ICCJ. Decizia nr. 1324/2014. SECŢIA PENALĂ

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1324/2014

Dosar nr. 945/289/2009*

Şedinţa publică din 14 aprilie 2014

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 83 din 20 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. 945/289/2009* s-au dispus următoarele:

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul B.D.C. la pedeapsa principală de 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza şi în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din acelaşi cod, ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 81 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei principale menţionate mai sus, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 5 luni, stabilit potrivit prevederilor art. 82 din acelaşi cod.

Potrivit art. 359 C. proc. pen. anterior, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute de art. 83 C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a constatat că este suspendată şi executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

În baza art. 14 şi a art. 346 C. proc. pen. anterior, raportate la art. 998 şi urm. C. civ. (în varianta în vigoare la data comiterii faptelor), s-a admis, în parte, acţiunea civilă a părţii civile Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Mureş şi A.F.P. Reghin şi a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 138.113 RON, reprezentând impozit pe profit şi TVA sustrase de la plata către bugetul statului, cu accesorii calculate până la data de 1 decembrie 2010, precum şi la plata accesoriilor de la această dată până la stingerea efectivă a sumelor datorate.

A fost respinsă cererea părţii civile de obligare a SC C.C. SRL la plata vreunei sume întrucât aceasta se află în procedura falimentului, situaţie în care orice acţiune împotriva sa este suspendată şi niciun accesoriu nu va putea fi adăugat creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii.

A fost admisă cererea părţii civile şi s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului până la concurenţa sumei de 138.113 RON, reprezentând evaluarea prejudiciului cauzat.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum total de 410 RON.

Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut, în fapt, că la data de 12 ianuarie 2004, între Agenţia SAPARD - România, în calitate de autoritate contractantă şi Consiliul local al comunei Voşlobeni, jud. Harghita, în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul-cadru nr. X1, având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile de către autoritatea contractantă pentru punerea în aplicare a cererii de finanţare nr. X2 intitulată "Canalizare menajeră şi staţie de epurare comuna Voşlobeni, jud. Harghita - investiţie nouă", durata de execuţie fiind stabilită la 12 luni, iar valoarea contractului la suma de 40.270.971.477 ROL.

La data de 18 februarie 2005, între Consiliul local al comunei Voşlobeni, în calitate de autoritate contractantă şi firma P.H.K., în calitate de contractant, s-a încheiat contractul de lucrări nr. X3 (X1), având ca obiect realizarea lucrării de canalizare menajeră şi staţie de epurare în localitatea Voşlobeni.

Firma P.H.K. a subcontractat lucrările către SC R.A. SRL în baza contractelor de sub antrepriză nr. X4 din data de 10 februarie 2005, nr. X5 din data de 15 aprilie 2005, nr. X6 din data de 16 septembrie 2005 şi nr. X7 din data de 16 septembrie 2005, valoarea totală a celor patru contracte fiind de 2.180.000 RON, fără TVA.

La data de 6 iunie 2005, între SC R.A. SRL, administrată de numitul A.A.I., în calitate de antreprenor şi SC C.C. SRL, administrată de inculpatul B.D.C., în calitate de executant, a fost încheiat contractul de subantrepriză nr. X8. Obiectul contractului consta în executarea de lucrări de canalizare şi aducţiune apă potabilă în comuna Voşlobeni, jud. Harghita.

Potrivit notei de constatare întocmită de Garda Financiară Mureş, valoarea lucrărilor efectuate de SC C.C. SRL a fost de 285.283 RON, întocmindu-se factură fiscală doar pentru suma de 74.970 RON. Pentru diferenţa de 210.313 RON nu s-a întocmit factură, administratorul societăţii, adică inculpatul B.D.C., motivând că dacă va emite factura şi nu va încasa suma, tot va trebui să plătească TVA.

Faţă de situaţia existentă, organele de control fiscal au constatat că SC C.C. SRL nu a înregistrat în contabilitate venituri în sumă de 210.313 RON, prin neemiterea facturii către beneficiar pentru lucrările deja efectuate, lucrări pentru care, în schimb, a înregistrat cheltuieli cu personalul, cu combustibilii, cu amortizarea utilajelor folosite, precum şi alte cheltuieli materiale, conform balanţei de verificare întocmită în luna decembrie 2005.

În conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 241/2005, în condiţiile neemiterii facturii pentru lucrările executate, s-a estimat că societatea administrată de inculpat a cauzat bugetului statului un prejudiciu total de 61.856 RON, din care TVA în sumă de 33.579 RON, iar impozit pe profit în sumă de 28.277 RON.

La data de 13 aprilie 2009, după controlul Gărzii Financiare, SC C.C. SRL a emis facturile nr. X9, în valoare de 200.436,06 RON şi nr. X10 în valoare de 9.888,9 RON.

Fiind audiat iniţial, inculpatul B.D.C. a arătat că nu a emis factura pentru diferenţa de lucrări efectuate întrucât lucrarea nu a fost recepţionată de către reprezentanţii SAPARD. Ulterior, în cursul urmăririi penale, inculpatul a prezentat aceeaşi motivaţie.

La data de 12 octombrie 2006, a avut loc recepţia generală a lucrărilor, fiind încheiat procesul-verbal între antreprenorul general P.H.K. şi beneficiar, Consiliul local Voşlobeni.

Potrivit Adresei din 29 octombrie 2012 a SC R.A. SRL şi declaraţiei reprezentantului legal al acestei societăţi comerciale, după câştigarea licitaţiei privind efectuarea lucrării de mai sus, reprezentanţii firmei P.H.K. l-au contactat pe reprezentantul SC R.A. SRL, oferindu-i subantrepriza unora din fazele lucrării. S-a propus încheierea a patru contracte de subantrepriză pentru că antreprenorul general nu avea voie să sub contracteze mai mult de 30% din lucrare pe baza unui singur contract. După încheierea contractelor, cei de la firma din Ungaria şi-au constituit o firmă cu acelaşi nume în România, cu sediul în Târgu Mureş, firmă prin care s-au făcut plăţile către SC R.A. SRL. Această din urmă societate a început să execute lucrările şi, pe măsură ce s-au efectuat recepţiile, a încasat şi contravaloarea acestora. SC R.A. SRL a subcontractat, la rândul său, o parte a lucrărilor către SC C.C. SRL, firma administrată de inculpat. La data de 15 decembrie 2005, lucrările au fost oprite din cauza frigului. S-a realizat atunci o recepţie cantitativă a lucrărilor efectuate de SC C.C. SRL, însă din cauza condiţiilor atmosferice nu s-au putut proba. Ulterior, SC R.A. SRL a efectuat o recepţie împreună cu firma P., recepţie în care a fost cuprinsă şi cea realizată între SC R.A. SRL şi SC C.C. SRL, menţionată anterior. Ulterior, cei de la firma P. nu au mai acceptat recepţia şi, deşi SC R.A. SRL a emis factura, aceasta nu a mai fost acceptată. Mai mult, sediul firmei P. din Târgu Mureş a fost desfiinţat. A solicitat intrarea în faliment a firmei P. din România, dar acţiunile i-au fost respinse de instanţele de judecată. Urmare a acestor evenimente şi pentru că firma P. din Ungaria i-a restituit factura trimisă prin poştă, nici SC C.C. SRL nu a mai emis factură pentru suma ce i se cuvenea pentru lucrările efectuate, cu precizarea că factura SC R.A. SRL către firma P.H.K. a fost de 860.000 RON, iar SC R.A. SRL trebuia să achite din aceasta, către SC C.C. SRL, circa 200.000 RON. Nici până în prezent SC R.A. SRL nu a încasat suma de mai sus de la P.H.K.

În cursul judecăţii, inculpatul a arătat că, în perioada 6 iunie 2005 - 30 iunie 2005, societatea pe care a administrat-o, SC C.C. SRL, a realizat toate lucrările contractate în calitate de executant de la subantreprenorul SC R.A. SRL (antreprenor general fiind firma P.H.K., iar beneficiar Consiliul local Voşlobeni, jud. Harghita). A întocmit absolut toate documentele necesare lucrării, mai puţin factura pentru o parte a contravalorii lucrărilor executate, pe motiv că acea parte a lucrărilor nu a fost recepţionată. A arătat că, în luna august sau septembrie 2005, a existat o recepţie a unei părţi a lucrărilor efectuate până la acel moment, motiv pentru care a facturat şi încasat contravaloarea acelor lucrări. Întrucât pentru o altă parte a lucrărilor, deşi efectuate fizic, nu s-a putut face proba conductei, agenţia SAPARD nu a acceptat plata. Contractul s-a derulat în continuare, iar agenţia SAPARD trebuia să vină din nou la recepţia lucrărilor, însă nu au mai făcut-o. Lucrările au fost finalizate la finele anului 2005, însă nimeni nu le-a mai recepţionat. Din acest motiv, nici nu a mai emis factură. Cu reprezentantul SC R.A. SRL s-a înţeles să întocmească procese-verbale şi situaţii de lucrări, în care au fost consemnate lucrările efectuate din punct de vedere cantitativ, precum şi că plata se va face la recepţia calitativă a lucrărilor. Acele acte au stat apoi la baza constatărilor organelor fiscale. În anul 2008, când au venit în control organele fiscale, i s-a prezentat un document din care reieşea că agenţia SAPARD ar fi efectuat recepţia lucrărilor în anul 2007, însă la acel eveniment nu a fost invitat şi nu a fost prezent nici el (firma sa în calitate de executant) şi nici antreprenorul SC R.A. SRL, neprimind vreun act referitor la acea recepţie. A menţionat că, pe perioada efectuării lucrărilor, a înregistrat cheltuielile efectuate cu salariile muncitorilor, cu combustibilii şi cu utilajele folosite.

În cursul judecăţii a fost administrată proba cu expertiza contabilă.

Din conţinutul şi concluziile raportului de expertiză contabilă şi anexele acestuia a rezultat că:

- în baza contractului de subantrepriză nr. X8 din data de 6 iunie 2005, încheiat între SC R.A. SRL, în calitate de antreprenor şi SC C.C. SRL, în calitate de executant şi în baza actului adiţional nr. 1 din data de 28 iunie 2005, SC C.C. SRL avea obligaţia emiterii facturilor fiscale aferente lucrărilor efectuate după 5 zile lucrătoare de la data confirmării cantitative şi calitative a lucrărilor de către Agenţia SAPARD Alba Iulia, la baza emiterii facturilor de către executant stând, în practica contabilă, situaţiile de lucrări întocmite de executant şi procesele-verbale de recepţie a lucrărilor executate. Faptul că emiterea facturilor trebuia să se facă în termen de 5 zile lucrătoare de la data confirmării calitative şi cantitative a lucrărilor de către Agenţia SAPARD este menţionat în art. 5, punctul 5.1. al contractului nr. X8 din 6 iunie 2005, conform căruia "plăţile către executant se vor efectua în termen de 5 zile de la încasarea contravalorii lucrărilor de către antreprenor de la beneficiar".

- la data de 12 octombrie 2006, s-a întocmit procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, între executantul acestora, firma P.H.K. - antreprenor general şi beneficiar - Consiliul local Voşlobeni. Cu ocazia recepţiei, s-a constatat că anumite lucrări necesitau remedieri, întocmindu-se o listă în acest sens. La data de 14 noiembrie 2006, s-a întocmit procesul-verbal de stingere a remedierilor şi terminării de faze de lucrări, document înregistrat la Consiliul local Voşlobeni.

- SC R.A. SRL, în calitate de subcontractor al firmei P.H.K. şi SC C.C. SRL, în calitate de sub-subcontractor, nu au participat nici la recepţia din data de 12 octombrie 2006 şi nici la încheierea procesului-verbal de stingere a remedierilor din data de 14 noiembrie 2006, dar indirect se poate aprecia că beneficiarul a acceptat lucrările efectuate.

- în raport cu cele de mai sus, termenul maxim în care SC C.C. SRL, în calitate de executant, trebuia să emită facturile către SC R.A. SRL, în calitate de antreprenor, a fost data de 2 martie 2007, dată ce se încadrează în prevederile actului adiţional semnat de cele două părţi.

Din acelaşi raport de expertiză contabilă a reieşit că organele fiscale au calculat în mod corect prejudiciul adus bugetului statului, iar la data efectuării expertizei valoarea prejudiciului era de 169.310 RON, din care 28.277 RON impozit pe profit, 33.579 RON TVA, iar diferenţa era reprezentată de penalităţi şi dobânzi.

Potrivit răspunsului la obiecţiunile formulate de inculpat, valoarea prejudiciului este de 138.113 RON, din care 28.277 impozit pe profit neachitat, 34.860 RON accesorii aferente neplăţii impozitului pe profit, 33.579 RON TVA şi 41.397 RON accesorii aferente neplăţii TVA.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului B.D.C. care, în perioada 2005 - 2007, în calitate de administrator al SC C.C. SRL Brâncoveneşti, nu a evidenţiat în totalitate, în actele contabile ori în alte documente legale, operaţiunile comerciale efectuate, cauzând prin aceasta un prejudiciu total de 61.856 RON bugetului statului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de fond a ţinut seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, şi anume:

- limitele pedepsei fixate de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului;

- gradul de pericol social al faptei;

- persoana şi antecedentele penale ale inculpatului, din acest punct de vedere fiind de remarcat faptul că, potrivit extrasului de cazier judiciar, inculpatul se află la primul conflict cu legea penală.

S-a apreciat că această împrejurare, respectiv conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii, poate fi reţinută ca circumstanţă atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

- împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, din acest punct de vedere fiind de remarcat comportamentul nesincer al inculpatului.

Ţinând seama de cele arătate, instanţa de fond, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior, l-a condamnat pe inculpatul B.D.C. la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.

Fiind îndeplinite condiţiile referitoare la acordarea suspendării condiţionate a executării pedepsei şi apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, în temeiul art. 81 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei menţionate mai sus, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 5 luni, stabilit potrivit prevederilor art. 82 din acelaşi cod.

În latura civilă a cauzei, prima instanţă a constatat că, în cursul judecăţii, în primul ciclu procesual, partea vătămată Statul Român, prin A.N.A.F., reprezentată de D.G.F.P. Mureş prin A.F.P. Reghin, a arătat că se constituie parte civilă împotriva inculpatului, solicitând obligarea acestuia, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C.C. SRL, la plata sumei de 118.726 RON, la care să se adauge accesoriile până la data stingerii efective a sumei datorate.

În cel de-al doilea ciclu procesual, partea civilă şi-a menţinut pretenţiile.

În urma efectuării expertizei contabile şi potrivit răspunsului la obiecţiuni, s-a reţinut că valoarea la zi a prejudiciului este de 138.113 RON, din care 28.277 impozit pe profit neachitat, 34.860 RON accesorii aferente neplăţii impozitului pe profit, 33.579 RON TVA şi 41.397 RON accesorii aferente neplăţii TVA.

Întrucât, în cauză, sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale şi ale exercitării acţiunii civile alăturate acţiunii penale, în baza art. 14 şi a art. 346 C. proc. pen. anterior raportate la art. 998 şi urm. C. civ. (în varianta în vigoare la data comiterii faptelor), instanţa a admis, în parte, acţiunea civilă a părţii civile, iar inculpatul a fost obligat la plata către aceasta a sumei de 138.113 RON, reprezentând impozit pe profit şi TVA sustrase de la plata către bugetul statului, cu accesorii calculate până la data de 1 decembrie 2010, precum şi la plata accesoriilor de la această dată până la stingerea efectivă a sumelor datorate.

S-a constatat că, prin Încheierea din data de 9 februarie 2010 a Judecătoriei Reghin, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului până la concurenţa valorii probabile a pagubei, de 118.726 RON.

Măsura a fost adusă la îndeplinire prin intermediul organelor fiscale, înscrisurile doveditoare aflându-se la dosarul Judecătoriei Reghin, în fapt fiind aplicat sechestru asigurător pe imobilul constând în casă compusă din parter + etaj + mansardă cu 6 camere, hol, balcon, construită din lemn, situată în localitatea Brâncoveneşti, jud. Mureş.

În urma admiterii apelului Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin şi a recursului inculpatului B.C.D., Sentinţa nr. 449 din data de 29 iunie 2010 a Judecătoriei Reghin a fost desfiinţată integral (ca urmare au fost desfiinţate şi încheierile de şedinţă premergătoare), deşi prima instanţă, achitând pe inculpat şi respingând acţiunea civilă, nu s-a pronunţat şi asupra măsurii asigurătorii.

Ca atare, instanţa a admis din nou cererea părţii civile şi a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului până la concurenţa sumei de 138.113 RON, reprezentând evaluarea prejudiciului cauzat.

Împotriva Sentinţei penale nr. 83 din 20 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. 945/289/2009*, a declarat apel inculpatul B.C.D.

În motivarea căii de atac, inculpatul a contestat legalitatea şi temeinicia hotărârii Tribunalului Mureş, menţionând că a fost reţinută în mod eronat situaţia de fapt care derivă din materialul probator administrat în faza de urmărire penală şi în faza cercetării judecătoreşti. A arătat că a fost administrat un probatoriu complex, iar toate probele converg către o lipsă de vinovăţie a sa în privinţa infracţiunii de evaziune fiscală sau, cel puţin, creează un dubiu cu privire la acest element constitutiv al infracţiunii, concluzie care se desprinde, în opinia inculpatului, din faptul că nu avea obligaţia emiterii facturilor fiscale, în lipsa recepţiei calitative şi cantitative de către Agenţia SAPARD Alba Iulia. A susţinut că, lipsind vinovăţia, soluţia corectă care trebuia adusă litigiului era aceea de achitare, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior şi de respingere a acţiunii civile alăturate acţiunii penale.

Prin Decizia penală nr. 48/A din 1 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în conformitate cu art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior, a fost admis apelul declarat de inculpatul B.C.D. împotriva Sentinţei penale nr. 83 din 20 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. 945/289/2009* şi, în consecinţă:

A fost desfiinţată parţial hotărârea atacată, fiind rejudecată cauza în limitele de mai jos:

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. anterior, a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată în proces de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, Administraţia Finanţelor Publice Reghin (Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş, Serviciul Fiscal Municipal Reghin, în urma reorganizării) şi, în temeiul art. 14 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) C. proc. pen. anterior şi art. 998 - 999 vechiul C. civ., a fost obligat inculpatul B.C.D. să plătească părţii civile suma de 118.726 RON, la care se adaugă accesoriile aferente calculate începând cu data scadenţei şi până la achitarea integrală a debitului, cu titlu de daune materiale.

A fost respinsă cererea părţii civile privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului.

A fost ridicată măsura sechestrului asigurător instituită prin hotărârea apelată asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, până la concurenţa sumei de 138.113 RON.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate, privind: condamnarea inculpatului B.C.D. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală; încadrarea juridică dată faptei; natura şi durata pedepsei principale aplicate; impunerea şi natura pedepsei accesorii fixate; suspendarea condiţionată a executării pedepselor principală şi accesorie aplicate; atenţionarea inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. anterior; respingerea cererii părţii civile privind obligarea SC C.C. SRL la plata despăgubirilor civile; obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare şi cuantumul acestor cheltuieli.

Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen. anterior, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului.

Analizând apelul prin prisma materialului Dosarului nr. 945/289/2009* al Tribunalului Mureş, a susţinerilor şi a concluziilor inculpatului şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi din oficiu, în limitele efectelor devolutiv şi al neagravării situaţiei în propria cale de atac, instanţa de apel a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte expunerea stării de fapt, analiza detaliată a probelor, constatarea vinovăţiei inculpatului B.C.D. în comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, încadrarea juridică dată faptei, natura şi durata pedepsei principale aplicate, impunerea şi natura pedepsei accesorii fixate, suspendarea condiţionată a executării pedepselor principală şi accesorie aplicate, atenţionarea inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. anterior, respingerea cererii părţii civile privind obligarea SC C.C. SRL la plata despăgubirilor civile, obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare şi cuantumul acestor cheltuieli, hotărârea primei instanţe este la adăpost de critici.

Cu toate acestea, s-a constatat că apelul promovat de inculpat este fondat, iar cele expuse în continuare au determinat, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior, admiterea căii de atac, cu consecinţele desfiinţării parţiale a sentinţei şi rejudecării în apel a pricinii, în următoarele limite:

În cauză, inculpatul B.D.C. a fost trimis în judecată, la data de 26 martie 2013, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin. Cauza s-a judecat în prim grad de către Judecătoria Reghin, competentă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 să judece infracţiunile de evaziune fiscală. Prin Sentinţa penală nr. 449 din 29 iunie 2010, Judecătoria Reghin l-a achitat pe inculpat, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior şi a respins acţiunea civilă formulată în procesul penal de partea civilă Statul Român.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel procurorul şi partea civilă. Prin Decizia penală nr. 90/A din 3 martie 2011, Tribunalul Mureş a admis apelurile, a desfiinţat integral hotărârea atacată şi, în rejudecare, l-a condamnat pe inculpat la un an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării acesteia, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, a admis acţiunea civilă şi l-a obligat pe inculpat să plătească părţii civile suma de 118.726 RON, cu accesoriile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la achitarea integrală a debitului.

Nici Judecătoria Reghin şi nici Tribunalul Mureş nu au dispus nimic asupra măsurii asigurătorii instituite de prima instanţă prin Încheierea din 9 februarie 2010.

Împotriva Deciziei penale nr. 90/A din 3 martie 2011 a Tribunalului Mureş a declarat recurs doar inculpatul B.D.C. Recursul său a fost admis prin Decizia penală nr. 786/R din 7 decembrie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, a fost casată integral decizia tribunalului şi desfiinţată în totalitate sentinţa judecătoriei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în prim grad.

În acest context, Tribunalul Mureş a rejudecat pricina în prim grad în fond, ca urmare a admiterii unui recurs declarat doar de inculpat împotriva deciziei de condamnare. Prin urmare, principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac rămâne activ şi în cursul rejudecării în primă instanţă şi se opune ca inculpatului să i se creeze o situaţie mai grea decât cea trasată prin Decizia penală nr. 90/A din 3 martie 2013 a Tribunalului Mureş.

În această ordine de idei, s-a constatat că, în latura penală a cauzei nu sunt probleme întrucât, prin sentinţa apelată, Tribunalul Mureş a aplicat inculpatului B.C.D. pedeapsa de 5 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării acesteia.

În schimb, în latura civilă a procesului, prin Decizia penală nr. 90/A din 3 martie 2013, inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile suma de 118.726 RON şi accesoriile acesteia, câtime care a fost, de altfel, pretinsă de Statul Român prin reprezentantul său A.N.A.F. Prin Sentinţa penală nr. 83 din 20 iunie 2013, în rejudecare, Tribunalul Mureş, admiţând în parte acţiunea civilă, l-a obligat pe inculpat să plătească părţii civile suma de 138.113 RON şi accesoriile de la data scadenţei şi până la stingerea debitului, peste cât a acordat instanţa de apel în 3 martie 2011 şi peste suma care formează obiectul acţiunii civile.

Totodată, prima instanţă, în primul ciclu procesual, nici Judecătoria Reghin în primă instanţă şi nici Tribunalul Mureş în apel, nu au dispus asupra măsurii sechestrului asigurător instituite de către instanţa de prim grad prin Încheierea din 9 februarie 2010. Prin Decizia penală nr. 786/R din 7 decembrie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureş a casat integral atât Sentinţa nr. 449 din 29 iunie 2010, cât şi Decizia nr. 90/A din 3 martie 2011, fără să indice vreun act procedural considerat valabil, de la care procesul penal să îşi reia cursul.

Astfel, în acord cu instanţa de rejudecare, s-a constatat că dispoziţia de casare vizează întreaga judecată în primă instanţă - inclusiv Încheierea din 9 februarie 2010 - şi în apel, rejudecarea urmând să fie integrală. În acest fel, Tribunalul Mureş era, într-adevăr, dator să se pronunţe asupra cererii părţii civile de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului, însă trebuia să ţină seama de limitele rejudecării date de principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac şi să aibă în vedere că, în faţa particularităţilor prezentei speţe, impunerea în sarcina inculpatului a unei măsuri asigurătorii vine în contradicţie cu acest principiu. Cu toate acestea, tribunalul a luat măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului până la concurenţa sumei de 138.113 RON.

În aceste împrejurări, s-a reţinut că imperativele principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac impun ca, în urma rejudecării după desfiinţarea cu reţinere a cauzei, inculpatul să fie obligat să plătească părţii civile doar suma de 118.726 RON şi accesoriile acesteia, care reprezintă prejudiciul constatat prin Decizia nr. 90/A din 3 martie 2011 a Tribunalului Mureş, chiar dacă prin expertiza contabilă efectuată în rejudecare paguba a fost evaluată la o valoare superioară acestei câtimi. De asemenea, s-a constatat că cererea părţii civile privind instituirea sechestrului asigurător se impune a fi respinsă, cu consecinţa ridicării acestei măsuri luate prin hotărârea atacată.

Cât priveşte motivele de apel invocate de inculpat, acestea nu au fost primite, pentru următoarele considerente:

În acord cu cele expuse de Tribunalul Mureş în considerentele hotărârii apelate, care nu au putut fi combătute în mod convingător de către inculpat, s-a subliniat că obligaţiile acestuia de întocmire a tuturor documentelor referitoare la lucrările efectuate şi înregistrarea acestora în contabilitatea SC C.C. SRL rezultă din dispoziţiile legale în materie (prevederile art. 134¹ şi art. 134² C. fisc.) şi din clauzele contractelor încheiate între entităţile angrenate în aceste lucrări.

S-a reţinut că, în condiţiile în care lucrările contractate de SC C.C. SRL în calitate de executant au fost realizate în totalitate, era datoria inculpatului de a se preocupa atât de recepţia lucrărilor şi, eventual, de remedierea posibilelor deficienţe, cât şi de încasarea contravalorii lor, aceasta cu atât mai mult cu cât în contractele de subantrepriză încheiate între P.H.K. şi SC R.A. SRL şi în cel de subantrepriză încheiat între SC R.A. SRL şi SC C.C. SRL s-au specificat în mod clar condiţiile în care urmau să se efectueze recepţiile lucrărilor şi participanţii (punctele 6.2.3.).

În situaţia concretă, în care, potrivit înscrisurilor existente la dosar, recepţia lucrărilor s-a efectuat, la final, între contractantul lucrării, P.H.K. şi beneficiar sau autoritatea contractantă, Consiliul local Voşlobeni, iar autoritatea contractantă a achitat contractantului sumele cuvenite (în total suma de 3.627.720,58 RON, în perioada 15 august 2005 - 19 decembrie 2006), finanţatorul, adică Agenţia SAPARD, virând, la rândul său, sumele corespunzătoare autorităţii contractante (conform extraselor de cont - în total suma de 3.963.682,71 RON, în perioada 29 septembrie 2005 - 2 mai 2007), inculpatul trebuia să facă personal toate demersurile necesare la antreprenorul SC R.A. SRL, în vederea încasării contravalorii lucrărilor, începând cu emiterea facturii şi până la acţionarea în judecată a debitorului SC R.A. SRL, aceasta cu atât mai mult cu cât costurile lucrărilor efectuate, respectiv cu salariile, cu combustibilii şi cu amortizarea mijloacelor fixe, au fost înregistrate în contabilitate, acest fapt având drept consecinţă diminuarea venitului impozabil.

În raport cu relaţiile contractuale statornicite între părţi, nu au putut fi acceptate susţinerile inculpatului potrivit cărora unul din motivele pentru care nu a emis factura a fost acela că nici el şi nici reprezentantul SC R.A. SRL nu ar fi fost înştiinţaţi de efectuarea recepţiei între P.H.K. şi Consiliul local Voşlobeni, întrucât nici nu era necesar, în condiţiile în care atât SC R.A. SRL, cât şi SC C.C. SRL, nu au fost decât subcontractanţi, iar recepţiile intermediare efectuate sau care trebuiau efectuate între ei nu puteau ţine loc de recepţie finală între părţile contractante principale, aceste recepţii putând sta doar la baza decontărilor dintre cei doi subcontractanţi.

Mai mult, s-a reţinut că între SC R.A. SRL şi P.U.K. s-a realizat recepţia lucrărilor, fiind întocmit procesul-verbal din data de 15 decembrie 2006, în care, în anexa II, au fost menţionate deficienţele constatate, iar ulterior, procesul-verbal din data de 16 februarie 2007 pentru stingerea anexei II din procesul-verbal din 15 decembrie 2006. În consecinţă, SC C.C. SRL nu putea şi nici nu poate avea vreo pretenţie directă de la P.H.K., Consiliul local Voşlobeni sau fosta agenţie SAPARD, singura entitate cu care a avut relaţii contractuale fiind SC R.A. SRL.

A fost avut în vedere că nici afirmaţia reprezentantului legal al SC R.A. SRL, potrivit căreia nu i s-ar fi achitat de către P.H.K. ultima factură, în sumă de 860.000 RON, nu trebuia să determine pasivitatea inculpatului întrucât, aşa cum rezultă şi din actele de la dosar şi din declaraţia administratorului SC R.A. SRL, valoarea lucrărilor sub contractate de această firmă a fost de 2.180.000 RON, fără TVA, iar cu excepţia ultimei facturi, se poate presupune că toate celelalte sume au fost încasate de SC R.A. SRL în orice caz, chiar admiţând neexecutarea unei obligaţii asumate de către partenerii contractuali, s-a reţinut că aceasta nu îl exonerează pe inculpat de neîndeplinirea, în calitate de administrator al SC C.C. SRL, a obligaţiilor legale care îi revin de a evidenţia în totalitate, în actele contabile ori în alte documente legale, operaţiunile comerciale efectuate.

Împotriva deciziei penale anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.C.D., calea de atac fiind fundamentată pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior.

S-a solicitat casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare, achitarea recurentului inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, iar în subsidiar, prin raportare la art. 10 lit. a) din acelaşi cod.

Concluziile formulate de apărătorul recurentului inculpat şi de reprezentantul parchetului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Prealabil, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

Astfel, Înalta Curte, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. anterior, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior poate fi invocat atunci când se constată că hotărârile pronunţate în cauză sunt contrare legii sau că instanţele au făcut o greşită aplicare a legii.

În ambele ipoteze, legiuitorul are în vedere o eroare de drept şi nu una de fapt, ultima putând fi invocată doar în calea de atac a apelului, când instanţa de control judiciar are obligaţia de a examina cauza dedusă judecăţii sub toate aspectele de fapt şi de drept.

Prin hotărâre "contrară legii" se înţelege acea hotărâre prin care instanţa dă o dispoziţie interzisă de lege ori omite să se pronunţe cu privire la o dispoziţie la care legea o obligă în mod imperativ.

A doua variantă a acestui caz de casare - prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii - se referă la toate celelalte situaţii în care instanţa a comis o eroare de drept, în afara celor limitativ prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen. anterior şi are în vedere dispoziţiile legale care privesc infracţiunea, pedeapsa şi răspunderea penală.

Examinând criticile formulate de recurentul inculpat, Înalta Curte constată că acestea nu privesc o eroare gravă de drept, ci una de fapt, care nu mai poate fi supusă cenzurii instanţei de recurs.

În esenţă, prin prisma acestui caz de casare, recurentul inculpat a solicitat achitarea sa pentru infracţiunea de evaziune fiscală, fie prin constatarea lipsei elementelor constitutive ale infracţiunii, fie pentru inexistenţa faptei.

Şi în prima ipoteză şi în cea de-a doua, în realitate, se solicită a se da o nouă interpretare probelor, cu consecinţa modificării situaţiei de fapt, ceea ce excede controlului judiciar efectuat de instanţa de recurs.

Chiar dacă s-ar trece peste aceste impedimente procedurale, Înalta Curte constată că fapta reţinută în sarcina inculpatului realizează elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că, în perioada 2005 - 2007, în calitate de administrator al SC C.C. SRL Brâncoveneşti, inculpatul nu a evidenţiat în totalitate, în actele contabile, operaţiunile comerciale efectuate, cauzând un prejudiciu de 138.113 RON bugetului statului.

Starea de fapt reţinută de instanţa de fond rezultă din probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, demonstrându-se, dincolo de orice dubiu, că prejudiciul cauzat prin fapta inculpatului este de 138.113 RON.

Totodată, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 134¹ din Legea nr. 571/2003, potrivit cu care faptul generator şi exigibilitatea taxelor datorate statului iau naştere la data emiterii situaţiilor de lucrări. Recurentul inculpat a înregistrat în contabilitate cheltuielile efectuate cu prilejul realizării lucrărilor, această înregistrare fiind de natură a produce consecinţe în raport cu rezultatele financiare ale societăţii.

Prin urmare, nu se impune reformarea hotărârilor pronunţate în cauză, pe de o parte, pentru că motivele invocate nu se circumscriu cazului de casare la care s-a făcut referire în susţinerea căii de atac, iar pe de altă parte, dat fiind faptul că probele administrate converg spre vinovăţia inculpatului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Pe de altă parte, examinând cauza în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la momentul săvârşirii infracţiunii de către inculpat, în contextul intrării în vigoare a noului C. pen. la data de 1 februarie 2014, instanţa de recurs constată că nu este incidentă instituţia aplicării legii penale mai favorabile, prev. de art. 5 noul C. pen. întrucât, pentru infracţiunea de evaziune fiscală, nu au intervenit modificări.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C.D.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C.D. împotriva Deciziei penale nr. 48/A din 1 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 aprilie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1323/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de...		ICCJ. Decizia nr. 1522/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea... →

ICCJ. Decizia nr. 1324/2014. SECŢIA PENALĂ

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1324/2014. SECŢIA PENALĂ