ICCJ. Decizia nr. 1500/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1500/2014
Dosar nr. 1104/118/2011
Şedinţa publică din 30 aprilie 2014
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 61 din 16 februarie 2012 a Tribunalului Constanţa s-a schimbat încadrarea juridică a unor fapte reţinute în sarcina inculpatului N.C., după cum urmează:
- din infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. în referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr 78/2000 (referitoare la fapta din 24 aprilie 2009) în infracţiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen. - din infracţiunile de : abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (persoană vătămată C.T.), favorizarea infractorului, prev de art. 264 C. pen. (referitoare la fapta de furt calificat din noaptea de 21/22 iulie 2006), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (persoană vătămată B.G.), favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen. (referitoare la fapta de furt calificat din data de 18 09 2006) şi sustragerea sau distrugerea de înscrisuri -prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de reţinere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată, prevăzută de art. 272 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (referitoare la înscrisurile privind faptele de furt calificat reclamate de persoanele vătămate C.T. şi B.G.], şi infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri prevăzută de art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., referitoare la celelalte înscrisuri indicate în rechizitoriu.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul N.C., domiciliat în Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, ori permiterea accesului persoanelor neautorizate la aceste informaţii", prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 11 pct 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) şi d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul N.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată, prevăzută de art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (referitoare la înscrisurile indicate în rechizitoriu, altele decât cele privind plângerile formulate de C.T. şi B.G.).
În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen. a fost condamnat inculpatul N.C. la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, la data de 24 aprilie 2009.
În baza art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr78/2000a fost condamnat inculpatul N.C. la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În baza art. 272 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. fost condamnat inculpatul N.C. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere sau distrugere de înscrisuri.
În baza art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul N.C. la pedeapsa de o lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.
În baza art. 33 lit. a) -art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului N.C. şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 4 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi exerciţiul dreptului de a exercita profesia de poliţist, prev de art. 64 lit. c), C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din pedeapsa pronunţată perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului N.C., de la 25 iunie 2009 la 30 iunie 2009 şi de la 31 iulie 2009 la 06 august 2009 inclusiv.
În baza art. 248 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.E.D., domiciliat în com. Vulturu, sat Vulturu, jud Constanţa) la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi exerciţiul dreptului de a exercita profesia de poliţist, prev de art. 64 lit. c), C. pen.
În baza art. 81-82 C. pen. s-a dispus pentru inculpat suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, ce curge de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 61 alin. (1) din Legea nr 78/2000, a fost condamnat inculpatul J.V., domiciliat în mun Constanţa, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81-82 C. pen. s-a dispus pentru inculpat suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani, ce curge de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei.
S-a luat act că persoanele vătămate C.T. şi B.G. nu s-au constituit părţi vătămate sau părţi civile în cauză.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul N.C. să plătească statului suma de 5.400 lei, şi pe inculpaţii B.E.D. şi J.V. să plătească statului câte 1.400 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare".
Pentru a se pronunţa în sensul celor menţionate, prima instanţă a reţinut următoarele:
În anul 2009, inculpatul N.C. şi-a desfăşurat activitatea de lucrător de poliţie la Poliţia Comunală Mihail Kogălniceanu - Siguranţă Publică şi Patrulare având gradul profesional de agent principal de poliţie, potrivit fişei postului. Despre atribuţiile din fişa postului inculpatul N.C. a luat la cunoştinţă la data de 30 ianuarie 2009 cu prilejul semnării acesteia.
Inculpatul B.E.D. este lucrător de poliţie având gradul profesional de agent şef de poliţie.
Din luna iunie 2006 inculpatul este şeful Postului de Poliţie Pantelimon, judeţul Constanţa.
Atribuţiile sale de serviciu au fost stabilite prin fişa postului, clasificată „Secret de serviciu" luând la cunoştinţă despre acestea prin semnarea fişei la data de 4 februarie 2009.
Inculpatul J.V. este asociat şi administrator la SC P.T. SRL, cu sediul social în Constanţa, ce are ca obiect principal de activitate transporturi rutiere de mărfuri, Cod C.A.E.N.
Potrivit adresei din 12 decembrie 2010 a I.P.J. Constanta, (fila 118 -vol. III) inculpaţii N.C. şi B.E.D. mai aveau ca atribuţii specifice de serviciu date de exercitarea calităţii de poliţist rutier următoarele atribuţii relevante în stabilirea răspunderii lor penale:
- supravegherea şi dirijarea traficului rutier, informarea şi îndrumarea participanţilor la trafic, controlul autovehiculelor în funcţie de abaterile constatate şi identificarea conducătorilor auto şi pasagerilor;
- aplică sancţiuni contravenţionale şi pe cele complementare participanţilor la traficul rutier care au încălcat prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice precum şi la alte acte normative aflate în competenţa poliţiştilor;
- constată infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, precum şi orice alte fapte penale de competenţa materială a organelor de poliţie.
l. La data de 24 aprilie 2009 numitul G.M.G. a fost depistat în trafic conducând autoturismul, cu o viteză de 114 km/oră, pe un segment de drum de pe D.N. 2/A, în zona km. 201, unde exista restricţia de viteză de 70 km/oră.
Din registrul de abateri radar înregistrat din 24 martie 2009 ce cuprinde evidenţa constatărilor privind depăşirea vitezei legale şi a altor fapte contravenţionale constatate cu dispozitivul de supraveghere a traficului şi măsurarea vitezei de deplasare a vehiculelor instalat pe autospeciala, rezultă că în ziua de 24 aprilie 2009, au fost repartizaţi să efectueze acte de supraveghere a traficului rutier pe P.N. 2/A, în zona km 201, agenţii de poliţie rutieră Ţ.R.V. şi P.D., lucrători folosiţi la oprire, şi agentul P.V.C., pe autoturismul cu aparatul radar, după cum rezultă din actele transmise de I.P.J. Constanţa, Serviciul Rutier (file 2-8, vol. II) precum şi din declaraţiile agenţilor de poliţie (file 30-33, vol. II).
Pentru contravenţia comisă de G.M.G. la data de 24 aprilie 2009, agentul de poliţie rutieră P.D., care făcea parte din aceeaşi echipă de supraveghere a traficului rutier pe D.N. 2/A în zona km 201 împreună cu agenţii de poliţie P.V.C. - operator radar şi Ţ.R.V., l-a sancţionat pe acesta - potrivit procesului verbal de sancţionare contravenţională încheiat la data de 24 aprilie 2009 ora 12:10, (fila 7, vol. II) - cu sancţiunea „avertisment" şi sancţiunea complementară de 6 puncte de penalizare.
Art. 108 alin. (1) lit. d) pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, pentru abaterea comisă de contravenientul G.M.G., de depăşirea vitezei cu până la 50 km/oră în zona de restricţie prevede sancţiunea contravenţională a amenzii ce se încadrează în Clasa IV de sancţiuni, respectiv între 9-20 puncte amendă.
Cu privire la această faptă, agentul de poliţie P.D. a aplicat contravenientului sancţiunea avertismentului, conform disp. art. 95 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
În ziua respectivă era pusă în aplicare autorizaţia de interceptare din 8 aprilie 2009 emisă de Tribunalul Constanţa în baza Încheierii nr. 118 din 6 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul penal nr. 3856/118/2009, pentru postul telefonic X, utilizat de agentul de poliţie Ţ.R.V.
Din listingul telefonic transmis de societatea de telefonie V.R. (file 135,Vol.III), ca urmare a autorizării transmiterii de date în conformitate cu Legea 298/2008 de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice potrivit cererilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, la data de 21 iulie 2009, (file. 142-146, vol. III), şi autorizaţiilor din 22 iulie 2009 emise de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 7122/118/2009 (file 126-133, vol. III), precum şi a datelor pentru numărul de telefon X utilizat de agentul de poliţie N.C., rezultă, fără dubiu, că acesta l-a apelat la data de 24 aprilie 2009, ora 12:12:43 pe agentul de poliţie Ţ.R.V.
Din interceptarea şi înregistrarea convorbirii telefonice purtate între cei doi, tribunalul reţine că Ţ.R. a fost apelat de inculpatul N.C., care iniţial s-a prezentat şi a indicat că activează la Postul de Poliţie Mihail Kogălniceanu, de unde rezultă că nu se afla în relaţii apropiate şi permanente cu agentul de poliţie Ţ.R., pentru că, dacă ar fi fost aşa, pe de o parte cei doi s-ar fi adresat reciproc folosindu-şi prenumele, iar pe de altă parte Ţ. l-ar fi recunoscut pe N. la telefon fără să mai fie nevoie ca acesta să se prezinte.
În continuare, inculpatul N.C. l-a abordat neprotocolar pe agentul Ţ. (cu apelativul „domn director") apoi i-a indicat numele contravenientului G., susţinând că „G. ăla e băiatul meu", în sensul că G. este o cunoştinţă apropiată, un protejat al inculpatului N.
Tribunalul a reţinut că, în contextul dat -la acel moment G. era oprit în trafic de către echipajul din care făcea parte şi Ţ.R., încălcase în mod evident o normă rutieră pentru care legea prevede aplicarea de sancţiuni -singurul scop pentru care inculpatul N.C. putea da telefon agentului de poliţie rutieră, prezentându-se că este poliţist şi să susţină că contravenientul este un apropiat al său, era acela de a determina agenţii de poliţie constatatori să nu aplice o sancţiune, sau cel puţin să nu aplice o sancţiune bănească „protejatului" său .
Acest scop a fost înţeles imediat de agentul Ţ., pentru că i-a replicat „Păi suntem cu Radar-ul", sensul replicii fiind acela că nu poate omite sancţionarea lui G. (solicitare subînţeleasă în cele spuse de N.) pentru că acesta a fost înregistrat cu aparatul Radar, ştiut fiind că operatorul (în speţă agentul P.V.C.), aflat într-un alt loc decât ceilalţi doi poliţişti, transcrie în registrul de evidenţă toate constatările privind depăşirea vitezei legale, registru care trebuie să corespundă cu caseta video înregistrată (existenţa casetei video rezultă din procesul verbal de contravenţie încheiat lui G.M.G.). Totodată, numărul de constatări privind depăşirea vitezei trebuie să corespundă cu numărul măsurilor legale luate de agenţii desemnaţi la oprire (Ţ. şi P.). Se constată, în acest sens, din examinarea registrului de evidenţă a constatărilor privind depăşirea vitezei legale, că în acesta se înscrie inclusiv seria şi nr procesului verbal de contravenţie, precum şi sancţiunea complementară aplicată, date pe care operatorul radar Ie preia de la ceilalţi doi agenţi.
Tocmai de aceea, în continuarea convorbirii, Ţ.R. l-a îndrumat pe N. să vorbească cu P.C. (adică cu agentul operator Radar), în ideea că se putea evita încheierea procesului verbal de contravenţie numai dacă P.C. omitea înscrierea în registrul de evidenţă a depăşirii vitezei constatate pentru contravenientul G.M.G.
Din listingul telefonic transmis de societatea de telefonie V.R. (file 135, vol. III), rezultă că inculpatul N.C. a apelat la ora 12,15 (deci la 3 minute de la discuţia cu Ţ.0 numărul de telefon mobil X, purtând o discuţie de 30 de secunde. Nu rezultă în mod cert că această convorbire a fost purtată cu agentul P.C., însă aspectul nu prezintă importanţă în stabilirea situaţiei de fapt.
În ce priveşte lămurirea relaţiilor dintre inculpatul N.C. şi numitul G.M.G., tribunalul reţine următoarele:
Din declaraţia dată în cursul urmăririi penale de martorul G.M.G., rezultă că în primăvara şi vara anului 2009 acesta s-a antrenat în arte marţiale la aceeaşi sală unde se antrena şi poliţistul E.M. (rezultând că cei doi s-au cunoscut direct).
Din listingul telefonic al apelurilor efectuate de inculpatul N.C. rezultă că în data de 03 iunie 2009, acesta a apelat la ora 10:22:15 şi ulterior la ora 10:39:42, numărul de telefon X, despre care martorul G.M.G. a arătat că este numărul de telefon pe care el îl utilizează de 7 ani. în preambulul primei discuţii telefonice, N.C. s-a recomandat ca fiind „C., colegul lui M.", de unde rezultă că cei doi nu se cunoşteau îndeajuns de bine, dar mai rezultă şi faptul că interlocutorul lui N.C. era într-adevăr G.M.G., atât pentru faptul că postul telefonic de la care a vorbit îi aparţinea [neexistând nici o informaţie sau motiv pentru a se presupune că acesta îşi împrumutase telefonul în acea zi) cât şi pentru faptul că N. s-a identificat prin două elemente : că este „coleg" cu M. -şi se dovedeşte că atât N. cât şi numitul E.M. sunt poliţişti, deci „colegi" - şi că G. îl cunoaşte pe „M." -şi s-a dovedit că aceştia erau în momentul respectiv colegi de antrenament la o sală de sport.
Nu mai puţin, interlocutorul lui N. conducea în momentul respectiv un autoturism negru, pe care dorea să-l înmatriculeze, ori, rezultă că la 24 aprilie 2009 G.M.G. conducea o mațină cu nr de înmatriculare străin, care deci urma a fi înmatriculat - şi care a şi fost înmatriculat, conform declaraţiei martorului G.
Faţă de aceste aspecte, tribunalul a reţinut că la data de 24 aprilie 2009 inculpatul N.C. a fost solicitat de o persoană să intervină pentru ca G.G. să nu fie sancţionat fie direct de G., dacă aceştia se cunoşteau deja prin intermediul lui E.M., fie de o altă persoană pe care a sunat-o G. şi care, la rândul ei, îl cunoştea pe N. Nu poate fi explicat logic în altă modalitate faptul că, tocmai în momentul în care G.G. a fost oprit în trafic spre a fi sancţionat, N.C. a sunat de la Valu lui Traian, unde se afla în acel moment, şi a pronunţat numele „G.", sugerând apoi ca acestuia să-i fie aplicat un tratament preferenţial în aplicarea sancţiunii contravenţionale.
Cu privire la această faptă, inculpatul N.C. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. în referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr 78/2000.
Infracţiunea de trafic de influenţă constă în fapta de primire ori pretindere de bani ori alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de o persoană care are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-1 determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
În speţă, pentru a săvârşi această infracţiune, inculpatul N.C. trebuia fie să primească, fie să pretindă bani sau alte foloase, ori să accepte promisiuni, daruri, toate acestea de la G.G. sau de la un intermediar al acestuia, în scopul de a-i determina pe agenţii de poliţie Ţ. şi P. să nu încheie un proces verbal de contravenţie sau să nu aplice o sancţiune contravenţională pecuniară acestuia.
În acest context, tribunalul a reţinut că textul de lege nu poate fi interpretat în sensul că „banii sau foloasele" ce urmau a fi obţinute în vederea exercitării traficului de influenţă, ar putea fi obţinute chiar de către cumpărătorul de influenţă, respectiv că aceste foloase ar putea consta în neplata unei amenzi contravenţionale de către G.G.
În primul rând, G.G., în calitate de cumpărător de influenţă, nu putea promite bani, foloase sau daruri în folosul său însuşi, pentru a-l determina pe N. să realizeze un trafic de influenţă.
În al doilea rând, infracţiunea trebuie să conducă la mărirea patrimoniului unei persoane -fie real, fie ipotetic prin promisiuni -şi nu la evitarea micşorării unui patrimoniu (cum ar fi aceea a evitării unei plăţi pentru o sancţiune contravenţională).
Tribunalul a reţinut din materialul probator că nu există nici un mijloc de probă care să confirme că inculpatul N.C. a primit, a pretins, a acceptat bani, promisiuni daruri sau alte foloase pentru a interveni în favoarea lui G.G. În acelaşi timp, există posibilitatea reală ca inculpatul să fi făcut intervenţia respectivă din pură curtoazie, doar ca urmare a unor relaţii apropiate cu o altă persoană, fără acceptarea sau urmărirea unor beneficii. în consecinţă, având în vedere şi principiul „in dubio pro reo", precum şi faptul că infracţiunea trebuie să fie dovedită prin probe şi nu prin prezumţii, tribunalul a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.
În schimb, tribunalul a reţinut că inculpatul N.C., cu intenţie, a determinat pe agentul de poliţie P.D. să aplice sancţiunea avertisment în locul unei amenzi contravenţionale constând într-un număr de puncte de amendă, contravenientului G.G. Determinarea s-a realizat în mod indirect, prin intermediul agentului Ţ.R., care, fiind împreună cu P.D., şi în condiţiile în care acesta redacta procesul verbal de contravenţie, i-a putut comunica faptul că un „coleg" poliţist, în speţă N.C., a intervenit în favoarea contravenientului.
Având în vedere natura relaţiilor de serviciu dintre agenţii constatatori şi inculpat, care determină o atitudine de condescendenţă şi compromis în cazul unor astfel de intervenţii, precum şi împrejurarea că legea oferă posibilitatea unei aprecieri asupra naturii şi cuantumului sancţiunii aplicabile fără riscul evident de a fi acuzat de favorizarea unor contravenienţi, agentul de poliţie P.D. a aplicat sancţiunea contravenţională „avertisment", deşi datele reale ale evenimentului nu-i justificau o astfel de apreciere.
Astfel, în declaraţiile sale, agentul de poliţie P.D. susţine că s-a orientat în aplicarea sancţiunii ca urmare a atitudinii sincere a contravenientului, dar omite să indice faptul că contravenientul, în acele momente, a dat telefon unei persoane pentru a interveni în favoarea sa, atitudine care, departe de a fi una corectă, nu putea atrage decât o sancţiune care să-l inhibe pe G.G., pe viitor, să mai procedeze în acest mod ilegal (încercând un trafic de influenţă în sens larg). Faptul că G. a dat telefon în prezenţa poliţiştilor este un lucru cert, întrucât nu poate fi explicat în alt mod faptul că N.C. a aflat în aceleaşi momente că G. a fost oprit în trafic. De asemenea, autoturismul său a fost depistat de aparatul Radar la ora 12.04, şi ţinând cont de faptul că s-a mai deplasat cea 1 km, ţinând cont de timpul scurs cu ocazia opririi autoturismului, discuţiei iniţiale cu agenţii de poliţie şi verificarea actelor, este evident că acesta nu putea apela pe N. sau pe un alt cunoscut decât în prezenţa agenţilor de poliţie, din moment ce deja la ora 12.12 N. îl apela telefonic pe Ţ.R.
Pe de altă parte, viteza cu care a fost depistat contravenientul a fost una mare, aproape de depăşirea limitei maxime de la care se procedează direct la reţinerea permisului de conducere, doar 6 km/oră despărţindu-l pe G.G. de o astfel de măsură ce corespunde unui grad maxim de pericol pentru siguranţa circulaţiei (din perspectiva vitezei de deplasare}. Se observă că agenţii au ridicat în ziua respectivă două permise de conducere pentru conducere cu viteză peste limita admisă, dintre care unul anterior opririi contravenientului G., prin urmare făcând aprecieri corecte asupra gradului de pericol rutier.
Nu mai puţin, antecedentele în materie de contravenţii rutiere ale martorului G.G. nu justificau nici pe departe aplicarea sancţiunii „avertisment" ; astfel, acesta fusese sancţionat anterior de 5 ori, din care de 4 ori pentru depăşire viteză, într-una din situaţii provocând chiar şi un accident soldat cu pagube materiale. Situaţia acestor sancţiuni este stocată electronic, astfel cum rezultă din actele în acest sens aflate la dosar, şi erau accesibile agenţilor de poliţie constatatori, astfel cum rezultă din declaraţia martorului P.C.
Faţă de această situaţie de fapt, coroborată cu intervenţia necontestabilă a inculpatului N.C., tribunalul a reţint că agentul constatator P.D. a fost influenţat în decizia sa, aplicând o sancţiune nejustificat de blândă, în locul unei amenzi disuasive care să-şi îndeplinească rolul pentru care a fost instituită.
Procedând astfel, s-a creat în mod real o tulburare însemnată bunei activităţi („bunului mers") a S.P.R., aceasta constând, pe de o parte, în crearea condiţiilor ca sancţiunile contravenţionale să fie aplicate în funcţie de interese personale şi nu de o evaluare obiectivă şi imparţială, şi pe de altă parte, în crearea unui pericol pentru siguranţa circulaţiei rutiere, din moment ce conducătorii auto -şi în speţă chiar contravenientul G.G. -percep faptul că pot încălca normele rutiere fără teama de a fi sancţionaţi, cu singura „grijă" de a avea un telefon mobil disponibil şi de a cunoaşte o persoană ce poate interveni în favoarea lor. Or, siguranţa circulaţiei rutiere este indisolubil legată de bunul mers al activităţii Serviciului Poliţiei Rutiere, câtă vreme aceasta este atribuţia de serviciu esenţială a acestui organ de poliţie, şi câtă vreme crearea condiţiilor de accidente, precum şi a accidentelor în sine ca urmare a vitezei excesive, se repercutează negativ şi însemnat (important) în bunul mers al activităţii organului de poliţie.
Apărarea inculpatului, în sensul că nu poate exista instigare la abuz în serviciu câtă vreme nu a fost cercetat, tras la răspundere etc. funcţionarul ce a săvârşit abuzul în serviciu, a fost apreciată ca fiind nefondată, întrucât instanţa nu este ţinută în stabilirea situaţiei de fapt de activitatea parchetului sau a altor organe referitoare la cercetarea autorului abuzului în serviciu.
Totodată, aplicarea unei sancţiuni prevăzute de lege (avertismentul) nu înlătură posibilit. a)tea abuzului în serviciu, câtă vreme funcţionarul respectiv a aplicat acea sancţiune conştient fiind că în situaţia dată se impunea aplicarea unei alte sancţiuni, în egală măsură prevăzută de lege.
În speţă nu există îndoială - în sensul principiului „in dubio pro reo" - că agentul P.D. a fost determinat să ia decizia avertismentului de către N.C., fapta rezultând nu numai din probele analizate anterior, ci şi din contextul general al faptelor ce rezultă din dosar, şi care vor fi analizate în continuare, acest context dovedind în mod clar că există o practică a influenţării reciproce a agenţilor de poliţie, şi a acceptării influenţei din partea colegilor şi chiar din partea unor persoane particulare, în scopul evitării aplicării unor sancţiuni în limite oportune în raport cu situaţia de fapt concretă. Această acceptare automată a influenţei (în cazul de faţă în sens de instigare, şi nu în sens de trafic de influenţă] este dovedită odată în plus prin conţinutul convorbirii telefonice dintre N.C. şi Ţ.R. Astfel, a fost suficient ca N. să-şi decline funcţia fără a fi avut relaţii apropiate cu Ţ., sau relaţii de serviciu de tip şef-subaltern -pentru ca acesta să accepte imediat, în principiu, solicitarea de neaplicare a sancţiunii, atât prin faptul că nu a protestat şi nu i-a pus în vedere în nici un mod inculpatului că demersul său este neavenit şi ineficient, cât şi prin faptul că s-a oferit spontan să-i dea o idee bună, şi anume de a interveni la operatorul Radar.
Tribunalul a reţinut ca fiind nefondată şi apărarea inculpatului N.C. potrivit căreia nu putea influenţa decizia agentului constatator câtă vreme procesul verbal de contravenţie a fost încheiat mai înainte de a-l apela el telefonic pe Ţ.R.
Astfel, între cele două momente există o diferenţă scriptică de 2 minute (ora 12.10 faţă de 12.12), diferenţă nerelevantă din mai multe puncte de vedere:
- fie nu a existat o corelare perfectă între ora arătată de ceasul agentului P.D. şi ora sistemului de înregistrare a convorbirii interceptate;
- fie agentul P.D. a menţionat oarecum generic ora încheierii procesului verbal, precizia acestei consemnări nefiind un element esenţial al procesului verbal de contravenţie;
- fie agentul P.D. a început într-adevăr redactarea procesului verbal la ora 12,10, înscriind ora, însă această redactare s-a prelungit timp de două minute şi jumătate, timp în care a intervenit telefonul lui N.;
- fie procesul verbal a fost completat la ora 12,10 cu excepţia sancţiunii aplicate, a cărei înscriere a fost amânată câteva minute, ca urmare a activităţii manifeste a contravenientului de a suna o persoană influentă pentru poliţişti;
- fie agentul Petrescu a înscris în mod deliberat o oră anterioară celei convorbirii telefonice, tocmai pentru a putea justifica că nu a fost influenţat în aplicarea sancţiunii de acel telefon.
Faţă de aceste posibilităţi multiple de explicare a neconcordanţei între ora redactării procesului verbal şi ora convorbirii telefonice, probele directe care demonstrează implicarea inculpatului în săvârşirea faptei nu au putut fi înlăturate.
În ce priveşte apărarea inculpatului din cursul judecăţii, potrivit căreia nu a purtat convorbirea telefonică respectivă, ci este posibilca un coleg de la postul de poliţie să-i fi folosit telefonul în timp ce acesta era la încăRCAt sau în altă împrejurare similară, aceasta este nefondată deoarece rezultă din dosar că în momentul celor două convorbiri efectuate de la telefonul inculpatului, acesta a fost localizat în Valu lui Traian, şi nu în Mihail Kogălniceanu, unde este locul de muncă al acestuia (postul de poliţie). Or, rezultă din alte convorbiri telefonice interceptate ale inculpatului că acesta îşi construieşte o casă în Valu lui Traian, dovedindu-se astfel, în plus faţă de celelalte probe şi de neverosimilitatea explicaţiei date, că inculpatul este cel care a vorbit la telefon, cum de altfel a vorbit şi ulterior cu G.G.
În ce priveşte apărarea inculpatului, în sensul că mijloacele de probă constând în listingurile telefonice şi informaţiile obţinute în baza Legii nr. 298/2008 au fost administrate nelegal (şi deci ar trebui înlăturate din materialul probator), deoarece prevederile acestei legi au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1258/2009 a Curţii Constituţionale, s-a apreciat a fi nefondată, fiind respinsă pentru următoarele considerente:
- listingurile telefonice au fost solicitate şi administrate anterior declarării ca fiind neconstituţională a Legii nr. 298/2008, în timpul cât aceasta era în vigoare, în condiţiile în care, potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „dispoziţiile din legile în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C.C. în M. Of." Această dispoziţie indică nu numai faptul că deciziile Curţii Constituţionale au putere doar pentru viitor, şi nu retro activează, ci indică şi faptul că, chiar şi în prezenţa unei decizii de neconstituţionalitate, pe tot timpul de la pronunţarea deciziei şi până la publicarea ei în M. Of., precum şi 45 de zile după aceea, legea declarată neconstituţională este recunoscută ca fiind în vigoare şi producând efectele juridice specifice. Prin urmare, nu se poate pune problema anulării retroactive a tuturor actelor juridice încheiate în temeiul acelei legi, pe considerentul că la un moment dat aceasta a fost declarată neconstituţională, întrucât o astfel de interpretare ar lipsi de conţinut principiul securităţii raporturilor juridice, din moment ce orice astfel de raport juridic ar putea fi repus în discuţie.
- Decizia nr 1258/2009 a Curţii Constituţionale a expus în considerentele sale că neconstituţionalit. a)tea priveşte modul de redactare al legii în ansamblu, în raport de obligaţia necenzurată a furnizorilor de servicii de a stoca, pe o perioadă de 6 luni, informaţiile referitoare la traficul comunicaţiilor tuturor clienţilor, într-o manieră neclară, imprevizibilă şi echivocă.
Totodată, Curtea Constituţională a menţionat expres că „Nu utilizarea justificată, în condiţiile reglementate de Legea nr 298/2008, este cea care, în sine, prejudiciază într-un mod neacceptabil exercitarea dreptului la viaţă intimă sau libertatea de exprimare, ci obligaţia legală cu caracter general aplicabilă, de stocare a datelor. Această operaţiune priveşte în egală măsură pe toţi destinatarii legii, indiferent dacă au săvârşit sau nu fapte penale sau dacă sunt sau nu subiecţii unor anchete penale, ceea ce este de natură să răstoarne prezumţia de nevinovăţie."
Or, astfel fiind, tribunalul a reţinut că, chiar şi în condiţiile în care este de acceptat că legea era în fapt neconstituţională încă înainte de publicarea deciziei de neconstituţionalitate, această neconstituţionalitate nu se răsfrânge asupra actelor de probaţiune efectuate în prezentul dosar, care au fost perfect justificate de săvârşirea unor fapte penale, de faptul că inculpatul a fost subiectul anchetei penale, şi care au fost derulate în condiţiile legii.
În drept, fapta comisă de inculpatul N.C., agent principal siguranţă publică şi patrulare la Poliţia Comunală Mihail Kogălniceanu, care la data de 24 aprilie 2009 l-a instigat pe agentul de poliţie P.D., prin intermediul agentului de poliţie Ţ.R., ambii din cadrul S.P.R. Constanţa, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu cu privire la supravegherea traficului rutier pe D.N. 2/A, în zona km 201, în scopul de a nu-l sancţiona contravenţional cu amendă pe numitul G.M.G., persoană depistată în trafic conducând autoturismul cu o viteză de 114 km/h, pe un segment de drum de pe D.N. 2/A, în zona km 201, unde exista restricţia de viteză de 70 km/h, „pretinzând" că „G. ăla e băiatul meu" constituie infracţiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din 24 04 2009 reţinută în sarcina inculpatului N.C., din infracţiunea de trafic de influenţăm infracţiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat.
2. I.J.P. Constanţa, S.P.R.C.J. Constanţa, R.A.J.D.P. Constanţa, au elaborat programul comun de măsuri pentru îndeplinirea activităţilor de control, de instituire a restricţiilor de circulaţie şi de asigurare a stării de viabilit. a)te pe drumurile judeţene din judeţul Constanţa, prevăzând la pct. 3, verificarea cu prilejul controalelor în trafic a autovehiculelor pentru transport marfa, transport persoane, sub aspectul achitării taxei de utilizare a drumurilor judeţene, a achitării autorizaţiei speciale de transport precum şi a respectării masei totale maxime admise pe drumurile publice, sens în care S.R.P. Constanţa şi S.P.O.P. Constanţa se obliga să asigure 5 echipaje de poliţie (3 echipaje de la S.P.R. Constanţa şi 2 din cadrul S.P.O. Constanţa) conform graficului de control trafic prevăzut în anexa 1 la program,( fila 124, vol. III.) .
În conformitate cu atribuţiile specifice date de exercitarea calităţii de poliţist rutier, inculpatul B.E.D. avea obligaţia de a supraveghea şi dirija traficul rutier, de a informa şi îndruma participanţii la trafic, de a controla autovehiculele în funcţie de abaterile constatate şi de a identifica conducătorii auto şi pasagerii, potrivit adresei din 12 decembrie 2010 a I.P.J. Constanţa, fila 118, vol. III.
Prin aceeaşi adresă s-a precizat că modalit. a)tea de exercitare a atribuţiilor de serviciu din partea agenţilor de poliţie era de oprire a vehiculelor care făceau obiectul interesului legitim al celorlalţi parteneri de acţiune în speţă reprezentanţii R.A.J.D.P. Constanţa, aceştia executând singuri activitatea de control şi de luare a măsurilor de sancţionare, independent de activitatea poliţiştilor.
În acest context, agenţii de poliţie aplicau sancţiuni contravenţionale şi pe cele complementare participanţilor la traficul rutier care au încălcat prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice precum şi prevederile altor acte normative de competenţa acestora.
De asemenea, agenţii de poliţie aveau stabilită obligaţia de a constata infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere precum şi orice alte fapte penale de competenţa materială a organelor de poliţie.
În ziua de 16 iunie 2009, agentul de poliţie, inculpat B.E.D. împreună cu martorul B.G., reprezentantul R.A.J.D.P. Constanţa au acţionat în conformitate cu programul comun menţionat mai sus şi cu Hotărârea nr. 223/2008 a Consiliului Judeţean Constanţa cu privire la verificarea achitării taxei de utilizare a drumurilor judeţene pe segmentul de drum judeţean 226 B, km 8, Pantelimon, între D.N. 2/A - Pantelimon, unde inculpatul B.E.D. a oprit în trafic ansamblul auto cap tractor şi semiremorcă ce era condus de martorul I.V., după cum rezultă din declaraţia acestuia de la filele 51-56, vol. III.
La solicitarea inculpatului B.E.D., martorul I.V. a prezentat actele ansamblului auto şi cele însoţitoare ale transportului.
Potrivit declaraţiilor martorului, date în cursul urmăririi penale în prezenţa soţiei sale Ion M.a şi respectiv în prezenţa avocatului ales al inculpatului B.E.D., acesta i-a înmânat poliţistului cărţile de identitate şi certificatele de înmatriculare ale capului tractor şi semiremorcii, precum şi factura mărfii transportate (piatră). Martorul a precizat că nu avea asupra sa vigneta şi nici asigurările celor două vehicule.
Inculpatul B.E.D. a înmânat actele lucrătorului de la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, martorul B.G., acesta încheind procesul verbal de contravenţie din 16 iunie 2009 ora 16,00, prin care a sancţionat contravenţional SC P.T. SRL cu amendă de 1.500 lei întrucât autotractorul şi semiremorca aparţinând acesteia au circulat la data respectivă, conduse de şoferul I.V., fără a poseda dovada plăţii taxei de utilizare a drumului judeţean.
Procesul verbal a fost semnat, la rubrica „martor" şi de inculpatul B.E.D., aspect ce demonstrează că acesta era prezent la momentul finalizării procesului verbal . De altfel, inculpatul confirmă în declaraţia dată în cursul judecăţii că a semnat procesul verbal şi era prezent când I.V. a plecat de acolo.
În continuare, martorul a declarat că inculpatul B. i-a reţinut ambele certificate de înmatriculare ale vehiculelor, pentru motivul că martorul nu deţinea asigurările R.C.A. ale acestora, iar inspecţia tehnică a semiremorcii era expirată. Cu privire la acest aspect, martorul indică în declaraţii două variante ale reţinerii certificatelor de înmatriculare, una în care chiar poliţistul B. i-a reţinut aceste acte, iar alta în sensul că poliţistul a plecat la un moment dat şi i-a spus reprezentantului R.A.J.D.P. să reţină acesta certificatele de înmatriculare (nu în sens de măsură legală, ci pentru a-i face un serviciu inculpatului B., în contextul în care la acel moment certificatele de înmatriculare îi erau necesare martorului B.G. pentru a întocmi procesul verbal, şi deci inculpatul nu le putea lua de îndată, dar intenţiona să le reţină).
Indiferent de aceste diferenţe în declaraţiile martorului, explicabile ca urmare a trecerii timpului, esenţial este că martorul I.V. a fost ferm în ambele declaraţii în a susţine că cele două certificate de înmatriculare nu i-aii fost restituite, ci au rămas la agentul de poliţie.
În continuare, martorul I.V. a luat copia procesului verbal de contravenţie încheiat, astfel cum declară constant în cursul urmăririi şi judecăţii, şi cum rezultă şi din însuşi conţinutul procesului verbal („semnează şi primeşte. un exemplar din prezentul P.V.C."), precum şi celelalte acte prezentate reprezentantului R.A.J.D.P., cu excepţia certificatelor de înmatriculare, şi a continuat deplasarea către localitatea Rămnicu de Jos, unde trebuia să descarce piatra transportată.
Tribunalul a reţinut că, între momentul la care martorul I.V. a luat cunoştinţă despre faptul că se va aplica una sau mai multe sancţiuni contravenţionale pentru neregulile constatate, aceasta fiind puţin înainte de ora 16 -ora încheierii procesului verbal -şi ora 16,20, acesta a luat legătura telefonic cu inculpatul J.V., aducându-i la cunoştinţă evenimentul.
În acest sens, sub aspect probator s-a apreciat că este nerelevant dacă martorul l-a putut contacta pe J.V. înainte de a se încheia procesul verbal sau ulterior, ori dacă l-a contactat înainte de a pleca de la locul opririi sau după ce a plecat, pe parcurs ori chiar la destinaţie, pentru următoarele considerentele (şi apărările inculpaţilor în acest sens sunt nefondate): Din convorbirea telefonică purtată între N.C. şi J.V. la data de 16 iunie 2009 ora 16,24, rezultă că I.V. l-a sunat pe J.V. chiar în momentul opririi sale [deci înainte de ase încheia procesul verbal] dar acesta nu a avut telefonul lângă el şi a observat apelul mai târziu.
Faptul că martorul a luat legătura telefonic cu J.V. se dovedeşte cert prin faptul că acesta din urmă, la ora 16.21 ştia deja că şoferul său, care efectua transportul la Râmnic, a fost oprit la Pantelimon de un coleg (al lui N.) poliţist, precum şi că acolo se află „şi ăla de la drumuri judeţene", amănunte pe care i le-a comunicat, la rândul său telefonic, inculpatului N.C.
Inculpatul N.C. l-a asigurat pe inculpatul J.V., în cadrul convorbirii telefonice că „sun eu acolo să văd care e treaba". Tribunalul a reţinut, în acest context, disponibilitatea deplină şi imediată a inculpatului N. de a se interesa şi de a interveni în scopul neaplicării unor sancţiuni contravenţionale, ceea ce demonstrează o relaţie de încredere şi interese comune cu inculpatul J.V.
Faptul că inculpatul N.C. s-a oferit nu numai să obţină nişte informaţii cum ar fi numele agentului de poliţie sau sancţiunile aplicate, ci şi să intervină pentru a nu se aplica sancţiuni, rezultă în mod evident din discuţia pe care acesta a purtat-o, imediat consecutiv, la ora 16,21:53 cu inculpatul B.E.D., căruia i-a spus:
- „ăla cu J.V.C.-ui (nr de înmatriculare0 e al meu, prieten mare", sensul afirmaţiei fiind ca B. să nu dispună sancţiuni, solicitare pe care acesta a înţeles-o imediat, pentru că a replicat „Aaa, e varză" - în sensul că are nereguli multe . Este de remarcat modul absolut similar cu cel privind pe G.G., în care inculpatul N. a intervenit în scopul neaplicării unor sancţiuni contravenţionale, cu singura deosebire că se cunoştea bine cu B.E., lucru explicabil prin prisma faptului că ambii activau la posturi de poliţie rurală nu foarte îndepărtate unul de celălalt.
- ,,Dă-l dracu să treacă" (adică să-l lase în pace fără a-l verifica/sancţiona.
- „îmi cară şi mie" -inculpatul N. invocând aici că are un interes personal, şi deci îi cere o favoare personală lui B.E.;
- ,,nu-i da (amenzile), de ce să-i dai acuma" -cerându-i direct lui B. să nu aplice sancţiuni pentru contravenţiile constatate.
- „ăia (de la drumuri] au apucat de-au dat" -inculpatul încearcă aici nu numai să afle dacă s-a aplicat sancţiunea, ci să-l determine pe B.E. ca, în cazul în care procesul verbal nu ar fi încă completat de cei de la drumuri, să intervină pentru a nu mai fi încheiat.
- „lasă, auzi, stai să vorbesc eu cu el"(cu patronul] -aici inculpatul îi solicită lui B.E. să amâne încheierea procesului verbal cel puţin până va vorbi cu J.V., aspect ce fusese preconizat şi de B.E., care de altfel afirmă că „l-aştept pe el să vină" şi că i-a spus deja şoferului „să vină patronul".
În ce priveşte afirmaţiile făcute de inculpatul B.E. în cursul acestei discuţii telefonice, s-a reţinut următoarea situaţie:
Inculpatul B. a indicat faptul că „J.V.C."-ul „n-are asigurări, n-are verificări, n-are taxă", toate aceste nereguli ale actelor maşinii confirmându-se din probele administrate.
Astfel, prin cuvântul „asigurări", inculpatul s-a referit la asigurările obligatorii R.C.A., despre care martorul I.V. a confirmat că nu le deţinea; de asemenea, chiar inculpatul J.V., în declaraţia din cursul judecăţii, a indicat că a fost o problemă legată de asigurările R.C.A., susţinând însă că era vorba despre valabilitatea lor şi nu despre faptul că nu ar fi fost prezentate. Inculpatul B. confirmă însă declaraţiile martorului spunându-i la telefon lui N. că „Nu are" asigurări şi nu că asigurările sunt expirate.
Prin cuvântul „verificări" inculpatul B. s-a referit la verificarea tehnică periodică (I.T.P.) a semiremorcii, despre care s-a făcut dovada la dosar că într-adevăr expirase şi nu mai era valabilă.
Prin cuvântul „taxă" inculpatul s-a referit la taxa de drum, pentru care de asemenea s-a făcut dovada că nu era achitată, şi pentru care de altfel s-a aplicat amendă de martorul B.G.
Inculpatul B.E.D. nu s-a mai referit în discuţia sa cu N. şi la alte nereguli ce priveau actele maşinii, iar cele trei nereguli indicate s-au dovedit a fi reale. Prin urmare, este nefondată şi nesusţinută de probe apărarea inculpaţilor potrivit căreia B.E. a indicat în glumă o serie de nereguli imaginare, pe care însă nu le constatase, dintre care s-a întâmplat ca una (lipsa I.T.P. la remorcă) să fie reală. în realitate, inculpatul a indicat cu precizie toate neregulile constatate legate de acte, acestea fiind dovedite, concluzia fiind că inculpatul a cunoscut faptul că inspecţia tehnică periodică a remorcii este expirată, aspect susţinut de altfel şi de martorul I.V.
Faptul că inculpatul a indicat mai apoi şi alte două nereguli privind starea fizică a maşinii (cauciucuri varză, n-are nici în spate probabil catadioptru sau avertizor de gabarit depăşit) nu infirmă concluzia de mai sus.
Sensul afirmaţiilor inculpatului B.E. a fost acela că a constatat toate acele nereguli, că este hotărât să aplice amenzi contravenţionale pentru ele („le dau şi pe ălelalte") dar că amenzile nu le aplică şoferului pentru că i-a observat starea socială grea („băi tataie. Nu-ţi dau amendă că.n-am ce să-ţi dau") ci că le va aplica mai târziu societăţii SC Preconel, după ce va sta de vorbă cu patronul. Această modalitate de sancţionare este legală şi posibilă, întrucât, pe de o parte, societatea comercială poate fi sancţionată pentru punerea în circulaţie a unui autovehicul fără inspecţie tehnică periodică şi fără asigurare R.C.A. (eventual cu cauciucuri uzate sau alte defecţiuni tehnice constatate] iar pe de altă parte agentul constatator nu este obligat să încheie procesul verbal de contravenţie de îndată în momentul constatării acesteia, ci poate să-l încheie şi ulterior. în speţă, rezultă că inculpatul B.E. avea intenţia de a încheia acest proces verbal de contravenţie în după-amiaza respectivă, în prezenţa reprezentantului legal al societăţii comerciale sancţionate, atât pentru a-i cere în prealabil lămuriri suplimentare (de exemplu asigurările R.C.A. puteau fi încheiate dar dintr-o neglijenţă nu erau în posesia şoferului], pentru a-l atenţiona pe viitor, cât şi pentru a putea comunica de îndată copia procesului verbal de contravenţie.
Acesta este motivul pentru care nu prezintă relevanţă momentul când şoferul a reuşit să ia legătura cu J.V., deoarece nu rezultă că odată cu plecarea maşinii B.E. ar fi renunţat la aplicarea unor sancţiuni contravenţionale, ci dimpotrivă rezultă că intenţiona să le aplice în prezenţa lui J.V., adică ulterior intervenţiei lui N.C.
Această situaţie clar conturată de convorbirea dintre cei doi inculpaţi poliţişti dovedeşte şi faptul că într-adevăr B.E.D. a reţinut certificatele de înmatriculare ale celor două vehicule, acest lucru fiind justificat, pe de o parte, de faptul că unul din acestea dovedea una din contravenţii, şi pe de altă parte, pentru a-l determina astfel pe J.V. să se prezinte la el spre a şi le recupera. Nu mai puţin, în lipsa certificatelor de înmatriculare, B. nu ar fi avut datele absolut necesare pentru a încheia procesul verbal de contravenţie.
Cu referire la motivul pentru care B.E. nu a aplicat amenzi şoferului, se confirmă din probe că I.V. era în vârstă, pensionat (evident cu venituri mici], lucra ocazional timp de 2 săptămâni pentru inculpatul J.V., aspecte pe care inculpatul le-a sesizat. De asemenea, în declaraţia din cursul urmăririi penale, B. oferă aceeaşi explicaţie a nesancţionării şoferului pe care a dat-o generic şi lui N. : „Ca om, susţin că în aceste momente grele pe care le trăim în societate, este abuziv ca unui conducător auto ce a fost sancţionat cu 1.500 lei să i se mai aplice în acelaşi moment o altă sancţiune pentru o faptă pentru care nu este el răspunzător".
Tribunalul a precizat însă, că amenda de 1.500 lei nu a fost aplicată persoanei fizice I.V., ci societăţii comerciale SC P. SRL. Despre I.V. s-a făcut vorbire numai ca situaţie de fapt, nu ca contravenient.
În finalul discuţiei dintre cei doi inculpaţi poliţişti, N.C. l-a asigurat pe B.E.D. că va sta de vorbă cu patronul, afirmaţie acceptată de inculpatul B.E.D. în sensul „Deci să vină patronul să stea de vorbă cu mine. E varză, e varză, varză", precizând şi ora până la care poate avea loc întâlnirea „până în şapte".
În aceeaşi zi de 16 iunie 2009, ora 16:24 inculpatul N.C. l-a contactat telefonic pe inculpatul J.V. comunicându-i că „Ăia de la drumuri l-au încondeiat" şi „Vezi că .ăsta, colegul meu., şeful de post de acolo dacă este te aşteaptă pe la el, am vorbit eu cu el, da, până în ora şapte", sens în care îl îndrumă să dea o fugă până la el şi îi indică „pregăteşte şi mata o atenţie, da?". „Da. Merge. Auzi, mergi cu unul, aşa. Unu. Da?. La ăsta."
Aceste cuvinte semnifică în mod evident că inculpatul N. îl îndeamnă pe J.V. să ofere mită (o atenţie) lui B.E., cuvântul „unu" semnificând o valoare în bani care, în raport de contravenţiile constatate şi de intervenţia exercitată de N., nu ar putea fi decât suma de 100 lei (un milion, în limbaj încă păstrat din perioada leului nedenominat), o altă sumă de multiplu „unu" fiind ori derizorie (10 lei) ori prea mare. Acest sens al discuţiei este confirmat şi de inculpatul J.V. în declaraţia olografă din cursul urmăririi penale („în cuprinsul discuţiei cu N.C., acesta mi-a sugerat să-l cinstesc pe lucrătorul de la Poliţia Pantelimon cu 100 lei"). Acest aspect care conturează comportamentul şi mentalitatea inculpatului N.C. a fost avut în vedere de instanţă la stabilirea şi individualizarea pedepselor.
În cadrul aceleiaşi convorbiri telefonice inculpatul N.C. i-a reproşat inculpatului J.V. că nu l-a sunat la timp fiindcă „Ar fi scăpat ieftin". „Deci dacă mă anunţaţi la timp, scăpa ieftin, înţelegi?" „Trebuia repede, repede să mă suni şi pac. eu imediat luam legătura cu el.şi hai să iei legătura cu el înţelegi?
Tribunalul a reţinut şi în această situaţie disponibilitatea extrem de mare a inculpatului de a exercita trafic de influenţă ori de câte ori ar fi necesar. De asemenea, din afirmaţiile inculpatului mai rezultă siguranţa acestuia că intervenţiile sale ilegale vor fi eficiente .
Urmare discuţiilor prezentate, în ziua de 16 iunie 2009, J.V. s-a deplasat la Postul de Poliţie Pantelimon pentru a-l contacta pe agentul şef de poliţie B.E.D., urmând ca pentru această întâlnire să pregătească şi o atenţie pentru şeful de post, după cum a rezultat din convorbirea telefonică menţionată mai sus. în cauză nu s-au administrat însă probe prin care să se confirme că inculpatul B.E. a primit bani sau vreun folos material de la J.V., chiar dacă probele indirecte converg în acest sens.
Inculpatul N.C. l-a orientat telefonic pe inculpatul J.V. pentru a se întâlni cu B.E.D. potrivit redării convorbirilor telefonice de la ora 17:52, respectiv 17:53, întrucât acesta din urmă se afla încă în teren; în acest context, N. i-a precizat explicit lui J. să ia legătura cu D.B. şi să-i spună că vine din partea sa (a lui N.), situaţie faţă de care sunt neadevărate susţinerile inculpaţilor potrivit cărora cei doi nu s-au întâlnit, sau că J. s-a adresat direct martorului B.G.
Cu privire la acest moment al derulării faptelor, s-a apreciat că este nesinceră declaraţia inculpatului J.V., dată la instanţă, în care afirmă că „m-am dus la cei cu cântarul, am luat procesul verbal de contravenţie, acest lucru se întâmpla pe la ora 15,30", întrucât s-a dovedit că procesul verbal de contraveşie fusese luat de I.V., acest proces verbal fusese încheiat la ora 16, inculpatul J. încă nu ajunsese la ora 17,53 la locul constatării contravenţiei.
Din adresa Postului de Poliţie Pantelimon (fila 78 vol. III u.p.) rezultă că la data de 16 iunie 2009 a fost încheiat un singur proces verbal de contravenţie privind o altă persoană (A.F.) fără legătură cu situaţia prezentată, prin urmare rezultând că inculpatul B.E. nu a aplicat nici o sancţiune contravenţională societăţii SC P. SRL administrată de J.V., deşi inspecţia tehnică pentru semiremorcă, expirase la data de 03 martie 2009, aspect pe care agentul de poliţie îl cunoştea şi cu privire la care îşi exprimase intenţia clară de a aplica sancţiuni. în speţă situaţia impunea legal aplicarea amenzii prevăzute în Clasa a 4-a de sancţiuni, potrivit art. 102 din O.U.G. nr. 195/2002 şi respectiv reţinerea certificatului de înmatriculare în cazul când vehiculul nu are efectuată inspecţia tehnică periodică valabilă, potrivit art. 112 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ.
Totodată, din declaraţiile martorului I.V. coroborate cu cele ale inculpatului J.V. şi cu convorbirea interceptată la data de 17 iunie 2009, rezultă că acesta din urmă s-a întâlnit cu B.E., au purtat o discuţie amiabilă din care a rezultat chiar şi faptul că J. îl cunoaşte pe tatăl lui B., iar agentul de poliţie i-a înmânat certificatele de înmatriculare reţinute, pe care martorul I.V. le-a văzut a doua zi dimineaţă în posesia inculpatului. Declaraţiile contrare date de acest martor în cursul judecăţii nu au fost luate în considerare întrucât au fost date la o distanţă mare în timp iar martorul se poate afla în eroare -astfel cum se dovedeşte în referire la alte aspecte punctuale şi cum de altfel declară în continuare şi martorul. De fapt I.V. şi-a menţinut în esenţă declaraţiile anterioare, cu singura deosebire că la urmărirea penală a arătat cert că taloanele au fost reţinute şi că a doua zi acestea au fost introduse de J.V. în maşină înainte de a vorbi amândoi, iar în cursul judecăţii a arătat că este nesigur dacă taloanele au fost sau nu reţinute deoarece el nu s-a mai preocupat de ele şi nu le-a mai văzut, iar a doua zi le-a văzut în maşină, J. spunându-i că taloanele sunt acolo, dar fără a preciza dacă ele fuseseră puse în maşină de dimineaţă sau se aflau acolo de dinainte.
Având în vedere conjunctura expusă anterior, tribunalul a reţinut că singura explicaţie raţională, întemeiată pe probe directe şi concordante, a schimbării de atitudine a inculpatului B.E. faţă de neregulile constatate în trafic la vehiculele patronate de J.V., este aceea că acesta nu a mai dispus măsurile legale ca urmare a traficului de influenţă exercitat de inculpatul N.C.. Astfel, agentul şef de poliţie B.E.D. şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, neluând măsuri legale cu privire la circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, cu valabilit. a)tea inspecţiei tehnice expirate.
În ce priveşte apărarea inculpatului B.E.D., în sensul că după oprirea maşinii a predat direct actele reprezentantului R.A.J.D.P., fără a se preocupa de constatarea unei eventuale contravenţii, s-a apreciat că aceasta este nesinceră şi nefondată din mai multe puncte de vedere:
- potrivit atribuţiilor de serviciu menţionate în preambulul considerentelor, inculpatul B.E. avea obligaţia de a constata orice contravenţie de competenţa poliţiei rutiere, indiferent că se efectuau verificări specifice şi de alte organe;
- în cursul urmăririi penale, inculpatul declară că, printre altele, avea competenţa de a constata contravenţii precum I.T.P.-ul.
- martorul I.V. declară constant, inclusiv la instanţă, că poliţistul s-a uitat la taloane (certificate de înmatriculare) şi a sesizat expirarea inspecţiei tehnice periodice;
- convorbirea telefonică cu N. confirmă că B. ştia despre expirarea I.T.P.
În ziua de 17 iunie 2009, ora 8:53 inculpatul N.C. l-a contactat telefonic pe inculpatul J.V. pentru a cunoaşte rezultatul întâlnirii acestuia cu inculpatul B.E.D. din ziua precedentă şi potrivit redării scrise a convorbirii, inculpatul N.C. a luat la cunoştinţă că „problema s-a rezolvat, mai puţin cea cu cântarul la care nu-i problemă". Tribunalul a reţinut perseverenţa cu care inculpatul N.C. a urmărit finalizarea incidentului, câtă vreme a doua zi dimineaţă deja îl suna pe J. să se intereseze.
În cadrul aceleiaşi convorbiri telefonice, inculpatul J.V. l-a întrebat pe N. dacă l-a sunat „pentru treaba aia" solicitându-i răgaz, fiindcă are puţină treabă în oraş, precizându-i inculpatului N.C. „ca să fiu eu cu maşina, nu vreau să-l las pe băiatu ăla să se ducă pe acolo, mă duc eu la.? Încerc să mă duc eu.
Din această convorbire rezultă mai multe aspecte relevante: -faptul că „treaba aia", care în esenţă consta într-un transport cu maşina inculpatului J., îl interesa în mod direct pe inculpatul N., şi nu pe inculpatul J. Din acest punct de vedere, rezultă că N. apela la J. pentru a-i efectua un transport cu o maşină mare, pe care de obicei lucra „băiatu ăla".
- faptul că înţelegerea pentru efectuarea transportului respectiv fusese deja încheiată mai înainte de evenimentul din 16 06 2009, din moment ce în dimineaţa zilei următoare ambii ştiau exact despre ce vorbesc, chiar dacă nu se refereau explicit la activitatea respectivă.
- inculpatul N. mai indică şi faptul că „eu i-am dus materiale", „din partea mea aduce două TIR-uri", aspect ce conturează în mod evident interesul patrimonial al acestuia pentru lucrarea unde erau necesari muncitori, pentru efectuarea unor transporturi, şi în consecinţă rezultă că apelează la J.V. pentru efectuarea acestor transporturi.
Astfel, se confirmă realitatea susţinerii inculpatului făcută lui B., în sensul că „îmi cară şi mie", şi deci se confirmă interesul reciproc al inculpaţilor N. şi J. de a-şi face servicii cu beneficii materiale pentru ambii.
Faţă de cele de mai sus, s-a apreciat ca fiind nesinceră declaraţia inculpatului J. dată în faţa instanţei, potrivit căreia „Eu nu i-am transportat nimic lui N. şi nici nu ştiu ce aş putea să îi transport (pentru că] am două maşini de transport de capacitate mare".
Se dovedeşte că, în discuţia interceptată, este vorba chiar despre un transport în legătură cu materiale, cu muncitori, cu cantităţi de nivelul a două T.I.R.-uri, deci cu o lucrare de construcţii la care materialele se transportă cu autovehicule mari, chiar de tipul celor utilizate de J. pentru transport piatră.
Nu mai puţin, tribunalul a mai reţinut că în perioada respectivă inculpatul efectua lucrări la o construcţie a sa din localitatea Valu lui Traian, pentru care avea nevoie de tot felul de materiale, precum nisip de ordinul a zeci de tone, oţel beton, polistiren, etc, toate acestea putând fi transportate cu maşini mari, având deci interesul de a apela la J.V. pentru aceasta.
Cu privire la fapta pentru care inculpatul J.V. a fost trimis în judecată, şi anume cumpărare de influenţă prevăzută de art. 61 din Legea nr 78/2000, tribunalul a reţinut că aceasta constă în faptul că, prin apelarea la ajutorul inculpatului N.C., şi având în vedere natura ilicită a ajutorului, precum şi relaţiile de încredere şi de interese comune dintre cei doi, inculpatul J.V. a indus promisiunea subînţeleasă că şi el, la rândul său, va face servicii patrimoniale inculpatului N.C., ce vor compensa ajutorul dat. Că este aşa o dovedeşte faptul că, chiar a doua zi dimineaţă, N.C. l-a solicitat să rezolve o treabă în care urma să fie implicată o maşină a lui J., precum şi ca acesta personal să-şi abandoneze eventualele treburi personale şi să conducă acea maşină la o anumită destinaţie.
În ce priveşte fapta de trafic de influenţă pentru care inculpatul N.C. a fost trimis în judecată, s-a arătat că aceasta este probată prin situaţia de fapt reţinută, inculpatul susţinând şi dovedind în mod expres că are influenţă asupra agentului de poliţie B.E.D., pentru a-l determina să nu facă (în viitor faţă de momentul traficului) un act ce intra în atribuţiile acestuia de serviciu. în acest context, inculpatul a acceptat promisiunea implicită a unor foloase patrimoniale pentru sine, făcută de inculpatul J.V.
În ce priveşte fapta de abuz în serviciu contra intereselor publice, ca infracţiune asimilată celor de corupţie, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.E.D., s-a reţinut că aceasta constă în neexercitarea sarcinilor de serviciu în materia prevenirii şi sancţionării punerii în circulaţie a unor autovehicule care nu sunt verificate tehnic, şi totodată constă -ca infracţiune specifică de corupţie -în faptul că, prin fapta sa, inculpatul B.E. a procurat un avantaj patrimonial inculpaţilor N.C. şi J.V. ; beneficiul material pentru N. constă în contraprestaţia pe care acesta a putut-o pretinde de la J., iar beneficiul material pentru J. constă în faptul că i s-au restituit certificatele de înmatriculare şi a putut astfel să continue de îndată transportul de piatră sau alte transporturi cu vehiculele respective, lucru pe care nu l-ar fi putut face dacă semiremoR.C.A. era imobilizată până la efectuarea inspecţiei tehnice periodice.
În ce priveşte condiţia ca prin fapta inculpatului să se fi produs o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau instituţii de stat, s-a apreciat că aceasta este îndeplinită pentru considerente similare celor expuse în cazul faptei din 24 aprilie 2009, constând, pe de o parte, în crearea condiţiilor ca sancţiunile contravenţionale să nu fie aplicate în funcţie de interese personale, şi pe de altă parte, în crearea unui pericol pentru siguranţa circulaţiei rutiere, din moment ce se permite circulaţia unor vehicule ce nu îndeplinesc condiţiile tehnice şi care pot produce accidente dintre cele mai grave (având în vedere gabaritul lor), chiar inculpatul B.E. exprimându-se că „e varză.cauciucuri varză, totu-i varză, nimic nu-i bun la maşină,eu nu ştiu cum dracu circulă, deci fiind conştient de pericolul lăsării în circulaţie a unui astfel de ansamblu auto. Totodată, prin fapta sa, inculpatul B. induce ideea proprietarilor şi conducătorilor auto că pot încălca normele tehnice auto dacă cunosc persoane ce pot interveni în favoarea lor. Or, siguranţa circulaţiei rutiere este indisolubil legată de bunul mers al activităţii organelor de poliţie, câtă vreme aceasta este una din atribuţiile de serviciu esenţiale ale agenţilor de poliţie desemnaţi ca agenţi rutieri, şi câtă vreme crearea condiţiilor de accidente, precum şi a accidentelor în sine ca urmare a nerespectării condiţiilor tehnice ale autovehiculelor, se repercutează negativ şi însemnat (important] în bunul mers al activităţii organului de poliţie".
În termen legal, împotriva sentinţei penale nr. 61 din 16 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. 1104/118/2011 au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpaţii N.C., J.V. şi B.E.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
I) Apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a vizat următoarele aspecte:
- greşita schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de trafic de influenţă,prev. de art. 257 C. pen., în ref .la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 (fapta din24 aprilie 2009), în infracţiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 248 C. pen.
S-a motivat că evitarea plăţii unei sancţiuni contravenţionale, aşa cum s-a reţinut relativ la G. Gheorghe, se circumscrie noţiunii de mărire a patrimoniului şi, astfel, noţiunii de obţinere a unui folos de către acesta chiar dacă nu se poate vorbi de traficarea unui asemenea folos, există ipoteza prev.de art. 132 din Legea nr. 78/2000-obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial (G.G.), avantaj care reprezintă în acelaşi timp şi o pagubă în patrimoniul uneia din unităţile prev. de art. 145 C. pen.
- greşita schimbare de încadrarea juridică din infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (persoană vătămată C.T.), favorizarea infractorului prev de art. 264 C. pen. (fapta de furt calificat din noaptea de 21/22 iulie 2006), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (persoană vătămată B.G.), favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. (fapta de furt calificat din 18 septembrie 2006] şi sustragerea sau distrugerea de înscrisuri prev de art. 242 alin. (1), (3) C. pen. cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de reţinere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată, prev. de art. 272 C. pen. cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen.( referitoare la înscrisurile privind faptele de furt calificat reclamate de persoanele vătămate C.T. şi B.G.), în infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen., referitoare la celelalte înscrisuri indicate în rechizitoriu.
S-a susţinut că, în cauză, nu se impunea schimbarea încadrării juridice, întrucât actele materiale săvârşite de inculpat în referire la plângerile formulate de persoanele vătămate C.T. şi B.G. întrunesc elementele constitutive a trei infracţiuni,astfel cum au fost reţinute prin rechizitoriu şi nu doar a celei prev. de art. 272 C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen.
- greşita achitare a inculpatului N.C. pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.
S-a învederat că în speţă, dimpotrivă, s-a probat scopul urmărit de inculpat în momentul furnizării informaţiilor care nu erau destinate publicităţii respectiv,pentru martor, prin asigurarea unui folos necuvenit prin nesancţionarea contravenţională pentru orice incident intervenit în timpul transportului şi chiar dacă acesta, ulterior consumării infracţiunii, a plătit taxa de drum corespunzătoare, dar şi personal pentru inculpat - întrucât prin furnizarea informaţiilor şi-a asigurat bunăvoinţa martorului, acesta asigurându-l că îi va furniza mijloacele de transport solicitate, chiar dacă acest ajutor nu s-a materializat ulterior.
- greşita achitare a inculpatului N.C. pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 242 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen., ( privind înscrisurile indicate în rechizitoriu, altele decât plângerile formulate de C.T. şi B.G.).
Apelantul a arătat că înscrisurile menţionate existau în aceeaşi locaţie ca şi cele care au făcut obiectul analizei în cadrul infracţiunii prev. de art. 272 C. pen., aflându-ne astfel în faţa unor situaţii similare, iar diversitatea acestor înscrisuri ca şi lipsa unei explicaţii rezonabile a prezenţei la domiciliu conturează suplimentar intenţia de a numai restitui aceste înscrisuri deţinătorului de drept-ceea ce conduce la concluzia că instanţa fondului nu a analizat în întregime toate elementele care circumstanţiază săvârşirea acestei fapte imputate inculpatului.
- greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor.
S-a motivat că pentru inculpatul N.C., în mod nejustificat, prima instanţă a aplicat pedepse orientate către minimul prevăzut de lege calificând greşit pericolul social al acestora ca fiind redus.
Faţă de inculpatul B.E.D. nu se impunea reţinerea circumstanţelor atenuante prev de art. 74 alin. (1) lit. a) şi 74 alin. (2) C. pen., raportat la pericolul social al faptei comise în legătură directă cu exercitarea atribuţiunilor de serviciu.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul J.V. s-a apreciat că pedeapsa aplicată, la nivelul minimului prevăzut de lege, nu corespunde gradului ridicat de pericol social al faptei reţinut de prima instanţă.
II ).Inculpatul N.C., prin apărător, a solicitat în susţinerile orale:
- achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunile prev de art. 25 rap. la art. 248 C. pen.:
- achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 292 C. pen. în referire la declaraţia de avere din data de 20 mai 2009, în care inculpatul a omis să menţioneze achiziţionarea şi înstrăinarea a două terenuri în cursul anului 2008.
S-a susţinut că faptelor le lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii (latura obiectivă şi subiectivă).
În subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate prin reţinerea de circumstanţe atenuante prev. de disp. art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. cu schimbarea modalităţii de executare a pedepsei în art. 81 C. pen. - suspendare condiţionată.
III). În dezvoltarea motivelor de apel, inculpatul B.E.D., prin apărători, a criticat soluţia fondului pentru greşita pronunţare a unei hotărâri de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de disp. art. 248 C. pen. în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000.
S-a cerut în principal, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În referire la existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii s-a motivat că, prin fapta inculpatului B.E.D. nu s-a produs o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau instituţie de stat, respectiv urmarea imediată.
În secundar, s-a solicitat achitarea inculpatului 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. cu referire la art. 181 C. pen. şi aplicarea unei amenzi administrative întrucât fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă.
IV). În susţinerile orale inculpatul J.V., prin apărător, a criticat hotărârea fondului pentru greşita condamnare întrucât probele administrate în cursul procesului penal dovedesc că fapta de care este acuzat inculpatul, respectiv infracţiunea de cumpărare de influenţă, prev. de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 nu există.
În raport de motivul de apel invocat s-a cerut în principal, achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, s-a solicitat achitarea 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv latura subiectivă, neexistând probe directe de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau foloase de către inculpat în avantajul lui N.C., în scopul procurării unui folos patrimonial.
Reţinerea instanţei în sensul că inculpatul J.V. ar fi indus promisiunea de a face către N.C. servicii patrimoniale ce vor compensa ajutorul dat, constând în prestarea unor activităţi de transport şi alte serviciu,este artificială, incorectă, câtă vreme nu rezultă din probele administrate în cauză.
Se mai motivează că nu este întrunită nici cerinţa esenţială a determinării de către apelant asupra lui N.C. de a-şi trafica influenţa către vreo persoană, cu atât mai puţin către B.E.D. şi nu s-a dovedit că apelantul ştia că N. are influenţă asupra vreunei persoane sau că a lăsat să se creadă că are influenţă asupra lui B.E.D.
Prin Decizia penală nr. 9/P din 30 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, s-au respins ca nefondate apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi de apelanţii inculpaţi N.C. şi T.V. împotriva sentinţei penale nr. 61 din 16 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. 1104/118/2011.
În baza art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de apelantul inculpat B.E.D. împotriva sentinţei penale nr. 61 din 16 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. 1104/118/2011.
S-a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 61/16 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. 1104/118/2011, numai cu privire la inculpatul B.E.D. şi rejudecând;
În baza art. 2 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B.E.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000.
S-a înlăturat pentru inculpatul B.E.D. aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen., art. 81, C. pen., art. 82 C. pen. şi art. 83 codpenal.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei primei instanţe care nu sunt contrare prezentei decizii.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
I. În ceea ce priveşte apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, instanţa de apel a apreciat că, pe baza unei analize judicioase a ansamblului probator administrat în cauză, prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt, vinovăţia inculpaţilor N.C. şi J.V., dând faptelor comise de aceştia încadrarea juridică corespunzătoare dovezilor produse.
a) Referitor la inculpatul N.C. s-au reţinut următoarele:
1) În mod corect Tribunalul Constanţa a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. în referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice prev de art. 248 C. pen. (fapta din 24 aprilie 2009).
În acest sens, Curtea a avut în vedere că din probele dosarului nu rezultă că inculpatul N.C., agent de poliţie a primit, a pretins bani sau alte foloase ori a acceptat promisiuni, daruri de la numitul G.G.M. sau de la un intermediar al acestuia pentru a-i determina pe agenţii de poliţie Ţ.R.V., P.D. să nu încheie un proces verbal de contravenţie sau să nu aplice acestuia o sancţiune contravenţională pecuniară.
Din interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice purtate între inculpatul N.C. şi agentul Ţ.R.V. rezultă că inculpatul N.C. l-a apelat pe agentul de poliţie Ţ. la data de 24 aprilie 2009, ora 12:12:43, prezentându-se ca fiind agent de poliţie la Postul din localitatea Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa, indicându-i numele contravenientului G. ca fiind ,,băiatul meu", în sensul că este un protejat al său şi cerându-i să vorbească cu agentul operator radar P.V.C. în ideea de a nu se întocmi proces verbal de contravenţie în situaţia în care P. nu va înscrie în registrul de evidenţă a constatărilor privind depăşirea vitezei legale.
Potrivit listing-ului telefonic al apelurilor efectuate de inculpatul N.C., acesta a avut două convorbiri telefonice la data de 03 iunie 2009 cu posesorul numărului, de telefon X - respectiv martorul G.M.G. din care reiese că inculpatul s-a recomandat ca fiind „ C., colegul lui M." adică a poliţistului E.M., cu care martorul se cunoştea întrucât se antrenau în arte marţiale în aceeaşi sală - unde amândoi se aflau în momentul convorbirilor telefonice.
Din coroborarea declaraţiilor martorilor P.D., Ţ.R.C., G.M.G., procesul verbal de contravenţie, procesul verbal de transcriere a convorbirilor telefonice dintre N.C., Ţ.C.R. şi G.M.G., curtea a reţinut că inculpatul N.C., cu intenţie a determinat pe agentul de poliţia P.D. să aplice sancţiunea „avertisment" în locul unei amenzi contravenţionale, constând într-un număr de puncte de amendă, contravenientului G.M.G., indirect prin intermediul agentului Ţ.C.R., care fiind împreună la momentul redactării procesului verbal de contravenţie i-a comunicat că un coleg poliţist, respectiv N.C. a intervenit în favoarea contravenientului.
Deşi datele reale ale evenimentului nu justificau o astfel de apreciere având în vedere că viteza cu care a fost depistat contravenientul, aproape de depăşirea limitei maxime de la care legea prevede reţinerea permisului de conducere, dar şi antecedentele martorului G. în această materie, întrucât anterior fusese sancţionat de 5 ori contravenţional, din care de 4 ori pentru depăşirea vitezei, agentul constatator P.D. a fost influenţat în decizia sa de intervenţia inculpatului N.C., aplicând martorului o sancţiune mult prea blândă, creând astfel o tulburare însemnată bunului mers al serviciului Poliţiei Rutiere constând în crearea condiţiilor ca sancţiunile contravenţionale să fie aplicate în raport de interesele personale şi nu de evaluare obiectivă şi imparţială şi, totodată, creând un pericol pentru siguranţa circulaţiei rutiere, câtă vreme o astfel de manieră deficitară de îndeplinire a atribuţiunilor de serviciu face ca, chiar cei în favoarea cărora s-a acţionat să continue să nesocotească dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile rutiere.
Concluzionând, Curtea a constatat, astfel cum bine a reţinut Tribunalul Constanţa că, în speţă, nu există probe certe că inculpatul N.C. ar fi primit, a pretins bani sau alte foloase ori a acceptat promisiuni, daruri de la numitul G.G.M. sau de la un intermediar în scopul de a i determina pe agenţii de poliţie P., Ţ. să nu încheie un proces verbal de contravenţie sau să nu-i aplice amendă contravenientului G.M.G., datele cauzei dovedind că între agenţii de poliţie există o practică a influenţării reciproce pentru a se evita aplicarea unor sancţiuni în limite oportune în raport cu situaţia de fapt concretă.
De altfel, acceptarea automată a influenţei din partea colegilor în sens de instigare - reiese din convorbirea telefonică înregistrată între N.C. şi Ţ.C.R., când acesta din urmă, imediat ce N. şi-a declinat funcţia,a acceptat în principiu solicitarea de neaplicarea a sancţiunii, îndrumându-l chiar să intervină la agentul operator radar P.C. în ideea că se putea evita încheierea procesului verbal de contravenţie dacă acesta nu înscris în regimul de evidenţă a depăşirilor viteza constatată pentru contravenientul G.M.G.
Cum, în cauză nu există nici un mijloc de probă care să confirme că inculpatul N.C. a primit, a pretins, a acceptat bani, foloase pentru a interveni în favoarea contravenientului G., s-a apreciat că faptei inculpatului nu i se poate da încadrarea juridică descrisă în rechizitoriu, respectiv trafic de influenţă.
Este real însă, că inculpatul N. a intervenit ca martorul G. să nu fie sancţionat contravenţional.
Într-o atare situaţie, fapta comisă de inculpatul N.C., agent siguranţă publică şi patrulare la Poliţia comunală Mihail Kogălniceanu care la data de 24 aprilie 2009 l-a instigat pe agentul de poliţie P.D., prin intermediul altui agent de poliţie Ţ.R., ambii din cadrul serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, aflaţi în exercitarea atribuţiunilor de serviciu,(în sensul că supravegheau traficul rutier pe D.N. 2/A, în zona km-lui 2011) în scopul de a nu-l sancţiona contravenţional cu amendă pe numitul G.M.G., depistat în trafic, conducând auto cu o viteză de 114km/h, pe un segment de drum unde exista restricţie de viteză de 70 km/h - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prev de art. 25 rap. la art. 248 C. pen., cum corect a reţinut Tribunalul Constanţa.
2) Nici cel de al doilea motiv de apel nu a fost primit de instanţă.
Astfel, Curtea a constatat că Tribunalul Constanţa, printr-o apreciere judicioasă a probatoriului administrat în cauză, a reţinut în mod corect, incidenţa disp. art. 334 cod pr. penală, cu referire la infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (persoană vătămată C.T.) favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. (fapta de furt calificat din noaptea de 21/22 iulie 2006), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (persoană vătămată B.G.), favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. (fapta de furt calificat din 18 septembrie 2006] şi sustragerea sau distrugerea de înscrisuri prev. de art. 242 alin. (1), (3) C. pen. cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. dispunând schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de reţinere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată, prev. de art. 272 C. pen. cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. (referitoare la înscrisurile privind faptele de furt calificat reclamate de persoanele vătămate C.T. şi B.G.), în infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prev de art. 242 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen., referitoare la celelalte înscrisuri indicate în rechizitoriu.
Sub aspectul stării de fapt reiese că, în urma percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatului N.C. s-au găsit/printre alte înscrisuri şi două plângeri penale formulate de C.T. şi B.G.,declaraţiile olografe ale acestora, dar şi procesul verbal de cercetare la faţa locului întocmit de agentul N.V. şi agentul A.M. în data de 22 iulie 2006, înscrisuri pe care le-a găsit la poliţia comunei Mihail Kogălniceanu la momentul preluării funcţiei de înlocuitor de şef de post, cu scopul de a le înregistra în evidenţele oficiale.
Curtea a avut în vedere că plângerile penale formulate de persoana vătămată C.T. din comuna Mihail Kogălniceanu la data de 22 iulie 2006, prin care reclama furtul din grădina proprie a unu nr. de 20 de araci din fier şi distrugerea a 20 de cuiburi de roşii, precum şi plângerea penală formulată de B.G. din aceeaşi localitate la data de 18 septembrie 2006, prin care reclama furtul unui scuter din faţa porţii sale au fost date, prima spre soluţionare poliţiştilor A.M. şi V., iar cea de a doua inculpatului N.C., având în vedere că, în perioadele în care s-au făcut plângeri şi cercetări inculpatul N.C. era numit pentru a îndeplini atribuţiile şefului de post, cât timp acesta se afla în concediu de odihnă, urmând a efectua înregistrările cu scris olograf în cele două registre existente la post.
Potrivit fişei postului, şeful şi prin extindere şi înlocuitorul acestuia avea obligaţia şi de a pune rezoluţii primite în sensul repartizării acestora spre soluţionare.
Din actele dosarului rezultă că N.C. nu a înregistrat în evidenţele postului de poliţie acele plângeri cu lucrările aferente, ci le-a dus la locuinţa sa, unde au rămas în nelucrare.
Prin rezoluţiile date de procuror cu privire la cele două plângeri penale se reţine că, în cauzele respective s-a dispus la data de 28 iulie 2001 neînceperea urmăririi penale întrucât faptele nu există.
Din perspectiva încadrării juridice pentru faptele care vizează cele două lucrări penale, parchetul a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, art. 246 C. pen., sustragere sau distrugere de înscrisuri, art. 242 alin. (2) C. pen. şi favorizarea infractorului, art. 264 C. pen.
Potrivit art. 246 C. pen., infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor constă în fapta funcţionarului public, care în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, cu ştiinţă nu îndeplineşte un act, ori îl îndeplineşte în mod defectuos, cauzând astfel o vătămare a intereselor legale a unei persoane.
Conform art. 264 C. pen. infracţiunea de favorizare a infractorului poate fi reţinută atunci când ajutorul dat unui infractor, fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii pentru a se îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata, executarea pedepsei ori pentru a se asigura infractorului, folosul sau produsul infracţiunii.
Din probele administrate, Curtea a reţinut că, în cauză, nu rezultă că inculpatul N.C., ar fi realizat acte concrete de ajutorare a infractorului, întrucât activitatea inculpatului N.C., de neînregistrare în registrul de evidenţe a lucrărilor penale cu autori necunoscuţi al unităţii de poliţie, depozitându-le acasă s-a făcut fără o înţelegere anterioară sau în timpul săvârşirii faptelor şi nici după săvârşirea acestora.
S-a mai apreciat că între inculpatul N.C. şi presupuşii infractori nu a existat nicio înţelegere. Ca atare, acest fapt arată că inculpatul prin acţiunile sale nu a avut nicio legătură cu finalitatea obiectivă de favorizare a ajutorului dat unor infractori pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata, executarea pedepsei, ori pentru a se asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii.
Cerinţa legală analizată vizează latura obiectivă, întrucât indică destinaţia obiectivă a actului de favorizare, ceea ce în cauză lipseşte.
În privinţa infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 242 alin. (1) C. pen., Curtea a reţinut că înscrisurile care privesc cele două cauze penale neînregistrate nu s-au aflat sau deţinerea unui organ de stat, respectiv Postul de Poliţie Mihail Kogălniceanu, câtă vreme nu au fost înregistrate în evidenţele acesteia, deci nu au fost păstrate sau deţinute de postul de poliţie şi nici de o altă unitate din cele la care se referă art. 145 C. pen.
Potrivit art. 272 C. pen. infracţiunea de reţinere sau distrugere de înscrisuri se realizează prin fapta de reţinere sau distrugere a unui înscris emis de un organ de urmărire penală şi prin fapta de împiedicare prin orice mod ca un înscris destinat unui organ de urmărire penală să ajungă la acesta, când astfel de înscrisuri sunt necesare pentru soluţionarea unei cauze.
Ca atare, ţinând seama că obiectul material al faptelor concrete ale inculpatului sunt înscrisuri destinate unui organ de urmărire penală, respectiv plângerile penale, declaraţiile şi înscrisuri emise de un organ de urmărire penală, procesul verbal de cercetare la faţa locului, reiese că faptele inculpatului prin care a împiedicat ca un număr de înscrisuri destinate organului de urmărire penală să ajungă la acesta şi a reţinut înscrisuri emise de organul de urmărire penală, toate fiind necesare pentru soluţionarea unor cauze penale,se circumscriu prevederilor art. 272 C. pen. şi nu celor prevăzute de art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen.
Faţă de caracterul subsidiar al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în raport cu alte infracţiuni cu acelaşi tip de acte materiale, în mod corect Tribunalul Constanţa, a reţinut că faptele inculpatului N.C. - întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 272 C. pen.
Într-o atare situaţie, Curtea a reţinut că faptele inculpatului N.C., prin care a împiedicat ca un număr de înscrisuri destinate organului de urmărire penală să ajungă la acesta, în sensul că nu a înregistrat în registrul de evidenţă a dosarelor penale cu autor necunoscuţi a plângerilor formulate de persoanelor'vătămate C.T. şi B.G. - şi prin care a reţinut aceste înscrisuri la domiciliu şi alte acte premergătoare efectuate de lucrători de poliţie, toate necesare soluţionării unor cauze penale, creând o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei - constituie infracţiunea prev. de art. 272 C. pen. - reţinerea sau distrugerea de înscrisuri.
S-a subliniat faptul că inculpatul a fost trimis în judecată pentru toate înscrisurile găsite la domiciliul său, fără a avea dreptul să le deţină (inclusiv, cele două plângeri cu lucrările aferente] pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere sau distrugere de înscrisuri. Curtea a reţinut că doar cele două plângeri penale cu înscrisurile aferente se încadrează în infracţiunea prev. de art. 272 C. pen. Faţă de celelalte înscrisuri găsite la domiciliul inculpatului şi deţinute de acesta fără drept şi care nu sunt necesare soluţionării unor cauze penale, încadrarea juridică corectă este cea dată de actul de inculpare.
Ca atare, instanţa de apel a apreciat că în mod corect, instanţa de fond a reţinut că, în cauză, cu privire la cele două plângeri penale sunt incidente disp. art. 272 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
3) Nici critica parchetului care priveşte greşita achitare a inculpatului N.C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 nu a fost primită.
Astfel, conform art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, constituie infracţiune fapta de folosire în orice mod, direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii,ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la ceste informaţii- în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Din perspectiva stării de fapt, probatoriul din dosar dovedeşte că, la data de 03 iulie 2009, inculpatul N.C., agent principal din cadrul Poliţiei Comunale Mihail Kogălniceanu, a comunicat martorului B.I. informaţii care nu sunt destinate publicităţii despre organizarea activităţii de control a poliţiştilor rutieri de pe raza oraşului Ovidiu din data de 04 iunie 2009 cu scopul ca martorul să poată transporta un chioşc agabaritic de la Constanţa în localitatea Târguşor, unde urma să-l amplaseze.
În mod corect a reţinut Tribunalul Constanţa că fapta inculpatului N.C. nu îndeplineşte elementele constitutive ale infracţiunii mai sus enunţate, întrucât din probe nu rezultă îndeplinirea unei cerinţe a legii, privind satisfacerea scopului urmărit de inculpat - acela de obţinere pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, cum bine a motivat prima instanţă.
Ca atare, în mod temeinic şi legal s-a dispus în cauză achitarea inculpatului N.C., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. Pen., motivând că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, câtă vreme scopul prevăzut de lege nu este satisfăcut în nici un fel.
4) Nici motivul care vizează greşita achitare a inculpatului N.C. pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 242 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. privind înscrisurile indicate în rechizitoriu altele decât plângerile formulate de C.T. şi B.G. s-a apreciat că nu este întemeiat.
Sub aspectul situaţiei de fapt, Curtea a constatat că la data de 25 iunie 2009, cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatului N.C. au fost găsite şi ridicate documente în original, aparţinând Postului de Poliţie al com. Mihail Kogălniceanu, unele dintre acestea cad sub incidenţa H.G. nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu, a Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi a Legii nr. 677/2001 privind protecţia persoanelor cu privire la datele cu caracter personal, după cum urmează.
- Carnet procese verbale de contravenţie necompletate;
- Carnet de procese-verbale de sancţionare contravenţională necompletat;
- Carnet autorizaţii de reparaţii;
- Agendă format 14 cm x 31 cm cu copertă de culoare albastră înseriată din 24 februarie 2005 şi din 03 ianuarie 2007 filată la 160 de file;
- Fişă de evidenţă a numitei T.M. extrasă în data de 14 octombrie 2008 din baza de date a C.N.A.B.D.E.P. de la staţia de lucru cu I.P.-ul, de către utilizatorul „P.";
- Fişa de evidenţă a numitei T.M. extrasă în data de 02 octombrie 2008 din baza de date a C.N.A.B.D.E.P. de la staţia de lucru cu I.P.-ul, de către utilizatorul „P.";
- Declaraţie olografa a numitului S.N., (decedat) consemnată la data de 06 iunie 2006 - original;
- Carte de identitate a vehiculului;
- Certificat de înmatriculare a vehiculului, emis la data de 28 martie 1994;
- Declaraţie olografa a numitului D.M., consemnată la data de 06 iunie 2006 - original;
- Declaraţie a numitului B.G.; consemnată la data de 18 septembrie 2006 - original;
- Carnet înştiinţări oprire/staţionare neregulamentară;
- Copie carte de identitate a numitului B.E.V.;
- Carte de identitate originală pe numele D.L.;
- Carte de identitate originală pe numele T.M.;
- Carte de identitate originală a numitei V.M.;
- Copie cartea de identitate a vehiculului, proprietar O.D.V.;
- Adresa Poliţiei Oraş Ovidiu din 23 august 2005 către F.O.P. prin care se înaintează disp. I.G.P.R. din 12 iulie 2005 referitoare la conceptul poliţiei de proximitate - 10 file;
- Trei exemplare ale procesului verbal de sancţionare contravenţională, având completate doar rubricile data, localitatea, judeţul, şi agent constatator.
- Copie carte de identitate a numitei C.A.M.;
- Carte de identitate a vehiculului a vehiculului, proprietar G.I.;
- Carte de identitate a vehiculului a vehiculului, proprietar M.F.;
- Raport al ag. N.C. pentru acordarea sporului de 25% la finalizarea studiilor superioare;
- Raportul motivat pentru acordarea sporului de 25% agentului şef adjunc N.C. întocmit de scms. C.L. - 2 file;
- Copie a fişei postului agentului şef adjunc N.C. din 31 octombrie 2009, clasificată secret de serviciu - 7 file.
Carte de identitate, a vehiculului;
- Anexa la certificatul de înmatriculare pentru vehiculul;
- Certificat de autenticitate din 14 septembrie 2006;
- Factura fiscală din 13 noiembrie 2006 de cumpărare a unui autoturism de către L.F., de la S.E.;
- Certificat fiscal al numitului S.E.;
- Copie factură fiscală din 06 noiembrie 2006;
- Copie legalizată declaraţie vamală a SC P. SRL;
- Copie înscris într-o limbă străină pentru SC A.I. SRL;
- traducere legalizată carte de identitate - 4 file;
- Înscris într-o limbă străină pe numele M.G. - 1 filă;
- Exemplarul 2 al procesului-verbal de constatare a accidentului rutier din 16 mai 2006.
Curtea a constatat că în ce priveşte forma continuată a infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1), (3) C. pen. reţinută în actul de inculpare cu privire la înscrisurile găsite la domiciliul inculpatului, (cu excepţia celor două plângeri penale şi a lucrărilor aferente), în mod corect Tribunalul Constanţa a reţinut că, în cazul unor înscrisuri fapta nu este prevăzută de legea penală, iar al altora nu sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii, lipsindu-le intenţia.
În referire la înscrisurile care au un regim special de confidenţialitate sau secretizare, Curtea a constatat că nu s-a făcut dovada intenţiei de sustragere, ci doar că inculpatul le deţinea la domiciliu cu titlu provizoriu, după ce intrase în mod legal în posesia lor, respectiv agendă format 14 cm x 31 cm cu copertă de culoare albastră din 24 februarie 2005 şi din 03 ianuarie 2007 filată la 160 de file, fişă de evidenţă a numitei T.M. extrasă în data de 14 octombrie 2008 din baza de date a C.N.A.B.D.E.P. de la staţia de lucru cu I.P.-ul, de către utilizatorul „P.", fişa de evidenţă a numitei T.M. extrasă în data de 02 octombrie 2008 din baza de date a C.N.A.B.D.E.P. de la staţia de lucru cu I.P.-ul, de către utilizatorul „P. şi copie a fişei postului agentului şef adjunct N.C. din 31 octombrie 2009, clasificată secret de serviciu - 7 file.
Pentru înscrisurile fără regim restrictiv de utilizare precum :copie carte de identitate a numitului B.E.V.; carte de identitate originală pe numele D.L.; carte de identitate originală pe numele T.M.; carte de identitate originală a numitei V.M.; copie cartea de identitate a vehiculului, proprietar O.D.V. Copie carte de identitate a numitei C.A.M.;carte de identitate a vehiculului, proprietar G.l.; carte de identitate a vehiculului, proprietar M.F., instanţa reţine că, deşi faptele există în materialit. a)tea lor, ele nu sunt prevăzute de legea penală şi justifică achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., astfel cum corect a procedat instanţa fondului.
5. Ultimul motiv de apel invocat de parchet, care vizează individualizarea pedepsei, s-a apreciat ca fiind neîntemeiat.
Curtea a constatat că instanţa de fond a făcut o justă interpretare şi aplicare a prevederilor 72 C. pen. Astfel, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare ale pedepsei, respectiv dispoziţiile cuprinse în partea generală a codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială sau în legea specială după caz, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoane infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Cu privire la inculpatul N.C., s-a apreciat că, în mod corect Tribunalul Constanţa, a reţinut că - pentru infracţiunea de corupţie, de trafic de influenţă, pericolul social al faptei este ridicat, dedus din modalitatea de comitere - în sensul că inculpatul a reuşit să-l determine pe un coleg poliţist să -şi încalce atribuţiunile de serviciu în scopul obţinerii pentru sine de foloase materiale ilicite - pentru infracţiunea de reţinere şi distrugere de înscrisuri gravitatea sporită a faptei este dată de caracterul continuu al acesteia (două fapte], iar pentru celelalte două infracţiuni de instigare la abuz în serviciu din 24 aprilie 2009 şi fals în declaraţii deşi nu au produs consecinţe deosebite pericolul social relativ mic trebuie luat în seamă.
Curtea a ţinut seama şi de comportamentul nesincer al inculpatului în cursul procesului penal.
De asemenea, a avut în vedere conduita anterioară comiterii faptelor deduse judecăţii, aprecierea de care se bucură în rândul colegilor, pregătirea profesională superioară şi faptul că inculpatul este bine integrat în societate, având o familie închegată şi o situaţie materială stabilă.
Cu privire la inculpatul J.V., Curtea a constatat că, în raport de gradul de pericol social relativ mare al faptei de corupţie de care este acuzat, cumpărare de influenţă, de lipsa antecedenţei penale, de comportarea parţial sinceră avută în cursul procesului penal, de faptul că este integrat social, are loc de muncă, fiind administrator la SC P.T. SRL, că a fost prezent atât la urmărire penală, cât şi la toate termenele de judecată, manifestând interes pentru situaţia sa juridică şi a conştientizat consecinţele comiterii unor fapte penale, întemeiat, prima instanţă a apreciat că faţă de acesta se justifică aplicarea unei pedepse egală cu minimul special prevăzut de lege, fiind întrunite condiţiile prev.de art. 81 C. pen. - privind suspendarea condiţionată ca modalit. a)te de executare.
Concluzionând, Curtea a reţinut că regimul sancţionator aplicat inculpaţilor N.C. şi J.V. a fost corect determinat atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare, fiind de natură să îndeplinească cerinţele prev. de art. 52 C. pen. privind scopul şi finalităţile pedepsei - astfel că în speţă nu există motive care să convingă instanţa în sensul majorării pedepselor aplicate inculpaţilor sau al schimbării modalităţii de executare, în regim privativ de libertate pentru inculpatul J.V.
II În ceea ce priveşte apelul formulat de inculpatul N.C., această critică s-a apreciat că nu este întemeiată.
Astfel, s-a reţinut că prima instanţă a apreciat în mod corect probele administrate legal în cauză, în baza cărora s-a stabilit situaţia de fapt redată în considerentele sentinţei penale apelate şi vinovăţia inculpatului N.C.
Apelantul a criticat soluţia fondului pentru greşita condamnare pentru infracţiunile de instigare la abuz în serviciu, prev de art. 25 rap. la art. 248 C. pen. şi fals în declaraţii, prev. de art. 292 C. pen. în referire la declaraţia de avere dată la 20 mai 2009, iar în subsidiar, greşita individualizare a pedepsei pentru nereţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen.
Curtea a reţinut că din probatoriul existenta la dosar rezultă că, la data de 24 aprilie 2009, inculpatul N.C., agent principal siguranţă publică şi patrulare la Poliţia comunală Mihail Kogălniceanu l-a instigat pe agentul de poliţie P.D., prin intermediul agentului de poliţie Ţ.R., ambii din cadrul S.P.R. Constanţa, aflaţi în exercitarea atribuţiunilor de serviciu cu privire la supravegherea traficului rutier pe DN 2 A, în zona km 201, în scopul de a nu-l sancţiona contravenţional cu amendă pe martorul G.M.G., persoană ce a fost depistată în trafic conducând autoturismul cu o viteză de 114 km/h, pe un segment de drum de pe D.N. 2/A, respectiv în zona kilometrului 201, unde exista restricţia de viteză de 70km/h, pretinzând că "G. acela e băiatul meu„.
Relevante în stabilirea acestei stări de fapt au fost reţinute următoarele mijloace de probă coroborate declaraţiile martorului G.M.G., Ţ.R.V. şi P.D., transcrierea convorbirilor telefonice purtate între inculpatul N.C., Ţ.R.V., P.D. şi G.M.G., autorizaţiile din 22 iulie 2009 emise de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 7122/118/2009 pentru interceptarea convorbirilor telefonice avute de N.C. de pe telefonul X, procesul verbal de sancţionare contravenţională încheiat la data de 24 aprilie 2009 - datele transmise de I.P.J. Constanţa Serviciul Rutier privind consemnările efectuate în registrul de abateri radar din 24 martie 2009.
În mod corect, Tribunalul Constanţa a reţinut că inculpatul N.C., în declaraţia de avere dată la 20 mai 2009, cu ştiinţă a omis să declare două terenuri imobile,în suprafaţă de 3 ha, respectiv 1 ha - terenuri arabile cumpărate la data de 24 ianuarie 2008 şi vândute la 10 iunie 2008.
Curtea a avut în vedere că la data efectuării percheziţiei domiciliare, la locuinţa inculpatului N.C. s-au găsit două contracte de vânzare cumpărare a două terenuri în suprafaţă de 3 ha, şi respectiv 1 ha din care rezultă că inculpatul a cumpărat aceste terenuri situate în extravilanul com. Grădina, la data de 24 ianuarie 2008 de la vânzătorii Ş.D. şi Ş.E., iar la data de 10 iunie 2008 le-a înstrăinat soţilor V.E.G. şi M.M. prin mandatar M.E., perfectarea contractelor de vânzare cumpărare fiind autentificată de notarul public D.G..
Datele furnizate de O.C.P.I. confirmă că, primul proprietar al celor două terenuri înscrise în cartea funciară este inculpatul N.C. şi soţia acestuia N.S.
Din declaraţia de avere pe anul 2009 a rezultat că inculpatul N.C. nu a declarat terenurile cumpărate şi vândute în anul 2008, întrucât la Capitolul „Bunuri Imobile" din formular era trecut decât un teren intravilan în localitatea Mihail Kogălniceanu .
De asemenea, rezultă că la cap. III „Bunuri Mobile" a căror valoare depăşeşte 1.000 euro fiecare şi Bunuri Imobile înstrăinate în ultimele 12 luni, inculpatul a barat rubricile respective fără a declara terenurile înstrăinate.
Conform art. 2 şi urm din Legea nr. 115/1996 privind declararea şi controlul averilor demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere inculpatul era obligat să declare actele de înstrăinare cu titlu oneros sau gratuit făcute în timpul îndeplinirii funcţiei sale şi a bunurilor de valoare, în caz contrar fapta funcţionarului public care a dat declaraţii de avere cu date false sau incomplete, necorespunzătoare adevărului constituie infracţiunea de fals în declaraţii, astfel cum este prevăzută în art. 292 C. pen., dacă este dată în vederea producerii unei consecinţe juridice pentru sine sau pentru altul.
Ca atare, Curtea a constatat că inculpatul N.C., funcţionar public, deşi avea obligaţia potrivit Legii nr. 115/1996 să-şi declare bunurile şi tranzacţiile făcute cu acestea conform formularului prevăzut de lege, a omis includerea cumpărării şi înstrăinării în cursul anului 2008 a două terenuri extravilane cu ştiinţă în scopul producerii unei consecinţe juridice pentru sine sa pentru altul.
În consecinţă, constatând că cele două fapte contestate de inculpatul N.C. există, constituie infracţiunii şi au fost săvârşite de inculpat, întemeiat, Tribunalul Constanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru infracţiunile de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev de art. 25 rap. la art. 248 C. pen. şi fals în declaraţii, prev. de art. 292 C. pen.
Cum în cauză s-a dovedit mai presus de orice dubiu că inculpatul a săvârşit infracţiunile analizate, Curtea a apreciat că nu se justifică achitarea inculpatului în baza temeiurilor de drept invocate.
S-a subliniat că, nu se impune reformarea hotărârii fondului nici sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, având în vedere că acestea reflectă realitatea gradului de pericol social concret al faptei şi corespund criteriilor prev. de art. 72 C. pen., precum şi scopului prev. de art. 52 C. pen.
Faţă de multitudinea faptelor comise de inculpat, natura şi gravitatea acestora, modalit. a)tea comiterii, cu intenţie, unele în scopul de a obţine foloase materiale ilicite,calit. a)tea sa de agent de poliţie, de atitudinea nesinceră avută în cursul procesului penal, s-a apreciat că în cauză, nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen.
Curtea a observat că elementele favorabile inculpatului, respectiv lipsa antecedenţei penale, pregătirea profesională superioară, inserţia socială au fost valorificate de instanţă la individualizarea pedepsei, în sensul că a aplicat inculpatului pedepse orientate către minimul special prevăzut de lege.
III. În ceea ce priveşte apelul formulat de inculpatul J.V., instanţa de apel a apreciat că acesta nu este întemeiat.
Din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în cauză, apreciate judicios, Curtea a constatat că Tribunalul Constanţa a stabilit în mod corect starea de fapt, vinovăţia inculpatului J.V., dând faptei comise de acesta o încadrare juridică legală.
Astfel, Curtea a reţinut că în ziua de 16 iunie 2009 agentul de poliţie B.E.D., împreună cu reprezentantul R.A.J.D.P. Constanţa, martorul B.G. au acţionat, în baza programului comun stabilit pe segmentul de drum judeţean 226/B km 8 Pantelimon, controlând în trafic autovehiculele care transportau marfă, persoane sub aspectul achitării taxei de utilizarea drumurilor judeţene, a achitării autorizaţiei speciale de transport, precum şi a respectării masei totale maxime admise pe drumurile publice.
În acest context, agentul de poliţia avea obligaţia de a supraveghea şi dirija traficul rutiere, precum şi de a îndruma participanţii la trafic, de a controla autovehiculele în funcţie de abaterile constatate şi dea identifica conducătorii auto şi pasagerii, potrivit adresei din 12 decembrie 2010 a I.P.J. Constanţa fila 118 vol. III.
Constatând încălcări ale prevederilor legale privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi ale altor acte normative de competenţa acestora agentul de poliţie avea obligaţia sancţionării contravenţionale, precum şi aplicarea pedepselor complementare participanţilor la trafic care se regăseau în situaţiile descrise anterior.
Se reţine că între D.N. 2/A - Pantelimon, agentul de poliţie B.E.D. a oprit în trafic un tractor cu semiremorcă, condus de martorul I.V., care a prezentat actele ansamblul auto şi cele însoţitoare ale transportului, agentului de poliţie. Aceste înscrisuri au fost înmânate lucrătorului de la R.J.D.P. Constanţa, care a întocmit procesul verbal de contravenţie din 16 iunie 2009 ora 16,00 din care rezultă că s-a aplicat amenda contravenţională persoanei juridice SC P.T. SRL,căreia îi aparţineau autotractorul şi semiremorca întrucât nu s-a făcut dovada plăţii taxei de utilizare a drumului judeţean.
La rubrica martor, procesul verbal a fost semnat şi de agentul de poliţie B.E.D.
În aceeaşi zi - 16 iunie 2009 ora 16,24, între N.C. şi J.V. a avut loc o convorbire telefonică din care primul l-a asigurat pe cel de al doilea că va interveni în scopul neaplicării unor sancţiuni contravenţionale, după care l-a sunat imediat pe agentul de poliţie B.E.D. spunându-i că„ acela cu J.V.C. e al meu, prieten mare „interlocutorul răspunzându-i „ acela e varză", în sensul că s-au constatat mai multe nereguli.
În urma discuţiilor convorbirilor telefonice dintre N.C. şi J.V. şi între N.C. şi B.E.D., în aceeaşi zi, inculpatul J.V. s-a deplasat la Postul de Poliţie Pantelimon pentru a lua legătura cu agentul de poliţie B., urmând ca pentru această întâlnire să pregătească şi o atenţie pentru şeful de post.
Din declaraţiile martorului I.V., ale inculpatului J.V., coroborate cu convorbirea telefonică interceptată la data de 17 iunie 2009 reiese că, într-adevăr J.V. s-a întâlnit cu B.E., care în urma unei discuţii din care a rezultat că J.V. îl cunoaşte pe tatăl agentului B., acesta i-a înmânat certificatele de înmatriculare reţinute.
Din transcrierea convorbirii telefonice avută în ziua de 17 iunie 2009, ora 08,53 între inculpatul N.C. şi J.V., rezultă că inculpatul N.C. a aflat că problema s-a rezolvat.
Din aceeaşi convorbirea telefonică mai reiese că inculpatul N.C. i-a cerut lui J. să efectueze un transport cu o maşină mare pentru materiale şi muncitori pentru o lucrare de construcţii, respectiv pentru casa inculpatului N. pe care o edifica în localitatea Valu lui Traian.
Curtea a reţinut că, apelând la ajutorul lui N.C. şi ţinând seama de natura ilicită a acestui ajutor, de relaţiile de încredere existente între cei doi şi de interesele comune avute, inculpatul J.V. i-a sugerat lui N. că îi va face şi el servicii patrimoniale care vor compensa ajutorul dat, astfel că a doua zi N.C. i-a solicitat să-i rezolve o problemă care viza transportul cu maşina lui J. condusă personal de acesta.
Relevante în stabilirea acestei situaţii de fapt au fost apreciate declaraţiile inculpatului B.E.D., declaraţiile martorului I.V. şi B.G., convorbirile telefonice interceptate în zilele de 16 iunie 2009 ora 16.24, ora 17.52, în ziua de 17 iunie 2009 ora 08.53, adresa Postului de poliţie Pantelimon, procesul verbal de contravenţie întocmit de reprezentantul R.J.D.P. Constanţa din 16 iunie 2009, ora 16.00.
În mod corect prima instanţă a înlăturat ca nesinceră declaraţia inculpatului J.V. dată în timpul cercetării judecătoreşti, fiind contrazisă de celelalte probe din dosar.
Ca atare, Curtea a constatat că fapta inculpatului J.V., care la data de 16 iunie 2009 prin oferirea de servicii, constând în prestarea unor activităţi de transport şi alte servicii agentului de poliţie N.C. l-a determinat pe acesta să-şi trafice influenţa pe lângă agentul de poliţie E.D., în scopul de a nu-l sancţiona contravenţional pentru punerea n circulaţie pe drumurile publice a semiremorcii, a cărei inspecţie tehnică periodică expirase la data de 03 martie 2009 întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev de disp. art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Drept urmare, Curtea a constatat că, în cauză, nu există motive de achitare a inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. sau 10 lit. d) C. proc. pen., având în vedere că fapta de care este acuzat inculpatul a fost dovedită prin probe certe care nu lasă loc îndoielii.
IV. În ceea ce priveşte apelul formulat de inculpatul B.E.D., s-a apreciat că acesta este întemeiat.
În mod greşit instanţa de fond a pronunţat o hotărâre de condamnare a inculpatului B.E.D. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor publice, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în ref. la art-248 C. pen., reţinând că la data de 16 iunie 2009 şi-a încălcat atribuţiunile de serviciu, neluând măsuri legale cu privire la circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, cu valabilitatea inspecţiei tehnice expirate (pentru semiremorcă expirase la 03 martie 20090 obţinând pentru sine promisiunea făcută de inculpatul N.C. iar pentru J.V. un avantaj patrimonial în sensul nesancţionarii cu amenda prevăzută în clasa a IV de sancţiuni, potrivit art. 102 din O.U.G. nr. 195/2002 şi respectiv reţinerea certificatului de înmatriculare în cazul când vehiculul nu are efectuată inspecţia tehnică periodică valabilă conform art. 112 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ.
Potrivit art. 248 C. pen. infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiunilor de serviciu, cu ştiinţă nu îndeplineşte un act sau îi îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat, ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 C. pen. sau o pagubă patrimonială acesteia.
Din analiza conţinutului legal al infracţiunii rezultă că o faptă, pentru a întruni elementele constitutive ale acestei infracţiuni, trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe esenţiale.
- să fie săvârşită de un funcţionar public în exercitarea atribuţiunilor de serviciu:
- funcţionarul public, cu ştiinţă, să nu fi îndeplinit un act sau să-l fi îndeplinit defectuos.
- îndeplinea sau neîndeplinirea unui act să aibă o urmare socialmente periculoasă, respectiv să cauzeze o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau instituţii de stat sau o pagubă patrimonială acesteia.
În cauză, Curtea a constatat că din actele dosarului nu rezultă că prin activitatea agentului de poliţie B. s-a produs un prejudiciu, o tulburare concretă, reală, efectivă, însemnată bunului mers al unui organ sau instituţii de stat, nefnnd astfel îndeplinită cea de a treia cerinţă a legii - ceea ce justifică achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
De altfel, societăţii administrate de inculpatul J.V. i-a fost aplicată sancţiunea contravenţională a amenzii în valoare de 15.000 lei.
Pentru considerentele analizate în referire la fapta imputată inculpatului B.E.D., Curtea a reţinut că acuzarea nu a reuşit să răstoarne prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul până la pronunţarea unei hotărâri de condamnare definitivă, lăsând loc îndoielii, ceea ce profită inculpatului.
În ceea ce priveşte apelurile formulate de inculpaţii N.C. şi J.V., instanţa a avut în vedere atât argumentele expuse şi analizate în prezenta decizie, cât şi cele cuprinse în considerentele hotărârii fondului, pe care Curtea şi le-a însuşit.
Împotriva Deciziei penale nr. 9/P din 30 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de inculpatul N.C.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa critică hotărârea recurată pentru nelegalit. a)te şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
1. Greşita schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 257 C. pen. în ref. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, referitoare la fapta din 24 aprilie 2009, în infracţiunea prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 248 C. pen., în ceea ce-l priveşte pe inculpatul N.C.
Se consideră că ambele instanţe au interpretat în mod greşit dispoziţiile legiuitorului prin prisma materialului probator administrat în cauză, din care rezultă fără nici un dubiu ca fapta comisă de inculpatul N.C., agent principal de siguranţă publică şi patrulare la Poliţia comunală M. Kogălniceanu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 257 C. pen. în ref. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/200.0, constând în aceea că la data de 24 aprilie 2009 şi-a traficat influenţa pe lângă agenţii de poliţie rutieră Ţ.R., P.C. şi P.D. din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu privire la supravegherea traficului rutier pe D.N. 2/A, în zona km 201, în scopul de a nu-l sancţiona contravenţional cu amendă pe numitul G.G.M., persoană depistată în trafic, conducând un autoturism pe un segment de drum unde exista restricţie de viteză.
Se apreciază că evitarea plăţii unei sancţiuni contravenţionale, aşa cum s-a reţinut în ceea ce-l priveşte pe numitul G.G.M. se circumscrie noţiunii de mărire a patrimoniului şi noţiunii de obţinere a unui folos de către acesta. în consecinţă, chiar dacă nu se poate vorbi de traficarea unui asemenea folos, ne aflăm în ipoteza prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, respectiv obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial.
Corelativ avantajului patrimonial obţinut de G.G.M. este producerea unei pagube în patrimoniul uneia din unităţile prevăzute de art. 145 C. pen.
Deşi sancţiunea aplicată contravenientului G.G.M. apare ca fiind legală, spre minimul prevăzut de lege, există date certe că aceasta s-a produs ca urmare a traficului de influenţă exercitat de inculpatul N.C. în sensul pretinderii că „G. ăla e băiatul meu".
2. Greşita schimbare de încadrare juridică din infracţiunile prev. de art. 246 C. pen. (persoană vătămată C.T.), art. 264 C. pen. (referitoare la fapta de furt calificat din noaptea de 21/22 iulie 2006), art. 246 C. pen. (persoană vătămată B.G.), art. 264 C. pen. (referitoare la fapta de furt calificat din data de 18 septembrie 2006) şi art. 242 alin. (1), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 272 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (referitoare la înscrisurile privind faptele de furt calificat reclamate de persoanele vătămate C.T. şi B.G.] şi infracţiunea prev. de art. 242 alin. (1), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., referitoare la celelalte înscrisuri menţionate în rechizitoriu.
Se consideră greşită opinia instanţei în sensul că, înscrisurile referitoare la cele doua cauze penale nu s-au aflat în păstrarea sau deţinerea unui organ de stat (în concret Postul de Poliţie M. Kogălniceanu), câtă vreme acestea nu au ajuns să fie înregistrate în evidenţe şi deci să fie păstrate sau deţinute de postul de poliţie.
Inculpatul N.C. a săvârşit infracţiunile astfel cum sunt reţinute în rechizitoriu, nu cum în mod greşit a schimbat încadrarea juridică instanţa de fond (punct de vedere menţinut şi de instanţa de apel), respectiv în calitatea sa de agent principal de siguranţă publică şi patrulare la Poliţia comunală M. Kogălniceanu care, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu nu a înregistrat în registru de evidenţă a lucrărilor penale plângerea penală formulată de persoana vătămată C.T. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi distrugere cu consecinţa unui prejudiciu în valoare de 100 lei, cauzând o vătămare a intereselor legale ale acesteia şi nu a efectuat acte de cercetare penală pentru tragerea la răspundere penală a autorului faptelor de furt şi distrugere reclamate de C.T., asigurându-i astfel produsul infracţiunii şi nu a înregistrat în registrul de evidenţă a lucrărilor penale plângerea penală formulată de B.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt a unui scuter în valoare de 600 euro, cauzând o vătămare intereselor legale ale acesteia şi nu a efectuat acte de cercetare penală pentru tragerea la răspundere penală a autorului faptei de furt reclamate de B.G., asigurându-i acestuia produsul infracţiunii şi, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale în mod repetat a sustras de la postul comunal M. Kogălniceanu documente şi înscrisuri păstrate şi deţinute în cadrul postului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 246, art. 264 alin. (1), art. 246, art. 264 alin. (1) şi art. 242 alin. (1), (3) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunea de favorizare a infractorului, se consicjeră că în speţă este întrunită situaţia premisă, preexistenta săvârşirii unei alte infracţiuni, chiar şi instanţa de fond a reţinut că înscrisurile se refereau la două lucrări penale.
Neînregistrarea cauzelor penale reprezintă un ajutor în sensul îngreunării sau zădărnicirii urmăririi penale, atât neînregistrarea cauzelor şi pe cale de consecinţă neefectuarea niciunui act de cercetare penală duce la rezultatul cerut de lege.
3. Greşita achitare a inculpatului N.C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.
Instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului N.C. pentru infracţiunea menţionată anterior în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunite toate elementele constitutive ale acesteia şi anume scopul special prevăzut de lege.
Din analiza coroborată a materialului probator administrat în cauză rezultă fără nici un dubiu că la data de 3 iunie 2009 inculpatul a săvârşit infracţiunea prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, în sensul că a dezvăluit informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, pe care le-a transmis telefonic martorului B.l. cu privire la dispozitivul de control al Poliţiei Rutiere pe raza oraşului Ovidiu, pentru data de 4 iunie 2009.
Scopul urmărit de inculpat a fost acela ca martorul B.l. să transporte un chioşc agabaritic din loc. Constanţa în loc. Târguşor judeţul Constanţa, ce urma a fi folosit ca magazie pentru animale, fără să fie sancţionat contravenţional.
4. Greşita achitare a inculpatului N.C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 242 alin. (1), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (referitoare la înscrisurile indicate în rechizitoriu, altele decât cele privind plângerile formulate de C.T. şi B.G.).
Instanţa de fond a menţionat că nu se poate reţine în speţă vreo acţiune de distrugere şi nu se conturează intenţia inculpatului de a scoate înscrisurile din stăpânirea organelor de poliţie.
Astfel, în privinţa înscrisurilor care cad sub incidenţa H.G. nr. 781/2002 a Legii nr. 182/2002 şi a Legii nr. 677/2001, (agendă format 14 cm x 31 cm cu copertă dec culoare albastră, fişă de evidenţă a numitei T.M., extrasă în data de 14 octombrie 2008 din baza de date a C.N.A.B.D.E.P. de la Staţia de lucru cu I.P.-ul, de către utilizatorul „P.", copia fişei postului agentului şef adjunct N.C. din 31 octombrie 2009, clasificată secret de serviciu), instanţa de fond şi ulterior instanţa de control judiciar au considerat că se confirmă faptul că acestea au un regim special de confidenţialitate sau secretizare, datorită căruia persoanele ce le deţin nu au dreptul de a le duce în locuri unde există riscul că pot fi cunoscute de persoane neautorizate.
Totodată, instanţele au apreciat că încălcarea acestui regim restrictiv de utilizare nu conduce în mod automat la săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, infracţiune ce trebuie analizată din perspectiva întrunirii elementelor constitutive indicate de legea penală.
În speţă, infracţiunea constă în „sustragerea unor înscrisuri", nefiind dovedit faptul că inculpatul a distrus astfel de acte. Instanţele au considerat că nu s-a făcut dovada intenţiei de sustragere ci din circumstanţele reale a rezultat că inculpatul a deţinut înscrisurile la domiciliu în calitate de depozitar sau detentor, după ce intrase în mod legal în posesia lor, fapt pentru care în raport de lipsa intenţiei, tribunalul a dispus achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În privinţa înscrisurilor care nu au regim restrictiv de utilizare (copie carte de identitate a numitului B.E.V., carte de identitate D.L., carte de identitate a vehiculului, a vehiculului proprietar M.F.), tribunalul a reţinut că deşi faptele în materialitatea lor există, ele nu sunt prevăzute de legea penală, astfel încât pentru acestea a dispus achitarea în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen.
Se consideră că instanţa nu a analizat în întregime toate elementele care circumstanţiază săvârşirea acestei fapte.
Trebuie observat că înscrisurile menţionate se aflau în aceeaşi locaţie ca şi cele care au făcut obiectul analizei în cazul infracţiunii prev. de art. 272 C. pen., deci ne aflăm în situaţii similare.
Totodată, diversitatea acestor înscrisuri putându-se remarca (procesul verbal de sancţionare contravenţională completat doar parţial din 8 aprilie 2009, înainte de percheziţie cu mai mult de două luni) şi lipsa unei explicaţii rezonabile a prezenţei acestora la domiciliul inculpatului evidenţiază fără nici un dubiu intenţia sa de a nu le mai restitui deţinătorilor de drept.
Faţă de cele expuse, se consideră că şi această faptă imputată inculpatului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi în raport de care se solicită, reţinerea vinovăţiei şi aplicarea unei pedepse corect dozate prin care să se atingă scopul preventiv şi educativ prevăzut de legiuitor, printr-o analiză cumulativă şi obiectivă a criteriilor prev. de art. 72 C. pen.
5. Greşita achitare a inculpatului B.E.D. de către instanţa de apel în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000.
În ce priveşte fapta pentru care inculpatul Babalic E.D. a fost trimis în judecată, constând în neexercitarea sarcinilor de serviciu în materia prevenirii şi sancţionării punerii în circulaţie a unor autovehicule care nu sunt verificate tehnic, se observă că acesta a procurat un avantaj patrimonial inculpaţilor N.C. şi J.V., respectiv beneficiul material pentru N.C. ce constă în contraprestaţia pe care acesta a putut-o pretinde de la J., iar beneficiul material pentru J. constând în faptul că i s-au restituit certificatele de înmatriculare şi a putut să continue transportul de piatră sau alte transporturi cu vehiculele respective, lucru pe care nu l-ar fi putut face dacă semiremoR.C.A. era imobilizată până la efectuarea I.T.P.-ului.
Se apreciază că este îndeplinită condiţia că prin fapta inculpatului B.E.D. s-a produs o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau instituţii de stat, constând pe de o parte în crearea condiţiilor ca sancţiunile contravenţionale să fie aplicate în funcţie de interese personale şi pe de altă parte în crearea unui pericol pentru siguranţa circulaţiei rutiere.
Astfel, prin activitatea sa infracţională, inculpatul B.E.D. a permis circulaţia unor vehicule care nu îndeplinesc condiţiile tehnice şi care astfel pot produce accidente dintre cele mai grave raportat şi la gabaritul acestora.
Inculpatul N.C. critică hotărârea recurată pentru netemeinicie sub următoarele aspecte:
1. Greşita condamnare a inculpatului pentru infracţiunile care i s-au reţinut în sarcină:
a) În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. referitoare la declaraţia de avere datată 20 mai 2009 în care inculpatul a omis să menţioneze achiziţionarea şi înstrăinarea a două terenuri în cursul anului 2008, inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.
b) Referitor la infracţiunea de instigare la abuz în serviciu prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen. - fapta din 24 aprilie 2009, inculpatul solicită achitarea în baza aceluiaşi temei legal întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.
Din probele administrate nu rezultă că inculpatul N.C. l-ar fi determinat în vreun mod pe martorul P.C. să încalce legea cu ocazia sancţionării martorului G.M.G.
c) Pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 (fapta din 16 iunie 2009), inculpatul solicită achitarea sa în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.
Astfel, din materialul probator rezultă că inculpatul N.C. nu a desfăşurat activităţi prin care să încerce să îl determine pe inculpatul J.V. să creadă că ar avea influenţă asupra altor funcţionari publici şi nu a pretins, primit sau acceptat promisiuni în legătură cu diferite sume de bani sau alte foloase.
2. În subsidiar, inculpatul N.C. solicită redozarea pedepsei şi schimbarea modalităţii de executare, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 81 sau art. 861 C. pen.
În drept, inculpatul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 12 şi 14 C. proc. pen.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, înalta Curte reţine că ambele recursuri sunt întemeiate însă pentru considerentele ce se vor arăta:
Referitor la prima critică formulată de procuror, Înalta Curte reţine că nu este incident în cauză cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., instanţele încadrând corect fapta inculpatului N.C. în dispoziţiile art. 25 C. pen. rap. la art. 248 C. pen. anterior.
Astfel, din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor P.D., Ţ.R.C., G.M.G., procesul-verbal de transcriere a convorbirilor telefonice purtate de inculpaţii N.C., Ţ.C.R. şi G.M.G. nu rezultă că inculpatul N.C. a pretins, a primit bani sau alte foloase ori a acceptat promisiuni, daruri de la martorul G.G.M. sau de la altă persoană pentru a-i determina pe agenţii de poliţie Ţ.R.V. şi P.D. să încheie procesul-verbal de contravenţie prin care să aplice acestuia sancţiunea contravenţională a avertismentului.
În sarcina inculpatului N.C. nu se poate însă reţine instigarea la abuz în serviciu prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 248 C. pen. anterior.
Din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc faptul că inculpatul N.C. l-a determinat pe agentul de poliţie P.D. să aplice sancţiunea avertismentului în locul amenzii contravenţionale martorului G.M.G., prin intermediul agentului Ţ.C.R., care i-a comunicat faptul că un coleg poliţist - N.C.- a intervenit în favoarea contravenientului.
Prin aplicarea sancţiunii avertismentului în locul amenzii nu s-a produs însă o pagubă sau o tulburare însemnată bunului mers al S.P.R., astfel că nu se poate reţine în sarcina inculpatului N.C. instigarea la abuzul în serviciu.
A doua critică formulată de parchet este neîntemeiată, prima instanţă procedând în mod corect la schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. (parte vătămată C.T.), art. 264 C. pen. (referitoare la fapta din noaptea de 21/22 iulie 2006), art. 246 C. pen. (parte vătămată B.G.), art. 264 C. pen. (referitoare la fapta de furt calificat din data de 18 septembrie 2006) şi art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 272 C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. [referitoare la înscrisurile privind faptele de furt calificat întocmite de persoanele vătămate C.T. şi B.G.) şi infracţiunea prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. referitoare la celelalte înscrisuri menţionate în rechizitoriu.
Din probele administrate în cauză rezultă că la domiciliul inculpatului, cu ocazia percheziţiei efectuate, au fost găsite mai multe înscrisuri, printre care plângerile penale formulate de numiţii C.T. şi B.G., declaraţiile olografe ale acestora, procesul-verbal de cercetare la faţa locului întocmit de agentul N.V. şi A.M., din data de 22 iulie 2006, înscrisuri pe care inculpatul le-a găsit la sediul Postului de Poliţie din com. Mihail Kogălniceanu la momentul preluării funcţiei de înlocuitor de şef de post şi pe care avea obligaţia de a le înregistra în evidenţele oficiale.
Inculpatul N.C. nu a procedat în acest mod, ci a dus plângerile penale împreună cu actele aferente la locuinţa sa unde au rămas în nelucrare.
Cu privire la cele două plângeri penale, procurorul a dispus prin rezoluţiile din 28 iulie 2011 neînceperea urmăririi penale întrucât faptele nu există.
Fapta inculpatului astfel cum a fost descrisă anterior întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 272 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul împiedicând ca înscrisurile destinate organului de urmărire penală să ajungă la acesta şi reţinând înscrisuri emise de organele de urmărire penală.
În mod greşit însă, instanţele l-au achitat pe inculpatul N.C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen. în legătură cu înscrisurile indicate în actul de sesizare care au un regim special de confidenţialit. a)te sau secretizare, hotărârile recurate fiind supuse casării în baza dispoziţiilor art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.
La domiciliul inculpatului au fost găsite şi alte înscrisuri ce cad sub incidenţa H.G. nr. 781/2002, a Legii nr. 182/2002 şi a Legii nr. 677/2001, respectiv, agendă format 14 cm x 31 cm cu copertă de culoare albastră, fişă de evidenţă a numitei T.M., extrasă în data de 14 octombrie 2008 din baza de date a C.N.A.B.D.E.P. de la Staţia de lucru 7022, de către utilizatorul „P.", copia fişei postului agentului şef adjunct N.C. din 31 octombrie 2009, clasificată secret de serviciu.
Aceste înscrisuri se aflau în păstrarea Postului de Poliţie Mihail Kogălniceanu, iar inculpatul le-a dus la domiciliul său, acesta săvârşind fapta cu intenţie indirectă, respectiv a prevăzut rezultatul faptei sale şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Critica formulată de procuror vizând greşita achitare a inculpatului N.C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 este neîntemeiată.
Probele administrate în cauză au dovedit faptul că la data de 3 iunie 2009 inculpatul N.C. a transmis telefonic martorului B.I. informaţii cu privire la existenţa unui dispozitiv de control al Poliţiei Rutiere pe raza oraşului Ovidiu în data de 4 iunie 2009.
Infracţiunea prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 se comite cu intenţie directă calificată prin scop, legea cerând ca faptele care determină elementul material să fie săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
Cum în speţă nu s-a dovedit că inculpatul a dezvăluit informaţiile martorului B.I. cu scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, soluţia instanţelor de achitare a inculpatului în temeiul artll pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. este temeinică şi legală.
Ultima critică vizând netemeinicia hotărârii de achitare a inculpatului B.E.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 este, de asemenea, nefondată.
Inculpatul B.E.D. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, reţinându-se în actul de sesizare că la data de 16 iunie 2009 şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, neluând măsuri legale cu privire la circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, cu valabilitatea inspecţiei tehnice expirate (în speţă inspecţia tehnică pentru semiremoR.C.A. expirând la data de 3 martie 3009), obţinând pentru sine promisiunea făcută de inculpatul N.C., iar pentru J.V. un avantaj patrimonial, în sensul nesancţionării cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni, potrivit art. 102 din O.U.G. nr. 192/2002 şi respectiv reţinerea certificatului de înmatriculare în cazul când vehiculul nu are efectuată inspecţia tehnică periodică valabilă potrivit art. 112 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ.
În mod justificat instanţa de apel a dispus achitarea inculpatului B.E.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Potrivit art. 248 C. pen., infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice constă în fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Conform art. 132 din Legea nr. 78/2000, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice este asimilată celor de corupţie dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.
Pentru a fi în prezenţa acestei infracţiuni este necesar, sub aspectul laturii obiective, ca urmarea imediată să constea alternativ în cauzarea unei tulburări însemnate bunului mers al unei autorităţi, instituţii de stat sau unei alte unităţi din cele prevăzute de art. 145 C. pen. ori în producerea unei pagube patrimoniului acesteia.
Prin tulburarea adusă bunului mers al unei autorităţi, instituţii de stat sau unei alte unităţi din cele prevăzute de art. 145 C. pen. se înţelege stânjenirea funcţionării normale şi eficiente a acestora.
Pentru a fi realizată latura obiectivă a infracţiunii tulburarea adusă bunului mers al subiectului pasiv principal trebuie să fie însemnată.
Se consideră a fi însemnată tulburarea care are caracter important prin proporţiile, prin implicaţiile sale, care afectează real şi serios bunul mers al organului, instituţiei de stat ori a uneia dintre celelalte unităţi la care se referă art. 145 C. pen.
În speţă, din probele administrate nu rezultă că prin activitatea agentului de poliţie B.E.D. s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau instituţii de stat.
De altfel, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, inculpatului J.V. i-a fost aplicată sancţiunea amenzii în cuantum de 15.000 lei.
Recursul declarat de inculpatul N.C. este întemeiat în parte pentru considerentele ce urmează:
Pe baza probelor administrate în cauză, instanţele au reţinut corect în sarcina acestuia săvârşirea infracţiunii prev. de art. 292 C. pen. constând în aceea că în declaraţia de avere din data de 20 mai 2009, cu ştiinţă a omis declararea a două terenuri în suprafaţă de 3 ha şi, respectiv, 1 ha teren agricol dobândite la data de 24 ianuarie 2008 şi înstrăinate în ultimele 12 luni, respectiv la data de 10 iunie 2008.
Din cuprinsul celor două contracte de vânzare-cumpărare găsite la locuinţa inculpatului cu ocazia percheziţiei domiciliare coroborate cu datele furnizate de O.C.P.I. rezultă că inculpatul a cumpărat cele două terenuri situate în extravilanul com. Grădina la data de 24 ianuarie 2008 de la numiţii Ş.D. şi Ş.E., iar la data de 10 iunie 2008 le-a înstrăinat soţilor V.E.G. şi M.M. prin mandatar M.E.
Inculpatul nu a menţionat cele două terenuri în declaraţia de avere pe anul 2009, respectiv achiziţionarea şi vânzarea acestora, deşi avea această obligaţie conform art. 2 şi următoarele din Legea nr. 115/1996.
Modalit. a)tea şi împrejurările în care inculpatul a achiziţionat şi apoi vândut cele două terenuri nu îl exonerau pe acesta de obligaţia de a le menţiona în declaraţia de avere.
Inculpatul N.C. a comis şi infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 la data de 16 iunie 2009, traficându-şi influenţa pe lângă agentul şef de poliţie rutieră B.E.D. - şef post la Postul de Poliţie Comunal Pantelimon, cu scopul de a nu-l sancţiona contravenţional pe conducătorul auto I.V. şi pe inculpatul J.V., în schimbul promisiunii acestuia din urmă că îi va presta activităţi de transport şi alte servicii.
Săvârşirea faptei rezultă din declaraţia martorului I.V., ce se coroborează cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între inculpaţii N.C., J.V. şi B.E.D. şi parţial cu declaraţiile inculpaţilor.
Recursul declarat de inculpatul N.C. este însă fondat în ceea ce priveşte greşita condamnare pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 248 C. pen. pentru considerentele expuse în analiza recursului declarat de procuror.
De asemenea, pedeapsa aplicată inculpatului a fost greşit individualizată în raport de criteriile prev. de art. 72 C. pen., hotărârile recurate fiind supuse casării în temeiul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Din adresele existente în dosarul instanţei de recurs reiese faptul că inculpatul N.C. a avut o bună conduită în cadrul unităţii de poliţie unde şi-a desfăşurat activitatea, a manifestat respect faţă de instituţie, cetăţeni şi colegi, s-a implicat activ în toate activităţile desfăşurate în baza protocolului de colaborare încheiat între Primăria com. Lumina şi Postul de Poliţie Comunal Lumina, a conlucrat cu agenţii de poliţie locală angajaţi ai Primăriei, în urma acestei colaborări fiind obţinute rezultate pozitive în ceea ce priveşte menţinerea climatului de siguranţă publică în localitate.
Având în vedere gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite de inculpat, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, Înalta Curte apreciază că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante este în măsură să asigure realizarea scopului educativ şi preventiv al pedepsei prev. de art. 52 C. pen.
În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că aceasta este legea veche, având în vedere că în sarcina inculpatului s-au reţinut mai multe infracţiuni aflate în concurs, iar potrivit noul C. pen. aplicarea unui spor la pedeapsa rezultantă este obligatorie, spre deosebire de vechea reglementare unde aplicarea sporului era facultativă.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen. se vor admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de inculpatul N.C. împotriva Deciziei penale nr. 9/P din 30 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Va fi casată în parte, decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 61 din 16 februarie 2012 a Tribunalului Constanţa şi, rejudecând:
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului N.C. şi va repune pedepsele în individualitatea lor.
În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. va achita pe inculpatul N.C. pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 248 C. pen. anterior.
În baza art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. va condamna pe inculpatul N.C. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior va contopi pedeapsa de 1 (un) an închisoare cu pedepsele aplicate inculpatului prin sentinţa penală recurată pentru infracţiunile prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, art. 272 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. şi va dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare.
Va face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior.
În baza art. 861 C. pen. anterior va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului N.C., pe durata unui termen de înceR.C.A.re de 5 ani, stabilit conform art. 862 C. pen. anterior.
Pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen. anterior, după cum urmează:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Va pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 C. pen. anterior referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru recurentul inculpat N.C., în sumă de 75 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B.E.D., în sumă de 75 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de inculpatul N.C. împotriva Deciziei penale nr. 9/P din 30 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Casează, în parte, decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 61 din 16 februarie 2012 a Tribunalului Constanţa şi, rejudecând:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului N.C. şi repune pedepsele în individualitatea lor.
În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul N.C. pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 248 C. pen. anterior.
În baza art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul N.C. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior contopeşte pedeapsa de 1 (un) an închisoare cu pedepsele aplicate inculpatului prin sentinţa penală recurată pentru infracţiunile prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, art. 272 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. şi dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare.
Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior.
În baza art. 861 C. pen. anterior suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului
N.C., pe durata unui termen de înceR.C.A.re de 5 ani, stabilit conform art. 862 C. pen. anterior.
Pe durata termenului de înceR.C.A.re, inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen. anterior, după cum urmează:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 C. pen. anterior referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru recurentul inculpat N.C., în sumă de 75 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B.E.D., în sumă de 75 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1401/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 161/2014. Penal. Conflict de interese (art.... → |
|---|
