ICCJ. Decizia nr. 1323/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1323/2014
Dosar nr. 11620/3/2013
Şedinţa publică din 14 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 512 din 18 iunie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 11620/3/2013, în baza art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior, s-a dispus condamnarea inculpatului V.R.C. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
În baza art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din acelaşi cod.
În baza art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. anterior şi art. 88 alin. (1) C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa stabilită inculpatului V.R.C. durata reţinerii de la data de 23 ianuarie 2013, orele 00:21, până la data de 24 ianuarie 2013, orele 00:21.
S-a luat act că inculpatul V.R.C. este arestat în altă cauză.
În temeiul art. 255 alin. (4) C. pen. anterior raportat la art. 254 alin. (3) din acelaşi cod, s-a dispus confiscarea de la inculpatul V.R.C. a sumei de 120 euro, consemnată pe numele acestuia la dispoziţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, potrivit recipisei din data de 30 ianuarie 2013.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, a fost obligat fiecare inculpat la plata a câte 1600 RON (1500 RON aferenţi urmăririi penale şi 100 RON pentru faza de judecată în primă instanţă) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În considerentele sentinţei s-a arătat că, la data de 22 ianuarie 2013, în jurul orelor 13:20, inculpaţii C.S.M. şi V.R.C. au oferit şi apoi au dat agentului de poliţie E.I.M. din cadrul Secţiei 19 Poliţie, care era însoţit de agentul P.A., suma de 120 euro, despre care au arătat că îi oferă ca mită pentru ca inculpatului C.S.M. să nu-i fie ridicat permisul de conducere şi pentru a nu fi continuate cercetările în ceea ce-l priveşte pe acesta pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, deşi consumase băuturi alcoolice.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorilor-denunţători E.I.M., T.C. şi P.A., procesele-verbale privind efectuarea de verificări şi privind desfăşurarea unor activităţi în cauză, procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante şi imaginile surprinse de înregistrarea acţiunii, procesul-verbal de redare a convorbirii înregistrate în mediul ambiental, înscrisuri, declaraţiile inculpaţilor.
La termenul din 14 iunie 2013, înainte de citirea actului de sesizare, inculpatul V.R.C., audiat fiind, a declarat că înţelege să se judece potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. anterior, recunoscând integral acuzaţiile penale aduse de procuror prin rechizitoriu şi însuşindu-şi toate probele în acuzare administrate în cursul urmăririi penale.
Tribunalul a constatat că, faţă de natura acuzaţiei formulate de procuror, judecarea cauzei la termenul din 14 iunie 2013 potrivit procedurii simplificate prevăzute de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. anterior este posibilă.
Având în vedere dispoziţiile art. 3201 alin. (2) C. proc. pen. anterior, tribunalul a încuviinţat proba cu înscrisuri în circumstanţiere pentru inculpaţi.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a constatat următoarele:
Din ansamblul probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a declaraţiilor inculpaţilor din faţa instanţei, care şi-au însuşit integral acuzaţiile procurorului şi au recunoscut comiterea faptelor în modalitatea descrisă de către parchet, a rezultat că, la data de 22 ianuarie 2013, în intervalul orar 07:00 - 10:30, inculpatul C.S.M. a oferit o sumă de bani agenţilor de poliţie E.I.M., T.C. şi P.A., în contextul conducerii sale la I.N.M.L "Mina Minovici" pentru ridicarea probelor biologice, în scopul de a nu-i fi întocmit dosar penal şi, ulterior, în jurul orelor 13:20, în incinta Secţiei 19 Poliţie, împreună cu inculpatul V.R.C., a dat agentului E.I.M., care era însoţit de agentul P.A., suma de 120 euro, bani pe care i-a primit chiar în acel moment de la coinculpat şi despre care a arătat că îi oferă ca mită pentru a nu-i fi ridicat permisul de conducere şi pentru a nu fi continuate cercetările în ceea ce-l priveşte pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, deşi consumase băuturi alcoolice.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului V.R.C., constând în aceea că, la data de 22 ianuarie 2013, în jurul orelor 13:20, pe când se afla într-un birou din incinta Secţiei 19 Poliţie, împreună cu inculpatul C.S.M. şi cu agenţii de poliţie E.I.M. şi P.A., după participarea sa activă la o discuţie în care ambii inculpaţi au făcut referiri explicite la darea unei sume de bani poliţiştilor pentru a nu-i fi ridicat permisul de conducere lui C.S.M. şi pentru a nu fi continuate cercetările în ceea ce-l priveşte pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, deşi consumase băuturi alcoolice, a dat coinculpatului o sumă de bani compusă din trei bancnote, în scopul arătat, bani din care C.S.M. a aşezat pe biroul lui E.I.M. 120 euro, arătând că îi oferă ca mită pentru "rezolvarea" situaţiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, sub aspectul tipicităţii obiective şi subiective.
Pe cale de consecinţă, tribunalul a dispus condamnarea inculpatului V.R.C. la o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârşirea de către acesta a infracţiunii de dare de mită.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului V.R.C., tribunalul a ţinut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. anterior. Astfel, tribunalul a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, reduse cu o treime ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior, precum şi gradul de pericol social concret ridicat al faptei săvârşite, constând în coruperea unor funcţionari publici pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu. De asemenea, a fost avută în vedere persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, dar căruia i-au fost aplicate patru amenzi administrative pentru comiterea unor fapte tipice de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere (două fapte pentru care a fost sancţionat în anul 2010 cu amenda administrativă maximă de 1000 RON), respectiv furt calificat (două fapte pentru care a fost sancţionat cu amenda administrativă de 150 RON în anul 2007, respectiv 150 RON în anul 2010) cu privire la care procurorul a apreciat că nu se poate reţine trăsătura esenţială a pericolului social al infracţiunii, precum şi atitudinea procesuală de recunoaştere a faptei.
Totodată, tribunalul a reţinut că, în prezent, inculpatul V.R.C. este arestat preventiv în altă cauză sub acuzaţia de a fi comis infracţiunea de proxenetism.
Având în vedere aceste aspecte, tribunalul a apreciat că nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare în favoarea inculpatului V.R.C., nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. anterior, însă scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special, redus ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior.
Prin urmare, tribunalul, în baza art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior, a dispus condamnarea inculpatului V.R.C. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, cu executare în regim de detenţie, numai în acest fel putând fi atins scopul preventiv şi educativ al pedepsei faţă de perseverenţa acestuia în comiterea unor fapte ilicite.
Faţă de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările concrete ale cauzei, de scopul urmărit prin săvârşirea infracţiunii, de urmările socialmente periculoase produse prin săvârşirea infracţiunii, de persoana inculpatului, care nu e cunoscut cu antecedente penale şi având în vedere Decizia nr. LXXI/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, precum şi deciziile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Cumpănă şi Mazăre contra României (C.E.D.O., cauza Cumpănă şi Mazăre contra României, Hotărârea din 17 decembrie 2004, parag. 117., publicată în M. Of. nr. 501/14.06.2005) şi în cauza Hirst contra Marii Britanii (C.E.D.O., Marea Cameră, cauza Hirst contra Marii Britanii (nr. 2), Hotărârea din 6 octombrie 2005), tribunalul a apreciat că, în baza art. 71 C. pen. anterior, se impune interzicerea, ca pedeapsă accesorie, pe lângă pedeapsa principală, numai a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Aşadar, tribunalul, în baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului V.R.C. dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe lângă pedeapsa principală stabilită.
În baza art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. anterior şi art. 88 alin. (1) C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa stabilită inculpatului V.R.C. durata reţinerii de la data de 23 ianuarie 2013 orele 00:21, până la data de 24 ianuarie 2013, orele 00:21.
S-a luat act că inculpatul V.R.C. este arestat în altă cauză.
Întrucât banii necesari pentru coruperea agenţilor de poliţie au aparţinut inculpatului V.R.C., care i-a dat coinculpatului C.S.M. pentru a fi remişi poliţiştilor, în temeiul art. 255 alin. (4) C. pen. anterior raportat la art. 254 alin. (3) din acelaşi cod, s-a dispus confiscarea de la inculpatul V.R.C. a sumei de 120 euro, consemnată pe numele acestuia la dispoziţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, potrivit recipisei din data de 30 ianuarie 2013.
Inculpaţii au fost obligaţi la cheltuieli judiciare.
Sentinţa mai sus menţionată a fost atacată cu apel de inculpatul V.R.C., care a solicitat redozarea pedepsei, prin reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. anterior şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Prin Decizia penală nr. 221/A din 29 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul V.R.C. împotriva Sentinţei penale nr. 512 din 18 iunie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 11620/3/2013.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior, a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 250 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, atât prin prisma motivelor invocate de apelant, cât şi din oficiu, sub toate aspectele, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen. anterior, instanţa de apel a apreciat că apelul este neîntemeiat.
S-a constatat că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt care, de altfel, nu a fost contestată de apelantul inculpat şi a făcut aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen. anterior, considerându-se că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
Astfel, din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale a rezultat că, la data de 22 ianuarie 2013, în jurul orelor 13:20, inculpaţii C.S.M. şi V.R.C. au oferit şi apoi au dat agentului de poliţie E.I.M. din cadrul Secţiei 19 Poliţie, care era însoţit de agentul P.A., suma de 120 euro, despre care au arătat că îi oferă ca mită pentru ca inculpatului C.S.M. să nu-i fie ridicat permisul de conducere şi pentru a nu fi continuate cercetările în ceea ce-l priveşte pe acesta pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, deşi consumase băuturi alcoolice.
A fost avut în vedere că situaţia de fapt rezultă din declaraţiile martorilor-denunţători E.I.M., T.C. şi P.A., procesele-verbale privind efectuarea de verificări şi desfăşurarea unor activităţi în cauză, procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante şi imaginile surprinse de înregistrarea acţiunii, procesul-verbal de redare a convorbirii înregistrate în mediul ambiental, înscrisuri, declaraţiile inculpaţilor.
De asemenea, s-a constatat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că, fiind dovedite existenţa laturii obiective, a legăturii de cauzalitate şi a urmărilor imediate, precum şi a laturii subiective a acţiunii, inculpatul acţionând cu vinovăţia cerută de lege, sub forma intenţiei directe, în drept, fapta inculpatului V.R.C. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de apel a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 C. pen. anterior, respectiv pericolul social concret al faptelor săvârşite, determinat atât de modul de producere, cât şi de importanţa valorilor sociale încălcate, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea, precum şi limitele speciale ale pedepsei pentru infracţiunea dedusă judecăţii, reduse potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior, modalitatea de săvârşire a faptei, dar şi persoana apelantului inculpat, atitudinea acestuia, de recunoaştere a săvârşirii faptei.
Instanţa de fond, în mod corect reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior, a stabilit o pedeapsă de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, aceasta fiind în conformitate cu gradul de pericol social al faptei.
Instanţa de apel a apreciat că, pentru cuantificarea pedepsei, prezintă importanţă circumstanţele personale ale inculpatului care, potrivit fişei de cazier judiciar, a fost sancţionat administrativ de trei ori pentru fapte privind legea circulaţiei şi de furt, iar judecata în fond a avut loc, inculpatul fiind în stare de arest preventiv într-o altă cauză.
S-a considerat că pedepsele stabilite sunt într-un cuantum suficient şi reflectă în mod obiectiv periculozitatea faptei, dar şi a inculpatului, care nu a dovedit un bun comportament în societate, pentru a se putea reţine circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen. anterior.
De asemenea, instanţa de apel a observat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 861 C. pen. anterior pentru a putea dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere întrucât inculpatul, deşi i-au fost aplicate amenzi administrative, nu a înţeles atitudinea de clemenţă faţă de faptele sale adoptată de organele judiciare, neputându-se considera, faţă de acest comportament al inculpatului, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, nu va mai săvârşi infracţiuni.
În consecinţă, nu au putut fi reţinute motivele de apel ale inculpatului V.R.C., constatându-se că atât pedeapsa stabilită, cât şi modalitatea de executare sunt în mod corect cuantificate şi corespund scopului pedepsei şi gradului de pericol al faptei.
Împotriva deciziei penale anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul V.R.C., calea de atac fiind fundamentată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior.
Prin prisma dispoziţiilor legale invocate, s-a solicitat casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare, redozarea pedepsei aplicate recurentului inculpat şi suspendarea executării acesteia, în opinia apărării pedeapsa nefiind just individualizată, nici sub aspectul cuantumului, nici al modalităţii de executare.
În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă, apărarea a considerat că legea veche este mai blândă, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea reţinută în sarcina recurentului inculpat.
Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Prealabil, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
Astfel, Înalta Curte, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior - caz de casare pe care recurentul inculpat V.R.C. şi-a fundamentat calea de atac - pot fi invocate când se constată că hotărârile pronunţate în cauză sunt contrare legii sau că instanţele au făcut o greşită aplicare a legii.
În ambele ipoteze, legiuitorul are în vedere o eroare de drept şi nu una de fapt, ultima putând fi invocată doar în calea de atac a apelului, când instanţa de control judiciar are obligaţia de a examina cauza dedusă judecăţii sub toate aspectele de fapt şi de drept.
Prin hotărâre "contrară legii" se înţelege acea hotărâre prin care instanţa dă o dispoziţie interzisă de lege ori omite să se pronunţe cu privire la o dispoziţie la care legea o obligă în mod imperativ.
A doua variantă a acestui caz de casare - prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii - se referă la toate celelalte situaţii în care instanţa a comis o eroare de drept, în afara celor limitativ prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. anterior şi are în vedere dispoziţiile legale care privesc infracţiunea, pedeapsa şi răspunderea penală.
Examinând criticile formulate în prezenta cauză, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi circumscrise cazului de casare invocat, recurentul inculpat solicitând, în esenţă, reducerea pedepsei şi schimbarea modalităţii de executare a acesteia, într-una neprivativă de libertate.
Prin urmare, cum nu au fost încălcate dispoziţii legale privind infracţiunea săvârşită, pedeapsa aplicată şi răspunderea penală, Înalta Curte constată că instanţele anterioare au aplicat în mod corect legea, neputându-se reţine o greşită aplicare a acesteia.
Din perspectiva legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că, în cauză, aceasta este legea veche, în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute în norma de incriminare.
Astfel, infracţiunea de dare de mită era sancţionată pe legea veche cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani (art. 255 alin. (1) C. pen. anterior), pe legea nouă pedeapsa fiind cuprinsă între 2 şi 7 ani închisoare (art. 290 alin. (1) C. pen.).
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.R.C.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.R.C. împotriva Deciziei penale nr. 221/A din 29 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1302/2014. SECŢIA PENALĂ. Alte cereri... | ICCJ. Decizia nr. 1324/2014. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
