ICCJ. Decizia nr. 111/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 111/2014
Dosar nr. 17294/3/2012
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 674 din 03 august 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a hotărât următoarele:
În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatei M.M. din infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului M.G.D. din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen.
În baza art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat inculpata M.M., domiciliată în sat Dobroeşti, com. Dobroeşti, fără antecedente penale la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 11 alin. (1) din Legea nr. 87/1994 cu referire la art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (anume funcţia de reprezentare sau administrare a unei societăţi comerciale), ca pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 86 C. pen. şi art. 71 alin. 5 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii aplicate inculpatei pe durata unui termen de încercare de 7 ani, ce se va calcula cu începere de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri.
În baza art. 863 alin. (1) şi (3) C. pen., a pus în vedere inculpatei să se supună următoarelor măsuri şi obligaţii de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituţie:
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;
e) să desfăşoare pe o perioadă de 200 de ore o activitate în folosul comunităţii sub coordonarea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
S-a dispus ca datele prevăzute la lit. b), c), d) să se comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, instituţie căreia instanţa i-a încredinţat supravegherea în baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. cu referire la art. 83 C. pen., privind situaţiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare şi neîndeplinirea cu rea credinţă a măsurilor şi obligaţiilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat inculpatul M.G.D., domiciliat în Bucureşti, fără antecedente penale, la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 11 alin. (1) din Legea nr. 87/1994 cu referire la art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (anume funcţia de reprezentare sau administrare a unei societăţi comerciale), ca pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
S-a dispus ca pedeapsa să se execute în regim de detenţie conform art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
A admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. şi a obligat inculpaţii M.M. şi M.G.D., în solidar, la plata sumei de 7.861.976 lei la care se adăugă accesorii fiscale (dobânzi, penalităţi, majorări de întârziere), calculate până la data plăţii efective, cu titlu de daune materiale, în favoarea părţii civile.
A dispus instituirea sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare ale inculpaţilor, în vederea recuperării prejudiciului, până la concurenţa sumei de 7.861.976 lei la care se adaugă accesoriile fiscale.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpaţii la plata a câte 3.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca la data rămânerii definitive a acestei hotărâri o copie a dispozitivului să se comunice O.N.R.C. în vederea efectuării de menţiuni în registrul comerţului.
În fapt, s-a reţinut în esenţă că, în perioada martie 2003 - martie 2005, în calitate de asociat şi administrator la SC A.L.N. C. SRL, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, inculpata M.M. a omis, cu intenţie, în totalitate, să evidenţieze în actele contabile operaţiuni comerciale efectuate, denaturând astfel veniturile realizate.
În aceeaşi perioadă, în calitate de asociat la aceeaşi societate, inculpatul M.G.D. a exercitat în fapt atribuţii de administrator al societăţii şi prin aceasta, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cu intenţie, a ajutat-o pe coinculpată să desfăşoare activităţi comerciale, iar veniturile realizate din derularea acestora nu au fost evidenţiate în contabilitate şi declarate la autorităţile fiscale, cauzând un prejudiciu în cuantum de 2.015.891 euro echivalent a 7.861.976 lei, reprezentând 4.404.956 lei impozit pe profit şi 3.457.020 lei T.V.A.
La primul termen de judecată, inculpaţii s-au prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., în sensul că recunosc faptele, astfel cum au fost reţinute prin actul de sesizare.
Raportat la perioada desfăşurată a activităţii infracţionale, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 241/2005, judecătorul fondului a dat eficienţă dispoziţiilor art. 13 alin. (1) C. pen., dispunând schimbarea încadrării juridice a faptelor, astfel: pentru inculpata M.M. - din infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 11 alin. (1) lit. c)) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen., iar pentru inculpatul M.G.D. din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., apreciind că infracţiunile săvârşite de inculpaţi au un grad ridicat de pericol social, prejudiciul mare creat şi neacoperit, precum şi împrejurarea că inculpatul M.G.D. a fost condamnat, chiar dacă nedefinitiv, la o pedeapsă cu închisoarea pentru o altă infracţiune de evaziune fiscală. Raportat la toate aceste date, judecătorul fondului a considerat că nu se justifică reţinerea în favoarea acestuia de circumstanţe atenuante.
Referitor la inculpata M.M., având în vedere contribuţia acesteia la săvârşirea faptei şi lipsa antecedentelor penale, instanţa de fond a opinat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 861 C. pen., reeducarea acesteia în sensul respectului datorat valorilor sociale ocrotite de lege putând avea loc şi fără privarea acesteia de libertate.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, în termen legal, au declarat apel inculpaţii.
Prin motivele de apel formulate, inculpatul M.G.D. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea prevăzută de art. 26 rap. la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 în infracţiunea prev. de art. 25 rap. la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 şi reindividualizarea pedepsei aplicate acestuia, apreciind că este prea severă în raport cu circumstanţele sale personale, impunându-se aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege cu suspendarea condiţionată sau sub supraveghere.
Inculpata M.M. a criticat soluţia primei instanţe sub aspectul individualizării pedepsei, apreciind că aceasta este prea mare, impunându-se coborârea acesteia sub minimul special prevăzut de lege şi suspendarea condiţionată a executării.
Prin Decizia penală nr. 151/A din 16 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti. secţia a II-a penală, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii inculpaţi M.M. şi M.G.D. împotriva sentinţei penale nr. 674 din 03 august 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti. secţia I penală, în Dosarul nr. 17294/3/2012.
A fost obligat fiecare inculpat la câte 800 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, analizând sentinţa apelată, prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a considerat că sunt neîntemeiate criticile formulate, pentru considerentele ce expuse în continuare:
În ceea ce priveşte solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracţiunea prevăzută de art. 26 rap. la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 în aceea prev. de art. 25 rap. la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 formulată de inculpatul M.G.D., prin apărător, s-a apreciat că aceasta este admisibilă, chiar în condiţiile reţinerii art. 3201 C. proc. pen., întrucât inculpatul recunoaşte fapta reţinută în actul de inculpare, nefiind legat, însă, şi de însuşirea încadrării juridice deduse judecăţii.
Cât priveşte fondul cererii, s-a apreciat că s-a făcut o apărare ineficientă, întrucât o persoană care instigă o alta să săvârşească o faptă penală trebuie sancţionată mai sever decât aceea care ajută la săvârşirea ei, aspect, de altfel, avut în vedere şi de legiuitor care a statuat că forma de participare a instigării absoarbe orice formă de complicitate.
Pe de altă parte, faţă de datele ce îl caracterizează pe inculpat şi care atestă existenţa şi persistenţa unor mentalităţi şi deprinderi antisociale, sugerând şi o înclinaţie a acestuia spre ignorarea normelor de drept, s-a apreciat ca fiind justificată atât întinderea pedepsei stabilite de instanţa de fond, cât şi modalitatea de executare a acesteia, din analiza datelor ce-l caracterizează pe inculpat nerezultând existenţa niciunui element ce ar putea conduce la o micşorare a pedepsei.
De asemenea, s-a apreciat că şi pedeapsa aplicată inculpatei M.M. este just cuantificată de instanţa de fond, iar reţinerea circumstanţelor atenuante implică constatarea căinţei profunde a acesteia vizavi de faptă, ceea ce nu se regăseşte în cauză, unde sinceritatea inculpatei a fost urmarea probelor evidente şi a dorinţei reducerii limitelor de pedeapsă.
Or, prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei s-a oferit şansa acesteia de a-şi corecta conduita socială, rămânând să demonstreze pe parcursul perioadei de supraveghere că a înţeles necesitatea respectării rigorilor legale.
În raport de consideraţiile anterioare, întrucât nu s-au constatat nici motive care se iau în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi.
Împotriva deciziei menţionate, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii M.M. şi M.G.D., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen.
Examinând hotărârile atacate, prin prisma criticilor de recurs invocate, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele următoare:
Legea nr. 2/2013 a impus o limitare a devoluţiei căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 172 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., scopul urmărit de legiuitor, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Astfel, recurenţii şi instanţa se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale decât acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
în prezenta cauză, decizia recurată a fost pronunţată de Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale, prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se constată că inculpaţii au depus motive scrise de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., la data de 6 ianuarie 2014, cu depăşirea termenului prevăzut în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
În şedinţa publică de judecată, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales al inculpaţilor a invocat oral cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen., care poate fi examinat de instanţă şi din oficiu, conform dispoziţiilor 3859 alin. (3) C. proc. pen.
În susţinerea acestui caz de casare, s-a susţinut că instanţa de fond, respectiv Tribunalul Bucureşti, nu avea competenţa materială de a soluţiona cauza, în raport de data săvârşirii faptelor, competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă aparţinând Judecătoriei sector 3 Bucureşti.
Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate, Tribunalul Bucureşti fiind instanţa competentă material să soluţioneze cauza pe fond.
Astfel, la momentul sesizării instanţei de judecată cu soluţionarea cauzei, respectiv 14 mai 2012, erau aplicabile normele de procedură referitoare la competenţă, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010.
În conformitate cu dispoziţiile art. 27 pct. 1 lit. e)1 C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005 se judecă în primă instanţă de tribunal.
Dispoziţiile art. 27 pct. 1 lit. e)1 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, sunt aplicabile cauzelor privind infracţiunile de evaziune fiscală cu care instanţele au fost sesizate după intrarea în vigoare a acestei legi, competenţa de judecată în primă instanţă aparţinând tribunalului, indiferent de data săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală şi indiferent dacă infracţiunea de evaziune fiscală se încadrează în dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 sau în dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, în care sunt incriminate faptele prevăzute în vechile dispoziţii ale art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994.
Faţă de cele reţinute şi neidentificând niciuna din situaţiile care pot fi încadrate în cazurile de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.M. şi M.G.D. împotriva Deciziei penale nr. 151/A din 16 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.M. şi M.G.D. împotriva Deciziei penale nr. 151/A din 16 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 108/2014. Penal. Trafic internaţional de... | ICCJ. Decizia nr. 1252/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
