ICCJ. Decizia nr. 1068/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1068/2014

Dosar nr. 2354/89/2012

Şedinţa publică din 26 martie 2014

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul M.C. împotriva Deciziei penale nr. 167 din 15 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 75 din 03 aprilie 2013, Tribunalul Vaslui a dispus următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul M.C., prin apărător ales, de schimbare a încadrării juridice din: infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. (victimă U.S.) şi tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. (parte vătămată U.V.) în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. (victimă U.S.) şi infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. (parte vătămată U.V.), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul M.C., prin apărător ales, de reţinere la încadrarea juridică a faptelor a circumstanţei atenuante legale a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

A fost condamnat inculpatul M.C., cu domiciliul în com. Dragomireşti, sat Vladia, jud. Vaslui, fără antecedente penale, actualmente deţinut în cadrul Penitenciarului Iaşi, arestat preventiv prin încheierea pronunţată la data de 6 ianuarie 2012 de către judecător Filip Gabriela din cadrul Tribunalului Vaslui, în Dosarul nr. 33/89/2012, în baza cărui a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 1 din data de 6 ianuarie 2012), la următoarele pedepse: 18 (optsprezece) ani de închisoare și 6 (şase) ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen.; 9 (nouă) ani de închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru tentativă la săvârşirea inlrăBţiunifde omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175, lit i) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. 3 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute în final, pedeapsa de 18 (optsprezece) ani de închisoare şi 6 (şase) ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului M.C. in baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa de 18 (optsprezece) ani închisoare aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 05 ianuarie 2012 la zi.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357 şi urm. C. civ., au fost admise, în parte, acţiunile civile formulate de S.A.J. Vaslui, S.J.U. Vaslui şi S.C.U. „Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi.

A fost obligat pe inculpatul M.C. la plata următoarelor sume: 30.000 lei cu titlu de daune morale către partea vătămată constituită parte civilă în procesul penal U.V.; 8.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale şi 10.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă U.M.; 900,30 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă S.A.J. Vaslui reprezentând contravaloarea transport parte vătămată U.V.; 1.522,62 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă S.J.U. Vaslui reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare acordate victimei U.S.; 5.007,80 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă S.C.U. „Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare acordate părţii vătămate U.V. în perioada 3-11 ianuarie 2012.

A fost respinsă cererea părţii vătămate U.V. de acordare a despăgubirilor materiale, precum şi a despăgubirilor periodice.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea ciomagului, aflat la Camera de corpuri delicte a instanţei şi înregistrat la poziţia nr. 47/2012 din Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Vaslui.

În baza art7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 raportat la art. 3, 4, 5 şi 9 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus, ca după rămânerea definitivă a hotărârii, să fie prelevate probe biologice de la inculpatul M.C. în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J., urmând ca, în baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, să fie informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În baza art. 189 şi art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul M.C. la plata sumei de 4000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu (faza de urmărire penală: 200 lei avocat B.G. - delegaţie din 06 ianuarie 2012 emisă de Baroul Vaslui) va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 193 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul M.C. la plata sumei de 1.500 lei către partea vătămată U.V. cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu apărător ales. în baza art. 193 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul M.C. la plata sumei de 3.000 lei către partea civilă U.M. cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu apărător ales".

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul M.C. locuia în sat Vladia, com. Dragomireşti, judeţul Vaslui şi lucra ca şi agent de pază, fiind angajatul Primăriei com. Dragomireşti. în aceeaşi localitate, domicilia şi familia U., compusă din fraţii U.E., U.V. și U.S., precum şi mama acestora, U.M.

În ziua de 2 ianuarie 2012, fraţii U., la solicitarea pădurarului, au mers la pădure pentru a o curăţa (respectiv, a tăia vegetaţia dintre puieţii nou plantaţi) şi s-au întors acasă în jurul orelor 1600. S-au hotărât să meargă la un bar din sat pentru a cumpăra vin. Au plecat pe rând către barul „T.S.", ultimul ajungând în bar U.V., înjurai orelor 1800.

Între timp, în cursul aceleiaşi zile, pe la prânz, a mers la bar şi inculpatul M.C. În bar se aflau mai multe persoane, printre care şi martorii S.D., M.Ş. şi B.V.

La un moment dat, martorul S.D. a început să cânte la acordeon, fiind acompaniat la tobe de către inculpat. Martorul B.V. s-a ridicat de la masă şi a început să danseze. După el, s-a ridicat şi martorul M.Ş. şi a început să danseze şi acesta. Atunci, inculpatul M.C. s-a oprit din cântat la tobe, s-a dus la martorul M.Ş. şi a vrut să îl lovească cu pumnul, dar a intervenit martorul B.V., care s-a interpus între ei, precum şi administratorul barului, T.M., care i-a cerut înculpatului să se liniștească și să părăsească barul este pentru toţi şi oricine poate dansa, dacă vrea. Inculpatul s-a potolit şi s-a dus iar la tobe.

În bar au venit, pe rând, fraţii U., mai întâi U.S. şi U.E., care s-au aşezat la o masă şi au luat câte un pahar cu vin, iar, la scurt timp, a venit şi U.V., care s-a aşezat la masă cu ei.

Întrucât în acea zi era sărbătoarea „Sfântului Vasile", U.V. s-a dus la martorul S.D. şi l-a rugat să îi cânte melodia „Zii, Vasile, zii". A intervenit iar inculpatul M.C., care a spus că el cântă doar ce vrea el şi nu cântă ce vrea U.V. U.V. s-a întors la masa sa, fără a exista în bar vreun conflict între aceştia. U.V. avea la el o cârjă din lemn, pe care o purta permanent, pentru a se sprijini în ea.

În jurul orelor 1830-1900, fraţii U. au ieşit din bar şi s-au îndreptat către casă, după ce au cumpărat o sticlă de 2 (doi) litri cu vin. La aproximativ 5 (cinci) minute, după ei a plecat şi inculpatul, care a mers în spatele lor la o distanţă de aproximativ 200 de metri.

În dramul lor către casă, fraţii U. au trecut prin dreptul locuinţei martorului V.G.G., care a ieşi la poartă, iar ei i-au povestit ce s-a întâmplat în bar, ameninţând că îl vor bate pe inculpat. Martorul le-a spus să plece acasă şi să se liniştească.

Fraţii U. şi-au continuat drumul către casă, însă nu au intrat imediat în locuinţa lor, ci au mai stat puţin în faţa porţii, aşteptând.

Văzându-i pe fraţii U. aşteptând, inculpatul a mers acasă pe un dram ocolit, prin vie şi pe câmp. Când a ajuns acasă, s-a îmbrăcat în uniforma de pază şi şi-a luat bastonul cu el, după care a ieşit să facă patrulare, mergând pe drumul principal care trece prin faţa locuinţei familiei U. De la depărtare, i-a văzut pe aceştia stând încă în drum, astfel încât a sunat la apelul de urgenţă „112" şi a anunţat că nu îşi poate face serviciul, întrucât sunt nişte persoane care vor să îl bată.

I-a văzut, apoi, pe fraţii U. intrând în curtea lor, iar inculpatul s-a întors acasă, unde s-a înarmat cu o bâtă mai mare şi a luat nişte pietre în buzunar.

Între timp, fraţii U. au intrat în casă, s-au dezbrăcat de geci şi se pregăteau să mănânce.

Inculpatul M.C. a mers iar, pe drumul principal şi când a ajuns în dreptul locuinţei familiei U., a început să arunce cu pietre în gard, câinele începând să latre. U.M., auzind câinele lătrând, le-a spus fiilor săi să iasă unul dintre ei în drum să vadă cine este.

A ieşit în drum U.V., care a luat cu el şi cârja ce o purta de obicei. Când l-a văzut, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu bâta în cap, U.V. căzând la pământ şi începând să strige. A fost auzit de fraţii săi şi, imediat, a ieşit în drum şi U.S., neînarmat. Inculpatul i-a tras un pumn în faţă, astfel încât şi acesta a căzut la pământ lângă fratele său. Inculpatul a început să îi lovească pe amândoi cu bâta şi cu picioarele.

Inculpatul are un frate, M.N., care este tot agent de pază în comună şi care făcea deja de patrulare, când s-au întâmplat evenimentele. în timp ce se deplasa pe drumul principal, M.N. a auzit vocea fratelui său spunând: „V., dacă te apropii, te lovesc!". Când s-a apropiat de ei, i-a văzut pe U.V. şi U.S. fiind căzuţi la pământ, iar pe fratele lui, M.C., lovindu-i cu bâta peste întreaga suprafaţă a corpului.

Nelu l-a împins cu piciorul în abdomen, astfel încât acesta a căzut iar la pământ peste fratele său. Inculpatul a continuat să-i lovească pe cei doi cu bâta şi cu picioarele peste corp.

M.N. s-a dus către U.V. şi i-a luat cârja, ce-i căzuse alături, după care s-a retras deoparte de locul conflictului.

Între timp a ieşit din casă şi U.E., care a mers până la poartă şi, văzându-i pe fraţii săi căzuţi la pământ, a început să ţipe, dar nu a avut curajul să iasă în drum, rămânând în cadrul porţii, întrucât îi era frică să nu fie omorât.

Auzind ţipetele, a ieşit din casă şi U.M. şi l-a văzut pe fiul său U.E. alergând către ea, spunându-i să nu iasă în drum, pentru că va fi şi ea omorâtă. Cu toate acestea, U.M. a ieşit în drum, şi-a văzut fiii căzuţi la pământ şi a început să strige la inculpat că i-a omorât copiii, după care a intrat repede în casă, a luat o pătură şi l-a învelit.

Când a ieşit în drum să-l învelească pe U.V., M.C. a început să o înjure şi i-a spus să intre în casă, în caz contrar o omoară şi pe ea. U.M. a intrat în curte şi nu a mai ieşit.

U.E. a mers la fraţii săi şi a verificat dacă mai trăiesc, moment în care a văzut că U.S. încă mai mişca, spunând că îl doare în partea stângă, în dreptul coastelor. L-a târât până în curte, şi apoi până în bucătărie, unde l-a pus pe pat. Din acest moment, U.S. nu a mai vorbit.

Inculpatul M.C. s-a oprit din agresiune şi a sunat la apelul de urgenţă „112", anunţând evenimentul. Până la sosirea ambulanţelor, M.C. i-a cerut o cană de vin unui vecin care ieşise în drum, însă acesta nu a vrut să-i dea. A venit la faţa locului şi martorul V.G.G., căruia inculpatul i-a povestit ce a făcut, inclusiv că a luat pietre în buzunar, atunci când a plecat de acasă.

Au sosit două ambulanţe, care i-au luat pe fraţii U. şi i-au transportat la spital.

Conflictul a fost văzut de martora U.M., care locuieşte vis-a-vis de locuinţa familiei U. Această martoră, precum şi martora G.C., care a ajuns la faţa locului după ce conflictul se terminase, au declarat că, după ce ambulanţele i-au luat pe fraţii U., inculpatul a început să chiuie ca la nuntă.

U.S. a fost transportat la S.J.U. Vaslui, unde a fost operat însă, în data de 4 ianuarie 2012, a decedat.

Traumatismul toraco-abdorninal s-a produs prin lovire activă cu corp dur, posibil lovire cu un corp dur alungit de tipul unei bâte de lemn.

La examenul necroptic au mai fost evidenţiate şi alte leziuni traumatice de tipul echimozei, excoriaţiei, infiltratului sanguin, rapturii la nivelul rinichiului stâng, produse prin loviri cu şi/sau de corp dur, posibil în circumstanţele aceluiaşi incident. Ruptura de la nivelul rinichiului stâng s-a produs prin lovire activă cu corp dur.

Între traumatismul toraco-abdorninal şi moarte există legătură de cauzalitate directă, necondiţionată.

Cel mai probabil victima şi agresorul s-au aflat faţă în faţă, fără a exclude şi varianta ca agresorul să se fi aflat şi lateral de victimă, aceasta prezentând leziuni grave toraco-abdorninal pe partea stângă (fracturi costale pe stânga, ruptură de splină, ruptură la nivelul rinichiului stâng).

U.V. a fost transportat cu ambulanţa la S.J.U. Vaslui, iar, de aici, a fost transportat la S.C.U. „Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi, unde a fost internat şi operat.

Leziunile s-au putut produce prin loviri cu şi/sau de corpuri dure; fractura de mandibulă s-a produs, cel mai probabil, prin lovire activă.

Leziunile necesită 45-50 zile îngrijiri medicale de la data producerii şi au pus în primejdie viaţa părţii vătămate. În urma traumatismului, suferit U.V. rămâne cu infirmitate fizică permanentă prin craniectomie. Fractura mandibulei drepte este, cel mai probabil, anterioară traumatismului menţionat.

Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 63 C. proc. pen., care stipulează că „probele nu au valoare prestabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevăruluf, precum şi dispoziţiile art. 175 C. proc. pen., conform cărora.'"declaraţiile părţii vătămate. făcute în cursur procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză".

Principiul liberei aprecieri a probelor lasă instanţei de judecată libertatea de a aprecia concludenta tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului, consacrat de art. 3 C. proc. pen., impune instanţei de judecată să dea valoare acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul.

Criteriul determinant în aprecierea probelor îl constituie forţa acestora de a exprima adevărul, instanţei revenindu-i răspunderea de a reţine şi aprecia aceste probe, ţinând cont de întregul material probator administrat şi nu doar de cele administrate nemijlocit în şedinţă publică. Altfel spus, nu se poate înţelege că probele administrate în cursul urmăririi penale au valoare doveditoare numai în cursul acestei faze a procesului penal şi numai în vederea sesizării instanţei.

Totodată, instanţa de fond a mai avut în vedere că simpla retractare sau modificare de către inculpaţi sau martori a unor declaraţii nu poate duce la înlăturarea, în mod automat şi nemotivat, a declaraţiilor anterioare, cât timp acestea se coroborează şi cu alte probe ale dosarului şi că nu există o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale persoanei vătămate, inculpatului sau martorului.

S-a mai reţinut că uneori trebuie apreciat care dintre declaraţii reflectă adevărul, declaraţia dată într-un moment foarte apropiat de producerea faptei, declaraţie în care se relatează exact cu lux de amănunte evenimentul şi o alta dată după scurgerea unui interval de timp în care se exprimă îndoiala cu privire la acelaşi aspect redat fidel în primele declaraţi. între o incertitudine exprimată în instanţă şi certitudinea cu privire la acelaşi aspect exprimată în faza de urmărire penală în declaraţiile luate imediat după producerea evenimentului, instanţa trebuie să aprecieze care dintre acestea exprimă adevărul.

În lumina acestor principii, instanţa de fond a dat eficienţă declaraţiilor date de către părţi şi martori în faza de urmărire penală, având în vedere faptul sunt situate la un interval de timp foarte apropiat de momentul săvârşirii faptelor.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că existenţa unui diferend, în bar, între partea vătămată U.V., care i-a solicitat inculpatului să îi cânte melodia „Zii, Vasile, Zii" şi M.C., deşi negată de către partea vătămată, este confirmată de către martorii T.M., M.Ş., S.D. (filele 168-169, 176-177, 180-181, 186 dosar de urmărire penală şi filele 96, 153 dosar instanţă).

Martorii au precizat că între inculpat şi partea vătămată a avut loc un schimb de priviri pline de ură, fără a se recurge însă la acte de violenţă.

Martorul F.C. (filele 164-165 dosar de urmărire penală) a arătat că, totuşi, între inculpat şi partea vătămată a existat un schimb de replici. Astfel, M.C. i-a spus lui U.V. că, în situaţia în care nu îşi va vedea de treabă, îi va scoate şi ultimii doi dinţi, iar partea vătămată i-a spus inculpatului că va trece prin faţa porţii sale, când va merge acasă.

Din declaraţiile martorului V.G.G. din 23 mai 2012 şi 5 ianuarie 2012 (filele 159-160 şi 161-163 dosar de urmărire penală şi filele 63-64 vol. I dosar instanţă), reiese că, în timp ce era în curtea sa, i-a văzut pe fraţii U.V., U.E. şi U.S., care se certau între ei. U.V., care avea asupra sa un băţ, pe care l-a observat şi în alte ocazii, i-a relatat că s-a certat cu M.C. în bar şi că se vor duce acasă, se vor înarma cu bâte, topoare, iar atunci când M.C. va trece către casă, îl vor bate şi omorî.

S-a mai reţinut că în ceea ce priveşte faza propriu-zisă a conflictului, inculpatul M.C. a avansat, în faza de urmărire penală, următoarea modalitate de derulare - în momentul în care a ajuns în dreptul podului din faţa casei familiei U., i-a văzut pe fraţii U.V., E. şi S. ieşind pe poartă, înarmaţi. Astfel, U.V. avea asupra sa o bâtă, E. un topor, iar S. un cuţit, fără a fi însă sigur de acest din urmă aspect.

A susţinut că, mai întâi, s-a apropiat U.V., căruia i-a solicitat să se oprească, după care U.V. a încercat să îl lovească cu bâta, a parat lovitura acestuia, apoi l-a lovit cu pumnul în faţă, victima dezechilibrându-se şi căzând la pământ. Susţine şi că, după . aceasta, i-a aplicat o lovitură în faţă şi lui U.S., care a căzut şi el la pământ, context în care l-a lovit cu bâta peste cap şi peste corp, astfel ca partea vătămată să nu se poată ridica.

În acest interval de timp, U.S. a reuşit să se ridice, moment în care, la faţa locului, a venit fratele său M.N., care l-a împins pe U.S. cu piciorul, acesta căzând peste U.V., după care el a continuat să îi lovească pe cei doi cu picioarele şi cu bâta.

Inculpatul a mai precizat că U.E. a rămas în spatele porţii, în curte, iar, după ce mama inculpaţilor a ieşit afară şi a început să ţipe, a anunţat ambulanţa. Apoi, U.S. s-a retras în casă, rămânând în drum U.V., la faţa locului venind ulterior şi martorii U.I. şi V.G.G.

Inculpatul M.C. a susţinut şi că nu a avut niciun moment asupra sa pietre, cu care să fi aruncat în gardul locuinţei familiei U.

În declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, inculpatul a detaliat precizând că U.S. a încercat cu un cuţit să îl lovească şi că U.E. a fugit în ogradă, atunci când a fluturat băţul către el.

A mai arătat că U.V. s-a ridicat şi a încercat să îl lovească din nou, astfel încât l-a lovit cu băţul în cap, iar partea vătămată a căzut. U.S. s-a ridicat, la rândul său, pentru a îl lovi, însă l-a prins de mâna în care avea cuţitul, l-a lovit în faţă şi acesta a căzut, moment în care i-a mai aplicat 3-4 lovituri cu picioarele în zona abdomenului.

A mai indicat că, văzându-l pe U.V. inconştient, a încercat să-i facă respiraţie gură la gură, împrejurare în care S. s-a ridicat şi a încercat să îl lovească. Atunci, M.N., fratele său care apăruse la faţa locului, fără a avea posibilitatea de a preciza în ce împrejurări, l-a tras pe el într-o parte, iar pe U.S. l-a împins cu piciorul în zona pieptului, peste fratele său U.V. A mai arătat că fraţii U. erau gros îmbrăcaţi.

Martorul M.N., fratele inculpatului, a susţinut, în declaraţia dată în faza de urmărire penală că i-a observat, la un moment dat, pe cei trei fraţi U. ieşind din curte, în drum, iar, apoi, a auzit vocea fratelui său spunând „V., dacă te apropii, te lovesc!". Arată că, atunci când a ajuns în dreptul lor, S. şi Vasile erau culcaţi la pământ, iar inculpatul îl lovea cu bâta pe U.V. peste corp. în acest timp, U.E. era în cadrul porţii, având în mână o secure, cu care bătea în poartă şi îi ameninţa.

Precizează că, în timp ce U.V. era lovit, U.S. s-a ridicat de la pământ şi a băgat mâna sub geacă, iar el, crezând că vrea să scoată un cuţit, l-a împins cu piciorul, U.S. cazând peste U.V., moment în care M.C. a început să îl lovească pe acesta cu bâta şi picioarele peste corp.

Mai arată că el nu a aplicat nicio altă lovitură şi că nu a văzut asupra lui U.S. vreun cuţit, ci doar a presupus că are victima un cuţit asupra sa.

În declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, martorul a indicat faptul că, în timp ce se afla la aproximativ 50 de metri de locul evenimentelor, în dreptul casei familiei C., i-a observat pe cei trei fraţi U. ieşind din curte, în viteză mare. U.V. s-a îndreptat către inculpat, iar acesta i-a strigat să nu se apropie, pentru că, dacă va fi lovit, va riposta, M.C. a parat cu bâta lovitura lui U.V., l-a lovit apoi cu piciorul sau cu pumnul şi partea vătămată a căzut. Spre M.C. s-a îndreptat apoi U.S., despre care martorul a afirmat că, probabil, avea un cuţit asupra sa, dar că nu a observat un astfel de obiect. U.S. a fost lovit de către inculpat şi a căzut. Martorul arată că s-a dus şi el la locul conflictului şi le-a cerut să se liniştească, iar atunci U.E., care avea asupra sa un topor, a plecat în ogradă.

Mai arată că, la un moment dat, U.S. s-a ridicat de jos şi a văzut cum scoate mâna din sân, observând atunci mânerul cuţitului. Arată că l-a împins cu talpa, speriindu-se, iar U.S. s-a împiedicat şi a căzut peste U.V. Mai precizează că, după aceasta U.S. s-a ridicat din nou, şi a încercat să îl lovească pe inculpat, însă M.C. i-a aplicat două-trei lovituri cu piciorul.

Modalitatea de derulare a faptelor prezentată de către inculpatul M.C. nu este cu susţinerile martorului M.N. din faţa instanţei de judecată, existând însă diferenţe semnificative între declaraţiile acestora, dar şi între declaraţiile din faza de urmărire penală şi declaraţiile din faţa instanţei de judecată.

Astfel, în faza de urmărire penală, nici inculpatul şi nici fratele acestuia nu au indicat, în mod cert, că victima U.S. ar fi avut un cuţit asupra sa, ci doar au arătat probabilitatea acestui aspect.

În faţa instanţei de judecată, M.C. arată însă că U.S. a încercat a îl lovi în două rânduri cu un cuţit pe care îl avea asupra sa, aspect neconfirmat nici măcar de către fratele inculpatului, care a indicat, în faţa instanţei, doar că, în momentul în care a observat că victima ar fi încercat să scoată de la sân un cuţit - observând mânerul acestuia, l-a împins cu talpa pe U.S.

Instanţa de fond a mai reţinut că, în urma cercetării efectuată la faţa locului de către organele de urmărire penală, deşi au fost identificate bâta-corp delict şi un ciomag, nu a fost descoperit niciun cuţit.

S-a mai avut în vedere, de asemenea, că deşi în faza de urmărire penală, martorul M.N. a precizat că nu a asistat la faptele din faţa locuinţei familiei U. în integralitate, ajungând la faţa locului doar atunci când fraţii U.S. şi V. erau la pământ, în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, martorul a învederat că a asistat la evenimente în integralitatea lor, la început de la o distanţă de 50 de metri, apropiindu-se apoi şi cerând părţilor implicate să se liniştească.

Instanţa de fond a apreciat că, prin declaraţiile date, martorul M.N. a încercat a diminua gradul de vinovăţie al fratelui său, declaraţiile sale prezentând un puternic caracter subiectiv.

În acest sens s-a constatat că este neverosimil că, deşi aflat la o distanţă de aproximativ 50 de metri de locul în care fratele său ar fi fost atacat, deodată, de trei persoane înarmate, martorul să fi aşteptat, urmărind totul de la distanţă şi neintervenind decât după ce doi dintre agresori ar fi fost puşi la pământ.

Instanţa de fond a apreciat că susţinerile inculpatului şi ale martorului M.N., fratele său, conform cărora fraţii U. au ieşit deodată din curtea casei, îmbrăcaţi în haine groase, susţinerile inculpatului că U.S. şi U.E. erau înarmaţi, precum şi susţinerile lui M.C. că nu ar fi avut pietre asupra sa sunt irrfirmate de materialul probatoriu administrat în cauză.

În acest sens s-a reţinut că partea vătămată U.V. a precizat că, în timp ce era în bucătărie, a auzit câinii lătrând, moment în care mama sa i-a cerut să meargă afară pentru a vedea ce se întâmplă. A ieşit, îmbrăcat doar cu hainele de lucru, fără geacă, în drum observându-i pe ambii fraţi M. (filele 61-65 dosar de urmărire penală).

Martora U.M., mama victimei şi a părţii vătămate, în declaraţia dată în faza de urmărire penală (filele 152-153 dosar de urmărire penală), a arătat că, înjurai orelor 1900-1930, în timp ce avea mâncarea pe foc şi întreaga familie era în casă, a auzit câinii lătrând, astfel încât le-a spus băieţilor săi să iasă pentru a vedea ce se întâmplă. Precizează că, mai întâi, a ieşit U.V., după care, la scurt timp, a auzit strigându-se „Au, Au. Le-a solicitat şi celorlalţi doi fii să iasă pentru a vedea ce se întâmplă, astfel că au plecat U.S., urmat de U.E.

Indică faptul că, la un moment dat, l-a văzut pe U.E. alergând în curte către ea, spunându-i să nu iasă în drum că va fi şi ea omorâtă şi că a fost lovit cu o piatră în umăr. Arată că a ieşit, totuşi, în drum unde i-a văzut pe fiii săi căzuţi pe un pod, iar alături de ei pe M.C., care avea ceva în mână, şi pe M.N.

Martora a mai precizat că M.C. a ameninţat-o şi pe ea că o va omorî, astfel că s-a întors în curte, de unde l-a văzut pe M.C. lovindu-i fii cu picioarele.

A mai precizat că fiii săi, când au ieşit în drum, erau îmbrăcaţi doar în hainele de casă, nu erau înarmaţi şi că, după plecarea ambulanţelor, M.C. a început a dansa şi a chiui.

În declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, martora a arătat că U.E. i-a relatat că a fost lovit cu piatra în mână de către M.C. şi că, personal, a văzut cum M. cum îl Iovea pe U.

Martorul U.E., fratele victimei şi al părţii vătămate, în declaraţia dată în faza de urmărire penală şi menţinută în faţa instanţei de judecată, precizează că, în jurul orelor 1930, în timp ce erau în casă, a auzit câinii lătrând şi zgomot de pietre în gard, astfel încât U.V. a ieşit să vadă ce se întâmplă, după el ieşind şi U.S. Atunci când a auzit ţipete, a ieşit să vadă ce se întâmplă şi i-a văzut pe fraţii săi căzuţi pe pod, alături de ei fiind fraţii M.C. şi N.

Arată că, atunci când M.C. l-a observat, i-a strigat că îl va omorî şi pe el şi a venit după martor. Martorul mai precizează şi că i-a observat pe ambii fraţi M. lovindu-i pe M.C. şi M.N., în timp ce aceştia erau căzuţi la pământ. Martorul a mai indicat că, după ce au plecat, ambulanţele M.C. a chiuit în drum.

Martora U.M. a arătat că, înjurai orelor 20.00, a auzit zgomote în drum, astfel încât s-a urcat pe masa din bucătărie, situată lângă geam, pentru a vedea ce se întâmplă în drum şi i-a observat, în drum, pe U.S., U.V., M.C., care avea în mână sa o bâtă, şi pe M.N.

M.C. l-a lovit pe U.V. cu bâta, acesta căzând la pământ, iar pe U.S. l-a lovit cu pumnul, şi acesta căzând la pământ. U.E. era în curte, în pragul uşii, şi nu a ieşit pe durata conflictului.

Martora arată că a ieşit din casă, pentru a vedea mai bine ce se întâmplă, şi că s-a uitat, prin gard, pentru a nu fi observată de inculpatul M.C. A văzut cum M.C. a mai dat cu picioarele în cei doi fraţi U., iar apoi cum l-a împins pe U.S. într-o râpă adâncă de 1,5 metri.

După venirea ambulanţelor, a ieşit în drum şi a văzut rezemată de gard o bâtă, lungă de aproximativ 1,5 metri şi groasă de aproximativ 3 centimetri, pe care a vrut să o dea deoparte, însă M.N. i-a spus să nu o ia de acolo, deoarece doreşte să o ducă la poliţie, fiind bâta cu care U.V. i-ar fi atacat. A mai arătat că, la momentul în care a ieşit în drum, M.C. nu avea nimic în mână, singurul obiect văzut la faţa locului fiind bâta rezemată de gardul său.

Precizează că l-a auzit pe M.C. ameninţând-o pe U.M. că o va omorî şi pe ea, iar după ce ambulanţele i-au luat pe fraţii U., inculpatul a început a chiui ca la nuntă (filele 154-155 dosar de urmărire penală). Martora a arătat că reuşit să vadă derularea evenimentelor, întrucât are un bec în faţa uşii, care luminează foarte bine atât curtea sa, cât şi drumul, existând şi lumină stradală.

Martorul V.G.G. (declaraţia de la filele 159-160 dosar de urmărire penală), a precizat, cu privire la iluminatul stradal, că este bec în faţa casei familiei U. sau a familiei C., care locuieşte la 50 de metri de familia U., existând posibilitatea de a se vedea locul în care s-a comis fapta.

Martorul M.N. (filele 61-62 dosar instanţă) a arătat că, la locul evenimentelor, era luminat stradal, iar inculpatul M.C. (filele 56-58 dosar instanţă) precizează că era vizibilitate la o distanţă de aproximativ 50 de metri.

Pentru a se stabili dacă martora avea posibilitatea de a observa derularea evenimentelor, în faza de urmărire penală, s-a efectuat un experiment judiciar (filele 189-191 dosar de urmărire penală şi 193-197 dosar de urmărire penală), în care s-a reţinut că U.M., a indicat primul moment, când s-a urcat în şezut pe masa din bucătărie, constatându-se o vizibilitate bună către drumul public şi podeţul din faţa locuinţei familiei U. S-a indicat al doilea loc, pe prispă la colţul bucătăriei, de unde s-a privit în drum, existând, de asemenea, vizibilitate către locul faptei.

S-a indicat un buştean, de lângă gardul împrejmuitor, pe care martora s-a urcat şi a privit în drum, vizibilitatea fiind bună. Martora a arătat apoi că a privit prin spaţiul liber dintre porţile de acces în curte, vizibilitatea fiind redusă. U.M. a mai indicat două locuri situate la poarta mică de acces în curte, precum şi gardul împrejmuitor, unde a încercat să privească, vizibilitatea fiind redusă.

Martorul V.G.G. (filele 159-160 şi 161-163 vol. I dosar de urmărire penală), a precizat că, atunci când a ajuns la locul conflictului, a observat cum se acordau îngrijiri medicale fraţilor U.V. şi U.S., în timp ce U.E. şi U.M. erau în faţa porţii, iar fraţii M.C. şi M.N., erau peste drum.

Martorul a precizat că, la faţa locului, era şi U.I., un vecin şi că, după plecarea ambulanţelor, l-a întrebat pe M.C. ce s-a întâmplat, iar acesta i-a relatat modalitatea de derulare a conflictului, aceste aspecte fiind auzite şi de către U.I.

M.C. i-a precizat că, după ce a fost acasă şi s-a îmbrăcat în vederea efectuării serviciului de pază, a plecat şi ajungând pe o uliţă, în apropierea locuinţei familiei U. a văzut că este aşteptat de către fraţii U., astfel că s-a întors acasă, a pus câteva pietre în buzunar şi a plecat pe drum către centrul satului, prin faţa casei familiei U.

A arătat inculpatul că U.V. i-a ieşit cu o bâtă în faţă, iar când s-a apropiat la o distanţă de aproximativ 3 metri, a scos o piatră din buzunar şi l-a lovit pe U.V. în cap, iar după ce partea vătămată a căzut la pământ, i-a mai aplicat lovituri cu picioarele şi cu bâta.

I-a mai relatat că U.S. ar fi sărit în ajutorul fratelui său, având o mână băgată în haină, la piept, cu intenţia de a scoate un cuţit. M.N., care între timp ajunsese la faţa locului, l-a lovit cu piciorul în piept pe Severică, iar cu bastonul, pe care îl avea în mână, l-a lovit peste gură.

Inculpatul i-a mai precizat că l-a lovit pe U.S. cu pumnul în zona feţei, victima căzând într-o râpă din faţa porţii, după care, i-a mai aplicat lovituri cu bâta.

Martorul a mai subliniat că a văzut în mâna lui M.C. o bâtă, pe care a recunoscut-o ca fiind a părţii vătămate U.V. şi că M.C. mai avea în mână o altă bâtă, mai scurtă decât prima.

În declaraţia dată în faţa instanţei de judecată (filele 63-64 dosar instanţă), martorul a mai indicat şi faptul că inculpatul i-a dat din mâna sa o piatră, pe care el a aruncat-o.

Martorul U.I. (filele 174-175 dosar de urmărire penală), a precizat că, în jurul orelor 2030, stând în casă a auzit-o pe U.M. strigând după ajutor, astfel încât a ieşit în drum, unde i-a văzut pe U.V., întins pe jos, nemişcat, pe podul din scândură, iar pe U.S., tot lângă pod, în şanţ.

Lângă poarta sa, se aflau fraţii M., îmbrăcaţi în uniformă de pază. Aceştia aveau în mâini doi pari, unul dintre aceştia fiind indicat ca aparţinându-i lui U.V. U.M. le reproşa celor doi că i-au omorât copiii, iar inculpatul M.C. i-a vorbit urât şi i-a adresat cuvinte injurioase.

A mai precizat martorul că, la faţa locului, a venit şi V.G.G. şi că, în aşteptarea ambulanţelor, M.N. i-a povestit că, în timp ce venea dinspre drumul naţional 2 F, l-a văzut pe fratele său lovindu-i pe U.V. şi Severică, iar, când a ajuns la faţa locului, l-a observat pe Severică cum pune o mână sub haină. întrucât a crezut că U.S. are un cuţit, i-a aplicat un picior în zona stomacului, U.S. căzând la pământ.

A mai precizat că fraţii U.V. şi Severică nu aveau haine groase (geci), ci erau îmbrăcaţi sumar, cu haine subţiri, de lucru. Deşi în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, martorul a arătat că victimele erau îmbrăcate cu haine groase, instanţa urmează a da eficienţă declaraţiei de la urmărire penală, faţă de faptul că a fost luată la un moment foarte apropiat de cel al săvârşirii faptelor.

Martora G.C. a arătat că l-a văzut pe U.V. întins la pământ şi învelit cu o pătură şi că, în timp ce fraţi U. erau urcaţi în ambulanţe, inculpatul chiuia.

În ceea ce priveşte gradul mai mare de implicare în derularea evenimentelor al martorului M.N., învederat de U.V., U.E. şi U.M., instanţa de fond a constatat că nu există un suport probatoriu, singurul aspect dovedit fiind faptul că atunci când U.S. a reuşit să se ridice de la pământ, l-a împins cu piciorul în abdomen, astfel încât acesta a căzut din nou la pământ peste fratele său U.V., lovituri cu o bâtă, pumnii şi picioarele victimei U.S. şi părţii vătămate U.V., cauzându-le leziuni traumatice care au produs decesul primului şi punerea în primejdie a vieţii celuilalt, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. şi tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Referitor la solicitarea apărătorului inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. şi din tentativă la săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., instanţa de fond a reţinu că în primul rând că pentru a putea caracteriza activitatea infracţională a unei persoane ca fiind omor sau tentativă la infracţiunea de omor este necesară întrunirea mai multor condiţii - folosirea unui obiect vulnerant, apt să producă moartea; vizarea unei zone vitale; intensitatea ridicată a loviturii.

Pe de altă parte, există tentativă la infracţiunea de omor atunci când făptuitorul a început acţiunea de ucidere, dar aceasta a fost întreruptă sau nu şi-a produs efectul, deci activitatea infracţională a fost curmată de cauze exterioare voinţei inculpatului, indiferent de ce natură ar fi acestea.

S-a mai reţinut că infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., precum şi infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., se comit cu forma de vinovăţie a praeterintenţiei, şi nu cu intenţie directă sau indirectă, pentru existenţa laturii subiective a infracţiunii fiind necesară intenţia făptuitorului de a lovi sau de a produce o vătămare a integrităţii corporale (intenţie care poate fi directă sau indirectă) şi culpa (uşurinţă sau neglijenţă) în ceea ce priveşte rezultatul mai grav, respectiv decesul persoanei sau punerea în primejdie a vieţii victimei.

S-a apreciat că în cauza de faţă, există intenţia de a ucide, întrucât inculpatul M.C. s-a folosit de un obiect vulnerant, apt să conducă la suprimarea vieţii; a aplicat victimei U.S. şi părţii vătămate U.V. multiple lovituri, peste întreaga suprafaţă a corpului, cu o intensitate ridicată, dovadă fiind consecinţele acestora evidenţiate de actele medico-legale întocmite în cauză, inclusiv rupturi ale unor organe (moartea lui U.S. a fost violentă şi a avut drept cauză iniţială un traumatism toraco-abdominal cu fracturi costale şi ruptură de splină, cu hemoperitoneu secundar. La examenul necroptic au mai fost evidenţiate şi alte leziuni traumatice de tipul echimozei, excoriaţiei, infiltratului sanguin, rupturii la nivelul rinichiului stâng, produse prin loviri cu şi/sau de corp dur, posibil în circumstanţele aceluiaşi incident. Ruptura de la nivelul rinichiului stâng s-a produs prin lovire activă cu corp dur; U.V. a prezentat leziuni traumatice de tipul contuziei şi dilacerării cerebrale temporale drepte, fracturii ram ascendent mandibular drept, minimei lame de hematom subdural acut, fracturi liniare parietale stângi, fracturii marginea superioară omoplat drept şi plăgii confuze epicraniene parietale stângi, iar în urma traumatismului suferit U.V. a rămas cu infirmitate fizică permanentă prin craniectomie).

Nu se poate susţine că M.C. nu a prevăzut posibilitatea producerii decesului victimei, rezultat pe care cel puţin l-a acceptat.

În ceea ce priveşte susţinerile apărătorului inculpatului că M.C. nu a venit cu intenţia de a ucide, instanţa de fond a apreciat că intenţia - ca formă de vinovăţie - poate fi atât premeditată, dar şi spontană (repentină), formă care este întâlnită în prezenta cauză.

Referitor la eventuala incidenţă, în cauza de faţă, a stării de provocare, circumstanţă atenuantă legală obligatorie, instanţa de fond a reţinut că întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. se impune a fi analizată strict la situaţia de fapt reţinută de către instanţă.

Totodată, s-a mai avut în vedere că, pentru reţinerea provocării este necesară mdeplinirea cumulativă a trei condiţii - infracţiunea să fi fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii; această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea victimei şi provocarea să se fi produs^ prin violenţă ori printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă.

În aprecierea situaţiilor concrete a contextului faptic în care art. 73 lit. b) C. pen. ar avea aplicabilitate, trebuie avute în vedere şi persoanele implicate, profilul socio-profesional al acestora şi alte aspecte ce pot circumstanţia şi configura mobilul acţiunii, al pretinsului act provocator.

S-a apreciat că în favoarea inculpatului M.C. nu poate fi însă reţinută circumstanţa atenuantă legală a provocării, faţă de următoarele considerente: nu a existat o ameninţare directă a fraţilor U. la adresa lui M.C., inculpatul presupunând că vor să îl bată, din cauza incidentului din bar şi ca urmare a faptului că i-a văzut pe aceştia aşteptând în faţa porţii, chiar daca fraţii U. au avut, iniţial, intenţia de a îl agresa pe inculpat, au renunţat la această idee, atunci când au intrat in casă, s-au dezbrăcat de haine şi se pregăteau să mănânce; inculpatul, după ce fraţii U. au intrat în casă, a trecut din nou pe lângă locuinţa acestora şi a aruncat cu pietre în gard, iar în lipsa acestei atitudini a inculpatului M.C. acest conflict nu ar mai fi avut loc; atunci când U.V. a ieşit în drum, a fost lovit imediat de către inculpat, fără a mai avea timp să folosească acea cârjă ce o avea asupra sa. După căderea părţii vătămate la pământ, inculpatul a continuat agresiunea, atât cu bâta, cât şi cu picioarele. U.S., care nu era înarmat şi care a ieşit in curte pentru a vedea ce se întâmplă cu fratele său, a fost, de asemenea, lovit imediat şi în mod repetat de către inculpat, atunci când acesta a ieşit în drum. Nu s-a probat că U.S. ar fi avut cuţit asupra sa, de altfel chiar fratele inculpatului arătând că, doar a presupus că U.S. ar fi vrut să scoată un cuţit.

Pentru aceste considerente, instanţa de fond a apreciat că nu se impune reţinerea în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

La alegerea şi individualizarea pedepsei aplicate, prima instanţă a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. şi anume, dispoziţiile părţii generale a C. pen., limitele pedepsei prevăzute de art. 175 C. pen., reduse conform art. 20 C. pen. în ceea ce priveşte infracţiunea săvârşită faţă de U.V., împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta, gradul concret de pericol social, persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

S-a mai reţinut că potrivit art. 74 C. pen., acordarea de circumstanţe atenuante nu reprezintă o obligaţie pentru instanţele de judecată decât în măsura în care o astfel de modalitate de diminuare a pedepselor aplicate se justifică în raport cu scopul lor şi cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 52 şi respectiv art. 72 C. pen.

Instanţa de fond a mai avut în vedere că, recunoaşterea unor date şi împrejurări ale realităţii ca şi circumstanţe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanţele avute în vedere reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită în concret satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.

Instanţa de fond a apreciat că gradul de pericol social al faptelor este unul ridicat, astfel încât nu se poate reţine circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

Totodată, s-a apreciat că nu se pot omite, aşadar, agresivitatea deosebită a inculpatului, multiplele lovituri aplicate victimelor, caracterul continuu al atacului, şi nici faptul că, inculpatul a manifestat o atitudine nesinceră pe parcursul derulării procesului penal.

De asemenea, s-a mai avut în vedere că în conţinutul raportului de expertiza medico-legală psihiatrică din 2012, întocmit de I.N.M.L. „Mina Minovici", în cadrul examenului psihologic efectuat, se reţine că inculpatul relevă accentuate tendinţe de instabilitate psihică, tendinţe depresive iar, în sfera sexualităţii domină sadomasochismul; ambivalenţă şi ambitendinţă în punctul sadism; în sfera Pulsiunilor E-ului: „ E-ul care își satisface în profesia sa nevoile pulsionale ameninţătoare".

Atitudinea violentă a inculpatului este confirmată şi de expertiza medico-legală psihiatrică efectuată în cauză. Astfel, potrivit concluziilor acesteia, inculpatul M.C. prezintă diagnosticul de „tulburare de personalitate de tip disocia!" şi are discernământul păstrat în raport cu faptele pentru care este cercetat.

Faţă de aceste elemente, instanţa de fond a apreciat că scopul pedepsei, în egală măsură preventiv şi educativ, poate fi ales prin aplicarea faţă de inculpatul M.C. a următoarelor pedepse: 18 (optsprezece) ani de închisoare și 6 (şase ani interzicerea unor drepturi, art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art., 174 - 175 lit. i) C. pen.; 9 (nouă) ani de închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru tentativă la săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

Instanţa de fond a apreciat că acest cuantum al pedepselor, reflectă natura infracţiunilor săvârşite, împrejurările comiterii acestora şi circumstanţele personale ale inculpatului. Riscul repetării unor fapte similare este crescut dacă pentru fapte de o gravitate şi violenţă ridicate sancţiunea aplicată ar fi una modică.

Inculpatul are nevoie să conştientizeze prin reeducare, în această perioadă de timp, asupra gravităţii faptelor sale, raportat la normele de convieţuire socială.

Modalitatea de executare, care nu poate fi decât în regim de detenţie, reflectă la rândul său urmările periculoase socialmente ale faptei comise de inculpat, asigurând totodată realizarea scopurilor preventiv-educativ şi de constrângere ale pedepsei, astfel cum prevede art. 52 C. pen., fiind respectat şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptelor, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.

Sub aspectul laturii civile, instanţa de fond a constatat că, la termenul de judecată din 5 septembrie 2012:

- U.V. s-a constituit parte civilă în cauză cu: suma de 6.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând cheltuielile efectuate pe durata spitalizării, 40.000 lei cu titlu daune morale, precum şi despăgubiri periodice raportate la venitul minim pe economie, într-un cuantum care va fi stabilit în funcţie de concluziile expertizei medico-legale cu privire la capacitatea de muncă.

- U.M. s-a constituit parte civilă cu suma de 25.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând cheltuielile efectuate la înmormântare şi la praznicele ulterioare, precum şi cu suma de 100.000 lei reprezentând daune morale.

În cursul urmăririi penale, S.C.U. „Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi s-a constituit parte civilă cu suma de 5.007,80 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă S.C.U. „Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare acordate părţii vătămate U.V. în perioada 3-11 ianuarie 2012 (fila 97 dosar de urmărire penală).

S.A.J. Vaslui s-a constituit parte civilă cu suma de 900,30 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă S.A.J. Vaslui reprezentând contravaloarea transport parte vătămată U.V. (filele 99-100 dosar de uixnărire penală).

S.J.U. Vaslui s-a constituit parte civilă cu suma de 1.522,62 lei cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare acordate victimei U.S. (filele 102-103 dosar de urmărire penală).

Instanţa de fond a avut în vedere că sarcina probei în dovedirea prejudiciului invocat prin acţiunea civilă exercitată în cursul procesului penal aparţine părţii civile. Cererea de acordare a despăgubirilor materiale poate fi respinsă de către instanţa de judecată în cazul în care partea civilă nu face dovada întinderii prejudiciului care să justifice despăgubirile solicitate.

Partea vătămată U.V. a solicitat suma de 6.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând cheltuielile efectuate pe perioada spitalizării, fără a administra însă nicio probă în acest sens. Fără a nega existenţa unor cheltuieli ale părţii vătămate cu acest titlu, în lipsa oricărei probe care să demonstreze întinderea prejudiciului, Tribunalul va respinge cererea părţii vătămate U.V. de acordare a despăgubirilor materiale reprezentând cheltuielile efectuate pe perioada spitalizării.

În ceea ce priveşte solicitarea aceleiaşi părţi vătămate de acordare de despăgubiri periodice raportat la venitul minim pe economie, Tribunalul constată că prin Raportul de expertiză medico- legală din 2012 întocmit în data de 18 martie 2013 de către S.M.L.J. Vaslui s-a stabilit că, din punct de vedere funcţional, U.V. are o incapacitate adaptativă în procent de 30%, dar care nu poate fi încadrată în grad de invaliditate şi ca urmare are capacităţii de muncă păstrată conform criteriilor de expertiză medicală în vigoare.

Faţă de concluziile raportului de expertiză medico-legală, instanţa de fond a respins solicitarea părţii vătămate U.V. de acordare a despăgubirilor periodice.

În ceea ce priveşte solicitarea părţii civile U.M. de acordare a sumei de 25.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând cheltuielile efectuate la praznice şi la înmormântările ulterioare, instanţa de fond a acordat suma de 8.000 lei.

Martora N.G. a însoţit membrii familiei la cumpărături, despre care a indicat că s-au ridicat la aproximativ 8.000-9.000 lei.

Ajutorul dat la înmormântare părţii civile U.M. de către sora defunctului, S.L., fiind un ajutor oferit în considerarea victimelor infracţiunilor, nu este de natură a exonera pe inculpat de obligaţia de a acoperi prejudiciul cauzat.

Referitor la solicitarea părţii vătămate U.V. de acordare a daunelor morale, ţinându-se seama şi de Recomandările Consiliului Europei din 1969 de la Londra, care subliniază, între altele, că principiul reparaţiei daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei, instanţa de fond a avut în vedere că au existat prejudicii morale decurgând din: internarea în spital, traumele fizice şi psihice suferite, sechele post-traumatice care afectează negativ participarea părţii vătămate la viaţa socială şi de familie, comparativ cu situaţia anterioară vătămării produse prin fapta ilicită a inculpatului.

Întinderea daunelor morale a fost stabilită în raport cu gravitatea vătămărilor produse şi cu intensitatea suferinţelor cauzate pentru ca suma acordată cu acest titlu să reprezinte o justă satisfacţie acordată victimei pentru prejudiciul nepatrimonial încercat, fără însă a constitui pentru aceasta o sursă de îmbogăţire fără justă cauză.

S-a constatat că partea vătămată U.V. prezintă, la acest moment, sechele posttraumatism cranio-cerebral, cu fractură craniană parietală stânga, dilacerare cerebrală temporală dreaptă, contuzie cerebrală, hemoragie subdurală parieto-temporală dreaptă. A fost necesară intervenţia operatorie, practicându-se toaleta focarului de dilacerare cu evacuarea hematomului subdural prin craniectomie temporală dreaptă, pacientul rămânând cu lipsă de substanţă osoasă cerebrală.

Având în considerare aceste leziuni şi suferinţele inerente cauzate, precum şi existenţa unei incapacităţi adaptative de 30%, instanţa de fond a apreciat drept justă acordarea sumei de 30.000 lei cu titlu de daune morale către partea vătămată constituită parte civilă în procesul penal U.V.

Referitor la daunele morale solicitate de U.M., instanţa de fond a apreciat că sunt justificate de raporturile de familie existente, fiind firească recunoaşterea unei suferinţe de ordin psihic a părţii civile după decesul soţului său. Faptul că pe rolul instanţei se afla o acţiune de divorţ nu înseamnă că relaţiile de familie erau rupte total. Soţii locuiau împreună, obiceiurile legate de înmormântare au fost efectuate la acea locuinţă, iar martora U.M. arată că partea civilă era tristă şi vizibil afectată. Acestea reflectă existenţa unui prejudiciu de ordin nepatrimonial legat de pierderea suferita, Tribunalul apreciind drept justă acordarea sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.

Prima instanţă a constatat că părţile civile S.A.J. Vaslui, S.J.U. Vaslui şi S.C.U. „Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi au dovedit, prin înscrisurile depuse, cheltuielile efectuate, astfel încât urmează -a admite integrăT acţiunile civile formulate de către acestea în cursul procesului penal.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357 şi urm. C. civ., au fost admise în parte acţiunile civile formulate de către U.V. şi U.M. şi integral acţiunile civile formulate de S.A.J. Vaslui, S.J.U. Vaslui şi S.C.U. „Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi.

A fost obligat inculpatul M.C. la plata următoarelor sume: 30.000 lei cu titlu de daune morale către partea vătămată constituită parte civilă în procesul penal U.V.; 8.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale şi 10.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă U.M.; 900,30 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă S.A.J. Vaslui reprezentând contravaloarea de transport a părții vătămată U.V. la S.J.U. Vaslui reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare acordate victimei U.S.; 5.007,80 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă S.C.U. „Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare acordate părţii vătămate U.V. în perioada 3-11 ianuarie 2012.

A fost respinsă cererea părţii vătămate U.V. de acordare a despăgubirilor materiale, precum şi a despăgubirilor periodice.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul M.C. a bâtei, corp delict, folosită la comiterea infracţiunilor, aflat la Camera de corpuri delicte a instanţei şi înregistrat la poziţia nr. 47/2012 din Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Vaslui. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea ciomagului, aflat la Camera de corpuri delicte a instanţei şi înregistrat la poziţia nr. 47/2012 din Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Vaslui.

În baza art7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 raportat la art. 3, 4, 5 şi 9 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus, după rămânerea definitivă a hotărârii, prelevarea de probe biologice de la inculpatul M.C. în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J., urmând ca, în baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, să fie informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

Constatând culpa procesuală a inculpatului, în baza art. 189 şi art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat pe inculpatul M.C. la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu (faza de urmărire penală: 200 lei avocat B.G. - delegaţie din 06 ianuarie 2012 emisă de Baroul Vaslui) va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.

Faţă de soluţiile pronunţate în cauză, în latură penală şi în latură civilă, în baza art. 193 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., s-a dispus obligarea inculpatului M.C. la plata sumei de 1.500 lei către partea vătămată U.V. cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu apărător ales.

În baza art. 193 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., s-a dispus obligarea inculpatului M.C. la plata sumei de 3.000 lei către partea civilă U.M. cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu apărător ales"

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel M.C., cu motivarea că la dezbaterile pe fond a participat un procuror, iar în sentinţă se menţionează numele altui procuror; că hotărârea este nelegală întrucât nu s-a reţinut existenţa sării de provocare în condiţiile în care, reacţia inculpatului a fost determinată de conduita victimelor, care au afirmat că îl vor bate cu bâtele; că nu a existat intenţia de a ucide, inculpatul exercitând acţiunile de lovire pentru înlăturarea unui atac imediat, iminent şi injust, astfel că faptele se circumscriu infracţiunii de „lovituri cauzatoare de moarte"; că pedeapsa aplicată este prea mare; că nu s-au analizat toate probele.

II. Prin Decizia penală nr. 167 din 15 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.C. împotriva sentinţei penale nr. 75 din 3 aprilie 2013 a Tribunalului Vaslui, dispunându-se menţinerea acestei hotărâri.

A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus la zi arestarea preventivă de la 3 aprilie 3013. A fost obligat apelantul să achite statului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele.

Prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt conformă cu probele administrate, probe care au fost toate luate în consideraţie la stabilirea vinovăţiei inculpatului. Instanţa de apel a apreciat că din coroborarea probelor nu rezultă că victimele ar fi desfăşurat activităţi care să se circumscrie conţinutului circumstanţei atenuante a provocării în modalitatea prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Chiar dacă fraţii U. au avut, iniţial, intenţia de a îl agresa pe inculpat, au renunţat la această idee, atunci când au intrat in casă, s-au dezbrăcat de haine şi se pregăteau să mănânce. Inculpatul, după ce fraţii U. au intrat în casă, a trecut din nou pe lângă locuinţa acestora şi a aruncat cu pietre în gard, iar în lipsa acestei atitudini a inculpatului M.C. acest conflict nu ar mai fi avut loc. Atunci când U.V. a ieşit în drum, a fost lovit imediat de către inculpat, fără a mai avea timp să folosească acea cârjă ce o avea asupra sa. După căderea părţii vătămate la pământ, inculpatul a continuat agresiunea, atât cu bâta, cât şi cu picioarele. U.S., care nu era înarmat şi care a ieşit in curte pentru a vedea ce se întâmplă cu fratele său, a fost, de asemenea, lovit imediat şi în mod repetat de către inculpat, atunci când acesta a ieşit în drum. Nu s-a probat că U.S. ar fi avut cuţit asupra sa, de altfel chiar fratele inculpatului arătând că, doar a.presupus că U.S. ar fi vrut să scoată un cuţit.

Instanţa de apel a avut în vedere că pentru a putea fi reţinută provocarea în această modalitatea prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., trebuia ca inculpatul să se afle într-o puternică stare de tulburare sau emoţie determinată de acţiuni ale victimei, prin violenţă ori prin atingerea gravă a demnităţii, sau o altă acţiune ilicită gravă.

Afirmaţiile victimelor că îl vor bate pe inculpat nu s-au concretizat în acţiuni în acest sens, astfel că nu sunt de natură a constitui provocare în sensul art. 73 lit. b) C. pen., mai ales dacă avem în vedere şi intervalul de timp scurs după aceste afirmaţii.

În raport de împrejurările în care s-au consumat faptele, de obiectul folosit pentru exercitarea actelor de violenţă, de intensitatea şi numărul mare de lovituri, de zonele în care victimele au fost lovite, faptele inculpatului nu se circumscriu irrfracţiunilor prevăzute de art. 183 C. pen. art. 182 C. pen., ci infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea de către prima instanţă.

Cu privire la pedepsele aplicate inculpatului, instanţa de apel a apreciat că acestea au fost corect individualizate de către prima instanţă, aceasta luând în consideraţie toate circumstanţele enumerate la art. 72 C. pen.

Pedeapsa rezultantă, aşa cum a fost stabilită de prima instanţă, corespunde scopului cerut de art. 52 C. pen.

Totodată, s-a mai reţinut că neconcordanţele privind numele procurorului consemnat în încheierea prin care s-a amânat pronunţarea şi cel consemnat în hotărâre, este o eroare materială evidentă, care nu a avut influenţă asupra modului de soluţionare a cauzei.

Împotriva Deciziei penale nr. 167 din 15 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul M.C.

În motivarea recursului, recurentul inculpat, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12 şi 172 C. proc. pen. anterior.

A solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi în rejudecare, achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, pentru infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. (parte vătămată U.V.) şi infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. (parte vătămată U.V.), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. susţinând că faptelor le lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii şi anume intenţia de a suprima viaţa victimelor, el nu a dorit altceva decât să înlăture un atac imediat, iminent şi injust asupra sa.

Reacţia sa a fost determinată de atitudinea victimelor, fapt corrfirmat şi de martorul V.G. care a declarat că fraţii U. i-au spus acestuia că vor merge la locuinţa lor unde se vor înarma cu bâte şi topoare ca să-l bată pe M.C. în apărarea sa, inculpatul a apelat serviciul de urgenţă 112, i s-a comunicat că şeful de post este plecat, ulterior a revenit cu telefonul la apelul de urgenţă, astfel că din comportamentul său rezultă că nu a avut în niciun moment intenţia de a suprima viaţa vreunei persoane. în cazul în care va fi achitat, a mai solicitat pe latură civilă absolvirea sa de la plata sumelor de bani către intimatele părţi civile.

În subsidiar, a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile. în acest sens a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptelor din infracţiunea prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior, în art. 188 C. pen. şi din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174,175 lit. i) C. pen. anterior minimul special prevăzut de lege. în susţinerea acestei solicitări, s-a învederat că inculpatul nu are antecedente penale şi a fost provocat de către fraţii U. să săvârşească faptele pentru care a fost trimis în judecată.

III. Examinând decizia penală atacată prin prisma motivelor de recurs, dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că acesta este fondat numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, pentru următoarele considerente:

În raport de data pronunţării deciziei atacate şi data înregistrării recursurilor pe rolul Înaltei Curţi, care sunt anterioare intrării în vigoare a noului C. proc. pen. (1 februarie 2014), devin incidente dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 255/2013 în conformitate cu care recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

Totodată, se constată că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 15 octombrie 2013 deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin acest act normativ, prin care s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, intenţia clară a legiuitorului prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ceea ce priveşte primul caz de casare prin care s-a solicitat a se constata că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav şi că atare se impune achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la ait.10 lit. d) C. proc. pen., se constată că este nefondat.

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 12 C. proc. pen. anterior, când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334 - 337;

În ceea ce priveşte criticile referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului se constată că acestea sunt nefondate, având în vedere că instanţa de fond şi instanţa de apel în raport de probele administrate în cauză, au stabilit că la data de 2 ianuarie 2012 inculpatul M.C. a aplica mai multe lovituri cu o bâtă, pumnii şi picioarele victimei U.S. şi părţii vătămate U.V., cauzându-le leziuni traumatice care au produs decesul primului şi punerea în primejdie a vieţii celuilalt, faptele sale realizând elementele constitutive ale infracţiunilor de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. şi tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen.

Modalitatea de săvârşire a faptelor, zonele vizate, obiectul vulnerant folosit, respectiv pumnul picioarele şi bâta, intensitatea loviturilor aplicate indică faptul că inculpatul a prevăzut şi dacă nu a urmărit, a acceptat posibilitatea mtervenirii morţii victimei şi a părţii vătămate.

Raportat la starea de fapt reţinută de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, confirmată de probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti şi anume, declaraţiile martorii T.M., M.Ş., S.D.F.C., V.G.G., M.N., U.E., fratele victimei şi al părţii vătămate, martora U.M., U.M., mama victimei şi a părţii vătămate, depoziţiile părţii vătămate U.V., coroborate cu declaraţiile inculpatului M.C. şi rapoartele de expertiză medico-legală întocmite în cauză, rezultă indubitabil că inculpatul a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei U.S. pe care l-a lovit cu o intensitate deosebită în zona feţei, aceasta căzând la pământ, precum şi a părţu vătămate U.V., căreia i-a aplicat o lovitură cu bâta în cap. După ce victima U.S. şi partea vătămată U.V. au fost doborâţi la pământ de inculpat, acesta a continuat să le aplice lovituri peste tot corpul, cu bâta şi picioarele.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală de autopsie din 4 ianuarie 2012 întocmit de către S.M.L.J. Vaslui, moartea lui U.S. a fost violentă şi a avut drept cauză iniţială un traumatism toraco-abdominal cu fracturi costale şi ruptură de splină, cu hemoperitoneu secundar (cauză antecedenţă). S-a intervenit operator, însă hemoragia a recidivat şi s-a instalat un şoc hemoragie, aceasta fiind şi cauza imediată de deces. Traumatismul toraco-abdominal s-a produs prin lovire activă cu corp dur, posibil lovire cu un corp dur alungit de tipul unei bâte de lemn. La examenul necroptic au mai fost evidenţiate şi alte leziuni traumatice de tipul echimozei, excoriaţiei, infiltratului sanguin, rupturii la nivelul rinichiului stâng, produse prin loviri cu şi/şau de corp dur, posibil .în circumstanţele aceluiaşi incident. Ruptura de la nivelul rinichiului stâng s-a produs prin lovire activă cu corp dur. Între traumatismul toraco-abdominal şi moarte există legătură de cauzalitate directă, necondiţionată. Cel mai probabil victima şi agresorul s-au aflat faţă în faţă, fără a exclude şi varianta ca agresorul să se fi aflat şi lateral de victimă, aceasta prezentând leziuni grave toraco-abdominal pe partea stângă (fracturi costale pe stânga, ruptură de splină, ruptură la nivelul rinichiului stâng).

Potrivit raportului de expertiză medico-legală din 2012 întocmit de S.M.L.J. Vaslui, U.V. a prezentat leziuni traumatice de tipul contuziei şi dilacerării cerebrale temporale drepte, fracturii ram ascendent mandibular drept, minimei lame de hematom subdural acut, fracturi liniare parietale stângi, fracturii marginea superioară omoplat drept şi plăgii contuze epicraniene parietale stângi.Leziunile s-au putut produce prin loviri cu şi/sau de corpuri dure; fractura de mandibulă s-a produs, cel mai probabil, prin lovire activă. Leziunile necesită 45-50 zile îngrijiri medicale de la data producerii şi au pus în primejdie viaţa părţii vătămate. în urma traumatismului, suferit U.V. rămâne cu infirmitate fizică permanentă prin craniectomie. Fractura mandibulei drepte este, cel mai probabil, anterioară traumatismului menţionat.

În speţa de faţă, Înalta Curte apreciază însă,că această critică formulate de recurentul inculpat nu se circumscrie cazului de casare prevăzute în art. 3859 pct. 12 întrucât, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este în consecinţă strict legată de aplicarea legii, astfel că, reaprecierea probatoriului şi reanalizarea situaţiei de fapt, nu este posibilă în recurs, iar solicitarea de achitare a inculpatului, nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât, acesta chiar dacă nu şi-a recunoscut vinovăţia, probatoriile administrate în cauză au demonstrat fără dubii vinovăţia sa cu privire la faptele pentru care au fost condamnat.

În ceea ce priveşte efectele abrogării art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior şi remeriminarea faptei de omor în art. 188 C. pen., Înalta Curte constată că este în prezenţa situaţiei descrise de art. 5 C. pen., şi anume aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu-la data de 12 februarie 2014, cauza fiind amânată la data de 12 martie 2014.

În speţă, de la data pronunţării deciziei din apel, 15 octombrie 2013, şi până la data soluţionării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de faţă, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp şi cu privire la normele care guvernează omorul calificat, a fost abrogat C. pen. anterior şi a intrat în vigoare un alt C. pen.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de recurent instanţa de recurs urmează să analizeze:

În speţă, de la data pronunţării deciziei din apel, 15 octombrie 2013 şi până la data soluţionării recursului a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de faţă, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp şi cu privire la normele care guvernează infracţiunea de omor, a fost abrogat C. pen. anterior şi a intrat în vigoare un N.C.P.

Legiferarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţa de recurentul inculpat M.C., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să analizeze:

- Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat (în examinarea acestui criteriu, se va verifica dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică);

- Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului (în examinarea acestui criteriu, se va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei).

- Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat:

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Pedeapsa decurge din norma care încriminează fapta. Unitatea dintre încriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina încriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg' din încriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată faptă în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Instanţa va analiza influenţa modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat recurentul, având în vedere că, deşi un text de lege cu aceeaşi denumire marginală se poate regăsi într-un alt text de lege din aceeaşi lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru recurent conduce la dezmcrinainarea faptei faţă de acesta.

Art. 174 C. pen. anterior - Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior - Omorul săvârşit în vreuna din următoarele împrejurări: i) în public; se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 20 C. pen. anterior - Tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul. Există tentativă şi în cazul în care consumarea infracţiunii nu a fost posibilă datorită insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite, ori datorită împrejurării că în timpul când s-au săvârşit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde făptuitorul credea că se află.

Art. 21 C. pen. anterior - Pedepsirea tentativei

Tentativa se pedepseşte numai când legea prevede expres aceasta.

Tentativa se sancţionează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului şi jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, fără ca minimul să fie mai mic decât minimul general al pedepsei. în cazul când pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă, se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani.

Art. 188 C. pen. - Omorul

Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Art. 18 9 C. pen. - Omorul calificat

Omorul săvârşit în vreuna din următoarele împrejurări:

a) cu premeditare;

b) din interes material;

c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse;

d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni;

e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor;

f) asupra a două sau mai multor persoane;

g) asupra unei femei gravide;

h) prin cruzimi, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de Ia 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Art. 32 C. pen. - Tentativa

Tentativa constă în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.

Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii este consecinţa modului cum a fost concepută executarea.

Art. 33 C. pen. - Pedepsirea tentativei

Tentativa se pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta.

Tentativa se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Când pentru infracţiunea consumată legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, iar instanţa s-ar orienta spre aceasta, tentativa se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.

Abrogarea textelor de lege care au stat la baza acuzaţiilor formulate în cauză nu este echivalentă cu dezmcriminarea faptelor. Dezmcriminarea operează in rem înlăturând răspunderea subiectului prin aceea că fapta nu mai este prevăzută de legea penală, în timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiţie care dădea faptei în legea veche un caracter calificat.

La 01 februarie 2014, data abrogării normelor de la art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior a intrat în vigoare art. 188 C. pen. care cuprinde toate celelalte elemente din acuzaţia pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, însă dispoziţiile art. 189 C. pen. nu mai cuprind agravanta săvârşirii faptei în public, agravantă care-i dădea faptei caracterul calificat.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.C., faptele pentru care acesta fost condamnat, au constat în aceea că a aplicat mai multe lovituri cu o bâtă, pumnii şi picioarele victimei U.S. şi părţii vătămate U.V., cauzându-le leziuni traumatice care au produs decesul primului şi punerea în primejdie a vieţii celuilalt, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior şi tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. anterior rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

Elementul material al laturii obiective în ceea ce îl priveşte pe M.C., infracţiunea de omor săvârşită asupra victimei U.S. şi tentativă la omor asupra părţii vătămate U.V., nu prezintă diferenţe între art. 174 C. pen. anterior şi art. 188 C. pen.

Renunţarea la elementele circumstanţiale ale săvârşirii faptei în public (prevăzut în art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior), care dădeau faptelor comise de inculpat un caracter calificat, nu afectează existenţa infracţiunii în forma mcriminată în art. 188 din legea nouă, iar în art. 189 din legea nouă este suprimată condiţia ce dădea faptei un caracter calificat, devenind astfel mai favorabilă legea nouă, deoarece conduce la reţinerea formei infracţiunii de omor simplu şi nu de omor calificat.

Caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei:

Legea nouă, suprimând condiţia ce dădea faptei un caracter calificat prevede limite de pedeapsă cu închisoarea, respectiv de la 10-20 ani închisoare; în speţă se va aplica legea nouă reţinându-se încadrarea juridică a infracţiunii în varianta simplă. Comparaţia are loc, în acest caz, între legea veche, care sancţionează-fapta recurentului în limitele prevăzute pentru varianta calificată a infracţiunii şi legea nouă care sancţionează aceeaşi faptă în limitele prevăzute pentru varianta simplă, prin aceasta fiind satisfăcută obligaţia prevăzută în art. 5 C. pen., prin alegerea încadrării juridice din legea nouă.

Pentru a deveni aplicabile dispoziţiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiţiei de existenţă a unei situaţii tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzaţiei să fie infracţiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă, cât şi conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre Ieşite penale succesive una să fie mai favorabilă.

Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii ultimelor două condiţii, se constată că fapta de tentativă de omor, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpat, continuă să fie incriminată în N.C.P., având, aşadar, corespondent în noua reglementare.

Astfel, la momentul comiterii, fapta, în modalitatea prev. de art. 20 C. pen. anterior rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) şi C. pen. anterior, pedepsită cu închisoare de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni şi interzicerea unor drepturi.

N.C.P. nu mai prevede varianta agravată a comiterii în loc public a infracţiunii de omor. Totodată, fapta de a ucide o persoană este în continuare mcriminată fiind prevăzută ca infracţiune în art. 188 C. pen.

Înlăturarea elementului circumstanţial agravant influenţează doar încadrarea juridică a faptei potrivit legii noi, în sensul că nu va mai putea fi reţinută infracţiunea în forma calificată, ci doar varianta tip prev. de art. 188 C. pen., care prevede sancţiunea închisorii de la 5 la 10 de ani şi interzicerea unor drepturi, limitele de pedeapsă fiind reduse ca efect al reţinerii tentativei prev. de art. 32 C. pen.

În concluzie, luând în considerare modificarea intervenită prin eliminarea formei calificate a comiterii faptei în loc public, dar şi reducerea limitelor de pedeapsă atât în ce priveşte minimul. cât şi maximul sancţiunii, rezultă că legea nouă este mai favorabilă, urmând a fi. aplicată în ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.C.

Deşi legea penală mai favorabilă se aplică ope legis, în cauză, aceasta presupune, în prealabil, schimbarea de încadrare juridică din forma calificată a infracţiunii în forma de bază.

Cât priveşte stabilirea în concret a pedepsei potrivit legii noi, Înalta Curte apreciază că în recurs nu are posibilitatea de a realiza o nouă individualizare a pedepsei ţinând seama de noile limite de pedeapsă.

Ca efect al aplicării legii penale mai blânde, în speţă va adapta pedeapsa prin luarea în considerare a noilor limite în sensul proporţionalizării acesteia în aceste noi coordonate, dar cu respectarea raţionamentului pe care instanţa de fond şi instanţa de apel l-au avut în vedere în procesul de individualizare a pedepsei.

În atare situaţie, instanţa de recurs constată că instanţa de fond a aplicat inculpatului pedepse principale orientate spre mediu, atât pentru infracţiunea de omor calificat, respectiv 18 ani închisoare, cât şi pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, de 9 ani închisoare.

Ţinând seama de principiile anterior menţionate, Înalta Curte urmează să stabilească o pedeapsă de 13 ani închisoare pentru infracţiunea de omor şi 7 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor, orientate spre mediu prevăzut de legea nouă.

Totodată, instanţa de recurs va aplica principiul proporţionalizării şi cu privire la pedepsele complementare şi accesorii, în legătură cu care art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 prevede că, se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă urmând a le adapta în funcţie de noile limite şi conţinut, prin raportare la cele aplicate prin hotărârile atacate, conform legii vechi.

Prin urmare, va aplica recurentului inculpat pedepsele complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) şi d) C. pen., pe o perioadă de 3 ani alături, pentru săvârşirea infracţiunii de omor şi pe o perioadă de 2 ani, alături pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor.

De asemenea, în baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) şi d) C. pen., pe durata executării pedepsei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva Deciziei penale nr. 167 din 15 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va casa în parte decizia recurată cât şi sentinţa penală nr. 75 din 03 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Vaslui numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând, în aceste limite:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 18 ani de închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. anterior pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale, pe care le repune în individualitatea lor:

- 18 (optsprezece) ani de închisoare şi 6 (şase) ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. şi 9 (nouă) ani de închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru tentativă la săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, va schimba încadrarea juridică dată faptelor din infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. anterior m infracţiunea de omor prev. de art. 188 C. pen. şi din tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. anterior rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 C. pen.

În baza art. 188 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., va condamna pe inculpatul M.C. la pedeapsa de 13 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) b) şi d) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

În baza art. 32 C. pen. rap. la art. 188 C. pen., cu aplic, art. 5 C. pen., va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) b) şi d) C. pen. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punere în aplicarea a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) b) şi d) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., va contopi pedepsele principale de 13 ani închisoare şi de 7 ani închisoare aplicate inculpatului M.C., în final acesta executând pedeapsa principală cea mai grea de 13 (treisprezece) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi d) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punere în aplicarea a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) b) şi d) C. pen.

Va menţine restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei recurate care nu contravin prezentei decizii.

Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului M.C. durata reţinerii şi arestării preventive de la 05 ianuarie 2012 la 26 martie 2014.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de inculpatul M.C., vor rămâne în sarcina statului iar suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva Deciziei penale nr. 167 din 15 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia recurată cât şi sentinţa penală nr. 75 din 03 aprilie 2013 pronunţată de - Tribunalul Vaslui numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând, în aceste limite:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 18 ani de închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. anterior pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale, pe care le repune în individualitatea lor:

- 9 (nouă) ani de închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru tentativă la săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. din infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 liti C. pen. anterior în infracţiunea de omor prev. de art. 188 C. pen. şi din tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. anterior rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., m tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 C. pen.

În baza art. 188 C. pen., cu aplic, art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul M.C. la pedeapsa de 13 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) b) şi d) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

În baza art. 32 C. pen. rap la art. 188 C. pen., cu aplic, art. 5 C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) b) şi d) C. pen. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., contopeşte pedepsele principale de 13 ani închisoare şi de 7 ani închisoare aplicate inculpatului M.C., în final acesta executând pedeapsa principală cea mai grea de 13 (treisprezece) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi d ) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Menţine restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei recurate care nu contravin prezentei decizii.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului M.C. durata reţinerii şi arestării preventive de la 05 ianuarie 2012 la 26 martie 2014.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de inculpatul M.C., rămân în sarcina statului iar suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 26 martie 2014

← ICCJ. Decizia nr. 1040/2014. SECŢIA PENALĂ. Alte cereri...		ICCJ. Decizia nr. 1070/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul deosebit de... →

ICCJ. Decizia nr. 1068/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1068/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs