ICCJ. Decizia nr. 1314/2014. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1314/2014
Dosar nr. 8125/63/2012
Şedinţa publică din 14 aprilie 2014
Deliberând asupra recursului de faţă, constată:
Prin sentinţa penală nr. 539 de la 14 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul cu nr. 8125/63/2012, s-au dispus următoarele:
În baza art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul K.H., cu domiciliul în Craiova, jud. Dolj, la pedeapsa de 2 ani închisoare şi. interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară (fapta descrisă la pct. 1 din rechizitoriu).
În baza art. 254 alin. (1) C. pen. rap la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară (faptă descrisă la punctul 2 din rechizitoriu).
În baza art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul K.H. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară (faptă descrisă la punctul 4 din rechizitoriu).
În baza art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară (fapta descrisă la punctul 5 din rechizitoriu).
În baza art. 256 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/200 cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedepsele de câte 5 luni închisoare pentru fiecare din cele două infracţiuni de primire de foloase necuvenite (fapte descrise la punctele 3 şi 6 din rechizitoriu).
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul K.H. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi s-a atras atenţia inculpatului asupra art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a dispus interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie şi în baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de la 22 martie 2012 până la 23 martie 2012.
S-a constatat că martorii denunţători C.E.A.C., P.I.L., F.F.E., nu au solicitat restituirea sumelor de bani date inculpatului.
În baza art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000 şi art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul K.H. a sumei de 200 lei primită de la denuntătoarea C.E.A.C., a sumei de 100 lei primită de la denuntătoarea P.I.L. şi a sumei de 120 lei primită de la denuntătoarea F.F.E.
În baza art. 256 alin. (2) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000 şi art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 300 lei primită de la denuntătoarea P.I.L.
S-a constatat să sumele de 500 lei respectiv 100 lei, au fost puse la dispoziţie de organele de urmărire penală cu prilejul organizării celor două acţiuni de prindere în flagrant.
A fost obligat inculpatul la 1.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului (urmărire penală şi fond), din care 200 lei onorariul avocatului din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 125/P/2012 al Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului K.H. pentru săvârşirea a patru infracţiuni prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi două infracţiuni de primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În fapt, s-a reţinut că la data de 24 februarie 2012, denuntătoarea C.E.A.C. a sesizat organele judiciare cu privire la faptul că în ziua de 23 noiembrie 2011 i-a dat inculpatului K.H., medic ginecolog la Spitalul municipal Calafat, suma de 200 lei pentru a-i efectua o întrerupere de sarcină. în baza sesizării şi declaraţiei denunţătoarei s-a solicitat Tribunalului Dolj autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor stocate în mediul ambiental de către inculpat pentru o perioadă de 20 de zile, începând cu data de 13 martie 2012.
La data de 20 martie 2012, denunţătoarea C.E.A.C. s-a deplasat la locul de muncă al inculpatului şi a purtat o discuţie cu acesta, ocazie cu care inculpatul a recunoscut că a primit suma de 200 lei de la denunţătoare pentru a efectua întreruperea de sarcină, denunţătoarea solicitându-i inculpatului să mai efectueze un astfel de act medical şi în favoarea unei cunoştinţe de-a sa.
Investigatorul a avut o discuţie cu inculpatul, în cursul căreia i-a solicitat sprijinul constând în efectuarea unei intervenţii chirurgicale de întrerupere a sarcinii pentru o presupusă prietenă a investigatorului. Investigatorul i-a solicitat inculpatului să efectueze intervenţia cu maximă discreţie şi dacă este posibil intervenţia să nu fie înscrisă în registrul de evidenţă al spitalului în care lucrează inculpatul. Din conţinutul discuţiilor purtate de către investigator cu inculpatul la data de 20 martie 2012 rezultă că inculpatul percepea,jtarifele" pentru efectuarea acestui gen de intervenţii chirurgicale în funcţie de vârsta fătului.
În baza înţelegerii avute cu inculpatul la data de 20 martie 2012, investigatorul s-a deplasat din nou la locul de muncă al inculpatului la data de 22 martie 2012, având asupra sa suma de 500 lei marcată criminalistic. Investigatorul a purtat o discuţie cu inculpatul în cursul căreia i-a solicitat efectuarea intervenţiei chirurgicale prietenei sale în ziua de 25 martie 2012, lucru cu care inculpatul a fost de acord. Investigatorul i-a oferit inculpatului suma de 500 lei în contul acestei intervenţii şi i-a solicitat ca activitatea să nu fie înregistrată în evidenţa spitalului. Deşi a afirmat că obişnuieşte să primească banii după efectuarea actului medical, inculpatul a primit banii de la investigator.
Cu ocazia surprinderii în flagrant, inculpatul a negat că în schimbul acestei sume de bani urma să efectueze intervenţia chirurgicală solicitată de către investigator susţinând că banii au fost primiţi cu titlu personal, deşi înregistrarea convorbirilor purtate de cei doi denotă fără echivoc faptul că banii au fost primiţi de către inculpat în vederea efectuării actului medical solicitat de investigator.
Cercetările, efectuate în cauză au mai stabilit că, în luna decembrie 2011, inculpatul a primit de la denunţătoarea S.V.G. suma de 300 lei pentru faptul că inculpatul a asistat-o la naştere. Denunţătoarea a declarat că, pe parcursul sarcinii a fost supravegheată medical de. către inculpat, acesta primind lunar de la denunţătoare câte 70 lei, iar pentru faptul că în seara de 10 decembrie 2011 a asistat-o la naştere, inculpatul a primit în ziua de 10 decembrie 2011 suma de 300 lei de la aceasta. In acest sens sunt declaraţiile denunţătoarei S.V.G. şi a martorilor S.I. şi S.G.
La data de 08 februarie 2012, inculpatul a primit de la denunţătoarea P.I.L. suma de.- 1.0.0 lei pentru a efectua o întrerupere de sarcină. După primirea banilor de la denunţătoare, inculpatul a efectuat actul medical solicitat.
La data de 16 februarie 2012, inculpatul a pretins suma de 200 lei de la denunţătoarea F.F.E., tot pentru efectuarea unei întreruperi de sarcină şi după primirea sumei de. 120 lei de la denunţătoare, inculpatul a efectuat actul medical solicitat.
La data de 18 aprilie 2012, denunţătoarea P.I.L. s-a deplasat la locul de muncă al inculpatului pentru efectuarea unui control de specialitate, având asupra sa suma de 100 lei marcată criminalistic. După efectuarea controlului ginecologic, inculpatul a primit de :1a denunţătoare suma de 100 lei, bani ce au fost găsiţi în buzunarul halatului inculpatului cu ocazia activităţii de surprindere în flagrant.
Din adresele cu nr. 1538 din 20 martie 2012 şi respectiv 202 din 18 aprilie 2012 emise de Spitalul municipal Calafat, a rezultat faptul că numitele C.E.A., S.V.G., P.I.L. şi F.F.E. au beneficiat de servicii medicale la Spitalul municipal Calafat, acestea fiind efectuate de către inculpatul K.H.. Pentru aceste servicii medicale, persoanele respective nu aveau obligaţia de plată-a contravalorii acestora şi nici nu există vreo dovadă a efectuării vreunei plăţi,
Din fişa cu atribuţiile postului inculpatului, a rezultat că acesta avea ca atribuţii efectuarea de intervenţii chirurgicale în specialitatea obstetrică-ginecologie şi controale medicale de specialitate.
În drept, faţă de probatoriul administrat, prima instanţă a reţinut că activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul K.H. în modalitatea expusă la pct. 1, 2, 4 şi 5 din rechizitoriu, constând în pretinderea şi primirea unor sume de bani de la martorele denunţătoare C.E.A.C., P.I.L., F.F.E. precum şi de la investigatorul cu identitate reală cu prilejul flagrantului organizat la data de 20 martie 2012, se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii de luare de mită.
Obiectul mitei a constat în sumele de 200 lei primiţi de la denunţătoarea C.E.A. pentru a efectua o întrerupere de sarcină la data de 23 noiembrie 2011, a sumei de 500 lei primiţi de la investigatorul sub acoperire la data de 22 martie 2012 cu prilejul organizării flagrantului, a sumei de 100 lei primiţi de inculpat la data de 08 februarie 2012 de la denunţătoarea P.E. pentru efectuarea unei întreruperi de sarcină şi a sumei de 120 lei primită de la denunţătoarea F.F.E., aceşti bani fiind neeuveniţi, pretinderea şi primirea efectuându-se anterior sau concomitent îndeplinirii atribuţiunilor de serviciu ale inculpatului constând în intervenţii chirurgicale în specialitatea obstetrică- ginecologie şi controale medicale de specialitate aşa cum rezultă din fişa postului inculpatului.:
În ceea ce priveşte apărarea inculpatului că acesta ar fi fost provocat să săvârşească faptele, cu referire în special la primirea sumei de bani de 500 lei de la investigatorul sub acoperire cu prilejul flagrantului organizat la data de 22 martie 2012, tribunalul a constatat că, potrivit doctrinei şi practicii judiciare, inclusiv jurisprudenţa C.E.D.O., se comite o provocare ori o instigare de către agenţii statului, ori de câte ori organele de urmărire penală nu se limitează la a cerceta în mod pasiv activitatea infracţională cu privire la care există indicii că este desfăşurată de inculpat, ci exercită o anumită influenţă asupra persoanei vizate încât să o determine să săvârşească o faptă penală care, fără această intervenţie nu ar fi fost săvârşită, cu scopul de a constata o infracţiune, respectiv de a obţine probe. De asemenea, conform art. 261 din Legea nr. 78/2000, provocarea din partea agenţilor statului poate avea loc prin desfăşurarea activităţii investigatorilor sub acoperire cu depăşirea limitelor cadrului legal.
Însă, pentru a exista provocarea, se impune ca iniţiativa să aparţină investigatorului şi să nu existe nici un indiciu că inculpatul a săvârşit sau se pregăteşte să săvârşească infracţiuni. Or, în cauza de faţă prima instanţă a constatat că încă înainte de data de 20 martie 2012, când instigatorul a iniţiat o discuţie cu inculpatul solicitându-i efectuarea unei intervenţii chirurgicală pentru o presupusă prietenă a acestuia şi i-a oferit.suma de 500 mii lei, sumă pe care i-a şi înmânat-o inculpatului K.H. la data de 22 martie 2012 cu prilejul flagrantului (fără ca inculpatul să refuze primirea acestei sume), în ceea ce îl priveşte pe acesta se formulaseră deja denunţuri de la pacientele cărora inculpatul în calitate de medic la secţia de obstetrică-ginecologie le pretinsese diverse sume de bani pentru serviciile medicale efectuate conform atribuţiunilor sale de serviciu.
Instanţa de fond a mai constatat că faptele săvârşite de inculpatul K.H., în modalităţile expuse la punctele 3 şi 6 din actul de inculpare, constând în primirea sumei de 300 lei de la martora denunţătoare S.V.G. după ce inculpatul în luna decembrie 2011 a asistat-o la naştere, respectiv primirea sumei de 100 lei de la deriunţătoarea P.I.L. după ce i-a efectuat acesteia un control ginecologic anterior, întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni de primire de foloase necuvenite în forma prev. de art. 256 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
La individualizarea pedepselor, s-au avut în vedere natura şi gradul de pericol social al faptelor, modalitatea şi împrejurările concrete în care au fost săvârşite - inculpatul acţionând în timpul exercitării atribuţiunilor de serviciu şi folosindu-se de profesia sa în realizarea activităţii infracţionale, valoarea modică a sumelor care au făcut obiectul infracţiunilor precum şi circumstanţele personale ale inculpatului.
Având în vedere că anterior săvârşirii faptelor, inculpatul era o persoană integrată social - acesta fiind cetăţean palestinian care în anul 2002 a dobândit şi cetăţenia română, a absolvit cursurile facultăţii de medicină din Craiova şi în final a practicat profesia de medic pentru care s-a pregătit în cadrul Spitalului Municipal Calafat din anul 2005, manifestând disponibilitate pentru muncă şi o evoluţie pozitivă până la vârsta actuală, aşa cum a rezultat din referatul de anchetă socială întocmit de serviciul de probaţiune din cadrul Tribunalului Dolj, nu are antecedente penale, aceste aspecte au impus concluzia reţinerii în favoarea acestuia de circumstanţe atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege conform art. 76 C. pen., pentru fiecare din faptele săvârşite de inculpat.
Prin urmare, s-a apreciat că o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare (cu privire la care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării, pe durata termenul de încercare de 4 ani) va fi în măsură să realizeze scopul de exemplaritate şi cel educativ, să îl determine pe inculpat să conştientizeze consecinţele faptelor sale, impunându-se respectarea tuturor valorilor ocrotite de lege şi deci să îl determine ca, în viitor, să evite comiterea de noi infracţiuni.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi inculpatul K.H.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a arătat că hotărârea instanţei de fond este nelegală, deoarece s-a omis aplicarea, ca pedeapsă accesorie, a dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen.; de asemenea, instanţa de fond a omis să facă aplicarea pedepsei complementare prev. de art. 64 lit. c) C. pen., deşi aceasta era obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 254 C. pen.; s-a criticat sentinţa şi pentru netemeinicie, întrucât, în mod neoportun s-au reţinut dispoziţiile art. 74, 76.C. pen.,-, cu consecinţa coborârii pedepsei aplicată inculpatului cu mult sub minimul special şi, totodată, s-au reţinut neoportun dispoziţiile art. 81 C. pen.
Inculpatul K.H. a susţinut că este relevantă pentru stabilirea stării de fapt discuţia inculpatului cu C.A., aceasta din urmă intenţionând să facă intervenţia medicală la o clinică privată, unde se achita contravaloarea prestaţiei medicale, în Spitalul Calafat nefiind posibilă efectuarea acestei intervenţii, însă organele de urmărire penală s-au grăbit în a organiza flagrantul, când în realitate ar fi trebuit să observe că suma înmânată de denunţătoarea Coman reprezenta tocmai preţul serviciului medical efectuat în acea clinică, deşi discuţiile se purtau în spital. Insistenţa investigatorului ca inculpatul să primească banii a fost remarcată de judecătorul ce a analizat propunerea de arestare preventivă şi de către instanţa de recurs, ţinându-se seama de acest aspect în luarea hotărârii cu privire la măsura preventivă. De asemenea, s-a susţinut că declaraţiile martorilor sunt contradictorii şu nu demonstrează vinovăţia inculpatului. Martorii au arătat însă disponibilitatea doctorului de a se prezenta la orice solicitare, chiar dacă au susţinut că au dat diferite sume de bani după prestarea serviciului medical. în teză subsidiară, inculpatul a solicitat ca instanţa să aibă în vedere la pronunţarea soluţiei datele ce caracterizează persoana sa (familie, carieră, foarte bun comportament anterior faptelor deduse judecăţii) şi să reducă pedeapsa aplicată de către prima instanţă.
Instanţa de apel a apreciat că soluţia primei instanţe este temeinică şi legală, criticile aduse de inculpat şi parchet urmând a fi înlăturate ca neîntemeiate. Starea de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost corect reţinută de către prima instanţă, respectă imperativele impuse de art. 62 şi următoarele C. proc. pen., interpretarea fiind rezultatul coroborării tuturor probelor administrate pe parcursul procesului penal.
În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpat, curtea nu poate reţine susţinerea acestuia că suma de 500 lei, primită de la investigatorul cu identitate reală ar fi reprezentat în realitate preţul serviciului medical pe care inculpatul urma să îl efectueze în cabinetul său particular situată lângă Spitalul Municipal Calafat. Această apărare a fost formulată prima dată de către inculpat în timpul soluţionării recursului declarat de către parchet împotriva încheierii prin care s-a respins propunerea de arestare preventivă a inculpatului. In cadrul convorbirii purtate între investigatorul cu identitate reală şi inculpat, redate în procesul-verbal din 20 martie 2012 inculpatul solicită ca „prietena" investigatorului să se prezinte pentru întreruperea de sarcină la Spitalul Calafat, cu buletinul asupra ei, duminică, atunci când inculpatul este de gardă şi „nu e nimeni în spital, pot să nu o înregistrez" sau „eu prefer duminică, pentru că nu vine nimeni durninică la spital, e o zi liniştită", astfel cum precizează chiar inculpatul (fila 110 dos. u.p.). Cât timp inculpatul nu o consultase pe pacienta sa şi nu cunoştea cel puţin vârsta sarcinii, este greu de crezut că ar fi primit în avans preţul unei proceduri medicale, fără a avea măcar certitudinea că o poate efectua, chiar şi în propriul său cabinet particular, aşa cum a susţinut în apel.
În mod corect prima instanţă a apreciat că în cauză nu există o provocare a agenţilor statului, deoarece anterior zilei de 20 martie 2012, când investigatorul cu identitate reală l-a contactat pe inculpat în vederea efectuării unui avort la cerere, se formulaseră denunţuri de către C.E.A., la data de 23 februarie 2012 şi de către S.V.G. la data de 07 martie 2012 cu privire la faptul că inculpatul le-ar fi. pretins diferite sume de bani pentru prestarea unor servicii medicale. In plus, se constată din discuţia purtată între investigator şi inculpat că acesta din urmă este cel care menţionează prima dată că este necesar să fie plătită o sumă de bani („Dar nu ştiu la preţ, să vedem cât este sarcina. Nu ştiu ce preţ v-a spus. (denunţătoarea C. n.n.)" sau „Deci dacă este mai mare de două luni, este mai mare suma" (fila 111 dos. u.p.).
Criticile apelanţilor sunt nefondate şi în ce priveşte cuantumul pedepselor aplicate. Prima instanţă a făcut o justă individualizare a pedepselor şi a apreciat corect modalitatea de executare a pedepsei rezultante, luând în considerare atât pericolul social concret al faptelor comise şi numărul infracţiunilor, cât şi elementele favorabile inculpatului, respectiv valoarea modică a sumelor care au făcut obiectul infracţiunilor precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, acesta manifestând disponibilitate pentru muncă şi o evoluţie pozitivă până la vârsta actuală, conform referatului de evaluare întocmit de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj.
O altă critică a parchetului a vizat omisiunea primei instanţe de a aplica inculpatului pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a exercita profesia de medic. Prima instanţă a arătat însă motivele pentru care apreciază ca prin aplicarea acestei pedepse, ar pune inculpatul într-o situaţie mult prea grea faţă de circumstanţele reale ale cauzei. Curtea reţine din caracterizările depuse de inculpat de la colegii de muncă că acesta are reputaţia unui profesionist, este perceput ca o persoană conştiincioasă, gata să-şi îndeplinească prompt atribuţiile de serviciu. Este corectă susţinerea parchetului că din probele dosarului se desprinde o preocupare constantă a inculpatului în obţinerea unor sume de bani pentru serviciile medicale prestate, însă curtea reţine că niciunul dintre martorii audiaţi în cauză, foste paciente sau persoane apropiate ale acestora, nu au susţinut că inculpatul ar fi condiţionat aceste servicii de primirea sumelor de bani. Faţă de circumstanţele reale ale faptelor şi de circumstanţele personale ale inculpatului, curtea apreciază, în acord cu prima instanţă, că aplicarea pedepsei privind interzicerea dreptului de a exercita profesia de medic apare ca excesivă şi că pronunţarea unei condamnări penale, perioada de timp ce constituie termen de încercare, consecinţele săvârşirii unei noi infracţiuni în acest termen sunt suficiente să realizeze scopul de exemplaritate şi cel educativ, să-1 determine pe inculpat să conştientizeze consecinţele faptelor sale şi să îl determine să evite comiterea de noi infracţiuni.
Drept urmare, prin Decizia penală nr. 171 din 10 mai 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse ca nefondate, apelurile declarate de inculpatur K.H. şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, cu obligarea inculpatului K.H. la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpatul K.H.
Parchetul a criticat hotărârea în temeiul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. referitor la omisiunea aplicării pedepsei complementare şi accesorii prev.de art. 64 lit. c) C. pen.
Ulterior, la termenul din 4 februarie 2014, recursul declarat de către Parchet a fost retras, aşa încât, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va lua act de retragerea recursului.
Inculpatul a motivat recursul în scris, motivele fiind depuse la termenul din 18 martie 2014 şi a criticat hotărârea în temeiul art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii deoarece lipseşte vinovăţia, el neacţionând cu intenţia prevăzută de infracţiunea de luare de mită, respectiv de primire de foloase necuvenite.
Examinând cauza, exclusiv în ceea ce priveşte recursul declarat de inculpat, înalta Curte apreciază că este fondat, însă pentru alte considerente decât cele invocate de către inculpatul K.H.
Având în vedere data pronunţării deciziei atacate şi dispoziţiile tranzitorii prev. de art,12 din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora recursurile aflate în curs de soluţionare la data de intrării în vigoare a noului C. proc. pen. (respectiv 1 februarie 2014) se judecă potrivit mormelor vechi de procedură, se constată că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Din această perspectivă, reiese că inculpatul nu a respectat termenul prev.de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. şi nu a motivat recursul cu 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa încât, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. nu pot fi avute în vedere decât acele cazuri de casare care, potrivit legii, pot fi luate în considerare din oficiu.
Deşi motivul de recurs susţinut se încadrează în cazul de casare invocat de către recurent, acest caz de casare nu face parte din categoria mai sus menţionată, aşa încât nu poate fi examinat de către instanţa de recurs.
Cu toate acestea, dată fiind situaţia particulară a intrării în vigoare în data de 1 februarie 2014 a. noului C. pen., se pune problema aplicării în timp a legii penale, inclusiv a aplicării legii penale mai favorabile, chestiune de ordine publică prevăzută de disp. art. 15 alin. (2) din Constituţie, ce nu poate fi limitată la cazurile prev. deart. 3859C. proc. pen. şi care trebuie examinată chiar din oficiu de către instanţa de recurs.
Din acest motiv, Înalta Curte a pus în discuţie aplicarea legii penale mai favorabile sub toate aspectele relevante cauzei.
Pentru motivele ce vor fi expuse în cele ce urmează, instanţa de recurs apreciază că faptele pentru inculpatul K.H. a fost trimis în judecată, au fost dezincriminate.
Demersul de evaluare a legii penale mai favorabile are ca premisă situaţia de fapt stabilită prin hotărârile atacate, ce nu poate fi modificată de instanţa de recurs.
Astfel, în sarcina inculpatului s-a reţinut săvârşirea a patru infracţiuni de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în pretinderea şi primirea unor sume de bani de la numitele C.E.A.C., P.I.I., F.F.E. şi de la investigatorul cu identitate reală (200 lei primiţi de la denunţătoarea C. pentru efectuarea unei întreruperi de sarcină la data de 23 noiembrie 2011, 500 lei de la investigatorul sub acoperire în data de 22 martie 3012, 100 lei de la denunţătoarea P., respectiv 120 lei de la denunţătoarea F.F.E., sume de bani necuvenite, pretinderea şi primirea efectuându-se anterior sau concomitent mdeplimrii atribuţiilor de serviciu.
De asemenea, s-a reţinut comiterea a două infracţiuni de primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, respectiv că inculpatul a primit suma de 300 lei de la martora S.V.G.J. după ce în luna decembrie 2011 a asistat-o la naştere şi că a primit suma de 100 lei de la. martora P.I.I., după ce anterior a efectuat un control ginecologic.
Infracţiunea de luare de mită este prevăzută şi în noul C. pen., cu anumite diferente fată de vechea reglementare.
Astfel, potrivit art. 289 C. pen. în vigoare, luarea de mită constă în:
1) Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu mdeplinirea, nemdeplinirea, urgentarea ori întârzierea mdeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
În ce priveşte infracţiunea de primire de foloase cuvenite, se constată că nu se mai regăseşte în noul C. pen., ca infracţiune distinctă cu aceeaşi denumire marginală, însă din interpretarea disp. art. 289 C. pen. în vigoare, rezultă că este incriminată potrivit noii reglementări ca o modalitate a infracţiunii de luare de mită, deoarece, potrivit noului C. pen., nu se mai face distincţie în funcţie de scopul pentru care se comite elementul material al infracţiunii şi nici cu privire la momentul primirii sumelor de bani sau a altor foloase necuvenite.
Rezultă, astfel, din examinarea în abstract a legii noi, că faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă sunt în continuare prevăzute de legea penală şi ar corespunde cu şase infracţiuni de luare de mită.
În conformitate cu disp. art. 4 C. pen. în vigoare: „legea nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă", acest text având corespondent în dispoziţiile art 12 alin. (1) C. pen. anterior.
De asemenea, potrivit normelor tranzitorii, respectiv art. 3 din Legea nr. 187/2012: „dispoziţiile art. 4 C. pen. privind legea de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată comisă sub imperiul vechii legi nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiuni, inclusiv a formei de vinovăţie, cerată de legea nouă pentru existenţa infracţiunii".
În concordanţă cu aceste dispoziţii legale, aprecierea asupra intervenţiei dezincriminării trebuie să se realizeze însă, în concret, prin raportare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi nu la denumirea infracţiunii sau la tiparul de incriminare.
Din acest punct de vedere, se constată că noul C. pen. introduce mai multe modificări în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită, iar cele care interesează în speţă se referă la calitatea subiectului activ şi la modalitatea de comitere a infracţiunii.
Se constată, astfel, că în varianta prev. de art. 289 alin. (2) C. pen. în vigoare nu mai este prevăzută ca infracţiune comiterea faptei atunci când are loc în legătură cu îndeplinirea sau cu urgentarea îndeplinirii unui act ce intră în mdatoririle de serviciu ale funcţionarilor publici prev, de art. 175 alin. (2) C. pen.
Având în vedere că, în speţă, inculpatului K.H. i s-a reproşat tocmai pretinderea şi primirea unor sume de bani în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu (aşa cum rezultă din fişa postului), respectiv efectuarea controalelor ginecologice şi a unor întreruperi de sarcini, acesta fiind medic în specialitatea obstetrică - ginecologie, se impune a analiza dacă inculpatul face parte din categoria funcţionarilor prev. de art. 175 alin. (2) C. pen.
Şi.în ce priveşte noţiunea de funcţionari publici, noul C. pen. a introdus o serie de modificări, astfel cum rezultă din disp. art. 175 C. pen., care în alin. (1) lit. a)-c) reglementează categoria funcţionarilor publici prin indicarea unor criterii de determinare a calităţii acestora, iar.în alin. (2) reglementează categoria funcţionarilor publici asimilaţi.
Medicul nu poate fi încadrat în disp. art. 175 alin. (1) C. pen. în vigoare, căci nu exercită atribuţii şi responsabilităţi stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti (conform art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen.); de asemenea, acesta nu exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură (conform art. 175 alin. (1) lit. b) C. pen.).
Sub acest ultim aspect, trebuie precizat că art. 175 alin. (1) lit. b) C. pen. are în vedere funcţia publică, astfel cum este definită în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/1999, precum şi funcţionarii publici cu statut special. în ce priveşte medicul, se constată că nu se regăseşte pe lista funcţiilor publice reglementată de Legea nr. 188/1999. Mai mult, art. 375 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prevede în mod expres că medicii nu sunt funcţionari publici: "Având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este funcţionar public.
O discuţie specială trebuie făcută în legătură cu funcţionarul public definit de art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. care se referă la „persoana care cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără remuneraţie (...) exercită singură sau împreună cu alte persoane în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia".
Din interpretarea acestei dispoziţii legale rezultă că legiuitorul a avut în vedere doar domeniul economic, cu intenţia de a mcrimina fapte care au fost comise în afara instituţiilor publice, dar care au legătură cu folosirea, cu gestionarea sau administrarea bunurilor starului, şi nu fapte care sunt comise în legătură cu obiectul de activitate al oricărei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat.
Atribuţiile medicului nu au legătură cu domeniul economicoasa încât nu poate fi încadrat în categoria prev. de art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. Astfel, potrivit art. 3 74 din Legea nr. 95/2006: "Profesia de medic are ca principal scop asigurarea stării de sănătate prin prevenirea îmbolnăvirilor, promovarea, menţinerea şi recuperarea sănătăţii individului şi a colectivităţii."
În consecinţă, trebuie verificat dacă medicul se încadrează în categoria funcţionari publici asimilaţi, reglementată de art. 175 alin. (2) C. pen., potrivit căruia: „Este considerată funcţionar public în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost investită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la mdeplinirea respectivului serviciu public".
Legea prevede, astfel, două condiţii: persoana să exercite un serviciu de interes public, fie în baza unei investiri a unei autorităţi publice, fie sub controlul sau supravegherea unei asemenea autorităţi.
Pentru verificarea mdeplinirii condiţiei referitoare la natura serviciul public, trebuie să se analizeze dacă prin realizarea unui anumit serviciu se urmăreşte satisfacerea unor nevoi de interes general, iar sfera atribuţiilor persoanei are legătură cu realizarea acestui interes.
Referitor la cea de-a doua condiţie, trebuie verificat dacă respectiva persoană a dobândit calitatea prin numirea sa de către o autoritate publică sau i-au fost încredinţate anumite atribuţii de realizare a serviciului de interes public printr-o decizie a unei autorităţi, iar mdeplinirea atribuţiilor este supravegheată de o asemenea autoritate.
Aşa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului C. pen., legiuitorul a avut în vedere dezmcriminarea unor fapte care anterior constituiau infracţiuni de corupţie, iar raportat la disp. art. 175 alin. (2) C. pen,, se face referire expresă la două categorii de funcţionari, respectiv notarii publici şi executorii judecătoreşti, fără a enumera medicii sau alte categorii de funcţionari.
În opinia Înaltei Curţi, art. 175 alin. (2) C. pen. se aplică şi în ce priveşte medicul, deoarece această dispoziţie legală nu enumera nici măcar exemplificativ tipuri de profesii sau funcţii care trebuie asimilate noţiunii de funcţionar public, aşa încât determinarea acestor categorii se face în concret, în funcţie de unitatea în care îşi desfăşoară activitatea, modul de investire sau de desemnare şi de modalitatea în care este sau nu supravegheată sau controlată mdeplinirea atribuţiilor de serviciu.
În ce priveşte medicul, aşa cum rezultă din dispoziţiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, acesta îşi desfăşoară activitatea în realizarea unui serviciu de interes public, sub supravegherea şi controlul Colegiului medicilor din România şi a Ministerului Sănătăţii Publice.
Conform art. 1 şi 2 din Legea nr. 95/2006, domeniul sănătăţii este considerat un obiectiv de interes social major şi asistenţa de sănătate publică este definită ca fiind: efortul organizat al societăţii în vederea protejării şi promovării sănătăţii populaţiei, componentă"a sistemului de sănătate publică.
Referitor la modul de desfăşurare al activităţii, art. 375 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 prevede că "În scopul asigurării în orice împrejurare a intereselor pacientului, profesia de medic are la baza exercitării sale independenţa şi libertatea profesională a medicului, precum şi dreptul de decizie asupra hotărârilor cu caracter medical.", însă conform art. 373 din Legea nr. 95/2006: "Monitorizarea şi controlul exercitării profesiei de medic se realizează de către Colegiul Medicilor din România şi Ministerul Sănătăţii Publice (...)"
Sunt îndeplinite astfel, în ce priveşte medicul, ambele condiţii prev.de art. 175 alin. (2) C. pen. în vigoare, aşa încât, acesta are calitate de funcţionar public în sensul legii penale.
Aşa cum s-a arătat, raportat la această calitate, faptele inculpatului K.H. trebuie examinate potrivit legii noi din perspectiva disp. art. 289 alin. (2) C. pen., care nu mai prevăd ca infracţiune fapta de a pretinde sau de a primi bani ori alte foloase necuvenite, în scopul îndeplinirii sau a urgentării unui act ce intră în îndatoririle de serviciu.
O asemenea faptă constituie infracţiunea de luare de mită numai potrivit art. 289 alin. (1) C. pen. şi numai dacă a fost comisă de un funcţionar public definit în art. 175 alin. (1) C. pen.
Se constată, aşadar, că suntem în prezenţa unei dezincriminări, deoarece legea nouă restrânge sfera de incidenţă a acestui tip de infracţiuni de corupţie, iar fapta concretă comisă de inculpat nu mai întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, fiind vorba despre lipsa calităţii subiectului activ, respectiv despre lipsa modalităţii de comitere a elementului material, astfel cum sunt cerute de legea nouă. Dezmcriminarea a intervenit, astfel, prin modificarea normei de incriminare, în sensul prevederii ca infracţiune a aceleiaşi fapte, dar în alte condiţii decât cele stabilite de legea în vigoare la data comiterii acesteia. Anumite modalităţi de săvârşire a faptei, care anterior modificării intrau sub incidenţa legii penale, nu mai sunt prevăzute ca infracţiune de legea nouă.
Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a susţinut că medicul nu se încadrează în disp. art. 175 alin. (2) C. pen., ci ar fi aplicabile disp. art. 308 alin. (1) C. pen. în vigoare, potrivit cărora: „dispoziţiile art. 289 (...) privitoare la funcţionarii publici se,aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către, sau în legătură cu persoanele care. exercită permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice".
Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte nu îmbrăţişează acest punct de vedere.
Chiar şi în atare situaţie, faptele comise de inculpatul K.H. ar fi dezincriminate.
Dispoziţiile art. 308 alin. (1) C. pen. vizează o altă categorie a subiecţilor activi ai anumitor infracţiuni de corupţie şi de serviciu, prevăzând că aplicarea normelor penale referitoare la funcţionarii publici se face „în mod corespunzător". Deşi art. 308 alin. (1) C. pen. nu menţionează în mod expres că în cazul infracţiunii de luare de mită sunt aplicabile dispoziţiile art. 289 alin. (2) C. pen., această concluzie se desprinde cu evidenţă din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale. în primul rând, art. 308 C. pen. reglementează o variantă atenuantă a infracţiunilor de corupţie, deoarece pedeapsa în acest caz se reduce cu o treime faţă de pedeapsa stabilită pentru infracţiunea tip şi, în al doilea rând, răspunderea penală a unei categorii de persoane asimilate în condiţii speciale şi doar cu privire la anumite fapte, funcţionarilor publici - deci, o categorie subsidiară, nu poate fi mai gravă decât cea stabilită pentru persoanele care se situează pe poziţia imediat superioară în categoria funcţionarilor publici, respectiv funcţionarii publici asimilaţi, definiţi de art. 175 alin. (2) C. pen.
Drept urmare, în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită, persoanele la care se referă art. 308 C. pen. nu vor răspunde decât pentru varianta prevăzută de art. 289 alin. (2) C. pen.
Faţă de cele reţinute, se constată că legea nouă este mai favorabilă întrucât conform acestei legi, faptele reţinute în sarcina inculpatului (analizate din perspectiva a şase infracţiuni de luare de mită prev. de art. 289 alin. (2) C. pen.), nu mai sunt prevăzute ca infracţiuni.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpat, va casa în totalitate decizia şi sentinţa atacate şi rejudecând, conform art. 396 alin. (5) rap.la art. 16 lit. b) C. proc. pen., va dispune achitarea inculpatului pentru săvârşirea a şase infracţiuni de luare de mită prev. de art. 289 alin. (2) C. pen.
Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
I. Ia act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 171 din 10 mai 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
II. Admite recursul declarat de inculpatul de inculpatul K.H. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Casează în totalitate decizia şi sentinţa penală nr. 539 din 14 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj şi, rejudecând:
Conform art. 396 alin. (5) C.pr.pen. rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen, în aplicarea art. 3 din Legea nr. 187/2012, achită inculpatul K.H. pentru săvârşirea a 6 infracţiuni prev. de art. 289 alin. (2) C. pen.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parţial al avocatului din oficiu desemnat pentru recurentul inculpat, în sumă de 50 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1243/2014. Penal. Contestaţia la executare... | ICCJ. Decizia nr. 1320/2014. Penal → |
|---|
