ICCJ. Decizia nr. 1420/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1420/2014
Dosar nr. 1164/117/2012
Şedinţa publică din 23 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 250 din 19 iunie 2013 pronunţată în Dosar nr. 1164/117/2012 al Tribunalului Cluj:
S-a respins cererea de reţinere în favoarea inculpatei G.M. a dispoziţiilor art. 13 şi art. 741 C. pen.
În baza art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata: G.M., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, la pedeapsa de: 4 ani închisoare cu executare în detenţie şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea dispoz. art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a C. pen. Executarea pedepsei complementare va începe după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 14 şi urm., art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 C. civ. anterior, a fost obligată inculpata să plătească:suma de 55.200 RON părţii civile H.F.A., suma de 50.000 RON părţii civile C.R.C., suma de 14.500 RON părţii civile C.O.S., suma de 12.150 euro şi dobânda legală la această sumă începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până la data plăţii efective părţii civile D.R., suma de 10.000 RON şi dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective - părţii civile M.M., suma de 74.200 RON şi dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective părţii civile B.L., - suma de 106.800 RON şi dobânzile percepute de C. Bank conform contractului de credit încheiat la data de 08 februarie 2008, de la data contractării creditului şi până la data achitării în întregime a sumei contractate, părţii civile A.G., respingând ca neîntemeiate celelalte pretenţii ale acestei părţi civile, - sumele de 295.450 euro şi 68.140 RON, cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective, în solidar, părţilor civile C.R. şi C.P.G., respingând restul pretenţiilor acestor părţi civile.
S-a menţinut măsura asigurătorie a popririi pensiei inculpatei până la 1/3 din venitul lunar net şi măsura asigurătorie a popririi tuturor conturilor deschise de aceasta la Banca T., modificând sumele până la concurenţa cărora sunt menţinute măsurile asigurătorii în sumele la plata cărora a fost obligată inculpata în favoarea părţilor civile H.F.A. şi D.R., până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
S-a admis cererea părţii civile A.G. şi s-a instituit măsura asigurătorie a popririi a 1/3 din venitul lunar net al inculpatei şi până la concurenţa sumei la plata căreia a fost obligată inculpata în favoarea părţii civile A.G. prin prezenta sentinţă.
În baza art. 193 C. proc. pen., a fost obligată inculpata să plătească în favoarea părţii civile A.G. suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, a părţii civile D.R. a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată şi a părţii civile H.F.A. a sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
În baza art. 191 alin. (1) C. pen., a fost obligată inculpata să plătească în favoarea statului suma de 8.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj nr. 1020/P/2009 a fost trimisă în judecată inculpata G.M., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., faptele constând în aceea că în perioada 2007-2008, în mod repetat şi în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în mod direct sau prin intermediul altei persoane, Ie-a indus în eroare pe părţile vătămate C.R., C.P.G., A.G., H.F., C.O.S., C.R.C., S.A., M.M., D.R. şi B.L. prin promisiunea că, prin intermediul unor relaţii pe care le are cu anumite persoane din mediul bancar, le poate facilita achiziţionarea unor imobile scoase la licitaţie de către Banca R.D.
Inculpata a solicitat să fie judecată în procedura simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen., însă cererea acesteia a fost respinsă deoarece inculpata nu a recunoscut în totalitate comiterea faptelor, respectiv nu a recunoscut primirea sumelor menţionate de părţile vătămate în constituirile de parte civilă, susţinând că tot ceea ce a primit de la acestea prin intermediul părţilor vătămate C.R. şi M.M. a restituit. Recunoaşterea acesteia nu este una totală, astfel cum este necesar potrivit art. 3201 alin. (2) C. proc. pen. pentru a fi judecată în procedura simplificată. Pentru aceasta ea trebuie să recunoască fiecare act material comis în dauna fiecărei părţi civile. Lipsa recunoaşterii totale reiese din faptul că inculpata nu recunoaşte nici măcar primirea sumelor de bani concrete pretinse şi dovedite de celelalte părţi civile, altele decât C.R. şi C.P.G.
În faza de judecată au fost administrate următoarele probe şi mijloace de probă: declaraţia inculpatei, declaraţiile părţilor vătămate H.F.A., C.R.C., C.O.S., D.R., M.M., A.G., B.L., C.R., C.P.G., declaraţiile martorilor M.O.M., B.V., A.C.C., D.D.A., C.I., S.D.A., A.P.D., G.I., B.P.I., G.P.H., C.V.C., F.F., au fost solicitate relaţii cu privire la conturile inculpatei şi ale familiei acesteia.
Inculpata nu a recunoscut că şi-ar fi însuşit banii părţilor vătămate.
A susţinut că în urmă cu mai bine de 10 ani, pe vremea când era angajată (s-a pensionat de boală în 1998), la o petrecere de 8 martie din cadrul întreprinderii unde lucra, ţinută la hotelul B., a cunoscut două surori, P.A.M. şi P.D. care lucrau în cadrul Băncii R.D. şi care au întrebat-o dacă nu doreşte să cumpere apartamentele rău-platnicilor pe care banca le scotea la licitaţie, preţul acestora fiind unul avantajos. La discuţie a participat şi o persoană pe nume F.E. care a decedat ulterior într-un accident aviatic. Răspunsul ei a fost unul negativ, însă în cursul anului 2007 Ie-a reîntâlnit pe cele două într-o cofetărie, care nu mai există în prezent, unde ele îşi beau cafeaua în fiecare după-amiază, iar acestea i-au făcut o nouă ofertă în acelaşi sens. Inculpata a întrebat-o apoi pe fosta ei colegă de serviciu M.M. dacă nu doreşte să achiziţioneze apartamente în această modalitate, apoi pe C.R. pe care a cunoscut-o prin intermediul părţii vătămate M.M. La rândul lor, ele au întrebat alţi cunoscuţi de-ai lor despre această chestiune. Inculpata susţine că a primit suma de 850.000.000 ROL de la C.R. pentru apartamente, pe care a restituit-o. Recunoaşte că a primit diverse sume de bani în plicuri închise, pe care Ie-a dat mai departe numitei P.A.M., nu ştie ce s-a întâmplat mai departe cu banii, şi deşi nu a deschis niciun plic cu bani a restituit suma de 850.000.000 ROL pentru că atât i-a cerut C.R. să restituie, banii provenind din împrumuturi pe care Ie-a făcut de la vecini, fără a indica vreun nume, şi de la fiul său, care la rândul lui a cerut bani împrumut. Recunoaşte că a semnat înscrisuri prin care recunoştea că datorează mai multe sume de bani, dar unul dintre înscrisuri - cel prin care recunoştea că a primit suma de 120.000 euro şi 395.000.000 ROL l-a semnat pentru că aşa i-a cerut C.R., aceasta dorind să demonstreze celorlalte părţi vătămate că banii predaţi de acestea sunt la inculpată şi nu la C.R., partea vătămată C.R.C. devenind recalcitrantă şi spărgând toate geamurile de la casa părţii vătămate C. de la ţară, semnarea având loc la cabinetul unui avocat, iar celălalt act a fost semnat la insistenţele părţii vătămate D.R., care dorea să aibă o dovadă a faptului că a dat bani inculpatei. A menţionat că, personal, a predat părţii vătămate C.R. extrasul de carte funciară al apartamentului fiicei sale, pe care aceasta l-a xerocopiat, apoi a făcut diverse menţiuni pe el şi l-a xerocopiat din nou până când a obţinut un extras de carte funciară în care se menţiona că F.F. (angajatorul copiilor părţii vătămate C. din Italia) este proprietarul unui apartament în România. Era nevoie de aceste manopere pentru a adeveri acestuia faptul că banii pe care C.P.G. - fiica părţii civile C.R. - i-a primit de la patronul ei pentru achiziţionarea de apartamente au fost efectiv folosiţi pentru acest lucru. În esenţă, inculpata a încercat să acrediteze ideea că banii pe care, o parte din părţile vătămate i-au predat părţii vătămate C.R. pentru achiziţionarea de apartamente, au fost păstraţi de aceasta şi nu daţi inculpatei, prin urmare partea vătămată C. este cea care i-a înşelat şi ea trebuie să le restituie banii.
Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, precum şi actele şi lucrările dosarului instanţei, prin coroborarea probelor administrate, instanţa a reţinut următoarea stare de fapt:
Inculpata G.M. este în vârstă de 58 de ani, este pensionată de boală, încadrată în grad de handicap accentuat cu pierderea totală a capacităţii de muncă şi, potrivit actelor medicale, suferă de mai multe boli printre care şi demenţă în maladia Alzheimer, diagnostic nemenţionat în concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică din 22 decembrie 2011 dispusă în faza de urmărire penală, comisia de expertiză considerând că inculpata are discernământul păstrat în general, cât şi în raport cu fapta infracţională imputată.
Partea vătămată M.M. este o fostă colegă de serviciu a inculpatei, aceasta din urmă lucrând până în anul 1998 ca şi gestionar în cadrul întreprinderii E. Ele locuiesc în apropiere, erau prietene şi ocazional se întâlneau în cartier. Cu una dintre aceste ocazii, în cursul lunii aprilie 2007, inculpata a întrebat-o pe partea vătămată dacă nu doreşte să cumpere ieftin apartamente care se vând la licitaţie de către Banca R.D. pe motiv că proprietarii lor nu au achitat ratele aferente către bancă, spunând că are cunoştinţe în cadrul Băncii R.D., câştigarea licitaţiei fiind garantată întrucât se desfăşura „în grup restrâns”. Preţul unui astfel de apartament, care era în acel moment de vânzare, era de 700.000.000 ROL, era situat în cartierul M. şi pentru el trebuia achitat un avans de 100.000.000 ROL. Partea vătămată s-a sfătuit cu familia şi a plătit avansul de 100.000.000 ROL, din care 30.000.000 ROL erau economiile ei, 10.000.000 ROL a primit de la fiica mai mare, iar restul i-a solicitat împrumut de la partea vătămată B.L., familiile lor fiind în relaţii de prietenie. La 3 zile de la plata acestui avans a fost sunată de pe număr ascuns de o persoană de sex feminin care s-a recomandat a fi A. de la Banca R.D., care i-a spus că a câştigat licitaţia şi că va transmite restul detaliilor prin inculpată. În data de 27 mai 2007 partea vătămată Molnar s-a întâlnit cu partea vătămată C.R. la un parastas, persoană pe care a cunoscut-o prin intermediul cuscrei sale. În cadrul discuţiilor Ie-a expus atât cuscrei, cât şi părţii vătămate C. oportunitatea de achiziţionare a apartamentelor la licitaţie, ultima din ele fiind interesată, astfel că partea vătămată M. i-a făcut cunoştinţă inculpatei cu partea vătămată C.R. În apartamentul celei dintâi au avut loc discuţii cu privire la apartamente, prezente fiind părţile vătămate M. şi C., fiica acesteia C.P.G. şi inculpata. Partea vătămată C.R. a achitat un avans de 7.000 euro inculpatei, cu aceeaşi ocazie predând acesteia şi suma de 3.000 euro (echivalentul a 100.000.000 ROL), din care suma de 1.500 euro era un împrumut acordat părţii vătămate M.M. pentru ca aceasta să poată plăti următoarea tranşă pentru apartamentul achiziţionat de ea, iar 1.500 euro era un împrumut acordat de C. inculpatei pentru ca şi aceasta să poată cumpăra la licitaţie un apartament pentru ea.
Partea vătămată M. a mai expus oportunitatea afacerii şi vecinei ei D.R., despre care ştia că doreşte să achiziţioneze pentru copiii ei o garsonieră, precum şi părţii vătămate B.L. drept mulţumire pentru că i-a dat împrumut suma mai sus menţionată, ambii fiind de acord să achiziţioneze apartamente în această modalitate. Partea vătămată B. a avansat suma de cca. 600.000.000 ROL.Cu ocazia prezentării mecanismului în care va avea loc obţinerea apartamentelor inculpata a precizat şi faptul că dacă cineva se răzgândeşte şi nu mai doreşte apartamentul va primi banii înapoi, cu dobânda preferenţială a băncii de 15% - căci în intervalul de timp în care se perfectau actele ulterioare licitaţiei banii erau păstraţi în Banca R.D. Partea vătămată B. s-a răzgândit deoarece procedura, despre care iniţial i s-a comunicat că va dura cam 3 luni, dura de mai mult timp, şi a cerut părţii vătămate M. să i se restituie banii, aceasta a luat legătura cu inculpata care a înmânat un plic lui M.M. spunând că în el se află banii lui B., precum şi dobânda băncii, aşa cum se înţeleseseră şi că poate să-i numere. Partea vătămată M. a procedat în consecinţă şi a constatat că într-adevăr suma de bani din plic era mai mare decât cea predată prin intermediul ei iniţial, de către B., respectiv i s-au restituit acestuia 710.000.000 ROL. Partea vătămată B. a solicitat lui M.M. să îi comunice dacă apare din nou o astfel de oportunitate, ceea ce M. a comunicat inculpatei. Restituirea banilor de către inculpată lui B.L. a întărit atât acestuia, cât şi părţii vătămate M. convingerea că afacerea este reală şi legală şi că nu vor rămâne fără banii predaţi, la aceasta adăugându-se şi faptul că suma de bani restituită era împărţită în teancuri legate cu banderole cu sigla şi ştampila Băncii R.D. Partea vătămată M. a comunicat aceste aspecte părţii vătămate D.R. atunci când i-a expus oportunitatea de afaceri.
La începutul anului 2008 inculpata a sunat-o pe M.M. şi i-a comunicat că urmează predarea apartamentelor, rugând-o să îl întrebe pe B.L. dacă nu doreşte totuşi un apartament. Având în vedere că avea convingerea că în cazul în care nu obţine apartamentul va primi oricum banii înapoi, cu dobânda băncii cu tot, aşa cum se întâmplase anterior, B.L. a fost de acord să achiziţioneze în aceeaşi modalitate un alt apartament, cu 4 camere, motiv pentru care la data de 05 februarie 2008 B.L. a achitat prin intermediul lui M.M. avansul de 300.000.000 ROL, pe care i-a introdus într-un plic. La aceeaşi dată a predat şi partea vătămată D.R. avansul de 5.000 euro pentru achiziţionarea unei garsoniere, bani pe care i-a introdus într-un plic. În ambele plicuri se afla şi monetarul cu privire la bani, monetare pe care Ie-a întocmit M.M. De asemenea, în ambele plicuri se aflau bileţele cu numele şi numărul de telefon al persoanei care preda banii, acelaşi tip de bileţele găsindu-se în toate plicurile de bani predate de părţile vătămate.
În luna aprilie 2008 inculpata a sunat-o din nou pe M.M. solicitând cea de-a doua tranşă de bani pentru apartamentele celor trei, respectiv 442.000.000 ROL în cazul lui B.L. (din care 400.000.000 ROL rata efectivă, iar restul reprezentau taxa de întabulare şi 2% taxa pentru notar) şi 7.150 euro în cazul părţii vătămate D.R. Cât despre ea, partea vătămată M. a comunicat inculpatei că nu are bani de a doua tranşă şi a achitat doar 13.000.000 ROL taxă de întabulare, inculpata spunând că va pune ea banii pentru M. urmând a-i fi restituiţi la predarea apartamentelor.
La data de 17 mai 2008, M.M. a predat în plicuri cu monetar suma de 442.000.000 ROL pentru B.L., 7.150 euro pentru D.R., cu precizarea că de fiecare dată D.R. a predat banii lui M.M. în prezenţa unor martori, respectiv a soţului lui M.M. şi a copiilor lui D.R. cu prima ocazie, a fiicei lui M. cu cea de-a doua ocazie, şi 150.000.000 ROL pentru ea (din care 100.000.000 ROL a împrumutat de la B.L., iar 50.000.000 ROL din C.A.R-ul soţului şi al uneia dintre fiice).
În total partea vătămată M. a achitat inculpatei 313.000.000 ROL, partea vătămată B. 742.000.000 ROL, iar partea vătămată D. 12.150 euro.
Întrucât soţul ei a avut probleme de sănătate, partea vătămată M. a solicitat inculpatei să-i restituie banii, aceasta predându-i 90.000.000 ROL şi 3.000 euro (echivalentul a 100.000.000 ROL), bani din care M.M. a restituit împrumutul către B.L.
Pe parcursul timpului, văzând că nu se intră în posesia apartamentelor, B.L. şi D.R. au devenit nerăbdători şi îngrijoraţi şi au început să o sune periodic şi insistent pe M.M. Aceasta la rândul ei o suna pe inculpată care îi cerea să aibă răbdare, M. având încredere în inculpată din cauză că fuseseră colege de muncă mai mult de 10 ani, inculpata părând o persoană serioasă. În aceeaşi perioadă M.M. a fost sunată de către femei care se recomandau ca fiind N.E. din cadrul Băncii R.D. de la Bucureşti sau P.D., numărul de pe care a sunat prima fiind comunicat şi lui B.L. Ambele persoane îi solicitau părţii vătămate să aibă răbdare că se va rezolva totul, avansându-i diverse pretexte din cauza cărora formalităţile întârzie. De la început inculpata a comunicat părţii vătămate M. că licitaţia se face în „grup restrâns”, aceeaşi expresie fiind folosită şi de către P.A.M., persoană care o suna pe M. tot din partea băncii.
Întrucât atât D.R., cât şi B.L. au devenit suspicioşi, au pornit propriile investigaţii. Prima s-a deplasat la blocul unde se presupunea că se află garsoniera pe care a câştigat-o la licitaţie, administratorul anunţând-o că în bloc există într-adevăr o garsonieră nelocuită, iar al doilea a aflat că numărul de pe care a sunat N.E. este al unui telefon public.
B.L. a insistat să i se predea apartamentul sau banii, prin urmare inculpata a cerut părţii vătămate M. să se întâlnească amândouă, cu acea ocazie inculpata prezentând părţii vătămate un extras de carte funciară pe care era menţionat numele lui B.L. la rubrica proprietar. Partea vătămată a cerut inculpatei extrasul de carte funciară pentru a-l prezenta părţii vătămate B., însă a fost refuzată de către inculpată care i-a spus că trebuie să restituie extrasul băncii şi că B. va primi acest extras odată cu restul dosarului ce conţine actele apartamentului cumpărat.
În final, când pentru toate cele 3 părţi vătămate a devenit clar că apartamentele de la adresele menţionate de inculpată nu se vând la licitaţie şi nu au nicio legătură cu Banca R.D., acestea au încheiat fiecare la data de 15 iunie 2009 câte un înscris prin care inculpata recunoştea că datorează 12.150 euro părţii vătămate D.R., 14.700 RON părţii vătămate M.M. şi 110.000 RON părţii vătămate B.L. În acelaşi timp, inculpata a indus-o în eroare şi pe partea vătămată C.R. pe care a determinat-o să îi înmâneze bani pentru 5 apartamente şi 2 garaje aferente, 4 case, discuţiile purtându-se şi în legătură cu 3 maşini. Facem precizarea că inducerea în eroare a părţii vătămate C.R. nu a fost greu de făcut având în vedere asiduitatea cu care a dorit să acumuleze cât mai multe imobile la preţ mic, asiduitatea frizând chiar lăcomia. Este extrem de greu de imaginat pentru o persoană cât de cât diligentă cum de partea vătămată a acceptat ideea că pe aceeaşi stradă sunt în acelaşi timp 3 case de vânzare, toate prin Banca R.D., la licitaţie, a acceptat ideea că şeful poliţiei din Satu Mare este bun prieten cu fiul inculpatei, căruia i-a adus cadou o maşină pe care inculpata urma să o predea părţii vătămate, că P.A.M. şi P.D. sunt nepoatele viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, implicând şi numele unor procurori, etc. Toate aceste discuţii despre cine pe cine cunoaşte, precum şi pretextele avansate pentru nepredarea apartamentelor sau actelor aferente acestora ar fi trebuit ab initio să alarmeze pe partea vătămată C.R., iar aceasta să nu mai racoleze alţi „clienţi” cărora dorea să „le facă un bine”, persoane care prin intermediul ei şi cu contribuţia covârşitoare a acesteia au acceptat să dea bani pentru achiziţionarea de apartamente. Facem precizarea că respectivele părţi vătămate chiar erau în nevoie pentru că locuiau la comun cu socrii, părinţii sau alte persoane, singurele părţi vătămate care nu erau în nevoie şi care au „investit” pur şi simplu banii avuţi, din ce în ce mai mulţi, fiind C.R. şi fiica acesteia. Din declaraţiile celor două, ale martorilor C.V.C. şi F.F. coroborate şi cu actele bancare depuse în probaţiune rezultă că cele două părţi vătămate au predat pentru achiziţionarea imobilelor amintite atât banii lor personali, cât şi sume de bani pe care partea vătămată C.P.G. Ie-a cerut împrumut de la fratele ei, respectiv de la patronul firmei la care lucra în Italia.
Partea vătămată C.R. a participat în cursul anului 2007, în prima jumătate, la un parastas unde a fost prezentă şi partea vătămată M.M., pe parcursul discuţiilor care au avut loc în maşina celei dintâi ultima povestind despre faptul că a predat un avans unei cunoştinţe pentru achiziţionarea unui apartament care se vindea la licitaţie de către o bancă, fără să participe efectiv la licitaţie, M.M. neştiind dacă a procedat corect sau nu. C.R. i-a spus că şi ea ar proceda la fel dacă ar cunoaşte o astfel de persoană, prin urmare după cca. două săptămâni a fost sunată de către M.M., care a chemat-o la locuinţa sa ca să-i facă cunoştinţă cu cineva. Persoana în discuţie era inculpata şi a fost prezentată părţii vătămate C.R. drept cea mai bună prietenă a părţii vătămate M. şi fostă colegă de serviciu. Cu acea ocazie inculpata a expus modalitatea în care se obţineau apartamentele, respectiv trebuia achitată taxa de participare la licitaţie de 500 RON (costul caietului de sarcini), apoi plătit un avans, după care avea loc licitaţia „cu uşile închise”, câştigarea ei fiind astfel garantată, urmând ca apoi să se plătească restul preţului, o taxă de 2% de participare la licitaţie şi taxa de întabulare nu neapărat în această ordine, l-a spus şi faptul că personal a cumpărat în această modalitate 2 apartamente dintre care pe unul l-a vândut pentru a putea reinvesti în cumpărarea altuia, iar pe cel de-al doilea l-a închiriat, obţinând deci profit. Partea vătămată C.R. a spus că se va sfătui cu familia sa, după care, în condiţiile mai sus expuse, în locuinţa părţii vătămate M. a achitat, nu cu acea primă ocazie, în prezenţa părţii vătămate C.P.G. suma de 10.000 euro, din care 7.000 euro erau banii fiicei şi reprezentau avansul pentru două apartamente - unul cu 4 camere la etajul 2 al unui bloc cu 4 etaje, iar al doilea tot cu 4 camere (echivalentul a 200.000.000 ROL), iar 3.000 euro (echivalentul a 100.000.000 ROL) reprezenta 1.500 euro daţi împrumut părţii vătămate M.M., iar restul inculpatei, pentru care fiecare să plătească avans sau rate la propriile apartamente achiziţionate.
În luna mai 2007, partea vătămată C.R. a fost sunată de inculpată, pentru a-i plăti alţi bani pentru aceleaşi două apartamente, şi fiindcă partea vătămată era la Bucureşti l-a trimis pe soţul ei C.R.A. (decedat între timp) să achite inculpatei 5.000 euro. La un moment dat, pe parcursul discuţiilor sale telefonice cu G.M., aceasta i-a spus că i-o dă la telefon pe P.A.M., urmând o convorbire pe parcursul căreia o femeie s-a prezentat sub acest nume, afirmând că este prietena lui G.M., că lucrează la Banca R.D. la biroul de investiţii, la sediul central al băncii din Cluj-Napoca, că a avut loc licitaţia, că ea a fost desemnată câştigătoare şi că trebuie să aştepte o perioadă de circa şase luni, iar în cazul în care totuşi nu se dau apartamentele, banii se vor restitui cu 15% dobândă, asemenea practicii bancare. Partea vătămată C.R. nu a văzut-o niciodată pe P.A.M., doar a purtat discuţii telefonice cu aceasta şi, deşi s-a tot încercat realizarea unei întâlniri, aceasta a fost amânată cu motivaţia că sunt probleme de rezolvat şi că persoana în cauză este ocupată cu drumuri la Bucureşti, Oradea, Satu Mare şi în străinătate.
Inculpata era singura care era acceptată de către cunoştinţele sale din cadrul Băncii R.D. pentru a participa la licitaţii sau pentru a preda sumele de bani din partea cumpărătorilor, cel puţin acest lucru a fost afirmat pentru a explica de ce C.R. nu poate participa la licitaţie, tot ea fiind şi cea care cunoştea locaţiile apartamentelor ce se vindeau la licitaţie, pe acestea prezentându-le părţii vătămate C.R. în sensul că o ducea până în faţa pretinselor blocuri în care se aflau, prezentându-le din exterior. Niciodată nu a intrat partea vătămată în vreun apartament, inculpata refuzând pătrunderea în acestea sub diverse pretexte, fie nu pot fi deranjaţi chiriaşii care locuiau atunci în ele, fie se supăra administratorul blocului. Acelaşi scenariu al prezentării de la depărtare a anumitor imobile s-a repetat cu anumite pensiuni situate lângă Oradea, context în care s-au deplasat cu maşina părţii vătămate C.R., aceasta fiind însoţită de soţul ei şi de G.M., inculpata arătându-le 3 sau 4 pensiuni de vânzare pe care C.R. Ie-a pozat. Aceste „excursii” la locaţiile imobilelor se constituie în manopere dolosive de natură a menţine părţile vătămate în eroare, având menirea de a le asigura că imobilele există.
De asemenea, inculpata a prezentat părţilor vătămate C.R. 4 case situate într-o zonă relativ centrală. Pe aceeaşi stradă era situată şi o altă casă cu turnuleţe, despre care inculpata a afirmat că a cumpărat-o fiul ei pentru că i-a plăcut. În momentul în care părţile vătămate C.R. întrebau ce se întâmplă cu imobilele, când vor intra în posesia lor, li se spunea tot timpul că au intervenit unele probleme, predarea fiind împiedicată de o comisie de la Bucureşti, însă încrederea părţii vătămate în inculpată nu s-a ciobit din cauză că era sunată tot timpul în mod direct de către P.A.M. şi ulterior P.D., care îi spuneau să mai aibă un pic de răbdare pentru că va primi toate apartamentele şi până atunci îi vor vira în cont chiria de pe casele care le aparţineau lor şi pe care le închiriaseră deja.
Totodată, pentru întărirea încrederii sale, în cursul anului 2007, i-au fost remise de către G.M. înscrisuri din care rezulta că s-ar fi încasat de la F.F., şeful copiilor ei, o sumă reprezentând plata apartamentelor contractate şi că urmează a fi prelungită perioada de recepţie. Datorită acestor acte false a avut încredere că totul este în regulă, motiv pentru care a continuat să dea bani. Încrederea i-a fost întărită şi de faptul că ea personal şi ulterior şi fiica sa au fost contactate telefonic de o doamnă care s-a prezentat ca fiind N.E., din comisia de la Bucureşti care atribuia acele imobile. Aceasta după ce, la momentul demarării întregului mod de operare, s-a vehiculat faptul că cele două persoane, respectiv cele două surori P.A.M. şi P.D., ar fi nepoatele vice-guvernatorului de la Banca Naţională a României. Inculpata a susţinut că acest vice-guvematorul Băncii Naţionale a României a fost la locuinţa sa cu ocazia sărbătorilor de iarnă 2007-2008. Mai mult, când apărea la televizor o suna pe partea vătămată C.R. să fie atentă la ce vorbeşte acesta despre bani, lucru care s-a întâmplat de trei-patru ori. Totodată, la sfârşitul anului 2007 - începutul anului 2008, pe când partea vătămată devenea tot mai insistentă şi mai neîncrezătoare, cele două surori au afirmat telefonic că au vorbit cu unchiul lor despre problema ei şi să fie liniştită că va primi apartamentele, unchiul lor fiind acţionar la Banca R.D.
Părţile vătămate C.R. au afirmat că pentru toate imobilele achiziţionate, pe care le-au plătit în întregime, au achitat în total 395.000 euro, din care 120.000 euro erau banii lui C.R. proveniţi din economiile proprii, respectiv din banii pe care i-a câştigat soţul ei în Italia în calitate de inginer constructor plus salariile ei, C.R. lucrând în cadrul Armatei unde se primeau sporuri. Împrejurarea că soţul părţii vătămate a lucrat în Italia şi a putut să câştige 120.000 euro rezultă şi din declaraţia martorului F.F., martor cu privire la sinceritatea căruia instanţa nu a avut îndoieli, acesta declarând că firma sa a colaborat cu cea a lui C.R.A. şi că ştie că acesta a lucrat mai mulţi ani în Italia, câştigând şi 80.000 euro pe an fiind un profesionist în domeniul său. C.R. a depozitat cam 40.000 euro în bancă, potrivit extraselor de cont de la dosar, iar restul banilor i-a ţinut în locuinţa proprie. Restul de 275.000 euro se susţine că erau banii părţii vătămate C.P.G. care proveneau din economiile proprii, ea lucrând în Italia iniţial ca barmană, iar apoi în secretariatul firmei lui F.F. de mai mulţi ani, 120.000 euro de la F.F., iar 60.000 euro primiţi împrumut de la fratele ei, celălalt copil al părţii vătămate C.R.
În legătură cu posibilitatea ca aceste afirmaţii să fie reale s-au arătat următoarele, de către instanţă: F.F. este angajatorul celor doi fraţi C. din Italia. El a colaborat iniţial cu tatăl lor şi, pentru că s-au înţeles bine, a acceptat să colaboreze cu C.V.C. şi C.P.G., angajându-i în cadrul firmei sale. Salariul pe care aceştia îl câştigau se situa între 1.100 şi 1.600 euro, variind în funcţie de lucrările contractate. În Italia, pe parcursul derulării unui contract de muncă, fiecare angajat are dreptul ca, la finalul contractului de muncă, să i se restituie câte un salariu lunar pentru fiecare an lucrat la respectiva firmă. Astfel, în cadrul firmei se acumula respectiva sumă pentru fiecare din cei doi fraţi C. Pentru că C.V.C. avea şi familie în Italia el primea o alocaţie de la stat, alocaţie care provine din banii pe care firma angajatoare îi plăteşte către stat, prin diverse modalităţi, firmei restituindu-i-se parte din alocaţia achitată pentru angajat. Pe lângă aceste împrejurări, instanţa a mai reţinut faptul că martorul C.V.C. locuia în Italia împreună cu familia sa la o familie de oameni în vârstă, pe care îi îngrijeau, astfel încât nu trebuiau să plătească chirie, practic familia lui C.V.C. întreţinându-se cam din 200 euro lunar, restul banilor fiind agonisiţi. Prin urmare, instanţa a apreciat posibilă împrejurarea ca fratele părţii vătămate C.P.G. să fi strâns în total 60.000 euro, cu atât mai mult cu cât acesta nu a predat o dată toţi banii surorii sale, ci în mai multe tranşe pe parcursul a doi ani.
În acelaşi timp, C.P.G. a povestit şefului ei că doreşte să achiziţioneze un apartament în România şi pentru aceasta intenţionează să îşi ipotecheze apartamentul pe care îl posedă în aceeaşi ţară. F.F. s-a oferit, potrivit propriei declaraţii, să dea părţii vătămate bani împrumut în avans din salariile ei şi ale fratelui ei, garanţia restituirii sumelor împrumutate fiind exact suma care se acumula pentru părţile vătămate pentru fiecare an, pe care l-au lucrat în cadrul firmei lui F.F. Acesta din urmă a auzit că în România se vând un anumit tip de centrale termice care se privatizau şi s-a hotărât să cumpere la licitaţie astfel de centrale, drept urmare s-a deplasat pe parcursul anului 2005 sau 2006 în România însoţit de C.P.G. Aceasta i-a povestit apoi despre modalitatea de a achiziţiona apartamente care se vindeau la licitaţie şi că ea doreşte să investească bani în cumpărarea lor, martorul spunând că i se pare în regulă cumpărarea unor astfel de apartamente de la bancă, dar că el nu este interesat de acest tip de afacere, decât în măsura în care firma sa îşi va deschide o sucursală în România, ce va avea nevoie de un sediu, sediu ce poate fi stabilit într-un astfel de apartament. Prin urmare, martorul a predat pe parcurs bani părţii vătămate C.P.G. pentru ca aceasta şi nu el să investească în apartamente şi, dacă se va găsi un apartament şi pentru firma lui, ca şi sediu, atunci din banii primiţi partea vătămată îl va cumpăra, urmând ca ulterior suma să îi fie decontată de către firmă. Martorul a precizat că în final a dat părţii vătămate în modalitatea arătată, adică pe parcursul a doi ani în tranşe de cel mult 7.000 euro, în total 120.000-130.000 euro, bani pe care i-a transmis fie prin virament bancar, fie prin cecuri, fie cash părţii vătămate C.P.G. El a mai arătat că simţindu-se dator să îi protejeze pe cei doi fraţi, periodic o întreba pe angajata lui care este situaţia cu apartamentele, mai ales după ce a aflat că ea nu a tratat direct cu banca, ci cu o intermediară, moment din care a început să aibă dubii cu privire la legalitatea şi realitatea afacerii. A mai menţionat martorul că banii predaţi erau proprii şi că suma respectivă pentru el nu era o avere, în aceeaşi perioadă achiziţionându-şi un autoturism de valoare similară.
Din actele depuse la dosar a rezultat că există transferuri bancare din Italia, de la C.P.G. şi C.V.C. în conturile lui C.R., existând şi dovezi că C.P.G. a scos din conturile sale suma de 63.500 euro, din care parte erau banii ei, parte ai lui F.F., fără să poată specifica în ce proporţii. Raportat la probele administrate în cauză instanţa a considerat că, cel puţin parte din sumele vehiculate de părţile vătămate au fost predate inculpatei.
După ce predarea apartamentelor a fost amânată de inculpată sub diverse pretexte, care mai de care mai neverosimile şi mai halucinante, a urmat amânarea restituirii banilor către aceste părţi vătămate.
În contextul în care inculpata a susţinut în permanenţă că va restitui banii primiţi, că nu există vreo îndoială cu privire la restituire, pentru a avea cât de cât o dovadă a predării sumelor de bani către aceasta s-a ajuns la redactarea înscrisului denumit „contractul de împrumut” la biroul doamnei avocat R.M., care atestă faptul că C.R. a dat împrumut inculpatei suma de 395.000 euro. Un înscris de acelaşi tip a fost încheiat şi cu privire la sumele pe care inculpata le datora altor părţi civile, pe care Ie-a primit prin intermediul părţii vătămate C.R. De altfel, pentru aceeaşi sumă de 395.000 euro există întocmite şi depuse la dosar înscrisuri denumite „chitanţă”, prin care se atestă faptul că au fost plătite anumite sume pentru achiziţionarea de apartamente, cu indicarea exactă a locaţiei acestora.
În altă ordine de idei, partea vătămată C.R., pentru a ajuta diverse persoane care nu deţineau locuinţă proprie să achiziţioneze locuinţe la preţuri avantajoase, a luat legătura cu următoarele părţi vătămate: H.F.A. a fost preot în parohia Sâncraiul Almaşului, localitate în care avea şi C.R., pe care o cunoaşte din anul 2004 şi cu care se afla în relaţii bune, o casă. În cursul anului 2008 aceasta l-a întrebat dacă nu doreşte să achiziţioneze la preţ avantajos un apartament cu 3 camere care se vindea la licitaţie de către Banca R.D. Preţul apartamentului era de 80.000 RON, iar taxele notariale de 5.200 RON. Partea vătămată a cerut împrumut socrului său suma de 30.000 RON, bani pe care acesta i-a luat din contul surorii lui - V.M., fiind împuternicit pe cont.Suma totală a fost predată în două tranşe, de 50.000 RON şi 35.200 RON în cursul anului 2008, în prezenţa soţului părţii vătămate, promiţându-i-se că predarea apartamentului va avea loc în câteva luni. Când o perioadă rezonabilă a trecut, H.F.A. a contactat-o pe C.R. şi a întrebat-o ce se întâmplă, aceasta spunându-i să mai aibă puţină răbdare, iar data următoare când a interpelat-o aceasta i-a prezentat un extras de carte funciară pe care H.F.A. nu l-a citit cu atenţie, putând fi orice tip de act, prin care ea încerca să-i dovedească faptul că şi familia ei a obţinut în condiţii similare un apartament (la care se referea extrasul). Partea vătămată a specificat faptul că a ştiut de la început că nu C.R. se ocupă de obţinerea apartamentului, ea fiind doar un intermediar care cunoaşte pe cineva din Banca R.D., abia ulterior aflând de implicarea inculpatei. Pe aceasta a contactat-o ulterior împreună cu C.R. pentru a-i cere restituirea banilor, însă inculpata nu a dorit să stea de vorbă cu părţile vătămate. Partea vătămată nu a încheiat niciun act scris cu C.R. din cauză că avea încredere în ea, a fost la rândul său contactat de către o persoană, o femeie, care s-a recomandat a fi avocat pentru a-l linişti că îşi va recupera banii. În cursul lunii iunie 2009 părţii vătămate i s-au restituit sumele de 14.500 RON şi 15.500 RON, despre cea de-a doua sumă C.R. afirmând că provine dintr-un C.A.R. al acesteia. Partea vătămată H.F.A. s-a constituit parte civilă cu suma de 55.200 RON fără a solicita dobândă.
C.R.C. locuieşte în localitatea Sâncraiu Almaşului în vecini de casa părţii vătămate C.R., cu care se înţelegea bine. În luna septembrie 2008 aceasta s-a deplasat la locuinţa lui C.R.C. şi l-a întrebat dacă nu doreşte să achiziţioneze ieftin un apartament care se vindea la licitaţie în Cluj-Napoca de către Banca R.D., C.R. spunându-i că şi ea a cumpărat în condiţii similare mai multe apartamente şi vreo 3 maşini care deja au numere roşii. Preţul apartamentului era de 85.100 RON, ulterior C.R. spunându-i că apartamentul va fi achiziţionat de fiica ei şi că lui îi va reveni unul dintr-un bloc nou din apropiere de Parcul R. Nu s-a încheiat vreun act scris deoarece C.R.C. avea încredere în C.R., astfel că i-a predat preţul apartamentului. După o lună a sunat-o pe aceasta să o întrebe ce se întâmplă cu predarea apartamentului, ea i-a dat numărul de telefon al inculpatei spunându-i că aceasta se ocupă de apartamente, inculpata, pe care a sunat-o, liniştindu-l şi spunându-i să aibă răbdare că se va rezolva totul. Ulterior a fost contactat telefonic de către o doamnă avocat din cadrul Băncii R.D. care I-a liniştit la rândul ei, însă nu a primit niciun apartament. Banii pe care i-a predat lui C.R. provin din despăgubirea de 10.000 euro pe care a primit-o după ce a suferit un accident de muncă, iar restul au fost împrumutaţi de la soţia unui coleg de muncă. Partea vătămată şi-a dat seama că în nicun caz nu va primi vreun apartament şi atunci a făcut insistenţe repetate pentru a i se restitui banii, primind în final suma de 34.000 RON de la inculpată şi 1.000 RON de la C.R. La un moment dat, împreună cu C.R., A.G. şi fratele său, partea vătămată C.R.C. s-a deplasat la domiciliul inculpatei pentru a-l anunţa pe soţul acesteia de afacerile soţiei, G.I. fiind surprins şi afirmând că dacă soţia sa a făcut aşa ceva nu are decât să restituie banii celor păgubiţi, cu menţiunea că cei patru au prezentat soţului inculpatei un extras de carte funciară pe numele lui F.F., un act din care reieşea că inculpata se obliga să îi predea lui C.R. mai multe apartamente şi un contract de împrumut din care rezulta că C.R. a împrumutat-o pe inculpată cu o sumă în euro. Cu acea ocazie inculpata a recunoscut în faţa soţului ei că a primit acei bani pentru apartamente, dar i-a predat mai departe unor doamne, fără să poată justifica în ce condiţii, ea oferindu-se să se deplaseze la domiciliul acestora. S-au deplasat cu două maşini la presupusul domiciliu, unde proprietara casei indicate ca fiind domiciliul celor două, Ie-a comunicat că în acea casă nu locuieşte nicio persoană cu numele de P., ea fiind cea care a edificat casa şi care a locuit de la început în ea. În aceeaşi zi, cu toţii s-au deplasat în parcarea hotelului O., unde au cerut părţii vătămate să o cheme pe fiica ei să predea suma de 1.000 euro. Martora B.P.I., fiica inculpatei, s-a deplasat în parcarea amintită, plângând şi speriată, şi a predat suma de 1.000 euro cumnatei lui C.R.C. pentru prejudiciul creat acesteia. Fiica inculpatei nu părea să ştie de afacerile mamei sale.
C.O.S. este cumnata părţii vătămate C.R.C., respectiv soţia fratelui acestuia şi, urmare a expunerii de către C.R. a oportunităţii de dobândire a unui apartament mai mic la un preţ mult sub valoarea pieţei, a predat lui C.R., la rândul ei, suma de 450.000.000 ROL, în două tranşe a câte 400.000.000 ROL şi apoi 50.000.000 ROL, pentru un apartament pe care Banca R.D. îl vindea la licitaţie, situat în zona magazinului K., apartament care trebuia să-i fie predat la data de 15 septembrie 2008. Banii predaţi provin din vânzarea unui teren de către mama părţii vătămate - 400.000.000 ROL, iar restul au fost ceruţi împrumut de la un unchi al soţului ei. C.R. a povestit părţii vătămate că şi preotul din sat a predat bani pentru un apartament, această împrejurare alături de faptul că C.R. Ie-a spus că şi ea a achiziţionat mai multe autoturisme pe lângă care trece în fiecare zi fiind motivele pentru care partea vătămată s-a încumetat să predea şi ea bani. La data de 15 septembrie 2008 partea vătămată a fost sunată de către o femeie care i-a spus că predarea apartamentelor se amână pentru că era o problemă cu cărţile funciare. Partea vătămată a cunoscut-o pe inculpată mai târziu, a întrebat-o ce a făcut cu banii primiţi, iar aceasta i-a comunicat că i-a dat mai departe altor persoane. Părţii vătămate i s-a restituit în total suma de 300.000.000 ROL, din care 1.000 euro în parcarea hotelului O. de către fiica părţii vătămate.
A.G. este nepotul părţii vătămate C.R. şi a fost invitat împreună cu soţia sa pe la sfârşitul anului 2007 la locuinţa mătuşii sale care i-a spus că are nişte cunoştinţe în cadrul Băncii R.D. care pot facilita obţinerea a două apartamente, unul cu 3 camere şi unul cu o cameră, mătuşa afirmând că şi ea a predat bani pentru achiziţionarea de apartamente în această modalitate. Partea vătămată A.G. s-a consultat cu familia sa şi a cerut bani împrumut de la rude, cu o primă ocazie achitând prin intermediul lui C.R. inculpatei suma de 45.000 RON cu precizarea că nepotul a dus-o pe C.R. la locuinţa inculpatei, în faţa blocului acesteia văzând din maşină cum C.R. a predat punga cu bani inculpatei. La 3 săptămâni distanţă a achitat şi restul sumei datorate până la totalul de 110.000 RON, după care a contractat un împrumut de la bancă de 110.000 RON pentru a putea restitui banii rudelor. în luna ianuarie 2008 partea vătămată a fost sunată de către o persoană din cadrul Băncii R.D. care i-a spus că peste o săptămână va fi chemat la bancă pentru a semna contractul de vânzare-cumpărare, lucru care nu s-a mai întâmplat. La circa 6 luni după expirarea săptămânii de prezentare la bancă, partea vătămată a cerut de la mătuşa sa numărul de telefon al persoanei căreia i-a predat banii, apoi partea vătămată a vorbit cu inculpata care i-a dat asigurări că totul este în ordine, i-a cerut să aibă răbdare căci la acel moment se predau apartamente în alte oraşe ale ţării. După un an partea vătămată a solicitat inculpatei să-i restituie banii primiţi, aceasta dând asigurări că îi va restitui, asigurări pe care se pare că Ie-a dat şi fiul ei, care la rândul său a spus părţii vătămate că şi el a achiziţionat apartamente în această modalitate. În luna decembrie 2009 partea vătămată s-a deplasat însoţit de mătuşă sa la locuinţa inculpatei şi a cerut acesteia să-i ducă la locuinţa persoanelor cărora Ie-a dat banii. Inculpata i-a plimbat prin cartierul G., au poposit apoi în faţa unei case a cărei proprietară Ie-a spus că acolo nu a locuit niciodată vreo persoană cu numele de P.D. sau P.M.A. S-au deplasat apoi la locuinţa inculpatei şi partea vătămată a cerut inculpatei să redacteze un înscris din care să rezulte că a primit bani de la mai multe persoane, lucru care s-a întâmplat. În urma insistenţelor repetate i s-a restituit prin intermediul cumnatului său - martorul A.C. - suma de 1.000 euro.
Martorul S.D.A. arată că a fost coleg de serviciu cu C.R. şi, în acest context, urmare a unei atitudini umanitare din partea sa faţă de familia acesteia (a donat sânge pe fondul intervenţiilor chirurgicale suferite de mama, respectiv soţul acesteia) cu titlu de mulţumire, undeva în cursul lunii octombrie 2007 C.R. i-a spus că ştie că îşi caută casă, respectiv apartament şi are o cunoştinţă la bancă care poate intermedia obţinerea unui apartament. I s-a cerut o confidenţialitate totală pentru că în caz contrar exista posibilitatea de a nu se mai primi acele apartamente, varianta prezentată era aceea că respectiva persoană are acces la licitaţiile organizate de către bancă şi poate intermedia achiziţionarea unui apartament la preţ de licitaţie. El i-a spus că nu are bani, dar ea a insistat asupra convenabilităţii financiare a ofertei prezentându-i cu titlu de exemplu, respectiv prin indicarea nr. de camere şi relativ a zonei de amplasare, trei imobile, şi pentru că cel cu patru camere era situat în vecinătatea locuinţei surorii sale, în cele din urmă, a acceptat. A luat un credit de nevoi personale de la C. Bank în sumă de 43.200 RON, pe care a predat-o împreună cu echivalentul a cca. 12.000 euro - economiile familiei, în total suma de 75.000 RON, lui C.R. personal, în maşina ei, pe stradă. Era singură şi nu i-a eliberat niciun act doveditor. Promisiunea era că într-o săptămână primeşte cheile apartamentului confiscat de bancă în urma neachitării ratelor, în caz contrar se va restitui suma de bani integral şi chiar cu dobânda preferenţială a băncii de 15%. Au urmat nenumărate amânări cu diverse pretexte absurde sau incredibile şi, în cele din urmă, a solicitat în mod imperativ restituirea banilor. Prima solicitare de restituire a avut loc chiar la cca. 2 săptămâni după ce i-a dat banii. Restituirea s-a întâmplat undeva în luna noiembrie 2008, deci după cca. 1 an, în locuinţa acesteia din Cluj-Napoca fiindu-i restituită suma de cca. 12.800 euro şi diferenţa în RON, în total 78.000 RON. C.R. nu i-a comunicat de unde are banii. La rândul său, şi martorul a fost sunat de către o femeie ce s-a recomandat a fi din cadrul Băncii R.D., însă martorului i s-a părut că aceasta vorbea în limbaj mult prea comun pentru o persoană care lucrează în mediul bancar. Pe parcursul acelor convorbiri i se spunea să aibă răbdare, că oferta este reală, că nu mai găseşte apartament la preţul acela, etc.
În drept, instanţa a stabilit că fapta inculpatei de a induce şi menţine în eroare, direct sau prin intermediul părţilor vătămate M.M. şi C.R., în perioada 2007-2008 pe părţile vătămate M.M., B.L., D.R., C.R., C.P.G., C.R.C., C.O.S., H.F.A., A.G. şi pe martorul S.A., promiţându-le acestora în mod mincinos dobândirea certă, la preţuri mici, a unor apartamente pe care Banca R.D. le-ar vinde la licitaţie din cauza neplăţii ratelor de credit de către debitori şi convingându-le astfel să îi predea preţurile acestora, prin care s-a produs părţilor vătămate un prejudiciu dovedit şi nerecuperat de 378.840 RON şi 307.600 euro întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Instanţa a arătat că nu se poate stabili în concret numărul de acte materiale ce intră în conţinutul infracţiunii, deoarece rezoluţia infracţională de inducere în eroare a părţilor vătămate C.R. a avut loc în timp, ea nu a fost pentru toate imobilele de la început (ci doar pentru două apartamente), evoluând pe parcurs în funcţie de imobilele despre care inculpata afirma că se scoteau la licitaţie. Nu se poate stabili câte apartamente s-au scos deodată la vânzare ulterior, dacă 3 deodată sau 3 pe rând, aceeaşi fiind situaţia şi cu cele 4 case.
Fapta descrisă mai sus a fost probată prin probele administrate în faza de judecată la care se adaugă cele din faza de urmărire penală, respectiv: plângerea părţii vătămate C.R., declaraţiile părţii vătămate C.R., actul de recunoaştere a primirii sumei de 12.150 euro de la D.R. de către G.M. datat 27 mai 2009, actul denumit contract de împrumut prin care C.R. îi împrumută lui G.M. suma de 3.160.000.000 ROL, actul denumit contract de împrumut prin care C.R. îi împrumută lui G.M. suma de 395.000 euro, actul denumit ordin de încasare numerar prin care se confirmă „încasarea de la F.F. a sumei de 140.000 RON reprezentând plata apartamentelor contractate, factura presupus a fi emisă de Banca R.D. Bucureşti prin care se atestă primirea sumei de 111.317,726 RON de la F.F., scriptul redactat olograf şi adresat d-lui F.F., adresa prin care i se comunica lui F.F. „prelungirea perioadei de recepţie cu 30-60 de zile”, înscrisul denumit Notă de informare asigurare şi prin care se confirma primirea de la d-na D.R. a sumei de 12.200 euro şi i se preciza acesteia faptul că „dacă până la data de 05 mai 2009 nu veţi intra în posesia apartamentului vi se va returna suma de bani o dată şi jumătate”, încheierea şi extrasele de carte funciară prin care se susţinea întabularea a două imobile pe numele lui F.F., declaraţiile părţii vătămate D.R., declaraţiile părţii vătămate H.F.A., declaraţiile părţii vătămate C.O.S., declaraţiile părţii vătămate C.R.C., proces-verbal de consemnare a unor date, declaraţiile martorului S.D.A., declaraţiile părţii vătămate A.G., actele reale corespunzătoare nr. de carte funciară presupus a fi emis pe numele lui F.F., plângerea părţii vătămate B.L., înscrisul denumit contract redactat olograf şi prin care se confirmă primirea sumei de 110.000 RON de către G.M. de la B.L. cu termen de restituire 15 iunie 2009, somaţia de plată şi confirmarea de expediere prin serviciul poştal a acesteia, solicitarea de interceptare a convorbirilor telefonice de către C.R., dovada utilizării posturilor telefonice indicate şi procesul-verbal de redare rezumativă a convorbirilor ce vizau obiectul cauzei, plângerea părţii vătămate M.M., înscrisul denumit contract datat 27 mai 2009 şi prin care G.M. recunoaşte primirea sumei de 147.000.000 ROL în data de 28 mai 2007 de la M.M., solicitarea adresată Tribunalului Cluj conform cererii exprese a părţii vătămate C.R. de interceptare a convorbirilor telefonice purtate prin intermediul posturilor telefonice pe care le utilizează.cu G.M., în limita obiectului cauzei penale, încheierea de admitere a cererii, autorizaţiile emise, inclusiv reînnoirea solicitării de autorizare, declaraţiile părţii vătămate C.R., declaraţiile părţii vătămate C.O.S., declaraţiile părţii vătămate C.R.C. şi actele depuse de acesta cu privire la provenienţa sumei, declaraţiile părţii vătămate M.M., declaraţiile părţii vătămate D.R., declaraţiile părţii vătămate B.L. şi actele depuse de acesta cu privire la provenienţa sumei, declaraţiile părţii vătămate A.G. şi actele depuse de acesta cu privire la provenienţa sumei, declaraţia părţii vătămate C.P.G. remisă prin intermediul apărătorului ales, precizări privind constituirea de parte civilă în cauză a părţii vătămate C.R. şi acte doveditoare în acest sens, precizări privind constituirea de parte civilă în cauză a părţii vătămate A.G. şi acte doveditoare în acest sens, declaraţiile inculpatei G.M., proces-verbal încheiat pe fondul confruntării lui G.M. cu C.R., proces-verbal încheiat pe fondul confruntării lui G.M. cu C.R.C., declaraţiile martorului G.P.H., declaraţiile martorei B.P.I. şi acte privind susţinerile acesteia, declaraţiile părţii vătămate C.P.G., acte medicale privind starea de sănătate fizică şi mentală a inculpatei G.M., declaraţia martorului C.V.C., proces-verbal încheiat pe fondul confruntării lui G.M. cu C.R., proces-verbal încheiat pe fondul confruntării lui G.M. cu C.P.G., proces-verbal încheiat pe fondul confruntării lui G.P. cu C.P.G., adeverinţă medicală emisă pentru a se justifica lipsa inculpatei de la audiere, declaraţia martorului G.I., proces-verbal încheiat pe fondul confruntării lui G.M. cu M.M., solicitări de informaţii privind bunurile deţinute de învinuita G.M. şi de familia acesteia şi răspunsul la aceste adrese inclusiv actele ataşate, răspunsul la solicitarea privind identitatea persoanei care, la data de 25 martie 2009, ora 11.00 a transmis prin intermediul Oficiului Poştal Cluj-Napoca faxul înregistrat, inclusiv de remitere în copie a facturii din 25 martie 2009, solicitări de informaţii privind bunurile deţinute de partea vătămată C.R. şi de familia acesteia şi răspunsul la aceste adrese inclusiv actele ataşate, declaraţia martorului F.F., raport de constatare tehnico-ştiinţifică asupra comportamentului simulat urmare a testării subiectului C.R. şi actele anexate, raport de expertiză medico-legală psihiatrică. Pe parcursul judecării cauzei s-au ivit indicii în sensul inducerii în eroare a părţii vătămate C.P.G. de către fiul inculpatei - G.P.H., respectiv în sensul tăinuirii de către acesta a banilor obţinuţi din săvârşirea infracţiunii de către mama sa, însă pe de o parte, acestea nu sunt suficient de temeinice şi nu sunt suficiente pentru a fundamenta o învinuire concretă, iar pe de altă parte procurorul nu a cerut extinderea procesului penal cu privire la alte persoane.
La rândul său, inculpata, prin apărător, a solicitat extinderea procesului penal faţă de partea vătămată C.R., pe care o consideră vinovată de comiterea a mare parte din actele materiale, respectiv o indică drept persoana care a jonglat cu banii părţilor vătămate, însă o astfel de cerere nu poate fi primită, cât timp doar procurorul poate cere extinderea procesului penal faţă de alte persoane, iar acesta nu a făcut-o.
Inculpata a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală, fiind vorba despre un raport juridic esenţialmente civil, însă nu s-a motivat ce fel de raport civil s-ar fi încheiat între părţi, cât timp toate părţile sunt conştiente de faptul că nu a existat niciun împrumut a vreunei sume de bani, cât timp părţile vătămate nu au mandatat inculpata să încheie în numele lor vreun contract de vânzare-cumpărare la licitaţie a vreunui apartament, cât timp nu este clar, din punct de vedere civil, ce au aşteptat părţile vătămate de la inculpată. Ori, promisiunea de a câştiga în mod cert o licitaţie care nu are cum să fie „cu uşile închise” sau „în grup restrâns” de vreme ce, în mod legal, o astfel de licitaţie este publică, nu are cum să fie din sfera civilului. Orice încercare de manipulare, influenţare sau simulare a legalităţii unei licitaţii este ilegală şi nu poate fi decât din sfera dreptului penal. Prin urmare, ceea ce a promis inculpata, respectiv câştigarea licitaţiei, nu este specific raporturilor de drept civil, iar fapta de inducere în eroare în legătură cu realitatea organizării unor astfel de licitaţii şi câştigarea certă a lor este una penală.
S-a solicitat, de asemenea, şi achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pe motiv că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, lipsind intenţia de inducere în eroare şi inducerea în eroare în sine, lipsind legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatei şi producerea unui prejudiciu în paguba părţilor vătămate, prejudiciu care de altfel nu este dovedit, lipsind intenţia directă calificată prin scop. Instanţa a considerat însă că nu se pune problema achitării inculpatei în temeiul acestui text de lege. Tot ceea ce a susţinut inculpata cu privire la modul în care s-au derulat faptele este halucinant, începând cu faptul că înainte de anul 1998 (anul pensionării sale) i s-a propus de către două femei pe care Ie-a întâlnit absolut întâmplător la o petrecere organizată de firma la care lucra, femei văzute de o singură persoană care a decedat într-un accident aviatic, să cumpere apartamente vândute de Banca R.D. la licitaţie, continuând cu întâlnirea lor tot întâmplătoare dintr-o cofetărie după 10 ani, când ele au abordat-o în acelaşi sens şi culmea, inculpata le-a recunoscut şi şi-a adus aminte de contextul în care Ie-a întâlnit, continuând cu faptul că acestea erau nepoatele viceguvernatorului Băncii Naţionale a României, de asemenea continuând cu ridicarea banilor în plicuri închise, pe care nu Ie-a deschis vreodată şi Ie-a predat în momentul în care au fost primite, indiferent de oră, femeilor cu care se întâlnea doar în cofetărie, continuând cu acceptarea facilă a redactării şi semnării unor acte la cererea părţii vătămate C.R., acte în cuprinsul cărora inculpata completa după dictare facturi sau adrese către F.F. în numele Băncii R.D., pentru că aşa i-a spus C.R. să facă, continuând cu predarea sumei de 850.000.000 ROL către această parte vătămată - bani pe care i-a cerut împrumut de la vecini, pentru că aşa i-a spus aceasta să facă şi sfârşind cu semnarea în continuare a unui contract de împrumut pentru 395.000 euro. Inducerea în eroare cu scopul de a obţine pentru sine sau familia sa beneficii materiale rezultă din împrejurarea că inculpata a spus doar altor persoane despre megaoportunitatea de a obţine apartamente la preţuri derizorii, nu şi copiilor ei, ori firesc ar fi fost să se gândească în primul rând la aceştia şi să-i ajute pe ei să obţină imobile în această modalitate, abia apoi la buna prietenă, fostă colegă de serviciu M.M. Rezultă din împrejurarea că inculpata a acceptat extrem de firesc să garanteze câştigarea de nenumărate apartamente şi chiar case, pe care Ie-a prezentat din exterior, mergând până la organizarea unei deplasări cu maşina în într-o staţiune unde se vindeau pensiuni la licitaţie (tot de către Banca R.D. Cluj chiar dacă acestea erau în judeţul Bihor). Practic inculpata vedea un bloc, o casă sau o pensiune, indiferent a cui şi o vindea la licitaţie doritorilor, care s-au dovedit a nu fi puţini. Rezultă din împrejurarea că a afirmat în mod mincinos că şi ea a cumpărat astfel de apartamente, dintre care pe unul l-a vândut, iar pe celălalt l-a închiriat. Manoperele de inducere în eroare au fost multiple şi în general puerile, însă tocmai acest lucru este specific înşelăciunii. Totuşi, unele elemente au creat aparenţa realităţii organizării unei licitaţii, şi anume faptul că în perioada sfârşitului anului 2007 - anul 2008 începeau să apară efectele crizei financiare şi debitorii nu mai achitau atât de uşor ratele bancare, unele bănci organizând licitaţii pentru vânzarea garanţiilor bancare ce constau şi în apartamente, respectiv faptul că sumele care trebuiau achitate pentru achiziţionarea de apartamente includeau taxe de participare la licitaţie, cumpărarea caietului de sarcini, taxa de întabulare, etc., sume care se plătesc în cazul unei licitaţii reale. De asemenea, invocarea existenţei unei comisii de licitaţie, a unei proceduri destul de organizate de derulare a intrării în posesia apartamentelor au creat o aparenţă de realitate a organizării licitaţiei.
Chiar dacă este extrem de greu a se stabili ce s-a întâmplat cu sumele încasate de inculpată, construirea unei case sau cumpărarea unei maşini de către fiul inculpatei în timpul şi ulterior perioadei infracţionale, neputând fi puse obligatoriu pe seama banilor obţinuţi de inculpată de la părţile vătămate, ceea ce este cert este că inculpata a primit banii părţilor vătămate. Dacă ea susţine că nu a deschis plicurile cu bani predate de către părţile vătămate, atunci nici nu poate afirma că în acele plicuri nu erau atâţia bani câţi cer părţile vătămate. Dacă nu a păstrat nicio sumă din cele predate, atunci nu avea cum să semneze în faţa unui avocat un contract de împrumut prin care recunoştea că a primit 395.000 euro sau 3.000.000.000 ROL, 12.150 euro de la D.R., sau celelalte sume menţionate în actele încheiate cu B.L. şi M.M. Şi dacă se acceptă ideea că a semnat contractul referitor la suma de 395.000 euro pentru a face un favor părţii vătămate C.R. pentru ca fiica acesteia să nu fie concediată de F.F., cum a afirmat, tot nu poate fi justificată semnarea celorlalte acte, care atestă împrumuturile de la B.L., D.R. sau M.M., părţi vătămate care nu aveau legătură cu C.R. Dacă inculpata nu ar fi primit de la părţile vătămate M.M., D.R. şi B.L. sumele menţionate în acele acte de împrumut, cu privire la care nu a afirmat că ar fi fost constrânsă să le semneze, atunci nu ar fi avut de ce să accepte sumele menţionate de aceste părţi vătămate în contracte, trebuind să refuze recunoaşterea primirii acestora.
Nu se poate susţine că nu există legătură de cauzalitate între susţinerile inculpatei cu privire la licitaţii şi producerea prejudiciului părţilor vătămate, cât timp nu ar fi existat vreun prejudiciu dacă inculpata nu ar fi abordat-o pe M.M. cu propunerea de a o ajuta să obţină un apartament de unde s-a ajuns la prejudicierea tuturor celorlalte părţi vătămate. Cu alte cuvinte, întreaga reţea de păgubiţi a pornit de la M.M., pe care doar inculpata a abordat-o.
Evident că este esenţială restituirea primei sume de bani predată de B.L. pentru apartamente. Dacă aceasta nu ar fi existat, atunci nicio parte vătămată nu ar fi avut încredere în realitatea investiţiei financiare. Ori, şi acest lucru este tipic modului de operare în cazul infracţiunilor de înşelăciune recente, bazate pe câştigarea prealabilă a încrederii în astfel de modalităţi. Inculpata afirmă că a fost de bună credinţă şi că la rândul său a fost un instrument în mâna celor două persoane care au manipulat-o cum au dorit. Ori, pe cele două nu Ie-a văzut nimeni niciodată, nu au numere de telefon, nu au locuinţe, nu s-au întâlnit cu inculpata niciodată în prezenţa vreunui martor, nu s-au întâlnit cu inculpata altundeva decât în cofetărie - care, bineînţeles, nu mai există, care nu au vorbit niciodată cu părţile vătămate la telefon cât timp inculpata a fost împreună cu aceste părţi vătămate, cu oricare dintre ele. Instanţa a considerat că este extrem de puţin probabil ca aceste persoane să existe şi că infracţiunea a fost comisă de inculpată, probabil şi cu concursul altor membrii ai familiei cu privire la care însă, în acest moment, nu există suficiente dovezi că au fost implicaţi.
În concluzie, instanţa a considerat că vinovăţia inculpatei a fost pe deplin dovedită şi a condamnat-o pe aceasta pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată (10 persoane vătămate din care 9 constituie părţi civile), infracţiune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa închisorii. La individualizarea pedepsei, în temeiul art. 72 C. pen. instanţa a ţinut cont de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul de încriminare - de la 10 la 20 de ani închisoare şi interzicerea unor drepturi, de numărul de acte materiale comise, de valoarea prejudiciului produs, care este unul uriaş raportat la condiţia părţilor vătămate şi la consecinţele pe care acestea le vor suporta pentru o bună perioadă de timp până când vor reuşi să recupereze paguba, de circumstanţele în care s-a comis infracţiunea, respectiv de faptul că inculpata s-a folosit de o bună reputaţie în familie şi societate şi de statutul ei de persoană relativ în vârstă cu un presupus de la sine comportament serios, de atuu-rile fizice care o descriu ca pe o persoană incapabilă de astfel de minciuni, dar şi de vârsta acesteia, de starea generală de sănătate, care este una precară potrivit actelor medicale şi instabilă, de vreme ce oricând poate suferi un accident vascular cerebral pe fondul bolilor cronice de care suferă, de lipsa de antecedente penale, de comportamentul anterior fără derapaje cunoscute, ultimele două împrejurări fiind reţinute ca circumstanţe atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. Prin urmare, reducând pedeapsa sub minimul prevăzut de lege potrivit art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., inculpata a fost condamnată la pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare în detenţie ca pedeapsă principală şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară.
Instanţa nu a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei deoarece inculpata nu recunoaşte în fond inducerea în eroare a părţilor vătămate, nu recunoaşte valoarea prejudiciului produs acestora, nu a încercat să recupereze prejudiciul produs părţilor vătămate, restituirea sumei de 850.000.000 ROL realizându-se din cauza ameninţărilor cu formularea de plângeri penale, deci nu neapărat benevol şi cu bună intenţie, toate aceste împrejurări ducând la concluzia că prezenta condamnare nu constituie vreun avertisment pentru inculpată de a mai comite astfel de fapte penale sau la concluzia că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate.Trebuie menţionat încă o dată faptul că diagnosticul stabilit în concluziile expertizei medico-legale psihiatrice nu include demenţa în boala Alzheimer, caracterizată prin pierderea memoriei şi deteriorare din ce în ce mai accentuată a funcţiilor de cunoaştere ale creierului, cu pierderea capacităţilor intelectuale ale individului şi a valorii sociale a personalităţii sale, asociată cu tulburări de comportament, deşi actele medicale avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză pomeneau de această boală, ceea ce înseamnă că inculpata nu poate fi suspectată de iresponsabilitate ca şi cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei.
Totodată, nu s-au reţinut în favoarea inculpatei dispoziţiile art. 13 şi art. 741 C. pen. deoarece inculpata nu a acoperit integral prejudiciul cauzat. S-a făcut aplicarea dispoz. art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a C. pen., începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până la executarea pedepsei.
Sub aspectul laturii civile s-a reţinut că acţiunea civilă din cadrul procesului penal se soluţionează potrivit dreptului civil şi este guvernată de principiul disponibilităţii potrivit căruia nimeni nu poate primi mai mult decât a cerut.
Partea civilă C.R.C. s-a constituit parte civilă cum suma de 50.000 RON fără a solicita acordarea dobânzii legale, sumă rămasă nerecuperată din suma totală de 85.100 RON pe care a probat că a achitat-o prin intermediul lui C.R. inculpatei şi pe care inculpata a recunoscut-o implicit semnând contractul de împrumut de la dosarul de urmărire penală, fără a dovedi că a fost constrânsă în vreun mod să o facă. Din suma totală de 85.100 RON, părţii vătămate i s-a restituit suma de 34.000 RON de către inculpată şi 1.000 RON de către C.R. astfel cum s-a arătat mai sus.
Partea vătămată C.O.S. s-a constituit parte civilă cu suma de 14.500 RON fără dobândă, reprezentând suma rămasă nerecuperată din suma totală de 45.000 RON pe care a predat-o prin intermediul lui C.R. inculpatei şi pe care inculpata a recunoscut-o implicit semnând contractul de împrumut de la dosarul de urmărire penală, fără a dovedi că a fost constrânsă în vreun mod să o facă. Reamintim că din suma de 45.000 RON i s-a restituit suma de 30.000 RON, din care 1.000 euro în cadrul „operaţiunii” de recuperare a banilor din parcarea Hotelului O., iar 6.000 RON au fost predaţi din C.A.R.-ul contractat de partea civilă C.R.
Partea vătămată H.F.A. s-a constituit parte civilă cu suma de 55.200 RON fără a solicita dobândă, contravaloare a prejudiciului rămas nerecuperat din totalul de 85.200 RON cât a achitat partea civilă pentru apartamentul pe care a intenţionat să-l dobândească, pe care inculpata a recunoscut-o implicit semnând contractul de împrumut de la dosarul de urmărire penală, fără a dovedi că a fost constrânsă în vreun mod să o facă. Acestei părţi vătămate i s-a restituit în total suma de 30.000 RON din care suma de 15.500 RON provine dintr-un împrumut C.A.R. pe care l-a făcut partea civilă C.R.
Partea civilă A.G. s-a constituit parte civilă cu suma de 110.000 RON cât a fost nevoit să solicite împrumut de la C. Bank pentru a restitui împrumuturile de la rude plus comisioanele şi dobânzile percepute de bancă şi 10.000 RON daune morale. Faptul că banii părţii vătămate au ajuns în posesia inculpatei rezultă din declaraţia părţii vătămate care se coroborează cu declaraţia părţii vătămate C.R. şi cu înscrisul pe care l-a semnat inculpata, fără a dovedi că a fost constrânsă, mai sus menţionat. Inculpata susţine, iar partea civilă recunoaşte, că a primit de la inculpată prin intermediul cumnatului său - martorul A.C. - suma de 1.000 euro (echivalentul a 3.200 RON la nivelul anului 2009), prin urmare din suma pretinsă de 110.000 RON s-a scăzut suma de 3.200 RON. Instanţa a considerat că părţii civile i se cuvin dobânzile şi comisioanele bancare pe lângă suma de 106.800 RON deoarece urmare a manoperelor dolosive ale inculpatei a fost nevoită partea civilă să contracteze împrumutul bancar pe care îl va achita mulţi ani de aici înainte (cam 20) astfel cum rezultă din contractul depus la dosar, însă suma de 10.000 RON pretinsă cu titlul de daune morale s-a apreciat că nu i se cuvine deoarece partea civilă a acceptat să predea o sumă mare de bani în condiţii dubioase, ştiind că nu C.R. se ocupă de licitaţie, ci o persoană total necunoscută, având percepţia faptului că câştigarea certă a unei astfel de licitaţii nu are cum să fie totalmente legală. Prin urmare el nu a suferit un prejudiciu moral.
Partea vătămată M.M. s-a constituit parte civilă cu suma de 14.700 RON fără a preciza în concret cum a calculat această sumă solicitând şi dobânda legală de la data la care inculpata a semnat actul de recunoaştere a datoriei. Din probele administrate în cauză şi declaraţia ei rezultă că a predat inculpatei suma de 31.300 RON (din care 10.000 RON sunt banii proprii, 5.000 RON = 1.500 euro a primit împrumut de la C.R., 10.000 RON împrumut de la B.L. şi 5.000 RON împrumut C.A.R.), din care i s-a restituit suma de 19.000 RON conform celor mai sus arătate, rămânând aşadar nerecuperată suma de 12.300 RON. Cu toate că iniţial a pretins 14.700 RON, iar din calcule reiese că i-ar reveni suma de 12.300 RON, partea vătămată şi-a modificat pretenţiile cu ocazia audierii, solicitând 10.000 RON. Cum conform principiului disponibilităţii partea civilă nu poate primi mai mult decât a cerut, inculpata a fost obligată să restituie în favoarea părţii civile suma de 10.000 RON.
Partea vătămată B.L. s-a constituit parte civilă cu suma de 74.200 RON reprezentând suma predată inculpatei pentru un apartament şi pe care aceasta a recunoscut-o ca fiind primită prin înscrisul intitulat „contract” aflat în xerocopie la dosar urmărire penală, plus dobânda legală de la data de 15 iunie 2009. În ceea ce priveşte dobânda legală solicitată de M.M. şi B.L., aceasta a fost acordată doar de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe deoarece la această dată prejudiciul devine cert. Părţii vătămate B.L. nu i-a fost restituită nicio sumă de bani.
Partea vătămată D.R. s-a constituit parte civilă cu suma de 12.150 euro cu dobânda legală de la data de 15 iunie 2009, dată la care inculpata a recunoscut această datorie faţă de partea civilă. Având în vedere că predarea acestei sume a avut loc în prezenţa martorilor, aşa cum s-a arătat mai sus, instanţa a dispus obligarea inculpatei la plata ei cu menţiunea că în privinţa dobânzii legale, aceasta este datorată de la data la care prejudiciul va deveni cert, adică de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
Partea vătămată C.R. s-a constituit parte civilă cu suma de 120.000 euro, pe care a majorat-o ulterior cu 36.000 RON reprezentând banii restituiţi din surse proprii părţilor civile C.O.S. - 6.000 RON şi părţii civile H.F.A. - 30.000 RON, iar C.P.G. cu suma de 275.000 euro în care este inclusă atât suma primită de la F.F., cât şi cea primită împrumut de la fratele ei - martorul C.V.C. Constituirea de parte civilă este una comună, în acelaşi timp din analiza actelor depuse în probaţiune rezultă că banii celor două părţi vătămate s-au amestecat în contul părţii civile C.R., prin urmare instanţa va obliga inculpata să plătească celor două părţi civile parte din sumele pretinse, în solidar.
Instanţa a acordat părţilor civile sumele justificate prin actele depuse în probaţiune, respectiv sumele de 7.000 euro cu privire la predarea căreia există martori în persoana părţii civile M.M. şi pe care o recunoaşte şi inculpata, 13.000 euro dovediţi prin actele din dosarul de urmărire penală, 5.000 euro - bon 4, 1.350 euro, 4.300 euro, 11.950 euro, 37.100 euro, 63.500 euro, 14.000 euro, 3.700 euro - bon 1, 5.800 euro - bon 3, 6.000 euro, 6.000 euro, 8.000 euro, 4.000 euro - bon 6, nefiind dovedite sumele de 5.300 euro pretins predată la data de 16 mai 2007, 38.000 euro pretins predată la data de 15 iulie 2007, 6.000 euro la 17 septembrie 2007, 41.000 euro la data de 21 septembrie 2007, 16.000 euro la data de 10 noiembrie 2007, 61.000 euro şi 26.000 euro predate în cursul anului 2008. Cât despre suma de 20.520 euro pretinsă, predată de partea civilă inculpatei la data de 03 iulie 2007 ea a fost predată în realitate în RON. De precizat că parte din aceste sume au fost trimise de către C.C.V. din Italia, prin urmare instanţa a considerat că suma de 60.000 euro pretinsă de C.P.G. ca fiind primită împrumut de la fratele ei este inclusă în sumele anterior menţionate.
În ceea ce priveşte suma de 130.000 euro pe care martorul F.F. a împrumutat-o părţii civile C.P.G., despre care instanţa a arătat deja că nu a prezentat suspiciuni de neadevăr, s-a arătat că potrivit declaraţiei părţii civile C.P.G. suma de 63.500 euro pe care a convertit-o în RON la data de 07 iunie 2007 (şi pe care instanţa a inclus-o deja printre sumele dovedite) cuprindea atât banii ei proprii, cât şi ai patronului ei. Prin urmare se impune împărţirea acesteia la 2, de vreme ce partea civilă nu poate preciza cât din sumă erau banii ei şi cât ai şefului ei, rezultând 31.750 euro şi scăderea din 130.000 euro, cât a primit de la F.F., a acestei sume, rezultând 98.250 euro. Prin urmare, suma în euro ce se cuvine părţilor civile este de 197.200 euro (cât a reieşit din adunarea sumelor dovedite prin înscrisuri, mai sus arătate) plus 98.250 euro, în total 295.450 euro la care va adăuga şi suma în RON. Aceasta rezultă prin însumarea a 6.000 RON, cât C.R. a predat în locul inculpatei părţii civile C.O.S., 30.000 RON, cât a predat părţii civile H.F.A., suma de 11.620 RON dovedită prin bon 5 şi suma de 20.520 RON greşit pretinsă de partea civilă în euro, aşa cum am menţionat anterior în total 68.140 RON.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 14 şi urm., art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 C. civ. anterior, instanţa a obligat inculpata să plătească despăgubiri civile către părţile vătămate prin infracţiune în sumele mai sus precizate şi motivate.
S-a menţinut măsura asigurătorie a popririi pensiei inculpatei până la 1/3 din venitul lunar net şi măsura asigurătorie a popririi tuturor conturilor deschise de aceasta la Banca T., urmând a fi modificate sumele până la concurenţa cărora sunt menţinute măsurile asigurătorii în sumele la plata cărora a fost obligată inculpata în favoarea părţilor civile H.F.A. şi D.R., până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
S-a admis cererea părţii civile A.G. şi s-a instituit măsura asiguratorie a popririi a 1/3 din venitul lunar net al inculpatei şi până la concurenţa sumei la plata căreia a fost obligată inculpata în favoarea părţii civile A.G. prin prezenta sentinţă. În baza art. 191, 193 C. proc. pen. a fost obligată inculpata să plătească cheltuieli judiciare către stat şi către părţile civile A.G. - 1.000 RON, D.R. - 1.000 RON şi H.F.A. - 200 RON.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat apel părţile civile C.R. şi C.P.G. şi inculpata G.M.
Părţile civile C.R. şi C.P.G. au solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi, rejudecând, majorarea pedepsei aplicate inculpatei, cu orientarea acesteia spre maximul special prevăzut de lege, iar sub aspectul laturii civile, admiterea în întregime a acţiunilor civile şi obligarea inculpatei la plata către părţile civile apelante a sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri.
În motivarea apelurilor, s-a arătat sub aspectul laturii penale a cauzei, că pedeapsa aplicată inculpatei nu a fost corect individualizată în raport de dispoz. art. 72 C. pen.
Nu se justifică reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatei, împrejurările valorificate ca atare nefiind suficiente, prin ele însele, a determina o pedeapsă atât de blândă, precum cea stabilită de prima instanţă.
Sub acest aspect instanţa nu a avut în vedere: gravitatea deosebită a infracţiunii comise; perioada infracţională îndelungată; nr. mare de acte materiale şi de persoane păgubite; cuantumul prejudiciului cauzat şi nerecuperat; atitudinea procesuală a inculpatei - care nu a recunoscut fapta; mijloacele folosite - prezentarea de cărţi funciare falsificate; profitarea de relaţiile de prietenie şi încredere cu o parte din persoanele păgubite; manoperele frauduloase de împiedicare a recuperării prejudiciului - înstrăinarea proprietăţilor comune cu ale soţului; îmbunătăţirea nivelului de trai al propriilor copii; achitarea unor credite bancare; etc.
Sub aspectul laturii civile, s-a arătat că cele două părţi civile recurente au dovedit în cauză remiterea către inculpată a sumelor pretinse cu titlu de despăgubiri, aşa încât se impune ca pretenţiile lor să fie onorate integral.
Inculpata G.M. a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi, rejudecând, în principal, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) şi d) C. proc. pen., iar în subsidiar, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei stabilite de prima instanţă; sub aspectul laturii civile a cauzei, respingerea acţiunilor civile formulate de părţile vătămate.
În motivarea apelului s-a arătat în primul rând că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală sub aspectul soluţiei de condamnare a inculpatei pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune. În cauză, fapta imputată inculpatei nu este prevăzută de legea penală, raporturile juridice dintre părţile implicate fiind esenţialmente civile, iar pe de altă parte, chiar dacă ar fi vorba totuşi de o faptă penală, acesteia îi lipseşte latura subiectivă - intenţia directă, calificată prin scopul prevăzut de textul încriminator, dar nu s-a dovedit nici legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatei şi pretenţiile formulate de părţile civile.
În motivarea solicitării subsidiare s-a arătat că sancţiunea ce s-a aplicat inculpatei este mult prea aspră în raport de pericolul concret al faptei, dar şi persoana inculpatei - o persoană în vârstă, fără antecedente penale, cu multiple afecţiuni medicale, cu o atitudine sinceră şi cooperantă şi care a depus stăruinţă pentru repararea pagubei.
Sub aspectul laturii civile s-a arătat că toate acţiunile civile formulate în cauză se impun a fi respinse ca nedovedite sub aspectul existenţei, respectiv a remiterii sumelor de bani solicitate, către inculpată. Inculpata a recunoscut sumele de bani primite, dar pe acestea Ie-a şi restituit, deşi nu ea a fost cea care Ie-a indus în eroare pe părţile vătămate şi nu ea Ie-a implicat în această amplă activitate frauduloasă.
Verificând hotărârea atacată, în baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate şi a reglementărilor în materie, în virtutea dispoziţiilor art. 378 C. proc. pen., Curtea a constatat fondate în cauză doar apelurile părţilor civile, pentru considerentele şi în limitele ce vor fi arătate în continuare.
Fără a reitera întreaga motivare a instanţei de fond, pe care instanţa de apel şi-a însuşit-o sub aspectul stării de fapt reţinute, a existenţei faptei şi vinovăţiei inculpatei (reformări ale hotărârii impunându-se doar sub aspectul pedepsei aplicate inculpatei, aşa cum vom arăta în continuare), a analizat aspectele criticate de apelanţi şi a arătat de ce criticile formulate nu sunt întemeiate, decât în parte.
Astfel, pe baza unui vast şi complex probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, dar şi nemijlocit în faţa instanţei, judicios analizat şi interpretat, s-a reţinut o stare de fapt corectă, corespunzătoare realităţii, constând în aceea că în perioada 2007-2008 inculpata G.M. a indus în eroare părţile vătămate M.M., B.L., D.R., C.R., C.P.G., C.R.C., C.O.S., H.F.A., A.G. şi pe martorul S.A., promiţându-le acestora în mod mincinos dobândirea certă, la preţuri mici, a unor apartamente pe care Banca R.D. le-ar vinde la licitaţie din cauza neplăţii ratelor de credit de către debitori şi, convingându-le astfel să îi predea preţurile acestora, cauzând astfel un prejudiciu total de 378.840 RON şi 307.600 euro.
Apoi, în mod corect s-a făcut încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Pe lângă faptul că motivele de apel ale inculpatei privind temeiul achitării nu au fost fundamentate neechivoc, pe un temei legal concret, invocându-se, fie neprevederea faptei de legea penală, fie lipsa intenţiei de a înşela, poziţia procesuală a inculpatei însăşi a fost una contradictorie, oscilantă, recunoscând primirea unor sume de bani, dar nu cu titlul menţionat în actul de sesizare a instanţei, sume pe care Ie-a şi restituit, fie susţinând că nu a indus, nicicum, în eroare părţile vătămate, întrucât banii primiţi i-a remis altor persoane şi nu ştie ce s-a întâmplat mai departe cu ei, în condiţiile în care, iniţial, a solicitat instanţei a fi judecată în procedura simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen.
Nu a putut fi primită apărarea că în cauză este vorba de un litigiu civil atât timp cât, deşi se încearcă inducerea ideii că între părţi ar fi intervenit nişte împrumuturi, nici părţile vătămate nu recunosc că sumele de bani ar fi fost remise cu acest titlu, dar nici inculpata nu aduce vreun argument, vreun element care să confirme acest temei al primirii sumelor de bani. Cât priveşte lipsa intenţiei de inducere în eroare, inculpata nu a dovedit-o cu nimic, ci dimpotrivă, toate probele din dosar referitoare la modul de acţiune al inculpatei au confirmat această intenţie.
În acest sens au fost avute în vedere: - pretextul invocat de inculpată (întărit, e drept, şi de credulitatea prea mare a persoanelor vătămate, dornice de achiziţii, într-un mod prea facil, cu eforturi minime) pentru solicitarea banilor - promisiunea de a câştiga în mod cert o licitaţie şi, drept urmare, achiziţionarea unor apartamente la preţuri mai mici decât al pieţei; - prezentarea unor imobile din exterior, pentru a crea convingerea că ele există în realitate; - afirmaţiile, mincinoase de altfel, că şi ea a cumpărat astfel de apartamente, dintre care pe unul l-a vândut, iar pe celălalt l-a închiriat (venite din partea unei persoane aparent serioase, prin prisma vârstei, a înfăţişării chiar şi cunoscută cu această imagine de unele din părţile vătămate), precum şi câştigarea prealabilă a încrederii, de exemplu prin restituirea primei tranşe de bani predată de B.L. pentru apartamente; - contextul în care au apărut aceste promisiuni - într-o perioadă de criză în care, într-adevăr, băncile organizau licitaţii pentru vânzarea garanţiilor bancare ce constau şi în apartamente, pentru credite ce nu mai puteau fi restituite, dar şi invocarea unor proceduri care, într-adevăr, erau specifice unor astfel de licitaţii şi creau părţilor vătămate convingerea realităţii organizării lor; - faptul că inculpata nu a produs nicio probă ca să-şi dovedească buna credinţă invocată (în sensul că ar fi fost un instrument în mâna celor două femei - angajate ale băncii - care au manipulat-o cum au dorit) - femeile nu au fost văzute de nicio parte vătămată, nu s-au întâlnit cu inculpata niciodată în prezenţa vreunui martor, nu au vorbit niciodată cu părţile vătămate la telefon, cât timp inculpata a fost împreună cu acestea. Corect s-a apreciat de instanţă că apărările inculpatei sunt simple afirmaţii, nesusţinute de nicio probă, astfel că probele administrate, infirmând susţinerile acesteia şi confirmând acuzaţiile pentru care a fost trimisă în judecată, s-a stabilit vinovăţia inculpatei în comiterea infracţiunii de înşelăciune.
Procedând apoi la individualizarea judiciară a pedepsei ce s-a impus a fi aplicată, instanţa a valorificat judicios criteriile prev. de art. 72 C. pen., inclusiv prin reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatei - lipsa antecedentelor penale şi comportamentul anterior comiterii faptei, unul corespunzător, fără derapaje cunoscute.
Fără a contesta existenţa acestor împrejurări favorabile inculpatei ori justeţea valorificării lor ca circumstanţe atenuante, s-a apreciat totuşi că instanţa a dat acestora semnificaţii nejustificat de mari, operând o reducere a pedepsei mult sub minimul special, care, în opinia Curţii, este de natură a lipsi, practic, de conţinut dispoz. art. 52 C. pen., a îngreuna realizarea scopului pedepsei.
Corect a apreciat instanţa la acest capitol, că nu se impune în cauză suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în raport de întregul complex circumstanţial al cauzei - atitudinea inculpatei, care nu recunoaşte în fond inducerea în eroare a părţilor vătămate, nu recunoaşte valoarea prejudiciului produs acestora; valoarea prejudiciului produs - nerecuperat, decât într-o foarte mică măsură; perioada şi amploarea activităţii infracţionale - aşa încât, just s-a concluzionat că prezenta condamnare nu poate constitui un avertisment suficient pentru inculpată de a mai comite astfel de fapte penale sau că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a constatat, de asemenea, că aceasta a fost corect soluţionată de instanţă, în concordanţă cu dispoz. legale în materie - art. 14, 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., fiind detaliate pe larg motivele care au stat la baza admiterii totale ori parţiale a acţiunilor civile formulate în cauză.
Dacă în cazul părţilor civile A.G., H.F., C.O.S., C.R.C., M.M., D.R. şi B.L., instanţa a acordat integral despăgubirile solicitate, apreciindu-se corect ca dovedit cuantumul acestora, în cazul părţilor civile C.R. şi C.P.G. - mamă şi fiică - s-a reţinut că situaţia este cu totul alta, chiar dacă, aparent, dovezile invocate de acestea sunt similare cu cele ale celorlalte părţi civile.
Astfel, în cazul celor dintâi, instanţa a avut în vedere atât înscrisurile prin care inculpata a recunoscut că a primit sumele respective de bani, fără a fi constrânsă în vreun fel (contract de împrumut încheiat cu C.R., pentru sumele de bani predate acesteia din urmă de către C.R.C., C.O., H.F. şi A.G., respectiv contractele încheiate de inculpată direct cu părţile vătămate M.M., B.L. şi D.R.), cât şi declaraţiile părţilor vătămate, care s-au împrumutat reciproc pentru a putea plăti diferite tranşe, respectiv declaraţiile martorilor A.C.C., D.D. şi, parţial, declaraţiile inculpatei.
În privinţa părţilor civile C.R. şi C.P.G., situaţia despăgubirilor a fost analizată şi soluţionată diferit, datorită condiţiilor concrete în care s-au predat sumele de bani către inculpată, respectiv s-a avut în vedere că nu s-a putut face o analiză distinctă a sumelor de bani predate de fiecare parte vătămată, C.P.G. arătând că a predat personal doar o parte din bani, restul fiind predaţi în diferite tranşe prin intermediul mamei sale, iar aceasta din urmă a arătat că „banii au fost plătiţi la comun - ai mei, ai copiilor şi ai şefului copiilor mei”.
Chiar dacă şi pentru banii daţi la comun de C.R. s-a întocmit un înscris cu inculpata, prin care aceasta recunoaşte primirea banilor, acest înscris nu poate fi primit ca atare, fără nicio rezervă, sub aspectul dovedirii sumelor primite, în contextul în care din probele dosarului rezultă că sumele de bani s-au dat de-a lungul timpului, în mai multe tranşe, iar contractul încheiat în faţa unui avocat menţionează că suma de 395.000 euro a fost dată şi, respectiv primită de inculpată la 19 mai 2009, în condiţiile în care însăşi C.R. arată că nu poate preciza cât valorau fiecare din imobilele pe care intenţiona să le achiziţioneze, că nu ştie exact cât din suma pretinsă de fiica sa erau banii ei personali şi cât erau împrumutaţi de la şeful acesteia - martorul F.F., în condiţiile în care spre deosebire de restul părţilor civile care au predat şi solicitat sume rezonabile de bani, corespunzătoare unui avans sau preţ integral al unui imobil de la vremea respectivă, în cazul celor două - mamă şi fiică, se susţine să s-au predat şi, respectiv se solicită restituirea unor sume mari de bani, chiar şi pentru persoane care câştigau bine la momentul respectiv sau care şi-au strâns de-a lungul timpului economii, bani pe care doreau să-i investească în numai puţin de 4 case şi 5 apartamente în Cluj, ceea ce, teoretic, nu-i este interzis nimănui, cu condiţia ca aceste sume de bani să fie dovedite cert, fără niciun dubiu. Aşa fiind, întrucât orice dubiu - inclusiv cel cu privire la cuantumul prejudiciului - trebuie să profite inculpatului, instanţa a luat în considerare doar acele sume de bani ce au fost dovedite cert - cu extrasele de cont privind ridicările de numerar din bancă de către C.R., buletinele de schimb valutar - corespunzătoare datelor în care se susţine că s-au predat tranşele de bani, coroborate cu recunoaşterile parţiale ale inculpatei, ori declaraţiile părţilor vătămate, care s-au susţinut reciproc sub acest aspect, declaraţiile martorilor F.F., D.D.
Corect a apreciat instanţa şi necesitatea menţinerii, respectiv instituirii măsurii asigurătorii a popririi asupra pensiei inculpatei în virtutea dispoz. art. 163,167 C. proc. pen. şi în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune.
Faţă de toate aceste considerente s-a constatat fondat apelul părţilor civile şi a fost admis în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., sentinţa atacată a fost desfiinţată în parte, cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatei G.M.
Pronunţând o nouă hotărâre, în limitele de mai sus, s-a majorat pedeapsa aplicată inculpatei G.M. pentru infracţiunea .de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen. de la 4 ani închisoare la 5 ani închisoare, menţinând pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei. În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pentru motivele arătate, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpata G.M. împotriva aceleiaşi sentinţe. În baza art. 193 C. proc. pen., a fost obligată inculpata G.M. să plătească intimatei D.R. suma de 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocaţial în apel.
În baza art. 189 C. proc. pen., s-a stabilit suma de 50 RON ca onorariu parţial pentru apărătorul din oficiu al inculpatei, av. S.L.D., sumă ce a fost avansată din Fondul Ministerului Justiţiei.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată inculpata G.M. să plătească suma de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva deciziei penale nr. 215/A din 08 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în termen legal, au declarat recurs părţile civile C.R. şi C.P.G. şi inculpata G.M.
Recurenta inculpată a criticat decizia recurata prin prisma cazului de casare de la art. 3859pct. 172 C. proc. pen. anterior., solicitând casarea deciziei şi aplicarea legii penale mai favorabile.
Recurentele părţi civile au criticat decizia recurată pentru netemeinicie prin prisma cazului de casare de la art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, solicitând casarea deciziei şi obligarea inculpatei la despăgubiri civile într-un cuantum majorat astfel cum au solicitat şi anterior în cauză.
Examinând recursurile declarate de părţile civile şi inculpată prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul inculpatei este fondat urmând a fi admis, în timp ce recursurile părţilor civile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3859 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede, în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, la data de 08 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. ll din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate,la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat însă o nouă limitare a devoluţiei recursului în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă că recurentele părţi civile şi recurenta inculpată şi-au motivat în scris recursurile, la datele de 16 şi 17 aprilie 2014, (primul termen de judecata acordat în cauză fiind 23 aprilie 2014), respectându-şi, astfel, obligaţia ce le revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Astfel, cu privire la critica părţilor civile vizând netemeinicia deciziei, critică subsumată de recurente cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., se constată că această critică nu se încadrează cazului de casare invocat, potrivit căruia decizia este supusă casării atunci când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Or, criticile formulate de către recurentele părţi civile au mai fost invocate şi faţa instanţei de apel şi au fost judicios analizate de către instanţa de prim control judiciar, iar acestea vizează netemeinicia hotărârii şi nu nelegalitatea, însă prin Legea nr. 2/2013 s-a înlăturat, odată cu abrogarea art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este în consecinţă strict legată de aplicarea legii.
Aşadar, instanţa de recurs nu poate examina în cauza de faţă critica referitoare la majorarea despăgubirior civile în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172C. proc. pen. anterior, ci s-ar fi putut analiza aceste critici în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, care a abrogat teza potrivit căreia instanţa de recurs poate analiza temeinicia hotărârilor.
În recursul inculpatei, analizând calea de atac declarată în cauză instanţa reţine următoarele:
Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecinţă, instanţa urmează să analizeze cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 385 C. proc. pen. anterior.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
În ceea ce priveşte efectele abrogării art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. anterior şi reîncriminarea faptei de înşelăciune în art. 244 C. pen., instanţa de recurs constată că este în prezenţa situaţiei descrise de art. 5 C. pen., şi anume aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.
În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 23 aprilie 2014. În speţă, de la data pronunţării deciziei din apel, 08 noiembrie 2013, şi până la data soluţionării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 87/2012 cu referire, în cauza de faţă, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp şi cu privire la normele care guvernează înşelăciunea, a fost abrogat C. pen. anterior şi a intrat în vigoare un alt C. pen.
În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de inculpaţi instanţa de recurs urmează să analizeze:
a) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi. În examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este încriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;
b) Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. În examinarea acestui criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;
c) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi.
Examinarea încadrării juridice data faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezîncriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.
Pedeapsa decurge din norma care încriminează fapta.
Unitatea dintre încriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina încriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte încriminarea şi se individualizează sancţiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din încriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.
Dată fiind abrogarea art. 215 C. pen. şi incriminarea înşelăciunii la art. 244 NCod Penal, instanţa de recurs a comparat conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de legea veche, vechiul C. pen. şi faţă de conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de legea nouă (C. pen.). Comparaţia este necesară pentru a verifica incidenţa art. 4 C. pen. şi art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.
Instanţa va analiza influenţa modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzată inculpata, având în vedere că, deşi un text de lege cu aceeaşi denumire marginală se poate regăsi într-o altă lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru inculpată conduce la dezîncriminarea faptei faţă de aceasta.
Art. 215 Înşelăciunea
Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.
Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.
Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (2).
Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Art. 244 Înşelăciunea
(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.
Abrogarea textelor de lege care au stat la baza acuzaţiilor formulate în cauză nu este echivalentă cu dezîncriminarea faptelor. Dezîncriminarea operează in rem înlăturând răspunderea subiectului prin aceea că fapta nu mai este prevăzută de legea penală, în timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiţie care dădea faptei în legea veche un caracter calificat. La 01 februarie 2014, data abrogării normelor de la art. 215 C. pen. a intrat în vigoare art. 244 C. pen., care cuprinde toate elementele din acuzaţia pentru care a fost trimisă în judecată inculpata. În ceea ce o priveşte pe inculpata G.M., acuzaţia faţă de care a fost condamnată a constat în aceea că în perioada 2007 - a indus în eroare părţile vătămate M.M., B.L., D.R., C.R., C.P.G., C.R.C., C.O.S., H.F.A., A.G. şi pe martorul S.A., promiţându-le acestora în mod mincinos dobândirea certă, la preţuri mici, a unor apartamente pe care Banca R.D. le-ar vinde la licitaţie din cauza neplăţii ratelor de credit de către debitori şi, convingându-le astfel să îi predea preţurile acestora, cauzând astfel un prejudiciu total de 378.840 RON şi 307.600 euro.
Elementul material al laturii obiective în ceea ce o priveşte pe G.M., respectiv inducerea în eroare a părţilor vătămate M.M., B.L., D.R., C.R., C.P.G., C.R.C., C.O.S., H.F.A., A.G. şi pe martorul S.A. nu prezintă diferenţe între art. 215 C. pen. anterior şi art. 244 alin. (1) şi alin. (2) din noul C. pen.
Caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.
Faţă de cele ce preced, instanţa va compara efectele acuzaţiei din legea veche (art. 215 C. pen. anterior şi efectele acuzaţiei în legea nouă, art. 244 alin. (1) şi (2) din noul C. pen.).
Legea veche prevedea o sancţiune de la 10 ani la 20 ani închisoare, iar legea nouă prevede un minimum de 1 an şi un maxim de 5 ani închisoare astfel că legea nouă va retroactiva.
La stabilirea pedepsei ce se va aplica inculpatei ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu va face o nouă individualizare a sancţiunii atât cu privire la cuantum, cât şi cu privire la modalitatea de executare, ci doar va reduce proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de fond şi cea de apel (către minimum, mediu, sau maximul special),în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs va stabili o sancţiune la minimul special prevăzut de legea nouă, astfel cum a procedat şi instanţa de apel care a stabilit aceeaşi sancţiune sub minimul special ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante, care însă nu se mai regăsesc în legea nouă.
În raport de cuantumul pedepsei ce se va aplica inculpatei, nu se va mai aplica pedeapsa complementară.
Fată de aceste considerente se va admite recursul declarat de inculpata G.M. împotriva deciziei penale nr. 215/A din 08 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj - secţia penală şi de Minori.
Se va casa în parte atât decizia recurată cât şi sentinţa penală nr. 250 din 19 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosar nr. 1164/117/2012 numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând în aceste limite:
În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, se va schimba încadrarea juridică a faptelor din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpata G.M. la pedeapsa de 1 an închisoare.
Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei şi deciziei recurate care nu contravin prezentei decizii.
Se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile C.R. şi C.P.G. împotriva aceleiaşi decizii.
Va obliga recurentele părţi civile la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de inculpatei G.M., vor rămâne în sarcina statului, iar suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpata G.M. împotriva deciziei penale nr. 215/A din 08 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Casează în parte atât decizia recurată, cât şi sentinţa penală nr. 250 din 19 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosar nr. 1164/117/2012 numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând în aceste limite:
În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbă încadrarea juridică a faptelor din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpata G.M. la pedeapsa de 1 an închisoare.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei şi deciziei recurate care nu contravin prezentei decizii.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile C.R. şi C.P.G. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentele părţi civile la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de inculpatei G.M., rămân în sarcina tatului, iar suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1419/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 675/2014. Penal → |
|---|
