ICCJ. Decizia nr. 1424/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1424/2014
Dosar nr. 6493/114/2012
Şedinţa publică din 23 aprilie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 91 din data de 23 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia penală, în Dosarul nr. 6493/114/2012, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), b), c), art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul F.M.M. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în semestru II 2010.
În temeiul art. 81 C. pen., cu referire la art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicate pe durată de 3 ani, ce constituie termen de încercare pentru inculpat.
Conform art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării, respectiv asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligaţiilor civile.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b) şi c) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
Conform art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R.P. SRL Lunca Jariştei, judeţul Buzău, să plătească părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, suma de 38.432 RON cu titlu de despăgubiri civile la care se vor adăuga majorările şi penalităţile de întârziere de la data achitării efective a debitului.
În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, o copie a dispozitivului prezentei sentinţe se va comunica la data rămânerii definitive Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
În temeiul art. 191 alin. (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R.P. SRL Lunca Jariştei, judeţul Buzău, la plata sumei de 460 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că prin rechizitoriul nr. 894/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău înregistrat la data de 06 noiembrie 2012, sub nr. 6493/114, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului F.M.M. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În susţinerea rechizitoriului s-a reţinut în sarcina inculpatului că, în calitate de administrator al SC R.P. SRL Lunca Jariştei, judeţul Buzău, nu a înregistrat în contabilitate o parte din veniturile obţinute semestrul II 2010, sustrăgându-se astfel de la plata unor obligaţii fiscale către stat în sumă totală de 40.966 RON.
Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv: procesul-verbal de control, declaraţiile inculpatului, raportul de inspecţie fiscală şi anexele aferente, rapoartele de expertiză contabilă de la filele, declaraţiile martorului, documentele contabile, declaraţiile fiscale, facturile, datele cu privire la firmă, precum şi celelalte înscrisuri ataşate la dosar, instanţa de fond a reţinut următoarele:
SC R.P. SRL Lunca Jariştei, judeţul Buzău, are ca obiect de activitate comerţul cu blănuri, piei brute şi piei prelucrate, societatea fiind înfiinţată în anul 2009 de către inculpatul F.M.M., care i-a cesionat-o la data de 08 februarie 2010 lui S.F., de 47 de ani din Lunca Jariştei, judeţul Buzău, după cesionare, acesta din, urmă, care a achiziţionat societatea pentru a obţine un credit bancar (conform propriilor declaraţii), nemaiderulând nicio activitate, documentele contabile fiind aruncate de către concubina sa, în realitate, cesiunea fiind fictivă, pentru a se putea justifica ulterior lipsa documentelor contabile.
În lipsa evidenţei contabile, inspectorii fiscali au efectuat controlul pe baza declaraţiilor fiscale, a unor documente predate de F.M.M., a balanţelor de verificare şi a declaraţiilor informative a tranzacţiilor pe teritoriul naţional D 394, prin metoda estimării, conform art. 67 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2003, republicată.
Astfel, organul de control fiscal a stabilit că în semestrul II 2009 şi în semestrul I 2010, SC R.P. SRL Lunca Jariştei, judeţul Buzău, nu a declarat venituri de 988.793 RON (710.130 RON - semestrul II 2009 şi 278.663 RON - semestrul l 2010), acest aspect rezultând din raportările partenerilor comerciali SC B. SRL, SC S.A. SRL, SC H.S.I. SRL, SC C. SRL, SC P.C. SRL, SC S. SRL, SC T. SRL şi SC I.C. SRL, care au declarat achiziţii în valoare mai mare decât cele declarate de inculpat, pentru această sumă calculându-se un impozit pe profit de 151.757 RON (113.621 RON - semestrul II 2009 şi 38.136 RON - semestrul I 2010) şi o TVA de 187.871 RON (134.925 RON - semestrul II 2009 şi 52.946 RON - semestrul I 2010), prejudiciul total fiind de 339.628 RON.
În declaraţia dată în faza de urmărire penală, inculpatul F.M.M. a recunoscut că este singurul responsabil de întreaga activitate a societăţii,martorul S.F. neavând nici o implicare în derularea afacerii cu piei de animale, marfă ce a făcut obiectul exclusiv al tuturor relaţiilor comerciale derulate prin firmă, însă a apreciat că actul de control al organului fiscal nu reflectă realitatea, dat fiind că nu au fost luate în considerare două declaraţii rectificative depuse după demararea inspecţiei fiscale. Chiar şi pentru veniturile neînregistrate în semestrul II 2010, cu luarea în considerare a declaraţiilor rectificative, se poate constata că inculpatul datorează bugetului de stat sumele de 21.952 RON - impozit pe profit - şi de 19.014 RON TVA, organul fiscal reţinând pentru anul 2010, următoarele sume raportate de partenerii comerciali şi neraportate de către inculpat: 158.610 RON - în relaţia cu SC S. SRL Şotînga; 724.444 RON - în relaţia cu SC T. SRL Amara; 37.130 RON - în relaţia cu SC I.E. SRL Buzău; 10.479 RON - în relaţia cu SC P.C. SRL Şotînga.
Prin declaraţia rectificativă din 29 noiembrie 2011, inculpatul a declarat o parte din veniturile obţinute în relaţia cu aceste firme, dar nu în totalitate, diferenţele fiind reţinute de expertul contabil desemnat de organul judiciar, care a stabilit sumele reţinute în sarcina inculpatului.
Deşi în art. 84 pct. 6 C. proc. fisc. se reglementează că „în situaţia în care în timpul inspecţiei fiscale contribuabilul depune sau corectează declaraţiile fiscale aferente perioadelor şi impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor venituri ce fac obiectul inspecţiei fiscale, acestea nu vor fi luate în considerare de organul fiscal”, în celelalte alineate ale aceluiaşi articol se prevede că declaraţiile fiscale pot fi modificate de contribuabil oricând în interiorul termenului de prescripţie, în consecinţă, deşi organul fiscal nu este ţinut de aceste declaraţii, în materie de răspundere penală stabilirea vinovăţiei se bazează pe alte criterii, de natură obiectivă şi subiectivă şi, în măsura în care nu a rezultat din probele administrate că operaţiunile comerciale nu sunt reale şi că nu au fost înregistrate în documentele contabile, declaraţiile fiscale ulterioare se reţin în stabilirea prejudiciului. Nu pot fi reţinute concluziile expertului parte, care şi-a întemeiat calculul doar pe datele înregistrate de inculpat în jurnalele contabile, în condiţiile în care s-a stabilit că în semestrul I 2010, inculpatul nu a înregistrat o parte din veniturile obţinute în contabilitate.
În faza de cercetare judecătorească, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău s-a constituit parte civilă cu suma de 531.145 RON (239.308 RON impozit pe profit şi 291.837 RON TVA), fără a se avea în vedere faptul că aceste cheltuieli nedeductibile reţinute de organele fiscale, s-au înregistrat în anul 2009, iar perioada pentru care s-a stabilit că inculpatul datorează impozite şi taxe bugetului de stat, este semestrul 12010.
În ceea ce priveşte concluziile raportului de expertiză întocmit în faza de cercetare judecătorească de către expert contabil A.I., acestea nu pot fi reţinute întrucât cheltuielile înregistrate în evidenta contabilă în baza unor documente emise de contribuabili inactivi sunt nedeductibile fiscal, conform dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, republicată.
De altfel, obligaţia organizării şi conducerii contabilităţii proprii revine administratorului societăţii. Prin urmare, la momentul înregistrării documentelor justificative în evidenţa contabilă, administratorul societăţii, respectiv inculpatul, avea obligaţia verificării legalităţii acestor facturi.
Astfel, în drept, faptele inculpatului F.M.M., care, în calitate de administrator al SC R.P. SRL Lunca Jariştei, judeţul Buzău, nu a înregistrat în contabilitate o parte din veniturile obţinute semestrul II 2010, sustrăgându-se astfel de la plata unor obligaţii fiscale către stat în sumă totală de 40.966 RON, s-a reţinut că întrunesc elemente constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Având în vedere cele reţinute mai sus, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), b), c), art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul F.M.M., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, în semestru II 2010.
La individualizarea pedepsei aplicate, s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracţiune, gradul de pericol social al faptelor săvârşite de inculpat, conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii (fără antecedente penale), stăruinţa depusă de acesta pentru a repara paguba pricinuită, precum şi atitudinea relativ sinceră a inculpatului din faza de cercetare judecătorească.
S-a apreciat că scopul pedepsei aplicate poate fi atins chiar şi fără executarea acesteia în regim de detenţie astfel încât, în baza art. 81 C. pen., cu referire la art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pe durată de 3 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpat.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării, respectiv asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligaţiilor civile.
În temeiul art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b) şi c) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.
Fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate şi vinovăţia, în baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R.P. SRL Lunca Jariştei, judeţul Buzău, să plătească părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău suma de 38.432 RON, cu titlu de despăgubiri civile la care se vor adăuga majorările şi penalităţile de întârziere de la data achitării efective a debitului.
La stabilirea prejudiciului instanţa a avut în vedere sumele achitate de inculpat în faza de urmărire penală, respectiv 1.608 RON şi 926 RON.
În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca o copie a dispozitivului prezentei sentinţe să se comunice, la data rămânerii definitive, Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău şi inculpatul F.M.M.
În apelul declarat, partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, a solicitat în esenţă, admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei şi majorarea despăgubirilor civile la care inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente la 531.145 RON reprezentând impozit pe profit în sumă de 239.308 RON şi taxă pe valoare adăugată în sumă de 291.837 RON.
În apelul său, inculpatul F.M.M., a solicitat, în esenţă, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi pe fond, achitarea întrucât, nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost dedus judecăţii, aşa cum s-a stabilit prin expertiza efectuată în faza de cercetare judecătorească de expert contabil A.I., expertiză ce se coroborează cu punctul de vedere exprimat de doamna expert B.M., la expertiza efectuată în faza de urmărire penală.
Curtea examinând hotărârea apelată, în raport de situaţia de fapt reţinută, de probele administrate, de criticile formulate, precum şi din oficiu sub toate aspectele conform art. 371 alin. (2) şi art. 379 C. proc. pen., a constatat că apelurile sunt nefondate, aşa cum a arătat în continuare:
Situaţia de fapt, a fost corect reţinută de prima instanţă, în sensul că, inculpatul în calitate de administrator al SC R.P. SRL Lunca Jariştei, judeţul Buzău, nu a înregistrat în contabilitate o parte din veniturile obţinute pe semestrul II 2010, sustrăgându-se astfel de la plata unor obligaţii fiscale către stat în sumă totală de 40.966 RON, sumă achitată parţial pe timpul soluţionării cauzei.
Probele administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de control, declaraţiile inculpatului, raportul de inspecţie fiscală şi anexele aferente, rapoartele de expertiză contabilă, declaraţiile martorului, documentele contabile, declaraţiile fiscale, facturile, datele cu privire la firmă, expertizele efectuate, declaraţiile inculpatului şi fişa de cazier judiciar ale acestuia, au fost bine analizate şi interpretate de prima instanţă, astfel că,încadrarea juridică stabilită corespunde faptelor săvârşite.
Pe parcursul procesului penal, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei şi a solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achiesând în acest fel la concluziile experţilor contabili B.M. şi A.I.
Aşa cum de altfel a reţinut şi prima instanţă, Curtea nu a putut primi acest punct de vedere faţă de împrejurarea că, în mod corect inspectorii fiscali au efectuat controlul pe baza declaraţiilor fiscale, a unor documente predate de F.M.M., a balanţelor de verificare şi a declaraţiilor informative a tranzacţiilor pe teritoriul naţional - D 394, prin metoda estimării conform art. 67 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2003, republicată.
Pe de altă parte, s-a apreciat că nu pot fi reţinute concluziile expertului A.I., care şi-a întemeiat calculul doar cu datele înregistrate de inculpat în jurnalele contabile, în condiţiile în care s-a stabilit că, în semestrul I 2010, inculpatul nu a înregistrat o parte din veniturile obţinute în contabilitate.
Instanţa a arătat că explicit, expertul contabil O.C.V., a arătat că şi pentru veniturile neînregistrate în semestrul II 2010, cu luarea în considerare a declaraţiilor rectificative, se poate constata că inculpatul datorează bugetului de stat suma de 21.952 RON - impozit pe profit - şi de 19.014 RON TVA, organul fiscal reţinând pentru anul 2010 următoarele sume raportate de partenerii comerciali şi neraportate de către inculpat:158.610 RON - în relaţia cu SC S. SRL Şotânga; 724.444 RON - în relaţia cu SC T. SRL Amara; 37.130 RON - în relaţia cu SC I.E. SRL Buzău; 10.479 RON - în relaţia cu SC P.C. SRL Şotânga.
În acest context, prin declaraţia rectificativă din 29 noiembrie 2011, inculpatul a declarat o parte din veniturile obţinute în relaţia cu aceste firme, dar nu în totalitate, diferenţele fiind reţinute de expertul contabil desemnat de organul judiciar, care a stabilit sumele reţinute în sarcina inculpatului.
Totodată, în ceea ce priveşte concluziile raportului de expertiză întocmit în faza de cercetare judecătorească de către expert contabil A.I., s-a apreciat că nu pot fi reţinute de Curte, întrucât, cheltuielile înregistrate în evidenţa contabilă în baza unor documente emise de contribuabili inactivi sau nedeductibile fiscal, contravin dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 republicată, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă. Mai mult decât atât, la momentul înregistrării documentelor justificative în evidenţa contabilă, administratorul societăţii respectiv inculpatul avea obligaţia verificării legalităţii acestor facturi.
Aşadar, faptele inculpatului F.M.M., care în calitate de administrator al SC R.P. SRL Lunca Jariştei, judeţul Buzău, nu a înregistrat în contabilitate o parte din veniturile obţinute în semestrul II 2010, sustrăgându-se astfel de la plata unor obligaţii fiscale către stat în sumă totală de 40.966 RON, s-a reţinut că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia, prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului reţinând circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen., cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special prev. de art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicate, prima instanţă a avut în vedere dipoz. art. 72 C. pen., modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunii pericolul social creat, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, a încercat să recupereze prejudiciul nu a recunoscut săvârşirea faptei, deşi, din întregul material probatoriu administrat în cauză rezultă cu certitudine săvârşirea acesteia.
În raport de cele arătate mai sus, Curtea a apreciat că, nu se impune achitarea inculpatului astfel cum a solicitat acesta prin apelul declarat, scopul preventiv educativ al pedepsei în sensul dispoz. art. 52 C. pen., fiind atins în cuantumul şi modalitatea de executare stabilite de prima instanţă.
Cu privire la apelul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, în sensul majorării despăgubirilor civile la 531.145 RON reprezentând impozit pe profit în sumă de 239.308 RON şi TVA de 291.837 RON, Curtea l-a respins având în vedere că, o probă ştiinţifică respectiv expertiza contabilă efectuată în faza de urmărire penală a concluzionat în condiţiile mai sus arătate că prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este în sumă de 40.966 RON, compusă din 21.952 RON - impozit pe profit şi de 19.014 TVA.
Aşa fiind, pe cale de consecinţă, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, şi inculpatul F.M.M.
Împotriva deciziei penale nr. 235 din 28 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat recurs partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, şi inculpatul F.M.M.
Recurenta parte civilă a criticat decizia recurată prin prisma cazului de casare de la art. 3859 pct. 172C. proc. pen. anterior, a solicitat, în esenţă, admiterea recursului, casarea deciziei şi sentinţei şi majorarea despăgubirilor civile la care inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente la 531.145 RON reprezentând impozit pe profit în sumă de 239.308 RON şi TVA în sumă de 291.837 RON.
Recurentul inculpat a precizat prin apărătorul ales că înţelege să critice decizia recurată prin prisma cazului de casare de la art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, cu privire la nelegalitate şi a solicitat, în esenţă, admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unei noi expertize sau achitarea întrucât nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat.
Examinând recursurile declarate prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3859 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devolutiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede, în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol,cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 28 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat.însă o nouă limitare a devoluţiei recursului în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă că recurenta parte civilă şi-a motivat în scris recursul la data de 05 decembrie 2013, iar recurentul inculpat şi-a motivat în scris recursul la data de 06 decembrie 2013, (primul termen de judecata acordat în cauză fiind 23 aprilie 2014), respectându-şi, astfel, obligaţia ce le revenea potrivit art. 38510alin. (2) C. proc. pen.
Cazul de casare prevăzut de art. 385 9pct. 172 C. proc. pen. anterior, când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
În recursul părţii civile, Înalta Curte apreciază că pe de-o parte motivele invocate vizează netemeinicia deciziei şi nu nelegalitatea acesteia, iar pe de altă parte, se constată că prejudiciul a fost stabilit prin expertiza contabilă efectuată în faza de urmărire penală, iar concluziile acestei expertize nu au fost contestate de către partea civilă.
În recursul inculpatului se constată, de asemenea, că a fost invocat formal cazul de casare prev. la pct. 172 al art. 3859C. proc. pen. anterior, întrucât criticile vizează în principal netemeinicia şi nu nelegalitatea hotărârii, inculpatul solicitând în fapt reevaluarea probatoriilor. Astfel, cu privire la critica inculpatului vizând lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care a fost cercetat, se constată că nu este susţinută, întrucât în mod corect instanţa de fond şi instanţa de apel au reţinut că faptele săvârşite de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală.
În acest sens, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele.
Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este în consecinţă strict legată de aplicarea legii.
Or, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi care au fost detalitat relatate anterior, se constată că inculpatul F.M.M., în calitate de administrator al SC R.P. SRL Lunca Jariştei, judeţul Buzău, nu a înregistrat în contabilitate o parte din veniturile obţinute în semestrul II 2010, sustrăgându-se astfel de la plata unor obligaţii fiscale către stat în sumă totală de 40.966 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului reţinând circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen., cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special prev. de art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.
De altfel, instanţa de recurs constată că aceleaşi critici au fost invocate de către inculpat şi în faţa instanţelor de fond şi apel, instanţe care au analizat judicios criticile formulate de inculpat, argumentând respingerea acestora, motivarea instanţelor fiind însuşită pe deplin de către instanţa de recurs.
În ceea ce priveşte aplicarea legii mai favorabile, Înalta Curte constată că în cauză dispoziţiile art. 5 C. pen. nu au incidenţă în cauză întrucât pedepsele aplicate inculpatului sunt în limitele legale, modalitatea de executare a pedepsei aleasă, respectiv suspendarea condiţionată, conform art. 81 C. pen. anterior, este mai favorabilă inculpatului; de asemenea se constată că instanţele nu au aplicat sporul de pedeapsă pentru infracţiunea continuată, astfel că nici din această perspectivă nu este reformabilă decizia recurată.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor rspinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, şi inculpatul F.M.M. împotriva deciziei penale nr. 235 din 28 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, şi inculpatul F.M.M. împotriva deciziei penale nr. 235 din 28 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1521/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 625/2014. Penal → |
|---|
