ICCJ. Decizia nr. 1521/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1521/2014
Dosar nr. 3041/104/2011
Şedinţa publică din 06 mai 2014
Deliberând asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar/ constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 132 din 11 iulie 2012, Tribunalul Olt, secţia penală, a dispus următoarele:
- a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 103 din Legea nr. 58/1934 privind cambia şi biletul la ordin.
- în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul E.T. pentru infracţiunile de înşelăciune calificată în convenţii cu consecinţe deosebit de grave, prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. şi ped. de art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
- în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-a respins cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă SC G.B.L. GmbH.
- a fost obligată partea civilă SC G.B.L. GmbH la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 93/P/2010 din 05 iulie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatul E.T. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Potrivit rechizitoriului s-a reţinut că la data de 30 ianuarie 2008 a fost înfiinţată SC E. SRL, cu sediul în Piatra Olt, inculpatul deţinând calitatea de asociat unic şi administrator.
La data de 12 iulie 2008 inculpatul a încheiat cu SC G.B.L. GmbH contractul de leasing nr. Y prin care a achiziţionat un autotractor marca V. şi o semiremorcă marca H.
La data de 11 septembrie 2008, inculpatul a cesionat SC E. SRL unchiului său, N.P. (acestuia revenindu-i 95% din părţile sociale) şi fiicei sale E.A. (acesteia revenindu-i 5% din părţile sociale), întrucât susţine că ar fi dorit să contracteze un nou credit şi figura cu datorii în calitate de persoană fizică.
După această cesiune inculpatul, deşi nu mai deţinea nici calitatea asociat şi nici pe aceea de administrator, nu a primit procură pentru a reprezenta societatea cesionată la încheierea de acte juridice.
De asemenea, inculpatul l-a determinat pe N.P. să solicite deschiderea de conturi bancare la Banca C.R. şi Banca R.D., precum şi eliberarea de instrumente de plată ataşate acestora, respectiv un carnet de file cec de la Banca C.R. şi un carnet bilete la ordin de la Banca R.D., depunând la data de 24 septembrie 2008 şi specimen de semnătură, astfel că unica persoană să efectueze tranzacţii în numele SC E. SRL era doar numitul N.P.
Totuşi, atât carnetul de file cec, cât şi carnetul de bilete la ordin au rămas în posesia inculpatului, precum şi documentele contabile, acesta fiind acela care, în realitate, s-a ocupat de activitatea SC E. SRL, deşi nu mai avea calitatea de reprezentant legal.
Deoarece nu mai avea posibilitatea să achite ratele contractuale inculpatul a decis să cesioneze ratele contractuale, astfel că la data de 18 noiembrie 2008 a fost încheiat contractul de leasing nr. X dintre SC E.A. SRL şi SC G.B.L. GmbH, care - deşi este un nou contract - a avut ca obiectiv, practic, realizarea cesiunii contractului de leasing iniţial, nr. Y.
Locatarul SC E.A. SRL a fost reprezentat la încheierea acestui contract de numitul C.G.N., iar SC E. SRL, în calitate de girant al executării contractului, de către inculpatul E.T., deşi acesta din urmă nu mai avea posibilitatea legală, în absenţa unei procuri de reprezentare, de a participa la încheierea unor acte juridice.
În vederea constituirii garanţiilor contractuale, inculpatul a eliberat şase bilete la ordin din carnetul de bilete la ordin emis numitului N.P., în acelaşi mod procedând şi reprezentantul legal al locatarului SC E.A. SRL.
S-a reţinut de către acuzare că, procedând în această modalitate, inculpatul a urmărit să inducă în eroare societatea de leasing cu privire la calitatea sa, semnând în fals ca reprezentant al SC E. SRL şi eliberând şase bilete la ordin ce purtau o semnătură neconcordantă cu specimenul de semnătură depus la Banca R.D. S-a reţinut, de asemenea, că partea civilă SC G.B.L. GmbH nu ar fi aprobat solicitarea de cesiune a leasingului anterior dacă inculpatul nu ar fi avut calitatea de girant şi nu ar fi semnat în această calitate contractul de leasing nr. X la data de 18 noiembrie 2008.
Întrucât locatarul SC E.A. SRL nu şi-a respectat obligaţiile contractuale şi nu a achitat niciuna dintre ratele scadente, finanţatorul locator a trecut la valorificarea garanţiilor contractuale constituite anterior şi a completat cu suma de 316.072,5 RON biletul la ordin (emis drept garanţie şi semnat în fals de către inculpatul E.T. la data de 18 noiembrie 2008) pe care l-a introdus la plată la data de 23 iunie 2009 la Banca R.D., care însă a refuzat onorarea plăţii pentru lipsa calităţii de reprezentant a semnatarului.
În cauză a fost efectuată o expertiză grafică asupra biletului la ordin menţionat, concluzionându-se că semnăturile efectuate la rubricile „emitent” au fost executate de inculpatul E.T.
S-a menţionat că nu au fost localizate bunurile ce au format obiectul leasingului, respectiv autotractorul şi semiremorca şi că inculpatul ar fi recunoscut în totalitate faptele pentru care a fost cercetat şi trimis în judecată. Inculpatul a declarat că a încheiat contractul de leasing iniţial (nr. Y din 24 iulie 2012) la insistenţele lui D.S., care a şi achitat avansul necesar şi a şi folosit în mod efectiv bunurile achiziţionate în leasing, şi tot acesta a fost cel care i-a solicitat să cesioneze contractul de leasing unei alte societăţi controlate de el prin numitul C.G.N. şi tot el a fost cel care a completat şi semnat în fals cele şase bilete la ordin.
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că la data de 24 iulie 2008 SC E. SRL, reprezentată de inculpatul E.T., a încheiat contractul de leasing nr. Y cu locatorul finanţator G.B.L. GmbH prin care a achiziţionat un autotractor marca V., an fabricaţie 2006, şi o semiremorcă marca H., an fabricaţie 2006.
Avansul achitat a fost în sumă de 13.575 euro, reprezentând 15% din valoarea totală a bunurilor, respectiv 90.500 euro, şi a fost efectiv plătit la data de 28 iulie 2008, de către numitul D.S., prin virament bancar, fapt precizat de locatorul finanţator în cuprinsul adresei.
Potrivit hotărârii primei instanţe, aceste bunuri au fost furnizate locatorului finanţator G.B.L. GmbH de către E.A. GmbH astfel cum rezultă din cuprinsul contractului de leasing, dar şi din cuprinsul facturilor emise la data de 15 iulie 2008 al cărei administrator era la acel moment numitul D.S., cu firma acestuia finanţatorul locator având relaţii comerciale în perioada 2006-2007, în sensul că s-a obligat să livreze diferite autovehicule de diferite mărci şi să şi găsească clienţi în România - declaraţia martorului M.S. Conform scadenţarului, prima rată trebuia plătită la data de 31 august 2008. A fost încheiat şi protocolul de predare-primire şi punere în funcţiune a bunurilor ce au făcut obiectul leasingului încheiat la data de 30 iulie 2008, conform precizărilor părţii civile acesta doar cu rol formal, în realitate posesia efectivă asupra acestora nu a aparţinut niciodată inculpatului E.T.
Astfel, atât autotractorul marca V., an fabricaţie 2006, cât şi semiremorca marca H., an fabricaţie 2006, nu au fost niciodată înregistrate în patrimoniul SC E. SRL şi nu au fost întocmite fişe de inventar privind aceste bunuri, astfel cum rezultă în mod explicit din cuprinsul adresei de la dosar cercetare judecătorească.
Prima instanţă a reţinut că autotractorul marca V., a fost înmatriculat imediat, intrând imediat în posesia lui D.S. - „şi în plus numerele de înmatriculare ale maşinilor atestau că persoana care le folosea era D.S., încă de la începutul achiziţionării acestora” - declaraţia martorului M.S. Acesta este şi cel care a dispus apoi vânzarea semiremorcii către martorul M.P., aşa cum chiar martorul a precizat, precum şi depozitarea autotractorului în curtea martorei C.V., care a dispus apoi împreună cu soţul ei, C.M., depozitarea în curtea martorului P.G. şi de aici deplasarea cu număr de Bulgaria către Bechet, pentru ca bunul să nu poată fi recuperat de finanţator. Acest fapt a rezultat în mod obiectiv prin coroborarea declaraţiilor martorilor M.S., consilierul juridic al locatorului, P.G., D.L.G. şi C.V.
La cererea instanţei, finanţatorul locator a depus la dosar cercetare judecătorească înscrisurile depuse de inculpatul E.T. pentru aprobarea contractului de leasing nr. Y.
Conform precizărilor finanţatorului locator G.B.L. GmbH, la cererea inculpatului E.T., care a invocat motive de sănătate, a fost aprobată cesiunea contractului de leasing nr. Y, procedându-se la încheierea unui nou contract de leasing, respectiv contractul de leasing nr. X cu SC E.A. SRL.
Pentru această cesiune de leasing au fost folosite înscrisurile depuse de către inculpatul E.T. pentru aprobarea contractului de leasing iniţial, în cadrul căruia societatea la care acesta era asociat unic şi administrator avea calitatea de locatar.
Prima instanţă a reţinut că finanţatorul locator trebuia şi chiar era obligat să-i ceară inculpatului să depună un nou set de înscrisuri deoarece de la data de 24 iulie 2008 (când a fost semnată convenţia iniţială) şi până la data de 18 noiembrie 2008, când a fost semnată convenţia subsecventă care a avut drept consecinţă inclusiv schimbarea calităţii unora dintre părţile contractante iniţial, a trecut o perioadă suficientă de timp care să pună în discuţie posibilitatea survenirii unor schimbări în privinţa situaţiei societăţilor comerciale implicate în tranzacţii. Numai acţionând în acest fel finanţatorul locator ar fi dat dovadă în mod obiectiv că se comportă ca un bun proprietar, în sensul că şi-ar fi putut pune la adăpost patrimoniul de orice fel de manopere dolosive. Însă, finanţatorul locator a rămas într-o suspectă pasivitate, preferând să se folosească de dosarul constituit şi aflat în arhiva sa pentru aprobarea primului contract de leasing, lăsându-se, în mod inadmisibil, indus în eroare. Acest lucru nu ar fi fost posibil dacă finanţatorul ar fi pus în vedere inculpatului să depună un nou set de documente. Or, nu se poate vorbi de intenţia de a înşela câtă vreme însuşi persoana care trebuie să-şi conserve patrimoniul nu se comportă faţă de bunurile sale ca un bun proprietar şi se lasă înşelată.
De altfel, pe pagina de web administrată de finanţatorul locator a existat o listă cu documentele necesare pentru verificarea bonităţii în vederea obţinerii unei finanţări, documentul fiind obţinut de judecătorul cauzei, printat şi ataşat la dosar. În cuprinsul acestui înscris s-a observat că au fost prevăzute a se solicita pentru fiecare cerere de finanţare o serie de documente, respectiv: bilanţ cu contul de profit şi pierderi, formularul de prezentare completat, certificatul de înmatriculare la registrul comerţului şi, lucru foarte important de observat, specimen de semnătură al clientului. Acest lucru nu a fost respectat în cazul aprobării cesionării leasingului.
Astfel, finanţatorul locator a precizat că nu a fost întocmit un raport de leasing pentru verificarea bonităţii, contrar celor prevăzute în documentul menţionat şi nu a solicitat un nou set de documente cedentului, apreciindu-se cu prea mare uşurinţă că erau suficiente cele din dosarul de finanţare iniţial.
Prima instanţă a apreciat că finanţatorul locator a manifestat o conduită duplicitară, aducând ca argumente următoarele împrejurări:
- deşi finanţatorul locator afirmă că nu ar fi aprobat cesionarea leasingului iniţial dacă SC E. SRL reprezentată de inculpatul E.T. nu ar fi avut calitatea de girant, nu motivează în niciun fel prin ce anume era mai special ca girant inculpatul, câtă vreme acesta nici nu şi-a plătit singur avansul prevăzut pentru leasingul iniţial, în cuantum de 13.575 euro, respectiv 15% din valoarea totală de 90.500 euro a bunurilor contractate.
În mod eronat a susţinut finanţatorul că au fost prezente părţile, pentru că, dacă ar fi fost aşa ar fi trebuit să procedeze la legitimarea acelora care au semnat contractul de leasing nr. X, prilej cu care ar fi observat că pentru SC E.A. SRL nu a semnat asociatul şi administratorul său unic C.G.N., ci o altă persoană, care a avut calitatea de mandatar, respectiv numitul D.S., nimeni altul decât cel ce a furnizat locatorului finanţator, chiar bunurile ce făceau obiectul leasingului cesionat.
- diligenţele efectuate de finanţatorul locator în perioada mai - iunie 2009, în scopul recuperării bunurilor, nu au fost unele suficient de serioase şi credibile.
- încă de la cesionarea leasingului iniţial au existat indicii care ar fi trebuit să genereze mai multă precauţie din partea finanţatorului.
Astfel, martorul M.S., consilierul juridic al părţii civile, a relatat că numitul D.S. a discutat cu I.B. în numele a două firme, respectiv SC E. SRL şi SC E.A. SRL în prezenţa sa, adăugând că dacă vor fi probleme din cauza ultimei dintre firme, să fie contactat el personal (adică D.S.) şi nu C.G.N., situaţie care a fost de natură să contureze adevărata stare de fapt: „astfel că noi am realizat că de fapt el se ocupă de firmă, chiar dacă în hârtii era trecută o altă persoană”.
Imediat după cesiunea leasingului nu a fost achitată nicio rată de credit, acestea fiind trimestrială, prima exigibilă la data de 31 octombrie 2008.
Abia la data de 05 iunie 2008 a fost introdus pentru valorificare biletul la ordin, respectiv mai înainte cu o lună de data la care ar fi trebuit ca debitorul SC E.A. SRL al cărei administrator scriptic era numitul C.G.N. trebuia să achite cea de-a patra rată de leasing şi oricum după decesul administratorului scriptic menţionat, deces care a avut loc la data de 23 mai 2009.
Cu privire la infracţiunea de înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., astfel cum a fost reţinută în actul de inculpare, judecătorul instanţei de fond a apreciat că lipseşte latura subiectivă. Conform art. 215 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de înşelăciune inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă. Art. 215 alin. (2), (3) C. pen. prevede că înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât fără această eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu aceeaşi pedeapsă ca în alineatul precedent. La încheierea unui contract, părţile trebuie să acţioneze cu loialitate, fără manopere viclene şi fără a urmări un scop ilicit. De asemenea, trebuie să se informeze reciproc cu privire la obligaţiile ce le revin în legătură cu obiectul contractului. Reaua-credinţă contractuală este produsul unei vinovăţii calificate (intenţie directă sau indirectă) sub forma dolului prin care se săvârşeşte înşelăciunea în contractele comerciale.
În raport de starea de fapt prezentată, în opinia instanţei de fond, nu s-a putut demonstra dincolo de orice dubiu împrejurarea dacă cu prilejul încheierii sau executării contractului, subiectul activ să inducă sau să menţină în eroare subiectul pasiv. Probele administrate în cauză nu confirmă existenţa clară a acestei condiţii. De asemenea, nu rezultă, în opinia primei instanţe, nici implicarea inculpatului în obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust şi nici că a intrat în posesia bunurilor, că a dispus de ele în vreun fel şi, implicit, că a creat un prejudiciu părţii vătămate. Conform art. 17 C. pen., infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale, infracţiunea fiind fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală. Astfel, pentru a se putea realiza tragerea la răspundere penală a unei persoane este necesar să fie îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 17 C. pen. şi să nu fie incident vreunul din cazurile reglementate la art. 10 C. proc. pen. Pe de altă parte, regula „in dubio pro reo” constituie un principiu instituţional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C. proc. pen., se regăseşte în materia probaţiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată, instanţa nu-şi poate forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea, trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-l achite.
De altfel, menţionează instanţa de fond, locatorul finanţator G.B.L. GmbH a precizat explicit că în opinia sa „persoana care se face vinovată de producerea pagubei în valoare de 316.072,50 RON este numitul D.S., acesta fiind cel care s-a prezentat la biroul nostru în vederea discutării reeşalonării debitului restant pe care îl înregistra SC E.A. SRL”; şi că „nu deţinem informaţii cu privire la eventuale foloase dobândite de către numitul E.T. în urma semnării contractului de leasing”
În cauză, instanţa de fond a apreciat că nu s-a dovedit, fără putinţă de tăgadă, faptul că inculpatul a intenţionat să înşele societatea vătămată în executarea contractului comercial încheiat, existând o îndoială care nu poate decât să îi profite, în aplicarea principiului analizat. Prin urmare, nefiind întrunite în mod cumulativ elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune puse în sarcina inculpatului, s-a dispus achitarea inculpatului E.T. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri private în formă continuată prev. şi ped. de art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanţa de fond a apreciat, de asemenea, că se impune achitarea inculpatului E.T. întrucât şi în privinţa acesteia a lipsit intenţia de a înşela. S-a reţinut că atâta vreme cât nu subzistă infracţiunea scop este evident că nu poate să subziste nici infracţiunea mijloc, respectiv falsificarea celor şase bilete la ordin prin semnarea lor de către inculpatul care nu (mai) avea în acel moment calitatea de reprezentant al SC E. SRL. Prin urmare, nefiind întrunite in mod cumulativ elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, urmează a se dispune achitarea inculpatului E.T. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Împrejurarea că inculpatul a declarat că a încheiat contractul de leasing iniţial (nr. Y din 24 iulie 2012) la insistenţele lui D.S., care a şi achitat avansul necesar şi a şi folosit în mod efectiv bunurile achiziţionate în leasing şi apoi a solicitat inculpatului să cesioneze contractul de leasing unei alte societăţi controlate de el prin numitul C.G.N. nu este suficientă pentru existenţa elementelor constitutive pentru fiecare dintre infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi nici chiar recunoaşterea acestuia în faza de urmărire penală, câtă vreme această recunoaştere nu se coroborează cu celelalte elemente ale probatoriului administrat, probele neavând valoare prestabilită. Astfel, pe de o parte nu există suficiente elemente care să contureze o înţelegere expresă între inculpat şi numitul D.S.. iar pe de altă parte chiar dacă această înţelegere ar fi existat, ea nu s-ar fi putut şi realiza în mod obiectiv, dacă partea civilă n-ar fi dovedit atât de multă uşurinţă sub pretextul unei proaste înţelegeri a modalităţii de derulare a relaţiilor de comerţ.
În ceea ce priveşte cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 103 din Legea nr. 58/1934 prima instanţă a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 103 şi art. 106 din legea menţionată, se poate trage concluzia că dispoziţiile art. 103 sunt aplicabile numai cambiei, nu şi biletului la ordin, motiv pentru care a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a constatat că partea vătămată G.B.L. GmbH s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 316.072,5 RON, reprezentând rate restante leasing, penalităţi, precum şi alte cheltuieli conform contractului de leasing efectuate până la data introducerii biletului la ordin fără însă a preciza în concret şi sumele reprezentând cheltuielile despre care a făcut vorbire. Întrucât partea civilă a dovedit, în opinia instanţei de fond, o „uşurinţă” greu de acceptat în aprobarea cedării leasingului prin neluarea tuturor măsurilor necesare pentru a-şi ocroti propriul patrimoniu, „lăsându-se” practic înşelată şi cum nu s-a demonstrat existenţa unei înţelegeri anterioare dintre inculpat şi numitul D.S., persoana din a cărei cauză a fost provocată în realitate paguba, astfel cum chiar partea civilă precizează („persoana care se face vinovată de producerea pagubei în valoare de 316.072,50 RON este numitul D.S., acesta fiind cel care s-a prezentat la biroul nostru în vederea discutării reeşalonării debitului restant pe care îl înregistra SC E.A. SRL”) prima instanţă a apreciat ca nefondată cererea formulată, arătând că nimeni nu-şi poate invoca în apărarea unui drept al său, propria sa culpă.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi partea civilă SC G.B.L. GmbH Bucureşti.
În cuprinsul motivelor de apel şi cu ocazia dezbaterilor reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi, pe fond, condamnarea inculpatului E.T. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. În susţinerea apelului s-a arătat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că partea civilă ar avea o culpă în ceea ce priveşte verificările efectuate cu ocazia încheierii contractului nr. X din 18 noiembrie 2008 şi că inculpatul nu a obţinut un avantaj în urma activităţii desfăşurate. Potrivit acuzării, infracţiunea de înşelăciune presupune că folosul material injust poate fi produs şi în favoarea altei persoane, iar activitatea de inducere în eroare a părţii civile rezultă din materialitatea faptelor, la dosarul cauzei neexistând elemente care să conducă la concluzia că angajaţii societăţii de asigurare au manifestat neglijenţă sau rea-credinţă în exercitarea îndatoririlor de serviciu. Acţiunea de inducere în eroare a părţii civile rezultă, în opinia acuzării, din împrejurarea că între încheierea contractului cu nr. Y din 12 iulie 2008 şi cesionarea părţilor sociale deţinute de inculpat la SC E. SRL - 11 septembrie 2008, a trecut un interval de timp foarte scurt, iar cu ocazia încheierii contractului de leasing din data de 18 noiembrie 2008 inculpatul, deşi a fost prezent la încheierea acestuia, nu a adus la cunoştinţa reprezentanţilor părţii civile împrejurarea că nu mai avea nicio calitate în societatea respectivă. Aceeaşi concluzie se desprinde, în opinia reprezentantului acuzării, şi din împrejurarea că inculpatul, deşi a cedat părţile sociale ale SC E. SRL, a păstrat documentele şi ştampila societăţii asupra sa, precum şi carnetul de bilete la ordin emis de Banca R.D. la solicitarea noului asociat şi administrator al societăţii N.P. S-a arătat, totodată, că în mod greşit a fost achitat inculpatul pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, reţinându-se că nu a existat intenţia inculpatului de a induce în eroare SC G.B.L. GmbH Bucureşti. În concluzie, s-a solicitat condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi art. 290 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., anularea actelor false şi admiterea acţiunii civile, astfel cum a fost formulată.
În cuprinsul motivelor scris de apel, partea civilă SC G.B.L. GmbH Bucureşti a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi, pe fond, condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată. Potrivit apelului declarat de partea civilă, activitatea infracţională a inculpatului a început ulterior cesionării societăţii SC E. SRL, acesta semnând contractul de leasing nr. X din 18 noiembrie 2008, fără a aduce la cunoştinţa reprezentanţilor societăţii de leasing împrejurarea că nu mai avea nicio calitate în societatea respectivă. Conform motivelor scrise de apel, societatea de leasing a aprobat cesionarea contractului de leasing după verificarea documentelor de bonitate şi solvabilitate ale SC E.A. SRL, iar inculpatul a urmărit inducerea în eroare a SC G.B.L. GmbH Bucureşti în scopul obţinerii unui folos material injust.
În cursul judecării apelului au fost audiaţi inculpatul E.T., care şi-a menţinut declaraţiile date anterior în cauză, precizând că de la încheierea contractului de leasing nr. Y din 12 iulie 2008, bunurile au intrat în posesia martorului D.S. şi că, deşi s-a retras din societate, a continuat să se ocupe de activitatea acesteia. Potrivit declaraţiei date, s-a retras din societate pentru că era bolnav, iar cu ocazia cesionării contractului de leasing a comunicat reprezentanţilor părţii civile faptul că nu mai are calitatea de asociat şi administrator al SC E. SRL. Inculpatul nu a putut însă preciza identitatea reprezentantului părţii civile, căruia i-a comunicat aspectul menţionat.
Totodată, în cursul judecării apelului, au fost audiaţi martorul M.V.S., consilier juridic al părţii civile, şi martora I.B., reprezentantul legal al SC G.B.L. GmbH Bucureşti, care au relatat instanţei că nu s-au solicitat informaţii privind activitatea contabilă a societăţii cedente cu ocazia cesionării contractului de leasing, întrucât aceste verificări nu se impuneau şi că nu a putut fi identificat salariatul părţii civile care s-a ocupat de verificarea documentelor în vederea cesionării contractului de leasing.
Prin decizia penală nr. 276 din data de 17 septembrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia penală, a dispus următoarele:
A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi partea civilă SC G.B.L. GmbH Bucureşti, împotriva sentinţei penale nr. 132 din 11 iulie 2012, pronunţată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 3041/104/2011.
A desfiinţat sentinţa atacată şi, în rejudecare, a dispus următoarele:
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplic. art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.
În baza art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen., art. 346 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 998 şi urm. C. civ. vechi, a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă SC G.B.L. GmbH Bucureşti şi a obligat inculpatul să plătească părţii civile suma de 316.072,5 RON cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 348 C. proc. pen., a dispus anularea următoarelor înscrisuri: contract de leasing nr. X - cesiunea contractului nr. Y încheiat cu SC E. SRL; 6 bilete la ordin emise la data de 18 noiembrie 2008 de către SC E. SRL.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 300 RON reprezintă onorariu avocat din oficiu şi va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Infracţiunea de înşelăciune presupune din punct de vedere al laturii obiective o acţiune de inducere în eroare, adică de prezentare ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, prin care i se creează celui indus în eroare o falsă reprezentare a realităţii. Acţiunea de inducere în eroare trebuie să aibă ca rezultat pricinuirea unei pagube şi trebuie să existe raport de cauzalitate între acţiunea de inducere în eroare şi rezultatul produs. Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea de înşelăciune se săvârşeşte cu intenţie directă, adică făptuitorul îşi dă seama că desfăşoară o activitate de inducere în eroare şi prin aceasta pricinuieşte o pagubă, urmare pe care o doreşte. Latura subiectivă a infracţiunii include şi scopul „obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust”. Infracţiunea este mai gravă atunci când pentru inducerea în eroare sunt folosite manopere dolosive, când inducerea în eroare are loc cu prilejul încheierii sau executării unui contract şi când valoarea prejudiciului provocat depăşeşte o anumită limită - 200.000 RON.
Pe de altă parte, infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. presupune din punct de vedere obiectiv, falsificarea unui înscris sub semnătură privată în modurile arătate în art. 288 C. pen., adică prin contrafacerea scrierii sau subscrierii ori prin alterarea înscrisului în orice mod. Sub aspect subiectiv infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă, adică făptuitorul urmăreşte prin falsificarea şi folosirea înscrisului, producerea unei consecinţe juridice.
Instanţa de apel, analizând activitatea desfăşurată de inculpatul E.T. prin prisma elementelor constitutive ale infracţiunilor mai sus-menţionate, a apreciat că faptele descrise în actul de acuzare există, au fost săvârşite cu vinovăţie de acesta şi realizează conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi art. 290 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În acest sens, Curtea de Apel a reţinut că la data de 12 iulie 2001, în calitate de asociat unic şi administrat al SC E. SRL, inculpatul E.T. a încheiat contractul de leasing nr. Y cu SC G.B.L. GmbH Bucureşti, având ca obiect un autotractor marca V. şi o semiremorcă marca H., în valoare totală de 90.500 euro. După aproximativ 2 luni de la încheierea contractului de leasing, inculpatul a cesionat SC E. SRL, unchiului şi fiicei sale, martorii N.P. şi E.A.
Deşi nu mai avea nici calitatea de asociat, şi nici de administrator al SC E. SRL, inculpatul a păstrat documentele şi ştampila societăţii şi i-a cerut administratorului societăţii, martorul N.P., să solicite deschiderea unor conturi bancare la Banca C.R. şi Banca R.D. şi eliberarea unor instrumente de plată (carnet de bilete la ordin, pe care l-a preluat, de asemenea, inculpatul).
În acest context, la data de 18 noiembrie 2008, a fost încheiat contractul de leasing nr. X (cesiunea contractului de leasing nr. Y), între SC G.B.L. GmbH Bucureşti şi SC E.A. SRL, reprezentată de C.G.N., în calitate de locatar, şi SC E. SRL, reprezentată de inculpatul E.T., în calitate de girant.
Contractul menţionat a fost semnat de inculpatul E.T. în calitate de reprezentant al girantului SC E. SRL, deşi nu mai avea nicio calitate în această societate, acesta eliberând, totodată, un număr de 6 bilete la ordin pe care le-a semnat şi care fac parte din carnetul de bilete la ordin eliberat de Banca R.D. martorului N.P.
În aceste condiţii, contrar opiniei exprimate de instanţa de fond, Curtea de Apel a reţinut existenţa unor manopere de inducere în eroare a părţii civile SC G.B.L. GmbH Bucureşti şi că inculpatul E.T. a acţionat în acest mod în scopul obţinerii unui folos pentru altă persoană, în speţă, pentru D.S.
Curtea de Apel a menţionat că nu poate contesta atitudinea pasivă manifestată de reprezentanţii părţii civile cu ocazia încheierii contractului cu nr. X, şi lipsa de diligenţe de care au dat dovadă, neefectuând verificările necesare atât în ceea ce priveşte documentaţia ce trebuia depusă cu ocazia încheierii contractului, cât şi identificarea persoanelor prezente la semnarea lui şi calitatea acestora în raport cu părţile contractante.
Cu toate acestea, Curtea de Apel a apreciat că şi în eventualitatea în care salariatul părţii civile însărcinat cu verificarea documentaţiei necesare în vederea încheierii contractului de leasing cu nr. X, din culpă sau cu intenţie, nu şi-a îndeplinit îndatoririle de serviciu, această împrejurare nu-l disculpă pe inculpatul E.T. Chiar dacă la săvârşirea faptelor a concurat, prin omisiunea de a efectua verificările necesare, un angajat al părţii civile, această împrejurare nu poate conduce la exonerarea de răspundere penală a inculpatului.
Curtea de Apel a reţinut, astfel, că din materialitatea faptelor rezultă că inculpatul E.T. a acţionat cu intenţia de a induce în eroare partea civilă SC G.B.L. GmbH Bucureşti în scopul obţinerii unui folos material injust. La numai o lună şi jumătate de la încheierea contractului cu nr. Y, inculpatul E.T. a cesionat părţile sociale deţinute la SC E. SRL unor rude (unchiul şi fiica sa) şi, chiar dacă nu mai avea nicio calitate în societatea respectivă, a continuat să deţină documentele şi ştampila societăţii şi a intrat chiar şi în posesia carnetului de bilete la ordin emis de Banca R.D. la solicitarea martorului N.P.
Referitor la motivul pentru care inculpatul a procedat la cesionarea părţilor sociale deţinute la SC E. SRL, instanţa de apel a reţinut inconsecvenţa manifestată de inculpat pe parcursul audierii sale, inconsecvenţă din care poate fi trasă concluzia că acesta este nesincer.
Astfel, în timp ce pe parcursul urmăririi penale, şi cu ocazia audierii în faţa instanţei de fond, inculpatul a declarat că a cesionat părţile sociale deţinute la SC E. SRL pentru că intenţiona să obţină un credit în valoare de 70.000 RON de la Banca C.R., care nu i s-ar fi acordat întrucât figura deja în baza de date cu un credit aprobat ca persoană fizică, cu ocazia audierii de către instanţa de apel a precizat că a procedat în acest fel întrucât era „foarte bolnav”.
Pe de altă parte, instanţa de apel a reţinut că, deşi cu ocazia audierii sale inculpatul a afirmat că a adus la cunoştinţa reprezentanţilor părţii civile împrejurarea că nu mai are nicio calitate în cadrul SC E. SRL cu ocazia încheierii contractului cu nr. X, pentru că nu au fost formulate obiecţiuni, a semnat atât contractul, cât şi cele 6 bilete la ordin emise.
În aceste condiţii, Curtea de Apel a apreciat că întreaga activitate desfăşurată de inculpatul E.T. a avut ca unic scop prejudicierea părţii civile SC G.B.L. GmbH Bucureşti, astfel încât nu se poate afirma că lipseşte latura subiectivă specifică infracţiunii de înşelăciune.
În ceea ce priveşte scopul manoperelor folosite de inculpat, instanţa de apel a apreciat că, deşi cercetările efectuate în cauză nu au putut demonstra obţinerea de către acesta a unui folos pentru sine, este evident faptul că folosul a fost obţinut pentru D.S., cu acordul şi ca urmare a activităţii infracţionale desfăşurate de inculpat.
Prin urmare, a arătat instanţa de apel, cum legea nu condiţionează existenţa infracţiunii de înşelăciune de obţinerea unui folos pentru sine, existând această infracţiune şi atunci când folosul este obţinut pentru o altă persoană, în cauză sunt întrunite toate cerinţele legii pentru a fi în prezenţa infracţiunii de înşelăciune (Octavian Loghin - Drept penal român, Partea specială, pag. 271).
Întrucât activitatea de inducere în eroare a părţii civile s-a realizat prin folosirea unei calităţi mincinoase, dar şi prin folosirea unor înscrisuri sub semnătură privată false, a fost realizată cu ocazia încheierii unei convenţii şi a avut drept consecinţă pricinuirea unei pagube mai mare de 200.000 RON, s-a apreciat că infracţiunea de înşelăciune, reţinută în sarcina inculpatului E.T., a fost comisă în condiţiile prev. de alin. (2), (3) şi (5) ale art. 215 C. pen.
Curtea de Apel a apreciat totodată că semnând cele 6 bilete la ordin predate părţii civile SC G.B.L. GmbH Bucureşti cu ocazia încheierii contractului cu nr. X, inculpatul a comis şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât cunoştea împrejurarea că nu mai are calitatea de asociat sau administrator al SC E. SRL şi a urmărit prin eliberarea biletelor la ordin menţionate să inducă în eroare partea civilă, atât cu privire la calitatea sa de reprezentant a SC E. SRL, cât şi cu privire la solvabilitatea societăţii respective.
Întrucât în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale au fost emise un număr de 6 bilete la ordin, s-a apreciat că sunt incidente, în ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepselor care au fost aplicate inculpatului, instanţa de apel a ţinut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv de limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor pentru infracţiunile săvârşite (de la 10 la 20 ani pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi de la 3 luni la 2 ani pentru infracţiunea prev. de art. 290 C. pen.), de circumstanţele în care au fost comise faptele (împrejurarea că inculpatul nu a săvârşit fapta în scopul obţinerii unui folos material pentru sine, ci pentru o altă persoană), de datele care caracterizează persoana inculpatului (a fost sancţionat administrativ de mai multe ori prin ordonanţele cu nr. 1627/P/2007 din 16 noiembrie 2007 şi nr. 417/P/2008 din 29 mai 2008 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina şi ordonanţa nr. 614/P/2007 din 04 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt). Totodată, s-a avut în vedere împrejurarea că rezultă, din actele existente la dosarul cauzei, că acesta suferă de mai multe boli (insuficienţă cardiacă congestivă, diabet zaharat insulino-dependent cu complicaţii renale, hipertensiune esenţială (primară) grup de risc înalt ş.a. şi este integrat socio-profesional.
În final, instanţa de apel, având în vedere faptul că inculpatul nu a avut alte condamnări pentru săvârşirea unor infracţiuni anterior faptelor deduse judecăţii şi că a recunoscut parţial săvârşirea faptelor expuse în rechizitoriu, prezentându-se în faţa organelor judiciare ori de câte ori a fost chemat, a reţinut în favoarea acestuia dispoziţiile art. 74 lit. a) şi c) C. pen., cu consecinţa aplicării unor pedepse sub limitele minime prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi art. 290 C. pen., conform art. 76 lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen.
Întrucât contractul de leasing nr. X din 18 noiembrie 2008, conţine menţiuni false, nefiind semnat la rubrica locatar şi girant de reprezentanţii legali ai SC E. SRL şi SC E.A. SRL, iar cele 6 bilete la ordin emise la data de 18 noiembrie 2008 de către SC E. SRL, conţin menţiuni false, întrucât au fost emise şi semnate de o persoană care nu avea calitatea de reprezentant al SC E. SRL, instanţa de apel a dispus desfiinţarea totală a înscrisurilor menţionate, în temeiul dispoziţiilor art. 348 C. proc. pen.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, Curtea de Apel a reţinut că societatea de leasing SC G.B.L. GmbH Bucureşti s-a constituit parte civilă în prezenta cauză cu suma de 316.072,50 RON, reprezentând rate de leasing restante şi penalităţi.
Curtea de Apel a apreciat, astfel, că sunt îndeplinite toate cerinţele răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 C. civ. vechi, respectiv existenţa unui prejudiciu, a unei fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu, a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi a vinovăţiei autorului faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, motiv pentru care a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă SC G.B.L. GmbH Bucureşti şi va dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 316.072,50 RON.
La stabilirea întinderii despăgubirilor civile acordate părţii civile, instanţa a ţinut seama atât de principiul disponibilităţii părţilor, în conformitate cu care nu poate fi acordată o sumă mai mare decât cea solicitată, dar şi de principiul reparării integrale a prejudiciului provocat care trebuie să includă atât prejudiciul efectiv produs prin fapta comisă (contravaloarea autovehiculelor achiziţionate), cât şi beneficiul nerealizat de partea civilă (care include penalităţile şi celelalte cheltuieli efectuate de societate conform contractului de leasing).
Împotriva deciziei inculpatul E.T. a declarat recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a prezentei decizii.
Prealabil examinării pe fond a recursului, Înalta Curte constată următoarele:
În recurs, au fost acordate 3 termene de judecată (11 februarie 2014, 25 martie 2014 şi 06 mai 2014), la cererea recurentului-inculpat cauza fiind amânată de două ori pentru motive legate de angajarea unui avocat, respectiv pentru motive legate de imposibilitate de prezentare din motive medicale.
La acest termen s-a prezentat avocatul ales al recurentului-inculpat, care nu a solicitat o nouă amânare a judecării cauzei şi nici administrarea altor probe, neformulând alte cereri prealabile trecerii la dezbateri.
Recurentul-inculpat, prin avocat ales, în cursul dezbaterilor - fără a contesta legalitatea administrării probatoriului la instanţa de fond şi la instanţa de apel - a solicitat, în principal, achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. (susţinând că lipseşte intenţia, ca element constitutiv al infracţiunii - caz de casare invocat art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.), iar în subsidiar, aplicarea legii penale mai favorabile şi reducerea pedepselor (art. 5 C. pen.).
Examinând pe fond recursul inculpatului, Înalta Curte reţine următoarele:
În condiţiile în care apelul - la data judecării cauzei penale - era a doua cale ordinară de atac, integral devolutivă în fapt şi în drept, Curtea de Apel - pe parcursul celor 8 termene de judecată, care au presupus un interval de timp de circa un an de zile - a efectuat cercetare judecătorească, procedând la ascultarea pe situaţia de fapt a inculpatului (încheierea din 25 februarie 2013), şi la ascultarea martorilor a căror depoziţii erau relevante pentru stabilirea situaţiei de fapt şi vinovăţiei inculpatului (încheierile din 20 mai 2013 şi 17 iunie 2013); în cursul judecării apelului inculpatul a fost asistat de un avocat ales, aceştia nesolicitând administrarea altor probe pe situaţia de fapt (astfel cum rezultă din încheierile dosarului de apel şi din încheierea în care au fost consemnate dezbaterile în apel - 09 septembrie 2013).
Înalta Curte reţine şi un aspect particular cu privire la probatoriul cauzei penale decurgând din natura infracţiunilor deduse judecăţii, acesta constând în probaţiunea situaţiei de fapt, cu precădere, prin înscrisuri (contracte, acte ale societăţii, bilete la ordin, etc.).
Conform doctrinei juridice şi jurisprudenţei, elementul subiectiv al infracţiunii/infracţiunilor (intenţia), este relevat de modul de desfăşurare a faptelor deduse judecăţii, de succesiunea în timp a diferitelor acţiuni ale inculpatului.
Or, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, la data de 12 iulie 2001, în calitate de asociat unic şi administrat al SC E. SRL, inculpatul E.T. a încheiat contractul de leasing nr. Y cu SC G.B.L. GmbH Bucureşti, având ca obiect un autotractor marca V. şi o semiremorcă marca H., în valoare totală de 90.500 euro. După aproximativ 2 luni de la încheierea contractului de leasing, inculpatul a cesionat SC E. SRL unchiului şi fiicei sale, martorii N.P. şi E.A. Deşi nu mai avea nici calitatea de asociat şi nici de administrator al SC E. SRL, inculpatul a păstrat documentele şi ştampila societăţii şi i-a cerut administratorului societăţii, martorul N.P., să solicite deschiderea unor conturi bancare la Banca C.R. şi Banca R.D. şi eliberarea unor instrumente de plată (carnet de bilete la ordin, pe care l-a preluat, de asemenea, inculpatul. În acest context, la data de 18 noiembrie 2008, a fost încheiat contractul de leasing nr. X (cesiunea contractului de leasing nr. Y), între SC G.B.L. GmbH Bucureşti şi SC E.A. SRL, reprezentată de C.G.N., în calitate de locatar, şi SC E. SRL, reprezentată de inculpatul E.T., în calitate de girant. Contractul a fost semnat de inculpatul E.T. în calitate de reprezentant al girantului SC E. SRL, deşi nu mai avea nicio calitate în această societate, acesta eliberând, totodată, un număr de 6 bilete la ordin pe care le-a semnat şi care fac parte din carnetul de bilete la ordin eliberat de Banca R.D. martorului N.P. Referitor la motivul pentru care inculpatul a procedat la cesionarea părţilor sociale deţinute la SC E. SRL (invocat ca apărare a acestuia), instanţa de apel a reţinut corect inconsecvenţa manifestată de inculpat pe parcursul audierii sale. Astfel, în timp ce pe parcursul urmăririi penale, şi cu ocazia audierii în faţa instanţei de fond, inculpatul a declarat că a cesionat părţile sociale deţinute la SC E. SRL pentru că intenţiona să obţină un credit în valoare de 70.000 RON de la Banca C.R., care nu i s-ar fi acordat întrucât el figura deja în baza de date cu un credit aprobat ca persoană fizică, cu ocazia audierii de către instanţa de apel a precizat că a procedat în acest fel întrucât era „foarte bolnav”.
Înalta Curte, cu privire la cazurile de casare invocate de avocatul recurentului-inculpat, şi la limitele instanţei de recurs în examinarea acestuia, menţionează următoarele:
Prin invocarea cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172 şi pct. 12 C. proc. pen., ca urmare a adoptării Legii nr. 2/2013, dar şi a expunerii de motive a adoptării acesteia, nu se poate ajunge la repunerea în discuţie a existenţei faptelor în materialitatea lor, adică - în sinteză - la constatarea inexistenţei faptelor în materialitatea lor sau a reţinerii altor fapte în locul celor deja reţinute de instanţele anterioare deoarece, conform voinţei legiuitorului (exprimată prin abrogarea expresă a cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.), instanţa de recurs - ulterior judecării apelului de către instanţa de prim control judiciar - nu mai este îndrituită să reexamineze probatoriul administrat şi să modifice situaţia de fapt în cauza penală, controlul judiciar în recurs - după adoptarea Legii nr. 2/2013 - vizând exclusiv corecta aplicare a legii la faptele reţinute de instanţele anterioare.
Or, din această perspectivă, Înalta Curte apreciază, aşa cum legal şi temeinic a stabilit şi instanţa de apel, că faptele inculpatului - practic necontestate în materialitatea lor - au fost săvârşite cu vinovăţie sub forma intenţiei, ca element constitutiv al infracţiunilor menţionate, nefiind necesară reluarea ori completarea argumentelor deja expuse în decizia atacată.
Recursul inculpatului va fi însă admis numai cu privire la aplicarea legii mai favorabile, şi numai cu referire la pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea de înşelăciune (recalificată de legiuitor în art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. actual), ceea ce - conform art. 5 C. pen. - impune stabilirea şi aplicarea legii mai favorabile în raport cu noile limite de pedeapsă; întrucât circumstanţele atenuante reţinute în favoarea inculpatului pentru infracţiunea de înşelăciune, pe de o parte, nu constituie instituţii autonome, ele însoţind încadrarea juridică a faptei, iar pe de altă parte, acestea nici nu se mai regăsesc ca atare în noul C. pen., pedeapsa aplicată va fi redusă de la 3 ani şi 4 luni închisoare la minimul prevăzut de noua lege (1 an închisoare). De asemenea, pentru aceleaşi motive, însă constatând că legea anterioară este mai favorabilă, va fi menţinută atât pedeapsa de 2 luni închisoare, cât şi încadrarea juridică şi circumstanţele ataşate acestei încadrări juridice cu referire la infracţiunea prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. (aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. ant. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. anterior).
În raport cu dispoziţiile art. 3859pct. 14 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, nefiind legal posibilă în recurs reindividualizarea modalităţii de executare a pedepsei rezultante, reţinând şi aplicabilitatea disp. art. 12 din Legea nr. 187/2012, vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei atacate care nu sunt contrare prezentei hotărâri (inclusiv cele referitoare la concursul de infracţiuni şi la forma continuată a infracţiunii, acestea fiind „legea mai favorabilă”).
Faţă de cele arătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., reţinând şi dispoziţiile noului C. proc. pen. cu privire cheltuielile judiciare,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul E.T. împotriva deciziei penale nr. 276 din 17 septembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în parte decizia atacată şi sentinţa penală nr. 132 din 11 iulie 2012, pronunţată de Tribunalul Olt, numai sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi rejudecând în aceste limite:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.
Reduce pedeapsa la 1 an închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.
Menţine pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 lit. a) şi c) C. pen. anterior şi art. 76 lit. e) C. pen. anterior.
Conform art. 33 - 35 C. pen. anterior contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1542/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1424/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
