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.550 lei cheltuielile judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul
Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna cu nr. 15/P/2012 din 19 martie 2012, înregistrat la data de 21 martie 2012, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul B.L.A., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen., raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000 şi art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în actul de sesizare reţinându-se în esenţă că, în calitate de organ de cercetare al poliţiei judiciare din cadrul Poliţiei mun. Sf. Gheorghe, încadrându-se în categoria persoanelor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 78/2000, a constrâns-o pe partea vătămată B.P.A., prin ameninţări repetate, ameninţările vizând luarea faţă de aceasta a unei măsuri privative de libertate, să remită suma de 1.000 lei, acţiunile de ameninţare fiind săvârşite atât în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial pentru numitul U.T., cât şi în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos pentru sine, precum şi că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întocmit în fals, trei înscrisuri, respectiv nota de introducere în arest a părţii vătămate, procesul - verbal de aducere la cunoştinţa părţii vătămate a motivul reţinerii şi a înscris în fals numărul de înregistrare fiind săvârşite în realizarea scopului urmărit, respectiv constrângerea părţii vătămate şi determinarea acesteia de a remite un folos, respectiv dobândirea în mod injust al acestuia de către inculpat.
În urma analizării probatoriului administrat în faza de urmărire penală, respectiv denunţul şi declaraţia părţii vătămate (filele 8-13, 15-16 d.u.p.), note de redare a convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental (filele 55 -82), verificări cu privire la existenţa plângerii penale formulată de U.T. (fila 86), procesele -verbale de consemnare a seriilor bancnotelor ce au fost înmânate denunţătorului şi planşa foto (filele 87 -95), procesul-verbal de constatare în flagrant a remiterii folosului patrimonial (filele 96 -101), autorizaţia de percheziţie şi procesul-verbal de percheziţie (ffilele 102-108), raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafică (filele 109 -130), acte întocmite în fals asupra cărora s-a efectuat expertiza grafică (filele 131-134), mini D.V.D. (2 buc) conţinând filmările constatării în flagrant a remiterii folosului patrimonial din data de 27 ianuarie 2012 şi de la efectuarea percheziţiei din 31 ianuarie 2012) şi suporturile conţinând convorbirile telefonice şi în mediul ambiental (filele 153-155), declaraţiile martorilor B.P. (fila 135), U.T. (filele 136-137), P.V. (fila 138) şi P.B.M. (fila 139), dovada de remitere de către inculpat a sumei de 300 lei primită de acesta în data de 26 ianuarie 2012 de la B.P.A. (fila 140), declaraţiile inculpatului (filele 17-20, 23-24, 30-33), fişa postului (filele 25-27), fişa de cazier judiciar a inculpatului (filele 141 -142), procesele -verbale de verificare cu privire la calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare (filele 35 -38) şi a mijloacelor de probă administrate nemijlocit de instanţă, respectiv declaraţia inculpatului B.L.A. (filele 17-19 d.f.), a părţii vătămate B.P.A. (filele 55-58 d.f.) şi declaraţiile martorilor U.T. (filele 29-30 d.f.), P.V. (filele 31-32 d.f), B.R. (filele 59-60 d.f.) şi P.B.M. (filele 61-62 d.f.) prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare, în cursul lunii noiembrie 2011, inculpatului i s-a repartizat Dosarul nr. 1726/P/2011, în vederea efectuării cercetării penale, dosar în care numitul B.P.A. era cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen. şi înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. şi în care, în luna decembrie 2011, inculpatul a dispus începerea urmăririi penale, soluţie confirmată de procurorul de caz, apoi, la data de 6 decembrie 2011, numitul B.P.A. a fost chemat la sediul Poliţiei mun. Sf. Gheorghe, pentru a fi audiat de inculpatul B.L.A. în dosarul respectiv.
După audiere, în momentul în care părăsea sediul Poliţiei mun. Sf. Gheorghe, B.P.A. s-a întâlnit cu martorul U.T., cu care a avut o discuţie, recunoscând că îi datora acestuia 1.000 euro, sumă pe care a primit-o în luna septembrie 2010, pentru achiziţionarea unui autoturism second -hand, acesta arătând că nu a adus autoturismul întrucât nu a găsit modelul solicitat şi nici nu s-a încadrat în suma primită, recunoscând totodată că din lipsa resurselor financiare nu a restituit nici avansul de 1000 euro. Astfel, între B.P.A. şi martorul U.T., s-au purtat discuţii în legătură cu restituirea avansului de 1.000 euro, B.P.A. recunoscând creanţa, în condiţiile în care nu s-a întocmit nici un înscris doveditor, angajându-se faţă de martorul U.T. că îi va restitui suma, în măsura posibilităţilor.
Realizând că B.P.A., aflându-se în sediul poliţiei, are anumite probleme, martorul U.T. s-a interesat la ofiţerul de serviciu, de la care a aflat că acesta a fost chemat de inculpatul B.L.A.
Astfel, martorul U.T. l-a căutat pe inculpat în biroul acestuia şi l-a întrebat ce probleme are B.P.A., inculpatul aducându-i la cunoştinţă că acesta este cercetat într-un dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz de încredere şi înşelăciune, condiţii în care martorul i-a relatat inculpatului că şi el i-a dat lui B.P.A., în cursul anului 2010, suma de 1.000 euro, fără a întocmi nici un act, pentru achiziţionarea unui autoturism, pe care nu l-a adus şi nici nu i-a restituit suma dată.
Inculpatul B.L.A. l-a sfătuit pe martorul U.T. să depună şi el plângere penală împotriva numitului B.P.A., astfel martorul U.T., în aceeaşi zi a formulat plângere penală, pe care a predat-o inculpatului.
A doua zi, după primirea plângerii de la U.T., inculpatul B.L.A. a apelat-o telefonic pe partea vătămată B.P.A., spunându-i că trebuie să se prezinte la sediul Poliţiei mun. Sf. Gheorghe, partea vătămată conformându-se, ocazie cu care inculpatul i-a dat de înţeles că pe numele său este depusă o plângere penală legal înregistrată, formulată de U.T. şi dacă nu restituie suma de 1.000 euro, fie direct lui U.T., fie prin intermediul său, va conexa această plângere la dosarul existent şi va lua faţă de el o măsură privativă de libertate.
Tot cu această ocazie, inculpatul i-a citit părţii vătămate conţinutul plângerii formulate de U.T., fără însă a o audia în legătură cu această plângere, persoana vătămată fiind doar ameninţată că, în situaţia în care nu restituie măcar o parte din suma datorată lui U.T., respectiv 1.000 lei, se va lua faţă de ea o măsură privativă de libertate.
Pentru a fi credibil şi a inspira părţii vătămate temerea că pe numele său există o plângere legal înregistrată, inculpatul B.L.A., fără acordul nimănui, a luat parafa pentru numere de înregistrare din secretariatul Biroului Investigaţii Criminale, respectiv din fişerul care era deschis, înscriind în fals pe plângerea penală formulată de U.T., la întâmplare, din 14 septembrie 2011, ameninţând-o în mai multe rânduri pe partea vătămată cu arestarea, în situaţia în care nu va achita cel puţin o parte din suma datorată numitului U.T., respectiv suma de 1.000 de lei.
La data de 19 ianuarie 2012, inculpatul B.L.A. a chemat-o la biroul său pe partea vătămată B.P.A., ocazie cu care i-a spus că nu a achitat nimic din datoria către U.T. şi că este cazul să fie arestat.
Cu acest prilej, inculpatul B.L.A. a întocmit pe numele părţii vătămate notă de introducere în arest şi un proces -verbal prin care i s-a adus la cunoştinţă motivele reţinerii, precum şi faptul că are dreptul să încunoştinţeze o persoană despre măsura luată, partea vătămată B.P.A., arătând că doreşte să fie încunoştinţată despre măsura luată soţia sa B.R., care a şi fost apelată de partea vătămată.
După, întocmirea acestor acte, inculpatul i-a spus părţii vătămate că merge la procuror, care va decide în legătură cu măsura preventivă, partea vătămată fiind lăsată fără supravegherea colegului de birou martorul T.V. să ajungă la sediul parchetului, inculpatul a fost sunat de partea vătămată, care i-a spus că este în măsură să achite în contul datoriei lui U. suma de 100 euro şi l-a rugat pe inculpat să nu pună în aplicare măsura luată, asigurându-l că într-o perioadă scurtă, de câteva zile, va achita o parte din datorie, urmând să procure banii din vânzarea unor bunuri personale din locuinţă, respectiv frigiderul şi maşina de spălat, condiţii în care inculpatul i-a acordat un termen de câteva zile, respectiv până în data de 23 ianuarie 2012, să aducă banii, ameninţând-o pe partea vătămată că dacă nu face acest lucru, doar va modifica data de pe documentele întocmite şi-l arestează.
În urma acestor acţiuni de constrângere exercitate de inculpat asupra părţii vătămate, pentru a o determina la remiterea unei sume de bani, prin denunţul formulat la data de 23 ianuarie 2012 şi înregistrat la data de 24 ianuarie 2013 la D.G.A., S.J.A. Covasna, partea vătămată l-a denunţat pe inculpat.
Conform înţelegerii cu inculpatul, la data de 23 ianuarie 2012, partea vătămată s-a prezentat la sediul Poliţiei mun. Sf. Gheorghe, ocazie cu care îi mai cere inculpatului încă două zile, pentru a se prezenta cu banii, iar la data de 25 ianuarie 2012, orele 1100, îl contactează telefonic pe inculpat, spunându-i că are suma de 3 milioane lei avans, pe care urmează să-i aducă în aceeaşi zi. în aceeaşi convorbire, partea vătămată arată că restul de bani o să-l aibă a doua zi şi-l roagă pe inculpat să-l ajute să nu ajungă plângerea lui U. în dosar, pentru că nu vrea să fie arestat.
În aceeaşi zi de 25 ianuarie 2012, orele 1500, partea vătămată are o discuţie telefonică şi cu martorul U.T., căruia îi aduce la cunoştinţă că a făcut rost de 1.000 lei şi că a doua zi urmează să-i predea inculpatului, martorul precizând că, dacă primeşte întreaga datorie, îşi retrage plângerea. Imediat după încheierea discuţiei cu martorul U.T., la orele 1540, partea vătămată l-a contactat telefonic pe inculpat, aducându-i la cunoştinţă că a vorbit cu martorul U.T. şi că a doua zi dimineaţa la orele 1000 se va prezenta cu suma de 1.000 lei, inculpatul solicitând părţii vătămate ca a doua zi la orele 1000 să se prezinte la el, indiferent dacă are sau nu banii şi totodată ameninţând-o cu arestarea dacă nu aduce suma solicitată.
La data de 26 ianuarie 2012, la sediul Poliţiei mun. Sf. Gheorghe, au loc două înâlniri între partea vătămată şi inculpat, la prima întâlnire partea vătămată arată că va primi banii doar la orele 1400, motiv pentru care inculpatul o ameninţă că dacă nu vine cu banii până la orele 1600, face hârtiile într-o jumătate de oră în vederea arestării, precizând totodată că, dacă este vorba de libertate 1.000 lei nu înseamnă nimic. A doua mtâlnire, are loc în jurul orelor 1400, când partea vătămată predă inculpatului suma de 300 lei, pentru care acesta din urmă întocmeşte dovadă de primire în două exemplare, inculpatul cerându-i părţii vătămate şi diferenţa de 700 lei, sub ameninţarea arestării, exprimându-se „Ordonanţa de reţinere să fac sau să nu fac hârtiile, apoi stabilesc ca suma de 700 lei să fie predată a doua zi.
A doua zi, 27 ianuarie 2012, orele 1134, partea vătămată are o discuţie telefonică cu martorul U.T. şi-i aduce la cunoştinţă faptul că a dat un avans cu o zi înainte şi va mai preda în aceeaşi zi o altă sumă inculpatului. Astfel, martorul îl contactează imediat pe inculpat, care confirmă că a vorbit cu partea vătămată, care urmează să-i predea o sumă de bani. în jurul orelor 1200, din data de 27 ianuarie 2012, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul B.L.A. în incinta sediului Poliţiei mun. Sf. Gheorghe, unde i-a predat acestuia suma de 700 lei, inculpatul fiind surprins în flagrant imediat după ce a primit banii.
Prima instanţă a respins cererea formulată de inculpat, prin apărătorul său, prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracţiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), în infracţiunile prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale), pe motiv că plângerea penală formulată şi depusă la Poliţia mun. Sf. Gheorghe de martorul U.T. face parte din categoria actelor sub semnătură privată apreciind că, din momentul în care plângerea penală a fost depusă de către martorul U.T. la Poliţia mun. Sf. Gheorghe (la 6 decembrie 2011), aceasta a dobândit caracterul de înscris oficial, inculpatul fiind obligat, în virtutea atribuţiilor de serviciu, să o înregistreze, însă, chiar cu ocazia înregistrării acesta a trecut pe plângere, în fals, din 14 septembrie 2011, neavând importanţă sub acest aspect, data când a executat înscrierea, la data depunerii plângerii sau ulterior, astfel că susţinerea inculpatului că plângerea penală din speţă este un înscris sub semnătură privată nu poate fi primită.
S-a considerat că în drept, fapta inculpatului B.L.A., săvârşită în calitate organ de cercetare al poliţiei judiciare din cadrul Poliţiei mun. Sf. Gheorghe - Biroul Investigaţii Criminale, de a o constrânge pe partea vătămată B.P.A., prin ameninţări repetate, care vizau luarea faţă de aceasta a unei măsuri preventive, să remită suma de 1.000 lei, în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial pentru numitul U.T., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000 iar fapta inculpatului săvârşită în aceeaşi calitate de organ de cercetare al poliţiei judiciare din cadrul Poliţiei mun. Sf. Gheorghe şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de a întocmi în fals, două înscrisuri, respectiv: nota de introducere în arest a părţii vătămate şi procesul - verbal de aducere la cunoştinţa părţii vătămate a motivul reţinerii şi de a înscrie în fals din 14 septembrie 2011 pe plângerea depusă de martorul U.T., acţiunile de falsificare fiind săvârşite în realizarea scopului urmărit, respectiv constrângerea şi determinarea părţii vătămate de a remite un folos, în mod injust, către inculpat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale).
Referitor la individualizarea pedepselor, potrivit art. 72 C. pen., prima instanţa a avut în vedere atât limitele de pedeapsă prevăzute de lege şi pericolul social al faptelor săvârşite, care rezultă din încălcarea acelor relaţii sociale care ocrotesc libertatea psihică a persoanei împotriva faptelor de orice fel, respectiv cele bazate pe încrederea publică în înscrisurile oficiale, cât şi scopul pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., cât şi persoana inculpatului, care are vârsta de 43 de ani, nu are antecedente penale, fiind cunoscut cu un comportament corespunzător în comunitatea în care trăieşte şi munceşte, este căsătorit, având în întreţinere un copil minor, şi a avut o atitudine parţial sinceră, recunoscând fapta comisă, cu motivaţiile mai sus arătate, pe care o regretă, împrejurări pe care instanţa le-a reţinut ca circumstanţe atenuante, în sensul prevederilor art. 74 - 76 alin. (1) lit. b) C. pen.
Totodată, prima instanţa a constatat că, din referatul de evaluare, a rezultat că, faţă de contextul şi modalitatea comiterii faptelor, personalitatea şi stilul de viaţă al inculpatului, resursele interne, factorii protectivi şi de risc identificaţi, ponderea şi raportul dintre aceştia, există perspective rapide de reintegrare în societate al inculpatului, fiind evidentă preocuparea inculpatului în vederea diminuării consecinţelor negative rezultate din comiterea faptelor săvârşite, aşa cum şi le însuşeşte, acesta fiind totodată decis să nu reitereze comportamentul infracţional.
Instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului B.L.A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. şi la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.
S-a făcut aplicarea regulilor de la concursul de infracţiuni prima instanţă aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.
Prima instanţă a dispus interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, faţă de circumstanţele personale ale inculpatului arătate mai sus, prima instanţa a apreciat că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat şi chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârşii infracţiuni, sens în care, în baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi în baza art. 862 C. pen., a stabilit pentru inculpat termen de încercare de 5 (cinci) ani, socotit de la data rămânerii definitive a sentinţei, inculpatul fiind obligat ca, pe durata termenului de încercare să se supună unor măsuri de supraveghere.
Prima instanţă a mai dispus şi anularea înscrisurilor falsificate, respectiv: nota de introducere în arest din 19 ianuarie 2012, orele 1600, procesul-verbal din 19 ianuarie 2012, din 23 octombrie 2009 şi plângerea penală formulată de U.T., din 14 septembrie 2011, aflate la filele 132, 133 şi 131 d.u.p.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna şi inculpatul B.L.A.
Parchetul a criticat sentinţa în ce priveşte greşita reţinere a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen.; greşita modalitate de executare a pedepsei din suspendare sub supraveghere şi în subsidiar, în situaţia în care nu se va stabili o pedeapsă cu închisoarea în detenţie, a solicitat majorarea termenului de încercare; neaplicarea faţă de inculpat a pedepselor complementare prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen. şi a pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., raportat la gravitatea faptei comise, întrucât toate faptele au fost comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Inculpatul a solicitat achitarea considerând că faptei îl lipseşte atât latura obiectivă cât şi latura subiectivă respectiv acţiunea de constrângere şi intenţia indirectă calificată prin scop; schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de fals intelectual în ceea ce priveşte actul material referitor la aplicarea pe plângerea a ştampilei de înregistrare şi a numărului de înregistrare, în infracţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, în această situaţie celelalte două acte materiale referitoare la nota de introducere în arest şi la procesul verbal de aducere la cunoştinţă a reţinerii, urmând un regim special. Pentru acestea a solicitat achitarea având în vedere că aceste fapte nu sunt prevăzute de legea penală. După schimbarea încadrării juridice a primului act materiale din fals material în înscrisuri sub semnătură privată solicită achitarea pe considerentul că lipseşte intenţia.
în subsidiar pentru infracţiunile de fals, a cerut achitarea în temeiul art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. considerând că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Prin Decizia penală nr. 73/AP din 18 iunie 2013, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna şi inculpat împotriva sentinţei penale nr. 6 din 15 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Covasna în Dosarul penal nr. 810/119/2012 pe care a desfiinţat- o cu privire la:
- cuantumul pedepsei aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000;
- neaplicarea faţă de inculpat a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000;
- neaplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.;
- modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei rezultante, şi rejudecând, a redus pedeapsa aplicată inculpatului B.L.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000 de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare. A aplicat inculpatului B.L.A., pe lângă pedeapsa principală de 2 ani închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a exercita profesia de poliţist, pe o durată de 1 an.
A menţinut aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a), 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a exercita profesia de poliţist pe o durată de 1 an.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. interzice inculpatului şi exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a exercita profesia de poliţist ca pedeapsă accesorie, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 81 C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 185 C. pen. prevăzute de art. 83 C. pen., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei.
în baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, curtea a reţinut că prima instanţă a stabilit pe baza materialului probator administrat în cauză o stare de fapt corectă constând în esenţă în aceea că, inculpatul, în calitate de organ de cercetare al poliţiei judiciare din cadrul Poliţiei mun. Sf. Gheorghe, încadrându-se în categoria persoanelor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 78/2000, a constrâns-o pe partea vătămată B.P.A., prin ameninţări repetate, ameninţările vizând luarea faţă de aceasta a unei măsuri privative de libertate, să remită suma de 1.000 lei, acţiunile de ameninţare fiind săvârşite în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial pentru numitul U.T., respectiv restituirea pe această cale a unei părţi din suma de 1.000 euro pe care partea vătămată o datora lui U.T. În realizarea scopului urmărit, respectiv constrângerea părţii vătămate şi determinarea acesteia de a remite un folos, respectiv dobândirea în mod injust al acestuia, inculpatul a întocmit în fals, trei înscrisuri, respectiv nota de introducere în arest a părţii vătămate, procesul - verbal de aducere la cunoştinţa părţii vătămate a motivul reţinerii şi a înscris în fals din 14 septembrie 2011 pe plângerea depusă de U.T.
Această stare de fapt rezultă din materialul probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa primei instanţe, fiind analizat detaliat de instanţa de fond. Curtea a reţinut declaraţiile iniţiale date de inculpat în faza de urmărire penală în care a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, motivând că a vrut să ajute un coleg de serviciu, respectiv pe U.T., să obţină restituirea sumei de bani ce o avea de primit de la partea vătămată B.P.A. Astfel, inculpatul a recunoscut faptul că a pus la întâmplare un număr de înregistrare fictiv pe plângerea primită de la U.T., luând hotărârea să nu o înregistreze, că i-a solicitat părţii vătămate să restituie acea sumă de bani către U.T., în caz contrar urmând a dispune conexarea celor două dosare, impunându-se măsura reţinerii şi apoi arestarea preventivă. Totodată inculpatul a precizat că a întocmit şi o notă de introducere în arest a părţii vătămate şi un proces verbal privind persoana care trebuie contactată în cazul luării măsurii privative de libertate, semnat de partea vătămată, ameninţându-l pe B.P.A. cu conexarea dosarelor şi luarea măsurii arestării preventive. întrucât inculpatul a precizat că luase hotărârea de a nu înregistra plângerea formulată de U.T., trecând în acest sens şi un număr fictiv pe ea, curtea a considerat că este evident că măsura conexării celor două dosare ce urma să aibă ca rezultat arestarea părţii vătămate nu putea avea loc în mod legal. Ştiind că presupusul dosar penal ce se formase în urma depunerii plângerii de către U.T. nu era înregistrat legal, inculpatul nu a făcut altceva decât să o ameninţe pe partea vătămată cu luarea măsurii arestării preventive care nu se putea lua în lipsa conexării, aspect pe care partea vătămată nu-l cunoştea, fiindu-i ascuns acesteia de către inculpat că plângerea lui U.T. nu fusese înregistrată cu scopul de a o determina să restituie din datoria pe care o avea către colegul inculpatului U.T.
Partea finală a declaraţiei date de inculpat în data de 27 ianuarie 2011 (sunt conştient că am greşit, am recurs la acest gest pentru a ajuta un coleg de serviciu pentru a-şi recupera o creanţă iar nu în scopul dobândirii unui folos personal„) sintetizează foarte bine întreaga rezoluţie infracţională.
În dorinţa de a-şi ajuta colegul de serviciu (U.T. era şi el poliţist) pentru a-şi recupera suma de bani pe care partea vătămată refuza să i-o restituie, inculpatul, odată ce a primit plângerea colegului cu dorinţa acestuia de a vedea ce rezolvă, a luat hotărârea de a o constrânge pe partea vătămată, ameninţând-o cu conexarea celor două plângeri şi cu arestarea preventivă, pentru a o determina să-i restituie măcar o parte din suma de bani. Cu experienţa sa, inculpatul şi-a dat seama că o cale mult mai rapidă şi poate şi mai eficientă de a obţine restituirea sumei de bani era aceasta, de constrângere a părţii vătămate, alternativa unui proces penal sau civil desfăşurat în condiţiile legii, fiind una ce presupunea mult timp şi probabil nici nu conducea la restituirea sumei de bani. Tot ceea ce a făcut inculpatul în perioada următoare depunerii plângerii de câtre U.T. a fost direcţionat înspre obţinerea unei părţi din suma de bani datorată de partea vătămată, iar nu în sensul soluţionării în cadrul unui proces penal, a acestui litigiu. Pentru a fi cât mai convingător în faţa părţii vătămate, inculpatul a trecut un număr fictiv de înregistrare pe respectiva plângere, arătându-i părţii vătămate acest aspect, ulterior, a întocmit în fals o notă de introducere în arest şi un proces verbal de încunoştinţare, ce se întocmesc după luarea unei măsuri preventive, ce nu fusese luată. Inculpatul i-a precizat părţii vătămate în mai multe rânduri că, dacă nu restituie o parte din suma de bani, va dispune conexarea celor două dosare, reţinerea sa şi va merge la procuror cu solicitarea de arestare preventivă. Aceste afirmaţii completate de înscrisurile întocmite în fals au creat părţii vătămate o stare de temere inevitabilă, oricât ar fi fost de experimentată aceasta, în sensul că ar fi fost cercetată şi în alte dosare penale, pentru că oricărei persoane, când i se spune că va fi arestată, i se creează o stare de nelinişte şi temere.
Instanţa a observat că în cele două declaraţii date iniţial de inculpat a fost expusă pe larg modalitatea de săvârşire a infracţiunilor, acesta fiind conştient că nu procedează conform legii, precizând că „este conştient că a greşit dar a vrut să ajute un coleg„.
Aceste declaraţii iniţiale în mod corect au fost reţinute de prima instanţă întrucât se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate şi cu interceptările telefonice transcrise la dosar, în dovedirea situaţiei de fapt expuse mai sus. Nuanţările ulterioare din declaraţiile inculpatului nu se coroborează cu celelalte probe şi în mod corect nu au fost reţinute de prima instanţă.
În mod corect a reţinut prima instanţă că inculpatul nu a urmărit obţinerea în mod injust a unui folos pentru sine ci numai pentru colegul său de serviciu, constând în determinarea părţii vătămate să restituie o sumă de bani pe care o datora şi pe care a recunoscut-o. Din toate mijloacele de probă, inclusiv interceptările telefonice, nu rezultă că inculpatul ar fi cerut vreo sumă de bani pentru sine, ci numai pentru colegul său, ca parte a datoriei pe care partea vătămată o avea la acesta din urmă.
Aspectul că, pentru suma de 300 de lei primită de la partea vătămată, inculpatul a întocmit şi o chitanţă în care a menţionat ce reprezintă suma, care vine să dovedească fără dubiu faptul că nu a fost sigură intenţie dorinţa de a-l ajuta pe căi ilegale, pe colegul său, să obţină măcar o parte din suma ce-i era datorată de partea vătămată. Faptul că nu i-a restituit acea sumă imediat colegului său nu poate să ducă la concluzia că a obţinut un folos pentru sine, motivarea primei instanţe cu privire la acest aspect fiind pertinentă, banii fiind bunuri de gen ce pot fi înlocuiţi unii cu alţii.
Astfel că a fost respinsă critica adusă sentinţei. atacate de Ministerul Public, instanţa de apel considerând că în mod corect s-a reţinut de prima instanţă că inculpatul nu a urmărit obţinerea pentru sine a unui beneficiu. Modalitatea în care inculpatul a înţeles să-şi ajute colegul a fost însă una abuzivă. Acţiunea de constrângere a părţii vătămate prin ameninţare a fost cât se poate de reală, creându-i acesteia o temere, astfel cum rezultă din declaraţia martorei B.R., soţia părţii vătămate, dar şi din declaraţia inculpatului în care a precizat că partea vătămată „părea oarecum speriat de posibilitatea reţinerii„.
Sub aspectul laturii subiective infracţiunea de şantaj e dovedită, întrucât intenţia clară a inculpatului a fost acea de a o constrânge pe partea vătămată să restituie cel puţin o parte din datorie, dorind să-şi ajute în acest fel colegul de serviciu.
De asemenea, instanţa de apel a considerat că părţii vătămate i s-a produs o temere prin ameninţarea cu reţinerea sau cu arestarea preventivă chiar dacă era cercetată în mai multe dosare penale, soţia acestuia declarând că inculpatul era speriat. întocmirea acelor înscrisuri în fals, au avut menirea de a completa ameninţarea adusă verbal de inculpat şi de a constrânge partea vătămată să dea acea sumă de bani solicitată.
Instanţa de control judiciar nu a dat eficienţă declaraţiilor martorilor P.V. şi P.B.M., colegi de birou ai inculpatului, ce au precizat că partea vătămată, în perioada cât a fost pusă să aştepte în birou, părea relaxată, întrucât martorii nu-l cunoşteau pe B.P. iar aspectele declarate sunt simple aprecieri ale martorilor cu privire la trăirile interioare ale unei persoane necunoscute, aprecieri făcute pe baza unor observaţii sporadice, în condiţiile în care martorii şi-au văzut de treburile lor în birou în această perioadă.
Raportul de constatare tehnico ştiinţifică atestă faptul că înscrisurile falsificate au fost întocmite de inculpat, coroborându-se cu declaraţiile iniţiale date de acesta, nefiind întocmite în dosarul penal deja existent pe numele părţii vătămate întrucât există neconcordanţe între numerele dosarelor penale trecute în aceste înscrisuri. în mod corect a reţinut instanţa de fond că inculpatul a falsificat cu intenţie aceste înscrisuri în vederea atingerii scopului de a constrânge partea vătămată.
Ameninţările verbale aduse de inculpat cu luarea unei măsuri preventive în cazul în care nu aduce respectiva sumă de bani solicitată rezultă foarte clar din interceptările telefonice, interceptări ce se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate şi cele iniţiale date de inculpat.
Concluzionând cu privire la situaţia de fapt, instanţa de apel a apreciat că prima instanţă, în urma analizei coroborate a mijloacelor de probă, a reţinut o situaţie de fapt ce corespunde adevărului, expunând şi analizând pe larg toate mijloacele de probă. Cu privire la încadrarea în drept a fantelor s-a reţinut că înmod corect prima instanţă a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat prin apărător. Atâta vreme cât plângerea formulată de U.T. a fost depusă la o instituţie publică, ea a devenit un înscris oficial, prin faptul că a început să aparţină acelei instituţii, inculpatul falsificând tocmai menţiunea oficială a acestui înscris, respectiv numărul de înregistrare. Inculpatul a falsificat această menţiune cu ocazia înregistrării plângerii, deci cu ocazia întocmirii înscrisului oficial.
În mod corect prima instanţă a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor, considerând că acţiunile inculpatului de falsificare a numărului de înregistrare al respectivei plângeri penale, depuse de U.T. la secţia de poliţie, reprezintă un act material al infracţiunii de fals intelectual.
Prin urmare, corect s-a stabilit că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000 şi ale infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale).
Instanţa de apel a considerat că în mod temeinic au fost reţinute circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., astfel cum au fost detaliate de prima instanţă, avându-se în vedere atât persoana inculpatului (circumstanţele personale au fost reţinute temeinic de prima instanţă inclusiv prin analiza referatului de evaluare), cât mai ales scopul săvârşirii acestei infracţiuni, astfel cum a fost reţinut, respectiv dorinţa acestuia de a ajuta un coleg de serviciu, prin a determina o persoană ce avea şi alte dosare penale în care era cercetat, să-i restituie colegului său o sumă pe care o datora şi pe care a recunoscut-o.
Atâta vremea cât inculpatul nu a urmărit pentru sine obţinerea unui folos just pe căi injuste ci pentru o altă persoană, inculpatul neobţinând nici un beneficiu prin săvârşirea acestei fapte, reţinerea acestor circumstanţe atenuante apare ca fiind o măsură legală şi temeinică. Instanţa de apel a considerat că se impune o reducere a pedepsei aplicate pentru infracţiunea de şantaj precum şi o reindividualizare judiciară a modalităţii de executare a pedepsei rezultante, pentru infracşiunea de şantaj sub minimul special, suficientă pentru a asigura reeducarea inculpatului
Având în vedere însă că inculpatul şi-a exercitat abuziv funcţia, săvârşind aceste infracţiuni în exercitarea atribuţiilor de serviciu, instanţa de apel a considerat că se impune interzicerea, atât ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei cât şi ca pedeapsă complementară pe o durată de 1 an, a dreptului de a exercita profesia de poliţist. Inculpatul este nedemn să mai exercite această profesie, pe durata executării pedepsei şi timp de 1 an după executarea pedepsei, din moment ce a înţeles să-şi exercite abuziv atribuţiile profesiei conferite de lege, în dauna persoanelor pe care ar fi trebuit să le apere.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, având în vedere concluziile referatului de evaluare, în care se menţionează, printre altele, că inculpatul dispune atât de resurse individuale cât şi familiale optime care-l pot sprijini în eforturile de integrare în societate, că este evidentă preocuparea acestuia în vederea diminuării consecinţelor negative ale faptelor şi este capabil să valorifice şi să utilizeze resursele individuale, familiale şi comunitare de care dispune, instanţa de apel a încredinţat supravegherea acestuia unei instituţii specializate, suspendând condiţionat executarea pedepsei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul solicitând achitarea, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 194 C. pen., lipsind atât latura obiectivă cât şi cea subiectivă, sens în care a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. în temeiul art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. a apreciat că în mod greşit s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de fals intelectual în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. în subsidiar, a solicitat achitarea pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătura privată pentru că nu a avut intenţia de a plăti pentru a înregistra acel act.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru cele ce urmează:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenţii şi instanţa se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la 18 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Potrivit dispoziţiilor art. 38510 C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. în cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (2) instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3), se examinează din oficiu.
Verificând mdeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. se constată că recursul este motivat în termenul legal, respectând obligaţiile impuse de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. recurentul inculpat a solicitat achitarea, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 194 C. pen., lipsind atât latura obiectivă, cât şi cea subiectivă. în ce priveşte infracţiunea de fals arată că în mod greşit a fost condamnat pentru că nu a redactat el acea plângere şi nici nu a avut intenţia să o folosească, această din urmă critică fiind subsumată cazului de casare prev de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Însă, prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Aşa fiind, se constată că unul dintre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., situaţie în care criticile invocate nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, la motivele de casare expres prevăzute de lege şi în care nu se mai regăseşte şi eroarea gravă de fapt.
În concluziile privind aplicarea legii penale mai favorabile s-a susţinut că pe de o parte legea veche ar fi favorabilă prin prisma reţinerii circumstanţelor atenuante, iar în ce priveşte acuzaţia de fals, faţă de cuantumul pedepsei aplicate de instanţa de apel să se facă aplicarea dispoziţiilor privind renunţarea la aplicarea pedepsei.
Critica recurentului inculpat vizând individualizarea judiciară a pedepsei din punct de vedere al modalităţii de executare, ţinând cont că a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 80 din N.C.P., ar fi putut fi examinată de instanţa de recurs prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 pct. 14 în varianta anterioară Legii nr. 2/2013.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, incidenţă în cauză, textul anterior menţionat a fost modificat de art. I pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar situaţiei când „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", din conţinutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate de către instanţă.
Având în vedere natura criticii invocate, rezultă cu evidenţă că aceasta nu se mai circumscrie nici cazului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 5 C. pen. instanţa de recurs reţine că pentru a determina legea penală incidenţă se impune a se analiza dacă faptele mai sunt mcriminate de legea penală nouă şi aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârşirii faptei şi la data judecării recursului şi instituţiile incidente în raport cu incriminarea sau sancţiunea (care agravează sau atenuează răspunderea penală şi limitele de pedeapsă).
Cum faptele reţinute în sarcina inculpatului au fost comise sub imperiul legii vechi, iar până la rămânerea definitivă a hotărârii a intrat în vigoare N.C.P., Înalta Curte va supune analizei în mod comparativ influenţa modificărilor legislative privitoare la elementele constitutive ale infracţiunilor şi regimul sancţionator.
Recurentul a fost trimis în judecată şi condamnat pentru infracţiunile de şantaj şi fals, prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. rap la art. 131 din Legea nr. 78/2000 şi art. 289 alin. (1) C.pen rap. la art. 17 lit. c) Legea nr. 78/2000, cu reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. anterior.
Art. 194-Şantajul- C. pen. anterior
Constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Art. 131-Legea nr. 78/2000
Infracţiunea de şantaj, prevăzută la art. 194 C. pen., în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 12 ani.
Art. 207 - Şantajul - N.C.P.
(1) Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Art. 131 - Legea nr. 78/2000 - noua incriminare
În cazul infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 C. pen., în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
Art. 1 - Legea nr. 78/2000 - noua incriminare
(1) Prezenta lege instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplică următoarelor persoane:
a) care exercită o funcţie publică, indiferent de modul in care au fost investite, in cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice;
b) care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcţie sau o însărcinare, in măsura in care participa la luarea deciziilor sau le pot influenta, in cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale, unităţilor cooperatiste sau al altor agenţi economici;
c) care exercita atribuţii de control, potrivit legii;
d) care acorda asistenta specializata unităţilor prevăzute la lit. a) și b), in măsura in care participa la luarea deciziilor sau le pot influenta;
e) care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează sau acorda asistenta specializata, în măsura în care participa la luarea deciziilor sau le pot influența, cu privire la operațiunile de băgare în schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare si cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne si internaţionale;
f) care deţin o funcţie de conducere intr-un partid sau intr-o formaţiune politica, intr-un sindicat, intr-o organizaţie patronala ori intr-o asociaţie fara scop lucrativ sau fundaţie;
g) alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a)-f), în condiţiile prevăzute de lege.
Art. 289 - Falsul intelectual - C. pen. anterior
Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul emiterii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Tentativa se pedepseşte.
Art. 17- Legea nr. 78/2000 - Infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.
c) falsul şi uzul de fals săvârşite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile prevăzute în secţiunile a II-a şi a III-a sau săvârşite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune;
Art. 321 - Falsul intelectual- N.C.P.
(1) Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul emiterii acestuia, de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Tentativa se pedepseşte.
Art. 17 a fost abrogat depet. 10 al art. 79 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012.
În ce priveşte infracţiunea de şantaj se observă că dispoziţiile art. 194 C. pen. anterior sunt preluate în dispoziţiile art. 207 C. pen., iar art. 131din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat la data de 1 februarie 2014, prevede majorarea limitelor de pedeapsă cu o treime.
În ce priveşte infracţiunea de fals prev. de art. 289 alin. (1) rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 care prevăd pedeapsa închisorii de la 6 luni la 7 ani (6 luni la 5 ani conform art. 289 C. pen. anterior, al cărui maxim se majora cu 2 ani potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000), are ca şi corespondent în legea nouă infracţiunea de fals inelectual prev. de art. 321 C. pen. în vigoare, care.se pedepseşte cu înisoare de la 1 la 5 ani.
Sub aspectul încriminator se observă că fapta inculpatului este prevăzută ca infracţiune şi în legea nouă, mcriminarea nefiind influenţată de înlăturarea dispoziţiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.
Deşi aparent legea penală mai favorabilă ar fi N.C.P., în cazul infracţiunii de fals, prin eliminarea elementului circumstanţial agravant, având în vedere însă că prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. anterior, se constată că legea penală mai favorabilă este tot legea veche.
Sub aspectul efectelor acestor circumstanţe, C. pen. anterior permite, în speţa de faţă, coborârea cuantumului pedepsei sub minimul acesteia dar nu mai jos de 1 an, pe când sub imperiul noii legi acest lucru nu mai este posibil întrucât aceste circumstanţe nu se mai regăsesc în dispoziţiile art 75 C. pen.
În situaţia intrării în vigoare a unei noi legi, ce aduce modificări atât cu privire la pedepse, cât şi cu privire la circumstanţe atenuante, circumstanţele ca parte din instituţia sancţiunii unei infracţiuni nu pot fi privite şi analizate distinct faţă de instituţia pedepsei, ele fiind un beneficiu câştigat al inculpatului.
Pe de altă parte, dispoziţiile legii vechi referitoare la concursul de infracţiuni sunt mai favorabile, sub imperiul noului cod este obligatorie aplicarea unui spor de pedeapsă, în timp ce potrivit vechiului cod acordarea sporului era facultativă.
Or, în speţa de faţă, sub imperiul vechii legi, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă de 2 ani pentru infracţiunea de şantaj şi 3 luni pentru infracţiunea de fals,în final având de executat o pedeapsă totală de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 81 C.pen anterior şi 1 an interzicerea dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen. anterior, termenul de încercare fiind de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 82 C. pen. anterior. Aplicarea noilor dispoziţii penale ar conduce în concret la înrăutăţirea situaţiei inculpaţilui în propria cale de atac, lucru nepermis de lege.
În ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei.instanţa de recurs reţine incidenţa dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 care stabilesc în mod imperativ că „măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza C. pen. din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a C. pen."
De altfel, instanţa are în vedere şi împrejurarea că pe parcursul termenului de încercare condamnatul nu este supus niciunei măsuri de supraveghere sau obligaţii.
Ca urmare a stabilirii legii vechi ca lege mai favorabilă, conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.
Faţă de aceasta Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.L.A. împotriva Deciziei penale nr. 73/AP din 18 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.L.A. împotriva Deciziei penale nr. 73/AP din 18 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 387/2014. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 1040/2014. SECŢIA PENALĂ. Alte cereri... → |
|---|
