ICCJ. Decizia nr. 161/2014. Penal. Conflict de interese (art. 253 ind 1 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA PENALĂ
Decizia nr. 161/2014
Dosar nr. 9275/2/2012
Ședința publică de la 17 ianuarie 2014
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 326/F din 26 iulie 2013 în baza art. 2531 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a),b,c C. pen. raportat la art. 76 lit. e) şi alin. (3) C. pen., art. 63 alin. (3) C. pen., cu referire la art. 65 C. pen. a condamnat pe inculpatul G.F.A., la o amendă penală în cuantum de 20.000 lei.
A pus în vedere inculpatului prevederile art. 631 C. pen.
A sesizat Primăria com. Frăsinet, judeţul Teleorman în vederea luării măsurilor necesare pentru eliminarea efectelor rezultate din săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2531 C. pen., în sensul anulării actelor ce au afectat aplicarea legală a procedurii de atribuire, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 925/2006.
A obligat inculpatul, în baza art. 191 alin. (1) C. pen., la 3.600 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul nr. 383/P/2011 din 07 decembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-au dispus, între altele, punerea în mişcare a acţiunii şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului G.F.A. pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 C. pen.
Pe baza materialului probator administrat pe parcursul urmăririi penale înscrisuri, recunoaşterile inculpatului, depoziţiile martorilor D.D., T.F., G.M. şi S.G., rechizitoriul a stabilit următoarea situaţie de fapt:
Prin Hotărârea din 22 octombrie 2008 a Consiliului local al com. Frăsinet, judeţul Teleorman, a fost aprobat studiul de oportunitate întocmit în scopul concesionării unui teren intravilan, în suprafaţă de 2.730 mp, situat în tarlaua 24, aparţinând domeniului public al com. Frăsinet, în vederea realizării unei staţii mobile de distribuţie a carburanţilor.
În cuprinsul documentului s-a menţionat că:
- solicitarea privind concesiunea a fost formulată de SC A. SRL;
- a fost avută în vedere, între altele, şi expunerea de motive a primarului com. Frăsinet, inculpatul G.F.A..
S-a mai stabilit că de aplicarea Hotărârii răspunde şi primarul com. Frăsinet.
Caietul de sarcini privind concesionarea terenului a fost întocmit tot de primarul comunei.
Prin Hotărârea din 29 octombrie 2008, Consiliul local comunal a decis concesionarea terenului intravilan respectiv, iar primarul a fost împuternicit să semneze în numele şi pe seama Consiliului, toate documentele legate de aducerea la îndeplinire a hotărârii.
În aceeaşi dată de 29 octombrie 2008, a fost încheiat contractul de concesiune, având ca părţi Consiliul local Frăsinet, reprezentat de G.F.A., primarul comunei, în calitate de concedent şi SC A.O. SRL, reprezentată de D.D. concesionar; aceştia au şi semnat contractul de concesiune.
Obiectul contractului l-a constituit terenul intravilan în suprafaţă de 2.730 mp, situat în tarlaua 24, parcelele 1293 şi 1294; durata concesiunii a fost stabilită la 49 de ani, iar preţul la 14.600 lei, indexabil în raport de rata inflaţiei, cu o redevenţă anuală de 300 lei.
Potrivit H.G. nr. 896 din 05 iunie 2006 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 1358/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Teleorman, terenul concesionat aparţine domeniului public al localităţii.
Rechizitoriul a mai stabilit că, în mod necontestat, numita G.M. este soţia inculpatului G.F.A.
Conform actului constitutiv al SC A.O. SRL, asociaţii acesteia sunt G.M. şi D.D., aportul lor la capitalul social fiind egal; la momentul încheierii contractului de concesiune, cei doi erau şi administratori ai societăţii.
Ulterior semnării contractului, SC A.O. SRL a înfiinţat o staţie mobilă pentru distribuţia carburanţilor şi a plătit redevenţele stabilite.
Rechizitoriul a tras concluzia, pe baza probatoriilor administrate, că inculpatul G.A.F., exercitând funcţia publică de primar al com. Frăsinet, judeţul Teleorman, în realizarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit acte şi a luat decizii prin care s-au realizat indirect foloase materiale pentru soţia sa, G.M., ceea ce întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2531 C. pen.
În ceea ce priveşte folosul material, s-a susţinut că acesta constă în exploatarea imobilului concesionat, care a reprezentant elementul esenţial al fondului de comerţ al SC A.O. SRL, fiind amplasat într-o zonă de circulaţie frecventă a autovehiculelor şi lipsită de vreo altă staţie de distribuţie a carburanţilor.
Bilanţurile contabile pe anii 2008 - 2009 au relevat pentru SC A.O. SRL o cifră de afaceri cumulată de 3.847.512 lei şi un profit de 219.809 lei.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti a cauzei, instanţa de fond a procedat la audierea inculpatului, în şedinţa publică de la 13 martie 2013.
Acesta a arătat în esenţă că nu s-a gândit că ar exista o problemă legală dacă, fiind desemnat în acest sens de Consiliul local, s-a ocupat de punerea în aplicare a hotărârii privind concesionarea terenului respectiv către societatea comercială în care soţia sa era coasociat şi administrator. A mai menţionat că numitul D.D., a cărui soţie era din aceeaşi comună, ei având şi o locuinţă în zonă, intenţiona să deschidă o staţie mobilă de distribuire a carburanţilor, dar nu avea suficienţi bani.
Inculpatul a mai arătat că nu a întocmit acte materiale pe parcursul derulării procedurii de concesionare şi nu i-a influenţat pe consilierii locali în adoptarea hotărârii respective.
Au fost audiaţi martorii T.F. - secretar al comunei, D.D., precum şi numiţii S.M., L.G., N.F., C.F. şi S.C.O., care în anul 2008 îndeplineau funcţia de consilieri locali.
Curtea a solicitat relaţii Primăriei com. Frăsinet, care s-au depus la dosarul cauzei, privind momentul şi modalităţile în care s-a făcut publică procedura de concesionare a terenului.
Inculpatul a depus la dosarul cauzei înscrisuri, şi anume:
- adresa din 11 februarie 2013 emisă de SC A.O. SRL din care rezultă că numita G.M. nu a încasat dividende în perioada 2008-.2012;
- adrese emise de primăriile comunelor teleormănene Orbeasca şi Gălăteni, de mai multe societăţi comerciale din zonă, în care se subliniază că staţia de distribuţie a carburanţilor aparţinând SC A.O. SRL a fost utilă şi necesară, exprimându-se doleanţa ca o astfel de investiţie să fie din nou realizată;
- caracterizări din partea organizaţiei judeţene Teleorman a P.N.L.
Prin notele scrise, ca de altfel şi cu prilejul dezbaterilor în fond, inculpatul, prin avocat, a solicitat să se dispună achitarea sa în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., susţinând că nu sunt întrunite în mod cumulativ elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.
A susţinut în esenţă că:
- nu a avut nici un rol în emiterea hotărârii de Consiliu local care a stabilit concesionarea terenului;
- nu a încercat să-i influenţeze în vreun fel pe consilieri;
- soţia sa nu a obţinut beneficiu în urma desfăşurării activităţii societăţii.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conflicto de interese prevăzută de art. 2531 C. pen.
Referitor la latura obiectivă a infracţiunii, Curtea a constatat în primul rând existenţa unei înţelegeri ilicite între soţii G. şi D. în sensul constituirii rapide a unei societăţi comerciale, în care G.M. să fie coasociată şi administrator, noua persoană juridică urmând să beneficieze de concesionarea unui teren din domeniul public al comunei.
Faptul că societatea s-a înfiinţat „într-un timp record”, aşa cum afirmă martorul T.F., secretarul com. Frăsinet, rezultă din înscrisurile depuse la dosar certificatul constatator al înregistrării SC A.O. SRL are data de 29 octombrie 2008. Hotărârea a Consiliului local comunal privind concesiunea s-a adoptat tot la 29 octombrie 2008 şi în aceeaşi zi s-a şi semnat contractul de concesiune de către inculpat şi numitul D.D.
Că toată această operaţiune s-a desfăşurat într-o manieră coordonată, conform unui plan anterior, rezultă şi din împrejurarea, dovedită cu înscrisuri depuse la dosar pe parcursul cercetării judecătoreşti, că a existat un singur anunţ privind intenţia de concesionare a terenului, afişat exclusiv la sediul primăriei.
Pe de altă parte, la data studiului de oportunitate - 22 octombrie 2008, în care se menţionează solicitarea formulată de SC A.O. SRL, această persoană juridică nu exista.
Urmare a acestor înţelegeri anterioare, este cert stabilit că inculpatul G.F.A., în calitate de primar a semnat expunerea de motive a hotărârii Consiliului local, caietul de sarcini privind concesionarea terenului şi contractul de concesiune.
În aceste condiţii, modalităţile normative alternative prevăzute de art. 2531 C. proc. pen. cu privire la latura obiectivă, „îndeplineşte un act (…)” ori „participă la luarea unei decizii (…)” sunt pe deplin întrunite în cauză.
În privinţa laturii subiective, aceasta este intenţia directă, care rezultă ex re, din însăşi modalitatea de săvârşire a faptelor, prin transpunerea în practică a unei înţelegeri ilicite.
Pe de altă parte, Curtea a constatat că şi urmarea imediată, şi anume starea de pericol pentru exercitarea normală a funcţiilor publice, denaturarea percepţiei privind certitudinea şi imparţialitatea îndeplinirii atribuţiilor de către cei investiţi în acest sens, s-a produs în cauză datorită activităţii inculpatului.
În acelaşi context, s-a reţinut şi că a existat un produs infracţional în beneficiul soţiei inculpatului, ceea ce constituie de asemenea un element al structurii infracţiunii. Numita G.M. a devenit coacţionar în cotă de 50% şi administrator în societatea comercială special creată pentru a obţine concesiunea terenului respectiv.
Faptul că societatea nu a distribuit în cei trei ani de activitate dividendele celor doi coacţionari nu înseamnă că dreptul de creanţă al soţiei inculpatului pentru aceste sume nu există.
Cuantumul lor, la un profit cumulat de 219.809 lei, nu este deosebit de ridicat, dar nici nesemnificativ, astfel că şi din acest punct de vedere, instanţa de fond a apreciat că trăsăturile caracteristice ale infracţiunii prevăzute de art. 2531 C. pen. sunt întrunite.
Aşa fiind, Curtea a constatat că dispoziţiile legale menţionate sunt incidente în raport şi de definiţia pe care Legea nr. 161/2003 o dă conflictului de interese în art. 700, ca fiind „situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”.
În concluzie, Curtea a constatat că din punct de vedere obiectiv şi subiectiv, infracţiunea prevăzută de art. 2531 C. pen. există şi a fost săvârşită cu vinovăţie de către inculpat.
Instanţa de fond a opinat că, solicitarea acestuia de a se dispune achitarea nu poate fi primită, pentru motivele anterior arătate, astfel încât instanţa a făcut aplicarea prevederilor art. 345 alin. (2) C. proc. pen. şi a pronunţat condamnarea.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a răspunderii penale, Curtea a avut în vedere criteriile generale instituite prin art. 72 C. pen., adecvate în raport de ansamblul circumstanţelor reale şi personale incidente în cauză.
Aşa fiind, dispunând condamnarea inculpatului în temeiul prevederilor art. 2531 C. pen., Curtea a reţinut incidenţa art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. e) C. pen. şi art. 63 alin. (3) C. pen. şi a stabilit o pedeapsă cu amendă în cuantum de 20.000 lei.
Curtea a apreciat că această pedeapsă este de natură să asigure scopurile prevăzute de art. 52 C. pen. şi corespunde criteriilor de individualizare stabilite în art. 72 C. pen.
Curtea a pus totodată în vedere inculpatului dispoziţiile art. 631 C. pen. în situaţia în care acesta se va sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii şi nu va da curs dispoziţiilor sentinţei, având drept urmare înlocuirea pedepsei cu amenda cu cea a închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.
Întrucât, potrivit prevederilor art. 346 şi urm. C. proc. pen. Curtea ca instanţă penală nu are atribuţii de a statua asupra contractului de concesiune, s-a dispus sesizarea autorităţii contractante - Primăria com. Frăsinet, judeţul Teleorman, pentru a lua măsurile necesare în vederea eliminării efectelor rezultate din săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de conflict de interese în vederea anulării actelor ce au afectat aplicarea legală a procedurii de atribuire conform dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 925/2006.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs inculpatul G.F.A.
Apărătorul inculpatului, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct.12, teza I şi 172 teza a II-a C. proc. pen., a pus concluzii de admitere a recursului.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a solicitat achitarea inculpatului întrucât apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese reţinută în sarcina acestuia.
Solicitarea de atribuire prin licitaţie publică a fost făcută de către o persoană fizică, de către D., nu de către o societate comercială.
Prin urmare, raportând situaţia respectivă la dispoziţiile art. 2531 C. pen., în opinia apărării, se poate observa că recurentul inculpat, în calitate de funcţionar public şi în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, nu a îndeplinit vreun act şi nici nu a participat la luarea vreunei decizii în sensul atribuirii respectivei suprafeţe de teren. A mai arătat că numitul D. nu este nici soţul nici rudă până la gradul II cu inculpatul aşa cum prevăd dispoziţiile art. 2531 C. pen. Mai mult decât atât s-a arătat că, nici inculpatul şi nici soţia acestuia nu au beneficiat de folosul material care a rezultat ulterior, deoarece dividendele respective fuseseră ulterior reinvestite în societate. Caietul de sarcini a fost întocmit de către secretarul primăriei, licitaţia a avut un singur ofertant şi la efectuarea acesteia a participat o singură persoană fizică, neexistând la acea vreme o societate constituită, aceasta constituindu-se ulterior. Apărătorul a mai arătat că prevederile art. 2531 C. pen. sunt imperative, clare şi nu oferă posibilitatea de interpretare. Din toate declaraţiile date de inculpat în faţa instanţei de fond nu rezultă că acesta, în calitate de primar ar fi avut vreo contribuţie sau vreo participare la respectiva licitaţie.
Concluzionând, apărătorul a solicitat, în principal, achitarea inculpatului întrucât acesta nu a avut nici o contribuţie directă sau indirectă la săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa, iar în subsidiar a solicitat ca instanţa de recurs să reexamineze cuantumul amenzii penale aplicate care se îndreaptă spre maximul special prevăzut de lege.
Înalta Curte, examinând hotărârea primei instanţe, atât prin prisma criticilor formulate cât şi conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Solicitarea inculpatului, formulată în principal, de a se dispune achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese, corespunzător cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, teza I şi pct. 172 teza a II-a C. proc. pen., nu poate fi primită pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:
Potrivit dispoziţiilor art. 2531 C. pen., infracţiunea de conflict de interese constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.
Dispoziţiile legale menţionate sunt incidente şi în raport şi de definiţia pe care Legea nr. 161/2003 o dă conflictului de interese în art. 700, ca fiind „situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”.
Ca prim aspect, Înalta Curte reţine că, pentru a se putea dispune achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., ar trebui să nu fie întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese reţinută în sarcina inculpatului, or, în cauza de faţă, latura obiectivă a acestei infracţiuni, constă în primul rând în existenţa unei înţelegeri ilicite între soţii G. şi D. în sensul constituirii rapide a unei societăţi comerciale, în care G.M., soţia primarului din com. Frăsinet,să fie coasociată şi administrator urmând să beneficieze de concesionarea unui teren din domeniul public al comunei.
Faptul că SC A.O. SRL s-a înfiinţat „într-un timp record”, aşa cum afirmă martorul T.F., secretarul comunei, rezultă şi din înscrisurile depuse la dosar, respectiv din certificatul constatator al înregistrării SC A.O. SRL datat la 29 octombrie 2008, Hotărârea a Consiliului local comunal privind concesiunea care s-a adoptat la aceeaşi dată,în aceeaşi zi semnându-se şi contractul de concesiune de către inculpat şi numitul D.D.
Că toată această operaţiune s-a desfăşurat într-o manieră coordonată, conform unui plan anterior, rezultă şi din împrejurarea, dovedită cu înscrisurile depuse la dosar pe parcursul cercetării judecătoreşti, că a existat un singur anunţ privind intenţia de concesionare a terenului, afişat exclusiv la sediul primăriei.
Pe de altă parte, este de reţinut că, la data studiului de oportunitate - 22 octombrie 2008, în care se menţionează solicitarea formulată de SC A.O. SRL, această persoană juridică nu exista, ea înfiinţându-se ulterior, aşa cum s-a arătat mai sus.
Urmare a acestor înţelegeri anterioare, este cert stabilit că inculpatul G.F.A., în calitate de primar a semnat expunerea de motive a hotărârii Consiliului local, caietul de sarcini privind concesionarea terenului şi contractul de concesiune.
În aceste condiţii, modalităţile normative alternative prevăzute de art. 2531 C. pen. cu privire la latura obiectivă, „îndeplineşte un act." ori „participă la luarea unei decizii.” sunt pe deplin întrunite în cauză.
Latura subiectivă a infracţiunii, este intenţia directă, care rezultă ex re, din însăşi modalitatea de săvârşire a faptelor, prin transpunerea în practică a unei înţelegeri ilicite.
Prin incriminarea conflictului de interese legiuitorul a urmărit să ocrotească relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii funcţionarului public sau a persoanei care exercită o funcţie publică, activitate care presupune o comportare corectă a celui care exercită o activitate în cadrul unei autorităţi publice. Aceasta presupune corectitudinea funcţionarului public sau a persoanei care exercită o funcţie publică în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, dar şi abţinerea acestuia de la luarea unor decizii de natură să-i confere, direct sau indirect ori prin terţe persoane, un anumit avantaj material,fiind exclusă favorizarea rudelor sau a persoanelor cu care acesta a avut raporturi comerciale. De asemenea prin incriminarea faptei s-a urmărit ocrotirea relaţiilor sociale referitoare la apărarea intereselor legale ale persoanelor fizice sau publice împotriva intereselor ilicite ale funcţionarului public. Deşi conflictul de interese nu înseamnă ipso facto corupţie, apariţia unor conflicte între interesele personale şi obligaţiile publice ale funcţionarilor publici,dacă nu este tratată corespunzător, poate duce la corupţie.
Incriminarea faptei presupune nu numai simpla interzicere a intereselor de natură privată ale funcţionarului public sau a persoanei care exercită o funcţie publică ci şi formarea corectitudinii deciziilor administrative, pentru ca un conflict de interese nesoluţionat să nu conducă la un abuz în serviciu.
Se constată că şi urmarea imediată, şi anume starea de pericol pentru exercitarea normală a funcţiilor publice, denaturarea percepţiei privind certitudinea şi imparţialitatea îndeplinirii atribuţiilor de către cei investiţi în acest sens, s-a produs în cauză datorită activităţii infracţionale a inculpatului.
Fapta săvârşită de inculpatul G.F.A., care exercitând funcţia publică de primar al com. Frăsinet, judeţul Teleorman, în realizarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit acte şi a luat decizii prin care s-au realizat indirect foloase materiale pentru soţia sa, G.M., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese prevăzută de art. 2531 C. pen.
Aşa cum s-a subliniat şi de către instanţa de fond, materialul probator administrat în cauză, (înscrisuri, declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului, declaraţiile date de martorii D.D.,T.F., G.M. şi S.G.), a condus la reţinerea vinovăţiei inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată.
În cauză este îndeplinită şi cerinţa infracţiunii prevăzute în art. 2531 alin. (1) C. pen., întrucât a existat un produs infracţional în beneficiul soţiei inculpatului, numita G.M. devenind coacţionar în cotă de 50% şi administrator în societatea comercială special creată pentru a obţine concesiunea terenului respectiv.
Astfel cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, faptul că societatea nu a distribuit în cei trei ani de activitate dividendele celor doi coacţionari nu înseamnă că dreptul de creanţă al soţiei inculpatului pentru aceste sume nu a existat.
Cuantumul lor, la un profit cumulat de 219.809 lei, nu este deosebit de ridicat, dar nici nesemnificativ, astfel că şi din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că trăsăturile caracteristice ale infracţiunii prevăzute de art. 2531 C. pen. sunt întrunite.
În ceea ce priveşte critica formulată în subsidiar de inculpat prin apărător, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. , prin care se solicită instanţei de recurs să reexamineze, cuantumul amenzii penale aplicate care se îndreaptă spre maximul special prevăzut de lege, Înalta Curte constată că şi această critică este neîntemeiată.
La individualizarea sancţiunii aplicate inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen.
Înalta Curte apreciază că, pedeapsa aplicată inculpatului - sancţiunea amenzii penale în cuantum de 20.000 lei - este necesară şi suficientă realizării finalităţii prevăzute de art. 52 C. pen. fiind de natură să asigure scopurile prevăzute de art. 52 C. pen. şi totodată corespunde criteriilor de individualizare stabilite în art. 72 C. pen.
Se constată că prima instanţă a avut în vedere la individualizarea pedepsei aplicate şi circumstanţele concrete ale cauzei, împrejurarea că investiţia realizată a fost cert utilă pentru comunitate, iar folosul tras de soţia inculpatului în urma operaţiunii ilicite a fost modic şi nevalorificat. De altfel G.M. a renunţat la calitatea de asociat din cadrul SC A.O. SRL şi de la data de 2 iulie 2012 aceasta a avut ca parteneri de afaceri pe D.D. şi M.F. , situaţie intervenită cu mult înainte de sesizarea instanţei prin rechizitori u la data de 12 decembrie 2012.
La stabilirea cuantumului amenzii instanţa de fond a mai avut de asemenea în vedere şi împrejurarea că organele judiciare s-au sesizat din oficiu abia după aproape 3 ani de la concesionarea terenului şi funcţionarea staţiei mobile de distribuire de carburanţi şi în aceste condiţii nu este exclus să se fi înţeles de către cei în cauză că prioritatea satisfacerii unor nevoi importante ale comunităţii din zonă a prevalat situaţiei care a premers activităţii societăţii în discuţie, de al cărei profit nici G.M. nici G.F.A. prin intermediul acesteia, nu s-au folosit.
Înalta Curte mai constată de asemenea că, în procesul individualizării pedepsei instanţa de fond a dat relevanţa cuvenită şi circumstanţelor personale ale inculpatului. Astfel s-a avut în vedere împrejurarea că acesta a fost sincer pe parcursul procesului penal, că, anterior săvârşirii infracţiunii a avut o conduită deosebit de pozitivă, astfel cum rezultă din înscrisurile oficiale depuse la dosar şi din declaraţiile martorilor, fiind perceput la nivelul comunităţii locale, care l-a ales primar în repetate rânduri, ca o persoană cu un comportament social remarcabil.
De asemenea, se constată că în mod corect prima instanţă a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 63 1 C. pen. , în situaţia în care se va sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii şi nu va da curs dispoziţiilor sentinţei, având drept urmare înlocuirea pedepsei cu amenda cu cea a închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.
Pentru aceste motive Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins , ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.F.A. împotriva sentinţei penale nr. 326/F din 26 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală .
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul de inculpatul G.F.A. împotriva sentinței penale nr. 326/F din 26 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei,reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1500/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1666/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
