ICCJ. Decizia nr. 1401/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1401/2014
Dosar nr. 1953/86/2012
Şedinţa publică din 22 aprilie 2014
Deliberând asupra recursurilor de faţă:
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 99 din 24 aprilie 2013 Tribunalul Suceava, a condamnat pe inculpatul P.N. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „evaziune fiscală" prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi alin. (2) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi administrator de societăţi comerciale), cu titlu de pedeapsă accesorie.
În temeiul disp. art. 81 alin. (2) C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani, calculat potrivit disp. art. 82 C. pen. şi în temeiul disp. art. 71 alin. (1) şi (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi administrator de societăţi comerciale).
În temeiul disp. art. 359 alin. (1) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea suspendării condiţionate şi executarea pedepsei aplicate în regim de detenţie în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.
S-a admis acţiunea civilă introdusă de partea vătămată - parte civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Suceava şi inculpatul P.N. a fost obligat la plata sumei de 18.298 lei, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat (11.790 lei taxă pe valoare adăugată şi 6.508 lei majorări T.V.A.), precum şi accesoriile aferente acestei obligaţii (majorări de întârziere), calculate până la data plăţii efective a debitului principal.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul P.N. a fost obligat la plata către stat a sumei de 595 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 45 lei se va avansa în fondul Ministerului Public, iar suma de 550 lei în fondul Ministerului Justiţiei (din care suma 50 lei, reprezentând onorariu parţial avocat oficiu din faza de judecată, a fost avansat în contul Baroului de Avocaţi Suceava).
Conform art. 13 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, o copie de pe dispozitiv se va comunica O.N.R.C.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut, ca situaţie de fapt, că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 785/P/2010 din 31 ianuarie 2012, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului P.N. pentru săvârşirea infracţiunii de „evaziune fiscală", prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că, SC R.I. SRL, a fost înfiinţată la data de 14 martie 2005, având sediul social declarat în mun. Fălticeni, cu obiect principal de activitate comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, unic asociat şi administrator fiind numitul l.V. Spaţiul achiziţionat a fost declarat la O.R.C. ca punct de lucru al societăţii, conform contractului de vânzare-cumpărare din 18 aprilie 2005 încheiat cu societatea Cooperativă „Cornu" din Cornu Luncii.
În paralel cu funcţionarea SC R.A. SRL, numita S.C. -fosta soţie a lui l.C.M., a înfiinţat în iulie 2006 SC C. SRL cu sediul în mun. Fălticeni, în cadrul căreia începând cu data de 16 mai 2007 l-a cooptat ca asociat pe l.C.M., societatea desfăşurându-şi activitatea comercială în spaţiul comercial situat în satul Baişeşti, com. Cornu Luncii, jud. Suceava, închiriat de la SC R.A. SRL.
La data de 04 iunie 2007, l.V. s-a retras din cadrul SC R.A. SRL, cesionând părţile sociale învinuitului P.N., acesta devenind unic asociat şi administrator la societatea în cauză, conform hotărârii asociatului unic din 4 iunie 2007 (fila 21 dosar)
La data de 12 iulie 2007 a fost autentificat contractul de vânzare-cumpărare prin care SC R.A. SRL, prin reprezentantul său P.N., a vândut către SC C. SRL - administrată de fiica sa, S.C., imobilul descris ca şi „complex comercial şi de prestări servicii, sifonărie şi anexe situate în sat Baişeşti, com. Cornu Luncii, jud. Suceava, în cuprinsul contractului fiind făcută menţiunea că preţul vânzării este de 105.000 lei (fără T.V.A.) conform facturii fiscale din 11 iulie 2007, factură despre care martora S.C. a afirmat că i-a fost înmânată de l.C. şi pe care a înregistrat-o în contabilitatea SC C. SRL, fără a cunoaşte dacă această operaţiune a fost evidenţiată şi în contabilitatea vânzătoarei SC R.A. SRL, (deşi aceasta era administrată de tatăl ei -învinuitul P.N.).
Din declaraţiile numiţilor l.V. şi l.C.M. a rezultat că în fapt, de activitatea comercială a SC R.A. SRL s-au ocupat fostele soţii ale lui l.C., respectiv S.E. și S.C.
De asemenea, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. şi anume: dispoziţiile părţii generale ale C. pen., gradul de pericol social concret ridicat al faptei săvârşite, urmarea produsă, respectiv prejudiciul cauzat statului, precum şi persoana inculpatului, care are antecedente penale.
Individualizarea sancţiunii trebuie să respecte principiul proporţionalităţii pedepsei cu natura şi gradul de pericol al faptei săvârşite, avându-se în vedere drepturile şi libertăţile fundamentale sau alte valori sociale protejate care au fost vătămate prin comiterea infracţiunii.
Constatarea uneia sau mai multor împrejurări drept circumstanţe atenuante este atributul instanţei de judecată şi, deci, lăsată la aprecierea acesteia. într-o atare apreciere s-a ţinut seama de gradul concret de pericol social al faptei comise, de modalitatea în care aceasta a fost săvârşită, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi elementele care caracterizează persoana inculpatului.
În raport de înscrisurile existente la dosar, respectiv fişa de cazier a inculpatului din care a rezultat că acesta nu are antecedente penale şi declaraţia martorului S.M., în circumstanţiere, instanţa de fond a reţinut circumstanţele atenuante în favoarea inculpatului P.N. prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen.
În considerarea acestor criterii, instanţa de fond a apreciat că scopul pedepsei penale, prev. de art. 52 C. pen., de reeducare a inculpatului şi de prevenire a săvârşirii altor infracţiuni, poate fi atins prin aplicarea unei pedepse 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale", cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi alin. (2) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.
Cum pedeapsa aplicată trebuie să reflecte echilibrul, atât sub aspectul naturii ei, cât şi al cuantumului şi modalităţii de executare şi să nu arate în nici un caz un efect intimidant, datorită severităţii excesive, sau un efect indulgent, urmare a unei clemenţe abuzive, nemăsurate, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia în regim penitenciar, instanţa de fond, a constatat totodată îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 alin. (1) C. pen. (atât condiţiile subiective cât şi cele obiective), a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate, pe o durată de 3 ani, ce constituie termen de încercare pentru inculpat, calculat în conformitate cu prevederile art. 82 C. pen.
Altfel spus, o eventuală nerespectare a condiţiilor impuse pe durata termenului de încercare, respectiv prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni sau neplata obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, ar atrage incidenţa unui regim sancţionator obligatoriu mult mai drastic prin cumularea aritmetică a pedepsei aplicate prin prezenta cu pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare, pedeapsa astfel rezultată urmând a fi executată în regim penitenciar, respectiv prin executarea pedepsei aplicate prin sentinţă în regim penitenciar ca urmare a revocării suspendării pentru neplata obligaţiilor civile,
Astfel, instanţa de fond şi-a păstrat convingerea că regimul sancţionator aplicat în cauză se dovedeşte foarte util în atingerea scopului de prevenţie, în sensul determinării inculpatului ca pe viitor să se abţină de a mai săvârşi alte infracţiuni, de aceiaşi natură sau de natură diferită, cât şi să stimuleze pe inculpat în a achita datoria către stat de bună voie, depunând toate diligentele în acest sens.
De asemenea, statul Român - prin A.N.A.F., reprezentată de D.G.F.P. Suceava s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 11.790 lei.
Pentru a fi întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale este necesar a se face dovada existenţei unei faptei ilicite, a unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate între faptă şi prejudiciu precum şi a vinovăţiei făptuitorului. în cauză s-a făcut dovada faptei ilicite a inculpatului, a vinovăţiei acestuia şi a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel inculpatul P.N.
Inculpatul P.N. a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia penală nr. 127 din 9 octombrie 2013, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul P.N. împotriva sentinţei penale nr. 99 din 24 aprilie 2013 a Tribunalului Suceava. A fost desfiinţată în parte sentinţa apelată, iar în rejudecare, s-a înlăturat dispoziţia de admitere a acţiunii civile şi de obligare a inculpatului la plata prejudiciului şi a accesoriilor aferente.
S-a constatat că acţiunea civilă a fost soluţionată irevocabil prin sentinţa civilă nr. 1626 din data de 04 septembrie 2012, Dosar nr. 441/86/2012/a1 al Tribunalului Suceava şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt în contradicţie cu prezenta decizie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, prima instanţă a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea şi sprijinită pe interpretarea şi analiza judicioasă a mijloacelor de probă administrate în cauză. Raportat la situaţia de fapt reţinută s-a stabilit încadrarea juridică legală a infracţiunii reţinute în sarcina apelantului inculpat P.N., respectiv evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Totodată, Curtea a reţinut că inculpatul P.N. a dobândit, în mod voluntar, începând cu data de 04 iunie 2007 calitatea de asociat unic şi administrator al SC R.A. SRL Fălticeni, jud. Suceava, acesta era obligat să depună toate diligentele ce revin prin lege acestei funcţii, în vederea preluării actelor contabile ale societăţii de la fostul administrator şi a conducerii unei contabilităţi în conformitate cu dispoziţiile legii.
Curtea a constatat şi că sancţiunea penală stabilită de prima instanţă a fost judicios individualizată în raport de criteriile prev. de art. 72 C. pen. şi având în vedere împrejurările concrete ale săvârşirii faptei, împrejurarea că prejudiciul produs bugetului de stat nu a fost încă reparat, precum şi conduita procesuală a apelantului inculpat care a negat săvârşirea faptei (situaţie ce denotă că acesta nu a conştientizat pe deplin gravitatea celor întâmplate), s-a apreciat că aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare (sub minimul prevăzut de norma de incriminare, ca urmare a reţinerii de circumstanţe atenuante judiciare) cu aplicarea art. 81 C. pen. este în măsură să răspundă cerinţelor de sancţionare, coerciţie şi reeducare prev. de art. 52 C. pen., neimpunându-se reducerea ei.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, în mod corect prima instanţă a reţinut ca fiind întrunite în persoana apelantului inculpat P.N. elementele răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prev. de art. 998 şi urm. din Vechiul C. civ. (existenţa unei fapte ilicite, săvârşirea cu vinovăţie a acesteia, existenţa unor prejudicii şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudicii). într-adevăr, pe latura penală s-a reţinut că apelantul inculpat P.N., cu vinovăţie (intenţie) nu a înregistrat în contabilitatea SC R.A. SRL Fălticeni, jud. Suceava veniturile obţinute din vânzarea unui spaţiu comercial situat în satul Băişeşti, comuna Cornu Luncii, judeţul Suceava către SC C. SRL Fălticeni, jud. Suceava, şi totodată nu a efectuat ajustarea T.V.A.-ului deductibil aferent vânzării respective, prin această modalitate sustrăgându-se de la plata către bugetul statului a T.V.A.-ului în sumă de 11.790 lei. Cuantumul prejudiciului a fost în mod corect stabilit având în vedere factura fiscală din 11 iulie 2007, precum şi actele întocmite de organele de control fiscal (Garda Financiară Suceava şi D.G.F.P. Suceava).
Cu toate acestea, Curtea a constatat că prima instanţă a ignorat faptul că prin sentinţa civilă nr. 1626 din data de 04 septembrie 2012 a Tribunalului Suceava, în temeiul art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006 a fost antrenată răspunderea materială a apelantul inculpat P.N., acesta fiind obligat să suporte din averea proprie pasivul SC R.A. SRL Fălticeni, jud. Suceava (pasiv în care era inclusă şi creanţa cu care partea civilă Statul român prin A.N.A.F. -D.G.F.P. Suceava s-a constituit parte civilă în prezenta cauză) până la concurenţa sumei de 32.458 lei. Prin urmare, partea civilă deţine deja un titlu executoriu pentru creanţa ce o pretinde de la inculpatul apelant.
Împotriva Deciziei nr. 127 din 9 octombrie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au declarat recursuri Inculpatul P.N. şi partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. laşi prin A.J.F.P. Suceava, motivele acestora fiind menţionate în partea introductivă a hotărârii.
Prealabil analizării motivelor de recurs formulate de inculpat şi partea civilă, Înalta Curte observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 9 octombrie 2013, ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar recursurile declarate au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Csaţi şi Justiţie la data de 6 noiembrie 2013, situaţie în care acestea sunt supuse casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, care este legea procesual penală aplicabilă recursurilor de faţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, sau incluse în sfera de aplicarea a cazului de casare prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Prin recursul susţinut oral de apărătorul inculpatului acesta nefiind motivat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, obligaţie ce îi revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1), pct. 172 C. proc. pen., solicitând achitarea inculpatului în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. Înalta Curte nu va proceda la examinarea criticilor inculpatului circumscrise acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Recursul inculpatului va fi însă admis în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, având în vedere intrarea în vigoare, la data de 01 februarie 2014,în cursul judecăţii, a noului C. pen. şi, conform art. 5, se impune stabilirea şi aplicarea legii mai favorabile în raport cu noile limite de pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită.
Potrivit art. 5 alin. (1) C. pen. în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Astfel, în speţă de la data pronunţării deciziei din apel, 9 octombrie 2013, şi până la data soluţionării recursului - 22 aprilie 2014 - a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.
Înalta Curte reţine că va admite recursul numai cu privire la pedeapsa accesorie aplicată inculpatului de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, care conform art. 12 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă
Potrivit hotărârii de condamnare inculpatului i s-a interzis ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturile prev. de art, 64 alin.(1) lit. a) teza a ll-a, lit, b) şi lit. c) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi administrator de societăţi comerciale), cu titlu de pedeapsă accesorie, iar pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
Aşadar Înalta Curtea va înlătura pedeapsă complementară stabilită de instanţa de fond şi menţinută în apel datorită faptului că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 65 alin. (1) C. pen. anterior şi nu va putea aplica nici pedeapsa accesorie deoarece aceasta se raportează la conţinutul pedepsei complementare stabilite de instanţă (art. 65 alin. (1) Noul C. pen.).
Cu privire la recursul părţii civile, A.N.A.F. - D.G.R.F.P. laşi prin A.J.F.P. Suceava, Înalta Curte constată că partea civilă a motivat recursul în termenul prevăzut în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., invocând cazul de casare prevăzut în art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., şi a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a înlăturat obligaţia inculpatului în solidat cu părea responsabilă civilmente să plătească părţii civile, Statul Român prin A.N.A.F. suma de 18.298 lei cu accesoriile aferente.
Astfel, critica părţii civile A.N.A.F. -D.G.R.F.P. laşi prin A.J.F.P. Suceava nu intră sub incidenţa art. 3859 pct. 172 C. proc. pen, întrucât, potrivit acestui text de lege" hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii'. Ori, încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.
Ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin invocarea art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., nu are posibilitatea de a examina această critică în condiţiile în care art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior, în forma aplicabilă prezentei cauze, reglementează doar motive de casare care vizează chestiuni de drept, astfel încât criticile părţii civile, exced cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. anterior.întrucât se referă la aspecte de fapt ale cauzei.
Fată de considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite recursul declarat de inculpatul P.N. împotriva Deciziei penale nr. 127 din 9 octombrie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va casa, în parte, decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 99 din 24 aprilie 2013 a Tribunalului Suceava, numai cu privire pedeapsa accesorie aplicată inculpatului, care a înlăturat-o.
Va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. D.G.R.F.P. laşi prin A.J.F.P. Suceava împotriva aceleiaşi decizii şi va fi obligată recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul P.N. împotriva Deciziei penale nr. 127 din 9 octombrie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează, în parte, decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 99 din 24 aprilie 2013 a Tribunalului Suceava, numai cu privire pedeapsa accesorie aplicată inculpatului, pe care o înlătură.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. laşi prin A.J.F.P. Suceava împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1397/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1500/2014. Penal → |
|---|
