ICCJ. Decizia nr. 138/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 138/A/2014
Dosar nr. 415/42/2013
Şedinţa publică din 26 mai 2014
Asupra apelului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 186 din 7 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 415/42/2013, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată cererea formulată de inculpata B.Ş.S. de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracţiunile prev. de art. 2531 alin. (1) C. pen. (3 infracţiuni) într-o singură infracţiune prev. de art. 2531 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
A fost condamnată inculpata B.Ş.S., 1968 domiciliată în Ploieşti, judeţ Prahova, după cum urmează:
- pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prev. de art. 2531 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 3201 C. proc. pen., faptă din data de 22 octombrie 2009, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare;
- pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prev. de art. 2531 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 3201 C. proc. pen., faptă din data de 21 aprilie 2010, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare;
- pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prev. de art. 2531 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 3201 C. proc. pen., faptă din data de 21 aprilie 2011, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare.
În baza disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite şi a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 (patru) luni închisoare.
Potrivit art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 luni închisoare pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 4 luni, stabilit în baza art. 82 C. pen.
Conform art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
În temeiul disp. art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatei asupra disp. art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni.
A fost obligată inculpata la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
În calitate de membru al Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulţi Prahova, desemnată prin Hotărârea nr. 82 din data de 21 iulie 2008, organ de specialitate aflat în subordinea Consiliului Judeţean Prahova, conform art. 85 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 înfiinţată prin Hotărârea din 12 decembrie 2005 a Consiliului Judeţean Prahova, inculpata B.Ş.S. a participat la luarea deciziei privind încadrarea în grad de handicap a socrului său, afin de gradul I, în trei rânduri, respectiv la datele de 22 octombrie 2009, 22 aprilie 2010 şi 21 aprilie 2011, în urma încadrării persoanei adulte B.I. în grad de handicap, aceasta a beneficiat de drepturile şi accesibilităţile prevăzute în Legea nr. 448/2006, respectiv de indemnizaţie lunară, buget complementar şi în ultima situaţie, şi de indemnizaţie pentru asistent personal.
Situaţia de fapt, împrejurările concrete în care au fost comise faptele şi vinovăţia inculpatei, în forma prev. de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., nu au fost contestate de aceasta, apărările sale constând în aceea că nu a avut cunoştinţă că era obligată să se abţină, iar pe de altă parte, că deşi s-au făcut cercetări în legătură cu modul de obţinere a certificatelor de încadrare în grad de handicap de către socrul său, nu au fost constatate încălcări ale dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 448/2006.
Niciuna dintre apărări nu a fost primită.
În conformitate cu dispoziţiile cuprinse în art. 2531 C. pen., ce a fost introdus prin art. 1 pct. 61 din Legea nr. 278/2006, constituie infracţiunea de conflict de interese „fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv sau pentru altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură ” şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durata maximă.
În ceea ce priveşte prima apărare în sensul că nu a cunoscut că era datoare să se abţină de la luarea deciziei, aceasta nu poate fi primită întrucât nimeni nu se poate apăra invocând ignoranţa sau eroare sa în drept.
Nici apărarea potrivit căreia certificatele eliberate socrului său corespund exigenţelor legale nu poate fi primită având în vedere că prin incriminarea conflictului de interese legiuitorul a urmărit să ocrotească relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii funcţionarului public şi care presupune o comportare corectă a celui ce exercită o activitate în cadrul unei autorităţi publice.
Aceasta presupune, pe de o parte, corectitudinea funcţionarului public în îndeplinirea atribuţiilor deserviciu dar şi abţinerea acestuia de la luarea unor decizii de natură să îi confere direct sau indirect ori prin terţe persoane un anume avantaj material.
Incriminarea faptei presupune nu doar simpla interzicere a intereselor de natură privată ale funcţionarului public ci şi formarea corectitudinii deciziilor administrative pentru ca un conflict de interese nesoluţionat să nu conducă la un abuz în serviciu.
Prin urmare a fost lipsită de relevanţă juridică împrejurarea că deciziile luate sunt legale câtă vreme participarea inculpatei la luarea acestora s-a dovedit a fi în afara cadrului legal şi din acest motiv, apărarea invocată nu se justifică.
Totodată, s-a constatat că inculpata B.Ş.S. are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dată de art. 147 alin. (1) C. pen., întrucât, aşa cum a rezultat din cuprinsul textului, prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 din acelaşi cod.
Cum inculpata B.Ş.S. a fost desemnată membru al Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulţi Prahova prin Hotărârea din data de 25 iulie 2008, organ de specialitate aflat în subordinea Consiliului Judeţean Prahova, în baza art. 85 alin. (4) din Legea nr. 448/2006, rezultă că aceasta avea calitatea de funcţionar public, fiind, aşadar, subiect activ în accepţiunea disp. art. 2531 C. pen.
În raport de cele ce preced s-a constatat că faptele există şi au fost comise cu forma de vinovăţie prev. de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., aşa încât s-a dispus condamnarea inculpatei în temeiul disp. art. 2531 C. pen.
Referitor la încadrarea juridică a faptelor, Curtea a apreciat, contrar susţinerilor formulate de inculpată, prin apărător ales, că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de conflict de interese (trei), iar nu a unei infracţiuni de acelaşi tip, comisă în formă continuată, în opinia instanţei nefiind îndeplinite cerinţele impuse de art. 41 alin. (2) C. pen.
Potrivit dispoziţiilor legale anterior arătate, infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceluiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
Deşi inculpata a săvârşit acţiuni care prezintă conţinutul aceleiaşi infracţiuni, nu s-a susţinut că acestea, desfăşurate la intervale mari de timp, respectiv la 22 octombrie 2009, 22 aprilie 2010 şi 21 aprilie 2011, au fost rezultatul unei rezoluţii infracţionale unice, constatându-se că fiecare dintre acestea s-a consumat instantaneu, în momentul participării la luarea deciziei.
Prin urmare, cererea formulată de inculpată în temeiul disp. art. 334 C. proc. pen. privind schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunile prev. de art. 2531 alin. (1) C. pen. (3 infracţiuni) într-o singură infracţiune prev. de art. 2531 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost privită ca neîntemeiată şi a fost respinsă.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor, Curtea, evaluând criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul mediu de pericol social al faptelor, dedus din circumstanţele cauzei şi pluralitatea de infracţiuni, limitele de pedeapsă, astfel cum au fost reduse, potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi persoana inculpatei, necunoscută cu antecedente penale, cu atitudine procesuală corespunzătoare, căsătorită, a apreciat că aplicarea unor sancţiuni la limita inferioară a textului de lege incriminator, pentru fiecare dintre cele trei infracţiuni, este o pedeapsă justă, aptă să răspundă cerinţelor prev. de art. 52 C. pen., în special de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni.
În ceea ce priveşte solicitarea inculpatei de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)1 C. pen., s-a apreciat că aceasta nu poate fi primită, întrucât, în opinia Curţii, în cauză nu au fost îndeplinite cerinţele impuse de art. 181 C. pen.
Pentru argumentele anterior arătate legate de consideraţiile avute în vedere cu ocazia incriminării conflictului de interese şi faţă de pluralitatea de infracţiuni comise de inculpată nu se poate aprecia că atingerea adusă valorilor sociale ocrotite prin lege este minimă ori că prin conţinutul lor concret ar fi lipsite în mod vădit de importanţă ci dimpotrivă, că faptele, astfel cum au fost expuse, prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi din acest motiv se impune aplicarea de pedepse iar nu a unei simple amenzi administrative, potrivit art. 181 alin. (3) cu referire la art. 91 C. pen., aşa cum s-a solicitat.
Totodată, fiind îndeplinite cerinţele prev. de art. 33 lit. a) C. pen., în baza disp. art. 34 lit. b) din acelaşi cod s-au contopit pedepsele aplicate, dispunându-se ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare, Curtea a apreciat că sunt întrunite cumulativ cerinţele prev. de art. 81 C. pen. şi că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, motiv pentru care va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi stabilirea unui termen de încercare în conformitate cu art. 82 C. pen., urmând a se atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării disp. art. 83 C. pen.
Întrucât în cauză s-a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii, în cauză au fost aplicabile disp. art. 71 alin. (2) C. pen., respectiv, interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) - c) C. pen.
În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, Curtea a reţinut pe baza jurisprudenţei stabilite de C.E.D.O. (cauza Sabou şi Pîrcălab c. României şi Hirst c. Marii Britanii), obligatorie, ce se aplică cu preeminenţă faţă de dreptul intern, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituţie, că exerciţiul unui drept nu poate fi interzis decât în măsura în care există o nedemnitate.
Raportat la natura faptelor săvârşite, reflectând o atitudine de ignorare de către inculpată a unor valori sociale importante, relevă existenţa unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi b), prin urmare, a interzis acesteia dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice sau de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe durata executării pedepsei.
În ceea ce priveşte dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst c. Marii Britanii, prin care C.E.D.O. a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deţinuţilor condamnaţi la executarea unei pedepse cu închisoarea, deşi urmăreşte un scop legitim, nu respectă principiul proporţionalităţii, reprezentând, astfel, o încălcare a art. 3 Protocolul 1 din Convenţie, Curtea a apreciat că, în raport de natura infracţiunilor săvârşite de inculpată, aceasta nu este nedemnă să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice exerciţiul acestui drept.
Referitor la drepturile prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen., s-a apreciat că fapta comisă este absolut independentă de aspectele la care se referă aceste drepturi, nu denotă o nedemnitate, astfel că nu a interzis exercitarea drepturilor părinteşti şi a dreptului de a fi tutore sau curator şi nici pe cel de la lit. c) având în vedere că prin Hotărârea din 30 iulie 2013 Consiliul Judeţean Prahova a dispus revocarea acesteia din funcţia anterior deţinută.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpata B.Ş.S., invocând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia.
Sub primul aspect s-a apreciat că în mod greşit au fost reţinute dispoziţiile art. 33 C. pen., în condiţiile în care infracţiunea reţinută în sarcina inculpatei a fost săvârșită în baza unei rezoluţii infracţionale unice ceea ce impune aplicarea dispoziţiilor art. 41 C. pen.
Sub cel de-al doilea aspect, apărarea a invocat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 181 C. proc. pen. şi pe cale de consecinţă achitarea inculpatei, fapta săvârşită de către aceasta neavând gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând apelul prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În esenţă, ca stare de fapt, Înalta Curte reţine că inculpata B.Ş.S., în calitate de membru al Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulţi Prahova, a participat la luarea deciziei privind încadrarea în grad de handicap a socrului său, afin de gradul I, în trei rânduri, respectiv la 22 octombrie 2009, 22 aprilie 2010 şi 21 aprilie 2011.
În urma încadrării persoanei adulte B.I. în grad de handicap, acesta a beneficiat de drepturile prevăzute de Legea nr. 448/2006, respectiv de indemnizaţie lunară, buget complementar şi indemnizaţia pentru asistent personal.
La primul termen de judecată, cu procedura completă, inculpata a recunoscut în totalitate faptele reţinute prin actul de sesizare a instanţei, solicitând a fi judecată în procedura simplificată cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă în condiţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Instanţa de fond a constatat ca fiind îndeplinite cerinţele legii şi ca atare a pronunţat hotărârea de condamnare în baza probelor administrate în faza de urmărire penală care au conturat existenţa faptelor şi vinovăţia inculpatei.
Niciuna dintre criticile invocate în motivele de apel nu sunt întemeiate.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei se impune, pe de o parte, a se reţine că atât forma continuată, cât şi concursul de infracţiuni sunt cauze de agravare a pedepsei şi ca atare reţinerea uneia sau a alteia nu obligă la schimbarea încadrării juridice a faptei.
Pe de altă parte, în raport de situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi recunoscută de inculpată, se constată că faptele au fost săvârşite în baza unor rezoluţii infracţionale distincte, fiecare faptă consumându-se instantaneu, în momentul luării celor 3 decizii, din 22 octombrie 2009, 22 aprilie 2010, respectiv 21 aprilie 2011.
Cât priveşte achitarea inculpatei pentru că faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, Înalta Curte reţine că o astfel de soluţie poate fi adoptată în cadrul procedurii simplificate, dar nu se justifică în cauza dedusă judecăţii în condiţiile în care inculpata a săvârşit trei infracţiuni de conflict de interese, conştientizând urmările produse şi acceptându-le ca atare. Prin urmare faptele sale nu sunt lipsite de pericol social, ci dimpotrivă, fiecare în parte, prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
În fine, apărarea este nefondată şi prin aceea că, pe de o parte se invocă, în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei legea nouă - infracţiunea continuată presupunând identitate de subiect pasiv - iar sub aspectul sancţiunii se invocă legea veche şi aplicarea unei sancţiuni administrative ceea ce nu poate fi acceptat, legea mai favorabilă impunând examinarea ei în ansamblu.
Având în vedere considerentele expuse anterior, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpata B.Ş.S. şi menținerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţată de instanţa de fond.
Văzând şi disp. art. 275 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata B.Ş.S. împotriva sentinţei penale nr. 186 din 7 octombrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă apelanta inculpată la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1320/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1431/2014. Penal → |
|---|
