ICCJ. Decizia nr. 1465/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.), dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1465 /2014

Dosar nr. 3300/105/2008

Şedinţa publică din 28 aprilie 2014

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată:

Prin sentinţa penală nr. 254 din 3 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Prahova s-a dispus:

A) Au fost condamnaţi inculpaţii S.A.I., P.D. şi L.V. după cum urmează:

I. S.A.I., inginer în cadrul SC P. SA, fără antecedente penale, la pedepsele de:

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, faptă prev. şi ped. de art. 12 lit. b) teza I din Legea nr. 78/2000;

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.

În temeiul art. 86¹ alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului.

Conform art. 86² C. pen., termenul de încercare se compune din durata pedepsei aplicate la care se va adăuga un interval de timp de 2 (doi) ani, acesta fiind în final de 5 (cinci) ani.

În baza disp. art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova la datele care vor fi stabilite de acest serviciu; b) să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, în prealabil, despre orice schimbare a domiciliului, reşedinţă sau locuinţa şi despre orice deplasare care depăşeşte 8 (opt) zile, precum şi întoarcerea din deplasare; c) să comunice Serviciului de Probaţiune precizat schimbarea locului de muncă şi justificarea acestei schimbări; d) să comunice aceluiaşi serviciu de probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 359 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 86⁴ C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării disp. art. 86³ alin. (1), 86³ alin. (3), 83 şi 84 C. pen., care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicată acestuia.

Potrivit disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate inculpatului;

II. P.D., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, faptă prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 12 lit. b) teza a-II-a din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.

În temeiul art. 81 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în conformitate cu disp. art. 82 C. pen.

S-a atras atenţia inculpatei asupra disp. art. 83 şi art. 84 C. pen. care atrag revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni sau în cazul neexecutării obligaţilor civile.

În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatei.

III. L.V., director în cadrul SC A. SRL Moreni, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 12 lit. b) teza a-II-a din Legea nr. 78/2000;

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.

În temeiul art. 81 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în conformitate cu disp. art. 82 C. pen.

S-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 şi art. 84 C. pen.

În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului.

B) În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., au fost achitaţi:

- inculpatul S.A.I. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 78/2000 (privitor la P.D.); şi art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 78/2000 (referitor la L.V.);

- inculpata S.A.M.D., inginer în cadrul SC P. SA, fără antecedente penale, de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 8 din Legea nr. 78/2000;

- inculpatul L.V., de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- inculpata P.D., de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de dare de mită prev. şi ped. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În latură civilă, în baza art. 14-15 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998-999 C. civ. şi art. 1003 C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de SC O.P. SA Bucureşti şi s-a dispus obligarea în solidar a inculpaţilor S.A.I., P.D. şi L.V. la plata sumei de 6.437.627,6 RON către această parte civilă.

A fost menţinută măsura asiguratorie a sechestrului înfiinţată prin ordonanţele din data de 30 aprilie 2008, asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor S.A.I., P.D. şi L.V.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi la plata sumei de câte 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 78/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, au fost trimişi în judecată inculpaţii:

l. S.A.I., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de:

- art. 12 lit. b) teza I din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în calitate de director al Zonei de Operare Băicoi din cadrul SC P. SA, a folosit în mod direct informaţiile deţinute în virtutea funcţiei sale, nedestinate publicităţii, prin achiziţionarea, în luna decembrie 2006, a unui teren în suprafaţă de 5.000 mp situat în extravilanul oraşului Băicoi pe care l-a concesionat la data de 26 februarie 2007, societăţii pe care o reprezenta, obţinând în acest mod, un folos necuvenit în sumă de 343.000 RON;

- art. 12 lit. b) teza a Il-a din Legea nr. 78/2000, cu.aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale) constând în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a permis accesul la informaţiile deţinute în virtutea funcţiei sale, nedestinate publicităţii, prin comunicarea lor către coinculpaţii L.V. şi P.D., în perioada noiembrie-decembrie 2006, în scopul achiziţionării de către aceştia a unor terenuri situate în extravilanul comunei I.L.C. şi al oraşului Băicoi urmată de concesionarea lor către SC P. SA - Zona de Operare Băicoi, obţinând în acest mod foloase necuvenite atât pentru sine (1.705.000 RON, redevenţă în sumă de 1.032.567,20 RON şi un teren în suprafaţă de 15.052 m.p. în valoare de 15.000 RON) cât şi pentru alţii (3.381.000 RON pentru L.V. şi 1.750.260,4 RON pentru P.D.);

- art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în calitate de director al SC P. SA - Zona de Operare Băicoi, în perioada noiembrie - decembrie 2006 a pretins de la L.V. suma totală de 1.708.000 RON pe care a şi primit-o în conturile personale, în două tranşe (800.000 RON la data de 16 martie 2007 şi 905.000 RON la dată de 16 aprilie 2007) în schimbul furnizării de informaţii nedestinate publicităţii şi în scopul concesionării de la acesta, în luna decembrie 2006, a unui teren în suprafaţă de 3 ha, situat în extravilanul comunei I.L.C., judeţ Dâmboviţa şi achitării unei redevenţe de 3.381.000 RON într-o singură tranşă;

- art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în calitate de director al SC P. SA - Zona de Operare Băicoi, a pretins şi primit de la P.D., în luna februarie 2007, prin intermediul soţiei sale S.A.M.D., o suprafaţă de 15.052 m.p., în valoare de 15.000 RON, din cea totală de 30.104 m.p. pe care P.D. o deţinea în extravilanul oraşului Băicoi, în schimbul comunicării de informaţii deţinute în virtutea funcţiei sale, nedestinate publicităţii şi în scopul încheierii unor contracte de concesiune pentru terenurile proprietatea acesteia.

2. L.V., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 12 lit. b) teza a Il-a din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în luna noiembrie 2006, a utilizat informaţiile nedestinate publicităţii ce i-au fost comunicate de inculpatul S.A.I. care le deţinea în virtutea funcţiei sale de director al SC P. SA - Zona de Operare Băicoi, achiziţionând un teren în extravilanul comunei I.L.C., judeţ Dâmboviţa, pe care l-a concesionat către SC P. SA, obţinând în acest mod, pentru sine şi pentru coinculpatul S.A.I. un folos necuvenit de 3.381.000 RON;

- art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în baza unei înţelegeri stabilite cu inculpatul S.A.I. în perioada noiembrie - decembrie 2006, a virat la datele de 16 martie 2007 şi 16 aprilie 2007 în conturile bancare ale acestuia, sumele de 800.000 RON, respectiv 905.000 RON în schimbul comunicării de către S.A.I. de informaţii deţinute în virtutea funcţiei sale de director al SC P. SA - Zona de Operare Băicoi, nedestinate publicităţii şi în scopul încheierii în luna decembrie 2006 a contractului de concesiune pentru suprafaţa de 3 ha situată în extravilanul comunei I.L.C., judeţ Dâmboviţa şi încasării unei redevenţe de 3.381.000 RON într-o singură tranşă;

3. P.D., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de:

- art. 26 C. pen. rap. la art. 12 lit. b) teza a Il-a din Legea nr. 78/2000, constând în aceea ca, utilizând informaţiile ce i-au fost comunicate de inculpatul S.A.I., director al SC P. SA - Zona de Operare Băicoi, deţinute de acesta în virtutea funcţiei şi nedestinate publicităţii, a achiziţionat, în perioada noiembrie-decembrie 2006 trei suprafeţe de teren în extravilanul oraşului Băicoi pe care le-a concesionat în cursul lunilor februarie şi mai 2007 către SC P. SA, obţinând în acest mod, un folos necuvenit în sumă de 1.750.260,4 RON;

- art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în luna februarie 2007, a dat inculpatului S.A.I., prin intermediul soţiei acestuia, un teren în suprafaţă de 15.052 m.p. situat în extravilanul oraşului Băicoi, în valoare de 15.000 RON, în schimbul comunicării de informaţii deţinute în virtutea funcţiei sale de director al SC P. SA - Zona de Operare Băicoi, nedestinate publicităţii şi în scopul încheierii contractelor de concesiune a terenurilor deţinute de aceasta;

4. S.A.M.D., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de:

- art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 8 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în luna februarie 2007 cu intenţie, l-a ajutat pe inculpatul S.A.I. să primească de la P.D. un teren în suprafaţă de 15.052 m.p. în schimbul comunicării către aceasta din urmă a unor informaţii deţinute de inculpat în virtutea funcţiei sale de.director al SC P. SA - Zona de Operare Băicoi, nedestinate publicităţii şi al concesionării suprafeţelor de teren proprietatea inculpatei P.D.

Dosarul a fost înregistrat la 3 iunie 2008 la Tribunalul Prahova sub nr. 3300/105/2008.

Au fost audiaţi inculpaţii: S.A.I., S.A.M.D., L.V. şi P.D., iar partea vătămată SC O.P. SA Bucureşti constituită parte civilă a precizat valoarea despăgubirilor solicitate inclusiv a dobânzii legale aferente sumei de 6.437.627,6 RON reprezentând prejudiciul.

Au fost administrate probe cu: martori, înscrisuri - inclusiv corespondenţa prin e-mail purtată cu responsabilii de proiect şi copii ale ordinelor de plată şi ale unor extrase de cont bancar, expertize construcţii, raportul de audit efectuat la data de 28 iulie 2008 şi Proiectul Managementul deşeurilor.

Din analiza mijloacelor de probă administrate atât în faza urmăririi penale cât şi în cea a cercetării judecătoreşti, constând în: contractul de muncă şi actele adiţionale încheiate de SC P. SA cu S.A.I.; decizia nr. 1555 din 05 septembrie 2006 privind numirea acestui inculpat în funcţia de director al Zonei de Operare Băicoi, adresele din 11 februarie 2008 şi din 28 februarie 2008 emise de SC P. SA Divizia Explorare şi Producţie, referitoare la Proiect şi sarcinile de serviciu ale inculpatului S.A.I., adresa din 26 februarie 2008 emisă de SC P. SA, privind situaţia terenurilor achiziţionate în cadrul proiectului, deciziile nr. 2399 din 02 noiembrie 2006 şi nr. 2468 din 14 decembrie 2006 emise de S.A.I. pentru constituirea comisiei de negociere a terenului; contractul nr. xxx SAP încheiat cu SC F&R W. SRL Bucureşti şi anexe, în limba română şi în limba engleză, rapoartele de activitate din 30 octombrie 2006, redactate în limba engleză de reprezentanţii SC F&R W. SRL şi traducerile în limba română, procesele-verbale de recepţie definitivă încheiate în perioada 16 noiembrie 2006 - 26 noiembrie 2006 pentru forajele executate în zonele Băicoi şi Moreni, raportul de investigare teren pentru amplasarea platformei de bioremediere la Moreni, din 08 decembrie 2006 şi executat de F&R W. SRL, raportul de investigare teren pentru amplasarea depozitului deşeuri şi platformă bioremediere Băicoi, din 08 decembrie 2006, executat de F&R W. SRL, corespondenţa electronică, constând în e-mail-uri din 07 noiembrie 2006, 10 noiembrie 2006, 14 noiembrie 2006, 22 ianuarie 2007, 15 ianuarie 2007, 01 martie 2007 şi 25 ianuarie 2007, procesul-verbal de punere în posesie din 29 noiembrie 2006 emis de Comisia Locală de Fond Funciar a comunei I.L.C. - judeţ Dâmboviţa, dosarul succesoral înregistrat la Biroul Notarial Public F.M. din Moreni, sub nr. 33/2006 în care a fost emis certificatul de moştenitor suplimentar din 29 noiembrie 2006, antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat din 29 noiembrie 2006, încheiat între M.M. şi L.V., procura specială autentificată din 29 noiembrie 2006 emisă de M.M. pentru inc. S.A.M.D., titlul de proprietate din 08 decembrie 2006 emis pentru moştenitorii defunctului M.N., contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 13 decembrie 2006 încheiat între S.A.M.D. ca mandatar al vânzătorului M.M. şi coinculpatul L.V., contractul de concesiune din 21 decembrie 2006 înregistrat la SC P. SA - Zona de Operare Băicoi din 21 decembrie 2006 şi procesul-verbal de negociere din 21 decembrie 2006, către Compartimentul Financiar pentru efectuarea plăţii către L.V., ordinul de plată din 28 decembrie 2006 emis de SC P. SA către L.V., matricele cu semnături autorizate pentru aprobarea plăţilor transmise de SC P. SA, valabile în perioada 2005-2007, adresa din 14 martie 2008 emisă de Primăria Moreni, documentaţia înaintată de Primăria Moreni privind concesionarea de către SC P. SA a terenului situat Pâscov, rulajul contului aparţinând lui L.V. deschis la Banca B. SA - Agenţia Moreni şi situaţia depozitelor constituite, transmise prin adresele din 27 decembrie 2007, din 14 ianuarie 2008, din 04 februarie 2008 şi din 12 februarie 2008 emise de această unitate bancară, rulajul contului aparţinând lui L.V. deschis la R. Bank - Agenţia Moreni, transmis prin adresa din 11 aprilie 2008, ordinele de plată din 16 martie 2007 şi din 16 aprilie 2007 emise de inc. L.V. prin care au fost virate sumele de 800.000 RON respectiv 905.000 RON în conturile cbinculpatului S.A.I. de la Banca B. - Sucursala Prahova şi R. Bank - Agenţia Ploieşti, rulajul contului personal al inculpatului S.A.I., deschis la Banca B. SA - Sucursala Prahova şi a depozitelor constituite de acesta, transmise prin adresele din 25 ianuarie 2008 şi din 06 februarie 2008 emise de Banca B. SA - Sucursala Prahova, declaraţia din 26 martie 2007 consemnată de inc. S.A.I. la Banca B. SA - Sucursala Prahova privind sursa de origine a sumei de 800.000 RON primită de la L.V., declaraţia din 20 august 2007 consemnată pe proprie răspundere de către S.A.I. la Banca B. SA - Sucursala Prahova cu privire la returnarea către L.V. a sumei de 650.000 RON, ordinul de plată din 26 martie 2007 emis de .S.A.I. pentru plata sumei de 150.000 RON în contul lui N.V., rulajul contului personal al lui S.A.I. deschis la R. Bank - Agenţia Ploieşti şi documentele de lichidare a depozitului, din 17 august 2007, transmise prin adresele din 03 ianuarie 2008 şi din 25 martie 2008 emise de R. Bank - Agenţia Ploieşti, antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat din 20 decembrie 2006, încheiat între A.M. şi S.A.I., având ca obiect - terenul situat în tarlaua 3, parcela 13/43, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. RR din 21 februarie 2007 încheiat între A.M. şi S.A.I., contractul de concesiune din 26 februarie 2007 încheiat de Zona de Operare Băicoi cu S.A.I. şi procesul-verbal de negociere, contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 8 iulie 2005 între M.N. şi S.A.I., având ca obiect terenul situat în tarlaua 3, parcela A13/1, contractul de concesiune din 01 martie 2007 încheiat de Zona de Operare cu S.A.I. şi procesele verbale de negociere (T3, A13/1) adresele din 08 martie 2007 emise de Zona de Operare Băicoi prin care se solicită Compartimentului Financiar plata redevenţei către S.A.I., ordinul de plată emis de SC P. SA către S.A.I. pentru redevenţa totală de 1.029.068 RON, rulajul contului personal al lui S.A.I., transmis prin adresele din 17 ianuarie 2008 şi din 29 februarie 2008 emise de B.C.R. - Direcţia Juridică, antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat din 06 decembrie 2006 încheiat.de.M.A., C.l. şi C.A. cu P.D., contractul de vânzare-cumpărare din 21 februarie 2007 încheiat de M.A., C.l., C.A., P.D. şi S.A.M.D., contractele de concesiune nr. C1 din 26 februarie 2007 şi nr. C2 din 26 februarie 2007 încheiate de Zona de Operare Băicoi cu S.A.M.D. şi procesele -verbale de negociere, adresele nr. A1 din 09 martie 2007 şi nr. A2 din 09 martie 2007 ale Zonei de Operare Băicoi prin care se solicită Compartimentului Financiar plata redevenţei către S.A.M.D., ordinul de plată emis de SC P. SA pentru redevenţa totală de 1.032.567,20 RON, contractele de concesiune nr. C3 din 26 februarie 2007, nr. C4 din 26 februarie 2007 încheiate de Zona de Operare cu P.D., antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat din 07 decembrie 2006 şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 21 februarie 2007 încheiate de C.S. şi C.N. cu P.D., antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat din 14 noiembrie 2006 şi contractul autentificat din 08 mai 2007 încheiate între C.T.L. şi P.D., antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat din 12 decembrie 2006 şi contractul autentificat din 22 februarie 2007 încheiate de P.E. cu P.D., contractele de concesiune nr. C5 din 26 februarie 2007, nr. C6 din 26 februarie 2007, nr. C7 din 22 mai 2007 încheiate de Zona de Operare Băicoi cu P.D., adresele nr. A3 din 09 martie 2007, nr. A4 din 09 martie 2007 prin care Zona de Operare solicită Compartimentul Financiar plata către P.D. a redevenţei din contractul nr. C1, C2 din 26 februarie 2007, ordinul de plată emis la 03 aprilie 2007 de SC P. SA prin care s-a virat în contul lui P.D., cu titlu de redevenţă a sumei de 516.283,60 RON, rulajele conturilor titularilor S.A.M., P.D. şi A.G., transmise cu adresa din 22 februarie 2008 a R. Bank - Agenţia Ploieşti, ordinele de plată nr. P1 din 02 iulie 2007 pentru suma de 490.000 RON, nr. P2 din 02 iulie 2007 pentru suma de 289.000 RON, nr. P3 din 02 iulie 2007 pentru suma de 615.000, emise de S.A.I. către P.H. cu titlu de contravaloare locuinţă conform contractului înscris intitulat „declaraţie" (act de mână) din 02 iulie 2007 întocmit de P.H. cu S.A.I. pentru obligaţia vânzării a trei apartamente în Bucureşti, rulajul conturilor titularului P.H., deschise la B.R.D.- Sucursala Dorobanţi transmise cu adresa din 15 aprilie 2008 emisă de această unitate bancară, ordinul de plată din 20 august 2007 emis de S.A.I. pentru suma de 586.861 RON virată în contul lui L.V. cu titlul de restituire împrumut, cerere formulată de S.A.I. la 17 august 2007 pentru lichidarea depozitului în sumă de 270.063,75 euro, factura proformă din 25 aprilie 2007, chitanţa din 26 aprilie 2007 şi factura fiscală din 30 aprilie 2007 emise de SC A.B. SRL Bucureşti către S.A.I. pentru autoturism marca B., proces-verbal încheiat la 16 august 2007 de către organele de anchetă al D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Ploieşti, la Zona de Operare de ridicare a unui număr de 81 contracte concesiune, procesul-verbal încheiat la 20 august 2007 de concesiune către organele de anchete D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti la Zona de Operare Băicoi prin care a fost ridicat contractul de concesiune din 21 decembrie 2006, contractele concesiune şi procesele - verbale de negociere încheiate de Zona de Operare Băicoi şi înregistrate sub nr. 5911 din 26 februarie 2007 - concedent C.G., din 26 februarie 2007 - concedent C.I., din 26 februarie 2007 - concedent A.L., din 26 februarie 2007 concedent S.A.I. nr. T1 din 26 februarie 2007 - concedent A.G. nr. T2 din 26 februarie 2007 - concedent A.G., nr. T3 din 26 februarie 2007 - concedent B.I., nr. T4 din 02 martie 2007 - concedent P.I., nr. T4 din 02 martie 2007 - concedent P.M., nr. T5 din 12 martie 2007 - concedent P.M., nr. T6 din 12 martie 2007 - concedent P.M., nr. T7 din 12 martie 2007 - concedent P.M., nr. T8 din 12 martie 2007 - concedent C.E., nr. T9 din 12 martie 2007 - concedent G.E., nr. T9 din 12 martie 2007 - concedent C.E., nr. T10 din 12 martie 2007 - concedent D.E., nr. T11 din 12 martie 2007 – concedent M.I., nr. T12 din 12 martie 2007 - concedent C.N., nr. T13 din 12 martie 2007 - concedent C.G., nr. T14 din 12 martie 2007 - concedent C.G. - concedent M.S., nr. T15 din 13 martie 2007 - concedent I.C., nr. T16 din 13 martie 2007 - concedent M.E., nr. T17 din 13 martie 2007 - concedent A.S., nr. T18 din 14 martie 2007 - concedent A.G., nr. T19 din 14 martie 2007 - concedent S.A., nr. T20 din 16 martie 2007 - concedent Z.F., 03.2007 - concedent I.A.I., 03.2007 - concedent T.E.; 03.2007 - concedent P.N., 03.2007 - concedent P.S.G., 03.2007 - concedent B.N.; 03.2007 - concedent M.E.; 03.2007 – concedent C.M.; 03.2007 - concedent A.E., 03.2007 - concedent M.E., 03.2007 - concedent C.I.; 03.2007 - concedent M.A.F., 03.2007 - concedent C.S., 03.2007 - concedent V.E.C., 03.2007 - concedent C.G.C., 03.2007 - concedent S.E., 03.2007 - concedent, H.S.; 03.2007 - concedent S.G.; 03.2007 - concedent M.E.; 03.2007 - concedent M.E., 03.2007 - concedent N.V.; 03.2007 - concedent S.D.; 03.2007 - concedent S.M.; 03.2007 - concedent A.G.; 03.2007 - concedent D.V., 03.2007 - concedent A.S.R.; 03.2007 - concedent M.M., 03.2007 - concedent M.G.; 03.2007 - concedent A.D., 04.2007 – concedent B.G.; 04.2007 - concedent M.A.G., 04.2007 – concedent A.G., 04.2007 - concedent A.G.; 04.2007 - concedent C.T.; 04.2007 - concedent P.A., 04.2007 - concedent C.E., din 11 aprilie 2007 - concedent M.N., nr. G1 din 12 aprilie 2007 – concedent S.M.I., nr. G2 din 12 aprilie 2007 - concedent V.V.; nr. G3 din 12 aprilie 2007 - concedent S.V., nr. G4 din 12 aprilie 2007 - concedent D.Ş., nr. G5 din 12 aprilie 2007 - concedent P.O.; nr. G6 din 12 aprilie 2007 - concedent M.V., nr. G7 din 12 aprilie 2007 - concedent J.A., nr. G8 din 12 aprilie 2007 - concedent E.P.; din 26 aprilie 2007 - concedent D.V.G; din 22 mai 2007 - concedent P.D.; nr. K1 din 06 iunie 2007 - concedent S.M., nr. K2 din 06 iunie 2007 - concedent S.C., nr. K3 din 06 iunie 2007 - concedent S.G., nr. K4 din 06 iunie 2007 - concedent Ş.E. nr. K5 din 06 iunie 2007 - concedent S.M.; nr. K6 din 06 iunie 2007 - concedent S.P.G., nr. L1 din 06 iulie 2007 - concedent I.D.,nr. L2 din 06 iulie 2007 - concedent I.D.; declaraţiile martorilor S.D.M.D.M., L.C.H., D.D., M.F., P.V., N.A., P.I., T.C.M., S.F., M.M., B.C., N.A., G.V., M.A., C.I., C.A., C.S., C.N., C.T.L.P.G., A.M., M.C., P.E., N.M.; G.C.T.A., A.G., C.E.G.E., T.E., I.A.I., T.N., P.S.G.; I.D. , C.G., Co.l., A.M., C.C., B.N., C.E., B.E., M.C., C.N., C.G., M.S., I.C., A.G.M.E., A.A., B.N., M.E., C.M., I.A., M.E.M., C.S., Ch.l., M.A.F., H.S., S.D., S.G., N.V., M.E., S.M., A.S.R., M.G., P.M., B.G., C.T., C.E., M.N., V.V., S.M.I., S.V., P.O., A.V., J.A., EC., Ş.E., S.C., S.A., M.E., declaraţiile făptuitorilor I.E.E., G.N.M.I., B.R., H.F. care au fost scoşi de sub urmărirea penală, declaraţiile inculpaţilor S.A.I., L.V., P.D., S.A.M.D., procesele-verbale de confruntare între martorul S.F.B.G. şi inculpatul S.A.I., între martora D.D. şi acelaşi inculpat şi cu raportul de expertiză tehnică, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În luna decembrie 2006, S.A.I., în calitatea sa de.director al Zonei de Operare Băicoi din cadrul SC P. SA, a încheiat cu L.V., un prieten apropiat, un contract de concesiune având ca obiect un teren în suprafaţă de 30.000 mp situat în extravilanul comunei I.LC., judeţul Dâmboviţa, pentru care acesta din urmă a încasat într-o singură tranşă, până la sfârşitul anului 2006, o redevenţă de 3.381.000 RON, echivalentul sumei de aproximativ 1.000.000 euro, terenul fiind achiziţionat de L.V. la propunerea lui S.A.I., cu preţul de 10.000 euro, corespunzător preţului practicat în zona respectivă.

Activitatea infracţională a fost desfăşurată de inculpatul S.A.I. în calitate de director al SC P. SA - Zona de Operare Băicoi, pe fondul acţiunilor demarate în cadrul proiectului „Abandonări şi deşeuri P." în toamna anului 2006, de societatea pe care o reprezenta legal, proiect care presupunea înfiinţarea a două staţii de bioremediere şi a unui depozit de deşeuri în aria de competenţă a Zonei de Operare Băicoi, condusă de inculpat.

Pentru demararea proiectului propriu-zis a fost necesară identificarea unor terenuri care să îndeplinească anumite caracteristici în vederea achiziţionării lor de către SC P. SA, activitate în care a fost implicat şi inculpatul S.A.I., prin prisma funcţiei pe care o deţinea, precum şi a faptului că Zona de Operare Băicoi urma să beneficieze de cele două staţii de bioremediere şi de depozitul de deşeuri.

Astfel, în calitate de director al Zonei de Operare Băicoi, inculpatul S.A.I. a aflat cerinţele pe care trebuia să le îndeplinească terenurile necesare proiectului, a aflat date referitoare la locaţiile, acestora, implicându-se personal în identificarea lor şi beneficiind astfel de informaţii: care nu erau destinate publicităţii.

Reprezentanţii societăţii SC P. SA au fost sprijiniţi îndeaproape pentru stabilirea locaţiilor terenurilor chiar de inculpatul S.A.I., ca reprezentant legal al Zonei de Operare Băicoi, acesta având la rândul său obligaţia de a păstra confidenţialitatea datelor obţinute în legătură cu activitatea prestată pentru angajatorul său, SC P. SA.

Cu toate acestea, inculpatul S.A.I. a profitat de informaţia dobândită în virtutea funcţiei sale, conform căreia SC P. SA intenţiona să achiziţioneze terenuri necesare realizării celor două staţii de bioremediere şi a depozitului de deşeuri, în scopul obţinerii, atât pentru sine cât şi pentru alte persoane apropiate, coinculpaţii L.V. şi P.D., a unor foloase materiale necuvenite.

Pentru realizarea acestui scop ilicit, inculpatul S.A.I. a folosit în mod direct informaţiile nedestinate publicităţii, achiziţionând personal un teren în suprafaţă de 5000 m.p. necesar proiectului, situat în zona investigată, la preţul de 4.000 RON, pe care ulterior, l-a concesionat către SC P. SA pentru o redevenţă în sumă de 343.000 lei.

În acelaşi timp, inculpatul S.A.I. a permis accesul la informaţiile nedestinate publicităţii pe care le deţinea, a unor persoane neautorizate respectiv L.V. şi P.D. cărora le-a spus că SC P. SA va achiziţiona terenuri în zona Moreni şi în extravilanul oraşului Băicoi.

Obţinând aceste informaţii, inculpatul L.V. a achiziţionat la rândul său cu preţul de 30.000 RON, un teren în suprafaţă de 3 ha situat în extravilanul comunei I.L.C., judeţ Dâmboviţa, pe care într-un interval de timp foarte scurt, l-a concesionat către SC P. SA - Zona de Operare Băicoi, reprezentată de inculpatul S.A.I., în schimbul unei redevenţe de 3.381.000 RON.

Şi inculpata P.D., în baza informaţiilor primite de la S.A.I., a cumpărat 3 terenuri, cu preţul total de 35.200 RON şi care ulterior au făcut obiectul contractelor de concesiune încheiate cu Zona de Operare Băicoi, în schimbul unei redevenţe totale de 1.750.260,4 RON.

Verificând obligaţia de confidenţialitate încălcată de inculpatul S.A.I., tribunalul a stabilit, în baza actelor aflate în dosar, că acesta a absolvit Facultatea de Foraj şi Exploatarea Sondelor şi a fost încadrat ca inginer în anul 1986 în cadrul S.N.P. P. - Schela de Producţie Petrolieră Băicoi, în baza contractului de muncă din 30 septembrie 1986.

Începând cu anul 2003, inculpatul a ocupat funcţii de conducere atât la Schela Băicoi conform actului adiţional nr. xx/2003 la contractul de muncă, cât şi la Sucursala P. Ploieşti conform actului adiţional nr. zz din 01 iunie 2004. Aceste acte adiţionale la contractul de muncă prevăd clauza de confidenţialitate reglementată de art. 26 C. muncii ce instituie obligaţia de fidelitate faţă de angajator în exercitarea atribuţiilor de serviciu, precum şi aceea de respectare a secretului de serviciu.

Urmare privatizării din anul 2004, S.N. P. a devenit SC P. SA, având ca acţionar majoritar firma, austriacă O.A., iar Statul român şi-a menţinut prin reprezentanţii săi Fondul Proprietatea SA şi A.V.A.S., un procent de a proximativ 40% din totalul acţiunilor acestei societăţi.

Privatizarea societăţii a determinat o serie de modificări în structura organizatorică a SC P. SA între care şi înfiinţarea Zonei de Operare Băicoi, ce cuprindea unităţile de la Târgovişte, Moreni, Boldeşti şi Băicoi. Director al acestei Zone a fost numit inculpatul S.A.I., prin decizia nr. 1555 din 05 septembrie 2006, emisă de directorul executiv Exploatare şi Producţie - L.W.

Funcţia de director îndeplinită de inculpatul S.A.I. este inclusă în categoria celor prevăzute la art. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000 care, prin art. 2, impunea inculpatului S.A.I. reguli speciale de comportament vizând îndeplinirea îndatoririlor rezultate din exercitarea funcţiei, cu respectarea strictă a legilor şi a normelor de conduită profesională, excluzând folosirea funcţiei şi a atribuţiilor ori însărcinărilor primite în scopul de a dobândi, pentru sine sau pentru alţii, de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În baza aceleiaşi decizii de numire nr. 1555 din 05 septembrie 2006, inculpatul S.A.I. a fost abilitat să angajeze Zona de Operare Băicoi în limitele stabilite de superiorii săi în sensul că avea competenţa de a încheia acte juridice în numele Zonei de Operare Băicoi, inclusiv contracte de achiziţie sau închiriere de terenuri necesare desfăşurării activităţii unităţii pe care o reprezenta.

Limita sa de competenţă a fost stabilită de directorul Diviziei Regiunii Centrale - B.R. până la preţul de 1 euro/mp în cazul încheierii contractelor având ca obiect terenuri iar pentru plata furnizorilor, inculpatul avea competenţa de aprobare până la suma de 25.000 euro.

Tribunalul a mai reţinut că la nivelul Zonei de Operare Băicoi, funcţionau comisii de negociere a preţului de vânzare, închiriere, sau concesiune a terenurilor şi ai căror membri erau numiţi prin decizie de către directorul zonei inculpatul S.A.I.

În conformitate cu obiectivele generale stipulate în „Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor", precum şi cu prevederile H.G. nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, SC P. SA avea obligaţia de a modifica sistemul clasic de gospodărire a acestora, ce se baza predominant pe stocarea şlamurilor petroliere în bataluri.

În acest context legislativ, SC P. SA a iniţiat un nou sistem de gospodărire a deşeurilor, concretizat în proiectul intitulat „Abandonări şi deşeuri P.", constând în amenajarea unor platforme de stocare temporară, staţii de bioremediere şi depozite de deşeuri nepericuloase destinate gestionării sedimentelor rezultate în urma procesării primare a şlamului petrolier din rezervoarele aferente parcurilor de rezervoare şi din fostele bataluri de depozitare, ca şi pentru solul contaminat cu produse petroliere provenite de la sondele şi parcurile de rezervoare, propuse a fi închise, precum şi construirea unor depozite de deşeuri nepericuloase pentru stocarea deşeurilor solide rezultate din activitatea de exploatare petrolieră.

SC P. SA a hotărât realizarea acestor investiţii la nivel naţional, în proiect fiind inclusă şi Zona de Operare Băicoi, pentru care au fost prevăzute două staţii de bioremediere în Băicoi şi Târgovişte (la Moreni), amplasate pe terenuri în suprafeţe de câte 3 ha şi un depozit de deşeuri ce urma a fi construit la Băicoi, pe o suprafaţă de aproximativ 28 ha.

Suprafeţele de teren trebuiau să îndeplinească criterii referitoare la distanţa faţă de zonele urbane, rezidenţiale, recreaţionale, cursuri de apă, surse de apă şi terenuri agricole; existenţa apei subterane, apelor de coastă sau zone naturale protejate; riscuri de inundare, tasare, alunecări de teren sau avalanşe; zone naturale protejate sau de patrimoniu cultural; condiţii geologice şi hidrogeologice.

Pentru identificarea lor în funcţie de aceste criterii, SC P. SA a încheiat un contract cu SC F&R W. SRL Bucureşti, în baza căruia aceasta din urmă societate trebuia să desfăşoare activităţi asociate proiectului privind selecţia amplasamentului şi colectarea datelor, investigaţii geotehnice şi hidrogeologice.

În contractul încheiat cu SC F&R W. SRL Bucureşti, a fost inclusă o clauză de confidenţialitate potrivit căreia „toate informaţiile obţinute de contractantul (F&R) sau de către angajaţii, funcţionarii sau agenţii acestuia în decursul sau pe perioada realizării serviciului din contract sunt confidenţiale şi nu sunt divulgate de către contractant sau de către angajaţii acestuia, funcţionarii sau agenţii către nici o persoană, firmă sau corporaţie, altele decât reprezentanţele desemnate ale societăţii (SC P. SA)."

Pentru discutarea detaliilor referitoare la modul de lucru al echipei desemnate de F&R, la data de 23 octombrie 2006, la sediul SC P. SA Bucureşti a avut loc o întâlnire la care au participat din partea beneficiarului SC P. SA, martorii: D.M. - responsabil de proiect şi director al Departamentului Ingineriei Protecţiei Mediului, L.C.H. - inginer şef şi supervizor tehnic în cadrul aceluiaşi departament, iar din partea F&R, martorii S.F.B.G. şi S.D.M.

În cadrul acestei întâlniri, ştiind că societatea nu deţine terenuri suficiente pentru realizarea Proiectului, reprezentanţii P. au convenit ca reprezentanţii F&R cărora le revenea misiunea de a identifica suprafeţele de teren corespunzătoare criteriilor stabilite, să ia legătura atât cu managerul de proiect local de la Zona de Operare Băicoi - martora D.D., cât şi cu directorul zonei respective, inculpatul S.A.I., aşa încât a doua zi, la 24 octombrie 2006, martorii S.F.B.G. şi S.D.M. s-au deplasat la sediul Zonei de Operare Băicoi, unde au purtat-o discuţie, cu managerul local de proiect, martora D.D., discuţie axată în principal.pe imposibilitatea unităţii, locale de a asigura suprafaţa necesară realizării depozitului de deşeuri (28 ha) şi celor două staţii de bioremediere (câte 3 ha fiecare), împrejurare în care s-a considerat utilă şi o analiză a acestei situaţii cu inculpatul S.A.I., care în acea zi nu era prezent în unitate.

Întâlnirea cu inculpatul S.A.I. a avut loc la 25 octombrie 2006, ocazie cu care reprezentanţii F&R i-au comunicat acestuia criteriile care trebuiau îndeplinite pentru identificarea terenurilor, solicitându-i totodată sprijinul în localizarea unor amplasamente corespunzătoare în zona Băicoi şi Moreni, în vederea efectuării unor investigaţii de specialitate.

Luând cunoştinţă de aceste caracteristici, inculpatul S.A.I. le-a indicat în aceeaşi zi reprezentanţilor firmei F&R o suprafaţă situată în zona de est a oraşului Băicoi care, însă, din mai multe considerente (apropiere de livezi cultivate, drum de acces limitat ş.a.), nu putea face obiectul investigaţiilor.

Pentru zona Moreni, în cursul aceleiaşi zile, martorii S.F.B.G. şi S.D.M., au vizitat o suprafaţă de teren situată lângă municipiul Târgovişte, deţinută de SC P. SA. Evaluarea iniţială a terenului respectiv a evidenţiat mai multe caracteristici negative, fapt care a fost adus la cunoştinţa inculpatului S.A.I.

În perioada imediat următoare, inculpatul S.A.I. le-a prezentat celor doi martori o altă suprafaţă de teren situată în extravilanul oraşului Băicoi tarlaua 3, pe care reprezentanţii SC F&R W. SRL au hotărât să înceapă forările necesare investigaţiilor, lucrări care au demarat în jurul datei de 14 noiembrie 2006.

În această tarla, inculpatul S.A.I. deţinea în proprietate o parcelă în suprafaţă de 10.001 mp (parcela A13/1).

Concomitent cu această acţiune, la începutul lunii noiembrie 2006, pentru zona Moreni, inculpatul S.A.I. i-a indicat martorului S.F.B.G. să ia legătura cu inculpatul L.V. - prietenul său - care deţinea teren în comuna I.L.C., judeţul Dâmboviţa, punându-i la dispoziţie şi numărul de telefon mobil al acestuia din urmă.

După o prealabilă discuţie telefonică cu inculpatul L.V., martorul S.F.B.G., însoţit de colega sa, martora S.D.M., s-au deplasat în localitatea Moreni, la sediul SC A. L.C. SRL al cărei director este inculpatul L.V. Cei doi martori au fost conduşi de inculpat în comuna I.L.C., judeţul Dâmboviţa, unde acesta din urmă le-a prezentat un teren nedelimitat pe care va fi pus în posesie, fără a indica suprafaţa exactă şi amplasamentul acesteia.

La data de 14 noiembrie 2006, reprezentanţii F&R însoţiţi de martora D.D. au revenit la sediul firmei inculpatului L.V., unde primarul comunei I.L.C., martorul N.A. le-a predat o fotografie aeriană a zonei anterior vizitate după care s-au început forările în zonă pe terenul indicat de inculpatul L.V., activitate despre care martora D.D., în calitate de manager de proiect local i-a informat în aceeaşi zi, prin e-mail, pe martorii D.M. şi L.C.H.

Lucrările de investigare a terenurilor constând în forări, recoltări probe de sol şi analize de laborator au durat aproximativ două săptămâni, adică până la sfârşitul lunii noiembrie 2006, desfaşurându-se concomitent atât în zona I.L.C. cât şi în extravilanul oraşului Băicoi - tarlaua 3, cu precizarea că pentru zona Băicoi nu s-a solicitat acordul proprietarilor, întrucăt inculpatul S.A.I. a recomandat reprezentanţilor F&R „discreţie" pentru a nu fi îngreunată achiziţia ulterioară a terenurilor de către SC P. SA.

De altfel, tribunalul a stabilit că şi dacă s-ar fi cerut acordul proprietarilor terenurilor, acestora nu li s-ar fi făcut cunoscut beneficiarul final al lucrărilor de investigare (SC P. SA).

Prezentarea activităţii de investigare a terenurilor şi rezultatele prospecţiunilor efectuate au fost cuprinse de reprezentanţii F&R în două rapoarte: unul pentru amplasarea platformei de bioremediere de la Moreni şi celălalt pentru depozitul de deşeuri şi platforma de bioremediere în zona Băicoi.

Având în vedere clauza de confidenţialitate cu privire la proiect, prevăzută în contractul încheiat de SC P. SA cu SC F&R W. SRL, la data de 08 decembrie 2006, martorul S.F.B.G. a predat cele două rapoarte martorului L.C.H., comunicându-i totodată inculpatului S.A.I. - director al Zonei de Operare Băicoi, beneficiară a proiectului că, la o primă evaluare, terenurile investigate îndeplineau cerinţele acestuia.

Rapoartele de investigare a terenurilor întocmite de F&R au fost analizate de specialiştii din cadrul SC P. SA, evaluarea lor finală fiind adusă la cunoştinţa martorilor L.C.H. şi D.M. la data de 15 ianuarie 2007.

Anterior acestui moment, la data de 21 decembrie 2006, inculpatul S.A.I. - în calitatea sa de director al Zonei de Operare Băicoi, a încheiat un contract de concesiune pe o perioadă de 49 ani cu inculpatul L.V. pentru terenul în suprafaţă de 3 ha din extravilanul comunei I.L.C., judeţ Dâmboviţa.

Conform acestui contract, redevenţa a fost stabilită la valoarea de 3.381.000 RON (2,3 RON/mp/an) şi a fost achitată într-o singură tranşă, la data de 28 decembrie 2006.

Aceste contract a fost încheiat fără aprobarea responsabililor de proiect din cadrul P. şi înainte ca aceştia să decidă asupra condiţiilor de achiziţie a terenurilor necesare proiectului, investigate de firma F&R, condiţii referitoare la regimul juridic al dobândirii, la preţul pe care-l putea oferi P. şi la modalitatea de plată care au fost stabilite abia la data de 25 ianuarie 2007.

Dacă pentru achiziţionarea terenului din comuna I.L.C., inculpatul S.A.I. a încheiat contractul de concesiune menţionat fără a solicita aprobarea responsabililor de proiect, nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul terenurilor din extravilanul oraşului Băicoi.

Astfel, în cursul lunii ianuarie 2007, inculpatul S.A.I., prin intermediul martorei D.D., a solicitat printr-un e-mail responsabilului de proiect-martorul D.M., acordul pentru demararea procesului de concesionare a celor 31 ha teren din zona Băicoi, pentru programul de management deşeuri, informându-l totodată că.„proprietarii nu sunt de acord cu vânzarea terenului, ci doar cu concesionarea pe o perioadă de 49 ani, la preţul de 2,5 RON/mp/an".

În acest context, la data de 25 ianuarie 2007, la sediul Zonei de Operare Băicoi a avut loc o întâlnire la care au participat inculpatul S.A.I. şi martorii D.M. şi L.G.H., rezultatul discuţiilor fiind materializat într-un e-mail, transmis în aceeaşi zi de responsabilul de proiect către inculpatul S.A.I. şi martorul M.F. - directorul Regiunii de Centru, care avea în subordine şi Zona de Operare Băicoi. Din conţinutul acestui e-mail rezultă că situaţia a fost prezentată celor doi martori de către inculpatul S.A.I. de maniera că proprietarii terenurilor nu sunt de acord să vândă şi singura opţiune ar fi concesionarea terenurilor pentru o perioadă de 49 ani, urmând ca la final proprietarul terenurilor, preţul pretins negociat de inculpatul S.A.I. cu proprietarii terenurilor fiind de 2 RON/mp/an pentru zona Moreni, respectiv de 2,2 RON/mp/an pentru zona Băicoi.

Responsabilul de proiect D.M. nu a fost de acord cu preţurile comunicate de: inculpatul S.A.I., propunând ca în cadrul negocierilor cu proprietarii terenurilor, limita maximă a preţului oferit de SC P. SA să fie 1,4 RON/mp/an, plata să fie efectuată în trei tranşe - 50% în anul 2007 şi câte 25% în anii 2008 şi 2009, cu amendamentul ca reprezentanţii Departamentului Juridic să confirme dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de către SC P. SA după cei 49 de ani de concesiune.

Acest e-mail"," care reprezintă în realitate o aprobare pentru demararea procedurilor de concesionare a_: terenurilor necesare proiectului şi care cuprindea condiţiile privitoare la preţ şi modalitatea de plată, nu a fost prezentat de inculpatul S.A.I. membrilor comisiei de negociere din cadrul Zonei de Operare Băicoi, rezumându-se să le comunice doar faptul că SC P. SA a stabilit un preţ fix de 1,4 RON/mp/an. Din acest motiv, rolul membrilor comisiei de negociere a devenit pur formal, reducându-se doar la semnarea unor procese-verbale de negociere a preţului cu proprietarii terenurilor.

Mai mult, având în vedere că prin acelaşi e-mail responsabilul de proiect solicita confirmarea de către Departamentul Juridic a susţinerii inculpatului cu privire la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor concesionate la sfârşitul perioadei de 49 ani, inculpatul S.A.I., cunoscând nelegalitatea acestei ipoteze, l-a indus în eroare pe consilierul juridic al Zonei de Operare Băicoi - făptuitorul G.N., care a fost scos de sub urmărire penală, înştiinţându-l doar că SC P. SA, prin responsabilul de proiect, a hotărât dobândirea terenurilor prin concesionare.

În aceste împrejurări, în perioada 26 februarie 2007 - 06 iulie 2007 au fost încheiate de Zona d e Operare Băicoi - reprezentată de inculpatul S.A.I., în calitatea sa de director, contracte de concesiune având ca obiect terenuri situate în extravilanul oraşului Băicoi, tarlalele 2, 3 şi 117, fără a se purta negocieri cu proprietarii terenurilor cărora inculpatul S.A.I. le-a comunicat personal sau prin intermediul soţiei sale că preţul concesiunii este fix, şi anume 1,4RON/mp/an.

Din cele 90 contracte de concesiune, 11 au fost încheiate chiar de către inculpatul S.A.I. cu sine, cu soţia sa, inculpata S.A.M.D., cu inculpata P.D., persoană apropiată familiei S.A.I.

În prima zi în care s-au încheiat contracte de concesiune pentru Zona Băicoi, respectiv 26 februarie 2007, majoritatea o reprezintă cele în care calitatea de concedent o au soţii S. şi prietenii lor, printre care şi inculpata P.D.

În plus, o parte din aceste contracte încheiate de inculpatele S.A.M.D. şi P.D. se refereau la terenuri care nu făcuseră obiectul-investigaţiilor şi nici al proiectului (cele din tarlaua 117) fiindcă decizia concesionării suprafeţelor din această tarla a fost luată ulterior în luna martie 2007, de către responsabilii de proiect când au constatat că tarlaua 3 nu este suficientă pentru proiect, la propunerea inculpatului S.A.I., care le-a indicat această tarla, fără însă a-i înştiinţa că existau deja încheiate contracte de concesiune pentru terenurile din tarlaua respectivă.

Că este aşa rezultă din împrejurarea că prospecţiunile pe tarlaua 117 pentru stabilirea îndeplinirii cerinţelor proiectului s-au desfâşuratabia în luna aprilie 2007 de către o altă firmă H. România iar nu SC F&R W. SRL Bucureşti.

În egală măsură, contrar modalităţii de plată stabilită de responsabilii de proiect în contractele de concesiune pentru terenurile deţinute de inculpatul S.A.I. şi familia sa (trei tranşe anuale succesive), acesta a hotărât ca plata redevenţei să se efectueze într-o singură tranşă.

Astfel, în perioada 30 martie 2007 - 24 aprilie 2007, pentru contractele de concesiune încheiate personal de inculpaţii S.A.I. şi S.A.M.D. cu Zona de Operare Băicoi, aceştia au încasat în total o redevenţă în sumă de 1.375.567,2 RON, din care 343.000 RON pentru terenul achiziţionat chiar în acest scop la preţul de 4.000 RON (T3A13/43) şi 1.032,567,2 RON pentru terenul obţinut cu titlu de mită (T117 A 2403/43) de la inculpata P.D., după cum urmează:

Pentru terenul achiziţionat cu preţul de 4.000 RON (T3A13/43), tribunalul a reţinut că la sfârşitul lunii octombrie 2006, încă de la prima întâlnire cu reprezentanţii F&R, martorii S.F.B.G. şi S.D.M., inculpatul S.A.I. a aflat informaţii despre proiectul iniţiat de SC P. SA la nivelul Zonei de Operare Băicoi al cărei director era, proiect care presupunea achiziţionarea de către SC P. SA a unor suprafeţe de teren pentru construirea unor staţii de bioremediere şi a unui depozit de deşeuri.

Profitând de informaţiile obţinute de la reprezentanţii firmei F&R şi de faptul că aceştia i-au solicitat sprijinul pentru identificarea unor terenuri corespunzătoare, care să facă obiectul unor prospecţiuni, învinuitul S.A.I. le-a indicat în extravilanul oraşului Băicoi tarlaua nr. 3, denumită şi Zona Veterani, unde deţinea parcela A 13/1 în suprafaţă de 10.001 mp achiziţionată în anul 2005.

Lucrările de foraj pe tarlaua 3 au fost executate de firma F&R în a doua jumătate a lunii noiembrie 2006, iar spre finalul lor, martorul S.F.B.G. i-a comunicat verbal inculpatului S.A.I. că terenul îndeplineşte criteriile stabilite prin proiectul SC P. SA.

Faţă de această împrejurare, la începutul lunii decembrie 2006, aflând că martorul A.M., proprietar al unei suprafeţe de 5.000 mp situată în tarlaua 3, parcela 13/43 purta negocieri pentru vânzarea acestui teren cu martorul C.C., care oferise preţul de 3.500 RON, inculpatul S.A.I. l-a contactat pe vânzător, căruia i-a propus înstrăinarea către el a terenului oferindu-i un preţ mai mare, de 4.000 RON.

Vânzătorul A.M. a fost de acord, astfel că la data de 20 decembrie 2006 a fost încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat din 20 decembrie 2006, iar contractul de vânzare-cumpărare la data de 21 februarie 2007, când a fost autentificat sub nr. RR/2007 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi M.M.G. şi M.C.

Scopul urmărit de inculpatul S.A.I. prin achiziţionarea acestui teren a fost concesionarea lui către Zona de Operare Băicoi la numai 5 zile de la semnarea, contractului de vânzare-cumpărare, în schimbul unei redevenţe de 343.000 RON (26 februarie 2007), pe care a încasat-o într-o singură tranşă, contrar condiţiilor stabilite de responsabilul de proiect D.M. prin e-mail-ul transmis la data de 25 ianuarie 2007.

De asemenea, pe baza informaţiilor furnizate de inculpatul S.A.I., inculpata-P.D. a achiziţionat în perioada noiembrie-decembrie 2006, trei terenuri la preţul total de 35.200 RON (T3 A13/42, T3 A13/30 şi T 117 A2403/43), pe care ulterior le-a concesionat către Zona de Operare Băicoi în schimbul unei redevente de 1.750.260,4 RON.

Astfel, până la sfârşitul anului 2006, inculpata P.D. a achiziţionat patru terenuri care ulterior au şi fost concesionate de Zona de Operare Băicoi, după cum urmează:

1. în tarlaua 3, parcela A13/42 în suprafaţă de 5.000 mp.cu preţul de 2.500 RON şi parcela A13/30 în suprafaţă de 5.462 mp cu preţul de 2.700 RON, în baza antecontractelor de vânzare-cumpărare autentificate din 14 noiembrie 2006 şi din 07 decembrie 2006, la Biroul Notarului Public N.I.D.M. din Băicoi, antecontracte încheiate cu C.T.L., respectiv cu C.S. şi C.N.

2. în tarlaua 2 parcela A10/37 în suprafaţă de 4.721 mp cu preţul de 3.000 RON, în baza antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 12 decembrie 2006, la Biroul Notarial I.M. din Câmpina, încheiat cu P.E.

3. în tarlaua 117, parcela A2403/43 în suprafaţă de 30.100 mp.cu preţul de 30.000 RON în baza antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 06 decembrie 2006 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi M.M.G. şi M.C., încheiat cu fraţii M.A., C.I. şi C.A.

Acestor antecontracte de vânzare-cumpărare le-au urmat contracte de vânzare-cumpărare încheiate; astfel:

- pentru terenul din tarlaua 3 parcela A13/30, contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat şi autentificat din 21 februarie 2007 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi M.M.G. şi M.C. cu 5 zile înainte de concesionarea acestuia în favoarea Zonei de Operare Băicoi, inculpata P.D. a beneficiat de o redevenţă în valoare de 374.693,2 RON (contract de concesiune din 26 februarie 2007;

- la data de 22 februarie 2007, la acelaşi birou notarial a fost încheiat şi autentificat sub nr. BB contractul de vânzare-cumpărare pentru terenul situat în tarlaua 2, parcela A10/37, concesionat tot la data de 26 februarie 2007 conform contractului nr. kk/2007 care însă, ulterior, a fost anulat întrucât nu exista joncţiune între suprafaţa respectivă şi tarlaua 3 concesionată în cadrul proiectului;

- în cazul suprafeţei de 5.000 mp situată în tarlaua 3, parcela A13/42 cumpărată de la C.T.L., contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat şi autentificat la data de 08 mai 2007 sub nr. PP/2007 la acelaşi birou al notarilor publici M. iar contractul de concesiune cu Zona de Operare Băicoi a fost semnat la 22 mai 2007 (nr. GG/2007) pentru o redevenţă în valoare de 343.000 RON.

Examinând aceste contracte tribunalul a constatat că, deşi conform antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 06 decembrie 2006 cu fraţii M.A., C.l. şi C.A., suprafaţa de 30.100 mp din tarlaua 117 parcela A2403/43 a fost cumpărată doar de inculpata P.D., care a şi achitat celor trei proprietari preţul integral de 30.000 RON chiar la data autentificării antecontractului, chiar dacă în contractul de vânzare-cumpărare nr. CC la 21 februarie 2007 alături de P.D. ca şi cumpărătoare pentru jumătate din suprafaţa totală (15.052 mp.) figurează inculpata S.A.M.D., pe de o parte, iar pe de alta, că preţul a fost achitat la 06 decembrie 2006, în ziua antecontractului, exclusiv de inculpata P.D.

La un interval de numai 5 zile de la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare, adică la 26 februarie 2007, atât inculpata P.D. cât şi inculpata S.A.M.D. au concesionat către Zona de Operare Băicoi fiecare, câte 15.052 mp din terenul situat în tarlaua 117, parcela A2403/43, conform contractelor de concesiune nr. C1 din 26 februarie 2007 şi nr. C2 din 26 februarie 2007 pentru redevenţe de câte 1.032.567,20 RON.

Inculpata S.A.M.D. a încasat redevenţa totală de 1.032.567,20 RON la data de 06 aprilie 2007 în contul său deschis la R. Bank – Sucursala Ploieşti, din care, la 11 aprilie 2007 a retras suma de 150.000 RON, iar cu diferenţa de 880.000 RON a constituit mai multe depozite la termen, care au fost lichidate parţial la 02 iulie 2007 de inculpatul S.A.I., care a transferat suma de 490.000 RON în contul lui P.H. cu titlu de „contravaloare locuinţă conform contract".

În privinţa inculpatului L.V., care a achiziţionat, tot în scopul concesionării către SC.P. terenul din extravilanul comunei I.L.C., la preţul de 30.000 RON, obţinând o redevenţa plătită într-o tranşă unică, de 3.381.000 RON plată efectuată la data de 28 decembrie 2006 prin virarea în contul bancar al inculpatului L.V. deschis la Banca B. SA- Agenţia Moreni, din care 1.705.000 RON i-au revenit inculpatului S.A.I. cu titlu de mită, pentru furnizarea de informaţii şi încheierea contractului de concesiune în condiţiile arătate, prima instanţă a reţinut rezumativ următoarea situaţie de fapt:

La sfârşitul lunii octombrie 2006, urmare discuţiilor purtate de reprezentanţii firmei F&R cu inculpatul S.A.I. - director al Zonei de Operare Băicoi, acesta din urmă i-a comunicat inculpatului L.V., fost coleg de facultate şi prieten, că SC P. SA intenţionează să achiziţioneze teren în suprafaţă de 3 ha în zona Moreni, în scopul construirii unei staţii de bioremediere.

În aceste condiţii, la începutul lunii noiembrie 2006, inculpatul L.V. l-a contactat pe primarul comunei I.L.C. care este limitrofa oraşului Moreni - martorul N.A., cerându-i sprijinul pentru identificarea, în vederea achiziţionării, a unui teren liber în extravilan mai exact în zona Mal Pruni, în suprafaţă de cel puţin 3 ha, la care să existe o cale de acces şi să fie amplasat cât mai departe de aşezările umane, condiţii pe care inculpatul L.V. le aflase de la coinculpatul S.A.I.

Cei doi s-au deplasat împreună în aceeaşi zi în zona respectivă, unde primarul i-a indicat inculpatului mai multe amplasamente care ar fi putut face obiectul punerii în posesie a persoanelor îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate, procedură dificil de îndeplinit din cauza învecinării zonei cu o comunitate de rromi.

Martorul N.A. i-a comunicat inculpatului şi că exista posibilitatea punerii în posesie în zona respectivă a martorului M.M. (care figura în evidenţele Primăriei, împreună cu surorile sale, ca moştenitori ai unei suprafeţe totale de 5 ha, din care deţineau deja 2 ha în punctul Groşet) şi că în discuţiile anterioare cu persoana menţionată, aceasta fusese în principiu de acord să primească diferenţa de 3 ha în orice altă zonă, cu condiţia să existe şi un potenţial cumpărător pentru suprafaţa respectivă.

În aceste împrejurări, inculpatul L.V. i-a cerut martorului N.A. să ia legătura urgent cu M.M., căruia să-i comunice intenţia sa de a cumpăra cât mai repede suprafaţa de 3 ha, preţul oferit fiind de 10.000 RON/ha, asumându-şi totodată obligaţia de a achita toate taxele aferente şi a îndeplini formalităţile necesare încheierii contractului de.vânzare-cumpărare.

În perioada imediat următoare, N.A. l-a contactat telefonic pe martorul M.M., care a fost de acord să vândă cele 3 ha la preţul ce i se oferise, fără a fi interesat de amplasamentul suprafeţei pe care urma să fie pus în posesie.

În ziua de 29 noiembrie 2006, conform înţelegerii telefonice cu N.A., martorul M.M. şi surorile sale, M.R. şi M.C., s-au prezentat la Primăria comunei I.L.C., unde Comisia Locală, al cărei preşedinte era martorul N.A., le-a eliberat procesul-verbal de punere în posesie a moştenitorilor defunctei M.S. pentru suprafeţele de 3 ha în punctul Mal Pruni ce urma să facă obiectul vânzării ulterioare către L.V., respectiv 2 ha în punctul Groşet-tarlaua 45, parcela 611.

De la Primăria comunei I.L.C., martorul N.A. i-a condus pe M.M. şi surorile acestuia în municipiul Moreni, la sediul firmei inculpatului L.V., unde aceştia s-au cunoscut. Cu această ocazie, inculpatul le-a şi plătit preţul terenului de 30.000 RON, în prezenţa inculpatei S.A.M.D., soţia inculpatului S.A.I. - directorul Zonei de Operare Băicoi din cadrul SC P. SA Băicoi.

După remiterea sumei de bani menţionate, atât inculpaţii L.V. şi S.A.M.D., cât şi martorii N.A., M.M. şi surorile acestuia din urmă, s-au deplasat la Biroul Notarului Public C.M. din Moreni, unde însă nu s-a putut încheia actul de vânzare-cumpărare, fiind necesară în prealabil dezbaterea succesiunii între moştenitorii defunctei M.S.

Astfel, martorul M.M. împreună cu surorile sale şi martorul N.A., s-au deplasat la Biroul Notarului Public F.M., care a emis certificatul de moştenitor suplimentar autentificat din 29 noiembrie 2006.

Aşa cum rezultă din încheierea finală din 29 noiembrie 2006 pronunţată în dosarul succesoral nr. 333/2006 precum şi din certificatul de moştenitor suplimentar suprafaţa totală de 5. ha (3 ha în punctul Mal Pruni şi 2 ha în punctul Groşet) a revenit exclusiv martorului M.M.

După emiterea certificatului menţionat, în aceeaşi zi, martorii M.M. surorile acestuia, precum şi martorul N.A. s-au întors la Biroul Notarului Public C.M., unde erau aşteptaţi de inculpaţii L.V. şi S.A.M.D.

La acest din urmă birou notarial a fost încheiat şi autentificat sub nr. 2830 din 29 noiembrie 2006 antecontractul de vânzare-cumpărare între martorul M. M. - în calitate de promitent vânzător şi inculpatul L.V. - beneficiar al promisiunii de vânzare, având ca obiect terenul situat în extravilanul comunei I.L. C., în suprafaţă de 30.000 mp, preţul fiind de 30.000 RON.

La propunerea inculpatului L.V., martorul M.M. a fost acord să o împuternicească pe inculpata S.A.M.D. să-l reprezinte contractului de vânzare-cumpărare, astfel că la acelaşi birou notarial a fost autentificată, din 29 noiembrie 2006 procura specială în baza căreia inculpata S.A.M.D. a fost mandatată să-i vândă terenul lui L.V.

Cu aceeaşi ocazie, martorul N.A. a fost rugat de inculpatul L.V. să urgenteze eliberarea titlului de proprietate pentru suprafaţa reconstituită în data de 29 noiembrie 2006 moştenitorilor defunctei M.S., titlu care a şi fost emis la data de 08 decembrie 2006, ridicat de primarul comunei I.L.C. şi predat de acesta inculpatului L.V.

În aceste condiţii, la data de 13 decembrie 2006, între inculpata S.A.M.D. - în calitate de mandatară a martorului M.M. şi inculpatul L.V., a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 13 decembrie 2006 la Biroul Notarului Public C.M. pentru terenul de 3 ha situat în extravilanul comunei I.L.C., punctul Mal Pruni, judeţ Dâmboviţa.

Aşa cum s-a descris anterior şi după cum rezultă din cele expuse, tribunalul a constatat că după discuţia de principiu avută cu primarul comunei I.L.C. referitoare la achiziţia terenului antecontractului de vânzare-cumpărare cu proprietarul M.M., inculpatul L.V. a fost contactat de reprezentanţii F&R, cărora le-a indicat zona ce-i fusese prezentată de martorul N.A.

La o primă vizionare, terenul a fost evaluat ca fiind corespunzător criteriilor stabilite conform proiectului şi, chiar dacă inculpatul L.V. nu devenise încă proprietarul terenului, în perioada 14-22 noiembrie 2006, acesta le-a permis reprezentanţilor F&R să efectueze investigaţiile specifice (inclusiv forări pe acel teren).

Deşi rapoartele de investigare a terenurilor din zonele Moreni şi Băicoi, întocmite de reprezentanţii F&R nu fuseseră evaluate la nivelul SC P. SA şi nici nu fusese luată o hotărâre privind regimul juridic şi condiţiile în care urmau a fi achiziţionate, inculpatul S.A.I. l-a convocat pe L.V. în ziua de 21 decembrie 2006 la sediul Zonei de Operare Băicoi pentru încheierea unui contract de concesiune având ca obiect terenul de 3 ha care fusese cumpărat de acesta cu doar 7 zile înainte (13 decembrie 2006).

Astfel, la data de 21 decembrie 2006, în biroul directorului Zonei de Operare Băicoi - inculpatul S.A.I. şi în prezenţa acestuia, a avut loc o negociere a preţului între L.V. - ca proprietar al terenului şi doar doi din membrii comisiei de negociere desemnată la nivelul Zonei de Operare Băicoi, respectiv făptuitorii l.E.E. - şef birou producţie şi M.I. - şef serviciu formalităţi terenuri, ce au fost scoşi de sub urmărire penală.

În timpul negocierii, inculpatul S.A.I. le-a atras atenţia celor doi membri asupra faptului că terenul din zona I.L.C. trebuia concesionat urgent, până la sfârşitul anului 2006, motivând că pe terenul respectiv au fost efectuate investigaţii şi realizate investiţii.

În aceste condiţii, preţul a fost negociat la 2,3 RON/mp/an şi în aceeaşi zi a fost încheiat contractul de concesiune din 21 decembrie 2006 pe o perioadă de 49 ani între Zona de Operare Băicoi reprezentată de inculpatul S.A.I. în calitate de director şi persoana fizică L.V. în calitate de concedent, în schimbul unei redevenţe totale de 3.381.000 RON ce urma a fi achitată.într-o singură tranşă, până la sfârşitul anului 2006, deci în termen de 10 zile de la semnarea contractului.

Ca temei juridic, în conţinutul contractului a fost invocată Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, act normativ abrogat în urma apariţiei O.U.G. nr. 34/2006.

Acest contract a fost redactat de făptuitorul M.I. după modelul unui contract de închiriere terenuri, iar actul normativ (Legea nr. 219/1998) a fost preluat dintr-un alt contract de concesiune încheiat anterior de Zona de Operare Băicoi cu Primăria Păcureţi.

Odată cu încheierea contractului de concesiune a fost redactat şi un proces-verbal de negociere a preţului de concesionare, semnat de cei cinci membri ai comisiei de negociere: I.E.E., M.I., B.R., H.F. şi G.N. deşi, aşa cum s-a arătat, negocierea efectivă s-a purtat de către făptuitorii l.E.E. şi M.I., în prezenţa inculpatului. S.A.I., în biroul acestuia din urmă.

Totodată, la solicitarea inculpatului S.A.I., contractul de concesiune a fost semnat şi de făptuitorul G.N. - jurist, pe care inculpatul l-a asigurat că forma contractului a fost hotărâtă de conducerea SC P. SA, fiindcă proprietarul terenului, nu era de acord cu vânzarea acestuia şi, mai mult, că el personal a fost mandatat să încheie contractul în această modalitate juridică, situaţie de fapt ce nu corespunde, realităţii.

În aceeaşi zi, 21 decembrie 2006, din dispoziţia inculpatului S.A.I., făptuitorul M.I. a întocmit adresaînregistrată la Zona de Operare Băicoi sub nr 18694 din 21 decembrie 2006 prin care se solicita Compartimentului Financiar virarea sumei de 3 381.000 RON reprezentând redevenţa pentru contractul de concesiune din 21 decembrie 2006, în contul aparţinând persoanei fizice L.V., deschis la Banca B. - Moreni.

În conţinutul acestei adrese, făptuitorul M.I. a inserat în partea superioară, în dreapta paginii, rubrică pentru directorul Zonei de Operare Băicoi şi numele acestuia, respectiv, S.A.I., intenţionând să o prezinte acestuia din urmă pentru a fi aprobată.

Având în vedere că inculpatul S.A.I. nu se afla în unitate la acel moment, făptuitorul M.I. a purtat o discuţie telefonică cu acesta, care i-a solicitat ca adresa să fie semnată de înlocuitorul său, făptuitorul I.E.E., lucru care s-a şi întâmplat.

Ulterior, această adresă, însoţită de contractul de concesiune şi procesul-verbal de negociere a preţului a fost predată de făptuitorul M.I. - Compartimentului de Control Financiar Preventiv ce funcţiona la sediul Zonei de Operare Băicoi, adică martorei M.E., care îşi începuse activitatea în cadrul acestui compartiment în luna noiembrie 2006.

Sesizând cuantumul sumei pentru care se solicita plata în baza aprobării directorului zonei de operare, sumă foarte mare comparativ cu plăţile efectuate până la acel moment, martora M.E. a discutat cu inculpatul S.A.I., care i-a comunicat că fusese împuternicit să semneze orice document referitor la tranzacţiile efectuate în cadrul proiectului „abandonare sonde şi înfiinţare staţii de bioremediere" care presupuneau şi achiziţii de terenuri.

Plata a fost astfel efectuată la data de 28 decembrie 2006, prin virarea în contul bancar al inculpatului L.V. deschis la Banca B. SA - Agenţia Moreni a sumei de 3.381.000 RON reprezentând redevenţa, conform contractului de concesiune din 21 decembrie 2006 încheiat cu Zona de Operare Băicoi.

În drept, prima instanţă a stabilit:

Fapta inculpatului S.A.I. care, în calitate de director al Zonei de Operare Băicoi din cadrul SC P. SA, a folosit în mod direct informaţiile deţinute în virtutea funcţiei sale, nedestinate publicităţii, achiziţionând în luna decembrie 2006, un teren în suprafaţă de 5.000 mp situat în extravilanul oraşului Băicoi (tarlaua 3 A13/43) pe care l-a concesionat apoi la data de 26 februarie 2007, societăţii pe care o reprezenta, obţinând în acest mod un folos necuvenit în sumă de 343.000 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 12 lit. b) teza l din Legea nr. 78/2000.

Fapta aceluiaşi inculpat care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a permis accesul la informaţiile deţinute în virtutea funcţiei sale, nedestinate publicităţii, prin comunicarea lor către coinculpaţii L.V. şi P.D., în perioada noiembrie-decembrie 2006, în scopul achiziţionării de către aceştia a unor terenuri situate în extravilanul comunei I.L.C. şi al oraşului Băicoi (tarlaua 117 A2403/43., tarlaua 3 A13./42, tarlaua 3 A13/30) urmată de concesionarea terenurilor către SC P. SA - Zona de Operare Băicoi, obţinând în acest mod foloase necuvenite atât pentru sine (1.705.000 RON - redevenţă în sumă de 1.032.567,20 RON şi un teren în suprafaţă de 15,052 mp în valoare de 15.000 RON) cât şi pentru alţii (3.381.000 RON obţinută de L.V. şi 1.750.260,4 RON obţinută de P.D.), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate prev. de art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale).

Fapta inculpatului L.V. care, în luna noiembrie 2006 a utilizat informaţiile nedestinate publicităţii ce i-au fost comunicate de coinculpatul S.A.I. ce le deţinea în virtutea funcţiei sale de director al SC P. SA - Zona de Operare Băicoi, achiziţionând un teren în extravilanul comunei I.L.C., judeţ Dâmboviţa, pentru a-l concesiona către SC P. SA, obţinând în acest mod, pentru sine şi pentru coinculpatul S.A.I. un folos necuvenit de 3.381.000 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatei P.D. care, utilizând informaţiile ce i-au fost comunicate de inculpatul S.A.I., director al SC P. SA - Zona de Operare Băicoi, deţinute de acesta în virtutea funcţiei sale, nedestinate publicităţii, a achiziţionat în perioada noiembrie-decembrie 2006, trei suprafeţe de teren în extravilanul oraşului Băicoi (tarlaua 117, A2403/43; tarlaua 3, A13/3; tarlaua 3, A13/42), pe care le-a concesionat în cursul lunilor februarie şi mai 2007 către SC P. SA, obţinând în acest mod un folos necuvenit în sumă de 1.750.260,4 RON pentru sine şi pentru coinculpaţii S. constituie infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 12 lit. b) teza a ll-a din Legea nr. 78/2000.

Referitor la cele două infracţiuni de luare de mită prevăzute de disp. art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 78/2000, de care a fost acuzat inculpatul S.A.I., la infracţiunea de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. cureferirie la art. 8 din Legea nr. 78/2000, reţinută a fi săvârşităde inculpata S.A.M.D., şi la infracţiunile de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1).C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, de care au fost acuzaţi inculpaţii L.V. şi P.D., tribunalul a considerat a nu fi întrunite elementele lor constitutive sub aspectul laturii obiective, cu motivarea că elementele materiale ale acestor inffacţiuni se regăsesc sub aceeaşi identitate şi în latura obiectivă infracţiunilor prevăzute de legea specială şi pentru care s-a stabilit vinovăţia lor penală, în condiţiile de fapt şi drept expuse mai sus.

Instanţa de fond a considerat că nu pot subzista în concurs de fapte penale atât infracţiuni prevăzute de art. 12 lit. b) teza I din Legea nr. 78/2000, reţinute a fi săvârşite de inculpatul S.A.I. şi infracţiunea de complicitate prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 12 lit. b) teza a Il-a din Legea nr. 78/2000, comisă de inculpaţii P.D. şi L.V., cât şi infracţiunile de luare şi, respectiv dare de mită, deoarece elementele lor constitutive intră în conţinutul infracţiunilor de folosire, în orice mod, direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, care reprezintă legea specială faţă de C. pen., care este cadrul normativ comun.

În plus, tribunalul a mai argumentat că existenţa concomitentă a infracţiunilor prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu cele prev. de art. 254 şi art. 255 C. pen., face dificilă soluţionarea laturii civile a cauzei, în sensul irnposibilităţii confiscării speciale a sumelor ce constituie mită, deoarece principiul este că bunurile produse prin săvârşirea unor fapte penale sunt supuse confiscării numai în măsura în care acestea nu servesc la despăgubirea părţii civile.

Cu privire la latura civilă a cauzei, tribunalul, constatând că SC O.P. SA Bucureşti s-a constituit parte civilă cu suma reprezentând diferenţa dintre preţul concesionării terenurilor şi preţul cu care au fost cumpărate de inculpaţi, în baza art. 14-15 C. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen. şi art. 998-999 şi 1003 C. civ., a admis acţiunea civilă exercitată de SC O.P. SA Bucureşti şi i-a obligat în solidar pe inculpaţii S.A.I., P.D. şi L.V. la plata sumei de 6.437.627,6 RON cu titlu de despăgubiri.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au exercitat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti, partea civilă SC O.P. SA Bucureşti şi inculpaţii S.A.I., P.D. şi L.V. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Anterior dezbaterii apelului, inculpaţii S.A.I. şi S.A.M.D. au susţinut prin apărător ales excepţia lipsei calităţii de parte civilă a SC O.P. SA Bucureşti, cu motivarea rezumativă că trimiterea în judecată a acestora nu vizează infracţiuni aducătoare de prejudicii şi drept urmare, societatea nu avea dreptul de a exercita acţiunea civilă în acest cadru procesual.

Curtea a stabilit că această apărare invocată pe cale de excepţie, nu are natura juridică a unei chestiuni prealabile, preliminare sau a unei chestiuni prejudiciale, spre a fi soluţionată înainte de a se pronunţa asupra fondului cauzei fiindcă dezlegarea ei este în legătură directă de: cauzalitate cu existenţa sau inexistenţa infracţiunilor ce fac obiectul judecăţii, constituind în realitate un veritabil motiv de apel ce va fi examinat în condiţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen.

Cei 4 inculpaţi, achitaţi parţial de instanţa de fond, au fost audiaţi în instanţa de control judiciar conform art. 378 alin. (1¹) C. proc. pen.

Au fost administrate în apel probe cu înscrisuri şi audierea unui martor - G.N. şi s-au formulat şi depus concluzii scrise.

1. Parchetul a susţinut în apelul său că hotărârea este nelegală sub aspectul achitării celor 4 inculpaţi pentru infracţiunile de luare şi dare de mită, respectiv complicitate la luare de mită, prev. de art. 254, art. 255 şi art. 26 rap. la art. 254 C. pen.

Apelantul a argumentat că în realitate acţiunile de luare şi dare de mită în formele autoratului şi complicităţii săvârşite de inculpaţi nu au aceeaşi latură obiectivă cu cea de utilizare a informaţiilor obţinute în virtutea funcţiei şi nedestinate publicităţii, în orice mod direct sau indirect, pentru sine sau pentru alţii, ori permiterea accesului la astfel de informaţii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 78/2000, au fost comise în baza unor rezoluţii infracţionale distincte, cu scop şi finalităţi diferite, aşa încât soluţia de achitare fundamentată pe dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., este greşită, toate elementele constitutive ale tuturor faptelor penale pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată fiind cumulativ îndeplinite.

În sprijinul acestei critici a fost invocată jurisprudenţa instanţei supreme, citându-se exemplificativ deciziile nr. 1823/2010, nr. 3523/2009 şi nr. 3507/2008.

O a doua critică vizează punctual soluţia dată în privinţa inculpatei S.A.M.D., care a fost achitată de sub învinuirea comiterii infracţiunii de complicitate la luare de mită prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 8 din Legea nr. 78/2000. Raţionamentul tribunalului impunea schimbarea încadrării juridice a acestei fapte în cea prevăzută de art. 26 rap. la art. 12 lit. b) teza a-II-a din Legea nr. 78/2000 şi condamnarea pentru această din urmă infracţiune prevăzută în actul normativ cu caracter special, fiindcă probele administrate dovedesc activitatea sa infracţională şi conturează toate elementele constitutive ale faptei menţionate.

O altă critică priveşte omisiunea instanţei de a aplica inculpatului S.A.I. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen., în condiţiile în care aceasta era necesară câtă vreme comiterea infracţiunilor a avut loc prin folosirea de către inculpat a funcţiei sale şi a atribuţiilor decurgând din aceasta.

A mai fost criticată dezlegarea dată acţiunii civile exercitate în cauză de partea civilă SC O.P. SA Bucureşti, în sensul nelegalei obligări în solidar a inculpaţilor la despăgubiri civile către aceasta, deşi infracţiunile pentru care s-a hotărât tragerea lor la răspundere penală sunt infracţiuni de pericol şi nu de rezultat, fiindcă, potrivit art. 12 lit. b) în ambele teze din Legea nr. 78/2000, legiuitorul nu a prevăzut pentru existenţa lor condiţia obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase care nu se cuvin ca în cazul infracţiunilor a căror reglemnetare este dată de dispoziţiile art. 254 şi art. 255 C. pen.

De asemenea, Parchetul a susţinut ca fiind greşită solidaritatea impusă coinculpaţilor P.D. şi L.V. la plata întregului prejudiciu cerut de partea civilă, fără a se ţine seama de sumele obţinute efectiv de aceştia prin comiterea infracţiunilor, respectiv: 1.750.260,4 RON şi 3.381.000 RON.

Parchetul a criticat şi omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra măsurilor asigurătorii instituite în faza de urmărire penală în cazul inculpatei S.A.M.D. care, fiind achitată de sub orice învinuire, nu trebuia obligată la cheltuieli judiciare către stat.

O ultimă critică priveşte netemeinicia sentinţei atacate sub aspectul pedepselor aplicate inculpaţilor şi care au fost greşit individualizate, prin nesocotirea criterilor prev. de art. 72 C. pen. şi ignorarea pericolului social al activităţii infracţionale de o deosebită gravitate desfăşurate de aceştia. Astfel, s-a cerut redozarea pedepselor în sensul majorării cuantumului lor către maximul special legal şi executarea în regim privativ de libertate.

2. Partea civilă SC O.P. SA Bucureşti a susţinut în esenţă că trebuie respinsă ca neîntemeiată cererea formulată la un termen anterior de inculpaţi sub forma unei cereri prealabile vizând lipsa calităţii procesuale a societăţii de a se constitui, parte civilă, deoarece posibilitatea de a exercita acţiunea civilă în cadrul procesului penal, în condiţiile şi termenul legal este conferită de lege.

Apelanta-parte civilă a arătat că a formulat cererea de despăgubiri înaintea citirii actului de sesizare a instanţei, iar cuantumul pagubei a fost precizat şi dovedit, organul judiciar apreciind ca nefiind necesară efectuarea vreunei expertize.

A fost criticată numai omisiunea tribunalului de a obliga inculpaţii în solidar şi la plata dobânzilor, legale calculate de la data comiterii infracţiunilor precum şi aceea de a nu-i acorda cheltuielile judiciare reprezentând onorariul de avocat la instanţa de fond şi în apel.

3. Inculpatul S.A.I. a reiterat oral în şedinţa dezbaterilor, prin unul dintre apărătorii săi aleşi, excepţia lipsei calităţii procesuale a SC O.P. SA Bucureşti de a se constitui parte civilă în acest proces penal, susţinând că această excepţie a fost invocată şi în faţa instanţei de fond şi a cerut admiterea ei.

Pe fond, acest apelant a negat existenţa vreunei clauze de confidenţialitate pe care să o fi încălcat în condiţiile în care contractul între SC O.P. SA Bucureşti şi firma F&R s-a încheiat în luna decembrie 2006 iar identificarea terenurilor a început în luna octombrie a aceluiaşi an. În plus, prin adresa din 28 februarie 2008, SC O.P. SA Bucureşti a confirmat transparenţa proiectului impusă de firma F&R, astfel că nicio clauză de confidenţialitate nu a existat în contract în lunile octombrie-decembrie 2006, ea fiind inserată numai după începerea cercetărilor penale.

Inculpatul a mai susţinut că, nefiind angajatul firmei F&R, nu avea oricum obligaţia respectării unei astfel de clauze care, de altfel, nici nu este inserată în decizia de numire ori actele adiţionale sau fişa postului. Adresa din 11 februarie 2008 confirmă inexistenţa unei fişe a postului în cazul inculpatului ca director al Zonei de Operare Băicoi, iar probele dosarului dovedesc că în realitate, a fost rugat de managerul de proiect să sprijine activitatea de identificare a terenurilor din zonele vizate datorită urgenţei cu care această activitate a fost impusă, probată conform raportului din luna decembrie 2006, întocmit de responsabilul de proiect D.M., care a consemnat şi că întârzierea punerii în funcţiune a staţiilor de bioremediere trebuie recuperată în lunile ianuarie-februarie 2007.

S-a mai susţinut că nu există dovezi nici în privinţa infracţiunii de luare de mită căreia îi lipseşte obiectul juridic al laturii obiective şi al celei subiective, apelantul-inculpat afirmând că a demonstrat pe parcursul judecăţii că nu a pretins bani şi că în realitate a fost împrumutat de coinculpatul L.V. cu sumele de 800.000 RON şi 905.000 RON, înmânate prin transferuri bancare, în două rânduri, având termen de restituire sfârşitul anului 2007, ceea ce exclude orice activitate ilicită, iar convorbirile telefonice interceptate nu probează susţinerea acuzării în sensul pretinderii sau primirii banilor cu titlu de recompensă pentru furnizarea vreunei informaţii confidenţiale vizând achiziţionarea unor anume terenuri în scop de concesionare.

În acelaşi timp, ca apărare inclusiv pentru intimata-inculpată S.A.M.D., s-a susţinut că preţul terenului de 15.000 mp cumpărat împreună cu inculpata P.D., a fost achitat personal conform extrasului de cont depus în dosar, aşa încât acuzaţia de a fi primit mită acest teren nu este susţinută de dovezi iar soluţia de achitare dată de tribunal este corectă şi trebuie menţinută.

Un ultim argument al lipsei elementelor constitutive ale infracţiunilor de corupţie de care sunt acuzaţi soţii S. îl reprezintă concluziile raportului de expertiză I.M. - referitoare la inexistenţa vreunui prejudiciu în patrimoniul SC O.P. SA Bucureşti, care a permis inculpatului S.A.I. să concesioneze în cadrul proiectului propriile terenuri, astfel că se impune admiterea apelului şi achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi pentru infracţiunile prev. de art. 12 lit. b) teza I din Legea nr. 78/2000 şi prev. de art. 12 lit. b) teza a-II-a din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

4. Inculpatul L.V. a susţinut prin apărător ales că hotărârea instanţei de fond este lovită de nulitate relativă, fiind nemotivată în condiţiile în care a preluat integral expunerea situaţiei de fapt din actul de inculpare, iar o analiză proprie, care să includă verificarea apărărilor inculpaţilor şi a tuturor mijloacelor de probă administrate de aceştia, nu a fost făcută de tribunal.

Astfel, deşi a invocat în faţa primei instanţei că art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 este incident numai în domeniul pieţei de capital, această apărare nu a fost analizată în niciun mod la fel ca şi celelalte susţineri făcute la data de 14 iunie 2012, când au avut loc dezbaterile în faţa instanţei de fond.

Inculpatul a mai susţinut că hotărârea de condamnare este greşită, câtă vreme nu s-a dovedit că acesta cunoştea existenţa vreunei clauze de confidenţialitate, chestiune care s-a tranşat abia la data de 20 decembrie 2006, aşa cum rezultă din contractul de audit depus de partea civilă; acest document precizează că nu a existat nici o regulă internă sau vreun înscris care să interzică coinculpatului S.A.I. să cumpere şi apoi să vândă sau să concesioneze către propriul său angajator terenuri ale familiei sale sau ale prietenilor săi.

Cu argumentul de a nu se fi dovedit pretinderea ori primirea de bani care să fi fost daţi înainte sau concomitent cu achiziţionarea şi respectiv concesionarea terenului, element esenţial pentru existenţa infracţiunii de dare de mită, apelantul-inculpat a cerut admiterea apelului, schimbarea încadrării juridice a faptei conform art. 334 C. proc. pen., din cele două infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată, în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 12 lit. b) teza a-II-a din Legea nr. 78/2000 şi achitarea sa pentru lipsa intenţiei ca element al laturi iobiective a acestei infracţiuni.

Inculpatul a susţinut, de asemenea, că în raport de natura infracţiunilor ce fac obiectul cauzei, acţiunea civilă exercitată de partea civilă SC O.P. SA Bucureşti este inadmisibilă şi în mod greşit a fost admisă, dispunându-se restituirea redevenţelor încasate în condiţiile în care terenurile concesionate sunt în continuare în posesia societăţii, iar inculpaţii plătesc anual, în calitate de proprietari, impozitele legale aferente pentru toată perioada celor 49 ani din contractele de concesiune care nu au fost anulate şi deci îşi vor produce efectele.

5. Apelanta-inculpată P.D. a criticat soluţia de condamnare şi dezlegarea dată în latură civilă de instanţa fondului, susţinând în esenţă că nu este vinovată pentru niciuna dintre infracţiunile de care a fost acuzată, că a luat cunoştinţă din zvon public despre proiectul "Abandonări" desfăşurat în zona localităţii de domiciliu unde deţine mai multe terenuri, având ocupaţia de fermier, că salariaţi ai SC P. făceau investigaţii în zonă iar funcţionari din cadrul primăriei au oferit lămuriri privind terenurile ce urmau a fi concesionate.

S-a mai susţinut că nu a dat mită sub forma terenului achiziţionat în cota de jumătate pe numele inculpatei S.A.M.D., care a achitat partea sa, din preţul de 30.000 RON, astfel încât, nefiind complice la infracţiunea prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, a cerut achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În latură civilă, motivat de faptul că nu există prejudiciu, obligarea la plata redevenţei încasate ar trebui condiţionată de restituirea terenurilor concesionate după ridicarea de către SC O.P. SA Bucureşti a construcţiilor edificate în calitate de constructor de rea-credinţă, fiindcă a cunoscut situaţia reală a operaţiunilor de achiziţionare şi apoi concesiune a suprafeţelor respective, nu a formulat nicio obiecţiune, dimpotrivă i-a plătit în două tranşe - în septembrie 2008 şi februarie 2009 - redevenţele, conform extraselor de cont bancar aflate în dosar.

Apelanţii-inculpaţi au formulat şi depus concluzii scrise.

Examinând hotărârea apelată, Curtea de Apel a constatat că este afectată atât legalitatea cât şi temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed.

Prima instanţă a stabilit pe baza interpretării judicioase a probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în cea a cercetării judecătoreşti, vinovăţia inculpaţilor şi a hotărât tragerea lor la răspundere penală şi civilă, reţinând aceeaşi situaţie de fapt care a fost pe larg expusă în actul de sesizare a instanţei.

Din această perspectivă, Curtea constată că nu este fondată critica formulată de apelantul-inculpat L.V. în sensul nemotivării hotărârii câtă vreme considerentele acesteia conţin expunerea amănunţită a contextului general dar şi a împrejurărilor concrete de fapt în care s-a desfăşurat activitatea infracţională cu referire la probele administrate în cauză care au fost analizate punctual, aşa cum rezultă din partea expozitivă a sentinţei apelate.

Curtea apreciază că soluţiile de achitare pronunţate de instanţa fondului cu motivarea expusă în cuprinsul sentinţei sunt greşite, iar critica Parchetului formulată sub acest aspect este întemeiată.

Infracţiunea de luare de mită al cărei cadru general de reglementare îl constituie art. 254 C. pen. are drept obiect juridic buna desfăşurare a relaţiilor de serviciu şi relaţiile sociale în legătură cu acesta, iar subiectul activ nemijlocit este calificat de legiuitor ca fiind funcţionarul pubic sau funcţionarul adică orice persoană fizică salariată care exercită o însărcinare, în serviciul unei alte persoane juridice decât cele la care se referă art. 145 C. pen.

Cerinţă esenţială pentru existenţa acestei fapte penale este ca funcţionarul public sau funcţionarul să aibă competenţa de a îndeplini, de a nu îndeplini, întârzia sau accelera îndeplinirea actului pentru care este mituit.

Ca şi infracţiunea prevăzută de legea specială în art. 12 lit. b) tezele I şi a II-a din Legea nr. 78/2000, potrivit cu care sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (...) folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea acccesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, şi infracţiunea de luare de mită are drept urmare starea de pericol pentru buna desfăşurare a raporturilor de serviciu în cadrul unităţilor prev. de art. 145 C. pen., a persoanelor juridice de drept privat, a autorităţilor publice, a unei instanţe internaţionale sau organizaţii internaţionale.

În aceşti termeni, este de netăgăduit, în pofida negării de către inculpaţi, că activitatea infracţională desfăşurată de aceştia în condiţiile reţinute corect de prima instanţa pe baza materialului probator administrat în cauză, dovedeşte implicarea lor, sub forma autoratului sau a complicităţii, după caz, în acţiunea comisă cu intenţie de a pretinde şi primi, respectiv de a da, bani şi alte foloase necuvenite, chiar dacă darea - ca modalitate alternativă a elementului material al faptei de dare de mită, a avut loc după îndeplinirea actului, însă în baza unei înţelegeri anterioare.

Astfel, Curtea constată că inculpatul S.A.I. a întreprins mai multe acţiuni privitoare la atribuţiile sale de serviciu, ce caracterizează infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că:

- la data de 21 decembrie 2006, în calitatea sa de director al Zonei de Operare Băicoi, a încheiat contractul de concesiune nr. 1/2006 pe o perioadă de 49 ani cu coinculpatul L.V. pentru terenul în suprafaţă de 3 ha din extravilanul comunei I.L.C., judeţul Dâmboviţa, pentru o redevenţă stabilită la valoarea de 3.381.000 RON (2,3 RON/mp/an) ce a fost achitată într-o singură tranşă, la data de 28 decembrie 2006, fără aprobarea responsabililor de proiect din cadrul P. şi înainte ca aceştia să decidă asupra condiţiilor de achiziţie a terenurilor necesare proiectului, investigate de firma F&R, condiţii referitoare la regimul juridic al dobândirii, la preţul pe care îl putea oferi P. şi la modalitatea de plată care au fost stabilite abia la data de 25 ianuarie 2007;

Ca temei juridic, în conţinutul contractului a fost invocată Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, act normativ abrogat în urma apariţiei O.U.G. nr. 34/2006, contractul fiind redactat de făptuitorul M.I. scos de sub urmărire penală - după modelul unui contract de închiriere de terenuri, iar actul normativ indicat greşit (Legea nr. 219/1998) a fost preluat dintr-un alt contract de concesiune încheiat anterior de Zona de Operare Băicoi cu Primăria Păcureţi.

Odată cu încheierea acestui contract de concesiune a fost redactat şi un proces-verbal de negociere a preţului de concesionare, semnat de cei cinci membri ai comisiei de negociere, făptuitorii: I.E.E., M.I., B.R., H.F. şi G.N. - scoşi de sub urmărire, penală deşi, aşa cum s-a arătat, negocierea efectivă s-a purtat doar cu doi dintre ei - făptuitorii I.E.E. şi M.I. - în prezenţa inculpatului S.A.I., în biroul acestuia din urmă.

Totodată, la solicitarea inculpatului S.A.I., contractul de concesiune a fost semnat şi de făptuitorul G.N. - jurist, pe care inculpatul l-a asigurat că forma contractului a fost hotărâtă de conducerea SC P. SA fiindcă proprietarul terenului nu era de acord cu vânzarea acestuia şi, mai mult, că el personal a fost mandatat să încheie contractului această modalitate juridică, situaţie de fapt ce nu corespunde realităţii.

- la data de 25 ianuarie 2007, la sediul Zonei de Operare Băicoi a avut loc o întâlnire la care au participat inculpatul S.A.I. şi martorii D.M. şi L.C.H., rezultatul discuţiilor fiind materializat într-un e-mail, transmis în aceeaşi zi de responsabilul de proiect către inculpatul S.A.I. şi martorul M.F. - directorul Regiunii de Centru, care avea în subordine şi Zona de Operare Băicoi. Din conţinutul acestui e-mail rezultă că situaţia prezentată celor doi martori de inculpatul S.A.I. a fost că proprietarii terenurilor nu sunt de acord să le vândă şi că singura opţiune ar fi aceea a concesionării terenurilor pentru o perioadă de 49 ani, urmând ca la finalul acesteia, SC P. SA să devină proprietarul terenurilor, preţul pretins negociat de inculpatul S.A.I. cu proprietarii terenurilor fiind de 2 RON/mp/an pentru zonă Moreni, respectiv de 2,2RON/mp/an pentru zona Băicoi.

În realitate, anterior datei de 25 ianuarie 2007, inculpatul S.A.I. nu purtase nici o negociere cu proprietarii terenurilor, nici cu privire la acordul lor de a vinde terenurile către SC P. SA şi nici referitor la preţul acestora, urmărind ca singura modalitate de utilizare a terenurilor necesare proiectului să fie aceea a concesionării din care putea obţine atât în nume propriu cât şi pentru prietenii săi, foloase necuvenite.

De aceea, în cursul lunii ianuarie 2007, inculpatul S.A.I., prin intermediul martorei D.D., a solicitat printr-un e-mail responsabilului de proiect-martorul D.M. - acordul pentru demararea procesului de concesionare a celor 31 ha teren din zona Băicoi, pentru programul de management deşeuri, informându-l totodată că „proprietarii nu sunt de acord cu vânzarea terenului, ci doar cu concesionarea pe o perioadă de 49 ani, la preţul de 2,5 RON/mp/an".

- responsabilul de proiect martorul D.M. nu a fost de acord cu preţurile comunicate de inculpatul S.A.I., propunând ca în cadrul negocierilor cu proprietarii terenurilor, limita maximă a preţului oferit de SC P. SA să fie 1,4 RON/mp/an, plata să fie efectuată în trei tranşe: 50% în anul 2007 şi câte 25% în anii 2008 şi 2009, cu amendamentul ca reprezentanţii Departamentului Juridic să confirme dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de către SC P. SA după cei 49 de ani de concesiune.

Aceste date referitoare la condiţiile preţului şi modalitatea de plată nu au fost prezentate de inculpatul S.A.I. membrilor comisiei de negociere din cadrul Zonei de Operare Băicoi, rezumându-se să le comunice doar faptul că SC P. SA a stabilit un preţ fix de 1,4 RON/mp/an.

- pentru a obţine confirmarea Departamentului Juridic cu privire la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor concesionate la sfârşitul perioadei de 49 ani susţinută de inculpat, acesta l-a indus în eroare pe consilierul juridic al Zonei de Operare Băicoi - făptuitorul G.N. care a fost scos de sub urmărire penală - pe care l-a înştiinţat doar că SC P. SA, prin responsabilul de proiect, a hotărât dobândirea terenurilor prin concesionare.

- contractele încheiate pentru suprafeţele de teren din tarlaua 117 nu făcuseră nici obiectul investigaţiilor şi nici al proiectului fiindcă decizia concesionării suprafeţelor din această tarla a fost luată abia în luna martie 2007, de către responsabilii de proiect atunci când au constatat că tarlaua 3 nu este suficientă, la propunerea inculpatului S.A.I., care le-a indicat această tarla, fără însă a-i înştiinţa că existau deja încheiate contracte de concesiune pentru terenurile din tarlaua respectivă astfel, prospecţiunile pe tarlaua 117 pentru stabilirea îndeplinirii cerinţelor proiectului s-au desfăşurat abia în Iuna aprilie 2007 de către o altă firmă H. România, iar nu SC F&R W. SRL Bucureşti.

- contrar modalităţii de plată stabilită de responsabilii de proiect (trei tranşe anuale succesive în cotele expres indicate) în contractele de concesiune pentru terenurile deţinute de inculpatul S.A.I. şi familia sa acesta a hotărât ca plata redevenţei să se efectueze într-o singură tranşă, la fel ca şi în cazul contractului de concesiune încheiat cu coinculpatul L.V., plata făcându-se la 7 zile de la semnarea contractului la data de 28 decembrie 2006 - prin virarea în contul bancar deschis la Banca B. Moreni, aparţinând.persoanei fizice L.V., a sumei de 3.381.000 RON reprezentând redevenţă.

În cazul acestor contracte a fost încălcată şi atribuţia privind limita sa de competenţă stabilită de directorul Diviziei Regiunii Centrale - B.R., până la preţul de 1 euro/mp în cazul încheierii contractelor având ca obiect terenuri.

Toate aceste fapte şi acte săvârşite de inculpatul S.A.I. şi a căror existenţă nu poate fi verosimil tăgăduită fiindcă rezultă exclusiv din materialul probator administrat în cauză, în mod special cu înscrisuri şi audierea martorilor membri ai Comisiei de negociere, responsabili sau manager de proiect, juristul societăţii, etc. concretizează cerinţa esenţială a infracţiunii de luare de mită, în variantele ca funcţionarul public sau funcţionarul să aibă competenţa de a îndeplini, de a nu îndeplini, întârzia sau acceleră îndeplinirea actului pentru care este mituit, independent şi separat de activităţile întreprinse de acelaşi inculpat şi care caracterizează infracţiunile prev. de art. 12 lit. b) teza I din Legea nr. 78/2000 şi art. 12 lit. b) a II-a din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Drept consecinţă, Curtea reţine răspunderea penală a inculpatului şi pentru comiterea a două infracţiuni de luare de mită prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 78/2000 în concurs real cu infracţiunile prev. de art. 12 lit. b) teza I din Legea nr. 78/2000 şi art. 12 lit. b) a II-a din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Referitor la inculpata S.A.M.D., Curtea reţine că infracţiunea de complicitate la luare de mită constă în ajutorul dat soţului său în scopul obţinerii de bani şi foloase necuvenite pretinse şi primite pentru a îndeplini, a nu îndeplini, întârzia sau accelera îndeplinirea actului pentru care este mituit, ajutor materializat în următoarele activităţi:

- în ziua de 29 noiembrie 2006, inculpata a fost prezentă la sediul firmei coinculpatului L.V. din Moreni unde acesta i-a chemat pe moştenitorii defunctei M.S., adică pe M.M. şi surorile lui M.R. şi M.C., plâtindu-le preţul de 30.000 RON pentru suprafeţele de 3 ha teren situat în punctul Mal Pruni (Tarlaua 37, parcela 526) ce urma să facă obiectul vânzării ulterioare către L.V., respectiv 2 ha în punctul Groşet-tarlaua 45, parcela 611.

După remiterea preţului, atât inculpaţii L.V. şi S.A.M.D., cât şi martorii N.A. - primarul comunei I.L.C., M.M. şi surorile acestuia din urmă, s-au deplasat la Biroul Notarului Public C.M. din Moreni, unde însă nu s-a putut încheia actul de vânzare-cumpărare, fiind necesară în prealabil dezbaterea succesiunii între moştenitorii defunctei M.S.

Astfel, martorul M.M. împreună cu surorile sale şi martorul N.A. s-au deplasat la Biroul Notarului Public F.M., care a emis în aceeaşi zi certificatul de moştenitor suplimentar autentificat din 29 noiembrie 2006.

Din încheierea finală din 29 noiembrie 2006 pronunţată în dosarul succesoral nr. 333/2006 precum şi din certificatul de moştenitor suplimentar, suprafaţa totală de 5 ha (3 ha în punctul Mal Pruni şi 2 ha în punctul Groşet) a revenit exclusiv martorului M.M.

După emiterea certificatului de moştenitor menţionat, în aceeaşi zi martorii M.M., surorile acestuia, precum şi martorul N.A. s-au întors la Biroul Notarului Public C.M., unde erau aşteptaţi de inculpaţii L.V. şi S.A.M.D.

La acest birou notarial a fost încheiat şi autentificat la 29 noiembrie 2006, antecontractul de vânzare-cumpărare între martorul M.M. - în calitate de promitent vânzător şi inculpatul L.V. - beneficiar al promisiunii de vânzare, având ca obiect terenul situat în extravilanul comunei I.L.C., în suprafaţă de 30.000 mp, preţul fiind de 30.000 RON.

La propunerea inculpatului L.V., martorul M.M. a fost de acord să o împuternicească pe inculpata S.A.M.D. să-l reprezinte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, astfel că la acelaşi birou notarial a fost autentificată la 29 noiembrie 2006 procura specială în baza căreia inculpata S.A.M.D. a fost mandatată să-i vândă terenul lui L.V.

Cu aceeaşi ocazie, martorul N.A. a fost rugat de inculpatul L.V. să urgenteze eliberarea titlului de proprietate pentru suprafaţa reconstituită în data de 29 noiembrie 2006 moştenitorilor defunctei M.S., titlu care a şi fost emis. la data de 08 decembrie 2006 sub nr. 148285, ridicat de primarul-comunei I.L.C. şi predat inculpatului L.V.

În aceste condiţii, la data de 13 decembrie 2006, între inculpata S.A.M.D. - în calitate de mandatară a martorului M.M. -şi inculpatul L.V. a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 13 decembrie 2006 la Biroul Notarului Public C.M. pentru terenul de 3 ha situat în extravilanul comunei I.L.C., punctul Mal Pruni, judeţul Dâmboviţa, ce a făcut apoi obiectul concesiunii pentru redevenţa de 3.381.000 RON încasată de inculpatul L.V.

- conform antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 6 decembrie 2006 şi încheiat cu M.A., C.I. şi C.A., suprafaţa de teren de 30.105 mp din tarlaua 117, parcela A2403/43 a fost promisă spre vânzare doar inculpatei P.D., care a şi achitat celor trei proprietari preţul integral de 30.000 RON chiar la data autentificării antecontractului; cu toate acestea, în contractul de vânzare-cumpărare la 21 februarie 2007, alături de P.D. ca şi cumpărătoare pentru jumătate din suprafaţa totală de 30.105 mp (adică pentru 15.052 mp) figurează inculpata S.A.M.D.

La un interval de numai 5 zile de la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare, adică la 26 februarie 2007, atât inculpata P.D. cât şi inculpata S.A.M.D. au concesionat către Zona de Operare Băicoi fiecare, câte 15.052 mp din terenul situat în tarlaua 117, parcela A2403/43, conform contractelor de concesiune nr. DD din 26 februarie 2007 şi nr. FF din 26 februarie 2007 pentru redevenţe de câte 1.032.567,20 RON încasate de acestea.

Inculpata S.A.M.D. a încasat redevenţa totală de 1.032.567,20 RON la data de 06 aprilie 2007 în contul său deschis la Banca R. - Sucursala Ploieşti într-o singură tranşă şi fără ca în prealabil să se poarte negocieri cu proprietarii terenurilor din această tarla (tarlaua 117) şi din tarlalele 2 şi 3 Băicoi, cărora inculpatul S.A.I. le-a comunicat personal sau prin intermediul soţiei sale că preţul concesiunii este fix, şi anume 1,4 RON/mp/an.

Prezenţa inculpatei S.A.M.D. la Moreni, la negocierea preţului şi perfectarea într-o singură zi a documentelor legale pentru ca moştenitorii M. să poată înstrăina urgent terenul proprietatea autoarei lor către L.V., coroborată cu mandatarea acesteia de a-i reprezenta la perfectarea operaţiunii de vânzare către acest coinculpat a respectivei suprafeţe în condiţiile în care nu există niciun fel de dovezi care să explice scopul sau motivele acestor demersuri făcute de inculpată, nu are justificare.

Această activitate vădit desfăşurată cu scopul ca L.V. să devină urgent proprietarul terenului de 3 ha pentru a-l concesiona imediat către SC O.P. SA prin intermediul şi. contribuţia hotărâtoare a directorului Zonei de Operare, inculpatul S.A.I., coroborată cu împrejurarea că nici în cazul operaţiunii de vânzare-cumpărare a terenului de la proprietarii M. şi C., inculpata nu a explicat instanţei ce a determinat-o să accepte ca preţul de 30.000 RON să fie achitat numai de coinculpata P.D. la data autentificării antecontractului, când vânzătorii au negociat şi s-au obligat numai faţă de aceasta din urmă, pentru ca, după cumpărarea terenului, realizată la 21 februarie 2007 şi acesta să fie concesionat urgent, peste numai 5 zile, Zonei de Operare Băicoi reprezentată de soţul său ca şi director, constituie în realitate acte materiale ce formează unitatea naturală a faptei penale de complicitate la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 8 din Legea nr. 78/2000, - pentru care instanţa de fond a dispus în mod neîntemeiat soluţia achitării cu atât mai mult cu cât, în raport de motivarea dată acesteia, aceea a absorbţiei acestei fapte în cea prevăzută de legea specială prev. de art. 12 lit. b) teza a Il-a din Legea nr. 78/2000, pentru care această inculpată nu a fost trimisă în judecată, dezlegarea dată acţiunii penale exercitate de acuzare împotriva inculpatei S.A.M.D. este eronată. În privinţa inculpaţilor L.V. şi P.D., achitaţi de instanţa fondului de sub învinuirea comiterii câte unei infracţiuni de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, Curtea reţine că, independent de activitatea infracţională ce caracterizează infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, corect stabilită de instanţa de fond pe baza probelor aflate în dosar şi care au fost amănunţit şi punctual evocate şi coroborate în partea expozitivă a hotărârii, aceştia au mituit pe inculpatul S.A.I. cu sume importante din redevenţele primite de la SC O.P. SA Bucureşti .respectiv: 1705.000 RON - inculparul L.V. şi 1.032.567,20 RON şi un teren în valoare de 15.000 RON - inculpata P.D. nu doar pentru că au avut prin intermediul acestui inculpat, acces la informaţii nedestinate publicităţii ci mai cu seamă pentru că valorificarea acestor informaţii într-o formă şi într-un interval de timp care să le permită obţinerea redevenţelor din concesiune, a presupus acte şi fapte comise nemijlocit de persoana mituită constând în nerespectarea condiţiilor de concesionare (fără aprobarea responsabililor de proiect din cadrul P. şi înainte ca aceştia să decidă asupra condiţiilor de achiziţie a terenurilor necesare proiectului) a modalităţii de plată, a redevenţei (în tranşe anuale succcesive, stabilite în procente fixe) încălcarea limitei de competenţă, pentru încheierea contractelor de concesiune, lipsa negocierii efective cu proprietarii terenurilor care au fost.capacităţi să vândă urgent oferindu-li-se preţuri mai mari decât cele cerute de ei, prin întocmirea formalităţilor legale într-o singură zi, pentru suprafeţele de teren ce îndeplineau cerinţele impuse de proiect, astfel că ei înşişi s-au plasat în imposibilitatea de a le concesiona în beneficiul lor prin obţinerea unor sume importante drept redevenţă.

Aşa se explică achiziţionarea în.perioada 14 noiembrie 2006 - 6 decembrie 2006 de către inculpata P.D. a 3 suprafeţe de teren din Băicoi tarlaua 117 - A2403Z43, tarlaua 3 A13/42 şi tarlaua 3Al3/30 - toate cu suma de numai 30500 RON terenuri care au fost apoi, în luna februarie 2007, concesionate în nume propriu şi pentru familia inculpaţilor S.A. pentru redevenţe totalizând 1.750.260,4 RON.

Drept consecinţă, apreciind ca fără relevanţă juridică împrejurarea că acţiunea de dare efectivă a sumelor şi terenului reprezentând mita a avut loc după îndeplinirea actelor şi faptelor persoanei mituite, Curtea reţine răspunderea penală a inculpaţilor L.V. şi P.D. pentru comiterea câte unei infracţiuni de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în concurs real de fapte penale, conform art. 34 lit. b) C. pen., cu infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000 (câte o faptă pentru fiecare inculpat), în condiţiile în care latura obiectivă şi cerinţele esenţiale pentru existenţa acestora sunt diferit reglementate de legiuitor, nu se absorb şi nu se confundă, chiar dacă generic ele sancţionează fapte de corupţie, câtă vreme privesc acte materiale distincte dar conjugate prin modalităţile de comitere, într-o activitate infracţională complexă.

În acest context, verificând susţinerea apelantului-inculpat care constituie critică în apel, că nu a avut legal stipulată în atribuţiile de serviciu clauza de confidenţialitate, şi prin urmare, răspunderea sa penală pentru infracţiunile prev. de art. 12 lit. b) ambele teze din Legea nr. 78/2000 nu a fost justificat reţinută de instanţa fondului, precum şi critica apelantului-inculpat L.V. că aceste norme legale reglementează numai faptele comise în domeniul pieţei de capital, Curtea constată următoarele:

Funcţia de director al Zonei de Operare Băicoi, îndeplinită de inculpatul S.A.I. în temeiul deciziei de numire din 5 septembrie 2006 este inclusă în categoria celor prevăzute la art. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000 deoarece se referă la persoane care îndeplinesc, temporar sau permanent, o funcţie sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot infuenţa în cadrul (...) societăţilor comerciale.

Legea nr. 78/2000 instituie prin art. 2 reguli speciale de comportament privind anumite categorii de persoane, în scopul pevenirii faptelor de corupţie, pentru persoanele prevăzute la art. 1 - sus citat - instituind obligaţia de a îndeplini îndatoririle ce decurg din exercitarea funcţiei, atribuţiilor, însărcinărilor încredinţate cu respectarea strictă a legilor şi a normelor de conduită profesională, fără a se folosi de acestea pentru dobândirea pentru ele sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Încălcarea acestei obligaţii impuse de actul normativ menţionat constituie în raport de modalitatea de săvârşire, una sau mai multe din infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie (secţiunea a 3-a) a celor în legătură directă cu infracţiunile de corupţie (secţiunea a 4-a) ori a celor împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene (secţiunea a 4-a) prevăzute de acelaşi act normativ.

Prin urmare, Curtea constată că inculpatul S.A.I., intrând în categoria persoanelor prevăzute la art. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000 ca director legal numit în această funcţie, avea obligaţia impusă de art. 2 din respectivul act normativ de a nu se folosi, în niciun mod, direct sau indirect de informaţiile nedestinate publicităţii, pentru sine sau pentru alţii cu scopul de a dobândi pentru.el sau pentru alte persoane, de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Faptul existenţei sau inexistenţei unei clauze de confidenţialitate în vreunul din contractele sale de muncă, în actele adiţionale la acestea, sau în decizia de numire în funcţie ori în fişa postului ocupat (acesta fiind salariatul SC P. SA încă din anul 1986, iar din anul 2003 a îndeplinit şi diferite funcţii de conducere) nu are relevanţă, contrar susţinenilor apelanţilor - inculpaţi, pentru îndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, câtă vreme obligaţiile persoanelor ce intră în sfera de reglementarea acestei legi sunt expres stabilite în corpul legii, nefiind necesară pentru a atrage răspunderea penală, dublarea lor de vreo clauză contractuală care să corespundă celei din art. 26 C. muncii sau obligaţiei legale generale a tuturor salariaţilor de a păstra secretul de serviciu, prevăzute de art. 39 alin. (2) lit. f) din acelaşi Cod şi care operează oricum în puterea legii.

Cerinţa esenţială instituită de legiuitor pentru existenţa infracţiunii nu este aceea a unei clauze speciale.- de confidenţialitate ci aceea ca informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiilor sau însărcinărilor încredinţate să nu fie destinate publicităţii, aşa cum rezultă expres din art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Or în cauza de faţă s-a demonstrat fără putinţă de tăgadă că în cadrul proiectului „Abandonări şi deşeuri P." demarat în toamnă anului 2006 de societatea pe care o reprezenta legal, proiect care presupunea înfiinţarea a două staţii de bioremediere şi a "unui depozit de deşeuri în aria de competenţă a Zonei de Operare Băicoi, condusă de "inculpat şi care a necesitat identificarea unor terenuri care să îndeplinească anumite caracteristici în vederea achiziţionării lor de către SC P. SA, inculpatul S.A.I. a fost implicat în diferite activităţi prin prisma funcţiei pe care o deţinea, precum şi a faptului că Zona de Operare Băicoi urma să beneficieze de cele două staţii de bioremediere şide depozitul de deşeuri.

Astfel, în calitate de director al Zonei de Operare Băicoi, inculpatul S.A.I. a aflat cerinţele pe care trebuia să le îndeplinească terenurile necesare proiectului, a aflat date referitoare la locaţiile acestora, contribuind personal la identificarea lor, aşa cum de altfel a şi confirmat prin toate declaraţiile date atât în cursul urmăririi penale cât şi la instanţa de fond şi în cea de apel, beneficiind astfel de informaţii care nu erau destinate publicităţii.

Cu toate acestea, inculpatul S.A.I. a profitat de informaţia dobândită în virtutea funcţiei sale, conform căreia SC P. SA intenţiona să achiziţioneze terenuri necesare realizării celor două staţii de bioremediere şi a depozitului de deşeuri, în scopul obţinerii atât pentru sine cât şi pentru alte persoane apropiate, coinculpaţii L.V. şi P.D., a unor foloase materiale necuvenite.

Pentru realizarea acestui scop ilicit, inculpatul S.A.I. a folosit în mod direct informaţiile nedestinate publicităţii, achiziţionând personal un teren în suprafaţă de 5000 mp necesar proiectului, situat în zona investigată, cu preţul de 4.000 RON, teren pe care ulterior, l-a concesionat către SC P. SA pentru o redevenţă în sumă de 343.000 RON.

În acelaşi timp, inculpatul S.A.I. a permis accesul la informaţiile nedestinate publicităţii pe care le deţinea, unor persoane neautorizate, respectiv L.V. şi P.D., cărora le-a spus că SC P. SA va achiziţiona terenuri în zona Moreni şi în extravilanul oraşului Băicoi.

El a luat cunoştinţă direct că suprafeţele de teren trebuiau să îndeplinească anumite criterii referitoare la:

- distanţa faţă de zonele urbane, rezidenţiale, recreaţionale, cursuri de apă, surse de apă şi terenuri agricole;

- existenţa apei subterane, apelor de coastă sau zone naturale protejate;

- riscuri de inundare, tasare, alunecări de teren sau avalanşe;

- zone naturale protejate sau de patrimoniu cultural;

- condiţii geologice şi hidrogeologice.

De aceea, pentru identificarea lor în funcţie de aceste criterii, SC P. SA a încheiat un contract cu SC F&R W. SRL Bucureşti, în baza căruia această societate trebuia să desfăşoare activităţi asociate proiectului privind selecţia amplasamentului şi colectarea datelor, investigaţii geotehnice şi hidrogeologice,- contract;. care conţine şi o clauză de confidenţialitate potrivit căreia „toate informaţiile obţinute de contractantul (F&R) sau de către angajaţii, funcţionarii sau agenţii acestuia în decursul sau pe perioada realizării serviciului din contract sunt confidenţiale şi nu sunt divulgate de către contractant sau de către angajaţii acestuia, funcţionarii sau agenţii către nici o persoană, firmă sau corporaţie, altele decât reprezentanţele desemnate ale societăţii (SC P. SA).

Această clauză confirmă dreptul exclusiv al societăţii contractante SC P. SA de a stabili dacă şi între ce limite Proiectul Abandonări şi deşeuri P. are caracter public iar nu dreptul inculpatului S.A.I. de a încălca obligaţiile instituite de art. 2 din Legea nr. 78/2000 cu argumentul că această clauză nu-l priveşte, iar o alta care să-i interzică să utilizeze în interes propriu sau pentru alţii, a informaţiilor obţinute în virtutea funcţiei şi a însărcinării or încredinţate, nu există în sarcina sa.

De aceea, fără a nega implicarea activă în identificarea terenurilor ce îndeplineau cerinţele impuse de proiect, aşa cum rezultă din propriile declaraţii ale inculpatului S.A.I., ale coinculpaţilor şi ale martorilor responsabili de proiect D.M. şi L.C.H., ale martorilor M.F., D D., S.F.B.G. şi S.D.M., Curtea consideră că activităţile desfăşurate în acest scop de inculpat constituie în fapt însărcinări încredinţate în virtutea funcţiei supuse aceleiaşi cerinţe de a nu fi destinate publicităţii şi în consecinţă, nu puteau fi folosite de inculpat personal sau aduse la cunoştinţa unor apropiaţi care, utilizându-le la rândul lor, în folos material propriu, au obţinut sub forma redevenţelor, sume uriaşe de bani din care au mituit şi pe inculpat pentru facilitarea încheierii urgente a contractelor de concesiune şi a încasării, contrar modalităţilor de plată, într-o singură tranşă a valorii acestor contracte, astfel cum s-a arătat.

Drept urmare, constatând că prin critica formulată în această privinţă, apelanţii-inculpaţi au confundat caracterul confidenţial al activităţii de identificare a terenurilor impus angajaţilor firmei SC F&R W. SRL Bucureşti, cu obligaţia inculpatului S.A.I. de a nu se folosi, în niciun mod, direct sau indirect de informaţiile nedestinate publicităţii, pentru sine sau pentru alţii cu scopul de a dobândi pentru el.sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite ce-i revenea în temeiul art. 2 din Legea nr. 78/2000 fără nicio altă clauză contractuală expresă, Curtea stabileşte că informaţiile obţinute în procesul de implementare a proiectului, aşa cum a fost descris în detaliu în fapt de tribunal, îndeplinesc cerinţa legală de a nu fi destinate publicităţii şi în consecinţă, folosirea lor în interes propriu cât şi divulgarea lor către cei doi coinculpaţi cu efectul încheierii unor contracte de concesiune, înţelese ca operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia ocupată de inculpatul S.A.I. de pe urma cărora au fost obţinute redevenţe în valoare de: 343.000 RON, 1.032.567,20 RON (inc. S.A.I. şi S.A.M.D.); 3.381.000 RON (inc. L.V.) şi 1.750.260,4 RON (inc. P.D.) atrage răspunderea penală în condiţiile legii.

Justificată este, în opinia Curţii, şi critica Parchetului referitoare la omisiunea primei instanţe de a aplica inculpatului S.A.I. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie de natura aceleia de care s-a folosit pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită, drept prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. faţă de împrejurările: concrete în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, de natura şi gravitatea deosebită a faptelor, de valorile sociale lezate şi constând în raporturile de serviciu exploatate de inculpat în folosul său pe temeiul încrederii depline şi îndreptăţite manifestate de conducerea societăţii datorită activităţii anterioare îndelungate şi meritorii prestate de acesta în diferite structuri aparţinătoare încă din anul 1986, astfel cum s-a arătat.

În privinţa individualizării pedepselor, Curtea constată fondată critica vizând netemeinicia modalităţii de executare hotărâtă de prima instanţă deoarece criteriile prevăzute exemplificativ în art. 72 C. pen., impun atât adecvarea sancţiunii penale la împrejurările efective, perioada de timp, mobilul şi modul în care s-a desfăşurat în concret activitatea infracţională, la urmările socialmente periculoase produse, la persoana infractorului şi perspectivele sale de reeducare şi reintegrare socială, cât şi îndeplinirea scopurilor pedepsei, astfel cum sunt arătate în art. 52 din acelaşi Cod.

În aceşti termeni, instanţa de apel a luat în considerare contribuţia concretă şi efectivă a fiecăruia din cei 4 inculpaţi la activitatea infracţională complexă desfăşurată, numărul actelor şi faptelor materiale comise, valoarea sumelor obţinute din infracţiuni, conduita anterioară dar şi poziţia procesuală adoptată pe parcursul judecăţii şi a stabilit că scopurile de represiune, reeducare, prevenţie şi exemplaritate ale pedepsei pot fi atinse, respectând şi principiul proporţionalităţii, după cum urmează:

- pentru inculpatul S.A.I., ca pedeapsa rezultată din cumulul juridic al celor două pedepse aplicate de instanţa fondului, ce vor fi menţinute ca şi cuantum, cu cel al pedepselor ce i se vor aplica pentru cele două infracţiuni de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 78/2000, să fie efectiv executată prin p rivare de libertate, înlăturându-se prevederile art. 86¹ şi urm. aplicate de tribunal;

- pentru inculpaţii L.V. şi P.D., cărora li se vor aplica pedepse orientate spre cuatumul mediu pentru comiterea câte unei infracţiuni de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, executarea pedepselor rezultate prin contopirea, conform art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., cu cele aplicate de prima instanţă pentru comiterea câte unei infracţiuni prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000 urmează a fi suspendată sub supraveghere în condiţiile art. 86¹ şi urm. C. pen., pe durata unor termene de încercare calculate conform art. 86² din acelaşi Cod şi cu impunerea faţă de aceştia a obligaţiilor prev. de art. 86³ C. pen.

- pentru inculpata S.A.M.D., Curtea apreciază că o corectă individualizare a pedeapsei pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită, prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. şi cu referire la art. 8 din Legea nr. 78/2000, constituie aplicarea unei pedepse către minimul special legal şi suspendarea condiţionată a executării acesteia, cerinţele art. 81 C. pen. fiind cumulativ îndeplinite.

Analizând criticile referitoare la soluţionarea acţiunii civile exercitate de SC O.P. SA Bucureşti, formulate de toţi apelanţii, precum şi lipsa calităţii de parte civilă a acestei societăţi, invocată sub forma improprie ca excepţie de apelantul-inculpat S.A.I. şi de intimata inculpată S.A.M.D., Curtea constată următoarele:

În procesul penal, persoana vătămată este victima infracţiunii, iar dacă a suferit o vătămare fizică, morală sau materială şi participă în procesul penal, are calitatea de parte vătămată.

Dacă partea vătămată exercită acţiunea civilă în procesul penal, solicitând daune-interese şi/sau morale, ea devine subiectul activ acţiunii civile alăturate celei penale prin voinţa titularului dreptului, constituirea în această calitate putând fi făcută, potrivit legii, în scris sau oral, în cursul urmăririi penale ori în faţa instanţei de judecată, până la citirea actului de sesizare în declaraţia de constituire de parte civilă, persoana vătămată trebuie să indice clar cuantumul determinat al prejudiciului şi felul acestuia (material sau moral).

În raport de aceste elemente esenţiale care conferă persoanei vătămate dreptul de a participa în procesul penal ca parte vătămată şi ca parte civilă, Curtea de apel a stabilit că infracţiunile pentru care s-a stabilit răspunderea penală a celor 4 inculpaţi sunt infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora care nu au, în principiu, obiect material. Acesta este distinct de produsul infracţiunii sau de mijloacele de comitere a acesteia şi constă în lucrul (sau fiinţa după caz) împotriva căruia se îndreaptă nemijlocit acţiunea sau inacţiunea ce aduce atingere obiectului juridic şi care este vătămat ori periclitat.

Obiectul juridic protejat de infracţiunile de corupţie şi asimilate celor de corupţie prevăzute atât în C. pen. cât şi în Legea nr. 78/2000 sunt exclusiv relaţiile de serviciu şi relaţiile sociale în legătură cu buna desfăşurare a acestora, prin natura lor aceste infracţiuni fiind infracţiuni de pericol (formale), în care starea de pericol pentru valoarea protejată este fie prezumată de legiuitor ca existând prin însăşi incriminarea faptei fie trebuie să se producă efectiv, iar nu de rezultat (materiale) - în cazul cărora are loc o modificare fizică a realităţii înconjurătoare.

Considerându-se subiect pasiv adiacent al infracţiunilor deduse judecăţii, SC O.P. SA Bucureşti, ca titulară a valorilor sociale ocrotite penal şi împotriva căreia s-au îndreptat atât infracţiunile prev. de art. 12 lit. b) ambele teze din Legea nr. 78/2000 săvârşite în forma autoratului sau complicităţii cât şi cele prevăzute în C. pen., această societate s-a constituit parte civilă în procesul penal, în condiţiile şi termenul legal menţionate mai sus, solicitând despăgubiri materiale în valoare de 6.437.627,6 RON.

În aceste circumstanţe, în mod greşit s-a susţinut atât lipsa calităţii de parte civilă în procesul penal a acestei societăţi cât şi inadmisibilitatea cererii de daune interese materiale solicitate, câtă vreme societatea a fost victima (secundară/adiacentă) a infracţiunilor de folosire în interes propriu sau al altor persoane, a informaţiilor pe care le deţinea în virtutea funcţiei şi a însărcinărilor încredinţate, unul din angajaţii săi, informaţii pe care această societate a decis să le excludă publicităţii, având dreptul de a stabili acest caracter pentru proiectul derulat în zonele Băicoi şi Moreni, în toate componentele sale şi pentru toţi partenerii contractanţi ai unor servicii sau activităţi de implementare a proiectului.

Societatea lezată prin activitatea infracţională avea însă îndreptăţirea de a solicita şi obţine daune interese cu caracter material şi/sau moral numai dacă dovedea prin orice mijloc de probă îngăduit de lege, că a suferit o pagubă patrimonială sau nepatrimonială ca urmare a infracţiunilor prev. de art. 12 lit. b) ambele teze din Legea nr. 78/2000.

În condiţiile în care societatea a cerut .despăgubiri civile cu caracter material constând în valoarea tuturor redevenţelor plătite celor 4 inculpaţi, adică 6.506.827,60 RON (343.000 RON + 1.32.567,20 RON - inc. soţi S.A., 3.381.000 RON - inc. L.V. şi 1.750.260,40 RON - inc. P.D.) din care a scăzut preţul de cumpărare a terenurilor concesionate adică 69.200 RON (30.000 RON plătit de inc. L.V., 35.200 RON - plătit de inc. P.D. şi 4.000 RON - plătit de inc. S.A.), suma rezultată de 6.437.627,60 RON nu reprezintă prejudiciul cauzat societăţii, aşa cum în mod neîntemeiat a considerat instanţa fondului, fiindcă nu există nicio legătură de cauzalitate între redevenţele plătite şi faptele prev. de art. 12 lit. b) ambele teze din Legea nr. 78/2000 sau cele de luare şi dare de mită.

Aceste infracţiuni nu au determinat societatea să achite redevenţele, în condiţiile în care au fost încheiate peste 90 de contracte de concesiune cu persoane fizice, identificate de organul de urmărire penală şi depuse în copie în volumele ataşate şi care sunt în curs de executare în cadrul derulării proiectului şi de aceea valoarea constând în sumele achitate cu acest titlu inculpaţilor nu constituie despăgubire civilă cuvenită societăţii care nu a înregistrat niciun prejudiciu prin plata lor cătâ vreme foloseşte suprafeţele de teren concesionate conform contractelor, pe toată durata lor.

Eventuala pagubă ce trebuia dovedită de partea civilă consta în cuantificarea prejudiciului cu caracter patrimonial şi/sau nepatrimonial suferit prin activitatea infracţională comisă de propriul angajat ca autor şi complicii săi şi constând în posibilele urmări şi efecte negative asupra proiectului abandonări şi deşeuri P. dacă acestea s-ar fi produs, ceea ce nu este cazul în raport de motivarea cererii de constituire de parte civilă şi drept consecinţă, cu această argumentare, Curtea va respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă SC O.P. SA Bucureşti şi va înlătura obligarea în solidar a inculpaţilor S.A.I., P.D. şi L.V. la plata sumei de 6.437.627,6 RON cu titlu de despăgubiri civile către aceasta.

Această sumă a fost obţinută de cei 4 inculpaţi prin comiterea infracţiunilor pentru care răspund penal, astfel:

- de luare de mită şi de complicitate la luare de mită săvârşite de inculpaţii soţi S. A.I. şi S.A.M.D., constând în suma de 1.705.000 RON primită de inculpatul S.A.I. de la inculpatul L.V., precum şi cota indiviză din dreptul de proprietate asupra terenului de 30.104 mp.situat în extravilanul oraşului Băicoi, tarlaua 117, parcela 2403/43 judeţul Prahova, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat, din 21 februarie 2007 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi M., primită de inculpaţii S.A.I. şi S.A M.D. de la inculpata P.D., bani şi bunuri ce vor fi confiscate în folosul statului, în temeiul art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000.

- de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii prev. şi ped. de art. 12 lit. b) teza I şi II din Legea nr. 78/2000 săvârşite de inculpatul S.A.I. ca autor, şi inculpaţii L.V. şi P.D. ca şi complici constând în sumele de 1.371.567 RON inculpatul S.A.I.; 1.646.000 RON inculpatul L.V. şi 1.715.200 RON inculpata P.D. calculate ca diferenţă dintre redevenţele încasate şi preţul terenurilor cumpărate în scopul concesionării de către fiecare dintre aceşţia precum şi mită, rezultând: inc. S.A.I. 1.032.567,20+343.000-4000 RON = 1.371.567 RON; inc. L.V. 3.381.000-1.705.000-30.000 RON = 1.646.000 RON iar inc. P.D. 1.750.260,40-35.000 = 1.715.200 RPM

Aceste sume vor fi confiscate de la inculpaţi în folosul statului, în temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000.

Un ultim aspect îl vizează critica Parchetului, privind omisiunea instanţei de a dispune asupra măsurii asigurătorii luate împotriva inculpatei S.A.M.D. prin ordonanţa de la 30 aprilie 2008.

Instanţa de apel a considerat că, în condiţiile în care cei 4 inculpaţi sunt condamnaţi pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor conform deciziei de faţă şi ca o consecinţă a răspunderii penale instituite împotriva lor, trebuie să le fie aplicată şi măsura de siguranţă a confiscării speciale, iar în temeiul art. 163 alin. (1) C. proc. pen., pentru executarea acesteia, Curtea va menţine măsura asiguratorie a sechestrului înfiinţată prin ordonanţele din data de 30 aprilie 2008 asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor S.A.I., S.A.M.D., P.D. şi L.V.

Pentru argumentele mai sus expuse, prin decizia penală nr. 79 din 17 aprilie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A.- Serviciul Teritorial Ploieşti şi inculpaţii S.A.I., P.D. şi L.V. împotriva sentinţei penale nr. 254 pronunţată la 3 iulie 2012 de Tribunalul Prahova.

A fost desfiinţată în parte sentinţa atacată şi, rejudecând:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului S.A.I. în pedepsele componente: de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii prev. şi ped. de art. 12 lit. b) teza I din Legea nr. 78/2000 şi de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, prev. şi ped. de art. 12 lit. b) teza a-II-a din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., pe care le va menţine.

În baza art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul la două pedepse de câte 3 ani închisoare şi câte 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege pentru comiterea a două infracţiuni de luare de mită (privitor la P.D. şi respectiv L.V.).

Conform art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., au fost contopite cele 4 pedepse şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, aplicându-se şi pedepsa accesorie prev. de art. 71 C. pen.- art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei principale.

Au fost înlătuate dispoziţiile art. 86¹ şi urm. precum şi art. 71 alin. (5) C. pen_.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 8 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnată inculpata S.A.M.D., pentru săvârşirea unei infracţiuni de complicitate la luare de mită, la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicându-se şi pedepsa accesorie prev. de art. 71 C. pen.- art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 5 ani, termen de încercarre.

În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatei.

În baza art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus condamnarea inculpaţilor P.D. şi L.V. pentru săvârşirea câte unei infracţiuni de dare de mită, la pedeapsa de câte 2 ani închisoare.

S-a contopit pedeapsa de mai sus cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată de prima instanţă aceloraşi doi inculpaţi pentru săvârşirea câte unei infracţiuni de complicitate la folosirea, în orice rnod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, conform art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., stabilind pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpaţilor P.D. şi L.V. pedeapsa accesorie, a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.

În temeiul art. 86¹ alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere aplicate inculpaţilor pe un termen de încercare de^:5 ani.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen., în sarcina inculpaţilor P.D. şi L.V. s-au stabilit următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova la datele care vor fi stabilite de acest serviciu;

b) să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova şi Dâmboviţa, în prealabil, despre orice schimbare a domiciliului, reşedinţă sau locuinţă şi despre orice deplasare care depăşeşte 8 (opt) zile, precum şi întoarcerea din deplasare;

c) să comunice Serviciului de Probaţiune precizat schimbarea locului de muncă şi justificarea acestei schimbări;

d) să comunice aceluiaşi serviciu de probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În temeiul art. 359 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 86⁴ C. pen. s-a atras atenţia asupra consecinţelor nerespectării disp. art. 86³ alin. (1) şi alin. (3), art. 83 C. pen., care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicată acesteia.

Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate inculpaţilor P.D. şi L.V.

Au fost înlăturate dispoziţiile art. 81 şi urm. C. pen. în ce-i priveşte pe cei doi inculpaţi.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000, Curtea a confiscat în folosul statului suma totală de 1.705.000 RON de la inculpatul S.A.I., precum şi de la inculpaţii S.A.I. şi S.A.M.D. - cota indiviză din dreptul de proprietate asupra terenului de 30.104 mp situat în extravilanul oraşului Băicoi, tarlaua 117, parcela 2403/43 judeţul Prahova, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat. din 21 februarie 2007 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi M.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea în folosul statului a următoarelor sume de la inculpaţi:

- suma de 1.371.567 RON de la inculpatul S.A.I.;

- suma de 1.646.000 RON de la inculpatul L.V.;

- suma de 1.715.200 RON de la inculpata.P.D.

A fost menţinută ca legală şi temeinică măsura asiguratorie a sechestrului înfiinţată prin ordonanţele din data de 30 aprilie 2008 asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inrculpaţilor S.A.I., S.A.M.D., P.D. şi L.V.

A fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă SC O.P. SA Bucureşti şi s-a înlăturat obligarea în solidar a inculpaţilor S.A.I., P.D. şi L.V. la plata sumei de. 6.437.627,6 RON cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligaţi cei 4 inculpaţi la câte 1500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs partea civilă O.P., precum şi inculpaţii S.A.I., S.A.M.D., L.V. şi P.D.

Partea civilă SC O.P. SA a criticat hotărârile în temeiul cazului de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., susţinând că s-a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 19 din Legea nr. 78/2000, cu consecinţa respingerii acţiunii civile.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că apare evident, faţă de cele reţinute de instanţa de fond şi instanţa de apel, că foloasele materiale obţinute de inculpatul S.A.I. prin comiterea infracţiunii prev. de art. 12 din Legea nr. 78/2000 constituie un prejudiciu al SC O.P. SA. Inculpatul a manipulat informaţiile pe care le deţinea, creând posibilitatea folosirii acestora în interesul său şi a celorlalţi doi inculpaţi, respectiv L.V. şi P.D., iar inculpatul S.A.I. a prezentat responsabilului de proiect (martorul D.M.) o situaţie din care rezulta că proprietarii din zonele vizate de societate nu vor să vândă terenurile, singura soluţie fiind concesionarea pe o perioadă de 49 de ani, deşi inculpatul nu purtase nicio negociere sau discuţie în acest sens. De asemenea, pentru a putea încasa sume de bani mai mari cu titlu de redevenţă, inculpatul a susţinut faţă de factorii de decizie din societate, necesitatea plăţilor într-o singură tranşă. În acest fel, în mod deliberat, a orientat decizia societăţii spre o anumită operaţiune juridică, ce-i profita imediat atât lui cât şi celorlalţi inculpaţi, în detrimentul societăţii, care a fost prejudiciată prin diferenţa dintre preţul de achiziţie şi redevenţă totală plătită pe 49 de ani.

În concluzie, partea civilă susţine că nu sunt incidente disp. art. 19 din Legea nr. 78/2000 şi nu se impune confiscarea sumelor de bani, ci aceste sume dobândite ilicit de inculpaţii S.A.I., L.V. şi P.D. trebuie destinate despăgubirii SC O.P. SA.

Pentru aceste motive, se solicită casarea în parte a deciziei, exclusiv în ce priveşte soluţia adoptată cu privire la acţiunea civilă, în sensul admiterii şi obligării inculpaţilor: S.A.I. la plata sumei de 1.371.567 RON, L.V. la plata sumei de 1.646.000 RON şi P.D. la plata sumei de 1.715.200 RON, cu titlu de despăgubiri.

Inculpata P.D. a criticat decizia în temeiul cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., susţinând că s-a comis o gravă eroare de fapt ce a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri de condamnare.

Inculpata susţine că o apreciere corectă a întregului material probator nu putea să conducă decât la concluzia nevinovăţiei sale sub aspectul comiterii ambelor infracţiuni.

Făcând referire la conţinutul mijloacelor de probă, inculpata susţine că nu s-a dovedit că a fost complice la comiterea infracţiunii prev. de art. 12 din Legea nr. 78/2000. Precizează că a început să cumpere terenuri în zonă în calitatea sa de fermier - crescător de animale, iar procesul de vânzare-cumpărare a terenurilor poate dura chiar şi 2 ani; datorită activităţii pe care o desfăşura era prezentă pe teren, ceea ce a făcut să observe mai mulţi muncitori care forau cu un echipament special şi a aflat că aceştia sunt angajaţi la SC P. SA, iar după 2 săptămâni a auzit în oraş că societatea va concesiona terenuri în zona respectivă, aceasta fiind modalitatea în care ea însăşi a ajuns să concesioneze. 3 suprafeţe de teren, alături de alte zeci de persoane din zona oraşului Băicoi.

Inculpata susţine că proiectul dezvoltat de SC P. SA nu putea fi considerat secret deoarece ar fi dat naştere unor suspiciuni din partea autorităţilor şi societăţii civile, cu atât mai mult cu cât era vorba de depozitarea unor deşeuri care se puteau dovedi periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediul înconjurător. Din probele administrate, inclusiv înscrisurile depuse la dosar, reiese cu claritate că atât reprezentanţii SC P. SA (D.M. şi C.L.), cât şi cei ai SC F&R W. SRL, au fost de acord ca procesul de identificare a terenurilor, accesul la teren şi investigarea efectivă să se realizezecu aducerea la cunoştinţa autorităţilor locale cât şi a posesorilor terenurilor, a scopului urmărit prin proiectul P.

Clauza ce a fost inserată în contractul încheiat între SC P. SA şi SC F&R W. SRL se referă strict la angajaţii firmei de prospecţiuni şi nu poate fi opusă inculpatului S.A.I., care nu a luat parte la încheierea respectivului contract şi care nu era o persoană desemnată de P. în cadrul proiectului, aşa cum rezultă din declaraţiile m artorilor şi din înscrisuri, în special din declaraţia adjunctului managerului de proiect L.C., precum şi din declaraţiile managerului de proiect D.M., care a precizat că nu i-a spus niciodată lui S.A.I. că proiectul era secret.

Inculpata P.D. mai precizează că nu avea nevoie să facă demersuri pentru a obţine o informaţie neoficială despre eventualele investiţii în zonă, deoarece avea contract de arendă pentru majoritatea terenurilor, pe o perioadă între 3 şi 5 ani, iar în realitate informaţia a obţinut-o din zvon public, alimentat de salariaţii SC P. SA, dar şi de funcţionarii Primăriei Băicoi, de unde au fost obţinute informaţii privind proprietarii terenurilor din zonă ce urmau a fi investigate în vederea implementării proiectului de bioremediere.

Inculpata consideră că nu poate fi acuzată că ar fi creat vreun prejudiciu SC P. SA prin concesionarea suprafeţelor de teren, deoarece această societate nu a avut nicio suspiciune cu privire la suprafeţele de teren, ce au fost concesionate la preţul stabilit de SC P. SA, la fel ca şi în cazul celorlalte persoane care au încheiat contracte de concesiune la acelaşi preţ (în jur de 80). Aceste contracte îşi produc în continuare efectele, terenurile fiind folosite de către SC O.P. SA potrivit scopului urmărit. Terenurile prospectate ar fi fost concesionate indiferent de persoana în proprietatea căreia se afla la momentul respectiv, atât timp cât ele erau realmente necesare pentru îndeplinirea obiectivului stabilit de SC P. SA.

Referitor la infracţiunea de dare de mită, inculpata P.D. arată că nu există la dosar nicio probă în sensul că a cumpărat alături de S.A.M.D. o suprafaţă de teren şi că a achitat integral preţul, dimpotrivă, din probele administrate în cauza reiese că a achitat împreună cu inculpata S.A.M.D. preţul total în cote egale, chiar dacă pe contract apare doar numele său. În acest sens, se invocă declaraţiile martorei M.C. şi extrasul de cont din 6 decembrie 2006, probe despre care se susţine că dovedesc prezenţa inculpatei S.A.I. la notar în ziua semnării antecontractului, precum şi faptul că la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare (6 decembrie 2006), inculpata S.A.M.D. a scos din contul personal suma de 12.500 RON utilizată pentru a plăti jumătate din preţul total, respectiv 15.000 RON. Aceste probe au fost ignorate de instanţa de apel, care a reţinut comiterea infracţiunii de dare de mită doar pe baza declaraţiilor vânzătorilor C.l., C.A. şi M.A., declaraţii care au un conţinut asemănător şi nu au fost scrise, ci doar semnate de către aceştia, reieşind că martorii au fost influenţaţi.

În ce priveşte latura civilă, inculpata P.D. susţine că nu există prejudiciu, aşa încât în mod corect a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă exercitată de SC O.P. SA.

În concluzie, se solicită casarea ambelor hotărâri, rejudecarea cauzei şi achitarea inculpatei pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina sa, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există - şi înlăturarea măsurii confiscării.

Cu ocazia dezbaterilor, apărătorii recurentei P.D. au precizat că motivarea recursului se întemeiază pe cazul de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 13 C. proc. pen. şi au solicitat achitarea în temeiul art. 17 lit. b) rap. la art. 16 lit. b) din Noul C. proc. pen., arătând că motivele de recurs au fost depuse în termen.

Inculpatul L.V. a invocat cazul de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen.

Referitor la fapta de complicitate la infracţiunea prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, susţine că nu sunt întrunite elementele constitutive în ce priveşte latura obiectivă, deoarece aceste dispoziţii de incriminare au în vedere doar tranzacţiile financiare ca acte de comerţ, efectuate pe piaţa financiară de capital, şi nu tranzacţiile comerciale obişnuite. Inculpatul arată că această concluzie reiese din interpretarea dispoziţiilor legale şi că a fost susţinută în mod argumentat în doctrină, iar natura informaţiilor pretins confidenţiale nu a fost lămurită nici la urmărirea penală şi nici în faţa celor două instanţe.

Inculpatul L.V. susţine că nu sunt întrunite elementele constitutive nici în ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii, care trebuie să îmbrace forma intenţiei calificate, ceea ce presupune că a primit de la inculpatul S. informaţia că SC P. SA intenţionează să achiziţioneze terenuri în scopul construirii de staţii de bioremediere şi că a cunoscut că este vorba despre o informaţie confidenţială, pe care să o fi folosit cu bună ştiinţă în scopul de a obţine venituri necuvenite.

Inculpatul arată că, aşa cum rezultă din probele administrate, el a fost contactat chiar de către reprezentanţii SC F&R W. SRL, aflată în contract cu SC P. SA pentru identificarea terenurilor, care primiseră numărul de telefon de la coinculpatul S.A.I., şi invocă în acest sens declaraţiile inculpatului S.A.I., declaraţiile martorilor S.F.B.G., B.G. şi S.D.M.

Inculpatul L.V. mai precizează că nu a obţinut venituri necuvenite, banii primiţi de la SC O.P. SA reprezentând un preţ corect pe care societatea l-a plătit şi Primăriei Moreni pentru un teren inferior, iar partea civilă nu a solicitat niciodată rezilierea sau rezoluţiunea contractului. Faptul că a primit banii într-o singură tranşă nu transformă preţul într-unul necuvenit, căci documentele de plată au fost vizate de conducerea centrală a SC O.P. SA.

Referitor la lipsa de confidenţialitate a proiectului de achiziţionare a terenurilor, inculpatul invocă declaraţiile martorului D.M., care a precizat că procesul de identificare a terenurilor nu era secret, pentru că în mod automat trebuiau implicate alte persoane şi că nu i-a spus niciodată inculpatului S.A.I. că este secret. În aceste.condiţii, nici inculpatul L.V., în calitate de complice, nu ar fi putut afla că este vorba despre informaţii confidenţiale.

Susţine că la dosar nu există nicio probă cu privire la confidenţialitatea informaţiilor, nu se analizează şi nu se stabileşte în ce constă complicitatea sa la infracţiunea prev. de art. 12 din Legea nr. 78/2000 comisă de inculpatul S.A.I., singurul argument al instanţei de apel constând în interdicţia, prevăzută chiar de dispoziţia legală, fără să se indice izvorul unei asemenea obligaţii (regulament, lege, clauză anexă la contractul de muncă).

Este nereală susţinerea din rechizitoriu potrivit căreia ar fi avut acces la clauza de confidenţialitate din contractul încheiat între SC P. SA şi SC F&R W. SRL prin intermediul coinculpatului S.A.I., căci rezultă chiar din conţinutul acestui contract că a fost semnat abia la 20 decembrie 2006, iar serviciile SC F&R W. SRL au fost oferite anterior fără contract, deci fără clauza de confidenţialitate.

În legătură cu infracţiunea de dare de mită prev. de art. 255 C. pen., recurentul L.V. susţine că nu sunt întrunite niciunul din elementele constitutive. S-a demonstrat că între el şi inculpatul S.A.I. a existat un contract de împrumut, inculpatul S.A.I., începând să-i restituie banii din luna mai 2007, înainte de sesizarea organelor penale, operaţiunile bancare dovedind realitatea convenţiei şi a restituirii sumei împrumutate.

Nu au fost administrate probe, de pildă înregistrări, interceptări telefonice şi nu s-a organizat un flagrant, iar martorii audiaţi nu au făcut declaraţii care să susţină comiterea infracţiunii de dare de mită, condamnarea dispunându-se doar pe baza documentelor financiar bancare, iar comiterea infracţiunii nu este plauzibilă din moment ce a plătit cota de impozit de 16% şi urmează ca în continuare să plătească impozit pe toată durata concesiunii.

În consecinţă, se solicită admiterea recursului şi pronunţarea unei soluţii de achitare pentru ambele infracţiuni, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Ulterior, în data de 14 martie 2014, recurentul inculpat L.V. a transmis prin fax o cerere de recalificare a motivului de recurs din art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 în art. 385⁹ alin. (1) pot. 13 C. proc. pen., care vizează situaţia în care fapta nu este prevăzută de legea penală, cu consecinţa examinării din oficiu a motivelor invocate.

De asemenea, având în vedere intrarea în vigoare a noilor coduri, solicită şi aplicarea legii penale mai favorabile, recalificarea faptelor prin reţinerea infracţiunilor prev. de art. 48 C. pen. în vigoare rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi a infracţiunii prev. de art. 290 C. pen. în vigoare, infracţiuni cu privire la care să se dispună achitarea în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen. în vigoare, să se înlăture toate măsurile de confiscare şi sechestru şi să se lase nesoluţionată acţiunea civilă în temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen. în vigoare.

În subsidiar, în situaţia în care se resping criticile referitoare la nevinovăţie, se solicită ca pentru infracţiunea de dare de mită şi pentru concursul de infracţiuni să se constate că legea veche este mai favorabilă.

Recurenţii inculpaţi S.A.I. şi S A.M.D. au invocat cazurile de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12, pct. 14, 17 şi 18 C. proc. pen.

În ce priveşte infracţiunile de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită, se arătă că sumele primite de la coinculpatul L.V. şi terenul pretins a fi primit de la coinculpata P.D. nu au fost date în scopul ca S.A.I., în calitate de director al zonei de operare Băicoi din cadrul SC P. SA, să îndeplinească sau nu anumite sarcini de serviciu în realizarea proiectului „Abandonarea deşeurilor" în unitatea pe care o conducea.

Pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, pretinderea trebuie să fie certă şi să rezulte fără dubiu din probele administrate, infracţiunea neexistând în absenţa probării înţelegerii dintre mituitor şi cel mituit, iar în speţă, analiza probelor administrate nu evidenţiază existenţa unei astfel de înţelegeri prealabile între inculpatul S.A.I. şi coinculpaţii L.V. şi P.D., recurentul invocând în acest sens declaraţiile persoanelor, audiate în cauză şi interceptarea convorbirilor telefonice.

Consideră că, dimpotrivă, probele dovedesc faptul că primirea banilor de la L.V. constituie un simplu împrumut pe care inculpatul S.A.I. a început să-l restituie numerar şi prin transfer bancar încă din luna mai 2007, fără a se încheia însă un înscris datorită relaţiilor apropriate existente între cei doi.

Pe de altă parte, inculpatul S.A.I. susţine că nu s-a dovedit că a primit cu titlu de mită, cu complicitatea soţiei sale S.A.M.D., un teren de 15.052 mp de la coinculpata P.D. Probele administrate, respectiv declaraţiile martorilor M.D. şi M.V., agenda notarului public şi extrasul de cont emis de R. Bank, dovedesc contrariul, şi anume că terenul a fost cumpărat de S.A.M.D. împreună cu P.D. că programarea la notar pentru încheierea antecontractului s-a făcut la solicitarea inculpatei S.A.I. care a achitat jumătate din preţ (respectiv suma de 15.000 RON, din care 12.500 RON fuseseră scoşi din contul personal de la R. Bank). Toate aceste probe au fost ignorate, conducând la o gravă eroare de fapt şi la greşita condamnare a inculpaţilor: S.A.I. pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, respectiv S.A.M.D. pentru complicitate la luare de mită.

În motivarea recursului se mai arată că nu trebuie omis faptul că, pentru considerente diferite, prima instanţă a dispus achitarea inculpatului S.A.I. pentru infracţiunea de luare de mită, soluţia fiind modificată de către instanţa de apel, care a dispus şi confiscarea banilor şi bunurilor în baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, recunoscând implicit temeinicia soluţiei pronunţate de tribunal, care a apreciat că infracţiunea de luare de mită nu poate coexista cu infracţiunea prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Recurenţii susţin că argumentele reţinute de instanţa de apel ca şi temei al soluţiei de condamnare pentru infracţiunile de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită, sunt combătute prin aceea că că nu s-a dovedit pretinderea vreunei sume de bani sau vreun folos necuvenit şi invocă în acest sens mai multe aspecte: încheierea contractului de concesiune cu L.V. s-a datorat faptului că terenul îndeplinea condiţiile cerute, dar şi presiunii venite din partea conducerii SC P. SA, interesată în realizarea cât mai urgentă a proiectului; comisia de negociere a acceptat cererea concedentului cu privire la preţul de 2,3 RON/mp/an şi plata redevenţei într-o singură tranşă, iar SC P. SA a achitat suma cuvenită, confirmând acordul său în legătură cu modalitatea de achiziţie prin concesiune şi cuantumul redevenţei, procesul verbal fiind semnat de toţi membrii comisiei; contractul de concesiune a fost avizat pentru legalitate de consilierul juridic G.N.; preţul nu a mai fost renegociat, fiind stabilit prin e-mail-ul din 25 ianuarie 2007, fiind cel practicat de către inculpat pentru toţi concedenţii; inculpatul S.A.I. nu a recunoscut niciodată că i-ar fi spus managerului de proiect D.M. că societatea devine proprietara terenurilor după 49 de ani; terenurile din tarlaua 117 au fost achiziţionate înaintea efectuării unor investigaţii, dar cu aprobarea verbală a factorilor responsabili, iar investigaţiile geologice ulterioare au corespuns aşteptărilor; pentru terenurile familiei S. a existat acordul expres al managerului de proiect şi în contracte s-a prevăzut pentru concesionare încasarea redevenţei într-o singură tranşă, ca o recunoaştere a sprijinului cerut inculpatului S.A.I. şi acordat de acesta în achiziţionarea suprafeţei de 30 ha, fără nicio obiecţie din partea SC P. SA; limita de competenţă până la 1 euro a inculpatului S.A.I. nu a fost niciodată încălcată, preturile de 1,4 şi respectiv 2,4 RON/mp/an, fiind sub nivelul acestei limite; nu a fost încălcată nici limita de competenţă de maximum 25.000 euro, acesta fiind un plafon care se referea la banii care provin din bugetul propriu al Zonei .de Operare, şi nu la plafonul la care avea dreptul societatea ca atare.

În susţinerea acestor argumente se invocă mai multe probe administrate în cauză, constând în înscrisuri, declaraţii de inculpaţi şi declaraţii de martori.

Se arată că inculpatul S.A.I. avea o singură sarcină, şi anume de a semna ca reprezentant, al SC P. SA contractul de cesiune numai pe baza datelor stabilite de comisia de negociere şi de a-i ajuta în calitate de cunoscător al zonei pe managerul proiectului - D.M. şi pe cel de pe plan local - D.D.

Nu rezultă din nicio probă că inculpatului S.A.I. i s-ar fi cerut în scris ori verbal să-şi asume obligaţia de a nu comunica intenţia SC P. SA de a achiziţiona terenuri în respectivele zone. Mai mult, din probele administrate reiese că numai reprezentanţii SC F&R W. SRL erau cei care stabileau împreună cu managerul local al proiectului dacă terenurile identificate la sugestia inculpatului S.A.I. corespundeau sau nu scopului urmărit de SC P., fără ca inculpatul S.A.I. să aibă vreo atribuţie în această privinţă.

Se mai arată că, potrivit celor stabilite de instanţa de apel, care şi-a însuşit opinia Parchetului, inculpatul S.A.I. - în calitate de director al Zonei de Operare Băicoi, se încadrează în categoria persoanelor prev. de art. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi nu în categoria prev. de art. 1 lit. c) din aceeaşi lege, deoarece nu avea atribuţii de control. Din acest motiv nu se poate reţine infracţiunea de luare de mită în varianta prev. de art. 8 din Legea nr. 78/2000; care se referă la manager, director, administrator, cenzori sau alte persoane cu atribuţii de control.

În consecinţă, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a solicitat achitarea inculpatului S.A.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi a inculpatei S.A.M.D. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită.

Referitor la infracţiunile prev. de art. 12 lit. b) teza I şi teza. a II-a din Legea nr. 78/2000, se arată următoarele:

Faptei îi lipseşte obiectul juridic deoarece operaţiunea de cumpărare urmată de concesionarea terenului se plasează pe piaţa imobiliară, nefiind o operaţiune financiară, ca act de comerţ care vizează capitalul societăţii şi nici o tranzacţie prin vânzare răscumpărare sau conversie de acţiuni şi nici un act bancar operaţiune de schimb sau o tranzacţie financiară pe piaţa monetară.

Faptei îi lipseşte şi latura obiectivă, deoarece nu s-a probat unul din elementele de bază, şi anume existenţa unor informaţii cu caracter nepublic.

Faptei îi lipseşte şi latura subiectivă, deoarece inculpatul S.A.I. a avut aprobarea conducerii SC P. SA pentru a-şi concesiona propriile terenuri fără vreo condiţionare legată de modalitatea şi momentul la care inculpatul a intrat în proprietatea terenului.

În ce priveşte clauza de confidenţialitate, se susţine că nu a fost adusă pe nicio cale la cunoştiinţa inculpatului S.A.I. şi a fost înscrisă doar în contractul de prestări servicii încheiat între SC P. SA şi SC F&R W. SRL, contract care nu are număr şi care a fost întocmit şi semnat abia la data de 20 decembrie 2006, respectiv 26 decembrie 2006.

Drept urmare, nu se poate concluziona că inculpatul S.A.I. a deţinut informaţii nedestinate publicităţii, pentru că societatea nu l-a înştiinţat în scris sau oral cu privire la anumite date confidenţiale privind realizarea proiectului cu descrierea în concret a acestor infprmaţii. În acest sens, se invocă şi declaraţiile martorilor D.M., L.C. şi N.A., susţinându-se că demonstrează cu certitudine că inculpatul S.A.I. nu a ştiut că procesul de achiziţionare al terenurilor are caracter confidenţial.

Pe de altă parte, în motivarea recursului se arată ca prin probele administrate nu s-a demonstrat că inculpatul ar fi furnizat informaţii legate de intenţia agentului economic de a achiziţiona terenuri în zonele menţionate. Dimpotrivă, din probe rezultă că L.V. a aflat la Primăria Moreni încă din luna octombrie 2006 că în zonă se va construi o staţie de bioremediere, iar funcţionarii primăriei aveau cunoştinţă la rândul lor de acest fapt dintr-un memoriu tehnic pe care SC P. SA l-a ataşat cererii a unui certificat de urbanism depusă în octombrie 2006. Inculpata P.D. a aflat din zvon public despre achiziţionarea de terenuri, aşa cum de altfel, au declarat şi alţi numeroşi concedenţi audiaţi de instanţa de fond.

Mai mult, lipsă caracterului de confidenţialitate a informaţiilor reiese cu claritate din examinarea adresei din 28 februarie 2008 a SC P. SA înaintată Direcţiei Naţionale Anticorupţie în care se precizează că „managementul SC F&R W. SRL a fost de acord ca întreg procesul de identificare a terenurilor pentru realizarea proiectului să fie - transparent".

Se mai arată că, în motivarea deciziei atacate, se reţine că întreaga activitate a inculpatului S.A.I. ca director al zonei, de operare este supusă lipsei de publicitate în temeiul art. 2 din Legea nr. 78/2000. Dacă argumentul Curţii de apel ar fi corect, legiuitorul ar fi trebuit să caracterizeze ca infracţiune chiar dispoziţiile art. 2 mai sus menţionate, ceea ce nu s-a întâmplat. Pe cale de consecinţă, este necesar ca informaţiile nedestinate publicităţii să fie enunţate, descrise în mod clar şi aduse la cunoştinţa funcţionarului pentru ca acesta să le cunoască şi apoi să respecte obligaţia de a nu le folosi în scopul obţinerii unor avantaje materiale pentru sine sau pentru altul.

Drept urmare, se solicită achitarea inculpatului S.A.I. în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. atât pentru infracţiunea prev. de art. 12 lit. b) teza I din Legea nr. 78/2000, cât şi pentru infracţiunea prev. de art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000.

Un alt motiv de recurs vizează greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte pedeapsa, complementară prev. de art. 64 lit. c) C. pen., în sensul că această interdicţie trebuia să se circumscrie doar la dreptul de a ocupa o funcţie de director de zonă în cadrul - unei companii cu un profil identic sau asemănător, cu cel al SC O.P. SA,neexistând temei legal de a i se interzice practicarea profesiei de inginer petrolist inculpatului S.A.I.

O altă critică vizează aplicarea greşită a măsurii confiscării.

Referitor la infracţiunea de luare de mită, se arată că, deşi instanţa de apel a reţinut că inculpatul S.A.I. i-a restituit inculpatului L.V. întreaga sumă pe care o primise de la acesta, a dispus confiscarea respectivei sumei tot de la inculpatul S.A.I.

În ce priveşte infracţiunile prev. art. 12 lit. b) teza I şi teza a II-a din Legea nr. 78/2000, se arată că instanţa a confiscat de la inculpatul S.A.I. în mod greşit diferenţa dintre redevenţele încasate şi preţul terenurilor cumpărate şi concesionate, ignorând faptul că preţul a fost stabilit de părţi în funcţie de cerere şi ofertă, că potrivit contractului de concesiune, inculpatul S.A.I. era îndreptăţit la încasarea redevenţei, că respectivele contractate nu au fost anulate şi terenurile sunt folosite în continuare de SC P. SA. Chiar dacă s-ar admite că măsura confiscării este corectă, suma de 1.371.567 RON trebuia diminuată cu impozitul pe profit de 16%, ce a fost plătit de inculpatul S.A.I.

În ceea ce o priveşte pe inculpata S.A.M.D. a fost formulate distinct şi alte motive de recurs.

În primul rând, se susţine că a fost condamnată pentru o infracţiune care nu a făcut obiectul punerii în mişcare a acţiunii penale şi trimiterii în judecată. Inculpata a fost trimisă în judecată pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, pentru care tribunalul a dispus achitarea, respectiv pentru că, în data de 21 februarie 2007, cu intenţie, l-a ajutat pe soţul său ( inculpatul S.A.I.) să primească de la coinculpata P.D. un teren în suprafaţă de 15.052 m.p., în schimbul comunicării către aceasta din urmă a unor informaţii nedestinate publicităţii, deţinute de inculpat în virtutea funcţiei de director al SC P. SA Zona de Operare Băicoi, şi în scopul concesionării acelui teren proprietatea coinculpatei P.D.

Prin decizia atacată, instanţa de apel a reţinut că inculpata se face vinovată de comiterea cu intenţie a două acţiuni de sprijinire a soţului său în comiterea a două infracţiuni de luare de mită. Pe lângă fapta care a făcut obiectul trimiterii în judecată, instanţa de apel a apreciat ca în scopul achiziţionării mai rapide a unui teren de 3 ha de către inculpatul L.V., inculpata S.A.I. a acceptat să fie împuternicită de vânzătorul M.M. prin procură să-i vândă acel teren. Curtea de apel a inclus această faptă în componenţa laturii obiective a infracţiunii de complicitate la luare de mită, considerându-le acte materiale ce formează o unitate naturală de infracţiune. Instanţa de apel nu a pus însă în discuţie extinderea acţiunii penale pentru alte acte materiale, încălcând astfel dispoziţiile imperative ale art. 334, 335 C. proc. pen.

În al doilea rând, susţine că a fost condamnată pentru o faptă care nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii. Se arată că din probele administrate reiese că inculpata S.A.I. este cumpărătoarea a ½ din terenul de 3 ha, deoarece a achitat partea sa de preţ încă din data de 6 decembrie 2006 şi a fost cea care a făcut programarea la biroul notarial pentru încheierea, antecontractului. Se invocă declaraţiile inculpaţilor, declaraţiile martorilor P.G., M.C., M.A.V., precum şi înscrisurile constând în copia agendei de termene a notarului public şi extrasul de cont emis de Ro. Bank din care rezultă că în data de 6 decembrie 2006 inculpata S.A.I. a retras din contul său suma de 12.500 RON, bani ce au fost înmânaţi inculpatei P.D. împreună cu diferenţa până la 15.000 RON, reprezentând jumătate din preţ, sumă pe care la rândul ei, inculpata P.D. a înmânat-o cumpărătorilor împreună cu partea sa.

Drept urmare se solicită achitarea inculpatei S.A.I. în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 8 din Legea nr. 78/2000.

În subsidiar se solicită reindividualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor S.A.I. şi S.A.M.D. prin reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi aplicarea unor pedepse, sub minimul special, fără a se dispune executarea în regim de detenţie.

Ulterior, recurenţii inculpaţi S.A.I. şi S.A.M.D. au formulat în scris cerere de recalificare a motivelor de recurs prin invocarea cazului de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 13 C. proc. pen., şi de aplicare a legii penale mai favorabile prin reţinerea dispoziţiilor legii noi în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită şi complicitate la luare de mită, respectiv art. 289 combinat cu art. 308 din C. pen.

Cu ocazia dezbaterilor s-a menţinut această ultimă poziţie, motivele de recurs fiind subsumate cazului de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 13 C. proc. pen. anterior, cu referire laart. 16 lit. b) C. proc. pen. în vigoare, temei în care s-a solicitat pentru ambii inculpaţi achitarea cu privire la toate infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.

În subsidiar, referitor la legea penală mai favorabilă, s-a susţinut că datorită abrogării art. 8 din Legea nr. 78/2000 şi pentru că elementul scop nu se mai regăseşte în noua reglementare, infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 78/2000 a fost dezincriminată, cu atât mai mult cu cât nu se poate reţine că inculpatul îndeplineşte calitatea de funcţionar public, fiind doar asimilat funcţionarului public. Drept urmare, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice prin reţinerea disp. art. 289 alin. (1) cu referire la art. 308 alin. (2) din noul C. pen., aplicarea unei pedepse între limitele reduse cu o treime, respectiv de la 2 la 6 ani şi 8 luni şi amânarea executării pedepsei.

În ce priveşte forma continuată a infracţiunii, se susţine că este mai favorabilă noua reglementare, iar în ce priveşte instituţia concursului de infracţiuni, legea veche.

Referitor la confiscare se arată că, începând cu data de 1 februarie 2014, art. 19 din Legea nr. 78/2000 a fost abrogat, aşa încât nici confiscarea specială nu mai poate fi dispusă.

Luând în considerare data pronunţării deciziei, precum şi faptul că la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare noul C. proc. pen., dar prin art. 12 alin. (1) din Legea de aplicare nr. 255/2013 s-au stabilit dispoziţii tranzitorii, în sensul că „Recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului, potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs", se constată aplicabile în speţă dispoziţiile C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Din acest motiv, referirea în prezenta decizie la dispoziţiile C. proc. pen. va avea în vedere conţinutul prevederile mai sus menţionate, fără ca instanţa de recurs să mai facă, de fiecare dată, această precizare.

Cu ocazia soluţionării recursurilor, la termenul din 18 martie 2014, recurenţii inculpaţi S.A.I. şi S.A.M.D. au formulat cerere de administrare de înscrisuri noi, în sensul de a se solicita SC O.P. SA să depună la dosar actul de privatizare (pentru verificarea structurii acţionariatului), precum şi informaţii referitoare la caracterul public al datelor ce vizează proiectul O.P. (în legătură cu care s-a reţinut comiterea infracţiunilor de către inculpaţi). De asemenea, s-a solicitat efectuarea unei adrese către Bnca R. - Agenţia Ploieşti pentru a înainta copia declaraţiei dată de inculpatul S.A.I. cu privire la suma de 9050 RON, pe care a primit-o de la L.V. în data de 16 aprilie 2007. În cadrul cererii de probe, inculpaţii au solicitat şi depunerea; unei traduceri corecte a contractului încheiat între O.P. şi Societatea F&R W., susţinând că O.P. a trimis instanţei o traducere greşită a acestui contract.

Înalta Curte a respins aceste cereri pentru următoarele motive: în legătură cu structura acţionariatului, din oficiu, a fost ataşat la dosar rezultatul verificării de pe site-ul public al O.P., referitor la informaţiile confidenţiale, apărarea a menţionat că aceste date nu există, aşa încât un fapt negativ contrar nu ar putea fi probat în propria cale de atac a inculpaţilor; în ce priveşte traducerea, apărarea nu a invocat punctual părţile din traducere care nu sunt corecte; cu privire la informaţiile solicitate de la unitatea bancară, se constată că inculpatul a depus deja la dosar un răspuns emis de Banca R. - Agenţia Ploieşti.

La soluţionarea cererilor de probe, Înalta Curte a avut în vedere şi disp. art. 385¹rap. la art. 385⁹ C. proc. pen., potrivit cărora recursul, ca a doua cale de atac, este limitat doar la examinarea chestiunilor de drept, neputând fi examinate chestiuni de fapt, aşa încât aprecierea pertinenţei, concludentei şi utilităţii probelor trebuie efectuată şi din perspectiva posibilităţii invocării, în conformitate cu cazurile de casare, a aspectelor ce se tind a fi dovedite prin probele solicitate de către inculpaţi.

Prin încheierea din 21 ianuarie 2014 Înalta Curte a admis cererea formulată de recurenţii inculpaţi - S.A.I. şi S.A.M.D. şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. I pct. 15 din Legea nr. 2/2013 (cu privire, la modificarea art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.), art. I. pct. 16 din Legea nr. 2/2013 (cu privire la abrogarea art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.), art. I pct. 17 şi art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013.

De asemenea, prin încheierea din 18 martie 2014, Înalta Curte a admis cererea formulată de aceiaşi recurenţi inculpaţi şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 17 al Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (prin care a fost modificat art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. anterior).

Potrivit art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen. (în forma aplicabilă în speţă), recursul trebuie să fie motivat prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată.

Potrivit alin. (2¹) din acelaşi art., în cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (2), instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3), se iau în considerare din oficiu.

Se constată că partea civilă SC O.P. SA a depus motivele de recurs în termenul prevăzut de lege. Astfel, primul termen de judecată a fost fixat la data de 19 noiembrie 2013, iar recurenta parte civilă a depus motivarea recursului în data de 14 noiembrie 2013, cu 5 zile înaintea termenului de judecată (termen de regresiune calculat pe zile libere).

De asemenea, inculpata P.D. a depus motivele de recurs cu respectarea disp. art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., respectiv în data de 14 noiembrie 2013 (data poştei).

Ceilalţi trei recurenţi inculpaţi nu au motivat recursul în termen: inculpatul L.V. a depus motivarea recursului prin fax la data de 8 ianuarie 2014, iar inculpaţii S.A.I. şi S.A.M.D. la data de 31 ianuarie 2014.

Este adevărat că la primul termen de judecată s-a solicitat amânarea cauzei pentru lipsă de apărare, însă, aşa cum rezultă din dovezile de citare, recurenţii inculpaţi S.A.I., S.A.M.D. şi L.V. au fost înştiinţaţi încă din data de 6 iunie 2013 cu privire la primul termen de judecată în recurs, iar pe citaţie s-a făcut menţiune cu privire la dispoziţiile art. 385¹⁰ C. proc. pen., respectiv necesitatea motivării recursului cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată, dar şi referitor la consecinţele nerespectării acestui termen, precizându-se că nu vor fi luate în considerare decât cazurile de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu.

Rezultă aşadar, că inculpaţii au avut timp suficient pentru pregătirea apărării şi pentru depunea motivelor de recurs, între momentul înştiinţării şi primul termen fixat în cauză existând un interval de timp de circa 5 luni.

Este nefondată susţinerea recurenţilor inculpaţi S.A.I. şi S.A.M.D., în sensul că procedura de citare pentru primul termen de judecată nu a fost îndeplinită, pe motiv că citaţiile au fost primite de mama inculpatului, care locuia la o altă adresă. Aşa cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare pentru cei doi recurenţi, citaţiile au fost comunicate la adresa lor de domiciliu şi au fost primite de mama inculpatului, subliniindu-se menţiunea „rudă cu destinatarul” şi indicându-se numele acesteia, fiind astfel respectate disp. art. 179 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., în vigoare la momentul efectuării actului procedural, de citare. Recurenţii nu au contestat faptul că citaţiile au fost primite de mama inculpatului, iar împrejurarea că aceasta are domiciliul la o altă adresă este nerelevantă, din moment ce a primit citaţia la domiciliul inculpaţilor, în calitatea sa de rudă a destinatarilor.

Drept urmare, nu pot fi admise cererile formulate de cei doi recurenţi inculpaţi cu privire la repunerea în termenul de motivare a recursurilor.

I. Examinând cauza în temeiul art. 385⁶ alin. (1) şi (2) C. proc. pen., din perspectiva motivelor de recurs şi a cazurilor de casare invocate în termen de către inculpaţi, dar şi a celor ce pot fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Legea nr. 2/2013 a adus o modificare de substanţă dispoziţiilor legale ce reglementează recursul - ca a doua cale de atac exercitată împotriva hotărârilor penale, stabilind un nou cadru, mult mai strict şi bine delimitat, prin restrângerea cazurilor de casare, implicit, a limitelor în care instanţa de recurs poate examina cauza dedusă judecăţii.

Toate modificările pun în evidenţă reglementarea recursului ca şi cale de atac ce vizează exclusiv aspectele de legalitate, fără posibilitatea examinării chestiunilor de fapt şi a soluţiilor ce implică o operaţiune de apreciere a probelor administrate.

Această concepţie este evidenţiată prin abrogarea expresă a cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., singurul care permitea anterior instanţei de recurs (dar şi atunci numai în anumite condiţii) să analizeze corespondenţa dintre conţinutul mijloacelor de probă şi situaţia de fapt reţinută de către instanţe, cu posibilitatea de a stabili o altă situaţie de fapt.

În acelaşi sens, se constată că a fost înlăturată şi posibilitatea instanţei de recurs de a reexamina modul de individualizare a pedepsei şi a formei de executare, prin modificarea cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. care, potrivit Legii nr. 2/2013, vizează numai situaţia în care „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", referindu-se exclusiv la legalitatea sancţiunilor, nu şi la temeinicia acestora.

Drept urmare, cu ocazia soluţionării recursurilor exercitate în cauza de faţă, Înalta Curte nu poate proceda la examinarea şi reaprecierea probelor administrate, la stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de fond şi instanţa de apel (în faţa cărora cauza a devoluat integral), după cum instanţa de recurs nu poate reevalua şi reaprecia materialul probator, cu consecinţa adoptării altor concluzii cu privire la aspecte de fapt, diferite de cele stabilite prin hotărârile atacate şi care au fundamentat soluţiile contestate de recurenţi.

În egală măsură, Înalta Curte nu poate reaprecia criteriile de individualizare a pedepsei şi nu poate stabili alte sancţiuni, după cum nu poate modifica modalitatea de executare a pedepsei stabilită prin decizia recurată.

În plus, aşa cum s-a arătat, cauza trebuie examinată şi din perspectiva respectării termenului de motivare a recursului, dar şi din perspectiva dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., care stabileşte cazurile de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu.

Indiferent de respectarea dispoziţiilor referitoare la termenul de motivare a recursului, Înalta Curte urmează să examineze criticile formulate şi din punct de vedere al conţinutului acestor critici, respectiv dacă se încadrează sau nu în cazurile de casare invocate sau în cele ce pot fi examinate din oficiu. Altfel spus, motivarea în termen, a recursului nu obligă de plano instanţa de control judiciar să examineze respectivele motive, decât în situaţia în care acestea se circumscriu cazurilor de casare invocate sau a celor ce pot fi avute în vedere din oficiu, astfel cum sunt reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Faţă de cele reţinute, se constată că Înalta Curte nu poate analiza criticile încadrate în cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12, 14, 17 şi 18 C. proc. pen., invocate de către inculpaţii S.A.M.D. şi S.A.I., respectiv de inculpata P.D. (pct. 18) şi de inculpatul L.V. (pct. 12), deoarece pct. 18 a fost abrogat, pct. 14 nu se mai referă la individualizarea pedepsei ci doar la stabilirea sancţiunii în limitele prevăzute de lege, iar pct. 12 şi 17 nu au fost invocate în termen şi nu fac parte din categoria celor care pot fi avute în vedere din oficiu.

De altfel, înţelegând limitele în care se desfăşoară judecata în recurs, inculpaţii şi-au modificat solicitările, formulând cereri de recalificare a cazurilor de casare în disp. art. 385⁹ pct. 13 C. proc. pen., ce poate fi avut în vedere din oficiu.

În special, se cuvine a menţiona faptul că, în redactarea cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, ca şi în susţinerea acestor cereri, apărătorii inculpaţilor S.A.I. şi S.A.M.D. acceptă faptul că, potrivit dispoziţiilor aplicabile la soluţionarea recursurilor, le este interzis să invoce comiterea unei erori grave de fapt, greşita interpretare a probelor şi greşita individualizare a pedepselor, aceştia precizând expres că motivele de recurs formulate în scris se circumscriu în realitate dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 14 şi 18 C. proc. pen., ceea ce justifică interesul invocării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale de modificare a art. 385⁹ pct. 14 şi de abrogare a art. 385⁹"pct. 18, respectiv de modificare a art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. (în acest ultim caz, cu privire la excluderea art. 385⁹ pct. 12 din categoria cazurilor ce pot fi avute în vedere din oficiu.

Pe baza acestor premise se constată că, potrivit art. 385⁹ pct. 12 teza I C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării „când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni (...)".

Conform art. 385⁹ pct. 13 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării „când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Aceste cazuri de casare, prevăzute în C. proc. pen. modificat prin Legea nr. 2/2013, aveaţi corespondent în soluţiile prevăzute de C. proc. pen. anterior, respectiv de art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) - soluţie de achitare pentru cazul în care „fapta.nu este prevăzută de legea penală", dar şi de art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) - soluţie de achitare pentru situaţia în care „faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii".

Noile reglementări, respectiv C. pen. şi C. proc. pen. intrate în vigoare la 1 februarie 2014, stabilesc un nou concept de ilicit penal, deoarece nu se mai face deosebire între lipsa de prevedere în legea penală şi situaţia în care nu sunt întrunite elementelesoluţia reglementată de art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. în vigoare, fiind aceea de achitare pe motiv că, fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege".

Această nouă perspectivă este evidenţiată şi de modificarea conceptului de „ Trăsături esenţiale ale infracţiunii” respectiv art. 15 C. pen. în vigoare. "(1) infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, , nejustificată şi neimputabilă persoanei care a săvârşit-o. (2) Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale", pe când, conform art. 17 C. pen anterior: "Infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de lege".

Rezultă, aşadar, că potrivit art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din noua reglementare a C.proc. pen., sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa, incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la „vinovăţia prevăzută de lege".

Potrivit dispoziţiilor tranzitorii, respectiv art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 de aplicare, a noului C. proc. pen.: „Recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor, care au fost supuse apelului, potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs".

În concluzie, este exclusă aplicarea imediată a normelor de procedură penală doar în ce priveşte dispoziţiile ce reglementează soluţionarea recursului, respectiv art. 385¹ - art. 385¹⁹ C. proc. pen. anterior, cu această excepţie fiind pe deplin aplicabile dispoziţiile noului C. proc. pen., inclusiv cele care vizează soluţiile ce pot fi pronunţate de instanţa de recurs după casare cu reţinere spre rejudecare.

Drept urmare, fiind vorba despre o cauză aflată în curs de judecată la data de 1 februarie 2014, luând în considerare solicitările exprese ale recurenţilor inculpaţi, se constată că incidenţa dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 13 C. proc. pen. anterior, dar şi a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. în vigoare, conferă instanţei de recurs posibilitatea de a examina în cadrul cazului de casare mai sus menţionat, atât criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală, cât şi cele referitoare la faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor care vizează vinovăţia.

În cadrul acestei analize, instanţa de recurs nu va putea avea în vedere criticile referitoare la aspecte de fapt.

Această precizare este necesară pentru că deşi au procedat în mod expres la recalificarea cazurilor de casare şi au invocat în final doar disp. art. 385⁹ pct. 13 C. proc. pen., atât în motivele iniţiale de recurs cât şi în precizările ulterioare, ca şi cu ocazia dezbaterilor şi în cuprinsul notelor scrise, toţi inculpaţii au invocat critici referitoare la greşita stabilire a situaţiei de fapt, greşita apreciere a probelor (prin invocarea şi referirea la probele administrate şi prin redarea conţinutului unor înscrisuri, declaraţii de martori şi de inculpaţi), dar şi critici referitoare la greşita individualizare a pedepsei şi a modului de executare, în susţinerea cărora au depus la dosar (după închiderea dezbaterilor) o serie de înscrisuri, inclusiv în circumstanţierea persoanei, probe ce nu au fost solicitate şi încuviinţate de instanţa de recurs. Toate aceste aspecte exced, însă, analizei cauzei în recurs.

De asemenea, inculpaţii au invocat nelegalităţi care se circumscriu cazului de casare prev. de art. 17² C. proc. pen., fără a motiva în termen recursurile şi, pe cale de consecinţă, nici aceste critici nu pot fî examinate.

Astfel, cu ocazia dezbaterilor, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare pe motiv că instanţa de apel nu a respectat caracterul devolutiv al căii de atac faţă de necesitatea administrării de probe.

Pe de altă parte, s-a susţinut că instanţa de fond a dispus achitarea inculpaţilor S.A.I., S.A.M.D., P.D. şi L.V. cu privire la infracţiunile de luare, respectiv dare de mită, considerând că, elementele materiale ale acestor infracţiuni se regăsesc în latura obiectivă a infracţiunilor prev. de art. 12 lit. b) teza I respectiv art. 12 lit. b) teza a Il-a din Legea nr. 78/2000, fiind astfel absorbite în conţinutul constitutiv al acestora. Instanţa de apel a apreciat însă că infracţiunea de luare şi de dare de mită pot fi reţinute în concurs cu cea prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi că sunt întrunite elementele constitutive ale tuturor acestor infracţiuni.

Unii dintre recurenţii inculpaţi au criticat greşita încadrare juridică a faptelor, susţinând că infracţiunile de luare, respectiv dare de mită, nu pot fi reţinute în concurs cu infracţiunea prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, invocând argumente similare cu cele avute în vedere de instanţa de fond la pronunţarea soluţiei de achitare.

Este adevărat că soluţia procedurală corectă ce trebuia pronunţată de prima instanţă nu era cea de achitare, ci de schimbare a încadrării juridice prin recalificarea întregii activităţi infracţionale reţinută în sarcina inculpaţilor.

Deşi aceste critici pot fi încadrate în cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., nu pot fi examinate de către instanţa de recurs, deoarece nu au fost invocate în termenul prev. de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Drept urmare, Înalta Curte va avea în vedere la soluţionarea cauzei infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor de către instanţa de apel prin decizia recurată, urmând ca soluţiile pronunţate de instanţa de recurs să vizeze, punctual, fiecare din aceste infracţiuni.

Cu precizările mai sus menţionate, strict din perspectiva cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 13 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

1. Infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000

Inculpatul S.A.I. a fost trimis în judecată şi condamnat în baza art. 12 lit. b) teza I din Legea nr. 78/2000, reţinându-se în sarcina sa că în luna decembrie 2006 a cumpărat un teren pe care apoi l-a concesionat către SC P. SA, profitând de deţinerea unor informaţii nedestinate publicităţii privind achiziţionarea de către SC P. SA a unor terenuri necesare realizării proiectului „Abandonarea deşeurilor".

Inculpatul a fost condamnat şi în baza art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, reţinându-se că în perioada lunii noiembrie 2006 a furnizat informaţii nedestinate publicităţii privind intenţia SC P. SA de a achiziţiona terenuri în zonele Moreni şi Băicoi, iar persoanele care au beneficiat de aceste informaţii, respectiv inculpaţii L.V. şi P.D., au cumpărat terenuri în zonele respective şi le-au concesionat către SC P. SA.

Inculpata P.D. a fost trimisă în judecată şi condamnată pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că utilizând informaţiile ce i-au fost comunicate de inculpatul, director al SC P. SA - Zona de Operare Băicoi, deţinute deacesta în virtutea funcţiei şi nedestinate publicităţii, a achiziţionat, în perioada noiembrie-decembrie 2006, trei suprafeţe de teren în extravilanul oraşului Băicoi (tarlaua 117, A2403/43, tarlaua 3, A13/30, tarlaua 3, A13/42) pe care le-a concesionat în cursul lunilor februarie şi mai 2007 către SC P. SA, obţinând în acest mod un folos necuvenit în sumă de 1.750.260,4 RON pentru sine şi pentru coinculpaţii S.A.

Inculpatul L.V. a fost trimis în judecată şi condamnat pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în luna noiembrie 2006, a utilizat informaţiile nedestinate publicităţii i-au fost comunicate de inculpatul S.A.I. care le deţinea în virtutea func|iei sale de director al SC P. SA - Zona de Operare Băicoi, achiziţionând un teren în extravilanul comunei I.L.C., judeţ Dâmboviţa, pe care l-a concesionat către SC P. SA obţinând în acest mod un folos necuvenit de 3.381.000 RON pentru sine şi pentru coinculpatul S.A.I.

Se constată că nu au intervenit modificări legislative cu privire la infracţiunea prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, aşa încât nu se impune analiză acesteia din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 78/2000: „Prezenta lege instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplică următoarelor persoane:

a) (...);

b) care îndeplinesc permanent sau temporar, potrivit legii, o funcţie sau o însărcinare în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale, unităţilor cooperatiste sau al altor agenţi economici;

c)-g) (...)."

Rezultă astfel, că art. 1 din Legea nr. 78/2000 este o normă cu caracter general (aşa cum este denumit chiar capitolul în care se regăseşte, respectiv „Dispoziţii generale"), ce delimitează domeniul de activitate vizat de Legea nr. 78/2000 şi care are în vedere persoanele în legătură cu care se aplică legea specială, fără a avea relevanţă din punct de vedere al conţinutului constitutiv al infracţiunilor prevăzute de actul normativ menţionat.

Această dispoziţie legală nu produce efecte juridice prin ea însăşi, ci trebuie corelată, pe de o parte, cu alte dispoziţii din aceeaşi lege (art. 5 - art. 18⁵ din vechea reglementare, respectiv şi cu art. 25 raportat la art. 23 - 24, potrivit modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012), care reglementează diferitele categorii de infracţiuni de corupţie avute în vedere de Legea nr. 78/2000, sau după caz, cu dispoziţii din alte acte normative, şi anume art. 13 din O.U.G. nr. 43/2000 care reglementează competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 78/2000: „Persoanele prevăzute la art. 1 sunt obligate să îndeplinească îndatoririle ce le revin din exercitarea funcţiilor, atribuţiilor sau însărcinărilor încredinţate cu respectarea strictă a legilor şi a normelor de conduită profesională şi să asigure ocrotirea şi realizarea drepturilor legitime ale cetăţenilor, fără să se folosească de funcţiile, atribuţiile ori însărcinările primite pentru dobândirea pentru ele sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite".

Se constată, de asemenea, că art. 2 stabileşte cu.titlu general în capitolul II al Legii nr. 78/2000 „Reguli speciale de comportament privind anumite categorii de persoane în scopul prevenirii faptelor de corupţie", reamintind îndatoririle ce le revin persoanelor prevăzute în art. 1 al aceleiaşi legi, din perspectiva prevenirii şi sancţionării actelor de corupţie, ce reclamă o anumită conduită ce exclude folosirea funcţiei, atribuţiei sau însărcinărilor primite, pentru dobândirea de foloase necuvenite.

În consecinţă, niciuna din dispoziţiile mai sus-menţionate (art. 1 şi 2 din Legea nr. 78/2000) nu constituie norme cu valoare de incriminare, acestea din urmă fiind cuprinse exclusiv în capitolul III „Infracţiuni" din Legea nr. 78/2000.

Infracţiunea prev. de art. 12 din Legea nr. 78/2000 este reglementată în acest capitol la Secţiunea a 3-a: „Infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie".

Potrivit art. 12 din Legea nr. 78/2000: „Sunt pedepsite cu închisoarea de 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:

a) efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale;

b) folosirea în price mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii."

Deşi este vorba de un articol unic, art. 12 reglementează infracţiuni distincte, ce au ca element comun săvârşirea faptelor „în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite". Domeniul comun este numai latura subiectivă, fiind vorba despre o intenţie calificată prin scop. Cele două infracţiuni reglementate distinct în art. 12 lit. a) respectiv art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 sunt diferite din punct de vedere al obiectului juridic specific, dar şi al celorlalte elemente constitutive, exceptând scopul comiterii infracţiunilor.

Infracţiunea prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 vizează un domeniu specific de activitate, respectiv operaţiunile financiare ca acte de comerţ şi tranzacţiile financiare, astfel cum sunt reglementate de legile speciale şi de codul comercial, pe când art. 12 lit. b) nu conţine aceleaşi elemente de limitare a domeniului de activitate şi nu vizează relaţiile sociale ce privesc corectitudinea şi cinstea ce trebuie să caracterizeze economia de piaţă şi operaţiunile financiare.

Această din urmă infracţiune vizează orice domeniu de activitate din cele în care îşi desfăşoară activitatea persoanele prevăzute, la art. 1 din Legea nr. 78/2000, în cazul în care implică existenţa unor informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

Acest punct de vedere a fost consacrat în jurisprudenţă, relevante fiind chiar deciziile invocate în apărare în cauza de faţă (în susţinerea unei alte critici în faţa instanţei de apel), respectiv deciziile nr. 1823/2010, nr. 3525/2009, nr. 3507/2008, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut soluţia de condamnare pentru infracţiunea prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru fapte care nu au fost comise în legătură cu operaţiuni sau tranzacţii financiare, fiind vorba despre fapte săvârşite de ofiţeri de poliţie care au utilizat sau au permis accesul neautorizat la informaţii obţinute în temeiul atribuţiilor de serviciu şi care nu erau destinate publicităţii.

Revenind la valoarea normelor cuprinse în art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 78/2000, în special art. 1, se constată că acestea dobândesc importanţă doar din necesitatea determinării sferei persoanelor cărora li se aplică norma de incriminare reglementată în art. 12 lit. b) din aceeaşi lege, corespunzător obiectului Legii nr. 78/2000, respectiv prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Importanţa art. 1 este circumscrisă stabilirii subiectului activ al infracţiunii prev. de art. 12 din Legea nr. 78/2000 care, în absenţa unei prevederi exprese în cuprinsul normei de incriminare, nu poate fi decât una din persoanele prevăzute de art. 1 din aceeaşi lege.

În ce priveşte însă sfera informaţiilor care nu sunt destinate publicităţii şi, implicit, obligaţia subiectului activ al infracţiunii de a nu le folosi, respectiv de a nu permite acc esul unor persoane neautorizate la aceste informaţii, art. 1 şi art. 2 sunt lipsite de impor tanţă, caracterul nepublic al informaţiilor, ca şi obligaţia corelativă a subiectului activ, urmând a fi examinate independent de dispoziţiile art. 1 şi 2 din Legea nr. 78/2000.

Altfel spus, aceste dispoziţii legale (art. 1 şi 2 din Legea nr. 78/2000) nu pot constitui , prin ele însele, temei al răspunderii penale pentru infracţiunea prev. de art. 12 din aceeaşi lege.

În caz contrar, ar trebui ca în temeiul art. 2 din Legea nr. 78/2000, care stabileşte interdicţia generală de folosire a funcţiei pentru dobândirea de foloase necuvenite, să se consi dere întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită fără ident ificarea, în concret, a atribuţiei în legătură cu exercitarea căreia se comite elementul material .

Drept urmare, natura informaţiilor deţinute de subiectul activ al infracţiunii prev. de art. 12 din Legea nr. 78/2000, ca şi obligaţia de a nu le da publicităţii, trebuie să fie clarificate , individualizate, particularizate şi indicate de o manieră expresă şi să decurgă din lege, regulamente, o convenţie sau un angajament al subiectului activ.

Referirea la disp. art. 1 şi 2 din Legea nr. 78/2000 este insuficientă pentru calificarea respectivelor informaţii ca nefiind destinate publicităţii, fiind necesar să se indice temeiul ce conferă informaţiilor caracterul secret.

În speţă, aşa cum rezultă din rechizitoriu, acuzaţia penală a fost formulată pentru infracţiunea prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, prin referire la obligaţiile reglementate de art. 2 raportat la art. 1 din aceeaşi lege.

Ulterior, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel, întemeindu-se din nou pe aceleaşi dispoziţii, au apreciat că informaţiile îndeplinesc cerinţa legală de a nu fi destinate publicităţii şi că inculpatul a încălcat obligaţia de păstrare a confidenţialităţii.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a fost angajat în baza unui contract de muncă ale cărui acte adiţionale (nr. xx/2003 şi nr. zz/2004) cuprindeau clauza de confidenţialitate prev. de art. 26 C. muncii, ce instituie obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu precum şi de respectare a secretului de serviciu. Instanţa de fond a mai reţinut că prin decizia din 5 septembrie 2006, inculpatul S.A.I. a fost numit director al Zonei de Operare Băicoi din cadrul SC P.SA, funcţie care este inclusă în categoria celor prevăzută în art. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000, care prin art. 2, impunea inculpatului reguli speciale de comportament.

În mod similar, instanţa de apel a reţinut că, intrând în categoria persoanelor prevăzute la art. 1 lit. b), inculpatul S.A.I. avea obligaţia impusă de art. 2 de a nu se folosi în nici un mod direct sau indirect de informaţiile nedestinate publicităţii pentru sine sau pentru alţii, cu scopul de a dobândi pentru el sau pentru alte persoane bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Instanţa de apel a mai reţinut că existenţa sau inexistenţa unei cauze de confidenţialitate în vreunul din contractele de muncă în actele adiţionale la acestea sau în decizia denumire a acestuia în fişa postului, este lipsită de relevanţă pentru îndeplinirea elementelor constituite alte infracţiunilor prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, câtă vreme obligaţiile persoanelor ce intră în sfera de reglementare a acestei legi sunt expres stabilite chiar în corpul legii, nefiind necesară dublarea lor de o clauză contractuală care să corespundă celei din art. 26 C. muncii sau obligaţii legale generale a tuturor salariaţilor de a păstra secretul de serviciu prev. de art. 39 alin. (2) lit. f) din acelaşi Cod şi care operează, oricum, în puterea legii.

În motivarea deciziei, instanţa de apel mai reţine că cerinţa esenţială instituită de legiuitor pentru existenţa infracţiunii nu este aceea a unei clauze speciale de confidenţialitate, ci aceea că informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiilor sau însărcinărilor încredinţate să nu fie destinate publicităţii.

Cu ocazia dezbaterilor, la solicitarea instanţei de recurs, reprezentatul Ministerului Public a precizat, cu referire la infracţiunea prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, că obligaţiile inculpatului pe care le-a încălcat în calitatea deţinută, respectiv de director executiv în cadrul SC P. SA, sunt fixate de art. 2 din aceeaşi lege.

Într-adevăr, cerinţa esenţială pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 este ca informaţiile să nu fie destinate publicităţii (aşa cum de altfel, admite chiar instanţa de apel), dar nu se poate considera că această cerinţă este îndeplinită atunci când este reţinută pe baza referirilor la dispoziţiile art. 2 raportat la art. 1 din Legea nr. 78/2000.

Aşa, cum reiese din conţinutul celor două dispoziţii legale, acestea nu au legătură cu natura informaţiilor, ci cu obligaţiile generale ale persoanelor enumerate la art. 1 din aceeaşi l ege, pentru care art. 2 instituie reguli speciale de comportament.

Nici art. 2 şl nici art. 1 din Legea nr. 78/2000 nu definesc „informaţiile nedestinate publicităţii", nu stabilesc criterii de identificare a acestora şi nici nu indică domeniile de activitate care utilizează asemenea informaţii.

Pe cale de. consecinţă, este necesară examinarea punctuală, identificarea şi stabilirea cu precizie a naturii informaţiei, respectiv a sursei sau izvorului lipsei de publicitate, ce nu poate fi presupusă sau dedusă în niciun caz pe baza art. 1 şi 2 din Legea nr. 78/2000 dar nici pe baza unor norme cu caracter general cum sunt dispoziţiile art. 26 sau art. 39 alin. (2) lit. f) C. muncii.

Inculpatul S.A.I. nu-şi desfăşura activitatea într-un domeniu aflat în întregime sub auspiciile lipsei de publicitate. Drept urmare, se impunea. Ca organul de urmărire penală şi, ulterior, instanţa de fond şi instanţa de apel să analizeze dacă informaţiile obţinute în virtutea atribuţiilor de serviciu şi vizate de acuzaţia penală sunt sau nu destinate publicităţii şi să indice temeiul legal sau convenţional care plasa activitatea inculpatului şi informaţiile obţinute în virtutea funcţiei sale sub imperiul lipsei de publicitate.

Acest lucru nu s_-a întâmplat în cazul de faţă, iar omisiunea nu poate fi suplinită de instanţa de recurs. Pe de o parte, trebuie avute în vedere limitele procedurale impuse de soluţionarea acestei căi de atac, iar pe de altă parte şi în mod special, trebuie respectat principiul rion reformatio in pejus, care interzice crearea unei situaţii nefavorabile în propria cale de atac (soluţia în latura penală a fost recurată exclusiv de inculpaţi). Or, administrarea de probe sub acest aspect, ca şi analiza naturii informaţiilor, prin reexaminarea materialului probator (în condiţiile în care instanţa de fond şi cea de apel au considerat îndeplinită cerinţa esenţială a infracţiunii prev. de art. 12 din Legea nr. 78/2000 doar pe baza unor dispoziţiilor legale - art. 1 şi 2 din aceeaşi lege), nu mai poate fi realizată în recurs şi în defavoarea inculpaţiilor.

Nici Parchetul, nici instanţele nu au indicat un alt temei al lipsei de publicitate a informaţiilor referitoare la proiectul „Abandonări deşeuri" derulat în cadrul SC P. SA şi al obligaţiilor inculpatului de respectare a confidenţialităţii.

Nu a fost examinată în concret natura acestor informaţii, în ciuda numeroaselor şi amplelor apărări formulate sub acest aspect de către inculpaţi, care au invocat lipsa oricărui ternei pentru a considera că informaţiile erau secrete sau nu erau destinate publicităţii.

Fără a reevalua situaţia de fapt, limitând examenul cauzei la nivelul impus de rigorile soluţionării recursului, Înalta Curte constată că nu a fost indicat temeiul legal sau convenţional al lipsei de publicitate al informaţiilor. Corelativ, nu a fost indicat temeiul obligaţiei inculpatului de a păstra confidenţialitatea respectivelor informaţii.

Noţiunea de „informaţii ce nu sunt destinate publicităţii”, nu este definită de art. 1 sau art. 2 din Legea nr. 78/2000, dar nici de alte dispoziţii ale legii speciale, după cum înţelesul acesteia nueste lămurit nici de C. pen.

Potrivit opiniilor conturate, în doctrină, în sfera informaţiilor nedestinate publicităţii sunt incluse informaţiile clasificate (cu regimul prevăzut de Legea nr. 182/2002) precum şi alte informaţii care, fără a avea caracter clasificat, sunt supuse unui regim restrictiv de circulaţie, unor limitări şi îngrădiri legale, impuse de interese sociale superioare.

Informaţiile clasificate sunt definite de art. 15 lit. b) din Legea nr. 182/2002 ca fiind "informaţiiie, datele, documentele de interes pentru securitatea naţională, care, datorită nivelurilor de importanţă şi consecinţelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate".

Definiţia informaţiilor secrete de serviciu se regăseşte la art. 15 lit. e) din aceeaşi lege, respectiv: "informaţiile a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat".

Obligaţia privind secretul profesional rezultă, din prevederile art. 39 alin. (2) lit. f) din C. muncii, potrivit căruia salariatului îi revine şi "obligaţia de a respecta secretul de serviciu".

Însă, în conformitate cu disp. art. 31-32 din Legea nr. 182/2002, informaţiile secrete de serviciu se stabilesc de conducătorul persoanei juridice, pe baza normelor prevăzute prin hotărâre a Guvernului iar conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice ai agenţilor economici, cu capital integral, sau parţial de stat şi ai altor persoane juridice de drept public ori privat sunt obligaţi să stabilească informaţiile care constituie secrete de serviciu şi regulile de protecţie a acestora, să coordoneze activitatea şi să controleze măsurile privitoare la păstrarea secretului de serviciu, potrivit competenţelor, în conformitate cu normele stabilite prin hotărâre a Guvernului.

De asemenea, art. 33 din Legea nr. 182/2000 stabileşte interdicţia clasificării ca secrete de serviciu a informaţiilor care, prin natura sau conţinutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetăţenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucţionarea justiţiei.

Conform art. 26 alin. (1) C. muncii, prin clauza de confidenţialitate părţile convin ca, pe toată durata contractului individual de muncă şi după încetarea acestuia, să nu transmită date sau informaţii de care au luat cunoştinţă în timpul executării contractului, în condiţiile stabilite în regulamentele interne, în contractele colective de muncă sau în contractele individuale de muncă.

Faţă de prevederile legale mai sus menţionate, sunt apreciate ca fondate apărările formulate de către inculpaţi, care au invocat faptul că analiza naturii informaţiilor era necesară cu atât mai mult cu cât activităţile referitoare la înfiinţarea unor staţii de depozitare a deşeurilor nu sunt declarate de lege ca fiind confidenţiale.

Analizând conţinutul infracţiunii şi corespondenţa dintre fapta pentru care sunt acuzaţi inculpaţii şi modelul legal de incriminare, se constată că informaţiile descrise în actul de sesizare ca fiind nedestinate publicităţii vizau cerinţele pe care trebuiau să le îndeplinescă terenurile necesare proiectului şi locaţiile acestora, iar instanţa de apel a mai reţinut şi informaţiile referitoare la preţul cerut de SC P. SA.

Unele din aceste informaţi erau cuprinse într-un act normativ publicat în M. Of., respectiv H.G. nr. 349/2005, la care se face referire chiar în rechizitoriu. Astfel, proiectul a fost derulat de SC P. SA în baza Strategiei naţionale de gestionare a deşeurilor şi Planului naţional de gestionare a deşeurilor aprobate de H.G. nr. 1470/2004 şi în baza H.G. nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, ambele constituind acte normative publicate în M. Of. anterior comiterii faptelor din prezenta cauză (M. Of. nr. 954/18.10.2004, respectiv nr. 394/10.05.2005) în. plus, criteriile de alegere a terenurilor pentru depozitarea deşeurilor sunt publice, fiind prevăzute de H.G. nr. 349/2005 în Anexa 2 "Cerinţe generale pentru toate clasele de depozite de deşeuri".

Pe de altă parte, se constată că niciuna din informaţiile vizate de acuzaţia penală formulată în speţă nu este prevăzută de legile speciale ca intrând în categoria informaţiilor clasificate (Legea nr. 182/2002, H.G. nr. 781/2002).

În plus, nici SC P. SA nu le-a calificat ca informaţii secret de serviciu sau informaţii confidenţiale. Dimpotrivă, în adresa din 28 august 2008, ca răspuns la solicitarea Parchetului din 13 februarie 2008, SC P. SA precizează expres că „ managementul.E&P a fost de acord să continue derularea proiectului cu condiţia ca întregul proces să fie transparent (...)".

Oricum, nu au fost indicate, în conformitate cu art. 31-32 din Legea nr. 182/2002 şi art. 26 din C. muncii, norme interne ale angajatorului care să fi stabilit caracterul de secret: de serviciu sau de confidenţialitate a acestor informaţii şi nici actul prin care inculpatul a fost informat cu privire la natura confidenţială a respectivelor informaţii.

Clauza de confidenţialitate inserată în contractul încheiat între SC P. SA şi SC F&R W. SRL nu este opozabilă inculpatului, acesta nefiind parte în acest contract şi, pe cale de consecinţă, acea clauză nu poate servi ca temei al concluziei îndeplinirii cerinţei legale a infracţiunii prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 referitor la lipsa de publicitate a informaţiilor.

Î n mod similar, respectiva clauză nu poate constitui temei de a reţine, pe cale de deducţie, că activităţile desfăşurate de inculpatul S.A.I. în cadrul proiectului derulat de SC P. SA au constituit, în fapt, însărcinări încredinţate în virtutea funcţiei, şi din acest motiv, au fost supuse aceleiaşi cerinţe de a nu fi destinate publicităţii.

În plus s-a reţinut comiterea infracţiunilor prev. de art. 12 din Legea nr. 78/2000 în perioada 25 octombrie - 14 noiembrie 2006, faptele fiind plasate în timp înaintea încheierii contractului ce conţine clauza de confidenţialitate (semnat la data de 20 decembrie 2006) atât acţiunile inculpaţilor reţinute ca element material al infracţiuni prev. de art. 12 din Legea nr. 78/2000 cât şi activităţile desfăşurate de reprezentanţii SC F&R W. SRL sunt anterioare acestui moment; în afara clauzei contractuale mai sus menţionată şi inopozabilă inculpatului, nu a fost invocată nicio înştiinţare a persoanelor implicate în proiect, inclusiv a inculpatului S.A.I., cu privire la lipsa de publicitate a proiectului.

În concluzie, nu se poate considera că disp. art. 1 şi 2 din Legea nr. 78/2000 generează în sarcina inculpatului, prin ele însele, obligaţia de păstrare a confidenţialităţii tuturor informaţiilor obţinute în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Altfel spus, încadrarea funcţiei inculpatului categoria celor prev. de art. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000 nu este suficientă pentru a se considera întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 12 lit. b) din aceeaşi lege în ce priveşte natura secretă a informaţiilor obţinute în virtutea respectivei funcţii.

A reţine contrariul echivalează cu acceptarea cu valoare de incriminare a unor norme lipsite de claritate şi previzibilitate, în dezacord cu principiile afirmate în repetate rânduri prin jurisprudenţa C.E.D.O. în aplicarea art. 7 alin. (2) din Convenţie.

Dispoziţiile art. 1 şi 2 din Legea nr. 78/2000 nu oferă niciun criteriu (aşa încât nu se mai pune problema identificării unor criterii obiective) de definire a informaţiilor nedestinate publicităţii (prevăzute ca element constitutiv al infracţiunii prev. de art. 12 din Legea nr. 78/2000), pe baza cărora s-ar putea angaja răspunderea penală a unui deţinător de informaţii.

Prin urmare, simplul fapt că funcţia ocupată de inculpatul S.A.I. intră în categoria celor prevăzute la art. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000, chiar coroborat cu obligaţia impusă de art. 2 din acelaşi act normativ, nu este suficient pentru a considera căa fost dovedită natura confidenţială a informaţiilor obţinute în virtutea respectivei funcţii. Dacă aceste informaţii erau sau nu destinate publicităţii, constituie un fapt distinct, care nu poate fi dedus din dispoziţiile art. 1 şi 2 din Legea nr. 78/2000 sau dintr-o convenţie ce nu este opozabilă inculpatului, ci trebuie analizat şi dovedit separat de obligaţiile generale reglementate de prevederile legale mai sus menţionate.

Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 12 din Legea nr. 78/2000, în ce priveşte folosirea informaţiilor ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, atunci când natura informaţiilor şi, corelativ, obligaţia inculpatului de a păstra confidenţialitatea acestora este stabilită exclusiv prin raportare la disp. art. 2 rap. la art. 1 din Legea nr. 78/2000, fără indicarea, temeiului legal sau convenţional distinct, de încadrare a informaţiilor în categoria celor care nu sunt destinate publicităţii.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., se impune achitarea:

- inculpatului S.A.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art 12 lit. b) teza I din Legea nr. 78/2000 şi art. 12 lit. b) teza a-II-a din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

- inculpatei P.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen.; anterior rap. la art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000;

- inculpatului L.V. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000.

De asemenea, vor fi înlăturate toate consecinţele condamnării respectiv măsura confiscării şi a sechestrului judiciar, aplicate în legătură cu infracţiunile mai sus menţionate.

2. Infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului S.A.I., respectiv infracţiunea de complicitate la luare de mită reţinută în sarcina inculpatei S.A.M.D., corelativ cu infracţiunea de dare de mită reţinută în sarcina inculpatei P.D.

Pe baza motivelor expuse la pct. 1 de mai sus, se constată că nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului S.A.I. în calitate de autor, respectiv în sarcina inculpatei S.A.M.D. în calitate de complice, şi corelativ, nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită reţinută în sarcina inculpatei P.D.

Astfel, inculpatul S.A.I. a fost trimis în judecată şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 78/2000, pe motiv că în calitate de director al SC P. SA - Zona de Operare Băicoi, a pretins şi a primit de la P.D. în luna februarie 2007, prin intermediul soţiei sale S.A.M.D., o suprafaţă de teren în valoare de 15.000 RON din suprafaţa pe care P.D. o deţinea în extravilanul oraşului Băicoi, în schimbul comunicării de informaţii deţinute în virtutea funcţiei sale nedestiriate publicităţii şi în scopul încheierii, în perioada noiembrie-decembrie 2006, a unor contracte de concesiune pentru terenurile proprietatea acesteia.

Inculpata S.A.M.D. a fost trimisă în judecată şi condamnată pentru săvârşirea infracţiunii prev. art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 8 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în luna februarie 2007 cu intenţie, l-a ajutat pe inculpatul S.A.I. să primească de la P.D. un teren în suprafaţă de 15.052 mp în schimbul comunicării către aceasta din urmă a unor informaţii deţinute de inculpat în virtutea funcţiei sale de director al SC P. SA - Zona de Operare Băicoi, nedestinate publicităţii şi al concesionării suprafeţelor de teren proprietatea inculpatei P.D.

Inculpata P.D. a fost trimisă în judecată şi condamnată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în luna februarie 2007, a dat inculpatului S.A.I., prin intermediul soţiei acestuia, un teren în suprafaţă de 15.052 mp situat în extravilanul oraşului Băicoi, în valoare de 15.000 RON, în schimbul comunicării de informaţii deţinute în virtutea funcţiei sale de director al SC P. SA - Zona de Operare Băicoi, nedestinate publicităţii şi în scopul încheierii contractelor de concesiune a terenurilor deţinute de aceasta, în perioada noiembrie-decembrie 2006.

În ceea ce priveşte faptele de mai sus, s-a reţinut că luarea şi darea de mită s-au comis în scopul neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către inculpatul S.A.I., exclusiv prin furnizarea unor informaţii nedestinate publicităţii.

Este adevărat că, în legătură cu infracţiunile de luare de mită, şi dare de mită, instanţa de apel a reţinut că inculpatul S.A.I. a întreprins mai multe acţiuni privitoare la atribuţiile sale de serviciu, independent şi separat de activităţile întreprinse de acelaşi inculpat ce caracterizează infracţiunile prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000. Această situaţie de fapt, diferită de cea reţinută de instanţa de fond, nu a avut însă în vedere contractul încheiat cu inculpata P.D., ci numai pe cel încheiat cu inculpatul L.V.

Mai mult, se constată că celelalte aspecte evidenţiate de instanţa de apel privesc contractele de concesiune încheiate de S.A.I. în nume propriu sau pe cele încheiate în favoarea altor persoane, care nu au nicio calitate în prezenta cauză. Aceste aspecte nu au legătură cu infracţiunea de luare de mită reţinută corelativ cu darea de mită comisă de inculpata P.D. şi ar putea constitui elemente specifice infracţiunii de abuz în serviciu, ce nu face însă obiectul cauzei de faţă şi exced, astfel, limitelor sesizării.

Potrivit situaţiei de fapt reţinută în actul de sesizare şi în decizia recurată, încheierea contractelor de concesiune în favoarea inculpatei P.D. a avut loc ca urmare a comunicării către inculpata P.D. a informaţiilor (considerate ca nefiind destinate publicităţii) deţinute în virtutea funcţiei de către inculpatul S.A.I., iar luarea şi darea de mită s-au comis în scopul neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către inculpatul S.A.I., prin furnizarea unor informaţii nedestinate publicităţii.

Stabilind că, în speţă, nu s-a dovedit natura confidenţială a informaţiilor referitoare la proiectul "Abandonare deşeuri" derulat în cadrul SC P. SA şi nici existenţa unei obligaţii corelative a inculpatului S.A.I. de a nu le da publicităţii, nu se poate conchide că inculpatul a încălcat o atare obligaţie de serviciu.

Or, potrivit art. 254 alin. (1) C. pen., comiterea elementului material al infracţiunii de luare de mită se face în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini sau întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. Inexistenţa obligaţiei de păstrare a confidenţialităţii informaţiei conduce, astfel, la lipsa, uneia din cerinţele esenţiale ale infracţiunii de luare de mită, ce constituie un element al laturii obiective a acestei infracţiuni.

Neputând fi reţinută comiterea infracţiunii în sarcina autorului, în mod similar şi pentru aceleaşi motive, se constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, reţinute în sarcina inculpatei S.A.M.D., cu privire la care s-a reţinut că a acţionat în calitate de complice la luarea de mită comisă de inculpatul S.A.I., corelativ cu darea de mită comisă de inculpata P.D.

În ce o priveşte pe inculpata S.A.M.D., se impune a preciza că instanţa de apel a avut în vedere o situaţie de fapt diferită de instanţa de fond, reţinând ca act material distinct al infracţiunii de complicitate la luare de mită (considerând că este o unitate naturală de infracţiune, fără a face aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.) şi ajutorul pe care aceasta l-a dat inculpatului S.A.I. prin aceea că a acţionat ca mandatar al inculpatului L.V. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare prin care L.V. a dobândit terenul pe care l-a concesionat ulterior. Inculpata nu a fost trimisă în judecată pentru această faptă (deşi în actul de sesizare se face menţiune despre o atare împrejurare, aceasta nu a fost inclusă în acuzaţia penală şi nu s-a pus în mişcare acţiunea penală referitor la o asernenea faptă), ci exclusiv pentru fapta de complicitate la luarea de mită comisă de inculpatul S.A.I. în legătură cu inculpata P.D.

Fiind, aşadar, o faptă ce excede limitelor învestirii instanţei şi, în lipsa unei extinderi legale a acţiunii penale sau a procesului penal (care nu putea fi legal dispusă decât de instanţa de fond), pe cale de consecinţă, respectiva faptă nu face obiectul judecăţii şi nu poate fi avută în vedere la soluţionarea prezentei cauze.

Pe de altă parte, se constată că scopul de a îndeplini, a nu îndeplini sau întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau de a face un act contrar acestor îndatoriri constituie şi un element al laturii obiective a infracţiunii de dare de mită (conform art. 255 alin. (1) C. pen. anterior, darea de mită se comite "în modurile şi scopurile prevăzute de art. 254 C. pen.").

Neexistând o îndatorire de serviciu în legătură cu neîndeplinirea căreia să se fi promis, să se fi oferit sau să se fi dat bani ori alte foloase necuvenite, se constată că nici fapta reţinută în sarcina inculpatei P.D. nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., se impune achitarea:

- inculpatului S.A.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 8 din Legea nr. 78/2000 (fapta referitoare la P.D.);

- inculpatei S.A.M.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la art. 8 din Legea nr. 78/2000;

- inculpatei P.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Şi în acest caz, vor fi înlăturate toate consecinţele condamnării, respectiv măsura confiscării şi a sechestrului judiciar, aplicate în legătură cu infracţiunile mai sus menţionate.

3. Infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului S.A.I. corelativ cu infracţiunea de dare de mită reţinută în sarcina inculpatului L.V.

Spre deosebire de faptele comise în legătură cu încheierea contractelor de concesiune în favoarea inculpatei P.D., în cazul celor ce vizează încheierea contractului de concesiune cu inculpatul L.V., Curtea de apel a stabilit o situaţie de fapt diferită de instanţa de fond şi a reţinut, pe lângă furnizarea unor informaţii nedestinate publicităţii, şi alte acţiuni întreprinse de inculpatul S.A.I., ce caracterizează infracţiunea de luare de mită.

Potrivit situaţiei de fapt expusă în actul de sesizare şi în decizia recurată, încheierea contractului de concesiune în favoarea inculpatului L.V. nu a avut loc exclusiv ca urmare a comunicării informaţiilor (considerate secrete) deţinute în virtutea funcţiei de către inculpatul S.A.I., ci mita a fost dată şi, corelativ, pretinsă şi primită, şi în scopul neîndeplinirii altor atribuţii de serviciu de către inculpatul S.A.I.

Drept urmare, în acest caz, aprecierea instanţei de recurs - în sensul că respectivele informaţii nu pot fi calificate ca având caracter confidenţial şi că nu exista în sarcina inculpatului S.A.I. obligaţia de a nu le da publicităţii, nu afectează constatarea instanţei de apel cu privire la încălcarea celorlalte atribuţii vizate de infracţiunile de luare de mită comisă de inculpatul S.A.I., respectiv de dare de mită comisă de inculpatul L.V.

Cu privire la aceste infracţiuni, Înalta Curte constată că sunt întrunite toate elementele constitutive, atât din perspectiva legii vechi (C. pen. din 1968), cât şi a legii noi. (C. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014); aşa încât nu există temeiuri pentru a se dispune achitarea.

3.1. Potrivii legii vechi, respectiv art. 254 alin. (1) C. pen. din 1968, luarea de mită constă în „Fapta funcţionarului care direct sau indirect pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri".

Elementul material este prevăzut în mod alternativ şi trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii: să fie vorba despre pretinderea, primirea, acceptarea sau nerespingerea promisiunii de bani sau alte foloase; banii sau celelalte foloase să fie necuvenite şi să nu fie legal datorate; comiterea oricăreia dintre faptele ce constituie elementul material al infracţiunii trebuie să fie anterioară sau concomitentă cu îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii actului privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului sau cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri; actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire sau întârziere se pretinde, se primeşte, se acceptă sau nu se resping banii sau alte foloase necuvenite trebuie să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului.

Potrivit art. 255 C. pen. anterior, darea de mită constă în "promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, necuvenite în modurile şi scopurile prev. de art. 254".

Infracţiunea, de dare de mită este prevăzută de C. pen. anterior în mod corelativ cu cea de luare de mită, toate aspectele evidenţiate cu privire la această din urmă infracţiune fiind aplicabile în mod corespunzător şi pentru infracţiunea de dare de mită.

Înalta Curte constată că fapta imputată inculpatului S.A.I. corespunde normei de incriminare şi conţinutului constitutiv al infracţiunii de luare de mită, iar cea reţinută în sarcina inculpatului L.V. corespunde infracţiunii de dare de mită.

Astfel, inculpatul S.A.I. a fost trimis în judecată şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 78/2000, pe motiv că, în calitate de director al SC P. SA - Zona de Operare Băicoi, în perioada noiembrie-decembrie 2006, a pretins de la L.V. suma totală de 1.705.000 RON, pe care a şi primit-o în conturile personale în două tranşe (800.000 RON la data de 16 martie 2007^:_:şi suma 905.000 RON la data de 16 aprilie 2007), în schimbul informaţiilor nedestinate publicităţii şi în scopul concesionării în luna decembrie 2006 a unui teren în suprafaţă de 3 ha situat în extravilanul comunei I.L.C., jud. Dâmboviţa şi achitării unei redevenţe de 3.381.000 RON într-o singură tranşă.

Corelativ, inculpatul L.V. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în baza unei înţelegeri stabilite cu inculpatul S.A.I. în perioada noiembrie - decembrie 2006, a virat la datele de 16 martie 2007 şi 16 aprilie 2007 în conturile bancare ale acestuia, sumele de 800.000 RON, respectiv 905.000 RON, în schimbul comunicării de către S.A.I. de informaţii deţinute în virtutea funcţiei sale de director al SC P. SA - Zona de Operare Băicoi, nedestinate publicităţii, şi în scopul încheierii în luna decembrie 2006 a contractului de concesiune pentru suprafaţa de 3 ha situată în extravilanul comunei I.L.C., judeţ Dâmboviţa şi încasării unei redevenţe de 3.381.000 RON într-o singură tranşă.

Prin hotărârile atacate s-a reţinut că este dovedită înţelegerea anterioară şi implicarea inculpaţilor, după caz, în acţiunea comisă cu intenţie de a pretinde şi primi, respectiv de a da, bani şi alte foloase necuvenite, chiar dacă darea (ca modalitate alternativă a elementului material al infracţiunii de dare de mită) şi primirea, au avut loc după îndeplinirea actului.

Referitor la scopul pentru care a fost pretinsă, dată şi primită mita, în esenţă, s-a reţinut că încheierea contractului de concesiune nr. 1/2006 pe o perioadă de 49 ani cu coinculpatul L.V. pentru terenul în suprafaţă de 3 ha din extravilanul comunei I.L.C., judeţul Dâmboviţa, s-a făcut prin încălcarea de către inculpatul S.A.I. a mai multor atribuţii de serviciu, respectiv:

- nerespectarea condiţiilor de concesionare; contractul a fost încheiat fără aprobarea responsabililor de proiect din cadrul SC P. SA, înainte ca aceştia să decidă asupra condiţiilor de achiziţie a terenurilor necesare proiectului, referitoare la regimul juridic al dobândirii, la preţul pe care îl putea oferi SC P. SA şi la modalitatea de plată, respectiv înainte ca inculpatul S.A.I. să fi fost împuternicit să încheie contracte de concesiune în cadrul proiectului, aspecte care au fost stabilite abia la data de 25 ianuarie 2007;

- încălcarea atribuţiei privind limita de competenţă a inculpatului S.A.I. pentru încheierea contractelor de concesiune, stabilită de directorul Diviziei Regiunii Centrale - B.R. până la preţul de 1 euro/mp în cazul încheierii contractelor având ca obiect terenuri, nu mai mult de 25.000 euro; în cazul inculpatului L.V. s-a stabilit o redevenţă în sumă de 2,3 RON/mp/an, cu respectarea competenţei, dar în sumă totală de 3.381.000 RON, cu depăşirea valorii maxime corespunzător competenţei atribuite;

- nerespectarea modalităţii de plată a redevenţei (în tranşe anuale succesive stabilite în procente fixe); în aceeaşi zi cu încheierea contractului şi din dispoziţia inculpatului S.A.I., s-a întocmit adresa prin care s-a solicitat Compartimentului Financiar virarea întregii sume ce reprezenta redevenţă, care a fost achitată într-o singură tranşă, prin virarea în contul inculpatului L.V. la data de 28 decembrie 2006.

Cu privire la atribuţiile în legătură cu achiziţionarea terenurilor pentru proiectul SC P. SA, inculpatul S.A.I. a avut o atitudine contradictorie: fie a invocat lipsa acestora, fie a susţinut că avea dreptul să încheie contractul de concesiune şi că nu şi-a încălcat atribuţiile.

Din perspectiva art. 254 C. pen. anterior, prin act referitor la îndatoririle de serviciu se înţelege orice activitate care trebuie efectuată de funcţionar în conformitate cu îndatoririle, atribuţiile sau competenţele de serviciu ale acestuia, potrivit normelor ce reglementează serviciul ori care sunt inerente naturii acestuia.

Or, în baza deciziei nr. 1555 din 05 septembrie 2006, inculpatul S.A.I. a fost numit director şi a fost abilitat să angajeze Zona de Operare Băicoi în limitele stabilite de superiorii săi, în sensul că avea competenţa de a încheia acte juridice în numele Zonei de Operare Băicoi, inclusiv contracte de achiziţie sau închiriere de terenuri necesare desfăşurării activităţii unităţii pe care o reprezenta, în limitele competenţei atribuite prin decizia directorului Diviziei Regiunii Centrale - B.R.

De asemenea, în virtutea calităţii sale de director, inculpatul S.A.I. era cel care numea prin decizie membrii comisiilor de negociere a preţului de vânzare, închiriere sau concesiune a terenurilor, care funcţionau la nivelul Zonei de Operare Băicoi.

Procesul de încheiere a contractului de concesiune şi de efectuare a plăţii redevenţei în favoarea inculpatului L.V. a implicat şi exercitarea, de către alte persoane, a unor atribuţii care nu reveneau inculpatului S.A.I., însă, în mod constant, în doctrină şi în jurisprudenţă s-a acceptat că infracţiunea de luare de mită este comisă şi de persoana care, fără a avea atribuţii specifice, poate influenţa direct sau indirect luarea unei decizii vizatede beneficiarul îndeplinirii, neîndeplinirii, etc. a.actului, ca şi cel ale cărui atribuţii se completează cu atribuţiile altor funcţionari pentru obţinerea unui rezultat final vizat de persoana care dă mita.

Mai mult, obiectul acuzaţiei penale îl constituie (pe lângă neîndeplinirea atribuţiilor) şi îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, prin depăşirea de atribuţiilor încredinţate.

Or, potrivit situaţiei, de fapt reţinute prin hotărârile atacate, inculpatul S.A.I. s-a implicat în toate etapele derulării contractului, influenţând atât încheiere cât şi executarea convenţiei în favoarea lui L.V., contrar uzanţelor SC P. SA, inclusiv prin încălcarea propriilor atribuţii sau prin efectuarea de acte contrare acestora.

Celelalte apărări formulate de inculpaţii S.A.I. şi L.V. (lipsa dovezilor referitoare la existenţa unei înţelegeri prealabile privind pretinderea mitei, existenţa unui contract de împrumut ca temei pentru plata sumei de bani, faptul că încasarea redevenţei într-o singură tranşă a fost prevăzută ca o recunoaştere a sprijinului dat de inculpat S.A.I.), au fost invocate încă din prima fază a judecăţii şi, ulterior, şi în faţa instanţei de apel. Aceste aspecte au fost analizate de ambele instanţe prin raportare la probele administrate şi constituie critici ce implică reevaluarea probatoriului, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt, fiind vorba despre aspecte ce nu mai pot fi reexaminate în recurs.

În consecinţă, pe baza aspectelor faptice reţinute de instanţa de apel în urma aprecierii şi interpretării probelor administrate, Înalta Curte consideră întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunilor de luare şi de dare de mită, critica referitoare la lipsa acestor elemente nefiind fondată.

Reţinând că faptele celor doi inculpaţi corespund normei de incriminare din vechea reglementare şi constituie infracţiuni, se impune ca aceste acuzaţii să fie examinate şi din perspectiva legii noi.

3.2. Referitor Ia aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte reţine următoarele:

În cursul soluţionării recursului, la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare un nou C. pen. aşa încât sunt incidente disp. art. 5 ale acestui act normativ ce reglementează, similar cu art. 13 C. pen. din 1968, aplicarea legii penale mai favorabile „în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale".

Având în vedere caracterul de ordine publică al legii penale mai favorabile, faptul că inculpaţii nu mai pot solicita pe altă cale determinarea legii mai blânde în cursul judecăţii, reţinând fundamentul constituţional al acestui principiu şi luând în considerare disp. art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Înalta Curte apreciază că aplicarea legii penale mai favorabile nu este condiţionată de încadrarea în vreunul din cazurile de casare, ci trebuie avută în vedere din oficiu.

Chiar aşa fiind, trebuie respectate toate celelalte rigori impuse de soluţionarea recursului, în sensul că analiza este limitată doar la chestiuni de drept, prin compararea vechii şi noii reglementări de drept substanţial, pe baza situaţiei de fapt şi a tipului de infracţiune stabilite prin hotărârile atacate.

Aspecte generale privind aplicarea legii penale mai favorabile

Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei se realizează în conformitate cu disp. art. 5 C. pen. în vigoare (Legea nr. 286/2009) potrivit căruia: "(1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile."

Conform art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Drept urmare, principiul activităţii legii penale, prevăzut de art. 10 C. pen. anterior, dar şi de art. 3 C. pen. în vigoare, are ca excepţii retroactivitatea legii penale, respectiv ultraactivitatea legii penale mai blânde.

Rezultă, astfel, că aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 5 mai sus menţionat este incidenţă în situaţii tranzitorii, caracterizate printr-o succesiune a legilor penale intervenită de la data săvârşirii faptei prevăzute de legea penală, când ia naştere raportul juridic penal de conflict, şi până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În speţă, suntem într-o asemenea situaţie, căci după comiterea infracţiunilor şi mai înainte de judecarea, definitivă a cauzei, la data de 1 februarie 2014, a intrat in vigoare un Nou C. pen., ce a dus modificări substanţiale, care pot influenţa soluţia ce poate fi pronunţată în cauză.

În ce priveşte mecanismul de stabilire a legii penale mai favorabile, în absenţa unei dispoziţii legale exprese, Înalta Curte apreciază că se impune aplicarea autonomă a instituţiilor de drept penal, şi nu aplicarea globală a acestora. Datorită noutăţii situaţiei create de intrarea în vigoare a noului C. pen. (şi care se referă la toate instituţiile de drept substanţial, spre deosebire de perioada anterioară, când au avut loc modificări legislative doar pe anumite instituţii), trebuie luate în considerare atât dispoziţiile legale referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, cât şi doctrina şi jurisprudenţa relevantă.

Mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile pe instituţii autonome a fost consacrat prin decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în materia dezlegării problemelor de drept, prin care, în aplicarea art. 5 C. pen., s-a stabilit că prescripţia răspunderii penale reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei.

Aplicarea în concret a legii penale mai favorabile

Înalta Curte urmează a verifica, prioritar, în ce măsură infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată se mai regăsesc în dispoziţiile penale în vigoare şi dacă faptele reţinute în concret în sarcina celor doi inculpaţi, pot fi încadrate în noile norme de incriminare. Ulterior, se stabileşte legea mai favorabilă din punct de vedere al normei de incriminare şi a sancţiunii şi apoi se analizează şi se aplică independent, fiecare din instituţiile autonome incidente, care nu sunt condiţionate de legea considerată mai favorabilă din perspectiva încadrării juridice şi a limitelor de pedeapsă. În cadrul fiecărei instituţii autonome, se va respecta interdicţia creării unei lex tertia.

a) Inculpatul S.A.I. a fost condamnat la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. anterior, pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 8 din Legea nr. 78/2000.

Conform art. 254 alin. (1) C. pen. din 1968, luarea de mită este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Conform art. 8 din Legea nr. 78/2000: „Constituie infracţiunile prev. de art. 254 - 257 C. pen., şi art. 6¹ şi art. 8² din prezenta lege şi faptele incriminate în aceste texte săvârşite de manageri, directori, administratori, cenzori sau alte persoane cu atribuţii de control la societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale, regiile autonome şi la orice alţi agenţi economici"".

Potrivit legii noi, infracţiunea de luare de mită este reglementată în disp. art. 289 C. pen., potrivit cărora: "(1) Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altji, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta. 2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri".

Conform art. 79 pct. 5 din Legea nr. 187/2012 de aplicare a noului C. pen., art. 8 din Legea nr. 78/2000 a fost abrogat.

Cu toate acestea, fapta reţinută în sarcina inculpatului S.A.I. nu a fost dezincriminată.

În examinarea legii aplicabile cu privire la acuzaţia formulată, instanţa de recurs trebuie să analizeze dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă.

Din perspectiva normei de incriminare, după cum se observă, elementele din conţinutul infracţiunii reglementat de legea veche se regăsesc şi în legislaţia în vigoare la data judecării căii de atac, astfel încât există, o continuitate a semnificaţiei penale a faptelor imputate, luarea de mită fiind în continuare prevăzută ca infracţiune.

Dispoziţia legală abrogată, respectiv art. 8 din Legea nr. 78/2000, se referea exclusiv la subiectul activ al infracţiunii de luare de mită, incluzând anumite categorii de persoane. Menţionarea acestei dispoziţii în încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina i nculpatului S.A.I. a fost determinată de calitatea deţinută în cadrul SC P. SA, calitate în care a comis infracţiunea, respectiv aceea de director.

Chiar şi în absenţa acestei dispoziţii, fapta întrunea elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, deoarece subiectul activ trebuia să aibă calitatea de funcţionar, ceea ce includea şi funcţionarul definit de art. 147 alin. (2) C. pen. anterior, respectiv „orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute la art. 147 alin. (1) C. pen anterior. Inculpatul S.A.I. avea calitatea de funcţionar, deoarece era într-un raport de muncă cu SC P. SA, fiind angajat în calitate de director.

Pe de altă parte, referitor la infracţiunea de luare de mită, se constată că o primă modificare vizează calitatea subiectului activ. Spre deosebire de legea veche, potrivit căreia subiectul activ trebuia să aibă calitatea de funcţionar, în conformitate cu disp. art. 289 C. pen., subiectul activ al acestei infracţiuni este funcţionarul public, astfel cum este definit de disp. art. 175 C. pen. în vigoare.

Calitatea de director în cadrul unei societăţi comerciale cu capital privat nu atrage însă înca drarea în niciuna din situaţiile prevăzute de disp. art. 175 C. pen. în vigoare, căci inculpatul S.A.I. nu exercita atribuţii şi responsabilităţi în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti [art. 175 alin. (1) lit. a)], nu exercita o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură [art. 175 alin. (1) lit. b)], nu exercita atribuţii în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau a unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat [art. 175 alin. (1) lit. c)]. Sub acest ultim aspect, se constată, aşa cum s-a reţinut în cuprinsul sentinţei recurate că, urmare a privatizării din anul 2004, S.N. P. a devenit SC P. SA, având ca acţionar majoritar firma austriacă O.A., iar Statul Român şi-a menţinut prin reprezentanţii săi: Fondul Proprietatea SA şi A.V.A.S., un procent de aproximativ 40% din totalul acţiunilor acestei societăţi.

Nici la momentul soluţionării recursului, societatea nu avea capital integral sau majoritar de stat. Aşa cum rezultă din înscrisul ataşat din oficiu de instanţa de recurs), SC O.P. SA avea ca şi acţionari: O.A. cu procent de 51,011% din numărul de acţiuni, Ministerul Economiei cu procent de 20,63% din acţiuni, Fondul Proprietatea SA cu procent de 18,993% din acţiuni şi alte persoane fizice şi juridice cu procent de 9,357% din acţiuni.

Nu sunt îndeplinite nici condiţiile prev. de art. 175 alin. (2) C. pen. Inculpatul S.A.I. nu se încadrează în categoria funcţionarilor publici asimilaţi deoarece nu exercita un serviciu de interes public pentru care să fi fost investit de autorităţile publice sau să fi fost supus controlului ori supravegherii acestora.

Sunt însă aplicabile prevederile art. 308 C. pen. în vigoare, potrivit cărora: „Dispoziţiile art. 289-292, 295, 297-301 şi 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită permanent sau temporar cu sau fără o remuneraţie o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prev. la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice. În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime".

Dispoziţiile art. 308 C. pen. extind sfera de aplicare a unor norme de incriminare cuprinse în Titlul V al Părţii speciale a noului C. pen. - „Infracţiuni de corupţie şi de serviciu" la alte persoane decât funcţionarii publici, creând o variantă atenuată a infracţiunilor mai sus menţionate.

Potrivit legii noi, inculpatul S.A.I. este subiect activ al infracţiunii de luare de mită, deoarece calitatea de director în cadrul unei societăţi comerciale cu capital privat se încadrează în disp. art. 308 teza ultimă C. pen. şi inculpatul a comis fapta fiind salariat în cadrul unei persoane juridice.

O altă modificare vizează modalitatea de comitere a infracţiunii de luare de mită, deoarece noile dispoziţii nu mai incriminează nerespingerea promisiunii. Modificarea nu influenţează situaţia inculpatului S.A.I., căci în cazul său, s-a reţinut ca modalitate de comitere a infracţiunii pretinderea şi primirea de sume de bani necuvenite pentru neîndeplinirea unui act sau efectuarea unui act contrar în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, elemente care se regăsesc şi în conţinutul constitutiv din noua reglementare.

O altă modificare adusă prin noul C. pen. infracţiunii de luare de mită constă în înlocuirea sintagmei „în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri" (conform art. 254 alin. (1) C. pen. anterior) cu sintagma „în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri" (conform art. 289 alin. (1) C. pen. în vigoare).

Este nefondată susţinerea în sensul că faptele încadrate anterior în infracţiunile de luare de mită şi dare de mită (care face referire la conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită) au fost dezincriminate, deoarece elementul scop nu se mai regăseşte în noua reglementare.

.Modificarea are drept efect extinderea elementului material la acţiuni ulterioare în deplinirii, neîndeplinirii, urgentării ori întârzierii îndeplinirii actului ce intră în îndatoririle de serviciu sau îndeplinirii unui act contrar. A fost extinsă sfera elementului material al infracţiunii de luare de mită, pe de o parte, prin menţionarea cu caracter de noutate a urgentării .îndeplinirii actului, pe de altă parte, prin includerea primirii de foloase necuvenite (elementul material fiind comis ulterior îndeplinirii atribuţiilor de serviciu), care anterior era reglementată distinct în art. 256 C. pen. din 1968.

Aceste modificări nu influenţează însă condiţia referitoare la latura obiectivă, respectiv ca săvârşirea oricăreia dintre faptele ce constituie elementul material al infracţiunii de luare de mită să aibă legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu sau cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Faţă de cele reţinute, se constată că fapta reţinută în sarcina inculpatului S.A.I. este prevăzută ca infracţiune şi în legea nouă, şi pe cale de consecinţă, nu a fost dezincriminată, deoarece corespunde modelului abstract de incriminare reglementat de noul C. pen. şi întruneşte toate elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, astfel cum este reglementată de art. 289 rap. la art. 308 C. pen. în vigoare.

Potrivit art. 308 alin. (2), limitele de pedeapsă se reduc cu o treime, aşa încât, prin referire la sancţiunea prev. de art. 289, se constată că potrivit legii noi, trebuie avute în vedere un minim de 2 ani şi un maxim de 6 ani şi 8 luni.

Fără a putea proceda la o nouă individualizare a pedepsei, instanţa de recurs trebuie să aibă în vedere principiul proporţionalizării sancţiunii, în baza căruia, constatând că prin decizia atacată s-a aplicat o pedeapsă egală cu minimul special, se ajunge la concluzia că pedeapsa ce ar putea fi aplicată conform legii noi este închisoarea egală cu minimul special, deci pedeapsa închisorii în cuantum de 2 ani, sancţiune mai redusă decât cea aplicată prin decizia recurată.

Tratamentul sancţionator mai blând prevăzut de legea nouă conduce la concluzia că aceasta este legea penală mai favorabilă, aşa încât Înalta Curte o va aplica, dispunând condamnarea inculpatului în temeiul C. pen. intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014.

Conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, potrivit căruia pedepsele c omplementare şi accesorii se aplică potrivit legii identificată mai favorabilă în raport cu infracţiunea, se va aplica pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. după executarea pedepsei principale, respectiv pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

b) În ce-l priveşte pe inculpatul L.V., se constată că a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare în baza art. 255 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Potrivit legii vechi, infracţiunea de dare de mită consta în „Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în modurile şi scopurile arătate în art. 254 C. pen." şi se pedepsea cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Potrivit legii noi, infracţiunea este incriminată de disp. art. 290 alin. (1) C. pen. care prevede că darea de mită constă în „Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în condiţiile arătate în art. 289 C. pen." şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Cele arătate la lit. a) de mai sus referitor la inculpatul S.A.I., în legătură cu verificarea incrirninării în legea nouă conform art. 289 C. pen şi cu incidenţa art. 308 C pen., sunt pe deplin valabile şi în ceea ce-l priveşte pe inculpatul L.V., deoarece fapta de dare de mită a fost comisă în legătură cu neîndeplinirea unui act sau efectuarea unui act contrar ce intrau în atribuţiile de serviciu ale unei persoane care exercita o însărcinare în serviciul unei persoane juridice.

Drept urmare, fapta reţinută în sarcina inculpatului L.V. se încadrează în infracţiunea prev. de art. 290 alin. (1) rap. la art. 308 C. pen. în vigoare, pedepsită cu închisoarea de la 1 an şi 4 luni la 4 ani şi 8 luni (limitele de pedeapsă prevăzute conform art. 290 C. pen. în vigoare, de la 2 la 7 ani se reduc cu o treime).

Şi în acest caz, pentru a determina sancţiunea ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi, Înalta Curte are în vedere principiul proporţionalizării şi, luând în considerare faptul că pedeapsa aplicată prin decizia atacată a fost aproape egală cu valoarea medie dintre minimul şi maximul, prevăzut de lege, se constată că, potrivit legii noi, inculpatului L.V. i s-ar aplica pedeapsa închisorii aproape egală cu 3 ani, deci într-un cuantum mai mare decât sancţiunea aplicată prin decizia recurată.

Din aceste motive, în cazul acestui inculpat, legea veche este mai favorabilă, aşa încât instanţa de recurs va menţine pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, va menţine şi pedeapsa accesorie aplicată conform art. 71 C. pen. anterior constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi lit. b) teza a II-a C. pen. anterior.

De asemenea, conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, va menţine şi modalitatea de executare a pedepsei stabilită prin decizia recurată, respectiv suspendarea sub supraveghere.

c) Inculpaţii au invocat modificări intervenite prin intrarea în vigoare a legii noi şi referitor la măsura confiscării.

Într-adevăr, prevederile art. 19 din Legea nr. 78/2000 au fost abrogate în mod expres prin art. 79 pct. 16 din Legea nr. 187/2012.

Însă, în realitate, dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 78/2000 constituiau o aplicaţie din punct de vedere al legii speciale, a normelor generale reglementate în art. 118 lit. d) şi e) C. pen. anterior.

Pe cale de consecinţă, abrogarea acestei dispoziţii nu influenţează incidenţa măsurii de siguranţă a confiscării în cazul în care dispoziţiile legale de incriminare prevăd luarea acestei măsuri.

Şi anterior, în cazul infracţiunilor de luare de mită, respectiv dare de mită, dispoziţiile de incriminare prevedeau în mod expres obligativitatea confiscării banilor, valorilor sau a oricăror altor bunuri care au făcut obiectul acestor infracţiuni [art. 254 alin. (3) şi art. 255 alin. (4) C. pen.].

Abrogarea art. 19 din Legea nr. 78/2000 produce, consecinţe numai în cazul acelor infracţiuni prevăzute în această lege specială în privinţa cărora nu existau alte dispoziţii speciale referitoare la confiscare, cum este situaţia art. 12 din Legea nr. 78/2000.

Abrogarea art. 19 din Legea nr. 78/2000 nu afectează însă posibilitatea aplicării măsurii de siguranţă a confiscării în prezenta cauză. Spre deosebire de instanţa de apel, care a dispus confiscarea unor sume de bani şi a unor bunuri aparţin inculpaţilor S.A.I., S.A.M.D., L.V. şi P.D., în temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000 (în vigoare la acel moment), ca urmare a condamnării acestor inculpaţi pentru infracţiunile de luare de mită, respectiv dare de mită şi pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, instanţa de recurs are în vedere condamnarea, inculpaţilor S.A.I., doar pentru infracţiunea de luare de mită, respectiv a inculpatului L.V., doar pentru infracţiunea de dare de mită.

Rezultă, astfel că temeiul confiscării dispuse de instanţa de recurs este diferit de cel avut în vedere de instanţa de apel, respectiv dispoziţiile art. 289 alin. (3) C. pen. în vigoare în ce-l priveşte pe inculpatul S.A.I. şi art. 255 alin. (4) C. pen. anterior, în ce-l priveşte pe inculpatul L.V.

Cu privire la cuantumul sumelor ce trebuie confiscate de la inculpaţii S.A.I. şi L.V., se constata că obiectul infracţiunilor de luare şi dare de mită pentru care sunt îndeplinite condiţiile condamnării l-a constituit suma de 1.705.000 RON primită de inculpatul S.A.I. de la inculpatul L.V.

Potrivit actelor dosarului, o parte din această sumă a fost restituită inculpatului L.V. de către inculpatul S.A.I., aspect necontestat de inculpaţi:

- la data de 6 iunie 2007 inculpatul S.A.I. a efectuat un transfer de 50.000 RON în contul inculpatului L.V.;

- la data de 17 august 2007, a restituit inculpatului L.V. suma de 270.065,75 euro, ce reprezintă 884.566,807 RON (la acea dată, cursul de schimb valutar era de 1 euro = 3,2754 RON);

- la data de 20 august 2007, a mai restituit suma de 586.861,06 RON;

- în total, a restituit inculpatului L.V. suma de 1.521.427,86 RON, rămânând în posesia sa diferenţa de 183.573,13 RON.

D rept urmare, la luarea măsurii confiscării, se va avea în vedere patrimoniul în care se găseşte suma de bani ce a făcut obiectul infracţiunilor de corupţie, aşa încât, în baza art. 289 alin. (3) C. pen. în vigoare, instanţa de recurs va confisca de la inculpatul S.A.I. suma de 183.572,14 RON, iar conform art. 255 alin. (4) C. pen. anterior, va confisca de la inculpatul L.V. suma de 1.521.427,86 RON.

II. Recursul declarat de partea civilă SC O.P. SA

Motivul invocat în termenul prevăzut de lege se încadrează în cazul de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., indicat expres de către recurentă, aşa încât poate fi analizat de către instanţa de recurs.

În acest sens, se constată că aprecierea instanţei de apel cu privire la neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, datorită lipsei relaţiei de cauzalitate dintre faptele imputate, inculpaţilor şi paguba pretinsă de partea civilă şi, pe cale de consecinţă, neîndeplinirea condiţiilor de acordare a despăgubirilor, este corectă.

Chiar acceptând opinia instanţei de apel în sensul că SC O.P. SA este subiect pasiv adiacent al infracţiunii prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată (deşi este reglementată ca infracţiune de pericol şi nu de rezultat, la fel ca şi infracţiunile de corupţie cărora îi este asimilată), prejudiciul reclamat de partea civilă nu este consecinţa directă a comiterii faptelor ce corespund elementului material al infracţiunii prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (şi nici a v reuneia din infracţiunile de corupţie ce fac obiectul cauzei de faţă).

Astfel, prin motivele de recurs, partea civilă reclamă producerea unui prejudiciu constând în diferenţa dintre preţul de achiziţie şi redevenţa totală plătită de societate pe o perioadă de 49 de ani. Anterior, SC O.P. SA a solicitat despăgubiri constând în valoarea tuturor redevenţelor plătite celor 4 inculpaţi, dar şi diferenţa dintre preţul negociat şi preţul stabilit prin contractul de concesiune, precum şi paguba creată prin încheierea fără aprobare a contractelor de concesiune şi efectuarea plăţii din dispoziţia inculpatului S.A.I. imediat şi într-o singură tranşă.

Toate acestea reprezintă însă eventuale prejudicii ce nu au fost cauzate prin fapta de a folosi informaţii nedestinate publicităţii, ci prin fapte ce au legătură cu modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu, ce ar putea corespunde unei alte infracţiuni pentru care inculpatul S.A.I., respectiv ceilalţi inculpaţi, nu au fost trimişi în judecată.

Având în vedere că este vorba despre fapte care nu au fost deduse judecăţii, reţinând şi limitele investirii în recursul părţii civile, care nu a atacat soluţia pronunţată în latură penală, se constată că în mod corect instanţa de apel a stabilit că prejudiciul nu a fost creat prin activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpaţilor.

Indiferent însă de aceste aprecieri, luând în considerare aplicarea imediată a dispoziţiilor C. proc. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014 referitor la soluţionarea laturii civile, se constată că, urmare a soluţiei de achitare a inculpaţilor cu privire la infracţiunile prev. de art. 12 din Legea nr_.78/2000 şi în conformitate cu dispoziţiile art. 25 alin. (5) C. proc. pen. în vigoare, soluţia care se impune în mod obligatoriu, este aceea de a lăsa nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de SC O.P. SA.

O atare soluţie care, cel puţin teoretic, dă posibilitatea părţii civile să formuleze o nouă cerere în despăgubiri, este considerată mai favorabilă decât soluţia atacată, de respingere a acţiunii civile, motiv pentru care se impune a fi admis şi recursul declarat de partea civilă.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite toate recursurile, va casa în parte decizia şi sentinţa recurată şi va proceda la rejudecarea cauzei, urmând a menţine doar dispoziţiile din hotărârile casate care nu contravin soluţiei pronunţată în recurs (inclusiv cele privind măsura confiscării şi măsura sechestrului judiciar), dispoziţii care, pentru o mai bună înţelegere şi aplicare a deciziei de faţă, vor fi menţionate expres în dispozitiv.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen. în vigoare (cu aplicabilitate imediată în absenţa unor norme tranzitorii), cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de partea civilă SC O.P. SA şi de inculpaţii P.D., S.A.I., S.A.M.D. şi L.V. împotriva deciziei penale nr. 79 din 17 aprilie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează în parte decizia penală mai sus menţionată şi sentinţa penală nr. 254 pronunţată la 3 iulie 2012 de Tribunalul Prahova şi, rejudecând:

1). Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. aplicată inculpatului S.A.I. în pedepsele componente, de:

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 lit. b) teza I din Legea nr. 78/2000;

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 lit. b) teza a-II-a din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- două pedepse de câte 3 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită inculpatul S.A.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de:

- art. 12 lit. b) teza I din Legea nr. 78/2000;

- art. 12 lit. b)teza a-II-a din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

- art. 254 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 8 din Legea nr. 78/2000 (fapta referitoare la P.D.).

În baza art. 289 alin. (2) rap. la art. 308 C. pen. şi art. 5 C. pen., condamnă inculpatul S.A.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare (fapta referitoare la L.V.).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia în exercitarea căreia a săvârşit fapta, respectiv director în cadrul unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia în exercitarea căreia a săvârşit fapta (director în cadrul unei societăţi comerciale), pe perioada executării pedepsei principale.

În baza art. 289 alin. (3) C. pen., confiscă de la inculpatul S.A.I. suma de 183.572,14 RON (fapta referitoare la L.V.).

2). În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită inculpata S.A.M.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254.alin. (1) C. pen. anterior cu referire la art. 8 din Legea nr. 78/2000.

3). Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatei P.D. în pedepsele componente de:

- 2 ani închisoare aplicată în baza art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- 1 an închisoare aplicată în baza art. 26 C. pen. rap. la art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită inculpata P.D. pentru săvărşirea infracţiunilor prev. de:

- art. 255 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000.

4). Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului L.V. în pedepsele componente de:

- 2 ani închisoare aplicată în baza art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- 1 an închisoare aplicată în baza art. 26 C. pen. rap. la art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită inculpatul L.V. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000.

În aplicarea art. 5 C. pen., menţine pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului L.V. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Menţine pedeapsa accesorie aplicată conform art. 71 C. pen. anterior constând în interzicerea, exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi lit. b) teza a II-a C. pen. anterior.

Conform art. 86¹ - 86² C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o perioadă de 5 ani, constituind termen de încercare.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul se supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa la datele care stabilite de acest serviciu;

b) să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, în prealabil, despre orice schimbare a domiciliului, reşedinţă sau locuinţă şi despre orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

c) să comunice Serviciului de Probaţiune precizat schimbarea locului de muncă şi justificarea acestei schimbări;

d) să comunice aceluiaşi serviciu de probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării disp. art. 86⁴ C. pen. anterior, referitor la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.

În baza art. 255 alin. (4) C. pen. anterior, confiscă de la inculpatul L.V. suma de 1.521.427,86 RON.

5). Menţine măsura asiguratorie a sechestrului înfiinţată prin ordonanţele din data de 30 aprilie 2008, asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor S.A.I. şi L.V. în limita sumelor cu privire la care s-a dispus confiscarea specială prin prezenta hotărâre.

Ridică măsura asiguratorie a sechestrului înfiinţată prin ordonanţele din data de 30 aprilie 2008, asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatelor S.A.M.D. şi P.D.

6). Conform art. 25 alin. (5) C. proc. pen., lasă nesoluţionată acţiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă SC O.P. SA Bucureşti.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial al apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii P.D., S.A.I., S.A.M.D. şi L.V. de câte 100 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 aprilie 2014.

Părțile dosarului

(conform datelor publicate pe portalul instanțelor)

PETRIȘOR DANIELA - Recurent (inculpat)
STOIAN ALBULESCU ION - Recurent (inculpat)
STOIAN ALBULESCU MIRELA DANIELA - Recurent (inculpat)
LIXANDRU VIRGIL - Recurent (inculpat)
SC OMV PETROM SA - Recurent (parte civilă)

Termenele dosarului

Dată de ședință	Oră începere ședință
19.11.2013	9:00	Complet de judecată: Completul nr. 7 Numărul documentului de soluționare: - Data documentului de soluționare: - Tipul documentului de soluționare: - Soluție: Amână cauza Detalii soluție: -
21.01.2014	9:00	Complet de judecată: Completul nr. 7 Numărul documentului de soluționare: - Data documentului de soluționare: - Tipul documentului de soluționare: - Soluție: Amână cauza Detalii soluție: Admite cererea formulată de inculpații Stoian Albulescu Ion și Stoian Albulescu Mirela Daniela, prin apărător ales, avocat Bădoiu Cornel. Sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct.15 din Legea nr.2/2013 (numai cu privire la modificarea art.3859 alin.1 pct.14 Cod procedură penală), art. I pct.16 din Legea nr.2/2013 (numai cu privire la abrogarea art.3859 alin.1 pct.18 Cod procedură penală), art. I pct.17 și art. II alin.1 din Legea nr.2/21 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești. Fixează termen pentru soluționarea cauzei la data de 18 martie 2014. Definitivă.
18.03.2014	9:00	Complet de judecată: Completul nr. 7 Numărul documentului de soluționare: - Data documentului de soluționare: 18.03.2014 Tipul documentului de soluționare: Încheiere - Amânare inițială a pronunțării Soluție: Amână pronunțarea Detalii soluție: 31.03.2014.
31.03.2014	9:00	Complet de judecată: Completul nr. 7 AP Numărul documentului de soluționare: - Data documentului de soluționare: 31.03.2014 Tipul documentului de soluționare: Încheiere - Amânare ulterioară a pronunțării Soluție: Amână pronunțarea Detalii soluție: -
14.04.2014	9:00	Complet de judecată: Completul nr. 7 AP Numărul documentului de soluționare: - Data documentului de soluționare: - Tipul documentului de soluționare: - Soluție: Amână pronunțarea Detalii soluție: -
28.04.2014	9:00	Complet de judecată: Completul nr. 7 AP Numărul documentului de soluționare: 1465/2014 Data documentului de soluționare: 28.04.2014 Tipul documentului de soluționare: Hotarâre Soluție: Admis recurs Detalii soluție: Admite recursurile declarate de partea civilă S.C. OMV PETROM S.A. și de inculpații Petrișor Daniela, Stoian Albulescu Ion, Stoian Albulescu Mirela Daniela și Lixandru Virgil împotriva deciziei penale nr.79 din 17 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie. Casează în parte decizia penală mai sus menționată și sentința penală nr.254 pronunțată la 3 iulie 2012 de Tribunalul Prahova și rejudecând: 1). Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a, b, c Cod penal aplicată inculpatului STOIAN ALBULESCU ION în pedepsele componente, de: - 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.12 lit.b teza I din Legea nr.78/2000; - 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.12 lit.b teza a-II-a din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal; - două pedepse de câte 3 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a, b, c Cod penal aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 alin.1 Cod penal rap. la art.8 din Legea nr.78/2000. În baza art.16 alin.1 lit.b teza I Cod procedură penală, achită inculpatul STOIAN ALBULESCU ION pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de: - art.12 lit.b teza I din Legea nr.78/2000; - art.12 lit.b teza a-II-a din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal anterior; - art. 254 alin.1 Cod penal anterior rap. la art.8 din Legea nr.78/2000 (fapta referitoare la Petrișor Daniela). În baza art.289 alin.2 rap. la art.308 Cod penal și art.5 Cod penal, condamnă inculpatul STOIAN ALBULESCU ION la pedeapsa de 2 ani închisoare (fapta referitoare la Lixandru Virgil). În baza art.66 alin.1 lit.a, b și g Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția în exercitarea căreia a săvârșit fapta, respectiv director în cadrul unei societăți comerciale, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art.65 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b și g Cod penal, respectiv: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția în exercitarea căreia a săvârșit fapta (director în cadrul unei societăți comerciale), pe perioada executării pedepsei principale. În baza art.289 alin.3 Cod penal, confiscă de la inculpatul Stoian Albulescu Ion suma de 183.572,14 lei (fapta referitoare la Lixandru Virgil). 2). În baza art.16 alin.1 lit.b teza I Cod procedură penală, achită inculpata STOIAN ALBULESCU MIRELA DANIELA pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.26 Cod penal rap. la art.254 alin.1 Cod penal anterior cu referire la art.8 din Legea nr.78/2000. 3). Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatei PETRIȘOR DANIELA în pedepsele componente de: - 2 ani închisoare aplicată în baza art.255 alin.1 Cod penal rap. la art.6 din Legea nr.78/2000; - 1 an închisoare aplicată în baza art.26 Cod penal rap. la art.12 lit.b teza a II-a din Legea nr. 78/2000. În baza art.16 alin.1 lit.b teza I Cod procedură penală, achită inculpata PETRIȘOR DANIELA pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de: - art.255 alin.1 Cod penal anterior rap. la art.6 din Legea nr.78/2000; - art.26 Cod penal anterior rap. la art.12 lit.b teza a II-a din Legea nr. 78/2000. 4). Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului LIXANDRU VIRGIL în pedepsele componente de: - 2 ani închisoare aplicată în baza art. art.255 alin.1 Cod penal rap. la art.6 din Legea nr. 78/2000; - 1 an închisoare aplicată în baza art.26 Cod penal rap. la art.12 lit.b teza a II-a din Legea nr. 78/2000. În baza art.16 alin.1 lit.b teza I Cod procedură penală, achită inculpatul LIXANDRU VIRGIL pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.26 Cod penal anterior rap. la art.12 lit.b teza a II-a din Legea nr.78/2000. În aplicarea art.5 Cod penal, menține pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului LIXANDRU VIRGIL pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.255 alin.1 Cod penal anterior rap. la art.6 din Legea nr. 78/2000. Menține pedeapsa accesorie aplicată conform art.71 Cod penal anterior constând în interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit.a și lit.b teza a II-a Cod penal anterior. Conform art.861 - 862 Cod penal anterior și art.5 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o perioadă de 5 ani, constituind termen de încercare. Pe durata termenului de încercare, inculpatul se supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița la datele care stabilite de acest serviciu; b) să anunțe Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în prealabil, despre orice schimbare a domiciliului, reședință sau locuință și despre orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice Serviciului de Probațiune precizat schimbarea locului de muncă și justificarea acestei schimbări; d) să comunice aceluiași serviciu de probațiune informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență. Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării disp. art. 864 Cod penal anterior, referitor la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Conform art.71 alin.5 Cod penal anterior, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii. În baza art.255 alin.4 Cod penal anterior, confiscă de la inculpatul Lixandru Virgil suma de 1.521.427,86 lei. 5). Menține măsura asiguratorie a sechestrului înființată prin ordonanțele din data de 30.04.2008, asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților Stoian Albulescu Ion și Lixandru Virgil, în limita sumelor cu privire la care s-a dispus confiscarea specială prin prezenta hotărâre. Ridică măsura asiguratorie a sechestrului înființată prin ordonanțele din data de 30.04.2008, asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatelor Stoian Albulescu Mirela Daniela și Petrișor Daniela. 6). Conform art.25 alin.5 Cod procedură penală, lasă nesoluționată acțiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă S.C. OMV PETROM S.A. București. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul parțial al apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpa?ii Petrișor Daniela, Stoian Albulescu Ion, Stoian Albulescu Mirela Daniela și Lixandru Virgil, de câte 100 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă.

← ICCJ. Decizia nr. 1192/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175...		ICCJ. Decizia nr. 1970/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1465/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.), dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs