ICCJ. Decizia nr. 1396/2014. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1396/2014
Dosar nr. 4285/120/2013
Şedinţa publică din 22 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 441 din 27 septembrie 2013 Tribunalul Dâmboviţa, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 183 cu aplic. art. 73 alin. (1) lit. b) şi 74 alin. (1) lit. a) - c) C. pen., formulată de inculpatul C.I.E., zis „l.", domiciliat în com. Slobozia - Moară, sat. Slobozia Moară, judeţul Dâmboviţa), în prezent deţinut în Penitenciarul Mărgineni, şi s-a dispus condamnarea acestuia pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. comb. cu art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare.
Totodată, potrivit art. 71 alin. (2) C. pen. s-a interzis exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, ca pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului, reţinerea şi arestarea preventivă, începând cu data de 10 februarie 2013 la zi.
Conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura preventivă luată faţă de acesta prin Încheierea nr. 9 din 11 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. 1412/120/2013 şi în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 15/U din 11 februarie 2013.
De asemenea, potrivit art. 109 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat, a telefonului mobil având inserată cartela S.I.M. C. şi acumulator şi a unei perechi de pantofi sport, ridicate prin procesul verbal încheiat la 10 februarie 2013 (colet numerotat) şi SC M.I. SRL Tărtăşeşti, (administrator l.C., domiciliat în com. Tărtăşeşti, sat Bîldana, judeţul Dâmboviţa), precum şi a dispozitivului tip D.V.R. de culoare neagră, cablul de alimentare aferent şi hard - disk-ui, capacitate 500 GB (colet numerotat cu sigiliul M.l.).
Conform art. 109 alin. 3 C. proc. pen., pentru celelalte mijloace de probă ridicate în faza urmăririi penale, s-a dispus a fi păstrate până la soluţionarea definitivă a cauzei, în camera de corpuri delicte.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul C.l.E. a fost obligat la plata sumei de 427,39 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 177,39 lei avansată în faza de urmărire penală, iar 150 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea civilă G.C., sumă care va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Dâmboviţa.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea S.N.D.G.J., s-a dispus ca la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, să se procedeze la prelevarea probelor biologice de la inculpatul C.l.E., în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut ca situaţie de fapt că în noaptea de 9/10 februarie 2013, întorcându-se de la o petrecere organizată în com. Cosoba judeţul Giurgiu, în drum spre domiciliu, inculpatul C.l.E. împreună cu mai mulţi prieteni (martorii P.C.N., R.S., B.l.A., C.C.S. şi S.F.), s-a oprit într-o discotecă din localitatea Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa, unde au consumat băuturi alcoolice. Ulterior, aproximativ în jurul orelor 2,00, aceştia au ajuns la barul „A.C.", situat pe raza satului Bâldana, com. Tărtăşeşti, aşezându-se la o masă, local în care era prezentă şi victima G.F. împreună cu martorul D.G. Pe fondul consumului de alcool, la un moment dat inculpatul s-a implicat într-o discuţie contradictorie cu victima, în cadrul căreia i-a fost adresat apelativul „câmatule", expresie apreciată ca jignitoare, astfel că pentru aplanarea incidentului s-a impus intervenţia martorului C.A.M., barmanul localului, punându-li-se în vedere să nu provoace scandal.
După trecerea unui interval de timp, însoţită fiind de martorul D.G., victima G.F. a luat hotărârea de a părăsi localul, la ieşire întâlnindu-se cu inculpatul C.l.E., care deja se afla pe terasa barului.
În aceste condiţii, coborând în urma celor doi, acesta s-a năpustit asupra victimei, confruntarea având loc în stradă, unde secunda a fost lovită cu pumnii şi cu picioarele, inclusiv după căderea jos, călcată fiind cu piciorul în zona capului. Incidentul a luat sfârşit numai prin îndepărtarea inculpatului din locul respectiv, consecinţă a intervenţiei consumatorilor şi martorilor R.S. şi B.l.), însoţitorii săi, care au ieşit din bar, (el continuând să se manifeste violent, nemulţumit fiind de jignirea ce i-a fost adusă de victimă în cadrul discuţiei avută în bar).
De altfel, victima G.F. a fost transportată în afara carosabilului, de către martorul C.R., apelându-se totodată şi serviciul de urgenţă 112, astfel că la faţa locului s-a deplasat ambulanţa ce a constatat intervenţia rezultatului letal. Ca urmare, prin raportul medico - legal de necropsie s-a concluzionat că moartea acesteia fost una violentă, s-a datorat insuficienţei respiratorii acute, consecutivă aspiratului sanguin în căile respiratorii superioare, intervenit în condiţiile unei traumatism cranio - facial, cu fractură oase proprii piramidă nazală şi disfuncţii cranio - facială, leziuni produse prin loviri cu corp dur şi cel puţin una prin călcare cu piciorul pe craniu fixat pe sol, între leziuni şi deces existând legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată.
Sub acest aspect s-a arătat că în raport de probatoriul administrat în faza urmăririi penale, cunoscut şi însuşit de inculpat, s-a probat, fără nici un dubiu, că după incidentul petrecut în bar, el a a avut iniţiativa angajării într-o confruntare cu victima G.F.
Astfel, s-a considerat că aceasta s-a confirmat prin declaraţiile martorilor D.G., S.F., B.l.A., C.R. şi l.N.l., care au relatat că aflându-se deja în afara barului, imediat după plecarea victimei, inculpatul s-a luat după aceştia, înjurând şi coborând scările în urma lor, intenţia de a-l „pune la punct", pe cel care în seara respectivă i se adresase cu apelativul „cârnatule", fiind mărturisită anterior şi martorului l.N.l.
Celelalte apărări invocate în sprijinul reţinerii provocării, respectiv faptul că a fost agresat devictimă în timp ce se afla pe terasa barului, vorbind la telefon cu prietena sa, producându-i-se o leziune la nivelul feţei, antebraţului şi genunchiului stâng, leziuni constatate prin raportul medico-legal din 15 februarie 2013, de asemenea s-au înlăturat, ca neconcludente faţă procesul verbal de sintetizare a faptelor rezultate din listingul comunicărilor telefonice, pus la dispoziţie de retentorul de date şi concluziile medico - legale.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului C.l.E., conform art. 72 C. pen. s-au avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei, considerat ca fiind unul destul de ridicat, împrejurările în care a fost săvârşită, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului penal, dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., persoana acestuia, comportamentul după agresarea victimei, constând în intenţia de a pleca de la locul faptei, fapt confirmat de marea majoritate a martorilor prezenţi.
De altfel, s-a mai reţinut că în ceea ce priveşte împrejurările cerute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a constatat că, dimpotrivă din certificatul de cazier judiciar şi din înscrisurile existente la filele 96-123 din vol. 2 al dosarului de urmărire penală, a rezultat că anterior inculpatul C.l.E. a mai fost cercetat şi în alte cauze penale pentru săvârşirea unor infracţiuni de violenţă iar raportul de evidenţiere din timpul detenţiei preventive nu a putut sta la baza constatării unei astfel de circumstanţe.
Referitor la circumstanţa atenuantă legală prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. privind stăruinţa depusă pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită, s-a apreciat că nu poate fi primită, faţă de atitudinea violentă adoptată chiar după ce s-a reuşit încetarea agresării exercitate asupra victimei, intenţionând să părăsească acel loc, deşi, starea acesteia era destul de gravă.
Totodată, s-a observat că în condiţiile existenţei acordului de vinovăţie al inculpatului, art. 3201 C. proc. pen. se aplică cu prioritate faţă de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece din punct de vedere procedural a condus la soluţionarea cu celeritate a cauzei, iar din punct de vedere al dreptului.substanţial constituie o cauză legală de reducere a limitelor de pedeapsă, respectându-se în acest fel principiul specialia generalibus derogant, potrivit căruia normele juridice speciale derogă de la normele juridice generale.
În raport de cele ce preced, reţinându-se că fapta recunoscută de inculpat are o gravitate deosebită, prin numărul şi intensitatea loviturilor aplicate, zonele corporale vizate, că a fost săvârşită în public şi atitudinea adoptată după ce o parte din consumatorii din barau intervenit pentru a-l opri în exercitarea actelor de lovire, s-a apreciat că aplicarea unei pedepse orientate către mediul rezultat din reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzută de lege, este în măsură să atingă scopul preventiv- educativ prevăzut în art. 52 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apeluri partea civilă G.C. şi inculpatul C.I.E., criticând hotărârea pentru nelegalitate.
Prin Decizia nr. 227 din 21 noiembrie 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondate apelurile declarate de partea civilă G.C. şi inculpatul C.l.E. împotriva sentinţei penale nr. 441 din 27 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 10 februarie 2013 la zi şi a fost obligată apelanta parte civilă la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe apelantul inculpat la suma de 300 lei cu acelaşi titlu, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că, mai înaintea începerii cercetării judecătoreşti, respectiv în şedinţa publică de la 20 septembrie 2013, inculpatul a declarat că recunoaşte în totalitate fapta dedusă judecăţii, aşa cum este descrisă în actul de sesizare, solicitând ca judecata să se facă numai în baza probelor care s-au administrat la urmărire penală, probe pe care le cunoaşte şi înţelege să le însuşească.
Totodată, şi-a manifestat regretul în raport cu activitatea infracţională reţinută în sarcină de procuror, precum şi acordul de a acoperi despăgubirile civile solicitate de partea civilă G.C., tatăl victimei G.F., în măsura în care vor fi dovedite.
De asemenea, s-a constatat că legal, prima instanţă a soluţionat latura penală conform ari 3201 alin. (1)-(4) C. proc. pen., deoarece prin probele aflate în dosarul de urmărire penală şi însuşite de apelantul inculpat în prezenţa apărătorului ales, s-a înlăturat prezumţia de nevinovăţie, dovedindu-se că este autorul lovirilor şi vătămărilor corporale ce au condus la decesul victimei G.F., în condiţiile descrise prin rechizitoriul nr. 355/P din data de 02 iulie 2013.
Curtea a mai reţinut că din succesiunea în care s-a desfăşurat activitatea infracţională stabilită în sarcina inculpatului C.l.E., este cert că atitudinea victimei, consumator de băuturi alcoolice într-un bar, la o oră târzie din noapte, respectiv adresarea unui apelativ denigrator privind Constituţia fizică, în contextul altercaţiei iniţiate de un tânăr, nu constituie un act provocator în sensul legii penale ci mai degrabă acţiuni de corecţie corporală.
Pe de altă parte, prin probatoriul administrat în faza urmăririi penale, cunoscut şi însuşit de inculpat C.l.E., asistat fiind de acelaşi apărător ales, s-a dovedit, fără nici un dubiu, că la momentul părăsirii localului, respectiv după orele 3,30, el a avut iniţiativa angajării într-o confruntare cu victima G.F.
Astfel, s-a reţinut că modalitatea de operare a rezultat din probele testimoniale, necontestată ferm de inculpat nici la urmărirea penală şi recunoscută în faţa primei instanţe în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., s-a confirmat prin raportul medico - legal de necropsie, la examinarea efectuată identificându-se o serie de escoriaţii, echimoze şi hematoame, toate localizate în zona capului, respectiv fractură masiv crano-facial, cu fractură oase proprii piramidă nazală şi disjuncţie cranio-facială.
S-a concluzionat, totodată, că moartea victimei a fost una.violentă, s-a datorat insuficienţei respiratorii acute, consecutivă aspiratului sanguin în căile respiratorii superioare, intervenit în condiţiile traumatismelor menţionate, ce au putut fi produse prin lovire cu corp dur, între acestea şi intervenţia rezultatului letal imediat existând legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată.
Curtea a mai reţinut că starea de fapt s-a stabilit corect prin sentinţa adoptată în primă instanţă, iar motivul de reformare invocat în principal prin calea de atac exercitată de inculpatul C.l.E., nu este fondat.
De asemenea, pedeapsa de 7 ani închisoare este dreaptă, criteriile de individualizare înscrise sub art. 72 C. pen., respectându-se întocmai, în raport de aceste dispoziţii legale în cazul infracţiunilor contra vieţii persoanei instanţele judecătoreşti sunt obligate să ţină seama nu numai de datele privind persoana inculpatului, dar în primul rând de gravitatea, acestora, determinată de modalitatea de operare, obiectul folosit în agresiune şi consecinţele produse, precum şi orice alte elemente de natură a agrava sau atenua răspunderea penală.
Conduita adoptată după trimiterea în judecată, în sensul recunoaşterii vinovăţiei şi acceptării judecăţii simplificate conform art. 3201 C. proc. pen. ca şi lipsa unor condamnări evidenţiate în cazierul judiciar ori consumul de băuturi alcoolice sub care s-a aflat la momentul comiterii faptei, respectiv altercaţia iniţială purtată cu victima, au primit suficientă eficienţă juridică la primul grad de jurisdicţie prin dozarea cuantumului pedepsei spre limita minimă specială prevăzută de textul incriminatoriu, dispoziţiile art. 183 C. pen. sancţionând lovirile cauzatoare de moarte cu închisoarea de până la 15 ani.
Împotriva Deciziei nr. 227 din 21 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs inculpatul C.l.E. care a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile - art. 5 C. pen.
Examinând recursul declarat de inculpatul C.l.E. prin raportare la dispoziţiile art. 385 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, cât şi din oficiu, în raport de dispoziţiile art. 385 alin. (3) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Totodată recurentul inculpat nu formulează critici de nelegalitate, Înalta Curte constată că nu poate cenzura hotărârea penală atacată sub aspectul netemeiniciei acesteia, sesizarea Înaltei Curţi fiind limitată numai cu probleme referitoare strict la aplicarea legii.
De asemenea, în recurs, nu se mai poate da eficienţă manifestării de voinţă a inculpatului din primul ciclu procesual (sentinţa penală nr. 441 din 27 septembrie 2013 a Tribunalului Dâmboviţa), respectiv recunoaşterea vinovăţiei şi judecarea în procedura prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. Vechi. În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de recurent, instanţa urmează să analizeze:
a) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este, acuzat. în examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică;
b) Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. în examinarea acestui criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.
Examinarea încadrării juridice dată faptei, ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă, pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.
Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege, cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală.
Pentru a compara cele două legi, instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.
Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte era sancţionată potrivit art. 183 C. pen. anterior, cu închisoare de la 5 la 15 ani, iar noua incriminare, art. 195 C. pen., sancţionează fapta cu închisoare de la 6 la 12 ani.
Este, astfel, esenţial că, nici chiar în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancţiunii, fiind obligată să reducă proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de apel (către minimum, mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă.
Aşadar, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs nu poate stabili o sancţiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanţa de apel a stabilit aceeaşi sancţiune către maximul special prevăzut de legea veche, aşa cum nu este posibilă nici situaţia inversă, stabilirea legii penale mai favorabile făcându-se în raport de sancţiune.
Astfel, stabilirea legii penale mai favorabile se va face în raport de minimul pedepsei închisorii, limita mai favorabilă regăsindu-se în forma prevăzută de legea veche, criteriu în raport de care şi instituţia prevăzută de art. 3201 din vechiul C. proc. pen., identificată ca fiind mai favorabilă prin prisma componentei de drept material penal (din cadrul naturii sale duale), va păstra efecte, de reducere a pedepsei, mai favorabile.
Cu refeire la pedepsele complementare şi pedepsele accesorii, în aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 potrivit căruia, în cazul succesiunii de legi penale intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, aceasta se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea săvârşită, C. pen. vechi în vigoare până la 01 februarie 2014 fiind mai favorabil inculpatului, pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie aplicate sunt corecte, potrivit art. 64 alin. (1) şi art. 71 C. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.l.E. împotriva Deciziei penale nr. 227 din 21 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 februarie 2013 la 22 aprilie 2014.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorujui desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 150 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1395/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 1397/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
