ICCJ. Decizia nr. 1242/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Traficul de influenţă (art.257 C.p.), favorizarea infractorului (art. 264 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1242/2014
Dosar nr. 1282/36/2012
Şedinţa din 8 aprilie 2014
Asupra recursurilor de faţă,
În bază lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 312 din data de 27 iunie 2012, Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 11130/118/2011, a hotărât în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii A.I.A. , C.V., M.V. şi P.N., astfel:
- pentru inculpatul A.I.A., din infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- pentru inculpatul C.V., din infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- pentru inculpatul M.V., din infracţiunea de favorizare a infractorului care a comis o infracţiune de corupţie în formă continuată, prev. de art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 264 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de favorizare a infractorului în formă continuată, prevăzută de art. 264 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- pentru inculpatul P.N., din infracţiunea de favorizare a infractorului care a comis o infracţiune, de corupţie, prev. de art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 264 C. pen., în infracţiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.
În baza art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. p en. a condamnat pe inculpatul A.I.A. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată.
În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit b) C. pen. şi în baza art. 88 C. pen., s-a scăzut din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive, de la 24 mai 2011 la 20 decembrie 2011 inclusiv.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura obligării inculpatului A.I.A. de a nu părăsi ţara, dispusă prin încheierea din 02 februarie 2012 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în dosarul penal nr. 11130/118/2011.
S-a luat act că măsura preventivă încetează de drept la rămânerea definitivă a hotărârii, dacă nu este revocată anterior. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 3201 C. proc. pen.:
A condamnat pe inculpatul C.V. la pedeapsa de 1 an.închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă în formă continuată.
În baza art 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului, pe. durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.V. la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului.
În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81-82 C. pen. s-a dispus pentru inculpatul M.V. suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 5 luni, ce curge de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii şi în baza art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) - art 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul P.N. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului.
În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit a) teza a-II-a şi lit b) C. pen.
În baza art. 81-82 C. pen., s-a dispus pentru inculpatul P.N. suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 2 luni, ce curge de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei închisorii a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 257 alin. (2) - art. 256 alin. (2) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A.I.A., suma de 51.398 RON, şi de la inculpatul C.V. suma de 64.282 RON.
În: baza art. 357 C. proc. pen. s-a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra cotei de proprietate de 1/4 din terenul arabil în suprafaţă de 22500 mp situat în extravilanul com. A. jud Prahova, tarlaua 68, parcela 377/4 aparţinând inculpatului A.I.A., aplicată prin ordonanţa nr. 57/P/2011 din data de 14 iulie 2011 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanţa, până la concurenţa valorii de 51.398 RON.
A fost menţinută măsura sechestrului asigurător asupra cotei părţi de 1/2 din imobilele terenuri: 1180 mp situat în Snagov, Ilfov, nr cadastral xx, tarlaua 43, parcela 222, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 13 iunie 2008, şi 2500 mp situat în extravilanul loc. Snagov, jud Ilfov, tarlaua 43, parcela 222, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 28 martie 2007, aparţinând inculpatului C.V., sechestru aplicat prin ordonanţa nr. 57/P/2011 din 14 iulie 2011 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanţa, până la concurenţa valorii de 64.282 RON.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut ca situaţie de fapt, faptele inculpatului A.I.A. care, în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, prin intermediul inculpatului C.V., a pretins de la beneficiari ai drepturilor băneşti de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în baza Legii nr. 9/1998, pentru sine şi pentru învinuitul C.V. un comision cuprins între 20% şi 30%, în scopul de a le urgenta, soluţionarea dosarelor de despăgubiri de competenţa Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi a obţine virarea efectivă în cont a sumelor respective de bani, prin influenţa ce o avea asupra funcţionarilor din cadrul instituţiei sus - menţionate, în următoarele circumstanţe:
- în luna octombrie 2010, inculpatul A.I.A. a pretins, prin intermediul inculpatului C.V., denunţătoarei T.B. procente (de 25% din prima tranşă, respectiv de 30% din cea de-a doua tranşă, reprezentând în total 129.000 RON) din despăgubirile în valoare de aproximativ 450.000 RON, pe care aceasta urma să le obţină de la A.N.R.P., inculpatul A.I.A. primind, efectiv, în jurul datei de 15 noiembrie 2010, prin intermediul inculpatului C.V., suma de 29.550 RONreprezentând echivalentul procentului de 75% din „comisionul" de la prima-tranşă şi neintrând în.posesia „comisionului" la cea de-a doua tranşă a despăgubirilor întrucât inculpatul C.V. a fost prins în flagrant, în data de 28 februarie 2011, imediat după primirea de la denunţătoare a sumei de 65.000 RON;
- în intervalul octombrie - noiembrie 2010, inculpatul A.I.A. a pretins, prin intermediul inculpatului C.V., numitei T.V., ce acţiona în numele beneficiarelor T.L. şi B.F., un „comision" de 20% din prima tranşă a despăgubirilor, respectiv, de 25% din cea de-a doua tranşă (despăgubirile fiind în valoare totală de 151.373,61 RON), suma totală pretinsă fiind de 34.814 RON, din care a primit, prin intermediul inculpatului C.V., suma totală de 21.848 RON, adică 75 % din „comisionul" de 29.131 RON încasat efectiv de inculpatul C.V.
Faptele inculpatului C.V. care, în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, a pretins, în mod direct, pentru sine şi pentru inculpatul A.I.A., procente între 20% şi 30%, de la titulari ai dreptului de despăgubire, în baza Legii nr. 9/1998, de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în schimbul influenţei pe care o avea, prin intermediul inculpatului A.I.A., asupra unor funcţionari din cadrul instituţiei sus - menţionate, în scopul de a facilita urgentarea soluţionării dosarului şi virarea efectivă în conturile beneficiarilor a sumelor cuvenite, după cum urmează:
- în intervalul octombrie - noiembrie 2010, inculpatul C.V., a pretins numitei T.V., ce acţiona în numele beneficiarilor T.L. şi B.F., un comision de 20% din prima tranşă a despăgubirilor, respectiv, de 25% din cea de a;doua tranşă (despăgubirile fiind în valoare totală de 151.373,61 RON), suma pretinsă fiind de 34.814 RON din care a primit efectiv 29.131 RON, păstrând pentru sine suma de 7.282 RON reprezentând 25% din „comisionul" de 29.13.1 RON încasat efectiv şi dându-i inculpatului A.I.A. suma de 21.849 RON, conform înţelegerii anterioare dintre aceştia;
- în luna noiembrie 2010, inculpatul C.V. a pretins numitului M.T.E., ce acţiona în numele beneficiarului M.M., un comision de 25% atât din prima tranşă a despăgubirilor cât şi din cea de a doua tranşă, (despăgubirile fiind în valoare totală de 220.000 RON), suma totală pretinsă fiind de aproximativ 55.000 RON, primind efectiv 57.000 RON.
Astfel, fapta inculpatului P.N. zis C. care cunoscând din data de 29 martie 2011, că inculpatul A.I.A. era cercetat penal într-un. dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, având în acel moment calitatea de învinuit în cauză i ar, ulterior, ştiind că inculpatul A.I.A. a fost arestat.preventiv, în lipsă, în aceeaşi cauză, i-a facilitat acestuia găsirea unei locaţii în Staţiunea Balvanyoş, Jud. Covasna, unde inculpatul să se ascundă, în perioada 10 mai 2011 - 15 mai 2011, ajutându-l astfel să îngreuneze urmărirea penală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a infractorului care a comis o infracţiune de corupţie, prev. de art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 în ref. la art. 264 C. pen.
Faptele inculpatului M.V., cunoscut şi cu apelativele „Părintele V.", „Părintele Va.", „Părintele Vas." şi „V.", care, a cunoscut că inculpatul A.I.A. era cercetat penal într-un dosar de corupţie al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, şi ulterior arestat preventiv, în lipsă, - în cauză, în realizarea - aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, l-a ajutat pe inculpat să îngreuneze urmărirea penală, prin punerea la dispoziţia acestuia, în perioada 17 mai 2011 - 22 mai 2011, a locuinţei sale de domiciliu din Bucureşti, Bulevardul Theodor Pallady, precum şi prin însoţirea numitei A.I., soţia inculpatului A.I.A., în data de 19 mai 2011, la Tribunalul Constanţa unde dosarul în care inculpatul C.V. avea termen de judecată şi prin implicarea, cu această ocazie, în discuţii cu persoane neidentificate menite să identifice căi nelegale pentru a-l ajuta pe inculpatul A.I.A. pentru ca faţă de acesta să nu fie pus în executare mandatul de arestare preventivă emis în lipsă.
Totodată, inculpatul C.V. nu a încheiat contract de mandat cu perceperea unui comision, cu beneficiarele B.F. şi T.L., întrucât nu a putut ajunge la Timişoara, însă T.V. a vorbit cu acestea şi au convenit plata comisionului. După virarea celor două tranşe de bani din despăgubiri, T.V. a luat legătura cu rudele sale beneficiare, .în contul cărora intraseră banii, şi le-a solicitat să efectueze plata comisionului convenit, în contul inculpatului C.V., solicitare efectuată de către B.F. Martorele T.V. pe de o parte, şi B.F./T.L. pe de altă parte, au dat declaraţii contradictorii în legătură cu persoana care a ţinut efectiv legătura cu C.V., fiecare dintre acestea indicând că cealaltă persoană a stabilit cu C.V. condiţiile convenţiei dintre ei şi plata comisionului.
De asemenea, tribunalul a reţinut că acest aspect nu are influenţă asupra situaţiei de fapt în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii A.I.A. şi C.V., indiferent care dintre martore a relatat adevărul. Având însă în vedere împrejurarea că inculpatul C.V. a efectuat deplasări la Constanţa - municipiu mult mai apropiat de Bucureşti decât Timişoara - că a luat contact personal numai cu martora T.V. domiciliată în Constanţa - precum şi având în vedere că în cadrul raporturilor dintre inculpat şi martorele de mai sus nu s-a încheiat vreun contract de comision, tribunalul a reţinut că T.V. este persoana care a ţinut legătura cu inculpatul C.V. şi care, urmare a primirii tranşelor de bani, le-a solicitat beneficiarelor de drept să achite în contul bancar al inculpatului comisionul convenit.
Având în vedere natura demersurilor sale, interesul de a intra în posesia unei cote părţi din sumele virate de către A.N.R.P., precum şi faptul că această cotă parte urma a fi împărţită între mai multe persoane, astfel cum se va stabili în continuare prin probe, tribunalul a reţinut că inculpatul C.V. nu ar fi avut încredere în eventualele promisiuni telefonice de plată ale martorelor B.F. şi T.L., pe care nu le-a întâlnit niciodată, ci a desfăşurat activitatea ca urmare a discuţiilor directe cu martora T.V.
În această situaţie, martorul M.T. s-a plâns la diferite cunoştinţe, încercând să găsească o posibilitate legală de a urgenta intrarea în posesia banilor, iar la un moment dat, în luna noiembrie 2010, a fost sunat pe telefonul mobil de un bărbat care s-a recomandat ca fiind C.V. din Bucureşti, şi care i-a comunicat că reprezintă o casă de avocatură din Bucureşti care se ocupă cu recuperarea banilor de la A.N.R.P.
Această afirmaţie a martorului, în sensul. că C.V. s-a recomandat reprezentantul unei case de avocatură, este contestată în declaraţiile sale de inculpatul C.V.
Urmare a discuţiei purtate, cei doi s-au întâlnit iar inculpatul C.V. a propus încheierea unui contract prin care M.T. să se oblige la plata unui comision de 20% din suma ce va fi virată în contul său ca urmare a diligenţelor inculpatului. Întrucât M.T. a avut reţineri în a încheia un astfel de contract, inculpatul C.V. a propus semnarea contractului după primirea în cont a primei tranşe de bani, în acest fel martorul convingându-se de realitatea demersurilor lui C.V.
În ce priveşte activitatea infracţională a inculpatului C.V. referitoare la despăgubirile acordate de A.N.R.P. beneficiarelor B.V./T.L., coroborând declaraţiile martorelor T.V.; B.F., şi T.L. cu declaraţiile inculpatului C.V., a rezultat că în intervalul octombrie - noiembrie 2010, C.V. a fost apelat telefonic de martora T.V. care i-a solicitat ajutorul pentru recuperarea efectivă a sumelor de bani datorate de A.N.R.P. După trei - patru zile de la convorbirea telefonică sus - menţionată, C.V. s-a întâlnit, în Mun. Constanţa, cu martora T.V. comunicându-i acesteia ca are o cunoştinţă care, la rândul ei are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul A.N.R.P. şi că îi poate urgenta soluţionarea dosarului şi recuperarea efectivă a banilor în schimbul unui „comision" de .20% din.prima tranşă a despăgubirilor, respectiv de 25% din cea de-a doua tranşă, pretinzând astfel suma totală de aproximativ 39.814 RON (20% din prima tranşă de 40% din suma totală, respectiv de 25% din cea de a doua tranşă de 60% din suma totală). La sfârşitul lunii noiembrie 2010, inculpatul C.V. a anunţat-o pe T.V. că banii reprezentând prima tranşă a despăgubirilor de la A.N.R.P. pentru beneficiarii B.F. şi T.L., au fost viraţi în contul martorei T.L. Aceasta din urmă a verificat contul său bancar deschis la R. Bank - Agenţia Timişoara, constatând că, în data de 15 noiembrie 2010, primise de la A.N.R.P. suma de 15.137 RON, iar martora B.F. primise de la A.N.R.P. suma de 45.412 RON.
Cu privire la participaţia inculpatului A.I.A., la. săvârşirea faptelor de obţinere a unor sume de bani de la martorele -T.B. şi B.F./T.L., tribunalul a reţinut că, în cursul lunii august 2010, a fost abordat de inculpatul A.I.A. care i-a propus să înceapă o colaborare infracţională, obligaţia inculpatului C.V. fiind aceea de a identifica persoane îndreptăţite, să .obţină despăgubiri, în baza Legii nr. 9/1998, de la A.N.R.P. ca urmare a deportărilor din Bulgaria sau Basarabia, iar inculpatul A.I.A., prin relaţiile pe care le avea cu funcţionari din cadrul acestei instituţii, urmând să obţină soluţionarea cu celeritate a dosarelor de despăgubire şi virarea efectivă în conturile beneficiarilor .a sumelor de bani respective. Conform instrucţiunilor date de către inculpatul A.I.A., C.V. trebuia să solicite persoanelor îndreptăţite la despăgubiri un „comision" de 25% din valoarea totală a despăgubirilor, în schimbul traficării influenţei pe lângă funcţionarii A.N.R.P., „comision" din care inculpatul A.I.A. urma să primească 75% - din care 50% înmâna funcţionarului la care intervenea - iar inculpatul C.V. primea 25%.
De asemenea, C.V. a mai declarat că, la sfârşitul lunii februarie 2011, în perioada în care făcea demersuri pentru a intra în posesia comisionului din cea de-a doua tranşă a despăgubirilor primite de denunţătoarea T.B., inculpatul A.I.A. l-a acuzat că a primit banii respectivi de la denunţătoare, după virarea banilor în contul acesteia, la 24 februarie 2011, şi nu vroia să-i dea lui cei 75% cuveniţi. Pentru a se apăra de această .suspiciune, inculpatul C.V. i-a oferit lui A.I.A. numărul detelefon al denunţătoarei T.B., scopul fiind acela ca inculpatul să se convingă personal că denunţătoarea nu-i înmânase comisionul convenit în prealabil, inculpatul C.V. a apelat-o pe denunţătoarea T.B. spunându-i că va fi sunată de un domn „A." - persoana care îi facilitase obţinerea banilor de la A.N.R.P., repetând acest nume de patru ori, la solicitările denunţătoarei (numele inculpatului fiind A.I.A.), ulterior aflând de la denunţătoare că, într-adevăr, fusese apelată de un bărbat care, însă, se recomandase cu numele „S.".
Totodată, tribunalul a reţinut că amănuntele astfel furnizate de inculpatul C.V. în declaraţiile sale s-au coroborat în totalitate cu o multitudine de mijloace de probă obiective, care la rândul lor, fie independent fie în ansamblul probator, dovedesc în esenţă că inculpatul A.I.A. este persoana care intervenea pe lângă funcţionari din cadrul A.N.R.P. pentru a obţine, în prima fază, informaţii asupra stadiului dosarelor unor beneficiari ai Legii nr. 9/1998, respectiv Legii nr 290/2003, identificaţi de inculpatul C.V., şi pentru a obţine, în a doua fază, plata cu prioritate a despăgubirilor acordate acelor beneficiari - în speţă T.B. şi B.V./T.L.
De asemenea, la data de 25 februarie 2011 inculpatul C.V. s-a deplasat din nou la Constanţa având asupra sa contractul încheiat, însă nu a putut-o găsi pe T.B. iar o perioadă nici nu a putut-o contacta telefonic, aceasta pretextând ulterior că a plecat să se consulte cu fraţii săi asupra comisionului, într-o localitate în care a rămas înzăpezită şi în care nu a avut semnal telefonic. Tribunalul a reţinut că, în realitate, martora a evitat întâlnirea cu inculpatul pentru ca organele de urmărire penală, deja sesizate, să obţină probe suplimentare şi să pregătească flagrantul din 28 februarie 2011.
În contextul discuţiilor ambientale şi apoi telefonice dintre martora denunţătoare şi C.V., acesta din urmă a insistat în remiterea comisionului motivând că se face de râs în faţa altor persoane, şi că banii trebuie să ajungă la o persoană de la Bucureşti care nu acceptă nici o amânare a plăţii, deşi ar fi insistat la acea persoană.
De asemenea, din conţinutul convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate, dintre C.V. şi D.S., a rezultat faptul că aceştia aveau interese comune şi îşi comunicau activităţile desfăşurate, C.V. vorbind în contextul respectiv despre sumele de bani pe care trebuia să le ia de la T.B., şi ambii sfăruindu-se care ar fi consecinţele în cazul în care aceasta nu ar remite suma de bani, iar D.S. prevăzând, în acest context, şi eventualele consecinţe penale.
În cursul judecăţii s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză grafoscopică de către specialiştii în domeniu, raport ale cărei obiective au fost completate în sensul că s-a solicitat să se confirme ştiinţific dacă scrisul de pe cealaltă faţă a post-it-ului aparţine lui C.V., aşa cum a declarat acesta, şi în sensul că s-au suplimentat. înscrisurile mijloc de comparaţie emanând de la A.I.A., cu ajutorul cărora să se stabilească dacă scrisul cu pastă de culoare albastră a fost într-adevăr executat de acest inculpat, .astfel cum se concluzionase la urmărirea penală.
Conform .concluziilor acestei expertize, s-a confirmat faptul că scrisul olograf (cu litere de tipar) realizat cu pastă de culoare albastră, a fost executat de inculpatul A.I.A., şi se confirmă faptul că scrisul olograf (cu litere de mână) de pe cealaltă faţă a filei a fost executat de inculpatul C.V.
Conţinutul celor două feţe ale post-it-ului conturează faptul că cei doi inculpaţi au fost interesaţi de numele T.B. şi B.F./T.L., în legătură cu unele valori exprimate prin numerele 67500, respectiv.272 pentru T.B., şi 18164,83, respectiv 68/22 pentru B.F./T.L.
Tribunalul a reţinut astfel că acest mijloc de probă face dovada că inculpatul A.I.A. a întreprins demersuri pentru a afla care sunt valorile băneşti ce vor fi achitate martorelor înscrise în post-it.
Totodată, s-a mai reţinut că din ansamblul acestor probe, coroborate cu intenţia generală a inculpatului A.I.A. de a utiliza traficul de influenţă pentru a scăpa de răspundere penală (în acest sens, într-o convorbire anterioară afirmă că „poate aveţi pe cineva, dăm oricât") că la data de 19 mai 2011 inculpatul M.V. s-a deplasat la Constanţa cu intenţia de a cumpăra influenţa unei persoane neidentificate - probabil avocat - cu care a luat contact şi a discutat, pentru ca acesta să intervină la organele de urmărire penală ce instrumentau dosarul privind pe A.I.A., spre a-i crea acestuia o situaţie favorabilă.
Acest act material se încadrează în dispoziţiile art. 264 C. pen., fiind o faptă care tindea la îngreunarea urmăririi penale.
Faptele inculpatului A.I.A. care, în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, prin intermediul inculpatului C.V. a pretins de la T.B. şi B.F./T.L., beneficiari ai. drepturilor băneşti obţinute de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în baza Legii nr. 9/1998, pentru sine şi pentru învinuitul C.V. un comision cuprins între 20% şi 30%, în scopul de a le urgenta plata despăgubirilor stabilite definitiv în dosarele de despăgubiri şi a obţine virarea efectivă în cont a sumelor respective de bani, prin influenţa ce o avea asupra funcţionarilor din cadrul instituţiei sus - menţionate, în următoarele circumstanţe.
- în luna octombrie 2010, inculpatul A.I.A. a pretins, prin intermediul inculpatului C.V., denunţătoarei T.B. procente (de 25% din prima tranşă, respectiv de 30% din cea de-a doua tranşă, reprezentând în total 129.000 RON) din despăgubirile în valoare de aproximativ 450.000 RON, pe care aceasta urma să le obţină de la A.N.R.P., inculpatul A.I.A. primind, efectiv, în jurul datei de 15 noiembrie 2010, prin intermediul inculpatului C.V., suma de 29.550 RON, reprezentând echivalentul procentului de 75% din „comisionul" de la prima tranşă şi neintrând în posesia „comisionului" din cea de-a doua tranşă a despăgubirilor întrucât inculpatul C.V. a fost prins în flagrant, în data de.28 februarie 2011, imediat după primirea de la denunţătoare a sumei de 65.000 RON;
- în intervalul octombrie - noiembrie 2010, inculpatul A.I.A. a pretins, prin intermediul inculpatului C.V., numitei T.V., ce acţiona în numele beneficiarelor T.L. şi B.F., un „comision" de 20% din prima tranşă a despăgubirilor, respectiv, de 25% din cea de-a doua tranşă (despăgubirile fiind în valoare totală de 151.373,61 RON), suma totală pretinsă fiind de 34.814 RON, din care a primit, prin intermediul inculpatului C.V., suma totală de 21.848 RON, adică 75% din „comisionul" de 29.131 RON încasat efectiv de inculpatul C.V.
Faptele inculpatului C.V. care, în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, a pretins şi primit, în mod direct, pentru sine şi pentru inculpatul A.I.A., procente între 20% şi 30%, de la B.F./T.L. şi M.M. (prin mandatari) beneficiari ai dreptului de despăgubire, în baza Legii nr. 9/1998 şi Legii nr. 290/2003, de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în schimbul influenţei pe care inculpatul, A.I.A. o avea asupra unor funcţionari din cadrul instituţiei sus - menţionate, în scopul de a facilita urgentarea plăţilor şi virării efective în conturile beneficiarilor a sumelor cuvenite, după cum urmează:
- în intervalul octombrie - noiembrie 2010, inculpatul C.V., a pretins numitei T.V., ce acţiona în numele beneficiarilor T.L. şi B.F., un comision de 20% din prima tranşă a despăgubirilor, respectiv, de 25% din cea de a doua tranşă (despăgubirile fiind în valoare totală de 151.373,61 RON), suma pretinsă fiind de 34.814 RON din care a primit efectiv 29.131 RON, păstrând pentru sine suma de 7.282 RON reprezentând 25% din „comisionul" de 29.131 RON încasat efectiv şi dându-i inculpatului A.I.A. suma de 21.849 RON, conform înţelegerii anterioare dintre aceştia;
- în luna-noiembrie 2010, inculpatul C.V. a pretins numitului M.T.E., ce acţiona în numele beneficiarului M.M., un comision de 25% atât din prima tranşă a despăgubirilor cât şi din cea de a doua tranşă, (despăgubirile, fiind în valoare totală de 220.000 RON), suma totală pretinsă fiind de aproximativ 55.000 RON, primind efectiv 57.000 RON.
Tribunalul a mai reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 78/2000, deoarece inculpatul C.V. nu întruneşte vreuna din condiţiile art. 1 din lege pentru a fi subiect calificat al infracţiunii.
Argumentul procurorului, în sensul că inculpatul este subiect calificat întrucât este administrator al unei societăţi comerciale, nu poate fi avut în vedere întrucât inculpatul nu a săvârşit faptele în calitate de administrator al societăţii sale comerciale.
În referire la forma de participaţie, tribunalul a reţinut că autorul infracţiunii de trafic de influenţă trebuie să fie acea persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, prin urmare trebuie să fie acel făptuitor care pretinde că în mod direct, el însuşi, poate influenţa decizia funcţionarului public. În speţa, tribunalul reţine că această condiţie nu este îndeplinită în. cazul inculpatului C.V., deoarece acesta nu avea în mod direct influenţă asupra funcţionarilor A.N.R.P. pentru a-i determina să dispună plata despăgubirilor, şi nici nu rezultă că a pretins aceasta în faţa beneficiarilor T.F./B.L. şi M.T. Pedeapsa nu reprezintă numai un mijloc de constrângere a infractorului, dar şi un mijloc de reeducare al acestuia; totodată, pedeapsa se aplică în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni atât de condamnat cât şi de către ceilalţi destinatari ai legii penale.
Prevenirea săvârşirii, de noi infracţiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a repeta alte încălcări ale legii penale, dar şi atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât şi scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi; de scopul preventiv al pedepsei înţelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârşi noi infracţiuni, ignorându-se valenţele educative şi intimidante ale pedepsei pronunţate, faţă de ceilalţi membri ai societăţii.
Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri şi deprinderi ale acestuia, şi în inocularea unor valenţe- comportamentale în strictă concordanţă cu cerinţele de respectare a dispoziţiilor cuprinse în normele de drept penal.
Astfel, în perioada actuală, problema corupţiei este plasată în centrul atenţiei opiniei publice, precum şi în centrul atenţiei factorilor de răspundere politică şi juridică, internă şi internaţională. În acest sens sunt eforturile de legiferare concretizate în Legea nr. 78/2000, O.U.G. nr. 43/2001 - Legea nr. 161/2005, iar în plan european, Convenţia penală cu privire la corupţie adoptată la 27 ianuarie 1999 de statele membre ale Consiliului Europei, ratificată de România prin Legea nr. 27/2004
Corupţia constituie o ameninţare pentru democraţie, pentru preeminenţa dreptului şi drepturile omului, subminează principiile de bună administrare, echitate şi justiţie socială, pune în pericol bazele morale ale societăţii.
Tribunalul a apreciat că toate aceste elemente atrag o răspundere penală sporită, şi necesită aplicarea unei pedepse într-un cuantum care să reprezinte un echivalent retributiv şi afectiv corespunzător.
În ce priveşte persoana inculpatului A.I.A., tribunalul a reţinut că circumstanţele personale ce-l caracterizează pe acesta au impus aplicarea unei pedepse într-un cuantum situat către minimul special prevăzut de lege, fără ca acestea să aibă efectul juridic al circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. proc. pen., întrucât comportamentul anterior al acestuia se înscrie în cel social normal, ţinând cont şi de calitatea sa de preot.
Astfel, potrivit declaraţiilor coinculpaţilor/martorilor în referire la activitatea desfăşurată de A.I.A. pentru comunitate şi pentru sprijinirea unor organe ale statului în activitatea acestora - B.R., C.V., S.Ş. şi M.V. - precum şi având în vedere datele obţinute de Serviciul de Probaţiune de pe lângă
Tribunalul Bucureşti în referatul de evaluare întocmit, a rezultat că inculpatul este integrat din punct de vedere educaţional, familial şi profesional, a dat dovadă de implicare activă în vederea dezvoltării parohiilor în care şi-a desfăşurat activitatea, s-a bucurat de aprecierea superiorilor săi, a restaurat biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Chitila, şi a organizat oferirea de servicii sociale unui număr de 50 de copii, precum şi pentru alte persoane defavorizate social.
Din punct de vedere al conştientizării caracterului penal al faptei, şi al urmăririi/acceptării încălcării normelor de drept, tribunalul a reţinut că inculpatul A.I.A. a fost pe deplin conştient de aceste aspecte. Pe lângă faptul că inculpatul este o persoană instruită, cu studii superioare, cu o experienţă de viaţă bogată, ce i-a permis a lua la cunoştinţă şi a analiza genul de fapte ce fac obiectul infracţiunilor de corupţie, fiind astfel avizat, s-a constatat din situaţia de fapt că, chiar în momentul desfăşurării actelor materiale a luat măsuri pentru ca infracţiunea să nu fie descoperită, iar ulterior a luat măsuri pentru a se sustrage urmăririi penale, implicând în această activitate şi alte persoane.
În acest context, atitudinea psihică a inculpatului - ca proces de conştientizare a infracţiunii, şi nu ca formă de vinovăţie - îl caracterizează ca fiind o persoană cu periculozitate socială, care nu dă atenţie respectării normelor de drept, nici chiar a celor penale, atunci când este vorba despre realizarea unui beneficiu personal, chiar ilicit.
Modul în care a săvârşit fapta inculpatul relevă că acesta nu a luat o hotărâre de moment, intempestivă şi neanalizată, izolată în raport cu sistemul său de valorizare socială, ci a luat o hotărâre care îi defineşte într-o anumită măsură concepţia socială, şi.astfel fiind, mi se poate susţine că a avut o astfel de conduită anterioară încât să justifice reţinerea, de circumstanţe atenuante.
Din perspectiva situaţiei materiale, tribunalul a constatat că inculpatul a săvârşit fapta fără a fi fost motivat de o situaţie personală care să-l determine la aceasta, rezultând din ansamblul probelor - inclusiv afirmaţiile sale făcute în cursul convorbirilor telefonice interceptate - că dispune de proprietăţi imobiliare şi de sume de bani la un nivel care îl situează deasupra problemelor de ordin material. Această atitudine a inculpatului A.I.A. a atras atât neaplicarea art. 74 lit c) C. pen., cât şi concluzia că acesta nu-şi asumă răspunderea pentru faptele sale, ci încearcă a se sustrage răspunderii penale prin orice mijloc, oricât de ineficient.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, inculpaţii A.I.A., C.V., P.N. şi M.V.
Prin decizia nr. 57/P din 16 aprilie 2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, inculpaţii A.I.A., P.N. şi M.V. împotriva sentinţei penale nr. 312 din 27 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 11130/118/2011.
În temeiul art. 383 alin. (11) C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută măsura obligării inculpatului A.I.A. de a nu părăsi ţara, dispusă prin încheierea de şedinţă din data de 02 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 11130/118/2011.
A fost menţinută măsura sechestrului asigurător asupra cotei de proprietate de 1/4 din terenul arabil în suprafaţă de 22.500 mp, situat în extravilanul comunei A., judeţul Prahova, tarlaua 68, parcela 377/4, aparţinând inculpatului A.I.A., aplicată prin ordonanţa nr. 57/P/2011 din data de 14 iulie 2011 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanţa, până la concurenţa valorii de 51.398 RON.
A fost menţinută măsura sechestrului asigurător asupra cotei părţi de 1/2 din imobilele terenuri: 1.180 mp, situat în Snagov, Ilfov, nr. cadastral xx, tarlaua 43, parcela 222, dobândit prin contractul de vânzare cumpărare autentificat din 13 iunie 2008, şi 2,500 mp, situat în extravilanul localităţii Snagov, judeţul Ilfov, tarlaua 43, parcela 222, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 28 martie 2007, aparţinând inculpatului C.V., aplicat prin ordonanţa nr. 57/P/2011 din data de 14 iulie 2011 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanţa, până la concurenţa valorii de 64.282 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că, în ce priveşte probatoriile pe care se întemeiază hotărârea de condamnare a inculpaţilor, invocate ca şi motive de apel de către aceştia, Curtea a constatat că, prima instanţă a expus pe larg probele administrate în cauză, elementele factuale, rezultate din acestea şi le-a valorificat cu ocazia analizei probelor, stabilind că elementele factuale, constituie latura obiectivă a infracţiunilor pentru care a pronunţat condamnarea.
Astfel, din probe a rezultat că într-adevăr inculpatul A.I.A., ajutat fiind de către inculpatul C.V., a pretins de la părţile vătămate foloase materiale, constând în sume de bani pentru a urgenta emiterea unei decizii de efectuare a plăţii unor sume cuvenite de către funcţionarul responsabil din cadrul A.N.R.P., în speţă vicepreşedintele agenţiei.
În ceea ce priveşte pe inculpaţii M.V. şi P.N. din probe a rezultat că aceştia i-au înlesnit inculpatului A.I.A., o perioadă, sustragerea de la urmărire penală şi ascunderea de la identificare şi localizare prin transportare şi facilitarea cazării inclusiv
În perioada când inculpatul A.I.A. era căutat pentru executarea unui mandat de arestare preventivă emis în lipsă.
În ce priveşte susţinerea apelantului inculpat C.V., vizând neaplicarea dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, Curtea şi-a însuşit argumentaţia cuprinsă în hotărârea apelată, apreciind conclusiv că, în măsura în care faptele inculpatului A.I.A., nu sunt incriminate de Legea nr. 78/2000, inculpatului C.V. nu-i pot fi aplicabile disp. art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.
În ce priveşte motivele invocate de inc. A.I.A., s-a constatat că, în cauză, probele au fost administrate legal, iar acţiunile şi conduita organului de urmărire penală nu a avut caracter provocatoriu faţă de acesta şi au servit la realizarea scopului legitim al procesului penal, respectiv cel prev. de art. 1 C. proc. pen.
Totodată, s-a reţinut că prima instanţă a făcut o corectă aplicarea a disp. art. 72 C. pen., ţinând seama de limitele speciale ale pedepselor, de contribuţia distinctă a fiecărui inculpat în parte şi de gravitatea specifică a faptelor săvârşite de fiecare dintre aceştia, realizând o judicioasă individualizare a pedepselor, atât în ce priveşte cuantumul acestora, cât şi în ce priveşte aplicabilitatea disp. art. 57 C. pen. sau respectiv art. 81 şi urm. C. pen.
Împotriva deciziei nr. 57/P din data de 16 aprilie 2013, a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, recurenţii intimaţi inculpaţi A.I.A., P.N., M.V. şi C.V. care au invocat pct. 12, 17 şi 172 al art. 3859 C. proc. pen., arătând că hotărârile recurate sunt rezultatul greşitei aplicări şi încălcări a legii.
Totodată recurenţii intimaţi inculpaţi au solicitat, aplicarea, prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile.
Examinând recursurile declarate în raport de motivele de casare invocate şi de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor dezvolta.
Prealabil analizării motivelor de recurs formulate de reprezentantul Ministerului Public şi de intimaţii-inculpaţi, Înalta Curte observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, la data de 16 aprilie 2013, ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar recursurile declarate au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 13 iunie 2013, situaţie în care acestea sunt supuse casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, care este legea procesual penală aplicabilă recursurilor de faţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, sau incluse în sfera de aplicarea a cazului de casare prevăzut de pct. 17 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Înalta Curte constată că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, a criticat decizia penală pronunţată, sub aspectul disp. art 3859 pct. 17 C. proc. pen., arătând că în mod greşit s-a dispus schimbarea încadrării juridice, prin înlăturarea dispoziţiilor Legii nr. 78/2000 faţă de inculpaţii C.V. şi P.N. şi greşita înlăturare a disp. art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 în privinţa inculpatului C.V. A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice.
Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva deciziilor pronunţate în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu pot face referire decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele erori care se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen. anterior.
Astfel, critica Parchetului vizând greşita înlăturare a dispoziţiilor Legii nr. 78/2000 faţă de inculpaţii C.V. şi P.N.; greşita schimbare a încadrării juridice dată faptelor comise de inculpatul C.V. şi inculpatul P.N. nu intră sub incidenţa art. 3859 pct. 172 C. proc. pen, întrucât, potrivit acestui text de lege" hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii".
Ori, încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.
Aşa cum s-a statuat în mod constant în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, examinarea unei cauze în recurs, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. anterior, nu poate duce la reformarea situaţiei de fapt reţinută de către prima instanţă de control judiciar.
Ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate proceda la analizarea criticilor privind schimbarea încadrării juridice, prin înlăturarea dispoziţiilor Legii nr. 78/2000 faţă de inculpaţii C.V. şi P.N. şi greşita înlăturare a disp. art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 în privinţa inculpatului C.V.
Referitor la recursul inculpatului A.I.A., Înalta Curte constată că, art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior, în forma aplicabilă prezentei cauze, reglementează doar motive de casare care vizează chestiuni de drept, astfel încât critica inculpatului privind greşita condamnare şi cererea de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) (vechiul C. proc. pen.), solicitând, aplicarea art. 5 (legea mai favorabilă) care vizează art. 16 lit. c) din Noul C. proc. pen., excede cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior, inclusiv pct. 12 şi 172 invocate de inculpat, întrucât se referă la aspecte de fapt ale cauzei.
Cu privire la recursul inculpatului, C.V., Înalta Curte constată că inculpatul a motivat recursul în termenul prevăzut în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., invocând cazul de casare prevăzut în art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., a susţinut că inculpatul a apelat la procedura simplificată, prev. de art. 3201 C. proc. pen. vechi în susţinerea cazului de casare, a invocat legea penală mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică a faptei, şi anume cea prevăzută în art. 257 vechiul C. pen., în art. 291 din noul C. pen., solicitând în baza art. 356 alin. (5) rap. la art. 16 lit. a) sau lit. b) din noul C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru fapta de trafic de influenţă.
Ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.prin invocarea.art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., ce are în vedere situaţia în care hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii, nu are posibilitatea de a examina această critică invocată în cadrul cazului de casare mai sus menţionat, deoarece solicitarea de achitare a inculpatului, pentru fapta de trafic de influenţă, nu se circumscrie art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., ce are în vedere situaţia în care hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Referitor la recursul inculpatului, P.N., Înalta Curte constată că inculpatul a motivat recursul în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 şi 172 C. proc. pen, solicitând admiterea recursului şi achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. a) (vechiul C. proc. pen.), deoarece fapta de trafic de influenţă nu există. În subsidiar a solicitat şi aplicarea legii penale mai favorabile.
Aşa fiind, se constată că unul din cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat în art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., situaţie în care criticile circumscrise de inculpatul P.N. acestor prevederi legale nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se, la motivele de casare expres prevăzute de lege şi în care nu se mai regăseşte şi eroarea gravă de fapt invocată de inculpat.
Prevederile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., au în vedere situaţia în care „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii", nu are posibilitatea de a examina această critică invocată. În cadrul cazului de casare mai sus menţionat, deoarece solicitare de achitare a inculpatului în temeiul art. 10 lit. a) (vechiul C. proc. pen.), deoarece fapta nu există, nu se circumscrie art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de inculpatul M.V. în raport de motivele de casare invocate, respectiv art. 3859 pct. 12 teza I.şi 172 teza a II-a şi de prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este nefondat, pentru considerentele ce se vor dezvolta.
Ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin .invocarea art. 3859 alin. (1) pct. 172 C: proc. pen. nu are posibilitatea de a examina această critică în cadrul cazului de casare mai sus menţionat, deoarece aspectul că inculpatului nu i-au fost reţinute circumstanţele atenuante, privind săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului în formă continuată precum şi cererea de achitare.în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) (vechiul C. proc. pen.), coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., solicitând, aplicarea art. 5 (legea mai favorabilă), excede cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior, inclusiv pct. 12 şi 172 invocat de inculpat, întrucât se referă la aspecte de fapt ale cauzei.
Examinând din oficiu recursurile declarate de recurenţii-inculpaţi în conformitate cu dispoziţiile art. 5 din noul C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Or, recurenţii-inculpaţi au criticat decizia sub aspectul aplicării greşite a legii. Având în vedere succesiunea de legi intervenită în cursul procesului, Înalta Curte va proceda la identificarea legii penale mai favorabile recuenţilor-inculpaţi.
. Potrivit art. 13 C. pen. din 1969, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii, până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Conform art. 5 C. pen. în vigoare la data judecării recursurilor declarate în cauză, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Se constată că alin. (1) al art. 5 C. pen. în vigoare reia dispoziţia art. 13 C. pen. din 1969, astfel că, în această materie regimul aplicabil rămâne acelaşi. Pentru identificarea concretă a legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o serie de criterii care tind, fie la înlăturarea răspunderii penale ori a consecinţelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici. Aceste elemente de analiză vizează, în primul rând, condiţiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală şi în sfârşit, criteriul pedepsei.
Determinarea caracterului „mai favorabil" are în vedere o serie de elemente cum ar fi cuantumul sau conţinutul pedepsei, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea etc. Aşa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condiţiile de incriminare şi de tragere la răspundere penală, cât şi condiţiile referitoare la pedeapsă.
Cu privire la aceasta din urmă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsa principală amenda, iar alta închisoarea) dar şi deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsa şi evident, la modalitatea stabilirii acestora în mod concret.
Înalta Curte constată că legea penală favorabilă inculpaţilor este legea veche, legea, sub imperiul căreia inculpaţiilor le-au fost acordate circumstanţe atenuante judiciare care au avut drept consecinţă coborârea pedepselor aplicate.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va respinge ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa şi de inculpaţii A.I.A., P.N., M.V. şi C.V. împotriva deciziei penale nr. 57/P din 16 aprilie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Va obliga recurenţii intimaţi inculpaţi la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A.I.A., în sumă de 400 RON şi onorariile parţiale pentru apărătorii desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii C.V., P.N. şi M.V., în sumă de câte 100 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca. nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa şi de inculpaţii A.I.A., P.N., M.V. şi C.V. împotriva deciziei penale nr. 57/P din 16 aprilie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A.I.A., în sumă de 400 RON şi onorariile parţiale pentru apărătorii desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii C.V., P.N. şi M.V., în sumă de câte 100 RON, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchet rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1466/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1344/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
