ICCJ. Decizia nr. 1466/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1466/2014

Dosar nr. 373/111/2009*

Şedinţa publică din 29 aprilie 2014

Deliberând asupra recursurilor de faţă, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:

1. Tribunalul Bihor, prin sentinţa penală nr. 50/P din 12 martie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 373/111/2009* a hotărât următoarele:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. i-a achitat pe inculpaţii V.A.L., V.I.F., R. (fostă M.) G. şi C.F.Ş.

În baza art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 1 an cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite mai sus în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 861, 865 alin. (2) şi art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor principale şi accesorii pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 862 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere.

A fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. b)-d) C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se prezinte periodic la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor pentru verificarea respectării obligaţiilor stabilite în sarcina acestuia.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului K.Z.L. din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. (pct. 1 rechizitoriu) în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. texte în baza cărora l-a condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina aceluiaşi inculpat din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen., texte în baza cărora l-a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară.

A descontopit pedeapsa de 5 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 4/P/2008 a Tribunalului Bihor modificată prin decizia penală nr. 52/A/2008 a Curţii de Apel Oradea, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 23 din 12 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedepsele componente de 5 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani cu titlu de pedeapsă complementară şi 5 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b), art. 35 alin. (3) şi art. 36 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite în cauză cu pedepsele descontopite mai sus în pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare în regim de detenţie şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată în Italia în vederea extrădării de la 19 martie 2009 la 28 aprilie 2009 şi perioada executată de la 29 aprilie 2009 la 14 august 2012.

A constatat că partea civilă E.S.C. a renunţat la pretenţiile civile formulate în cauză.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. a dispus confiscarea în favoarea statului de la inculpaţi a următoarelor sume reprezentând folos necuvenit:

- 60.000 euro în echivalent în RON la data plăţii de la inculpata R. (fostă M.) G. şi 90.000 euro în echivalent în RON la data plăţii de la inculpatul V.A.L.;

- 15.000 euro în echivalent în RON la data plăţii de la inculpata R. (fostă M.) G. şi 22.000 euro în RON la data plăţii de la inculpatul K.Z.L.;

- câte 1.000 euro în echivalent în RON la data plăţii de la inculpaţii R. (fostă M.) G., C.F.Ş. şi V.I.F.;

- 130.000 euro în echivalent în RON la data plăţii de la inculpaţii V.I.F. şi V.A.L.;

- 25.000 euro în echivalent în RON la data plăţii de la inculpatul V.I.F.;

- 15.000 euro în echivalent în RON la data plăţii de la inculpaţii R. (fostă M.) G. şi C.F.Ş. în mod egal;

- 60.000 euro în echivalent în RON la data plăţii de la inculpata R. (fostă M.) G.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. a menţinut măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa din 25 noiembrie 2008 dată în Dosar nr. 17/D/P/2006 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea cu privire la imobilul înscris în CF nr. xx Oradea cu nr. top. AA şi imobilul înscris în CF nr. zz Oradea cu nr. topo BB proprietatea inculpatei R. (fostă M.) G. până la concurenţa sumei confiscate de la aceasta.

De menţionat că prin încheierea din 09 noiembrie 2010 a Tribunalului Bihor, în baza art. 168 C. proc. pen. s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa procurorului din 25 noiembrie 2008 privind imobilul proprietatea numitului C.A. situat în Oradea, B-dul D. înscris în CF nr. yyy Oradea (nr. vechi SS Oradea) cu nr. top. CC şi radierea menţiunilor din CF.

În baza art. 189 C. proc. pen., onorariul în cuantum de 300 RON pentru avocat din oficiu A.C. conform delegaţiei din 17 ianuarie 2012; în cuantum de 300 RON pentru avocat S.D. conform împuternicirii avocaţiale din 17 ianuarie 2012; în cuantum de 100 RON pentru avocat L.C. conform împuternicirii avocaţiale din 20 ianuarie 2009, respectiv în cuantum de 100 RON pentru avocat C.E. conform îrnputernicirii avocaţiale din 20 ianuarie 2009 urmează a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de câte 1.000 RON fiecare cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Instanţa fondului a fost sesizată prin rechizitoriul emis la 13 ianuarie 2009 în Dosarul nr. 17/D/P/2006 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. anterior s-a şi învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor V.A.L. pentru săvârşirea infracţiunilor, prev. şi ped. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 (pct. 1); art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. (pct. 1) şi art. 13 alin. (1)-(3) combinat cu art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (pct. 4) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; V.I.F. pentru săvârşirea infracţiunilor, prev. şi ped. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 (pct 3 ); art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. (pct. 3 şi 6), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 alin. (1) - (3) combinat cu art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 (pct. 5) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 37 lit. a) şi b) C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 137/1997; R. (fostă M.) G. pentru săvârşirea infracţiunilor, prev. şi ped. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 (pct 1 - 3), art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. (pct. 1), art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. (pct. 3), art. 329 alin. (1) C. pen. (pct. 2, 7 şi 9), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; C.F.Ş. pentru săvârşirea infracţiunilor, prev. şi ped. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 (pct. 1 şi 3), art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. (pct. 1), art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. (pct. 3) şi art. 329 alin. (1) C. pen. (pct. 7) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi K.Z.L. pentru săvârşirea infracţiunilor, prev. şi ped. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 (pct. 2) şi art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. (pct. 1) cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 36 alin. (2) C. pen.

Actul de inculpare a reţinut în esenţă că în perioada anilor 2002-2004, inculpaţii V.A.L., V.I.F., C.F.Ş., K.Z.L. şi R.G. s-au constituit într-un grup infracţional organizat, cu roluri bine definite şi au racolat mai multe persoane de sex feminin anume E.S.C., P.M., K.I., M.P., C.I., D.N. şi U.H.C. în vederea exploatării lor sexuale în Italia, unde unii dintre inculpaţi le-au transportat, alţii le-au preluat, cazat şi instruit, obligându-le sau mijlocindu-le practicarea prostituţiei, prin punerea la dispoziţie a locuinţei şi au încasat astfel sume de bani considerabile.

Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale, prin condiţiile potrivit art. 345 alin. (2) C. proc. pen. anterior, dar şi prin achitare, conform art. 345 alin. (3) C. proc. pen. anterior pentru unii dintre inculpaţi după efectuarea cercetării judecătoreşti în condiţiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen. anterior în cursul căruia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală şi alte probe noi - instanţa a examinat şi evaluat materialul probator, confirmând parţial existenţa faptelor ilicite deduse judecăţii şi vinovăţia penală a autorilor acestora, sens în care a constatat următoarele:

În toamna anului 2002, aflându-se în Oradea, partea vătămată E.S.C. din Buzău l-a cunoscut pe inculpatul V.A.L. la localul „D.V." unde ea lucra ca şi dansatoare. Acesta i-a propus martorei să meargă cu el în Italia - unde să lucreze „sub patronajul său ca şi prostituată", urmând ca el să-i asigure clienţii şi să o protejeze, iar banii câştigaţi să-i împartă. Pentru a o convinge, inculpatul i-a spus că acolo va putea câştiga până la 2.000 euro pe zi.

La început, partea vătămată, care atunci era minoră nu l-a crezut însă în urma unei întâlniri cu inculpaţii R. (M.) G. şi C.F.Ş. ce a avut loc la barul acestora B-dul Dacia din Oradea aceştia au convins-o spunându-i că se fac bani frumoşi şi că nu vor fi probleme pentru că ei se ocupă de tot urmând să lucreze într-un apartament închiriat şi să-şi publice fotografiile într-o revistă şi pe internet pentru a putea fi contactată de clienţi.

În luna decembrie 2002, partea vătămată a fost găzduită de inculpatul V.A.L., la domiciliul său de pe str. T. din Oradea, iar în data de 27 ianuarie 2003 a fost scoasă din ţară, când încă era minoră, cu autoturismul BH - xxx, condus de către inculpatul K.Z.L., care însoţea altă victimă şi în care se mai aflau inculpatul V.A.L. şi mama acestuia V.G. Aceasta a rămas la Budapesta, iar inculpatul K.Z.L. cu victima sa în Brescia.

Aceasta, a declarat că încă înainte de a pleca din România, inculpatul V.A.L. i-a cumpărat haine adecvate şi a dus-o la un salon de cosmetică.

Conform înţelegerii, partea vătămată şi inculpatul V.A.L. au fost aşteptaţi la Milano de inculpata R.G. care i-a adus la locuinţa sa situată pe str. XXII M. (22 martie), unde victima a fost cazată. La această adresa locuia şi concubinul inculpatei C.F.Ş. precum şi sora acestuia care răspundea la telefoane, iar în următoarele zile a venit acolo şi inculpatul K.Z.L. cu victima sa.

A doua zi, inculpata R.G. a condus-o pe partea vătămată la un fotograf care a pozat-o dezbrăcată, după care i-a publicat două fotografii pe internet şi într-o revistă „C." (aflată la dosarul cauzei) unde i s-a indicat adresa şi numărul de telefon sub pseudonimul „L.”.

Victima inculpatului K.Z.L. identificată şi audiată sub altă identitate a confirmat că a fost cazată de inculpata R.G. şi că la locuinţa acesteia a cunoscut-o pe partea vătămată E.C.

Partea vătămată a declarat că, împreună cu acea fată adusă de inculpatul K.Z.L., poreclită „Lu." a fost dusă de către inculpata R.G. în altă locuinţă, unde aceasta le-a făcut demonstraţii practice - cum trebuie să se comporte cu clienţii. Acest apartament se afla în apropiere de Piaţa L. din Milano şi după instructajul de mai sus a început să practice şi ea prostituţia, câştigând în jur de 2.000 euro pe zi.

Declaraţia martorei se coroborează cu declaraţia martorei P.M. luată anterior, în sensul că au călătorit împreună şi că s-au cazat la locuinţa inculpatei R.G.

Partea vătămată a venit în ţară, în data de 19 aprilie 2003, iar după 3-4 zile în 23 aprilie 2003 s-a reîntors în Italia cu autocarul, apoi, după trei luni în luna iulie 2003 s-a reîntors în România împreună cu inculpata R.G., sora inculpatului C.F.L. şi altă fată cu numele de D. - care era menajera inculpatei R.G.

Pentru că partea vătămată se certase cu inculpatul V.A.L. şi nu s-a mai reîntors imediat în Italia, inculpata R.G. şi-a reluat rolul şi a convins-o pentru a doua oară, să se reîntoarcă, promiţându-i că va lucra pe cont propriu şi că îi va face ea rost de locuinţă. Convinsă din nou de inculpată, în data de 30 septembrie 2003 partea vătămată s-a reîntors în Italia la domiciliul acesteia. Aici, partea vătămată l-a întâlnit pe inculpatul V.A.L. şi s-a împăcat cu acesta continuând astfel să lucreze tot pentru el.

S-a arătat că în ceea ce priveşte încadrarea în drept a faptei s-au impus unele precizări. La data săvârşirii infracţiunii textul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 prevedea că recrutarea victimei, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unei persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani, în scopul exploatării acesteia, constituie infracţiunea de trafic de minori şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani. La data de 19 iulie 2005 prin O.U.G. nr. 79/2005 acest text a suferit modificări sub aspectul limitelor de pedeapsă în sensul că această infracţiune se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 15 ani. În aceste împrejurări sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 13 C. pen. ce reglementează principiul legii penale mai favorabile:

În luna ianuarie 2003 inculpatul K.Z.L. i-a promis „prietenei" sale P.M. (audiată sub această identitate, conform art. 861 alin. (2) C. proc. pen.) că o va duce cu autoturismul la Debrecen în Ungaria, pentru a participa la înmormântarea bunicului ei. Astfel, ieşirea din ţară a avut loc tot în data de 27 ianuarie 2003 în compania părţii vătămate E.S.C., a inculpatului V.A.L. şi a mamei acestuia, V.G. - cu acel autoturism marca A. cu nr. BH - xxx, condus de către inculpatul K.Z.L. Martora a declarat că i s-a părut suspect faptul că inculpatul mergea spre Budapesta şi l-a întrebat de ce, iar acesta i-a spus că se vor întoarce la Debrecen.

În cele din urmă au ajuns în Austria unde inculpatul K.Z.L. i-a spus că mai bine ar merge până la Veneţia la distracţie, împreună cu V.A.L. şi E.S.C., iar martora care a declarat că era îndrăgostită de el, a acceptat acest fapt, fără însă să bănuiască nici acum adevăratele intenţii ale acestuia.

De la Veneţia, unde nu au stat mult, martora a fost transportată mai departe până la Brescia, unde a rămas împreună cu „prietenul său" inculpatul K.Z.L., iar inculpatul V.A.L. şi partea vătămată E.S.C. şi-au continuat drumul până la Milano.

Revenind la împrejurările în care martora P.M. a fost traficată de către inculpatul K.Z.L. s-a arătat că ajunşi în Brescia - acesta i-a luat paşaportul, spunându-i că va trebui să lucreze ca să poată câştiga bani. Martora a lucrat într-un bar unde trebuia să ţină companie bărbaţilor, fără ca la început să i se pretindă să întreţină raporturi sexuale cu aceştia.

După cca două săptămâni „de lucru", aceasta a primit suma de 200 euro, pe care inculpatul K.Z.L. i-a luat-o.

Hotărât să-şi atingă scopul, pentru care prin amăgire a adus-o în Italia, inculpatul K.Z.L. a dus-o pe partea vătămată în oraşul Sirmeone unde i-a spus direct că va trebui să se prostitueze şi a cazat-o împreună cu alte fete care „lucrau" pentru alţi români.

Inculpatul K.Z.L. a instruit-o pe martoră, că în cazul în care va fi prinsă de carabinieri, să se prezinte sub numele de B.B. din Republica Moldova, fapt care s-a şi întâmplat în luna februarie 2003.

Pe la mijlocul lunii februarie inculpatul K.Z.L. a dus-o pe martoră la Milano, unde a fost preluată şi cazată de către inculpata R.G. într-unul din apartamentele sale. Martora, a declarat că aici i-a întâlnit pe inculpatul V.A.L. şi pe E.S.C., cu care a ieşit din ţară în 27 ianuarie 2003, aflând de la E.S.C. că se prostitua pentru acesta într-unul din apartamentele inculpatei R.G.

Inculpatul K.Z.L. a obligat-o pe martoră să se prostitueze în locuinţa pusă la dispoziţie în acest sens de către inculpata R.G., ameninţând-o.

Conform declaraţiilor părţii vătămate în perioada celor două săptămâni cât a stat în Sirmione a câştigat între 300 şi 800 euro pe noapte, bani pe care i-a luat în totalitate inculpatul. După plecarea la Milano în mijlocul lunii februarie 2003 a câştigat între 1.000 şi 4.000 euro pe zi, bani pe care îi dădea, toţi, inculpatului K.Z.L. care la rândul lui dădea jumătate pentru chirie.

Aşa cum s-a arătat şi la punctul anterior instanţa de fond a apreciat ca rezonabilă reţinerea unui câştig de 500 de euro pe zi, rezultând aşadar o sumă de 7.000 de euro obţinute de inculpatul K.Z.L. în perioada celor două săptămâni în care martora a lucrat în Sirmione şi o sumă de 15.000 euro obţinută în perioada celor două luni în care martora a lucrat la Milano, sume cu privire la care s-a dispus confiscarea în favoarea statului. Întrucât din suma obţinută în perioada celor două luni s-a achitat jumătate inculpatei R.G. pentru punerea la dispoziţie a apartamentului, aceasta înlesnind astfel practicarea prostituţiei, instanţa a dispus confiscarea de la aceasta a sumei de 15.000 euro.

Vinovăţia inculpaţilor K.Z.L. şi R.G. a fost pe deplin dovedită prin declaraţia martorei P.M.; declaraţia părţii vătămate E.S.C.; procesul verbal de verificare a ieşirile şi intrărilor din şi în România, a inculpatului şi a martorei;

Fapta inculpatului K.Z.L. constând în transportarea victimei, prin amăgire în Italia - urmată de exploatarea sexuală a acesteia prin reţinerea paşaportului şi constrângere întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prev. şi ped. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Având în vedere că de la data comiterii faptei până în prezent art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 a suferit modificări sub aspectul limitelor de pedeapsă, în sensul că în forma iniţială se prevedea o pedeapsă de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, iar prin Legea nr. 230/2010 s-a instituit o pedeapsă de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, instanţa de fond a apreciat că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 13 C. pen. ce reglementează principiul legii penale mai favorabile, astfel că s-a dispus schimbarea încadrării juridice în sensul reţinerii acestui articol.

Fapta inculpatei R.G. de a înlesni practicarea prostituţiei de către martoră prin punerea la dispoziţie a apartamentului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism prev. şi ped. de art. 329 alin. (1) C. pen.

În primăvara anului 2003, martora K.I. (audiată sub această identitate, conform art. 861 alin. (2) C. proc. pen.) l-a cunoscut în Oradea pe inculpatul V.I.F. zis „I.", care i-a propus să meargă cu el la Milano la o femeie din România, care are locuinţă acolo şi să practice prostituţia, întrucât se câştiga foarte bine.

Martora a fost de acord, astfel că inculpatul V.I.F. a dus-o pe aceasta la un salon de cosmetică şi coafor unde a achitat contravaloarea serviciilor, apoi la barul S.C. de pe Bd. Dacia din Oradea, unde s-au întâlnit cu inculpata R.G., care era însoţită de un bărbat cu numele de F. (acesta fiind inculpatul C.F.Ş.). Aceştia au instruit-o pe martoră cu privire la activitatea de prostituţie pe care urma să o facă.

Tot inculpatul V.I.F. i-a spus martorei că va câştiga peste 1.000 euro pe zi, bani pe care urma să-i împartă pe din două cu inculpata R.G., pentru că aceasta îi va pune la dispoziţie locuinţa sa, iar cealaltă jumătate urmează să o împartă cu el - întrucât a investit în ea bani (transport, coafură, cosmetică etc).

În data de 14 mai 2003, martora a ieşit din ţară însoţită de inculpat, cu un autoturism condus de un prieten al acestuia, călătorind până la Milano, unde au fost aşteptaţi de către inculpatul V.A.L. cu prietena sa E.S.C., fiind cazată lângă Brescia la un prieten de-al inculpatului care nu cunoştea scopul sosirii lor acolo.

Procesul - verbal din care rezultă că martora sub numele real a ieşit din ţară la această dată se află în plicul sigilat aflat la sediul Parchetului pentru a se asigura protecţia acesteia.

În următoarele zile, inculpatul V.I.F. a condus-o pe martoră la locuinţa inculpatei R.G. în Piaţa L., unde aceasta a instruit-o cu privire la modul în care să procedeze cu clienţii. În acelaşi apartament se afla o soră a lui C.F.Ş. care se ocupa de apelurile telefonice primite de la clienţi.

Tariful stabilit pentru un act sexual era de 100 - 150 euro, iar pe zi, martora a declarat că realiza în jur de 800 - 1.000 euro - pe care îi împărţea aşa cum s-a arătat mai sus.

În cursul urmăririi penale, martora i-a recunoscut din fotografii pe inculpaţii V.I.F. şi R. (fostă M.) G. De asemenea, aceasta a recunoscut-o pe inculpată şi pe partea vătămată E.S.C. din acea revistă cu fotografii de reclamă - sub pseudonimul de „M.", respectiv „L.".

Martora a mai precizat că în cele 3 săptămâni cât a stat în locuinţa inculpatei, a practicat prostituţia numai câteva zile, pentru că mai mult era pusă de către aceasta să se uite la ea pentru a deprinde să mimeze plăcerea actului sexual, astfel că nu a câştigat decât cca 3.000 - 4.000 euro.

Faţă de cele de mai sus, s-a confiscat de la inculpaţii V.I.F., R. (fostă M.) G. şi C.F.Ş., suma de câte 1.000 euro de la fiecare, reprezentând beneficiile realizate de aceştia prin săvârşirea infracţiunilor în cauză.

Faptele inculpaţilor V.I.F., R. (fostă M.) G. şi C.F.Ş. de a o recruta, transporta, prelua şi caza în Italia pe martora K.I., în scopul precizat de la început, scop acceptat de aceasta şi de a-i înlesni apoi practicarea prostituţiei, la care au îndemnat-o anterior, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism, prev. şi ped. de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen.

Din fişa de cazier judiciar a rezultat că inculpatul V.I.F. a săvârşit fapta în stare - de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen., primul termen al recidivei constituindu-l condamnarea la pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 105/2001 a Tribunalului Bihor definitivă prin decizia penală nr. 243/A din 19 decembrie 2001 a Curţii de Apel Oradea care în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997 s-a constatat a fi graţiată. Astfel fapta în cauză a fost comisă în termenul de 3 ani al graţierii condiţionate şi în baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 s-a dispus revocarea acestui beneficiu. Întrucât inculpatul nu are alte condamnări care să atragă incidenţa art. 37 lit. a) şi b) C. pen. în concurs astfel cum s-a reţinut în rechizitoriu, nefiind aplicabilă decizia de recurs în interesul legii nr. XVIII/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în sensul reţinerii doar a art. 37 lit. a) C. pen.

În luna ianuarie 2004, martora M.P. (audiată sub această identitate, conform art. 861 alin. (2) C. proc. pen.) l-a cunoscut pe inculpatul V.I.F., care a angajat-o la barul său de pe str. O. din Oradea şi a cazat-o apoi la locuinţa sa.

Martora şi-a exprimat dorinţa de a munci în străinătate, însă inculpatul ştiind că este minoră a refuzat-o la început, spunându-i că nu vrea să aibă probleme. Practic, inculpatul i-a promis că o va angaja ca şi îngrijitoare la un restaurant, cu ajutorul fratelui său V.A.L. care lucra în Italia de un an.

Apropiindu-se momentul împlinirii majoratului, inculpatul i-a scos acesteia paşaportul, achitându-i toate taxele necesare.

Grăbit să profite de pe urma martorei minore, inculpatul V.I.F. nu a mai avut răbdare până ce aceasta împlineşte 18 ani şi în luna aprilie 2004 a reuşit să o scoată din ţară, după ce iniţial a fost întoarsă de la frontieră, întrucât nu avea împuternicire de la părinţi.

Inculpatul a dus-o cu maşina condusă de un anume D. până la Milano şi s-a cazat împreună cu aceasta la un hotel. După câteva zile i-a comunicat că nu i-a găsit loc de muncă la restaurant şi că trebuie să se prostitueze, pentru ca el să-şi poată recupera toate cheltuielile avansate cu paşaportul, transportul, cazarea acasă la el şi la hotel. La început martora a refuzat, dar inculpatul i-a reproşat că practic el a întreţinut-o din luna ianuarie 2004 la domiciliul său, fapt adevărat.

Numai după ce inculpatul a bătut-o, martora a acceptat să fie scoasă în stradă ca şi prostituată. Taxa pentru un raport sexual întreţinut în maşină a fost de 50 euro şi 100 euro la hotel. Astfel, martora a declarat că încasa într-o seară cca 500 -800 euro, pe care îi lua de la ea inculpatul V.I.F. sau fratele acestuia V.A.L., aflat şi el acolo în acest scop.

După ce nu a mai stat la hotel, martora a locuit în casa lui V.A.L., unde a constatat că mai locuia o fată care se prostitua pentru inculpatul V.I.F. Aceasta a fost identificată şi audiată sub altă identitate, respectiv S.J. De asemenea a cunoscut-o aici şi pe martora E.S.C. - din Buzău, care se prostitua pentru inculpatul V.A.L. şi pe care a recunoscut-o şi din acea revistă „C.".

În total, martora a stat în Italia cu inculpaţii V.I.F. şi V.A.L. cca. 1 an şi jumătate cu intermitenţe, pentru că era nevoită ca periodic la 3 luni să vină în ţară. Şi inculpaţii reveneau pe rând în ţară, dar de fiecare dată, unul din ei rămânea în Italia cu martora, pentru a o supraveghea.

Audiată în cursul cercetării judecătoreşti, martora M.P. a arătat că în cursul anului 2004, pe când era minoră, l-a cunoscut pe inculpatul V.I.F. care a angajat-o la un bar pe care el îl deţinea, a ajutat-o să obţină paşaport şi apoi a dus-o în Italia unde urma să lucreze la un restaurant. După cca. o săptămână inculpatul i-a cerut să se prostitueze motivând că a cheltuit cu ea 10.000 de euro care trebuie recuperaţi. La refuzul ei, inculpatul a bătut-o, astfel că a fost nevoită să iasă în stradă să practice prostituţia, fiind însoţită întotdeauna de V.I.F. sau fratele său, V.A.L., care luau toţi banii câştigaţi. De frică nu i-a reclamat pe cei doi pentru că au obligat-o să practice prostituţia.

Faptul că martora a fost dusă în Italia de către inculpatul V.I.F. a fost confirmat şi de către martora T.A. - care a vizitat-o o dată acolo şi a constatat personal acest fapt, inclusiv că inculpatul mai avea acolo o fată din zona oraşului Beiuş. Declaraţia acestei martore se coroborează şi cu procesul - verbal de intrări şi ieşiri din ţară aflat la dosarul de urmărire penală.

După calculele acesteia, martora a declarat că a câştigat cca 130.000 euro, bani din care ea nu a primit nimic, însă nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În declaraţiile date, martora a precizat că i-a trimis de mai multe ori inculpatului V.I.F. din Italia, diferite sume de bani, când acesta revenea şi el în ţară şi că banii proveneau din practicarea prostituţiei.

Verificând la băncile comerciale sumele de bani expediate prin sistemul W.U. către V.I.F. de către martoră au fost identificate la Banca R. SA un nr. de 37 tranzacţii prin W.U. În perioada mai 2004 - până în ianuarie 2005 au fost identificate un număr de 10 formulare prin care martora i-a expediat inculpatului V.I.F. - sumele de 6.374 euro şi respectiv 3.014 dolari SUA.

Pentru a i se proteja identitatea reală a fost şters de la rubrica expeditor numele acesteia, dar în plicul sigilat cu identitatea sa reală se află puse şi aceste formulare şi tabelul depus de bancă, din care rezultă că această martoră i-a expediat inculpatului sume de bani.

Având în vedere că din probele administrate rezultă că inculpaţii au realizat venituri considerabile de pe urma practicării prostituţiei de către martora M.P. şi ţinând cont de considerentele expuse la punctele anterioare în sensul că instanţa a apreciat ca dovedit un câştig mediu de 500 euro pe zi, s-a dispus confiscarea sumei de 130.000 euro de la inculpaţii V.I.F. şi V.A.L., împărţită în mod egal.

Vinovăţia inculpaţilor a fost pe deplin dovedită cu probele administrate în cauză respectiv: declaraţia martorei M.P.; declaraţia martorei T.A.; procesul verbal de intrări şi ieşiri din ţară, adresa Băncii R. SA, privind transferurile de bani din Italia către inculpatul V.I.F.; adresa Băncii F.B. - cu privire la aceleaşi transferuri de bani - aflată în plic sigilat.

Faptele inculpaţilor V.I.F. şi V.A.L. de a o recruta prin amăgire, pe martora minoră de mai sus în scopul exploatării ei sexuale, de a o transporta apoi în Italia, unde în înţelegere au supravegheat-o şi încasat banii - de pe urma exploatării ei sexuale, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane minore, prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1), (3) şi (4) teza III din Legea nr. 678/2001. Cât priveşte însă încadrarea în drept a faptelor inculpaţilor se impun unele precizări. Textul art. 13 din Legea nr. 678/2001 a suferit modificări prin O.U.G. nr. 79/2005 şi prin Legea nr. 230/2010 atât prin prisma conţinutului fiecărui aliniat în parte cât şi în ce priveşte limitele de pedeapsă prevăzute de lege. Astfel, în forma iniţială a legii aflată în vigoare la data comiterii faptei aceasta se încadra în art. 13 alin. (1), (3) şi (4) teza III cu limite de pedeapsă între 5 şi 18 ani şi interzicerea unor drepturi. În cele două acte normative menţionate mai sus a avut loc o modificare a conţinutului aliniatelor, astfel că fapta s-ar încadra în dispoziţiile art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza II cu limite de pedeapsă între 10 şi 20 de ani.

În aceste împrejurări sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 13 C. pen. ce reglementează principiul legii penale mai favorabile, context în care încadrarea juridică reţinută în actul de sesizare s-a dispus schimbarea din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) - (3) combinat cu art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în art. 13 alin. (1), (3) şi (4) teza III din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen.

Din fişa de cazier judiciar rezultă că inculpatul V.I.F. a săvârşit fapta în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., primul termen al recidivei constituindu-l condamnarea la pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 105/2001 a Tribunalului Bihor definitivă prin decizia penală nr. 243/A din 19 decembrie 2001 a Curţii de Apel Oradea care în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997 s-a constatat a fi graţiată. Astfel fapta în cauză a fost consumată după expirarea termenului de 3 ani al graţierii condiţionate. Întrucât inculpatul nu are alte condamnări care să atragă incidenţa art. 37 lit. a) şi b) C. pen. în concurs astfel cum s-a reţinut în rechizitoriu, nefiind aplicabilă decizia de recurs în interesul legii nr. XVIII/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa a schirnbat încadrarea juridică a faptei în sensul reţinerii doar a art. 37 lit. b) C. pen.

În vara anului 2003, spre sfârşit, martora C.I.C. din jud. Hunedoara l-a cunoscut pe inculpatul V.I.F. la un club din oraşul Deva. Inculpatul i-a propus să meargă cu el la Milano şi să lucreze ca şi damă de companie într-un restaurant, explicându-i că trebuie să stea cu clienţii şi să facă astfel consumaţie, iar salariul urmând a fi un procent din consumaţie.

Martora i-a spus că ea nu doreşte să practice prostituţia pentru că ştia ce înseamnă dama de companie şi că este minoră.

A doua zi, martora a venit cu inculpatul la Oradea, unde s-au cazat împreună.

La data de 06 septembrie2003, pe când era minoră, martora a ieşit din ţară prin P.T.F. Borş cu autoturismul BH - zzz însoţită fiind de inculpatul V.I.F. Inculpatul a dus-o pe martora minoră în oraşul Milano, unde a cazat-o într-o garsonieră împreună cu o altă fată „T." - care se prostitua pentru fratele inculpatului, V.A.L. Practic, acesta i-a adus la cunoştinţă că nu va mai lucra ca damă de companie, pentru că este minoră şi poate fi depistată uşor de către carabinieri, dar că va lucra ca şi prostituată pe stradă pentru a se putea întreţine.

La început martora a refuzat protestând, dar inculpatul V.I.F. i-a spus că el a cheltuit bani cu ea şi va trebui să-i recupereze, asigurând-o că va lucra doar provizoriu ca şi prostituată şi că va trebui să meargă la o agenţie să o fotografieze şi să-i posteze fotografia pentru clienţi. Neavând altă alternativă, martora a acceptat, dar după cca. o săptămână a reuşit să fugă de acolo ajutată de acea „T." şi de un cetăţean italian care i-a cumpărat bilet de autocar pentru a se întoarce în ţară.

În declaraţiile date în cursul urmăririi penale martora a declarat că banii câştigaţi de pe urma prostituţiei, timp de o săptămână i-au fost luaţi de către inculpatul V.I.F. şi acea „T.".

Audiată în cursul cercetării judecătoreşti prin comisie rogatorie, martora a arătat că în cursul anului 2003, pe când era minoră, l-a cunoscut pe inculpatul V.I.F. care i-a propus să meargă în zona Milano - Italia, unde îi poate găsi de lucru într-un restaurant sau bar fără a-i da de înţeles în nici un moment că ar urma să practice prostituţia. Pentru a putea ieşi din ţară, întrucât era minoră, inculpatul i-a procurat un paşaport, probabil fals. Abia după ce a ajuns în Italia şi a fost cazată cu o fată pe nume T., inculpatul i-a explicat că urmează să practice prostituţia pe stradă. Sub supravegherea T. a fost scoasă la un colţ de stradă, însă a refuzat să urce în maşinile clienţilor, astfel că inculpatul a ameninţat-o cu acte de violenţă în urma cărora a cedat solicitărilor lui. După cca. o săptămână a reuşit să fugă, înainte să întreţină relaţii sexuale cu vreun client, astfel că nu a realizat venituri în această manieră (Dosar nr. 8008/97/2012 a Tribunalului Hunedoara).

Vinovăţia inculpatului a fost pe deplin dovedită cu probele administrate în cauză respectiv: declaraţia martorei C.I.C.; proces-verbal de constatare a ieşirii martorei din ţară, însoţită de către inculpat.

Fapta inculpatului V.I.F. de a o recruta prin amăgire, de a o transporta şi caza în Italia pe minora C.I.C. în vederea exploatării sale sexuale folosind şi constrângerea în acest sens prin ameninţarea cu acte de violenţe întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane minore prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001.

S-a arătat că, în ceea ce priveşte însă încadrarea în drept a faptelor inculpaţilor se impun unele precizări. Textul art. 13 din Legea nr. 678/2001 a suferit modificări prin O.U.G. nr. 79/2005 şi prin Legea nr. 230/2010 atât prin prisma conţinutului fiecărui aliniat în parte cât şi în ce priveşte limitele de pedeapsă prevăzute de lege. Astfel, în forma iniţială a legii aflată în vigoare la data comiterii faptei aceasta se încadra în art. 13 alin. (1) şi (3) cu limite de pedeapsă între 5 şi 15 ani şi interzicerea unor drepturi. În cele două acte normative menţionate mai sus a avut loc o modificare a conţinutului aliniatelor, astfel că fapta s-ar încadra în dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi (2) cu limite de pedeapsă între 7 şi 18 de ani.

În aceste împrejurări sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 13 C. pen. ce reglementează principiul legii penale mai favorabile, context în care încadrarea juridică reţinută în actul de sesizare a fost schimbată din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 în art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen.

Din fişa de cazier judiciar rezultă că inculpatul V.I.F. a săvârşit fapta în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., primul termen al recidivei constituind condamnarea la pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 105/2001 a Tribunalului Bihor definitivă prin decizia penală nr. 243/A din 19 decembrie 2001 a Curţii de Apel Oradea care în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997 s-a constatat a fi graţiată. Astfel fapta în cauză a fost comisă în termenul de 3 ani al graţierii condiţionate şi în baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 s-a dispus revocarea acestui beneficiu întrucât inculpatul nu are alte condamnări care să atragă incidenţa art. 37 lit. a) şi b) C. pen. În concurs astfel cum s-a reţinut în rechizitoriu, nefiind aplicabilă decizia de recurs în interesul legii nr. XVIII/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în sensul reţinerii doar a art. 37 lit. a) C. pen.

Având în vedere că din probele administrate în cauză nu se poate stabili cu certitudine dacă inculpatul a beneficiat de vreo sumă de bani din practicarea prostituţiei de către martora C.I.C. în condiţiile în care declaraţiile sunt contradictorii sub acest aspect şi nu pot fi coroborate cu nici o altă probă, instanţa de fond a apreciat că nu se poate dispune confiscarea vreunei sume de bani.

La sfârşitul anului 2003, martora S.J. (audiată conform art. 861alin. (2) C. proc. pen. sub această identitate) se afla în Milano, unde la un club frecventat de cetăţeni români l-a cunoscut pe inculpatul V.I.F.

Martora i s-a plâns că nu câştigă bine, iar inculpatul i-a propus să întreţină raporturi sexuale cu diferiţi bărbaţi pentru bani, oferindu-se să o ajute în acest sens, respectiv să îi închirieze un apartament şi să îi facă site pe internet, cu condiţia să împartă cu el câştigul realizat.

La început martora a ezitat - acceptând totuşi să lucreze, astfel pentru inculpat o perioadă provizorie. În acest sens, martora s-a mutat în apartamentul pe care inculpatul îl avea închiriat unde l-a cunoscut şi pe fratele acestuia, V.A.L. precum şi pe martora E.S.C. care se prostitua pentru el şi cu care a călătorit odată în România, recunoscând-o şi din acea revistă „C.".

Tot inculpatul a organizat şi activitatea de „impresariat", chemând la apartamentul respectiv angajaţi ai revistei „C."", care i-a făcut fotografii în format mic şi mare şi le-au publicat într-un număr al revistei pentru sumele de 400 euro şi respectiv 700 euro.

Aceasta a declarat că avea zilnic 3-4 clienţi de la care încasa sume între 150 - 200 euro, din care plătea chiria pentru apartament, iar restul îl împărţea cu inculpatul.

După 3-4 luni, respectiv prin martie - aprilie martora s-a certat cu inculpatul V.I.F. şi pentru motivul că acesta s-a apropiat prea mult de ea.

Inculpatul i-a promis că o va lăsa în pace să lucreze pe cont propriu dacă îi va achita suma de 5.000 euro, fapt cu care martora a fost de acord şi i-a trimis banii, majoritatea în dolari prin sistemul W.U.

Afirmaţia martorei în sensul celor de mai sus a fost confirmată de documentele remise de Banca R. şi F.B. - din care rezultă că aceasta i-a trimis inculpatului lunar diverse sume de bani în dolari şi euro.

Formularele de expediere în care apare numele real al martorei au fost introduse în plicul sigilat împreună cu tabelul depus de bancă, din care rezultă clar numele acesteia.

Vinovăţia inculpatului a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză respectiv: declaraţia martorei S.J.; adresele Băncii R. SA şi F.B., din care rezultă sumele de bani expediate de martoră către inculpat şi declaraţia martorei E.S.C.

Fapta inculpatului V.I.F. de a o îndemna pe martora majoră S.J. şi de a-i înlesni practicarea prostituţiei, activitate de pe urma căreia a obţinut foloase, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism, prevăzută şi pedepsită de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen.

Din fişa de cazier judiciar rezultă că inculpatul V.I.F. a săvârşit fapta în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., primul termen al recidivei constituind condamnarea la pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 105/2001 a Tribunalului Bihor definitivă prin decizia penală nr. 243/A din 19 decembrie 2001 a Curţii de Apel Oradea care în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997 s-a constatat a fi graţiată. Astfel fapta în cauză a fost comisă în termenul de 3 ani al graţierii condiţionate şi în baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 s-a dispus revocarea acestui beneficiu. Întrucât inculpatul nu are alte condamnări care să atragă incidenţa art. 37 lit. a) şi b) C. pen. în concurs astfel cum s-a reţinut în rechizitoriu, nefiind aplicabilă decizia de recurs în interesul legii nr. XVIII/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în sensul reţinerii doar a art. 37 lit. a) C. pen.

Întrucât faptele de la pct. 3 şi 6 au fost comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, s-a reţinut în actul de sesizare a instanţei forma continuată a infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Din declaraţiile martorei S.J. coroborate şi cu declaraţiile celorlalte martore sau părţi vătămate, instanţa de fond a apreciat rezonabil a se reţine un câştig mediu zilnic de 500 euro, ţinându-se cont şi de cheltuielile cu publicaţiile şi alte cheltuieli zilnice precum şi de faptul că existau zile în care nu se putea lucra. Se ajungea astfel la un câştig de 15.000 euro/lună. În condiţiile în care martora S.J. a lucrat cca. 3 luni de zile rezultă un câştig de 45.000 euro din care se scade 5.000 euro chiria, rămânând un beneficiu de 40.000 euro pe care martora l-a împărţit cu inculpatul V.I.F. La suma de 20.000 euro se adăuga şi suma de 5.000 euro pe care martora a achitat-o inculpatului pentru a ieşi de sub protecţia lui.

Întrucât suma de 25.000 euro de care a beneficiat inculpatul V.I.F. este obţinută ca urmare a săvârşirii infracţiunii reţinute în sarcina sa, instanţa de fond a dispus confiscarea acesteia în favoarea statului.

În anul 1999 martora D.N. a cunoscut-o pe inculpata R.G. despre care auzise că se prostituează în Italia pentru inculpatul C.F.Ş., astfel că în anul 2001 i-a rugat să-i faciliteze şi ei practicarea prostituţiei pe apartament, fiind de acord să le achite în acest sens un comision.

Conform înţelegerii, în data de 3 septembrie 2001, martora a părăsit România cu autoturismul cu numărul DND xxx condus de un cetăţean maghiar, fiind însoţită de inculpata R.G. aşa cum rezultă din procesul verbal de la dosar urmărire penală.

Ajunsă la Milano, inculpata a cazat-o pe martoră în apartamentul său, iar după câteva zile, printr-o agenţie imobiliară, i-a închiriat un apartament pe str. P.M. din Milano. Chiria în sumă de 1.500 euro lunar pentru 3 luni, plus încă o garanţie pentru 3 luni, au fost plătite de către inculpata R.G.

Apoi, inculpata a dus-o pe martoră la un atelier foto, unde i s-au făcut fotografii ce au fost publicate în acea revistă „C." şi postate pe internet cu pseudonimul de „N." şi număr de telefon la care putea fi contactată.

Din banii câştigaţi pentru practicarea prostituţiei, martora îi returna - o parte inculpatei R.G., iar alta, drept taxă inculpatului C.F.Ş. Martora a declarat că le-a achitat inculpaţilor timp de 6 - 7 luni, cât a stat. acolo, cca 30.000 euro, dublul sumei împrumutate „sau chiar mai bine".

După achitarea datoriei, inculpata R.G. i-a spus martorei că dacă mai doreşte să rămână în acea locuinţă închiriată de ea, va trebui să-i achite inculpatului C.F.Ş. câte 300 euro zilnic, pentru că acesta aşa pretindea. Martora nu a fost de acord, iar inculpata R.G. a susţinut-o, motiv pentru care a continuat să se prostitueze pe cont propriu şi după o perioadă a renunţat.

Fiindu-i prezentată acea revistă „C.", martora le-a recunoscut din fotografiile postate acolo, pe inculpata R.G., pe C.M. şi pe alte 4 fete din Oradea.

Prezenţa martorei D.N. în Italia la locuinţa inculpatei R.G. a fost confirmată şi de către martora B.C.F., care a fost şi ea găzduită acolo. Martora de mai sus, propusă în apărarea sa de inculpata R.G., pentru a dovedi că ea însăşi a fost o victimă a inculpatului C.F.Ş. a declarat că a sesizat faptul că C.F.Ş. o domina într-un fel pe inculpată, că o dată a bătut-o şi că aceasta împărţea cu el banii. De asemenea a precizat că cei doi erau iubiţi şi că G. se întâlnea şi ea cu diferiţi bărbaţi de la care probabil, obţinea câştiguri materiale.

Inculpata R.G. aşa cum rezultă, din probele administrate a desfăşurat ea însăşi acte de recrutare, fiind practic în înţelegere cu inculpatul C.F.Ş. cu cât ea s-a aflat în Italia şi singură, pentru că o perioadă inculpatul avea interdicţie de a intra în acea ţară şi a patronat practicarea prostituţiei.

O altă martoră S.C. care a fost chemată la Milano de către inculpata R.G. pentru a lucra la ea ca şi menajeră în schimbul sumei de 1.000 euro pe lună a confirmat că inculpata avea un apartament pe str. M. unde locuia singură întrucât în acea perioadă era certată cu prietenul său F. În perioada în care a stat acolo, s-a întâlnit în oraş cu D.N. După cca. 3 luni a plecat întrucât inculpata s-a împăcat cu F. şi urma ca sora acestuia să vină să facă menajul.

Această martoră a mai confirmat că inculpata s-a certat o perioadă cu C.F.Ş., exact aşa cum au declarat şi martorele cazate de către aceasta. Şi această martoră a întâlnit-o acolo pe martora D.N.L.

Audiată în cursul cercetării judecătoreşti martora D.N.L. a arătat că la solicitarea ei inculpata R.G. a ajutat-o să se deplaseze în Italia unde a închiriat un apartament în care a practicat prostituţia împrumutându-i în acest sens o sumă de bani necesară pentru toate cheltuielile pe care le-a implicat demararea activităţii - 10-15.000 euro. Înţelegerea dintre ele nu a presupus achitarea vreunui comision, ci restituirea dublului sumei împrumutate. Pe inculpatul C.F.Ş. nu îl cunoştea anterior, nu a purtat discuţii cu el, ştia doar că era iubitul lui G.

Vinovăţia inculpaţilor a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză respectiv: declaraţia inculpatei R.G.; declaraţia martorei D.N.; revista „C." - corp delict; declaraţia martorei B.C.; declaraţia martorei S.C.

Faptele inculpaţilor R. (fostă M.) G. şi C.F.Ş. de a înlesni practicarea prostituţiei de către martora D.N.L. la cererea acesteia şi de a obţine foloase în acest fel întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de proxenetism, prevăzută şi pedepsită de art. 329 alin. (1) C. pen.

Din declaraţiile martorei D.N.L. a rezultat că cei doi inculpaţi i-au împrumutat suma de 15.000 euro la cererea ei pentru a putea practica prostituţia, iar ea le-a restituit suma de 30.000 euro, astfel că suma de 15.000 euro reprezintă un beneficiu realizat de cei doi inculpaţi, ca urmare a practicării prostituţiei de către martoră, urmând a se dispune confiscarea acesteia în mod egal de la cei doi inculpaţi respectiv câte 7.500 euro de la flecare.

În data de 26 martie 2005 martora U.H.C. s-a deplasat cu autocarul la Milano la numita B.E. pentru a practica prostituţia pe apartament, întrucât era divorţată, avea un copil minor şi dorea să obţină venituri mai consistente. Ajunsă acolo, B.E. a cazat-o într-un apartament închiriat pe numele său pentru care a plătit chirie în sumă de 600 euro lunar. Apoi, a dus-o la fotograf pentru acele fotografii reclame postate pe internet şi în revista „C." (dar alt număr decât corpul delict)

Martora a precizat că în acel apartament a găsit un album cu fotografiile mai multor fete, din care a recunoscut-o pe martora Ş.E.

Audiată în cursul urmăririi penale, martora Ş.E. a confirmat faptul că a fost cazată la Milano de către B.E. într-un apartament în care a practicat prostituţia. B.E. i-a spus că acolo au mai lucrat şi alte fete care câştigau până la 8.000 de euro/zi, iar dacă ea nu va câştiga la fel, va aduce pe altcineva în locul ei. Întrucât nu a câştigat decât 1.000 - 2.000 euro pe zi B.E. a mutat-o în altă casă însă nu ştia cine a venit în locul ei.

Pentru că s-a certat cu vecinii, martora a fost nevoită să plece din acel apartament, iar B.E. a ajutat-o să se cazeze într-unul din apartamentele inculpatei R.G., în vederea întreţinerii de raporturi sexuale cu diferiţi clienţi.

Inculpata R.G. i-a cerut 1.150 euro lunar pentru chirie şi pentru că locuinţa acesteia era frecventată de mai mulţi clienţi - trebuia să-i mai achite zilnic câte 1.000 euro.

Pentru că martora i-a spus că nu poate produce atâţia bani, în urma negocierilor au ajuns la o taxă de 500 euro/zi. În prima lună i-a achitat inculpatei R.G. între 10.000 şi 15.000 de euro, apoi lunar cca. 4-5.000 euro lunar, în funcţie de încasări care se ridicau la cca. 700 de euro/zi.

Pentru că inculpata R.G. era plecată în ţară, martora a declarat că îi achita banii prin B.E. despre care ştia că îi este prietenă bună.

La începutul anului 2007, pentru că a constatat că avea cheltuieli mari (1.150 euro chiria, 5.000 taxa inculpatei R.G., 1.000 euro anunţuri publicitare, 700 euro salariul lui B.E.) i-a solicitat inculpatei R.G. să transfere contractul de închiriere a locuinţei pe numele său, aceasta solicitându-i în schimb suma de 15.000 euro. Făcându-şi un calcul, martora a fost de acord cu această propunere, au discutat cu proprietara şi a achitat inculpatei pe loc suma de 10.000 euro după care i-a transferat prin sistemul W.U. suma de 3.850 euro.

Ulterior a revenit acasă, iar la întoarcerea în Italia a constatat că apartamentul era ocupat de o româncă, V., astfel că a sunat-o pe M.G. care i-a spus că nu a primit ultima rată lunară de la ea şi că a fost înşelată de către B.E. În aceste împrejurări a renunţat la apartament recuperând de la proprietară avansul de 3.450 euro achitat, iar ulterior, R.G. i-a restituit suma de 10.000 euro în august 2007 şi 3.000 euro în decembrie 2007.

La confruntarea martorei U.H. cu inculpata R.G., aceasta şi-a menţinut afirmaţiile de mai sus, iar inculpata a recunoscut doar că i-a subînchiriat acel apartament din P-ţa L. din Milano, pentru 1.150 euro, fără însă să-i pretindă alte sume de bani.

Inculpata R.G. care nu a recunoscut că a încasat de la martoră alte sume de bani în afara chiriei, i-a adresat acesteia două întrebări : una se referea la faptul dacă a încasat o dată de la un client 10.000 euro, din care i-a dat şi lui B.E., iar a doua dacă este sigură că numita B.E. i-a dat banii înaintaţi ei. Martora a confirrnat că a primit o dată 10.000 euro de la un client, din care i-a dat şi lui B.E. pentru faptul că stătea cu ea, iar cu privire la a doua întrebare a afirmat că este sigură că B.E. i-a transmis banii inculpatei, pentru că aceasta nu a reclamat că nu i-ar fi primit.

Oricum chiar din întrebarea inculpatei în legătură cu suma de 10.000 euro s-a putut trage concluzia clară că aceasta avea un control asupra veniturilor martorei şi că deci declaraţia acesteia corespunde realităţii.

Martora B.E. a arătat că în timp ce lucra ca şi menajeră pentru R.G. a mai venit acolo martora U.H.C. care a lucrat ca şi prostituată într-unul din apartamentele G. din Milano timp de 1 an de zile. Inculpata R.G. a dus-o la fotograf şi aceasta a apărut în revistă cu numele de „A.". De asemenea, la indicaţiile inculpatei, martora şi-a pus silicoane în buze şi în sâni. Întrucât prietenul G. nu a mai lăsat-o să lucreze, aceasta i-a dat toate numerele de telefon ale clienţilor lui U.H.C. care urma să rămână în apartamentul ei pretinzându-i în schimb, pe lângă chiria lunară, suma de 1.000 euro pe zi, care ulterior a fost redusă la 500 de euro pe zi. Întrucât C. nu a putut face faţă nici acestei pretenţii, inculpata R.G. a venit în Italia pentru 2-3 săptămâni şi în fiecare zi o vizita pe C. 2-3 ore şi o învăţa cum să procedeze cu clienţii.

În cele din urmă inculpata R.G. s-a înţeles cu martora să-i achite 5.000 - 6.000 euro pe lună.

Martora B.E. a confirmat că în perioada în care G. se mutase în ţară, ea intermedia achitarea celor 5-6.000 euro pe lună pe care îi primea de la U.H.C. Aceasta a mai precizat că M.G. lucra singură şi avea mulţi clienţi, dar a văzut-o şi împreună cu V.A.L., iar cunoştinţa sa C.F.Ş. i-a fost iubit.

Pe de altă parte, martora a mai precizat că prin intermediul inculpatei M.G. le-a cunoscut în Italia pe N., pe S.C. şi pe C.M.C.

Vinovăţia inculpatei a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză respectiv: declaraţia martorei; procesul - verbal de confruntare; declaraţia martorului S.J.; declaraţia inculpatei B.E.

Fapta inculpatei R.G. de a înlesni practicarea prostituţiei de către martora U.H.C. prin punerea la dispoziţie a unui apartament şi a beneficia de sume de bani în acest fel, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism prevăzută şi pedepsită de art. 329 alin. (1) C. pen.

Întrucât faptele de la pct. 2, 7 şi 9 au fost comise de inculpata R. (fostă M.) G. în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, s-a reţinut în actul de sesizare a instanţei forma continuată a infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Din probele analizate mai sus rezultă că martora U.H.C. a practicat prostituţia în apartamentul inculpatei pe o perioadă de 1 an de zile în care în prima lună i-a achitat între 10 şi 15.000 de euro, iar ultima rată inculpata nu a primit-o astfel că timp de 10 luni i s-a achitat o taxă lunară de 5.000 de euro. Instanţa de fond a apreciat că inculpata a beneficiat de o sumă de 60.000 de euro ca urmare a săvârşirii infracţiunii reţinute în sarcina sa, astfel că s-a dispus confiscarea în favoarea statului a acestei sume.

În cursul cercetării judecătoreşti instanţa de fond a procedat la audierea inculpaţilor R. (fostă M.) G. şi K.Z.L., ceilalţi inculpaţi neprezentându-se pentru audiere.

Astfel, inculpata R. (fostă M.) G. a arătat că în perioada vizată de rechizitoriu era minoră şi era sub influenţa şi constrângerea lui C.F.Ş. de care era îndrăgostită şi pentru care s-a prostituat în Italia.

În ce o priveşte pe E.S.C. inculpata a arătat că a fost adusă în Italia de V.A.L. care era prieten cu F. însă ea nu a avut nici o contribuţie la a o convinge să se prostitueze, doar a instruit-o cum să procedeze cu clienţii. Aceasta ştia pentru ce a venit în Italia, nu a găzduit-o şi nu a luat de la ea nici un ban în afară de chirie, bani pe care de altfel îi dădea lui V. şi nu ei. Inculpata a recunoscut că s-a întâlnit cu aceasta înainte să fie dusă în Italia într-un bar, la solicitarea lui C.F.Ş. care a dat-o drept exemplu însă ea era hotărâtă să plece pentru prostituţie, astfel că nu a avut nici un rol în determinarea luării acestei hotărâri. Nu a mai participat la astfel de întâlniri cu alte fete în Oradea.

În ce privesc părţile vătămate P.M. şi K.I., inculpata a arătat că nu au fost niciodată la locuinţa ei şi nu le-a oferit găzduire. în ianuarie 2003, într-un parc din apropierea locuinţei ei din Milano s-a întâlnit cu V.A.L. care era însoţit de o femeie căreia i se spunea „Lu.".

Pe D.N.L. o cunoştea de mai multă vreme şi aceasta a rugat-o să o ajute să se prostitueze şi ea în Italia, fapt cu care a fost de acord după ce s-a consultat cu C.F.Ş. Astfel, i-a plătit transportul în Italia, i-a închiriat un apartament unde să poată lucra şi a dus-o la fotograf pentru a i se face poze care au fost postate în revistă sub pseudonimul „N.". Din banii pe care îi câştiga, ea a primit o parte dar nu pentru ea, ci pentru C.F.Ş.

Cu privire la U.H.C. inculpata a arătat că a cunoscut-o prin intermediul lui B.E. înainte de a se întoarce definitiv în ţară şi i-a lăsat apartamentul în care ea lucra fără a-i cere nici un ban, urmând doar să achite chiria proprietarului.

Inculpata a recunoscut că în perioada în care C.F.Ş. se afla în ţară întrucât avea interdicţie, ea colecta banii de la fetele care se prostituau pentru acesta şi îi aducea personal în- ţară cu maşina.

Inculpata a mai precizat că s-a întâlnit cu inculpatul K.Z.L. în Italia, că nu au avut relaţii de natură a interesa cauza şi nu ştia cu ce se ocupa acesta.

Inculpatul K.Z.L. nu a recunoscut comiterea faptelor arătând că el efectua transport de persoane în Europa, contra cost şi în cadrul acestei activităţi a transportat multe persoane. Nu îi cunoştea pe E.S.C., pe V.A.L. şi V.G. şi nu îşi aminteşte să se fi întâlnit cu R.G. în Italia.

Inculpatul a mai precizat că în perioada respectivă avea o prietenă A., pe care a transportat-o în Italia la o prietenă de-a ei lăsând-o în gara din Brescia şi nu ştia că aceasta se prostitua în Italia. A primit de la ea doar 1000 de euro pentru transport şi 100 de euro pe care el îi împrumutase.

În apărarea inculpatului K.Z.L. au fost audiaţi martorii G.A.S., M.M.C. şi V.A. care au arătat că îl cunosc pe acesta de 12-15 ani fiind prieteni şi ştiau că în perioada 2002 - 2004 se ocupa cu transportul de persoane în străinătate folosind în acest sens un autoturism marca A., gri metalizat cu nr. BH-xxx sau marca B. de culoare închisă. Toţi martorii au arătat că nu îi cunosc pe ceilalţi inculpaţi şi nu ştiau ca aceştia să fost prieteni cu inculpatul K.Z.L.

Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea au fost trimişi în judecată şi pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 inculpaţii V.A.L., V.I.F., R.G. şi C.F.Ş.

Potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din 3 sau mai multe persoane care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Infracţiunea prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, în modalitatea constituirii unui grup infracţional organizat, implică o activitate de alcătuire, de înfiinţare a grupului, iar în modalitatea iniţierii implică acţiuni prin care se pun bazele acestui grup, toate acestea presupunând stabilirea componenţei, structurii, modului de organizare şi operare, scopului şi mijloacelor, a rolului fiecărui membru şi modalităţilor de aducere la îndeplinire a scopului urmărit.

Sub aspect subiectiv este necesar ca persoanele care urmăresc iniţierea şi constituirea unui astfel de grup să fie de acord să facă parte din structura acestuia, să achieseze la scopul urmărit de grup şi modalităţile de aducere la îndeplinire şi în final să contribuie activ la realizarea acestui scop.

În cauză s-a probat că principala caracteristică a modului de acţionare era sporadicitatea, că inculpaţii nu se cunoşteau cu toţii între ei şi nici nu efectuau fiecare activităţi fixe, bine stabilite, fără a se putea stabili vreo conexiune între acţiunile acestora. Chiar şi atunci când s-a dovedit implicarea mai multor inculpaţi aceştia au fost în număr de doi, de fiecare dată diferiţi ca persoană, situaţie ce exclude o acţiune coordonată a acestora. Nu a existat un lider, nu există ierarhii şi un rol clar determinat al fiecărui inculpat în cadrul grupului.

Faţă de cele ce preced, instanţa de fond în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpaţilor pentru comiterea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003.

Cu privire la solicitarea inculpatei R. (fostă M.) G. de a se reţine în favoarea sa cauzele de reducere a pedepselor prev. de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 şi art. 18 din Legea nr. 508/2004, instanţa de fond a apreciat că este neîntemeiată. Această solicitare a fost motivată de faptul că prin declaraţia dată în cursul uirnăririi penale în decembrie 2007 a ajutat la identificarea şi tragerea la răspundere penală a inculpatului C.F.Ş., cu referire la fapta de la pct. 7 din rechizitoriu pentru care acesta a fost trimis în judecată. Această faptă nu a fost cunoscută de organele de urmărire penală fiind denunţată de către inculpată care de altfel s-a autoincriminat şi abia ulterior a fost audiată partea vătămată:

Având în vedere soluţia de achitare dispusă de către instanţa de fond pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 s-a apreciat că nu este aplicabil în cauză art. 9 alin. (2) din acelaşi act normativ atâta timp cât s-a reţinut că nu a fost săvârşită o asemenea infracţiune.

Potrivit art. 18 din Legea nr. 508/2004 persoana care a comis una dintre infracţiunile atribuite prin prezenta lege în competenţa D.I.I.C.O.T., iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor participanţi la săvârşirea infracţiunii beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Din textul de lege enunţat rezultă că denunţătorul trebuie să fie autorul unei infracţiuni de competenţa D.I.I.C.O.T., iar cel denunţat să fie un participant la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni. Având în vedere că fapta de la pct. 7 cu privire la care s-a făcut denunţul este încadrată juridic în infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., infracţiune care nu este dată prin Legea nr. 508/2004 în competenţa D.I.I.C.O.T. şi care a fost cercetată în cauză de acest organ de urmărire penală ca urmare a conexităţii cu infracţiunile de trafic de persoane şi grup infracţional organizat, instanţa a apreciat că nu este aplicabil în speţă art. 18 din Legea nr. 508/2004.

Coroborând probele administrate în cauză aşa cum au fost analizate la fiecare punct, instanţa de fond a apreciat că vinovăţia inculpaţilor a fost pe deplin dovedită astfel că a dispus condamnarea acestora potrivit dispozitivului sentinţei menţionate mai sus.

2. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpata R.G. care a solicitat, în principal, desfiinţarea hotărârii apelate şi restituirea cauzei la D.I.I.C.O.T. pentru refacerea urmăririi penale pentru încălcarea gravă a dispoziţiilor legale sancţionate inclusiv cu nulitatea absolută.

A solicitat a se avea în vedere că în ceea ce o priveşte pe inculpata apelantă, aceasta a fost trimisă în judecată pentru infracţiuni pentru care nu a fost începută urmărirea penală şi pentru care nu i s-a adus la cunoştinţă învinuirea şi nu a fost niciodată audiată. A mai solicitat a avea în vedere dispoziţiile art. 228, 221, 70 C. proc. pen. şi art. 3 parag. 3 lit. a) din Convenţie şi a vedea că urmărirea penală, face trimitere, începe şi citează „având în vedere datele existente în cauză privind pe inculpaţii (...) şi alţii" din care rezultă că şi alţii fără a se face referire concret la nume, totodată s-a menţionat că aceştia începând cu 2003 s-au constituit în grup organizat, racolând mai multe persoane din România. A considerat că nu se poate începe urmărirea penală cu o activitate infracţională începând cu anul 2003, aceasta trebuind să fie delimitată în mod clar. De asemenea, a solicitat a se avea în vedere că s-a încercat ulterior să se facă tot felul de precizări şi s-a dispus trirniterea în judecată şi cu privire la infracţiunea prevăzută de Legea nr.39/2003 care atunci nu era incriminată. De asemenea a mai solicitat a se vedea la pct. 1 din rechizitoriu, faptul că în partea expozitivă nu s-a reţinut art. 7 din Legea nr. 39/2003, iar în dispozitiv inculpata a fost trimisă în judecată şi pentru art. 7 din această lege.

În ceea ce priveşte schimbarea încadrării juridice din 29 decembrie 2008, a arătat că procurorul nu face referire care sunt părţile vătămate cu privire la care s-a făcut schimbarea încadrării din infracţiunea de trafic de persoane în cea de proxenetism, încadrarea în drept a fost reţinută în art. 328 C. pen., învederând că acceptă că este vorba de o eroare materială, fiind vorba de art. 329 C. pen. A considerat că după această schimbare a încadrării juridice se impunea audierea inculpatei în raport cu noua încadrare juridică, fapt ce nu s-a întâmplat.

A solicitat a se avea în vedere că nu se reţine forma continuată a infracţiunii, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru ca ulterior, prin dispozitivul rechizitoriului şi fără efectuarea niciunui act procedural să se reţină forma continuată a infracţiunii pentru pct. 2,7 şi 9.

În subsidiar, s-a solicitat pentru infracţiunile prevăzute de art. 329 C. pen., respectiv faptele de la pct. 1, 2, 3, 7 şi 9, a se dispune în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. achitarea inculpatei, apreciind că faptele nu au fost săvârşite de aceasta.

În cu totul subsidiar s-a solicitat achitarea inculpatei pe temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii atât în ceea ce priveşte latura obiectivă cât şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, precum şi achitarea în temeiul art. 10 lit. e) C. proc. pen. cu referire la art. 46 C. pen., apreciind că se înlătură caracterul penal al faptei, respectiv atât constrângerea fizică cât şi constrângerea morală.

Sub aspectul confiscării speciale, s-a arătat că atunci când se vorbeşte de confiscare trebuie să existe sume certe şi nu axate pe declaraţiile verbale ale victimelor. S-a arătat că prima instanţă a dispus confiscarea specială a anumitor sume de bani făcând anumite calcule orientative şi estimări ceea ce contravine legii. S-a solicitat înlăturarea confiscării speciale, având în vedere faptul că la dosar nu sunt probe coroborate clar, totodată a se avea în vedere şi opinia instanţei supreme în decizia pe care a depus-o la dosar. A mai solicitat a se dispune ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse cu privire la bunurile inculpatei.

Inculpatul apelant V.I.F. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii şi în principal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului, în speţă nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată. A considerat că simplele declaraţii nu au putut duce la condamnarea inculpatului, acesta beneficiind de prezumţia de nevinovăţie ce nu a fost înlăturată în cauză, motive pentru care a solicitat aplicarea principiului in dubio pro reo.

A solicitat de asemenea a se avea în vedere schimbarea încadrării juridice, în opinia sa instanţa de fond trebuia să reţină aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi nu art. 37 lit. a) C. pen. cum greşit s-a reţinut pentru două dintre infracţiuni.

În subsidiar în măsura în care instanţa de apel a considerat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii şi redozarea pedepselor aplicate acestuia pentru fiecare infracţiune în sensul reducerii acestora, iar ca urmare a contopirii să nu se aplice spor.

Cu privire la confiscarea specială s-a arătat că nu există nicio probă cu privire la sumele de bani, mai mult, sumele stabilite de prima instanţă sunt nereale, neavând niciun temei probator.

Inculpatul apelant K.L.Z. a solicitat admiterea apelului declarat de inculpat, desfiinţarea hotărârii în sensul redozării pedepsei respectiv a înlătura sporul stabilit de prima instanţă, menţinând pedeapsa de 5 ani închisoare. A solicitat a se avea în vedere că inculpatul este încadrat în muncă, are 1 copil de 11 ani şi un tată bolnav, este întreţinătorul familiei sale şi a solicitat acordarea şansei de a se reintegra în societate.

Inculpatul V.A.L. a formulat apel după care şi-a retras apelul declarat, împrejurare de care instanţa a luat act.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 378 şi art. 379 C. proc. pen., Curtea a constatat că aceasta este temeinică şi legală, motiv pentru care apelurile declarate au fost respinse ca atare, potrivit dispozitivului prezentei.

În ceea ce priveşte chestiunile prealabile invocate în cauză (cu consecinţa trimiterii cauzei la D.I.I.C.O.T. pentru refacerea urmăririi penale) s-a reţinut că acestea au fost analizate în primul ciclu procesual cu autoritate de lucru judecat prin decizia penală nr. 869 din 18 octombrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, motiv pentru care instanţa de control judiciar nu le-a mai reluat.

Fără a relua în detaliu starea de fapt care a fost corect reţinută de către prima instanţă, s-a constatat că în perioada 2002 - 2004 inculpaţii V.A.L., R.G., C.F.Ş. şi K.Z.L. au recrutat-o pe partea vătămată E.S.C. - pe atunci minoră, cu scopul de a se prostitua pentru ei, scop pe care aceştia i l-au adus la cunoştinţă, au transportat-o apoi în Italia, unde au cazat-o şi au înlesnit practicarea de către aceasta a activităţii de mai sus, realizând cca 150.000 euro de pe urma acesteia, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen.

Întrucât partea vătămată a lucrat pentru R.G. o perioadă de 1 an, neluându-se în considerare perioadele în care a fost plecată în ţară, obţinând în mod cert 500 euro/zi, din care suma de 5.000 euro/lună a fost dată inculpatei R.G. care i-a pus la dispoziţie apartamentul şi suma de 7.500 euro pe lună a fost dată inculpatului V.A.L., s-a impus confiscarea de la aceştia a sumei de 60.000 euro, respectiv 90.000 euro reprezentând beneficii obţinute, ca urmare a săvârşirii infracţiunilor ce fac obiectul cauzei.

Probatoriul administrat a demonstrat că la începutul anului 2002 inculpatul K.Z.L. a transportat partea vătămată P.M. prin amăgire în Italia - după care a obligat-o să se prostitueze reţinându-i paşaportul, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prev. şi ped. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, fiind ajutat de către inculpata R.G. care a înlesnit practicarea prostituţiei prin punerea la dispoziţie a apartamentului care de asemenea, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism prev. şi ped. de art. 329 alin. (1) C. pen.

S-a reţinut că partea vătămată obţinea cert un câştig de 500 de euro pe zi şi în total 7.000 de euro care au fost luaţi de inculpatul K.Z.L. pe perioada celor două săptămâni cât a lucrat la Simiorne şi alţi 30.000 euro care erau obţinuţi în perioada celor două luni în care martora a lucrat la Milano din care 15.000 euro s-a achitat inculpatei R.G. cu titlu de chirie.

Faptele inculpaţilor V.I.F., R. (fostă M.) G. şi C.F.Ş. de a o recruta, transporta, prelua şi caza în Italia pe martora K.I., în scopul practicării prostituţiei, scop acceptat de aceasta şi de a-i înlesni apoi practicarea prostituţiei, la care au îndemnat-o anterior, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism, prev. şi ped. de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen..

Rolul principal cu privire la această infracţiune l-a avut inculpatul V.I.F. care în primăvara anului 2003 i-a propus părţii vătămate K.I. să plece în Italia pentru a se prostitua, fiind ajutat de către inculpata R.G. care a înlesnit practicarea prostituţiei prin punerea la dispoziţie a unui apartament, inculpatul C.F.Ş. ocupându-se alături de ceilalţi inculpaţi de instruirea părţii vătămate.

S-a reţinut că partea vătămată a obţinut cert în decursul celor trei săptămâni de şedere în Italia 3.000 euro care a fost împărţit între cei trei inculpaţi, sumă care s-a impus să fie confiscată în favoarea statului.

Faptele inculpaţilor V.I.F. şi V.A.L. de a recruta prin amăgire, pe martora minoră P.M. în scopul exploatării ei sexuale, de a o transporta apoi în Italia, unde au obligat-o să practice prostituţia întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane minore, prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1), (3) şi (4) teza III din Legea nr. 678/2001.

S-a reţinut că partea vătămată obţinea cert un câştig de 500 de euro pe zi şi în total 130.000 euro care au fost luaţi de către inculpaţii V.I.F. şi V.A.L. în perioada 2004-2005 cât a lucrat în Italia, sumă care s-a impus să fie confiscată în favoarea statului.

De asemenea, a fost probată fapta inculpatului V.I.F. care în vara anului 2003 a recrutat prin inducerea în eroare, după care a transportat-o şi cazat-o în Italia pe minora C.I.C. în vederea exploatării sale sexuale prin ameninţarea cu acte de violenţe, infracţiune care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane minore prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001.

Întrucât nu s-a dovedit cuantumul câştigului realizat de către partea vătămată C.I.C. în decursul celor cca. 7 zile de „activitate" care a fost însuşit de către inculpatul V.I.F., în mod corect prima instanţă a apreciat că nu se impune confiscarea vreunei sume de bani.

S-a reţinut că la sfârşitul anului 2003 inculpatul V.I.F. a îndemnat-o pe martora majoră S.J. şi i-a înlesnit practicarea prostituţiei în Milano-Italia prin punerea apartamentului la dispoziţie şi desfăşurarea unei activităţi de publicitate în acest sens, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism, prevăzută şi pedepsită de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen.

S-a apreciat că partea vătămată obţinea cert un câştig de 500 de euro pe zi şi în total 45.000 euro în decursul celor 3 luni cât a lucrat care a fost împărţită cu inculpatul V.I.F. din care s-a scăzut chiria apartamentului de 5.000 euro şi alţi 5.000 euro pe care partea vătămată a plătit-o pentru a ieşi de sub protecţia lui, fiind supuse astfel confiscării suma de 25.000 euro.

Totodată, au fost probată faptele inculpaţilor R. (fostă M.) G. şi C.F.Ş. care au înlesnit practicarea prostituţiei de către martora D.N.L. la cererea acesteia obţinând foloase necuvenite în acest fel, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de proxenetism, prev. şi ped. de art. 329 alin. (1) C. pen.

În acest sens, s-a reţinut că în 2001 inculpaţii R. (fostă M.) G. şi C.F.Ş. au împrumutat sub diverse forme partea vătămată cu 15.000 euro pentru a putea practica prostituţia, după care au cazat-o temporar în Milano, urmând ca în final aceasta să le restituie dublul sumei împrumutate care încasate fiind de către fiecare s-a impus să fie confiscată.

Din probele administrate rezultă că în 2005 martora U.H.C. a practicat prostituţia în apartamentul inculpatei R.G. pe o perioadă de 1 an şi i-a achitat în mod cert în total 60.000 de euro, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism prevăzută şi pedepsită de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru care s-a dispus confiscarea în favoarea statului a acestei sume.

Deşi inculpata R.G. a recunoscut că a fost dusă în Italia pentru a se prostitua încă din perioada minorităţii, fiind bătută şi ameninţată de către inculpatul C.F.Ş. pentru a se prostitua, după care, chiar a colectat pentru acesta banii obţinuţi de către fete şi le aducea personal în ţară cu maşina în perioada când acesta avea interdicţie, instanţa nu a reţinut ca fiind incidente dispoziţiile art. 10 lit. e) C. proc. pen. întrucât starea de fapt descrisă mai sus dovedeşte clar că aceasta a contribuit la practicarea prostituţiei de către persoanele arătate mai sus, fiind remunerată pentru această activitate.

Dacă aceasta .a avut la început statutul de victimă a infracţiunii de proxenetism s-a reţinut că ulterior s-a complăcut în această situaţie, după care a desfăşurat conştient activităţi specifice recrutării şi practicării prostituţiei, obţinând beneficii materiale însemnate.

Inculpaţii trebuie să înţeleagă că activităţile de recrutare, înlesnire a practicării prostituţiei sub formele descrise mai sus este incriminată de către legea penală chiar dacă mai multe părţi vătămate au acceptat conştient desfăşurarea „activităţii" respective, cu atât mai mult cu cât împotriva unora dintre părţile vătămate s-au exercitat ameninţări şi acte de constrângere în vederea practicării prostituţiei, fiind duse în străinătate pentru găsirea unui loc de muncă, alta decât prostituţia.

Cu privire la sumele de bani confiscate s-a constatat că aproape toate părţile vătămate şi ceilalţi martori audiaţi au arătat că în urma practicării prostituţiei se obţineau venituri variabile între 500-1500 euro/zi, instanţa oprindu-se la reţinerea minimului al cărui cuantum nu poate fi contestat, astfel că jurisprudenţa la care s-a făcut trimitere nu are incidenţă în prezenta cauză.

În mod corect prima instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. în privinţa inculpatului V.I.F. întrucât infracţiunile descrise mai sus au fost comise în interiorul termenului de încercare de 3 ani prevăzut de Legea nr. 137/1997 cu privire la pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 105/2001 a Tribunalului Bihor definitivă prin decizia penală nr. 243/A din 19 decembrie 2001 a Curţii de Apel Oradea care a fost graţiată condiţionat.

Individualizarea pedepselor a respectat în mod corect criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, circumstanţele reale ale comiterii faptelor, urmarea produsă, timpul scurs de la comiterea faptelor care a atenuat rezonanţa socială a acestora, precum şi persoana inculpaţilor, gradul de participaţie la comiterea faptelor, astfel că suspendarea executării pedepselor s-a dispus doar pentru infractori primari, cu excepţia inculpatului K.Z.L. care a mai fost condamnat anterior definitiv pentru alte infracţiuni concurente şi a inculpatului V.I.F. care este recidivist postcondamnatoriu şi a comis faptele în termenul de încercare a graţierii condiţionate.

În consecinţă, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza deciziei penale nr. 105/A din 3 octombrie 2013 a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii V.I.F., R.G. şi K.Z.L.

Prin aceeaşi decizie s-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul V.A.L. şi s-a dispus cu privire la cheltuielile judiciare.

3. Împotriva deciziei penale evocate au declarat, în termen legal, recursuri inculpaţii V.I.F., R. (fostă M.) G. şi K.Z.L. aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie.

În raport cu prevederile referitoare la motivarea recursului (art. 38510 C. proc. pen. anterior) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recurenta inculpată R.G. a motivat în termen recursul, depunând motivele de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată stabilit în cauză la 6 martie 2014 (respectiv la 28 februarie 2014).

De precizat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

În ceea ce-i priveşte pe recurenţii inculpaţi V.I.F. şi K.Z.L., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată următoarele:

Recurentul K.Z.L., prin cererea de recurs (Dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se admită apelul promovat de inculpat în sensul celor solicitate în faţa instanţei de prim control judiciar.

Recurentul inculpat K.Z.L. nu a motivat recursul.

Recurentul inculpat V.I.F. a depus motive de recurs amplu înfăţişate, la data de 9 aprilie 2014, cu încălcarea dispoziţiilor art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior, aşa încât în situaţia sa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va lua în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior se iau în considerare din oficiu.

Inculpata R. (fostă M.) G. a invocat drept cazuri de casare dispoziţiile art. 3859 pct. 12, 172 C. proc. pen.

În susţinerea recursului se arată că, spre deosebire de coinculpaţii cauzei, inculpata R.G. este singura care nu s-a sustras urmăririi penale sau judecăţii, prezentându-se la fiecare chemare a organelor judiciare şi dând declaraţii similare în faţa organelor de urmărire penală şi a primei instanţe, dar şi cea care a formulat un denunţ care a dus la identificarea şi tragerea la răspundere penală a inculpatului C.F.Ş., pentru alte fapte decât cele pentru care era cercetat.

Se mai relevă de către apărare faptul că inculpata este singura care nu şi-a înstrăinat niciunul din bunurile mobile sau imobile.

Într-o. primă critică se solicita desfiinţarea hotărârii instanţei fondului cu consecinţa restituirii cauzei la Parchet potrivit art. 332 alin. (2) C. proc. pen. pentru nelegala sesizare a instanţei şi încălcarea gravă a dreptului la apărare a inculpatei, susţinându-se în acest sens că inculpata a fost trimisă în judecată pentru infracţiuni pentru care nu a fost începută urmărirea penală şi pentru care nu i s-a adus la cunoştinţă învinuirea.

Invocând textele de lege care reglementează faza urmăririi penale, recurenta inculpată, prin apărător ales, învederează nemotivarea rezoluţiei de începere a urmăririi penale, pretinzând că aceasta are un caracter generic fără a menţiona date exacte cu referire la perioada în care grupul infracţional a desfăşurat activităţi infracţionale, persoanele vătămate, precum şi împrejurările de fapt cu privire la fiecare dintre părţile vătămate.

Se apreciază că ar fi fost important de ştiut momentul debutului activităţii infracţionale în condiţiile în care obiectul acuzaţiei l-a constituit şi art. 7 din Legea nr. 39/2003, iar legea a fost publicată în M. Of. nr. 50/29.01.2003, intrând în vigoare la 28 februarie 2003, iar în legătură cu anumite părţi vătămate activitatea infracţională reţinută în actul de trimitere în judecată se situează în toamna anului 2002.

Referitor la aducerea la cunoştinţă a învinuirii şi audierea învinuitei R. (fostă M.) G., apărarea subliniază aspectul că deşi procurorul, prin procesul verbal întocmit, face vorbire de un număr de 3 părţi vătămate, trimiterea în judecată a inculpatei priveşte un număr de 5 părţi vătămate.

În fine, alte critici privitoare la faza urmăririi penale vizează omisiunea organelor de urmărire penală de a proceda la citarea învinuitei pentru audiere după momentul schimbării încadrării juridice operate la 29 decembrie 2008, din infracţiunea de trafic de persoane în cea de proxenetism, precum şi reţinerea formei continuate a acestei infracţiuni prin dispozitivul rechizitoriului, fără efectuarea în prealabil a unui act procedural în acest sens.

În plan subsidiar, recurenta inculpată R. (fostă M.) G. solicită achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c), d) C. proc. pen. anterior arătând că într-o primă analiză instanţa ar fi trebuit să constate că faptele nu au fost săvârşite de ea.

Pe de altă parte, se susţine că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii - nici latura obiectivă, dar nici cea subiectivă, în împrejurările în care aşa-zisele victime nu au fost exploatate, ci s-au deplasat de bună voie în Italia pentru a câştiga sume mult mai mari de bani decât cele pe care le-ar fi câştigat în România.

În fine, în alt subsidiar, recurenta inculpată cere achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. anterior cu referire la art. 46 C. pen. anterior, considerând că există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv atât constrângerea fizică, cât şi cea morală, în condiţiile în care inculpata a fost dusă în Italia pentru a se prostitua încă din perioada minorităţii, fiind preluată ulterior de către inculpatul C.F.Ş., sub pretextul că este iubitul ei însă în fapt era proxenetul ei.

Sub aspectul laturii civile şi a măsurilor asigurătorii, apărarea solicită înlăturarea dispoziţiilor privind confiscarea specială, motivat de faptul că sumele pretinse de partea civilă nu sunt dovedite, ci ele reprezintă simple afirmaţii, necoroborate cu alte probe.

Se apreciază ca sumele cerute sunt de-a dreptul nerealiste, astronomice, iar calculele efectuate de instanţe sunt orientative simple estimări, ceea ce contravine legii.

De asemenea, recurenta inculpată înţelege necesară ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse cu privire la bunurile sale.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârilor pronunţate, prin prisma cazurilor de casare invocate, a criticilor aduse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 pct. 3 C. proc. pen. anterior, şi ţinând seama de principiul aplicării legii penale mai favorabile, în condiţiile în care de la data săvârşirii infracţiunii deduse judecăţii până la judecarea legală a cauzei a intervenit o nouă lege penală - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:

În baza unei complete şi judicioase administrări a probatoriului, a unei corecte evaluări, instanţa fondului a reţinut în mod corespunzător situaţia de fapt, procedând la justa rezolvare a acţiunii penale, dar şi a acţiunii civile adiacente exercitate.

În raport cu criticile aduse de recurenta inculpată R. (fostă M.) G. maniera în care s-a derulat faza urmăririi penale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea nu pot fi circumscrise niciunuia dintre cazurile de casare reglementate de art. 3859 C. proc. pen. anterior, aşa cum a fost reconfigurat prin Legea nr. 2/2013 privind degrevarea instanţelor judecătoreşti, astfel încât aceste critici nu pot fi evaluate.

Nefondate sunt criticile aduse de aceeaşi inculpată referitor la greşita sa condamnare pentru săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii.

Se reţine că în demonstrarea neîntrunirii cerinţelor răspunderii penale, recurenta inculpată a invocat că nu ar fi săvârşit infracţiunea, că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale acestora, dar şi că ar exista o cauză care înlătură caracterul penal al faptelor sale, respectiv constrângerea fizică şi morală la care ar fi fost supusă de coinculpatul cauzei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate primi aceste apărări, în condiţiile în care întregul material probator al cauzei demonstrează, dincolo de orice îndoială ce ar fi putut profita inculpatei R. (fostă M.) G., că aceasta, în înţelegere cu inculpatul C.F.Ş. a desfăşurat ea însăşi acte de recrutare a victimelor, a înlesnit practicarea prostituţiei de către martore (D.N.L., U.H.C., S.C., etc), prin acte materiale de punere la dispoziţie a apartamentului inculpatului cu consecinţa colectării sumelor de bani de la fetele care se prostituau.

În dovedirea existenţei faptelor şi a vinovăţiei penale a inculpatei R. (fostă M.) G. stau declaraţiile inculpaţilor, ale martorelor D.N.L., B.C., S.C., B.E., Ş.G., U.H., S.J., etc.

În referire la susţinerea inculpatei R.G. potrivit căreia ar fi fost constrânsă, fizic şi psihic, de către C.F.Ş., în săvârşirea actelor ilicite, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că probele cauzei evidenţiază, fără dubiu, implicarea infracţională a inculpatei, actele materiale executate de aceasta în racolarea, recrutarea victimelor şi înlesnirea practicării prostituţiei de către acestea, dar şi în colectarea banilor adunaţi de fete, în perioada în care inculpatul C.F.Ş. se afla în România având interdicţie pe teritoriul Italiei.

Mai mult decât atât, s-a probat temeinic aspectul că inculpata R.G. era cea care îi punea la dispoziţie inculpatului C.F.Ş. sumele de bani obţinute, din exploatarea sexuală a martorelor.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră întrunite exigenţele tragerii la răspundere penală a inculpatei R.G.

În conformitate cu dispoziţiile art. 5 C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a aplica legea mai favorabilă.

În cadrul recursurilor generate de dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 (precum cauza de faţă) în aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., pentru determinarea legii penale incidente, instanţa de recurs analizează într-o primă etapă influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii care formează obiectul acuzaţiei, verificând dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă şi dacă legea penală nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică.

Următorul pas îl constituie examinarea consecinţelor produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului, instanţa ţinând seama de caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţe, în raport cu încadrarea juridică.

În fine, se vor evalua instituţiile autonome în raport cu incriminarea şi sancţiunea, în care se includ, de pildă, recidiva, efectele recunoaşterii vinovăţiei, etc.

Examinarea încadrării juridice date faptelor săvârşite de inculpaţii cauzei, ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare cât şi ca situaţie premisă pentru a face apoi analiza în concret a consecinţelor vizând sancţiunea.

Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta, unitatea dintre incriminare şi pedeapsă înlăturând posibilitatea, în ipoteza legii succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege.

Pentru a compara cele două legi, instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi.

Prin urmare, pentru a se vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

În raport cu acuzaţiile aduse inculpaţilor în prezenta cauză, se constată că incriminările vizează dispoziţiile art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior, art. 13 alin. (1), (3), (4) teza III din Legea nr. 678/2001, art. 13 alin. (1) din aceeaşi lege, art. 12 alin. (1) din aceeaşi lege.

Conform art. 94 din Legea nr. 187/2012, Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane se modifică după cum urmează: la art. 2, a) prin trafic de persoane se au în vedere faptele prevăzute în art. 210 şi art. 211 C. pen.; b) prin exploatarea unei persoane se au în vedere activităţile prev. în art. 182 C. pen.; c) prin victimă a traficului de persoane se înţelege persoana fizică, subiect pasiv al faptelor prevăzute în art. 210, 211, art. 264 şi art. 374 C. pen. sau al tentativei la una dintre aceste fapte, indiferent dacă participă sau nu în procesul penal în calitate de persoană vătămată. Art. 12, 13, 14 şi 15-19 din Legea nr. 678/2001 se abrogă.

Dată fiind abrogarea art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 678/2001 şi incriminarea traficului de minori în art. 211 C. pen., procedând la compararea conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzută de legea veche (Legea nr. 678/2001) faţă de conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de legea nouă (C. pen.) se poate constata că abrogarea textelor de lege care au stat la baza acuzaţiilor formulate în cauză împotriva inculpaţilor V.I.F. şi K.Z.L. nu este echivalentă cu dezincriminarea faptelor.

Dezincriminarea operează in rem, înlăturând răspunderea subiectului prin aceea că fapta nu mai e prevăzută de legea penală, în timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiţie care dădea faptei în legea veche un caracter calificat. Dispoziţiile art. 211 C. pen., în vigoare de la data de 1 februarie 2014, data abrogării normelor de la art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001, cuprinde cu excepţia agravantei săvârşirii faptei de 3 sau mai multe persoane împreună, toate celelalte elemente din acuzaţia care a fundamentat trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi.

Legea nouă care suprimă o condiţie ce dădea faptei un caracter calificat devine aşadar mai favorabilă, conducând la reţinerea formei simple a infracţiunii de trafic de minori. Dacă legea nouă nu prevede o agravare a sancţiunii pentru fapta comisă, înlăturând un element circumstanţial pe care legea veche îl prevedea şi astfel sancţiona fapta mai sever, urmează a se aplica legea nouă, cu reţinerea încadrării juridice a infracţiunii în varianta simplă.

Potrivit celor expuse în precedent, o a doua etapă este aceea a comparării efectelor acuzaţiei din legea veche şi efectele acuzaţiei în legea nouă. Se poate observa că legea nouă prevede o sancţiune de la 3 la 10 ani, pe când vechile dispoziţii ale art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 prevedea o sancţiune de la 7 la 18 ani închisoare.

Efectuând acelaşi exerciţiu cu privire la dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 în comparaţie cu noua reglementare - respectiv art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie concluzionează, în urma parcurgerii paşilor, astfel cum s-a evocat în precedent cu privire la caracterul mai favorabil al legii noi.

Referitor la acuzaţia adusă inculpatului V.I.F., respectiv infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 329 alin. (1), (2) C. pen. anterior, incriminarea regăsindu-se în noul C. pen., în dispoziţiile art. 213, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în urma examinării influenţelor modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii, a consecinţelor produse de acuzaţi cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului, în determinarea legii penale incidente, concluzionează cu privire la incidenţa legii penale vechi.

De precizat că în cadrul recursurilor guvernate de dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 în aplicarea legii penale mai favorabile deci şi în prezenta cauză, instanţa de recurs nu va realiza o nouă individualizare a sancţiunilor aplicate inculpaţilor V.I.F. şi K.Z.L., ci va proceda la reducerea proporţională, acolo unde se impune, a sancţiunilor stabilite de instanţa fondului şi. menţinută de instanţa de prim control judiciar - orientată către minim, mediu sau maximul special - în raport cu limitele prevăzute de legea penală nouă. în consecinţă, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs nu va putea stabili o sancţiune către minimul special prevăzut de legea penală nouă, dacă instanţa inferioară a stabilit sancţiuni către maximul special prevăzut de legea penală veche, nefiind posibilă pentru identitate de raţiune, nici situaţia inversă.

În aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 potrivit căruia, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă - dacă instanţa stabileşte că noul C. pen. constituie legea penală mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă, va aplica pedepsele accesorii şi complementare conform art. 65 şi art. 66 C. pen.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul V.I.F. în aplicarea principiului legii penale mai favorabile (noul C. pen.) instanţa de recurs urmează a înlătura din sarcina sa dispoziţiile referitoare la starea de recidivă.

În ceea ce priveşte recursul formulat de inculpata R. (fostă M.) G., din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie face următoarele precizări:

Obiectul acuzaţiilor ce au determinat tragerea la răspundere penală a inculpaţilor au vizat dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi respectiv art. 329 alin. (1), (2), art. 329 alin. (1) C. pen. anterior cu reţinerea art. 41 alin. (2) din acelaşi Cod.

În efectuarea aceluiaşi demers analitic în conformitate cu dispoziţiile art. 5 din noul C. pen., referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că în cazul acestei inculpate s-au reţinut circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi alin. (2) C. pen. anterior cu consecinţa atenuării răspunderii penale în conformitate cu art. 76 lit. c) din acelaşi Cod.

În condiţiile în care circumstanţele atenuante judiciare constatate, reţinute în favoarea inculpaţilor rămân câştigate cauzei, dispoziţiile de favoare determinând aplicarea de către instanţele inferioare a unor pedepse al căror cuantum a fost stabilit sub minimul special prevăzut de legea veche, rezultă că, ţinând seama de caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţe, în raport cu încadrarea juridică, legea favorabilă este legea veche.

În fine, se mai cuvine precizarea că nici criticile aduse de recurenta inculpată R. (fostă M.) G. în planul laturii civile, dar nici cele vizând greşita confiscare specială nu pot fi primite.

Analizând asemenea critici circumscris cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., în raport cu greşita confiscare specială - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, contrar susţinerilor apărării că în cauză s-a făcut pe deplin dovada că practicarea prostituţiei de către martore a făcut posibilă obţinerea unor venituri variabile între 500 - 1500 euro/zi, însă instanţele, în stabilirea profitului obţinut de inculpată prin exploatarea sexuală a victimelor, au reţinut minimul posibil a fi fost obţinut. Prin urmare, măsura confiscării sumelor de bani de la inculpata R. (fostă M.) G. în favoarea statului, sume dobândite de aceasta prin săvârşirea faptelor prevăzute de legea penală - este legală şi temeinică.

În virtutea considerentelor înfăţişate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursurile formulate de recurenţii inculpaţi V.I.F. şi K.Z.L. împotriva deciziei penale nr. 105/A din data de 3 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va casa în parte decizia penală atacată şi în parte sentinţa penală nr. 50/P din 12 martie 2013 a Tribunalului Bihor şi rejudecând:

1. Va descontopi pedeapsa principală rezultantă de 6 ani şi 6 luni închisoare, înlăturând sporul de 6 luni, şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II, b) C. pen. anterior aplicate inculpatului V.I.F. în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor.

- Va reduce pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. şi cu referire la art. 5 C. pen. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani, conform art. 68 C. pen.

- Va reduce pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. şi cu referire la art. 5 C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani, conform art. 68 C. pen.

- Va menţine pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 va revoca beneficiul graţierii cu privire la cele 2 pedepse de câte 10 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 105/2001 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia penală nr. 243/A din 19 decembrie 2001 a Curţii de Apel Oradea.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) - art. 35 - art. 36 C. pen. anterior inculpatul V.I.F. va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, sporită cu 6 luni, în final 4 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

Va dispune aplicarea art. 65 - art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

2. Va descontopi pedeapsa principală rezultantă de 6 ani închisoare, înlăturând sporul de 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, b) C. pen. anterior aplicate inculpatului K.Z.L. în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor.

- Va menţine pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 C. pen.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 1 an, conform art. 68 C. pen.

- Va menţine pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu referire la art. 5 C. pen.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 1 an, conform art. 68 C. pen.

Va menţine dispoziţia de descontopire a pedepsei rezultante de 5 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani cu titlu de pedeapsă complementară aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 4/P/2008 a Tribunalului Bihor modificată prin decizia penală nr. 52/A/2008 a Curţii de Apel Oradea, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 23 din 12 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedepsele componente de 5 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani cu titlu de pedeapsă complementară şi 5 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) - art. 35.- art. 36 C. pen. anterior inculpatul K.Z.L. va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu 6 luni, în final 6 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

Va dispune aplicarea art. 65 - art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

3. Va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata R. (fostă M.) G. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Va obliga recurenta inculpată R. (fostă M.) G. la plata sumei de 275 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul V.I.F., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul K.Z.L. în sumă de 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de recurenţii inculpaţi V.I.F. şi K.Z.L. împotriva deciziei penale nr. 105/A din data de 3 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia penală atacată şi în parte sentinţa penală nr. 50/P din 12 martie 2013 a Tribunalului Bihor şi rejudecând:

1. Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 6 ani şi 6 luni închisoare, înlăturând sporul de 6 luni, şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, b) C. pen. anterior aplicate inculpatului V.I.F. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

Reduce pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. şi cu referire la art. 5 C. pen. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe-o durată de 2 ani, conform art. 68 C. pen.

Reduce pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. şi cu referire la art. 5 C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani, conform art. 68 C. pen.

Menţine pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 revocă beneficiul graţierii cu privire la cele 2 pedepse de câte 10 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 105/2001 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia penală nr. 243/A din 19 decembrie 2001 a Curţii de Apel Oradea.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) - art. 35 - art. 36 C. pen. anterior inculpatul V.I.F. va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, sporită cu 6 luni, în final 4 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

Dispune aplicarea art. 65 - art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

2. Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 6 ani închisoare, înlăturând sporul de 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, b) C. pen. anterior aplicate inculpatului K.Z.L. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

Menţine pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 C. pen.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 1 an, conform art. 68 C. pen.

Menţine pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu referire la art. 5 C. pen.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 1 an, conform art. 68 C. pen.

Menţine dispoziţia de descontopire a pedepsei rezultante de 5 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani cu titlu de pedeapsă complementară aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 4/P/2008 a Tribunalului Bihor modificată prin decizia penală nr. 52/A/2008 a Curţii de Apel Oradea, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 23 din 12 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedepsele componente de 5 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani cu titlu de pedeapsă complementară şi 5 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) – art. 35 - art. 36 C. pen. anterior inculpatul K.Z.L. va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu 6 luni, în final 6 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

Dispune aplicarea art. 65 - art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

3. Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata R. (fostă M.) G. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Obligă recurenta inculpată R. (fostă M.) G. la plata sumei de 275 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul V.I.F., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul K.Z.L. în sumă de 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1349/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea...  ICCJ. Decizia nr. 1242/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1466/2014. Penal