ICCJ. Decizia nr. 1070/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.), omorul calificat (art. 175 C.p.), provocarea ilegală a avortului (art.185 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1070/2014

Dosar nr. 09219/99/2011

Şedinţa publică din 26 martie 2014

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul O.C. împotriva Deciziei penale nr. 205 din 05 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 250 din 6 iunie 2013 a Tribunalului Iaşi s-au dispus următoarele:

A fost respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, prin apărător. în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul O.C. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzut de art. 174 - 175 lit. a), d) C. pen. A fost condamnat inculpatul O.C. la pedepsele de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii provocare ilegală a avortului, prev. de art. 185 alin. (1) lit. a), b), c) şi alin. (2) C. pen.; 9 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prev. şi ped. de art. 20 raportat la art. 174-176 lit. e) C. pen., 9 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prev. şi ped. de art. 20 raportat la art. 174-176 lit. e) C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a), 33 lit. b) şi art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsă cea mai grea de 9 ani închisoare și a fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, şi lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. A fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului O.C.. în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată, perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 29 martie 2011 lăzi.

În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă S.I.M. şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul să achite părţii civile echivalentul în lei, la cursul B.N.R., la data plăţii efective, a sumei de 20 000 euro, reprezentând daune morale.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul să achite suma de 10.566,53 lei, la care se adaugă dobânda de referinţă a B.N.R., până la achitarea prejudiciului, către Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Cuza Vodă" Iaşi, sumă ce reprezintă cheltuieli de spitalizare ale părţii civile S.I.M.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să achite suma de 10.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, în care vor fi incluse onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, în sumă de 200 lei, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Public şi onorariul apărătorului din oficiu al părţii civile, în cursul judecăţii, în sumă de 200 lei, ce va fi suportat din fondurile Ministerului de Justiţie.

Pentru a pronunţa sentinţa penală, instanţa de fond a reţinui următoarele:

„Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului O.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de provocare ilegală a avortului, prev. de art. 185 alin. (1) lit. a), b), c) şi alin. (2) C. pen.; omor calificat, prev. de art. 174-175 lit. a), d) C. pen.; tentativă de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-176 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. şi tentativă de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-176 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, prin actul de inculpare s-au reţinut următoarele:

În perioada octombrie 2010 - martie 2011, inculpatul a lovit-o în mod repetat în abdomen, cu corpuri contondente, pe concubina sa, S.I.M., cu intenţia de a o face sa piardă o sarcina rezultata în urma relaţiei cu un alt bărbat.

Urmare agresiunilor inculpatului, partea vătămata a născut prematur doi feţi, în luna martie 2011, unul dintre aceştia fiind născut mort, iar cel de-al doilea, care s-a născut viu, a decedat după câteva minute. In aceste condiţii, şi viaţa părţii vătămate a fost pusă în primejdie, aceasta suferind un sepsis sever cu disfuncţie severă- multiplă de organe.

În luna noiembrie 2010, inculpatul a legat-o pe partea vătămata S.I.M. de mâini şi de picioare, a urcat-o pe o buturuga dintr-o anexa a locuinţei şi a spânzurat-o cu o funie de o grindă, lăsând-o într-o poziţie precară pe acea buturugă, iar el plecând de acasă. Partea vătămata a fost salvată în ultima clipa de către o vecina al cărei soţ auzise gemetele lui S.I.M., care se sufoca şi şi-a alarmat soţia.

Inculpatul, prezent în faţa instanţei nu a dat declaraţie, prevalându-se de dreptul la tăcere. în faza de judecată s-au administrat probatorii ample: au fost audiaţi partea vătămată, care s-a constituit şi parte civilă, martorii din lucrări, precum şi martorii propuşi de inculpat, s-au depus acte în circumstanţiere şi s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză medico-legală psihiatrică al părţii vătămate, însă acesta nu a putu fi efectuat datorită refuzului părţii vătămate de a se prezenta la JML Iaşi.

De asemenea, a fost admisă solicitarea inculpatului, prin apărător, de avizare a raportului de necropsie din 11 aprilie 2011 de către Comisia de Avizare şi Control din cadrul I.M.L. Iaşi. După depunerea acestui aviz, instanţa, constatând că, prin concluziile comisiei se contraziceau concluziile iniţiale ale raportului de necropsie, s-a considerat necesar a se solicita un punct de vedere al C.S.E. Mina Minovici Bucureşti, asupra contradicţiilor evidente dintre cele două acte medicale. în cauză a fost înaintat şi acest răspuns de la C.S.E. Mina Minovici Bucureşti, răspuns care a susţinut concluziile avizului formulat de Comisia de avizare din cadrul T.M.T.

Analizănd ansamblul probatoriului administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, instanţa va reţine următoarea situaţie de fapt, care de altfel a fost reţinută corect si în actul de inculpare, cu unele precizări, ca urmare a probatoriului administrat în cursul judecăţii în faţa instanţei:

Inculpatul O.C. are o relaţie de concubinaj de aproximativ 12 ani cu partea vătămata S.I.M., iar din convieţuirea celor doi au rezultat trei copii minori, cel mai mare având în prezent vârsta de 10 ani. Familia locuieşte într-un imobil situat în sat. Domnita, com. Tibana, judeţul Iaşi, imobil care are practic o singura camera locuibilă şi altele două nefinisate şi folosite ca anexă.

Imobilul în cauză este de drept proprietatea părţii vătămate, fiind lăsat moştenire acesteia de către tatăl sau.

De circa 5-6 ani de zile, inculpatul a început să consume în exces băuturi alcoolice, inclusiv spirt îndoit cu apă, perioadă în care a început să o bată pe concubina sa, atât cu pumnii şi picioarele, cât şi cu alte obiecte găsite în gospodărie (pari, sapa, furca, etc). Acest aspect a fost reţinut în rechizitoriu, însă din declaraţiile martorilor audiaţi în cursul judecăţii nu a rezultat că inculpatul ar fi fost un mare consumator de băuturi alcoolice, ci doar ca ar fi consumat ocazional. Mai mult a rezultat cu certitudine, din actele în circumstanţiere şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză faptul că inculpatul lucra, avea grija de cele trei fete, precum şi de gospodărie.

Deşi inculpatul, prin apărător, a încercat să evidenţieze comportamentul părţii vătămate S.I.M., pentru a justifica faptele sale, instanţa de fond a reţinut doar aspectele legate de comportamentul inculpatului, aspecte care se vor reflecta în cuantumul pedepselor aplicate.

Cu toate acestea, instanţa de fond a apreciat că, tot din declaraţiile martorilor audiaţi a rezultat cu certitudine că inculpatul o lovea pe partea vătămată.

Astfel, aceste aspecte rezultă din declaraţiile martorilor A.O., S.L., S.V., N.E., S.V., F.V., declaraţii care se coroborează cu declaraţia părţii vătămate S.I.M. Martora S.L. a arătat că a văzut-o pe partea vătămată cu urme de lovituri, iar ceilalţi martori au auzit de la partea vătămată sau de la alte persoane că aceasta ar fi fost lovită de inculpat. Inculpatul a insistat foarte mult, în apărarea sa, asupra motivului pentru care ar fi. fost lovită partea vătămată, respectiv faptul că nu făcea curăţenie, nu avea grijă de copii, nu făcea mâncare. Se pare că partea vătămată şi inculpatul au mai avut certuri, tot din aceste motive, însă trebuie avută în vedere şi starea părţii vătămate, aşa cum rezultă din raportul de expertiză medico legală psihiatrică, coroborat cu declaraţiile tuturor martorilor audiaţi care o cunoşteau pe partea vătămată, şi anume aspectul că aceasta are o debilitate mintală uşoară. De altfel, inculpatul cunoştea toate aceste lucruri, după o convieţuire cu partea vătămată, cu care are şi trei copii.

Instanţa de fond a avut în vedere că aplicarea de corecţii fizice părţii vătămate, oricare ar fi motivul, nu poate fi. considerat un element circumstanţial, în favoarea inculpatului. S-a mai reţinut că, bătăile sau loviturile aplicate, probabil din motivele arătate mai sus, inculpatei au culminat in luna iunie 2010, când inculpatul a alungat-o de acasă pe partea vătămata. Neavând rude care sa o primească, partea vătămata a mers în municipiul Iaşi, în ideea de a trai din cerşit.

De aici, a ajuns la o stână din apropierea municipiului laşi unde a rămas până în luna septembrie 2010. în aceasta perioada a întreţinut relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi, rămânând însărcinată. La data de 8 septembrie 2010, partea vătămata a revenit la domiciliul sau din satul Domnita, fără a-i spune inculpatului ca este însărcinată. Inculpatul a aflat totuşi despre acest lucru de la alte persoane din sat, cărora partea vătămată le povestise. Din acel moment, inculpatul a transformat viaţa părţii vătămate într-un adevărat calvar, bătând-o zilnic cu ce îi cădea în mână şi chiar obligând-o să ingurgiteze diferite substanţe (clor, cretă), toate acestea în ideea de a o face să piardă sarcina. Acest comportament extrem de agresiv a inculpatului, cât şi intenţiile declarate ale acestuia de a o face pe partea vătămată să avorteze, erau cunoscute de către majoritatea vecinilor şi nu numai, persoane care au fost audiate în calitate de martori şi care confirmă supliciile la care a fost supusă partea vătămată de către inculpat.

Instanţa de fond a apreciat că verdictul în cazul S.V., dată în cursul urmăririi penale, dar şi în cursul judecăţii, aceasta fiind vecină dar şi cumătră cu cei doi (le-a botezat un copil). Martora este cea care a găsit-o pe partea vătămată legată cu sfoară şi a dezlegat-o şi tot aceasta este cea care a precizat că a intervenit de mai multe ori atunci când inculpatul o lovea.

În cursul lunii noiembrie 2010, nu s-a putut însă stabili data exactă - pe acelaşi fond de consum excesiv de băuturi alcoolice şi al iritării produse de sarcina concubinei sale, inculpatul a dus-o pe aceasta într-una din camerele anexa ale locuinţei şi a legat-o de mâini şi de picioare. Apoi, a urcat-o cu picioarele pe o buturuga aşezata longitudinal pe sol, i-a pus ştreangul unei funii de gât, iar celălalt capăt l-a trecut peste oglindă şi l-a strunit astfel încât, dacă partea vătămata ar fi alunecat de pe acea buturugă pe care stătea în echihbru instabil, ar fi murit spânzurată.

După ce a făcut acest lucru, inculpatul a plecat la locuinţa cumetrilor săi, S.V. şi S.V. pentru a-i ajuta la o lucrare în gospodărie (tencuit). întrucât, la un moment dat s-a terminat balastul, astfel încât martorul S.V. a mers în curtea inculpatului pentru a mai aduce. Cu această ocazie, martorul a auzit gemetele părţii vătămate S.I.D. care începuse deja să se sufoce, motiv pentru care a mers şi a anunţat-o imediat pe soţia sa S.V. Aceasta din urma fiind, potrivit propriei declaraţii „mai băgăcioasă" a intuit că ceva nu este în regulă şi, deşi inculpatul s-a opus, a mers imediat la locuinţa acestuia unde a găsit-o pe partea vătămata deja vânătă, ca urmare a lipsei de oxigen, reuşind să o elibereze şi săo dea jos de pe acea buturugă.

În cauză a fost efectuata o reconstituire, iar despre această faptă a inculpatului au luat cunoştinţă majoritatea vecinilor inculpatului.

Chiar dacă nu s-ar luat în considerare procesul-verbal de reconstituire, faţă de precizările inculpatului, prin apărător, tot rezultă aceasta faptă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, declaraţii care se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate.

La data de 6 martie 2011, partea vătămata S.I.M. a născut în aceeaşi cameră anexă unde fusese spânzurată, doi feţi de sex feminin, fără asistenţă medicală, de faţă fiind doar inculpatul. Unul dintre feţi s-a născut mort, însă cel de-al doilea s-a născut viu, iar medicii legişti au concluzionat că a supravieţuit o perioadă foarte scurtă de timp după expulzare. Inculpatul a luat amândoi feţii şi i-a aruncat în toaleta din curte, ameninţând-o cu moartea pe partea vătămata să nu spună nimănui despre cele întâmplate, astfel încât abia la data de 24 martie 2011 organele de poliţie aveau sa fie sesizate (vol. I fila 8). După efectuarea necropsiilor s-a constatat:

- moartea primului născut de sex feminin cu vârsta gestaţională de 8 luni a fost violentă şi s-a datorat unui traumatism cranio-cerebral cu lama de hematom subdural, hemoragie subarahnoidiană difuză, contuzie cerebrala. Topografia şi morfologia leziunilor de violenta pledează pentru producerea lor prin lovire cu sau de obiecte contondente in timpul vieţii intrauterine. Aspectul parţial respirat al plămânului atesta ca nou născutul a fost născut viu, acesta decedând la scurt timp după naştere (vol. II fila 20);

- moartea celui de-al doilea nou născut de sex feminin cu vârsta gestaţională de 8 luni a fost violenta si s-a datorat unui traumatism cranio-cerebral cu hemoragie si hematoame subardhnoidiene. Leziunile s-au produs prin lovire cu sau de obiecte contondente in timpul vieţii intrauterine. Aspectul plămânului (pulmon nerespirat) atesta faptul ca in momentul naşterii, nou-născutul era decedat (vol. II fila 24).

Ulterior, în cauză s-a solicitat avizul raportului de necropsie de către Comisia de avizare din cadrul I.M.L. Iaşi, iar din acest aviz rezultă că s-a păstrat partea descriptivă a raportului de necropsie însă a formulat propriile concluzii:

- Nou născutul de sex feminin cu greutate de 2.000 grame s-a născut mort. Decesul s-a datorat cel mai probabil hemoragiei subardhnoidiene şi hematomului subarahnoidian, consecinţă a hipoxiei intrauterineagravată de hipoxia la naştere. Cel mai probabil decesul s-a produs în timpul travaliului sau expulziei în cadrul unei naşteri neasistate, restricţia de creştere intrauterină fiind un factor de risc pentru hipoxia cronică acutizată în timpul naşterii. Nu există elemente medico legale obiective pe baza cărora să se poată preciza existenţa unei legături de cauzalitate între decesul nou născutului şi un eventual traumatism.

- Moartea nou născutului de sex feminin cu greutatea de 1.500 grame, consecinţă care a datorat hipoxieie cronice intrauterine acutizată prin traumatism hipoxic şi mecanic la naştere. Hemoragia subarăhnoidiana şi hematomul subarahnoidian sunt cel mai probabil consecinţa hipoxiei cronice. Lama de hematom subdural s-a putut produce fie prin traumatism mecanic în timpul expulziei, fie prin lovire cu sau de obiecte dure postpartum. Cel mai probabil decesul a survenit postpartum fără a putea preciza cu certitudine momentul producerii.

Nu există elemente medico legale obiective pe baza cărora să se poată preciza existenţa unei legături de cauzalitate între decesul nou născutului şi un eventual traumatism.

Acest aviz a fost confirmat şi de Comisia superioară de medicină legală din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti, comisie care a menţinut concluziile din avizul I.M.L. Iaşi.

La data de 24. martie 2011 partea vătămata S.I.M. a fost internata la Spitalul Clinic Cuza-Voda Iaşi cu diagnosticul endomiometrită septică post abortum, sepsis sever cu M. (disfuncţie severa multipla de organ), anemie severa posthemoragica. Afecţiunile prezentate au fost de natura sa-ipună inprimejdie viaţa (vol. II, fila 15).

Audiat în prima fază, inculpatul nu a recunoscut niciuna dintre faptele care i se impută, iar ulterior a refuzat să mai dea declaraţie în cauză.

Supus expertizei medico-legale psihiatrice s-a constatat ca inculpatul nu prezintă tulburări psihice manifeste în prezent, faptele de care este învinuit fiind săvârşite cu discernământ.

Prima instanţă a reţinut în drept următoarele:

în ceea ce priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor în lipsire de libertate, instanţa a reţinut că acesta este nefondată din următoarele considerente:

Rezultă cu certitudine din declaraţia martorilor, în special a martorei Spânu Lenuţ,a coroborată cu declaraţia părţii vătămate, că legarea acesteia cu o sfoară de gât, astfel încât putea să moară în orice clipă, dacă s-ar fi dezechilibrat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor. Chiar dacă intenţia directă a inculpatului nu a fost aceea de a suprima viaţa părţii vătămate pentru existenţa infracţiunii de tentativă la omor este suficientă intenţia indirectă; inculpatul trebuia şi putea să prevadă rezultatul faptei sale.

În consecinţă, instanţa raportat la considerentele expuse va respinge cererea de schimbare a încadrării juridice.

În ceea ce priveşte infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 174-175 lit. a), d) C. pen., s-a reţinut că, faţă de concluziile formulate de către I.M.L. Iaşi şi confirmate de Institutul Mina Minovici Bucureşti, concluzii care nu stabilesc cu certitudine care a fost cauza morţii fătului născut viu, aşa cum stabilea raportul de necropsie a cărei avizare s-a solicitat, faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, sub aspectul laturii subiective. Nu s-a putut stabili cu certitudine pe cale medico-legală şi nici pe calea anchetei că intenţia inculpatului a fost aceea de a omorî cei doi feţi, ulterior naşterii acestora, ci doar intenţia de a provoca avortul, intenţie care va fi sancţionată prin condamnare acestuia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 185 alin. (1), lit. a), b), c) şi alin. (2) C. pen.

În consecinţă, raportat la toate concluziile medico-legale şi faţă de probatoriul administrat, instanţa de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. b) cu referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174-175 lit. a), d) C. pen.

Instanţa de fond a apreciat că, în perioada octombrie 2010-martie 2011, cu premeditare şi cu intenţia declarata de a provoca pierderea sarcinii de către concubina sa, partea vătămata S.I.M., sarcină rezultata în urma relaţiei cu un alt bărbat, a lovit-o pe aceasta cu obiecte contondente în abdomen şi totodată a obligat-o să ingurgiteze diferite substanţe toxice, context în care partea vătămata a născut prematur doi feţi, din care unul era mort la momentul expulsiei, iar cel de-al doilea a decedat la foarte scurt timp, cauza morţii fiind pentru amândoi traumatismele suferite în viaţa intrauterină, urmare loviturilor aplicate de către inculpat, iar in acelaşi timp şi viaţa părţii vătămate S.I.M. a fost pusa in primejdie, urmare a aceloraşi acţiuni ale inculpatului, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de : „provocare ilegala a avortului" prev. de art. 185 alin. (1) lit. a), b), c) și alin. (2) C. pen.; „tentativa de omor deosebit de grav" prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-176 lit. e) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.

Referitor la aceste două infracţiuni, instanţa de fond a reţinut că acestea sunt dovedite cu materialul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii.

Instanţa de fond a apreciat că din declaraţiile martorilor, coroborate cu declaraţia părţii vătămate şi cu toate actele medicale depuse la dosar, în cursul urmăririi penale, rezultă cu certitudine că acţiunile inculpatului de a lovi partea vătămată în zona abdomenului cât şi în alte zone ale corpului, în scopul declarat de a provoca acesteia avortul, întruneşte elementele constitutive ale celor două infracţiuni precizate mai sus. În ceea ce priveşte tentativa la omor deosebit de grav, din fişa de internare a părţii vătămate rezultând cu certitudine că, datorită avortului provocat ca urmare a loviturilor primite de partea vătămată, viaţa acesteia a fost pusă în pericol.

S-a mai reţinut că, în luna noiembrie 2010, inculpatul a spânzurat-o cu o funie de o grinda pe partea vătămata S.l.M., după ce în prealabil i-a imobilizat mâinile şi picioarele şi a aşezat-o pe o buturugă, partea vătămata fiind în pericol real de a-şi pierde viaţa dacă ar fi alunecat de pe acea buturugă ori ar fi obosit, rezultat acceptat în mod vădit de către inculpat, dar care nu s-a produs datorită intervenţiei unei martore, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „tentativa de omor deosebit de grav" prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-176 lit. e) C. pen.

Totodată, s-a apreciat că săvârşirea faptelor şi vinovăţia inculpatului au fost dovedite cu mijloacele de probă indicate şi analizate mai sus, atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii : proces verbal de sesizare, proces verbal de cercetare la fata locului si planşe foto, acte medicale si constatări preliminare,declaraţii parte vătămata; declaraţii martori; declaraţii inculpat, declaraţie inculpat, declaraţie parte vătămata, raport de constatare medico-legala privind pe partea vătămata, rapoarte de necropsie nou-născuţi, avizele de la cele două comisii de specialitate; rapoarte de expertize medico-legala psihiatrica, declaraţii martori, proces-verbal de reconstituire si planşe foto, adresa cheltuieli spitalizare, declaraţie inculpat, proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, acte în circumstanţiere.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere, atât circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor, respectiv modalitatea concretă, deosebit de elaborată prin care inculpatul a săvârşit atât tentativele de omor cât şi infracţiunea de provocare ilegală a avortului, dar şi circumstanţele sale personale, atitudinea lui, dar şi faptul că nu are antecedente penale şi a avut un comportament corect în societate.

Instanţa de fond a avut în vedere şi justificarea inculpatului, susţinută de apărare, respectiv, faptul că aplica corecţii fizice constant părţii vătămate, întrucât acesta nu avea grija de casă şi de copii şi faptul că era însărcinată cu un alt bărbat, însă nu ca pe o circumstanţă atenuantă ci ca pe o agravantă a faptelor sale. Chiar dacă comportamentul părţii vătămate nu era cel corect din punct de vedere moral, modalitatea în care a găsit de cuviinţă inculpatul să îşi facă dreptate singur nu este compatibilă cu normele de convieţuire normale într-o societate civilizată, guvernată de legi.

În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.; cum inculpatul nu s-a folosit la comiterea infracţiunii de vreo funcţie, profesie sau altă activitate pe care o desfăşura, se apreciază că în cauză nu se impune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., incluse de legiuitor în conţinutul pedepsei accesorii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru o perioada de 3 ani, pedeapsă ce va fi executată în condiţiile art. 66 C. pen.

Constatând că temeiurile care au stat la baza luării şi ulterior a menţinerii măsurii de arest preventiv a inculpatului nu s-au modificat în nici un fel, ci, din contră s-au consolidat, instanţa de fonda menţine această măsură, conform dispoziţiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa ce va fi aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 29 martie 2011 la zi.

În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., instanţa a admis în totalitate acţiunea civilă formulată de partea vătămată S.I.M. şi va obliga inculpatul la plata sumei de 20 000 euro cu titlu de daune morale, raportat la suferinţa deosebită provocată, în mod repetat părţii vătămate, acordarea sumei cu titlu de daune morale instanţa a avut în vedere întreg probatoriul administrat în latură penală, probatori ce a demonstrat că partea vătămată a fost tratată cu o cruzime deosebită, fiindu-i provocate suferinţe fizice şi psihice.

Instanţa a obligat inculpatul şi la plata sumelor reprezentând cheltuieli de spitalizare, in conformitate cu dispoziţiile art. 313 din Legea nr. 95/2006.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpatul O.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În apelul procurorului, a fost criticată sentinţa penală sub aspectul nelegalei achitări a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. a) şi d) C. pen.

Avizul Comisiei de Avizare şi Control a actelor medico-legale din cadrul I.M.L. Iaşi nr. 1639 din 28 decembrie 2013, aviz confirmat de Comisia Superioară I.M.L. Bucureşti, prezintă deficienţe grave atât formal cât şi cu privire la problema medico-legală supusă avizării.

Comisia de Avizare şi Control a I.M.L. Iaşi nu este constituită potrivit art. 21 din O.G. nr. 1/2000 modificată prin Legea nr. 459/2001 din directorul I.M.L. şi 4 medici primari legişti cu experienţă în specialitate. Din comisia respectivă au făcut parte doar 3 medici fără a se indica calitatea de director al I.M.L. Iaşi.

Conform H.G. nr. 774/2000, Regulamentul de aplicare a O.G. nr. 1/2000, la lucrările Comisiei este obligatoriu să participe toţi membrii prevăzuţi de textul legal.

La lucrările Comisiei a fost cooptată şi s-a avut în vedere opinia Prof. Dr. M.S., coordonator neonatologie Moldova, iar în cuprinsul avizului nu sunt indicate precis opiniile medicului cooptat şi nici separat, astfel încât aceste opinii nu au făcut obiectul analizei instanţei, iar în condiţiile în care dr. M.S. a fost cooptată la lucrările Comisiei de Avizare şi Control a I.M.L. Iaşi, aceasta a devenit membru al Comisiei şi avizul trebuia semnat şi de aceasta.

Având în vedere aceste aspecte de nelegalitate şi neregularitate ale avizului, procurorul a considerat că există serioase dubii asupra conţinutului medico-legal al avizului Comisiei de Avizare şi Control, asupra veridicităţii concluziilor medico-legale cuprinse în aviz, astfel încât trebuia înlăturat din ansamblul probator sau să se solicite un nou aviz I.M.L. Iaşi care să respecte condiţiile legale impuse de O.G. nr. 1/2000.

Pe fond, concluziile cuprinse în aviz, chiar parţial contradictorii cu concluziile raportului de necropsie, nu justifică achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174-175 lit. a) şi d) C. pen., aceste concluzii nefiind edificatoare cu privire la toate leziunile suferite şi constatate la fătul de sex feminin în greutate de 1.500 gr, leziuni care au determinat în final moartea fătului.

Conform raportului de necropsie, fătul de sex feminin în greutate de 1.500 gr. care a murit la scurt timp după naştere, a prezentat mai multe leziuni: traumatism cranio-cerebral, lamă de hematom subdural, hemoragie difuză, contuzie cerebrală.

Avizul Comisiei de Avizare şi Control din cadrul I.M.L. Iaşi nu face menţiuni clare cu privire la contuzia cerebrală cauzată şi menţionată în raportul de necropsie şi nu cuprinde explicaţii referitoare la caracterul tanato-generator al contuziei cerebrale constatate şi nici la modalitatea de producere a acestei leziuni.

Cum hemoragia subarahnoidiană şi hematomul subarahnoidian se pot datora hipoxiei cronice cum se constată în aviz, nu acelaşi lucru este şi în cazul contuziei cerebrale, întrucât contuzia fiind o leziune, un traumatism produs prin lovire nu se poate datora hipoxiei (asfixie) cronică.

Faţă de concluziile avizului, în sensul că nu există elemente medico-legale pe baza cărora să se stabilească legătura de cauzalitate între decesul nou-născutului de sex feminin în greutate de 1500 gr şi traumatismele create acestuia în timpul vieţii intrauterine, procurorul a considerat că este necesar să se stabilească legătura de cauzalitate pe baza probelor administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât şi a judecăţii. Probatoriul administrat a demonstrat fără putinţă de tăgadă faptul că inculpatul, O.C., în mod susţinut şi într-o îndelungă perioadă de timp, a lovit-o pe partea vătămată S.I. cu diferite obiecte contondente, lovituri aplicate în zona abdomenului tocmai cu intenţia ca partea vătămată să piardă sarcina.

Chiar prima concIuzie prin traumatism mecanic în timpul expulziei fie prin lovire cu sau prin obiecte dure postpartum, astfel că nu trebuia înlăturată ipoteza lovirii fătului de către inculpat după naşterea acestuia, respectiv acţiunea acestuia de aruncare a celor doi feţi în veceul din spatele casei, acţiune indicată în declaraţiile părţii vătămate care fac referire şi la fiica ei cea mare care i-ar fi spus că feţii au fost aruncaţi de inculpat în veceu.

În cauză, concluziile avizului nu au relevanţă sub aspectul laturii subiective a infracţiunii*., cum a reţinut instanţa de fond şi aceste concluzii creează dubii serioase şi înlătură legătura de cauzalitate existentă între loviturile aplicate de inculpat părţii vătămate Străchinaru Ionela şi moartea fătului de sex feminin în greutate de 1.500 gr, legătură de cauzalitate care este parte componentă a laturii obiective a infracţiunii de omor, mai exact a elementului material al acestei infracţiuni şi, nicidecum, componentă a laturii subiective, aşa cum a reţinut instanţa de fond.

S-a mai susţinut în apelul parchetului că instanţa trebuia să reţină, astfel, că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, acesta lovind partea vătămată tocmai în vederea pierderii sarcinii şi că scopul în care a acţionat inculpatul, acela ca partea vătămată să piardă sarcina, este un element esenţial în stabilirea intenţiei inculpatului de a curma viaţa celor doi feţi.

Activitatea infracţională de lovire permanentă şi constantă a părţii vătămate Străcbinaru Ionela şi scopul pierderii sarcinii cu consecinţa morţii celor doi feţi este dovedită prin declaraţiile părţii vătămate, inculpatul cunoscând că este însărcinată, declaraţiile martorilor S.V., S.L., A.O. Instanţa trebuia să reţină, ca formă a vinovăţiei, cel puţin intenţia indirectă a acestuia cu privire la săvârşirea acestei fapte, în sensul că şi dacă nu ar fi urmărit moartea fătului, modalitatea de săvârşire, respectiv lovirea repetată cu violenţă a părţii vătămate, acţiune desfăşurată într-o lungă perioadă de timp cu scopul pierderii sarcinii de către partea vătămată, demonstrează faptul că acesta a prevăzut rezultatul faptei sale (moartea celor doi feţi) şi a acceptat posibilitatea producerii lui.

S-a solicitat condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. a) şi d) C. pen.

În motivarea apelului, inculpatul O.C. a criticat sentinţa penală pentru nelegalitate sub aspectul condamnării sale nelegale pentru săvârşirea infracţiunii de întrerupere a cursului sarcinii şi cele două infracţiuni de tentativă de omor deosebit de grav, solicitând şi schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de tentativă de omor deosebit de grav (faptă comisă în noiembrie 2010) în infracţiunea de lipsire de libertate în mod nelegal.

De asemenea, a mai criticat hotărârea instanţei de fond,în ceea ce priveşte despăgubirile civile acordate părţii vătămate, pretenţii civile ce nu au fost demonstrate, iar motivarea instanţei de fond este superficială cu privire la motivele care au stat la baza admiterii în totalitate a acţiunii civile. A susţinut că în fapt, S.M. şi-a abandonat proprii copii, i-a supus la suferinţe fizice şi morale, i-a expus datorită comportamentului său imoral, a fost un exemplu negativ pentru fîcele sale. Din fişa de examinare psihologică a minorei O.Ş. „minora şi-a asumat rolul de mamă în familie având grijă de surorile sale mai mici. Acţiunile părţii vătămate au creat o situaţie foarte grea pentru tatăl copiilor care era nevoit sa-i îngrijească si in acelaşi timp să lucreze în deplasare, pentru a le asigura întreţinerea. Aceasta atitudine provocatore dublata de faptul ca aceasta plecase de acasă iar la întoarcere era însărcinata cu alţi bărbaţi l-au pus pe inculpat intr-a situaţie jenanta în comunitatea in care aceştia locuiau ca o familie chiar daca cei doi nu erau căsătoriţi. Vecinii părţii vătămate, martori în dosar o descriu astfel" eu cunosc că partea vătămată, mai avea relaţii cu alţi bărbaţi, am observat-o că in timpul zilei era aşezată, la poartă, cu fustă scurtă, iar seara, veneau diverşi bărbaţi la ea., ştiu că in urmă cu doi ani, inculpatul a fost plecat o perioadă lungă de timp, şi in acest timp, o vizitau diverşi bărbaţi". Din aspectele arătate, se poate trage o singură concluzie raţională cu privire la caracterul părţii vătămate şi implicit a credibilităţii sale. Ultima critică vizează menţinerea măsurii arestării preventive de către instanţa de fond, care constată că „temeiurile care au stat la baza luării şi ulterior a menţinerii măsurii nu s-au modificat în nici un fel, ci din contră s-au consolidat".

Apelantul inculpat a invocat nulitatea sentinţei penale nr. 250 din 06 iunie 2011 în temeiul dispoziţiilor art. 356 C. proc. pen. pentru următoarele motive: hotărârea judecătorului primei instanţe nu cuprinde o examinare a probelor care au servit ca temei al condamnării; judecătorul cauzei nu face o analiza a probelor raportat la criticile aduse de către apărare cu privire la preluarea concluziilor raportului termico-ştiinţifice preliminar; judecătorul primei instanţe nu a examinat si nu a motivat înlăturarea probelor propuse de către apărare; judecătorul cauzei nu a examinat si nu a motivat aspectele de nelegalitate a mijloacelor de probă, in conformitate cu prevederile art. 64 raportat la art. 129 C. proc. pen. Simpla afirmare a unei concluzii fără indicarea unor date concrete, fără a arăta în ce mod au stabilite aceste date nu înseamnă motivare.

II. Prin Decizia penală nr. 205 din 05 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de inculpatul O.C. împotriva sentinţei penale nr. 250 din 6 iunie 2013 a Tribunalului Iaşi pe care o desfiinţează în parte, în latură penală şi rejudecând:

S-a dispus înlăturarea din sentinţa penală aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a), b) şi 34 lit. b) C. pen. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare aplicată inculpatului O.C., în pedepsele componente de 5 ani închisoare, 9 ani închisoare şi 9 ani închisoare.

În temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunilor de provocare ilegală a avortului prev. de art. 185 alin. (1) lit. a), b), c) şi alin. (2) C. pen. şi tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 176 lit. e) C. pen. A fost menţinută condamnarea inculpatului la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 176 lit. e) C. pen. (fapta din noiembrie 2010), precum şi celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi împotriva aceleiaşi sentinţe penale. A fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului şi deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 6 iunie 2013 la zi. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa deprim control judiciar a reţinut următoarele:

În apel a fost audiată martora O.Ş.C., fiica inculpatului şi a părţii vătămate S. (fila 98 dosar apel).

I.M.L. Iaşi - Comisia de Avizare şi Control a actelor medico-legale a comunicat la cererea instanţei prin adresa din 24 octombrie 2013 (fila 102 dosar Curte) că, în cazul avizului din 28 decembrie 2012 unul dintre membrii comisiei se află în conflict de interese iar un altul nu a participat la şedinţa în care a fost analizat cazul, motiv pentru care avizul a fost semnat de preşedintele comisiei şi doi dintre membrii acesteia, iar deciziile comisiei de avizare se iau cu majoritatea simplă în comisie dintre membrii acesteia (jumătate + unu), la fel cum s-a procedat şi în cazul avizului dat, iar prin adresa din 25 noiembrie 2013 sosită la dosar la 27 noiembrie 2013, în termenul de amânare a pronunţării, I.M.L. Iaşi comunică instanţei că Prof. Dr. S.M. şi-a formulat opinia medicală într-un raport separat, iar datele din acest raport sunt conţinute în avizul Comisiei de Avizare din 28 decembrie 2012 şi conform procedurii în vigoare, experţii medicali a căror opinie este solicitată de Comisia de Avizare şi Control a Actelor Medico-Legale nu fac parte din comisie, motiv pentru care ei nu semnează avizele elaborate de aceasta.

Potrivit art. 21 din O.G. nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină-legală, comisia de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul institutelor de medicină legală din centrele medicale universitare este compusă din directorul institutului de medicină legală din centrul medical universitar respectiv şi 4 medici primari legişti, cu experienţă în specialitate. Prin Ordinul nr. 1724/2011 publicat în M. Of. nr. 13 din 6 ianuarie 2012 (fila 50 dosar Curte) este stabilită componenţa nominală a comisiilor de avizare şi control a actelor medico-legale din cadrul I.M.L. Iaşi (fila 51 dosar).

În avizul din 24 octombrie 2013, chiar dacă nu se menţionează calitatea de director general al I.M.L. Iaşi acesta a făcut parte din comisia de avizare.

Acest aviz al comisiei de avizare (fila 30 vol. II Tribunal Iaşi) a fost supus avizului C.S.M.L. din cadrul I.M.L. "Prof. Dr. Mina Minovici" Bucureşti, care pe baza tuturor actelor medico-legale supuse avizului, prin evaluarea reinterpretării, în cazul de faţă, a fost vorba de o sarcină gemelară cu naştere neasistată (fila 11 dosar Tribunal, vol. II).

Conform art. 27 alin. (2) şi (3) din Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor O.G. nr. 1/2000 (M. Of. nr. 459 din 19 septembrie 2000) Comisia superioară medico-legală recomandă refacerea totală sau parţială a lucrărilor, formulând propuneri în acest sens sau concluzii proprii, în cazul în care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate, iar în cazul în care se constată deficienţe în redactare sau abateri privind metodologia Mocmirii unor acte medico-legale, Comisia superioară medico-legală poate dispune refacerea parţială sau totală a acestora.

În speţă, C.S.M.L. a eliberat un aviz menţinând avizul emis, fără a dispune refacerea actului medico-legal sau a raportului de necropsie, astfel încât, solicitarea unui nou aviz comisiei de avizare şi control a actelor medico-legale, fără să apară date noi medicale sau de anchetă care să nu fi fost cunoscute autorităţii medico-legale, nu este posibilă, conform art. 28 din acelaşi regulament.

Instanţa de apel a apreciat că avizele emise sunt considerate probe în cauză, urmând a fi coroborate cu toate celelalte probe administrate, în examinarea ambelor apeluri declarate.

S-a mai reţinut că inculpatul O.C. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174-175 lit. a), d C. pen., în descrierea faptei reţinându-se că, în perioada octombrie 2010 - martie 2011, cu premeditare şi cu intenţia declarată de a provoca pierderea sarcinii de către concubina sa partea vătămată, S.I.M., sarcină rezultată în urma relaţiei cu un alt bărbat, a lovit-o pe partea vătămată cu obiecte contondente în abdomen şi, totodată, a obligat-o să ingurgiteze diferite substanţe toxice, context în care partea vătămată a născut prematur doi feţi, dintre care unul era mort la momentul expulziei, iar acel de-al doilea a decedat la foarte scurt timp, cauza morţii pentru amândoi fiind traumatismele suferite în viaţa intrauterină urmare loviturilor aplicate de inculpat.

Aceeaşi situaţie de fapt este preluată şi argumentată în motivele de apel ale procurorului.

S-a reţinut că din probele cauzei nu rezultă că partea vătămată a fost pusă de inculpat să ingurgiteze substanţe toxice, acest aspect rezultând doar din declaraţia părţii vătămate S. care afirmă că ar fi consumat la o dată nedeterminată clor obligată de inculpat, dar care nu este urmată de nicio internare medicală ca urmare a acestui fapt sau de nicio altă probă care să o confirme, având în vedere şi efectul extrem de toxic şi corosiv al clorului asupra căilor aeriene şi digestive.

S-a avut în vedere că pentru a exista infracţiunea de omor, acţiunea de ucidere săvârşită de inculpat, prin loviri repetate, cu obiecte contondente în abdomenul părţii vătămate, trebuiau exercitate direct asupra copilului născut viu, fătul de sex fenrinin de 1.500 gr. şi nu asupra corpului părţii vătămate, prin infracţiunea de omor fiind protejate relaţiile sociale relative la dreptul la viaţă al copilului.

Concluziile raportului de necropsie din 11 aprilie 2011, în sensul că topografia şi morfologia leziunilor de violenţă constatate la fătul născut viu pledează pentru producerea lor prin lovire cu sau obiecte contondente în timpul vieţii intrauterine, în condiţiile care vor fi precizate pe cale de anchetă (filele 19, 20 dosar urmărire penală, vol. II) sunt fără relevanţă în planul săvârşirii infracţiunii de omor asupra acestui copil, atâta timp cât acţiunile violente ale inculpatului s-au exercitat asupra corpului mamei şi nu asupra nou-născutului viu.

În motivele de apel se precizează că, raportat la contuzia cerebrală şi lama de hematom subdural, constatate ca leziuni produse copilului născut viu, care s-au putut produce fie prin traumatism mecanic în timpul expulziei, fie prin lovire cu sau de obiecte dure postpartum (avizul Comisiei de avizare - fila 31, vol. II dosar Tribunal), instanţa de fond trebuia să aibă în vedere ipoteza lovirii fătului de către inculpat după naşterea acestuia, respectiv prin acţiunea de aruncare a celor doi feţi în veceul din spatele casei.

Acest aspect rămâne la nivel de ipoteză, nefiind descris în rechizitoriu ca integrându-se acţiunii de ucidere a copilului născut viu, iar pe de altă parte, există numai declaraţia părţii vătămate că inculpatul a aruncat nou-născuţii în veceul din spatele casei, martora audiată în apel, fiica părţilor, declarând că partea vătămată a aruncat nou născuţii şi nu inculpatul, astfel că există dubiu asupra săvârşirii acţiunii de ucidere de către inculpat.

Întrucât raportul de necropsie medico-legală nu evidenţiază inhalarea unor substanţe specifice zonei respective în căile aeriene sau digestive ale nou-născutului.

Acţiunile agresive ale inculpatului asupra părţii vătămate Slxăchinaru în timpul sarcinii având drept consecinţă naşterea celor doi feţi, unul viu şi celălalt mort, nu se integrează infracţiunii de omor privind copilul născut viu, astfel încât, şi sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de omor al fătului născut viu, elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat nu sunt întrunite, iar acţiuni de loviri asupra copilului exercitate de inculpat nu sunt dovedite în cauză, existând dubiu aşa cum s-a reţinut.

De asemenea, s-a mai reţinut că, potrivit avizului medico-legal şi a raportului de necropsie, celălalt nou născut de sex feminin cu greutate de 2.000 gr. s-a născut mort.

Potrivit avizului confirmat prin avizul Comisiei superioare, decesul acestuia s-a produs în timpul travaliului sau expulziei în cadrul unei naşteri gemelare neasistate, fiind datorată hemoragiei subarahnoidiene şi hematomului subarahnoidian, consecinţă a hipoxiei intrauterine agravată de hipoxia (asfixie) la naştere. Durata vieţii extrauterine este un element important în încadrarea juridică a faptei în omucidere sau altă infracţiune. Fătul fiind născut mort datorită asfixiei în timpul travaliului sau expulziei, infracţiunea de omor asupra acestuia se exclude.

Luând în considerare concluziile raportului de necropsie a fătului (fila 21-23 dosar urmărire penală, vol. II) că topografia şi morfologia leziunilor de violenţă pledează pentru producerea lor prin lovire cu sau de obiecte contondente în timpul vieţii intrauterine, acţiunea violentă exercitată de inculpat asupra părţii vătămate în timpul sarcinii cu consecinţa expulziei fătului mort nu se integrează infracţiunii de omor, ci infracţiunii de provocare ilegală a avortului prev. de art. 185 C. pen., în mod teoretic.

În consecinţă, soluţia de achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. a) şi d) C. pen. săvârşită asupra nou-născutului viu, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., este fondată.

S-a apreciat că apelul inculpatului este fondat parţial. S-a apreciat că în legătură cu infracţiunea de provocare ilegală a avortului prev. de art. 185 lit. a), b), c) şi alin. (2) C. pen. şi infracţiunea de tentativă de omor deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174-176 lit. e) C. pen. se impune achitarea inculpatului.

Prin raportul de constatare medico-legală din 7 aprilie 2011 întocmit de I.M.L. Iaşi (fila 16 dosar urmărire penală, vol. II) se stabileşte, în concluzii, că partea vătămată S.I.M. prezintă diagnosticul "Endometrită septică post-abortum sepsis sever cu M.O.D.S. (disfuncţie severă multiplă de organ) anemie severă post-hemoragică", că afecţiunile prezentate sunt consecinţa unei naşteri, posibil la data de 6 martie 2011, că endometria septică post-abortum cu sepsis sever şi disfuncţie severă multiplă de organ şi anemia severă posthemoragică au fost de natură să-i pună în primejdie viaţa susnumitei, că în foaia de observaţie a Spitalului Cuza Vodă nu sunt consemnate senine de violenţă corporală, iar datele şi documentaţia medicală examinată nu permit a stabili dacă susnumita a născut spontan sau a prezentat un avort posttraumatic consecinţa unei agresiuni.

Curtea reţine, din datele cauzei, că partea vătămată a născut acasă, neasistată la data de 6 martie 2011 şi s-a prezentat la spital în data de 24 martie 2011 când a fost internată întrucât starea sănătăţii acesteia se înrăutăţea, fără a fi împiedicată de acţiunile inculpatului să se prezinte la spital în timp util.

Pentru a reţine îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de provocare ilegală a avortului este necesar ca întreruperea cursului sarcinii părţii vătămate să fi fost produsă şi consecinţă a loviturilor permanente aplicate de inculpat în timpul sarcinii asupra părţii vătămate.

Asupra părţii vătămate nu s-au găsit leziuni traumatice, semne de violenţă corporală.

Prin raportul de constatare medico-legală s-a stabilit legătura de cauzalitate între leziunile constatate şi naştere, fără a se putea stabili legătura de cauzalitate între acţiunile agresive ale inculpatului exercitate asupra părţii vătămate şi naşterea spontană sau avort posttraumatic.

Prin raport se stabileşte că leziunile, endometrită, sepsisul sever, anemia sunt consecinţa unei naşteri, fără a se putea preciza dacă a născut spontan sau a prezentat un avort posttraumatic.

În lipsa stabilirii pe cale medico-legală, unei legături de cauzalitate între agresiunile comise de inculpat şi consecinţa care poate fi, avort postraumatic considerăm că dublura profită inculpatului, impunându-se achitarea acestuia, conform art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea de întrerupere a cursului sarcinii.

În legătură cu infracţiunea de tentativă de omor deosebit de grav asupra părţii vătămate, Curtea reţine că, din declaraţiile unor martori audiaţi în cauză, rezultă că inculpatul o lovea pe partea vătămată în timpul sarcinii pentru a afla cu cine a rămas însărcinată. Declaraţiile martorei, vecina S.V., sunt în sensul că o bătea frecvent şi continuu cu ferocitate.

Acţiunea de ucidere trebuie să producă părţii vătămate urmări care să-i pună în pericol viaţa, ori, din actele medico-legale aflate la dosarul cauzei, rezultă că nou-născuţii care nu prezentau urme exterioare de violenţă şi nici fracturi de oase (rapoartele de necropsie) au murit datorită hipoxiei, în timpul naşterii neasistate, că partea vătămată nu a prezentat urme de violenţă corporală nefiind obiectivate în fişa de observaţie la internare şi nici în raportul de constatare medico-legală, iar leziunile constatate în raportul medico-legal, respectiv endometrita, sepsisul sever, anemia sunt consecinţă a unei naşteri, şi nu a unor acţiuni agresive.

În lipsa leziunilor traumatice, consecinţă a acţiunii agresive a inculpatului, care să fi pus viaţa părţii vătămate în primejdie, acţiunile inculpatului de lovire a părţii vătămate în perioada octombrie 2010 - martie 2011 nu se circumscriu laturii obiective a infracţiunii de tentativă de omor deosebit de grav, respectiv acţiunii de ucidere rămasă în faza tentativei, astfel încât, conform art. 10 lit. d) C. proc. pen., va dispune achitarea inculpatului şi pentru săvârşirea acestei infracţiuni.

Critica privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174-176 lit. e) C. pen., fapta comisă în noiembrie 2010, în infracţiunea de lipsire de libertate în mod nelegal este nefondată.

În luna noiembrie 2010, inculpatul a spânzurat-o cu o funie de o grindă pe partea vătămată S.I.M. după care, în prealabil, i-a imobilizat mâinile şi picioarele şi a aşezat-o pe o buturugă, partea vătămată fiind în pericol real de a-şi pierde viaţa dacă ar fi alunecat de pe acea buturugă ori ar fi obosit, rezultat care nu s-a produs datorită intervenţiei martorei S.V. După ce a făcut acest lucru inculpatul a plecat la locuinţa cumătrilor săi S.V. şi S.V. Martorul S.V. a auzit gemetele părţii vătămate SMchinaru care începuse deja să se sufoce, a anunţat imediat pe soţia sa S.V. şi aceasta a mers la locuinţa inculpatului, găsind-o pe partea vătămată deja vânătă ca urmare a lipsei de oxigen şi a reuşit să o elibereze şi să o dea jos de pe buturugă. Fapta este dovedită prin declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor S.V., S.V. şi fiica acestora S.L., coroborate.

Această faptă a inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, întrucât inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide, punând pe partea vătămată într-o situaţie primejdioasă şi nu o salvează, o abandonează în această situaţie, acceptând posibilitatea morţii acesteia.

Aceste acţiuni ale inculpatului nu se integrează conţinutului constitutiv al irrfracţiunii de lipsire de libertate în mod nelegal, nici sub aspectul laturii obiective şi nici sub aspectul laturii subiective, astfel în mod legal instanţa de fond a stabilit că fapta inculpatului constituie infracţiunea de tentativă de omor deosebit de grav şi a fost săvârşită de inculpat cu intenţie indirectă.

Nu se poate reţine circumstanţa atenuantă a provocării pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor deosebit de grav (fapta din noiembrie 2010), întrucât faptul că partea vătămată era însărcinată fără a-i declara inculpatului cu cine a rămas însărcinată nu întruneşte elementele actului provocator care trebuie produs prin violenţă, atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, în înţelesul art. 73 lit. b) C. pen.

Pedeapsa aplicată pentru săvârşirea acestei infracţiuni este just individualizată prin sentinţa penală atacată, instanţa de fond având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., scopul şi funcţiile pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen., reţinându-se limite legale de pedeapsă, gradul de pericol social concret a infracţiunii comise, modalităţi de comitere, consecinţe produse şi datele ce ţin de persoana inculpatului, pedeapsa fiind proporţională cu faptele şi persoana inculpatului, astfel că această pedeapsă nu va fi redusă, urmând a fi. menţinută.

În ce priveşte procesul verbal de reconstituire, conform dispoziţiilor legale - art. 139 alin. (2) C. proc. pen., reconstituirea se face în prezenţa învinuitului sau inculpatului, în cauză reconstituirea având loc în lipsa acestuia.

Recunoaşterile date în cauză care au arătat locul şi modul în care a procedat inculpatul pentru a o spânzura pe partea vătămată, şi pentru a nu fi în situaţia de risc repetabil, rezultă din reconstituire că nu s-a folosit aceeaşi buturugă pe care se afla partea vătămată când a fost găsită de martoră, de un metru lungime. Inculpatul nu contestă sub aspectul elementelor de fapt, a locului, funiei, modalităţi de legare etc, constatările procesului-verbal de reconstituire. De altfel, în cursul judecăţii la fond şi în apel inculpatul a dorit să beneficieze de dreptul la tăcere. S-a apreciat că procesul-verbal poate fi afectat de o nulitate relativă dar care nu a fost invocată în termen legal de inculpat. In lipsa reconstituirii, prin declaraţiile martorilor numiţi şi a părţii vătămate fapta şi vinovăţia inculpatului sunt dovedite.

Critica privind nemotivarea sentinţei penale atacate este nefondată. Sentinţa penală este motivată în fapt şi în drept, conform dispoziţiilor legale, fiind analizate şi apărările inculpatului.

În apel, inculpatul, prin apărător, a solicitat efectuarea unei expertize psihiatrice a părţii vătămate prin care să se stabilească discernământul acesteia în momentul naşterii. Proba a fost respinsă ca nefiind utilă cauzei raportat la faptele deduse judecăţii şi autorul comiterii lor, respectiv inculpatul, a cărui discernământ a fost stabilit prin expertiză medico-legală.

Inclusiv partea vătămată a fost expertizată psihiatric, prin raportul de expertiză (fila 31, vol. II dosar urmărire penală) stabilindu-se că aceasta prezintă reacţie situaţională pe fond de debilitate mintală uşoară (filele 67-69) şi are discernământ asupra faptelor şi acţiunilor sale, partea vătămată fiind examinată la 21 aprilie 2011. Stabilirea pe cale medico-legală a discernământului părţii vătămate la momentul naşterii ar fi avut relevanţă în contextul unei acuzaţii penale formulată împotriva acesteia în legătură cu moartea nou-născutului viu. Critica privind arestarea preventivă este nefondată, măsura arestării a fost luată, prelungită şi menţinută în condiţii de legalitate, existând în prezent probe care dovedesc vinovăţia inculpatului dincolo de orice dubiu în săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor deosebit de grav, reţinută şi prin această decizie şi pentru motivul că lăsarea în libertate a inculpatului continuă să prezinte pericol pentru ordinea publică.

Indiferent de statura morală a părţii vătămate, prin fapta comisă de inculpat, reţinută şi dovedită, a produs daune morale părţii vătămate, concretizate în suferita morală, astfel încât, obligarea inculpatului la plata despăgubirilor morale de 20.000 euro este o soluţie legală, cuantumul despăgubirilor fiind rezonabil şi proporţional, de natură să acopere prejudiciul moral suferit.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul O.C., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 pct. 12 şi 17 C. proc. pen.

A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi rejudecând pe fond, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece nu a avut intenţia de a suprima viaţa victimei.

În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate, prin reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante legale a provocării prev. de art. 73 C. pen., susţinând că a săvârşit fapta fiind provocat de victimă şi a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen. şi aplicarea unei pedepse sub limita minimă prevăzută de norma incriminatoare.

Într-un al doilea subsidiar a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile şi schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 rap. art. 174 art. 176 lit. e) C. pen., faptă din noiembrie 2010, în infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 - art. 189 lit. g) şi art. 199 C. pen. şi aplicarea unei pedepse la limita minimă prevăzută de textul incriminator.

III. Examinând hotărârile atacate, prin prisma criticilor de recurs invocate, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, pentru considerentele următoare:

Prealabil analizării motivelor de recurs, se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea limitelor analizării acestora.

În cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 12 din Legea nr 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi (C. proc. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014), declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

Legea nr. 2/2013 a impus o limitare a devoluţiei căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 17 al art. 385 alin. (1) C. proc. pen. anterior, scopul urmărit de legiuitor, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului, art. 385⁶ C. proc. pen. anterior stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385⁹ din acelaşi cod. Astfel, recurenţii şi instanţa se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale decât acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385⁹ C. proc. pen.

În prezenta cauză, decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 05 decembrie 2013, ulterior intrării în vigoare pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.

Potrivit ort. 385 pct. 17 C. proc. pen. anterior hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Instanţa reţine că încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.

Raportat la conţinutul criticilor formulate de apărare şi temeiul de casare invocat, se constată că, date fiind limitele judecăţii în recurs, urmare modificărilor intervenite prin Legea nr. 2/2013, acestea nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, judecata în recurs lirnitându-se doar la chestiuni de drept.

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 12 C. proc. pen. anterior când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 34 - 337;

În ceea ce priveşte criticile inculpatului referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina sa se constată că aceste critici sunt nefondate, întrucât din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc vinovăţia sa.

Înalta Curte reţin că pentru calificarea faptei ca tentativă la omor trebuie examinat dacă din probe rezultă intenţia inculpatului de a ucide, relevante fiind constatările medico-legale, aspecte privitoare la existenţa, felul şi numărul leziunilor, regiunea în care s-a produs şi instrumentul cu care ele au putut fi produse. Elementul principal în calificarea faptei ca tentativă la infracţiunea de omor este latura subiectivă a infracţiunii, atitudinea conştientă a autorului în momentul săvârşirii faptei.

Or, inculpatul nu poate nega faptul că nu a avut reprezentarea faptei, în momentul în care, în luna noiembrie 2010, a spânzurat-o cu o funie de o grindă pe partea vătămată S.I.M. după care, în prealabil, i-a imobilizat mâinile şi picioarele şi a aşezat-o pe o buturugă, partea vătămată fiind în pericol real de a-şi pierde viaţa dacă ar fi alunecat de pe acea buturugă ori ar fi obosit, rezultat care nu s-a produs datorită intervenţiei martorei S.V. După ce a făcut acest lucru inculpatul a plecat la locuinţa cumanilor săi S.V. şi S.V.

Martorul S.V. a auzit gemetele părţii vătămate S.I.M. care începuse deja să se sufoce, a anunţat imediat pe soţia sa S.V. şi aceasta a mers la locuinţa inculpatului, găsind-o pe partea vătămată deja vânătă ca urmare a lipsei de oxigen şi declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor S.V., S.V. şi fiica acestora S.L., coroborate.

Aşadar, în mod justificat instanţa de fond şi instanţa de apel au apreciat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, întrucât acesta a acţionat cu intenţia de a ucide, punând pe partea vătămată într-o situaţie primejdioasă şi nu o salvează, o abandonează în această situaţie, acceptând posibilitatea morţii acesteia, în cauză nefiind incident cazul de casare invocat de inculpat.

În speţa de faţă, instanţa de control judiciar,apreciază însă,că aceste critici formulate de recurentul inculpat nu se circumscrie cazului de casare prevăzute în art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. anterior întrucât, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele.

De asemenea, este neîntemeiată şi critica recurentului inculpat cu privire la neaplicarea de către instanţa de fond şi instanţa de apel a circumstanţei atenuante legale a provocării prev. de art. 73 C. pen., susţinând că a săvârşit fapta fiind provocat de victimă.

Având în vedere situaţia de fapt reţinută în cauză de ambele instanţe, Înalta Curte apreciază că, nemulţumirea inculpatului că partea vătămată, cu care întreţinea relaţii de concubinaj, concepuse copii cu un alt bărbat, nu poate atrage concluzia că fapta de tentativă la infracţiunea omor deosebit de grav a fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă, pentru a fi aplicabilă circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., de altfel inculpatul a avut în permanenţă un comportament agresiv faţă partea vătămată.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la neaplicarea circumstanţelor atenuante judiciare, prevăzute de ort. 74 şi art. 76 C. pen., instanţa constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunţării apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate.

Astfel, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 385⁹ pct. 14. C. proc. pen. anterior, permite instanţei să analizeze sancţiunea doar în ceea ce priveşte aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Abrogarea dispoziţiei referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. anterior, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept.

În acelaşi sens, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele.

Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este în consecinţă strict legată de aplicarea legii. în consecinţă, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanţa de recurs nu poate examina în cauza de faţă critica referitoare la individualizarea pedepselor în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 172 C. proc. pen. anterior.

Nici chiar în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancţiunii, urmând a reduce proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de apel (către minimum, mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special).

Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs nu poate stabili o sancţiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanţa de apel a stabilit aceeaşi sancţiune către maximul special prevăzut de legea veche, aşa cum nu este posibilă nici situaţia inversă.

În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 21 mai 2014 instanţa preschimbând termenul la data de 12 martie 2014.

De la data pronunţării deciziei din apel, 05 decembrie 2013 şi până la data soluţionării recursului a fost abrogat C. pen. anterior, a intrat în vigoare noul C. pen. şi au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 187/2012 cu referire la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp.

În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancţiunii, fiind obligată să reducă proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de apel (către minimum, mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs nu poate stabili o sancţiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanţa de apel a stabilit aceeaşi sancţiune către maximul special prevăzut de legea veche, aşa cum nu este posibilă nici situaţia inversă.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de inculpat Înalta Curte urmează să analizeze:

a) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi. în examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată, de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;

b) Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. In examinarea acestui criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Pedeapsa decurge din caracterizarea în drept a faptei cercetate. Unitatea dintre mcriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte mcrirninarea şi se individualizează sancţiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Dată fiind abrogarea art. 174 alin. (1) - art. 176 alin. (1), lit. e) C. pen. anterior şi incriminarea omorului calificat şi deosebit de grav la art. 188 şi art. 189 alin. (1) C. pen., instanţa de recurs a comparat conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de legea veche, vechiul C. pen. şi faţă de conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de legea nouă (C. pen.). Comparaţia este necesară pentru a verifica incidenţa art. 4 C. pen. şi art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

Instanţa va analiza influenţa modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat inculpatul, având în vedere că, deşi un text de lege cu aceeaşi denumire marginală se poate regăsi într-o altă lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru inculpat conduce la dezincrirm'narea faptei faţă de acesta.

Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Art. 174 C. pen. - Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen. Omorul săvârşit în vreuna din următoarele împrejurări: e) asupra unei femei gravide se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 188 C. pen. Omorul,

Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, în următoarele împrejurări: a) cu premeditare; b) din interes material; c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse; d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni; e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor; f asupra a două sau mai multor persoane; g) asupra unei femei gravide; h) prin cruzimi, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Abrogarea textelor de lege care au stat la baza acuzaţiilor formulate în cauză nu este echivalentă cu dezmcriminarea faptelor. Dezincriminarea operează în rem înlăturând răspunderea subiectului prin aceea că, fapta nu mai este prevăzută de legea penală, în timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiţie care dădea faptei în legea veche un caracter calificat. La 01 februarie 2014, data abrogării normelor de la art. 176 lit. e) C. pen., a intrat în vigoare art. 189 C. pen., care cuprinde cu excepţia agravantelor săvârşirii faptei asupra soţului sau unei rude apropiate şi profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra toate celelalte elemente din acuzaţia pentru care a fost trimis în judecată inculpatul S.M.A.

Însă se constată că art. 199 alin. (1) C. pen. - dacă faptele prevăzute în art. 188, art. 189 şi art. 193-195 sunt săvârşite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.

În ceea ce îl priveşte pe O.C., acuzaţia recunoscută de acesta şi faţă de care a şi fost condamnat, a constat în tentativă la uciderea a concubinei sale, prin spânzurare, partea vătămată S.I.M. fiind gravidă, ca urmare a unei stări conflictuale preexistente între inculpat şi victimă, provocate de atitudinea constant violentă a inculpatului faţă de victimă.

Elementul material al laturii obiective în ceea ce îl priveşte pe O.C. tentativă la omorul săvârşit asupra victimei nu prezintă diferenţe între art. 174 C. pen. anterior şi art. 188 şi art. 189 C. pen.

Caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei

Legea nouă, suprimând condiţia ce dădea faptei un caracter calificat prevede limite de pedeapsă cu închisoarea, respectiv de la 10-20 ani închisoare, în speţă se va aplica legea nouă reţinându-se încadrarea juridică a infracţiunii în varianta simplă. Comparaţia are loc, în acest caz, între legea veche care sancţionează fapta recurentului în limitele prevăzute pentru varianta calificată a infracţiunii şi legea nouă care sancţionează aceeaşi faptă în limitele prevăzute pentru varianta simplă, prin aceasta fiind satisfăcută obligaţia prevăzută în art. 5 C. pen., prin alegerea încadrării juridice din Legea nouă.

Faţă de cele ce preced, instanţa va compara efectele acuzaţiei din legea veche (20-174-176 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior) şi efectele acuzaţiei în. legea nouă (art. 32-188, 189 lit. g), art. 199 C. pen.). Legea veche prevedea sancţiunea închisorii de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar legea nouă prevede sancţiunea cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Sancţiunea individualizată de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de instanţa de apel a fost orientată spre mediu. Limitele de pedeapsă sunt reduse, Legea nouă, fiind mai favorabilă faţă de legea veche care prevedea sancţiunea închisorii de la 15 la 25 de ani, astfel că legea nouă va retroactiva.

Pedepse accesorii şi complementare - Potrivit art. 12 din Legea nr. 187/2012, la stabnirii legii vechi ca lege mai favorabilă, vor fi avute în vedere dispoziţiile potrivit cărora în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.

Se constată că pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) C. pen. anterior, pe o perioadă de câte 3 are corespondent în art. 66 lit. a), b), C. pen., urmând a se executa în acest conţinut.

De asemenea, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, are corespondent în art. 66 lit. a), b) C. pen., urmând a se executa în acest conţinut, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 65 C. pen.

Pentru aceste considerente; în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 din C. proc. pen. Înalta Curte constată că recursul declarat de O.C. împotriva Deciziei penale nr. 205 din 05 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, este fondat şi va fi. admis.

Va casa în parte decizia recurată şi sentinţa penală nr. 250 din 06 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Iaşi numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând în aceste limite:

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, va schimba încadrarea juridică dată faptei din tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. anterior rap. La art. 174- 176 lit. e) C. pen. anterior, (faptă din noiembrie 2010) în tentativă la infracţiunea de prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 - art. 189 lit. g) şi art. 199 C. pen.

În baza art. 32 C. pen. rap. la art. 188 - art. 189 lit. g) şi art. 199 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., va condamna pe inculpatul O.C. la 8 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

Va menţine restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei recurate care nu contravin prezentei decizii.

Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului O.C. durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 martie 2011 la 26 martie 2014.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de inculpatul O.C., rămân în sarcina statului iar suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul O.C. împotriva Deciziei penale nr. 205 din 05 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia recurată şi sentinţa penală nr. 250 din 06 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Iaşi numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând în aceste limite:

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbă încadrarea juridică dată faptei din tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. anterior rap. la art. 174-176 lit. e) C. pen. anterior, (faptă din noiembrie 2010) în tentativă la infracţiunea de prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 - art. 189 lit. g) şi art. 199 C. pen.

În baza art. 32 C. pen. rap. la art. 188 - art. 189 lit. g) şi art. 199 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul O.C. la 8 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

Menţine restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei recurate care nu contravin prezentei decizii.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului O.C. durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 martie 2011 la 26 martie 2014.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 26 martie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1068/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat...		ICCJ. Decizia nr. 1075/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1070/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.), omorul calificat (art. 175 C.p.), provocarea ilegală a avortului (art.185 C.p.). Recurs