ICCJ. Decizia nr. 1407/2014. SECŢIA PENALĂ. Intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP). Contestaţie(NCPP)
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1407/2014
Dosar nr. 498/111/2014
Şedinţa publică din 22 aprilie 2014
Asupra contestaţiei de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 48 din 7 februarie 2014 Tribunalul Bihor în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată sesizarea formulată de către „Comisia de evaluare a situaţiei juridice condamnaţilor aflaţi în executarea pedepselor" de la Penitenciarul Oradea vizând aplicarea legii penale mai favorabile privind pe persoana condamnată D.I.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor în data de 31 ianuarie 2014, Comisia de evaluare din cadrul Penitenciarului Oradea a sesizat instanţa cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, vizând condamnarea dispusă prin sentinţa penală nr. 182 din 8 octombrie 2013 a Tribunalului Bihor, definitivă prin nerecurare.
Prin sentinţa penală nr. 182 din 08 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bihor, definitivă prin nerecurare, în baza art. 449 C. proc. pen. anterior s-a admis cererea de contopire a pedepselor condamnatului D.I. şi s-au dispus următoarele: s-a descontopit pedeapsa de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. aplicată prin sentinţa penală nr. 143/2009 a Tribunalului Bihor, definitivă prin Decizia penală nr. 457 din 08 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în pedepsele componente de: 8 ani închisoare stabilită pentru comiterea infracţiunii de instigare la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 25 raportat la art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. şi 2 luni închisoare stabilită pentru comiterea infracţiunii de complicitate la fals material prevăzut de art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. în baza art. 36 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. proc. pen. şi art. 35 alin. (2) C. pen. s-au contopit pedepsele descontopite mai sus cu pedeapsa de 4 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 595 din 19 aprilie 2012 a Jud. Oradea, definitivă prin Decizia penală nr. 690/R din 11 septembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare la care a adăugat un spor de 2 luni închisoare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani şi 2 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) şi c) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară. în baza art. 71 C. pen. s-a interzis condamnatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) şi c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie. în baza art. 36 alin. (3) C. pen. anterior s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la 09 octombrie 2009 până la 13 noiembrie 2009 şi perioada executată de la 15 octombrie 2012 lăzi.
Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.
În cadrul operaţiunii de individualizare judiciară operată prin sentinţa penală nr. 182/2013 a Tribunalului Bihor s-a dat efect şi circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. cu consecinţa reducerii obligatorii a limitelor de pedeapsă sub minimul special, potrivit reglementarii din vechiul C. pen.
Totodată Tribunalul a reţinut că această circumstanţa atenuantă judiciară nu se mai regăseşte în conţinutul său legal în noua legislaţie penală. Mai precis, „conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii" stipulată în art. 74 alin. (1) lit. a) vechiului C. pen. nu îşi are corespondent în niciunul dintre cazurile enumerate în art. 74 din N.C.P., astfel încât nu se impune reducerea pedepsei cu o treime conform art. 76 alin. (1) din N.C.P.
Ca atare, în aplicarea art. 6 C. pen., instanţa de fond a constatat că pedeapsa de 8 ani închisoare stabilită pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune nu depăşeşte maximul special din noua normă de incriminare.
Nici prevederile concursului de infracţiuni conform N.C.P. nu sunt de natură să creeze o situaţie mai favorabilă condamnatului, câtă vreme adăugarea la pedeapsa de 8 ani închisoare a unei treimi din restul pedepselor cumulate ar conduce la depăşirea pedepsei de 8 ani 2 luni închisoare în executarea căreia se afla în prezent acesta.
Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie condamnatul D.I., solicitând admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei şi pe fond aplicarea legii penale mai favorabile inclusiv cu privire la regimul sancţionator.
Prin Decizia penală nr. 2/C din 3 martie 2014 Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 116/2013, raportat la a. 595 C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată contestaţia formulată de petentul condamnat D.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 182/2013 a Tribunalului Bihor, cu ocazia individualizării, judiciare a pedepsei s-a dat eficienţă şi circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. S-a reţinut ca această circumstanţă atenuantă judiciară nu se mai regăseşte în conţinutul său legal în noua reglementare, neavând corespondent în nici unul dintre cazurile enumerate în art. 74 din N.C.P. Având în vedere că în cadrul incidenţei legii penale mai favorabile trebuie să se verifice corespondenţa conţinutului legal al instituţiilor de drept penal substanţial, în speţă, în mod corect s-a apreciat că nu se pot aplica dispoziţiile art. 76 alin. (1) din N.C.P.
S-a mai constatat că pedepsele stabilite pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune, complicitate ia fals material prevăzuta în art. 320 alin. (1) din N.C.P. (închisoare de la 6 luni la 3 ani) şi evaziune fiscala în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea însă a art. 36 alin. (1) N.C.P. (închisoare de la 7 ani la 16) nu depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă. De asemenea, prevederile concursului de infracţiuni conform N.C.P. nu sunt de natură să creeze o situaţie mai favorabilă condamnatului, câtă vreme adăugarea la pedeapsa de 8 ani închisoare a unei treimi din restul pedepselor cumulate ar conduce la depăşirea pedepsei de 8 ani 2 luni închisoare în executarea căreia se afla în prezent acesta.
Decizia mai sus menţionate a fost atacată de contestatorul - condamnat D.I.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind-liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
În speţă, contestatorul condamnat D.I. a criticat decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care s-a soluţionat contestaţia formulată de condamnat împotriva unei sentinţe prin care a fost respinsă ca neîntemeiată sesizarea formulată de către „Comisia de evaluare a situaţiei juridice a condamnaţilor aflaţi în executarea pedepselor" vizând aplicarea legii penale mai favorabile, hotărâre care, însă, este definitivă.
Dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.
Aşa fiind, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia formulată.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul condamnat D.I. împotriva Deciziei penale nr. 2/C din 3 martie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1337/2014. SECŢIA PENALĂ. Alte cereri... | ICCJ. Decizia nr. 1611/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174... → |
|---|
