ICCJ. Decizia nr. 1522/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1522/2014
Dosar nr. 2414/95/2012
Şedinţa publică din 6 mai 2014
Deliberând asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 169 din 29 mai 2013, Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. 2414/95/2012, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul P.S.G., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală şi în baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că la data de 13 iunie 2009 SC M.S. SA Târgu Jiu a formulat o plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj prin care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de inculpatul P.S.G., întrucât la data de 30 august 2005, în calitate de cumpărător a semnat contractul de vânzare-cumpărare prin care a dobândit de la SC I.M.S. SA, imobilul teren şi construcţii ce alcătuiesc Complexul C. în condiţiile în care societatea vânzătoare nu mai era proprietara acestui complex. A mai arătat că, ulterior încheierii contractului inculpatul a intabulat imobilul teren şi construcţii pe numele său, iar în anul 2009 ca urmare a unor debite avute de inculpat la D.G.F.P. Vâlcea, această instituţie a declanşat procedura de executare silită fiind scos imobilul la vânzare prin licitaţie. Inculpatul P.S.G. era angajat în anul 2005 ca şofer la SC C.S. SA şi îl cunoştea pe inculpatul U.D., administrator al SC I.M.S. SA. Inculpatul P.S.G. a declarat faptul că în anul 2005 lucra ca şofer la una din firmele controlate de M.N. şi că la vremea respectivă deţinea suma de 250.000 RON în vederea cumpărării unei locuinţe. Acesta a precizat că la solicitarea lui M.N. a fost de acord să-l împrumute cu suma respectivă, pentru o perioadă de timp, iar pentru această sumă s-a încheiat de către U.D. la iniţiativa lui M.N. contractul de vânzare-cumpărare pentru Complexul C. Suma de 150.000 RON şi 30.000 euro i-a dat-o lui U.D. în parcarea Hotelului "A.", cu o zi înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Inculpatul a declarat că nu cunoştea că imobilul nu mai aparţinea societăţii vânzătoare, iar ulterior M.N. nu i-a restituit banii, iar imobilul a fost intabulat pe numele său în baza contractului de vânzare-cumpărare.
În declaraţia dată, P.S.G. a susţinut că în perioada decembrie 2004 - ianuarie 2005, inculpatul P.S.G. a primit de la verişoarele sale C. şi N. suma de 30.000 euro, bani pe care acesta i-a schimbat în lei în Râmnicu Vâlcea, iar ea deţinea suma de 100.000 RON de la tatăl său. S-a constatat că între declaraţia sa şi cea a soţului său există neconcordanţă cu privire la suma declarată că provenea de la verişoare, în sensul că inculpatul P.S.G. declară că i-a dat lui U.D. bani în moneda euro, iar soţia sa susţine că după ce a luat banii de la verişoare, inculpatul i-a schimbat în lei.
Din cercetările efectuate a rezultat că cele afirmate de inculpatul P.S.G. şi de martorii P.M., F.G. şi R.G. nu sunt reale. Din coroborarea probelor administrate a rezultat că învinuitul U.D. folosindu-se de calitatea sa de administrator al SC I.M.S. SA a prezentat documente false la Biroul Notarului Public B.G., respectiv procesul-verbal al adunării generale a asociaţilor din 23 august 2005 şi Hotărârea din 23 august 2005 în scopul ascunderii realităţii situaţiei juridice a imobilului Complex C. şi a încheiat contractul autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul Complexul C. în condiţiile în care acest imobil nu mai aparţinea societăţii sale.
În faza acestui contract, inculpatul P.S.G., deşi cunoştea că vânzarea nu este reală, nefiind plătit preţul a intabulat imobilele cumpărate pe numele său. Activităţile ilicite comise de cei doi învinuiţi prin încheierea Contractului de vânzare-cumpărare din 30 august 2005 au determinat prejudicierea SC M.S. SA Târgu Jiu, societate care a fost în imposibilitate de a-şi exercita dreptul de proprietate asupra Complexului C.
În anul 2004 între SC I.M.S. SA şi SC M.S. SA a intervenit un contract de schimb având ca obiect printre altele şi Complexul C., iar ulterior s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 891 din 15 octombrie 2004 a Judecătoriei Brezoi prin care s-a constatat că imobilul menţionat este proprietatea SC M.S. SA. S-a precizat că este mai puţin important în prezenta cauză dacă inculpatul P.S.G. a dispus de suma de 250.000 RON pentru a putea cumpăra Complexul C., această împrejurare urmând să fie stabilită cu ocazia judecării procesului civil având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare, proces civil ce în acest moment este suspendat până la soluţionarea definitivă a cauzei penale.
Tribunalul a apreciat că pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune în convenţii este necesar ca inducerea sau menţinerea în eroare să se fi produs în aşa fel încât cel înşelat nu ar fi încheiat convenţia în condiţiile stipulate sau cu alte cuvinte inducerea sau menţinerea în eroare trebuie să fi avut rol hotărâtor în determinarea persoanei la încheierea contractului. Eroarea în care se află partea vătămată este un element esenţial al faptei şi ea trebuie să rezulte nemijlocit din acţiunea inculpatului; prezentarea frauduloasă, denaturată sau alterată a realităţii trebuie să fie aptă de a inspira încrederea părţii vătămate şi de a o induce în eroare. Din examinarea materialului probator administrat aşa cum s-a precizat mai sus a reieşit că inculpatul practic nu a avut niciun contact cu reprezentanţii legali ai părţii vătămate SC M.S. SA neinducându-i pe aceştia în eroare şi neprezentându-le fapte adevărate ca mincinoase sau fapte mincinoase ca adevărate.
Mai mult U.D. (conform declaraţiei acestuia) reprezentantul legal al vânzătoarei SC I.M.S. SA cunoştea situaţia juridică a imobilului şi a acceptat întocmirea contractului de vânzare-cumpărare cu inculpatul P.S.G. În esenţă, s-a constatat că faptei inculpatului sub aspectul laturii obiective îi lipseşte elementul material pentru a putea fi pus în discuţie aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. Şi sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de înşelăciune se săvârşeşte cu intenţie directă calificată prin scop, ceea ce în prezenta cauză nu este definit, respectiv probatoriul administrat nu converge spre ipoteza că inculpatul a avut intenţia de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj care a arătat că întreg materialul probator a confirmat săvârşirea de către inculpat P.S.G. a infracţiunii de înşelăciune, constând în aceea că a semnat în calitate de cumpărător contractul de vânzare-cumpărare, cunoscând că imobilul nu mai aparţinea vânzătorului, atestând fictiv că s-a achitat preţul de 250.000 RON, iar ulterior a intabulat imobilul pe numele său, obţinând în acest mod un beneficiu injust, şi prejudiciind SC M.S. SA Târgu Jiu.
Prin Decizia nr. 345 din 7 noiembrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat P.S.G., a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, împotriva Sentinţei penale nr. 169 din 29 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 2414/95/2012, ca nefondat, iar cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că nu împărtăşeşte criticile parchetului referitoare la caracterul fictiv al Contractului de vânzare-cumpărare din 30 august 2005, câtă vreme actul de dispoziţie a fost consimţit de către proprietarul înscris în cartea funciară - SC I.M.S. SA, fiind irelevantă împrejurarea că acesta fusese înstrăinat anterior, printr-un act de schimb sub semnătură privată validat prin hotărâre judecătorească, iar subdobânditorul SC M.S. SA nu a efectuat niciun fel de formalităţi de înscriere a dreptului de proprietate astfel dobândit la cartea funciară şi nu s-a înscris în evidenţele fiscale cu acest imobil.
Totodată, nu sunt întemeiate nici criticile parchetului privind pretinsa imposibilitate a inculpatului de a achita preţul contractului de vânzare-cumpărare, respectiv 250.000 RON. Astfel, deşi s-a reţinut prin actul de sesizare a instanţei că inculpatul P.S. era un simplu angajat şi se prezumă că nu dispunea de o asemenea sumă de bani, înscrisurile depuse la dosar de acesta dovedesc că acesta a îndeplinit funcţia de administrator la SC V.S. SA. şi SC V.T. SA (firme controlate de numitul M.N.) şi chiar dacă a deţinut această calitate doar scriptic, fiind persoană interpusă, Curtea a reţinut că această împrejurare dă naştere unei prezumţii cel puţin la fel de puternice - aceea că inculpatul a fost remunerat de numitul M.N. corespunzător unei funcţii de asemenea răspundere şi importanţă, ţinând cont nu doar de riscurile patrimoniale la care se expunea acesta în cazul atragerii răspunderii solidare pentru datoriile societăţii şi care nu puteau fi compensate doar printr-un salariu de şofer, dar şi de faptul că inculpatul putea dispune oricând, de bunurile societăţilor administrate.
Prin urmare, SC M.S. SA care nu şi-a îndeplinit obligaţia de a se înregistra la organele fiscale ca plătitor de taxe şi impozite pentru imobilul Complex C., în scopul evitării unei eventuale urmăriri silite imobiliare, se prevalează tocmai de această împrejurare pentru a obţine desfiinţarea contractului şi a împiedica executarea silită asupra aceluiaşi imobil, pretinzând că este titulara dreptului de proprietate şi că prin fapta inculpatului i-a fost vătămat acest drept.
În aceste condiţii, fapta inculpatului de a semna în calitate de cumpărător, contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul Complex C., încheiat cu SC I.M.S. SRL nu numai că nu constituie o activitate de inducere a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte reale, dar nu a fost nici realizată în scopul obţinerii unui folos material injust. Dimpotrivă, demersul judiciar al părţii vătămate SC M.S. SA care a reclamat săvârşirea infracţiunii de înşelăciune tinde la procurarea unui asemenea folos, acţiunea civilă alăturată celei penale vizând tocmai sustragerea imobilului de la executare silită.
Curtea a reţinut că nu este posibilă deturnarea legii penale de la scopul legitim stabilit de art. 1 C. pen. în scopul satisfacerii intereselor materiale imediate ale unei persoane juridice care se pretinde în mod nereal a fi victima unei induceri în eroare, cu consecinţa tragerii la răspundere a inculpatului pentru o faptă care în mod evident nu este prevăzută de legea penală, aşa cum legal şi temeinic a reţinut prima instanţă, în mod just dispunându-se achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen.
Împotriva Deciziei nr. 345 din 7 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat P.S.G. a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data 7 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a motivat recursul în termenul prevăzut în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., criticând decizia sub aspectul că instanţa de apel - a cărei hotărâre este recurată - a invocat că în mod greşit s-a dispus achitarea inculpatului, în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu motivarea că fapta nu este prevăzută de legea penală. În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că această critică nu se încadrează în cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., care, în speţă, poate fi examinat, deoarece, aşa cum s-a arătat, recursul a fost motivat în termen.
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.
Aşa cum s-a statuat în mod constant în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, examinarea unei cauze în recurs, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, nu poate duce la reformarea situaţiei de fapt reţinută de către prima instanţă de control judiciar.
Ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin invocarea art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., ce are în vedere situaţia în care "hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii", nu are posibilitatea de a examina această critică invocată în cadrul cazului de casare mai sus menţionat, deoarece solicitarea că în mod greşit s-a dispus achitarea inculpatului, în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., şi că temeiul corect al achitării inculpatului ar fi fost, eventual, cel prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen., nu se circumscrie art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 345 din 7 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat P.S.G.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat P.S.G., în sumă de 200 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 345 din 7 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat P.S.G.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat P.S.G., în sumă de 200 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1324/2014. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 155/2014. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
